Dr.

Dana Dimulescu
 Creşterea îmbătrânirii persoanelor vârstnice a
impus o “periodizare” a vârstei a treia, ce distinge
următoarele categorii:
 între 65(60)- 75 ani: trecerea spre bătrâneţe sau
perioada de vârstnic;
 între 75- 85(90) ani: bătrâneţea medie sau
perioada de bătrân;
 peste 85(90) ani: stadiul marii bătrâneţi sau
perioada de longeviv.
 Modificările specifice procesului de senescenţă
încep din perioada de adult (de la 45 ani),
perioada 45-59 ani este desemnată ca vârsta de
mijloc (middle age), cea între 50-60 ani este
presenescenţa.
 “tipuri de îmbătrânire”, în care se încadrează toţi indivizii:

 a)”îmbătrânirea fiziologică” armonioasă, în care vârsta

cronologică se identifică cu vârsta biologică, numită ortogerie
sau eugerie;
 b) “îmbătrânirea prematură”, în care vârsta biologică corespunde
unei vârste calendaristice mai mari decât cea reală;
 c) “îmbătrânirea accelerată”, când ritmul de îmbătrânire se
accelerează de la un moment dat, cum se întâmplă la unele
persoane după pensionare.
 Omul are 7 frici fundamentale: moartea, boala, bătrâneţea,
sărăcia, războiul, singurătatea şi viitorul.
 Tipurile b şi c interferează cu îmbolnăvirile, determinând
includerea lor în “îmbătrânirea patologică”; aceasta nu înseamnă
însă că bătrâneţea este o boală
 d) “îmbătrânirea asincronă”, o variantă de îmbătrânire în care
diversele aparate şi sisteme sunt angajate diferit: “îmbătrânirea
cu profil cardiovascular”, cu “profil cerebral”, cu “profil
artropatomezenchimal”, cu “profil cutanat”, în care aparatele şi
funcţiile menţionate prezintă modificări de îmbătrânire
dominante în contextul general al aparatelor şi sistemelro
funcţionale ale organismului.
 Studii efectuate asupra aspectelor medicale ale
fenomenului de îmbătrânire demografică, arată
că 42% din persoanele de peste 65 ani sunt
bolnave, 4% fiind internate permanent.
 Alte date susţin că 49% din vârstnici sunt
valizi, 34% deficienţi, 11% bolnavi.
 S-a stabilit că 55% din neoplasme se dezvoltă
la persoanele vârstnice.
 Se apreciază că 3% din persoanele de 70 ani au
o infirmitate gravă ce necesită internarea,
proporţia crescând la 5% la 75 ani; 2% din
populaţia de 70 de ani se află cu handicapuri
grave la domiciliu, la 75 de ani proporţia se
dublează (4%); 18% din persoanele de 70 de
ani au nevoie de ajutor la domiciliu şi 31% din
cei de 75 de ani
 Definirea stării de sănătate elaborată de OMS: “o
stare completă de bine fizic, mental şi social,
nefondată numai pe absenţa unei boli sau a unei
infirmităţi”, ne determină să observăm dificultatea
înţelegerii noţiunii de “stare de bine” pentru
bătrân, ca şi traducerea acestei stări în plan fizic,
mental sau social.
 La bătrâni capacităţile fizice regresează, are loc o
regresie psiho-intelectuală, precum şi
dezangajarea socială a vârstnicului, marginalizarea
acestuia. Absenţa unei boli sau a unei infirmităţi,
foarte rar poate fi afirmată cu certitudine, vârstnicii
prezentând frecvent hipoacuzie fiziologică,
scăderea vederii (care, deşi apreciate ca fireşti, pot
fi în acelaşi timp considerate şi ca infirmităţi sau
îmbolnăviri).
 Nivelul psihofiziologic
 Nivelul psihofiziologic este o latură inseparabilă a
activităţii psihice, înregistrând modificări importante cu
consecinţe asupra psihologiei vârstnice (98; 150):
 - creşterea timpului de reacţie şi încetinirea tuturor
reacţiilor psihomotorii; aceste modificări favorizează
accentuarea la bătrâni a unor trăsături temperamentale
flegmatice;
 - scăderea proceselor inhibitorii, ce favorizează
iritabilitatea, labilitatea emoţională şi logoreea, aspecte
frecvent întâlnite la vârstnici;
 - fixarea greoaie a reflexelor condiţionate, cu
reducerea capacităţii de învăţare şi de adaptare a
persoanei vârstnice;
 - fragmentarea perioadei de somn prin perioade de
veghe; vârstnicul are din ce în ce mai multe perioade
de veghe în timpul nopţii, iar în timpul zilei prezintă
frecvente perioade de somn (somnolenţă diurnă,
intermitentă a bătrânului).
 Sailer şi Gerloff(292) au evaluat influenţa exercitată de
îmbătrânirea normală asupra fiziologiei corticale a
comportamentului motor.
 Au studiat activizarea corticală la 8 vârstnici (55-76 ani) şi 8 tineri
(18-27 ani), sănătoşi, în timpul realizării unei sarcini motorii.
 A fost înregistrat canalul 28- EEG; transformările de forţă
raportate la sarcină, asociate cu mişcările repetitive ale degetului
imprimate de metronom (1HZ), au fost estimate ca o măsură a
activării corticale.
 Tipurile de activare dependente de vârstă au fost exprimate în 4
serii diferite de frecvenţe: alfa-joasă (10-11 HZ), alfa-înaltă (12-
13 HZ), beta-joasă (16-17 HZ), beta-înaltă (22-23 HZ).
 Principalele constatări făcute se referă la o mai mare activare
generală şi, în mod special a activare bilaterală pronunţată a
regiunii senzori-motorii la vârstnici pentru ambele benzi alfa.
 În plus, la vârstnici s-a constatat o activare mai mare a cortexului
fronto-central, la banda beta-înaltă.
 În cazul unei sarcini motorii date, îmbătrânirea creierului
recrutează suplimentar şi regiunile senzori-motorii şi premotorii
ale ambelor emisfere.
 Senescenţa senzorială
 La acest nivel de activitate psihică, se remarcă
diferenţe între analizatori şi între sectorul central
şi periferic al analizatorului.
 celulele din receptorii senzoriali încep să se
sclerozeze mai repede, proces ce afectează
precoce şi profund receptorii văzului şi ai auzului.
 a) Văzul
 Vederea se degradează în primul rând prin scăderea elasticităţii
cristalinului; se reduce semnificativ câmpul vizual, apărând
scăderea clarităţii imaginii şi acomodării vizuale.
 S-a remarcat o corelaţie între aterosleroza creierului şi cea a
retinei, examenul oftalmologic estimând morfologic stadiul
aterosclerozei.
 Efectele îmbătrânirii asupra ochiului şi funcţiilor vizuale sunt
multiple şi dizabilitante pentru vârstnici.
 La nivelul ochiului sunt descrise modificări în toate structurile:
-conjunctiva suferă un proces de reducere a numărului de celule
mucoase, producand keratite uscate sau nespecifice,procese
metaplazice, hiperplazice, ce conduc la acumulări de ţesut
conjunctiv – pinguecula şi pterygium;
- la nivelul sclerei se depun, după 60 de ani, calciu şi colesterol în
jurul irisului – arcus senillis; corneea suferă degenerări ale
celulelor endoteliale, cu edemaţiere;
- pupila se micşorează la vârstnici, reacţionează mai lent la
lumină şi se dilată mai lent la întuneric;
-retina suferă modificări cu consecinţele cele mai importante , se
şterg marginile şi devine mai palid nervul optic; apar aspecte de
maculopatie, arterele se subţiază şi suferă procese de scleroză.
 Structurile extraoculare cunosc modificări cu vârsta: pleoapele,
mai ales cea inferioară, se depărtează de globul ocular –
ectropion; scade activitatea muşchilor orbiculari, permiţând
uscarea corneei şi apariţia unor procese de keratită superficială
saupoate apărea un spasm al muşchiului orbicular al pleoapelor,
cu entropion, cauză de blefarospasm.
 Glandele lacrimale suferă tulburări de secreţie (hipo sau hiper) şi
de drenaj al lacrimilor. Ţesutul adipos orbital se poate reduce,
producând enoftalmie.
 Simptomele asociate în tulburările determinate de procesele de
îmbătrânire se pot manifesta prin tulburări de vedere, modificări
de refracţie (presbiopie), opacităţi în mediile oculare (reducerea
vederii nocturne, puncte luminoase, spoturi mişcătoare),
senzaţia de corp străin şi cefalee, determinată de spasme
musculare, fie ale muşchilor oculari, fie ale celor extraoculari, ca
şi de spasme vasculare – migrene.
 Afecţiunile oculare frecvente la vârsnici sunt deosebit de
dizabilitante: cataracta, glaucomul, retinopatiile (diabetică în
deosebi, a treia cauză de orbire), maculopatii, legate de vârstă
prin mici hemoragii sau dezintegrarea epiteliului pigmentar al
retinei, boli vasculare (ocluzia arterei sau venei centrale a
retinei), neuropatii optice, AVC în lobul occipital.
 b) Auzul
 Scăderea sensibilităţii auditive (presbiacuzie) este
semnificativă după 45 de ani; sub aspectul potenţialului
psiho-patologic această scădere este mai importantă decât
a celorlalţi analizatori.
 Auzul fonematic devine mai puţin sensibil, prelucrarea
informaţiilor şi comunicarea devin dificile şi deficitare,
amplificând sau favorizând insecuritatea, susceptibilitatea,
interpretativitatea sau chiar ideile de persecuţie.
 Afecţiunile auditive sunt prezente la 1/3 dintre vârstnicii
între 65 şi 74 de ani şi la ½ dintre vârstnicii între 75 şi 79 de
ani.
 Sunt descrise: pierderi de auz conductive, neurosenzoriale,
mixte şi centrale.
 Cel mai frecvent tip de pierdere a auzului este presbiacuzia,
respectiv scăderea auzului la vârstnici din cauze
necunoscute, mai frecventă la sexul masculin.
 Otoscleroza este cea mai frecventă cauză de pierdere de
auz conductivă progresivă, cu incidenţă de 10% cu caracter
familial în 50-60% din cazuri, ce apare la vârsta adultă.
Ototoxicitatea la unele medicamente este posibila la
vârstnicii cu polimedicaţie.
 Acumularea de cerumen este mai frecventă la
vârstnici, producând acufene şi pierderea auzului.
La 90% dintre vârstnici se pot întâlni manifestări
simptomatice legate de funcţiile auditive:
 vertij şi ameţeli, produse de leziuni în labirint sau
în conexiunile cu AVC;
 nistagmus, prin stimularea sistemului vestibular;
 tulburări de echilibru datorate unor pierderi de
celule auditive din canalele semicirculare, utriculă
şi sacxulă, modificări degenerative şi acumulare de
lipofuscină în labirint şi cohlee. În funcţie de tipul
lezional, se poate manifesta ca vertij poziţional,
asociat cu mişcările capului, până la dezechilibru în
mers, ezitări şi paşi laterali în mers, datorită
disfuncţiei controlului reflex al sistemului
vestibular asupra membrelor inferioare.
 Insuficienţa vertebro-bazilară poate fi cauzată de procese aterosclerotice
în artera vertebro-bazilară, cu tulburări consecutive de perfuzie în
sistemul vertebro-bazilar.
 Într-un studiu realizat de Baloh şi Jing(17), au fost identificate cauzele
de deteriorare a mersului şi echilibrului, la vârstnicii normali.
 Au măsurat: acuitatea vizuală, reacţiile vestibulo-oculare, nivelurile de
auz ale tonului pur, simţul vibraţiei, reflexele profunde de tendon şi
scorurile Tinetti de mers şi echilibru la 59 subiecţi în vârstă, normali
(78,5±3,7 ani); subiecţii au fost urmăriţi prin examinări anuale, pe o
perioadă de 4-5 ani.
 Hiperintensitatea substanţei albe, măsurată prin RMN, la mijlocul
urmăririi, a fost clasată, gradată cantitativ şi calitativ.
 A existat o scădere importantă în raport cu vârsta (p<0,5), la reflexul
vestibulo-ocular, obţinut la 0,05 şi 0,20 Hz, însă nu şi la 0,80 Hz, o
creştere la pragurile de auz a tonului pur (la 1, 2, 4, 8 KHz), o diminuare
a simţului vibraţiei şi a reflexelor profunde de tendon şi o scădere în
scorul total Tinetti.
 Hiperintensitatea substanţei albe la RMN, a prezentat o corelaţie mai
mare cu modificările anuale din scorurile Tinetti.
 Acest studiu longitudinal a arătat scăderi legate de vârstă ale: reflexelor
vestibulare, vizuale, auditive şi somatosenzoriale, aceste modificări fiind
doar slab corelate cu transformările asociate mersului şi echilibrului.
 Hiperintensitatea substanţei albe la RMN, a fost mult mai mult corelată
alterărilor de mers şi echilibru, însă toate variabilele au însumat doar
aproximativ 29% din modificările de mers şi echilibru.
 c) Sensibilitatea tactilă, termică şi dureroasă suferă
o scădere semnificativă după vârsta de 50-55 ani.
 d) Mirosul şi gustul scad mai puţin; exersarea şi
dezvolatarea simţului gustativ pot amplifica
sensibilitatea gustativă a vârstnicului (se acordă o
atenţie mai mare asupra a ceea ce mănâncă).
Sensibilitatea se „conservă” mai bine în domeniile
unde s-a acumulat o experienţă senzorială mai
maree)
 e)Atenţia
 Scăderile privind atenţia voluntară şi capacitatea de
concentrare sunt caracteristice senescenţei; ele au
ca suport scăderile la nivelul sistemului nervos
central şi ale receptorilor senzoriali, consecinţele
fiind prezente la toate procesele şi fenomenele
psihice, în special la capacităţile mnezice şi
cognitive.
 f) Memoria
 Semnificative şi caracteristice sunt: -
scăderea memoriei de scurtă durată, (cu efecte directe asupra
dificultăţilor procesului de învăţare şi adaptare la situaţii noi)
-conservarea memoriei de lungă durată, ceea ce stimulează
frecventele întoarceri în trecut ale vârstnicilor.
 Deficienţele memoriei de fixare atrag dificultăţi în capacitatea de
evaluare cronologică şi orientare temporal-spaţială (347; 380).

 Un studiu efectuat în urmă cu trei decenii, privind relaţia dintre

vârstă, memorie şi concentrare constată faptul important că
memoria, ca şi celelalte tipuri de comportament uman, nu
constituie un ansamblu caracteristic unitar, ci o varietate de
funcţii şi aptitudini.

 Autorii au individualizat trei categorii generale de memorie :

-memoria de scurtă durată,
-memoria intermediară şi vizuală
-memoria de lungă durată.
S-a ajuns la concluzia că după vârsta adultă, memoria de scurtă
durată şi memoria intermediară şi vizuală dau rezultate mai
slabe, în timp ce memoria de lungă durată este relativ influenţată
de vârstă.
 Autorii au utilizat peste 50 de teste diferite legate
de procesele ce intervin în actul memorării şi
învăţării; au fost utilizate 30 de teste în relaţia cu
actul învăţăriişi teste ce implicau funcţia cerebrală,
percepţia, rapiditatea psihomotorie şi inteligenţa.
Examinările au fost efectuate pe un eşantion de
120 bărbaţi şi femei, voluntari din cadrul
comunităţii şi s-a constatat că testele îşi propun să
măsoare funcţia cerebrală, fiind influenţate de
consecinţele leziunilor cerebrale şi de percepţie,
prezentând relaţii cu rapiditatea psihomotorie.
 Aceste probe solicită procese secvenţiale şi sunt
influenţate de măsuri în care individul este capabil
să trateze în mod rapid secvenţele de informaţie ce
îi parvin
 Îmbătrânirea influenţează performanţele cognitive şi
este corelată cu performanţe slabe privind cele două
tipuri de memorie de scurtă durată.
 In ce priveşte memoria de lungă durată au fost
constatate diferenţe între sexe : bărbaţii, într-un
procent mai mare, au avut rezultate mai bune şi la
testele pentru memoria de lungă durată.
 Se consideră că starea generală de sănătate, mai mult
decât vârsta cronologică constituie un element
important pentru memorie şi pentru sentimentul de
bunăstare individuală („starea de bine percepută”).
 Există elemente evidente care atestă un declin
funcţional al memoriei de scurtă durată şi al rapidităţii
procesului de informare; aceste tipuri de performanţă
cognitivă se află în relaţie cu starea generală de
sănătate şi se pot ameliora în condiţiile unei stări de
sănătate bună şi la vârste avansate(24).
g) Gândirea
 Senescenţa se caracterizează prin două aspecte:
 - scăderea ritmului ideativ, a spontaneităţii şi
flexibilităţii gândirii, favorizând rigiditatea şi inerţia,
frecvenţa stereotipiilor, dificultatea de adaptare
rapidă; aceste scăderi pot fi mai mari sau mai mici în
funcţie de gradul de inteligenţă şi pregătirea culturală
a individului;
 - conservarea sau creşterea funcţiilor de sinteză,
generalizare şi schematizare, aplicate cu predilecţie
cunoştinţelor acumulate de multă vreme, ceea ce
favorizează reflexivitatea, circumspecţia, cumpătarea,
contemplarea, conduita de spectator mai frecventă
după 70 de ani.
 h) Limbajul reflectă dificultăţile gândirii vârstnicului,
prezentând scăderea fluxului verbal, lentoarea
ritmului şi a vocabularului (mai puţin sesizabilă la
persoanele cultivate şi active).
 i) Afectivitatea
 Senescenţa poartă amprenta unei linii
predominant negativă (depresie, apatie (371),
scăderea capacităţii de rezonanţă afectivă),
reflectă atitudinea dominantă faţă de situaţia
existenţială şi slăbirea frânelor inhibitorii
favorizând un comportament „emoţional”,
irascibilitate, labilitate emoţională.
 Comportamentul instinctual este dominat de
modificările apărute pe planul sexualităţii, în care
reducerea vieţii sexuale şi a suportului endocrin
nu sunt însoţite de diminuarea proporţională a
erotismului, determinând exagerări în tandreţe
exprimată faţă de nepoţi, tineri.
 j) Personalitatea, se disting două aspecte
principale:
 - atitudinea sau sistemul de atitudini ce se
elaborează în raport cu situaţia existenţială,
complexă a vârstnicului;
 - accentuarea unor trăsături de personalitate,
uneori de o manieră caricaturală, care până la
această vârstă au fost bine stăpânite sau
controlate.