UNIVERSITATEA POLITEHNICA DIN BUCURESTI

Facultatea de Inginerie Electrica

MASINI ELECTRICE

Panait Florea
Grupa 114 B
 Capitolul I : Notiuni de bază
Definiţii . Clasificări . Elemente constructive

Orice curiozitate , este foarte uşor satisfăcută prin enunţarea unei definiţii . De-aceea vom proceda în
consecinţă:
Definiţie : Prin maşină electrică se inţelege un ansamblu de corpuri solide (armături pe care de regulă
sunt plasate infăşurări conductoare) ,in general relativ mobile ,cuplate intre ele electric,magnetic,sau şi magnetic şi
electric; acest ansamblu transformă energia electrică în energie mecanică , situaţie în care vorbim despre
motoare,sau invers , din energie mecanică în energie electrică , situaţie în care vorbim despre generatoare sau (in
cazul transformatorului spre exemplu din energie electrică tot în energie electrică de altă formă sau parametri . )
 A)Criterii de clasificare
a) Dupa natura cuplajului distingem:
-maşini electrostatice , la care intervine doar cuplajul electric;
-maşini magneto-electrice , la care intervine cuplajul magnetic , câmpul magnetic fiind generat de magneţi permanenţi
-maşini electromagnetice , cele mai răspândite in aplicaţiile obişnuite , la care intervine de asemenea cuplajul
magnetic , câmpul magnetic fiind generat însă în acest caz de electromagneţi ; reamintim că electromagnetul este în
general un dispozitiv compus dintr-un circuit magnetic înlănţuit cu un circuit electric în care polarizarea magnetică a
materialului circuitului magnetic ( de mare permeabilitate magnetică ) este produsă de curenţii electrici ( de conducţie )
, care parcurg bobina circuitului electric .
b) După sensul de transformare a energiei avem:
-maşini generatoare , al căror input energetic este energia mecanică , iar output-ul energetic este energia
electrică
-maşini motoare , la care se inversează sensul de circulaţie a energiei
Obs: In general armăturile cuplate sunt relativ mobile ; la limită când între cele două armături nu avem mişcare relativă
se vor obţine aşa numitele:
-transformatoare , asimilate maşinilor electrice şi care transformă energia electrică caracterizată de o
anumită pereche curent/ tensiune tot în energie electrică de altă pereche curent/tensiune , la aceeaşi frecventă ;

c) După natura curentului ce străbate înfăşurările armăturilor :

-maşini de curent alternativ -sincrone/asincrone (de inducţie ) cu sau fără colector
-monofazate/polifazate
-maşini de curent continuu
 B) Particularităţi constructive

La maşinile rotative normale (cele mai larg răspândite în aplicaţii comune ) între cele două armături de
simetrie cilindrică , apare o mişcare relativă de rotaţie , una dintre cele două armături fiind in general fixă şi numită
STATOR , iar cealaltă mobilă , coaxială cu prima şi situată în interiorul statorului , din motive constructive lesne de
inţeles , numită ROTOR. Părţile feromagnetice se execută din materiale magnetice moi , fontă sau oţel masiv , iar în
cazul în care câmpurile magnetice sunt variabile in timp , din tole de oţel electrotehnic aliat cu siliciu , fragmentarea
fiind impusă de reducerea pierderilor prin hiesterezis şi curenţi turbionari .Pentru transformatoare se preferă tolele
laminate la rece cu proprietati superioare pe directia de laminare ; de asemenea , pentru transformatoarele de reţea
monofazate utilizate in sursele in comutaţie ( utilizate in aparatele TV , calculatoare personale si alte instalaţii de
automatizare ) precum şi in transformatoarele de semnal , se utilizează miezuri pline E+I , toruri sau oale de ferită .
Spatiul de aer dintre stator şi rotor poartă numele de întrefier .
Partea maşinii în care se produce câmpul de excitaţie (inductor) se numeşte inductor , iar partea maşinii în care
câmpul magnetic induce tensiune , se numeşte indus . Rolurile de indus si inductor sunt reversibile , în cazul general
al maşinilor electrice . Pentru motoarele electrice de regulă inductorul este statorul , iar indusul este rotorul .

fig 1.1 fig 1.12

 Capitolul II

Maşina asincronă

Maşina asincronă este o maşină de curent alternativ , cu câmp magnetic învârtitor , al cărei rotor are
turaţia diferită de cea sincronă ( a câmpului învârtitor ) , dependentă de caracteristica cuplu-turaţie a dispozitivului
cu care este cuplat . Maşina asincronă se mai întâlneşte în literatura de specialitate şi sub numele de maşina de
inducţie .

3.1. Elemente constructive

Ca orice maşină electrică rotativă , maşina asincronă este formată din cele două părţi principale : cea
fixă –statorul , iar cea mobilă – rotorul .
Statorul este compus din carcasă , scuturi şi miezul statoric , confecţionat din tole de oţel
electrotehnic de formă cilindrică cu crestături interioare în care se situează înfăşurările statorului .
Rotorul este compus dim miez rotoric de formă cilindrică alcătuit din tole de oţel electrotehnic
asamblate pe arbore şi prevăzute cu crestături periferice pentru situarea înfăşurării rotorice . Pe arborele rotoric se
mai află ventilatorul , iar la motoarele cu rotorul bobinat , inelele colectoare .
După felul înfăşurărilor rotoarele sunt în scurtcircuit ( de execuţie normală – cu simplă colivie , cu
bare înalte şi cu dublă colivie ) sau sunt bobinate cu înfăşurări trifazate
ce pot fi conectate prin intermediul inelelor şi al periilor la reostatul de pornire sau de reglaj al turaţiei .
Intrefierul dintre stator şi rotor este limitat la valorile minime admisibile din considerente mecanice ( 0,35
mm la motoarele mici până la 1,5 mm la motoarele mari ) .
Infăşurările se confecţionează din cupru rotund pentru motoarele de mică putere şi din bare late de cupru
pentru puteri mari . Izolaţia bobinajului între spire şi faţă de pereţii crestăturii depinde de valoarea tensiunii ,
temperaturii maxime la funcţionarea în regim permanent ( dată de clasa de izolaţie ) de forma şi dimensiunile crestăturii
, precum şi de tipul bobinajului .
Infăşurările rotorului motoarelor asincrone sunt de două feluri : bobinate şi în scurtcircuit .
La rotoarele bobinate se foloseşte mai ales înfăşurarea de tip ondulat , cu bobine formate din bare de cupru
cu laturile active situate în două straturi . Capetele fazelor se conectează la cele trei inele , situate pe arborele rotorului (
izolate între ele ) în contact cu periile legater galvanic la bornele de conectare ale reostatului de pornire de reglaj al
turaţiei .
Pentru a micşora pierderile prin frecare şi uzura periilor motoarelor cu inele şi în special la cele care nu
necesită reglajul turaţiei se prevăd dispozitive de scurtcircuitare a inelelor şi de ridicare a periilor .
Motoarele cu rotorul în scurtcircuit au circuitele rotorului în formă de colivie de veveriţă simplă , fig
3.1.a,b ; în figura b s-a prezentat un detaliu de rotor .

Fig. 3.1.a Fig. 3.1.b

 Capitolul III

Maşina de curent continuu

4.1. Generalităţi
Maşinile de curent continuu au în regim permanent tensiunile la borne şi curentul în circuitul exterior
staţionare .
După principiul de funcţionare deosebim : maşini de curent continuu cu colector şi maşini de curent
continuu fără colector ( unipolare ) .
Maşinile de curent continuu cu colector au fost din punct de vedere istoric primele generatoare de
energie electromagnetică . Avantajele curentului alternativ sinusoidal însă în transportul şi distribuţia energiei
electrice au restrâns mult domeniul de folosire de folosire a maşinilor de curent alternativ ca şi generatoare .
Ca motoare de curent continuu însă ele sunt utilizate pe scară tot mai largă , mai ales odată cu
dezvoltarea convertoarelor din electronica de putere , datorită posibilităţilor simple de reglare .
Motoarele de curent continuu cu colector se folosesc cu succes în tracţiuni electrice ( tramvaie ,
troleibuze , trenuri electrice , electrocare ) , în acţionările care necesită limite largi de reglaj al turaţiei şi în unele
automatizări , ca elemente de execuţie .
Maşinile unipolare au o utilizare mai restrâsă , mai ales în aplicaţii de generatoare de tensiuni joase şi
curenţi foarte mari .
Maşina de curent continuu se compune dintr-un stator ( inductor ) şi un
rotor ( indus ) , figura 4.1.

fig 4.1.
 Capitolul IV

Convertoare de putere

5.1.Introducere
Din raţiuni economice , energia electrică este furnizată de reţele electrice trifazate la frecvenţa de 50 Hz .
Din punctul de vedere al utilizatorului , este necesară uneori energie electrică de curent continuu , sau energie
elecreică la frecvenţe diferite de cea a reţelei .
Până pe la începutul anilor 1970 , acest deziderat se realiza de către redresoare cu seleniu în cazul obţinerii
curentului continuu , respectiv convertizoare rotative constituite din grupuri generator –motor . Odată cu dezvoltarea
dispozitivelor semiconductoare proprii electronicii de putere ( diode , tiristoare , triace şi tranzistoare , dacă ar fi să le
enumerăm doar pe cele mai importante ) s-au putut concepe şi construi convertoare statice ( fără părţi în
mişcare ) capabile să modifice tensiunea sau frecvenţa undelor electrice .
Distingem două tipuri de surse de alimentare de tensiune :
- - surse de tensiune continuă caracterizate prin valoarea U a tensiunii
- surse de tensiune alternativă caracterizate de valoarea efectivă ( eficace ) a tensiunii U şi frecvenţa f
Distingem patru tipuri de convertoare , ale căror scheme de principiu sunt date în figura 5.1 :
- - Convertoare alternativ – continuu numite REDRESOARE
- - Convertoare continuu- continuu numite CHOPPERE
- - Convertoare continuu - alternativ numite INVERTOARE
- - Convertoare alternativ – alternativ , numite siplu CONVERTOARE în cazul în care modifică numai valoarea
efectivă a tensiunii , respectiv CICLOCONVERTOARE , atunci când modifică atât valoarea efectivă a tensiunii cât şi
frecvenţa acesteia .
 5.2 Redresarea. monofazată

5.2.1. Redresorul monofazat necomandat în punte

Dispozitivul electronic utilizat pentru redresare este dioda semiconductoare , un dipol pasiv polarizat ai
cărui poli poartă numele de anod respectiv catod , figura 5.2. :

Dioda blocată se comportă ca un întreruptor deschis , iar atunci când conduce se comportă ca un
întreruptor închis .
De remarcat faptul că acestă caracteristică ideală a diodei este un model de studiu pentru convertoare ,
caracteristica unei diode reale arătând ca în figura 5.3:
 5.2.4. Filtrarea prin condensator : netezirea tensiunii

Pentru a realiza filtrarea se va plasa în paralel cu sarcina un condensator C , fig 5.8. ; de regulă aceşti condensatori au
valori de ordinul zecilor până la ordinul zecilor de mii de μF ( reamintim că Faradul este unitatea de măsură SI pentru
capacitatea condensatoarelor ) , care conform tehnologiei de fabricaţie sunt condensatori electrolitici polarizaţi , borna –
fiind în marea majoritate a cazurilor legată la mantaua exterioară de Al a acestuia.
Atenţie ! Un condensator polarizat prezintă o bornă + , respectiv una - , ca atare trebuie cu stricteţe respectat modul de
conectare a acestuia într-un circuit .

figura 5.8.
Formele de undă asociate funcţionării schemei din figura 5.8 sunt date în figura 5.9.

figura 5.9.
 5.3. Redresarea trifazată

5.3.1. Tipuri de redresoare trifazate

Distingem trei tipuri de montaje redresoare trifazate , conform figurii 5.12. :
1. montaj P , fig.5.12. a. cu intrarea în stea şi redresare simplă sau mono alternanţă , pe fiecare fază fiind o singură
diodă redresoare
2. montaj PD , fig. 5.12.b. cu intrarea în stea şi redresare în punte , pe fiecare fază fiind două diode redresoare
3. montaj S , fig 5.12.c. cu intrarea în triunghi şi redresare în punte , pe fiecare fază fiind două diode redresoare
In cele ce urmează vom detalia doar funcţionarea montajului P , cel mai simplu redresor trifazat , în care
vom considera diodele ca fiind ideale ( vezi caracteristica din figura 5.2. )

figura 5.12.