UNIVERSITATEA DE ARTĂ ȘI DESIGN CLUJ NAPOCA

DEPARTAMENTUL CONSERVARE ȘI RESTAURARE

Biologia în conservare – restaurare

Factori de degradare - controlul și prevenția acestora în cazul
monumentelor și obiectelor de patrimoniu.
Pâine colonizată cu mucegaiuri adaptate la medii uscate
Penicilină – fungi care preferă mediile moderate, activ în locuri cu materii organice. Multe specii
produc micotoxine foarte toxice.
 Pe lângă îmbătrânire, procesele fizice, chimice și factorul uman, obiectele de artă sunt afectate în mare
măsură de factorii biologici – microorganisme (bacterii, ciuperci, licheni) și anumiți reprezentanți animali (insecte,
păsări, lilieci, etc). Biodeteriorarea trebuie luată în calcul indiferent de tipul de artefacte istorice (pictură pe panou de
lemn, lemn policrom, obiecte de mobilier, ceramică, pictură murală, monumente de piatră, etc), chiar și pentru
materialele moderne.
PIATRĂ, ZIDĂRIE, PICTURĂ MURALĂ
MICROORGANISMELE – se întâlnesc în mod special în spații închise, neaerisite, cu temperaturi fluctuante,
umiditate ridicată, umiditate de infiltrație, umiditate de capilaritate, condens și lumină redusă. În cazul monumentelor
de piatră, umiditatea asociată cu ventilația și lumină redusă crează un microclimat favorabil dezvoltării
microorganismelor.
Se întâlnesc sub formă de biofilme – colecții de celule bacteriene care se susțin pe suprafață prin forțe electrostatice
sau exopolimeri de adevare. Aceștia aderă direct la piatră.
Pigmenții microbiali, deși nu provoacă degradare fizică, produc o degradare estetică.
Poluanții din mediile urbane sunt bogați în dioxid de nitrogen și dioxid de sulf ( derivați din combustibilii folosiți de
om) accelerând biodeteriorarea prin surplusul de nutrienți. Acești compuși sunt purtați de aer sau apă și ulterior ajung
în contact cu monumentele.
În cazul monumentelor, contrastul termic dintre temperatura pereților și volumul umidității ambientale care se
formează în timpul serviciilor religioase sau în timpul fluenței grupurilor de turiști poate determina procesul de
condens pe suprafața pereților. Astfel se crează aglomerări punctiforme albicioase sau de culoare închisă care
reprezintă diferite tipuri de alge, mucegaiuri și/sau ciuperci. În România aceste fenomene au fost identificate la
mânăstiri ca Moldovița, Suceviță, Voroneț, Arbore și multe altele.

Eflorescențele saline sunt și ele intens populate și ele de o bogată floră bacteriană. În același timp, unele bacterii pot
influența fenomenele de alterare estetică și prin capacitatea lor de a produce săruri – așa cum sunt de exemplu
bacteriile halofile care contribuie la albirea suprafețelor. Acești factori acționează asupra materiei (strat de culoare și
suport) și provoacă alterări fizice și chimice. În același timp produc modificări cromatice.
- Eubacteriile – cele mai întâlnite tipuri de bacterii, care populează habitate foarte vaste, aerobe sau anaerobe și se
împart în bacterii de putrefactie, fixatoare de azot sau de fermentație
- Cyanobacteriile – algele albastre verzi, prezente în toate mediile acvatice, pe sol umed, pe stânci, în izvoare,
oriunde există umiditate persistentă. În condiții de dezvoltare în masă apare fenomenul de înflorire a apelor.
Din punct de vedere al nutriției se împart în:
• Autotrofe – îsi asigură nevoile energetice exclusiv din substanțe anorganice folosind dioxidul de carbon, săruri
amoniacale, nitriți și nitrați. Nu sunt patogene și folosesc agriculturii prin imbogățirea solului.
• Heterotrofe – pe lângă substanțele anoganice au nevoie de substanțe organice sintetizate de alte organisme. În
această categorie se îcadrează bacteriile patogene (care provoacă modificări nedorite – boli).
• Mixotrofe – sunt capabile să folosească ca sursă de carbon atât substanțe anorganice cât și organice. Sunt foarte
întâlnite în natura dar nu sunt paogene.

Cyanobacteriile sunt primele microorganisme care colonizează suprafețele și porii și formează un film verde-
albăstrui. Acestea se dezvoltă în urma pătrnderii apei în surafață (umiditate relativă crescută, precipitații, capilaritate,
etc). Se hrănesc cu nutrienți anorganici: cianobacteriile și algele cu carbonați iar lichenii cu silicați.
Dacă pe suprafață se găsesc și depuneri organice este foarte poibil să se dezvolte și microfungi sau licheni nitrofili.
Pe clădirile de piatră expuse acțiunea fungilor este cea mai evidentă deoarece sunt extrem de erozive. În funcție de
natura materialului și proprietățile fizice, fungii pot penetra piatra. Astfel se formează orificii. Corodarea biologică
apare în mod predominant la marmură și var dar a fost observată și la sticla antică. Există două tipuri mari de fungi,
care s-au adaptat la diferite medii și condiții.
1. În mediile cu umiditate moderată coloniile de fungii albi și formează micele în suprafața poroasă. Se poate
confunda foarte ușor cu eflorescențele saline apărute pe pereți.
2. În medii aride sau semiaride se dezvoltă fungi negri - drojdii de bere și mucegaiuri. Aceștia apar de multe ori în
compania lichenilor. Acești fungi negri pătrund în interiorul granitului, pietrei de var, a marmurei, pe care le
erodează prin atac chimic și mecanic. Piatra capătă astfel pete negre sau se poate înegri în întregime. Acest tip de
ciupercă se întâlnește pe suprafețele pietrelor, în peșteri sau catacombe, mai ales acolo umde umiditatea a scăzut
pentru a opri activitatea algelor.
Chiar și în timpul procesului de restaurare se pot crea condiții prielnice dezvoltării agenților biologici, prin modifcarea
climatului, folosirea unor materiale infestate sau în condiții de umiditate, etc. În plus, în timpul decapărilor anumitor
materiale se pot întâlni formațiuni biologice (roz), dezvoltate între straturi, ai căror spori pot fi foarte ușor împrăștiați în
mediul înconjurător.
Acțiunea microorganismelor contribuie la deteriorarea materialelor utilizate în arghitectură cum sunt cimenturile,
mortarele, laptele de ciment, filme picturale, sticlă, metal.
Bacteriiile sunt cele mai vechi forme de viață și se găsesc în aer, apă, sol, pe obiecte, alimente și în organisme și
clasifică astfel:
- Arheobacterii – organisme anaerobe (care nu necesită oxigen), primitive, aflate în medii cu condiții extreme – ape
termale, zone arctice, soluri acide sau sărate. (ex: metanogene, care produc gaz metan și halofile în zone bogate în
săruri)
- Au creștere lentă
- Produc melanină, un pigment natural aflat în multe organisme, la nivelul pereților celulari, cauzat de oxidare
- Extrem de rezistenți la modificări de mediu

Lichenii sunt plante neretențioase, foarte rezistente, formate din două organisme care trăiesc în simbioză – hife de
ciuperci și alge care se dezvoltă și se ajută reciproc. Aceștia acoperă suprafețe. Lichenii, sub formă de mici colonii
dense, diferit colorate, cu aspect închis, se găsesc în general la exterior, pe fațadele umbrite și cu umiditate ambientală
constantă, cum sunt pereții de nord și nord-est. Cele aflate pe suprafețele pictate reprezintă o patină nocivă, de natură
biologică.
Aumite specii determină și o deteriorare fizico-chimică deoarece absorb substanțe poluante din mediu și acționează ca o
compresă aplicată pe suprafață.

Muschii, împreună cu lichenii contribuie la descompunerea și fărâmițarea rocilor fiind și indicatori de aciditate,
salinitate și calciu în sol. Există numeroase specii, sunt foarte rezistenți la condițiile de mediu (suportă temperaturi
extreme) și radiații, absorb și păstrează umiditatea, nu sunt atacați de insecte sau mâncați de animale(rar).
Grota Sf. Paul, Turcia – detaliu, colonii de alge
Colonii de licheni pe suprafața pietrei
Statuie piatră – colonii de alge, muschi dar și semințe de arbori care au germinat
Statuie piatră – colonii de licheni
Biserica mănăstirii Humor, naos, arc de nord – contaminare microbiologică ce a ocolit elementele pe bază de cupru,
zonele aurite și roșu cinabru.
Biserica mănăstirii Humor, naos, arc de nord – contaminare microbiologică ce a ocolit elementele pe bază de cupru,
zonele aurite și roșu cinabru.
Biserica mănăstirii Humor, naos, arc de nord – suprafața după curățare
Pictură murală Austria - Ciupercă Cladosporium
 Peșterile din Lascaux, Franța cu o vechime de 17000 de ani, o adâncime de 2000m conțin picturi
policrome realizate pe patru galerii. Aceasta a fost deschisă publicului în 1948 și a beneficiat de notorietate ceea ce a
dus aproape la dezastru. A fost vizitată de un milion de oameni până când oamenii de știință au descoperit efectele
devastatoare ale dioxidului de carbon și ale umidității produse de de respirația umană și temperatura corpului.
Echilibrul sensibil al peșterii a fost perturbat astfel că a declanșat apariția mucegaiului alb și algă verde care au început
procesul de deteriorare. În martie 1963 peștera a fost închisă pe perioada nedeterminată și a fost realizată o replică
pentru a putea fi văzută de oameni.

Lascaux, Franța – mucegai alb

 În anul 2001 au apărut fungi albe iar în anul 2007
au apărut fungi negri. Decizia de a închide peștera a
venit prea târziu. După cercetări multiple specialiștii
s-au contrazis în legătură cu originea ciupercilor
albe; unii spuneau că e de vină sistemul de
ventilație pus în anul 2000 (a înlocuit un altul care a
funcționat din anul 1967). Mediul ambiental avea
saturație de 99% umiditate. După ce a fost oprită
ventilația a apărut mucegaiul negru iar cauza
presupusă a acestuia ar fi fost fungicidul folosit
pentru neutralizarea fungilor albi. La asta s-au mai
adăugat numeroasele intrări și ieșiri ale celor ce
monitorizau progresil fungilor și făceau fotografii.
Astăzi, factorii biologici de degradare par să fie
opriți din acțiune însă doar specialiștii au dreptul să
intre înăuntru.

Lascaux, Franța – colonii de fungi negri

Lascaux, Franța – mucegai alb
Vegetația influențează și ea starea de conservare a unui monument atunci când aceasta este în apropierea acestuia.
Aceasta crează un microclimat închis, fără ventilație, cu umiditate excesivă stagnantă care favorizează evoluția
agenților biologici (în special pe latura de nord). Semințele purtate de vânt pot germina în fisuri sau pori iar la unele
monumente s-au identificat urme de rădăcini crescute în straturile de tencuială – lipsa acoperișului pe o perioadă mai
lungă de timp favorizează acest fenomen.
- Iedera poate strapa suprafața din cauza frunzelor mici cu rol de ventuză
- Copacii pot exercita presiune asupra monumentelor cu rădăcinile și pot menține umiditatea
Alterări cauzate de reprezentanți animali – insecte, păsări, veverițe, lilieci, etc.
Păsările și liliecii pătrund în lăcașurile de cult (de zid sau lemn) prin ferestre, defecte ale acoperișului sau chiar ușa de
acces. Acestea intră în contact direct cu suprafața pictată de nenumărate ori și provoacă numeroase tipuri de deteriorări.
În încercarea lor de a evada păsările provoacă numeroase incizii și eroziuni asupra pereților interiori iar excrementele
ajunse în contact cu pictura au efect coroziv.
În cazul bisericilor de lemn, la multe dintre acestea se pot observa la exterior, la nivelul coifului turnului, orificii
circulare produse de ciocănitori.
Păianjenii, deși de dimensiuni mici, au un rol important în diminuarea vizibilității picturii iar în cazul bisericilor,
cantitățilțe mari de pânză produse (în spatele icoanelor, litografiilor, la îmbinarea elementelor constructive, etc.) crează
un mediu ideal apariției și dezvoltării altor tipuri de degradare (ex. Mucegaiuri, depuneri masive de praf, materii
stăine). În același timp ouăle depuse pe suprafața picturii au efect suplimentar de degradare prin straparea filmului de
culoare în momentul desprinderii coconilor.
Rozătoarele provoacă eroziuni și incizii iar liliecii decolorări.
Metode de control ale agenților de degradare și tratamente
Cea mai eficientă metodă este bineînțeles prevenția, o sumă de masuri luate în așa fel încât microorganismele și
agenții animali să nu își poată lăsa amprentele asupra monumentelor sau obiectelor de patrimoniu. Cu toate acestea,
există nenumărate situații în care este nevoie de tratament curativ. Prin aceste tipuri de tratamente se urmărește
eliminarea sub aspect estetic al factorilor biologici de degradare dar și distrugerea sistemului evolutiv de la nivelul
substraturilor.
În cazul pietrei și monumentelor de zid există mai multe metode de acțiune:
• Controlul mediului – cel mai simplu mod de a controla acțiunea agenților de biodeteriorare este menținerea unor
nivele scăzute de temperatură și umiditate; bineânțeles, în cazul monumentelor exterioare acest tip de abordare
este impractic. Este destul de scăzut ca și eficiență în cazul fungilor. Curățarea periodică a suprafețelor, realizată
de un specialist, in mod controlat, este un mod eficient de prevenție în formarea biofilmelor.
• Biocidarea – aplicarea de biocide a devenit o ruină în conservarea și restaurarea materialelor de patrimoniu. Cu
toate acestea problemele ce țin de mediu au redus semnificativ biocidele chimice eficiente. Biofilmele
bacteriologice răspund diferit la biocide și sunt destul de rezistente. Deoarece sunt capabile de a căpăta rapid
rezistența chimică nici un produs nu este eficient pe termen lung; de multe ori substanțele trebuiesc combinate
pentru un efect de eradicare. * prea caustice pentru mediu/ nu sunt puternice destul/ dezvoltă rezistență la ele.
Biocidarea depinde de mai mulți factori:
- Capacitatea de penetrare a substanței folosite
- Compoziția chimică a acesteia
- Concentrația
- Solventul utilizat
- Metoda de aplicare
- Prezența produșilor organici
- Condiții meteo
- Porozitatea materialului.
- Se recomandă însoțirea biocidării de curățare mecanică.
• Consolidanții – au fost folosiți ca să conserve piatra arheologică de uzura biologică și chimică. Consolidarea este un
mod de a genera tărie structurală împotriva dezintegrării materialului și este o metodă artificială de a repara o
deteriorare cauzată de un proces natural. Eficacitatea unui consolidant pentru o piatră în mediu extern este
controversată deoarece dezechilibrează saturația și evaporarea umidității din interiorul pietrei ceea ce duce de multe
ori la exfolieri și fisuri la nivelul suprafeței pietrei. Aplicarea de consolidant nu este ușor reversibilă ceea ce
reprezintă un dezavantaj în cazul monumentelor și obiectelor de patrimoniu. Unii consolidanți provoacă decolorări în
timp din cauza îmbătrânirii, efectelor fotohimice sau oxidării. Două dintre cele mai folosite tipuri de consolianți
pentru monumente sunt etoxysilani și rășinilie acrilice. Mulți consolidanți sunt susceptibili la biodegradare – mai este
nevoie de studii în domeniu pentru găsirea unor metode potrivite. Se mai practică asocierea biocizilor cu
consolidanții creând longevitate tratamentului.
Biserica domnească din Târgoviște – săruri pe suprafața peretelui și pierderi de materie
Săruri higroscopice de dimensiuni mari – extinderea acestor săruri în ziduri evidențiază o evoluție de lungă
durată, cu aspect progresiv și infiltrații de apă. Cele mai întâlnite tipuri de săruri sunt Clorurile și Nitrații și se
pot detecta cu teste simple.
Marmură albă de Carrara, Florența. Italia – decolorare închisă la culoare cauzată de fungi și licheni
Castel Rappottenstein Austria – a. pete verzi cauzate de alge verzi și cianobacteria (bacterie care face
fotosinteză) pe suprafața mortarului; b. Pete roz cauzate de bacterii.
Creșterea fungilor pe suprafața murală - celule spongioase
a. fungi extinși pe o suprafață mare – se observă doar sporii; b. Imagine în lumină uv în care se observă structura
sporilor
Substanță care respinge apa și împiedică pătrunderea acesteia în interiorul peretelui
 BIODETERIORARE LEMN / PÂNZĂ / MATERII ORGANICE
Lemnul a fost folosit ca suport pentu pictură și obiecte de artă din cele mai vechi timpuri. În secolul XVII a jucat un rol
foarte important, atunci când unii dintre cei mai importanți artiști au folosit lemnul la majoritatea lucrărilor lor.
- deși este material durabil în timp acesta poate fi afectat de numeroși factori de degradare printre care si cei
biologici. Aceasta are legatură direct cu structura lemnului și substanțele conținute de acesta.
- Lemnul poate fi atacat de organisme vegetale( fungi) sau animale (insecte), capabile să îl distrugă parțial sau în
totalitate.
FUNGI – sporii fungilor – ciupercilor – sunt peste tot și încep să germineze atunci când se află în medii propice. În
cazul lemnului, fungii se împart în cei care distrug lemnul și cei care pătează.
- Cea mai cunoscută ciupercă este putregaiul de lemn și cea care produce cele mai mari daune. Aceasta alterează
caracteristicile lemnului pe care trăiesc; acesta pierde dramatic în greutate și duritate. În funcție de atac, lemnul
este decolorat, devine poros și sensibil la umiditate – celuloza dispare. Acest tip de ciupercă descompune pereții
celulelor cauzând putrezirea.
- Sunt simple în structură – corpul plantei este format din fire tubulare cu multe ramificații, observabile doar sub
microscop; scopul acestora este să asigure plantei cantitatea necesară de nutrienți. Unele ciuperci produc enzime
care să dizolve pereții celulelor. Partea de suprafată, cea observabilă, are rol reproducător și diferă în funcție de
specie, ceea ce ajuta și la identificare.
- Sporii sunt produși și în interiorul plantei și la suprafață iar în mediu propice germinează.
- Unele tipuri de fungi - care degradează lemnul în mod uscat – se poate întinde pe distanțe foarte mari în interiorul
fibrei lemnului. Dacă lemnul este atacat în mod agresiv de aceste tipuri de ciuperci iar spațiul este închis , sporii
eliberați pot acoperi suprafețe intinse, colorând în brun ruginiu.
Mediu propice dezvoltării:
- Umiditate - peste 20%. În caz contrar ciupercile pot sta inactive, în stare de hibernare ani de zile, până când
umiditatea crește
- Temperatură – între 3º și 25º C; la temperaturi peste 50º – 70º C, în timp îndelungat ciuperca moare
- Lumină
- Oxigen – este indispensabil în cantități cât mai mari
- Aciditatea lemnului - ciupercile au nevoie de un mediu acid, între 5 și 6 însă acestea își pot crea mediu propice
eliberând acizi.
- Substanțele aflate în lemn folosesc drept hrană. Putregaiul de lemn este cea mai pericoloasă și mai greu de
combătut iar restauratorii se luptă cu ea constant.
- Apare în case vechi, biserici cu umiditate ridicată.

Putregaiul uscat - Serpula lacrymans, cel mai cunoscut și cel care provoacă cele mai mari degradări asupra
elementelor de lemn (monumente sau obiecte de patrimoniu). Deși se numește putregai uscat acesta are nevoie de
umiditate relativă cel putin 20% al mediului și o ventilație scăzută. Sporii circulă mereu și caută locuri noi de stabilire.
- La exteriorul lemnului se observă zone albicioase, cu pete galbene sau liliachii. Când acestea capătă colori
roșiatice-ruginii înseamnă că ciuperca este fixată și îșî împrăștie sporii.
- Se poate identifica miros acid, de ciupercă
- Lemnul devine sfărâmicios sau se desface sub formă de casete dreptunghiulare.
- Dacă lemnul este înțepat cu un obiect ascuțit acesta pătrunde foarte ușor în fibră

Putregaiul umed - Coniophora puteana sau ciuperca de subsol are nevoie de un mediu foarte umed în care să se
dezvolte. Este mai puțin invazivă decât putregaiul uscat însă poate provoca degradări semnificative.
- Lemnul devine fin și cu aspect de burete
- Lemnul afectat este mai închis la culoare în zona afectată decât lemnul sănătos
- Dacă suprafața este pictată poate ascunde degradarea
- Dacă este înțepat cu un obiect ascuțit acesta pătrunde foarte ușor în fibră
- Când se extide pe o anumită suprafață poate căpăta aspect de ferigă, cu numeroase nervuri.
Mucegai – deși acesta nu distruge lemnul atacă stratul de culoare, de verni și stratul textil unde găsesc nutrienți și
depozite organice. Mediumurile pe bază de ulei sau u ou sunt în mod deosebit “prietenoase”cu mucegaiurile.
Putregai de lemn
Putregai de lemn
Atac biologic – putregai uscat Serpula lacrymans, ciupercă al cărui atac are aspectul unor casete mici dreptunghiulare
Atac biologic – putregai uscat, ciupercă al cărui atac are aspectul unor casete mici dreptunghiulare
Atac biologic lemn – putregai umed Coniophora puteana
Atac biologic asupra lemnului – putregai umed Coniophora puteana
Atac biologic asupra lemnului – putregai umed Coniophora puteana
INSECTE - acestea pot distruge lemnul complet în câțiva ani, mai lent decât fungii. Acestea se împart în insecte care
ataca lemnul verde sau lemnul uscat.
- Pot rămâne active mai multe generații în același loc.
- Există mai multe tipuri dintre care noi amintim: cărăbușul de casă cu corn Hylotrupes Bajulus, Cărăbușul de
mobilă Anobium Punctatum și Lyctus Brunneus.
- Trec prin patru stadii de dezvoltare, perioade în care se transformă complet: ou, larvă, pupă, insectă adultă. Cea
mai lungă perioadă este cea de larvă, câțiva ani, în care produce și cele mai mari degradări obiectelor de lemn.
- Larvele mănâncă lemnul creând tunele. Lemnul ros și excrementele se transformă în praf de cari, de diferite culori
sau texturi, în funcție de specie.
- Larvele mănâncă lemnul pentru celuloză, polizaharide, zahăr, amidon, proteine, substanțe necesare dezvoltării
acestora. Nivelurile de proteine și amidon sunt factori decisivi în dezvoltare iar cu cât acestea sunt mai puține cu
atât vor mânca mai mult lemn.
- Este important și conținutul de umiditate iar când acesta este mai mare larvele cresc mai bine. Din acest motiv,
obiectele aflate în medii umede prezintă degradări mai mari și cu evoluție mai rapidă.
- Nu își pot regla temperatura corpului așadar depind de mediul înconjurător. Temperaturile foarte ridicate omoară
insectele în timp relativ scurt – fapt exploatat de restauratoriprin tratament cu aer cald între 51º - 56º C, pe o
perioadă de 60 de min.
- Când urmează să se transforme în pupă se așează aproape de suprafață iar apoi din aceasta apare insecta adultă
care iasă la suprafață prin orificii de zbor.
- Rolul insectei adulte este de reproducere – femela depune ouale în fisuri, orificii, pori vechi, orificii de zbor, etc.
1. Hylotrupes bajulus: 2. anobium punctatum; 3. lychtus brunneus
Perete de bârne în biserică de lemn, atac xilofag – în interiorul galeriilor se observă insecta adultă
Arc dublou în biserică de lemn, cu rol de întărire a bolții – atac extins, activ al insectelor xilofage și distrugerea
ireversibilă a elementului de lemn
Identificarea insectelor:
- poziția și forma galeriilor
- Dimensiunea galeriilor
- Conținutul galeriilor
- Culoarea pereților galeriilor
- Dimensiunea orificiilor de zbor
- Urmele de roadere
- Tipul de lemn atacat poate indica o anumită specie de insectă
1. Hylotrupes Bajulus – se găsește în Europa
- Mănâncă doar lemn de esență moale deoarece lemnul de esență dură are substanțe care omoară larvele
- Preferă caldura între 28º - 30º C, mai mare decât alte insecte
- Preferă lemnul umed iar larvele mor dacă umiditatea relativă RH scade sub 40-50%
- Creșterea larvelor depinde foarte mult de conținutul de proteine; cu cât e mai scăzut cu atât dezvoltarea e mai
lentă. Astfel, generația următoare este amânată.
- Evoluția unei insecte este de 3-6 ani însă în funcție de condiții poate ajunge la 10 – 12 ani.
- Larvele sapă galerii ovale
- Praful rezultat este fin, pudrat, cu reziduuri cilindrice
- Insectele adulte sunt mai mari comparativ cu alte specii.
2. Anobium Punctatum – cea mai întâlnită insectă xilofagă de lemn uscat, prelucrat.
- Se găseste în obiecte de artă în muzee, case vechi, biserici
- Atacă lemnul moale dar și de esență tare
- Vechimea lemnului nu are importață
- Mănâncă alburnul lemnului cu miezul colorat – pin, larice, stejar.
- Nu atacă inima lemnului decât dacă a fost atacat de fungi prin excreție de enzime
- Principala mâncare este celuloza; au nevoie și de cantități mici de proteine.
Icoană împărătească pe panou de lemn, Sf. Ioan Botezătorul – atac al insectelor xilofage și erozoine a stratului de
culoare
Icoană împărătească pe panou de lemn, Sf. Ioan Botezătorul – atac agresiv al insectelor xilofage
- Temperatura perfectă este de 22º -23º C
- Umiditatea mare ajută la dezvoltare; sub 55 -60 % RH (10-12 % umiditatea lemnului ) se opresc din dezvoltare.
- În condiții de uscăciune prelungită infestarea nu se răspânâdește
- Larvele sunt foarte rezistente și pot supraviețuii perioade lungi fără să mănânce
- Își revin foarte repede în medii propice și continuă degradarea
- Un ciclu de viață direază cel puțin 2 ani
- Zboară între lunile Mai și Iulie
- Insectele din familia Anabiidae au tendința să stea într-un loc; trăiesc în același lemn generații întregi până când
acesta este distrus
- Larvele atacă lemnul nou îar inelele de creștere sunt ignorate, arătând ca niște lamele
- Galeriile sunt umplute aerisit iar reziduurile sunt cilindrice
- Orificiile de zbor sunt cilindrice
- Dacă este lovit ușor din lemn cade praf de cari.
3. Lyctus Brunneus – sunt temute pentru degradările pe care le cauzează în lemnul dur
- Au trăit în specil în regiunile tropicale dar au fost aduse în europa prin schimburi și comerț
- Au un ciclu de viață scurt de la 5 la 18 luni, astfel că infestarea se poate împrățtia rapid.
- Au nevoie de cantități mari de proteine și amidon astfel că ignoră lemnul de esență tare.
- Umiditatea de 7-8% este suficientă.
4. Termite – insecte cu un grad înalt de organizare, cooperează între ele, trăiesc mai multe generații care se suprapun,
există membrii specializați (regi, regine, lucrători sterili și paznici sterili) – prectică diviziunea muncii. Exista grupuri
reproductive și non reproductive.
- Se hrănesc cu lemn mort sau celuloză dar și frunze și sol în funcție de specie – peste 3000 din care 840 manancă
lemn.
- Cele mai eficiente grupuri de insecte care au colonizat tot în afară de Antarctica
- Au grupuri de la cateva sute la câteva milioane
- Reginele au cea mai mare durată de viată dintre insecte – 30-50 de ani
- Pot cauza degradări seriose clădirilor
- Superspecializate pe mâncat lemn
- Nu suportă mediile reci
- Se împart în cele de lemn umedi și lemn uscat
- Lucrătorii digeră mâncarea și hrănesc întregul grup
- Unele specii practică fungicultura – gradină de fungi care degradează lemnul devenind mai ușor de digerat
- Crează degradări mari la clădirile neprotejate, la structura acestora și din păcate sunt identificate destul de târziu
deoarece mănâncă lemnul la interior lăsând un perete foarte subțire între ele și mediul înconjurător.
Biserică de lemn, învelitoarea acoperișului (șindrilă), latura de nord – colonii de licheni și alge
Pictură – zonă cu mucegai alb
Altar poliptic (detaliu), Muzeul Mitropoliei Cluj – zonă infestată cu mucegai alb
 b.

a. fungi de culoare albă în craclurile unui tablou pe pânză în tehnica ulei, Austria; b. Fungi de culoare neagră
crescuți pe pereții grotei Sf. Paul, Turcia şi colonii de alge
Tablou în tehnica ulei – colonii de mucegai
Ladă de bucate zona Brașov – degradări provocate de reprezentanți animali – păsări, păianjeni
Ladă de bucate zona Brașov – pânză de păianjen
Ladă de bucate zona Brașov – colonii de mucegaiuri întreținute de mediu umed și pânze de păianjen
Chaetomium – mucegai care se dezvoltă în medii cu apă din abundenţă, foarte alergenic, cu eliberare de spori în
cantităţi mari în mediul înconjurător. Provoacă probleme respiratorii, tuse frecventă, iritaţii.
 Epicoccum purpurascens
apare pe lemn, hârtie, textile, o varietate de mâncăruri, insecte, piele umană, în sol.
Biserica de lemn din Runcu Salvei, naos, boltă – pânză extinsă de păianjen pe suprafața pictată
Biserica de lemn din Runcu Salvei, naos, boltă – pânză extinsă de păianjen pe suprafața pictată
Biserica de lemn din Runcu Salvei, naos, boltă – ouă de păianjen
Icoană pe panou de lemn Maica Domnului cu Pruncul – erodare a stratului de culoare provocată de excremente de
păsări
Biserică de lemn din Agârbiciu, pronaos, tavan - fluturi care hibernează
Biserică de lemn din Poarta Sălajului, altar, excremente de liliac pe podea și masa altarului
Biserica de lemn din Runcu Salvei – omidă
Biserica de lemn din Runcu Salvei, naos, timpan vest – incizii provocate de veverițe
CONTROLUL FUNGILOR ȘI INSECTELOR

1. FUNGI – Putregaiul de lemn trebuie tratat doar de către un specialist. Dacă este vorba de un obiect de
patrimoniu mobil acesta trebuie mutat din locul în care a fost ținut și tratat cu fungicid. După tratament așezat într-
o locație care nu mai prezintă riscuri. Dacă acest lucru nu este posibil (de ex. alatare din biserici de zid sau lemn )
și mediul trebuie investigat, tratat (dezinfectat). Dacă există umiditate relativă crescută, cum se întâmplă de obicei,
trebuie identificată cauza și eliminată. Ciuperca trebuie și ea eliminată în totalitate - corpul din interiorul fibrei
lemnului și partea exterioară cu spori. Elementele de lemn infestate trebuiesc eliminate. În cazul structurilor
complexe trebuiesc verificate și zonele de îmbinare pentru a vedea dacă s-a afectat rezistanța.
2. INSECTE – controlul insectelor presupune exterminarea insectelor adulte, larvelor, ouălor aflate în interiorul
obiectelor de lemn. Infestarea cu insecte xilofage este ușor de identificat dar este important de observat dacă
atacul este activ sau nu. Zgomtul produs de larv în timp ce rod lemnul este o indicație clară – în anul 1950 a fost
dezvoltat un aparat care amplifica sunetul dar nu mai este folosit azi. Pentru exterminarea atacurilor xilofage s-au
folosit mai multe tehnici:
- imersare, injectare, pensulare
- Fumigare
- Tratament cu caldură sau frig
- Tratament cu vacuum
- Radiații cu raze x sau gamma
Imersare, injectare, pensulare – cea mai veche substanță menționată este apa sărată injectată în galeriile larvelor dar
lipsa de eficiență a făcut să fie abandonată. Până la 1950 a fost folosită o soluție extrem de toxică de mercur. Are efect
antifungic dar puțin anti insecte iar toxicitatea cresctă și conținutul mare de apă a făcut să fie abandonată. Leonardo da
Vinci a menționat arsenicul în anul 1492. Azi este interzis arsenicul dar se mai folosesc compuși variați ai arsenicului.
Începând cu secolul XVIII au început să se folosească soluții toxice (verde smarald, cupru), usturoi, frunze de tabac,
coji de nucă sau produse animale dar fără succes. Uleiurile eterice, uleiul de lavandă, uleiul de ienupăr, etc au fost
folosite dar cu rezultate pe perioade scurte.
A fost menționat petroleumul ca substanță de control al atacurilor biologice sub numeroase nume, cu sau fără
adăugiri de alte substanțe toxice. Utilizarea în restaurare este problematică deoarece decolorează stratul de culoare si
versoul panourilor de lemn. S-a mai amestecat petroleum cu uleiuri nonsicative pentru impregnare. Aceste substanțe au
provocat râncezirea materialului și un miros penetrant.
Carbolineumul este o sobstanță care pătrunde adânc în lemn și atunci când ajunge la suprafață brunizează stratul de
culoare și poate provoca desprinderi.
Au mai fost recomandate: toluene, benzen, xilene, white spirit, hexaclorciclohexan cu adaos de DTT și alte
substanțe. Insecticide volatile, sub formă de gaz, folosite pentru exterminarea insectelor, se împrăștie sub formă de
vapori la interiorul elementelor de lemn; toluene, xylene, acetonă.
Lindane și permetrină au fost folosite pentru efecte de lungă durată . Cu toate acestea efectele trec după 10-2- de ani.
Insecticidele se pot aplica pe suport cu pensula, prin impregnare dar cel mai bine prin injectare. Se injectează căt de
adânc posibil în fibra lemnului prin orificiile de zbor, cu ajutorul unei seringi. Tratamentul este terminat și eficient
atunci când lichidul iasă la suprafața printr-un orificiu vecin. Dozajul depinde de căt este de extins atacul. Pentru
anumite obiect, cum sunt statiule de exemplu și în cazul atacurilor masive, se poate face un sistem de picurare –
perfuzare. Pe obiecte mari tratamentul poate dura câteva zile.
De când a apărut ideea de tratament anti-insecte s-a recomandat sigilarea orificiilor cu ceară petru a preveni accesul
insectelor și pentru a sufoca larvele. Deși este nerealist, izolarea orificiilor intensifică efectul insecticidului, previne
evaporarea raidă și ajută monitorizarea tratamentului.
Toate biocidele sunt periculoase pentru sănătate. Măsurile preventive sunt obligatorii când se utilizează aceste
materiale. Tratamentul se va efectua în spații aerisite, cu sistem de ventilare, cu mască, mănuși de plastic. După
tratament obiectul va fi așezat într-o încăpere bine ventilată. Trebuie folosite doar materiale și substanțe aprobate și
respectate instrucțiunile producătorului.
Fumigarea – controlul fungilor și al insectelor folosind biocide sub formă de gaz. Dacă menționăm impregnarea
lemnului cu fum, această practică merge până în antichitate – cu ierburi, rășini sau arsenic.
Ca și practică a fost realizată pe scară largă începând cu secolul XIX iar în timp au fost utilizate o mare varietate de
gaze - carbon disulfide, acid hidrocianid, metil bromid, oxid etilen, cloropoicrin, etc. între 1910-1920 au fost
evidențiate deteriorări produse pigmenților pe bază de plumb (alb de plumb), la picturile în ulei. Azi fumigarea poate fi
realizată doar de oameni specializați. Dacă atacul este foarte extins, tratamentul se poate face in situ, de exemplu se
poate izola biserica în care se află obiectele și apoi se fumighează toată cladirea.
Bibliografie :
• Katja Sterflinger & Guadalupe Piñar, Microbial deterioration of cultural heritage and works of art — tilting at
windmills? https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3825568/
• https://www.nap.edu/read/11413/chapter/7#82 - biodeteriorare piatră
• Centro per la conservazione delle sculture all,aperto, The conservation of stone, Bologna, 1976
• Knut Nicolaus, The conservaíon of paintings, Konemann, 1999
• Paolo și Laura Mora/ Paul Philippot, Conservarea picturilor murale, ed. Meridiane, București, 1986
• ACS, Caietele Restaurării 2012 -2016
• Cennino Cennini, Tratatul de pictură, ed. Meridiane, 1977
• Iulian Olteanu, Piatra în patrimoniul romînesc. Degradări specifice și tratamente adecvate, ed. ACS, 2015
• EwaGlos 2015
• Aurel Moldoveanu, Conservarea Preventivă a bunurilor culturale, București, 1999