Simbolismul Definitie

Trăsături
Teme şi motive

Simbolismul european
Reprezentanţi ai simbolismului european

Simbolismul românesc
Reprezentanţi ai simbolismului românesc
• Simbolismul este un curent literar apărut în Franţa,ca
reacţie împotriva parnasianismului, a romantismului
retoric şi a naturalismului,
promovând conceptul de poezie modernă.În concepţia
simboliştilor, descripţia rece, parnasiană, ca şi observaţia
meticuloasă, naturalistă, urmărind să decupeze “o felie
de viaţă”, nu pot surprinde altceva decât o realitate
superficială, o lume a aparenţelor. Considerat din
perspectiva social-istorică,simbolismul apare ca produs
şi expresie a stării de spirit generate de agravarea
contradicţiilor societăţii capitaliste de la sfârşitul
secolului al
XIX-lea.
• Termenul de „simbolism”provine din cuvântul grecesc
„symbolon ” ,intrat în limbă prin filieră franceză.Simbolul
este un substituent,el înlocuieşte expresia
directă,vorbirea noţională,mediind cunoaşterea pe calea
analogiei şi a convenţiei.O dată cu evoluţia
limbajului,simbolul a devenit tot mai complex, folosindu-
se în toate domeniile culturii,iar în literatură este un mod
de constituire a imaginii artistice.
 Ideologia şi estetica simbolismului
•Simbolismul reprezintă o reacţie antipozitivistă şi antiraţionalistă.
•Poeţii simbolişti vor prelua din şcolile anterioare tot ce se potrivea
spiritului lor neliniştit şi dornic de „altceva” decât ceea ce le putea
oferi mediul ambiant şi vor fi receptivi la tot ce este nou in domeniul
filozofiei,al picturii,al muzicii, al ştiintelor şi al artelor în general.Sunt
preţuiti în special Vilon Racine, Chateaubriand, Nerval, Lamartine.
•Simboliştii preiau idei filozofice din Fichte,Hegel, Schelling,
Schopenhauer, sunt atraşi de poezia lui Novalis, a lui Poe si
Whitman,de arta orientală.
•Simbolul literar concentrează în imagini elemente ale realului cu un
grad mai mic sau mai mare de generalizare.În cuprinsul
romantismului,simbolul rămâne însa, ca în literatura premergătoare nu
se diferenţiază foarte net de alegorie.În simbolism,raportul dintre
simbol si realitate este sugerat.Curentul se diferentiază de alte curente
tocmai prin faptul că dă imaginilor poetice functia implicit şi nu
explicit simbolică.
 Trăsături
• Sugestia : simbolul se realizează prin sugestie,de aceea
Baudelaire numea poezia „o specie de vrăjitorie
evocatoare”.Rolul sugestiei în realizarea simbolurilor este foarte
mare.Mallarme susţine că „a numi un obiect este a suprima trei
sferturi din plăcerea poemului”şi adaugă „a sugera,iată
visul!”.Urmând acest principiu,poeţii simbolişti nu descriu,nu
narează,nu relatează.Ei resping anacdotica ,fabula,reportajul.D.
Anghel nu descrie florile,în volumul „În grădină”,nici Ştefan
Petică fecioarele,în”Fecioara în alb” .Ei comunică mai ales
senzaţii (olfactive, vizuale) corespunzătoare unor stări
sufleteşti.Ion Minulescu descrie corăbii mari,insule,faruri spre
a-şi exprima aluziv,pe cale de sugestie,dorul de călătorii,tentaţia
depărtărilor.
• Corespondenţele sunt un mod de sondare,de luminare a
zonelor ascunse ale realităţii.Ideea fundamentală a
simbolismului constă în exprimarea unor raporturi între eul
poetului(universul mic)şi lume(universul mare)care se traduc la
nivelul receptivităţii prin simboluri.Ele tind să exprime relaţiile
ce există,pe baza unor afinităţi secrete,între părţile componente
ale totului cosmic.În categoria corespondenţelor intră şi
analogiile dintre senzaţii,emoţii,imagini de naturi diferite.
• Muzica : Simboliştii vor plasa în lumea de obiecte şi fenomene starea de
inefabil,de taină,care nu poate fi descrisă şi expusă,ci numai sugerată,astfel
arta simbolistă se apropie atât de mult de muzică. Au pledat pentru muzică
Verlaine-„muzica înainte de toate”,Mallarme-face distincţie între valoarea
muzicală şi cea noţional-poetică a cuvintelor,Macedonski,pentru care „arta
versurilor este arta muzicii”.Cuvintele capătă nuanţe subtile,ele devin
muzică.Câteva poezii simboliste au fost puse pe note-„Cânta un matelot”a lui
I. Minulescu,”Note de primăvară”a lui G. Bacovia. Este subliniată şi o
muzică interioară la Bacovia, care a asimilat muzica,în sensul că ea
sugerează stări de spirit,în timp ce la Minulescu ea rămâne adesea exterioară.
• Prozodia : Marea invocaţie a simboliştilor în materie de prozodie o constituie
introducerea în poezie a versului liber,însă nu toţi poeţii simbolişti au
renunţat la versificaţia clasică(Mallarme,Verlaine,Rimbaud).În Franţa
versul liber a fost introdus de Gustave Kahn. Poemul „Hinov”al lui
Macedonski renunţă la versul liber,sub motivul că aceasta prezintă pericolul
alunecării spre proza ritmică.În poezia românească versul liber se deosebeşte
la Ov. Densusian,I. Minulescu,T. Arghezi,L. Blaga.
Poeţii simbolişti au dat importanţă problemelor de formă,ritm,creând cele
mai savante armonii verbale,pauze,asonanţe şi refrenuri. Eminescianizat la
început,sentimental,decorativ,stilizat,simbolismul românesc dobândeşte o
nuanţă expresionistă în unele versuri ale lui Bacovia şi Săulescu.
 Teme şi motive
• Motivul singurătăţii descinde din romantism.În simbolism el îşi pierde
grandoarea,nu este clamat,devine elegiac şi intim.Ştefan Petică îi dă o
dimensiune tragică:”Bătui la porţile străine,/Şi-nchise poeţile-au
rămas”.Nota de singurătate este îmbogăţită cu melancolia tăcerii,cu
gesturi nehotărâte,cu tristeţi apăsătoare,la D. Anghel.Bacovia se simte
pribeag pe pământ,odaia îl sufocă precum sicriul.O cauză a exvitabilităţii
şi a agitaţiei este starea de gol în care liniştea devine apăsătoare sau
provoacă stări nelămurite:”Eu stau,şi mă duc şi mă-ntorc”,”Stau singur
în cavou”, ”Singur,singur.singur”,”Eu singur cu umbra”.Efectul
singurătăţii este melancolia şi spleen-ul,”Motivul spleen-ului presupune
un amestec de plictiseală profundă,dezolare şi tristeţe abstractă,fără ca
poetul să ajungă la decepţie şi pesimism propriu-zis,ca în
romantism”(Lidia Bote).
• În literatura universală, spleen-ul simbolist a fost exprimat pentru întâia
dată de Baudelaire. Lidia Bote consideră spleen-ul poeţilor simbolişti
români ca o prelungire a dorului poeziei populare,complicat însă la
nivelul existenţei urbane. Ştefan Petică scrie:”Mi-e dor de-un cântec plin
de jale,/De-o adiere parfumată”. Simbolismul cultivă un rafinament al
senzaţiilor şi al emoţiilor,obţinut prin poetizarea vieţii urbane sau
transfigurarea unor tărâmuri exotice,necunoscute.Starea este de
reverie,poeţii simbolişti sunt atraşi,în evadările lor,de mister,de dorinţa
de a se elibera din mediul închis,apăsător.
 Simbolismul european
• Numele curentului a fost dat de poetul Jean Moreas,care în 1886,a
publicat un celebru articol-manifest,”Le symbolisme”.În acelaşi an s-a
constituit gruparea care s-a autointitulat „simbolist㔺i în fruntea căreia
s-a găsit poetul Stephane Mallarme.Tot atunci,Rene Ghil înfiinţează
şcoala „simbolist-armonistă”, devenită apoi „filozofico-
instrumentistă”.Alţi poeţi de orientare antiparnasiană îl considerau şef
de şcoală pe Paul Verlaire;ei şi-au luat,în semn de sfidare,numele de
„decadenţi”.Reprezentanţi de frunte ai decadenţilor sunt Arthur
Rimbaud,Tristan Corbiere,Jules Laforgue.Aceşti poeti şi mulţi alţii
începuseră să scrie cu mult înainte de constituirea grupărilor în care s-au
încadrat. Astfel ,elemente ale curentului simbolist au luat naştere nu în
1886,ci mult mai devreme, cuprinzând pe toţi poeţii de orientare
antiparnasiană,uniţi în efortul de a descoperi esenţa poeziei.
• Simboliştii belgieni de expresie franceză prezintă un deosebit interes prin
creaţia lor poetică(Emile Verhaeren, Rene Ghil), dar şi prin tentativele
de a scrie proză simbolistă(Georges Rodenbach-romanele « Bruges » şi
«  Clopotarul») sau dramaturgie (Maurice Maeterlink-piesele « Pelleas »
şi « Melisanda »)
• Simbolismul pătrunde mai târziu în ţările europene cu tradiţie culturală
puternică (Anglia, Spania, Italia), precum şi în ţările din centrul şi sud-
estul european unde generează şcoli naţionale:simbolism polonez,
maghiar, românesc.
 Charles Baudelaire -1821-
1867)
precursorul poeziei simboliste
• Ilustru poet francez,considerat (cu
volumul de versuri „Florile răului”,
întemeietorul poeziei
moderne.Opera sa mai cuprinde
„Spleenurile Parisului”,
„Paradisurile artificiale” şi
„Curiozităţi estetice” (critica de
artă).
• Charles Baudelaire se situează la
răspântia din care poezia se
desparte de romantism, alegând
definitv calea
modernismului.Simboliştii şi-l
revendică drept precursor,
biografia şi opera lui întruchipând
perfect mitul „poetului
blestemat”.Viaţa de boem a lui
Baudelaire ilustrează revolta
împotriva societăţii şi revanşa
artistului, conştient de propria
superioritate faţă de spiritul
burghez.
• Baudelaire încalcă flagrant principiile estetice ale epocii când conferă alt
scop artei: explorarea părţii ascunse a lumii, dezvăluirea impalpabilului,
depăşirea aparenţelor şi sondarea adâncimilor universului.În mod deliberat,
poetul caută o „estetică a profunzimilor”.
• Metafora obsesivă a creaţiei sale este abisul „le gouffre”, iar coordonatele
fundamentale ale viziunii sale sunt: adâncul, oceanul, marea,
infernul.Imagini ale vidului(golul, prăpastia) apar cu mare frecvenţă în
universul săn poetic şi sugerează stari de disperare, de aliernare şi de cădere
în absurd.
• „În vocea sa se auzeau italice si majuscule initiale.Gesturile sale erau încete,
rare, sobre, ţineau mâinile apropiate de trup, căci avea oroare de
gesticulaţia meridională.Nu-i plăcea nici vorbirea volubilă, iar răceala
britanică i se părea de bun-gust.Despre Baudelaire se poate că era un dandy
rătăcit în mijlocul boemei…”(Teophile Gautier)
„Atât moral cât şi fizic, am avut mereu senzaţia abisului, nu numai abisul
somnului, dar şi abisul acţiunii, al visului, al amintirii,al regretului şi al
remuşcării, al frumosului, al numărului…Acum mă simt tot timpul
ameţit”(Charles Baudelaire)
• În “Structura liricii moderne”, Hugo Friedrich constata: “ o trăsătură
fundamentală a lui Baudelaire e disciplina sa spirituală şi claritatea
conştiinţei sale artistice. El întruneşte geniul poetic şi inteligenţa critică.
Concepţiile despre procesul poetic stau pe aceeaşi treaptă cu poezia însăşi…
de altfel, aceste concepţii au avut mai multă influenţă asupra epocii
următoare decât lirica sa”.
 Stéphane Mallarmé (1842-1898)
De la parnasianism la simbolism
• Aşa cum creaţia lui E.A. Poe a avut
un rol modelator pentru
Baudelaire, „Florile răului”
împlinesc o funcţie similară în cazul
lui Mallarmé, care intuieşte linia de
continuitate, ştiind că poezia nouă
trebuie să continuie revoluţia
începută de Baudelaire în planul
limbajului, unde trebuie să
inventeze o limbă a poeziei, mai
exact, o limbă numai şi numai a
poeziei.
• Mallarmé a trecut printr-o criza
spirituală de mare intensitate în
1866, din care iese mărturisind că,
dupa ce a găsit Neantul, a găsit
Frumosul.Aşadar, Neantul nu este
capăt, ci punct de plecare. Ca şi
Baudelaire, crede că, prin analogii,
poetul transcede realităţile
cotidiene şi ajunge la o esenţă
ideală.
• Imaginile recurente în imaginarul poetic mallarmmean(evantaiul, pasărea,
oglinda, lebăda) nu sunt „zugrăvite” sau „descrise” în manieră parnasiană, ci
devin aluzii, sugestii, simboluri.
• În plan poetic, se produce o reinventare a lumii şi a cuvântului, proces pe care
Mallarmé l-a numit „transpunere”(transposition).Ca să obţină efectele aluzive şi
sugestive, poetul işi ia libertatea dislocării sintaxei consacrate de uzul limbii.De
aici provine impresia de ermetism a poeziei lui, fraza poetică nu are obişnuinta
liniaritate, ci apare ca o construcţie in arabesc.Astfel, lectura este dominată de
incertitudine şi ambiguitate.
• Printre operele sale cele mai reprezentative se numără „Irodiada”, „După-
amiaza unui faun”, ca şi poemul în proză „Igitur”.
• „Era profesor de engleză undeva în provincie, dar coresponda regulat cu
Parisul.A publicat în „Parnas”, versuri de o noutate care a scandalizat
jurnalele.Nu s-a sinchisit de nimic, pentru a fi pe placul delicaţilor, căci era cel
mai greu de mulţumit dintre toţi delicaţii.Rău primit de critică, acest rar poet va
supravieţui atâta timp cât va exista o limbă franceză care să mărturisească
despre uriaşele sale eforturi.”(Paul Verlaine)
 Paul Verlaine (1844-1896)

Afirmarea noii sensibilităţi

poetice
• Reprezentant de seamă al
simbolismului francez, preocupat de
muzicalitatea cuvântului şi de
valoarea lui magico-evocativă.Este
autorul unor volume de versuri ca:
„Poeme saturniene”, „Serbările
galante”, „Cântecul bun”, „Cândva şi
odinioară”, „Înţelepciune”.
• Simbolismul îşi structurează liniile de
forţă pe un fundal de criză profundă
prin care trece Franţa:războaiele
franco-germane si Comuna din
Paris.Agravarea crizei face
imposibilă orice fel de compensaţie
în plan literar: romantismul şi
parnasianismul nu le puteau oferi în
poezie, realismul şi naturalismul-în
proză.
• Paul Verlaine face primul gest decisiv, asumându-şi destinul
generaţiei sale: concepe şi scrie „Artă poetică”, pune în
circulaţie textul în mediul boem al cafenelelor literare unde se
întâlneau frecvent artiştii, formulând astfel noua poetică
simbolistă.Verlaine va intra în legenda literară care însoţeşte
mişcarea simbolist, iar secvenţe din „Arta poetică” devin
sintagme-reper pentru construirea identităţii simbolismului.

• „Nimeni n-a fost mai puţin teoretician ca el, mai puţin

preocupat de ambiţiile estetice şi filosofice ale contemporanilor
săi, mai puţin alchimist( ca de pildă Mallarmé), mai puţin
vizionar şi profet (ca Rimbaud).El s-a născut pentru a duce la
perfecţiune lirismul intim şi sentimentul…” (Marcel Raymond)
 Simbolismul românesc
• Începuturile simbolismului românesc coincid cu începuturile simbolismului
francez.Sincronizarea are mai multe cauze: o generaţie nouă se arată receptivă faţă de
efervescenţa mediilor artistice pariziene.O nouă conştiinţă a condiţiei artei şi a artistului
apare la poeţii români care studiază la Paris sau călătoresc in Franţa (Ion Minulescu,
Dimitrie Anghel) şi se familiarizează cu noul spirit al sfarşitului de secol al XIX-lea şi
începutul secolului al XX-lea.

• În 1880, simultan cu întâlnirile patronate de Mallarme la Paris, tânărul Macedonski, ca

deschizător de drum, editează la Bucureşti revista „Literatorul”, în care îşi publică atât
articole teoretice („Despre logica poeziei”), cât şi creaţii experimentale: prima poezie în
vers liber din literatura română („Hinov”), armonii imitative („Înmormântarea şi toate
sunetele clopotului”)

• În 1886, când Jean Moreas consacra, printr-un celebru manifest literar, mişcarea şi numele
simbolismului, Macedonski publică versuri în limba franceză, în revista „La Wallonie”,
condusă de Albert Mockel, admirator şi discipol al lui Mallarme.

• Eforturile lui Alexandru Macedonski de a impune noul curent, pe care-l numea „simbolism
instrumentalist”, se îndreaptă în mai multe direcţii: publică articole teoretice în
„Literatorul”, semnate de el însuşi sau de unii discipoli;afirmă o nouă identitate faţă de
poezie, cu riscul de a fi neînţeles sau de a fi considerat ridicol.
 Reprezentanţi
• Etapele simbolismului acoperă o perioadă
îndelungată, de la primele experimente ale lui
Alexandru Macedonski, până la
reprezentanţii târzii, ca Nicolae Davidescu.
• După etapa de început, tutelată de
Macedonski, în cenaclu apar primii poeţi
simbolişti:Ştefan Petică, Mircea Demetriade,
Alexandru Obedenaru, Traian Demetrescu,
Iulia C. Săvescu,Dimitrie Anghel.

Trăsăturile liricii lui Macedonski:

• Iniţiatorul unei direcţii poetice şi estetice noi,
originale- poezia modernă;
• Sinteză între tradiţie şi inovaţie;
• Pasiune pentru forme, culori şi sunete;
• Magician al cuvintelor;
• Inovator al versificaţiei, al vocabularului poetic în
care introduce neologismul;
• Romantic prin structură, clasic, parnasian,
simbolist;
• Dragostea pentru frumos, pentru cei umili;
• Euforii creatoare;
 George Bacovia
Trăsăturile liricii lui :
• Atitudine nonconformistă, de frondă şi
epatare;
• Postură de damnat;
• Revoltă împotriva existenţei urâtului;
• O lume a vidului, a inadaptării;
• O atmosferă sumbră;
• Simboluri dure, asociaţii stranii în tonalităţi
depresive;
• Izolarea dezarmantă;
• Picturalitatea simbolistă,culori obsesive;
• Dispoziţia sufletească muzicală;
• Concentrarea exprimării.