Monoxidul
Monoxidul
Monoxidul
Metoda de referință pentru măsurarea monoxidului de carbon este cea prevăzută în standardul SR
EN 14626.
Metoda standardizată pentru măsurarea concentrației de monoxid de carbon prin spectroscopie în
infraroşu nedispersiv.
Directive și norme
Directiva 2000/69/EC privind valorile limită pentru benzen şi monoxidul de carbon din
aerul înconjurător.
LEGEA nr. 104 din 15 iunie 2011.
Obținerea monoxidului de carbon
În laborator, monoxidul de carbon se poate obține prin mai multe căi:
Monoxidul de carbon este cunoscut ca ucigașul tăcut, deoarece nu are nici o culoare sau
miros. Concentrația normală în atmosferă este mai mică de 0,001% și o concentrație de 0,1% poate fi
LETALĂ. Pacienții care supraviețuiesc otrăvirii inițiale pot dezvolta disfuncții neurologice întârziate,
care apar în 15 – 50% din cazuri grave.
În prezent, monoxidul de carbon este una dintre otravurile întâlnite frecvent în mediul nostru (în SUA
şi Europa fiind situată pe primul loc între intoxicaţii) și o cauză principală de otrăvire pe plan mondial.
În fiecare an, în Marea Britanie, aproximativ 50 de persoane mor și 200 sunt grav rănite de otrăvirea cu
monoxid de carbon. Unele intoxicații sunt cauzate de autovătămare, dar cele mai multe sunt
accidentale.
Intoxicația cu monoxid de carbon este cea mai frecventă cauză de otrăvire accidentală și, potrivit unei
estimări, mai mult de 25.000 de persoane din Marea Britanie au simptome datorate aparatelor defecte
de gaz. În anii 1960 și 1970, transformarea gazului de cărbune în gaz natural fără gaze de carbon a
provocat o reducere dramatică a intoxicației.
Mecanismul de producere în intoxicația cu monoxid
de carbon
Monoxidul de carbon se leagă reversibil de hemoglobină, rezultând un compus stabil, carboxihemoglobina. Aceasta perturbă capacitatea de
transport a oxigenului de către hemoglobină, având ca urmare hipoxia tisulară. Afinitatea monoxidului de carbon pentru hemoglobină de
200 – 270 ori mai mare decât a oxigenului, astfel că, chiar la concentraţii mici pot rezulta niveluri semnificative de carboxihemoglobină.
Monoxidul de carbon alterează curba de disociere a oxihemoglobinei deplasând-o spre stânga, inhibând astfel eliberarea la ţesuturi a
oxigenului legat, ceeea ce accentuează hipoxia. Cel mai profund impact îl are asupra creierului, organul cu cele mai mari necesităţi de
oxigen.
Monoxidul de carbon intră în competiţie cu oxigenul şi pentru alte hemoproteine: mioglobina, peroxidaze, catalaze şi citocromi. Legarea de
mioglobina cardiacă, pentru care are afinitate chiar mai mare decât pentru hemoglobină, produce disfuncţie miocardică şi hipotensiune,
ceea ce agravează hipoxia tisulară.
După inhalare, monoxidul de carbon se dizolvă rapid în plasmă şi ajunge la organele susceptibile chiar înainte de a se forma
carboxihemoglobină, unde se leagă de enzimele celulare (citocrom – oxidaze), inhibând sistemul de transport intracelular al oxigenului, cu
blocarea oxidării celulare şi anoxie tisulară, proces considerat mai important decât reducerea capacităţii de transport a oxigenului.
Monoxidul de carbon persistă în ţesuturi mult după revenirea la normal a nivelului seric de carboxihemoglobină, acesta fiind argumentul
celor care pledează pentru tratamentul cu oxigen hiperbaric în intoxicaţia cu monoxid de carbon. Deşi efectele toxice acute ale monoxidului
de carbon se datoresc hipoxiei, activarea proceselor inflamatorii are rol major în dezvoltarea manifestărilor neurologice tardive.
Monoxidul de carbon se elimină prin plămâni; timpul de înjumătăţire al carboxihemoglobinei este de 3 – 4 ore la temperatura camerei şi
poate fi scurtat la 30 – 90 minute cu oxigen 100% la presiune atmosferică (oxigen normobaric), respectiv la 15 – 20 minute cu oxigen
hiperbaric (oxigen 100% la 2,5 atmosfere).
Intoxicaţia ACUTĂ cu monoxid de carbon
• cefalee, vertij. Cefaleea, asociată cu simptome similare virozelor respiratorii, mai ales în anumite circumstanţe şi în
perioada de iarnă, trebuie să ridice suspiciunea de intoxicaţie ocultă cu monoxid de carbon.
• stare de oboseală, somnolenţă;
• dureri abdominale, greaţă, vărsături;
• incontinenţă sfincteriană;
• tulburări vizuale;
• tulburări de comportament: agitaţie, confuzie, halucinaţii;
• tulburări de mers;
• convulsii, comă;
• moarte, în caz de expunere prelungită.
Examenul clinic – obiectiv al pacientului intoxicat cu monoxid de carbon relevă următoarele:
• semne cardiovasculare: tahicardie, aritmii, hiper- sau hipotensiune;
• semne respiratorii: dispnee, tahipnee – apare tardiv, în formele severe; edem pulmonar acut non – cardiogenic;
• hipertermie;
• semne cutanate: culoarea roşie – cireşie a tegumentelor apare în formele severe; mai frecvent întâlnite: paloare, cianoză,
marmorare;
• semne oculare: hemoragii retiniene în flacără, hemianopsie, edem papilar;
• semne neurologice şi / sau neuropsihice:
• tulburări de memorie : amnezie retrogradă sau anterogradă ;
• labilitate emoţională : anxietate, depresie ;
• diminuarea abilităţilor cognitive ;
• manifestări extrapiramidale: reflexe osteotendinoase exagerate, tremurături, mişcări coreiforme, rigiditate;
• disfuncţii vestibulare, auditive, vizuale;
• somnolenţă, stupor, comă, convulsii.
În unităţile de urgenţă:
• monitorizare cardiacă, pulsoximetrie;
• determinarea nivelului seric al carboxihemoglobinei;
• se continuă administrarea de oxigen normobaric 100% pe mască până când pacientul este asimptomatic sau
nivelul de COHb a scăzut sub 10%;
• hidratare parenterală, combaterea acidozei şi a edemului cerebral, a convulsiilor, tratamentul şocului,
antibioterapie, etc.
Bibliografie
1. https://aerlive.ro/
2. https://newsmed.ro/intoxicatia-cu-monoxid-de-carbon/
3.
https://www.calitateaer.ro/public/assessment-page/pollutants-page/monoxid-carbon-pag
e/?__locale=ro
4. https://ro.wikipedia.org/wiki/Monoxid_de_carbon
5. Notițe curs Poluarea chimică produsă de traficul rutier, Prof.dr.ing. Daniela Ioniță
Vă mulțumesc pentru atenția acordată !