Scribd Logo
Încărcați

Bine ați venit la Scribd!

  • 52 vizualizări

    Nichita Stănescu: Proiect Realizat De: Dumitraș Denisa-Emilia

    Încărcat de

    deniemili

    Drepturi de autor:

    © All Rights Reserved
    Descărcați ca PPTX, PDF, TXT sau citiți online pe Scribd

    Nichita Stănescu: Proiect Realizat De: Dumitraș Denisa-Emilia

    Încărcat de

    deniemili
    52 vizualizări6 pagini

    Titlu original

    Presentation (1)

    Drepturi de autor

    © © All Rights Reserved

    Formate disponibile

    PPTX, PDF, TXT sau citiți online pe Scribd

    Vi se pare util acest document?

    Este necorespunzător acest conținut?

    Drepturi de autor:

    © All Rights Reserved
    Descărcați ca PPTX, PDF, TXT sau citiți online pe Scribd
    Descărcați ca pptx, pdf sau txt
    52 vizualizări6 pagini

    Nichita Stănescu: Proiect Realizat De: Dumitraș Denisa-Emilia

    Încărcat de

    deniemili

    Drepturi de autor:

    © All Rights Reserved
    Descărcați ca PPTX, PDF, TXT sau citiți online pe Scribd
    Descărcați ca pptx, pdf sau txt
    din 6

    NICHITA STĂNESCU

    Proiect realizat de:  Dumitraș Denisa-Emilia


     Încadrarea poeziei în opera autorului:

    Etapele creației lui Nichita Stănescu pot fi următoarele:

    I. Etapa tinereții:
    • Sensul iubirii( 1960)
    • O viziune a sentimentelor (1964)
    • Dreptul la timp (1965)

    II. Etapa maturității:


    •    11 elegii (1966)

    III. Etapa neecuvintelor:


    • Alfa
    • Oul și sfera (1967)
    • Necuvintele (1969)
    • În dulcele stil clasic (1970)
    • Operele imperfecte (1979)
    • Nodurti și semne (1982)
    • Pădure arsă - Nichita Stănescu

    Cădeau fulgi negri. Şirul de copaci Ce căutai, copile, - acolo,


    lucea, când îmi mutăm pe el privirea. cu mâinile prelungi și umeri ascuțiți,
    De-atâta vreme rătăceam tăcut pe care-aripile abia de se uscară,
    târându-mi singur amintirea. fulgi negri, balansându-se în seară.

    Şi se făcea că stelele scrâşnind Un orizont urlând și nevăzut


    îşi îmbucau, înţepenite, dinţii. zvârlindu-și limbile și antracitul,
    Maşină infernală ce bătea întruna mă târa prin șirul mut,
    un timp oprit, al conştiinţii. aproape gol alunecându-mi trupul.

    Apoi, se lasă o tăcere groasă Ardea orașu-n depărtări de fum,


    şi fiecare gest pe care-l fac ardea sub avioane rugu-i rece.
    cozi de cometă-n aer lasă Noi doi, pădure, ce facum?
    şi fiece privire aruncată De ce te-au ars, pădure,-n fald de
    o-aud cum sună întâlnind scrum
    vreun copac. și peste tine luna nu mai trece?
    •Meditație de iarnă • Mister de băieţi 
    Zidul cerului cenușiu creștea
    la capătul câmpiei înghețate.
    Pe frânghia-unei raze lăsate dintr-o stea Ah, din fugă săream sub arţar,
    se cobora încet, cu mâinile-ncleștate, smulgându-i o frunză cu dinţii!
    făptura ce-am avut-o, timidă, străvezie (Pieile Roşii, pe sub arţar,
    pe vremea când eram copil. goneau, arătându-şi toţi dinţii!)
    Iată lassoul, mâna, atentă,
    Cu scoici bătea peste câmpie
    un vânt marin, vuind febril. ocheşte bizonul de aer...
    De ce-mi răsai, o, soare, de lagună, Ah, din fugă săream sub arţar,
    cristalizându-mi sarea de demult, smulgându-i o frunză cu dinţii!
    ca să plutim pe ceruri, împreună, (Timp suspendat, ţie, copilărie,
    și-n amintire să te-ascult?! văzduhu-ţi lingea talpa şi gleznele.)
    A fost o vreme rece, înclinată,
    Cum săreai sub arţar, copilărie,
    cu ani înceți, sporind tăcerea, cu genunchii lângă bărbie şi gleznele!...
    ce nu se mai sfârșeau odată Iată lassoul, mâna, atentă,
    și nu plecau spre nicăierea ocheşte bizonul de aer!
    Războiul înfigea-n câmpie
    săgeata trupurilor rupte
    și tu priveai, copilărie,
    moartea, cu clinuri nentrerupte.

    De-aceea-mi întretai pe frunte


    cu orizontul, dungi fugind
    și nu mai vreau să-ntorci spre mine
    absurdul chip, plângând, rânjind.
    II. VIZIUNE A  SENTIMENTELOR

    • Vârsta de aur a dragostei.

    Mâinile mele sunt îndrăgostite, Jupiter e galben, şi Hera


    vai, gura mea iubeşte, cea minunată e argintie.
    şi iată, m-am trezit Izbesc cu stânca-n roată şi ea se urneşte.
    că lucrurile sunt atât de aproape de mine, E un dans iubito, al sentimentelor,
    încât abia pot merge printre ele zeiţe-ale aerului, dintre noi doi.
    fără să mă rănesc. Şi eu, cu pânzele sufletului
    umflate de dor,
    E un sentiment dulce acesta, te caut pretutindeni, şi lucrurile vin
    de trezire, de visare, tot mai aproape,
    şi iată-mă fără să dorm, şi pieptul mi-l strâng şi mă dor.
    aievia văd zeii de fildeş,
    îi iau în mână şi
    îi înşurubez râzând, în lună,
    ca pe nişte mânere sculptate,
    cum trebuie că erau pe vremuri,
    împodobite, roţile de cârmă ale corăbiilor.

    S-ar putea să vă placă și