Gheorghe Duca (inginer)
| Gheorghe Duca | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut |  Galați, România |
| Decedat | (52 de ani) București, România |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | inginer |
| Limbi vorbite | limba română limba franceză |
| Activitate | |
| Alma mater | Lycée Louis-le-Grand École centrale de Paris |
| Organizație | Căile Ferate Române |
Modifică date / text  | |
Gheorghe Duca, (n. 3 februarie 1847, Galați – d. 7 august 1899, București) a fost un inginer, reformator al învățământului politehnic (1881), membru fondator al Societății Politehnice. A fost fiul generalului Ion Duca, fost ministru sub Alexandru Ioan Cuza și tatăl lui Ion Gheorghe Duca, om politic liberal român care a deținut funcțiile de ministru al educației (1914-1918), ministru al agriculturii (1919-1920), ministru al afacerilor externe (1922-1926), ministru al afacerilor interne (1927-1928) și prim-ministru al României între 14 noiembrie și 30 decembrie 1933.
Tatăl său l-a trimis la Paris să studieze la Liceul „Louis le Grand”, unde a avut ca tutore pe Iancu Alecsandri, fratele poetului Vasile Alecsandri. După bacalaureat s-a înscris la Școala Centrală de Arte și Manufacturi în anul 1864 și a obținut diploma de inginer în 1869.
Ctitor al învățământului superior politehnic
[modificare | modificare sursă]Întors în țară după terminarea studiilor, Gheorghe Duca a debutat în învățământ ca profesor de geometrie descriptivă la Liceul Militar din Iași. Prin decretul nr. 1035 din 8 aprilie 1881, după propunerea făcută prin raport de ministru secretat de stat la departamentul agriculturii, comerțului și lucrărilor publice, inginerul Gheorghe Duca a fost numit în post de director al „Școalei de Poduri și Șosele” din București. În această calitate a depus o muncă deosebită, având ca model programele didactice din învățământul politehnic francez. În 1875, Școala de Conductori a fost transformată în „Școala de Poduri și Șosele”, cu o durată de studii de patru ani și a eliberat primele diplome de inginer în 1879. În funcția de director și profesor, după cum afirmă contemporanii săi, Gheorghe Duca „nu a reorganizat această școală, ci a organizat-o din temelii”. Gheorghe Duca a stabilit norme de admitere, de promovare și obținere a diplomelor. O dată cu diploma de inginer, absolvenții primeau și gradul de sublocotenent în rezervă.
Tot Gheorghe Duca a fost și ctitorul imobilului Politehnicii din Calea Griviței, a cărui inaugurare a avut loc pe 2 octombrie 1886. Aici a înființat o bibliotecă și laboratoare de fizică și chimie. Programele didactice elaborate de Gheorghe Duca au fost preluate și de Politehnica din București și de cea din Timișoara.
În serviciul Căilor Ferate Române
[modificare | modificare sursă].jpg)
O dată cu numirea sa în postul de profesor, a fost încadrat și la Circumscripția de poduri și Șosele din Iași, care aparținea de Ministerul Lucrărilor Publice. În anul 1874, a fost numit director al liniei Iași-Ungheni. Între anii 1876-1881 a lucrat la Direcția Centrală a Antreprizei Guilloux, la linia ferată Ploiești-Predeal.
În momentul în care exploatarea căilor ferate a trecut în administrația statului, s-a format o direcție generală și un consiliu de administrație, din care va face parte și inginerul Gheorghe Duca. A fost numit director general al CFR în anul 1888, funcție pe care o va deține până în anul 1897. Ca director general a inițiat o serie de măsuri organizatorice care au condus la dezvoltarea acestei imporatante instituții pentru economia și apărarea țării.
Preocupat de calificarea profesională a personalului, a înființat o școală pentru mecanici de tracțiune (1890), o școală pentru șefii de întreținere (1892) și o alta pentru manipulanți (1893). Tot el a extins relațiile internaționale ale CFR. Ca membru al Congresului Internațional al Căilor Ferate, s-a remarcat printr-un raport susținut la Congresul de la Londra (1895), care a fost mediatizat în toată lumea.
Preocupat de problemele salariaților întocmește Statutul personalului – prin care se stabilesc drepturile la pensie, inexistente până atunci. În dorința de a îmbunătăți viața întregului personal, a creat o Casă de Ajutor Reciproc, un magazin de consum, la care salariații se puteau aproviziona pe credit și la prețuri mai reduse, o școală elementară pentru copiii salariaților din București și a construit locuințe de serviciu.
În anul 1897, inginerul Gheorghe Duca a fost numit director al lucrărilor portului Constanța, unde va rămane să lucreze timp de doi ani, până la sfârșitul prematur al vieții sale.
Societar al asociațiilor de ingineri
[modificare | modificare sursă]Gheorghe Duca fost membru fondator al Societății Politehnice și ales vicepreședinte în primul comitet de conducere (decembrie 1881). A fost președinte în exercițiu de două ori, în anii 1883 si 1890. A dat o atenție deosebită publicației Buletinul Societății Politehnice.
S-a stins din viață la 7 august 1899, în mod surprinzător, lăsând în urmă multe proiecte începute, dar nerealizate. Într-o perioada de viață relativ scurtă, de numai 52 de ani, datorită calităților sale, puterii de muncă și energiei deosebite, pregătirii profesionale excepționale și calităților sufletești, Gheorghe Duca a avut realizări prin care va rămâne în istoria tehnicii românești ca o remarcabilă personalitate.
Bibliografie
[modificare | modificare sursă]- Mihai Olteneanu - GHEORGHE DUCA (1847 – 1899) Reformator al învățământului politehnic (1881), membru fondator al Societății Politehnice (Asociația Generală a Inginerilor din România);
- „Gheorghe Duca – ctitor al învățământului superior politehnic” - complexity.ro;
- Liliana Beu - „Câteva repere privind originea și familia omului politic I. G. Duca”;
- „Gheorghe Duca” - compendium.ro.