Sari la conținut

Nobeliu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Nobeliu
MendeleviuNobeliuLawrenciu
Yb
   
(259)
102
No
 
               
               
                                   
                                   
                                                               
                                                               
No
Upq
Tabelul completTabelul extins
Informații generale
Nume, Simbol, Număr Nobeliu, No, 102
Serie chimică Actinide
Grupă, Perioadă, Bloc 3, 7, f
Densitate kg/m³
Culoare albă - cenușie
Număr CAS 10028-14-5
Număr EINECS
Proprietăți atomice
Masă atomică 259 u
Rază atomică pm
Rază de covalență pm
Rază van der Waals pm
Configurație electronică Rn 5f14 7s2
Electroni pe nivelul de energie 2, 8, 18, 32, 32, 8, 2
Număr de oxidare 2, 3
Oxid
Structură cristalină
Proprietăți fizice
Fază ordinară solid (estimat)
Punct de topire 827° C 1100° K
Punct de fierbere  K
Energie de fuziune kJ/mol
Energie de evaporare kJ/mol
Temperatură critică  K
Presiune critică  Pa
Volum molar m³/kmol
Presiune de vapori
Viteza sunetului m/s la 20 °C
Forță magnetică
Informații diverse
Electronegativitate (Pauling) 1,3 (estimat)
Capacitate termică masică J/(kg·K)
Conductivitate electrică S/m
Conductivitate termică W/(m·K)
Prima energie de ionizare 641,6 kJ/mol
A 2-a energie de ionizare 1254,3 kJ/mol
A 3-a energie de ionizare 2605,1 kJ/mol
A 4-a energie de ionizare {{{potențial_de_ionizare_4}}} kJ/mol
A 5-a energie de ionizare {{{potențial_de_ionizare_5}}} kJ/mol
A 6-a energie de ionizare {{{potențial_de_ionizare_6}}} kJ/mol
A 7-a energie de ionizare {{{potențial_de_ionizare_7}}} kJ/mol
A 8-a energie de ionizare {{{potențial_de_ionizare_8}}} kJ/mol
A 9-a energie de ionizare {{{potențial_de_ionizare_9}}} kJ/mol
A 10-a energie de ionizare {{{potențial_de_ionizare_10}}} kJ/mol
Precauții
NFPA 704
Unitățile SI și condiții de temperatură și presiune normale dacă nu s-a specificat altfel.
Nobeliu
Configurația electronică a atomului de nobeliu

Nobeliul este un element sintetic în tabelul periodic al elementelor care are simbolul No și numărul atomic 102. Un element metalic radioactiv transuranian în seria actinidelor, nobeliul este sintetizat prin bombardarea curiului cu ioni de carbon. A fost descoperit pentru prima dată, de o echipă condusă de către Albert Ghiorso și Glenn T. Seaborg în anul 1958.[1]. Este ultimul element care poate fi produs prin fuziune nucleară în nucleele stelelor (dar doar în cele cu masă mai mare de 5 mase solare), și deci cel mai greu element a cărui formare nu necesită un eveniment cataclismic de tipul unei supernove.[2]

Nobeliul (numit după Alfred Nobel) a fost produs pentru prima dată de către Albert Ghiorso, Glenn T. Seaborg, John R. Walton și Torbjørn Sikkeland în aprilie 1958 la Universitatea Berkley din California. Echipa a folosit noul accelerator liniar de ioni grei (HILAC) pentru a bombarda o țintă de curiu (95% Cm244 și 4,5% Cm246) cu ionii de carbon C12 rezultând No254. Rezultatul lor, a fost confirmat de către cercetătorii sovietici de la Institutul Unificat de Cercetări Nucleare.

Cu un an mai devreme, deși, fizicienii institului Nobel din Suedia au anunțat că ei au sintetizat un izotop al elementului 102. Echipa a raportat că ei au creat un izotop cu o durată de înjumătățire de 10 minute la 8,5 MeV după ce au bombardat Cm24 cu nuclee de C13. Bazându-se pe acest raport Comisia Maselor Atomice din cadrul Uniunii Internaționale de Chimie Aplicată a stabilit și acceptat numele de nobeliu și simbolul No pentru acest nou element descoperit. În ciuda eforturilor ulterioare americane și rusești să repete acest experiment, au fost sortite eșecului.

În anul 1966 cercetătorii de la Universitatea Berkley au confirmat că experimentele din 1958 au demonstrat existența No254 (55 s.) No252 (2,3 s.) și No257 (23 s.). Anul următor grupul lui Ghiorso a decis să rețină numele de nobeliu pentru elementul 102.

Nobeliul a fost cel mai recent element descoperit când Tom Lehrer a scris Cântecul Elementelor și a fost prin urmare cel mai mare număr atomic care a fost inclus.

Caracteristici

[modificare | modificare sursă]

Se cunosc puține detalii despre nobeliu și a fost produs în cantități mici. Nu are o utilizare cunoscută în afara laboratoarelor. Cel mai stabil izotop este No259 cu o durată de înjumătățire de 58 de minute și se transformă în Fm255 prin înjumătățirea alfa sau în Md259 prin captură de electroni.

Au fost caracterizați 13 izotopi radioactivi, cei mai stabili fiind No259, cu o rată de înjumătățire de 58 de minute, No255 cu 3,1 minute, No253 cu 1,7 minute. Toți ceilalți izotopi rămași au durata de înjumătățire mai mică de 56 de secunde, majoritatea chiar sub 2,4 secunde. Acest element are de asemenea 1 stare meta No254 (t½ 0.28 secunde).

Izotopii cunoscuți ai nobeliului variază în masa atomică de la 249.088 u (No249) la 262.108 u (No262). Primul model de înjumătățire înaintea celor mai stabili izotopi, No259 este emisia alfa și principalul model după înjumătățire este fisiunea spontană. Principalele produse ale înjumătățirii sunt No259 , 100 de izotopi ai fermiului și principalele produse de dinainte energia și particulele subatomice.

  1. ^ C&EN: It’s Elemental: The Periodic Table - Nobelium , webpage, retrieved June 18, 2006
  2. ^ „Stele, nucleosinteză stelară, și transformări stelare”. Arhivat din originalul de la . Accesat în . 

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
Commons
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Nobeliu
Wikţionar
Wikţionar
Caută „nobelium” în Wikționar, dicționarul liber.