Pitică albă
O pitică albă este o stea de masă medie aflată în ultima fază a evoluției. Asemenea stele nu au o masă suficientă pentru a genera în nucleu temperaturile necesare fuziunii nucleare, responsabile pentru nucleosinteza carbonului.
Înainte de a deveni pitice albe, stelele din această categorie trec prin faza de gigantă roșie, perioadă în care straturile exterioare se desprind și formează nebuloase planetare; nucleul inactiv rămas conține în principal carbon și oxigen. Prin absența fuziunii nucleare, materia stelară colapsează așa încât densitatea sa devine foarte mare; de exemplu, o pitică albă având masa Soarelui are aproximativ volumul Pământului. Întrucât în această fază steaua nu mai are nici o sursă de energie, ea va continua să radieze termic până la răcirea totală. Totuși, la vârsta actuală a Universului chiar și cele mai vechi pitice albe încă au temperaturi de câteva mii de grade.
În regiunea învecinată Sistemului Solar există numeroase pitice albe, estimându-se proporția lor la 6% din numărul total de stele.
Pitica albă radiază termic până va deveni o pitică neagră.
Bibliografie
[modificare | modificare sursă]E. Toma, Introducere in astrofizica, Editura Tehnică, București 1980.
- Generalități
- en White Dwarf Stars, Steven D. Kawaler, in Stellar remnants, S. D. Kawaler, I. Novikov, and G. Srinivasan, edited by Georges Meynet and Daniel Schaerer, Berlin : Springer, 1997. Lecture notes for Saas-Fee advanced course number 25 ISBN: 978-3-540-61520-0.
- en White Dwarfs and Dark Matter, B. K. Gibson and C. Flynn, Science 292, #5525 (22 iunie 2001), p. 2211, doi:10.1126/science.292.5525.2211a, PMID 11423620.
- en Black holes, white dwarfs, and neutron stars : the physics of compact objects, Stuart L. Shapiro and Saul A. Teukolsky, New York : Wiley, 1983 ISBN: 978-0-471-87317-4.
- Fizică
- en Physics of white dwarf stars, D. Koester and G. Chanmugam, Reports on Progress in Physics 53 (1990), p. 837–915.
- en White dwarf stars and the Chandrasekhar limit, Dave Gentile, Master's thesis, DePaul University, 1995.
- en Estimating Stellar Parameters from Energy Equipartition, sciencebits.com. Discusses how to find mass-radius relations and mass limits for white dwarfs using simple energy arguments.
- en Magnetism in Isolated and Binary White Dwarfs, D. T. Wickramasinghe and Lilia Ferrario, Publications of the Astronomical Society of the Pacific 112, #773 (July 2000), p. 873–924.
- en Asteroseismology of white dwarf stars, D. E. Winget, Journal of Physics : Condensed Matter 10, #49 (14 decembrie 1998), p. 11247–11261, doi:10.1088/0953-8984/10/49/014.
- Observații
- en Testing the White Dwarf Mass-Radius Relation with HIPPARCOS, J. L. Provencal, H. L. Shipman, Erik Hog, P. Thejll, The Astrophysical Journal 494 (20 februarie 1998), p. 759–767.
- en Discovery of New Ultracool White Dwarfs in the Sloan Digital Sky Survey, Evalyn Gates, Geza Gyuk, Hugh C. Harris, Mark Subbarao, Scott Anderson, S. J. Kleinman, James Liebert, Howard Brewington, J. Brinkmann, Michael Harvanek, Jurek Krzesinski, Don Q. Lamb, Dan Long, Eric H. Neilsen, Jr., Peter R. Newman, Atsuko Nitta, and Stephanie A. Snedden, The Astrophysical Journal 612, #2 (September 2004), p. L129–L132.
- en Villanova University White Dwarf Catalogue WD Arhivat în , la Wayback Machine., G. P. McCook and E. M. Sion.
- en White dwarf stars with carbon atmospheres, P. Dufour, James Liebert, G. Fontaine, and N. Behara, Nature 450 (22 novembre 2007), p. 522–524, doi:10.1038/nature06318.