Ras Alula

Ras Alula Engeda ራስ አሉላ እንግዳ
Ras Alula în 1890
Date personale
Poreclă	Abba Nega
Născut	1827 sau 1842 Imperiul Etiopian
Decedat	15 februarie 1897 (70 de ani) Adwa, Statul Tigray, Etiopia
Părinți	Engeda Aqube
Căsătorit cu	Weizero B’tweta Weizero Amlesu,fiica lui Ras Araya Dimtsu
Copii	din prima căsătorie: 3 copii
Cetățenie	Etiopia
Ocupație	politician militar
guvernator al provinciei Tembien
În funcție
1879 - 1889
Monarh	Yohannes al IV-lea al Etiopiei
Monarh	Menelik al II-lea al Etiopiei
Porecla	Abba Nega
Activitate
A luptat pentru	armata imperială etiopiană
Gradul	general
Bătălii / Războaie	Războiul egipto-etiopian:Bătălia de la Gundet (1875) Bătălia de la Gura (1876) Bătălia de la Kufit (1885) Primul război italo-etiopian Bătălia de la Dogali (1887) Bătălia de la Matamma - cu mahdiștii sudanezi (1889) Bătălia de la Adwa (1896)
Decorații și distincții
Decorații	titlul de Sheleqa titlul de Ras (1876)

Ras Alula, sau pe numele său întreg Ras Alula Engeda, cunoscut și sub numele său de cavaler Abba Nega sau ca Wadi Qubi(în limba gî'îz:ራስ አሉላ እንግዳ, 1827 sau 1842-1897) a fost un militar și om politic etiopian, din etnia tigre. Ras Alula a fost guvernator de provincie și persoana cea mai însemnată în Imperiul Etiopian după împărat în zilele domniei lui Yohannes al IV-lea.A fost unul din cei mai iluștri comandanți militari etiopieni din secolul al XIX-lea, cel mai însemnat de după moartea lui Tewodros al II-lea. El a condus oștirile etiopiene la mai multe victorii în războaiele de apărare ale Etiopiei, mai ales la granița de nord, împotriva italienilor, a egiptenilor, și mahdiștilor din Sudan, distingându-se de pildă, în luptele de la Dogali și Adwa. Pentru etiopieni în general, și pentru poporul tigre în special, Ras Alula a devenit un erou național. Europenii l-au poreclit „Garibaldi al Abisiniei”. Doar în Eritreea este privit uneori ca un trădător, deoarece a colaborat, în cele din urmăm cu împăratul Menelik al II-lea și nu a împiedicat crearea coloniei italiene Eritreea, care a dus la divizunea popourului tigre.

Biografie

Alula s-a născut în 1847 în satul Mennawe, la 15 mile sud de Abiy Addin, districtul Tembien din regiunea Tigray, într-o familie de țărani de condiție modestă. Tatăl său se numea Engede Eqube. Deși fiu de țăran, Alula a crescut printre copii de nobili. Aceștia și familiile lor l-au simpatizat din cauza alurii sale aristocratice, simțului umorului și firii prietenoase. În legătură cu numele său circula la poporul tigray o binecunoscută legendă (relatată de istoricul Haggay Erlich) după care un grup de persoane ducând coșuri cu pâini la o nuntă a fost oprit de o ceată de copii condusă de viitorul Ras, care i-a întrebat unde merg. Ei au raspuns în glumă „La castelul lui Ras Alula Wadi Qubi”. De atunci prietenii și locuitorii din Mannawe l-au poreclit „Ras Alula. Mai târziu el a obținut cu adevărat titlul de Ras (Prinț).

La început el a slujit ca războinic la curtea lui Ras Araya Dimtsu, șeful ereditar al provinciei Enderta, și proprietarul moșiilor pe care trăia familia sa. După aceea a tecut la curtea nepotului lui Ras Araya, Dejazmatch-ul Kassa Mercha, a devenit „șambelanul și portarul” și în această calitate, mâna dreaptă a acestuia. O tradiție orală (menționată și ea de H.Erlich) povestește că tanarul Alula s-a numarat printre cei care l-au capturat pe fostul împărat Tekle Giyorgis în bătălia victorioasă a lui Kassa din 11 iulie 1871. Alula a luat parte și la lupta contra lui Wagshum Gobeze (care era cumnatul Dejazmatch-ului Kassa). În anul 1871 după victoria în aceste lupte, Kassa a fost încoronat împărat al Etiopiei sub numele de Yohannes al IV-lea,

Luptele cu egiptenii

Yohannes al IV-lea, împăratul Etiopiei (nagusa nagast) (1872-1889)

La mijlocul secolului al XIX-lea Egiptul sub conducerea viceregilor din dinastia lui Mohammad Ali a început să acționeze în mod independent de Imperiul Otoman si a anexat portul Massawa și Sudanul de astăzi. Visul khedivului Ismail Pașa al Egiptului era fondarea unui imperiu egiptean care să cuprindă tot nord-estul Africii, inclusiv Etiopia și izvoarele Nilului. După ocuparea Massawei, egiptenii au început o campanie de cuceriri spre sud în zona Tigray și spre est spre Sultanatul Awsa al afarilor.

Etiopienii au încercat fără succes să pună capăt ostilităților pe căi diplomatice și apoi, la 3 octombrie 1875 s-au declarat în stare de război cu Egiptul. Împăratul Yohannes al IV-lea a încredințat conducerea armatei pe frontul împotriva invadatorilor egipteni colaboratorului său cel mai apropiat, Alula.În dimineața zilei de 16 noiembrie 1875 la Gondit sau Gonbat oastea egipteană s-a văzut confruntată prima dată cu oastea „regelui regilor.” Etiopienii au reușit să-i atragă pe egipteni într-o vale îngustă și abruptă, unde au devenit ținte facile pentru tunurile etiopienilor postate pe dealurile din jur. Armata egipteană și-a pierdut o treime din efectivele ei, inclusiv comandantul. Veștile despre înfrângerea egiptenilor au umilit regimul khedivului în ochii africanilor locali. Egiptenii au revenit în regiune după patru luni cu o armată mai bine echipată, care număra intre 15,000-20,000 ostași. Confruntarea dintre părțile rivale s-a desfășurat de data aceasta, vreme de trei zile, în martie 1876 la Gura. În bătălia de la Gura egiptenii au avut 500 de soldați morți, răniți sau capturați și au lăsat în mâinile împăratului Yohannes o pradă de 12-13.000 puști Remington, 16 tunuri, muniții etc. După victoria de la Gura, negusul a conferit lui Alula titlul nobiliar de „Turk Bașa”, paralel cu cel de pașă.

Numirea ca guvernator

Casa lui Ras Alula la Asmara

La vârsta de 30 ani Alula devenise unul din cei mai însemnați dregători ai imperiului. Dupa ce a avut trei copii de la prima sa soție, Wozero B'tweta, Alula s-a despărțit de ea și a luat de soție pe Wozeru Amlesu Araya, fiica ras-ului tigre Araya Dimtsu, unchiul împăratului Yohannes. Căsătoria aceasta a avut un caracter politic, căci ea a întărit poziția lui Alula în rândurile aristocrației. A doua sa soție a murit, însă, la scurt timp după nuntă.

În anul 1879 împăratul Yohannes l-a demis pe guvernatorul provinciei Hamasen în Merb Mellash și Midri Barhi (Eritreea de astăzi), Wolde Michael Salomon, membru al familiei imperiale, care era suspectat de colaborare cu egiptenii. În locul său a fost numit Alula, care a primit titlul de Ras - principe. Înlăturarea guvernatorului din Hamasen a contribuit la adâncirea ostilității dintre împărat și dinastia cârmuitorilor locali. Numirea lui Alula ca guvernator a fost primită și ea de aceștia ca un afront, din cauza originii sale modeste, din afara nobilimii. Alula și-a stabilit reședința la Adi Teklay iar după scurt timp a pus temeliile unui nou oraș-capitală, Asmara. Alula s-a străduit să obțină recuperarea din mâinile egiptenilor ale localităților Bogos și Massawa, în vreme ce nobilii locali, ca Dabebe Araya (fiul lui Ras Araya Dimtsu și cumnatul lui Alula însuși și văr cu împăratul Yohannes al IV-lea) au trecut de partea egiptenilor.

Acordul Hewett

Bătălia de la Dogali,1887, pictură de Michele Cammarano

La 3 iunie 1884 Etiopia și Marea Britanie au semnat acordul Hewett, prin care Etiopia s-a angajat să ajute Egiptului să-și evacueze forțele din Sudanul agitat de Revolta mahdistă, în schimbul retragerii egiptenilor din Bogos (regiunea Keren) și Massawa, recunoscute ca aparținând Etiopiei, de asemenea retrocedarea de către englezi a localităților Kassala, Amedeb, Sanhib. Ras Alula urma să ajute Egiptului să-și evacueze garnizoanele din Amedeb, Algeden, Keren, Ghirra și Gallabat, care fuseseră încercuite de mahdiști. În scopul aplicării acordului Alula a început pregătirile pentru campania militară, în ciuda împotrivirii unor șefi locali care nu-i acceptau autoritatea. El a înaintat spre orașul Keren, în zona Bogos, care era acum sub controlul mahdiștilor. În septembrie 1885 Alula a ocupat Keren, iar după zece zile, s-a îndreptat spre Kufit, care era și el sub control mahdist. El era însoțit în misiunea sa de comandantul oficial al armatei etiopiene, Fitawrari Blatta Gabro. La Kufit s-a desfășurat o luptă grea în care etiopienii au izbutit sa-i învingă pe mahdiștii conduși de Osman Digna, dar cu prețul unor pierderi grele. În bătălie au căzut doi dintre generalii etiopieni - Blatta Gebru însuși și Aselafi Hagos, iar Alula a fost rănit ușor. Mahdiștii au avut circa 3000 morți.În urma victoriei zona Bogos a reintrat în posesia Etiopiei. Victoria Etiopiei a avut un mare răsunet în regiune.

Totuși, britanicii au încălcat acordul și au permis tacit italienilor să ocupe Massawa, apoi Sahati și Zulla. Rivalul împăratului, regele din Shewa, Menelik, a încercat în acea vreme să-i convingă pe italieni să-l ajute să-l detroneze pe Yohannes al IV-lea pentru a-i lua locul. Împăratul și Alula s-au simțit foarte dezamăgiți de trădarea britanicilor, mai cu seamă după ce ,între timp, sultanul din Aswa, Muhammad Hanfari, vânduse localitatea Assab misionarului lazarist italian Giuseppe Sapeto, iar acesta și confrații săi o predaseră Italiei. Italienii au respins protestele Etiopiei afirmând că au nevoie de Massawa și de Assab din cauza poziției lor strategice pe înălțimi.

Bătălia de la Dogali

Ras Alula în 1887

Întors la Asmara, Alula a mobilizat o oaste de 5000 de luptători și a coborât prin Ghinda'e către Sahati (Saati). Înainte de a se angaja în lupta cu italienii el a raportat împăratului și a protestat în fața lui emisarului Harrison Smith, care îl insoțise pe amiralul Hewett în momentul semnării acordului din 1884, împotriva încălcării acordului. El a ordonat arestarea inginerului conte Salimbeni,și a altor italieni care lucrau în domeniul negusului Tekelehaimanot la construcția unui pod peste Nil, suspectându-i de spionaj. De asemenea i-a avertizat pe generalul Gené, pe Marcopolo Bey, guvernatorul italian la Massawa și pe consulul Sumagn al Franței, amenințând că dacă italienii nu vor părăsi teritoriul etiopian. vor avea de suportat consecințele. Italienii au respins acest ultimatum, afirmând că ei se află la Massawa în virtutea „voinței divine”. În octombrie 1886 forțele lui Ras Alula au luat poziție în zonele Sahati și Massawa. În decembrie 1886 confruntarea cu italienii a devenit inevitabilă.Prima bătălie s-a desfășurat la Sahati, unde etiopienii au avut numeroase pierderi în fața artileriei italiene. Artileria etiopiană a replicat și ea rănind patru soldați italieni. Alula și-a repliat trupele cu rapiditate și a cucerit Dogali. La 24 ianuarie 1887 cele două tabere s-au înfruntat în bătălia de la Dogali. Etiopienii avand superioritate numerică (12-20 000 luptători) au încercuit și nimicit apropate în întregime un regiment italian de 512 militari conduși de maiorul Boretti care venise pentru a întări forțele italiene la Dogali. În luptă italienii au avut pierderi grele, pierzându-și viața 400-500 soldați , 22 ofițeri de elită și coordonatorul forțelor italiene, colonelul Tommaso de Cristoforis. Au supraviețuit, fugind, numai 80 dintre militarii italieni. Alula a continuat apoi spre nord către Sahati, unde etiopienii au avut și ei mari pierderi. Între timp a sosit în zonă și o mare oaste etiopiană sun comanda împăratului, care a nimicit unitățile italiene si au ocupat Sahati. Generalul Gené a oferit lui Alula o cantitate de puști in schimbul eliberării contelui Salimbeni, fapt pentru care a fost înlocuit cu predecesorul său, colonelul Saletta, devenit general. Oamenii lui Alula au săvârșit în 1886-1887 măceluri în masă în rândurile populației nilotice locale kunama.

Bătălia de la Matamma (sau Gallabat)

Italia a trimis în regiune o forță militară importantă condusă de generalul San Marzano și a obținut colaborarea regelui Menelik din Shewa, care s-a răsculat din nou contra lui Yohannes al IV-lea. Și amenințarea mahdistă rămânea la ordinea zilei. Dervișii sudanezi au efectuat o incursiune în Etiopia, în regiunea locuită de Amhara, în Gondar, unde au incendiat capitala istorică. Împăratul a suferit în această perioadă pierderea fiului său, prințul moștenitor Ras Araya Selassie și avea frecvent stări de depresie. El a ales să se înfrunte mai întâi cu musulmanii. Imparatul și Ras Alula fusese implicați în acea perioadă în ostilități și acte de represalii contra triburilor Amhara din Gojjam, coalizate cu italienii. Plana pericolul unui război civil între etiopieni.Înainte de a porni campania, Yohannes, care voia să evite un război cu Menelik, i-a poruncit lui Ras Alula să părăsească Asmara pentru a i se alătura în lupta cu invadatorii musulmani. Alula a abandonat Asmara la 23 aprilie 1888 și s-a retras la Aduwa. La 2 martie 1889 împăratul a intrat la Matamma în luptă cu mahdiștii comandați de Zeki Tumal, dar a fost rănit mortal de un glonte. Trupul său a căzut în mâinile mahdiștilor, care l-au decapitat. Cu sprijinul lui Menelik, italienii au profitat de ocazie și au pus stăpânire pe Asmara și împrejurimile pe coasta Mării Roșii. La 1 ianuarie 1890 ei au proclamat în acest teritoriu întemeierea coloniei italiene Eritreea.

Yohannes al IV-lea îl declarase moștenitor pe nepotul său de frate, Ras Mengesha Yohannes, care de fapt era fiul sau biologic, și l-a rugat pe Ras Alalu să-i ajute acestuia să-și apere tronul. Împrejurarile grele, pagubele mari suferite de nordul Etiopiei în urma războiului cu mahdiștii, căderea provinciei tigre Merb Melesh în mâinile italienilor și o secetă grea (Kefu Ken - „Vremea cea rea”) care lovise de asemenea nordul țării l-au impiedicat pe Mengesha Yohannes să reziste cu succes în fața lui Menelik. Afland stirea despre moartea lui Yohannes al IV-lea la 10 martie 1889 , Menelik s-a proclamat împărat și după căteva săptămâni a obținut recunoașterea autorității sale pe tot cuprinsul imperiului. După ce s-a încoronat, a semnat tratatul de la Wuchale cu Italia. Etiopia a recunoscut prin acest acord toate cuceririle italiene de pe teritoriul ei. Între timp, Ras Afula s-a aflat izolat în Tigray, lipsit de patronul său și de baza puterii sale care fusese cotropită de italieni. Italienii și aliații lor locali au reocupat Keren, unde vechiul dușman al lui Ras Afula, Balambras Kafel, a înălțat în iulie 1889 steagul Italiei. O garnizoană italiană a fost postată acolo dupa un an, iar la 3 august 1890 italienii au intrat în Asmara.

Acordul de la Wuchale (1889) și bătălia de la Adwa (1895)

Așa numitul Acord de la Wuchale din 2 mai1889 a stabilit frontierele coloniei Eritreea înființate de italieni de-a lungul Coastei Mării Roșii. Prin acest acord Menelik a fost nevoit să accepte ocuparea de către italieni a districtelor Begos, Hamasien, Akele Guzay, Seraya și părți din provincia Tigray. Acordul prevedea recunoașterea lui Menelik al II-lea ca împărat și înzestrarea lui cu puști. Italienii au indus în eroare partea etiopiană incluzând, între altele, o referire la Etiopia ca la un protectorat italian (paragraful XVII în versiunea italiană, diferit de versiunea amharică). De aceea tratatul de la Wuchale a rămas ca pildă a uneia din cele mai mari infamii in relațiile internaționale . În acelaș timp italienii nu au pus capăt expansiunii lor spre vest în provincia Tigray, nu numai spre Teseney și Agordat, dar și spre capitala tigray Adwa. Văzând aceasta la 12 februarie 1893 Menelik a anulat unilateral tratatul și a apelat la mobilizare în toate provinciile.Pretutindeni apelul său a fost urmat, inclusiv în provinciile din nord, dominate de rivalii săi tradiționali. Între timp in decembrie 1894 generalul italian Baratieri a proclamat anexarea Aduei și a Aksumului.

Ostilitățile dintre forțele italiene care ajunseseră la un număr de 20,000 de militari, și cele etiopiene (90,000 luptători, dintre care 20,000 fără arme moderne) au reînceput la 7 decembrie 1895. Ras Alula a luat parte la o parte din luptele victorioase cu italienii la Amba Alaghe, apoi la Mekele. Ajuns în zona de conflict, împăratul Menelik a împărțit armata în mai multe sectoare. În tabăra lui Ras Alula, situată la înălțime,în afara razei de observație a italienilor, au fost incluse trupele lui Alula, ale prințului Mengeshe Yohannes și ale altor doi principi (Ras), Ras Mikael din Wollo cu cavaleria sa și Ras Makonnen Woldemikael. Cercetași trimiși de Alula, care era foarte suspicios față de italieni, au raportat lui Alula și împăratului că de Adwa se apropia pe furiș o oaste italiană, care venea pe o cale lăturalnică din Enticho. Menelik a trimis în calea lor forțele conduse de Alula și Ras Mengesha Yohannes, care erau postați in stânga frontului, pe înălțimile Adi Abune, unitățile de cavalerie conduse de Ras Mikael din Wollo, pe Ras Makonnen Woldemikael, și călăreți oromo. Acestora li s-au alăturat și forțe sub conducerea lui Ras Sebhat și Dejazmach Hagos Tafari. Etiopienii au atacat pe italieni prin surprindere la Aduwa. Alula a primit misiunea de a veghea trecătoarea Gasgori și de a bloca sosirea de întăriri italiene dinspre Adi Quala. În bejenia lor din fața lui Ras Alula, ei au dat de armata împăratului. Alula a trimis împăratului și pe călăreții oromo ca întărire. Bătălia de la Aduwa din 1 martie 1896 s-a incheiat cu victoria etiopienilor și fuga italienilor din regiune.

Sfârșitul

După bătălia de la Aduwa Ras Alula a fost reabilitat de împărat și a crescut în ochii principilor tigre , fiind loial guvernatorului din Tigray, Ras Mengeshe Mikael. Ulterior, la 15 ianuarie 1897 a dus lupte cu vechiul său dușman, Ras Hagos din Tembien, pe care l-a învins. Hagos însuși a fost ucis în luptă iar Alula a fost rănit de o armă de foc la picior. El a murit la rândul lui la 15 februarie 1897 ca urmare a complicațiilor rănii.

In memoriam

• În timpul dictaturii lui Mengistu Haile Mariam a fost inaugurat monumentul în memoria lui Ras Alula și a soldaților eroi de la Dogali.
• Unitatea Ihadg a Frontului Popular de Eliberare Tigre care a ocupat Addis Abeba și a înlăturat de la putere regimul DERG-ului, se numea „Brigada Ras Alula”.
• Numele lui Ras Alula a fost dat aeroportului internațional de la Mek'ele- Aeroportul internațional Alula Abba Nega.

La Mek'ele se află și o statuie ecvestră a lui Ras Alula.

• Istoricul Richard Pankhurst care a studiat istoria Etiopiei și-a numit fiul Alula Pankhurst.

Figura sa în media artistică

• Poezii și cântece populare au fost compuse în memoria sa și a victoriilor sale
• Mammo Wudeneh (1931-2012) a scris o piesă despre Ras Alula
• Scriitorul italian Luigi Gualtieri a scris pe o intrigă imaginară romanul „Fiica lui Ras Alula sau nopțile abisiniene” (1888), după care A.Casteletto tot în 1888 a scris piesa „Fiica lui Ras Alula”

Lectură suplimentară

• Haggay Erlich - Ras Alula and the Scramble for Africa.A Political Biography : Ethiopia & Eritrea, 1875-1897 Red Sea Press, 1996
• Richard Alan Caulk‏,Bahru Zewde Between the Jaws of Hyenas": A Diplomatic History of Ethiopia, 1876-1896 Äthiopische Forschungen 60, Harassowitz Verlag, Wiesbaden 2002

ָ*Paul B.Henze - Layers of Time: A History of Ethiopia

Bibliografie

• Paulus Milkias, Getachew Metaferia (editors) - The Battle of Adwa - Reflections On Ethiopia's Historic Victory Against European Colonialism , Algora , New York, 2005
• John P.Dunn - Khedive Ismail's Army. Routledge, London and NY, 2005 Hurst and Company, London, 2000
• Edward Paice,Edward Denison - The Bradt Travel Guide - Eritrea ediția a IV-a 2007

Legături externe

• Ghelawdewos Araia Ras Alula Abba Nega: An Ethiopian and African Hero,2001 republished in 2006 IDEA

• Ras Alula The Abyssinian - 12 aprilie 1887, reportaj la moartea lui Ras Alula în New York Times

• baladă despre Ras Alula scrisă și recitată de prof. Alula Pankhurst