Sari la conținut

Wikipedia:Cafenea/Arhivă/2014/iulie

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Nu scrieți mesaje în arhivă pentru că probabil nu vor fi citite. Dacă doriți să continuați o discuție arhivată aici, copiați fragmentul care vă interesează și reporniți discuția la pagina relevantă.

Enciclopedia României (1938)

[modificare sursă]

A apărut online Enciclopedia României, versiunea 1938, coordonată de Dimitrie Gusti. Cele 4 volume sunt disponibile la http://cimec.ro/Biblioteca-Digitala/Biblioteca.html#enciclopedia1938 --Strainu (دسستي‎29 mai 2014 14:05 (EEST)[răspunde]

Cum sta cu drepturile de autor? Poate fi pusa la wikisursa? Asybaris aport 29 mai 2014 14:27 (EEST)[răspunde]
Eu consider că e în domeniu public conform Decretului 321/1956:
"Art. 7. - In cazurile aratate mai jos, autorul nu are folosinta drepturilor patrimoniale decit:
a) pe termen de 20 ani de la aparitia operei cu privire la cei care alcatuiesc enciclopedii, dictionare si culegeri;"
Deci ar fi în domeniul public din 1958. E aceeași situație ca și în cazul Dicționarului Enciclopedic din 1964 care e și el în domeniul public dar nu l-a digitizat încă nimeni. --Macreanu Iulian (discuție) 29 mai 2014 19:35 (EEST)[răspunde]
Din punctul meu de vedere aparține domeniului public așa cum am spus și aici [1]Senator (discuție) 29 mai 2014 20:04 (EEST)[răspunde]
Voi incerca sa-l incarc la commons sau la wikisursa. Chestia e ca nu am ce trebuie pentru a face conversia din PDF in WORD. Are cineva? Asybaris aport 29 mai 2014 20:09 (EEST)[răspunde]
Ar fi de preferat sa o incarcam pe wikisursa sub format de text pentru ca se pot crea legaturi spre wikipedia, ceea ce ar fi excelent. Asybaris aport 29 mai 2014 20:11 (EEST)[răspunde]
Intră aici [2] și caută un convertor gratuit cum ar fi Free PDF to Word Doc converter. Dacă nu te descurci, dă-mi o adresă de email să te ajut altfel. Senator (discuție) 29 mai 2014 21:39 (EEST)[răspunde]
Un moment, să nu ne grăbim.
Interpretarea mea este că enciclopedia în sine este în domeniul public. Conform legii dreptului de autor cap VI ce a făcut CIMEC este o bază de date, în care enciclopedia digitizată este un articol. Conform art. 122.2 nu putem (re)distribui copii ale bazei de date (chiar și doar a unor articole? v. în continuare) respective fără aprobarea lor expresă. Însă conform art. 122.3(1) noi suntem „utilizatori legitimi ai unei baze de date pusă la dispoziția publicului” și putem să „extragem și să reutilizăm părți nesubstanțiale în orice scop”. Nu știu cum se interpretează noțiunea „nesubstanțial”, s-ar putea interpreta că doar acele 4 fișiere sunt o parte „nesubstanțială” a bazei de date a CIMEC, dar mai sănătoasă mi se pare interpretarea că nu putem copia aici .pdf-urile ca atare fără aprobarea lor (bineînțeles că le putem copia în calculatoarele proprii), dar putem extrage și folosi în articolele de aici absolut orice din enciclopedia aia. Situația cu celelalte cărți digitizate din baza lor de date depinde de statutul respectivelor cărți. Dacă aveți alte interpretări, spuneți. --Turbojet 29 mai 2014 22:40 (EEST)[răspunde]
Hai să analizăm actul normativ:
Art. 122^2
(1) Fabricantul unei baze de date are dreptul patrimonial exclusiv de a autoriza si de a interzice extragerea si/sau reutilizarea totalitatii sau a unei parti substantiale din aceasta, evaluata calitativ sau cantitativ.
Deci, cIMeC a autorizat și extragerea și reutilizarea bazei de date (dovadă că o putem descărca și folosi). Întrebarea mea legimimă este: și-a exprimat în vreun fel dreptul de a interzice acest lucru? Din câte văd eu, nu.
Mai departe:
Art. 122^3
(1) Fabricantul unei baze de date, care este pusa la dispozitia publicului prin orice modalitate, nu poate impiedica utilizarea legitima a acesteia prin extragerea sau reutilizarea de parti nesubstantiale din continutul sau, oricare ar fi scopul utilizarii. In cazul in care utilizatorul legitim este autorizat sa extraga sau sa reutilizeze numai o parte a bazei de date, dispozitiile prezentului alineat se aplica acestei parti.
Păi, cu asta cred că am rezolvat totul.
În final înclin să cred că dacă cIMeC ar fi vrut să impună anumite restricții, iar legea i-ar fi permis, ar fi atenționat în vreun fel sau altul pe site. Ceea ce eu nu am văzut. Acest comentariu nesemnat a fost adăugat de Senator (discuție • contribuții).
Da, am citit și eu textul legii, chiar mai demult. Am impresia că dv. considerați cap. VI al legii ca obligând siturile web să elibereze materialele, ori în realitate stabilește protecții. „Doar cei autorizați” și doar învățământul, justiția și urgențele, și doar pentru scopurile lor, nu „toți care văd, sunt autorizați tocmai fiindcă văd, că dacă n-ar fi, n-ar vedea”. Cei care văd pot prelua doar limitat. Și mai e o interpretare, neîmpiedicarea „extragerii și utilizării” se referă la dreptul de a încărca și vedea pagina în browser (nu are dreptul de a împiedica încărcarea paginii pentru utilizare în browser), nu la cedarea materialului.
Prin „autorizare de redistribuire” se înțelege o mențiune explicită îe situl respectiv, de genul „material sub licența CC-BY-3.0”. Simpla punere la dispoziție pe site nu înseamnă și aprobarea de redistribuire, cazul imaginilor este binecunoscut pe Wikipedia. Aprobarea trebuie să fie explicită, altfel, conform legii, interzicerea este cea implicită. Și nu numai la CIMEC, ci pe orice sit web. Existența mențiunii de copyright (interzicere) nici nu este necesară pe situl web ca protecția să funcționeze, doar menționarea expresă a licenței libere contează. Nu este interpretarea mea, ci normă. Asta răspunde și la afirmația dv. din final.
„Păi, cu asta cred că am rezolvat totul.” După mine n-am rezolvat cum interpretați dv. Cuvântul cheie este „nesubstanțial”, care în mod cert nu poate fi interpretat drept „totul, în forma în care este (.pdf)”, ci doar „părți care sunt folosite în expunere”. --Turbojet 30 mai 2014 00:39 (EEST)[răspunde]
Dumneavoastră citiți exact ce am scris eu sau altceva? Eu nu am făcut decât să citez din lege și am îngroșat aspectele relevante care susțin punctul meu de vedere. Dacă tot vă lăudați că ați citit legea înaintea mea, ca să fiți convingător încercați să vă susțineți punctul de vedere cu argumente, adică tot cu articole din lege. Ați intervenit de două ori și nu ați făcut-o. Credeți că doar cu niște opinii fără susținerea unui text concret juridic sunteți convingător? Poate convingeți pe alții. Senator (discuție) 30 mai 2014 03:28 (EEST)[răspunde]
Înterpretarea dată de dv. textelor citate de dv. nu este corectă. Eu v-am spus cum se interpretează corect. Dacă nu credeți, consultați un avocat specializat în drepturi de autor. --Turbojet 30 mai 2014 10:57 (EEST)[răspunde]
Daca facem conversie din PDF in TEXT si postam enciclopedia pe wikisursa nu e ok? Doar nu postam enciclopedia ca un singur articol sau 4 articole cum este acum bucățită in volume. Vom face capitol principal cu formate de cautare si subcapitole, casete, etc. Enciclopedia nu va arata ca 4 articole. Numai gaditi-va ca sunt o gramada de imagini care se vor incarca separat si vor fi postate in cadrul articolelor enciclopediei. Enciclopedia nu va mai arata ca la cimec sau ca si o carte. Este ea de domeniul public? Este. Pare a fi scanata cum sunt pdf-urile cimec? Nu pare. Are cu totul alta forma ca baza de date? Are. Pai cine o sa ne frece ridichea la copyright? E ca la hartile iozefine de unde am preluat toate imaginile planșelor pe care le-am postat pe commons. Producatorul DVD-urilor originale protejau baza de date si nu imaginile. Ei bine... am facut o alta baza de date pe commons. N-are cine ce sa spuna. Chestiunea este ca va fi de munca la incarcarea pe wikisursa. Nu este ca si cum incarcam pur si simplu 4 pdfuri si gata. Avantajele sunt net in favoarea unei enciclopedii text si nu pdf, cu linkuri wikipedia. Asybaris aport 30 mai 2014 09:52 (EEST)[răspunde]
Desigur, prelucrați, dar nu preluând în totalitate materialul lor în forma lor și făcând o simplă conversie, ci preluând doar părți nesubstanțiale. Adică puneți în articole părți de acolo, exact cum ați făcut cu hărțile iozefine (nu ați făcut un simplu upload al DVD-urilor). Însă s-ar putea ca cei cu DVD-urile să vină și să zică că sunt scanările lor, și că să vă faceți propriile dv. scanări. Să sperăm că au vândut destule DVD-uri, sau că reclama pe care le-a făcut-o Wikipedia le convine, și nu vor protesta. Dacă doriți doar să reproduceți materialul CIMEC, chiar convertit, ori obțineți aprobarea lor explicită, ori luați și dv. un exemplar al enciclopediei, îl scanați dv. etc. Vă rog să înțelegeți cu toții că cei ce fac baze de date au și ei drepturile lor de autor, de pe care de obicei intenționează să scoată bani, că de aia le-au și făcut. Cazurile fericite sunt când aceste baze de date au fost deja plătite, de exemplu de guvern sau de organizații interesate (de obicei internaționale), și nu legea spune dacă suntem într-un caz fericit, ci menționarea expresă a licenței libere pe situl web, publicație etc. --Turbojet 30 mai 2014 11:19 (EEST)[răspunde]
Am facut deja un schelet s:Enciclopedia României din 1938 si am pus primul subcapitol aici. Vezi la wikisursa. Asybaris aport 30 mai 2014 13:01 (EEST)[răspunde]
Mai munceste cineva voluntar la implementarea enciclopediei? Sa facem o mica echipa. Asybaris aport 30 mai 2014 13:14 (EEST)[răspunde]
Ca să nu mai apară fel și fel de discuții să trimită un administrator un email la victor@cimec.ro și se rezolvă problema. Senator (discuție) 30 mai 2014 13:30 (EEST)[răspunde]

Asybaris01, vedeți că puteți încărca pdf-ul și apoi să folosiți extensia de proofreading din Wikisursă pentru a transcrie mai ușor. Nu știu exact cum se face, știu doar că există.

Senator, de ce un administrator? Puteți face foarte bine dvs. acest lucru.--Strainu (دسستي‎30 mai 2014 13:32 (EEST)[răspunde]

Eu nu am folosit proofreading, habar n-am , acum aud. Am utilizat un convertor din PDF in WORD, trial pe 14 zile si am obtinut un document din care preiau copy/paste. Chestia e ca sunt si caractere necitite si mai trebuie corectat de mana textul. Desigur ca sunt si caractere romanesti care nu le face, mai ales Î il pune I si baga blancuri in exces. Blacurile cred ca se pot scoate cu un robot. Daca stie cineva cu proofreadingul, l-as ruga sa faca treaba. De preluare si structurare in baza de date ma ocup eu. Poate mai vrea cineva o astfel de distractie, sa fim mai multi. Zic si eu nu dau cu parul. Asybaris aport 30 mai 2014 13:41 (EEST)[răspunde]

Nu merg incarcate pdfeurile ca-s mai mari de 100 mb. Asybaris aport 30 mai 2014 14:26 (EEST)[răspunde]

Strainul, nu știu exact cum se face. Spuneți-mi cum trebuie formulată solicitarea și o trimit eu mai departe la persoana respectivă.

Asybaris, am vreo 6-8 programe d-astea cu licență. Ți le dau pe toate să le încerci și să vezi cu care te împaci mai bine. Să-mi spui cum dorești să procedez. Senator (discuție) 30 mai 2014 18:14 (EEST)[răspunde]

Vedeți Wikipedia:Drepturi_de_autor#Cum_trebuie_s.C4.83_procedeze_utilizatorii. Bineînțeles, trebuie adaptată pentru wikisursă. Mai erau undeva câteva exemple, dar nu le gasesc nici eu acum.--Strainu (دسستي‎30 mai 2014 23:58 (EEST)[răspunde]

Vă rog să-mi spuneți dacă formula de mai jos este corectă și suficientă:

Domnule Bogdan Victor Toader,

Sunt colaboratorul senator la proiectul Wikipedia. Acest proiect și-a propus să realizeze o enciclopedie liberă prin colaborarea dintre voluntari din toată lumea.

Am văzut pe situl cIMeC ca sunt prezentate in format pdf cele 4 volume din Enciclopedia Romaniei, editia 1938, și aș dori să cer permisiunea pentru a fi incluse în sectiunea Wikisursa de la Wikipedia. Vă rog să-mi confirmați ca respectiva enciclopedie aparține domeniului public și ca este disponibila legal pentru redistribuire. Senator (discuție) 2 iunie 2014 14:01 (EEST)[răspunde]

@Senator, daca poti trimite-mi pe email unul sau doua softuri de conversie, deoarece trialul pe care-l am in curand expira. asybaris@yahoo.com Putem face treaba si pe yahoomessenger, eu am idul asybaris.Asybaris aport 2 iunie 2014 14:22 (EEST)[răspunde]

Trimis două soluții. Vezi cu care te împaci mai bine. Succes! Senator (discuție) 3 iunie 2014 13:05 (EEST)[răspunde]

Senator, în caz că nu ai trimis încă mailul, nu ar trebui să-l lași pe destinatar să ia decizii cu privire la statutul drepturilor de autor pentru că cel mai probabil habar n-are despre ce e vorba. E preferabil să îi oferi tu informații și să îi oferi ceva în schimb. Eu aș zice ceva de genul (cu italic e ce am modificat eu): "Am văzut pe situl cIMeC ca sunt prezentate in format pdf cele 4 volume din Enciclopedia Romaniei, editia 1938, care se află în prezent în domeniul public. Aș dori să vă cer permisiunea să importăm conținutul Enciclopediei României în proiectul Wikisursă. Wikisursă este un proiect asociat enciclopediei online Wikipedia, care se ocupă cu digitizare unor documente aflate în domeniul public. Bineînțeles, vom menționa sursa de la care a fost făcut importul (inclusiv o legătură către site-ul Cimec) în pagina de discuții asociată conținutului importat.--Strainu (دسستي‎5 iunie 2014 11:52 (EEST)[răspunde]

Data viitoare. Văzând că nu primesc nici-un răspuns am trimis mesajul în forma inițială. Domnul respectiv mi-a spus să aștept până vineri (adică mâine) când vine șeful instituției dintr-o delegație și care îmi va da răspunsul. Este de dorit ca astfel de modele de solicitări să fie undeva păstrate astfel încât chiar și un începător să știe de unde să le ia în situații similare. Mulțumesc frumos pentru aceste precizări. Senator (discuție) 5 iunie 2014 21:52 (EEST)[răspunde]
Pentru că apăruse o speță suplimentară am adus argumentele de natură juridică și am obținut un DA curat pentru importul acestei enciclopedii pe Wikisursă. Aștept să-mi spuneți cum trebuie procedat mai departe. Senator (discuție) 10 iunie 2014 17:43 (EEST)[răspunde]
Scuze de răspunsul tardiv, nu am văzut mesajul. Nu știu în ce stare se află importul făcut de Asybaris, dacă nu l-a terminat ar trebui probabil continuat. De asemenea, ar trebui văzut dacă pot fi cumva extrase automat imaginile, pentru încărcare.--Strainu (دسستي‎1 iulie 2014 17:14 (EEST)[răspunde]
Ah, și schimbul de emailuri ar trebui forwardat la info-ro@wikipedia.org --Strainu (دسستي‎1 iulie 2014 18:46 (EEST)[răspunde]

Am reușit să extrag pozele. Mai trebuie rafinat procesul pentru a scoate și textul și a le elimina pe cele nerelevante (sunt pagini goale sau puncte, dar în mare treaba merge cam așa (pe Linux):

$ pdfimages -j -p enciclopedia-romaniei-vol-I-1938.pdf er1938/Enciclopedia_României_1938_vol_1_pg_
$ convert *.* -set filename:myname '%t' convert/%[filename:myname].jpg

Asta o să creeze o grămadă de imagini cu numele Enciclopedia_României_1938_vol_1_pg_072-138.jpg (138 e numărul de ordine al imaginii extrase). Dacă e suficient de bun numele, o să încep să le încarc imediat ce găsesc o metodă de a extrage și legenda.--Strainu (دسستي‎1 iulie 2014 18:40 (EEST)[răspunde]

Articole în limba engleză la ro.wikipedia.org

[modificare sursă]

Înțelege cineva sensul de a crea un articol scris în mare parte în limba engleză, etichetat din start cu „necesită traducere”, iar apoi a-l lăsa așa 35 de zile? A se vedea Aqua. Asta e noua formă de vandalism? --Mihai (discuție) 3 iulie 2014 20:44 (EEST)[răspunde]

La Sfatul Bătrânilor a fost inițiată discuția Utilitatea legăturilor externe ca "Resurse". Sunteți invitați cu toții să participați. Vă mulțumesc, --Pocor (discuție) 23 iunie 2014 23:30 (EEST)[răspunde]

Aviz celor care eventual așteptau ultimul moment: Propun închiderea discuției mâine, marți 8 iulie, la ora 24 (ora României). --Pocor (discuție) 7 iulie 2014 21:03 (EEST)[răspunde]

Sunt gata să încarc pozele din Enciclopedia României, 1938

[modificare sursă]

Am terminat de procesat imaginile din Enciclopedia României 1938. Inițial au fost 17366 fișiere. După eliminarea imaginilor foarte mici, a celor extrase greșit și celor mai ciudate, au rămas 3380 de imagini de încărcat. Pentru cei interesați de colecția inițială de imagini, ea este disponibilă aici.

Imaginile vor fi încărcate local, cu numele Enciclopedia_României_1938_vol_X_pg_Y_Z.jpg, unde

  • X este numărul volumului (1, 2, 3, 4)
  • Y este numărul paginii din volum (până la 1000+)
  • Z este indexul (plecând de la 0) al imaginii în volumul curent. Având în vedere că nu toate imaginile vor fi încărcate, acesta are mai mult rol indicativ.

Descrierea fișierului va conține formatul {{Informații|descriere=Enciclopedia României 1938, volumul X, pagina Y|autor=Prof. Dimitrie Gusti, ing. Constantin Orghidan, Mircea Vulcănescu, dr. Virgiliu Leonte și alții}} și formatul {{DP-ro-1956}}. Fișierele vor fi incluse în Categorie:Enciclopedia României, urmând a fi adăugate în alte categorii pe parcurs.

Sunt acolo multe zeci și sute de imagini extrem de interesante. Totuși, sistemul de extragere nu este perfect, astfel încât unele imagini au anumite probleme:

  • sunt câte două într-un fișier și ar trebui împărțite.
  • conțin artefacte (bucăți negre, bucăți cu puncte ș.a.m.d.) și trebuie retușate
  • nu conțin legenda (extragerea funcționează practic prin eliminarea textului, de aceea nu au fost incluse)
  • unele grafice sunt incomplete (din același motiv ca mai sus) și ar trebui reîncărcate după extragerea manuală din pdf-uri. Dacă nu puteți face acest lucru, puteți marca fișierul cu {{de verificat|imaginea din Enciclopediei}}.

Ar fi deci nevoie de intervenție umană pentru corectarea acestor probleme și e nevoie de ajutorul vostru.

Voi aștepta sugestii referitoare la procedura de încărcare până mâine seară, apoi voi începe procedura.--Strainu (دسستي‎4 iulie 2014 00:37 (EEST)[răspunde]

În limita timpului disponibil, voi încerca să ajut la separarea imaginilor care sunt 2 într-un fișier și la retușuri. --Miehs (discuție) 4 iulie 2014 08:03 (EEST)[răspunde]

Încărcarea a început...--Strainu (دسستي‎5 iulie 2014 00:25 (EEST)[răspunde]

...și s-a terminat. În total 3332 de imagini au fost încărcate (restul au fost duplicate detectate de MediaWiki). E posibil să mai există și alte fișiere neidentice, dar suficient de apropiate pentru a fi considerate duplicate.

Ar fi decent dacă am putea modifica numele imaginilor. Velaurius (discuție) 5 iulie 2014 03:46 (EEST)[răspunde]
Redenumirea fișierelor poate fi făcută de administratori, însă cred că ar trebui ținut numele curent ca prefix, pentru a fi identificate ușor în fișierele pdf. Dacă doriți să propuneți o redenumire, folosiți {{redenumire}}--Strainu (دسستي‎5 iulie 2014 10:39 (EEST)[răspunde]
[off topic]0 Și totuși ar fi util ca cel puțin patrulatorii (sau chiar și utilizatorii autopatrulați) să poată redenumi fișierele. Din experiența mea, a existat cel puțin un caz în care încărcând o imagine am uitat să-i modific denumirea, și cum imaginea era un logo luat de pe facebook - a rămas pe WP cu un nume frumușel de genu' 10441221_294458830732360_751318390460262281_n.jpg; plus, de-a lungul timpului am mai întâlnit pe wikipedia alte câteva fișiere cu nume nu tocmai potrivite, deși la încărcare uploaderul recomandă să alegem ”un titlu descriptiv”. Dacă tot a devenit posibilă redenumirea categoriilor, nu cred redenumirea fișierelor să creeze în practică careva probleme majore. Putem întreba comunitatea dacă dorește acest lucru, și în caz de răspuns pozitiv, să cerem la bugzilla adăugare de permisiuni noi (cel puțin) pentru patrulatori - considerându-se că dacă ei au acest statut - deja știu ce fac, acționează cu bună credință și utilitate. Sau, alternativ, se poate crea un nou grup de utilizatori - ”filemovers”, cum există pe alte proiecte lingvistice, dar asta nu cred să reducă mult din birocrație - redenumirile la fel vor putea dura mult, fiind bazate pe cerere → {accept} → {realizare}. --XXN (discuție) 6 iulie 2014 18:35 (EEST)[răspunde]
O mică precizare: numărul paginii se referă la pagina din versiunea digitală de la CIMEC și nu corespunde întotdeauna cu pagina din versiunea pe hârtie. Motivul este că pe hârtie, anumite hărți și planșe nu sunt numerotate, iar prefața fiecărui volum este numerotată cu cifre romane.--Strainu (دسستي‎5 iulie 2014 16:09 (EEST)[răspunde]
@ Strainu: La retușat pot să ajut și eu, numai ar fi util să îmi faceți o listă de fișiere mai importante și cu perpectiva de fi folosite în articole în viitorul apropiat. Salutări, --Mihai (discuție) 6 iulie 2014 20:44 (EEST)[răspunde]
N-aș putea să spun, văd că Velaurius a introdus niște hărți cu județele interbelice. Cred că cel mai important ar fi să începeți cu pozele din domeniile care vă convin dvs.--Strainu (دسستي‎6 iulie 2014 21:15 (EEST)[răspunde]

Sfinxul Bratocei

[modificare sursă]

Rog un administrator să redenumească pagina Turnul Roșu în Sfinxul Bratocei. Dacă imaginea din articol nu reprezintă ceea ce spune autorul, aceasta se poate elimina. Mulțumesc. --Nicu Farcașmesaj 4 iulie 2014 19:44 (EEST)[răspunde]

Am redenumit pagina, însă i-am cerut detalii și utilizatorului care o redenumise.Sebimesaj 5 iulie 2014 00:04 (EEST)[răspunde]

Evrei și Romi

[modificare sursă]

În urma vandalismelor multiple din această noapte, solicit semi-protejarea paginii Evrei. Ca o măsură preventivă, propun același lucru și pentru articolul Romi. Ambele reprezintă subiecte „sensibile”, cu risc crescut de a fi alterate. Mulțumesc. --Wintereu 9 iulie 2014 02:12 (EEST)[răspunde]

Revista de fizica si chimie

[modificare sursă]

Aceasta revista exista inca! Faceti modificarea. Acest comentariu nesemnat a fost adăugat de 109.97.171.238 (discuție • contribuții).

Anonimul se referă cel mai probabil la Revista de Fizică și Chimie.--Mihai (discuție) 9 iulie 2014 19:31 (EEST)[răspunde]
@ 109.97.171.238: probabil vă referiți la faptul că în articolul respectiv se face afirmația că „Revista de Fizică și Chimie a fost o publicație lunară destinată...”, iar în infocasetă scrie „ultima apariție în 2002”. Dacă aveți informații din surse de încredere că revista mai apare și în prezent, faceți chiar dvs. modificările necesare în articol. --Bătrânul (discuție) 9 iulie 2014 21:56 (EEST)[răspunde]

Comunicat oficial despre medicina alternativă

[modificare sursă]

Dumnezeul Wikipediei s-a pronunțat cu privire la abordarea medicinii alternative, vezi en:WP:LUNATICS. Tgeorgescu (discuție) 17 mai 2014 00:31 (EEST)[răspunde]

Este vorba de anumite persoane care o practică. Altfel, medicina alternativă nu este o păcăleală. --Wintereu 17 mai 2014 00:43 (EEST)[răspunde]
Eseul în limba engleză face referire la legea lui Minchin: cum se numește medicina alternativă despre care s-a dovedit că e efectivă? Medicină (pur și simplu, adică nu se mai numește alternativă). Practic 1% din medicina alternativă sunt tratamente care au potențialul de a deveni medicină, iar 99% sunt practici nefolositoare (care sunt dăunătoare pentru că oamenii nu-și caută/primesc la timp tratamentul medical de care au nevoie) sau complet dăunătoare. Ce trebuie pentru a scoate pe piață un medicament alopat? Mulți ani de cercetări medicale. Ce trebuie pentru a scoate pe piață un medicament homeopat sau un remediu alternativ? Naivi dispuși să-l cumpere. De fapt problema a fost rezolvată de mult prin en:WP:MEDRS și en:WP:MEDASSESS, comunicatul e ca bomboana de pe tort. Tgeorgescu (discuție) 17 mai 2014 00:51 (EEST)[răspunde]
Marginalizată până prim anii 80' medicina alternativă a devenit omniprezentă, se predă la toate univ. de medicină din SU și-i un instrument de tratament paralel cu medicina clasică, cu rezultate notabile în tratarea bolnavilor de boli considerate incurabile în medicina clasică, afecțiuni psihosomatice, menopauze rebele sau netratabile hormonal, etc.. etc. De menționat că mortalitatea cauzată de malpraxis în medicina alternativă - mă refer la specialiștii omologați - este, statistic incomparabil, inferioară mortalității iatrogene (ca urmare a intervențiilor clasice), aceasta din urmă ocupand al III-lea loc ca principală cauză de mortalitate în SU (verificat în 2004 sau 2005). --Alex F. (discuție) 22 mai 2014 01:31 (EEST)[răspunde]
De acord, dat fiind ca a înghiți rapid două pachete de somnifere homeopatice nu produce nici măcar somn, în timp ce e înghiți rapid două pachete de Paracetamol produce comă sau exitus. Homeopatele sunt sigure pentru că n-au absolut niciun efect. Tgeorgescu (discuție) 25 mai 2014 03:13 (EEST)[răspunde]

Tgeorgescu - Alex F. - nu sunt un susținător al mediciniei alternative, însă nici un fanatic al medicinii clasice, care este de prea multe ori acuzată că este aservită industriei farmaceutice. Chiar și presa mondenă și de scandal este deasupra cercetătorilor științifici atunci când discutăm despre legătura dintre junk food și obezitate. Presa mondenă relatează un adevăr incontestabil: mâncarea junk food îngrașă, în timp ce oamenii de știință se fofilează care mai de care cu afirmații vagi și eliptice, cum că s-ar părea că ar exista ceva legătură între consumul de mâncare junk food și obezitate. În legătură cu mortalitatea cauzată de malpraxis, ar trebui să putem compara procentual cele două tipuri de medicină. Fără procente, este evident că mortalitatea este mai mare în medicina clasică pentru că este uzată pe scară mult mai largă. Mie personal îmi displace homeopatia dar nu aș fi convins că nu are niciun efect. Probabil că printre cazurile rezolvate la care face referință Alex F. se află și unele tratate prin homeopatie. Dacă în medicina alternativă vindecările de multe ori au funcționat pe baza efectului placebo, atunci eu cred că și în cazul medicinei clasice se poate spune același lucru. Omul lipsit de educație și bolnav vede în medic un fel de dumnezeu și asta-i dă de multe ori un confort psihologic semnificativ, care are un rol major în efectul placebo. Care este rata vindecărilor de cancer prin medicina clasică și care este rata acestora prin placebo? Ar fi interesant de știut, zic eu. —  Ark25  (discuție) 24 iunie 2014 12:16 (EEST)[răspunde]

Placebo nu e o metodă de vindecare, e doar o impresie temporară de a te simți mai bine după primirea unui pretins leac (care de fapt nu are niciun efect, în afară de cel psihologic). Și nu junk food îngrașă, ci a mânca mult junk food îngrașă. Teoretic poate fi încercată slăbirea cu junk food, dacă numărul de calorii asimilate e mai mic decât cel al caloriilor arse, atunci omul slăbește. Tgeorgescu (discuție) 24 iunie 2014 22:58 (EEST)[răspunde]
A se vedea en:List of topics characterized as pseudoscience#Health and medicine. Tgeorgescu (discuție) 14 iulie 2014 17:49 (EEST)[răspunde]

Am tradus și adaptat proiectului nostru en:Wikipedia:Harassment. Dacă aveți obiecții, comentarii, sugestii, întrebări etc, vă rog să le expuneți la Discuție Wikipedia:Hărțuire. Cele bune, --Silenzio (discuție) 20 iunie 2014 07:53 (EEST)[răspunde]

Dacă nu există obiecții, propun să o transformăm în politică în termen de două săptămâni începând de astăzi (i.e. nu mai devreme de 13 iulie). --Gutza DD+ 30 iunie 2014 00:15 (EEST)[răspunde]
De acord cu propunerea (voi lipsi, probabil, la vremea respectivă). --Pafsanias (discuție) 30 iunie 2014 00:20 (EEST)[răspunde]
Wikipedia:Hărțuire a devenit politică oficială a Wikipediei în limba română. Nu s-au semnalat obiecții. --Silenzio (discuție) 14 iulie 2014 05:45 (EEST)[răspunde]

Dragi birocrati, sunteti rugati sa nu mai promovati in functii de patrulator sau administrator copii minori. Un caz recent, patrulatorul wintereu a pus total aiurea un noian de etichete. A pus eticheta ORFAN, pe cand de acest articol se leaga aproape 80 de alte pagini. A pus eticheta "fără diacritice", pe cand din tot articolul doar 3 cuvinte nu diacritice. Dintr-un articol cu 600 de cuvinte sa fie 3 cuvinte fara diacritice si tu sa pui eticheta aia - actiunea asta nu e de buna credinta si stirbeste din reputatia wikipediei. DOMNULE PATRULATOR, nu era mai usor sa adaugati chiar dumneavostra cele trei simboluri diacritice? Si celelalte 2 etichete sunt discutabile: "Calitatea informațiilor sau a exprimării trebuie îmbunătățită. Marcat din iunie 2014." - cum? Prin ce? Explicati pe pagina de discutie si nu puneti eticheta doar ca sa fie mai multe, la pachet. Am inlaturat aceste etichete, am inlaturat si legatura catre wikipedia engleza care nu poate fi considerata bibilografie pentru wikipedia romana si am semnalat mai exact ce trebuie de facut. Insa dansul iarasi revine si isi baga etichetele sale fara sa se verifice insusi daca sunt puse corect. Si inca ma mai si avertizeaza, obraznicul, ca i-am sters etichetele. Si daca ne uitam acum prin contributiile sale cele mai recente (doar din ultima pagina, pe cele vechi nu am timp sa le analizez), vedem abuziv a sters un text de 2300 octeti pentru nu era refentiat, in loc sa marcheze pasajul respectiv corespunzator. De asemenea, intr-o alta modificare a sters un text de 10460 octeti (dar foarte bine wikizat) pe motiv de copyvio, la doar 20 de minute dupa ce acesta a fost adaugat!!! in loc sa puna la pasajul respectiv eticheta {{copyvio}} si sa dea ragaz de cateva zile editorului sa rezolve problema. In versiunea veche [3] putem vedea ca este citata si Enciclopedia Sovietică Moldovenească si Dicționarul statistic al Basarabiei din 1923, resurse care probabil se afla in domeniul public, si totusi acest wintereu a sters totul laolalta. Fiti pe faza, o sa mai urmaresc zilele urmatoare si alti functionari ai wikipediei, si daca va fi cazul voi interveni cu noi obiectii. Cu bine.Acest comentariu nesemnat a fost adăugat de 31.14.14.210 (discuție • contribuții).

Trebuia să ștergeți doar etichetele necorespunzătoare, nu și pe aceea care semnala lipsa de surse bibliografice. Eu consider că a făcut bine să nu pună nici două diacritice, din moment ce nu știe de unde este textul. Poate fi copiat din altă parte, și-n cazul acesta își pierde timpul îmbunătățindu-l, fără să știe dacă nu va fi șters pe motiv de violare a drepturilor de autor.
Cât privește îndepărtarea a 10460 de octeți de text furat, bine a făcut.--Mihai (discuție) 24 iunie 2014 17:24 (EEST)[răspunde]
Așa se stabilește dacă un articol este orfan sau nu, nu prin legăturile introduse de formate. Sunt doar trei legături. Bine, nu e „orfan”... :) dar nici departe. --Turbojet 24 iunie 2014 23:00 (EEST)[răspunde]
Se pare ca el nu si-a invatat lectia. Vedeti aici https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Discu%C8%9Bie_Utilizator:Steaua1994&diff=8683502&oldid=8683498 si aici https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Discu%C8%9Bie_Utilizator:Steaua1994&diff=8686852&oldid=8686778 . Explicati-i cineva baiatului ca steaua este un corp ceresc si oricine poate utiliza numele de utilizator Steaua1994 la fel precum si Floarea1994, Soarele1994. Numele de utilzator se formeaza prin alipirea stelei cu anul nasterii utilizatorul. Cum dupa asta poate sa apara vreun wintereu sa zica ca asta e un cont public?:DDD Daca-mi gaseste prin toata Romania vreo intreprindere sau organizatie cu acest nume, ii dau 10 euro. Pana atunci insa ii vor fi anulate toate modificarile abuzive de de acest tip, pana la raportarea sa. Dupa cum s-a spus mai sus, copiilor le place sa se simta sefi. Nu le dati voie sa se urce in cap. Luati-i dreptul de a butona pe twinkle. --82.77.75.174 (discuție) 11 iulie 2014 16:17 (EEST)[răspunde]

Ștergerea paginilor de discuție

[modificare sursă]

Doresc să propun modificarea Wikipedia:Ștergere în sensul interzicerii ștergerii paginilor de discuție ce conțin formate administrative (gen {{bpv}}, {{păstrat}}, {{Imagine liberă în viitor}}). Aceste au sens să fie păstrate independent de pagină pentru că oferă informații importante pentru eventuala recuperare/recreare a paginii. Nu-mi dau seama dacă ar fi mai bine să fie golite paginile în rest sau nu.--Strainu (دسستي‎1 iulie 2014 12:39 (EEST)[răspunde]

Nu sunt împotrivă, întrebarea mea este dacă aceasta este calea cea mai convenabilă. Alternativa ar fi niște liste. Poți detalia puțin de ce este mai bine în paginile de discuții? --Turbojet 1 iulie 2014 12:56 (EEST)[răspunde]
Probabil vă referiți la ștergerea paginilor de discuție ale articolelor; pentru că pentru paginile de discuție ale utilizatorilor problema a rămas în suspensie, ca deobicei (mă refer la Discuție Wikipedia:Pagină de discuție#Per Wikipedia:Cafenea‎#Ștergerea paginii de discuție a utilizatorului: e voie sau nu e voie?). --Bătrânul (discuție) 1 iulie 2014 13:04 (EEST)[răspunde]
Mă refer la toate paginile de discuție care conțin formate de tipul celor exemplificate de mine. Putem discuta per spațiu de nume dacă face discuția mai ușoară: mă interesează în mod deosebit paginile de discuție ale articolelor (pentru {{bpv}}) și al imaginilor (pentru {{Imagine liberă în viitor}}).
Mie asta mi se pare calea cea mai convenabilă pentru administratori: orice utilizator interesat adaugă formatele în paginile de discuție la diverse momente de timp, iar la ștergere, administratorii sar pur și simplu peste pagina de discuții (sau o golesc, după caz). Dacă am avea liste pentru fiecare format, ar trebui să fie editată fiecare listă în parte, în plus față de ce se face acum la ștergere.--Strainu (دسستي‎1 iulie 2014 13:43 (EEST)[răspunde]
Cred că discuția are mai mult sens per format: ce formate pot determina păstrarea paginii de discuție. {{Imagine liberă în viitor}} are foarte mult sens tocmai pentru că folosește la identificarea de pagini șterse ce se pot recupera la o dată anume (și categoria în care este inclusă este foarte ușor de folosit). Despre altele, nu știu: {{Bpv}} nu mi se pare neapărat ceva care să impună păstrarea unei pagini de discuție. {{Păstrat}} și {{Recuperat}} ar putea avea sens, la fel și {{IstoricArticol}}, pentru că țin niște elemente de istoricul articolului, care ar fi putea fi eventual utile. —Andreidiscuţie 1 iulie 2014 14:01 (EEST)[răspunde]
OK, dacă modificăm formatul să nu mai includă pagina în Categorie:Pagini de verificat decât dacă există articolul (altfel or să se adune multe pagini inutile în categorie)--Strainu (دسستي‎1 iulie 2014 16:55 (EEST)[răspunde]

Am modificat Wikipedia:Ștergere în sensul păstrării paginilor de discuție ce conțin următoarele formate: {{Imagine liberă în viitor}}, {{Păstrat}}, {{Recuperat}}, {{IstoricArticol}}, {{constatare}}, {{Bpv}}. Am inclus și Bpv în ciuda rezervelor lui Andrei pentru că ți-ar putea da informații suplimentare despre cum ar trebui abordat articolul.--Strainu (دسستي‎13 iulie 2014 15:27 (EEST)[răspunde]

Totalul golurilor la toate Cupele Mondiale de Fotbal inainte de editia 2014

[modificare sursă]
Mutat la Wikipedia:Oracol.Sebimesaj 11 iulie 2014 16:40 (EEST)[răspunde]

Candidatură administratoriat

[modificare sursă]

Al dumneavoastră etern. --Gutza DD+ 11 iulie 2014 02:48 (EEST)[răspunde]

Etichetarea articolelor cu limbaj licențios -- da sau nu?

[modificare sursă]

Am dat de un articol din care, pe lângă conținut pur enciplopedic, am învățat și câteva cuvinte (românești și nu numai) mai puțin enciplopedice. Deaceea caut să știu poziția oficială a rowiki și părerea comunității referitor la utilizarea limbajului licențios. Mai concret, dacă nu există etichetă specială pentru articolele cu cuvinte/expresii indecente, aș vrea s-o creez. Sper că nu există nici o interdicție în acest sens. Vă mulțumesc. Vitalie Ciubotaru (discuție) 11 iulie 2014 11:14 (EEST)[răspunde]

WP:NU#CENZURAT--Strainu (دسستي‎11 iulie 2014 11:43 (EEST)[răspunde]
Deci utilizarea limbajului licențios este admisibilă. OK. Rămâne de aflat dacă este permisă crearea etichetei de genul „acestui articol poate să conțină limbaj sau imagini licențioase” și dacă comunitatea o consideră utilă. Apropos, anume așa este etichetată varianta în limba ucraineană a articolului respectiv. Vă mulțumesc. Vitalie Ciubotaru (discuție) 11 iulie 2014 12:00 (EEST)[răspunde]
Formatul dorit există deja, se numește format:ofensator, vezi http://ro.wikipedia.org/wiki/Format:Ofensator --92.193.70.229 (discuție) 11 iulie 2014 12:48 (EEST)[răspunde]
Exact ceea ce caut eu. Vă mulțumesc. Vitalie Ciubotaru (discuție)

Rugăminte

[modificare sursă]

Văzând în DEX că termenul Eugenie este explicat pe larg iar cel de Eugenism face trimitere la precedentul, am simțit nevoia de a redenumi articolul, dar m-am oprit, de teamă să nu ajung din nou ținta oprobriului nedisimulat al lui Wintereu, cum am pățit la Istoria medicinei. Rog pe cei competenți să-și exprime părerea la Discuție:Eugenism. --Miehs (discuție) 12 iulie 2014 11:31 (EEST)[răspunde]

ia-ti prins frica toti lui wintereu.--84.117.144.202 (discuție) 12 iulie 2014 11:54 (EEST)[răspunde]
Tot așa cum nu v-am prins frica dvs, nu i-am prins nici frica lui Wintereu. Miehs a dovedit că e un utilizator cu multă experiență pe Wikipedia și procedat corespunzător, scutindu-ne de încă un conflict inutil.--Strainu (دسستي‎12 iulie 2014 21:42 (EEST)[răspunde]
La Istoria medicinei am argumentat corect, cu exemple și dovezi pertinente, inclusiv de la Consiliul Național al Audiovizualului. Legat de „oprobriu”, dacă există, atunci probabil este al domnului Miehs față de mine, nu invers. --Wintereu 13 iulie 2014 00:04 (EEST)[răspunde]

DE CE ATUNCI CAN INSEREY UN TEXT REDACTAT IN WORD (SPRE EXEMPLU) IMI SUNT "SCURTCIRCUITATE" TEXTELE FIIND ELIMINATE DIN TEXT ANI, TERMENUL RADIO SAU TELEVIZIUNE SAU, IN MOD ABSURD, PALATUL PIONIERILOR???????????????

Word este un editor vizual, pe când dvs. păreți să folosiți editorul de sursă a paginii (cel cu simboluri Wiki). Puteți folosi acest add-on pentru Word pentru a salva din word direct în formatul cerut de MediaWiki. Trebuie mai apoi să deschideți fișierul cu un editor gen Notepad și să copiați textul rezultat în căsuța de editare a Wikipediei.--Strainu (دسستي‎12 iulie 2014 21:13 (EEST)[răspunde]

Mănăstirea Rătești. Monument istoric?

[modificare sursă]

Salutări. Tocmai am văzut la televizor un reportaj despre catastrofa de la Mănăstirea Rătești (surparea dealului e pe cale să distrugă toate clădirile). În reportaj (Digi24 live online) se afirma că mănăstirea este monument istoric, însă nu este prezentă în această listă. Este o scăpare din partea Wikipedia sau a televiziunii? --Mihai (discuție) 14 iulie 2014 11:52 (EEST)[răspunde]

Rezolvat Rezolvat de Pocor. Căutasem după comună, nu după sat. --Mihai (discuție) 14 iulie 2014 12:28 (EEST)[răspunde]

Despre etica administratorilor

[modificare sursă]

AdiJapan a propus mai sus discutarea acestui aspect separat. Chestiunea ridicată de el a fost „Administrators must not block users with whom they are engaged in a content dispute; instead, they should report the problem to other administrators.”.

Practic, pe ro:wp acest aspect a fost driblat foarte simplu prin lucrul în echipă. El personal făcea echipă cu Gutza și, când unul era implicat într-un conflict, celălalt se abținea (dacă reușea), iar în final lua decizia foarte etic, în favoarea „coechipierului”. Ce este de făcut ca acest fenomen să nu se mai poată produce? --Turbojet 16 iulie 2014 11:11 (EEST)[răspunde]

Că tot vorbim de etică --- și mai ales de lipsa ei --- acuzația dumneavoastră e falsă. Ceea ce nu e de mirare. Ea se înscrie într-o lungă istorie de acuzații pe care mi le-ați tot adus, culminînd cu unele absurde și ridicole, de exemplu că aș fi un angajat al nu știu căror servicii secrete. Pînă la un punct e comic, dar apoi îmi aduc aminte că vorbiți serios, și mi se face milă.
N-am făcut echipă cu Gutza mai mult decît am făcut echipă cu alți utilizatori și cu toată comunitatea. Iar dacă s-a întîmplat ca foarte adesea să am aceeași părere cu Gutza, asta e pentru că gîndim în mare măsură la fel, și anume raționăm orice chestiune legată de proiect avînd în vedere scopul și mijloacele lui. Dar nu numai cu Gutza am foarte frecvent aceeași părere, ci cu mulți alții. Ar trebui să vă dea de gîndit faptul că atîția oameni gîndesc independent și ajung la aceeași concluzie. Iar dacă asta se cheamă cîrdășie, așa să fie. Toată Wikipedia e o mare cîrdășie atunci.
Ca urmare întrebarea dumneavoastră e lipsită de substanță (și de etică, culmea). — AdiJapan 16 iulie 2014 16:38 (EEST)[răspunde]
Nu e de la mine citire. Au observat alții că sunteți „siamezi”, înaintea mea: Discuție Utilizator:AdiJapan/Arhiva 2009#Meh. Atunci nu i-am crezut, după cum acum cei noi nu mă cred pe mine, dar cu timpul se va dumiri toată lumea. Norocul vostru este că mereu apar oameni noi, care nu vă știu. --Turbojet 16 iulie 2014 17:02 (EEST)[răspunde]
Discuția asta nu are subiect. Adică citind titlul ar avea, dar l-ați deturnat. — AdiJapan 16 iulie 2014 17:53 (EEST)[răspunde]
Am înțeles, nu vă convine turnura pe care a luat-o. Intenția dv. era să-l moralizați pe Silenzio76. Bine, propunerea mea este ca administratorii să se asocieze doi câte doi, ca să nu mai dea ocazia la acestă greșeală. --Turbojet 16 iulie 2014 21:45 (EEST)[răspunde]

Titlul unei poze cu biserica din Viisoara - Mures.

[modificare sursă]

Va rog frumos sa corectati titlul. Este vorba de Biserica ortodoxa Viisoara, cu hramul Sf Vasile. Cu stima preot N. Galdea Acest comentariu nesemnat a fost adăugat de 109.98.247.194 (discuție • contribuții).

Eu am făcut pozele. Fiți mai explicit: care e confuzia, e trecută ca și biserica greco-catolică? Scrieți dacă nu numele fișierului.--Țetcu Mircea Rareș 17 iulie 2014 19:25 (EEST)

Proiectul saptamanii - Intrebare

[modificare sursă]

As dorii sa va intreb: Considerati ca este util sa fie parte din PS articolele cu Caimacamii Moldovei propusi in luna mai? Am vazut ca nu toti manifesta un interes intotdeauna. Si daca totusi parerea voastra e sa fie, cu ce frecventa sa fie: 1-2-3 saptamani? Ady777 (discuție) 5 iulie 2014 14:41 (EEST)[răspunde]

Dragă Ady
Există o cale foarte simplă de a afla răspunsul: citește articolele Ion Racoviță, Barbu Neagoe, Costea (Ștefan), Sandu Sturza,etc. scrise în ultima lună, compară cu ce s-a scris la celelalte articole care au fost incluse în proiect în aceeași perioadă și funcție de rezultat afli cât de utilă a fost includerea lor în proiectul săptămânii.
Părerea mea personală e că a fost o pierdere de timp și nu are rost să continuăm cu dezvoltarea lor.
Cu stimă --Macreanu Iulian (discuție) 18 iulie 2014 21:33 (EEST)[răspunde]

Comisie de arbitraj

[modificare sursă]

Wikipedia în limba română are nevoie de o Comisie de Arbitraj, altfel ne putem arunca abuzuri în cârcă și creea conflicte toată ziua. Unii administratori au impresia că dețin adevărul absolut fără o analiză detaliată a faptelor și-și permit cu o lejeritate incredibilă să facă și să desfacă și să folosească termeni precum abuz, mizând pe presupusa lipsă de experiență a altora. Personal, mă consider împiedecat să-mi fac treaba de administrator. Cele bune, --Silenzio (discuție) 12 iulie 2014 09:31 (EEST)[răspunde]

Cireașa de pe tort ar fi să apară vreunul să mă acuze de abuz în cazul blocării lui BAICAN XXX :).--Silenzio (discuție) 12 iulie 2014 09:44 (EEST)[răspunde]

O astfel de „Comisie de Arbitraj” ar putea funcționa corect numai dacă ar fi formată din persoane neimplicate în niciun fel în proiectul Wikipedia; altfel activitatea ei ar fi umbrită de resentimentele personale, omniprezente pe ro.wiki. --Bătrânul (discuție) 12 iulie 2014 09:49 (EEST)[răspunde]
[Am scris simultan cu Sîmbotin.]
Mă simt cu musca pe căciulă --- l-am deblocat adineauri pe Ark, blocat de Silenzio pe 3 luni pentru trolling --- așa că trebuie să răspund. O comisie de arbitraj ar fi ceva util, dar nu va putea face minuni. Și asta pentru că ar fi alcătuită tot din noi, nu din persoane străine de proiect. Dacă nu ne înțelegem așa e greu de sperat că ne vom înțelege mai bine cînd ne vom pune ecusoanele de arbitri. Ce-i drept, ar putea fi util să fim ceva mai organizați în modul de a discuta.
Nu consider nicicum că dețin adevărul absolut. Blocarea lui Ark am considerat-o abuzivă pentru că a fost operată de un administrator aflat în toiul unui conflict direct cu el, fără altă justificare decît cuvîntul trolling. Or trollingul ăsta e ceva fără formă, fără definiție și criterii clare, încît chiar și un administrator neimplicat ar avea mari probleme în a decide dacă a fost trolling (iar eu, ca utilizator neimplicat, citind discuțiile am ajuns la concluzia că nu e trolling). Mai degrabă ar fi fost nevoie să întrebăm comunitatea în largul ei dacă e trolling și dacă se justifică 3 luni de blocare. — AdiJapan 12 iulie 2014 10:03 (EEST)[răspunde]
Justificare de mai sus nu este adevărată. Explicația nu a fost doar Trolling, ci am lăsat un mesaj pentru a se vedea discuția Discuție Utilizator:Ark25#Ajunge, discuție care e evident că nu a fost analizată. --Silenzio (discuție) 14 iulie 2014 05:55 (EEST)[răspunde]
Eu solicit intervenția lui Gutza. Să ne arate el cum se rezolvă asemenea probleme.--Strainu (دسستي‎12 iulie 2014 22:59 (EEST)[răspunde]
Nu sunt de acord cu AdiJapan când spune că trollingul ăsta e ceva fără formă, fără definiție și criterii clare. Cred că spune asta pentru că îi pare rău pentru retragerea lui Silenzio76 și acum încearcă să sugereze că poate a greșit puțin prin acțiunea care l-a supărat pe Silenzio76 atât de tare încât s-a retras. Trollingul se poate recunoaște rapid, când presupusul troll își urmărește peste tot „adversarii”, vine doar cu răspunsuri „la mișto” fără să fie provocat iar în loc să vină cu argumente face bășcălie una într-una etc. Cel mai bun exeplu este Anittas. Ori în cazul meu nu era nici vorbă de așa ceva. Am copiat un mesaj de-al meu mai vechi la locul potrivit și am arătat de ce acuzația lui Turbojet la adresa lui Gutza este fără bază. Pentru aceste două acțiuni, domnul Silenzio76 m-a blocat și a comis o eroare făcând asta. Mie nu mi-a picat de loc bine acest lucru, am cerut deblocarea și vroiam să fac ulterior o reclamație. M-am gândit să fac și cerere de destituire deși eram sigur că n-are vreo șansă de reușită. Domnul Silenzio76 a comis o eroare, dar eu am mai spus-o și în alte rânduri că eu consider că trebuie să ne asumăm administratorii (care ne sunt practic servitori), cu bunele și cu relele lor. Am mai expus odată acest punct de vedere la Utilizator:Ark25/Blog#Munca de Administrator, ca să fie cât mai clar acest lucru. Eu sper că lui Silenzio76 îi va trece supărarea și se va întoarce. —  Ark25  (discuție) 13 iulie 2014 02:35 (EEST)[răspunde]
Sigur că-mi pare rău că s-a retras Silenzio. Dar nu pentru asta am spus că trollingul nu are o definiție clară. Am spus-o pentru că așa e (căutați). Avem o definiție aproximativă, și anume că trollingul este perturbarea intenționată a activității proiectului prin deturnarea resurselor spre acțiuni inutile, adesea profitînd de natura umană. Definiția asta însă e nepractică, nu poate servi la depistarea simplă și obiectivă a trollilor, pentru că trollii sînt prin natura lor inventivi.
Stați liniștit, nu am ajuns la concluzia că sînteți troll, deși unele din acțiunile dumneavoastră seamănă cu trollingul. În particular legăturile externe pe care le puneți în paginile de discuție aduc proiectului un beneficiu mult mai mic decît pierderile de energie pe care le provocați cu toate aceste discuții interminabile împrăștiate deja peste tot. Altfel spus, dați Wikipediei cu o mînă și îi luați cu zece. Pentru ca asta să se poată însă numi trolling mai e nevoie să stabilim că o faceți deliberat, cu intenția de a aduce distrugeri proiectului, ceea ce nu pare să fie cazul. Ar trebui totuși să vă pună pe gînduri marele dezechilibru dintre cîștiguri și pierderi (spre pierderi, adică) pe care îl aduceți în proiect.
Nici asta n-o spun ca să se întoarcă Silenzio. — AdiJapan 13 iulie 2014 07:21 (EEST)[răspunde]

Interesant este că deja s-a întors, cu forțe proaspete, deja făcând alte acuzații nefondate (vandalism, trolling, lipsă de dorință de reconciliere). Ceea ce mi se pare nedrept este că tot eu par a fi cel vinovat, deși Silenzio este cel care insistă până în pânzele albe cu acuzațiile fără bază. Eu am cam terminat discuțiile, n-am făcut decât să răspund la acuzații. Ce vină am eu că sunt acuzat una într-una fără motiv și fără nicio jenă? Discuțiile actuale le deschide Silenzio, el împrăștie disputa peste tot, eu nu fac decât să mă apăr. În viziunea domnului Silenzio76, eu sunt vinovat pentru faptul că îndrăznesc să-i răspund. Mi se pare nedreaptă concluzia că eu fac discuțiile interminabile din moment ce am făcut tot posibilul să le fac terminabile (le-am spart în acuzații punctuale, a căror discutare s-a încheiat) și acum nu fac decât să-mi iau apărarea. —  Ark25  (discuție) 13 iulie 2014 20:38 (EEST)[răspunde]

Ah, păi văd că deja își pregătește cu râvnă arsenalul de război - vedeți Utilizator:Silenzio76/Teste. Cică l-aș fi acuzat într-o discuție în care nici nu a intervenit, deși este vorba de aceeași discuție, care a fost continuată în altă pagină. Cam cusută cu ață albă această așa zisă retragere, nu? Se pare că retragerea nu a fost de decât o tehnică utilă pentru „spargerea frontului”. Altfel de unde atâta sârg în a-și pregăti acuzațiile bazate pe falsuri? Autenticitatea acestei retrageri este de netăgăduit, pe cuvânt dacă nu. —  Ark25  (discuție) 14 iulie 2014 00:54 (EEST)[răspunde]

Nu mor caii, când vor câinii!--Silenzio (discuție) 14 iulie 2014 01:30 (EEST)[răspunde]
Iar acum își încoardă mușchii, arătând că este pregătit să-și suflece mânecile și să purceadă la o nouă blocare, chiar dacă este iarăși controversată.
Nu domnule, nu am dorit să plecați. Doar am atras atenția asupra faptului că că autenticitatea retragerii dvs. este extrem de dubioasă.
Voi lua o pauză de vreo două-trei zile, ca să nu mă trezesc că suntem blocați amândoi pe motiv de prelungire a conflictelor. Dar dacă nu încetați cu această campanie agresivă și absurdă de denigrare, voi face o reclamație împotriva dvs. —  Ark25  (discuție) 14 iulie 2014 01:39 (EEST)[răspunde]

Și această discuție pare să fie deturnată de la scopul inițial. Repet, wikipedia în limba română are nevoie de o comisie de arbitraj sau anumite politici pentru a evita situații în care un administrator anulează fără discuții decizia altui administrator și mai rău îl acuză pe cel care ia decizia inițială de abuz. Este inacceptabil și din punct de vedere al politicilor și din punct de vedere al conduitei: administrators should avoid unblocking users without first attempting to contact the blocking administrator to discuss the matter. adică, administratorii nu trebuie să efectueze o deblocare fără a consulta în prealabil administratorul care a făcut blocarea pentru a discuta problema. Niciun administrator nu este deasupra altora. Schimbarea unei decizii fără o discuție în prealabil este lipsită de etică. Mi s-a întâmplat asta, deja de două ori. Iar dacă aș fi procedat în aceași manieră abuzivă aș fi putut crea un război editorial prin reverturi. Deci, cum reglementăm această problemă? Cele bune, --Silenzio (discuție) 14 iulie 2014 05:26 (EEST)[răspunde]

N-aveți cum reglementa. AdiJapan este de facto arbitul (unic) și executorul. El n-are nevoie de nicio consultare, aprobare sau altceva, deoarece el are argumente și răspunde doar în fața conștiinței proprii. Orice încercare de discuție cu el este timp pierdut și ocazia ca el să spună „eu am fost disponibil la discuție, dar...”. --Turbojet 14 iulie 2014 10:27 (EEST)[răspunde]
@Turbojet: Păi dacă AdiJapan l-ar fi contactat pe Silenzio76, ce ar fi realizat cu asta? Mai ales având în vedere revenirea viguroasă a lui Silenzio76 care încearcă acum să-și denigreze victima în forță?
@Silenzio76: Acolo scrie should avoid unblocking, asta înseamnă ar trebui să evite deblocarea. Acolo nu scrie must avoid unblocking, adică nu spune trebuie să evite deblocarea. Deci în general ar trebui evitată blocarea fără discutarea în prealabil cu administratorul în cauză. Dar cum a fost o blocare flagrantă iar Silenzio76 era prea implicat în conflict pentru a putea decide blocarea (a admis asta aici și aici), nu a mai fost nevoie de așa ceva. Silenzio76 nici măcar nu a așteptat opinia moderatorului în acel conflict, nu a așteptat să se tragă linie și să se ajungă la o concluzie în disputa legăturilor externe ci a acționat cu de la sine putere, responsabil doar în fața propriei conștiințe. Da, Silenzio76 a comis un abuz, AdiJapan a constatat acest abuz, iar acum el este „vinovat” pentru că a folosit cuvântul „abuz”. Cu domnul Silenzio76 nu e de glumit. El poate acuza pe nejustificat pe alții de trolling și de vandalism, dar el nu suportă ca acțiunile sale eronate să fie etichetate drept „abuzuri”.
Iar tehnica amenințării cu retragerea a funcționat ca unsă. Silenzio76 cică se retrage, după care AdiJapan se impacientează (probabil) și cedează spunând că unele din acțiunile mele seamănă cu trollingul. Astfel că Silenzio76 are acum „dovada” că până și cel care s-a opus blocării pentru trolling ar începe să recunoască faptul că eu fac trolling și că blocarea ar fi fost justificată.
Cum ar fi să-mi fac vreo 10 prieteni cocalari și să-i aduc la Wikipedia, să pornesc un conflict împotriva lui Silenzio76, prietenii mei să vină cu o avalanșă de acuzații false, iar în final să-l blochez pe Silenzio76 pe motiv de trolling, pentru că nu acceptă acuzațiile absurde? Chiar vă doriți o democrație a acuzațiilor în loc de o democrație a argumentelor? —  Ark25  (discuție) 14 iulie 2014 16:25 (EEST)[răspunde]
Ark25 vă rog să încetați. Această discuție nu este pentru a reglementa cazul dumneavoastră. Acea discuție are loc pe pagina lui AdiJapan. Aici ridic o problemă generală, importantă pentru bunul mers al proiectului. Vă rog să nu tot deturnați această discuție cu problemele dumneavoastră. --Silenzio (discuție) 14 iulie 2014 16:41 (EEST)[răspunde]
Silenzio, și deci din cine s-ar compune comisia de arbitraj? Dacă se compune tot din membri ai comunității, cum ar fi ea mai eficientă în aplanarea conflictelor decît aceiași membri fără ecuson de arbitru? Nu zic că e imposibil, s-ar putea ca forma de organizare să schimbe totul. Vă întreb doar cum vedeți funcționarea comisiei.
Despre etica administratorilor nu cred că vreți să vorbim. — AdiJapan 14 iulie 2014 17:30 (EEST)[răspunde]
Despre etica administratorilor nu cred că vreți să vorbim. Parcă erați adeptul unui dialog deschis? Doresc să vorbim! Dacă aveți ceva de spus, vă rog, să folosiți pagina mea de discuție și voi fi deschis în fața unei critici constructive. Voi reveni cu un răspuns pentru întrebarea dumneavoastră inițială. Cele bune, --Silenzio (discuție) 14 iulie 2014 20:18 (EEST)[răspunde]
Comisia de arbitraj s-ar compune din utilizatori experimentați care au dat dovadă de cunoașterea politicilor proiectului. Trebuie compusă din utilizatori activi care sunt la curent cu ceea ce se întâmplă, dacă un utilizator devine inactiv pentru mai mult de trei (??? trebuie stabilit) luni, trebuie înlocuit. Ar fi mai eficientă în aplanarea conflictelor deoarece va fi compusă dintr-un număr de membri aleși (rămâne de stabilit câți) care vor avea obligația să vorbească doar la subiect (una dintre marile probleme la noi e că mulți intervin în discuții și le deturnează, plătind polițe unuia și altuia) și, de asemenea, să ia act de problemă și să o soluționeze. La această oră membrii fără ecuson de arbitru nu sunt obligați să intervină în absolut nicio discuție. Unii se amestecă, dar majoritatea preferă să nu, deoarece sunt sătui de discuții care să încheie în bălăcării, fără un rezultat concret.--Silenzio (discuție) 14 iulie 2014 23:17 (EEST)[răspunde]
Despre etică: „Administrators must not block users with whom they are engaged in a content dispute; instead, they should report the problem to other administrators.” Dar hai să nu mai amestecăm două fire de discuție într-unul. Să ne limităm la arbitraj aici.
Din ce îmi spuneți despre comisia de arbitraj ajung ușor-ușor la concluzia că ar fi o idee bună. Mai trebuie lămurite detaliile importante --- de exemplu cum se aleg membrii și cum se organizează discuțiile ---, în rest în principiu eu unul sînt de acord. Grija cea mare va trebui să fie ca această comisie să se concentreze nu pe făcut dreptate pentru fapte trecute, ci pe găsit soluții pentru viitor. Asta în ciuda numelui, care sugerează un fel de activitate judecătorească. — AdiJapan 15 iulie 2014 16:24 (EEST)[răspunde]
Detaliile trebuie stabilite printr-o politică. Putem începe redactarea unui regulament și vom vedea de va obține consensul comunității. Intenția ideei nu este de a avea un for judecătoresc, ci eliminarea blocajelor decizionale în dispute. --Silenzio (discuție) 15 iulie 2014 17:46 (EEST)[răspunde]

Politicile urmează și reflectă uzul, nu îl preced. Hai să discutăm și să stabilim măcar punctele esențiale. Abia apoi vom putea scrie o pagină de politică. De exemplu:

  • Care este scopul declarat (și, sperăm, efectiv) al comisiei de arbitraj? Ne trebuie o formulare clară.
  • Cîți membri are comisia? Are vreo structură internă, de exemplu un șef și niște membri, eventual cu responsabilități distincte? Sau are doar membri egali între ei?
  • Cum se alcătuiește comisia? Prin alegeri de către toți membrii comunității? Cum organizăm alegerea? De exemplu fiecare utilizator face o mică listă de membri pe care îi dorește în comisie și apoi numărăm care nominalizați au obținut sprijinul celor mai mulți utilizatori? Sau altfel?
  • Cum structurăm discuțiile comisiei? Probabil elementele importante sînt clarificarea problemei, propunerile pentru soluții de rezolvare, cîntărirea lor și luarea unei decizii.
  • Ce fel de decizii poate lua comisia?

Scuze, am scris întrebările astea și apoi mi-am amintit că en.wp are o asemenea comisie [4]. Din păcate nu mai am acum timp să citesc. — AdiJapan 15 iulie 2014 18:36 (EEST)[răspunde]

Putem folosi ca punct de plecare politica de la en.wp, dar trebuie adaptată la realitățile proiectului nostru. --Silenzio (discuție) 15 iulie 2014 20:17 (EEST)[răspunde]
Aș sugera mai degrabă cea de la fr.wikipedia. Pare mai bine pusă la punct și mai concisă. --Wintereu 15 iulie 2014 20:31 (EEST)[răspunde]

Pentru cei interesați am început redactarea unui regulament la Utilizator:Silenzio76/Comisie de arbitraj/Regulament. Dacă doriți putem continua discuția pe pagina aferentă de acolo. Cele bune, --Silenzio (discuție) 16 iulie 2014 07:35 (EEST)[răspunde]

În cadrul Wikipediei române a existat și încă există un conflict între doi dintre cei mai "grei" editori - Turbojet vs. AdiJapan. Conflictul a pornit de la neînțelegerea asupra editărilor care ar trebui făcute doar de specialiști, cei doi nu au reușit nicicum să ajungă la un acord, după care disputa a degenerat rău de tot soldându-se chiar cu o victimă. Însă văd că acțiunile mele de împănare a paginilor de discuție cu tot felul de informații reușește să-l facă pe AdiJapan să-i dea dreptate lui Turbojet. Cu vorba bună n-am reușit să-i împac, dar se pare că prin acțiunile mele meșteșugite (de adăugare de legături externe în pagini de discuții), susținute de tot felul de argumente bine ticluite și îndelung clocite, treaba începe să funcționeze! Având în vedere că de-a lungul timpului numărul meu de susținători a scăzut constant și că cel de critici a crescut de asemenea constant și că în plus, se pare că acțiunile mele ar avea chiar și efectul de a uni vechii inamici într-o cauză comună, propun să-mi dați voie să continui să torn informații în pagini de discuție pentru încă vreo 2-3 ani, până când toți editorii vor devenii uniți ca unul împotriva dușmanului comun (acela fiind eu) :) Eventual, încă vreo 3 ani în plus peste asta, ar putea avea efectul benefic de a atrage pe cei plecați în 2007 în urma unui conflict de proporții. Deci tot răul spre bine, În plus, conform principiului că duşmanul comun ţine o societate unită (They envisioned restructuring America by uniting the American people against a common evil), propun să mă lăsați să continui încă și după aceea, pentru a asigura unitatea comunității Wikipediei române pe termen nedeterminat :) Eu voi avea rolul de a asigura asfel balanţa dintre bine şi rău în cadrul acestui proiect :) —  Ark25  (discuție) 20 iulie 2014 00:54 (EEST)[răspunde]
Ha, ha, ha. Și asta ce legătură are cu subiectul secțiunii? --Silenzio (discuție) 20 iulie 2014 01:15 (EEST)[răspunde]

Motivul blocării

[modificare sursă]

Propun ca formatul {{Blocat}} prin care i se anunță unui utilizator că a fost blocat să conțină pe lîngă durata blocării un al doilea cîmp obligatoriu, și anume motivul blocării. În prezent precizarea motivului e opțională și în practică n-o face aproape nici un administrator. Cred că e civilizat să informăm oamenii, inclusiv pe cei care poate nu merită explicații, motivul concret pentru care au fost blocați. Acum tuturor li se spune același lucru, un foarte general și confuz „întrucât ați încălcat regulamentele”, ceea ce nu e nici pe departe suficient. Dacă a vandalizat o pagină, care pagină. Dacă a depășit R3R, unde a depășit. Și așa mai departe.

Se întîmplă des să văd cereri de deblocare, să nu fie precizat motivul, să fiu nevoit să mă uit la jurnalul blocărilor, să constat că nici acolo motivul nu e prezentat decît foarte sumar și deci să trebuiască să sap printre contribuțiile utilizatorului. O explicație succintă de la administratorul care a operat blocarea ar fi foarte utilă și nu i-ar lua mai mult de cîteva secunde. — AdiJapan 17 iulie 2014 18:47 (EEST)[răspunde]

Presupun că te referi la această cerere de deblocare. Probabil nu erai la curent cu această reclamație. -- Victor Blacus (discuție) 17 iulie 2014 18:57 (EEST)[răspunde]
Îmi permit să vă spun că arareori lipsește motivarea blocării, în schimb lipsesc de multe ori cei de care ar fi nevoie ca să facă blocarea. Vi s-a reproșat de o parte din cei de aici că nu scrieți articole. Pe mine aspectul ăsta nu mă deranjează, în schimb mă deranjează lipsa implicării din punct de vedere administrativ, adică exact ceea ce i-ați sugerat lui Gutza la candidatură. Lipsa implicării în probleme administrative simple (nu discuții interminabile), chiar și 20 de minute pe zi. Deunăzi patrulatorii se plângeau de prezența unui ... care vandaliza insistent articolele (pentru că dacă, contribuitori nu sunt, în schimb ... se găsesc destui). În loc să îl blocați (cât ar fi durat?) erați prea ocupat ca să-i răspundeți lui Strainu, cred că nici n-ați văzut apelul domnului Sâmbotin și al lui Wintereu.--Țetcu Mircea Rareș 17 iulie 2014 19:05 (EEST)
Victor, nu, de mult vreau să fac propunerea asta, dar mereu am amînat. Problema e veche de ani de zile. Prin 2006 am pus parametrul opțional în ideea că administratorii îl vor folosi, dar nu se întîmplă. În ultimii ani am constatat că ar fi totuși util să fie obligatoriu. — AdiJapan 17 iulie 2014 19:08 (EEST)[răspunde]
Eu unul nici nu știam de acest al doilea parametru. Ar trebui indicat în mesajele de blocare care apar după operațiune, eu pe ales le folosesc, cu copy-paste.--Strainu (دسستي‎19 iulie 2014 11:57 (EEST)[răspunde]
Am modificat formatul. Am actualizat lista de mesaje de la MediaWiki:Blockipsuccesstext și cea de la Wikipedia:Formate utile/Mesaje. Nu-mi dau seama dacă mai trebuie ajustat prin alte pagini. — AdiJapan 19 iulie 2014 18:08 (EEST)[răspunde]

Mitologia X

[modificare sursă]

Nu credeti ca articolele din seria Mitolofia X.. trebuie redenumite cu titluri articulate? Aceste subiecte sunt unice fiecare in parte, si nu este sens de dezarticulat de exemplu in Mitologie persană daca exista o singura mitologie persană si in 99.99% din cazuri lumea se refera la ea anume cu titlul articulat --- Mitologia persană. Dupa cum am observat, regulile wikipediei permit in astfel de cazuri titluri articulate. Deci? --82.77.75.174 (discuție) 18 iulie 2014 19:54 (EEST)[răspunde]

Punctul de vedere este just. Fii curajos - poți modifica chiar tu numele pagini. -- Velaurius (discuție) 18 iulie 2014 23:29 (EEST)[răspunde]
Pentru redenumire ar trebui să se înregistreze sau, în caz că are cont, să se autentifice.--Mihai (discuție) 18 iulie 2014 23:51 (EEST)[răspunde]

Suprapunere la afișare

[modificare sursă]

Ar putea cineva să corecteze suprapunerea coordonatelor peste infocasetă la Bătălia de la Austerlitz? Mulțumesc, --Mihai (discuție) 18 iulie 2014 20:07 (EEST)[răspunde]

Mie mi se pare că problema provine de la {{Coor title dms}}, mai exact stilul CSS (style="top:3em;") -- și observ că produce probleme similare și în celelalte articole în care este folosit. Însă trebuie să existe un motiv pentru faptul că a fost împins explicit în jos (probabil s-ar suprapune peste altceva?), așa că nu-l voi modifica... --Gutza DD+ 18 iulie 2014 20:44 (EEST)[răspunde]
S-a modifcat recent "susul paginii", de la linia de sub butoane la linia de sub titlu, vezi [5]. O să corectez eu aici, dar dacă mai sunt și alte formate de coordonate care fac formatarea de capul lor se poate înlocui 3em cu -3em.--Strainu (دسستي‎18 iulie 2014 22:22 (EEST)[răspunde]
Nu ar fi preferabil să se elimine cu totul stilul inline, ca să rămână doar clasa CSS, așa cum ai făcut și tu în cazul ăsta? --Gutza DD+ 19 iulie 2014 01:07 (EEST)[răspunde]
Dacă există clasa da, dar sunt așa de multe formate de coordonate încât n-aș băga mâna în foc că o au toate. Am zis de mult că le redirectez pe toate la {{coord}}, dar n-am apucat.--Strainu (دسستي‎19 iulie 2014 01:36 (EEST)[răspunde]

Cum se zice?

[modificare sursă]

"pe terasa înaltă dreapta a râului" sau "pe terasa înaltă dreaptă a râului"? Expresia apare în mai multe articole și nu știu dacă ar trebui corectată sau nu.--Strainu (دسستي‎20 iulie 2014 20:18 (EEST)[răspunde]

Eu aș spune: pe terasa dreaptă înaltă a râului. Terasa e terasă și poate fi doar dreaptă sau stângă pe direcția de curgere, iar mai apoi poate avea o multitudine de alte atribuții: înaltă, abruptă, calcaroasă, argiloasă, înflorată, împădurită etc--Silenzio (discuție) 20 iulie 2014 21:51 (EEST)[răspunde]
Dacă se referă la localizare și nu la caracteristici, forma pe terasa înaltă din dreapta râului este mai clară și elimină orice posibilă interpretare eronată. În celelalte variante, dreaptă se poate confunda cu netedă, abruptă. --Wintereu 20 iulie 2014 22:15 (EEST)[răspunde]
Eu v-am explicat cum se exprimă specialiștii hidrotehniști. Altfel, habar nu am de unde vine expresia și în ce context, că aș putea filozofa :). --Silenzio (discuție) 20 iulie 2014 22:41 (EEST)[răspunde]
Nu are cine știe ce context - e locația din LMI pentru niște monumente din Dâmbovița și Argeș, vezi de exemplu Cod:LMI:DB-I-s-B-16965 (aici am pus eu ă, dar nu mai sunt așa convins)--Strainu (دسستي‎21 iulie 2014 11:08 (EEST)[răspunde]

Cum procedăm?

[modificare sursă]

Cum ar trebui procedat cu propunerile de retragere a statutului de articole de calitate făcute de Dan Mihai Pitea și închise de Ionutzmovie, unele după 6 ore!!! de discuții. Eu cred că ar trebui redeschise și lăsate acolo măcar o săptămână, ca orice discuție de la Wikipedia.--Strainu (دسستي‎21 iulie 2014 11:16 (EEST)[răspunde]

Una, să nu exagerăm.— Ionutzmovie discută 21 iulie 2014 16:04 (EEST)[răspunde]
Am găsit și unde scrie de cele 7 zile Wikipedia:Propuneri_pentru_articole_de_calitate/Reguli#Durat.C4.83. Voi anula modificările lui Ionuț.--Strainu (دسستي‎21 iulie 2014 11:19 (EEST)[răspunde]
Formal s-a grăbit (dintr-un entuziasm în ultimă instanță lăudabil și probabil experiența cu neparticiparea la asfel de discuții), dar deciziile au fost material corecte. Acum cred că puteați în spiritul proporționalității să închideții ochii la cele 8 și să insistați să respecte termenul de acum încolo la celelalte peste 20.

Dar în fine, oricum este în ordine, poate se mai implică cineva la una-alta. Mai aveți de redenumit arhiva la Locomotivă cu abur. Și doresc să mai anunț că am trecut peste articolele de la Wikipedia:Articol_de_calitate/1 până la Wikipedia:Articol_de_calitate/112, dar mă opresc pentru moment aici, urmând să reiau treaba în câteva săptămâni. --Mihai (discuție) 21 iulie 2014 11:52 (EEST)[răspunde]

Dacă le-ar fi închis doar pe cele deschise pe 18 iulie și la care s-au mai exprimat opinii probabil așa aș fi procedat, dar 6 ore de discuție la Locomotivă cu abur mi s-a părut incredibil de puțin (mai ales că doresc să mă implic în păstrarea statutului pentru articolul respectiv). Nu suntem un serviciu de permanență aici, cu timpi de răspuns de ordinul orelor sau minutelor (deși unii așa ar vrea). Trecând apoi prin articole, cred că și Tâmpa are șanse să fie îmbunătățit.
Mulțumesc de avertizare în ceea ce privește redirecționarea.--Strainu (دسستي‎21 iulie 2014 12:00 (EEST)[răspunde]

Având în vedere și situația de la Independența României (film), unde un utilizator a cerut o perioadă mai îndelungată de lucru, am făcut o propunere de modificare a regulilor.--Strainu (دسستي‎21 iulie 2014 16:19 (EEST)[răspunde]

Ionutzmovie a procedat corect, articolul avea prea multe probleme... nu poti lasa eticheta aceea cu "articol de calitate" cand articolul trebuie practic sa fie rescris! Nu va opreste nimeni sa va implicati in rescrierea articolului, e doar o eticheta.--5.14.25.183 (discuție) 21 iulie 2014 16:46 (EEST)[răspunde]
Dacă vă referiți la Independența României (film), n-ati citit bine discuția - articolul și-ar fi păstrat statutul cu titlu provizoriu.--Strainu (دسستي‎21 iulie 2014 16:50 (EEST)[răspunde]
Ma refer la locomotiva "aburinda"... daca ai gunoi in fata casei, nu chemi lumea in vizita pana nu-l strangi, nu? Tu lasi lucrurile asa poate-poate te ajuta cineva sa-l strangi...bravo!--5.14.25.183 (discuție) 21 iulie 2014 16:59 (EEST)[răspunde]
Hai să nu mai discutăm deloc nicio propunere de retrogradare sau de ștergere - le scoatem direct și s-o apuca cineva să le aducă la nivel... dacă apucă să le vadă înaintea lui Ionuț, bineînțeles --Strainu (دسستي‎21 iulie 2014 17:09 (EEST)[răspunde]

Dragi colegi

Sunt de acord că nu e tocmai o situație obișnuită să vezi 33 dintre articolele de calitate propuse pentru reevaluarea statutului. E un șoc în fața căruia fiecare dintre noi a reacționat cu impetuozitate, entuziasm, frustrare sau nemulțumire. Toate aceste reacții sunt perfect de înțeles și normale în circumstanțele date. Acum că șocul inițial a trecut eu propun să facem fiecare dintre noi necesarii pași înapoi și să contribuim, în limita posibilităților fiecăruia, la ducerea la bun sfârșit a procesului, iar dacă vom reuși, convingerea mea este că ro-wiki va ieși întărită nu slăbită.

Eu propun ca platformă minimă de la care să pornim să acceptăm că:

  • proiectul AC a fost una din „Cenușăresele” ro-wiki, foarte puțini membri implicându-se cu seriozitate în procesul de asigurare a standardelor de calitate
  • un proces de reevaluare era necesar și dacă ar fi fost făcut mai devreme era mai bine
  • procesul își propune să reevalueze articolele nu editorii și nu trebuie să fie sau să fie perceput ca o răzbunare a cuiva

Personal am decis că mă voi implica, deși recunosc că nu e tocmai cea mai plăcută și comodă sarcină și sunt conștient că îmi voi atrage multe antipatii.

Am evaluat deja o serie dintre articole și pot să spun că situația nu e chiar atât de neagră. Sunt articole care pot fi „salvate” cu implicarea membrilor comunității, sunt articole care din varii motive au fost supraclasificate și care își pot păstra un statut de AB, mai apropiat de realitate, după cum sunt și articole care fie n-ar fi trebuit să ajungă AC fie necesită o cantitate mare de muncă și expertiză de specialitate pentru a-și păstra statutul.

Rezultatul final depinde doar de noi, de câți de mulți și de cât de mult ne implicăm. Și de cât de obiectivi putem fi atunci când trebuie să luăm decizii dureroase despre lucruri dragi care, dincolo de orice dubiu, sunt considerate cele mai bune produse peste timp ale comunității noastre.

Cu stimă --Macreanu Iulian (discuție) 22 iulie 2014 23:21 (EEST)[răspunde]

Galerii de imagini

[modificare sursă]

Am deschis din nou discuția cu privire la galeriile din articole la Discuție_Wikipedia:Manual_de_stil#Galerii_de_imagini. Vă rog să răspundeți acolo.--Strainu (دسستي‎21 iulie 2014 12:01 (EEST)[răspunde]

Propunerea de ștergere rapidă pe criteriul G12 (Încălcare evidentă a drepturilor de autor) introduce pe pagina de discuții a creatorului mesajul acesta, necorespunzător situației.--Mihai (discuție) 21 iulie 2014 20:43 (EEST)[răspunde]

A patra oară Wiki Loves Monuments

[modificare sursă]

Wikipedia în limba română și Asociația ARCHÉ organizează pentru al patrulea an consecutiv concursul de fotografie Wiki Loves Monuments, destinat promovării patrimoniului construit din România și atragerii de noi contribuitori la Wikipedia.

Participanții sunt invitați să fotografieze monumente istorice, apoi, în cursul lunii septembrie, să încarce cele mai bune imagini pe Wikipedia. Vor exista 10 premii, precum și o secțiune specială pentru tineri între 15 și 20 de ani cu premii oferite în cadrul proiectului Discover Your Heritage Through Photography, finanțat prin programul Tineret în Acțiune.

În acest an dorim să organizăm, pe lângă concursul propriu zis, câteva evenimente care să susțină prin acțiuni concrete obiectivele noastre. Unul din weekend-urile lunii septembrie va fi un Wiki Weekend în care vom fotografia cât mai multe monumente dintr-un județ slab reprezentat pe Wikipedia. Începând cu a doua jumătate a lunii octombrie și până la sfarșitul anului vom organiza o expoziție cu fotografiile câștigătoare.

Voi reveni cu mai multe detalii pe măsură ce proiectele secundare vor fi confirmate, dar e sigur că va exista concursul - iar imaginile vor fi încărcate și la ro.wp.--Strainu (دسستي‎23 iulie 2014 23:30 (EEST)[răspunde]

sunt afiliat pe 2 parale ,pot face publicitate pe wikipedia, in vederea creerii de conversii si daca da unde anume ,multumesc

Nu--Strainu (دسستي‎24 iulie 2014 13:54 (EEST)[răspunde]

Am văzut doar primele patru sezoane ale serialului Supernatural și de aceea am tradus doar prezentarea acestora. Nu am să continui să traduc restul sezoanelor până nu le văd (dacă am să le văd). Dacă dorește cineva să traducă mai departe este invitatul meu. --_florin DF 24 iulie 2014 14:34 (EEST)[răspunde]

Notabilitatea afirmațiilor individuale

[modificare sursă]

Din discuțiile care le-am avut la Wikipedia engleză, m-am lămurit cu o chestiune de care nu îmi dădeam seama până atunci: Notabilitatea se aplică doar pentru articole, nu și pentru secțiuni sau fraze particulare din articole. Am senzația că multă lume face această confuzie. „Notabilitatea” afirmațiilor individuale (statements) se numește „relevanță”, nu „notabilitate”. În engleză, pentru afirmații se folosește „relevant” sau „due weight”. De exemplu, fraza următoare nu este bine formulată: Limbajul specializat din comuna Totoi merită menționat în articolul Limba română pentru că este o chestiune notabilă. Atunci când discutăm despre articole, invocăm en:WP:N. Dar când discutăm despre informații punctuale, invocăm en:WP:DUE. Întrebarea mea este cum traducem „Due and undue weight” și cum prescurtăm (în loc de DUE) pentru că vreau să traduc această secțiune în cadrul WP:PDVN. —  Ark25  (discuție) 16 iulie 2014 23:09 (EEST)[răspunde]

Este vorba despre ponderea pe care astfel de informații le au în articol. Due and undue weight — pondere potrivită și nepotrivită. --Wintereu 16 iulie 2014 23:27 (EEST)[răspunde]
Semnificativ / nesemnificativ (Limbajul specializat din comuna Totoi merită menționat în articolul Limba română pentru că este o chestiune semnificativă).--Miehs (discuție) 16 iulie 2014 23:32 (EEST)[răspunde]
Undue weight = relevanță necuvenită; ex.: „Limbajului specializat din satul Cucuieții din Deal i se acordă o relevanță necuvenită în articolul «Limba română»”. Subiect conex: Fringe theory (Wikipedia:Fringe theories) = teorie obscură/deviantă; ex.: „Teoria imigraționistă este o teorie deviantă/obscură a originii românilor căreia i se acordă o relevanță necuvenită în articolul «Istoria românilor»”. --ANDROBETA-- 17 iulie 2014 00:39 (EEST)
Subiectele sînt sau nu sînt notabile, adică au sau nu au caracter enciclopedic. Nu articolele, nu afirmațiile.
Afirmațiile sînt sau nu sînt relevante într-un anumit context (articol, paragraf, discuție etc.).
Descrierea unui aspect al unui subiect poate avea sau nu o pondere nejustificată (undue weight), și anume o pondere exagerat de mare judecînd după importanța acelui aspect în raport cu celelalte. De exemplu dacă într-un articol despre programul Apollo jumătate din text e despre teoria conspirației care înconjoară subiectul, ponderea teoriei conspirației e nejustificată.
Exemplul cu totoiana e undeva la extremă: aspectul acela e atît de irelevant în contextul articolului Limba română încît nu e tratat în nici o lucrare științifică despre acest subiect. Deci ponderea pe care o merită acolo e exact zero. Orice menționare, oricît de mică, ar fi undue weight (dacă totoiana ar fi un subiect notabil atunci ar merita cel mult o listare în secțiunea „Vezi și”). În schimb informația își merită menționarea în articolul Totoi, Alba, dar numai la limită, ca fapt secundar și nu tocmai enciclopedic. În mod categoric însă informația asta ocupă acolo un spațiu exagerat de mare. Ce-i drept, asta se întîmplă frecvent la cioturi, unde inevitabil orice amănunt neesențial capătă automat o pondere nejustificată din simplul motiv că din articol lipsesc părțile esențiale.
Ark, nu e rău că vreți să faceți traducerea. Mă aștept însă ca ea să aibă probleme dacă abia acum vă lămuriți lucrurile acestea. — AdiJapan 17 iulie 2014 04:21 (EEST)[răspunde]

E adevărat că mi-a scăpat acest aspect. Am senzația că multă lume face această confuzie. Din discuțiile de mai sus deduc faptul că termenii cei mai potriviți sunt relevanță (sau relevanță necuvenită) și pondere nejustificată. Termenii pondere nejustificată și relevanță necuvenită se pot folosi pentru informații deja adăugate în articole (li se acordă .. nejustificată/necuvenită). Dacă discutăm despre posibila adăugare a informației în articol, atunci cred că vorbim despre relevanță/irelevanță. Nu mai vreau să traduc politica, doar să lămuresc acest termen. O să fac link spre această discuție în paginile de discuție ale regulilor în cauză. —  Ark25  (discuție) 25 iulie 2014 23:51 (EEST)[răspunde]

Doresc să vă anunț că am creat formatul {{FAP-ua}}, pentru cazurile în care un utilizator continuă să adreseze injurii celorlalți voluntari, în pofida avertizării cu formatul {{FAP}}. Sper că îl veți găsi la fel de util ca și mine. Mulțumesc. --Wintereu 22 iulie 2014 21:11 (EEST)[răspunde]

În cazul în care un utilizator continuă să adreseze injurii celorlalți voluntari atunci trebuie aplicată blocarea imediată. --Gutza DD+ 22 iulie 2014 21:23 (EEST)[răspunde]
Sunt în același asentiment, dar uneori este vorba de utilizatori cu o anumită vechime. Eu cred că este bine să le mai dăm o șansă. --Wintereu 22 iulie 2014 21:29 (EEST)[răspunde]
Pentru utilizatorii cu vechime nici primul avertisment nu ar fi necesar -- formatul {{FAP}} are exact scopul de a informa utilizatorii noi. Prin urmare avertizarea utilizatorilor vechi cu {{FAP}} este deja un gest de curtoazie arhisuficient. --Gutza DD+ 22 iulie 2014 21:48 (EEST)[răspunde]
[Gutza mi-a luat-o înainte] Cu respect, nu înțeleg acest rabat pe care l-am face utilizatorilor cu vechime. În cazul acestora, un atac la persoană – și cu atât mai mult unul repetat – este mai grav decât în cazul novicilor. Cunosc cazuri, dintre care două recente, când această tolerare a fost interpretată ca certificat de imunitate, având efectul de a-i încuraja în atitudine. -- Victor Blacus (discuție) 22 iulie 2014 22:46 (EEST)[răspunde]
Sunt de acord cu amândoi. Așa este, iar eu constat că motivația mea a fost parțial incompletă.
Eu consider că exprimări precum ești isteric sau suferi de sindromul prostiei sunt inacceptabile și nu ar trebui deloc tolerate. Din punctul meu de vedere, acestea se află la limita atacului la persoană și este necesar ca ele să-i fie sesizate utilizatorului care le folosește. Totuși, în asemenea cazuri nu merită să fie blocat încă de la a doua abatere. Prin urmare, am creat acest format spre a fi o ultimă încercare de a face utilizatorul respectiv să înțeleagă că nu este bine ceea ce face. Acum că mi-am completat „pledoaria”, dacă în continuare sunteți de părere că nu este nevoie de acest format, îl voi propune chiar eu pentru ștergere rapidă. Numai bine. --Wintereu 22 iulie 2014 23:33 (EEST)[răspunde]
Formatul {{FAP}} avertizează în mod expres că pasul următor este „ridicarea dreptului de a modifica paginile proiectului” (adică blocarea), deci este de fapt ultima avertizare. Avertizarea prin FAP-au, în loc de blocare, crează impresia că respectarea regulilor nu este obligatorie. Vitalie Ciubotaru (discuție) 24 iulie 2014 07:04 (EEST)[răspunde]
Eu personal rămân la aceeași opinie, însă vă sugerez să mai așteptați și alte păreri înainte de a propune formatul pentru ștergere rapidă. --Gutza DD+ 23 iulie 2014 00:36 (EEST)[răspunde]
„Ești isteric” și „suferi de sindromul prostiei” nu sînt la limita atacului la persoană, ci atacuri propriu-zise, din cele groase, absolut evidente și intolerabile. La un începător care a aterizat abia acum de pe la vreun forum românesc mai merge să reacționăm cu avertizare preliminară, pentru eventualitatea că nu i-a trecut prin minte că trebuie să se comporte civilizat (greu de crezut, dar hai). În schimb la wikipediștii cu experiență avertizarea nu mai are rost.
Am totuși două observații:
  1. În timp ce în discuțiile despre conținutul enciclopedic nu se justifică practic niciodată să faci referiri la interlocutor, pentru că toate afirmațiile trebuie să fie despre subiect, surse, text etc., există totuși discuții în care subiectul e tocmai un utilizator, de exemplu la candidaturi, reclamații sau altele asemenea. Acolo limitele atacului sînt difuze și subiective, ceea ce unuia i se pare o critică rezonabilă și constructivă altuia i se poate părea o jignire. În asemenea cazuri nu e bine să ne grăbim cu blocările, ci trebuie să așteptăm pînă cînd intențiile și devin clare.
  2. Formatul {{FAP}} are și în prezent un parametru opțional prin care se poate preciza unde anume a fost săvîrșit atacul (sub forma unui diff), dar nimeni nu-l folosește. Acel parametru ar trebui să devină obligatoriu. Utilizatorul avertizat trebuie să știe exact unde anume a greșit. Chiar și așa avertizarea poate rămîne ambiguă, dar ar fi un pas înainte.
În ce privește blocarea, va trebui să găsim un echilibru potrivit. Scopul blocării e să protejăm proiectul, în cazul de față atmosfera de lucru, dar dacă aplicăm blocarea mult prea energic riscăm să facem mai mult rău proiectului. Așa cum la vandalism operăm blocări în raport cu gravitatea stricăciunilor, uneori pe loc și alteori după 3-4 avertizări, tot așa și la atacurile la persoană trebuie să ne adaptăm reacția la faptă, mai exact la potențialul de distrugere. — AdiJapan 23 iulie 2014 03:01 (EEST)[răspunde]
Eu chiar am un algoritm concret în minte apropo de blocările pentru AP -- prima blocare să dureze 12 ore, iar fiecare blocare ulterioară să fie dublul duratei blocării anterioare pentru atacuri la persoană. Într-adevăr, există și atacuri la persoană la limită (evident, nu exemplele de deasupra), pentru care administratorul poate decide să repete durata anterioară. Sigur, asta e o discuție pentru altă dată, dar dacă tot a venit vorba am zis să expun ideea, poate obțin ceva feedback preliminar. --Gutza DD+ 23 iulie 2014 11:53 (EEST)[răspunde]
Cu dublarea succesivă a termenelor n-am nimic împotrivă, de fapt e același algoritm ca la celelalte blocări (în afară de cele pentru acțiuni grave). Problema ar fi alta: cînd aplicăm prima blocare? La primul AP ar fi prea repede. Atunci după o avertizare? După mai multe? În funcție de gravitate? După cît de exigent e administratorul care o aplică? Aici nu cred că mai putem găsi un algoritm clar. — AdiJapan 23 iulie 2014 16:07 (EEST)[răspunde]
Da, la primul AP este cu siguranță prea devreme, trebuie să existe o primă avertizare. Ceea ce e tocmai bine, așa cum am văzut mai sus, fiindcă pentru utilizatorii noi asta înseamnă că sunt puși în temă, iar pentru cei vechi este un gest de curtoazie. Sigur că nu poate exista un algoritm clar, tocmai fiindcă e vorba despre interacțiuni uname, nuanțate. Și evident că trebuie ținut cont de gravitate; uneori o formulare familiară de o parte poate fi percepută ca atac la persoană de partea cealaltă. Însă măcar dacă am reuși să sancționăm în mod consecvent atacurile la persoană "ca la carte", i.e. cele identificate explicit la WP:FAP (și sunt o sumedenie acolo, nu doar cele flagrante de tipul "ești un bou"). --Gutza DD+ 23 iulie 2014 16:32 (EEST)[răspunde]
Ok, atunci sîntem de acord (noi doi, ceea ce ca dictatori complici ce sîntem nici nu era greu). Deci o singură avertizare și apoi, dacă e ignorată, pac la războiu. Ar mai fi de văzut după cît timp „se resetează contorul”. Dacă al doilea atac vine după o oră de la avertizare atunci da, se impune blocarea pe loc, dar dacă vine după un an probabil e loc de încă o avertizare. Unde să fie limita?
Între timp am modificat {{FAP}} astfel încît să fie obligatoriu pentru cel care îl folosește să precizeze în ce anume a constat atacul. — AdiJapan 23 iulie 2014 17:07 (EEST)[răspunde]
Așa este, și eu mă gândeam că ar trebui să existe un soi de prescriere, adică de resetare a contorului. Mie personal chiar un an mi se pare o limită rezonabilă -- atacurile la persoană nu dau dependență, nu trebuie îngăduite pentru că omul "nu se poate stăpâni"; chiar și pentru o persoană temperamentală în cazul căreia o izbucnire verbală ar putea fi de înțeles, redactarea și expedierea unui atac la persoană în scris ar trebui să lase suficient timp de gândire pentru autocenzură (n-are decât să se răcorească cu oricâte epitete verbale în fața monitorului, important e ce rămâne scris). Dar asta e o chestie pe care trebuie să o discutăm cu toții într-un context coerent, nu cred că e momentul să luăm o decizie, chiar și tentativă, în această privință. --Gutza DD+ 23 iulie 2014 17:42 (EEST)[răspunde]
[conflict de modificare]
@AdiJapan: În general, avertizările care nu se finalizează cu blocare se resetează cam după o lună. În cazul FAP, propun ca acest interval să fie mărit la 3 luni pentru prima abatere, la 6 luni pentru a doua și tot așa. Eu zic că este mai mult decât rezonabil.
@Gutza: Ideea este că și ironizarea excesivă poate fi percepută ca un atac la persoană. Trebuie să existe o limită în toate. Altfel, eu sunt de acord cu algoritmul pe care l-ați propus. În cazurile care nu sunt clare se poate eventual atrage atenția fără avertizare. --Wintereu 23 iulie 2014 17:43 (EEST)[răspunde]
  • „Ești prost”, „Ești isteric”, „Ești fals”, „Ești bizar”, „Ești ..” - sunt atacuri la persoană.
  • „Spui numai prostii/minciuni/tâmpenii” - este atac la persoană
  • „Afirmația (punctuală) pe care ai făcut-o este tâmpită/cretină/imbecilă/tembelă/stupidă/o mizerie/o minciună” (adăugați aici și alți termeni de gen) - nu este atac la persoană dar este un limbaj totuși prea murdar și care nu ar trebui tolerat. Unui prieten merge să-i spui uneori că a spus o mare tâmpenie, respectivul știe că ai atacat prostia pe care a spus-o, nu pe el personal. Nu i-ai atacat nici capacitățile intelectuale, pt. că oricine poate prelua o idee fără să o gândească suficient de bine - se poate întâmpla absolut oricui. Dar aici nu vorbim ca între pretini. Foarte rar, am folosit asemenea termeni, atunci când nu mai aveam nervi de discuții circulare știind că nu fac atac la persoană. Totuși, după un timp, am constatat nu-mi place de loc să citesc respectivele rânduri, așa că mi-am scos din limbaj asemenea termeni. Nu cred că trebuie să facem o regulă separată pentru limbaj murdar, putem face o secțiune separată în cadrul WP:FAP, prin care să stabilim că aplicăm aceleași sancțiuni ca și pentru atacul la persoană pentru folosirea acestui limbaj.
  • „Afirmația (punctuală) pe care ai făcut-o este aiuristică/bramburistică/ineptă(?)/” (adăugați aici și alți termeni de gen) - nu este atac la persoană și nu este nici limbaj excesiv de conflictual. Pe cât posibil totuși, este de dorit să evităm asemenea limbaj. Asemenea exprimări taie cheful celuilalt de a mai continua discuția.
  • „Afirmația (punctuală) pe care ai făcut-o este falsă/bizară/ciudată” - este un limbaj de care avem nevoie, fără el nu putem exprima dezacordul față de afirmațiile altora.

Nu sunt de acord cu mărirea termenului de resetare. Unii învață mai greu. Mărirea termenului de resetare a avertizării se poate aplica după primele, să zicem, 6 avertizări. Atunci da. I-am dat omului destule șanse (de câte o lună) să priceapă că nu-i bine ce face.

Blocarea pentru cât timp se face? —  Ark25  (discuție) 24 iulie 2014 00:29 (EEST)[răspunde]

@Ark25: Vezi răspunsul lui Gutza (6 comentarii mai sus sau aici). Mai trebuie discutat oricum. --Wintereu 24 iulie 2014 00:55 (EEST)[răspunde]

Ark25, cum adică șase avertizări? Cine are nevoie de șase avertizări? --Gutza DD+ 24 iulie 2014 01:33 (EEST)[răspunde]

Nu spun că ar fi nevoie de șase avertizări până la aplicarea blocării. Spun că odată avertizat, omul nu mai face atac la persoană decât peste o lună. La acel moment, termenul de resetare a expirat, așa că trebuie avertizat din nou, nu blocat. Dacă a mai făcut un atac înainte să expire resetarea (de exemplu: a doua zi după primul atac), atunci trebuie blocat.
Pot fi de exemplu profesori sau oameni de știință, care au nevoie de un timp pentru acomodarea la stilul comunității Wikipedia. Trebuie repetat de mai multe ori pentru ca să le devină mai limpede acest lucru. Nu mi se pare o idee bună ca termenul să fie 3, 6, 12, 24, 48, nici 3, 6, 9, 12, 15, ci mai bine 1,1,1,1,1,1,2,3,4,5 etc. Să nu-i spulberăm totuși pe cei care calcă pe bec. Problema la RO.WP nu constă doar în faptul că se fac prea multe atacuri la persoană, ci și în faptul că uneori lumea este excesiv de supărăcioasă, mai ales la începutul colaborării. În aceste condiții, pedepsele/regulamentele prea aspre nu mi se par cele mai potrivite. Oricum, colaboratorii Wikipedia sunt atât de puțini încât aproximările mele referitoare la calitatea editorilor (și orice alte tentative de gen) pot fi total alandala. Just my 2 cents, ofc. —  Ark25  (discuție) 24 iulie 2014 03:10 (EEST)[răspunde]

Pot să spun „mă jignește propaganda pe care o faceți prin ce spuneți, nu pot s-o accept pe Wikipedia”? Sau cum pot să formulez exact ideea cu acest înțeles ca persoana care o face să nu poată zice că a fost atacată personal.

De asemenea, aș dori să propuneți o formulare clară și fermă pentru cererea „încetează să mai faci pe deșteptul”, care în acestă formă este respinsă foarte ușor de destinatar, declarând-o atac la persoană. Însă doresc ca această cerere să poată fi adresată cumva celor care merită, deoarece ei n-au dreptul să se comporte așa, iar apelul la modul civilizat este prea vag, respectivul poate să se facă că nu pricepe. --Turbojet 24 iulie 2014 10:01 (EEST)[răspunde]

În DEX, termenul civilizat are două explicații: 1. Care are o cultură și o tehnică înaintată, care a ajuns la un nivel superior de civilizație, la un standard de viață ridicat. 2. Care este manierat, politicos.
După cum vedeți, ideea de manierat și politicos a aterizat pe locul doi. Invitația de a fi civilizat, conform primei definiții, poate fi interpretată de anumite persoane ca „Mi-am luat un BMW bengos” (deci, are un standard de viață ridicat) „la care am băgat o stație tare, de urlă toate antifurturile din cartier când bag bașii la maximum” (deci, are o tehnică înaintată)! Și „câți ca ei”…vorba lui Topârceanu… Prin urmare achiesez la ideea că apelul la modul civilizat este prea vag. --Miehs (discuție) 24 iulie 2014 10:52 (EEST)[răspunde]
Cred că Ark25 are motivele sale personale pentru a se îndoi de capacitatea de înțelegere a profesorilor și oamenilor de știință. Adevărul este că „telectualii” (dintre care declară că face parte cu justificată mândrie) folosesc metode mult mai subtile pentru a spune cuiva „ești un țigan”. Dar chiar și pentru un intelectual încuiat la minte, mi se pare că șase avertizări lunare sunt prea multe. O blocare pe termen scurt, imediat după încălcarea următoare a WP:FAP, oricare ar fi distanța de timp de la prima avertizare, s-ar putea să fie mai potrivită pentru nivelul lui de inteligență practică. Mă tem că orice precizare a unui interval de „resetare” pe termen scurt nu va face decât ca utilizatorii să-și calculeze cu grijă momentul în care pot înjura din nou, așa cum în cazul WP:R3R așteaptă ceasul al 25-lea pentru a putea face a patra revenire fără probleme. --Pafsanias (discuție) 24 iulie 2014 12:53 (EEST)[răspunde]
Primul interval de resetare ar trebui să fie la 3 luni, iar celelalte la 6 luni. În ceea ce privește perioadele de blocare, propun ca prima să fie de o săptămână, a doua de 3 luni, a treia de 9 luni, a patra de 18 luni, iar a cincea de 3 ani. --Wintereu 24 iulie 2014 15:13 (EEST)[răspunde]

Pafsanias: Halucinant! Cui i-am spus eu că „ești un țigan” - într-o formă subtilă? Am spus doar că, se pare că „Stoica” este un nume folosit cu precădere de romi. Atât. E ca și cum ai spune că „Popescu” este un nume de origine românească. Ce legătură are un asemenea fapt divers cu vreo presupusă insultă, subtilă sau nu? Mergând pe logica expusă de dvs. mai sus, cel care a pornit Listă de nume românești a folosit de fapt o metodă subtilă pentru a spune cuiva că „ești un român”. Absurd! —  Ark25  (discuție) 25 iulie 2014 00:26 (EEST)[răspunde]

Conform „legendei” sau unei conversații? --Pafsanias (discuție) 25 iulie 2014 00:38 (EEST)[răspunde]
@Ark25: „Stoicescu” derivă și el din „Stoica”? --Turbojet 25 iulie 2014 12:44 (EEST)[răspunde]
@Turbojet: Da, derivă (vedeți aici). --Wintereu 26 iulie 2014 01:18 (EEST)[răspunde]
@Turbojet: Stoican și Stoicescu poate că sunt derivate din Stoica. Sau poate că nu. Apropo, de ce întrebați? :D
@Pafsanias: ciudată întrebare! Ai zice că e desprinsă dintr-un banc absurd. Dați-mi voie să răspund în același mod: Da' de ce întrebați? Credeți că bunicul meu nu avea bicicletă? —  Ark25  (discuție) 25 iulie 2014 23:40 (EEST)[răspunde]
Bancul nu-mi aparține: „Legenda” spune că numele Stoica este nume de rrom. Mai demult am avut o conversație cu un maghiar și mi-a spus că și în Ungaria „Stoica” este nume de familie folosit de rromi. --Pafsanias (discuție) 25 iulie 2014 23:54 (EEST)[răspunde]
Și-atunci ce-i cu întrebarea respectivă? Așa umblă vorba, de aia am spus „legenda” - observați ghilimelele. Sau nu le observați? —  Ark25  (discuție) 25 iulie 2014 23:57 (EEST)[răspunde]
Am vrut doar să lămurim pe ce se bazează afirmația dumneavoastră cu valoare strict onomastică. De unde să știu eu dacă bunicul dumneavoastră avea bicicletă sau nu? --Pafsanias (discuție) 26 iulie 2014 00:20 (EEST)[răspunde]
Bine bine, discuția despre legendă trebuia făcută de fapt la Discuție:Stoica - îmi pare rău că nu v-am expediat mai repede acolo. Dacă mai aveți întrebări despre acel subiect - atunci acolo vă rog frumos. Nu pot să nu remarc faptul că după ce mă acuzați că am metode subtile de a insulta, odată ce am dovedit că acuzația dvs este un fals halucinant, o dați din colț în colț și vă legați de alte chichițe, cum ar fi curiozitatea de a determina dacă era vorba de o legendă sau o conversație. Jalnic, nu? Dacă nu, atunci ce legătură are investigarea numelor de familie folosite cu precădere de anumite etnii cu metodele subtile de a insulta? —  Ark25  (discuție) 26 iulie 2014 00:46 (EEST)[răspunde]
Care investigare? Stimate domn, dacă eu afirm că în grădina zoologică din Arkadia umblă vorba printre babuini că Ark e un nume de maimuță prostituată, dumneavoastră mă considerați inocent? Unde ați dovedit „falsul halucinant”? --Pafsanias (discuție) 26 iulie 2014 00:56 (EEST)[răspunde]
Eu n-am sugerat vreo asociere între animale și nume sau porecle folosite de oameni, cum faceți dvs. mai sus. N-am folosit termeni jignitori de gen „prostituată”. Eu am numit doar o etnie oarecare. Eu nu am făcut o investigație ci am sugerat investigarea „legendei” cu pricina. Dacă vă deranjează că un nume este folosit mai frecvent de romi, înseamnă că aveți o prejudecată referitor la această etnie și sunteți tentat să-i discriminați, pentru că vă deranjează orice posibilă asociere între vreo persoană și această etnie. Iar această atitudine jignitoare vă aparține dvs., nu mie. Iar vă conformați cu principiul „cine sapă groapa altuia cade singur în ea”, la fel cum ați pățit-o și în bubuitorul caz al atribuirii false care s-a dovedit a fi de fapt un balon de săpun :) —  Ark25  (discuție) 26 iulie 2014 02:26 (EEST)[răspunde]
Vă rog frumos! Termenul de „prostituată” este la fel de puțin jignitor pentru maimuțe ca și „țigan” pentru oameni. În rest, sunt de acord cu observația lui Victor Blacus și mă opresc aici. --Pafsanias (discuție) 26 iulie 2014 02:42 (EEST)[răspunde]
Termenul „țigan” pentru oameni chiar este jignitor! A-i spune unui rrom că este țigan este echivalent cu a-i spune unui evreu că este jidan sau unui afro-american că este „niger” în engleză. Nici măcar atâta lucru n-ați știut?? Mi-ar fi și jenă să vin cu linkuri ca să demonstrez asta. Se presupune că ar trebui să aveți o anvergură și o profunzime considerabilă comparativ cu un amărât de telectual ca mine. A sugera că asocierea dintre un nume și etnia romă este echivalentă/similară cu asocierea dintre un nume și maimuțe prostituate chiar este o jignire gravă la adresa romilor! —  Ark25  (discuție) 26 iulie 2014 02:56 (EEST)[răspunde]
Bunicul meu n-avea bicicletă. Era preot în Sighișoara, se numea Stoicovici și nu era rom. Chiar nu vedeți că discuția asta a derapat în absurd? -- Victor Blacus (discuție) 26 iulie 2014 02:06 (EEST)[răspunde]
Așa și? Tot legenda spune că numele „Jackson” sau „Washington” este folosit de foarte mulți afro-americani (în limbaj popular: negri) din SUA. Numele respective nu sunt de origine africană, dar ele sunt folosite frecvent de afro-americani. La fel și „Stoica”, foarte puțin probabil să fie de origine romă, dar se pare că este folosit frecvent de romi - cel puțin așa spune „legenda”. Mi se pare foarte interesant de știut care sunt cele mai frecvent folosite nume de familie de romi (și de orice alte etnii). La fel mi s-ar părea foarte interesant de știut dacă există în România romi care au nume de familie a căror rădăcină este în limba romani. Și romii ar trebui să fie fascinați de asemenea lucruri, pentru că este vorba despre propria lor identitate! —  Ark25  (discuție) 26 iulie 2014 02:26 (EEST)[răspunde]

────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────În primul rând, cine este fără de păcat să arunce primul piatra. Mi se pare că aici nu sunt utilizatori cu vechime care nu au atacat la persoană. La nervi omul spune lucruri pe care în mod normal nu le-ar spune. De aceea, ar trebui oferită posibilitatea retragerii atacului de către utilizator prin <s> și </s>, caz în care nu s-ar mai impune blocarea. Că mai vine unul și-mi toacă nervii afirmând că am dat citate din istorici antihriști (cum ar fi Ehrman și Coogan) și că faptul că în viitor trecutul se va vedea cum vedem noi jurnalul la televizor ar demonstra că el dreptate (și nu eu). Eu când am văzut asemenea pseudo-argumente mă așteptam ca să fie blocat de comunitate pentru incompetență, nu să se uite lumea ca la circ cum ne certăm dacă cercetarea istorică a Bibliei este opera Diavolului sau a teologilor luminați la minte. Tgeorgescu (discuție) 26 iulie 2014 04:04 (EEST)[răspunde]

Se tot discută aici de FAP, dar eu aș impune, mai degrabă, blocarea celor care fac constant atac la cultură și la cunoaștere, adică FACC (în engleză ar suna mai bine). Ark25 ar fi un candidat serios. Eu am încercat, dar l-au luat alții în brațe (nu dau nume, că se știe).
Mi-a ciripit o păsărică, necitată încă de Ark25 (că n-are legătură), că stoicismul ar fi un curent filozofic de origine țigănească, debitat de Parpanghel, lovit de soare când a vizitat piramidele din Mexic, pe vremea ălora ce încă lucrau la calende. O să vă ofer niște legături externe senzaționale după ce o să-i îmbârlig pe ăia de la trustul fără tact să publice această teorie. Până atunci, cele bune și înfruntați situația impusă de protectorii așa zisei enciclopedii (care, cică, a ajuns la 250 de key și e mai trendy-flendy decât mii, deoarece îi băturăm pe sârbi) cu stoicism, bineînțeles.--Silenzio (discuție) 26 iulie 2014 07:43 (EEST)[răspunde]
Aia cu originea țigănească este cam nasoală. Este echivalent cu a spune „origine jidănească/jidovă” sau "niger origins" în engleză. Având în vedere că sunteți mult mai culturalizat decât mine, este foarte jenant că trebuie să vă explic și dvs. acest lucru. Romul din mine se simte foarte ofensat în momentul acesta :) —  Ark25  (discuție) 26 iulie 2014 15:52 (EEST)[răspunde]
Nasoală este spălarea pe creier provocată de ipocrizie, lipsă de cultură și snobism.--Silenzio (discuție) 26 iulie 2014 17:18 (EEST)[răspunde]

Mai are sens secțiunea Note?

[modificare sursă]

De curând a fost adăugată o opțiune care face să apară referințe chiar dacă nu mai există niciun tag <references/>.

Mai e oportună păstrarea secțiunii Note pentru articole cu notele pe o coloană? Mie mi se pare că vizual arată mai bine fără secțiune: [6]--Strainu (دسستي‎24 iulie 2014 13:54 (EEST)[răspunde]

Opinia mea e că nu arată mai bine, ci mai rău. --Sebastianpin 24 iulie 2014 14:00 (EEST)[răspunde]
Aș include un separator vizual (un HR de 1px, de exemplu, sau din styling pe clasa references). Însă trebuie văzut cum arată și pe dispozitive mobile, unde împărțirea în secțiuni explicite este crucială pentru lizibilitate și organizarea paginii. --Gutza DD+ 24 iulie 2014 14:18 (EEST)[răspunde]
Articolul ăsta se vede OK pe mobil, dar e mic. Pe de altă parte eu tocmai la astea mici mă refeream când ziceam că ar arăta mai bine fără secțiune - dacă au 3 secțiuni nici nu mai ai cuprins, ceea ce e un bonus când cuprinsul e cât articolul. Cele mari oricum au notele formatate, de multe ori pe mai multe coloane, iar în cazurile acelea probabil e mai bine cu secțiune.
Am putea încerca cu bara de care zice Gutza + o limită de 3-4 note până la care să nu mai punem <references/>?--Strainu (دسستي‎24 iulie 2014 15:18 (EEST)[răspunde]
Aha, nu observasem că era vorba în mod specific de articolele scurte. Da, din punctul meu de vedere ar fi ok așa. --Gutza DD+ 24 iulie 2014 15:57 (EEST)[răspunde]
Păstrarea titlului de secțiune are avantajul ca permite navigarea direct din cuprins. În plus, există și cazuri în care utilizatorii folosesc formate de citare diferite (care conduc la numerotări distincte ale referințelor), în aceste cazuri fiind necesare chiar două secțiuni de note în același articol. --GEO (discuție) 24 iulie 2014 15:30 (EEST)[răspunde]
Pentru un exemplu a ceea ce zice (foarte corect) GEO: Oxigen, Expediția Discovery. --Sebastianpin 24 iulie 2014 15:36 (EEST)[răspunde]
Niciunul din astea nu-s articole scurte, nici pe departe. În cazul ridicat de GEO nu ai cum să nu pui deloc un format de referințe - ți s-ar afișa o brambureală totală. Problema e când a pune sau nu a pune tagul de referințe duce la același rezultat vizual, singura diferență fiind secțiunea. --Strainu (دسستي‎24 iulie 2014 15:46 (EEST)[răspunde]
Nu am zis că sunt scurte. La cele scurte nu cred că găsești foarte des astfel de legături explicative. --Sebastianpin 24 iulie 2014 15:49 (EEST)[răspunde]
Pentru a înțelege mai bine cum trebuie procedat, îl rog pe Strainu să modifice un articol scurt: Brunfelsia. --GEO (discuție) 24 iulie 2014 17:03 (EEST)[răspunde]
  1. Nu văd de ce am face distincție între Note și Referințe (apropo de Expediția Discovery).
  2. Susțin ideea unui format stas. Dacă deranjează vizual, sunt sigur că se poate crea un format care să micșoreze dimensiunea secțiunii Note și să o facă mai puțin evidentă, cum ar fi în genul acesta: Note. --Wintereu 24 iulie 2014 17:28 (EEST)[răspunde]
Varianta 1, 2. De notat că ambele sunt extrem de confuzante (pentru că repetă numărătoarea de la ref) și o iau razna dacă există legături externe fără titlu în text. Asta e vina formatului {{ref}}.
Varianta 3 folosește versiunea preferată la en.wp, cu <ref group="nota"> și arată decent, cu excepția numerelor. De notat că schimbarea nu funcționează pentru grupuri, deci a fost nevoie să pun totuși 1 tag references. Putem totuși cere ca acest improvement să fie aplicat și pentru grupuri și să fie corectată și numărătoarea.--Strainu (دسستي‎24 iulie 2014 17:33 (EEST)[răspunde]

Distincția dintre Note și Referințe, din câte îmi amintesc, Alex F. este cel mai în temă cu acest subiect. Respectiva distincție se face doar excepțional, în articole foarte bine dezvoltate. Eu sunt pentru păstrarea secțiunii „Note” în articole. Este utilă, atât pentru navigare cât și pentru limpezimea articolului. —  Ark25  (discuție) 25 iulie 2014 00:32 (EEST)[răspunde]

În opinia mea Referințele (introduse/expuse cu < ref >/ < references / >, { { reflist } }) trebuie să fie diferite de Note (introduse/expuse cu { {Note label | item |A | ...}}/ { {Ref label | item | A | ..}}) și deci păstrarea ambelor tipuri de secțiuni se justifică, indiferent de nr. de coloane. --Accipiter Q. Gentilis(D) 25 iulie 2014 00:48 (EEST)[răspunde]
De acord cu opiniile de deasupra. Păstrăm notele și referinețele separat și continuăm după metoda veche să le încadrăm în secțiuni. ”Note” ar fi un titlu de secțiune prescurtat de la ”note explicative”, iar referințele sunt sursele de documentare. Nu e chiar ok să fie amestecate la un loc. Drept exemplu pot să aduc articolul Argentina, unde avem și note și referințe. De asemenea în subsolul acestui articol avem și câteva formate de navigare și dacă am lăsa sistemul să adauge de la sine referințele la sfârșit fără ca noi să punem tagurile într-o secțiune predestinată – nu ar ieși cam estetică aranjarea în pagină. --XXN (discuție) 25 iulie 2014 00:58 (EEST)[răspunde]
Separarea notelor de referințe e artificială. Există cazuri intermediare, cînd o trimitere bibliografică include și un mic comentariu sau un citat (de exemplu „referința” 51 de la Oxigen), precum și cazuri cînd un comentariu conține și o trimitere bibliografică. În astfel de situații nu e clar dacă locul potrivit e la note sau la referințe. Sînt convins că toată lumea care a citit materiale științifice a văzut o mulțime de astfel de situații. Știți desigur că în general în cărți există un singur sistem numerotat de note de subsol (sau de final de capitol), atît pentru comentarii cît și pentru trimiteri.
Ca urmare eu prefer să folosesc în articole numai sistemul cu ref, unde pun și notele, și referințele, și toate speciile mixte. Autorii care se străduiesc să le separe strict își limitează de fapt posibilitățile de comunicare, iar pe cititori separarea asta nu-i ajută cu nimic.
Dar din cîte înțeleg discuția de aici e despre articolele foarte mici, unde nu se justifică să ai titlu de secțiune pentru note cînd ai de fapt o singură notă sau două-trei. Iar asta așa e. Cred însă că despre articolele mici nu merită efortul de a discuta îndelung asemenea detalii fine. Astfel de articole sînt proaste și cu titluri de secțiune, și fără ele. — AdiJapan 25 iulie 2014 03:19 (EEST)[răspunde]
Revenim periodic la vechiul amor, precum franțuzul. Cei cu educație tehnologică, cărora nu le este clar dacă locul potrivit al unui comentariu e la note sau la referințe, vor susține că separarea notelor de referințe e artificială, ei preferand să amestece în sistemul cu ref notele, referințele, și toate speciile mixte (s-a nimerit cineva care a insinuat că scopul Notelor este subversiv). După cum am mai menționat de n ori pe bază de exemple, cei care scriu articole descriptive, istorice, biografice, chiar biologice, vor prefera separarea între surse și note. Dumnezeu cel Bun ne-a făcut pantalonii cu doi craci (în Evul Mediu a mai fost și un al 3-lea, între, ca-n poză) pentru ca să-i folosim, să nu ne înghesuim ambele picioare într-unul singur, ca apoi să chemam ambulanța că nu putem merge.
Posibil ca obârșia problemei să fie de pe la începuturile roWp., când s-a ales o terminologie improprie «surselor», «bibliografiei», «referințelor», «notelor», «surselor externe», «vezi și» (la singular!), redau mai jos definițiile sintagmelor respective preluate din DEX:
  • REFERÍNȚĂ referințe f. 1) Informație care se referă la o anumită persoană. 2): Lucrare de referință lucrare (dicționar, îndrumar etc.) care este consultată în permanență. 3) Notă sau indicație precisă care se referă la o anumită lucrare. 4) Funcție de referire. 5): Sistem de referință sistem de coordonate la care se raportează pozițiile corpurilor.
  • NOTÁ vb. I. tr. 1. A însemna, a scrie (ceva), a consemna. ♦ A face o apreciere asupra cunoștințelor cuiva (de obicei elev, student) prin note sau calificative. 2. A însemna prin simboluri (litere, cifre etc.) valori numerice, elemente, melodii etc. [< fr. noter, lat. notare].
  • BIBLIOGRAFÍE, bibliografii, s. f. 1. Listă a scrierilor referitoare la o problemă; înșirare a operelor unui autor, cu indicarea diferitelor ediții; totalitatea lucrărilor scrise asupra unei anumite probleme. ◊ Bibliografie critică = bibliografie care conține aprecieri critice asupra scrierilor înșirate. 2. Carte care cuprinde repertorii bibliografice. ♦ Listă a tipăriturilor recent apărute. 3. Știință care se ocupă de probleme legate de tipărituri (vechi). 4. Material informativ asupra unei probleme... etc. --Alex F. (discuție) 25 iulie 2014 13:29 (EEST)[răspunde]
Alex F., sînteți răutăcios și neatent, dar vă iert. — AdiJapan 25 iulie 2014 14:22 (EEST)[răspunde]
@Gutza: (Întrebare pentru administratoriat) „Cei cu educație tehnologică, cărora nu le este clar dacă locul potrivit al unui comentariu e la note sau la referințe” este atac la persoană (la mai multe), sau doar așa, vag, la „cei...”? --Turbojet 25 iulie 2014 16:04 (EEST)[răspunde]
Mai scapă câte un atac, dar totul este bine când se termină cu o promisiune reciprocă de iertare. --GEO (discuție) 25 iulie 2014 17:40 (EEST)[răspunde]
EL are voie! --Silenzio (discuție) 25 iulie 2014 20:04 (EEST)[răspunde]
Alea-s reproșuri, nu insulte. Una-i să dojenești, alta e să faci atac la persoană. —  Ark25  (discuție) 26 iulie 2014 15:12 (EEST)[răspunde]
Deci ce vine de la unii sunt doar „reproșuri” și „dojeni” (nu știu vreo politică a Wikipediei care să le dea dreptul doar unora să reproșeze și să dojenească), în timp ce reproșurile și dojenile celorlalți nu sunt admise, fiind declarate „atac la persoană”. Îl rog să înceteze cu astfel de afirmații, contrare spiritului Wikipediei. --Turbojet 26 iulie 2014 15:35 (EEST)[răspunde]
Nu importă de la cine vin etichetele respective. „Răutăcios” și „neatent” sunt reproșuri și dojeneli indiferent cine le face. Ce nu este interzis este permis, nu-i nevoie de politică specială pentru permiterea dojenelilor din moment ce ele nu sunt interzise în mod explicit. Spuneți că dojenile celorlalți nu sunt admise - vă rog să dați dif-uri pentru a proba această afirmație deoarece Gutza consideră că o afirmație referitoare la persoane fără a aduce dovezi (aici dif-uri) este atac la persoană :) —  Ark25  (discuție) 26 iulie 2014 17:01 (EEST)[răspunde]
Această pledoarie pentru dojeneli mi se pare inacceptabilă, vreți să obțineți dreptul de a mă „dojeni” pe mine? Nu vi-l acord. --Turbojet 26 iulie 2014 19:53 (EEST)[răspunde]
Și regula care interzice dojenelile unde este? Poate că nici eu nu vă acord dreptul de a face editări în zilele fără soț și în weekend. Un asemenea acord este irelevant. Aveți dreptul să dojeniți și alții au dreptul să dojenească. Nu-i interzis deci îi permis. —  Ark25  (discuție) 26 iulie 2014 20:16 (EEST)[răspunde]
Ark25, dacă vreți să mă aveți ca dușman personal implacabil, dojeniți-mă. Nici opțiunea mea să vă încadrez în acest caz în categoria dușmanilor personali nu este interzisă. Mai meditați dacă vă puteți permite. Știu că ce spun este șarjă, dar mi se pare semnificativ pentru atmosfera pe care unii o creează pe ro:wp. --Turbojet 27 iulie 2014 08:35 (EEST)[răspunde]
Părerea mea este că, probabil, multele discuții purtate de-a lungul timpului pe acest subiect i-au înfricoșat atât de tare pe cei mai mulți dintre editori, încât, realizând primejdia majoră care îi pândește în situația în care - Doamne ferește! - ar confunda Notele cu Referințele, au rezolvat pragmatic această dilemă, ne mai introducând niciun fel de „Note” sau „Referințe” în articole (inclusiv cele de calitate). E, din nefericire, cel mai des dintre răspunsurile date la întrebarea din titlu. --Macreanu Iulian (discuție) 26 iulie 2014 13:41 (EEST)[răspunde]
Pentru cei care au considerat că „răutăcios și neatent” e un atac la persoana lui Alex F., am explicat pe pagina mea de discuții în ce a constat răutatea și neatenția. Aș fi explicat aici, dar nu mă gîndeam că sînt așa mulți interesați și oricum nu era decît parțial relevant. — AdiJapan 26 iulie 2014 19:28 (EEST)[răspunde]
Aș fi fost mai curios să aud explicația replicii patriarhale: ..., dar vă iert. Datorită acestui gen de intervenții vi se trag calificări precum: tătuca, administrator alfa etc. Iar prin afirmații precum: Pentru cei care au considerat că „răutăcios și neatent” e un atac la persoana lui Alex F., arătați cum desconsiderați politicile, considerând orice intervenție a dumneavoastră deasupra oricărei politici. Nimeni nu consideră nimic, politica consideră. --Silenzio (discuție) 26 iulie 2014 20:49 (EEST)[răspunde]
Trebuia probabil să nu-l iert, ci dintr-o mică reacție răutăcioasă și neatentă să fac un întreg conflict, pentru că așa e sfînta tradiție la Wikipedia, da? Uite, nu vreau. Eu vreau pace, vreau să întrerupem tradiția asta a certurilor, vreau să ne putem ierta unul altuia ieșirile și răutățile și neatenția. Vreau să vă iert pe dumneavoastră că mă acuzați aiurea că aș desconsidera politicile. Nu vreau să mă cert și vă rog să nu mă zgîndăriți. Dimpotrivă, v-aș ruga să doriți și dumneavoastră sincer să ne înțelegem cît mai bine. Cred că ne ajung conflictele. Ar fi momentul să colaborăm. Vă reamintesc: avem un scop comun, unic. — AdiJapan 27 iulie 2014 07:20 (EEST)[răspunde]
Și eu fac eforturi serioase să încerc să mă detașez un pic de acest proiect să pot să vă iert. Dar e dificil, deoarece intenția mea a fost să vă supun măcar unui scurt moment de autoreflecție, dar am eșuat lamentabil în aiurea. --Silenzio (discuție) 27 iulie 2014 15:35 (EEST)[răspunde]
Da, scopul este să scriem articole, nu să ne arogăm funcția de „monitorul clasei” fără a avea 10 la toate materiile (articole, formate etc.). --Turbojet 27 iulie 2014 08:38 (EEST)[răspunde]
Nici cu dumneavoastră nu vreau să mă cert. Așa că mă limitez la a vă spune calm că am scris o mulțime de articole, formate etc. și că nu-mi arog nici o funcție de conducere. În schimb dumneavoastră vă arogați misiunea de critic al comportamentului meu, fără să aveți nota 10 la purtare. Dimpotrivă, vă puteți lăuda liniștit cu recordul de a fi comis cel mai grav atac la persoană din istoria Wikipediei în română, atac pentru care dintr-o comunitate normală ați fi fost exclus pe loc și pentru totdeauna. Asta ca să păstrăm lucrurile în perspectivă.
Eu propun totuși să ne iertăm patriarhal, vorba lui Silenzio, unul pe altul pentru fapte reale sau imaginate din trecut și să ne concentrăm pe acel unic scop pe care îl avem, și anume scrierea enciclopediei (care presupune scrierea de articole doar ca element central, nu exclusiv). Dîndu-mi mie palme nu sînteți cu nici un milimetru mai aproape de îndeplinirea scopului. Soluția nu e să creați un conflict cu oricine v-a contrazis vreodată, ci să armonizăm diferențele de vederi și să colaborăm. — AdiJapan 27 iulie 2014 10:26 (EEST)[răspunde]
Pax vobiscum! Să nu căutăm noduri în papură, că nu au fost atacuri la persoană, cel mult, au fost persoane care s-au simțit atacate, față de care mă scuz că nu m-am exprimat suficient de clar, chestie de neatenție, mă citez: „Cei cu educație tehnologică, cărora nu le este clar dacă locul potrivit al unui comentariu e la note sau la referințe...” deci, NU toți cei cu educație tehnologică, ci numai cei cărora nu le este clar..., etc. Mai demult am avut o dispută pe tema notelor cu colegul AdiJapan care a susținut, ca și acuma, că separarea notelor de referințe e artificială, că în anumite situații nu e clar dacă locul potrivit e la note sau la referințe, că în general în cărți există un singur sistem numerotat de note de subsol (sau de final de capitol), atît pentru comentarii cît și pentru trimiteri, etc., în timp ce eu am prezentat exemple de cărți care folosesc note de subsol, bibliografie (adică, surse), bibliografie suplimentară, glosar, ș.a. Disputa nu ne-a adus la un numitor comun, fiecare ramanand pe pozițiile din start, cu concluzia că ambele metode de notare nu sunt dăunătoare proiectului, și cu asta, basta, ambii am considerat că este inutil să regurgităm un subiect epuizat, intervenția mea actuală - de mai sus - fiind un răspuns la întrebarea inițială, din capul paragrafului. --Alex F. (discuție) 27 iulie 2014 13:09 (EEST)[răspunde]
E vina mea și îmi cer scuze. Am fost convins că știți să puneți bine virgulele și astfel am interpretat afirmația aceea așa cum ați scris-o, cu virgule cu tot. Comparați:
  • Toți elevii, care nu știau definiția, au fost depunctați. --- Înțelesul e că toți elevii au fost depunctați, pentru că nici unul din ei nu știa definiția.
  • Toți elevii care nu știau definiția au fost depunctați. --- Înțelesul e că au fost depunctați acei elevi care nu știau definiția, nu și ceilalți.
Scuze și pentru lecția de punctuație, dar iată la ce pot duce două virgule puse unde nu trebuie.
Rămîne în continuare neclar de ce ați pus reflectorul anume pe cei cu pregătire tehnologică. Eu sînt sigur că și printre artiști, matematicieni etc. există persoane care preferă un singur sistem numerotat de referințe și note.
Apoi rămîne întrebarea de fond: ce facem dacă la un articol contribuie persoane dintre care o parte vor să comaseze notele și referințele, iar celelalte vor să le separe? Și mai rămîne o întrebare: cui îi folosește separarea și pe cine incomodează comasarea? Că eu unul înțeleg bine avantajul comasării, și anume libertatea autorului de a adăuga comentarii la surse și surse la comentarii, dar încă nu m-am prins care sînt avantajele separării.
În rest, pace să fie. — AdiJapan 27 iulie 2014 14:31 (EEST)[răspunde]

Nu știu dacă a observat cineva, dar azi-noapte am ajuns la 250.000 de articole. Articolul 250.000 pare a fi, după calculele mele, Psilogramma. —Andreidiscuţie 25 iulie 2014 09:47 (EEST)[răspunde]

Felicitări lui Alex17nico pentru câștigarea pariului!--Strainu (دسستي‎25 iulie 2014 10:23 (EEST)[răspunde]
Mulțumesc! Articolul cu numărul 250 000 a fost Pieridae, cel puțin așa am văzut eu (eu l-am creat). Felicitări tuturor pentru munca depusă, este un pas mare spre o enciclopedie cât mai mare! -- Alex17nico  (mesaj) 25 iulie 2014 12:35 (EEST)[răspunde]
De asemenea, acum câteva zile wikipedia în română a depășit-o pe cea în sârbă, iar acum este pe locul 27. -- Alex17nico  (mesaj) 25 iulie 2014 12:35 (EEST)[răspunde]
Și eu am observat, la 1 fără ceva erau încă 78 - 76 de articole de creat. Felicitări tuturor! Să vedem la 300.000... pariază cineva? --Sebastianpin 25 iulie 2014 14:10 (EEST)[răspunde]
Ca cantitate i-am depășit, dar ca calitate? --Miehs (discuție) 25 iulie 2014 14:56 (EEST)[răspunde]
Domnul Miehs, mereu „calitatea primează” (nu am nimic cu asta). Ei bine, nu știu, dacă ar exista cineva să dea note la toate articolele după formă și alte lucruri „wikipediste”, poate am știi. --Sebastianpin 25 iulie 2014 15:04 (EEST)[răspunde]
Că dacă n-ar fii, nu s-ar povestii. --Pafsanias (discuție) 25 iulie 2014 15:20 (EEST)[răspunde]
E bine că bateți șaua, că poate unora le va prii (singurul verb pe care îl cunosc terminat la infinitiv cu ii).--Miehs (discuție) 25 iulie 2014 19:10 (EEST)[răspunde]

"The "Depth" column (Edits/Articles × Non-Articles/Articles × [1−Stub-ratio) is a rough indicator of a Wikipedia’s quality"]. Româna are 98, sârba are 63. Am eu o bănuială ca pe noi ne urcă al doilea factor.--Strainu (دسستي‎25 iulie 2014 15:41 (EEST)[răspunde]

Față de vecini, așa e. La noi, primul factor este 36,4; al doilea este 3,4 și al treilea este 0,77. Al doilea factor este cu atât mai mare cu cât coloana „Total” e mai mare. —Andreidiscuţie 25 iulie 2014 17:31 (EEST)[răspunde]
Mereu m-am întrebat de ce factorul total articole e așa de mare (disproporționat) la Wikipedia în română? Are de-a face cu caracterele ș/ț? Se mai crează redirecționări între articolele cu grafia veche? Îmi vine greu să cred că avem atât de multe pagini de discuție cât să justifice un număr așa de mare. În altă ordine de idei, Alex17nico, am rugămintea să fii puțin mai atent la traducere când creezi articole în bloc pentru că după aceea este mult de corectat. Am făcut eu modificările necesare la Pieridae dar trebuie văzut câte alte articole trebuie modificate. În rest felicitări pentru volumul de muncă! --Danutz (discuție) 26 iulie 2014 20:57 (EEST)[răspunde]
Da, tocmai mă pregăteam să spun că eu și Strainu suntem responsabili pentru numărul total relativ mare de titluri. Eu, pentru că articolele create de Andrebot în urma discuțiilor de la WP:SR au antrenat cam trei-patru redirecturi pentru fiecare articol. Strainu, pentru că a introdus și a duplicat redirecturi de la diacriticele vechi spre cele noi. —Andreidiscuţie 28 iulie 2014 12:16 (EEST)[răspunde]
Da, dar acestea sunt redirecturi utile. În schimb, nu înțeleg sensul unor astfel de redirecturi cum ar fi fc rapid bucurești, mihaela silvia roșca, microregiunea bucegi-piatra craiului sau middle dural, new south wales. --XXN (discuție) 28 iulie 2014 12:38 (EEST)[răspunde]
N-a zis nimeni că sunt inutile, ci doar că sunt. Și e firesc să fie luate în calcul — numărul mare de redirecționări e un semn de grijă față de denumirile posibile și față de utilitatea și ușurința de găsire a unui articol. Nu cred că redirecturile inutile (litere mari-litere mici) sunt atât de multe. —Andreidiscuţie 28 iulie 2014 12:40 (EEST)[răspunde]

Dacă țin minte bine, redirectările cu litere mici au fost făcute din cauza unor probleme cu căutarea. Dacă te interesează, pot să caut discuția.--Strainu (دسستي‎28 iulie 2014 12:45 (EEST)[răspunde]

Merci, nu e nevoie. --XXN (discuție) 28 iulie 2014 12:53 (EEST)[răspunde]
@XXN: După cum v-am mărturisit și într-o discuție de pe pagina dvs. personală, eu rămân mai departe nedumerit de utilitatea redirecturilor care conțin în paranteză cuvântul footballer. --Pafsanias (discuție) 28 iulie 2014 13:12 (EEST)[răspunde]
Utilitatea lor poate fi verificată prin această unealtă. Dacă vă deranjează inițiați ștergerea lor, fie rapidă, sau poate printr-o discuție pentru a afla și opiniile altora din care tacit au tolerat existența lor. --XXN (discuție) 28 iulie 2014 13:39 (EEST)[răspunde]
Roboțică al dumneavoastră nu s-ar putea ocupa de legăturile respective, dacă îl rog frumos și fără altă obrăznicie? Dacă nu, o voi face eu manual. --Pafsanias (discuție) 28 iulie 2014 13:44 (EEST)[răspunde]
Din câte văd eu, sunt vreo 5 modele diferite de redirecturi, deci ar trebui pentru fiecare caz în parte să setez regulile de înlocuire, ceea pentru care nu prea am timp acum. --XXN (discuție) 28 iulie 2014 14:18 (EEST)[răspunde]

Sanctuar (formație)

[modificare sursă]

Vreau să discutăm despre articolul "Sanctuar (formație)". Dacă nu l-ați citit până acum,jos e o legătură spre articol.

[[7]]

Deci,vă rog ca să vă documentați și îl modificați(dacă nu cumva este o groapă cu nisip,dar propietarul ei nu a menționat asta,în acest caz șterge-ți-o) AleX 26 iulie 2014 19:52 (EEST)[răspunde]

Criteriu ca să păstrăm un articol despre o formație este să se fi scris în prealabil în surse de încredere despre ea. Adică nu în bloguri sau site-uri obscure, ci în reviste de specialitate, cărți șamd. Dumneavoastră atunci ar trebui să citați la capătul frazelor pe care le vreți păstrate acele surse. Rețineți, la baza deciziei de păstrare sau de ștergere a unui articol nu este valoarea formației, ci notabilitatea, care se stabilește pe baza acestor surse. Salutări, --Mihai (discuție) 25 iulie 2014 21:25 (EEST)[răspunde]

Zambaccian

[modificare sursă]

In articolul Muzeul Zambaccian se afirmă:

Casa lui Zambaccian, proiectată de arhitectul C.D. Galin, fusese special concepută nu numai ca spațiu de locuit, ci si ca spatiu expozitional pentru opere de artă. Casa era deschisă o zi pe săptămână pentru publicul amator de artă încă de la terminarea construcției, în 1942.

Cum este cazul cu multe articole din Wikipedia, această afirmație a fost copiată de multe alte articole și note de pe internet. Afirmația nu este justificată și nu am găsit articole anterioare celui din Wikipedia care să susțină cele afirmate.

Totuși, în articolul Ultimul Zambaccian și istoria unei familii cu nume de stradă de Miron Manega [8] se prezintă o istorie diferită:

Casa care adăpostește Muzeul Zambaccian fusese construită de primul ministru Mihai Antonescu pentru Elena Kerciu, văduva unui pilot (Ion Kerciu), mort într-un accident de avion. Mihai Antonescu avea o relație cu văduva pilotului (el burlac, ea văduvă…) și îi făcea tot felul de favoruri neprincipiale. Simțind că războiul se va termina rău pentru Germania, Mihai (Ică) Antonescu și-a trimis iubita în Elveția și a încercat să-i trimită ilegal o cantitate de napoleoni de aur peste graniță. Tentativa a fost descoperită iar transportul a fost stopat la vamă. Fapta primului ministru a ajuns, cum era de așteptat, la urechile mareșalului, care a vrut să-l destituie. A scăpat (mai bine nu scăpa) ca prin urechile acului de mânia acestuia, la intervenția soției sale și a Veturiei Goga. Acestea au fost circumstanțele în care Krikor a cumpărat casa, oficial de la Elena Kerciu, dar, în fapt, de la Mihai Antonescu, în decembrie 1943.


În altă lucrare, intitulată Farmecul discret al muzeului Zambaccian (II), [9] Simina Stan susține că:

Clădirea se află pe Strada A a parcelării Mormand, devenită aviator Demetriad, ulterior ing. Al. Davidescu, actuală Muzeul Zambaccian. Conform inventarului PMB păstrat la arhivele Primăriei Municipiului București, din dosarul numărul 22 din 1942 reiese că inginerul Radu Comșa a primit o autorizație de a construi pe parcela de la numărul 21 bis. Din păcate, dosarele de la numărul 4 la 75 din 1942 nu mai figurează în arhivă, astfel planurile originale și autorizația de construcție a casei nu se păstrează. Se cunoaște însă că a fost proiectată în 1942 și extinsă în 1957 de C.D. Galin, un arhitect puțin cunoscut. Din actul de donație semnat de Krikor H. Zambaccian reiese că acest imobil a fost cumpărat cu "actul autentificat de Tribunalul Ilfov la nr. 31544/943".

Din cele de mai sus se pare că afirmațiile din articolul Muzeul Zambaccian sunt îndoielnice:

- casa nu a fost proiectată de Arhitectul Galin în 1942 ci doar renovată d - casa nu a fost construită pentru Krikor Zambaccian ci de ing. Radu Comșa, pentru Ică Antonescu sau Ileana Kerciu, și nu exista niciun motiv să fie construită inițial pentru expoziții. - Krikor Zambaccian a cumpărat casa abea în 1943. Evident avea colecția dinainte, și poate că o deschisese publicului încă din 1942, dar dacă o făcuse, nu putea să o facă în clădirea care adăpostește azi muzeul, care nu era proprietatea lui.

Are cineva informații de încredere asupra acestui subiect?afil (discuție) 27 iulie 2014 00:03 (EEST)[răspunde]

Buna ziua,

In urma cu cateva ore am facut modificari considerabile priviind https://ro.wikipedia.org/wiki/Ochiul_lui_Horus

Mi-sa atras atentia sa citez sursele de informare am impresia. Nu stiu cum sa fac acest lucru, srudiez egiptologia de 9 ani si sunt kemetist. Sunt un utilizator nou pe ,,wikipedia" si nu sunt familiarizat cu toate aceste lucruri. Am in momentul de fata diferie site-uri, si carti care sa ateste cele spuse de mine. Dar nu stiu cum sa le prezint, pas cu pas, cum sa fac acest lucru? :( Acest comentariu nesemnat a fost adăugat de NebAmon (discuție • contribuții).

Wikipedia:Citarea surselor, Ajutor:Note v-ar putea interesa.--Strainu (دسستي‎28 iulie 2014 18:41 (EEST)[răspunde]

Proiectul Saptamanii

[modificare sursă]

Buna,

Va rog mult...maine sa modifice cineva articolele la Proiectul Saptamanii...eu nu voi putea sa o fac. Multumesc! Ady777 (discuție) 27 iulie 2014 13:42 (EEST)[răspunde]

Rezolvat Rezolvat.— Ionutzmovie discută 28 iulie 2014 00:42 (EEST)[răspunde]

Lansez o invitație colegilor wikipediști și nu numai să contribuie la dezbaterile privind articolele de calitate, incluzând în acest scop și un mesaj pe pagina principală care face referire la această problemă (fiind subiecte importante, este posibil ca utilizatori anonimi, care văd mesajul, să contribuie și chiar să se înscrie). Propun ca, de săptămâna viitoare, Proiectul săptămânii să asimileze următoarele patru articole din pagina reevaluărilor pentru a fluidiza activitatea proiectului.— Ionutzmovie discută 28 iulie 2014 01:07 (EEST)[răspunde]

O idee superbă. Eu invit restul utilizatorilor nu doar la rescriere, ci și la scriere! --Sebastianpin 28 iulie 2014 12:27 (EEST)[răspunde]

Permalinkuri pentru discuții arhivate

[modificare sursă]

La Discuție Wikipedia:Legături interlingve#Articole cu interwiki-uri problematice am dat un exemplu de discuție. Discuția respectivă se află în prezent la Wikipedia:Cafenea#Solicitare de clarificare. Dar peste o lună, acel link nu va mai fi valabil, așa că am pus un link ce va fi valabil pentru totdeauna - Wikipedia:Cafenea/Arhivă/2014/iulie#Solicitare de clarificare. Există o mică problemă: acest link nu este valabil în prezent, va deveni valabil doar la momentul creări arhivei Wikipedia:Cafenea/Arhivă/2014/iulie - adică peste vreo 3 săptămâni. Nu înțeleg de ce nu avem voie să facem redirect Wikipedia:Cafenea/Arhivă/2014/iulie către Wikipedia:Cafenea. Un asemenea redirect ar face ca legătura Wikipedia:Cafenea/Arhivă/2014/iulie#Solicitare de clarificare să fie valabilă atât înainte de crearea arhivei, cât și după crearea acesteia. Este complet neproductivă o asemenea interdicție și în plus nici nu este confirmată de vreo regulă. —  Ark25  (discuție) 28 iulie 2014 21:58 (EEST)[răspunde]

Poate la articolele saptamanii se are in vedere Stefan Catargiu. Scymso (discuție) 28 iulie 2014 18:20 (EEST)[răspunde]

Da. Am creat un redirect către Ștefan Catargiu. Eu am propus articolul la proiectul săptămânii, fără să verific varianta Catargiu. În Enciclopedia de istorie a României, Editura Meronia, București, 2001, pag. 99 apare drept Ștefan Catargi.--Silenzio (discuție) 29 iulie 2014 00:29 (EEST)[răspunde]

Fotografii WWI

[modificare sursă]

Cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la începutul Primului Război Mondial, Muzeul Național de Istorie a României a deschis o expoziție și un website cu multe fotografii de epocă. Nu știu nimic despre situația drepturilor de autor și probabil va trebui judecat de la caz la caz (există informații despre sursă/autor și cred că se poate evalua dacă și care sunt în DP), dar este o posibilă sursă de imagini utile. —Andreidiscuţie 29 iulie 2014 09:45 (EEST)[răspunde]

Are vreo legătură cu colecția de materiale strânse de Europeana?--Strainu (دسستي‎29 iulie 2014 12:19 (EEST)[răspunde]
E o întrebare de pus la MNIR. La o primă vedere nu pare. MNIR are expoziție în aer deschisă tot anul; Europeana au și ei un eveniment la Orăștie în august. Colecția Europeana nu pare să conțină imaginile de la MNIR (cel puțin eu nu le-am găsit), dar are în schimb câteva imagini din România trimise de persoane private sau de alte organizații. —Andreidiscuţie 29 iulie 2014 15:33 (EEST)[răspunde]

Fotografii 1989

[modificare sursă]

Plecând de la linkul lui Andrei am descoperit un alt site tematic al Europeana, Europeana 1989. La noi sunt doar câteva poze din Timișoara și Odorheiul Secuiesc, dar poate cu timpul se vor mai aduna. Toate contribuțiile utilizatorilor (și aici, și la site-ul despre WWI) sunt licențiate CCBYSA30.--Strainu (دسستي‎29 iulie 2014 15:29 (EEST)[răspunde]

[modificare sursă]
Please help translate this message in your language. Thanks :)

Hi, everybody. This is a reminder that we invite you to discuss VisualEditor's recent development and plans ahead during the next office hours with James Forrester (Product Manager):

If you are not able to attend but have a question for James, you can leave your question at mediawiki.org or on my talk page by the day before, and I will try to get a response. We plan to continue these monthly sessions as long as there is community interest, and to announce them through the VisualEditor global newsletter as well (please subscribe your talk page there to get the latest news about the software).

Most of the VisualEditor team will be at Wikimania in London in August! You'll be able to meet the developers during the Hackaton or at the following sessions:

WMF community liaisons will share a booth with community advocates at the Community Village and look forward to talking to you there. Thanks for your attention! --User:Elitre (WMF) 31 iulie 2014 19:02 (EEST)[răspunde]

Categorii după perioadă sau/și categorii după secol?

[modificare sursă]

Ar fi bine să reunim (prin redirecționare) categorii de tip Oameni după perioadă cu Oameni după secol? Nu văd la ce ar fi util să existe, de exemplu, și Oameni de știință după secol dar și Oameni de știință după perioadă. Chiar ar trebui să existe atât Matematicieni/Fizicieni/Chimiști etc... după secol, dar și Matematicieni/Fizicieni/Chimiști etc... după perioadă? -Nicolae Coman (discuție) 31 iulie 2014 20:32 (EEST)[răspunde]