Poemul femeii

 

Și de iubirea-i taină și tăcere
care duce-n suflet neștiutul gând,
femeia-i vioara care-ngână în durere
freamătul din rodul tainic și rotund.

O lacrimă deschisă spre departe
coboară-n noapte furtunile de spaimă,
dar pleoapa nopții, trăgând oblon de moarte,
îi cere anii netrăiți drept vamă.

Cine-a iubit-o într-un rest de-asfințit,
călător pe drumul frunzelor de toamnă,
a simțit sărutul vieții răzvrătit
spălând păcatele din nestinsa rană.

Această lucrare a fost eliberată în domeniul public de către deținătorul drepturilor de autor.