împăca

Romanian

Etymology

From a Vulgar Latin *impācāre, from Latin in + pācāre, present active infinitive of pācō (“make peaceful, pacify”), or more likely, the îm- was added later within Romanian to an older form păca. First attested in 1581.

Pronunciation

• IPA^(key): /ɨm.pəˈka/

• Audio:

  (file)

• Audio:

  (file)

• Rhymes: -a
• Hyphenation: îm‧pă‧ca

Verb

a împăca (third-person singular present împacă, past participle împăcat) 1st conj.

1. (reflexive or reciprocal) to make up, reconcile, conciliate, come to agreement [with cu]
2. (reflexive or reciprocal, chiefly in the negative) be in good relations, coexist peacefully with someone [with cu]
3. (reflexive) to make peace with, come to terms with [with cu]
4. (reflexive or reciprocal; dated) to agree to a monetary arrangement
5. (transitive) to reconcile opposing parties
6. (transitive) to placate, comfort

Conjugation

    conjugation of împăca (first conjugation, no infix)

infinitive			a împăca
gerund			împăcând
past participle			împăcat
number		singular			plural
person		1st person	2nd person	3rd person	1st person	2nd person	3rd person
indicative		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	împac	împaci	împacă	împăcăm	împăcați	împacă
	imperfect	împăcam	împăcai	împăca	împăcam	împăcați	împăcau
	simple perfect	împăcai	împăcași	împăcă	împăcarăm	împăcarăți	împăcară
	pluperfect	împăcasem	împăcaseși	împăcase	împăcaserăm	împăcaserăți	împăcaseră
subjunctive		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	să împac	să împaci	să împace	să împăcăm	să împăcați	să împace
imperative		—	tu	—	—	voi	—
	affirmative		împacă			împăcați
	negative		nu împăca			nu împăcați

Derived terms

• împăca și capra și varza
• împăcare
• împăciuitor

Related terms

• pace