Mihaela Juganaru's Reviews > Moartea lui Isus

S-a încheiat trilogia, o îmbinare între distopie și lumea reală, atât de bine ticluită încât nu le poți delimita, mergi ca hipnotizat pe linia fină de demarcație, până când începi să te-ntrebi unde te afli. Răspunsul este: într-o carte scrisă minunat, care te face să reflectezi la prezent, la ce se-ntâmplă în jurul nostru.
Ultimul volum a fost zguduitor, plin de durerea dispariției lui David. Pentru mine, David (Isus) e un copil și-atât, poate mai talentat decât alții, mai voluntar, mai frumos, mai insolent, mai rebel, dar tot copil, tot minunat pentru părinții lui, care au inima zdrobită când îl pierd. Simon și Ines sunt extraordinari, pentru că, deși nu sunt părinți biologici, fac tot ce ar trebui să facă niște părinți, și un pic în plus. Fac tot ce pot și mai mult. Și m-am mirat pentru că nu simt efortul, ci doar fericirea că l-au avut și durerea că nu îl mai au. Magistrală carte.
Sfârșitul este trist pâna la sfâșietor, despre cartea pe care David a adorat-o (Don Quijote). Este neputința de a mai comunica vreodată cu el, dorul perpetuu:

"Nici un comentariu scris de mâna lui David. Păcat. Acum nu se va mai ști niciodată care era, după părerea lui David, mesajul cărții sau ce-și amintea cel mai bine din ea."