S.

Brînza
 
Omorul săvârşit asupra a două sau mai multor persoane (lit.g)
alin.(2) art.145 C.pen. RM): analiză de drept penal
 
"Revista Naţională de Drept", 2010, nr.11, pag.2
 
***
 
SUMMARY
Inthe framework of the present article, the analysis of murder committed on two or more
persons (lit.g) alin.(2) art.145 of the Penal Code of Republic of Moldova) is performed. In order to
apply the aggravation in question, there should be met the following two conditions: the existence of
multiplicity of victims; the perpetrator should manifest unique intent (doubled by a unique aim) to
deprive of life two or more persons. There are presented arguments in support of the thesis that
responsibility under art.27 and lit.g) par.(2) art.145 PC RM is applied in any of the following three
specific cashes, presuming the directly determined intention of the perpetrator regarding the
number of murder victims: the perpetrator tried to deprive of life two or more persons, but none
died; the perpetrator tried to deprive of life two or more persons, but none died; the perpetrator
tried to deprive of life two or more persons, but died only one; the perpetrator tried to deprive of life
two or more persons, but only two of them died. Rather, responsibility is applied depending on the
actual outcome occurred, in case the perpetrator manifests indeterminable direct intention towards
the number of victims and thus to the severity of prejudicial consequences. It is demonstrated why
the intention of depriving of life two or more persons has to form either before the life deprivation of
the first victims or during the process of undertaking the action (inaction) of life deprivation of the
first victim.
 
În conformitate cu lit.g) alin.(2) art.145 C.pen. RM, răspunderea pentru omorul intenţionat se
agravează, dacă este săvârşit asupra a două sau mai multor persoane1. Dacă omorul săvârşit asupra
unei singure persoane constituie el însuşi o infracţiune deosebit de gravă, este firesc ca omorul
săvârşit asupra a două sau mai multor persoane să fie considerat infracţiune excepţional de gravă.
Pericolul social ridicat al faptei analizate derivă din numărul victimelor, dar şi din temerea pe care o
inspiră persoana făptuitorului. Pluralitatea de victime denotă întotdeauna o agresivitate mai mare şi
o atitudine antisocială mai pronunţată a făptuitorului. Preocupat de gradul de antisociabilitate şi
perversitate criminală sporită a făptuitorului, de stăruinţa şi perseverenţa evidentă pe care o
manifestă acesta pe calea comportamentului infracţional, legiuitorul a atribuit pe bună dreptate
efecte de agravare a răspunderii penale circumstanţei consemnate la lit.g) alin.(2) art.145 C.pen.
RM. S-a optat pentru această soluţie legislativă, întrucât sancţionarea omorului săvârşit asupra a
două sau mai multor persoane în baza alin.(1) art.145 C.pen. RM ar fi condus la o pedeapsă
insuficientă în raport cu gravitatea extremă a faptei.
Pentru aplicarea circumstanţei agravante examinate, este necesar să fie întrunite următoarele
două condiţii:
1) să existe o pluralitate de victime;
2) făptuitorul să manifeste o intenţie unică (dublată de un scop unic) de a lipsi de viaţă două
sau mai multe persoane.
În literatura de specialitate română se vorbeşte despre cea de-a treia condiţie: săvârşirea faptei
în aceeaşi împrejurare.2 Considerăm că această condiţie transpare firesc din conţinutul primelor
două. De aceea, nu necesită a fi evidenţiată.
 Or, omorul, săvârşit asupra a două sau mai multor persoane poate fi realizat printr-un singur
act sau prin acte diferite. Atunci când fapta se comite prin acte diferite, unitatea de împrejurare poate
fi înţeleasă în sensul că aceste acte se realizează în mod succesiv - în acelaşi loc sau în locuri diferite
- la un interval relativ scurt de timp, existând o anumită continuitate a procesului infracţional.
Existenţa unor intervale prea mari de timp între actele infracţionale poate duce la concluzia că există
mai multe intenţii infracţionale. Sub acest aspect, este evident că nu s-ar mai putea vorbi de unitate
infracţională în sensul art.28 C.pen. RM, deoarece intenţiile distincte generează o pluralitate de
infracţiuni sub forma unui concurs real.
În ansamblul lor, intervalele de timp dintre actele infracţionale reprezintă timpul săvârşirii
infracţiunii unice prelungite de omor, în care fiecare episod infracţional corespunde unei noi
victime. Este timpul în care îşi găseşte realizare intenţia unică. Nu este exclus ca, după lipsirea de
viaţă a primei victime, făptuitorul s-o urmărească un anumit timp pe cea de-a doua, care reuşeşte
iniţial să scape în procesul comiterii infracţiunii. Trebuie să fie relativ scurt intervalul de timp
necesar făptuitorului pentru realizarea integrală a intenţiei infracţionale (adică pentru lipsirea de
viaţă a celei de-a doua victime).
Dacă însă victimei îi va reuşi să se ascundă de făptuitor un timp îndelungat - iar intenţia de a o
lipsi de viaţă va suferi mai multe rectificări şi ajustări, în funcţie de ambianţa, timpul, locul şi alte
circumstanţe legate de căutarea victimei vizate - atunci nu se va mai putea atesta intenţia unică de a
lipsi de viaţă două sau mai multe persoane. În aceste condiţii, o nouă intenţie infracţională poate
apărea din momentul reînceperii acţiunilor pregătitoare în vederea lipsirii de viaţă a victimei vizate
care nu a putut fi reperată un timp îndelungat. În acest fel, existenţa unor încercări repetate cu
intenţii infracţionale distincte poate să conducă la existenţa unui concurs real de infracţiuni.
Din această perspectivă, nu putem să nu fim de acord cu S.M. Korabelnikov, care afirmă:
"Lipsirea de viaţă a două sau mai multor persoane poate să nu presupună o conexiune de timp şi de
loc a actelor care o compun. Totuşi, dacă lipseşte o astfel de conexiune, este imperios ca fiecare act
constitutiv să reprezinte unul din episoadele realizării intenţiei unice de a lipsi de viaţă două sau mai
multe persoane".3
Între actele succesive de lipsire de viaţă a două sau mai multor persoane pot exista şi alte
legături, în afară de cele vizând locul şi timpul săvârşirii infracţiunii. Astfel, de exemplu, A.N.
Popov susţine că, în lipsa identităţii de motiv a actelor de lipsire de viaţă a două sau mai multor
persoane, nu se poate vorbi despre intenţia unică de a săvârşi omorul a două sau mai multor
persoane.4
Nu de aceeaşi părere sunt alţi autori. După S.V. Borodin, motivul infracţiunii nu poate fi
considerat în toate cazurile un indicator obligatoriu al unităţii infracţionale; este posibilă calificarea
faptei ca omor săvârşit asupra a două sau mai multor persoane, chiar dacă victimele omorului au fost
lipsite de viaţă din motive diferite: de exemplu, prima victimă a fost omorâtă din motive huliganice;
cea de-a două victimă a fost omorâtă în legătură cu îndeplinirea de către ea a obligaţiilor obşteşti. 5 În
opinia lui N.K. Semerneva, în cazul în care intenţia de lipsire de viaţă a două sau mai multor
persoane se realizează simultan sau succesiv, nu este obligatoriu ca motivele lipsirii de viaţă a unei
sau altei victime să coincidă; astfel, nu este exclus ca, după săvârşirea omorului la comandă,
făptuitorul să lipsească de viaţă martorul de la locul infracţiunii.6 În opinia lui V.F. Karaulov, în
raport cu diferite victime, motivele omorului pot să nu coincidă; de exemplu, prima victimă este
omorâtă de făptuitor din gelozie sau răzbunare, iar cealaltă - pentru a ascunde primul omor, cu
menţiunea necesară că intenţia de a priva de viaţă a doua victimă a apărut la făptuitor nu după
săvârşirea primului omor, ci înainte de aceasta.7 În acelaşi făgaş, O.A. Ciuvakov afirmă că, în
vederea calificării celor săvârşite ca omor săvârşit asupra a două sau mai multor persoane, nu are
importanţă de care motiv s-a condus făptuitorul şi dacă motivul a fost acelaşi în raport cu lipsirea de
viaţă a fiecărei victime.8 Din punctul de vedere al lui I.O. Tkaciov, pot să difere motivele care stau la
baza lipsirii de viaţă a celor două sau mai multe victime; contează ca aceste motive să fie
interdependente în virtutea scopului final unic urmărit de către făptuitor.9
Dintre opiniile exprimate mai sus, deşi toate converg spre aceeaşi concluzie, ultima opinie se
distinge prin precizie mai mare. Într-adevăr, în alin.(1) art.30 C.pen. RM legiuitorul nu face nici o
menţiune cu privire la identitatea de motiv al infracţiunii, ca indicator al unităţii intenţiei
infracţionale: "Se consideră infracţiune prelungită fapta săvârşită cu intenţie unică, caracterizată prin
două sau mai multe acţiuni (a se citi - acte - n.a.) infracţionale identice, comise cu un singur scop,
alcătuind în ansamblu o infracţiune".
Observăm că în această definiţie legiuitorul specifică existenţa unui scop unic, nu a unui motiv
unic. În context, nelipsită de interes este opinia lui V.Cioclei, care, deşi a fost exprimată într-un alt
context, comportă relevanţă în ipoteza pe care o analizăm: "Rezultă că legea cere un anumit scop,
care se adaugă intenţiei necesare pentru existenţa infracţiunii. În aceste condiţii s-ar putea susţine că
uneori, în mod excepţional, scopul apare ca element al conţinutului infracţiunii, dar că principiul
indiferenţei mobilului nu este limitat de nici o excepţie. Rezultă că relaţia "mobil-intenţie" este
extrem de complexă şi o serie de aspecte confuze persistă în jurul acesteia. Lămurirea acestor
aspecte este imposibilă câtă vreme, în plan legislativ, noţiunile nu sunt clarificate".10 Parafrazând,
putem afirma: câtă vreme legiuitorul nu stabileşte în art.30 C.pen. RM condiţia obligatorie a
identităţii de motiv al infracţiunii, nu putem susţine că nu poate fi aplicată răspunderea în baza lit.g)
alin.(2) art.145 C.pen. RM, în cazul în care diferă motivele care stau la baza actelor infracţionale
alcătuind în ansamblu omorul săvârşit asupra a două sau mai multor persoane.
Raliindu-ne la cele evocate mai sus de I.O. Tkaciov, considerăm că important este ca motivele,
atunci când sunt diferite, să nu se excludă reciproc, să fie interdependente, compatibile. Din această
perspectivă, pare a fi incompatibil: motivul de compătimire cu motivele sadice; răzbunarea cu
motivele huliganice; interesul material cu motivele huliganice etc. Două sau mai multe motive
incompatibile nu pot sta la baza aceleiaşi intenţii infracţionale. Dacă făptuitorul s-a ghidat de astfel
de motive la lipsirea de viaţă a două sau mai multor persoane, vom fi în prezenţa unui concurs de
infracţiuni. Aceasta pentru că nu există temeiul atestării infracţiunii unice de omor, care să fie
calificată conform lit.g) alin.(2) art.145 C.pen. RM.
După această precizare importantă, în cele ce urmează vom analiza cele două condiţii care
rezultă din dispoziţia de la lit.g) alin.(2) art.145 C.pen. RM, nominalizate mai sus.
Vizavi de prima condiţie, este cazul de menţionat că omorul săvârşit asupra a două sau mai
multor persoane este o infracţiune unică, presupunând însă o pluralitate de victime. Această condiţie
a agravantei presupune existenţa a două sau mai multe victime ale omorului. Infracţiunea se
realizează în forma consumată, dacă au decedat cel puţin două persoane.
În context, aducem ca exemple următoarele speţe: S.A. a fost condamnat, inclusiv, în
conformitate cu pct.1), 4), 6), 7), 9) art.88 C.pen. RM din 1961 (adică, pentru omor săvârşit în
interes acaparator, asupra a două sau mai multor persoane, cu o deosebită cruzime, cu scopul de a
ascunde o altă infracţiune, profitând de neputinţa victimelor de a se apăra). În fapt, la 11.03.2003,
în jurul orei 16.00, într-un apartament de pe str.Munceşti, mun.Chişinău, acesta, împreună cu O.E.
şi A.C., le-au omorât pe L.A. şi N.A. Din apartament au sustras bunuri în valoare de 3758 lei. După
care, în scopul nimicirii urmelor infracţiunii, au incendiat apartamentul; 11 • A.M. a fost condamnat,
inclusiv, în baza pct.4), 6), 7) art.88 C.pen. RM din 1961 (adică, pentru omorul săvârşit asupra a
două sau mai multor persoane, cu o deosebită cruzime, cu scopul de a ascunde o altă infracţiune).
În fapt, la 11.05.1995, acesta, împreună cu alte persoane, au săvârşit omorul soţilor T. Ulterior, au
sustras din garajul victimelor două anvelope în valoare de 600 lei.12
Privitor la situaţia când nu se produce rezultatul urmărit de făptuitor - moartea a două sau mai
multor persoane - putem deosebi trei ipoteze:
1) făptuitorul a încercat să lipsească de viaţă două sau mai multe persoane, dar nu a decedat
nici una;
 2) făptuitorul a încercat să lipsească de viaţă două sau mai multe persoane, dar a decedat
numai una singură;
3) făptuitorul a încercat să lipsească de viaţă trei sau mai multe persoane, dar au decedat numai
două dintre acestea.
La prima din ipotezele specificate se referă următoarele speţe: activând în componenţa
organizaţiei criminale înfiinţate de el, P.P., de comun acord cu R.I. şi S.P., având intenţia de a-l
omorî pe G.E., au elaborat un plan, implicându-i în realizarea lui pe O.S., L.P., L.V., G.D., precum
şi o altă persoană numită "Saşa". Pentru atingerea acestui scop, au procurat un automobil, două
arme automate, muniţii, aparate optice, două staţii radio. La 30.03.1999, aproximativ la ora 12.30,
când G.E. şi J.V. au ieşit dintr-un oficiu de pe str.Zelinski, mun.Chişinău, O.S. şi persoana numită
"Saşa" au tras focuri de armă în direcţia automobilului în care s-au urcat G.E. şi J.V. Deoarece
aceştia doi au reuşit să fugă, făptuitorii nu şi-au putut duce intenţia până la capăt; 13 • Fiind în
relaţii ostile cu P.S. şi E.P. şi urmărind omorul acestora, la începutul lui martie 2007 N.B. a început
să caute o persoană care va executa, pentru o remuneraţie, omorul lui P.S. şi E.P. La 20.03.2007,
E.M., în calitate de colaborator de poliţie infiltrat, s-a întâlnit cu N.B. lângă magazinul "Metro" din
comuna Stăuceni, mun.Chişinău. Lui N.B. i s-a prezentat ca persoană care este gata să execute
comanda de omor. La 31.03.2007, E.M. a informat-o pe N.B. că omorul lui P.S. şi E.P. a fost
executat. În acest scop, i-au fost prezentate patru poze trucate cu imagini ale victimelor vizate. În
momentul când achita lui E.M. remuneraţia, N.B. a fost reţinută.14
În urma analizei unor asemenea cazuri, se poate susţine că - dacă fapta a fost îndreptată
nemijlocit spre săvârşirea omorului asupra a două sau mai multor persoane, dar, din cauze
independente de voinţa făptuitorului, se atestă nerealizarea integrală a intenţiei infracţionale, adică
nu se produce moartea nici uneia din aceste persoane (nici vătămarea sănătăţii sau a integrităţii
corporale a acestora nu s-a produs) - cele comise trebuie calificate conform art.27 şi lit.g) alin.(2)
art.145 C.pen. RM.
Dacă, în aceleaşi împrejurări, nu s-a produs moartea nici uneia din victimele vizate, dar a fost
vătămată sănătatea sau integritatea corporală a cel puţin uneia din ele, stabilindu-se că făptuitorul a
manifestat intenţie directă indeterminată, calificarea trebuie făcută în funcţie de rezultatul real
survenit (de exemplu, conform art.151 sau 152 C.pen. RM ori art.78 "Vătămarea intenţionată uşoară
a integrităţii corporale" din Codul contravenţional. Un contraexemplu, care se referă la o astfel de
situaţie, atunci când făptuitorul manifestă intenţie directă determinată de a lipsi de viaţă două sau
mai multe persoane, îl constituie speţa următoare: în ianuarie 2000, P.P., R.I., S.P., P.A. şi C.A.,
membri ai aceleiaşi organizaţii criminale, urmărind scopul de a înlătura concurenţa în activitatea
comercială, au întocmit un plan prin care urmăreau să-l lipsească de viaţă pe I.F. La înfăptuirea
acestui plan au fost atraşi O.S., L.V., V.L., L.P., şi C.O. La 30.01.2000, aproximativ la ora 22.00,
O.S., L.V. şi C.O., înarmaţi cu pistoale, au format o ambuscadă în preajma casei lui I.F. de pe str.
Ginta Latină, mun.Chişinău. Aproximativ la ora 24.00, L.V. a tras focuri de armă în direcţia a două
persoane, dintre care una era I.F. Acesta a reuşit să fugă, iar cealaltă victimă, P.I., a suferit
vătămare gravă a sănătăţii sau a integrităţii corporale. 15 În cazul dat, aplicabil este nu art.151
C.pen. RM. Aplicabilă este o altă soluţie: art.27 şi lit.g) alin.(2) art.145 C.pen. RM. Or, întrucât
făptuitorii au dorit cauzarea morţii victimelor, şi doar acest rezultat (pentru că au manifestat intenţie
directă determinată), calificarea trebuie să se facă în funcţie de îndreptarea intenţiei nerealizate, nu
în funcţie de rezultatul real survenit.
În alt context, mai dificil este a identifica o soluţie de calificare pentru cea de-a doua ipoteză
consemnată mai sus, atunci când fapta este îndreptată nemijlocit spre lipsirea de viaţă a două sau
mai multor persoane, dar, din cauze independente de voinţa făptuitorului, s-a produs un rezultat
parţial, decedând o singură victimă din cele vizate.
Din pct.13 al Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie, "Cu privire la practica judiciară în
cauzele despre omorul premeditat", nr.9 din 15.11.199316, se desprinde că, în acord cu legea penală
în vigoare, o astfel de faptă ar trebui calificată potrivit alin.(1) art.145 şi art.27 şi lit.g) alin.(2)
art.145 C.pen. RM.
La prima vedere, logica unei asemenea soluţii pare a fi ireproşabilă, avându-şi suportul în
următoarea operaţie "aritmetică": alin.(1) art.145 (adică, omorul consumat al uneia dintre victimele
vizate) + art.27 şi lit.g) alin.(2) art.145 C.pen. RM (adică, tentativa de omor a două sau mai multor
persoane). Totuşi, această soluţie se dovedeşte a fi vulnerabilă. Afirmăm aceasta pentru că
infracţiunile, care formează concursul evocat mai sus, nu pot constitui părţi ale unui întreg, de vreme
ce se raportează la sisteme de referinţă calitativ diferite. Astfel, dacă în raport cu victima decedată se
reţine soluţia omorului consumat, atunci, urmând logica promotorilor soluţiei de calificare pe care o
criticăm, în raport cu victima rămasă în viaţă (în cazul în care făptuitorul urmărea să lipsească de
viaţă numai două persoane, nu mai multe) ar trebui să se reţină soluţia simetrică de tentativă de
omor neagravat (art.27 şi alin.(1) art.145 C.pen. RM). Nicidecum nu soluţia asimetrică, dintr-un
sistem de referinţă calitativ diferit, constând în art.27 şi lit.g) alin.(2) art.145 C.pen. RM.
În condiţiile reliefate, nu putem să nu ne manifestăm interesul în raport cu un punct de vedere
calitativ diferit, exprimat de unii autori, vizavi de soluţia de calificare aplicabilă în cea de-a doua
ipoteză. Astfel, I.O. Gruntov opinează că, atunci când decedează o singură victimă, deşi făptuitorul
dorea să lipsească de viaţă două sau mai multe persoane, din perspectiva teoriei dreptului penal, cele
săvârşite reprezintă tentativa la omorul săvârşit asupra a două sau mai multor persoane.17 După I.O.
Tkaciov, tocmai în soluţia de tentativă la omorul săvârşit asupra a doua sau mai multor peroane îşi
găseşte reflectare atât direcţionarea intenţiei unice a făptuitorului de a lipsi de viaţă două sau mai
multe persoane, cât şi realizarea parţială a acestei intenţii.18 O poziţie apropiată o exprimă A.N.
Popov.19
De asemenea, L.V. Inogamova-Hegai susţine: "Fapta persoanei, care urmăreşte să otrăvească
din gelozie două persoane simultan, şi care şi-a realizat scopul doar în privinţa uneia din ele (pentru
că s-a spart accidental cupa cu substanţă toxică), trebuie calificată ca tentativă la omorul săvârşit
asupra a două sau mai multor persoane. În această situaţie, norma cu privire la omorul consumat al
unei singure persoane intră ca parte în conţinutul normei cu privire la tentativa la omorul săvârşit
asupra a două sau mai multor persoane, care reprezintă norma-întreg. Cu alte cuvinte, norma cu
privire la infracţiunea consumată, cuprinzând semnele componenţei neagravate a omorului, este
cuprinsă de norma cu privire la tentativa de omor, cuprinzând semnele componenţei agravate a
omorului. Intenţia făptuitorului este îndreptată spre lipsirea de viaţă a două sau mai multor persoane.
În acord cu regulile de calificare a infracţiunii neconsumate, dacă intenţia făptuitorului nu este dusă
până la capăt din cauze care nu depind de voinţa lui, răspunderea trebuie să survină pentru tentativa
de infracţiune".20
La fel, O.V. Belokurov menţionează: "Au dreptate unii autori,21 care afirmă că omorul săvârşit
asupra a două sau mai multor persoane este o infracţiune unică şi că episoadele acestuia (lipsirea de
viaţă a unei victime şi încercarea de a lipsi de viaţă o altă victimă) nu pot fi calificate după regulile
concursului de infracţiuni. Tot aşa, nu poate forma un concurs de infracţiuni sustragerea în proporţii
mari şi tentativa la sustragerea în proporţii deosebit de mari. De exemplu, dacă făptuitorul a încercat
să sustragă din safeu 1 mln. de ruble, iar în acesta s-au dovedit a fi doar 300 mii de ruble, fapta
urmează a fi calificată în ansamblul ei ca tentativă la sustragerea în proporţii deosebit de mari. În
mod similar, respectând teoria dreptului penal, atunci când decedează o singură victimă din cele
două sau mai multe vizate, cele săvârşite trebuie calificate ca tentativă la omorul săvârşit asupra a
două sau mai multor persoane. Cât de periculoasă ar fi infracţiunea, nu este admisibilă încălcarea
regulilor logice ale calificării. Or, caracterul şi gradul de pericol social al omorului săvârşit asupra a
două sau mai multor persoane a fost luat în consideraţie de către legiuitor la constituirea normei
corespunzătoare. În aceste condiţii, nu-şi au locul speculaţiile oportuniste cum că calificarea în
ansamblu a celor comise ca tentativă ar avea ca efect atenuarea nejustificată a regimului sancţionator
aplicat făptuitorului".22
 Ne alăturăm acestor puncte de vedere. De aceea, în ipoteza în care făptuitorul a încercat să
lipsească de viaţă două sau mai multe persoane, dar a decedat numai una singură, răspunderea
trebuie aplicată în baza art.27 şi lit.g) alin.(2) art.145 C.pen. RM. Nu în baza alin.(1) art.145 şi art.27
şi lit.g) alin.(2) art.145 C.pen. RM. Nici în baza alin.(1) art.145 şi art.27 şi alin.(1) art.145 C.pen.
RM.
Într-adevăr, nu-i putem incrimina făptuitorului concursul de infracţiuni, atunci când acesta a
urmărit să săvârşească o singură infracţiune. Or, pluralitatea urmărilor prejudiciabile nu implică
inevitabil pluralitatea de infracţiuni. Aceasta pentru că pluralitatea de urmări prejudiciabile este o
consecinţă a pluralităţii de victime. Este extrem de important a înţelege că, în contextul infracţiunii
prevăzute la lit.g) alin.(2) art.145 C.pen. RM, urmările prejudiciabile constau nu pur şi simplu în
moartea persoanei. Ele constau în moartea a două sau mai multor persoane. Iar infracţiunea,
prevăzută la lit.g) alin.(2) art.145 C.pen. RM, se caracterizează prin unitatea intenţiei în raport cu
pluralitatea de victime. Deci, şi în raport cu pluralitatea de urmări prejudiciabile. Din aceste
considerente, neconsumarea infracţiunii analizate din cauze independente de voinţa făptuitorului nu
poate influenţa asupra construcţiei componenţei de infracţiune unică a omorului săvârşit asupra a
două sau mai multor persoane, în sensul modificării acesteia. Orice altă soluţie la acest caz ar
însemna agravarea nejustificată şi disproporţionată a situaţiei făptuitorului, constituind o încălcare a
principiului legalităţii.
După cum am menţionat mai sus, cea de-a treia ipoteză pe care o supunem examinării rezidă
în aceea că făptuitorul a încercat să lipsească de viaţă trei sau mai multe persoane, dar au decedat
numai două din acestea.
În aparenţă, în ipoteza enunţată, suntem în prezenţa infracţiunii specificate la lit.g) alin.(2)
art.145 C.pen. RM, în formă consumată. Doar au decedat două persoane, ceea ce reprezintă limita
minimă a pluralităţii de victime, în acord cu dispoziţia de la lit.g) alin.(2) art.145 C.pen. RM. Anume
aşa îşi prezintă concluziile unii autori.23
Considerăm că o asemenea soluţie de calificare se bazează pe incriminarea obiectivă: se ia în
consideraţie numai aspectul obiectiv al faptei săvârşite, făcându-se abstracţie de orientarea intenţiei
făptuitorului. Atunci când făptuitorul îşi propune să lipsească de viaţă trei persoane, manifestând
intenţie directă determinată vizavi de acest număr de victime, nu putem afirma că îi era indiferent
câte victime vor deceda: una, două sau trei. Faptul că legiuitorul utilizează din motive tehnico-
juridice formularea generalizată "asupra a două sau mai multor persoane", nu înseamnă deloc că şi
făptuitorul manifestă o intenţie generalizată.
Dacă intenţia este determinată (concretizată) referitor la numărul de victime, iar rezultatul
infracţional este unul parţial, nu putem afirma că calificarea celor săvârşite trebuie făcută după
regulile aplicabile unei infracţiuni săvârşite cu intenţie indeterminată (neconcretizată). Ceea ce ne
propun autorii a căror poziţie o criticăm este să efectuăm calificarea în funcţie de rezultatul real
survenit, ignorând că făptuitorul manifestă o intenţie determinată (concretizată). Deci, de fapt, ne
propun să admitem o excepţie lipsită de orice fundamentare. Înţelegem confuzia acestor autori, care,
probabil, raţionează în felul următor: "făptuitorul doreşte să omoare, de exemplu, zece persoane; din
cauze independente de voinţa lui, decedează nouă persoane. Şi, într-o asemenea situaţie, putem oare
să calificăm fapta ca tentativă la omorul săvârşit asupra a doua sau mai multor persoane?" Da,
putem. Pentru că suntem în prezenţa necoincidenţei dintre rezultatul râvnit de făptuitor şi rezultatul
care s-a produs efectiv. Pentru că s-a realizat doar în parte intenţia infracţională. Pentru că, indiferent
de numărul de victime, latura subiectivă rămâne a fi unul din elementele constitutive, deci
indispensabile, ale infracţiunii.
În concluzie, în situaţia analizată, numai atunci atestăm comiterea omorului a două sau mai
multor persoane în formă consumată, când făptuitorul a încercat să lipsească de viaţă trei sau mai
multe persoane, dar au decedat numai două din trei persoane (sau trei din patru persoane, sau patru
din cinci persoane etc.), stabilindu-se că făptuitorul a manifestat intenţie directă indeterminată. În
opoziţie, răspunderea se aplică în conformitate cu art.27 şi lit.g) alin.(2) art.145 C.pen. RM, în cazul
în care făptuitorul a încercat să lipsească de viaţă trei sau mai multe persoane, dar au decedat numai
două din trei persoane (sau trei din patru, sau patru din cinci etc.), stabilindu-se că făptuitorul a
manifestat intenţie directă determinată.
Făcând o concluzie generală vizând toate cele trei ipoteze investigate mai sus, consemnăm
următoarele: prin prisma prevederilor art.27 C.pen. RM, constatăm neconsumarea infracţiunii
prevăzute la lit.g) alin.(2) art.145 C.pen. RM, dacă infracţiunea dată nu şi-a produs efectul. Omorul
săvârşit asupra a două sau mai multor persoane îşi produce efectul numai atunci când decedează
toate victimele a căror moarte a dorit-o făptuitorul. Dimpotrivă, infracţiunea în cauză nu-şi produce
efectul atunci când se atestă neproducerea - integrală sau parţială - a rezultatului infracţional, în
oricare variantă posibilă (nu a decedat nici o victimă, a decedat o singură victimă din două, au
decedat două victime din trei, a decedat o singură victimă din trei, au decedat trei victime din patru
etc.). Doar la individualizarea pedepsei poate fi luat în considerare gradul neproducerii rezultatului
infracţional.
În continuare, vom analiza cea de-a doua condiţie care rezultă din dispoziţia de la lit.g) alin.(2)
art.145 C.pen. RM. Amintim că această condiţie se exprimă în aceea că făptuitorul trebuie să
manifeste o intenţie unică (dublată de un scop unic) de a lipsi de viaţă două sau mai multe persoane.
În context, merită a fi reţinută ideea exprimată de I.O. Tkaciov: "Unitatea intenţiei de a comite
omorul asupra a două sau mai multor persoane este condiţionată de specificul formării acesteia, nu
de particularităţile realizării intenţiei infracţionale. Indicatorul intenţiei unice este scopul final unic,
pe care făptuitorul tinde să-l realizeze pe calea lipsirii de viaţă a două sau mai multor persoane.
Prezenţa unei asemenea intenţii Iasă o amprentă asupra conţinutului obiectual al vinovăţiei în cazul
omorului săvârşit asupra a două sau mai multor persoane. În cazul dat, făptuitorul îşi dă seama că
acţiunea (inacţiunea) lui: 1) este direcţionată în vederea atingerii unui anumit scop final; 2) creează
un pericol efectiv (nu unul abstract, virtual) pentru viaţa mai multor persoane".24 Aşadar, pentru
existenţa agravantei menţionate la lit.g) alin.(2) art.145 C.pen. RM este necesară condiţia de natură
subiectivă ca făptuitorul să fi acţionat cu intenţia de a lipsi de viaţă cel puţin două persoane. În alţi
termeni, făptuitorul trebuie să fi prevăzut că prin acţiunea (inacţiunea) sa va produce moartea a două
sau mai multor persoane, urmărind producerea acestor urmări prejudiciabile.
Unii autori privesc într-un mod distorsionat problema unităţii intenţiei în ipoteza omorului
săvârşit asupra a două sau mai multor persoane. De exemplu, T.A. Plaksina opinează: "Componenţa
de omor, săvârşit asupra a două sau mai multor persoane, este construită de legiuitor în calitate de
componenţă complexă, alcătuită din mai multe infracţiuni identice... Recunoaşterea în calitate de
infracţiune complexă a unui concurs de infracţiuni are ca efect nesocotirea principiului echităţii la
stabilirea pedepsei, care se manifestă prin ignorarea caracterului şi gradului de pericol social al
infracţiunilor componente, precum şi în lipsa aproape totală a posibilităţii de individualizare a
pedepsei pentru fiecare din infracţiunile componente".25
În mod similar îşi exprimă punctul de vedere alţi autori:26 în cazul infracţiunilor contra
persoanei, nu poate fi vorba niciodată de o infracţiune unică, dacă au fost lezate mai multe persoane;
se argumentează că făptuitorul adoptă o nouă intenţie infracţională în raport cu fiecare victimă; că
ocrotirea legii penale se adresează fiecărei persoane în individualitatea sa. Se susţine că existenţa
infracţiunii prelungite (continuate) este condiţionată în toate cazurile de identitatea victimei.
Schimbându-se victima, se schimbă însuşi planul criminal, care se novează şi odată cu această
novaţiune dispare însăşi infracţiunea prelungită care se transformă într-un concurs de infracţiuni.
În ce ne priveşte, ne pronunţăm în favoarea unei alte interpretări, apreciind ca determinantă
pentru unitatea unei infracţiuni unicitatea intenţiei. Actele infracţionale alcătuind infracţiunea
prelungită trebuie să lezeze acelaşi obiect juridic, nefiind însă necesar să fie îndreptate împotriva
aceleiaşi victime.
 Potrivit unor autori27, pluralitatea de victime nu exclude existenţa infracţiunii prelungite, chiar
dacă este vorba de infracţiuni contra persoanei; în astfel de cazuri, vom avea o pluralitate aparentă
de infracţiuni, nu o pluralitate reală de infracţiuni. În doctrina penală se explică: pluralitatea de
infracţiuni este aparentă atunci când făptuitorul a comis două sau mai multe activităţi infracţionale
care, aparent, realizează elementul material al mai multor infracţiuni, dar în realitate constituie o
singură infracţiune (de pildă, în cazul infracţiunii continuate).28
În opinia lui G.Antoniu29 şi C.Duvac30, în cazul omorului săvârşit asupra a două sau mai
multor persoane nu se poate susţine că pluralitatea de victime anulează unitatea infracţională. În
acelaşi timp, pune în gardă argumentarea unei asemenea poziţii, amintind de punctul de vedere al lui
T.A. Plaksina, prezentat mai sus: legiuitorul a înţeles să facă din această pluralitate aparentă de
infracţiuni o singură infracţiune complexă, prin absorbţia fiecăreia dintre infracţiunile de omor într-o
singură infracţiune complexă.
Este curios de aflat: unde au remarcat aceşti autori prezenţa mai multor infracţiuni de omor,
absorbite într-o singură infracţiune de omor săvârşit asupra a două sau mai multor persoane? Să
înţelegem că este o construcţie artificială a legiuitorului dispoziţia de la lit.g) alin.(2) art.145 C.pen.
RM, care, dacă nu ar fi existat, ar presupune calificarea celor săvârşite după regulile concursului de
infracţiuni?
Nu putem fi de acord cu o asemenea interpretare. Reiterăm cele evocate supra: legiuitorul a
optat pentru invocarea în legea penală a agravantei de la lit.g) alin.(2) art.145 C.pen. RM, întrucât
sancţionarea omorului săvârşit asupra a două sau mai multor persoane în baza alin.(1) art.145 C.pen.
RM ar fi condus la o pedeapsă insuficientă în raport cu gravitatea extremă a faptei. Dacă am admite
că în legea penală ar lipsi agravanta specificată la lit.g) alin.(2) art.145 C.pen. RM, atunci oricare
omor, săvârşit asupra a două sau mai multor persoane (în lipsa unor circumstanţe agravante care
sunt prevăzute la lit.a)-f), h)-p) alin.(2) art.145 C.pen. RM), ar trebui de calificat în conformitate cu
alin.(1) art.145 C.pen. RM. Astfel, defalcarea agravantei implicând omorul săvârşit asupra a două
sau mai multor persoane a avut ca premisă oportunitatea acoperirii lacunei condiţionate de
imposibilitatea invocării altor agravante ale omorului, atunci când intenţia unică a făptuitorului
cuprinde lipsirea de viaţă a două sau mai multor persoane.
Tocmai de aceea se aplică răspunderea în baza alineatului (1) al articolului corespunzător, în
cazurile în care articolul în cauză nu conţine agravanta "asupra a două sau mai multor persoane",
atestându-se pluralitatea de victime, cuprinsă de intenţia unică a făptuitorului. Ne referim la omorul
săvârşit în stare de afect (art.146 C.pen. RM), la pruncucidere (art.147 C.pen. RM), eutanasie
(art.148 C.pen. RM) etc. Nu avem nici un temei să aplicăm regulile concursului de infracţiuni într-o
asemenea ipoteză.
În alt context, considerăm că răspunderea în baza lit.g) alin.(2) art.145 C.pen. RM se aplică
atunci când, înainte de a fi lipsită de viaţă prima din victime, intenţia făptuitorului cuprinde lipsirea
de viaţă a tuturor celorlalte victime. Însă, nu doar într-o asemenea situaţie este aplicabilă prevederea
de la lit.g) alin.(2) art.145 C.pen. RM.
Aceasta întrucât agravanta în cauză nu presupune în mod necesar ca făptuitorul să fi avut de la
bun început reprezentarea întregii activităţi infracţionale. La concret: opinăm că, în cazul infracţiunii
specificate la lit.g) alin.(2) art.145 C.pen. RM, este posibilă supravenirea intenţiei. Însă, nu în orice
condiţii.
Din punctul de vedere al lui A.Munteanu, pe care îl sprijinim, intenţia supravenită apare în
situaţia în care, în timpul executării unei activităţi infracţionale, subiectul prevede un alt rezultat
decât cel iniţial - datorită condiţiilor în care a comis fapta - şi se decide să-l producă şi pe acesta; în
contrast, intenţia iniţială există atunci când făptuitorul a prevăzut rezultatul acţiunii (inacţiunii) sale
într-un moment prealabil începerii executării acesteia.31
Prin prisma acestei definiţii, considerăm prea largă interpretarea pe care o dau unii autori
supravenirii intenţiei în situaţia omorului săvârşit asupra a două sau mai multe persoane. Astfel, de
exemplu, A.N. Popov este de părere că supravenirea intenţiei în respectiva situaţie se atestă atunci
când: 1) intenţia de lipsire de viaţă a două sau mai multor persoane trebuie să apară în procesul
săvârşirii lipsirii de viaţă a primei victime sau imediat după aceasta; 2) motivul lipsirii de viaţă a
următoarelor victime rămâne acelaşi ca şi motivul lipsirii de viaţă a primei victime. 32 O poziţie
apropiată o exprimă V.G. Beleaev şi N.M. Svidlov: la omorul săvârşit asupra a două sau mai multor
persoane poate fi raportat şi un astfel de omor, când, până la lipsirea de viaţă a primei victime,
făptuitorul nu avea intenţia de a lipsi de viaţă alte persoane. Intenţia de a lipsi de viaţă alte persoane
apare (şi se realizează) în procesul lipsirii de viaţă a primei victime sau imediat după aceasta.33
Cât priveşte oportunitatea identităţii de motiv în raport cu lipsirea de viaţă a victimelor, deja
ne-am exprimat opinia mai sus: contează nu coincidenţa motivelor, dar compatibilitatea acestora.
În ce priveşte posibilitatea apariţiei intenţiei supravenite după lipsirea de viaţă a primei
victime, ne exprimăm rezervele. Supravenirea este o transformare a intenţiei iniţiale, nu o substituire
a intenţiei iniţiale. În caz contrar, ar trebui să acceptăm că intenţia unică nu e chiar unică, fiind
alcătuită din mai multe intenţii subsecvente. Nu putem fi de acord cu o asemenea idee. Iată de ce,
agreem opinia exprimată de T.V. Kondraşova: intenţia de lipsire de viaţă a câtorva victime trebuie
să se formeze fie până la lipsirea de viaţă a primei victime, fie în procesul respectivei lipsiri de viaţă.
Însă, nicidecum după aceasta. Or, în ultimul caz, vom fi în prezenţa unui concurs real de infracţiuni,
în care comun pentru infracţiunile constituente este doar subiectul infracţiunii.34
În mod regretabil, în practica judiciară nu întotdeauna se acordă atenţie stabilirii precise a
momentului de transformare a intenţiei iniţiale de a lipsi de viaţă o singură persoană în intenţia
survenită de a lipsi de viaţă două sau mai multe persoane. Iată o speţă când la calificare s-a reţinut
agravanta "asupra a două sau mai multor persoane", deşi, din descrierea celor săvârşite, la fel de
plauzibilă pare a fi soluţia concursului dintre două infracţiuni de omor: la 19.07.2005, aproximativ
la ora 19.30, M.C. se afla în stare de ebrietate în casa concubinei sale, O.N., din satul Nicoreni,
raionul Drochia. În urma unui conflict cu O.N., M.C. i-a aplicat, în prezenţa mamei acesteia, C.E.,
lovituri cu cuţitul în diferite părţi ale corpului. În rezultat, O.N. a decedat. După aceasta, prin
aceeaşi metodă, M.C. a lipsit-o de viaţă pe C.E.35
În altă ordine de idei, intenţia de a lipsi de viaţă două sau mai multe persoane se stabileşte pe
baza probelor administrate, după criteriile generale stabilite pentru infracţiunea de omor, prin
examinarea unor aspecte obiective legate de obiectul vulnerant, intensitatea loviturilor, zona vizată
şi alte asemenea circumstanţe relevante.
Sub acest aspect, considerăm că nu pot exista îndoieli în privinţa atestării intenţiei de a lipsi de
viaţă două sau mai multe persoane în speţele următoare: la 28.10.1998, în jurul orei 19.00, V.l.,
împreună cu A.I., L.M., N.Gh., la rugămintea lui G.A. - concubina lui N.Gh. - s-au dus în
gospodăria acestuia din urmă din satul Baurci-Moldoveni, raionul Cahul, unde i-au găsit pe D.A.,
N.T. şi M.M., care veniseră la N.Gh. pentru a recupera o datorie bănească. În urma conflictului
apărut, V.I., împreună cu persoanele cu care a venit, le-au aplicat lui D.A., N.T. şi M.M. multiple
lovituri cu pumnii, picioarele şi cu o rangă metalică în diferite părţi ale corpului, cauzându-le
vătămări grave, periculoase pentru viaţă. Ulterior, I.V., A.I. şi L.M. au urcat victimele N.T. şi M.M.,
precum şi cadavrul lui D.A., într-un automobil. Automobilul cu cele două victime şi cadavrul lui
D.A. a fost adus într-un lan de grâu şi incendiat. În rezultatul arsurilor suferite, N.T. şi M.M. au
decedat;36 • La 23.05.2006, aproximativ la ora 22.00, S.S. şi S.N. s-au înţeles să-i lipsească de viaţă
pe B.V. şi G.V. În acest scop, au pătruns în încăperea din preajma satului Bumbăta, raionul
Ungheni, în care G.V. îşi îndeplinea obligaţiile de paznic. În prezenţa minorei de şase ani, B.V, i-au
aplicat lui G.V. multiple lovituri cu o ţeava de metal şi cu o seceră în regiunea capului şi gâtului.
Ulterior, prin aceeaşi metodă, au lipsit-o de viaţă pe B.V.37
Dintr-o altă perspectivă, menţionăm că circumstanţa agravantă, specificată la lit.g) alin.(2)
art.145 C.pen. RM, este reală, nu personală. Deci, se răsfrânge asupra participanţilor la infracţiune în
măsura în care au cunoscut-o sau au prevăzut-o. Nu există îndoieli că se răsfrânge asupra tuturor
participanţilor circumstanţa agravantă analizată în speţa următoare: la 23.08.1995, S.D.,
înţelegându-se în prealabil cu S.I. şi M.M., urmărind scopul sustragerii bunurilor, au mers la
apartamentul lui C.I. de pe str. Ştefan cel Mare, or.Criuleni. Au sunat la uşa apartamentului,
prezentându-se ca lucrători la reţelele electrice. Le-au deschis uşa copiii stăpânului, C.V. de 10 ani
şi C.A. de 8 ani. Făptuitorii le-au cerut să spună unde se află banii, însă nu au obţinut nici un
răspuns. Atunci, S.D. l-a dus pe C.V. în odaia vecină, în care l-a bătut şi l-a strangulat. S.I. şi M.M.
l-au torturat şi l-au strangulat pe C.A. După aceasta, făptuitorii au sustras bunuri în valoare de
4923 lei.38
Finalmente, formulăm următoarele concluzii pe marginea examinării naturii juridice şi a
particularităţilor omorului săvârşit asupra a două sau mai multor persoane:
1) pentru aplicarea circumstanţei agravante, prevăzute la lit.g) alin.(2) art.145 C.pen. RM, este
necesar să fie întrunite următoarele două condiţii: să existe o pluralitate de victime; făptuitorul să
manifeste o intenţie unică (dublată de un scop unic) de a lipsi de viaţă două sau mai multe persoane;
2) nu identitatea de motive, dar compatibilitatea de motive trebuie să caracterizeze episoadele
infracţionale care alcătuiesc omorul săvârşit asupra a două sau mai multor persoane;
3) se aplică răspunderea în baza art.27 şi lit.g) alin.(2) art.145 C.pen. RM în oricare din
următoarele trei cazuri presupunând intenţia directă determinată a făptuitorului în raport cu numărul
de victime ale omorului:
- făptuitorul a încercat să lipsească de viaţă două sau mai multe persoane, dar nu a decedat nici
una;
- făptuitorul a încercat să lipsească de viaţă două sau mai multe persoane, dar a decedat numai
una singură;
- făptuitorul a încercat sa lipsească de viaţă trei sau mai multe persoane, dar au decedat numai
două dintre acestea;
4) răspunderea se aplică în funcţie de rezultatul real survenit, în cazul în care făptuitorul
manifestă intenţie directă nedeterminată faţă de numărul de victime şi, implicit, faţă de gravitatea
urmărilor prejudiciabile;
5) intenţia de lipsire de viaţă a două sau mai multor persoane trebuie să se formeze fie până la
lipsirea de viaţă a primei victime, fie în procesul de realizare a acţiunii (inacţiunii) de lipsire de viaţă
a primei victime. Nu însă după aceasta.
 
Note:
1
Răspunderea pentru omorul săvârşit asupra a două sau mai multor persoane era prevăzut la lit.a) alin.(3) art.145
C.pen. RM, înainte de intrarea în vigoare a Legii Republicii Moldova pentru modificarea Codului penal al Republicii
Moldova, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 18.12.2008 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009,
nr.41-44).
2
A se vedea, de exemplu: Gh.Diaconescu. Infracţiunile în Codul penal român. Vol.1. - Bucureşti: Oscar Print,
1997, p.174; A.Boroi. Infracţiuni contra vieţii. - Bucureşti: ALL Beck, 1999, p. 140; M.A. Hotca. Codul penal:
comentarii şi explicaţii. - Bucureşti: C.H. Beck, 2007, p.960; V.Cioclei. Drept penal: Partea Specială: infracţiuni contra
persoanei. - Bucureşti: C.H. Beck, 2009, p.57-59.
3
Уголовная ответственность за посягательства на жизнь граждан / Под ред. Н.И. Ветрова, Ю.И.
Ляпунова. - Москва: Юридический институт" МВД РФ, 1995, р.21.
4
A se vedea: A.H. Попов. Убийства при отягчающих обстоятельствах. - Санкт-Петербург: Юридический
центр Пресс, 2003, р.18-23.
5
A se vedea: С.В. Бородин. Преступления против жизни. - Москва: Юристь, 1999, р.97.
6
A se vedea: Уголовное право. Особенная часть / Под ред. И.Я. Козаченко, З.А. Незнамовой, Г.П.
Новоселова. - Москва: Норма-Инфра М, 1998, р.52.
7
A se vedea: Уголовное право Российской Федерации. Особенная часть / Под ред. Б.В. Здравомыслова. -
Москва: Юристь, 1999, р.26; Уголовное право Российской Федерации. Особенная часть / Под ред. Л.В.
Иногамовой-Хегай, А.И. Рарога, А.И. Чучаева. - Москва: Инфра-М Контракт, 2006, р.27.
8
A se vedea: Уголовный кодекс Украины: научно-практический комментарий / Под ред. Е.Л. Стрельцова.
- Харьков: Одиссей, 2005, р.252-253.
 9
A se vedea: И.О. Ткачев. Множественность потерпевших и ее значение при квалификации убийств:
Автореферат диссертации на соискание ученой степени кандидата юридических наук. - Екатеринбург, 2009,
р.21-22.
10
V.Cioclei. Mobilul în conduita criminală. - Bucureşti: ALL Beck, 1999, p.204.
11
Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie din 01.06.2009. Dosarul nt.4-1re-1/09 // www.csj.md
12
Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie din 19.03.2007. Dosarul nr.4-1re-99/07 // www.csj.md
13
Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie din 17.11.2008. Dosarul nr.4-1re-508/08 // www.csj.md
14
Decizia Colegiului penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie din 19.08.2008. Dosarul nr.1ra-969/08 //
www.csj.md
15
Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie din 17.11.2008. Dosarul nr.4-1re-508/08 // www.csj.md
16
Culegere de hotărâri ale Plenului Curţii Supreme de Justiţie (mai 1974-iulie 2002). - Chişinău, 2002, p.304-
312.
17
A se vedea: Научно-практический комментарий к Уголовному кодексу Республики Беларусь / Под общ.
ред. А.В. Баркова, В.М. Хомича. - Минск: ГИУСТ БГУ, 2007, р.297.
18
И.О. Ткачев. Op. cit., р.26.
19
А.Н. Попов. Op. cit., р.82.
20
Суд присяжных: квалификация преступлений и процедура рассмотрения дел / Под ред. А.В. Галаховой.
- Москва: Норма, 2006, р.12-13.
21
A se vedea: М.Феоктистов, Е.Бочаров. Квалификация убийств: некоторые вопросы теории и практики //
Уголовное право, 2000, nr.2, р.65-66.
22
О.В. Белокуров. Квалификация убийств // www.allpravo.ru
23
A se vedea: И.О. Ткачев. Op. cit., р.26; А.Н. Попов. Op. cit., р.54. С.И. Тишкевич. Квалификация
преступлений против жизни. - Минск: МВШМ МВД СССР, 1991, р.44.
24
И.О. Ткачев. Op. cit., р.12.
25
Т.А. Плаксина. Социальные основания квалифицирующих убийство обстоятельств и их юридическое
выражение в признаках состава преступления: Автореферат диссертации на соискание ученой степени доктора
юридических наук. - Томск, 2006, р.36-37.
26
A se vedea: V.Sopon. Infracţiunile de lovire şi vătămare a integrităţii corporale pot fi săvârşite în mod
continuat? // Justiţia Nouă, 1964, nr.6, p.97; J.Grigoraş. Caractere specifice ale infracţiunii continuate // Revista Română
de Drept, 1967, nr.11, p.33; C.Bulai. Infracţiunea simplă ca formă a unităţii naturale de infracţiune // Studii şi Cercetări
Juridice, 1985, nr.1, p.69; V.Papadopol. Unitatea de rezoluţie: criteriu de deosebire a infracţiunii continuate de concursul
de infracţiuni // Revista Română de Drept, 1986, nr.3, p.40; Gh.Alecu. Drept penal. Partea Generală. - Constanţa:
Europolis, 2007, p.304.
27
A se vedea: I.Dineu. Consideraţii asupra criteriilor de distincţie între unitatea şi pluralitatea de infracţiuni //
Analele Universităţii Bucureşti. Secţia Ştiinţe Sociale şi Juridice, 1962, nr.24, p.101; L.Biro. Infracţiunile de lovire şi
vătămare a integrităţii corporale pot fi săvârşite în mod continuat? // Justiţia Nouă, 1996, nr.6, p.100; S.Ghimpu. Notă la
Decizia penală nr.1706/1967 a tribunalului regional Iaşi. - Legalitatea Populară, 1968, nr.3, p.87; E.Derşidan. Codul
penal, comentat şi adnotat. - Bucureşti: Proteus, 2008, p.91.
28
A se vedea: A.Boroi, M.Gorunescu, M.Popescu. Dicţionar de drept penal. - Bucureşti: ALL Beck, 2004, p.317.
29
A se vedea: T.Vasiliu, D.Pavel, G.Antoniu şi alţii. Codul penal, comentat şi adnotat. Partea Specială. Vol.I. -
Bucureşti: Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1975, p.93.
30
A se vedea: C.Duvac. Pluralitatea aparentă de infracţiuni. - Bucureşti: Universul Juridic, 2008, p.213.
31
A se vedea: A.Munteanu. Modalităţile nenormative ale intenţiei // Analele Ştiinţifice ale USM. Seria "Ştiinţe
socioumanistice" Vol.I. - Chişinău: USM, 2001, p.315-320.
32
A se vedea: А.Н. Попов. Op. cit., p.31.
33
A se vedea: В.Г. Беляев, Н.М. Свидлов. Вопросы квалификации убийств. - Волгоград: ВСШ МВД СССР,
1984, р.33.
34
A se vedea: Т.В. Кондрашова. Проблемы уголовной ответственности за преступления против жизни,
здоровья, половой свободы и половой неприкосновенности. - Екатеринбург: Гуманитарный университет, 2000,
р.53.
35
Decizia Colegiului penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie din 11.08.2009. Dosarul nr.1re-833/09 //
www.csj.md
36
Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie din 21.12.2009. Dosarul nr.4-1re-820/09 // www.csj.md
37
Decizia Colegiului penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie din 14.01.2009. Dosarul nr.1re-108/09 //
www.csj.md
38
Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie din 18.02.2008. Dosarul nr.4-1re-17/08 // www.csj.md