Dochia - Memento Mori
Dochia - Memento Mori
Dochia - Memento Mori
lumea vilor celor n floare,/Dungi de-argint n verzii codri, duioie pe pmnt. Un nor negru insa, distruge toata aceasta armonie, luand din ce in ce mai multa amploare Dar un nor pe ceruri negru se nal i se-ncheag,/Se formeaz,-ncremenete i devine-o domntreag, insa luna nu se lasa invinsa Luna nspre ea ndreapt pasuri luminoase,-ncete,/Diadem de topii atri arde-n blondele ei plete,/nclzind aerul serei, strlucindu-i fruntea ei;/Ale domei scri negrite se-nsenin - ca neaua sara -/Intr-n dom. Ard columne sub lumina ei cea clar/i-i arunc unu-ntr-altul umbra neagr dintre ei. Norul negru, intruchiparea Dochei, este izbavit . Doma strlucete-n noapte ca din marmur zidit,/Prin o mreaj argintoas ca prin vis o vezi ivit,/A ei scri ajung din ceriuri a stncimei negri coli. Incepe apoi caracterizarea Dochiei, aceasta fiind asemanata cu o zana , Alb-i ca zpad noaptea, comparatie ce are rol de a accentua frumusetea acesteia. Este infatisata ca o faptura firava Aurul pletelor strecoar prin mnuele-i de cear/i prin haine argintoase strbat membrele-i uoare , ca o intruchipare a luminii Trece rul i uoar nalte scri de stnci ea suie;/La ivirea-i zi se face n spelunci de cetuie,/Ca o zi ea intr mndr n palatul ei de stnci; . Este surprins apoi motivul pasarei maiestre , a carei frumusete aduce bucurie oriunde s-ar afla Zna Dochia cu glasu-i cheam-o pasre, miastr,/Ce zburnd prin aer vine cu-a ei pene de pun;/Cnd acea pasre cnt, lumea rde-n bucurie,/Pe-umrul cel alb o-aeaz i coboar-n vi aurie,/Unde-a rului lungi unde printre papur rsun.