Caracterizarea Otiliei Marculescu
Caracterizarea Otiliei Marculescu
Caracterizarea Otiliei Marculescu
de fata, incarcat cu bucle, cazand pana pe umeri. Verisoara Otilia pe care o stia doar din scrisori il
surprinde in mod placut, mai ales ca portretul ei apare conturat in opozitie cu cel al fetei batranei Aurica.
Studenta la Conservator, inzestrata cu un temperament de artista, Otilia ii va purta de grija lui Felix, inca
din seara sosirii tanarului in casa lui mos Costache. Neavand o camera pregatita, Otilia ii va oferi cu
generozitate camera ei, prilej pentru Felix de a descoperi in amestecul de dantela, partituri, romane
frantuzesti, cutii de pudra si parfumuri, o parte din personalitatea exuberanta a Otiliei.
Intre cei doi se naste inca de la inceput o afectiune delicata, determinata si de conditia lor de
orfani. Impulsiv si inca imatur, Felix percepe dragostea la modul romantic, transformand-o pe Otilia
intr-un ideal feminin: Otilia i se infatisase de la inceput ca o finalitate, ca un premiu mereu dorit si
mereu amanat, al meritului lui. Voia sa faca ceva mai mare din cauza Otiliei si pentru Otilia. El are
nevoie de certitudini, iar comportamentul derutant al fetei il descumpaneste, pentru ca nu-si poate
explica schimbarile de atitudine, trecerea ei brusca de la o stare la alta. Insusi scriitorul justifica misterul
personajului feminin prin prisma imaturitatii lui Felix, afirmand: Nu Otilia are vreo enigma, ci Felix
crede aceasta.
Otilia insasi recunoaste cu sinceritate fata de Felix ca este o fiinta dificila si se
autocaracterizeaza astfel: Ce tanar de varsta mea iti inchipui ca m-ar iubi pe mine asa cum sunt?
Sunt foarte capricioasa, vreau sa fiu libera! [...] Eu am un temperament nefericit: ma plictisesc repede,
sufar cand sunt contrariata.
Ultima intalnire dintre Felix si Otilia, inaintea plecarii ei din tara impreuna cu Pascalopol, este
esentiala pentru intelegerea personalitatii tinerilor si a atitudinilor lor fata de iubire. Daca Felix este
intelectualul ambitios, care nu suporta ideea de a nu realiza nimic in viata si pentru care femeia
reprezinta un sprijin in cariera, Otilia este cocheta, care crede ca rostul femeii este sa placa, in afara de
asta neputand exista fericire. Otilia concepe iubirea in felul aventuros al artistului, cu daruire si
libertate absoluta, in timp ce Felix este dispus sa astepte oricat in virtutea promisiunii ca, la un moment
dat, se va casatori cu Otilia. Dandu-si seama de aceasta diferenta, dar si de faptul ca ea ar putea
reprezenta o piedica in calea realizarii profesionale a lui Felix, Otilia il paraseste pe tanar si alege
siguranta casatoriei cu Pascalopol.
Otilia reprezinta pentru Felix o imagine a eternului feminin, iar pentru Pascalopol o enigma.
Misterul personajului pare a se ascunde in replica de neinteles de la inceputul romanului: Noi nu traim
decat patru-cinci ani.
Realist-clasic prin tema, conflict si prin realizarea unor tipologii, romanul Enigma Otiliei
depaseste prin modernitate formula estetica preferata de scriitor, fiind apreciat ulterior ca balzacianism
fara Balzac (N. Manolescu).