Caracterizarea Otiliei Marculescu

Caracterizarea Otiliei Marculescu
Ca teoretician al romanului romanesc, George Calinescu respinge proustianismul si pledeaza

pentru realismul clasic, romanul obiectiv de tip balzacian. Al doilea dintre cele patru romane scrise de
Calinescu, Enigma Otiliei, aparut in 1938, este un roman de critic, in care realismul, balzacianismul
si obiectivitatea au devenit program estetic. (N. Manolescu)
Enigma Otiliei este un roman de sinteza estetica, in care realismului obiectiv de factura
balzaciana i se asociaza elemente caracteristice altor modele estetice (clasicist, romantic, modern). Este
un roman de inspiratie sociala, insumand dosare de experienta ale unor tipuri umane determinate in
primul rand de circumstantele sociale, apoi de datul psiho-afectiv si de factorul ereditar. Este, insa, si
un roman de problematica morala, un roman de dragoste si un bildungsroman (roman al cristalizarii unor
personalitati, surprinzand etapele devenirii celor doi adolescenti, Felix si Otilia).
Tema fundamentala este cea a existentei unei societati precis ancorata intr-un spatiu geografic si
intr-o perioada istorica (existenta societatii burgheze bucurestene in primul sfert al secolului trecut).
Aceasta tema fundamentala se dezvolta in trei arii tematice: tema mostenirii, a paternitatii sic ea a
iubirii. Se poate identifica si o tema a parvenirii in masura in care toate personajele, cu exceptia lui
Pascalopol, nazuiesc, constient sau inconstient, sa patrunda intr-o sfera sociala superioara, prin
imbogatire, prin casatorie sau prin afirmarea profesionala.
Daca titlul initial (Parintii Otiliei) sublinia tema paternitatii, titlul sub care a fost publicata
cartea reliefeaza eternul mister feminin (enigma este tot acel amestec de luciditate si strengarie, de
onestitate si usuratate, caracterizand pe eroina omonima), dar si misterul unei varste si al vietii insasi
(Aceasta criza a tineretii lui Felix, pus pentru intaia oara fata in fata cu absurditatea sufletului unei
fete, aceasta este enigma afirma scriitorul insusi). Ultima semnificatie cea generala este
luminata de tarzia reactie a lui Felix din finalul romanului: Nu numai Otilia era o enigma, ci si destinul
insusi.
Subiectul romanului calinescian este linear. Desfasurarea epica este lenta, precipitandu-se brusc
doar cu inceputul capitolului al XVIII-lea. Pana atunci, miscarea epica rezulta din insumarea unor
dosare de existenta care fixeaza intr-un cadru social-istoric, economic si etic tipuri psihologice
complexe, bine determinate (exceptie: Otilia). Discursul narativ se realizeaza dintr-o perspectiva
omniscienta (focalizare zero), prin apelul la timpuri verbale trecute.
Actiunea cartii este structurata in douazeci de capitole, romanul fiind construit pe mai multe
planuri narative, care urmaresc destinul unor personaje, prin acumularea detaliilor : destinul Otiliei, al
lui Felix, al membrilor clanului Tulea, al lui Stanica etc.
Conflictul romanului se bazeaza pe relatiile dintre doua familii inrudite (Giurgiuveanu si Tulea).
Conflictul erotic priveste rivalitatea adolescentului Felix si a maturului Pascalopol pentru mana Otiliei.
Desi triunghiul amoros din comedia clasica se regaseste in grupul Felix Otilia Pascalopol sau Otilia
Felix Georgeta, se poate argumenta faptul ca Felix si Otilia alcatuiesc un cuplu de personaje care
ilustreaza tema iubirii, in acest roman realist.
Cocheta si ambitiosul, din tipologia clasica, fata exuberanta si tanarul rational, personaje ce pun
in evidenta antiteza romantica, dar si atractia contrariilor, au in comun conditia sociala adolescenti
orfani care au inca nevoie de protectori (Costache si Pascalopol) si statutul intelectual superior fata de
copiii cu parinti din familia Tulea. Desi orfani, sunt studenti in Bucurestiul anului 1909.
Intaiul portret fizic al Otiliei este realizat din perspectiva lui Felix : Felix privi spre capatul
scarii ca spre un cer deschis si vazu in apropierea lui Hermes cel vopsit cafeniu, un cap prelung si tanar
de fata, incarcat cu bucle, cazand pana pe umeri. Verisoara Otilia pe care o stia doar din scrisori il
surprinde in mod placut, mai ales ca portretul ei apare conturat in opozitie cu cel al fetei batranei Aurica.
Studenta la Conservator, inzestrata cu un temperament de artista, Otilia ii va purta de grija lui Felix, inca
din seara sosirii tanarului in casa lui mos Costache. Neavand o camera pregatita, Otilia ii va oferi cu
generozitate camera ei, prilej pentru Felix de a descoperi in amestecul de dantela, partituri, romane
frantuzesti, cutii de pudra si parfumuri, o parte din personalitatea exuberanta a Otiliei.
Intre cei doi se naste inca de la inceput o afectiune delicata, determinata si de conditia lor de
orfani. Impulsiv si inca imatur, Felix percepe dragostea la modul romantic, transformand-o pe Otilia
intr-un ideal feminin: Otilia i se infatisase de la inceput ca o finalitate, ca un premiu mereu dorit si
mereu amanat, al meritului lui. Voia sa faca ceva mai mare din cauza Otiliei si pentru Otilia. El are
nevoie de certitudini, iar comportamentul derutant al fetei il descumpaneste, pentru ca nu-si poate
explica schimbarile de atitudine, trecerea ei brusca de la o stare la alta. Insusi scriitorul justifica misterul
personajului feminin prin prisma imaturitatii lui Felix, afirmand: Nu Otilia are vreo enigma, ci Felix
crede aceasta.
Otilia insasi recunoaste cu sinceritate fata de Felix ca este o fiinta dificila si se
autocaracterizeaza astfel: Ce tanar de varsta mea iti inchipui ca m-ar iubi pe mine asa cum sunt?
Sunt foarte capricioasa, vreau sa fiu libera! [...] Eu am un temperament nefericit: ma plictisesc repede,
sufar cand sunt contrariata.
Ultima intalnire dintre Felix si Otilia, inaintea plecarii ei din tara impreuna cu Pascalopol, este
esentiala pentru intelegerea personalitatii tinerilor si a atitudinilor lor fata de iubire. Daca Felix este
intelectualul ambitios, care nu suporta ideea de a nu realiza nimic in viata si pentru care femeia
reprezinta un sprijin in cariera, Otilia este cocheta, care crede ca rostul femeii este sa placa, in afara de
asta neputand exista fericire. Otilia concepe iubirea in felul aventuros al artistului, cu daruire si
libertate absoluta, in timp ce Felix este dispus sa astepte oricat in virtutea promisiunii ca, la un moment
dat, se va casatori cu Otilia. Dandu-si seama de aceasta diferenta, dar si de faptul ca ea ar putea
reprezenta o piedica in calea realizarii profesionale a lui Felix, Otilia il paraseste pe tanar si alege
siguranta casatoriei cu Pascalopol.
Otilia reprezinta pentru Felix o imagine a eternului feminin, iar pentru Pascalopol o enigma.
Misterul personajului pare a se ascunde in replica de neinteles de la inceputul romanului: Noi nu traim
decat patru-cinci ani.
Realist-clasic prin tema, conflict si prin realizarea unor tipologii, romanul Enigma Otiliei
depaseste prin modernitate formula estetica preferata de scriitor, fiind apreciat ulterior ca balzacianism
fara Balzac (N. Manolescu).

Caracterizarea Otiliei Marculescu

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Caracterizarea Otiliei Marculescu

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Caracterizarea Otiliei Marculescu

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Caracterizarea Otiliei Marculescu

Ca teoretician al romanului romanesc, George Calinescu respinge proustianismul si pledeaza

S-ar putea să vă placă și