Leoaica tanara, iubirea de Nichita Stanescu

(autor canonic)
arta poetica erotica nemodernista
Poezia "Leoaica tanara, iubirea" face parte din volumui "O viziune a
sentimentelor" din 1964, in care Nichita Stanescu (1933 -1983), prin cuvantul
poetic esential, vizualizeaza iubirea ca sentiment, ca stare extatica a eului poetic,
reflectand lirismul subiectiv.
Este considerata o capodopera a liricii erotice romanesti, individualizandu-se prin
transparenta imaginilor si proiectia cosmica, prin originalitatea metaforelor si
simetria compozitiei.
"Leoaica tanara, iubirea
mi-a sarit in fata.
Ma pandise-n incordare
mai demult.
Coltii albi mi i-a infipt in fata,
m-a muscat, leoaica, azi de fata.
Si deodata-n jurul meu, natura
se facu un cere, de-a-dura,
cand mai larg, cand mai aproape,
ca o strangere de ape.
Si privirea-n sus tasni,
curcubeu taiat in doua,
si auzul o-ntalni
tocmai langa ciocarlii.
Mi-am dus mana la spranceana,
la tampla si la barbie,
dar mana nu le mai stie.
si aluneca-n nestire
pe-un desert in stralucire
peste care trece-alene
o leoaica aramie
cu miscarile viclene,
inca-o vreme,
si-nca-o vreme..."
Definite: Conceptul de arta poetica exprima un ansamblu de trasaturi care

compun viziunea despre lume si viata a unui autor, despre menirea lui in
univers si despre misiunea artei sale, intr-un limbaj literar care-l
particularizeaza.
Tema o constituie consecintele pe care iubirea, navalind ca un animal de prada
in spatiul sensibilitatii poetice, le are asupra raportului eului poetic cu lumea
exterioara si cu sinele totodata.
Poezia "Leoaica tanara, iubirea" este o confesiune lirica a lui Nichita Stanescu, o
arta poetica erotica, in care eul liric este puternic marcat de intensitatea si forta
celui mai uman sentiment, iubirea.
Titlul este exprimat printr-o metafora in care transparenta imaginii sugereaza
extazul poetic la aparitia neasteptata a iubirii, vazute sub forma unui animal de
prada agresiv, "leoaica tanara", explicitata chiar de poet prin apozitia "iubirea".
Structura, compozitie, limbaj poetic
Poezia este structurata chiar de catre Nichita in trei secvente lirice, corespunzatoare
celor trei strofe.
Prima strofa exprima vizualizarea sentimentului de iubire, sub forma unei
tinere leoaice agresive, care ii sare "in fata" eului liric, avand efecte devoratoare
asupra identitatii sinelui, infigandu-si "coltii albi [...] in fata" si muscandu-l "de
fata". Pronumele la persoana I, "mi", "ma", "mi", "m", potenteaza confesiunea
eului poetic in sensul ca el era constient de eventualitatea ivirii sentimentului de
dragoste, care-l "pandise-n incordare/ mai demult", dar nu se astepta ca acesta sa
fie atat de puternic, sa aiba atata forta devastatoare "mi-a sarit in fata", "mi i-a
infipt in fata", "m-a muscat [...]defata".
Strofa a doua accentueaza efectul psihologic al acestei neasteptate intalniri cu
un sentiment nou, necunoscut - iubirea, care degaja asupra sensibilitatii eului
poetic o energie omnipotenta, extinsa asupra intregului univers: "Si deodata-n jurul
meu, natura". Forta agresiva si fascinanta a iubirii reordoneaza lumea dupa legile ei
proprii, intr-un joc al cercurilor concentrice, ca simbol al perfectiunii: "se facu un
cerc de-a dura,/ cand mai larg cand mai aproape,/ ca o strangere de ape". Eul liric
se simte in acest nou univers un adevarat "centrum mundi", un nucleu existential,
care poate reorganiza totul in jurul sau, dupa alte perceptii, cu o forta
impresionanta.
Privirea, ca si auzul, pot fi simboluri al perspectivei sinelui, se inalta "tocmai
langa ciocarlii", sugerand faptul ca aparitia iubirii este o manifestare superioara a
bucuriei supreme, a fericirii, care este perceputa cu toate simturile, mai ales ca se
spune ca ciocarlia este pasarea care
zboara cel mai sus si are un viers cu totul aparte. Eul liric este extaziat de noul
sentiment neasteptat, care-l copleseste, "Si privirea-n sus tasni,/ curcubeu taiat in
doua", curcubeul, ca simbol al unei fericiri nesperate, poate semnifica un fenomen
rar si fascinant, ca si iubirea, sau poate fi un adevarat arc de triumf, de izbanda

cereasca, reflectat in sufletul prea plin al eului poetic.

Strofa a treia revine la momentul initial, "leoaica aramie/ cu miscarile viclene"
fiind metafora iubirii agresive, insinuante, devoratoare pentru eul liric. Sinele
poetic isi pierde concretetea si contururile sub puterea devastatoare a iubirii,
simturile se estompeaza: "Mi-am dus mana la spranceana,/ la tampla si la barbie,/
dar mana nu le mai stie", poetul nu se mai recunoaste, simtindu-se confuz si
bulversat de "atacul" surprinzator al unui sentiment extrem de puternic. Eul liric
identifica sentimentul, nu mai este o "leoaica tanara" oarecare, ci "aramie", stie ca
iubirea este perfida, are "miscarile viclene", dar fericirea traita acum vine dupa o
perioada terna a vietii, "un desert", care capata brusc "stralucire". Iubirea, ca forma
a spiritului, invinge timpul, dand energie si profunzime vietii "inc-o vreme,/si-ncao vreme...". Sau poate, temator, eul liric este nesigur, nu poate sti cat timp iubirea il
va ferici.
Poezia este o romanta cantabila a iubirii, sentiment materializat, vizualizat de
Nichita Stanescu, stare sufleteasca ce capata puteri demiurgice asupra sensibilitatii
eului poetic, inaltandu-l in centrul lumii care, la randul ei, se reordoneaza sub forta
miraculoasa a celui mai uman sentiment.
Imaginile poetice se individualizeaza prin transparenta, dinamism si sugestie
semnificativa pentru "obiectul" iubire, intreaga poezie concentrandu-se intr-o unica
metafora.
PENTRU O ANALIZA APROFUNDATA VETI AVEA IN VEDERE:
Gen: liric
Specie: poezie de dragoste, poezie de idei
Curent literar: neomodernism romnesc, specific deceniului 7, caracterizat prin reluarea legturii
cu poezia interbelic, numit de Ion Barbu, lirism pur
Tem: iubirea/poezia (se pot urma dou fire interpretative)
Motiv: sprncean, tmpl, brbie
Laitmotiv: leoaic
Idee central: Iubirea i poezia declaneaz mari schimbri sufleteti. Fecioara nsetat de iubire,
debordnd de feminitate, se arunc asupra iubitului cu graba unei neiniiate, ca un animal de prad.
Apoi, cnd brbatul este nrobit de vraja ei, femeia se mic viclean, folosindu-i intuiia i
experiena pentru a juca jocul iubirii. Pe de alt parte, poezia are la rndu-i o valoare erotic
deosebit, doar c plcerea este estetic, nu neaprat senzual. Poezia cucerete artistul i l
condamn la Idee, ea devine o deprindere, o existen n sine, prinzndu-l pe eul liric ntr-un deert
strlucitor, unde nu se zrete alt urm omeneasc, dar unde spectrul abstraciunilor se arat ca un
miraj de lumin i mister.

Sentiment poetic: beatitudine

Simbol central: leoaic tnr, n opoziie cu leoaic armie.
Cuvinte-cheie: fa, cerc, curcubeu tiat n dou, ciocrlii, sprncean, tmpl, brbie
Cmpuri lexicale i/sau semantice: corpul omenesc (cmp lexical reprezentat de sprncean,
brbie, tmpl, fa)
Ipostaze ale eului liric: Eul liric apare pe tot parcursul poeziei n aceeai ipostaz: extatic,
surprins de propria-i fericire, robit de vraja fecioarei ptimae, dar n prima strof el dezvluie i o
alt faet a sa naivitatea iniial, cnd nu a considerat potenialul emoional ascuns n inima
leoaicei. Cu toate c se simise pndit, vizat (M pndise-n ncordare/mai demult), ca un vnat
vulnerabil, el se simte perplex i fr a bnui capcana ndrgostirii, el cedeaz, abandonndu-se
fericirii.
De asemenea, e posibil ca eul liric s schimbe punctul central asupra poeziei nsei. Atunci, poetul i
descrie dragostea de art. Iniial, descoper damnat c e nscut s scrie versuri, iar colii acestui
inamic ascuns n inima lui l strpung. Este vorba de poetul-soldat, menit s-i ndeplineasc
misiunea creatoare. Ulterior, el se ndrgostete de blestemul su, scriind din plcerea estet de a
scrie.
i alunec-n netire
pe-un deert n strlucire
Mod de expunere dominant: descrierea
Secvene poetice: corespund exact strofelor
Strofa 1: Leoaica i sare eului liric direct n fa. Mrturisirea pare s fie fcut sub imperiul ocului
pentru c termenul fa se repet de trei ori, ca i cum victima ar simi nevoia de a mprti
celorlali surpriza sa i violena atacului. Colii albi ai leoaicei duc cu gndul la feciorie, nu pentru c
se ia n considerare simbolistica albului virginal, ci pentru c o leoaic cu dini imaculai este o
leoaic neiniiat n arta vntorii, deci o leoaic flmnd i de aceea, mai feroce. Se instaleaz o
tensiune estetic, se anticipeaz un conflict de emoii.
Poezia l alege pe poet, ncercuindu-l, seducndu-l. Fora de expresie a cuvntului sensibil este
nucitoare. Cuvintele par s fi mustit timp ndelungat, crescnd n inima poetului i acum, n
momentul destinuirii lirice, acionnd, rodind.
Strofa 2: Muctura declaneaz delirul poetic. Lumea devine clar, rotund i simpl, iar centrul ei
este nsi iubirea. Privirea nit n sus este un semnalment al extazului, iar curcubeul tiat n dou
situeaz beatitudinea n sfera senzualitii, aceast metafor schind parc din linii rapide forme i
sugestii de natur erotic. Vzul i auzul i dau ntlnire n ceruri, iar ciocrliile, care acompaniaz
aceast dragoste mare, sunt un simbol solar, ocrotitoare ale iubirii. n antitez cu privighetoarea,
ciocrliile exprim voie bun i astfel se deduce c dragostea leoaicei este una nfptuit la lumina
zilei, neoprit de nimeni i nimic, netinuit.
Poetul i accept misiunea i descoper n poezie o surs superioar a cunoaterii.

Strofa 3: Poetul pierde contacul cu senzaiile fireti. Sprnceana ascunde ochiul oglind a
sufletului, privire din interior, bucurie a privirii de dragoste, tmpla nvluie gndul
conceptualizarea iubirii, iar brbia sugereaz gura cea care alint i druiete iubire. Aceste
simboluri sunt creionate cu timiditate aproape, mereu ocolind subiectul principal, adic ochiul,
gndul sau gura. Leoaica s-a maturizat i nconjoar iubirea cu micri viclene, ca i cum ar ncercui
victima, prinznd-o n capcane i mai veninoase.
Poetul pierde legtura cu lumea simurilor i capt acces la o altfel de percepie, dintr-un altfel de
spaiu, comparat cu cel celest. Poezia i supravegheaz mereu creatorul, pzindu-l de el nsui.
Elemente de prozodie: tehnica ingambamentului , 3 strofe neregulate
Elemente de compoziie:
- influene eminesciene:
cnd mai larg, cnd mai aproape,
ca o strngere de ape.
A se compara cu sintagma cuib rotitor de ape, imaginea vizual este aceeai!
- mesajul este transmis prin fraze sacadate, ca ntr-un dialog perplex, ce ia forma unei mrturii.
Particulariti de expresivitate:
- simplitatea formei
- finalul tensionat (nc-o vreme,/i-nc-o vreme...) sugereaz ciclicitatea iubirii
Limbajul poetic (imagini, figuri de stil etc.):
Unele expresii sunt ambigue, contribuind astfel la plasticitatea limbajului:
i privirea-n sus ni,
curcubeu tiat n dou,
i auzul o-ntlni
tocmai lng ciocrlii.
Poezia este i mimarea unui act de comunicare pentru c totul e scris sub unghiul de vedere al unei
mrturisiri, ca i cum s-ar denuna un delict. Receptorul ns e nsi emitorul, concentrnd
schema lui Jakobson. Mesajul e de fapt confesiune sentimental, canalul este poezia, iar codul e
limba poezeasc.