REFERAT GEOGRAFIE

ELEV: TNASE EMILIA EMANUELA

CLASA A XI-A A UMAN BILINGV

ORGANIZAIA NAIUNILOR UNITE

n termeni generali, Organizaia Naiunilor Unite poate fi definit

ca o organizaie cu vocaie universal, att n ceea ce privete entitile
sale state suverane ct i domeniile n care se implic, scopul su
principal fiind meninerea pcii i securitii internaionale.
O.N.U. nu este o organizaie supranaional, nu are competenele
unui guvern mondial, ci reprezint o organizaie de state suverane,
funcionnd ca un centru n care s se armonizeze eforturile naiunilor
prin atingerea unor scopuri i obiective comune . n prezent i are sediul
central situat n New York.
Nucleul sistemului Naiunilor Unite l constituie cele ase organe
principale:

Adunarea General Este constituit din reprezentai ai fiecrui

stat membru. Fiecare stat are drepturi egale de vot. Adunarea
general se ntrunete n sesiuni ordinare sau extraordinare pentru a
discuta cele mai presante probleme mondiale. Adunarea General
i ndeplinete mandatul prin intermediul a ase Comitete
Principale, organisme subsidiare i prin Secretariatul ONU. De
asemenea, rezoluiile Adunrii nu sunt legi, ci doar recomandri.

Consiliul de Securitate Carta Naiunilor Unite acord Consiliului

de Securitate principala responsabilitate n meninerea pcii i
securitii internaionale. Consiliul se poate reuni oricnd, de fiecare
dat cnd exist ameninri la adresa pcii mondiale. Conform
Cartei, toate statele membre O.N.U. sunt obligate s respecte i s
aplice deciziile Consiliului. Consiliul poate lua msuri de
implementare a deciziilor sale. Poate impune sanciuni economice
sau poate impune un embargo asupra armelor. Rareori Consiliul a
autorizat statelor membre s adopte orice mijloace necesare,
inclusiv aciunea militar colectiv, pentru a asigura ducerea la bun
sfrit a deciziilor sale.

Consiliul Economic i Social (ECOSOC) - Aflat n subordinea

Adunrii Generale, coordoneaz activitatea economic i social a
Naiunilor Unite i a organizaiilor din sistemul ONU. n calitate de
forum central de discuie a subiectelor economice i sociale

internaionale i formulare de recomandri de politici, Consiliul joaca

un rol-cheie n cooperarea internaional pentru dezvoltare. Se
poate consulta cu organizaiile neguvernamentale, dezvoltnd astfel
o veriga vital ntre Naiunile Unite i societatea civil.

Consiliul de Tutel A fost nfiinat pentru a asigura

supravegherea internaional a unui numr de 11 teritorii aflate sub
tutel i administrate de apte state membre; de asemenea, s-au
asigurat toate msurile necesare pregtirii necesare pregtirii
teritoriilor respective pentru auto guvernare i independen. Pn
n 1994, toate teritoriilor i obinuser auto-guvernarea sau
independena, fie ca state separate, fie prin alturarea la state
vecine independente. ndeplinindu-i astfel misiunea, Consiliul de
Tutel este alctuit astzi din cei cinci membri permaneni ai
Consiliului de Securitate. i-a amendat regulile de procedur astfel
nct s se poat ntruni doar cnd ocazia ar cere-o.

Curtea Internaional de Justiie Cunoscut i sub numele de

Curtea Mondial, este principalul organism judiciar al O.N.U. Cei 15
judectori ai si sunt alei de Adunarea General i de Consiliul de
Securitate. Ei iau decizii prin vot independent i simultan. Curtea
dezbate disputele dintre state n baza participrii voluntare a
statelor aflate n litigiu. Dac un stat alege s participe la
procedurile curii, atunci este obligat s se supun rezoluiile
acesteia. Curtea emite de asemenea opinii consultative ctre O.N.U.
i ageniile specializate ale acesteia.

Secretariatul Secretariatul se ocup de partea administrativ

a Naiunilor Unite, una esenial, pe baza mandatului aprobat de
ctre Adunarea General, dar i a deciziilor Consiliului de Securitate
i ale altor organisme O.N.U. n fruntea Secretariatului se afl
Secretarul
General,
care
are
drept
sarcin
asigurarea
managementului general.

SCOPURI I PRINCIPII

Scopul primordial al Organizaiei extras din cele 8 alineate ale

Preambulului este: ferirea generaiilor viitoare de flagelul rzboiului, prin
unirea forelor membrilor ei n vederea meninerii pcii i securitii
internaionale, prin garantarea, acceptndu-se principiile i metodele
corespunztoare, c fora armat nu va mai fi folosit dect n interesul
comun i prin statornicirea ntre state a unor relaii de bun vecintate i
de toleran.
n acelai scop, organizaia va urmri crearea condiiilor necesare
meninerii justiiei i respectrii obligaiilor ce decurg din tratate i alte
izvoare ale dreptului internaional. n al doilea rnd, n strns legtur cu
scopul primordial al organizaiei se arat necesitatea de a se favoriza
progresul social i economic, recurgndu-se pentru aceasta i la instituiile
internaionale, i se reafirm credina n drepturile fundamentale ale
omului, n egalitatea n drepturi a femeilor cu brbaii i a naiunilor mici i
mari.
Principiile sunt enumerate n cele apte paragrafe ale articolului 2.
cap.1 al Cartei i nseamn pentru membri obligaii precise, a cror
sistematic nclcare poate duce la excluderea lor din Organizaia Naiunilor
Unite. Trebuie s subliniem c, aa cum va rezulta din cele ce urmeaz,
principiile consacrate n Cart sunt principii unanim admise ale dreptului
internaional, principii ale coexistenei panice:
1. Egalitatea
2. ndeplinirea cu bun credin a obligaiilor asumate;
3. Reglementarea prin mijloace panice a diferendelor internaionale;
4. Interzicerea ameninrii cu fora sau folosirea ei;
5. Acordarea de sprijin Organizaiei Naiunilor Unite n aciunile
ntreprinse n conformitate cu Carta;
6. Obligaiile statelor care nu sunt membre ale O.N.U. Organizaia va
asigura c statele care nu sunt membre ale Organizaiei s acioneze
n conformitate cu aceste principii, n msura necesar meninerii pcii
i securitii naionale;
7. Neintervenia n problemele care sunt esenial de competena intern
a statelor.
Concluzia care se desprinde din analiza scopurilor i principiilor Cartei
O.N.U. confirm caracterizarea dat mai sus menirii acestei Organizaii, ca
Organizaie a coexistenei panice.

CARTA NAIUNILOR UNITE

ncheierea celui de-al doilea rzboi mondial, prin victoria coaliiei
Naiunilor Unite, a creat premisele unei noi ordini internaionale menite s

ntroneze libertatea i pacea n lume, s determine promovarea i protecia

drepturilor omului, s favorizeze progresul social i economic al tuturor
popoarelor. Cluzindu-se dup aceste principii, n iunie 1945, principalele
puteri aliate au semnat, la San Francisco, Carta Naiunilor Unite.
Carta, datorit circumstanelor politice n care a fost elaborat i
adoptat, precum i a cuprinsului ei, larg, generalizator, nu conine o list
detaliat a drepturilor omului i a libertilor fundamentale i nicio definire a
lor. De asemenea, nu este cuprins n textul ei nici prevederea care s nscrie
ntinderea obligaiei internaionale de asigurare a respectrii drepturilor
omului de ctre statele lumii. Pentru aceasta, Carta abiliteaz un numr de
organe s se ocupe de problemele privitoare la drepturile omului. Carta
O.N.U. st la baza unora dintre cele mai evidente mecanisme de
supraveghere i control.

UNIUNEA EUROPEANA

Uniunea Europeana este o organizatie a tarilor europene dedicata

cresterii integrarii economice si intarirea cooperarii inre state. Uniunea
Europeana are sediul in Bruxelles, Belgia.
A fost infintata oficial la 1 noiembrie 1993. Este cea mai recenta organizatie
de cooperare europeana care a inceput cu Comunitatea Europeana de
Carbune si Otel din 1951 care a devenit Comunitatea Europeana in 1967.
Membrii acestei organizatii au fost: Belgia, Marea Britanie, Danemarca,
Franta, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxembourg, Olanda, Portugalia si
Spania. In 1991 guvernele celor 12 state membre au semnat Tratatul Uniunii
Europene (care a mai fost numit si Tratatul Maastricht). Acesta a transformat
Comunitatea Europeana in Uniunea Europeana.In 1994 Austria, Suedia si
Finlanda au intrat si ele astfel numarul total de membrii a ajuns la 15.
Uniunea Europeana are mai multe obiective. In special ea munceste
pentru a promova si extinde cooperarea intre membrii in unele regiuni,
inclusiv in probleme economice, sociale si legate de comert, politica externa,
securitate si probleme judiciare.
Alt obiectiv major a fost implementarea Uniunii Economice si Monetare
(UEM), care a stabilit o singura moneda pentru membrii UE. In afara de UEM,
progresul spre aceste obiective e lent. Abilitatea Uniunii Europeane de a-si
atinge obiectivele a fost limitata de neintelegeri intre statele membre,
probleme economice si politice externe si presiune din partea noilor
democratii est europene de a deveni membre.

CREAREA UNIUNII EUROPENE

La sfarsitul anilor 80, schimbarile politice a facut ca Comunitatea
Europeana sa cresca cooperarea si integrarea. Odata cu prabusirea
comunismului in Europa de Est, statele ex-comuniste au cerut Comunitatii
Europene sprijin politic si economic. CE a hotarat sa ajute multe din aceste
tari dar sa nu le primeasca imediat ca membre. O exceptie a constituit-o
Germania de Est care a fost integrata automat o data cu reunificarea
Germaniei.
Datorita acestor schimbari rapide Germania de Vest si Franta au cerut
o conferinta intraguvernamentala pentru a cauta o mai mare unitate. O
conferinta intraguvernamentala este o intalnire intre membrii, prin care se
incepe procesul schimbarii tratatelor Comunitatii Europene. O alta astfel de
sedinta a avut loc in 1989 pentru a pregati un program si o structura pentru
uniunea monetara, prin care membrii ar trebui sa adopte o singura moneda.
Primul Ministru britanic Margaret Thatcher s-a opus acestei unitati, dar in
1990 John Major a devenit prim ministru si a adoptat o pozitie mai toleranta
in legatura cu unitatea europeana. Aceste conferinte au inceput munca la o
serie de intelegeri care au devenit Tratatul Uniunii Europene.
Tratatul Uniunii Europene a creat Uniunea Europeana si a avut intentia
de a extinde integrarea politica, economica si sociala dintre statele membre.
Dupa discutii lungi a fost acceptat de catre Consiliul European la Maastricht,
Olanda, in decembrie 1991. Astfel scopul principal al Uniunii Europene va fi

Uniunea Economica si Monetara (UEM). Sub UEM membrii UE trebuie sa

adopte o singura moneda pana in 1999. Tratatul Maastricht desemeana
impunea niste criterii stricte pe care statele membre trebuiau sa le
indeplineasca inainte de a intra in UEM. Deasemenea tratatul a creat noi
structurii proiectate pentru a crea politici de securitate si straine mai
integrate si pentru a incuraja o cooperarea mai mare intre guverne in ceea
ce priveste chestiuni judiciare si legate de politie. Statele membre au acordat
organelor de guvernare ale Uniunii Europene mai multa autoritate in anumite
domenii, inclusiv cele legate de mediu, sanatate, educatie si protectia
consumatorului.
Noul tratat a starnit multa opozititie si ingrijorare din partea cetatenilor
UE. Multi oameni erau ingrijorati din pricina UEM care ar inlocui monedele
nationale cu o singura moneda europeana. Marea Britanie a refuzat sa
accepte o parte din elementele tratatului si astfel ea nu va face parte din
UEM si nu va participa la Capitolul Social, un articorl din Tratatul Maastricht
care subliniaza obiective in politica sociala si cea legata de angajati.
Alegatorii danezi au refuzat ratificarea printr-un referendum, in timp ce
alegatorii francezi au fost in favoarea Tratatului printr-o mica majoritate.
Germania a fost o provocare deoarece functia de membru in UE incalca
Constitutia. Intr-o sedinta de urgenta a Consiliului European Danemarca a
refuzat mai multe articole ale Tratatului. Din pricina acestor intarzieri UE n-a
fost inaugurata oficial decat abia in noiembrie 1993.
Reactiile populare impotriva unor aspecte si consecinte ale Tratatului
Maastricht a dus la o alta conferinta intraguvernamentala care a inceput in
martie 1996. Aceasta conferinta a produs Tratatul de la Amsterdam care
revizuia Tratatul Maastricht si alte documente de baza ale UE. Aceste
schimbari aveau rolul de a face Uniunea Europeana mai atractiva oamenilor
de rand.
Tratatul de la Amsterdam cerea membrilor sa coopereze in creearea de
slujbe pe tot teritoriul Europei, protejarea mediului, imbunatatirea sanatatii
publice si respectarea drepturilor consumatorilor. In plus, Tratatul oferea
indepartarea barierelor de a calatori si imigra intre statele membre cu
exceptia Mari Britani, Irlandei si Danermarca. Deasemenea Tratatul dadea
posibilitatea admiterii statelor Est Europene ca membre. Tratatul a fost
semnat de membrii UE la 2 octombrie 1997.

UNIUNEA MONETAR
Incercarea Uniunii Europene de a crea o singura moneda pentru
Europa, cum se spunea si in Tratatul Maastricht, a fost controversata de la
inceput. De exemplu unele tari europene, cum a fost Marea Britanie, s-au
temut ca acest lucru le va ameninta identitatea nationala si autoritatea
guvernului. In ciuda acestor temeri multe state membre au incercat sa
indeplineasca obiectivele economice necesare unei monezi unice:

1. Rata de inflatie a unei tari sa nu fie cu 1,5 mai mare decat media
primelor 3 tari cu inflatia cea mai mica.
2. Deficitul bugetului unei tari sa nu depaseasca 3 la suta din PIB si
datoria guvernului sa nu depaseasca 60 la suta.
3. Dobanda pe termen lung a unei tari sa nu fie cu 2 la suta mai mare
decat media primelor trei tari cu dobanda cea mai mica.
4. O tara nu trebuie sa devalorizeze moneda fata de moneda altei tari
membre UE cu cel putin 2 ani inainte de UEM.
Majoritatea tarilor au gasit a fi foarte greu satisfacerea tuturor
criterilor. Masurile de a reduce inflatia si dobanzile mari au dus la cresterea
somajului, in timp ce eforturile de a controla deficitele guvernamentale
foarte des au dus la cresterea taxelor.
Cum termenul limita pentru UEM se apropia neintelegerile cu privire la
conditile limita pentru a participa cresteau. Cu toate acestea UE a decis in
mai 1998 sa adopte o moneda unica (euro) pentru 11 din cele 15 tari
membre incepand cu 1 ianuarie 1999. Aceasta hotarare a creat deasemenea
si Banca Centrala Europeana care trebuie sa se ocupe de noua moneda si de
politica monetara a UE. Tarile care au adoptat euro-ul au fost: Austria, Belgia,
Finlanda, Franta, Germania, Italia, Irlanda, Luxembourg, Olanda, Spania si
Portugalia.
Marea Britanie, Suedia si Danemarca satisfaceau conditile pentru a se
alatura adoptiei monedei unice dar s-au decis sa nu participe. Grecia spera
sa faca parte dar nu indeplinea conditiile necesare. La 1 ianuarie 1999 cele
11 tari au inceput sa foloseasca euro pentru transferuri electronice de bani si
conturi dar in acelasi timp foloseau si moneda proprie pentru alte scopuri. In
2002 Banca Centrala Europeana va incepe sa scoata monezile si bancnotele
euro.

NATO
Organizaia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) este o alian
politico-militar stabilit n 1949, prin Tratatul Atlanticului de Nord semnat n
Washington pe 4 aprilie, 1949.
Cel mai important pasaj al tratatului este Articolul V, care declar:
Prile convin c un atac armat mpotriva uneia sau mai multora dintre
ele, n Europa sau n America de Nord, va fi considerat un atac mpotriva
tuturor i, n consecin, sunt de acord ca, dac are loc asemenea atac
armat, fiecare dintre ele, n exercitarea dreptului la auto-aprare individual
sau colectiv recunoscut prin Articolul 51 din Carta Naunilor Unite, va sprijini
Partea sau Prile atacate prin efectuarea imediat, individual sau de comun
acord cu celelalte Pri, a oricrei aciuni pe care o consider necesar,
inclusiv folosirea forei armate, pentru restabilirea i meninerea securitii
zonei nord-atlantice.
Aceast fraz s-a referit, la nceput, la cazul n care URSS ar fi lansat un
atac mpotriva aliaiilor europeni ai Statelor Unite, n urma cruia SUA ar fi
trebuit s trateze Uniunuea Sovietic ca i cum ar fi fost atacat ea nsi.
Totui, temuta invazie sovietic din Europa nu a mai venit. n schimb, fraza a
fost folosit pentru prima dat n istoria tratatului pe 12 septembrie, 2001 n
rspuns la Atentatele din 11 septembrie 2001.

ISTORIA
Pe 17 martie, 1948 Benelux, Frana, i Regatul Unit au semnat Tratatul

de la Bruxelles care este o percuziune la nelegerea NATO. URSS i statele

aliate ei au format Pactul de la Varovia n 1955 pentru a contrabalansa
NATO. Ambele organizaii au fost fore oponente n rzboi ul rece. Dup
cderea Cortinei de Fier n 1989, Pactul de la Varovia s-a dezintegrat.
NATO i-a vzut primul angajament militar n Rzboiul din Kosovo, unde a
pornit o campanie de 11 sptmni mpotriva statului Serbia i Montenegru
ncepnd cu 24 martie i terminnd cu 11 iunie, 1999.
Trei foste ri comuniste, Ungaria, Republica Ceh i Polonia, s-au
alturat NATO n 1999 dup ce au fost invitate pe 8 iulie, 1997. La ntlnirea
la vrf de la Praga (Republica Ceh) din 21 noiembrie - 22 noiembrie, 2002
apte ri au fost invitate spre a ncepe negocierile de aderare cu aliana:
Estonia, Letonia, Lituania, Slovenia, Slovacia, Bulgaria i Romnia. rile
invitate s-au alturat NATO n 2004. Albaniei i Fostei Republici Iugoslave a
Macedoniei li s-a comunicat c nu ndeplinesc criteriile economice, politice i
militare i c vor trebui s atepte. Croaia a fcut o cerere abia n 2002 i
este abia la nceputul procesului.
Decizia lui Charles de Gaulle de a revoca comanda militar francez n
1966 pentru a-i dezvolta propriul program de descurajare nuclear, a
necesitat relocarea Centralei NATO din Paris, Frana la Bruxelles, Belgia pn
la 16 octombrie, 1967. n timp ce centrala politic este amplasat n
Bruxelles, centrala militar i cea a Puterilor Aliate ale Europei (SHAPE), sunt
locali zate la sud de Bruxelles n oraul Mons.
Pe 13 septembrie 2001, NATO a invocat, pentru prima dat n istoria
sa, un articol din carta sa prin care se nelege c orice atac asupra unui statmembru este considerat un atac mpotriva ntregii aliane. Asta a venit ca un
rspuns la Atacul terorist de la 11 septembrie 2001.
Pe 10 februarie 2003 NATO a nfruntat o criz serioas deoarece Frana i
Belgia au mpiedicat procedura de aprobare tacit n privina momentului la
care s-ar lua msuri protective pentru Turcia n cazul unui posibil rzboi cu
Irakul. Germania nu i-a folosit dreptul de veto, ns a spus c susinea
vetoul.
Pe 16 aprilie 2003, NATO a fost de acord s preia comanda Forei
Internaionale de Asisten pentru Securitate (ISAF) n Afganistan n august
acelai an. Decizia a venit dup cererea Germaniei i Olandei, cele dou
naiuni care conduceau ISAF la momentul nelegerii. Ea a fost aprobat
unanim de ctre toi cei 19 ambasadori ai NATO. A fost prima oar n istoria
organizaiei cnd a avut loc o misiune n afara zonei atlantice. Canada a fost
n original criticat pentru c i-a luat-o nainte ISAFei.
De-a lungul istoriei, NATO a avut 11 secretari generali. n prezent, secretarul
general al NATO este Jaap de Hoop Scheffer care activeaz n aceast funcie
din 2004.