DEFICIENA

MINTAL

De-a lungul vremii, n literatura de specialitate, au fost utilizati extrem de multi

termeni pentru a desemna deficienta mintala: arieratie mintala (Ed.Seguin),
oligofrenie (E. Bleurer, E. Kraepelin), retard mintal (A. R. Luria, AAMD),
napoiere mintala / ntrziere mintala (OMS - IX CIB, Al. Rosea, M. Rosea),
deficienta intelectuala (A. Busemann, R. Perron), insuficienta mintala (OMS),
subnormalitate grava (OMS - 1958).
Deficienta mintala reprezinta o deficienta globala care vizeaza ntreaga
personalitate a individului: structura, organizare, dezvoltare intelectuala, afectiva,
psihomotrica, comportamental-adaptativa. Nota definitorie pentru deficienta
mintala o constituie alterarea componentei de ansamblu, integritatea biofiziologica
si cea psihologica fiind de fapt o forma diferentiata de organizare a personalitatii.
Referindu-ne la handicapul mental, putem considera ca exista doua tipuri mari de
handicap:
- handicap rezultat din organizarea mintala si a personalitatii, ca
reflectie a acesteia;
- handicap mental de functionalitate, cnd cauza este functionarea deficitara si nu
organizarea n sine.
Handicapul mental, caracterizat printr-o organizare mintala deosebita de cea
statistica normala, cuprinde cele patru categorii de forme clinice att de cunoscute:
debilitate mintala, imbecilitate, idiotie, forme etiologice si polihandicapurile din
aceasta categorie.
Intre formele clinice ale handicapului prin deficienta mentala si cele ale normalului
se distinge o zona de forme intermediare care apartin handicapului prin deficienta
mentala de functionare:
- disritmii de dezvoltare psiho-intelectuala;
- tulburari instrumentale;
9

- inabilitati de tip scolar (debilitate de tip scolar) - acestea fiind incluse n

denumirea de handicap intelectual, introdusa la noi de C. Paunescu.
1.1. Caracteristicile generale ale deficientului mintal
Deficienta mentala se caracterizeaza n planul vietii psihice printr-o serie de
trasaturi generale specifice: vscozitate genetica, heterocronie, rigiditate psihica,
rigiditate a conduitei, deficiente de comunicare, heterogenitate, heterodezvoltare
intelectuala.
B. Inhelder, introducnd termenul de vscozitate genetica, a studiat
particularitatile procesului dezvoltarii la deficientul mintal si a ajuns la concluzia
ca, n timp ce la copilul normal dezvoltarea se caracterizeaza prin fluenta si
dinamism sustinut n procesul de maturizare intelectuala, la copilul deficient mintal
dezvoltarea este anevoioasa si neterminata. Daca la normal, mai devreme sau mai
trziu, constructia mintala se desavrseste la nivelul operatiilor formale, la
deficientul mintal - ndeosebi debilul mintal - aceasta constructie se mpotmoleste,
stagneaza, se opreste undeva n zona operatiilor concrete. Inhelder considera ca
deficientul mintal - n speta debilul mintal - regreseaza adesea de pe pozitia
stadiului atins la un moment dat n dezvoltare, alunecnd napoi spre reactii proprii
stadiilor anterioare. Acest fenomen lasa impresia unei "fugi de efort" n fata
solicitarilor intelectuale mai intense, echivalenta mai degraba cu un reflex de
aparare al debilului mintal dect cu o eschivare intentionata a acestuia.
O caracteristica aparte a deficientului mintal este reprezentata de infantilism,
conduitele acestuia fiind marcate de interese puerile.
Realiznd o paralela ntre copilul normal si cel deficient mintal, L.Not (1973)
prezenta rezumativ asemanarile si deosebirile existente ntre acesti copii: att
copilul normal, ct si cel cu deficienta mintala parcurg acelasi traseu al dezvoltarii
intelectuale, dar n ritmuri diferite; n timp ce n jurul vrstei de 14 ani copilul
normal atinge stadiul operatiilor concrete, deficientul mintal stagneaza, ramnnd
undeva la nivelul treptelor intermediare operational-concrete; procesul de
invarianta a notiunilor, care la copilul normal se contureaza pe la 10-11 ani, la
deficientul mintal > prezinta serioase ntrzieri, adesea ramnnd neterminat;
deficientului mintal ajuns n faza ultima a dezvoltarii sale intelectuale i ramne

inaccesibil rationamentul propozitional bazat pe operatii logice formale, cu notiuni

abstracte.
Termenul de vscozitate genetica nu epuizeaza toate particularitatile dinamicii
dezvoltarii la deficientul mintal, fenomenul dezvoltarii trebuind sa fie corelat cu
particularitatile proximei sale dezvoltari, adica n legatura cu posibilitatile de a
progresa spre stadiul urmator al evolutiei sale. L.S. Vgotski (1960) considera ca
handicapatul mintal se caracterizeaza printr-o zona limitata a proximei dezvoltari,
cu att mai restrnsa cu ct gravitatea handicapului mintal este mai mare. Daca
dezvoltarea handicapatului mintal se mentine mereu sub influenta etapei parcurse
anterior, dezvoltarea copilului normal este puternic orientata spre viitor. Alte
caracteristici ale deficientului mintal sunt: fragilitatea achizitiilor realizate
anterior, caracterul limitat al perspectivelor dezvoltarii ulterioare, alunecarile
ample spre reactii si comportamente specifice stadiilor anterioare.
O alta trasatura specifica acestui deficient este reprezentata
de rigiditate, J.S.Kounin subliniind faptul ca la deficientul mintal
"regiunile psihologice" nu permit schimbul functional ntre ele,
schimb corespunzator vrstei cronologice, din cauza rigiditatii lor.
R. Zazzo descrie o alta caracteristica a deficientului mintal -heterocronia. Autorul
considera ca debilul mintal se dezvolta psihologic diferit de la un sector la altul,
heterocronia cea mai evidenta remarcndu-se ntre dezvoltarea fizica si cea
mintala, ntre somatic si cerebral. Ca atare, diferitele functii si procese psihice ale
debilului mintal nu se dezvolta echilibrat, dezvoltarea uneia putnd fi n
detrimentul alteia.
R. Fau arata ca atunci cnd solicitarile exterioare depasesc posibilitatile de raspuns
individuale ale deficientului mintal se manifesta o alta caracteristica
numita "fragilitatea constructiei personalitatii". Operatiile logice, fiind la un
nivel scazut, nu faciliteaza raporturi sociale stabile si evolutive din partea acestui
deficient, deoarece predomina fragilitatea si infantilismul n comportament.
Fragilitatea personalitatii poate fi disociata (aparnd manifestari de duritate, de
impulsivitate si de lipsa de control) sau mascata (apare la debilii care traiesc ntr-un
mediu securizant, facnd posibila disimularea acesteia).

Fragilitatea se poate manifesta si n planul conduitei verbale, asociindu-se cu

fenomenul labilitatii verbale. Deficientul mintal nu se
11

poate exprima logico-gramatical, nu poate mentine un nivel constant de progres

verbal, nu-si poate adapta adecvat conduita verbala la situatii.
Slabul activism n fata sarcinii si posibilitatile reduse de implicare n activitate ale
deficientului mintal au la baza o motivatie deficitara (lipsa unor scopuri si aspiratii
reale), superficialitate n emiterea judecatilor de valoare, infantilism afectiv (cu o
accentuata instabilitate n relatiile afective si cu o frecventa trecere de la o stare
afectiva la alta).
Cel mai pregnant nsa se manifesta carentele n planul proceselor cognitive.
1.2. Functiile si procesele psihice n deficienta mintala
Toate functiile si procesele psihice sunt afectate, ntr-un fel sau altul, de existenta
handicapului mintal.
Astfel, n planul sensorial-perceptiv se remarca dificultati de analiza, ceea ce
determina perceperea globala a obiectului sau a imaginii acestuia n detrimentul
sesizarii elementelor componente. Desele confuzii care apar n asemenea situatii
sunt cauzate de activismul scazut al debilului mintal fata de activitate. Atunci cnd
partile unui ntreg sunt clar evidentiate (prin subliniere, culoare, pozitie
avantajoasa - centrala etc), analiza este mult usurata, perceptia devenind
consistenta.
Pe fondul coexistentei handicapului mintal cu alte deficiente (vizuale, auditive,
tactil-kinestezice), nespecificitatea perceptiilor se accentueaza. innd cont de
faptul ca si sinteza este deficitara, reconstructia perceptiva se realizeaza incomplet,
iar n situatiile cu grad ridicat de complexitate devine practic imposibila.
Cunostintele si experientele personale reduse l pun pe subiect n situatia de a fi
incapabil de ordonari si ierarhizari menite sa faciliteze o percepere adecvata a
realitatii. n ciuda duratei marite a operatiilor de analiza si sinteza la deficientul
mintal, cmpul perceptiv al acestuia este destul de ngust.
Dificultati si mai mari ntmpina deficientii mintal n perceperea imaginilor,
acestea fiind descrise nesistematic sau "virusate" de elemente nesemnificative sau
straine percepute ntr-o situatie anterioara.

O trasatura definitorie deficientului mintal este caracterul descriptiv al celor

percepute, explicatia fiind totusi prezenta sub forma ei naiva si ncarcata de
enumerari.
12

De mentionat este fenomenul distorsionarii perceptiei, cu particularitati specifice

comparativ cu individul normal. La deficientul mintal fie nu apar iluzii perceptive
atunci cnd situatia ar determina acest lucru, fie este vorba de o labilitate exagerata
n realizarea perceptiei de la o situatie la alta.
Perceptia debililor mintal se caracterizeaza prin inexactitate si lipsa de precizie,
fiind o perceptie nediferentiata, lacunara si cu frecvente tulburari, n timp ce
n perceptia imbecilului nu se discrimineaza esentialul de secundar, ea limitndu-se
la enumerarea rara logica a elementelor percepute.
Perceptia imbecilului are un caracter nediferentiat mai pronuntat, obiectele uzuale
fiind cu greu identificate, continutul tematic al imaginilor nefiind perceput. Ceea ce
realizeaza n plan perceptiv imbecilul este simpla enumerare de elemente, fara o
logica nsa si fara o discriminare a esentialului de secundar (particular).
n cazul idiotului, perceptia este extrem de saraca n continut senzorial, neclara,
fara semnificatie biologica si cu nenumarate si pronuntate perturbari.
n ceea ce priveste planul reprezentarii, se constata imposibilitatea deficientului
mintal de a structura un cmp de reprezentare pe baza de simboluri, fapt ce
dovedeste functionalitatea slaba a structurii semiotice si absenta, aproape totala, a
limbajului interior. n plus, organizarea mintala a deficientului mintal se
caracterizeaza printr-o tulburare multidimensionala la nivelul releului de
reprezentare.
Gndirea deficientului mintal cu gradul de debilitate este deficitara la nivelul
proceselor superioare ale gndirii, putndu-se evidentia anumite trasaturi
definitorii:
- gndire concreta, situativa, bazata pe clisee verbale, pe imitarea
mecanica a actiunilor si a limbajului celor din jur;
- lacune majore n achizitia conceptelor abstracte si o slaba
capacitate de discernamnt;
- dezordini intelectuale;

- imposibilitatea de realizare de conexiuni, similitudini, opozitii, succesiuni,

incluziuni, operatii de reversibilitate sau ireversibilitate;

- incapacitate de sinteza, de structurare a formelor si a structurilor

partiale n ansambluri;
13

- rationamente incomplete, care pleaca de la date partiale, subiective, fara

semnificatie.
Gndirea deficientului mintal sever (imbecil) are cteva trasaturi distincte.
Imbecilii pot ajunge la nivelul "neointelectului", care le pemiite folosirea
experientei anterioare n vederea adaptarii la o noua situatie, nsa au o gndire
fragmentara, labila, lipsita de functia de elaborare si generalizare, fiind incapabili
de a vedea ansamblul, de a se ridica la notiunea generala. Imbecilul poate utiliza
conceptele ca principiu de clasificare, desi este incapabil sa le verbalizeze.
n cazul deficientei mintale profunde (idiotia), gndirea are la dispozitie doar
"paleointelectul", care permite exclusiv utilizarea reflexelor conditionate. Pe fondul
inexistentei relatiilor psihice, activitatea sa se reduce la "viata pur vegetativa", ntre
gesturi si senzatii dezvoltndu-se o "activitate circulara", nsotita de activitatea
n "echo"(reproducerea imediata a gestului sau a sunetului). Stereotipiile sunt o alta
trasatura definitorie a gndirii idiotului.
Imaginatia la toate formele de nedezvoltare cognitiva este saraca, neproductiva,
intensitatea ei fiind invers proportionala cu gradul de gravitate a handicapului,
mergnd pna la absenta ei. La toate formele de deficienta mintala apar frecvent
tulburari ale imaginatiei, sub forma minciunii si a confabulatiei. Minciuna, sub
forma ei patologica (mitomanie), se prezinta n trei variante: mitomanie vanitoasa,
maligna si perversa, fiind ntlnita la tipurile de deficienta mintala situate la
limita superioara. Confabulatia("delirul de imaginatie" - Dupre sau "delirul
de confabulare" - Neisser) reprezinta o traire a unor stari apartinnd fanteziei
subiectului, cu convingerea subiectiva a acestuia ca ele sunt reale si
caracterizeaza debilul vanitos, care, fiind lipsit de judecata si de spirit autentic, se
hazardeaza n afirmatii puerile, extravagante cu scopul de a atrage atentia celorlalti
asupra sa.
n ceea ce priveste nivelul mnezic al deficitului mintal, se poate afirma ca, n
majoritatea cazurilor (exceptnd deficientele severe, grave), acesta nu este
modificat n mod evident. Memoria - n formele usoare si medii ale deficientei
mintale - este considerata ca avnd functie compensatorie, suplinind insuficienta
dezvoltare a proceselor cognitive, superioare. La deficientul mintal, capacitatea de

retinere este relativ mare, bazata fiind nsa pe o memorare mecanica, lipsita de
suplete si fara posibilitatea de utilizare a datelor stocate n situatii noi. 14

La debilii mintal, memoria este dominant mecanica, n timp ce la imbecili ea este

mai putin activa, mai infidela, de scurta durata. Exista cazuri rare de dezvoltare
monstruoasa, hipermnezica - asa-numitii "calculatori de calendare", sau
"hipermnezie de dictionar", "carti de telefon". La idioti, memoria este aproape
inexistenta, fiind imposibila si forma mecanica a acesteia. Lipsa memoriei n acest
caz este evidentiata de nerecunoasterea obiectelor sau a persoanelor din jur de catre
idiot.
O caracteristica aparte a deficientilor mintal este penuria informatiilor retinute de
acestia comparativ cu normalii, reducerecantitativa explicata prin degradarea
calitativa a celulei nervoase si prin functionalitatea redusa a integrarii la nivelul
celor trei tipuri de memorie (memorie senzoriala, MSD, MLD). O alta
particularitate a memoriei la deficientii mintal este slaba fidelitate n evocarea
informatiilor (lipsa de precizie, introducerea de elemente straine, omiterea de
detalii etc).
Totusi, memoria este unul dintre procesele psihice mai usor educabile n acest
handicap si, deci, ea poate fi utilizata compensator n cazul deficientilor mintal n
procesul de recuperare a acestora.
Atentia deficientului mintal difera de cea a normalului nu att sub aspectul
performantelor, ct prin modalitatea organizarii. C. Paunescu (1976) analiza
atentia ca rezultat al organizarii sistemului neuro-vegetativ si distingea doua
trasaturi esentiale ale acesteia: capacitatea sistemului de filtrare a mesajului si
starea afectogena - motivationala. Prima este alterata la deficientul mintal printr-un
element intrisec (structura morfofunctionala) si printr-o organizare aleatorie,
ntruct exista o puternica influenta afectogena n orientarea setului operational.
Atentia se manifesta diferit n functie de gravitatea deficientei. Debilul mintal se
caracterizeaza printr-o atentie sporita, lipsita de tenacitate, forma voluntara fiind
instabila si cu aparenta de normalitate, fiind evidente tulburari cantitative ale
atentiei precum si incapacitatea de concentrare a atentiei sub forma fenomenelor de
neatentie, inertie, de indiferenta sau falsa uitare.Imbecilul prezinta fenomene
de hipoproxie, care la idiot se transforma n aprosexie. Chiar n conditiile unei
atentii spontane, acestia nu sunt capabili de perseverenta, neputnd
urmari obiectele care se deplaseaza n fata lor. Aceasta stare i conduce la

izolare, absenta totala si nimic nu-i poate sustrage din aceasta

autoizolare. Inactivitatea globala a acestora poate fi ntrerupta uneori de accente
de impulsivitate violenta sau de crize de tip coleric.
15

Limbajul deficientului mintal poarta amprenta caracteristicilor de concretism,

rigiditate si inertie specifice nivelului gndirii. Se poate vorbi despre aparitia
ntrziata a vorbirii si despre dificultatile pe care le ntmpina copilul cu deficienta
mintala n folosirea propozitiilor. Dezvoltarea ntrziata a limbajului priveste toate
aspectele sale: fonetic, lexical, semantic, gramatical si atrage dupa sine frecventa
mare a tulburarilor limbajului la aceasta categorie de deficienta.
Tulburarile limbajului la deficientul mintal generate de lezarea sau de inhibitia
nivelurilor de organizare a limbajului (periferic - instrumental, cortical si gnozic de recunoastere auditiva si vizuala) sunt:
-

sindromul de nedezvoltare a vorbirii (cu formele: alalia, audimutitatea etc);

dizartria (pe fondul handicapului de intelect usor sau sever);

disfonia;

- tulburarile gnozo-praxice (tulburari de perceptie auditiva si vizuala si tulburari

praxice ale organelor fonoarticulatorii).
Primele trei categorii dintre tulburarile mentionate anterior apar evidente n
comportamentul de comunicare a copilului, n timp ce ultima categorie se
manifesta disimulat.
Cele mai frecvente manifestari ale tulburarilor limbajului pe fondul deficientei
mintale sunt cele de tipul dislaliei, disgrafiei sidislexiei.
Dislalia deficientului mintal, desi seamana simptomatologie cu cea a copilului
normal, se deosebeste prin faptul ca etiopatogenia dislaliei primului este
structurala, consecutiva unei modificari neurofiziologice, afectnd att momentul
aparitiei limbajului ct si evolutia lui. Cercetarile arata ca decalajul n aparitia
limbajului ntre copilul normal si cel cu deficienta mintala este de 3 - 6 ani, n
functie de gravitatea deficientei. Dupa Weber, n formele foarte severe (idiotie),
primul cuvnt apare la 54 luni si propozitia la 153 luni, n formele severe
(imbecilitate) primul cuvnt este rostit la 43 luni si propozitia la 93 luni, iar n
formele usoare (debilitate) la 34 luni, respectiv 89 luni.
Privind evolutia limbajului la deficientul mintal si acest proces este mult perturbat
nu numai ca durata ci si ca organizare si structurare. Raportndu-ne la latura

expresiva a limbajului se constata ca, ntre 5r7 ani, aria tulburarilor de vorbire este
extrem de ntinsa la deficientii mintal fata de copiii normali (ntre 8 - 12%).
16

O alta caracteristica a tulburarilor limbajului la copilul deficient mintal

este polimorfismul acestora. Rareori la deficientul mintal de vrsta scolara se
ntlneste o dislalie simpla (monomorfa), frecvent depistndu-se forme polimorfe,
alaturi de fenomene dizartrice si de audimutitate.
Deosebirea dintre copilul normal si cel cu deficienta mintala se refera si la
procesul fonerizarii. Daca n cazul primului toate procesele nvatarii limbii au loc
pna la 3 - 4 ani, la cel de-al doilea aceste faze debuteaza cu 2 - 5 ani mai trziu,
dezvoltarea acestor microprocese ale nvatarii limbii avnd loc fara suport ideativ.
O alta caracteristica a limbajului copilului deficient mintal se refera la dimensiunea
(aspectul cantitativ) vocabularuluiacestuia, care pare mai dezvoltat dect cel al
copilului normal, desi, din punct de vedere al instrumentarii si organizarii pe baza
de simboluri, capacitatea primului variaza ntre 20 - 50% din cea a copilului
normal.
Multe cercetari arata ca deficientul mintal ntmpina serioase dificultati n
reprezentarea realitatii prin simboluri si semnificatii si n ntelegerea acestuia.
Procesul de esentializare (conceptualizare) este n cazul acestui handicap foarte
diminuat si neorganizat, asadar cuvntul nu capata valente operationale nici n
planul cunoasterii, nici n cel al dirijarii comportamentului de nvatare scolara si
sociala. Limbajul copilului deficient mintal are puternice accente de infantilism,
care apar pe fondul imaturitatii verbale. Disoperationalitatea limbajului
deficientului mintal se evidentiaza mai pregnant n tulburarea
denumita agramatism, constnd n erori de utilizare a cuvintelor dupa regulile
sintaxei gramaticale. Aceasta tulburare se manifesta att n limbajul oral, ct si n
cel scris (pe fondul existentei unei organizarii afazoide).
Cel mai frapant fenomen este cel de discrepanta ntre capacitatea de normalizare si
cea de definire a partilor de vorbire, urmata de cea a disabilitatilor n analiza, n
discriminare, transformare si operarea sa.
La handicapatii mintal, decalajul ntre dezvoltarea limbajului si celelalte functii
psihice este foarte evident, din cauza faptului ca posibilitatile de ntelegere si de
ideatie ramn limitate, n timp ce capacitatea de exprimare nregistreaza progrese.
Handicapatii mintal au totusi posibilitatea de a-si nsusi unele formule stereotipe pe
care le utilizeaza n conversatii simple. Chiar daca expresiile lingvistice de argou

17

le nvata fara eforturi, comunicarea acestor deficienti nu se desfasoara dupa o

logica anume.
Alte deficiente ale limbajului asociate handicapului mintal sunt: tulburari ale vocii
(slabire a acesteia), caracter neinteligibil al vorbirii (articular defectuoasa), debit,
intensitate si timbru dezagreabile.
Din punctul de vedere al afectivitatii, structurile specifice deficientului mintal sunt
specifice psihopatologiei marginale, fiind usor de depistat fenomene de emotivitate
crescuta, de puerilism si infantilism afectiv, sentimente de inferioritate si anxietate
accentuate, caracterul exploziv si haotic al reactiilor n plan afectiv, controlul
limitat al acestora. Afectivitatea debilului mintal se caracterizeaza printr-o mare
labilitate, irascibilitate, explozii afective. n starile conflicruale, debilul
reactioneaza diferit, fie prin opozitie exprimata prin descarcari afective violente,
fie prin demisie sau dezinteres, fie prin inhibitie, negativism sau ncapatnare.
Deficitul de autonomie afectiva este marcat de nevoia evidenta a debilului de
dependenta, de protectie. Este prezenta, deasemenea, si situatia de blocaj afectiv,
pe fondul unei frustrari afective de ordin familial sau scolar care conduce la
diminuarea, incapacitatea sau pierderea dinamismului de a reactiona la stimuli
care, n mod normal, trebuie sa declanseze actiunea.
In cazul imbecilului (deficientei mintale severe), afectivitatea se evidentiaza prin
indiferenta, inactivitate, apatie, izolare, egoism, uneori manifestari de rautate sau
ura fata de cei din jur, alteori afectiune, atasament exclusiv fata de anumite
persoane.
La nivelul idiotiei (deficientei mintale profunde), afectivitatea este extrem de
labila, cu crize de plns nemotivate, accese colerice subite, violenta paroxistica,
negativism general, reactii imprevizibile.
Rezumnd simptomatologia comportamentului afectiv al deficien
tului mintal (pe baza lucrarilor lui J. De Ajuriaguerra, H. Ey, M. Lemay,
C. Paunescu), depistam urmatoarele trasaturi specifice: imaturitate
afectiva, organizare ntrziata a formelor de comportament afectiv, inten
sitate exagerata a cauzelor afective primare, infantilism afectiv, insufi
cienta a controlului emotional, inversiune afectiva, carenta relationalafectiva.
,

Diferente sesizabile ntre normal si deficientul mintal se observa si daca ne

raportam la planul motivational, la deficientul mintal predominnd interesele si
scopurile apropiate, trebuintele momentane; 18

capacitatea redusa de concentrare a atentiei si neputinta de a prevedea momentele

mai importante ale activitatii l fac pe deficientul mintal (n speta debilul mintal) sa
aiba dese insuccese. Acest fapt faciliteaza instalarea negativismului si a
descurajarii, a lipsei aspiratiilor si a efortului volitional n fata sarcinii. Putem
spune, n plus, ca motivatia existentiala, de devenire, este similara ca intensitate cu
cea a copilului normal, dar Jocul" fortelor este modificat. Daca, pe fondul
normalitatii intelectuale, copilul motiveaza un potential esec printr-o esuare
intelectuala, n cazul deficientei mintale, motivatia este oarecum mai "personala"
(ex.: "nu am avut bani", "am lipsit mult de la scoala").
Aceste particularitati ale activitatii psihice a deficientului mintal se coreleaza cu
tulburarile ce apar n sfera psihomotricitatii.Specifice pentru aceasta deficienta
sunt: timpul de reactie scazut, viteza diminuata a miscarilor, imprecizia lor dublata
de sincinezii, imitarea deficitara a miscarilor cu reflectarea lor n oglinda care
prelungesc timpul de formare a dexteritatilor manuale si care au semnificatie n
deprinderile grafice.
Tulburarile psihomotorii ce apar pe fondul deficientei mintale sunt cele care
afecteaza schema corporala, lateralitatea, orientarea, organizarea si structura
spatiala si temporala, debilitatea motrica si instabilitatea psihomotorie.
si la nivelul comportamentului instinctual putem vorbi de existenta unor
tulburari la deficientul mintal. Este afectat instinctul alimentar, observndu-se
cazuri de exagerare a acestuia, cum sunt cele de bidimie - caracterizata prin
exagerarea senzatiei de foame, fara a putea fi potolita, deficientul mintal mncnd
mult si fara rost cantitati uriase de mncare, de polifagie -crestere a apetitului
nsotita de ingerarea de materii nealimentare sau obiecte necomestibile. Apar, de
asemenea, cazuri depotomanie - senzatie acuta de sete urmata de ingerarea unor
cantitati excesive de lichid si de dipsomanie - nevoie imperioasa de aconsuma
alcool n mod periodic. Exista si tulburari ale instinctului alimentar n sensul
diminuarii lui - anorexie, scaderea sau lipsa totala a poftei de mncare, asa cum
vorbim si de cazuri de aberatii alimentare sau pervertiri alimentare, ntlnite la
unii deficienti mintal - mericismul (regurgitarea voluntara a alimentelor din stomac
n gura si remestecarea lor continua), paraorexiile si pica(ingerarea de substante
nealimentare), opsomania (dorinta de a mnca dulciuri), coprofagia - conduita
patologica exprimata prin ingerarea de materii fecale (aceasta ultima

19

tulburare aparnd doar n cazurile de arieratie profunda). Mai ntlnim la deficientii

mintal grav si cazuri de aerofagie (nghitirea o data cu alimentele si a unei mari
cantitati de aer) si de geofagie (ingerare de nisip sau pamnt).
Un alt instinct puternic afectiv la deficientii mintal este cel de aparare, de
conservare, fie n sensul exagerarii lui - conduite de agresivitate, fie n sensul
diminuarii - conduite de automutilare, fie n sensul abolirii sau lipsei lui totale
- conduite suicidare sau pseudosuicidare.
Tulburarile instinctului de reproducere (sexual) sunt si ele prezente frecvent n
cazurile de deficienta mintala (sub formaautoerotismului de tip
autocontemplare, exhibitionismului, zoofiliei sau incestului), asa cum apare
perturbat si instinctul matern (sub forma abandonarii copilului -imbecili si idioti sau a infanticidului).
Conduita deficientului mintal este frecvent de tip deviant, fara a putea spune ca
handicapul mintal genereaza obligatoriu o deviere comportamentala. Tulburari
comportamentale frecvente n acest caz sunt cele de
tipul vagabondajului sau furtului. De asemenea, copiii cu deficienta mintala - pe
fondul sugestibiiitatii si influentabilitatii lor ridicate si a lipsei de discernamnt - se
pot apuca de mici de fumat, pot ncepe relatii sexuale timpurii si frecvent de tip
aberant sau pot consuma droguri (imitnd comportamentul unor "copii mai mari").
Pot exista si tulburari comportamentale mai usoare de tipul irascibilitatii sau
ineficientei scolare (esec scolar).
Personalitatea deficientului mintal poarta amprenta caracteristicilor functiilor si
proceselor psihice descrise anterior, fiind accentuat caracterul imatur al acesteia,
predominnd forme disarmonice ce implica manifestari comportamentale instabile,
de genul: frica nejustificata, antipatie sau simpatie nemotivate, nervozitate,
iritabilitate, pasivitate, crize de furie, labilitate afectiva etc. Putem spune asadar, ca
personalitatea deficientului mintal este un sistem decompensat (C.
Paunescu, I. Musu, 1997).
Copilul deficient, la fel cu cel normal, se gaseste n permanenta sub presiunea
(uneori foarte crescuta) a unui sistem de solicitare, presiune care intra n
consonanta sau n conflict cu eu-1 si cu personalitatea sa la diferite niveluri,

activitatea intelectuala a deficientului mintal fiind permanent ntr-un raport de

contrarietate cu sistemul de solicitare. 20

Simtomatologia intelectuala si psihica a deficientului mintal prezinta o mare

varietate de forme si intensitati, nct decompensarea nu apare doar ca o forma
simpla de denivelare eu - lume (J. Nuttin), ci este o tulburare profunda. Deficientul
mintal este obligat sub actiunea sistemului de solicitare, sa se "decida" pentru un
comportament similar modelului personalitatii normale, el neputnd nsa sa
realizeze acest lucru dect sub influenta educationala adecvata. Cu alte cuvinte,
deficientul mintal este ntr-o competitie permanenta cu un model pe care nu-1 va
putea realiza niciodata.
Daca forta de structurare si de echilibru a factorilor organizationali ai structurii
mintale pe care se bazeaza personalitatea n general prezinta unele "puncte"
conflictuale, starea sistemului fiind totusi echilibrata, n schimb personalitatea
decompensata (a deficientului mintal) este o structura bazata pe o organizare
mintala n care factorii de perturbare sunt dominanti si stabilizati, ei fiind
definitorii.
1.3. Etiologia deficientei mintale
Etiologia (gr."Aitia" = "cauza", ,ogos" = stiinta") reprezinta o disciplina care
studiaza cauzele unui fenomen (n speta, maladii),
dezvaluind originile si evolutia sa.
Etiologia handicapului mintal consta n aceste stari de deficienta si/sau
incapacitate mintala, care determina scaderea randamentului intelectual si
adaptiv n cauza sub nivelul cerintelor minime ale contextului social dat. Se pune
atunci ntrebarea: n ce consta etiologia deficientei mintale?
Toti specialistii care, sub un aspect sau altul, au abordat aceasta problema
subliniaza, n primul rnd, caracterul complex si variat al etiologiei deficientei
mintale. Factorii cauzali fundamentali se situeaza, nsa, n acele sectoare de baza,
care determina, n general, evolutia socio-umana a oricarui individ:
- zestrea genetica a individului (ereditatea), adica ceea ce el a mostenit de la
predecesori;
~ mediul si influentele educative, adica ceea ce el dobndeste n interactiunea
multipla dintre organismul propriu posesor al zestrei genetice si conditiile de
existenta biologica si sociala.

21

Cauzele care stau la baza aparitiei deficientei mintale sunt extrem de variate,
agentul patogen fiind un mozaic de factori. Lund n considerare criteriile de
natura medicala, psihologica, epidemiologica, genetica n clasificarea cauzelor
deficientei mintale, C. Paunescu si 1. Musu (1997) arata ca exista numeroase
sistematizari ale factorilor -cauza. Cea mai frecventa clasificare este cea care
mparte cauzele deficientei mintale n endogene si exogene, dupa criteriul
localizarii factorului patogen n interiorul sau n afara individului. nsa multi
autori (ex.: J. De Ajuriaguerra) considera aceasta sistematizare pasibila de confuzii
terminologice.
Etiologia starilor de handicap mintal se refera la problema mutatiilor genetice si a
aberatiilor cromozomiale care stau la baza unor sindroame specifice ale deficientei
mintale. Mutatiile genetice si aberatiile cromozomiale se pot produce spontan, prin
interactiunea ntmplatoare dintre organism si mediu. De exemplu, asemenea
fenomene pot avea loc sub influenta unor radiatii - naturale sau produse de om sau sub influenta altor factori. Prin cunoasterea aprofundata a acestor
fenomene sau a altora cu efecte similare asupra dezvoltarii, se deschide
calea controlului lor ntr-un context de inginerie genetica, apta, n viitor, sa-si
aduca o contributie majora la prevenirea unor mutatii negative si aberatii
cromozomiale generatoare de deviatii, inclusiv n dezvoltarea intelectuala a
anumitor copii.
Tot pe baza cunoasterii temeinice a fenomenelor la care ne referim si n conditiile
unui consult de specialitate a celor n cauza, devine posibil sfatul genetic, oferit de
specialisti (medici, psihologi) tinerilor aflati n preajma momentului de a-si
ntemeia o familie.
O clasificare a cauzelor deficientei mintale mai aproape de realitate este realizata
de C. Paunescu si I. Musu (1997), autorii desprinznd trei mari categorii (grupe) de
factori cauzali ai handicapului mintal:
a)

factori biologici (ereditari, genetici);

b)

factori ecologici;

c)

factori psihosociali.

a) Factorii genetici sunt mpartiti la rndul lor n factori genetici specifici si

factori genetici nespecifici (poligenici). Acestia din urma, imposibil de
individualizat clinic sau genetic, formeaza grupa cazurilor "aclinice" sau endogene
(debilitatea endogena subculturala sau familiala), care include majoritatea
deficientilor mintal lejer si de gravitate medie. 22

Evidentiind aceasta categorie de cauze se pun n lumina corelatiile dintre

coeficientul de inteligenta al deficientului mintal si cel al rudelor sale.
Factorii genetici specifici determina sindroame numeroase, nsa rare, cum ar fi:
- aberatiile cromozomiale (care stau la baza sindroamelor Tumer, Klinefelter,
Down etc);
-

ectodermozele congenitale (care duc la aparitia sindromului Sturge Weber etc);

- dismetaboliile (ce determina sindroame de genul idiotiei amaurotice,

sindromului Hunter etc);
-

anomaliile craniene familiale (microcefalia, sindromul Apertt);

- disendocriniile (care determina aparitia cretinismului endemic, hipotiroidismul

etc).
b) Factorii ecologici sunt factori extrinseci, fiind la rndul lor de trei feluri, n
functie de momentul (perioada) cnd actioneaza: factori prenatali (n timpul
sarcinii), factori perinatali (n timpul nasterii) si factori postnatali (dupa nastere,
mai ales n primii 3 ani de viata ai copilului).
Dintre factorii prenatali care cauzeaza deficienta mintala amintim:
. factori infectiosi si parazitari (rubeola, sifilis, toxoplasma provocata de un
parazit care depaseste bariera fetoplocentara, gripe repetate);
. factori umorali (incompatibilitate sanguina a factorului Rh ntre mama si copil);
. factori toxici - de natura exogena (substante chimice administrate mamei,
intoxicatii alimentare, cu alcool, intoxicatii profesionale acute sau cronice,
utilizarea de medicamente cu actiune teratogena);
. iradierea fatului;
. icterul nuclear;
. lezarea sistemului nervos central al fatului ca urmare a unor traumatisme craniocerebrale contactate (cauzate de traumatismele fizice ale gravidei);
. factorii stresanti si oboseala exagerata a gravidei;

. factori de natura socio-economica (prin neasigurarea alimentatiei suficiente si

adecvate, provocnd carente alimentare, malnutritii etc);
23

hemoragiile gravidei (mai ales n primele doua luni de sarcina);

tentativele de avort.

Factorii perinatali (neonatali) sunt reprezentati de:

. traumatisme cerebrale ale fatului (prin interventii obstretice neadecvate,
agresive - forceps);
. asfixia fatului prin strangulare cu cordonul ombilical (asfixia alba si asfixia
albastra), cnd se produce fenomenul de hipoxie;
. prematuritatea nou-nascutului (nascut nainte de termen - sub 9 luni sau
subponderal - sub 2,5 kilograme);
.

hemoragiile puternice;

hipoglicemiile;

ngrijirea perinatala deficitara a nou-nascutului;

Factorii postnatali care actioneaza n primii ani de viata ai copilului (mai ales n
primii 3 ani) sunt:
. bolile infectioase grave de tipul meningitei sau encefalitei;
. bolile primei copilarii (netratate corespunzator sau la timp -rujeola, rubeola etc);
. infectiile nutritive ale copilului;
. traumatismele cranio-cerebrale postnatale cauzate de accidente (lovituri, caderi);
. intoxicatiile (cu plumb, CO, alcool);
. vaccinurile nefacute la timp sau nefcute deloc;
c) Din categoria cauzelor psihosociale ale deficientei mintale enumeram:
. un mediu familial nefavorabil (ostil, agresiv sau indiferent-pasiv);
. carente educative si afective accentuate (copilul fiind privat mai ales din punct
de vedere afectiv, fapt ce afecteaza dezvoltarea sa psihica ulterioara);

. tipul mediului de apartenenta (exista studii care arata ca incidenta fenomenului

deficientei mintale este mai mare n mediul rural dect n cel urban);
. marimea familiei (existnd o mare probabilitate sa apara cazuri de deficienta
mintala n familiile cu multi copii);
. conditiile socio-economice defavorabile.
Mediul, ca factor al dezvoltarii umane, este constituit din totalitatea elementelor cu
care individul interactioneaza. direct sau 24

indirect, pe parcursul dezvoltarii sale. Desi apare ca principal furnizor

al materialului ce stimuleaza potentialul ereditar, actiunea mediului, pe ansamblu
aleatoare, poate fi n egala masura o sansa a dezvoltarii (un mediu favorabil), dar si
o frna sau chiar un blocaj al dezvoltarii (un mediu substimulativ, ostil,
insecurizant sau alienant).
O asemenea situatie, cnd mediul reprezinta o frna sau un blocaj n calea
dezvoltarii, cnd un eventual potential ereditar pozitiv nu este valorificat la nivelul
sau real, copilul ramnnd mult n urma parametrilor obisnuiti ai dezvoltarii pentru
vrsta data, o ntlnim, frecvent, n cazul copiilor cu pseudodeficienta mintala. n
astfel de situatii, datorita limitelor pe care le impune un mediu familial si/sau
institutional viciat -generator de stres si frustrari afective permanente - copiii
respectivi nu-si valorifica suficient un posibil genotip favorabil, dezvoltarea lor
fiind distorsionata si evolund ntr-o directie, mai mult sau mai putin apropiata de
cea pe care o determina o ereditare tarata si/sau o afectare patologica a sistemului
nervos central.
Este foarte important de stiut ca o interventie timpurie, n sensul normalizarii
conditiilor de mediu, n primul rnd ale mediului socio-familial, poate determina
revenirea spre o stare obisnuita si spre o adaptare eficienta a copiilor cu abateri
initiale de la traseul normal al acestui proces.
Un rol hotartor n procesul dezvoltarii timpurii a copilului revine contactului
permanent dintre acesta si mama sa, ca factor central, catalizator, al mediului
familial, contact care, pentru a fi eficient, trebuie sa se realizeze n multiple
planuri: n plan fizic - prin luarea copilului n brate, prin hranirea la sn, prin
sprijinirea la primii pasi si conducerea de mna, prin participarea nemijlocita la
jocurile de miscare ale copilului etc; n plan verbal -prin cuvintele adresate
copilului din primele zile, iar, mai trziu, prin povestirea unor istorioare accesibile,
prin nvatarea unor poezioare simple, prin raspunsuri la numeroasele ntrebari puse
de copil, prin conversatie concreta, prin dirijarea verbala a activitatii copilului
etc; n plan afectiv - prin raspuns la sursul si zmbetele copilului, prin tonalitatea
calda a vocii, prin manifestarea corespunzatoare la adresa copilului a celor mai
variate emotii si sentimente.

Mama este prezenta n viata copilului si indirect, ea fiind, de regula, personajul

central n jurul caruia se cladesc relatiile de familie. si chiar daca, n acest proces,
n anturajul copilului apar - si trebuie sa apara,
25

n perspectiva unei dezvoltari normale - o serie de alte persoane, mai ales tatal,
fratii si surorile, bunicii, chiar daca cu trecerea primilor ani se produce o anumita
ndepartare (pur fizica), mult timp persoana mamei ramne totusi centrala, nu
numai prin sine, dar si prin tot ce-1 nconjoara pe copil. Patul n care doarme
copilul, camera sa, casa parinteasca, mprejurimile acesteia, primele deplasari mai
ndepartate si multe altele sunt toate strns legate de prezenta mamei. n mod
obisnuit, mama revine, adesea, n prim plan si n contact direct cu copilul pe tot
parcursuldezvoltarii acestuia, ea ngrijindu-1 cnd este bolnav, ea conducndu-1
la gradinita sau, n primele zile, la scoala etc. Prin prezenta sa directa, mama este
cea care asigura copilului un sentiment de securitate, un echilibru afectiv.
Privarea copilului de contactul sistematic cu mama sa, fie din motive obiective deces, despartire fortata, fie din motive subiective -abandon, indiferenta mamei,
suprasolicitarea acesteia n activitati profesionale sau de alt gen - poate avea
consecinte nefaste asupra dezvoltarii copilului n continuare. Aceasta mai ales
atunci, cnd, datorita unor afectiuni suferite n perioada prenatala, n momentul
nasterii sau n primii ani de viata, copilul este expus pericolului unei
dezvoltari anormale. n cazul n care unii copii cu deficiente, inclusiv cu
deficiente mintale accentuate, sunt internati de timpuriu ntr-o unitate specializata
de asistenta si educatie terapeutica, lipsa influentelor pozitive exercitate de mama
va duce, inevitabil, la accentuarea manifestarilor negative specificedeficientei
respective.
Cel de al treilea factor care influenteaza dezvoltarea este educatia. Practic, educatia
nu poate fi izolata de conditiile de mediu, ea reprezentnd elementul activ, care
dinamizeaza, organizeaza si orienteaza actiunea mediului asupra individului n
cauza.
O educatie precara - ntelegnd prin aceasta si o instruire prost
conceputa - poate perturba activitatea psihica. Cu alte cuvinte, educatia
precara, instructia conceputa n afara dezideratului si a individualizarii
pot deveni, la un moment dat, surse complementare (daca nu chiar
determinante) de handicapare.
t

Alte cauze ale deficientei mintale sunt reprezentate de vrsta prea frageda sau
prea naintata a parintilor si de scaderea functiei de procreatie a tatalui.
26

1.4. Tipologia handicapului mintal

Putem mparti tipurile de handicap mintal, n functie de IQ (CI - coeficient de
inteligenta) n:
- intelect de limita sau liminar, cu un IQ care variaza ntre 80 -90 si marcheaza
granita dintre normalitate si handicap;
- debilitatea mintala (handicap mintal usor sau deficienta mintala moderata, de
gradul I.), cu un IQ ntre 50 - 70/80;
- handicapul mintal sever (deficienta mintala de gradul al II-lea, sau
imbecilitatea), cu un IQ ntre 20 - 50;
- handicapul mintal profund (deficienta mintala de gradul al III-lea sau idiotia),
cu un IQ sub 20.
a. Deficienta mintala moderata (de gradul I) - debilitatea mintala
Este cea mai frecventa forma de handicap mintal, fiind ntlnita si sub titulatura de
debilitate intelectuala sau ntrziere mintala usoara (OMS, DSM IV). E. Seguin
este cel care a introdus acest termen pentru a-1 deosebi de idiot si de fenomenul de
dementa. Termenul nsa nu are acelasi continut n toate tarile. Astfel, dupa E.
Dupre, debilitatea mintala include toate formele de arieratie mintala: idiotie,
imbecilitate, debilitate mintala. n Germania, termenul este echivalent cu
insuficienta mintala (vrsta mintala de 8 - 12 ani).
Debilitatea mintala este definita diferit; unii autori bazndu-se n definitie pe
deficitul intelectual (deficit de baza), altii pe deficitul psihosocial (care poate sau
nu sa fie implicat n deficitul de baza), iar alti autori presupun ca deficitul de baza
si organizarea psihologica a debilului sunt consecintele unei dezordini relationale
precoce.
Proba scolara ramne pna-n zilele noastre un criteriu de selectie si triere pentru
nvatamntul special a subiectilor (copiilor) suspectati de deficienta mintala.
Putem conchide (C. Paunescu, I. Musu, 1997) ca debilii mintal formeaza grupa de
deficienta mintala usoara, cu un coeficient de inteligenta ntre 50 ~ 70/80,

recuperabili pe plan scolar, profesional, social, educabili, perfectibili, adaptabili

pe planul instructiei, educatiei si exigentelor societatii.
27

Debilul mintal se caracterizeaza printr-o insuficienta a dezvoltarii intelectuale,

care-i lasa posibilitatea sa ajunga la autonomie sociala, fara a-si putea asuma
total responsabilitatea faptelor sale, ntruct este incapabil sa prevada
implicatiile (consecintele) actiunilor sale.
Trasaturi definitorii pentru debilitate sunt: inadaptarea sociala, lipsa de
discernamnt (distinctie ntre bine si rau), naivitatea, influenta-bilitatea (sunt usor
de angrenat n acte ilegale), lipsa (sau diminuarea) motivatiei de a avea grija de
propria persoana. Debilului mintal i sunt afectate operatiile gndirii (maximum de
performanta fiind reprezentat de stadiul operatiilor concrete n dezvoltarea
intelectului). Debilii mintal sunt greu de depistat, ntruct pot avea un
comportament docil, pot manifesta o memorie excelenta (n speta mecanica), o
fluenta verbala buna, sau pot trece neobservati, fiind stersi n comportament,
timizi.
Cu un slab activism n fata sarcinilor pe care le are de rezolvat si cu o motivatie
deficitara, cu superficialitate n emiterea judecatilor de valoare, infantilism n
planul afectivitatii si instabilitate relationala, debilul mintal se caracterizeaza si
printr-un deficit de atentie, printr-o saracie a reprezentarilor si lipsa de detalii.
Gndirea presupune inertie n rezolvarea de probleme (acestea neputnd fi
rezolvate pe cai originale, noi), iar memoria se dovedeste fundamental mecanica,
existnd serioase deficiente pe linia nregistrarii logice a informatiilor si a sesizarii
cauzalitatii fenomenelor.
Totusi, debilii mintal ajung sa-si nsuseasca deprinderile de scris-citit, de calcul
aritmetic, de operare elementara n plan mintal, fara nsa sa atinga nivelul gndirii
formale. Ei pot achizitiona unele cunostinte n activitate si n viata sociala, dar, pe
ansamblu, nivelul dezvoltarii psihice si al adaptarii lor ramne limitat.
nsa trebuie bine nteles faptul ca dezvoltarea mintala maxima la care poate ajunge
un debil mintal nu este echivalenta cu aceeasi vrsta mintala a unui copil normal
(de ex., un debil cu vrsta mintala de 10 ani este diferit de un copil normal de 10
ani chiar daca ei au un nivel mintal identic).
Se poate ntmpla, de asemenea, ca debilii mintal de acelasi pivei intelectual
(stabilit pe baza IQ) sa aiba o dezvoltare scolara, profesionala si sociala diferite,

capacitatea de adaptare la conditiile de viata si de munca ale acestora depinznd de

experienta lor n primii ani de viata, de
28

tratamentul administrat, de atitudinea familiei, a scolii, de esecurile din primii ani

din viata.
Debilitatea mintala se poate prezenta sub mai multe forme n functie de mai multe
criterii luate n clasificare. Astfel, dupa:
. gradul gravitatii insuficientei mintale - distingem debilitatea mintala:
profunda, severa, mijlocie, lejera (criteriu ce include n debilitatea mintala si
celelalte forme ale deficientei mintale);
. mecanismele de producere - diferentiem: debilitate patologica si debilitate
normala;
. factori cauzali s-au evidentiat: debilitatea exogena (dobndita) si debilitatea
endogena (nnascuta). (A. A. Strauss si N. Werner);
.

criteriul determinarii n timp - avem: debilitate primara si secundara.

Debilitatea usoara se caracterizeaza printr-un IQ ntre 50-85. Copiii cu aceasta

forma de debilitate sunt educabili, facnd fata exigentelor scolare obisnuite pna la
vrsta de 10 ani. Ei se mpart n doua categorii: unii la care exista o reala debilitate
si altii la care debilitatea este usoara, functionala (cauza fiind subnutritia) sau
culturala (ntrzierea fiind n planul achizitionarii informatiilor si posibil de
depasit). Debilii mintal usor sunt sugestionabili, putnd fi repede recrutati n
grupuri delincvente, dar putnd ajunge si buni executanti n profesii nu foarte
complicate, cu caracter accentuat repetitiv.
Debilitatea moderata se exprima printr-un IQ de 35 - 50 si un nivel mintal de 5 7 ani la vrsta adulta. Depistarea copiilor cu aceasta forma de deficienta mintala se
face usor, ntruct ei nvata sa vorbeasca foarte greu, stabilesc cu dificultate relatii
sociale, sunt dependenti de o persoana din anturaj, au anumite anormalitati fizice
care afecteaza coordonarea miscarilor sau comportamentul.
Debilitatea severa cu un IQ ntre 20-35 nu depaseste nivelul intelectual de 3 - 5
ani. Un astfel de copil nvata sa vorbeasca la un nivel foarte simplu, are defecte
fizice si este foarte dependent de prezenta cuiva din anturajul sau.

Debilitatea profunda presupune un IQ sub 20 si este cea mai dramatica forma de

deficienta mintala, nednd posibilitatea nici macar nvatarii de miscari simple si
necesitnd o supraveghere si o ngrijire permanente din partea celorlalti.
29

O alta clasificare a debilitatii presupune mpartirea ei n exogena

si endogena. Debilitatea endogena include acele debilitati considerate "normale"nnascute, n timp ce debilitatea exogena se refera (dupa A. A. Strauss) la acei
copii care au suferit nainte sau n timpul nasterii de o infectie a sistemului nervos
central cu consecinte negative n plan perceptiv, conceptual si comportamental.
Asemenea debili mintal sunt caracterizati prin hiperactivitate, instabilitate a
dispozitiei, anxietate, labilitate, agresivitate, la care E. Doll adauga dificultati de
limbaj, deficit vizual, de auz, lateralitate de ritm.
Formele de debilitate mintala primara si secundara au la baza criteriul aparitiei
n timp. Astfel, debilitatea primarainclude toate cazurile care au drept cauza
o transmisie familiala, n timp ce forma secundara nscrie acele cazuri
determinate de anomalii de dezvoltare sau de accidente si boli.
Alaturi de aceste forme de debilitate mintala, din punct de vedere clinic se pot
distinge doua forme mari: debilul armonic,la care insuficienta intelectuala este
primordiala si debilul dizarmonic, la care tulburarile intelectuale sunt asociate cu
cele afective.
Debilul armonic (Th. Simon, G. Vermeylen) - sinonim cu "debilul ponderat" sau
"utilizabil" sau "simplu pasiv" - marcheaza cazurile la care deficitul intelectual
constituie elementul fundamental. Acest deficit este posibil de compensat datorita
calitatilor afective, docilitatii, pasivitatii, adaptabilitatii, fiind posibila educarea.
Debilul dizarmonic - sau "debilul complet" - se caracterizeaza prin preponderenta
tulburarilor de comportament si a celor afective la care se pot adauga si tulburari n
plan psihomotor. Exista, dupa Simon si G. Vermeylen, mai multe forme de
manifestare a debilitatii dizarmonice: debil instabil, excitat, emotiv si hipermotor,
prostul, apaticul, debilul epileptoid, pervertit sau pervers, fiecare forma avnd
anumite trasaturi specifice. Astfel, de exemplu, debilul dizarmonic
instabil se caracterizeaza prin incapacitatea de concentrare, agitatie, incoerenta,
inconstienta etc, n timp ce debilul dizarmonic emotiv se evidentiaza printr-o
instabilitate afectiva mai pronuntata, dar un nivel intelectual superior primilor.
Prostul - "debilitatea mintala camuflata" - se caracterizeaza printr-o buna
capacitate mnezica, o aparenta usurinta verbala, sugestibilitate, manierism,
randament scolar mediocru, n timp ce lenesul 30

(alt tip de debilitate dizarmonica) manifesta indolenta, lipsa de dinamism,

incapacitate decizionala (lenea fiind din nastere sau ocazionala).
b. Deficienta mintala severa (de gradul II) - imbecilitatea
Imbecilitatea este cea de-a doua forma de deficienta mintala, situata ntre nivelul
deficientei profunde si cel al debilitatii mintale, reprezentnd un procent de 18 20% din totalul deficientilor mintal. Imbecilitatea, stare mintala deficitara
ireversibila, consta n incapacitatea de a utiliza si ntelege limbajul scris-citit
(fiara ca acest lucru sa fie consecinta unei tulburari vizuale, auditive, sau motrice
etc.) si de a avea grija depropria-i ntretinere.
In urma unor influente medico-pedagogice, imbecilii pot totusi sa ajunga sa
citeasca si sa scrie, dar o fac la nivelul silabelor si al cuvintelor. Imbecilul, capabil
sa achizitioneze un volum minim de cunostinte, insuficiente nsa pentru o
scolarizare corespunzatoare si pentru realizarea independenta a unei activitati, este
instruibil pna la un punct. De asemenea, el este n stare de unele calcule
elementare, fara a putea nsa achizitiona conceptul de numar si a-si forma o
reprezentare clara despre numere si componenta lor.
Coeficientul de inteligenta asociat acestei forme de deficienta variaza la diferiti
autori ntre 20 - 55/60, n timp ce vrsta mintala atinsa de un imbecil se
situeaza n intervalul 3-7 ani.
Din punctul de vedere al capacitatii, imbecilul este o persoana incapabila de a se
ntretine singura, dar cu o capacitate normala de autoprotectie, neflind necesara o
asistenta permanenta. Este capabil sa se apere mpotriva pericolelor obisnuite (apa,
foc, dificultati stradale). Aceasta capacitate a imbecilului (de autoprotectie) l
deosebeste, de fapt, de idiot.
Ritmul sau de dezvoltare fizica si psihica nu-i permite dect o adaptare sociala
relativa, imbecilul fiind capabil de adaptabilitate la activitati simple, rutiniere, n
conditii de plasare n institutii de asistenta si protectie psihopedagogica de tip
camine-scoala. Viitorul social al acestui deficient mintal depinde, n mare masura,
de mediul de viata si de afectivitate. Imbecilul stabil se va putea ncadra ntr-o
disciplina sociala elementara, iar daca vorbim de imbecilul cu manifestari
psihopatice, acesta va fi institutionalizat.

31

Sintetic, putem spune ca imbecilii formeaza acea grupa de deficienti mintal cu un

IQ de 30-50, recuperabili din punct de vedere profesional si social, educabili si
perfectibili, adaptabili la procesul de instructie, educatie, cu un anumit grad de
relativitate nsa, integrabili n comunitate n conditii protejate.
Exista mai multe forme clinice de imbecilitate, clasificate n functie de diferite
criterii.
Dupa gradul de deficit, E. Seguin mparte imbecilitatea n: superioara (debilitate
profunda) si inferioara, iar E.A. DoU afirma existenta a trei grade de imbecilitate:
inferior, mijlociu si superior.
Dupa comportament, A.F. Tredgold sustine o clasificare de tip binar: imbecil
stabil (apatic) - linistit, fara agresivitate manifestata, inofensiv, cu o afectiune
preponderent paterna si imbecil instabil (excitat) - agresiv, agitat, incapabil de a sta
locului, vorbind fara ntrerupere.
n functie de afectivitate, activitate voluntara si
particularitatile neurodinamicii, S.M. Pevzner gaseste doua grupe de imbecili: a
nepasatorilor, inhibatilor, somnolentilor, apaticilor, indiferentilor si a doua, formata
din cei dezinhibati, nelinistiti, excitabili, agresivi.
Exista si forme clinice aparte de imbecibilitate avnd la baza o etiologie
necunoscuta: arieratia autistica (deficit intelectual pronuntat, absenta comunicarii
cu posibilitati de educare reduse, capabil doar de automatisme si de
comportamente conditionate),imbecilii prodigiosi (caracterizati printr-o dizarmonie
de dezvoltare intelectuala si prezenta unei hipermnezii mecanice fantastice).
c. Deficienta mintala profunda (de gradul al III-lea) - idiotia
Idiotia reprezinta forma cea mai grava, mai dramatica de deficienta mintala,
previzibila din copilarie, din fericire rar ntlnita (5% din totalul deficientilor
mintal).
Contemporan, idiotia se defineste dupa criteriul capacitatii de autoprotectie, adica
al capacitatii de a raspunde de propria securitate n viata de toate zilele, fiind
ncadrata n grupa deficientelor mintale cu importante tulburari organo-vegetative,

senzorio-motrice si instinctive. Idiotul nu este dect o persoana cu deficit mintal,

incapabil sa vegheze asupra propriei sale sigurante n viata cotidiana.
32

Dezvoltarea intelectuala a idiotului se opreste la un nivel inferior celui de 3 ani,

pe fondul unui IQ situat sub 20.
Idiotul este recuperabil doar ntr-un grad foarte mare de relativitate n plan
profesional, fiind posibil de plasat doar n conditii de munca protejata.
si din punct de vedere somatic exista n cazul acestei deficiente mintale anumite
caracteristici: o stagnare a dezvoltarii fizice, un "facies" aparte - frunte ngusta,
urechi malformate, frecvente anomalii dentare, ale limbii sau ale craniului.
Rezistenta la infectii a idiotului este extrem de scazuta si de aceea mortalitatea n
rndul acestor deficienti mintal este destul de frecventa.
Afectivitatea idiotului este puternic marcata de primitivism, frecvent acesta
manifestnd o afectiune narcisica pentru propriul corp.
Exista forme clinice distincte ale idiotiei, n functie de variate criterii de
clasificare, desi unii autori considera ca nu exista idiotie, ci idioti.
Dupa criteriul limbajului (E. Seguin) exista trei forme de idiotie: idiotul a carui
comunicare se rezuma doar la cuvinte si propozitii scurte, idiotul la care articularea
se limiteaza la cuvinte monosilabice, idiotul la care limbajul lipseste total.
Dupa criteriul anatomic (Bourneville) se disting sapte tipuri de idiotie: idiotia cu
microcefalie, idiotia cu hidrocefalie, idiotia asociata cu ntrziere n dezvoltarea
cerebrala, idiotia asociata cu agenezie cerebrala, idiotia asociata cu scleroza
hipertrofica, idiotia asociata cu scleroza atrofica, idiotia mixodermatoasa.
Dupa criteriul gradului de gravitate (F. Voisin, CI. Kohler, J. de Ajuriaguerra)
exista doua tipuri mari de idiotie: idiotia completa si idiotia incompleta (partiala).
Idiotia completa este tipul de idiotie rar ntlnita, fiind fixata la nivelul
automatismelor, al activitatii rudimentare, al comportamentelor instinctive,
dezordonate (fie de natura alimentara - ex. bulimie, fie de natura sexuala - ex.
masturbatie). n general, idiotul cu aceasta forma traieste foarte putin. Idiotul
complet are afectata cronic o parte sau tot sistemul nervos, ramnnd la nivelul
vrstei mintale de 1 an, fara posibilitati de comunicare, cu tulburari neurologice
serioase. Viata sa este pur "vegetativa", actiunile sale sunt instinctive, reflexe,

impulsive, astfel ca sansele sale de a supravietui sunt reduse. Functiile sale

vegetative sunt
33

limitate la o lacomie evidenta, cu sau tara perturbarea gustului, mncnd orice i

apare n cale, din aceasta cauza aparnd frecvent fenomene de diaree sau de ocluzii
intestinale.
Idiotul incomplet (partial) se caracterizeaza prin afectarea partiala a sistemului
nervos, printr-o vrsta mintala de trei ani si deficite senzoriale destul de accentuate.
Perceptiile lui sunt slab dezvoltate, memoria i este relativ dezvoltata la nivelul
recunoasterii obiectelor si a persoanelor din jur, a unor date concrete si simple
referitoare la experienta sa de viata. Posibilitatile de comunicare ale idiotului
incomplet sunt reprezentate de cuvinte de tip monosilabic, el avnd dificultati de
ntelegere chiar si a comenzilor simple. De asemenea, planul motric este grav
afectat n aceasta forma de deficienta mintala: paralizii ale membrelor inferioare,
anchilozari etc. Miscarile idiotului incomplet sunt anormale, ritmice, stereotipe, cu
tremuraturi, balansari ale trunchiului sau ale capului, sugere de degete etc. n
general, acest idiot este inert, foarte rar agitat sau turbulent. Spre deosebire de
idiotul complet, nu distinge ce este si ce nu este comestibil, desi prezinta tendinte
primitive de foame si de sete. n plus, aceasta forma de idiotie este una cu un
oarecare grad de dezvoltare, dnd posibilitatea achizitiei unui numar de mecanisme
motorii elementare, de relatii afective simple si a unor posibilitati de dresaj.
Dupa posibilitatile de dezvoltare, Ajuriaguerra distinge alte doua tipuri de idiotie:
idiotia automatico-reflexa - la nivel neo-natal, corespunzatoare idiotiei complete si
idiotia cu un anumit grad de dezvoltare, echivalenta cu idiotia incompleta.
Acelasi autor mparte idiotia n mai multe tipuri, n functie de criteriul
afectiv: idiot apatic, placid, indiferent, relativ maniabil si idiotul excitabil, cu
tendinte distructive de autoranire, automutilare.
d. Handicapul de intelect liminar (de limita)
n afara celor trei forme clinice ale deficientei mintale descrise anterior (debilitate,
imbecilitate si idiotie), exista si o forma de handicap mintal care acopera zona de
granita dintre normal si patologic sl este reprezentata de handicapul de intelect
liminar.

Aceasta forma de deficienta mintala se ntlneste cnd vorbim despre un decalaj

ntre vrsta mintala si vrsta cronologica de 2 ani, 2 ani si jumatate la 10 ani,
decalaj care va creste treptat pna la 5 ani
34

la 15 ani. Caracteristic pentru handicapul li m in ar este

plafonarea intelectuala la vrsta de 10-12 ani (nivelul clasei a V-a).
Din punct de vedere somatic, copilul cu acest tip de deficienta este subdezvoltat
att ponderal, ct si statural, avnd frecvent semne de rahitism si anemie. In plan
neurologic pot exista tulburari motorii de tip paralitic, tulburari de echilibru,
fenomene hipoacuzice etc.
Din punct de vedere psihopatologic, copiii cu handicap liminar au anumite
caracteristici definitorii: n conditii de sarcini scolare dau raspunsuri inegale (cnd
corecte, cnd incorecte), formuleaza un raspuns n etape (avnd nevoie de ajutor,
de ntrebari suplimentare si de o atitudine ncurajatoare din partea nvatatoarei n
acest sens), solicita timp pentru a raspunde unei ntrebari. Ei sunt capabili sa
rezolve probleme cu un anumit grad de dificultate (complexitate), dincolo de care
nsa se lovesc de insucces scolar. In planul lexicografic pot ntmpina
dificultati, asa cum si n plan relational exista unele greutati, din cauza anxietatii
puternice si a nesigurantei care i caracterizeaza. Labili emotional, cu o teama de
esec constanta, iara a fi stapni pe ei nsisi, acesti copii potabandona brusc o
activitate (aparent fara un motiv anume).
1.5. Diagnosticarea deficientei mintale. Diagnosticul diferential
Pna n prezent, att pe plan national ct si international nu exista criterii unice
pentru diagnosticare, ntruct starea de deficienta mintala este dificil de
diagnosticat din cauza unui complex de factori: mijloacele de diagnosticare sunt
insuficient de perfectionate, modificarea psihometriei (care nu este suficienta
pentru a stabili cu certitudine starea de deficienta, ea constituind doar un indicator
ce ofera posibilitatea unei cuantificari), dificultati n discriminarea deficientei
mintale veritabile de cea aparenta, consecinta unor deficite informationale si a
faptului ca se raporteaza la nivelul de exigenta sau la gradul de toleranta impus
demediul social.
Complexitatea sindromului de deficienta mintala caracterizat prin nedezvoltarea,
oprirea sau perturbarea dezvoltarii mintale, n special a functiilor cognitive,
consecinta a unor cauze endocongenitale sau aparute n cursul primei copilarii,
impune necesitatea stabilirii diagnosticului diferential sub multiple aspecte.

35

a) Diagnosticul diferential n cadrul sindromului de deficienta

mintala
Formele clinice ale sindromului de deficienta mintala sunt extrem de multiple, n
functie de natura etiologica, de gravitatea deficientei, de modul de organizare a
personalitatii. Asa se explica varietatea tabloului simptomatologie n domeniul
somatic, neurologic, psihopatologic.
Se disting, astfel, trei forme de deficienta mintala, n functie de gravitate: lejera,
medie, profunda.
Criteriul psihometric si cel scolar pot constitui doi indicatori care duc la
precizarea diagnosticului diferential n functie de anumiti parametri: capacitatea de
adaptare la grupul social de diverse densitati, ritmul de dezvoltare etc.
b) Diagnosticul diferential fata de starile cu simptomatologie
apropiata
Frecvent, din cauza unor tablouri simptomatologice apropiate de cel al deficientei
mintale, apar confuzii cu implicatii privind prognoza si depistarea posibilitatilor de
perfectibilitate.
Din acest punct de vedere, deficienta mintala trebuie diferentiata de:
- persoanele cu dezvoltare psihica normala, dar neinstruite (care
supuse instruirii, chiar tardive, pot depasi plafonul cognitiv initial);
- ntrzierea mintala (pedagogica scolara), cauzata de carente
afective, mediu social deficitar, carente educative etc;
- pseudodebilitatea mintala (persoana are cunostinte normale, dar
adaptarea sociala este deficitara, aidoma deficientului mintal);
- starile de ntrziere mintala determinate de unele deficite
senzoriale (de vaz sau de auz).
c) Diagnosticul diferential n raport cu fenomenologia
psihopatologica

Aceasta problema continua sa fie controversata. Dupa C. Gorgos (1991),

diagnosticul diferential al deficientei mintale se stabileste cu:
- starile deficiente de tip psihopatoid;
- alte stari deteriorate, n care dezvoltarea psihica este normala pna la data
mbolnavirii (afectiuni toxice; traumatice etc);
- tulburarile de dezvoltare a personalitatii;
- psihozele cu evolutie defectuala (autism infantil);
36

- deficite senzoriale primare care, reducnd posibilitatile de comunicare, duc la

ntrziere mintala usoara, secundara.
De asemenea, trebuie facuta o distinctie ntre deficienta mintala si alte forme
psihopatologice: dementa precoce (care presupune regresia functiilor deja
elaborate), deteriorarea mintala (un deficit mintal ireversibil, temporar sau
definitiv, ca urmare a unor leziuni organice sau functionale ale creierului, a unor
boli mintale sau mbatrnirii fiziologice), epilepsia, reactiile
nevrotice sipsihopatice, tulburari de comportament.
1.6. Limite si posibilitati n recuperare a handicapatilor mintal
Termenul de "recuperare", specific Romniei, are n esenta, o semnificatie
echivalenta, desi e sesizabila o anume ncarcatura medicala si sociala (legata de
mostenirea "recuperarii" prin munca). Recuperarea se refera la restabilirea,
refacerea sau reconstituirea unei functii umane, plecndu-se de la premisa ca
aceasta s-a pierdut. Notiunea pare, astfel, inoperanta n cazul deficientelor
dobndite sau al celor n care e evident imposibila refacerea.
Scopul recuperarii consta, asadar, n valorificarea la maxim a posibilitatilor
individului handicapat, functiile psiho-fizice nealterate trebuind antrenate pentru a
prelua activitatea functiilor afectate. Se urmareste astfel formarea unor abilitati si
comportamente care sa-i permita handicapatului o integrare n viata profesionala si
sociala.
Metodologia utilizata n acest scop poate fi preponderent psihologica,
pedagogica sau medicala; rezultatele cele mai bune se obtin prin combinarea celor
trei forme, adoptndu-se astfel o actiune unitara concretizata n terapia complexa a
recuperarii. Accentul pus pe una sau pe alta dintre cele trei componente trebuie sa
tina seama de: gravitatea handicapului, evolutie, nivelul dezvoltarii functiilor
neafectate, de posibilitatea suplinirii functiilor deteriorate de catre formatiunile
sanatoase, de vrsta cronologica si mintala a subiectului, sexul sau etc.
Principalele forme de recuperare sunt realizate prin: nvatare, psihoterapie si
terapie ocupationala.
a) Recuperarea prin nvatare

Este o metoda de interventie recuperatorie cu att mai eficienta cu ct ncepe ntr-o

forma organizata de la vrsta prescolara, tinnd cont de
37

specificul handicapului. Formele de nvatare eficiente n recuperarea handicapului

mintal sunt cele de tip afectiv si motivational, forme ce trebuie nsotite obligatoriu
de nvatarea moralasi nvatarea motrica.
Acolo unde este posibil (n functie de gravitatea deficientei mintale) se poate
realiza si nvatarea de tip intelectual, avnd drept obiectiv acumularea de
informatii elementare, nsusirea unui aparat conceptual, a operarii instrumentale. n
acest tip de nvatare,metodele verbale sunt esentiale.
O alta forma de nvatare utilizata n recuperarea deficientei mintale este nvatarea
sociala, prin care handicapatul este orientat spre modele comportamentale
concrete, stimulndu-se capacitatea sa de imitare spontana. In acest context,
empatia este fenomenul de baza n stabilirea relatiilor interpersonale. Utila este
folosirea de ntaritori, att pozitivi (recompensa - materiala sau de tip afectiv,
lauda etc), ct si negativi (admonestarea, sanctionarea verbala etc).
b) Recuperarea prin psihoterapie
Desi este o metoda de interventie eficienta, ea este destul de putin utilizata n
unitatile pentru handicapati mintal. In cazulformelor usoare si medii de
deficienta mintala, poate contribui cu succes la refacerea psihica si sociala a
handicapatului. Desi nu nlatura propriu-zis handicapul, psihoterapia actioneaza
pozitiv asupra personalitatii individului deficient mintal, nlaturnd anxietatea,
negativismul, starile conflictuale, activnd motivatia, devenind un energizator
pentru subiect.
Dintre formele psihoterapiei, adecvate handicapului mintal sunt psihoterapia
sugestiva si psihoterapia de relaxare, tinndu-se seama de gradul crescut de

sugestibilitate, influentabilitate si dependenta al handicapatului mintal. Sugestia

verbala pozitivaactioneaza astfel pentru ameliorarea - nlaturarea unor
comportamente aberante (de tip deviant), pentru formarea unor atitudini favorabile
nvatarii si activitatii, pentru stimularea dorintei si interesului deficientului mintal
pentru viata de colectiv.
Desi psihoterapia de relaxare (ex: antrenamentul autogen Schultz) uzeaza de
sugestie, ea o depaseste pe aceasta, avnd o dubla actiune: att asupra psihicului
ct si asupra fizicului, urmarindu-se organizarea vietii volitionale si directionarea
deficientului mintal spre dobndirea autocontrolului asupra functiilor sale
fiziologice.
38
Pentru succesul acestor tehnici de relaxare este necesar un anumit grad de
ntelegere si de participare constient-voluntara din partea handicapatului, fapt care
le face viabile doar n formele usoare de deficienta mintala.
Rezultate foarte bune n recuperarea deficientului mintal ofera terapia ludica
(ludoterapia), prin care se pot atinge toate obiectivele propuse n recuperare:
dobndirea deprinderilor de viata cotidiana elementare, formarea abilitatilor de
munca (pentru anumite meserii), cstigarea unei autonomii personale, a
posibilitatilor de comunicare si relationare sociala, n vederea integrarii lor n
colectiv si n societate.
c) Recuperare prin terapie ocupationala
Poate fi utilizata cu succes n toate formele de handicap mintal, dintre formele de
terapie ocupationala semnificative enumernd: ludoterapia, arterapia,
dansterapia, ergoterapia. Aceste metode de recuperare au "priza" la deficientii
mintal din cauza interesului viu manifestat de multi dintre ei pentru muzica, dans,
pictura, joc, confectionare de obiecte etc, activitati care sunt nu numai momente
de consumare a energiei, ci si ocazii de formare si dezvoltare a
abilitatilor motrice, practice sau adeprinderilor profesionale. La copiii mai
mari, foarte eficienta este ergoterapia, care contribuie la integrarea lor ntr-o
activitate cu caracter social. Binenteles ca nu trebuie ignorata
adaptarea solicitarilor exterioare (ale jocului, ale ocupatiei) la

posibilitatilesubiectului, fiind necesara asigurarea bunei dispozitii si a

interesului constante ale handicapatului.
In toate aceste tipuri de terapii trebuie sa se puna accent
pe compensare, stimulndu-se functiile senzoriale si psihice normale, nealterate.
Putem afirma ca o interventie de tip recuperativ n cazul unei deficiente mintale a
avut succes daca persoana cu handicap mintal a capatat un anumit nivel de
autonomie personala, si-a nsusit abilitati motorii si dexteritati manuale, fiind
capabila sa exercite o profesie, daca si-a format comportamente adecvate la
situatie, daca poate comunica oral si n scris, daca are format simtul
autocontrolului etc.
REZUMAT
Deficienta mintala se caracterizeaza n planul vietii psihice printr-o serie de
trasaturi generale specifice: vscozitate genetica, heterocronie, rigiditate psihica,
rigiditate a conduitei, deficiente de comunicare, heterogenitate, heterodezvoltare
intelectuala.
Toate functiile si procesele psihice sunt afectate, ntr-un fel sau altul, de existenta
handicapului mintal. Astfel, n planul senzorial-per-ceptiv, se remarca dificultati
de analiza, ceea ce determina perceperea globala a obiectului sau a imaginii
acestuia n detrimentul sesizarii elementelor componente. In ceea ce
priveste planul reprezentarii, se constata imposibilitatea deficientului mintal de a
structura un cmp de reprezentare pe baza de simboluri, fapt ce dovedeste
functionalitatea slaba a structurii semiotice si absenta, aproape totala, a limbajului
interior. Gndirea deficientului mintal cu gradul de debilitate este deficitara la
nivelul proceselor superioare ale gndirii, putndu-se evidentia anumite trasaturi
definitorii: gndire concreta, situativa, bazata pe clisee verbale, pe imitarea
mecanica a actiunilor si a limbajului celor din jur, lacune majore n achizitia
conceptelor abstracte si o slaba capacitate de discernamnt, dezordini intelectuale
etc. Imaginatia la toate formele de nedezvoltare cognitiva este saraca,
neproductiva, intensitatea ei fiind invers proportionala cu gradul de gravitate a
handicapului, mergnd pna la absenta ei. La toate formele de deficienta mintala
apar frecvent tulburari ale imaginatiei, sub forma minciunii si a confabulatiei. n
ceea ce privestenivelul mnezic al deficitului mintal se poate afirma ca,

n majoritatea cazurilor (exceptnd deficientele severe, grave), acesta nu

estemodificat n mod evident. Memoria - n formele usoare si medii ale deficientei
mintale - este considerata ca avnd functie compensatorie, suplinind insuficienta
dezvoltare a proceselor cognitive superioare. Atentia deficientului mintal difera de
cea a normalului nu att sub aspectul performantelor, ct prin modalitatea
organizarii. Limbajul deficientului mintal poarta amprenta caracteristicilor de
concretism, rigiditate si inertie specifice nivelului gndirii. Cele mai
frecvente manifestari ale tulburarilor limbajului pe fondul deficientei mintale
sunt cele de tipul dislaliei, disgrafiei si dislexiei. Din punctul de vedere
al afectivitatii, structurile specifice deficientului mintal sunt specifice
psihopatologiei marginale, fiind usor de depistat fenomene de emotivitate
40

crescuta, de puerilism si infantilism afectiv, sentimente de inferioritate si anxietate

accentuate, caracterul exploziv si haotic al reactiilor n plan afectiv, controlul
limitat al acestora. Diferente sesizabile ntre normal si deficientul mintal se observa
si daca ne raportam la planul motivational. la deficientul mintal predominnd
interesele si scopurile apropiate, trebuintele momentane, capacitatea redusa de
concentrare a atentiei si neputinta de a prevedea momentele mai importante ale
activitatii facndu-1 pe deficientul mintal (n speta debilul mintal) sa aiba dese
insuccese. Aceste particularitati ale activitatii psihice a deficientului mintal se
coreleaza cu tulburarile ce apar n sfera psihomotricitatii. Specifice pentru aceasta
deficienta sunt: timpul de reactie scazut, viteza diminuata a miscarilor, imprecizia
lor dublata de sincinezii, imitarea deficitara a miscarilor cu reflectarea lor n
oglinda care prelungesc timpul de formare a dexteritatilor manuale si care au
semnificatie n deprinderile grafice. Putem spune, asadar, ca personalitatea
deficientului mintal este un sistem decompensat (C. Paunescu, I. Musu, 1997).
Etiologia handicapului mintal consta n aceste stari de deficienta si/sau
incapacitate mintala, care determina scaderea randamentului intelectual si
adaptiv n cauza sub nivelul cerintelor minime ale contextului social dat. O
clasificare a cauzelor deficientei mintale mai aproape de realitate este realizata de
C. Paunescu si I. Musu (1997), autorii desprinznd trei mari categorii (grupe) de
factori cauzali ai handicapului mintal: factori biologici (ereditari, genetici), factori
ecologici, factori psihosociali.
In ce priveste tipologia handicapului mintal, n functie de IQ (CI -coeficient de
inteligenta), exista: intelect de limita sau liminar (la granita dintre normalitate si
handicap), debilitatea mintala (handicap mintal usor sau deficienta mintala
moderata, de gradul I.), handicapul mintal sever (deficienta mintala de gradul al
II-lea sau imbecilitatea), handicapul mintal profund (deficienta mintala de gradul
al III-lea sau idiotia). Debilii mintal formeaza grupa de deficienta mintala
usoara, cu un coeficient de inteligenta ntre 50 - 70/80, recuperabili pe plan
scolar, profesional, social, educabili, perfectibili, adaptabili pe planul
instructiei, educatiei si exigentelor societatii. Imbecilitatea, stare mintala
deficitara ireversibila, consta n incapacitatea de a utiliza si ntelege limbajul
scris-citit (fara ca acest lucru sa fie consecinta unei tulburari vizuale, auditive, sau
motrice etc.) si de a avea grija de propria-i ntretinere.Coeficientul de
inteligenta asociat acestei forme de deficienta variaza la diferiti autori ntre

20 - 55/60, n timp ce vrsta mintala atinsa de un imbecil se situeaza n

intervalul 3-7 ani. Idiotia se defineste dupa criteriul capacitatii de autoprotectie,
adica al capacitatii de a raspunde de propria securitate n viata de toate zilele, fiind
ncadrata n grupa deficientelor mintale cu importante tulburari organo-vegetative,
senzorio-motrice si instinctive. Idiotul nu este dect o persoana cu deficit mintal,
incapabil sa vegheze asupra propriei sale sigurante n viata cotidiana.
Dezvoltarea intelectuala a idiotului se opreste la un nivel inferior celui de 3 ani,
pe fondul unui IQ situat sub 20.
Exista si o forma de handicap mintal care acopera zona de granita dintre normal
si patologic si ea este reprezentata de handicapul de intelect liminar, cnd vorbim
despre un decalaj ntre vrsta mintala si vrsta cronologica de 2 ani, 2 ani si
jumatate la 10 ani, decalaj care va creste treptat pna la 5 ani la 15 ani.
Caracteristic pentru handicapul liminar este plafonarea intelectuala la vrsta de
10-12 ani (nivelul clasei a V-a).
Complexitatea sindromului de deficienta mintala caracterizat prin nedezvoltarea,
oprirea sau perturbarea dezvoltarii mintale, n special a functiilor cognitive,
consecinta a unor cauze endocongenitale sau aparute n cursul primei copilarii,
impune necesitatea stabilirii diagnosticului diferential sub multiple aspecte.
Vorbim despre diagnostic diferential n cadrul sindromului de deficienta
mintala (formele clinice ale sindromului de deficienta mintala sunt extrem de
multiple, n functie de natura etiologica, de gravitatea deficientei, de modul de
organizare a personalitatii), n raport cu fenomenologia psihopatologica etc.
Recuperarea ca modalitate de interventie se refera la restabilirea, refacerea sau
reconstituirea unei functii umane, plecandu-se de la premisa ca aceasta s-a
pierdut. Notiunea pare astfel inoperanta n cazul deficientelor dobndite sau al
celor n care e evident imposibila refacerea. Scopul recuperarii consta asadar n
valorificarea la maxim a posibilitatilor individului handicapat, functiile psiho-fizice
nealterate trebuind antrenate pentru a prelua activitatea functiilor afectate. Se
urmareste, astfel, formarea unor abilitati si comportamente care sa-i permita
handicapatului o integrare n viata profesionala si sociala. Metodologia utilizata n
acest scop poate fi preponderent psihologica,
pedagogica sau medicala. Principalele forme de recuperare folosite n cazul
handicapului mintal 42

sunt realizate prin: nvatare, psihoterapie si terapie ocupationala. Dintre formele

psihoterapjei, adecvate handicapului mintal
suntpsihoterapia sugestiva si psihoterapia de relaxare, tinndu-se seama de
gradul crescut de sugestibilitate, influentabilitate si dependenta ale handicapatului
mintal. Rezultate foarte bune n recuperarea deficientului mintal ofera terapia
ludica (iudoterapia) prin care se pot atinge toate obiectivele propuse n
recuperare: dobndirea deprinderilor de viata cotidiana elementare, formarea
abilitatilor de munca (pentru anumite meserii), cstigarea unei autonomii
personale, a posibilitatilor de comunicare si relationare sociala, n vederea
integrarii lui n colectiv si n societate. Recuperarea prin terapie
ocupationala poate fi utilizata cu succes n toate formele de handicap mintal, sub
diferite forme: Iudoterapia, arterapia, dansterapia, ergoterapia. n toate aceste
tipuri de terapii trebuie sa se puna accent pe compensare, stimulndu-se functiile
senzoriale si psihice normale, nealterate. Putem afirma ca o interventie de tip
recuperativ n cazul unei deficiente mintale a avut succes daca persoana cu
handicap mintal a capatat un anumit nivel de autonomie personala, si-a nsusit
abilitati motorii si dexteritati manuale, fiind capabila sa exercite o profesie, daca
si-a format comportamente adecvate la situatie, daca poate comunica oral si n
scris, daca are format simtul autocontrolului etc.
CONCEPTE-CHEIE
.
Coeficient de inteligentatl.Q. - engl.) = raportul dintre vrsta mintala (v. m.)
a unui copil (apreciata prin metoda testelor) si vrsta sa reala, cronologica (v. a).
Conceptul i apartine lui W. Stern (1912) si se bazeaza pe formula de calcul: 1Q =
v. m / v. c. X100. Se presupune ca deficienta intelectuala ncepe sub 70, iar
inteligenta superioara deasupra unui IQ de 130, valori valabile pentru persoanele
care apartin aceluiasi grup social care a furnizat esantionul utilizat pentru
etalonarea testelor.
.
Compensare = actiune de contrabalansare a unei deficiente. Este un proces
psihologic, adesea inconstient, care consta n a compensa un deficit (infirmitate),
real sau imaginar (presupus) printr-un comportament secundar, bine adaptat la
realitate (compensare senzoriala = compensarea pierderii unui simt ex. auz - prin
dezvoltarea altui/ altor simturi - ex. vaz, tact).

43

.
Debilitate mintala = formeaza grupa de deficienta mintala usoara, cu un
coeficient de inteligenta ntre 50 - 70/80, deficientii cu acest grad fiind recuperabili
pe plan scolar, profesional, social, educabili, perfectibili, adaptabili pe planul
instructiei, educatiei si exigentelor societatii.
.
ldiotie = deficienta mintala profunda; se defineste dupa criteriul capacitatii
de autoprotectie, adica al capacitatii individului de a raspunde de propria securitate
n viata de toate zilele, fiind ncadrata n grupa deficientelor mintale cu importante
tulburari organo-vegetative, senzorio-motrice si instinctive. Idiotul nu este dect o
persoana cu deficit mintal, incapabila sa vegheze asupra propriei sale sigurante n
viata cotidiana, dezvoltarea sa intelectuala oprindu-se la un nivel inferior celui de 3
ani, pe fondul unui IQ situat sub 20.
.
Imbecilitate = stare mintala deficitara ireversibila; consta n incapacitatea de
a utiliza si ntelege limbajul scris-citit (fara ca acest lucru sa fie consecinta unei
tulburari vizuale, auditive, sau motrice etc.) si de a avea grija de propria-i
ntretinere. Coeficientul de inteligenta asociat acestei forme de deficiente variaza la
diferiti autori ntre 20 - 55/60, n timp ce vrsta mintala atinsa de un imbecil se
situeaza n intervalul 3 - 7 ani.
.
Intelect liminar = forma de handicap mintal care acopera zona de granita
dintre normal si patologic, cnd vorbim despre un decalaj ntre vrsta mintala si
vrsta cronologica de 2 ani, 2 ani si jumatate la 10 ani, decalaj care va creste treptat
pna la 5 ani la 15 ani. Caracteristic pentru handicapul liminar este plafonarea
intelectuala la vrsta de 10-12 ani (nivelul clasei a V-a).
.
Pseudodebilitate = termen aplicat unei categorii heterogene de cazuri (copii
afectati de masive carente culturale, afective, instabilitate psihomotorie, faze pre si
post-critice epileptice, lentoare patologica n gndire etc.) care pot fi diagnosticati
ca debili mintal daca se iau n considerare IQ si performantele scolare ale acestora.
.
Recuperare = modalitate de interventie care se refera la restabilirea,
refacerea sau reconstituirea unei functii umane, plecndu-se de la premisa ca
aceasta s-a pierdut. Scopul recuperarii consta, asadar, n valorificarea la maxim a
posibilitatilor individului handicapat, functiile psiho-fizice nealterate trebuind
antrenate pentru a prelua activitatea functiilor afectate.

44

NTREBRI RECAPITULATIVE
1. Enumerati trasaturile psihice generale specifice deficientilor mintal.
2.

Caracterizati limbajul imbecilului.

3.

Trasati obiectivele recuperarii n cazul debilului mintal.

4. Realizati o paralela ntre formele deficientei mintale privind palierele vietii

psihice.
EXTENSII TEORETICE
Sindroame asociate deficientei mintale (sindroame-cauza)
Exista o serie de sindroame clinice care se asociaza cu diferite grade de deficienta
mintala. Cele mai frecvent ntlnite dintre acestea sunt prezentate succint n tabelul
urmator:
SINDRO ETIOLOGIE
AME

CARAC NIVEL
TERETARD
RISTIC MINTAL
I

Sindromu
l DOWN
(Trisomia
21 sau Mo
ngolism)

In general
un IQ ntre
20
si 50(handic
ap mintal
sever sau
- mini chiarprofun
scurte, d)
cu
degetul
mic
curbat;

Anomaliecromoz - gura
omiala
si dinti
(3cromozomi x mici;
n loc de 2)
- ochi
oblici;

-cap cu
occiput j

lat.

Oligofreni Eroare
afenilmetabolicaeredit
piruvica ara, lipsind
enzima care sa
neutralizezefenil
alanina
(extrem de
toxica)

- lipsa
pigment
ului (par
extrem
de blond
ochi de
un bleu
foarte
deschis)

Se asociaza
cuhandicap
ulmintal
sever saupr
ofund.

Galactose Lipsa galactozeimia

1-fosfat
Gargoilis Afectarea
- trasat Toate
mul
depozitariimucop uri
categoriile
olizaharidelor
grotesti;
dehandicap
- abdo mintal (de
men
lausor la
proe
profund)
minent;
- malfo
rmatii
car
diace.
45
SINDRO ETIOLO CARAC NIVELRETARD
AME
GIE
TEMINTAL
RISTIC
I

Hipotiroi Deficit de
disiod
sau (rar)
mul
tiroida
(Cretinis atrofica
mul)

-crestere
deficitar
a;
- piele
buhaita;
- apatie
.

Hidrocefa - Anoma
lia
lii de
dezvoltar
e
ereditare;

- crestere
rapida
avolumu
lui
capului

- Menin
gita
Microcefa - Iradier
lia
e n
timpul
sarcinii;
- Infecti
i ale
mamei.

1/5 cazuri de
retard
mintalinstitutionalizat (vezi 3 bibliografie)

BIBLIOGRAFIE
1. ARCAN P., CIUMGEANU D., Copilul deficient mintal, Ed. Facla, Timisoara,
1980.
2.
ENACHESCU C, Igiena mintala si recuperarea bolnavilor
psihic, Ed.Medicala, Bucuresti, 1979.
3.
GELDER M., GATH D., MAYOU R., Tratat de psihiatrie Oxford, Ed. Asociatia Psihiatrilor Liberi din Romnia, Geneva Initiative
Publishers, 1994, ed. a Ii-a.

4.
GORGOS C, Dictionar enciclopedic de psihiatrie, Ed.
Medicala, Bucuresti, 1988.
5.
LAROUSSE, Dictionar de psihiatrie si psihopatologie
clinica, Ed.Univers Enciclopedic, Bucuresti, 1998.
6.
LUNGU NICOLAE S., Program de recuperare complexa a
copilului handicapat mintal, Institutul National pentru Recuperarea si
Educatia Speciala a Persoanelor Handicapate, 1992.
7.
LUNGU NICOLAE S., Sfera perceptiv-motrica a
handicapatului mintal, Institutul National pentru Recuperarea si Educatia Speciala
a Persoanelor Handicapate, 1994.
8.
MUsU I., TAFLAN A., Terapie educationala integrata, Ed.
ProHumanitate, Sibiu, 1997.
9.
NEVEANU POPESCU P., Dictionar de psihologie, Ed.
Albatros, Bucuresti, 1978.
10.
PUNESCU C, Agresivitatea si conditia umana, Ed. Tehnica,
Bucuresti, 1994.
46

11.
PAUNESCU C, Limbaj si intelect, Ed. stiintifica si
Enciclopedica, Bucuresti, 1973.
12.
PAUNESCU C, MUsU I., Psihopedagogie speciala integrata -Handicap
mintal. Handicap de intelect, Ed. ProHumanitate, Sibiu, 1997.
13.
PAUNESCU C, Copilul deficient. Cunoasterea si educarea
lui, Ed. stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1983.
14.
PAUNESCU C, Deficienta mintala si procesul nvatarii, Ed. Didactica si
Pedagogica, Bucuresti, 1976.
15.
PAUNESCU C, Deficienta mintala si organizarea
personalitatii. Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1977.
16.
PAUNESCU C, MUsU I., Recuperarea medico-pedagogica a copilului
handicapat mintal, Ed. Medicala, Bucuresti, 1990.
17.
RADU GHE., Psihopedagogia scolarilor cu handicap
mintal, Ed. ProHumanitate, Sibiu, 2000.
18.
RADU GHE., STOICIU M., E., Unele particularitati ale nvatamntului
pentru debilii mintal, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1976.
19.
ROsCA M., Psihologia deficientilor mintal, Ed. Didactica si Pedagogica,
Bucuresti, 1967.
20.
SIMA I., Psihopedagogie speciala - studii si
cercetari, voi. I, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1998.
21.
STRACHINARU I., Psihopedagogie speciala, voi. I, Ed. Trinitas,
Iasi, 1994.
22.

sCHIOPU U., Dictionar de psihologie, Ed. Babei, Bucuresti, 1997.

23.
VERZA E. (coord.), Elemente de psihopedagogia
handicapatilor, Ed. Universitatii Bucuresti, 1990.
24.
VERZA E., Psihopedagogie speciala, manual pentru clasa a XIIIa, scoli normale, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1998.

25.
1988.

VERZA E., Probleme de defectologie, voi.8 , Ed. Universitatii Bucuresti,

26.
VERZA E., Metodologii contemporane n domeniul defectologiei
si logopediei, Ed. Universitatii Bucuresti, 1987.
27.
VRsMAs T., DAUNT P, MUsU I., Integrarea n comunitate a copiilor
cu cerinte educative speciale, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1996.
28.
1979.

ZAZZO R., Debilitatile mintale, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti,

WEIHS TH., Sa-i ajutam, iubindu-i, Ed. Humanitas, Bucuresti, 1992.