c


Pe intinsul comunei Carpinis, padurile lipsesc, exista plante caracteristice stepei, plante cu flori,
ierboase.

Plante caracteristice:

- arbori si arbusti : ulm, salcam, dud, otetar, porumbar

- vegetatie ierboasa : stir, spanac salbatic, ciumafaie, boz, golomat, trifoi

alb, trifoi marunt

- buruieni de cultura : pirgros, ghimparita, barbarosa, palamida, mohor,

costei, cimbrisor, cuicusoara, iarba gaiei, vulturica, et

 



Ulmul

j
  
±Acest arbore atinge
înaltimea de 25 - 30 m si poate trai sute de
ani. Frunzele ulmului sunt neobisnuit de
mici. Florile numeroase, în forma de
ciorchine se deschid în lunile februarie si
martie. Ulmul se caracterizeaza printr-o
capacitate de rezistenta deosebita fiind
foarte rar învins de boli sau calamitati
naturale. Aceasta capacitate este calitatea
de baza pe care doctorul Bach a remarcat-
o la acest copac.

Salcamul

¦  (cf. turc. 

 ( 
 


,
familia  

 este un arbore melifer, cu
tulpina înaltă, până la 25-30 de metri şi ramuri
spinoase rare, fiind aclimatizat în Romania.
Provine din continentul nord-american. Creşte
spontan pe aproape orice tip de teren. Are
capacitatea de a fixa azotul din atmosferă, iar
seminţele îşi păstrează mulţi ani capacitatea de
 germinare. Are frunze compuse şi flori
albe, în ciorchine, puternic mirositoare, iar
fructele sunt păstăi aplatizate, brun roşcate.
Înfloreşte primăvara târziu, în luna mai-
iunie. Face parte din categoria arborilor cu
lemn de esenţă tare, deosebit de rezistent la
umezeală. Lemnul este utilizat pentru
lucrări amplasate în aer liber, stâlpi de
gard, construcţii diverse, în industria
navală şi pentru fabricarea parchetului.
Florile au întrebuinţare în farmacia
naturistă. Scoarţa salcâmului conţine fitotoxine.

Dudul

Dudul este un arbore înalt de aproximativ

15 m, cu frunze asimetric lobate şi fructe
dulci fade, albe (Morus alba sau negru-
roşiatice (Morus nigra. Îl întâlnim pe tot
întinsul ţării în regiunile de câmpie şi
dealuri joase.

Otetar (
 


Arbust sau arbore exotic de 10-12 m înaltime. Are

tulpina acoperita de o scoarta subtire, cenusiu-închisa,
net 23423p155x eda sau cu ritidom usor brazdat.
Frunzele sunt foarte mari, pâna la 50 cm lungime,
imparipenat-compuse, cu 11-31 foliole, oblong-
lanceolate, acuminate, serate, pe dos pubescente în
tinerete. Toamna se coloreaza în rosu aprins, fiind foarte
decorative. Flori dioice, verzi galbui, grupate în
panicule terminale pe tipul 5.
 Fructele sunt drupe de 2-4 cm lungime, cu miezul
acrisor, grupate strâns într-un ghem rosu-violaceu,
paros si ramân pe lujeri pâna primavara, dând un aspect
ornamental particular.

Importanta prezinta fructele acidulate care sunt

folosite la fabricarea otetului, de unde si denumirea
speciei. Frunzele contin substante tanante, având efect
astringent si hemostatic.

Porumbar (?

 

?

 Porumbar

Arbust ramificat de 1-3m, cu ramurile laterale

prevazute cu spini ascutiti de 4-8cm, frunze eliptic
ovate, cu margini dintate. Flori solitare, mici, albe, pe
tipul 5, apar înaintea frunzelor. F 343x234d ructe
drupe globuloase, albastru închis brumate.
Importanta farmaceutica prezinta ? 
 , recoltate la începutul înfloririi, contin flavone si
au puternica actiune depurativa si hipotensiva. ?
 , recoltate toamna dupa caderea brumei, contin tanin si au actiune astringenta,
antidiareica si se utilizeaza si în dischinezii biliare.
ORD. FABALES (LEGUMINOSALES
Cuprinde cel mai mare numar de specii între ordinele Subclasei Rosidae ± 18.000 si sunt
raspândite pe tot globul. Denumirea ordinului deriva de la fructul caracteristic ± leguma sau
pastaie. Sunt plante lemnoase si ierboase, anuale sau perne. Radacina lor prezinta nodozitati care
se formeaza din simbioza acestor plante cu bacteria fixatoare de azot ± 





Frunzele compuse, rareori simple, sunt stipelate (uneori stipelele sunt transformate în spini
si adesea metamorfozate în cârcei. Florile de cele mai multe ori grupate în raceme, capitule sau
umbele, sunt de regula zigomorfe, mai rar actinomorfe. Caliciul este format din 5 sepale
concrescute, uneori bilabiat sau cu lacinii inegale. Corola este alcatuita din 5 petale libere, egale
sau inegale, uneori se reduc la una. Androceul este format din numeroase stamine, din 10, sau se
reduce la 5 sau 4, pot fi libere sau concrescute prin filamentele lor. Gineceul monocarpelar are
ovarul dispus superior. Fructul este pastaie sau leguma (uneori lomenta, ce se desface
longitudinal pe doua linii: pe linia de sutura a carpelei si pe linia nervurii mediane; lomenta se
desface prin macerare, fragmentare. Din punct de vedere chimic, fabaceele sun bogate în
substante proteice (în special în cotiledoane si seminte, alcaloizi, saponine, taninuri. Ordinul
Fabales cuprinde 3 familii: Mimosaceae, Caesalpinaceae si Fabaceae.
c
   


¦
   


  
 Magnoliophyta


 Magnoliopsida
 Caryophyllales
 Amaranthaceae
  Amaranthus
¦  Amaranthus retroflexus

 (O


    este o specie
de plante din familia O




.

Deşi ştirul este considerat o buruiană, în

grădinile organice ajută la
aerisirea solului. Frunzele sunt comestibile şi au gust asemănător spanacului. În ceea ce priveşte
animalele domestice, precum vitele şi porcii, ştirul are proprietăţi toxice.

Anumite specii de Amaranthus au fost consumate de către oameni (în special în America de Sud
- Mexic-5000 a.C. încă de acum 7000 ani datorită faptului că această plantă este mai hrănitoare
chiar mai mult decât porumbul, grâul, sau alte cereale. Se pot consuma atât frunzele proaspete,
cât şi seminţele uscate sub diferite forme. În plus, cultivarea ei este foarte uşoară deoarece este
foarte rezistentă în orice climă.

¦  
   

 Increngatura :
   

Clasa :
 

Ordinul :  

Familia :  
Genul :  
Specia :  

Este o buruiană comună în locurile de cultură

ogoare, grădini etc.
Ciumafaia (£






este o specie de plante toxice din genul

Datura, familia Solanaceae. Este o plantă cu
frunze mari, ovale, inegal şi dur-dinţate. Florile
sunt mari (7-10 cm şi albe, cu corola în formă
de pâlnie. Fructul este o capsulă mare, spinoasă,
la maturitate s e desface în 4 valve până
la bază.
Folosire

În cultura americană este folosită de mii de ani

ca plantă medicinală, ca de exemplu cu fumul
de la frunze uscate de ciumăfaie se alinau
crizele de astmă. Era folosită şi
ca stupefiant de preoţii Zuni
dinAmerica de Nord la slujbele
religioase cu scopul de a putea
lua contactul cu zeii sau la
identificarea hoţilor. Planta este
adusă înEuropa ca să servească la prepararea alifiilor pentru vrăjitoare. Datura mai era folosită în
Europa ca afrodiziac, iar în China şi Peru se punea în bere. În prezent se foloseşte datorită
florilor frumoase ca plantă de ornament, find frecvent confundată cu Brugmansia. Toate părţile
plantei in special seminţele maronii-negre sunt toxice

YY

Bozul (Sambucus ebulus

Bozul este o planta perena, fratele ³vitreg´ al socului.

Creste in salbaticie, pe pajisti, la marginea padurilor si
drumurilor, atat la munte cat si la campie. Este inalt de
pana la 1.5 m, florile prezinta petale albe si stamine
rosii, fructele sunt negre. Radacina este adanca si foarte
puternica si este partea care prezinta interes terapeutic la
aceasta planta.

Bozul contine: acizi grasi, fitosteroli, acid ursolic,

glicozide, compusi iridoizi. Se distinge printr-un miros
 respingator al frunzelor, al tulpinilor si radacinilor.

  !" Ô£
   


, este o plantă perenă ce formează tufe rare, cu frunze late,
prevăzute cu o ligulă mare. Se caracterizează prin spiculeţe grupate glomerulat într-un panicul.
Spiculeţele sunt multiflore. Este frecvent în regiunea de munte şi în locurile umbroase de stepă.

Y 
[ [  


Trifoiul alb este o
planta mica, perena,
ierbacee, glabra, cu
tulpina culcata la
pamant, din care
pornesc radacini.
Frunzele sunt
trifoliate, adeseori
patate cu alb sau o pata
mai inchisa, dispuse pe
un petiol lung. Pe
tulpina, la baza petiolului, se gasesc stipele
membranoase, ascutite la varf, albe-galbui, cu
nervuri verzi si liliachii. Florile sunt de culoare alba sau usor roze, pe masura infloririi ele se
brunifica. Sunt dispuse in capitule globuloase, asezate la varful unor pedunculi drepti, mai lungi
decat frunzele. Infloreste in luna mai pana in septembrie. Creste prin locuri cultivate, livezi si
fanete.


[   
 

Increngatura :
   

Clasa :
 

Ordinul :

Familia :  
Genul :  

Specia :  
 


Descriere :Este o specie anuală, bienală
sau chiar perenă, frecventă în locuri
umede, în lunci. Are tulpina prostrată.
Florile mici, galbene, sunt grupate în
raceme capituliforme. Păstaia este de 2-3
mm, reniformă, monospermă, la maturitate de culoare neagră.
#   

$

      

  
 Magnoliophyta


 Liliopsida
 Poales
 Poaceae
  Cynodon
¦  Cynodon dactylon

%
   Este o buruiană foarte răspândită în
regiunile secetoase, mai ales în sudul ţării. Se
caracterizează prin stoloni puternici. Florile sunt
dispuse în spice liniare, grupate digitat. Spiculeţele sunt uniflore.

Denumire populara : pir gros

Sinonime: Panicum dactylon, Capriola dactylon


& 
 

  
 Magnoliophyta


 Magnoliopsida
 Asterales
 Asteraceae
  Cirsium
%
 Cirsium arvense

%
   Este UNA DIN buruienile Cele mai
frecvente si mai păgubitoare. Sunt înrădăcinarea Adanca. Tulpina poate atinge 1,50 m
inaltime. Frunzele pacta sunt lanceolate, întregi Sau penat-lobat, lobii gasesc terminaţi version
Spini. Calatidiile pacta sunt cilindrice grupate corimbiform. Florile roz-liliachii pacta sunt
unisexuate, sesile, găsindu-SE în calatidii diferite. Achenele pacta sunt prevăzute cu Papus
pulmonar.

  ¦ 
 

Descriere:
Fam. Gramineae (Poaceae.
Monocotiledonată anuală cu
germinaţie primăvara târziu.
Plantula are frunze lineare, limbul
nepăros. Spicul are o nuanţă
verzuie; pedunculii spicului sunt
aspri, păroşi. Sămânţa îmbrăcată cu o glumă ce o acoperă aproape în întregime. Paniculul are
multe spiculeţe pe ramuri şi setele sunt verzi-brune, cu dinţi îndreptaţi în sus. Preferă soluri slab
acide-neutre. Eutrofă. Eubazică-mezobazică.


[ 

  
Fam. Lamiaceae

Denumiri populare: balsama, buruiana de balsam,

cimbrisor de cimp, cimbrisor salbatic, cimbru
pasaresc, cimbru tirlit, cimbrul ciobanului, iarba-
cucului, lamiita, pimou, sarpunel, schinduf,
simbru, sumuduc, serpunel, tamiita, timian,
timisor, timbrisoare.

Ecologie si raspindire: Un subarboret mic cu flori

albe sau rosii-purpurii, cu tulpinile ascendente,
inaltimea carora variaza de la 5-30 cm. Este
raspindita prin pasuni si finete uscate, pe coline si
pe marginea padurilor, pe soluri aride, pietroase si
nisipoase, formind mici tufe.

Perioada de vegetatie: Infloreste din luna mai pina in septembrie.

Alte buruieni de cultura: ghimparita, barbarosa, costeiul , ciucusoara, iarba gaiei, vulturica, etc

 

Ca reprezentative in domeniul faunei sunt rozatoarele, din cauza carora agricultura,
deseori, a suferit daune insemnate:

$ ¦  
  


Cunoscut si sub denumirile de suita sau tastar, popandaul

este o specie apartinad familiei veveritelor -¦  si
singurul reprezentant european al genului¦  
.
La fel ca toate veveritele, acest animal face parte din
ordinul rozatoarelor. Numele de sau poponete
i se trage de la pozitia pe care o adopta deseori: spijinirea
pe membrele posterioare si pe coada, in pozitie
verticala.

$  are corpul suplu si alungit, fara a depasi 22

cm., capul usor tesit in regiunea frontala, botul scurt si
obtuz, pavilioanele urechilor mici si rotunjite, ca niste
cute tegumentare acoperite de peri scurti. Coada are 5,5-
7,5 cm lungime si este bine imbracata in blana. Greutatea
corpului este cuprinsa intre 230 si 340 g. Membrele sunt
scurte, cele anterioare avand cate 4 degete, iar cele
posterioare cate 5, prevazute cu gheare lungi, puternice,
mai mult sau mai putin ascutite, adaptate pentru sapat. # are peri scurti si aspri; culoarea de
fond pe fata superioara a corpului este canusie-galbuie-bruna, cu reflexe negre si ruginii,
insulare, inchise la culoare, cu aspect de pete fine. Pe partile laterale ale corpului blana prezinta
nuante sulfurii. Pe cap culoarea este uniforma si fara pete, iar in jurul ochilor se contureaza un
inel galben deschis; barbia si gatul sunt albe, pieptul, abdomenul si fata interna a membrelor sunt
galben sulfuriu.  este mai deschisa pe partea ventrala si prezinta peri mai intunecati la
culoare pe partea terminala.

Ochii popandaului sunt mari, proeminenti si, in comparatie cu marimea capului, sunt mult
distantati intre ei. Aceasta pozitie a ochilor reprezinta rezultatul unei adaptari la mediu, permitind
animalului sa observe intinderile din jur, fara a scoate complet capul din galerii. Buza superioara
este crestata adanc. La baza cozii are 3 papile perianale, care secreta un lichid mirositor, cu rol in
gasirea partenerilor de imperechere si in delimitarea teritoriului.

$  ''  
 , neimpadurita, fiind prezent in biotopuri foarte diferite: izlazuri,
pajisti, terenuri cultivate sau inierbate, gradini, livezi, rape, diguri etc. In tara noastra, popandaul
are o raspandire discontinua, lipsind total din podisul Transilvaniei. Spre deosebire de alte zone
ale arealului, in Romania nu a fost intalnit la altitudini mari, urcand numai pana la 450 m. (dealul
Pietricica din Piatra Neamt. Il gasim in afara arcului carpatic, pana la granitele tarii, in Moldova,
Muntenia, Oltenia, Crisana, Maramures, densitatea populatiei putand atinge 13-17 indivizi/ha in
Baragan si Dobrogea.

[
   , insa fiecare individ are o galerie proprie. Desi este un animal sociabil, cea
mai mare parte a timpului o petrece in galeriile sale, destul de complicate, unele fiind folosite
permanent, altele ocazional. Galeriile ocazionale sunt folosite pe timp rece si umed si sunt
construite fie la suprafata, fie la o adancime maxima de 120 cm., fiind prevazute cu 1-2 cuiburi.
Galeriile permanente, utilizate pentru   , au o structura mai complicata si ating o
adancime de peste 2 m. Cuibul este amplasat in profunzime si adapostit intr-o camera ale carei
dimensiuni sunt variabile. Acesta este confectionat din resturi vegetale, frunze uscate de
graminee, tulpini, fire de lana, bucati de hartie sau de panza si alte materiale. Cuibul le serveste
atat pentru hibernare, cat si pentru cresterea puilor. Arhitectonica galeriei variaza in functie de
sol, conditiile climaterice sau caracteristicile indivizilor (varsta, de ex..

$     este determinata de conditiile de temperatura. In general, incepe in luna
septembrie si dureaza pana in luna martie; in mod exceptional, cand apar conditii climatice
nefavorabile, cu temperaturi scazute sub 15 gr. C, intrarea in hibernare poate avea loc chiar in
luna august. $   ' fie in grupuri mici de 2 pana la 5 indivizi, de regula mama si
pui, fie solitari. Indivizii tineri intra ultimii in aceasta stare. Nu isi fac provizii, starea de
hibernare fiind profunda si continua. Trezirea si iesirea la suprafata se face esalonat: intai
masculii adulti, dupa care femelele si, in ultima etapa, indivizii tineri.

(  &
) 

. Popandaul este un animal diurn, hemofil si isi
desfasoara activitatea de cautare a hranei in prima parte a zilei si dupa-amiaza, inainte de
asfintitul soarelui. Consuma, in general, partile verzi ale plantelor, radacini si seminte, dar si
insecte, miriapode, melci, rame sau vertebrate mici.

$       incepe la cateva zile de la iesirea din hibernare. In aceasta perioada

masculii au un comportament agresiv unii fata de altii. Femelele nasc 2 pana la 9 pui (cel mai
frecvent 4 sau 5, dupa o perioada de gestatie de 25-28 de zile. Alaptatul dureaza 6 saptamani, iar
puii ating maturitatea sexuala la un an de la nastere, dupa perioada de hibernare.

$ 
  
  atat pentru culturi, cat si pentru siguranta
solului. Acest rozator depreciaza pajistile si faneturile prin reteaua lor de galerii si contribuie la
erodarea solurilor si la slabirea digurilor. Mai mult decat atat, animalul este un rezervor de
germeni patogeni si paraziti. Blana lor, comercializata cu success in unele tari, este slab
valorificata la noi.

( 
(Cricetus cricetus;

Familia harciogilor sau a grivanilor - Cricetidae

- cuprinde un numar mare de genuri,
raspanadite pe intreaga suprafata a globului,
grupate in cinci subfamilii. Multe genuri din
America, in special din America de Sud, apartin
harciogilor propriu-zisi sau harciogilor comuni
(Cricetus cricetus; in Europa si Asia sunt
raspanditi harciogii cenusii (Cricetulus; iar in
Africa se intalnesc cu precadere harciogii
lingura (Mystromys. In anul 1962 in tara
noastra a fost detectat micul harciog cenusiu (Cricetulus migratorius.

Harciogii sunt animale mici si robuste, avand o lungime cuprinsa intre 26 si 30 de cm., o coada
de 2 - 6 cm si o greutate in jurul a jumatate de kilogram. Buzunarele obrajilor sunt mari, iar gura
este prevazuta cu trei molari cu radacina pe fiecare falca. Sunt animale curioase, posace si docile,
care musca atunci cand se afla in pericol. Cand temperatura scade sub 5 grade celsius, harciogii
obisnuiesc sa hiberneze, timp in care tin astupate toate galeriile adapostului.

Ocupatia de baza a harciogului este sa sape galerii in pamant, unde isi aranjeaza locuinta, cu
incaperi precis destinate, atat pentru vara, cat si pentru iarna. Adapostul sau este format dintr-o
galerie oblica de iesire si una verticala de intrare, o camera de locuit, legata prin galerii de
camera de provizii. Sistemul galeriilor este tinut in permanenta in buna ordine si curatenie.
Adapostul harciogului este usor de recunoscut dupa movilita de pamant, amplasata inaintea
deschiderii galeriei de iesire, unde sunt raspandite pleava si coji de seminte.

Imperecherea are loc in lunile aprilie - mai, dupa care partenerii se despart si traiesc izolat. Dupa
o sarcina de trei saptamani femela naste cate 4 pana 18 pui mici, de 2 sau 3 ori pe an. Acestia se
dezvolta repede si sunt curand parasiti. Desi au numerosi dusmani - printre care: pasarile de
prada, animalele carnivore si omul - harciogii reusesc sa supravietuiasca si sa-si mentina numarul
mare de indivizi, fiind animale extrem de prolifice.

Blana acestor animale poate fi valorificata.

¦*++,+%+$Apodemus agrariu

Are corpul mai robust decit cel al soarecelui de

casa, cu lungimea de 9²13 cm, coada este
relativ scurta, avind doar 2,5 ²4,5 cm. De
asemenea, picioarele sint scurte, de numai 1.5
²2 cm lungime. Greutatea corpului este
cuprinsa intre 16 si 62 g. Urechile sint parcase,
mici si largi, cu o dunga de peri care coboara de
pe crestet spre pavilion. Culoarea blanii este
cafenie bruna pe partea dorsala si alba cenusie
cu nuante galbui pe partea ventrala. intre cele
doua zone de culoare nu exista o delimitare clara. Blana pare permanent zbirlita, fiind ccnvti-
tuita din peri aspri. Coada este colorata la Cel cu restul corpului. in dreptul ochilor, botul
pre/.inta un bombament caracteristic. La noi are o raspindire limitata, in nord-vestul
Transilvaniei, traind in locuri umede1 si umbrite. isi construieste un cuib ca un ghem, ascuns
intr-un desis de ierburi. Galeria de acces la cuib, si cuibul, sint situate intotdeauna in locuri
uscate. Se hraneste cu ierburi si diverse seminte. Se reproduc^ tot anul, soricioaica avind 9²13
fatari cu cite 4²8 pui fiecare, deci este foarte prolific, pentru a compensa durata mica de viata,
de circa un an. Este vinat de vulpe, dihor si pasarile rapitoare de noapte. Nu este daunator. Se
mai numeste soarece de pamint.
Denumirea stiintifica uzuala este Microlus a«rcslis grpgarins, Linne, 1766, iar denumirile
stiintifice iesite din uz sint; Microtus hirtus si Microlus lax'crnedii.
Numiri straine: engl. shorl, iuilcd voie; germ. Erdniuiis; ii. campag-nolo agrrsio; sp. topillo
agreste.

  
  
 
- !"  !

Capul + trunchiul (240 260-330 (340 mm; coada 30-60
mm; greutatea 400-600 g. capul mai mult sau mai puţin
ascuţit. Picioarele scurte; degetele subţiri cu unghii scurte.
Coada conică, uşor trunchiată la capăt. Dorsal cafeniu-gălbui.
Obrajii gălbui-ruginii, cu câte 3 pete mai mult sau mai puţin
gălbui. Urechea, în jurul ochilor şi baza cozii roşii-cafenii.
Marginea urechii, buzele, o dungă longitudinală ce trece peste
beregată şi picioarele albicioase. În general, coloraţia variază
destul de mult, de la întunecat complet la deschis complet.
Răspândit din partea centrală a Europei până în Siberia. La
noi mai mult în Moldova, Muntenia şi Transilvania, prin
regiunile de câmpie, stepă, unde îşi sapă galerii mai mult sau mai puţin adânci (30-60 (80 cm,
unde aranjează încăperi precis destinate pentru hrană, masă, dormit, eliminarea fecalelor, atât
vara, cât şi iarna. Foarte dăunător, consumând în medie 2-4 hectolitri boabe de grâu pe an, făcând
depozit pentru iarnă. Hibernează din octombrie până în martie. Împerecherea prin aprilie-mai,
după care sexele se despart şi trăiesc izolate. Femela naşte după 4-5 săptămâni 6-8 pui mici. A
doua naştere prin iunie-iulie.
În Câmpia Română şi în partea centrală a Dobrogei ssp.   înlocuieşte în mare
măsură specia tip, cu care se confundă din cauza aspectului.

   (ÿ
  

Aspectul iepurelui este bine cunoscut de

oamenii de toate virstele, ineit nu poate fi
confundat cu nici un alt animal.
Lungimea corpului este de 48²57 cm, la care
se adauga coada de 8²9 cm. Urechile au
lungimea de 12²17 cm si, ca o deosebire esenti-
ala fata de iepurele de vizuina, estn faptul ca la
iepurele de cimp vir-furile urechilor sint
intotdeauna negre. Greutatea corpului are o medie
mai ridicata decit a iepurilor din alte tari, fiind de
cca4 kg si, in mod exceptional, de 6 kg. Datorita
diferentei de lungime dintre membrele anterioare
si cele posterioare, iepurele nu se poate deplasa la pas, ci numai in salturi, a caror intindere poate
atinge 3 m. Nu exista caractere vizibile de dimorfism sexual. Culoarea blanii variaza foarte mult
dupa loc si anotimp, nuanta generala fiind cenusie-roscata. Firul de par este moale, dar rezistent,
fiind cenusiu la baza, alb-galbui la mijloc si virful negru. "Vibrizele sint deosebit de lungi si de
aspre, cu rol tactil. Talpile picioarelor sint bine imbracate in par.
Este raspindit din Delta pina in golul de munte, detinind din acest punct de vedere, al
amplitudinii ecologice, primul loc dintre toate speciile de vinat. TraiesteJn egala masura in
cimpul agricol cultivat sau intelenit, ca si in padurile cu sau fara subarboret. Cea mai mare densi-
tate o inregistreaza in cimpiile situate la altitudinea de 100²250 m. Evita locurile
mlastinoase, cu apa stagnanta.
Manifesta un inalt grad de fidelitate fata de locul de trai, spatiul In care este statornic
inscriindu-se intr-un cerc cu raza de cel mult 2 km. Ca si toate celelalte specii de mamifere
de la noi (cu exceptia caprei negre, iepurele are o activitate preponderent nocturna. Ajunge
la maturitate sexuala la virsta de 7²8 luni. Se imperecheaza incepind din luna ianuarie, in
iernile mai blinde.
Cu ocazia imperecherii se observa masculul alergind si urmarind indeaproape femela,
uneori fiind mai multi masculi angajati in urmarire, fapt pentru care adesea au loc batai intre
concurenti. In timpul acestor incaierari, masculii se ridica pentru clteva clipe pe labele
dinapoi, izbind adversarul cu labele dinainte.
Dupa o gestatie de 42 ² 43 zi e, apar 2²4 pui, numiti vatui, care cantaresc la fatare
in medie 130 g fiecare. in cursul unui an pot avea loc 3²4 fatari, uneori prima generatie
ajungind sa se reproduca chiar in acelasi an.
Caracteristic pentru iepure este fenomenul de superfetatie, de suprapunere a doua
generatii. Cu alte cuvinte, inainte de a fata o serie de pui, iepu-roaica este capabila de
imperechere. Acest fenomen este intilnit si la unele specii de rozatoare.
Puii au corpul acoperit cu o blana asemanatoare constitutiv cu cea a adultilor, vad din
prima clipa de la fatare si, in general, sint deosebit de vioi, iar dupa citeva zile se pot misca
in jurul cuibului. Acesta, o simpla scobitura in pamint, este situat intodea-una intr-un loc
uscat. Alaptarea puilor dureaza cam 3 saptamini, dupa care acestia devin independenti.
In timpul repaosului, iepurele isi amenajeaza sumar un culcus, o adinei tura in sol sau zapada,
totdeauna cu capul in directia din care bate vintul.- Se hraneste exclusiv cu vegetale, ierburi,
lujeri, frunze, muguri, coaja unor pomi fructiferi sau arbori tineri. Iepurele prezinta o
particularitate interesanta din punct de vedere al digestiei. Astfel, o parte din hrana este
eliminata sub forma de excremente rotunde, aplatizate si umede, numite cecotrofe, care,
continind inca multe substante nutritive, sint reinghitite de animal si trecut» inra o data prin
intreg traiectul digestiv. Excrementele finale au aceeasi forma, dar sint uscate. Este singurul
mamifer de talie mica de la noi care nu intra nici in hibernare, nici in somn de iarna si nici macar
intr-o vizuina, infruntind la suprafata solului toate intemperiile. Poate inota pe distante scurte, dar
numai in caz de nevoie. Auzul si mirosul sint excelente, in comparatie cu care vazul este slab.
Capabil sa atinga o viteza de 70 km pe ora, nu este cel mai rapid mamifer salbatic de la noi, fiind
depasit pe distante mi i de ris si vulpe. in timpul deplasarii, mai ales pe zapada, iepurele lasa o
urma caracteristica, de forma literei Y, cu deschizatura in directia de mers, ca unmu'e a pozitiei
membrelor posterioare in momentul atingerii solului, inaintea celor anterioare.
Dusmanii iepurelui sint extrem de numerosi. in primul rind sint clinii si pisicile hoinare,
nevastuica si mai putin lupul, risul, vulpea. Pe linga acestia, pentru pui un mare pericol il
constituie ciorile grive si cotofenele, precum si unele pasari rapitoare de zi. Este, de asemenea,
vinat si de unele pasari rapitoare de noapte, care vineaza i'epuri numai atunci cind lipsesc
soarecii, hrana lor de baza. Ca urmare exista o legatura directa intre cresterea efectivului de
iepuri si cea de soareci. Daca adaugam la aceasta lista a dusmanilor si intemperiile care afecteaza
mai ales prima generatie, primavara, precum si o serie de boli (coccidioza?bruceloza,
staphylomycoza, unele provocate de paraziti pulmonari si intestinali, se poate vedea
impotriva citor dusmani trebuie sa lupte specia ca sa poata supravietui. Cercetarile au aratat
ca circa 62% din iepuri mor inainte de a implini virsta de un an, 7% ajung pina la virsta de 2 ani,
6% pina la virsta de 3 ani si numai 3% ajung sa atinga 4²7 ani. De aceea are mare nevoie de
intelegerea si ajutorul omului care, prin-tr-o atitudine corecta fata de aceasta extrem de populara
specie, s'% prin combaterea dusmanilor sai, poate reduce mult volumul pierderilor anuale.
Conform legislatiei, ce stabileste regulile de vinatoare, se vineaza in sezonul cuprins intre 1
noiembrie si 31 ianuarie. Este cautat pentru carne si blana, utilizabila ca atare in confectionarea
articolelor de imbracaminte sau pentru transformare in fetru utilizat la palarii.
Denumirea stiintifica este   
 
 
Mat-schie, 1901, ceea ce
inseamna ca iepurele de la noi este o subspecie
de sine statatoare, adoptata de stiinta datorita
particularitatilor anatomo-morfologice care
justifica definirea subspeciei.
Denumiri stiintifice vechi:  

 Linne, 1758;   
Pallas,
1778.
Numiri straine: engl. 
  

 fr.    
   
germ.! 
 it.  

 sp.   


Iepurele de camp este raspandit in toata Europa

pana in Asia. La noi exista doua subspecii:

Subspecia Lepus europaeus (subspecia iepurelui comun, raspandita in intreaga Europa.

Subspecia Lepus europaeus transsilvanicus, ceea ce inseamna ca iepurele de camp de la noi este
o subspecie de sine statatoare, adoptata de stiinta datorita particularitatilor anatomo-morfologice
care justifica definirea subspeciei.

in general este singuratic, numai in perioada de reproducere formeaza perechi. Iepurele de camp
prefera locuri deschise, traind in cimpii, tufisuri, raristi.

Este raspandit la ses pana in zona alpina, insa efectivele cele mai mari se gasesc in zona de
campie. De asemenea, se poate spune ca prefera solurile uscate si fertile, indeosebi cele in care
culturile agricole variate alterneaza cu trupurile mici de padure. Iepurele este o specie fidela
locului de trai, care nu se indeparteaza mai mult de 5-6 km de locul in care s-a nascut.
Este mamifer de talie mica, cu lungimea de 55-70 cm si greutate medie de 3,8 - 4,0 kg (maxima
6,5 kg. Blana iepurelui de camp
prezinta o variatie destul de mare sub
raportul culorii.Astfel, se pot vedea
iepurii cenusii- deschisi, roscati sau
cenusiu- inchis spre negru.Firele de par
sunt cenusii la baza, albe- galbui la
mijloc si negre la varf. Naparlirea are
loc primavara.

Aproximativ 64% din iepurii de camp mor inainte de a implini virsta de un an.Sunt vinati intr-un
numar limitat pentru carnea si blana lor.

Iepurele este un adevarat maiestru la inducerea in eroare a urmaritorilor.Instinctul precautiei il

face ca inainte de a se opri pentru popas sa-si mascheze directia drumului, "incalcindu-si urmele"
(ba merge inainte, ba o ia pe aceeasi urma inapoi.De urmarire iepurele scapa facand cercuri mari
si oprindu-se din cind in cind ca sa-l mai vada pe cel ce-l urmareste.

Iepurele de camp are o multime de dusmani :

vulpea, buha, uliul gainilor, lupul, s.a.

Longevitatea este de 7 - 8 ani (dar adultii tinuti

in captivitate pot atinge si 9-10 ani.
Predominante in efectivele lor sunt clasele de
varsta tinere, deoarece foarte putine exemplare
ajung la varste mai inaintate.

Femela naste de obicei de 3-4 ori pe an, cate 3-7

pui. Acestia la nastere au deja par crescut, dinti
iar pleoapele ochilor nu sunt lipite. Dupa 6-7 zile de alaptare, puii pot parasi deja culcusul si-si
cauta singuri hrana.

Cu toate aceste avantaje naturale, in ultimile decenii numarul de iepuri de camp din Romania a
scazut mult. Mortalitatea ridicata a tineretului se datoreaza in principal numerosilor sai dusmani
din lantul trofic , dar si altor factori, cum ar fi: aplicarea in mod nechibzuit a pesticidelor in
agricultura, braconajul, intemperiile care afecteaza prima generatie primavara, precum si bolile
specifice (coccidioza , mixomatoza, s.a..

In zona de campie, puii de iepuri sunt nimiciti, mai ales, in timpul secerisului (de catre combine.
Adesea copiii sau cei virstnici, gasind pui de iepure, ii aduc acasa crezind ca ii salveaza, insa, in
conditiile casnice, puii salbatici pier.
 Animalele rapitoare, ca echilibru ecologic sunt si ele prezente:
Y
% Ô
 
 


este inrudit si similar in marime cu
sobolanul domestic. Are o masca faciala
caracteristica, gatul lung, capul mic si picioarele
scurte.Este un animal activ in principal noaptea
si este foarte galagios, scotand o varietate de
suieraturi si zgomote bombanite.
Capul si trunchiul are 35-38 cm. Coada
are 15-19 cm lungime iar greutatea lor este de
0,7-1,3 kg. Blana pe spate e cafenie-castanie
intunecat, uniform si pe mijlocul lui o dungă slaba roscata-cafenie. Pe laturi este galbuie. Barbia
si varful botului albe-galbui. Nasul este inchis la culoare. In urma ochilor, au o pată alba-galbuie,
slab delimitata, care se continua in urma urechilor si o dunga stearsa de aceeasi culoare. Urechile
sunt cafenii cu margini albe. Mustatile sunt lungi, negre-cafenii. Culoarea variază de la individ la
individ. Foarte rar se intalnesc dihori complet albi sau galbeni.

  
 
 
 
 (dihorul salbatic este raspandit in toata zona temperata a
Europei şi Asiei. La noi e destul de comun, prin
clai de grau, gramezi de lemne, ruine, magazii
de cereale, etc. Foloseste si vizuinile vulpilor
sau ale iepurilor de casa. Predominant nocturn,
se hraneşte cu gaini, porumbei, oua, soparle,
serpi, broaste, pesti. Imperecherea lor are loc
prin februarie-martie. Femela naste, după 6
saptamani, 3-6 pui, orbi, care vad după 14 zile.
Habitatul lor este zona impadurita,
adesea aproape de habitatul uman.

  
 
 
 (dihorul domestic este o alta specie fata de dihorul salbatic.
Dihorul domestic, in cazul ca reuseste sa scape/fuga, in general moare in salbaticie in
aproximativ 48 ore pt ca nu are instinctele necesare supravietuirii in salbaticie. Dihorii au fost
domesticiti chiar inaintea pisicilor. Ei erau folositi pentru vanarea iepurilor.
Crescatorii de dihori domestici nu isi hranesc animalele cu carne cruda, ci cu mancare
uscata pentru pisici, cu procent mare de proteine. In cusca trebuie pusa o litiera mica, un
recipient cu pentru apa, un recipient pentru mancare, paturi mici sau carpe in care sa poata
dormi. Dihorii isi fac nevoile la cutia cu nisip.
Masculii domestici sunt de 2 ori mai mari decat femelele, dar, in cazul in care sunt
castrati, nu se observa nici o diferenta de comportament. Daca nu sunt castrati, au un miros
puternic in perioada in care sunt in calduri, si pot fi mai agresivi. Se recomanda sa fie castrati la
varsta de 6 luni, dupa ce s-au dezvoltat complet.
Femelele intra in calduri in general la 6-7 luni, dar se poate intampla si mai devreme (4-5
luni. Se recomanda ca, in cazul in care nu se doreste inmultirea lor, sa fie sterilizate. Daca o
femela nesterilizata ramane in calduri o perioada indelungata, fara a se imperechea, se poate
imbolnavi, si poate chiar sa moara datorita anemiei. Cand o femela este in calduri, ea nu isi
modifica comportamentul.
Deparazitarea se poate face la orice veterinar, in general cu medicamente pentru pisici/caini,
calculate in functie de greutate si varsta. Dihorii trebuie vaccinati antirabic in jurul varstei de 6
luni. Vaccinul se numeste Fervac D. In cazul in care contacteaza boala, aceasta le este fatala in
majoritatea cazurilor.

c.,$+c
&


Vulpea (Vulpes vulpes, este cel mai raspindit reprezentant al familiei canidae. Traieste in
toata Europa , Arabia , Africa de Nord, in mare parte din Eurasia si in America de Nord. S-a
adaptat foarte bine si in Australia datorita popularilor facute de om in ideea de a rari iepurii de
vizuina. Iepurii s-au inmultit in continuare iar unele specii bastinase au disparut aproape in
totalitate. Pe glob traiesc aproximativ 13 subspecii de vulpi impartite pe 33 de zone geografice.
Vulpea este un animal care se adapteaza foarte usor in orice conditii. In Europa vom gasi cuiburi
de vulpe atit pe malul marii cit si la altitudini de peste 2500m, o putem intilni si in codru dar
traieste foarte bine si in apropierea satelor si oraselor. Singurul factor care influenteaza prezenta
vulpii este solul. Vulpea are nevoie de un sol bun pentru a-si putea construi vizuina, prefera
zonele impadurite si fara apa freatica aproape de suprafata pamintului. Isi construieste vizuina
cu placere si in jurul cladirilor parasite, pe teritorii agricole, in scorburi de copaci sau in stufaris.
Vizuinele vulpii au in general 2 intrari dar se pot intilni si vizuini cu cite 4-5 intrari. In vizuinele
mari se poate intimpla ca unul din cotloane sa fie locuit de vulpe iar altul de viezure.
Greutatea corporala a vulpii este influentata de conditiile de mediu ,anotimp si hrana. Masculi au
o greutate medie de 7-8 kg iar femele de 6-7 kg. Lungimea corporala este de intre 60-90 cm la
care se adauga lungimea cozii care in medie este de 42 cm. Culoarea vulpii este in general brun
±roscat cu picioarele si coada mai inchise la culoare dar variaza de la o zona geografica la alta.
Unele exemplare au culoare galbui- ruginie pe spate si lateral iar burta si partea interiara a
picioarelor de culoare sura.
Vulpea ajunge la maturitae sexuala la virsta de 10-12 luni . Perioada de reproducere este
ianuarie- februarie. Vulpile au o glanda la aproximativ 7-8 cm de la baza cozii care secreta o
substanta cu care isi marchaza teritoriul si semnaleaza masculilor apropierea perioadei de rut.
Femelele au o perioada de pregatire de 10 zile (proestrus dupa care sint copulate de unul sau
mai multi masculi. Actul in sine este asemanator cu cel al ciinilor adica nu se pot desparti 15-20
minute. In general vulpoiul ramine cu femela si o ajuta la cresterea puilor.
Dupa o sarcina de 51-55 de zile femela naste la inceput de aprilie 4-5 pui cu o greutate medie de
85-100 g. Cu 5 zile inainte de nastere femela incepe sa-si smulga parul de pe burta si din acest
par construieste un cuib. Pui deschid ochii la 12-14 zile dupa nastere iar dupa 22-24 de zile de la
nastere incep sa manince si carne. Puii ramin in strinsa legatura cu parintii pina la virsta de 2
luni iar de la virsta de 3-4 luni deja merg singuri in cautare de hrana. Puii de vulpe sint foarte
sensibili la umezeala, frig si boli (turbarea, scabia si trichineloza.
Dusmanii naturali ai vulpii sint lupul, risul, uliul porumbar si vulturii.
Hrana vulpii difera dupa conditiile de biotop si aceasta adaptare este secretul raspindirii acestei
specii. Vulpea maninca in general rozatoare pe care le prinde cu gura. In afara de rozatoare
vulpea mai maninca tot ce nu e prea mare pentru ea. De la pasari la iezi de caprioara maninca
orice. Vulpea aste un bun inotator ajungind asa si la cuiburile pasarilor de apa pe care le
consuma cu placere. Maninca cu placere peste, broaste, gindaci dar consuma si fructe. Intra in
zona urbanizata unde cauta mincare in parcuri si gradini dar intra si in curtile oamenilor de unde
fura pasari si ravaseste gunoiul. Necesitatea de hrana a vulpii este de 0,5 ± 1kg de hrana pe zi
dar o vulpe adulta poate consuma si 2 kg de hrana pe zi.
Pentru cautarea hranei isi marcheza teritoriul de vinatoare care poate fi cuprins intre 100-500 ha
in functie de abundenta in hrana a teriritoriului. Marcarea o face cu urina si excremente asezate
la loc vizibil pe pietre ,trunchiuri de copaci, etc. Se poate intimpla ca teritoriul marcat de un
mascul sa fie format din teritoriul mai multor femele.
Chiar daca este foarte sireata vulpea nu e mai inteligenta decit alte animale si nefiind comestibila
multi vinatori nu o considera un vinat de dorit. Sigur ne putem intilni cu vulpe in goanele
organnizate la fazani si iepuri, la pinda sau la dibuit dar asta nu as numi-o vinatoare de vulpe.
Vinatoarea vulpii se face la vizuina, la nada sau cu chematoarea.
Vinatoarea la vizuina e eficace in lunile aprilie mai cind sint pui in vizuina. Baza acestei
vinatorii este un ciine bun care scoate sau alunga vulpea din vizuina. Cum spuneam este o
vinatoare eficace dar si periculoasa pentru ciine.
Adevarata vinatoare a vulpii este cea cu chematoarea. Perioada cea mai buna este iarna pe
zapada de preferinta la luna plina. Se poate ademeni prin imitarea tipatului de iepure ,a
chitaitului de soarece sau a jderului aflat in pericol.
Vulpea o putem vina atit cu arme lise cit si cu arme cu glont. Teava lisa pote avea oricare din
calibrele obisnuite dar e bine sa folosim alice intre 3,5 si 4,5 mm. Armele ghintuite e de
preferinta sa fie cit mai silentioase la sistemul de reincarcare. Calibrele uzuale pentru vinatoarea
vulpii sint 22 Hornet ,222 Remington, 223 Remington, 5,6 x50 R magnum si 5,6x52R. Cine
doreste o arma dedicata vulpii este bine sa se gindeasaca la o mixta sau drilling in calibrul 12
pentru teava lisa si 5,6x 50R magnum pentru glont .
Vinatoarea la vulpe, al carei sezon se deruleaza pe toata durata anului, este o vinatoare sportiva
si plina de neprevazut ,o recomand tuturor vinatorilor care nu rivnesc la un trofeu grandios si nu
vineaza pentru carne.
Trofeele vulpii sint craniul si blana care din pacate in ziua de astazi si-a pierdut valoarea pe care
a avut-o odata.

viezurele

Denumiri: Bursuc, bursuca, pui

de bursuc, viezure, viezuroaica,
pui de viezure.
Descriere: Animal plantigrad, ce
pare sa faca legatura intre
Mustelide
si Urside, este interesant atat
prin infatisarea lui, cat si prin
modul retras de
viata. Are corpul indesat, mai
gros in partea din spate decat in
partea
anterioara, care incepe printr-un
bot ascutit. Picioarele sunt scurte
si inzestrate
cu cate 5 degete, prevazute cu
gheare puternice, adaptate pentru
sapatul
vizuinilor. Blana este compusa
din peri aspri, aproape teposi, relativ lungi, de culoare alba-galbuie la baza, negri la mijloc si
albiciosi la varf, combinatiecare induce impresia generala de culoare sura-alburie. Partea de jos a
gatului, pieptul, abdomenul si picioarele sunt negre-cafenii. Specifica este culoarea alba a
capului, cu doua dungi negre care pornesc de la nas, cuprind ochii si urechile si se largesc,
estompandu-se pe fondul culorii gatului. Ochii sunt mici, ca de altfel si urechile rotunjite la varf.
Mirosul specific este determinat de secretia glandei perianale, foarte dezvoltata.
Dimorfismul sexual nu este evident. Nici puii nu se deosebesc prea mult de adulti, decat prin
marime.
Longevitate: Traieste circa 15 ani. Varsta se poate aprecia dupa uzura dentitiei.
Sunete: Mormaie si pufaie cand este atacat, se vaita cand este prins si
tipa modulat in perioada imperecherii. De fapt acest sunet seamana intrucatva
cu plansetul de copil.
Simturi: Este inzestrat cu un miros excelent, cu auz foarte bun si cu vaz mediocru.
Urme: Urmele sunt inconfundabile. Ca forma se aseamana cu urmele din fata ale ursului, dar in
miniatura. Excrementele le depune in toalete amenajate in apropierea vizuinilor ori pe drumurile
de ducere si de intoarcere catre acestea. Specifice sunt si potecile curatate pentru plecarea si
inapoierea, discreta, la vizuina.
Habitat: Prefera padurile situate in apropierea campurilor cultivate agricol, din zona de dealuri,
de coline si de campie. Este intalnit si in padurile masive de munte, in luncile apelor curgatoare
si in campul cultivat agricol. Asadar, il putem intalni peste tot, de la limita superioara a padurii
pana in Delta Dunarii, dar numai noaptea fiindca ziua se retrage in vizuini.
Hrana: Este un animal tipic omnivor. Mananca larve si radacini, ierburi si grane, fructe si
cereale, legume si oua, soareci, pui de iepuri, reptile, iezi de caprioare s.a.m.d. Este periculos
doar pentru pasarile care clocesc la sol (fazani, potarnichi, ierunci, cocosi de munte si pentru
puii mici ai iepurelui de vizuina. Consuma intamplator si cadavre.
Dusmani: Din cauza vietii retrase este putin afectat de dusmani. Lupul il consuma cu mare
placere cand il intalneste.
Sociabilitate: Traieste izolat, cautand femela doar in perioada imperecherii. Imediat dupa
imperechere, o paraseste. Doar mama poate fi vazuta, de primavara pana toamna, cu puii din acel
an dupa ea.
Reproducerea: Literatura de specialitate indica drept perioada de imperechere lunile iulie-august.
S-au constatat insa situatii in care masculul cauta femela incepand cu luna aprilie. Probabil,
perioada imperecherii este mult mai lunga, din aprilie pana prin septembrie. Femela fata in
februariemartie, in vizuina, 3-5 pui orbi si golasi. Acestia deschid ochii dupa 25-30 de zile, ies
din vizuina la 50-60 de zile si devin independenti doar toamna, dupa varsta de 6 luni.
Obiceiuri: Ca si ursul, viezurele petrece iarna dormitand cateva luni in vizuina. Dormiteaza, de
regula, de pe la sfarsitul lunii noiembrie pana pe la inceputul lunii martie. In timpul iernii, cand
vremea este calda, paraseste temporar vizuina pentru a se hrani si pentru a defeca. In
comportamentul sau nu exista nici elemente specifice hibernarii, nici somnului de iarna, deoarece
nici temperatura corpului si nici respiratia nu sunt reduse decat in foarte mica masura.
Nu-si strange niciodata provizii in vizuini, asa cum se afirma gresit in numeroase ocazii.
Vanare: Singura metoda care da rezultate este panda la vizuina, seara si dimineata. La goana se
impusca absolut intamplator. Se mai poate vana cucainii la vizuina, dar metoda, spre deosebire
de vanatoarea la vulpe si la pisica salbatica, impune saparea acesteia orientata dupa latratul
cainilor. Aceasta fiindca viezurele nu accepta sa fie alungat de caini afara din vizuina decat in
situatii de exceptie, deoarece se apara mult mai eficient in interiorul acesteia. Se impusca
folosindu-se arma lisa, cu alice de 3,5 - 4,0 mm, sau arma cu glont de calibru mediu, in perioada
1 august-31 martie.

Mamifere mari:
Caprioara.

!   este un mamifer rumegător ce aparţine

familiei Cervidae.

Caprioara este cea mai mica specie de capre

salbatice originare din Europa. Masculii au
 tendinta de a fi mai mari si mai robusti, in comparatie cu femelele.

   
 
 
Caprioara este cea mai mica specie de capre salbatice originare din Europa. Masculii au tendinta
de a fi mai mari si mai robusti, in comparatie cu femelele. Masculul poarta denumirea de caprior,
iar femela de caprioara sau ciuta. Blana este diferita in functie de sezon. Iarna, blana este mai
deasa, mai lunga, dand animalului un aspect ciufulit, neingrijit, avand culoare cenusie sau maro-
cenusiu. In timpul lunilor de vara, blana este mai scurta si mai rara, avand culoare maro sau
castaniu aprins. Blana de iarna incepe sa creasca la inceputul lunii septembrie si este schimbata
in aprilie-mai. In timpul lunilor de iarna, blana de la nivelul fetei posterioare a crupei este de
culoare alba, usor sesizabila. In timpul lunilor de vara acest semn este mai putin sesizabil. Coada
este foarte scurta, de cativa centimetri lungime. Capul este mic, mai mult lung decat lat. Botul, in
general, este de aceeasi culoare ca restul corpului, dar nasul este intotdeauna de culoare neagra.
Adesea prezinta diferite pete de culoare alba pe obraji si in partea superioara a gatului. Urechile
sunt mari, ovale, fiind conturate cu par de culoare neagra, iar interiorul este captusit cu par
moale, de culoare alba. Numai masculii prezinta coarne, care le cad in octombrie-noiembrie, dar
le cresc din nou, pana vara, in perioada de rut. Coarnele au, in medie, o lungime de 30 cm. In
general, coarnele prezinta pana la 6 varfuri la capriorii adulti, in timp ce la cei tineri, numarul
este mai redus. Rozetele bazale sunt bine-definite. Coarnele sunt utilizate de masculi in disputele
pentru femele din timpul perioadei de imperechere. Picioarele sunt suple si prevazute cu copite
inguste si scurte ale caror degete laterale sunt bine dezvoltate. Lungimea corpului este de 95-135
cm. Inaltimea la greaban este de 63-67 cm. Greutatea corporala este de 18-29 kg.
   
In comparatie cu alte subspecii de capre salbatice, caprioara este, de obicei, un animal solitar.
Caprioarele, in general, traiesc singure sau in grupuri mici alcatuite dintr-o femela si puii
acesteia. Teritoriul lor este destul de mic, de circa 1 km2. caprioarele se hranesc cu predilectie
dimineata sau seara tarziu, odihnindu-se in restul zilei. Caprioarele se organireaza in turme
alcatuite din 20-40 de membri, numai iarna.
(
 
 
Caprioara prezinta o arie de raspandire destul de extinsa, fiind regasita in zonele temperate ale
Europei si Asiei. Caprioara este un animal care se adapteaza foarte usor, motiv pentru care este
intalnit intr-o multitudine de habitate. Prefera zonele impadurite, cu multa vegetatie. In Romania,
o veti intalni de la ses, pana in padurile subcarpatice.
( 
Caprioara nu este foarte pretentioasa, dar prefera vegetalele bogate in apa. Consuma cu placere
ramuri tinere, muguri, frunzele diferitilor arbori si arbusti, scoarta de copac, lucerna, etc. Se va
hrani, de asemenea, cu recolta terenurilor agricole si daca va avea posibilitatea va intra in livezile
de pomi fructiferi, delectandu-se cu frunzele si fructele acestora. Toamna, caprioarele prefera
alimentele concentrate (seminte, fructe.

    
Caprioara naparleste de doua ori pe an, primavara si toamna. Frecvent, intre masculi apar dispute
pentru teritoriu si pentru femele, in perioada de rut.
c     
-Y -maturitatea sexuala a masculilor se produce pana la sfarsitul primului an de viata, dar nu sunt
apti pentru imperechere pana la varsta de 3 ani;
-Y -femela este apta pentru imperechere la varsta de 14 luni si este monoestrica;
-Y -estrul (perioada de calduri dureaza circa 36 ore;
-Y -perioada de imperechere (de rut are loc in fiecare vara, in iunie-august; desi se imperecheaza la
inceputul verii, beneficiaza de un procedeu special, care le permite sa nasca, primavara, intr-o
perioada optima. Acest procedeu poarta denumirea de implantare intarziata;
-Y -gestatia dureaza circa 300 de zile, dand nastere, in general, unui singur pui, si, mai rar, la 2
pui/fatare, care prezinta ochii deschisi si sunt complet acoperiti cu par;
-Y -fatarea are loc in mai-iunie; iezii prezinta de-a lungul laturilor corpului un sir de pete albe, care
le asigura camuflarea in iarba inalta. Acest desen se estompeaza la varsta de aproximativ 2 luni;
-Y -puii cresc rapid si pot fi intarcati la varsta de 2-3 luni si raman alaturi de mama pana aceasta da
nastere altei generatii, anul urmator.
¦    & a caprioarei este de circa 8 ani, cu o maxima de 14-16 ani.

$
    

  

  (Alaudidae sunt o familie de păsări cântătoare din

ordinul ÄPasseriformes´ care cuprinde 92 de specii cu corpul de
dimensiune mijlocie sau mică. Ciocârliile sunt păsări care cântă
în zbor, aleargă şi îşi fac pe sol cuibul care conţine ca.
6 ouă pestriţe. La păsările din această familie nu există un
dimorfism sexual accentuat; din acest motiv se deosebeşte greu
femela de mascul. Hrana de bază a ciocârliilor o constituie seminţele de vegetale.

Presura(Emberzia citrinella

Presura galbena este raspandita in aproape toata

Europa, mai putin Peninsula Iberica si nordul extrem.
La noi in tara este o pasare specifica zonelor
impadurite de deal insa poate fi intalnita si in padurile
mai joase sau in vaile muntilor.

Presura galbena are un penajul in care predomina

culorile galben si brun. Galbenul este prezent pe cap si
pe burta iar diferitele nuante de brun le intalnim pe
spate si pe aripi. La mascul se poate observa o pata
rosiatica pe spate care este mult mai intensa primavara cand este si perioada imperecherii.
Presura galbena are lungimea corpului de 16 cm, anvergura aripilor de 23-29 cm iar greutatea de
25-30g.

Presura galbena isi construieste cuibul direct pe sol in ierburile inalte sau in tufisurile joase.
Femela depune cate 3-5 oua in 2-3 serii pe an iar perioada de incubatie este de 14 zile.

Hrana este alcatuita in principal din seminte pe care le cauta direct de pe sol si mai rar din
insecte. Iarna se aduna in stoluri mari care sunt mereu in cautarea terenurilor cu seminte.
Migreaza doar exemplarele din Nordul Europei si din acest motiv la noi se observa o crestere a
populatiilor in perioada de iarna.

Presura galbena nu este o specie amenintata cu disparitia si nici nu reprezinta interes

vanatoresc.

%  (ÿ



este o pasăre de stepă specifică stepelor din

familia Otididaecare trăieşte în sud-estul Europei şi zonelor
cu climă temperată din Asia. În Românias-a găsit până acum
câteva decenii în Bărăgan, în prezent mai apare regulat pe
teritoriul administrativ al oraşului Salonta, judeţul
Bihor respectiv al comunei Beba Veche, judeţul Timiş.
Aceste populaţii sunt comune cu cele de la Kis-Sárrét, Parcul
Naţional Körös-Maros, Ungaria, respectiv Mokrin,
Voivodina, Serbia.

În cazul dropiilor se observă un dimorfism sexual accentuat.

Masculul de dropie este cea mai masivă pasăre din Europa,
putând ajunge până la 18,5 kg. Este pasărea cea mai grea
care se poate înălţa în zbor. Femelele sunt mult mai mici,
cântărind între 3,5 şi 5 kg. Dropia se hrăneşte cu vegetaţie,
fasole verde şi mazăre, dar şi cu insecte sau mici vertebrate. Este o pasăre tăcută, dar în perioada
de cuibărire scoate un ţipăt ca un lătrat.[1]

$   ,/

Prepelita este foarte asemanatoare cu potarnichea dar mai

mica, avand o greutate de aproximativ150g. Marea
diferenta intre ele este ca prepelita este oaspete de vara,
sosind la noi in luna aprilieiar toamna ne paraseste pentru a
ajunge in zone mai calde.

Prepelita mai este cunoscuta si sub numele de pitpalac si

este des intalnita in literatura noastra, de la povesti
vanatoresti si pana la povesti pentru copii. Este o pasarea
foarte iubita de lucratorii campului deoarece ii insoteste
mereu cu cantecele ei cu care isi aduna puii.

Penajul are o culoare generala bruna cenusie,cu dungi

transversale albicioase.Pe piept si pe burta este de culoare alba galbui. Zboara doar atunci cand
pericolul este iminent, in rest prefera sa stea bine ascunsa,lipita de pamant, ajutata si de penajul
sau.

Cel mai des o intalnim in zonele de campie,in miristi sau in campurile cu faneata sau lucerna.

Cuibul il face pe pamant. Femela depune pana la 15 oua pe care le cloceste singura.Perioada de
incubatie este de 21 de zile. Puii sunt crescuti exclusiv de catre femela.Sporul anual de pui
depinde foarte mult de capriciile naturii. In anii cu ploi multe si abundente sunt foarte multe
cuiburi distruse de suvoaiele de apa. Puii sunt hraniti in prima parte a vietii lor cu insecte si larve
iar mai tarziu invata sa manance diferite seminte si fruncte.

In ultimii ani se observa o scadere masiva a efectivelor si asta se datoreaza atat vanatului clasic
cat mai ales metodelor de prindere "industriala" cu ajutorul unor plase pe traseele de migratie ale
pasarilor. Ultima metoda de a le vana nu este specifica tarii noastre. In tarile arabe sunt vanate in
mod traditional cu ajutorul soimilor.


Y

$  $ 

Potarnichea, alaturi de prepelita,

reprezinta la noi pasarile cu cel
mai ridcat interes din partea
vanatorilor. Putem spune ca sunt
un simbol in domeniul vanatorii,
lucru care a dus la o scadere
drastica a populatiei de prepelite si
potarnichi din tara noastra. Nu
sunt inca interzise vanatului si s-ar
putea ca atunci cand se va
intampla acest lucru sa fie prea
tarziu. Macar o pauza de cativa ani
pentru vanatul acestor pasari ar
ajuta mult la refacerea efectivelor.

Omul poate ca este cel mai inversunat pradator al acestor pasari dar nu si singurul. Nu exista
pradator de la noi care sa nu le caute frenetic de la mamifere si pana la pasari de prada.Te si miri
ca inca mai pot fi zarite. Potarnichea este o pasare sedentara, intalnita la noi pe toata perioada
anului.

Potarnichea,o pasarea deosebit de gingasa si frumoasa,a fost prezenta dintotdeauna pe

meleagurile noastre. Este amintita in scrierile lui Cantemir si intr-o multime de povesti
vanatoresti.

Potarnichea este mai mare decat prepelita dar sunt asemanatoare la infatisare si colorit. Este
imbracata intr-o haina ruginie, foarte eficienta pentru camuflaj, potarnichea fiind greu de
observat atunci cand sta nemiscata, lipita de sol. Capul este de culoare ruginie iar pe gusa si piept
de culoare cenusie. Prezinta si o formatiune brun inchis in zona pieptului. Lungimea corpului
este de 30cm, anvergura aripilor de 45-48cm iar greutatea maxima este de 450g.

Hrana este in principal de natura vegetala,alcatuita din diferite fructe,seminte si cereale dar si
din insecte si larve. Mai ales puii consuma ultima categorie de hrana.

Potarnichea isi face cuibul pe sol in care depune pana la 20 de oua in luna mai. Perioada de
incubatie este de 25 de zile. Ca o curiozitate, prepelita nu emana nici un miros pe perioada
cuibaritului si nu paraseste cuibul in preajma unei amenintari pentru a nu trada pozitionarea
acestuia.

Alte pasari :

¦
&



Graurul este o pasare des intalnita la noi si foarte

cunoscuta.Are o lungime de aproximativ 20
cm,deci este o pasare relativ mica,motiv pentru
care exista pentru ea un interes vanatoresc
scazut,desi sunt care se dau in vant dupa anumite
retete cu graurul actor principal.

Penajul este predominant negricios cu luciri

verzi-violete.Varful aripilor si coada sunt de un
brun inchis si este presarat pe tot corpul cu picatele
albe.Descrierea este oarecum relativa pentru ca graurul isi schimba des haina in functie de
anotimp si varsta.

Graurii vin la noi de timpuriu,de la sfarsitul

lunii februarie si prefera padurile sau
palcurile de copaci din zonele joase,cu multa
umezeala,eventual in apropierea
baltilor,iazurilor si a raurilor.Este bine
adaptat si la viata de oras unde poate fi
intalnit in parcurile umbroase cu copaci
batrani.Hrana o cauta de obicei pe
pamant,fiind alcatuita din viermi si insecte .

Graurul nu este un maestru al construirii

cuibului;de multe ori prefera sa fure cuibul
altei pasari.Cel mai des il vedem cuibarind in
scorburile copacilor.Femela depune pana la 6
oua, lucioase si albastrui pe care le cloceste timp de 14 zile.
 Incepand cu sfarsitul lunii august ii putem vedea in stoluri mari hoinarind dupa hrana.Putem
spune ca omul trage mari foloase de pe urma aceste pasari care esteY !
  



  
 
 
     
      
 
  
    
 
      
     
 




 
   
 
 
  

  
  


$
 
 
 

Prigoria o putem considera fara tagada una din

podoabele lumii noastre pasaresti. Este atat de viu si
frumos colorata incat ai impresia ca este o bucata
din curcubeu, pare ca este o pasare exotica din
padurile tropicale ratacita pe la noi.

Prigoriile mai sunt denumite si albinarei sau viespar

pentru ca sunt o pacoste pentru apicultori,
consumand albinele cu mare placere. Se spune ca
atunci cand gaseste cate un cuib de albine nu pleaca
de acolo pana nu le mananca pe toate.

La infatisare prigoria seamana cu o mierla numai ca e mai zvelta si are ciocul mai lung si mai
subtire si cu coada un pic mai lunga. Are o lungine de aproximativ 28 cm, anvergura aripilor de
40 cm si o greutate de 50-70 g. Pe vremuri erau foarte cautate pentru penele lor care erau folosite
in scopuri ornamentale.

Le place foarte mult sa manance albine si viespi dar nu se dau deoparte nici de la cosasi si
lacuste precum si alte insecte.Pot consuma pana la 200 de insecte pe zi.

Cuiburile le fac in malurile lutoase in niste galerii pe care le sapa singure. Lungime tunelului
este in medie de 1m si la capat cu o camera unde se afla si cuibul. Femela depune pana la 7 oua
si ambii parteneri clocesc cu randul. Perioada de incubatie este de 22 de zile.

Prigoriile sunt pasari migratoare. Vin la noi destul de tarziu,prin luna aprilie si pleaca in luna
octombrie. Suporta greu frigul si de aceea in zilele urate si ploioase o sa le vedem stant suparate
pe o crenguta.


Y

#'   

Barza alba sau cocostarcul este destul de intalnita

pe teritoriul Romaniei si asta datorita faptului ca
prefera sa-si construiasca cuibul in apropierea
omului,pe acoperisuri,cosuri de
fum,stalpi,turnurile bisericilor.Este o pasare
foarte indragita in toata Europa si astfel a reusit
sa intre in credinta populara ca simbol al primaverii,al nasterii,se spune ca aduce noroc casei
unde isi face cuibul si o fereste de foc.

Barza alba este o pasare de talie mare,cu

picioarele si ciocul lung,ambele de culoare
rosie la maturitae.Puii au ciocul si picioarele
negre pana la varsta de un an.Penajul este de
culoare alba,cu varfurile aripilor de culoare
neagra.Greutatea medie este de aproximativ
3,5 kg.

Sunt pasari care prefera zonele joase si

intinse, fara paduri pe suprafete mari si isi fac
cuibul in apropierea lacurilor si baltilor unde is
pot gasi mai usor hrana.Dieta lor este formata
in principal din pesti mici,broaste,serpi, pasari
si mamifere mici.

Aria de raspandire a berzei albe este: aproape toata Europa,nordul Africii si vestul Asiei.In
Europa cele mai multe berze cuibaresc in Polonia un se gasesc anual aproximativ 40 000 de
perechi.In Romania cea mai mare densitate o gasim in campiile din vestul tarii.

Cand simt apropierea iernii,berzele albe europene migreaza in nordul Africii iar odata cu
revenirea primaverii,la sfarsitul lunii martie, obisnuiesc sa se intoarca la acelasi cuib pe care l-au
lasat in urma.

. (O 

este numele unui gen de păsări răpitoare

de zi din familia O
, mari şi
puternice, care atacă păsări şi mamifere
mici. Acesta are un cioc puternic, cu
marginile tăioase ca lamele unui foarfece;
ciocul este adaptat pentru sfâşiat prada.
Corpul subţire, aripile şi coada lungi, arată
că este o bună zburătoare. Picioarele
puternice se termină cu patru degete (trei
îndreptate înainte şi unul înapoi, cu ghearele lungi, ascuţite şi încovoiate. Are vedere foarte
bună, putând distinge de la mari înălţimi prada: păsări, şoareci, iepuri, insecte. Se aruncă asupra
prăzii, o apucă cu ghearele, o sfâşie cu ciocul şi o înghite nemestecată; uliul este o pasăre
răpitoare de zi. Hrănindu-se cu carne, pilota sa este mai puţin dezvoltată decât a altor păsări care
se hrănesc cu grăunţe. Alte păsări răpitoare de zi sunt şoimul, şorecarul.
*  
¦    
(Natrix natrix

Sarpele de casa (Natrix natrix nu este un sarpe

veninos si nici constrictor, fiind frecvent intalnit in
Europa si, respectiv, in Romania. Ei sunt dificil de
sesizat intrucat se deplaseaza rapid si sunt extrem de
precauti. Intrucat ei isi incalzesc corpurile prin
intermediul mediului ambiant, acesti serpi se tolaneasc la soare imediat dupa mijirea zorilor
pentru a-si ridica temperatura corporala suficient incat sa fie apti pentru a-si desfasura activitatile
normale si pentru a-si digera prada.
[   
Regnul: Animalia
Increngatura: Chordata
Subincrengatura: Vertebrata
Clasa: Reptilia
Ordinul: Squamata
Subordinul: Ophidia
Familia: Columbridae
Genul: Natrix
Specia: Natrix natrix

   
Sarpele de casa este, in general, verde inchis sau maroniu cu un colier (doua pete semilunare
caracteristic galben, crem sau portocaliu situat in spatele capului, particularitate care explica o
alta denumire a sa, de sarpele cu inel. Coloritul sau poate fi de asemenea de la gri pana la negru.
Fata interna a corpului este intotdeauna mai deschisa la culoare. Pe partile laterale ale corpului se
pot sesiza dungi verticale. Linii negre coboara de la nivelul ochilor lor mari si aurii, cu pupila
rotunda, pana la comisurile gurii. Limba lui bifurcata este de culoare albastru-negru, ca si irisul.
Ochii si narile sunt dispuse pe partile laterale ale capului. Indivizii complet negri (melanistici si
albinosii sunt rar intalniti. Solzii sunt dispusi longitudinal, de-a lungul corpului. Masculii pot fi
identificati pe baza prezentei unei umflaturi la nivelul bazei cozii si a lungimii mai mari a cozii
in comparatie cu femelele, precum si in urma numararii solzilor subcaudali (68-72 la mascul si
52-56 la femela.
Sarpele de casa prezinta un corp zvelt, atingand o lungime de circa 100-110 cm la mascul si de
pana la 170-180 cm la femela, femela fiind de cele mai multe ori mai mare decat masculul.
Exista mai multe varietati de culoare. Dintre acestea cel mai usor de recunoscut sunt
urmatoarele:
Natrix natrix perasa ± cu doua dungi albe, galbene sau portocalii;
Natrix natrix nigra ± cu spatele negru si pata colierului clara;
Natrix natrix ponticus ± cu spatele castaniu sau cenusiu-oliv murdar, cu colier putin distinct;
Natrix natrix sparsus ± cu spatele negru.
Trebuie sa tineti cont ca imediat dupa naparlire, coloritul este mai deschis.
   
Sarpele de casa este o reptila diurna, desfasurandu-si activitatile in principal in timpul zilei. Ii
place sa lancezeasca la soare in locurile cu vegetatie bogata, dar este si un bun inotator, serpuind
la suprafata cu capul deasupra apei. Daca simte apropierea vreunui pericol, sarpele de casa se
scufunda in apa, ascunzandu-se printre vegetatia acvatica, putand ramane sub apa pana la o ora.
Serpii de casa sunt animalute gregare, tolanindu-se la soare alaturi de alti confrati si chiar si de
vipere.
Daca veti avea curajul sa-l luati in mana, sarpele de casa va incerca sa se apere, eliminand
secretia urat mirositoare a glandelor sale anale si prefacandu-se mort. Uneori, el poate efectua
anumite atacuri false napustindu-se asupra victimei, dar fara a deschide gura. Ceea ce trebuie sa
stiti, este ca sarpele de casa nu este veninos, nu ataca omul niciodata si nu musca daca este prins,
rareori.

(

Sarpele de casa este distribuit in aproape intreaga

Europa, exceptie facand nordul acesteia, in diferite
tinuturi ale Africii de Nord si Asia Centrala. Sarpele
de casa populeaza regiunile din jurul mlastinilor,
baltilor, lacurilor si apelor curgatoare, dar il putem
gasi si in paduri, la camp sau in zonele lipsite de
vegetatie, ducand o viata atat acvatica, cat si
terestra.
( 
Sarpele de casa este un carnivor convins, hranindu-se in principal cu broaste, pesti si rareori cu
tritoni, soareci si pasari mici. Puii si tineretul se hranesc cu predilectie cu mormoloci de broasca.
Prada este prinsa si apoi inghitita de vie. Un studiu efectuat recent arata ca un sarpe de casa poate
supravietui circa un an consumand numai 6-7 broaste.
*    
Imperecherea se produce primavara, in aprilie-mai, imediat dupa ce ies din hibernare. Masculul
urmareste femela pana cand reusesc sa-si incruciseze partile inferioare ale corpurilor,
producandu-se copulatia.
Ponta este realizata de femela, in general in lunile iunie-iulie-august, avand aspectul unui
ciorchine de 10-15 oua. Ouale sunt ingropate la mica adancime in solurile cu o umiditate
crescuta, afanate, sub frunzar sau sub muschi. Exista posibilitatea ca mai multe femele sa-si
depuna ouale in acelasi loc. Femela ramane langa cuib doar pentru cateva zile.
In functie de temperatura mediului ambiant, ouale eclozioneaza dupa circa 10 saptamani (in
lunile august-septembrie, aparand puii cu o lungime de circa 13-20 cm, care devin rapid
independenti.
Masculii ating maturitatea sexuala in jurul varstei de 3 ani, in timp ce femelele nu se
imperecheaza pana in anul al patrulea sau al cincelea de viata.
Dupa atingerea maturitatii, masculii naparlesc de circa 2 ori pe an, in timp ce femelele isi
schimba pielea o singura data pe an, chiar inainte de depunerea oualor.
(  
Cand temperatura mediului ambiant scade drastic, in lunile octombrie-martie, sarpele de casa
intra in hibernare, utilizand vizuinile abandonate ale iepurilor, fisurile din stanci, mormanele de
ingrasaminte naturale (balegar sau radacinile copacilor ca adapost.
Imediat dupa iesirea din hibernare, sarpele isi petrece primele cateva zile in apropierea
hibernaculumului. Ulterior, acesta se va deplasa in cautarea hranei sau a unui partener pentru
imperechere.
¦    & a sarpelui de casa este in jur de 13-15 ani, maxim 25 ani.

¦ 

Cele mai variate si raspandite specii de reptile care traiesc in prezent sunt soparlele. Se cunosc
circa 3000 de specii, ce sunt grupate in 23 de familii.

Pot trai in orice mediu, majoritatea preferand zona intertropicala. Datorita iutelii si a capacitatii
de a se catara (pot urca pana la 4000 m altitudine, soparlele pot evita multi pradatori.

Dimensiunea soparlelor variaza in functie de specie si de sex. Astfel, exista specii care au o
lungime mai mica de 2 cm, la polul opus aflandu-se dragonul de Komodo a carui lungime poate
ajunge la 3 m. In general, coada soparlelor este mai lunga decat corpul, care este acoperit cu solzi
marunti.

Solzii dorsali sunt dispusi pe 8-12 randuri, au forma ovala sau hexagonala si sunt bine
diferentiati de solzii dorso-laterali. Coada este acoperita de solzi ingusti si drepti.

Soparlele au patru picioare scurte, aduse pe langa corp, cu cate cinci degete fiecare, dar exista si
specii fara picioare.

In general, soparlele prezinta 10-17 pori femurali de fiecare parte si intre 6-8 siruri longitudinale.
Pliul gatului este mai mult sau mai putin vizibil, iar limba se termina cu 2 lobi scurti, rotunjiti.

Fata de serpi, soparlele prezinta deschizaturi pentru urechi, pleoape mobile si maxilare mult mai
putin flexibile, strans articulate cu craniul.

In cazul capturarii, multe specii sunt gata sa muste, dar exista specii ce nu au dinti veninosi.

Inainte de imperechere, masculul de soparla isi poate schimba culoarea sau isi ridica faldurile ce
sunt dispuse in jurul gatului.

Reproducerea are loc prin depunerea, prin iunie, a 5-14 oua de culoare alb-galbui, usor cilindrice,
lungi de 12-14 mm. Clocirea dureaza in jur de 2 luni, chiar 90 de zile in cazul in care
temperatura este devaforabila. Ouale cresc in volum in timpul clocitului, devenind cenusii, iar
prin august-septembrie ies puii.

Femelele sunt apte pentru reproducere dupa 3 ani, pe cand masculii dupa 2 ani.

Soparlele inelate sunt reptile strans inrudite cu serpii si se hranesc cu mici nevertebrate. Craniul
lor este lat, coada scurta, iar plamanul scurt dezvoltat. Ele traiesc in Africa, Orientul Mijlociu,
America de Sud si se hranesc cu rame, muste, omizi.

Cea mai mare specie de soparla este dragonul de Komodo. Cu toate ca are o greutate de pana la
125 kg si o lungime de circa 3 metri, se poate deplasa incredibil de rapid. Animalele prinse nu au
nici o sansa de viata, deoarece dragonul de Komodo are maxilare puternice si gheare care ii
permit sa ucida rapid.

# 0 


   

# 
 # 
 este numele dat mai multor animale tetrapode amfibii, din clasa
batracienilor, fără coadă, cu picioarele dinapoi mai lungi, adaptate pentru sărit, cu gura largă şi
cu ochii bulbucaţi.

Broasca de baltă trăieşte atât în apă, cât şi pe uscat. Nările de pe vârful botului se închid când se
află în apă. Broaştele se înmulţesc prin ouă, care sunt depuse în apă.

#  (Botaurus stellaris

Este o pasăre acvatică. Trăieşte ascunsă în stufărişul bălţilor.

Face parte din familia stârcilor(O 
. Pasărea este ceva mai
mare decât o găină domestică, atingând 76 cm lungime şi o
greutate de 1,35 kg. Penajul, de un cenuşiu-gălbui dungat cu
negru, ca şi poziţia corpului îi asigură un camuflaj perfect.
Buhaiul de baltă are picioare relativ scurte, un gât scurt şi un
cioc ascuţit. Vânează pândind animale sau insecte acvatice.
Denumirea provine de la sunetul produs de masculi în perioada împerecherii, sunet ce poate fi
auzit de la o depărtare de câţiva kilometri. Femela cloceşte şi creşte singură puii care, timp de
două săptămâni, nu părăsesc cuibul, iar după două luni pot zbura.



# (   

Specie vulnerabila conform IUCN

(International Union for Conservation of
Nature şi a ³Cărţii Roşii a Vertebratelor
din România´ Bucureşti 2005, face parte
din Phylum Vertebrata, Clasa Amphibia,
Ordinul Anura, Familia Hylidae,
Genul Hyla, Specia arborea.
Hyla arborea sau broasca europeană de
copac, brotăcelul, buratecul sau răcănelul este o anură de dimensiuni mici, lungimea adultului
fiind de cca 5 cm. Capul mai lat decât lung, botul scurt şi rotunjit, ochii laterali, timpanul vizibil.
Membrele sunt lungi, cu discuri adezive caracteristice la vârful degetelor, degetele anterioare
uşor palmate la bază, primul deget mai scurt decât al doilea, cele posterioare palmate. Pielea este
netedă, strălucitoare dorsal, granuloasă ventral (în afară de gât la mascul. O dungă neagră sau
cafenie porneşte de la nări, până la baza
femurului, în regiunea lombară formează o
blucă îndreptată în sus.


 are un sac vocal mare, brun-închis
sau brun-gălbui, sub gât; când este gol pare un
pliu al pielii.
   nu prezintă sac vocal, dar, spre deosebire de mascul, prezintă granulaţii şi pe gât,
culoarea acestuia fiind de un cenuşiu-violet.

Specie euritermă, în România trăieşte pretutindeni în afara zonelor de munte. Este singura
broască arboricolă de la noi din ţară şi datorită discurilor sale adezive se caţără cu uşurinţă în
arbori şi tufişuri. Duce o viaţă crepuscular-nocturnă, dar are şi activitate diurnă stând deseori la
soare sau vânează insecte. Hrana brotăceilor este variată predominând dipterele, dar s-a găsit în
conţinutul stomacal examinat şi coleoptere, arahnide şi oligochaete.

Specie arboricolă, brotăcelul trăieşte în păduri, zone cu tufişuri, preferă pădurile străbătute de
ape. Pentru reproducere are nevoie de bălţi nu foarte adânci, cu vegetaţie bogată şi apă curată.
Este întâlnit de la 0 la 1000 m altitudine.

Importantă verigă trofică larvele sunt consumate de către peşti, păsări, ţestoase de apă şi unele
insecte; adulţii la râdul lor, sunt o importantă sursă de hrană pentru şerpi, păsări şi uneori chiar
pentru peşti.

Adulţii de Hyla ies din hibernare la sfârşitul lunii Martie şi se adună pentru reproducere la bălţi
din luna Aprilie până în Iunie. Masculii sunt primii care intră în apă, femelele doar în preajma
pontei.

Este activă în special noaptea. Datorită coloritului ei de protecţie nu se adăposteşte pe timp de zi,
stând la soare pe vegetaţie. În majoritatea timpului stă căţărată pe plante, putând urca la câţiva
metri de la sol.
Vocea masculului este foarte puternică, un fel de ³crac-crac-
crac´ asurzitor, câte 3-6 pe secundă timp de câteva secunde.
Ei cântă de obicei în cor, cu perioade regulate de întrerupere,
nu numai în perioada de împerechere ci şi după o ploaie
caldă de vară sau pe înserat.

Hibernarea apare în Septembrie-Octombrie şi durează până

la sfârşitul lui Martie începutul lui Aprilie; se ascund sub
tufişuri, sub muşchi la marginea apelor, în pământ, în
scorburile copacilor sau chiar în apă. Specie rezistentă la frig
şi uscăciune. Se acomodează foarte bine în captivitate,
putând trăi până la 22 de ani.

Reproducerea nocturnă, durează câteva ore. Amplexul este axilar, iar ponta este depusă noaptea.
Femela depune ouă mici, în pachete dense, de mărimea unei nuci, pe plante sau care cad la
fundul apei. Locul de depunere al ponte sunt porţiuni mai adânci ale balţii, cu apă limpede şi cu
vegetaţie.Diametrul oului este de 1½ mm, coloritul alb-gălbui, cu polul animal pigmentat,
cenuşiu sau brun deschis; împreună cu capsula sa gelatinoasă nu depăşeşte 4 mm în diametru,
ponta cuprinde cca. 800 ± 1000 de ouă. După aproximativ 12 zile ies larvele, iar după 3 luni
tinerii au caracterele adulţilor şi părăsesc apa. După 3 - 4 ani sunt capabili de reproducere.
Larvele sunt măslinii, cu pete şi reflexii aurii,
înoată foarte bine, având un înot activ
asemanător peştilor.

Y
Salamandra Ô











Animal batracian asemănător cu 'opârla, cu picioarele scurte 'i îndreptate în lături 'icu pielea ne
agră pătată cu galben, care secretă o substan ă protectoare iritantă.

Femelele salamandrelor si ale tritonilor depun gramezi de oua invelite in gelatina . Unele specii ,
indeosebi multi tritoni , isi depun ouale in apa . Multe salamandre depun ouale in solulumed .
Ouale depuse in apa necesita cateva saptamani pana la ecloziune , iar cele depuse pe uscat
necesita adesea mai multe luni .

Tinerele salamandre sunt larve - mci vietati ca niste mormoloci , avand pe cap branhii
asemanatoare cu niste pene . Difera mai putin de forma adulta decat de mormolocii de broaste
sau broaste raioase . Larvele tritonilor isi petrec perioada de dezvoltare a vietii in apa in care are
loc ecloziunea , dar unele salamandre se dezvolta pe uscat .

Dezvoltarea se petrece in procesul numit metamorfoza . In fiecare stadiu se pierde o trasatura a

larvei tinere si se obtine o trasatura de adult . Metamorfoza variaza de la o specie la alta , iar
dezvoltarea completa in forma adulta poate dura intre 6 saptamani si 5 ani .

In medie , salamandrele si tritonii complet dezvoltati variaza ca lungime intre 10-20 centimetri .
Unele specii cresc mai mari , cateva specimene ala salamandrei uriase japoneze din China si
Japonia pot ajunge o lungime de 1,5m si sa cantareasca 40 de kg . Pe de alta parte , cea mai mica
salamandra , salamandra pitica din Carolina de Nord , Tennesse si Virginia , are o lungime de
pana la 5 cm .


¦  
  
   Y

Descriere

Lungimea corpului poate atinge 1 m, iar masa maximum 40 kg. Este acoperit cu solzi mari.
Spatele este, de obicei, negricios, cu nuanţe albăstrii sau verzui, flancurile arămii sau arămii-
gălbui, iar abdomenul albicios. Cavitatea bucalăeste subterminală, cu buze groase. Crapul posedă
patru mustăţi, două nări, doi ochi, şi botul. Pe trunchi şi pe coadă se găsesc înotătoare perechi
(două ventrale şi două pectorale şi neperechi (dorsală, anală şi codală, care prezintă doi lobi
egali. Înotătoarele sunt acţionate de muşchi, iar peştele este acoperit cu mucus şi solzi. Există
două forme de crapi: 
 
  şi 
 
 "
. Este răspândit aproape pe
tot globul, populând apele dulci şi cele salmastre. Trăieşte până la 30 de ani, uneori şi mai mult.
Reproducere şi dezvoltare
Crapul atinge maturitatea sexuală la vârsta de 2-5 ani şi se înmulţeşte în lunilemai-iunie.
O femelă depune pe vegetaţia subacvatică până la 2,1 milioane de icre, iarincubaţia are loc după
2-7 zile. Puietul se hrăneşte la început cu zooplancton, iar mai apoi, când atinge 1,8 cm lungime,
cu nevertebrate de fund (hrana principală a unui crap adult.
Respiraţie
Crapul are respiraţie branhială. Branhiile sunt bine vascularizate, aflate pe lamele osoase, în
spatele unor Äcăpăcele´ denumite opercule.
Cultivare

 # 
 este răspândit mai mult în apele şi bazinele Mării Mediterane, Mării
Negre, Mării Caspice, Mării Aral. De la el au fost obţinute mai multe varietăţi domestice (
 
 , 
 $ #, 
 
% etc. care se cultivă, de regulă în iazurile piscicole ale
întreprinderilor de carpicultură. În dependenţă de rasă şi de condiţiile mediului ambiant, crapii de
un an cântăresc în medie 15-150 g, cei de doi ani 150-1000 g, cei de trei ani 350-2000
g ş.a.m.d.. Carnea de crap este gustoasă şi are o valoare nutritivă înaltă.

 



Carasul (

O
&  este cel mai
cunoscut şi răspândit peşte de apă dulce din
România. El face parte din clasa O ,
ordinul 
,
familia
. Carasul este originar dinAsia de
Nord, de unde s-a răspândit în toată China ca peşte
ornamental, iar mai apoi în întreaga lume.
Dimensiunile obişnuite ale carasului sunt de 10-15
cm, iar greutatea lui poate varia de la 80-150 de
grame, la 1,5-2 kg, în mod excepţional.
Caracteristici generale
Coloraţia solzilor lui depinde de apa în care trăieşte. În apele mâloase solzii lui bat spre culoarea
neagră, în apele bogate în vegetaţie bate spre verde, iar în cele limpezi culoarea carasului este
auriu-maronie. Forma capului este asemănătoare cu cea a crapului, lipsindu-i însă mustăţile, iar
forma gurii este obtuză, cu buze subţiri.
Carasul poate trăi în ape foarte sărace în oxigen, între nişte limite ale PH-ului, pe care puţini
peşti le suportă. Este un peşte care rezistă şi scos din apă, mai multe ore, mai ales dacă este
învelit într-o cârpă udă, deoarece nu i se usucă solzii. Se hrăneşte cu larve, crustacee, vegetaţie,
moluşte, icre etc.
Reproducerea se realizează primăvara când apa atinge temperaturi de 8-10 grade. Depunerea
icrelor durează până la sfârşitul verii. La această specie toate exemplarele peste 2-3 ani sunt
femele, deoarece masculii, după această perioadă suferă de fenomenul numit   #, adică
transformarea lor în femele.


,  

  


Plevusca (fufa, albisoara, firca este un peste

pelagic de card, de lungime 5-10cm, ce poate fi
adesea confundat cu puietul de oblete. Corpul
este alungit, solzii căzători, linia laterală
incompletă şi întreruptă după al 13-lea
solz.Spatele este verzui-cafeniu, laturile şi
abdomenul argintii strălucitoare. În lungul
laturilor, o dungă îngustă albastru închis.Prefera
baltile bogate in vegetatie sau cursurile de apa de mici dimensiuni, cu un curent redus. Se
hraneste cu fitoplancton si zooplancton, insecte si chiar icrele altor specii. Reproducerea are loc
in lunile aprilie-mai, pe perechi,in zone bogate in vegetatie acvatica, masculul pazind
ponta.Masculii, în perioada reproducerii, au pe cap tuberculi albi, iar femelele au orificiul genital
înconjurat de doi lobi cutaţi, proeminenţi.

Plevusca este "peşte universal, aflîndu-se oriunde e un ochi de apă stătută cu cîteva buruieni.
Mic, cu solzii mascaţi, argintii, cu o dungă neagră în lungul trupului, a fost socotit multă vreme
drept pui de peşte. Pe cît e de mic, pe atîta însă îşi îngrijeşte bine de ouă. Femeia pune ouăle în
jurul buruienilor din bălţi, iar bărbatul stă şi mereu le loveşte cu trupul, cu coada, ca nu cumva să
se prindă pe ouă vreun spor de ciupercă. Se încumetă să le apere chiar de alţi peşti, pe cît îi
merge, şi dacă musafirul nepoftit nu lasă gîndul de a mînca icrele, apucînd de coadă pe păzitorY

¦  



  (   este o specie de peşte teleostean din familia esocidelor, lung de 30-120 cm
şi având greutatea de 0,500-25 kg, cu corpul alungit şi turtit lateral, gura mare cu dinţi puternici.
Vtiuca este un peşte răpitor care trăieşte în apă dulce.

Rapitorul numarul unu, stiuca isi pandeste nemiscata

prada care se apropie, pentru ca in momentul oportun
sa atace fulgerator. Corpul fusiform este perfect
adaptat pentru un demaraj fulgerator, care
se dovedestede prea multe ori mortal. Stiuca are o
dezvoltare rapida, atingand in numai trei saptamani 15
mm, iar maturitatea sexuala la varsta de 3 ani, cand are aproximativ 700-800 de grame, si poate
ajunge la exemplare de peste 20 de kg (cea mai mare stiuca prinsa in Delta avea 16 kg. Perioada
de reproducere are loc dupa topirea gheturilor, adica in februarie-martie. Temperatura optima de
hranire pentru stiuca este de 17-180C. Exista opt specii ale familiei Esox dintre care sase se
gasesc in America de Nord. Dimensiunea minima a stiucii care poate fi retinuta este de 40 de cm.
¦ ¦




Somnul (Silurus glanis este o specie de peşte răpitor de talie mare

din familia Siluridae. Somnul trăieşte frecvent în bălţi, lacuri, pe
cursul inferior al fluviilor mai mari, ca şi la gura lor de vărsare.
Peştele preferă locurile adânci cu mâl şi ape tulburi.
Caractere morfologice
Somnul are un corp lung, cu un cap turtit dorso-ventral; are o gură largă, care are pe laturi două
mustăţi lungi, sub gură fiind mustăţi scurte. Corpul se termină fără o înotătoare codală propriu-
zisă. În medie somnul are o lungime de 2 m, putând însă atinge o lungime de 3 m şi o greutate de
150 kg. Culoarea corpului este albăstruie negricioasă sau verzuie măslinie pe spate, iar
abdomenul este de o culoare mai deschisă.
Mod de viaţă
Somnul este activ mai ales noaptea, vânând în apele tulburi când temperatura apei este peste 4 -
7 °C. Hrana lui constă mai ales din peşti şi raci, dar poate ataca şi păsări acvatice sau mamifere
tinere. Animalele adulte duc în general o viaţă solitară.
Reproducţie
Perioada depunerii icrelor la somn este în regiunile temperate între lunile mai şi iunie, când apa
are o temperatură între 17 - 18 °C. Icrele sunt depuse în locuri bogate cu plante acvatice.
Cantitatea de icre depuse depinde de posibilităţile de hrănire şi de mărimea femelei. La 2 - 3 zile
apare puietul care are o mărime de 4 - 5 mm. În primele 10 zile ei sunt sensibili la lumină. După
această perioadă încep să se deplaseze activ consumând plancton, crustacee mici. În caz că nu
este suficientă hrană apare canibalismul. La vârsta de 4 - 5 ani somnul este apt pentru
reproducţie.



  
  '   
  
Greierii sunt insectele cele mai gãlãgioase dar si cele
mai muzicale. Pânã in prezent au fost descoperite peste
1000 de feluri de greieri.
Greierele are douã perechi de aripi: aripile dinspre
exterior sunt groase, tari si folosesc pentru a proteja a
doua pereche de aripi transparente. Aripile subtiri se
miscã atunci când insecta zboarã iar aripile groase
rãmân nemiscate. Când aripile subtri nu sunt folosite le
pliazã ca un evantai si stau asezate sub aripile groase.
Greierii au trei perechi de picioare ce sunt foarte
eficiente pentru sãrituri. Picioarele din fatã si de la mijloc sunt scurte. Picioarele din spate sunt
mai lungi decât intregul corp si foarte puternice.
Majoritatea greierilor nu zboarã ci se deplaseazã prin sãrituri lungi. Prin frecarea aripilor groase
se naste ³cântecul ³ greierilor. Târâitul greierilor era considerat o binecuvântare in Europa si
America. Chinezii care considerã greierele o creaturã care prevesteste binele, spun cã este
norocoasã familia ce locuieste in casa cu multi greieri.
Greierii au auzul si vãzul foarte bune.
O altã parte sensibilã este formatã din cele douã antene asezate la cap si folosite ca organ de :
miros, pipãit si uneori pentru auz.
Greierele obisnuit mãsoarã cam 2,5 centimetri.
Majoritatea greierilor mor toamna târziu ( de frig , doar câtiva rezistã prin colturile calde ale
caselor si isi pot petrece iarna acolo.

  1"  (sau  "  

sunt insecte aparţinând

familiei     , având corpul
solid şi o lungime de 3-5 cm, ochi compuşi
şi membre anterioare sub formă de lopeţi,
bine dezvoltate pentru săpat şi înot. De
asemenea, indivizii adulţi pot zbura până
la opt kilometri în sezonul de împerechere.
Insectele sunt active mare parte din an
şi hibernează în timpul iernii.

Indivizii tineri pot avea aripi mai scurte şi

înfăţişarea lor variază în funcţie de specie, semănând cu cosaşi, furnici foarte mari sau termite.

Coropisnita adulta are corpul de 30-55 mm lungime si culoare cafenie. Dorsal, primul segment al
toracelui (pronotul este mare, ovoid, bombat, catifelat si placut la atingere. Picioarele anterioare
sunt adaptate sapatului. Se-nmultesc din doi in doi ani. Prin lunile mai-iunie are loc copulatia si
depunerea oualor. Ouala sferice, sunt de marimea unei seminte de canepa si de culoare alb-
galbuie. Larva este asemanatoare insectei adulte. Pentru depunere, femela sapa un cuib de
marimea unui ou de gaina, la 5-15 cm adancime, in care va depune intre 300 si 600 de oua.
Incubatia dureaza 15-20 zile. Larvele aparute raman in cuib sub ocrotirea femelei pana dupa
prima naparlire, apoi devin independente sapandu-si propriile gauri.

Catre sfarsitul toamnei, larvele naparlesc de doua ori, apoi se retrag pentru hibernare in sol sau in
locurile de depozitare a balegarului. In primavara, ele urca in stratul superficial al solului, sapa
galerii de hranire, se hranesc si continua sa se dezvolte, iar spre toamna celui de al doilea an,
larvele devin insecte adulte care hiberneaza. Pentru dezvoltare si iernare, coropisnita prefera
solurile bogate in substante organice si balegar de grajd. Ierneaza ca insecta adulta si larva de
varsta a III-a, in sol, la 30-40 cm adancime.
Coropisnita produce pagube mari in rasadnite, sere, solarii si in camp la culturile de legume,
preferand rosiile, vinetele, conopida, morcovii. In rasadnite, atacul se manifesta imediat dupa
semanat, prin dislocarea semintelor in germinare. La culturile semanate direct, in urma
deplasarii, coropisnita disloca samanta in germinare. In radacinile mai groase de sfecla, morcov
si in tuberculii de cartof, insectele rod cavitati mari.
Sunt foarte cautate de somn, clean, mreana, chiar si crap. Se ataseaza de carlig relativ usor,
Varful carligului va patrunde in corpul coropisnitei in zona capului si va iesi complet prin partea
posterioara. Mrenutele si clenisorii ne pot crea destul de multe probleme, reusind sa µsparga¶
destul de usor abdomenul insectei, trebuind neaparat inlocuita. Separarea indivizilor este
obligatorie in pastrarea coropisnitelor pe perioade mai lungi de timp. Ca modalitate de pastrare si
transport, s-a dovedit a foarte eficienta urmatoarea : luam o bucata de lemn µplina¶, cu lungimea
de 40-50 cm si latimea de 25-30 cm; pe toata suprafata, pe ambele parti,se fac gauri de cate 10-
12 cm lungime si 2,5-3 cm diametru, la distante de minim 1 cm intre ele, in care se vor introduce
insectele; fiecare dintre aceste suprafete va fi acoperita cu cate o bucata de placaj, avand aceeasi
lungime cu cea a lemnului ± asemenea unui capac; placajul va fi gaurit in doua trei locuri, in
dreptul fiecarei gauri, pentru aerisire.
Y


, 

Lacusta este una dintre cele mai lacome
insecte, devorand zilnic o cantitate de hrana
egala cu greutatea sa; lacusta adulta
cantareste 2-3 grame, iar lungimea ei nu
depaseste 50 mm.

Lacusta are aripile anterioare mai inguste,

iar cele posterioare sunt membranoase si
late, fiind in repaus stranse in falduri
longitudinale, sub cele anterioare, acoperind
abdomenul.

Au aparatul bucal de tip masticator, iar dezvoltarea heterometabola. Poseda organe timpanale, iar
masculii un aparat stridulator. Timpanele sunt plasate pe laturile primului segment abdominal si
organul stridulator este format dintr-o nervura longitudinala proeminenta de pe tegmine si
femurele picioarelor posterioare care sunt puse in miscare ca un arcus pe nervura.

Lacusta vaneaza in timpul noptii greierii care dorm. Printre lacuste exista unele specii care se
autodevora. Insensibile la durere, ele incep prin a-si manca picioarele din fata, apoi partea
posterioara a corpului. Acest lucru nu-l fac din lipsa de hrana.

Lacustele calatoare, duse de vanturile dominante, pot zbura fara intrerupere 2000 km, cu o viteza
de 40 km/h, ceea ce le ofera o suprafata de devastare considerabila. Nici o alta insecta nu este
atat de rezistenta.

   0     

Gândacul de Colorado ( 



 


 este o insectă din
ordinul coleopterelor, din
familiachrysomelidelor, amplu răspândită la nivel
mondial, asociată cu locurile de cultură şi de
depozitare a cartofilor, asupra cărora acţionează
ca un dăunător.