SCOALA SANITARA POSTLICEALA

CAROL DAVILA
BUCURESTI

LUCRARE DE DIPLOMA
Ingrijiri ale pacientului cu astm bronsic

Coordonator
Absolvent

- 2014

PLANUL LUCRARII

I.

INTRODUCERE

II.

NOTIUNI DE ANATOMIE SI FIZIOLOGIE A APARATULUI

RESPIRATOR

III.

INGRIJIRI ALE PACIENTILOR CU ASTM BRONSIC

A. DATE DESPRE BOALA:
1. Definitie
2. Etiopatogenie
3. Fiziopatologie
4. Simptomatologie
5. Tabloul clinic
6. Forme clinice
7. Diagnosticul pozitiv
8. Diagnosticul diferential
9. Diagnosticul unei alergii
10. Evolutie complicatii
11. Tratament
12. Explorarea functiei respiratorii
13. Examene complementare
14. Educarea bolnavilor cu astm bronsic
B. INGRIJIRI GENERALE
C. INGRIJIRI SPECIFICE
1. Proces de ingrijire
2. Studiu pe cazuri clinice
3. Fise anexe

IV.

CONCLUZII

V.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVA

. INTRODUCERE
Astmul bronsic este o entitate clinica cunoscuta cu aproximativ 1000 de ani i.e.n, el
deriva de la un cuvant gracesc care inseamna greutate respiratorie , si este considerat un
brevet de viata lunga.
Indienii vechi socoteau ca astmul este produs de un principiu activ al toracelui, care
impiedicat in trecere, cauzeaza greutatea respiratorie. Ei au introdus tratamentul cu Datura
Strammonium in tigari astmatice. Se intalnesc referiri despre astm in Exod, Homer si
Herodot. Hipocrate mentioneaza astmul in patru din aforismele lui .Este primul autor care ii
recunoaste natura spasmodica (il compara cu epilepsia) si include intre cauze : frigul si
excitantii de mediu .
S-a crezut multa vreme ca astmul este o boala exclusiv alergica; mai tarziu s-a revenit la
idea ca astmul reprezinta un sindrom de etiopatogenie complexa.
Se pare ca atat in antichitate, cat si in evul mediu, sub numele de astm au fost clasate
tulburarile cu cause diferite si fara rezultate terapeutice satisfacatoare. Hipocrate recunoaste
totusi rolul mediului.
Astmul bronsic este una dintre cele mai importante si raspandite afectiuni respiratorii cu
o prevalenta de 3-6% din populatie.
Lucrurile vor continua sa se inrautateasca, pana cand lumea va folosi mai bine mijloacele
de care dispune , pentru a putea lupta in prevenirea acestei afectiuni.

II. NOTIUNI DE ANATOMIE SI FIZIOLOGIE A APARATULUI

RESPIRATOR
Aparatul respirator cuprinde organele prin care se realizeaza respiratia pulmonara.
O parte din organele aparatului respirator indeplinesc si alte functii decat respiratia :
- fosele nazale servesc la respiratie, dar si pentru miros;
- naso-faringele sau rino-faringele lasa sa treaca aerul spre plamani, dar ventileaza si
urechea medie prin trompa lui Eustachio sau faringotimpaniera.
- orofaringele sau bucofaringele : la nivelul lui se incruciseaza calea respiratorie cu
cea digestiva;
- laringele este un organ respirator, dar si un organ al fonatiei.
Incepand cu traheea , organele aparatului respirator au functii pur respiratorii.
Componentele aparatului respirator:

- caile respiratorii superioare:

- nas;
- cavitati nazale;
- laringe;
- trahee.
- organele de schimb respirator, plamanul, cu arborele bronsic.

TRAHEEA
Traheea este segmentul aparatului respirator, care continua laringele, fiind asezata
inaintea esofagului, si are forma unui conduct cilindric. Este situate pe linia mediana a
corpului si se intinde la de extremitatea inferioara a laringelui (C6) pana la mediastin, unde in
dreptul vertebrei a 4 a toracale( T4) se bifurca in cele doua bronhii principale sau
pulmonare.

Raporturile traheei:
Traheei i se descriu doua portiuni: cervicala si toracala.
Traheea cervicala vine in raport anterior cu glanda tiroida, posterior cu esofagul si
lateral cu pachetul vasculo-nervos al gatului (artera carotida comuna, vena jugulara externa,
nervul vag) si cu nervii recurenti.
Traheea toracala vine in raport anterior cu vasele mari de la baza inimii si timusul ,
posterior cu esofagul si lateral cu pleura mediastinala dreapta si stanga, vena cava
superioara, crosa venei azygos si arcul aortei.

STRUCTURA ANATOMICA A TRAHEEI

Este formata dintr-o membrana fibro-musculo-elastica, ce contine 15-20 inele
cartilaginoase incomplete. In partea posterioara, arcurile cartilaginoase lipsesc , iar
membrane devine plata; ea vine in contact cu esofagul. Musculatura traheei uneste cele doua
capete ale arcurilor cartilaginoase. Contractia musculaturii usureaza diametrul traheei,
apropiind extremitatile arcurilor cartilaginoase.
Mucoasa traheei este formata din corion, glande mixte si epiteliu pluristratificat,
cilindric.
La nivelul limitei inferioare (T4-T5), traheea se bifurca in bronhiile principale
dreapta si stanga.
Vascularizatia si inervatia traheei

- arteriala : prin ramuri din artera subclavie si aorta toracala;

- venele urmeaza arterele cu acelasi nume;
- limfatica este tributara ganglionilor:
- traheal
- traheo-bronsici
- inervatie, prin :
- nervii recurrent
vag
- nervii din simpaticul:cervical
toracal superior
Bronhiile principale, dreapta si stanga continua caile respiratorii inferioare de la
bifurcatia traheei pana la plamani.Bronhiile pulmonare ajung la hilul pulmonar, prin care
patrund in plamani, ramificandu-se si formand arborele bronsic.
Bronhia principala dreapta are un traiect mai vertical , este mai groasa si mai
scurta (2,5 cm).
Bronhia principala stanga are un traiect mai orizontal, este mai subtire si mai
lunga (5 cm). Bronhiile principale fac parte din pediculul pulmonar. Pediculul pulmonar
cuprinde formatiunile care intra si ies din plamani:

- bronhia principala ;

- artera pulmonara;
- venele pulmonare;
- vasele si nervii pulmonari.
Structura bronhiei principale este identica cu a traheei, inelele cartilaginoase in numar
de 9-12 , sunt incomplete posterior . Ele pot fi comprimate de :

- adenopatii traheo-bronsice
- tumori de vecinatate

dand tulburari de ventilatie in teritoriul respective=

= atelectazie

Bronhiile principale constituie segmentul extrapulmonar al arborelui bronsic. Dupa

patrunderea in plaman, ele se ramifica , formand segmentul intrapulmonar al arborelui
bronsic.
PLAMANII
Plamanii reprezinta organele in care se realizeaza schimbul de gaze : O 2 si CO2. Sunt in
numar de doi, drept si stang, fiind asezati in cavitatea toracica , de o parte si de alta a
mediastinului in cele doua cavitati pleurale.
Greutatea plamanilor reprezinta a 50-a parte din greutatea corpului, plamanul drept fiind
mai greu decat cel stang.
Capacitatea plamanului , adica volumul de aer pe care il contine, este de aproximativ
4500-5000 cmc.
Culoarea plamanilor variaza cu varsta si cu substantele care sunt inhalate ,( la fumatori si
la cei care lucreaza in medii cu pulberi, au o culoare cenusiu- negricioasa; in timp ce la copii
este roz).
Forma plamanilor este asemanatoare unui trunchi de con cu baza spre diafragm.

Configuratia externa
Plamanul : - drept este format din trei lobi : superior, mijlociu, inferior.

- stang este format din doi lobi: superior si inferior.

Lobii sunt delimitati de niste santuri adanci = scizuri, in care patrunde pleura viscerala.
Fiecarui plaman i se descriu :

- doua fete costala , in raport direct cu peretele toracic;

mediastinala , la nivelul caruia se afla hilul pulmonar;

- trei margini : anterioare , posterioara si inferioara ;

- o baza sau fata diafragmatica in raport cu diafragmul si prin el cu lobul hepatic drept
in dreapta si fundul stomacului in stanga ;

- varful este prtiunea situate deasupra coastei II . Are forma rotunjita , vine in raport cu
coastele I si II ; corespunde regiunii de la baza gatului.
Structura plamanului
Plamanii sunt alcatuiti dintr-un sistem de canale , rezultat din ramificarea bronhiei
principale = arborele bronsic, si un sistem de saci , in care se termina arborele bronsic =
lobuli pulmonari.
Arborele bronsic : totalitatea ramificatiilor intrapulmonare ale bronhiei principale :
bronhie principala bronhii lobare (3 pentru plamanul drept si 2 pentru cel stang)bronhii
segmentare (cate 10 pentru fiecare plaman; cate una pentru fiecare segment

pulmonar)bronhii interlobularebronhiole terminalebronhiole respiratoriicanale

alveolare.
Bronhiile intrapulmonare au forma cilindrica , regulate. Peretele lor este format
dintr-o tunica :

- fibrocartilaginoasa, sub forma de inel incomplet;

- musculara (muschii netezi bronsici);
- mucoasa : este formata dintr-un epiteliu pluristratificat, ciliat(a caror miscare este
indreptata spre caile aeriene superioare) si numeroase glande.
Bronhiolele respiratorii si terminale sunt lipite de inelul cartilaginos, dar prezinta un
strat muscular foarte dezvoltat, care intervine activ in modificarea lumenului bronhiolelor si
astfel in reglarea circulatiei aerului in caile pulmonare.
Arborele bronsic poate prezenta dilatatii patologice sub forma de saci , in care se strang
secretii , puroi= bronsiectazii.
Lobulul pulmonar (continua ultimele ramificatii ale arborelui bronsic). Reprezinta unitatea
morfologica si functionala a plamanului , la nivelul caruia se face schimbul de gaze. Are
forma unei piramide cu baza spre exteriorul plamanului si varful spre bronhiola respirator.
Lobulul pulmonar este constituit din : bronhiola respiratoriecanale alveolare alveole
pulmonareimpreuna cu vase de sange limfatice, fibre motorii nervoase si senzitive.
Alveola pulmonara peretele alveolar este format dintr-un epiteliu , sub care se gaseste
o bogata retea capilara care provine din ramificatiile arterei pulmonare ( ce aduc sange venos
din ventriculul drept) .
Epiteliu alveolar formeaza cu epiteliul capilarelor alveolare o structura functionala comuna =
membrane alveocapilara. La nivelul acesteia au loc schimburile gazoase prin difuziune,
intre aerul din alveole, a carui compozitie este mentinuta constanta prin ventilatia
pulmonara si sange.
Suprafata epiteliului alveolar este acoperita cu o lama fina de lichid = surfactant.
Distrugerea peretilor alveolari = emfizem.
Mai multi lobuli se grupeaza in unitati morfologice si functionale mai mari = segmente
pulmonare.
Segmentul pulmonar este unitatea morfologica si functionala, caracterizata prin teritoriu
anatomic cu limite precise, cu pediculi bronhovascular propriu si aspecte patologice

speciale. Segmentele pulmonare corespund bronhiilor segmentare cu acelasi nume , fiecare

plaman avand cate 10 segmente.
Segmentele se grupeaza la randul lor formand lobii pulmonari.
Vascularizatia si inervatia plamanului
La nivelul plamanului exista doua circulatii sanguine :
Circulatia functionala este asigurata de artera pulmonara care ia nastere din ventriculul
drept, se capilarizeaza la nivelul alveolelor pulmonare.Circulatia functionala de intoarcere
este asigurata de venele pulmonare, care se varsa in atriul stang.Se incheie astfel circulatia
mica,in care artera pulmonara continand sange neoxigenat , se incarca cu O2 si se intoarce
din venele pulmonare care contin sange oxigenat, rosu, la atriul stang.
Circulatia nutritiva face parte din marea circulatie si aduce plamanului sange incarcat cu
substante nutritive si oxigen.Este asigurata de arterele bronsice, ramuri ale aortei toracice ;
ele iriga arborele bronsic. O parte din sange se intoarce in venele bronsice care se varsa in
venele azygos si acestea in vena cava superioara si atriul drept o alta parte din sange se
intoarce prin venele pulmonare in atriul stang.Cantitatea de sange care trece prin
anastomozele bronsice este 1% din totalul sangelui care iriga plamanul. In conditii
patologice(insuficienta cardiaca, bronsiectazii) debitul anastomotic poate ajunge la 80% din
totalul sangelui care iriga plamanul.
Circulatia limfatica este tributara:

- ganglionilor hilari ;
- ganglionilor traheo-bronsici.
De aici se varsa in final, in canalul totacic.
Inervatia plamanului este realizata de SNV printr-un plex pulmonar anterior si altul
posterior . Inervatia este :

- motorie, asigurata de simpatic (fibre postganglionare) si parasimpatic(nervul vag)

Simpaticul are actiune :
bronhodilatatoare si vasodilatatoare
relaxeaza musculature bronsica
Parasimpaticul are actiune :
bronhoconstrictorie
vasoconstrictorie

hipersecretie de mucus

- senzitiva; anexata simpaticului si parasimpaticului.

Cele mai multe fibre senzitive sunt in legatura cu nervul vag.

PLEURA

La exterior plamanii sunt inveliti intr-o foita seroasa = pleura.Ea are rolul de a usura
miscarile plamanilor prin alunecare.Fiecare plaman este invelit de o pleura.
Pleura la randul ei, este formata din doua foite, una in continuarea celeilalte, pleura
viscerala,care acopera plamanul si pleura parietala, care acopera peretii cavitatii toracice.
Intre cele doua pleure , exista o cavitate inchisa= cavitatea pleurala, care in mod normal este
virtuala si care contine o cantitate infima de lichid , care favorizeaza alunecarea.
In conditii patologice cavitatea pleurala poate deveni reala , putand fi umpluta cu :

- puroi(pleurezie);
- sange(hemotorax);
- aer(pneumotorax).
Cand cantitatea de lichid sau aer este mare, plamanul respectiv apare turtit spre hil(colabat)
si functia sa respiratorie este nula.

Presiunea in cavitatea pleurala este negativa. Datorita presiunii negative, vidului

pleural si lamei de lichid interpleural , plamanul poate urma cu fidelitate miscarile cutiei
toracice in inspir si expir. Totodata presiunea negative din cavitatea pleurala favorizeaza
circulatia venoasa de intoarcere, atat prin venele pulmonare, cat si prin venele cavasuperioara si inferioara.
Vascularizatia si inervatia pleurei
Inervatia este vegetativa , simpatica si parasimpatica. Pleura viscerala este aproape
insensibila ; ca si plamanul , in schimb cea parietala are o sensibilitate marcata , fiind o zona
reflexogena importanta. Iritatia ei in timpul unor manevre, de exemplu punctia pleurala,
poare determina soc pleural cu moarte prin actiune reflexa asupra centrilor respiratori si
circulatori.
MEDIASTINUL
Toracele este impartit din punct de vedere topografic:

- intr- regiune mediana= mediastin;

- doua regiuni laterale = pleuro-pulmonare.
Mediastinul : regiunea mediana care desparte cele doua regiuni pleuro-pulmonare.
El corespunde :

- in sens antero-posterior, spatiului dintre stern si coloana vertebrala;

- in sens supero-inferior, orificiului superior al toracelui si diafragmului.
Mediastinul contine organe apartinand aparatului respirator, cardio-vascular si digestiv.
Regiunile pleuro-pulmonare sunt dispuse de o parte si de alta a mediastinului si contin
plamanul si pleura respectiva.
FIZIOLOGIA RESPIRATIEI
Respiratia face parte dintre functiile vegetative, de nutritie.
Actul respirator este constituit din doua etape fundamentale:

- procesul de respiratie externa sau pulmonara prin care se face schimbul de O2 si CO2
la nivel pulmonar;

- procesul de respiratie interna sau celulara,prin care se face schimbul de gaze la nivel
celular.

Procesul de respiratie este continuu. Oprirea lui duce la scurt timp la moartea celulelor,
deoarece organismul nu dispune de reserve de O2 , iar acumularea de CO2 este toxica pentru
celule.
Ventilatia pulmonara
Aerul atmosferic este introdus in plaman prin procesul de ventilatie pulmonara, prin care se
mentine constanta compozitia aerului alveolar.
Mecanica respiratiei
Schimburile gazoase la nivelul plamanului se realizeaza datorita succesiunii ritmice a doua
procese:

- inspiratia
- expiratia.
Inspiratia este un proces activ care se datoreaza contractiei muschilor inspiratori ducand
la marirea tuturor diametrelor cutiei toracice.In timpul inspiratiei aerul atmosferic patrunde
prin caile respiratorii pana la nivelul alveolelor pulmonare.
Inspirul normal dureaza o secunda.
In timpul inspirului fortat intervin si muschii inspiratori accesori
(sternocleidomastoidian,pectoralul mare, dintatul mare si trapezul)
Expiratia normala este un proces pasiv, care urmeaza fara pauza dupa inspiratie.In
expiratie, o parte din aerul alveolar este expulzat la exterior. Expiratia dureaza aproximativ
doua secunde la adult. In timpul expiratiei, cutia toracica revine pasiv la dimensiunile avute
anterior.
Cele doua faze ale respiratiei pulmonare se succed ritmic, fara pauza, cu o freceventa de
14-16 / minut la barbat si 18/minut la femeie.Frecventa respiratiei creste in functie de
nevoia de O2 si de prezenta CO2.
In timpul efortului fizic sau in caz de obstacol pe caile aeriene, expiratia poate deveni
activa prin inervatia muschilor expiratori. Contractia lor comprima viscerele abdominale,
care deplaseaza diafragmul spre cutia toracica si apropie rebordurile costale, reducand
volumul toracelui.
In inspiratie, prin cresterea volumului pulmonar, alveolele se destind si volumul lor
creste. Ca urmare, presiunea aerului in regiunea alveolara scade. Se creeaza astfel o diferenta
de presiune intre aerul atmosferic (unde presiunea ramane neschimbata) si presiunea

intrapulmonara (care scade). In felul acesta aerul patrunde prin caile respiratorii pana la
alveole , pe baza fortei fizice.
In expiratie, prin retractia plamanului si revenirea la forma initiala a cutiei toracice, se
intalnesc doua faze :

- prima, in care revenirea cutiei toracice se face pe seama elasticitatii cartilajelor si

ligamentelor ei;

- a doua, in care plamanul elastic, in tendinta de a se retracta spre hil, exercita o

presiune de aspiratie asupra cutiei toracice.
Ciclul respirator(1 inspiratie+1expiratie) are o durata de 3 secunde, ceea ce revine la 20
miscari respiratorii/ minut(normal aproximativ 12-20) = frecventa respiratorie.
In efort fizic, frecventa respiratorie poate ajunge la 40-60/minut, de asemenea in conditii
patologice: febra, hipertiroidism, hipercapnie,hipoxie(tahipnee).
Volumele respiratorii(volumele de gaz)
In conditiile de repaus, fiecare respiratie vehiculeaza un volum de circa 500 cmc aer,
denumit volum curent (VC).Dar, nu tot acest volum de aer participa la schimburile
respiratorii care se fac la nivelul alveolelor , deoarece o parte din aerul inspirit ramane in
caile respiratorii. Spatiul ocupat de acest volum de aer, constituie spatiul mort anatomic si
are valori de aproximativ 150 cmc.
Se mai utilizeaza notiunea de spatiu mort functional care defineste volumul de aer, nu
participa efectiv la schimburile pulmonare.
In conditii normale, spatial mort anatomic coincide cu cel functional, dar in anumite
conditii patologice se produc decalaje intre aceste volume.
Peste volumul de aer curent, o inspiratie maxima poate produce inca aproximativ 1500
cmc aer , care poarta denumirea de volum inspirator de rezerva (VIR) sau aer suplimentar,
iar printr-o expiratie fortata, dupa o expiratie obisnuita poate elimina inca o cantitate 10001500cmc aer denumit volum expirator de rezerva (VER) sau aer de rezerva.
VC+VIR +VER=capacitatea vitala (CV) se determina prin efectuarea unei expiratii
fortate dupa o inspiratie maxima.
Capacitatea vitala :

- la barbate este mai mare (4,8 l) ;

- la femei este mai mica(3,2 l).

Capacitatea vitala pulmonara valoarea fiziologica este de aproximativ 3600-4000 ml.

CV creste in timpul efortului fizic si scade in timpul sedentarismului.Ea depinde de suprafata
corporala, de varsta, de antrenament la efort.
Volumele si capacitaile pulmonare sunt importante pentru stabilira diagnosticului si
prognosticului diferitelor boli pulmonare, totusi ele nu dau indicatii directe despre functia
ventilatorie.
Schimbul alveolar de gaze
Aerul atmosferic ajuns in plamani prin ventilatie este condus in alveole, unde are loc
schimbul de gaze intre aerul alveolar si sange, la nivelul membranei alveolo-capilare. Acest
schimb se face prin difuziune, in functie de presiunea partiala a gazelor respiratorii- O2 si
CO2- de o parte si de alta a membranei alveolo-capilare.
Ventilatia pulmonara normala sau normoventilatia se realizeaza la concentratii alveolare
ale :

- CO2 de 5-6%

mentinute la o frecventa respiratorie normala, de repaus(12-20/min.)

- O2 de 14%
Hiperventilatia : cand CO2 scade si O2 creste.Procesul este complexat reflex prin apnee
si bradipnee.
Hipoventilatia: cand CO2 creste si O2 scade, compensate reflex prin polipnee.
Presiunea partiala a unui gaz in amestec (legea lui Dalton) este proportionala cu
concentratia gazului in amestec si este egala cu presiunea pe care ar exercita-o asupra
peretilor recipientului , un gaz, daca acesta ar ocupa singur recipientul.
In aerul alveolar, presiunea partiala este : pentru- O2=100 mmHg
-CO 2=40 mmHg
In sangele venos, presiunea partiala este : pentru O2 = 37-40 mmHg
-CO 2 = 46 mmHg
Datorita diferentei de presiune, CO2 trece din sangele venos in aerul alveolar, iar O2 trece
din aerul alveolar in sangele venos. Schimbul de gaze se face cu viteza foarte mare.
Daca membrane alveolara este ingrosata (edem pulmonar, emfizem) schimbul de gaze
este alterat , mai ales in ce priveste CO2 si se instaleaza hipoxemia.
Reglarea respiratiei

Procesele metabolice avand o intensitate variabila in functie de activitatea organismului,

consumul de O2 si producerea de CO2 vor fi, de asemenea, diferit. Adaptarea ventilatiei
pulmonare la necesitatile variabile ale organismului se realizeaza permanent, gratie unor
mecanisme extreme de fine, care regleaza ventilatiile prin modificarea atat a frecventei, cat
si amplitudinii respiratiilor.
Reglarea nervoasa : o respiratie se realizeaza prin interventia centrilor respiratori.
Acestia asigura o reglare automata a respiratiei. Exista centrii respiratori primari, situati in
bulb , si centrii respiratori accesorii, localizati la nivelul puntii. Activitatea centrilor nervosi
bulbopontini este modificata atat in intensitate, cat si in frecventa, sub influente nervoase si
umorale.
Influentele nervoase pot fi de doua feluri :

- directe, de centrii nervosi encefalici ( din hipotalamus si scoarta cerebrala) sau de alti
centrii vecini;

- reflexe, de la receptorii raspanditi in organism.

Influentele nervoase direct corticale permit controlul voluntar, in anumite limite, al
miscarilor ventilatorii.Ele explica modificarile respiratorii in stari emotionale, precum si
reflexele conditionate respiratiei.
Sub influenta scoartei cerebrale are loc reglarea comportamentala a respiratiei.
Respiratia poate fi oprita voluntar(apnee) pentru cateva zeci de secunde sau 3-4 minute la
cei antrenati. Actul ventilator se adapteaza unor activitati psiho-sociale (vorbitul, cantatul
vocal sau la instrumente musicale de suflat) sau psiho-fizice (eforturi profesionale).
Expiratia poate fi accelerata (polipnee) sau incetinita (bradipnee)voluntar.
Reglarea umorala a respiratiei se datoreaza influentelor exercitate asupra centrilor
respiratori de catre o serie de substante. Rolul cel mai important in aceasta reglare il joaca
CO2 si O2 si variatiile de pH ale sangelui si ale LCR.
Rolul CO2 este esential si de aceea a fost denumita aceasta substanta hormonul
respirator . El actioneaza direct asupra centrilor respiratori. Cresterea presiunii de CO 2 in
sangele arterial cu numai 0,5 mmHg este urmata de dublarea debitului ventilator pulmonar.
Scaderea presiunii CO2 determina rarirea respiratiei si chiar oprirea ei.
Rolul O2 este de asemenea important. Scaderea O2 din sangele arterial exercita
chemoreceptorii vasculari si determina intensificarea respiratiei.

Respiratia in conditii de aer rarefiat si comprimat

Respiratia pulmonara se adapteaza si in functie de presiunile partiale ale CO 2 din aerul
inspirat. Cand presiunea atmosferica este scazuta (hipolarism) la altitudini de peste 8000 m,
sau in cazul zborurilor la mare inaltime, scade presiunea O2 si se produce hipoxemia.
In cazul respiratiei de aer comprimat ( hiperbarism) intalnita la scafandrii, in submarine,
se produce hipoxie si rarirea respiratiilor:

- la C%=33% CO2 in aer respirat , se produce narcoza;

- la C%=40% CO2 in aer inspirit, se produce moartea.

III.INGRIJIRI ALE PACIENTILOR CU ASTM BRONSIC

A. DATE DESPRE BOALA
1. Definitie

Astmul bronsic poate fi caracterizat ca o obstructie generalizata a cailor aeriene, cu

etiologie multipla ca durata si intensitate care apare la persoane cu o hiperreactivitate
bronsica la o multitudine de stimuli (raspuns bronhoconstrictor).
Se manifesta clinic prin accese paroxistice de dispnee predominant respiratorie cu
wheezing, tuse, raluri sibilante difuze si este reversibil spontan sau prin tratament.
O astfel de definitie include principalele elemente fiziopatologice ale astmului :
hiperreactivitate bronsica, obstructia cailor respiratorii, marea ei variabilitate, reversibilitatea
sa si expresia ei clinica, accesul de astm.
Astmul bronsic alaturi de bronsita cronica si emfizemul pulmonar constituie conceptul
larg de bronhopneumopatie cronica obstructiva (BPOC) nespecifica.
2.Etiopatogenie
Se conosc foarte multi factori care declanseaza criza de astm bronsic (stimuli), factori
alergici(exoalergie si endoalergie), factori infectiosi, expuneri la poluanti atmosferici dupa
un exercitiu intens, dupa tuse sau ras, dupa stresuri emotionale, oboseala, o anumita
predispozitie ereditara,etc.
Pentru a se explica modalitatea de produdcere a fenomenului astmatic au fost elaborate
doua teorii:

- Teoria imunoalergica potrivit careia in astmul bronsic, dupa patrunderea alergenului

are loc o reactie intre acesta si anticorpi fixate in tesuturi=reangine= sau anticorp cutanat
sensibilizat al carui substrat este imunoglobulina E(IgE) elaborate de bronhii, amigdale,
mucoasa nazala, si determina o eliberare de histamine SRS-A(slow reacting substance of
anafilatsis) factorul chemotactic al eozinofilelor, serotonina (elaborate de trombocite) sub
influenta factorului de activare plachetor, unele prostaglandine si acetilcolina. Aceste
substante produc bronhoconstrictie si secretie de mucus. Componenta imunoalergica a
astmului bronsic se poate demonstra prin teste de provocare cu acetilcolina corelate cu
valoarea VEMS-ului , teste cutanate sau determinarea IgE prin metoda RAST (radio alergosorbent-test).

- Teoria blocadei beta-adrenergice pleaca de la faptul ca in mod normal tonusul

fiziologic al musculaturiii bronsice este mentinut de echilibru simpatico si parasimpatic prin

mediatorii chimici respective(catecolaminele, substante beta-adrenergice).
Szentyrany a elaborat teoria beta-blocadei partiale potrivit careia datorita unor factori
ereditari, infectiosi, fizici, chimici si de alta natura se produce in astmul bronsic un deficit de
denilcidaza, care atrage o eliberare crescuta de histamine si alti mediatori, bronhoconstrictie
si accesul de astm bronsic.
Intrucat nici una din aceste teorii nu explica in intregime variatele aspecte din astm,
trebuiesc retinute amandoua, deoarece contin elemente care se interfereaza. Tanand seama de
aceste aspecte etiopatogenice, astmul bronsic a fost impartit in :

- astm bronsic extrinsec (alergic);

- astm bronsic intrinsec (nealergic si infectios).
Data fiind multitudinea cauzelor si situatiilor in care apare astmul bronsic, au fost
propuse si alte clasificare mai cuprinzatoare :

- astm bronsic alergic;

- astm bronsic infectios;
- astm cu alta etiologie(psihic, endocrin,meteorologic,iritativ);
- astm mixt ;
- astm cu etiologie necunoscuta.
3.Fiziopatologie
Perturbarile functiei pulmonare la bolnavii cu astm bronsic sunt consecinta ingustarii
cailor aeriene si ca atare, se inscriu in tabloul general al sindromului obstructiv, dar
prezentand ca particularitate variabilitatea externa a parametrilor functionali, expresie a
hipersensibilitatii bronsice. Ca urmare a acestor particularitati, tabloul functional pulmonar
al astmaticului difera de cel intalnit in alte boli cu tulburari obstructive ( BPOC) astfel :

- obstructia la fluxul de aer nu este continua, ci intermitenta, perioade in care functia

respiratorie pulmonara este complet normala;

- durata este foarte variabila , atat a perioadelor normale-uneori mai multe luni sau
chiar ani- cat si a celor obstructive-de la cateva minute la mai multe luni;

- intensitatea sindromului obstructiva variaza la acelasi bolnav, de la tipul obstructiei

directe, cu semne clinice putin marcate sau nule, pana la tabloul destul de grav, atat
functional cat si clinic, al insuficientei pulmonare acute prin axifie, datorita ocluziei cu
dopuri de mucus a cailor aeriene intalnite in starea de rau astmic;

- sediul obstructiei (centrala sau periferica) variaza nu numai de la bolnav la bolnav, ci

chiar la acelasi astmatic, de la un episod la altul;

- mecanismul de producere a obstructiei nu este intotdeauna acelasi(spasmul

muschiului neted, secretii mucoase acumulate in lumen) si poate varia nu numai de la bolnav
la bolnav, dar si la acelasi subiect de la un subiect la altul;

- hipersensibilitatea bronsica-factorul patogenic al acestei multiple variabilitati -nu se

produce intotdeauna la acelasi bolnav, obstructia poate fi uneori provocata de interactiunea
antigen anticorp, alteori de o afectiune inflamatorie a cailor respiratorii, de inhalarea unui
poluant precum bioxidul de sulf.
La astmatici ingustarea cailor aeriene se realizeaza rapid, daca se administreaza pe cale
inhalatorie alergene(provocare specifica) ori agenti farmacologici, precum histamina sau
acetilcolina(provocare nespecifica) si cedeaza tot atat de rapid la inhalarea ulterioara de
agenti bronhodilatatori, de obicei beta-adrenergici.Aceste raspunsuri rapide indica drept
cauza a ingustarii si dilatarii cailor aeriene, contractia si respectiv relaxarea muschiului neted
bronsic.
Dar , dupa cum am aratat nu numai muschiul bronsic raspunde exagerat la agenti
stimulativi , ci si alte structuri ale peretelui bronsic: glandele seramicoase, vasele sanguine
ale submucoasei.
4.Simptomatologie
Principalele tulburari functionale provocate de o afectiune pulmonara sunt : dispneea,
durerea toracica, tusea, expectoratia, hemoptizia, sughitul si tulburarea vocii.
Dispneea este dificultatea de a respira.
Se defineste ca perceperea constienta a unei dificultati sau a unei jene in respiratie si este
descrisa de bolnavi ca respiratie grea, sete de aer, lipsa de aer, naduf.
Dupa circumstantele de aparitie se deosebesc :

- dispneea permanenta (insuficienta cardiaca avansata, pneumotorax);

- dispneea de efort (insuficienta cardiaca);
- dispneea de decubit(bolnavul nu poate sta culcat, fiind obligat sa sada);
- dispneea paroxistica intalnita in astmul bronsic.
Dupa ritmul respirator se deosebesc :

- bradipneea sau dispneea cu ritm rar (astm bronsic);

- polipneea sau tahipneea(dispnee cu cresterea miscarilor respiratorii depasind
40/minut).
Dupa tipul respiratiei care este tulburat se deosebesc:

- dispneea expiratorie (astm bronsic, emfizeme pulmonare);

- dispneea inspiratorie (edem al gutei, corp strain in laringe);
- dispneea mixta, in care dificultatea intereseaza atat inspiratia, cat si expiratia. In
anumitestari patologice pot apare tulburari ale ritmului respirator, intalnind in acest sens mai
multe ritmuri de respiratie:
Respiratie de tip Cheyne-Stokes- este o respiratie periodica caracterizata prin
alternanta de polipnee si apnee ( de durata variabila 10-20-60 sec.). In perioada de hiperpnee
bolnavul este agitat sau anxios, iar in apnee este somnolent, indiferent, uneori cu abolirea
reflexelor tendinoase, iar cand apnea este prelungita pot aparea convulsii. Respiratiile cresc
progresiv in amplitudine si frecventa, ating un apogeu, apoi descresc pana cand inceteaza. Se
intalnesc in afectiuni severe ca : insuficienta ventriculara stanga, in hemoragii si tumori
cerebrale, in uremia sau la pacientii carora li s-au administrat opiacee,etc.
Respiratia tip Kussmaul este o respiratie in patru timpi : inspiratie-pauza-respiratiepauza. (Este o succesiune de inspiruri si expiruri foarte adanci de durata si amplitudine
egale, separate prin pauze scurte). Miscarile respiratorii sunt profunde si zgomotoase.
Se intalneste in acidoze metabolice (respiratie acidotica) din coma diabetica si unele come
uremice.
Respiratia de tip Biot se caracterizeaza prin cicluri de respiratie intrerupte de perioade
de apnee de 5-20 sec.Este o respiratie agonica. Este cea mai grava, se intalneste in cazuri de
tumori cerebrale, meningite si in stari agonice.

Junghiul toracic este o durere vie , localizata, acuta si superficiala, exagerata de tuse si
respiratie profunda. Se intalneste in pleurite, pleurezii, congestii pulmonare.
Hemoptizia eliminarea pe gura a unei cantitati de sange provenind din caile aeriene
inferioare. Cand sangele provine de la nivelul rinofaringelui, eliminarea poate denumirea de
epistaxis, cand provine de la nivelul gingiilor- gingivoragie, de la nivelul stomacului
hematemeza. Aceste cauze trebuie eliminate deoarece, cu exceptia epistaxisului , cand
sangele se elimina de obicei pe nas, in celelalte cazuri sangele se elimina tot pe gura.
Exista unele confuzii intre hemoptizie si hematemeza. Cea din urma are unele caractere
particulare : apare in timpul unui efort de varsatura , sangele este in general mai abundant,
neaerat, mai inchis la culoare, amestecat cu cheaguri de sange si uneori cu alimente, incepe
si se termina de obicei brusc; in orele urmatoare bolnavul are deseori dureri , iar a doua zi,
melena(scaun negru, moale ,lucios).
Hemoptizia poate aparea pe neasteptate, dar de obicei este precedata de prodroame :
senzatia de caldura retrosternala, gust usor metallic, sarat, jena respirator insotita de stare de
teama, gadilatura laringiana care precede imediat tusea.
Eliminarea sangelui este brusca. Bolnavul prezinta o criza de tuse in cursul careia
elimina sange curat, rosu- viu, aerat, spumos, cantitatea variind intre 100 si 300 ml. Semnele
generale constau in paloare, transpiratie, dispnee, tahicardie. Eliminarea sangelui se poate
repeta peste cateva ore sau zile, cand apar in sputa si cheaguri de sange care sunt
negricioase. De obicei dupa cateva ore bolnavul nu mai prezinta decat spute hemoptoice
care persista doua trei zile.
Sughitul este o contractie a diafragmului provocata de iritatia nervului frenic. Se
intalneste in tumori cerebrale si meningite, dar si in unele pleurezii si tumori pulmonare.
Expectoratia : reprezinta actul de eliminare dupa tuse, a produselor patologice din
arborele traheobronsic si parenchimul pulmonar. Produsele patologice expectorate poarta
numele de SPUTA. Sputa se examineaza macroscopic, microscopic, chimic si bacteriologic.
Are valoare semiologica si diagnostica foarte mare. Cantitatea variaza de la absenta in bolile
pleurale la redusa in traheobronsitele acute incipiente in pneumopatiile acute , la inceputul
lor in astmul bronsic pana la abundenta in bronsite cornice(forma branhoreica) , in
bronsiectazii, abces pulmonar, tuberculoza pulmonara-ulcero cavitara,etc.

Macroscopic , dupa aspect si continut , se descriu patru tipuri de sputa : sputa mucoasa,
seroasa, purulenta, sangvinolenta (hemoptoica sau striata cu sange) . Aceste tipuri se pot
combina, rezultand : sputa sero-mucoasa, sero purulenta, sero-muco-purulenta, serosangvinolenta, sero-muco-sangvinolenta,etc.
Culoarea sputei : in functie de elementele constitutive , poate fi : albicioasa, galbena sau
galben-verzuie, rosie-aprins, ruginie sau caramizie, negricioasa, etc.
Toare sputele, cu exceptia celei seroase din edenul pulmonar acut (care este transsudat prin
proces mecanic de staza) sunt un exudat, adica rezultatul unui proces inflamator.
Microscopic , in functie de boala sputa contine mucus, celule epiteliale, leucocite,
fibrina, hematii, fibre elastice, cristale diferite si germeni patogeni aerobi si/sau anaerobi.
Tusea este unul din cele mai frecvente si importante simptome cardiorespiratorii, ce
reprezinta o expiratie exploziva(dupa un inspir profound) prin care se produce curatirea
arborelui traheobronsic de secretii si corpuri straine. Este un act reflex destinat , pe de o
parte sa impiedice patrunderea corpilor straini in caile aeriene, iar pe de alta parte sa
provoace expulzarea mucozitatilor si secretiilor acumulate in branhii. Tusea este un act de
aparare a organismului si poate fi fiziologica si patologica.
Tusea fiziologica este un act util care favorizeaza eliminarea corpilor straini, a
mucozitatilor, secretiilor accumulate in bronhii.
Tusea patologica poate fi un act util cand favorizeaza expulzia secretiilor patologice
(mucopurulente, purulente, etc.) din caile aeriene dar si un act daunator , mai ales la
cardiaci daca este permanenta sau nocturna si obositoarre. Aceasta trebuie combatuta.
Din punct de vedere semiologic, distingem mai multe feluri de tuse : uscata, umeda insotita
de expectoratie;chintoasa in tusea convulsiva (tusea magareasca) , tusea surda (stinsa) in
laringita; crup difteric la bolnavii stabili; tuse afona in neoplasm laringian, tuse latratoare in
tumori mediastinale, tuse bitonala, ragusita, in paralizia coardei vocale stangi, tusea
cavernoasa, in cavernele pulmonare, etc.
Tulburarile vocii (disfonia) apar sub urmatoarele forme : voce ragusita, stinsa in
laringita acuta sau cronica , voce nazonala in astuparea foselor nazale, voce bitonala in
leziunile nervului recurent stang.
5. Tabloul clinic

Caracteristic pentru astmul bronsic este accesul de dispnee bradipneica cu caracter

paroxistic. Criza se instaleaza in cateva minute cu dispnee, predominant expiratorie, tuse
variabila si fenomenul wheezing(respiratie suieratoare) . Accesele de astm bronsic se produc
cel mai frecvent noaptea, cand se instaleaza vagotonia ( stare de dezechilibru a sistemului
nervos vegetativ), dar si dupa expunerile la un alergen specific, dupa infectii ale cailor
respiratorii superioare, stres psihoemotional, etc.
Accesul dispneic atinge paroxismul, bolnavul fortandu-se sa expulzeze aerul, are o sete de
aer chinuitoare, este nelinistit, alearga la fereastra, o deschide, sau se tintuieste la pat in
pozitie ortopneica. Periodicitatea simptomelor este imprevizibila, poate interveni la intervale
de saptamani, luni sau saptamanal. Criza astmatica variaza ca durata (minute, ore) si
severitate(tuse, dispnee cu wheezing) , cedeaza spontan sau prin medicatie
bronhodilatatoare. Intre aceste accese pacientul se simte bine, lucreaza.
In timpul crizei toracele este imobil, in inspiratie fortata, la percutie-exagerarea sonoritatii,
sunt prezente raluri bronsice in special sibilante.
Uneori, pacientii cu astm se plang de episoade intermitente de tuse, cu dispnee minima,
sau de dispnee expiratorie insotitat de wheezing , numai dupa efort. Sfarsitul crizei este
anuntat de tuse si eliminarea unei cantitati mici de sputa vascoasa, urmata de oboseala si
somn. Unii bolnavi au aura astmatica , adica isi simt criza , aceasta fiind precedata de o
stare prodromala caracterizata prin stranuturi, hidroree nazala, tuse uscata, lacrimare, prurit
al pleoapelor, cefalee,etc.
6. Forme clinice
Se deosebesc mai multe forme de astm bronsic si anume :

- Astmul cu accese intermitente forma tipica de astm ( astmul franc), intalnita in

special la copii, adolescenti sau adulti tineri ). Este predominanta componenta alergica
(alergii medicamentoase, alimentare, etc.).

- Astmul cronic - intalnit mai frecvent la persoane avand varsta de 40-50 ani sau la
varstnici.

Bolnavii se plang de dipnee de efort si uneori de repaus, tuse neproductiva sau cu sputa
mucoasa sau mucopurulenta. Pe acest fond de disconfort respirator permanent apar accese
astmatice tipice, adesea severe sau stari de rau astmatic, repetate , adesea astmatice.

- Starea de rau astmatic (Status asthmaticus) sau astmul acut sever - este un tip special
de astm bronsic.
Starea de rau astmatic este definita de :
- criza de astm foarte severa care dureaza peste 24 ore, care nu este influentata de
administrarea de bronhodilatatoare si care se insolteste uneori de tulburari cardiocirculatorii,
neurologice si gazometrice speciale. Este vorba de accese subintrante ( dupa un debut
progresiv) sau mult mai prelungit decat de obicei, care nu cedeaza sau se calmeaza greu
dupa medicatia activa.
Exista si alte tipuri speciale , ca de exemplu astmul indus de aspirina, aspergiloza (fungi)
bronhopulmonara alergica.
Starea de rau astmatic apare de obicei la bolnavii la care astmul nu este bine controlat si este
precedat de zile si de saptamani de agravare a simptomelor in care pacientul nu a fost tratat
sau a fost supus la cure minimale, de scurta durata, care au ameliorat temporar simptomele,
dar nu au suprimat anomaliile bronsice.
Factori declansatori sunt deseori infectii bronsice , mai rar accidente in cursul tratamentelor
prin desensibilizare, dupa suprimarea brusca a corticoterapiei, dupa administrarea de
sedative centrali, din cause neuropsihice, dar in cele mai numeroase cazuri factorul
declansator este necunoscut.
Tabloul clinic este dominat de suieraturi (wheezing) bronsice , dispnee continua ce se
exacerbeaza la cel mai mic efort(bolnavii nu-si pot termina fraza ), dilatarea toracelui care
apare fixat in pozitie respiratorie maxima,tahipneea, incapacitatea de a tusi si expectora
completeaza tabloul clinic respirator. In tabloul clinic al acestor bolnavi un loc primordial il
ocupa semnele neuropsihice, instalarea starii de rau astmatic este anuntata de tulburari de
comportament si de starea generala precum : astenie, anxietate, insomnie, pentru ca in faza
avansata sa apara perioada de omnubilare si in final coma.

7. Diagnosticul pozitiv
Pentru afirmarea diagnosticului de astm bronsic sunt necesare cel putin 3 din urmatoarele 5
criterii :
1. antecedente alergice personale sau familiale;
2. debutul crizei inainte de 25 de ani sau dupa 30 de ani;
3. dispnee paroxistica expiratorie si frecvent nocturna ;
4. reversibilitatea crizelor sub influenta corticoizilor sau simpaticomimeticelor;
5. tulburari de absortie, perturbari ale volumelor plasmatice si ale debitului expirator (in
special scaderea VEMS-ului).
Trebuie tinut seama si de echivalentele alergice, testele cutanate si de provocare.
8. Diagnosticul diferentiat
Trebuie sa aiba in vedere astmul cardiac(dispnee inspiratorie si polipneica, anamneza si
semne cardiace de insuficienta cardiaca stanga) , dispnee faringiana (tiraj) , bronsita
astmatiforma, dispnee nevrotica.
In practica medicala este foarte importanta deosebirea dintre astmul bronsic in criza si
astmul cardiac ca expresie a insuficientei ventriculare stangi, ale caror caracteristice le reda
in mod sintetic :
CRIZA DE ASTM BRONSIC
-apare la orice varsta(dar mai ales la copii,

ASTMUL CARDIAC
-apare mai ales dupa 50 de ani

tineri, adulti)
-dispnee expiratorie suieratoare cu

-dispnee cu tahipnee

bradipnee
-accese frecvente in trecut
-antecedente alergice

-rare
-antecedente cardiovasculare(HTA)sau

-anxietate
-examen pulmonar: raluri sibilante si

renale,cardiopatie ischemica,valvulopatii
-teama de moarte iminenta
-raluri umede ce urca de la baza spre varf

ronflante,expiratie prelungita,Wheezing,
hipersensibilitate pulmonara
-examen cardiac clinic normal

-semne de leziune
cardiovasculara(valvulopatii,HTA)

Aceasta diferenta trebuie stabilita deoarece tratamentul care trebuie aplicat de urgenta
este diferit : in criza de astm bronsic , simpaticomimeticele(adrenalina si derivatii sai) au
efect foarte bun, pe cand in astmul cardiac ( de exemplu prin HTA) au efect foarte rau.
Morfina are efect salutar in astmul cardiac, dar este foarte daunatoare in astmul bronsic.
9. Diagnosticul unei alergii
Anamneza este fundamental diagnosticului. Se interogheaza bolnavul asupra caracterului
tulburarilor, daca sunt sezoniere(febra de fan), daca apare acasa(praf de camera ), in legatura
cu substantele sau animalele (pisici, caini) cu care vine in contact. Indexul leucopenic consta
in numarul leucocitelor inaintea integrarii alergenului banuit (bolnavul fiind pe nemancate)
si apoi de mai multe ori in ora care urmeaza ; diminuarea leucocitelor cu o mie ar indica o
sensibilizare.
Testele cutanate (cutireactia si intradermoreactia) sunt utile in decelarea alergenelor de
contact, inhalate, bacteriene si micotice.Sunt mai putin utile in alergiile alimentare. Pot apare
reactii imediate (dupa 5-30 minute apare o papula urticariana) sau tardive (dupa 1-4 zile se
iveste o papula eritematoasa, fara reactie urticariana).
Prognosticul de viata este bun, dar cel de vindecare este rezervat.
10. Evolutie - complicatii
Astmul bronsic este o afectiune cu tendinta spre cronicizare si cu o evolutie imprevizibila
indelungata. Vindecarea este rara(posibila in astmul infantil, alergic sau profesional, dupa o
infectie virala ). Boala poate sa ramana ca un astm cu accese intermitente, sa devina un astm
cronic sau stare de rau astmatic.
Diagnosticul se bazeaza pe crizele de dispnee paroxistica expiratorie, eozinofilie si
antecedente alergice.
Complicatiile cele mai frecevente sunt :

- starea de rau astmatic sau astmul acut grav;

- aspergiloza bronhopulmonara alergica;
- pneumotoraxul spontan
- astmul combinat cu bronsita cronica sau astmul infectat, cu disfuntie ventilatorie

severa poate evolua spre insuficienta respiratorie sau tahiaritmii ventriculare, agravate de
factorii iatrogeni;

- bronsite acute si cronice;

- pneumonii;
- bronsiectazii;
- emfizemul pulmonar (cea mai importanta dintre complicatii care duce cu timpul la
insuficienta cardiaca).
11. Tratament
Astmul bronsic raspunde la o gama larga de preparate si proceduri. Masurile preventive
sunt foarte importante.
Tratamentul are in vedere :

- Educatia bolnavului si furnizarea de informatii cat mai complete pe care sa le

foloseasca in ingrijirea sa(terapie corecta si controlata), observarea conditiilor de exacerbare
a bolii pentru a le inlatura, urmarirea semnelor clinice de exacerbare si agravare ,
cunoasterea tipurilor de medicamente, folosirea acestora in situatiile agravante.

- Controlul mediului inconjurator - cunoasterea, evitarea si inlaturarea agentilor

sensibilizanti din mediu, in special alergenii (medicatie, substante chimice).
Chimioprofilaxia recidivelor bronsice se realizeaza cu TETRACICLINA 1 gr/zi,
obtinandu-se rezultate foarte bune si cu BISEPTOL 0,5 gr. seara, in lunile de iarna.
Inhaloterapia (aerosoloterapia) este indispensabila in anumite forme. Se practica
doua, patru inhalatii pe sedinta , uneori mai multe, dar fara a abuza. Metoda comporta si
anumite riscuri, in special inhalarea de diferiti germeni, ceea ce impune folosirea strict
personala si pastrarea in stare de sterilitate a aparatului.

- Tratamentul crizei de astm bronsic - are ca obiectiv principal combaterea

bronhospasmului prin medicatie bronhodilatatoare :
- Medicamentele agoniste beta-adrenergice - beta-adrenergicele sunt derivati ai
adrenalinei. Atat adrenalina, cat si efedrina, datorita efectelor secundare pe care provoaca
(tahicardie) , sunt practic neutilizabile. Din generatia a doua se folosesc : Izoprenalina,
Alupent.Superiorii acestora sunt derivati din generatia a treia: Fenoterol (Berotec),

Salbutamol(Fentolin si Sultanol), Terbutalina (Bricanyl), Metoproterenol, Albuterol, a caror

durata medie de acitune este de 4-6 ore. Se folosesc de regula pe cale inhalatorie(spray).
Dozajul corect (4x2 inhalatii pe zi) este practic lipsit de reactii adverse cardiovasculare.
Ca reactii adverse dupa supradozaj pot aparea tremuraturi, nervozitate, palpitatii,
tahicardie si cresterea debitului cardiac si a tensiunii arteriale. Aceste manifestari dispar
spontan prin reducerea dozei.

- Metilxantinele care au efect bronhodilatator mai slab, dintre ele se foloseste Teofilina
si derivatii sai, Miofilina si Aminofilina pe cale orala (au slaba actiune) si pe cale I.V.(au
actiune mai buna) sau ca aerosoli. Rezultatele sunt inferioare beta-adrenergicelor sau
colinergicelor.

- Medicamente anticolinergice ca Atropina (care este cap de serie al

bronhodilatatoarelor) sau Stramonium. In practica s-a impus preparatul Atrovent care nu are
efecte le secundare ale Atropinei.Rezultatele sunt inferioare beta-adrenergicelor. Asocierea
Atroventului cu un beta-adrenergic (Berotec sau Ventolin) realizeaza efecte sinergice
superioare fiecarui preparat in parte.

- Medicatia antiinflamatorie :
- Cromoglicatul disodic (Intal, Lomudal) este un antiinflamator nonsteroidian
inhalator, se foloseste in special in prevenirea acceselor astmatice si se bucura de mare
credit, desi nu este un bronhodilatator. Se administreaza inaintea expunerii la alergenul
cauzal cu tuboinhalatorul de mana 4 capsule/zi (20mg capsula) la 4-6 ore, sau sub forma de
solutie pentru aerosoli. In prezent se mai aplica o terapie alternativa Ketotifenul (Zaditen)
si Methotrexatul .

- Zaditenul (Ketotifenul) are tot efec preventiv si este administrat sub forma de pilule ,
oral, 1 mg dimineata si seara.
O metoda utila pentru fluidificarea secretiilor bronsice este hidratarea bolnavului.
Umidificarea mucoasei bronsice se realizeaza in conditii bune cu aerosoli calzi de apa
disitilata. Bolnavii trebuie sa consume multe lichide, in special seara, pentru a preveni
uscarea secretiei bronsice in timpul noptii. Metoda are importanta deosebita la bolnavii grav,
la care bronhiile mici se pot optura cu dopuri de secretii vascoase. Se pot folosi si infuzii de
plante medicinale.

- Kineziterapia (cultura fizica terapeuta, gimnastica respiratorie) . Se urmareste

dezvoltarea respiratiei abdominale sau diafragmatice care este mai economicoasa decat cea
toracica.
- Terapia ocupationala se bazeaza pe obtinerea unor efecte terapeutice prin exercitarea
unor ocupatii sau profesii cat mai adecvate capacitatii functionale si dorintei bolnavului .
- Cura balneara in special la Govora, Slanic Prahova.
- Speleoterapia practicata in saline, realizeaza efecte favorabile prin atmosfera locala,
saturata in vapori de apa, saraca in particule in suspensie, cu concentratie mai mare de Ca.
Actioneaza spasmolitic si expectorant.
- Climoterapia , la munte sau la mare are efecte favorabile datorita numarului redus de
alergeni din atmosfera.
- Imunoterapia (hipersensibilizarea specifica). Se administreaza pe cale subcutanata
doze subclinice , progresive, crescande din alergenul in cauza. Este indicata cand alergenul
este bine dovedit si face parte din alergenele imposibil de inlaturat (polenul, praful de
camera, unii alergeni profesionali ca : faina, praful de cereale, par de animale ).
Se produc astfel anticorpi circulanti (anticorpi blocanti) care neutralizeaza antigenele
care patrund ulterior in organism, evitand astfel contactul cu anticorpii fixati pe celule.
Hipersensibilizarea specifica are valoare mare in febra de fan , astm bronsic. Actioneaza prin
producerea de anticorpi blocanti , scaderea eliberarii de histamina si reducerea formarii de
IgE.

- Corticoterapia(corticosteroizii) este tratamentul cel mai eficace, dar datorita riscurilor

ramane o terapie de impas . Se folosesc : Prednison 1 tb./zi (5 mg), Superprendnol 1 tb./zi
(o,5mg), produse retard : Celestone, Kenelog. In tratamentul corticoterapic doza totala
trebuie administrata dimineata, fiind preferabil tratamentul discontinuu (la 2-3 zile) si
corticotetarpia retard sau in aerosoli. In general, corticoterapia trebuie rezervata formelor
grave. In starile de rau asimatic si in crizele severe de astm se poate recurge la administrarea
intravenoasa de hidrocortizon (1-2 fiole) 2 mg/kg ca un bonus (dizolvant) initial, urmat de
perfuzie-0,5 /kg/ora pentru 24-36 ore; sau hidrocortizon 4mg/kg I.V. ca doza de incarcare ,
urmata de administrarea a 3 mg/kg la 6 ore pentru urmatoarele 24-48 ore sau 15-20 mg
Metilprednisolon I.V. la 6 ore. Dupa 24-36 ore, odata cu reducerea fenomenelor obstructive
se trece la administrarea de corticosteroizi pe cale orale, in doze de 40-60 mg Prednison pe

zi in doua prize cu recuderea treptata a dozei. Tratamentul oral trebuie inlocuit in scurt timp
cu glucocorticoizi administrati pe cale inhalatorie. Corticosteroizii inhalatori se
administreaza de doua ori pe zi, sau in astmul instabil de patru ori pe zi.

- Antibiotice (se evita Penicilana, fiind alergizanta ); de preferinta Oxacilina,

Tetraciclina, prin prezenta semnelor de infectie. In practica se incepe tratamentul
antiinfectios cu Tetraciclina 2g/zi. Biseptolul este uneori util(2 comprimate la 12 ore).
Tratamentul dureaza 7 zile (terapie de atac) si se continua 2-3 saptamani cu Septrin 1g/zi,
Doxacilina (Vibramicin), expectorante si mucolitice (Bisolvon, Mucosolvin) in crize si
suprainfectii, sedative slabe(Bromoval, Nervocalm) , oxigen in crizele cu polipnee.

- Masurile profilactice vor fi aplicate intotdeauna : Evitarea mediului alergizant a

substantelor iritante bronsice-tutun, alcool.
In crizele rare si de intensitate redusa se poate administra Miofilin, I.V. 1-2 fiole/zi,
uneori simpaticomimetice : Berotec, Alupent, in pulverizatii. In tratamentul astmului bronsic
antitusivele nu se administreaza decat in cazuri deosebite; sunt prescrise Morfina, opiaceele,
tranchilizantele si neurolipticele; se combate abuzul de simpaticomimetice ( induc astmul
drogatilor) si de medicamente alergizante(Penicilina).
Tratamentul starii de rau astmatic
Schema terapeutica prevede :

- administrarea de oxigen prin sonda nazala sau masca, cu un de bit de 2-6 l/minut;
- combaterea secretiilor din caile aeriene prin perfuzare de lichide in primele zile, sub
controlul greutaii si al echilibrului hidroelectrolitic pentru a evita pericolul de hiperhidratare,
iar la batrani si cardiaci pericolul de edem pulmonar. La acestea se adauga tuse profunda la
intervale regulate, aerosoli cu solutie salina 0,45%, incalzita , produsi cu aparate de
ultrasunete administrati timp de 20-30 minute la cateva ore intervale (cu prealabila
administrare de aerosoli bronhodilatatori);

- combaterea stenozei bronsice astfel ;

- corticoterapia in doze mari. Se injecteaza la inceput HHC 200 mg I.V.si in
urmatoarele 24 de ore cate 100 mg la 24 de ore; se reduce apoi doza la jumatate, dar se
asociaza 40 mg Pernison per os;
- medicatie bronhodilatatoare Miofilina I.V.;
- se administreaza alternativ beta-adrenergice in perfuzie: Terbutalina sau

Salbutamol;
- combaterea si prevenirea infectiei cu antibiotice : Tetraciclina si Eritromicina;
- ventilatie asistata intr-un serviciu specializat;
Trebuie evitate unele erori terapeutice printre care administrarea de sedative sau
tranchilizante, de mucolitice inhalatorii.
In caz de infectie supraadaugata , administrarea unor antibiotice cu spectru larg de
actiune, conform antibiogramei (Ampicilina), la care se pot adauga si bronhodilatatoare cum
ar fi : Miofilina, are un efect bun. Repausul psihic si fizic, evitarea tutunului, a iritantelor
bronsice si a alimentelor alergizante ( oua, ciocolata, fragi) sunt obligatorii.
Mortalitatea prin status asthmaticus este evaluata la 1-2%. In cazurile severe care au
necesitat utilizarea ventilatiei asistate, mortalitatea este de 10-20%. Cauzele cele mai
frecvente : pneumotorax, pneumonie, hiperventilatia alveolara.
Ameliorarea se traduce prin reducerea anxietatii, revenirea somnului, diminuarea
activitatii muschilor accesori ai ventilatiei, reluarea tusei cu expectorarea de dopuri mucoase,
revenirea raspunsului la beta-adrenergice.
Secventa ameliorarii : intai dispar dispneea si suieraturile, corespunzand normalitatii
rapide a cailor aeriene mari. Apoi, ameliorarea lenta(zile sau saptamani) a volumelor si
debitelor pulmonare si a presiunii oxigenului ce reflecta dezobturarea cailor aeriene mici.
12. Explorarea functiei respiratorii
Se folosesc metode clinice, radiologice, spirometrice si chimice.
Metode clinice

- urmarirea ritmului respirator. Accelerarea sa de durata sugereaza si o insuficienta

respiratorie;

- amplitudinea respiratorie. Indicele Hirtz (diferenta dintre perimetrul toracic in

respiratie si expiratia profunda) este normal de cel putin 7 cm. Micsorarea acestui indice
sugereaza o tulburare a functiei respiratorii;

- timp de apnee. La individul normal oprirea respiratiei (apneea) poate fi de 30 secunde

in expiratie si de 40 secunde in expiratie.O durata mai scurta poate fi datorata unei
insuficiente respiratorii;

- cianoza, uneori tot o tulburare a functiei respiratorii si se traduce prin coloratie

violacee a pielii si mucoaselor datorita prezentei in capilarele sanguine a unei mari cantitati
de Hb redusa ( peste 5 g%). Hb redusa creste pe seama sangelui arterial in : oxigenarea
pulmonara insuficienta (fibroza pulmonara, emfizem pulmonar, astm bronsic ) si in
malformatii cardiace congenitale. Cianoza care apare in aceste tulburari se numeste cianoza
centrala, cianoza care apare ca urmare a cresterii Hb redusa in sangele venos, poarta
denumirea de periferica, pentru ca aici procesul se petrece la periferie, sangele cedand o
cantitate mare de oxigen tesuturilor.
Asistenta medicala are obligatia sa urmareasca bolnavii, sa aprecieze si sa
semnalizeze aparitia cianozei.Aceasta poate fi discreta, cand se evidentiaza la lobii urechilor
si la extremitatea degetelor, sau marcata , cand apare la nas, buze si in jurul ochilor si
intensa, cand acopera toata fata, inclusiv limba.
Metode radiologice
La examenul radiologic, in inspiratie profunda, diafragmul trebuie sa coboare cu cel
putin 8-10 cm. Reducerea acesti valori arata o reducere a valorii functionale a plamanilor.
Metode de explorari functionale
Aceste metode trebuie sa :

- Obiectiveze insuficienta respiratorie neomogena.

- Aprecieze atat tipul si gradul insuficientei, cat si mecanismul perturbat, inclusiv cauza
generatoare.

- Usureze stabilirea unei conduite terapeutice si sa anticipeze un prognostic.

Obiectivitatea insuficientei respiratorii se face prin :

- determinarea Sa HbO2 (saturatie Hb cu O2 ) sau a PaO2 (presiunea partiala a O2) din

sangele arterial. Valoarea normala a SaHbO2 este mai mare sau egala cu 95% si se
realizeaza prin metoda oximetriei directe, pe sangele prelevat din artera, la adapost de aer.
Valoarea normala a Pa O2 este de 91 mm Hg. Scaderea sub 95% a SaHbO2 si sub 91 mm Hg
a Pa O2 exprima hipoxemie si obiectiveaza insuficienta respiratorie;

- determinarea PaCO2 (presiunea partiala a CO2 in sangele arterial) a carei valoare

normala este de 40 plus 2 mm Hg ;

- determinarea pH prin metoda electrometrica cu ajutorul unor aparate numite pH-

metre ; o scadere a pH sub 7,35-limita inferioara a normalului obiectiveaza acidoza

respiratorie.
Tipul si gradul insuficientei si mecanismului perturbat se apreciaza prin numeroase
metode cum sunt : spirometria, spirografia, analize de gaze. Dintre mecanismele alterate cel
mai frecvent explorat este ventilatia.
Ventilatia este apreciata prin numeroase teste : volumele si capacitatile pulmonare,
debitele ventilatorii de repaus si de varf.
Metodele curente, spirografia si spirometria, utilizeaza ca aparatura spirografele si
spirometrele.
Spirometrul este alcatuit dintr-un cilindru gradat comunicand cu exteriorul printr-un tub
de cauciuc prin care sufla pacientul. Cilindru gradat este cufundat intr-un cilindru mai mare
plin cu apa. Aerul expirat face ca cilindru sa se ridice deasupra apei, putandu-se citi pe el
volumul de aer.
Spirograful foloseste acelasi principiu, dar permite inregistrarea miscarilor respiratorii.
Volumele si capacitatile pulmonare care formeaza valorile respiratorii sunt :

- volumul curent (VC=500ml);

- volumul inspirator de rezerve, numit si aer complementar(VIR=in medie 2000 ml);
- volumul expirator de rezerva (VER=1500 ml);
- capacitatea vitala (CV=3600-4000 ml).
Pe langa acestea mai exista volumul rezidual (VR=cca.1500 ml); capacitatea
totala(CT);adica suma CV si a VR(CV+VR); capacitatea inspiratorie (CI), adica suma
VC+VIR; capacitatea reziduala functionala (CRF), care reprezinta cantitatea de aer care
ramane in plaman in timpul respiratiei normale, constand in VER si VR. Aceste constante
exprima limitele intre care se desfasoara procesul ventilator; scaderea lor, in special a CV
confirma restrictia pulmonara.
Capacitatea vitala . Scaderea cu 20% a valorii ideale este patologica, la scaderea cu
40% apare dispneea. In compozitia sa intra VC,VER,VIR. Desi este un test statistic, cand
valoarea ei scade sub 1500 ml, arata o disfunctie ventilatorie restrictiva. Scaderea apare
in afectiuni care micsoreaza mobilitatea cutiei toracice ( toracoplastii)si in reducerea
directa sau indirecta a parenchimului pulmonar (lobectomii, astm bronsic).

Dintre celelalte volume si capacitati, volumul rezidual este extrem de important

pentru diagnostic: cresterea in obstructii (stenoze) bronsice , mai ales cand obstacolul
intereseaza branhiile. Este crescut si in emfizemul pulmonar.
Debitele ventilatorii si testele de dinamica ventilatorie exploreaza modalitatea in care
sunt utilizate volumele si capacitatile pulmonare in timp. Astfel :

- volumul respirator sau debitul ventilator de repaus (DVR) reprezinta cantitatea de aer
ventilat de plaman intr-un minut in conditie de respiratie linistita. DVR este de 6-8 l /minut
(16x500) rezultand din inmultirea numarului respiratiilor pe minut cu CV ;

- debitul respirator maxim (DRM) reprezinta volumul maxim de aer care poate fi
respirat intr-un minut. Este foarte important pentru aprecierea functiei respiratorii. Se
calculeaza dupa formula VEMS x 30.

- Volumul respirator maxim pe secunda (VEMS) reprezinta testul de baza al ventilatiei

si arata gradul de permeabilitate bronsica si elasticitatea alveolara, deci disfunctiile
obstructive, spastice sau organice.
Debitul respirator maxim DRM este una dintre cele mai valoroase probe ale functiei
pulmonare. Normal, variaza intre 100-140 l/minut, la barbati 80-100 l/minut la femei.
Marcheaza limita superioara a posibilitatilor vebntilatorii si este functie de frecventa si
amplitudine. Frecventa optima este de 80-90 l/minut. Reducerea DRM poate fi determinata
fie de reducerea CV, fie de scaderea VEMS-ului.
VEMS are valoarea normala de peste 70% din CV. Scaderea sub aceasta limita exprima o
disfunctie distructiva, provocata fie de o permeabilitate bronsica alterata, fie de o
elasticitatea pulmonara reduse.
In vederea stabilirii unei conduite terapeutice sau pentru anticiparea unui prognostic,
explorarea functionala furnizeaza prin probele farmacodinamice bronhomotorii (dilatare si
contrictoare) si printre alte examene de specialitate cum sunt : bronhospirografic(explorarea
ventilatorie unilaterala a plamanilor ), pneumoangiografia.
Probele farmacodinamice urmaresc depistarea unor tulburari in motricitatea peretilor
arborelui bronsic. Sunt folosite, in special, pentru diagnosticarea formelor latente de astm
bronsic. Materialele necesare sunt : spirograf, substanta bronhoconstrictoare sau
bronhodilatatoare, trusa de urgente in caz de crize de dispnee.

Testul bronhoconstrictor se efectueaza cu acetilcolina 1%, histamina 1% administrata

sub forma de aerosoli. Se administreaza bolnavului acetilcolina 1% timp de 30 secunde
(dupa unii 3 minute), se face foarte prudent, bolnavul trebuie urmarit cu atentie pentru ca
poate face criza dispneica, ceea ce impune a se administra imediat aerosoli cu Alendrina sau
alt derivat similar.
Testul bronhodilatator este cel mai des intrebuintat. Dupa terminarea VEMS-ului, se
administreaza bolnavului Alendrina 1%( sau una din substantele amintite mai sus , prin
aerosoli, timp de 3 minute , sau sub forma de spray, 2 pulverizari). Se determina din nou
VEMS-ul , fie imediat, fie dupa o pauza, in functie de timpul de eficienta maxima a
preparatului bronhodilatator intrebuintat.
Interpretare :

- in cazul testului bronhiconstrictor testul este pozitiv daca VEMS-ul scade cu mai mult
de 10-15 fata de valoarea initiala (raspuns farmacodinamic bun) bolnavii astmatici raspund
pozitiv acestei probe.La acestia VEMS-ul scade cu peste 20%(raspuns farmacodinamic
foarte bun);

- in cazul testului bronhodilatator, testul este pozitiv daca VEMS-ul creste cu peste
20%(raspuns farmacodinamic bun) la astmatici si bronsici creste cu peste 20% (raspuns
farmacodinamic foarte bun).
13. Examene complementare
Examenul de sputa
Macroscopic arata o sputa caracteristica-mucoasa, opaca, uneori galbuie (suprainfectie
bacteriana cu eozinofilie excesiva).
Examenul microscopic poate pune in evidenta existenta elementelor celulare, a fibrelor
elastice , a cristalelor , a parazitilor si a germenilor patogeni. In cazuri de astm bronsic poate
pune in evidenta cristalele Charcot Layden (proteine eozinofile cristalizate) si spiralele
Curshmann (precipitari de mucina ) si corpi Creola. In sange se constata adesea o
leucocitoza cu eozinofilie (mai mare 5%). Aceste teste sunt considerate patognomonice in
astmul bronsic.
Bronhoscopia este o metoda cu ajutorul careia se exploreaza vizual interiorul conductelor
traheobronsice. Metoda permite pe de o parte examinarea mucoasei, a traheii si a branhiilor
mari, iar pe de alta parte recoltarea materialului pentru studiul citologic si bacteriologic.

Aparatul folosit se numeste bronhoscop si este alcatuit dintr-un tub metalic, prevazut cu
un sistem optic, care se introduce in trahee si bronhii. Prin acest tub se pot introduce tuburi
mai inguste care patrund pana in bronhiile mici. Se adauga un dispozitiv luminos care
permite vizualizarea zonei respective. Premedicatia se face cu Atropina, pentru a scadea
secretia bronsica si cu Morfina pentru sedarea bolnavului.
Examenul radiologic este indispensabil, relevand uneori leziuni care nu au fost
depistate, el precizand totdeauna topografia, intinderea si tipul acestora.

- Examenul radiologic toracic poate prezenta o conformatie normala in formele usoare

sau sa arate semne de hiperinflamatie pulmonara (diafragm aplatizat si cu miscari reduse,
hipertransparenta campurilor pulmonare si largirea spatiului retrosternal) in astmul acut si
pur, ca si in astmul cronic. In unele cazuri poate pune in evidenta complicatii ale bolii
(pneumotorax, pneumomediastin) sau modificari pulmonare asociate (infiltrative sau
condensari segmentare).

- Radioscopia este un examen rapid si simplu, care permite studierea diferitelor

componente ale toracelui in dinamica, in miscare. Deoarece radioscopiile repetate expun atat
bolnavul cat si medicul la unele iradieri importante se prefera radiografia.

- Radiografia consta in imprimarea pe un film fotografic a imaginii toracopulmonare

din fata si din profil, bolnavul fiind in inspiratie fortata. Imaginea obtinuta este precisa,
evidentiaza toate detaliile, serveste si ca element de comparatie in viitor si comporta mult
mai putin riscul iradierii.

- Tomografia este o metoda radiografica prin care se inregistreaza pe placa imaginea

plamanilor la diferite adancimi. Mai poate evidentia si existenta unor leziuni de hil si
mediastin care nu apar pe o radiografie obisnuita.

- Bronhografia este examenul radiologic prin care se pune in evidenta arborele bronsic
injectat cu un lichid opac la razele Rentgen. Se utilizeaza Lipiodolul, care are avantajul de a
se ilumina prin expectoratie si rezorbtie. Metoda permite sa se precizeze existenta si sediul
dilatatiei bronsice al stenozelor bronsice, al unor leziuni tuberculoase sau cancere bronsice.
Este contraindicat in bolile acut pulmonare si in cazul hipersensibilitatii crescute la iod.

13.CLASIFICAREA IN TREPTE A ASTMULUI BRONSIC

ANTERIOR TRATAMENTULUI
SIMPTOME

SIMPTOME

FUNCTIA

Treapta I

Crize mai putin de 2 ori pe

NOCTURNE PULMONARA
Crize mai
VEMS sau PEF mai

Astm

saptamana.

putin de 2 ori

mari de 80% din

intermitent

Asimptomatic si cu PEF normal

pe luna.

valoarea predictiva.

usor

intre crize.

PEF cu variabilitate mai

Agravari scurte(de la ore la zile)

mica de 20%

Treapta II

de intensitate variabila.
Simptomele de peste 2

Crize mai

VEMS sau PEF peste

Astm

ori/saptamana, dar mai putin de

dese de 2 ori

80% din valoarea

persistent usor

o data /zi.

pe saptamana

predictiva. PEF cu o

Exacerbarea crizelor poate

variabilitate intre 2-

Treapta III

afecta activitatea.
Simptome zilnice.

30%.
Mai frecvente VEMS sau PEF peste

Astm

Exacerbarile afecteaza

de o data pe

60% , dar mai mic sau

persistent

activitatea.

saptamana.

egal cu 80% din

moderat

Agravarile sunt mai dese sau

valoarea predictiva.

egale cu 2 ori/saptamnana;pot
Treapta IV

dura zile.
Simptome continue.

Astm

Activitatea fizica este limitata.

mic sau egal cu 60%

persistent

Agravari frecvente.

din valoarea predictiva.

Frecvente

sever

VEMS sau PEF mai

PEF cu variabilitati de

peste 30%
Prezenta uneia din trasaturile de severitate este suficienta pentru incadrarea pacientului
intr-una din trepte. Pacientul trebuie incadrat in treapta cea mai severa a trasaturilor bolii
sale. Caracteristicile sunt generate si se pot suprapune, deoarece astmul este foarte variabil;
in plus clasificarea unui pacient se poate modifica in timp.
Bolnavii din orice treapta de severitate pot avea agravari usoare , moderate sau severe.
Unii bolnavi cu astm intermittent pot prezenta crize severe si chiar risc vital, separate.

VEMS-volum expirator maxim pe secunda.

PEF- debit expirator maxim de varf.
14. EDUCAREA BOLNAVILOR CU ASTM BRONSIC
Trepte de

Educarea bolnavului

severitate
Treapta I

-Invatarea datelor de baza despre astm.

Astm intermittent

-Invatarea tehnicii de folosire a aparatelor pt.medicatia

usor

inhalatorie(spray).
-Discutarea rolului medicamentelor.
-Dezvoltarea unui plan personal de tratament.
-Dezvoltarea unui plan de actiune pentru cazurile severe(cand si cum).

Treapta II

-Discutarea metodelor de control al expunerii la alergeni si iritanti.

Masurile din treapta I plus :

Astm persistent usor -Invatarea automonitorizarii.

-Trimiterea bolnavilor la grupuri de autoeducatie a bolnavilor (daca
acestea exista).
Treapta III

-Revizuirea si perfectionarea planului personal de tratament.

Masurile din treapta I se repeat.

Astm persistent
moderat
Treapta IV

Treapta II si treapta III plus :

Astm persistent

-Trimiterea bolnavului la un educator individual.

sever

B. INGRIJIRI GENERALE
Bolnavii cu afectiuni pulmonare necesita o ingrijire unitara, dar si ingrijire speciale in
functie de varietatea cazurilor si caracterul bolii(boli cu caracter infectios,de evolutie cronica
sau ce pot apare in pusee acute si reprezinta urgente ale aparatului respirator).

Ingrijirile unitare necesare se refera la urmatoarele :

Asigurarea conditiilor de mediu in spital :

- saloane luminoase, bine aerisite, fara curenti de aer suficient incalziti (18-20C), in
cazul bolnavilor cu afectiuni bronsice inflamatorii, temperatura salonului va fi mai
ridicata si umidificata;

- aerisirea va fi continua, daca temperatura aerului o permite, sau improspatata de mai

multe ori pe zi prin deschiderea ferestrelor (bolnavii vor fi bine inveliti pentru a nu
raci);

- maturatul nu va fi uscat, se folosesc aspiratoare de praf sau stergere umeda;

- repartizarea bolnavilor in saloane se va realiza pe afectiuni(cei cu imbolnaviri cu
caracter infectios vor fi internati in saloane separate);

- psihoterapia este un mijloc terapeutirc foarte important, mai ales in cazul crizelor cu
tablouri dramatice care pun in pericol viata bolnavului;

- atentie la psihicul bolnavului, bolile cronice tulbura echilibru psihic al bolnavului.

Bolnavilor cronici cu o perioada lunga de spitalizare, li se va asigura un climat
propice radio, televizor, carti), saloanele trebuie transformate in adevarate camine cu
atmosfera calda , unde bolnavii sa se simta bine.
Alimentatia

- va fi adaptata perioadei de evolutie a bolii( de exemplu regim hidrozaharat in

perioadele febrile; cand fenomenele acute dispar, se trece la o alimentatie
hipercalorica);

- se evita supraalimentatia si regimul bogat in grasimi;

- se interzic tutunul si alcoolul.
Supravegherea functiilor vitale si combaterea simptomelor majore de boala

- se masoara zilnic pulsul, respiratia si diureza, si se noteaza in fisa de temperatura;

- se masoara temperatura si urmareste evolutia febrei(se combate prin tratament
prescris de catre medic);

- in pusee febrile se aplica comprese reci sau impachetari reci;

- durerea toracica (junghiul) se combate prin aplicatii locale calde, antinevralgic,
mialgin, i.m.(atentie la valorile tensiunii arteriale);

- dispneea si cianoza necesita oxigenoterapie(6 l /minut);

- tusea chinuitoare si dureroasa in faza recipienta se combate cu preparate de codeina
(Codenal, Tusomag), in faza a doua pentru permeabilizarea cailor respiratorii se
recomanda bolnavilor sa tuseasca si sa expectoreze de mai multe ori pe zi;

- pentru usurarii eliminarii expectoratiei se vor administra fluidizante ale secretiei

bronsice (siropuri expectorante, Bisolvon , Bromhexin);

- in accesele de tuse astmatiforme se administreaza bronhodilatatoare spasmolitife

(Miofilin, HHC);

- in infectiile bronsice se administreaza antibioticele prescrise in doza si ritm ridicat

(antibioticul si doza ritmul sunt impuse de catre medic).
Alte ingrijiri

- la majoritatea afectiunilor pulmonare pozitia cea mai convenabila pentru bolnavi este
cea semisezanda. Acest lucru nu trebuie fortat si daca starea bolnavului nu contrazice,
pozitia va fi lasata la alegerea lui; in toate cazurile el va fi indrumat sa schimbe
pozitia cat mai des, pentru a evita complicatiile hipostatice;

- pozitia luata de bolnav in pat sau la marginea patului; in cursul acceselor de astm
bronsic,trebuie facuta cat mai comoda, cu ajutorul anexelor patului sau sprijinindu-l
pe brate;

- toaleta bolnavului se va face in functie de starea lui, ferindu-l in mod deosebit de

curenti de aer reci, care ar putea redestepta infectiile virotice latente;

- trebuie avut in vedere ca multi bolnavi pulmonari transpira abundent, ceea ce face ca
pielea sa fie foarte fragila, se lezeaza usor si bolnavii pot face escari de decubit;

- lenjeria bolnavilor transpirati trebuie imediat schimbata sau ori de cate ori este
nevoie;

- este bine ca pielea transpirata sa fie spalata cu alcool mentholat, care invioreaza
circulatia periferica.
C. INGRIJIRI SPECIFICE
1. Proces de ingrijire

Astmul bronsic se caracterizeaza din punct de vedere clinic prin accese de dispnee
paroxistica expiratorie provocata de obstructia branhiilor prin branhospasm.
CULEGEREA DATELOR
-circumstante de aparitie a crizei de astm bronsic
- contact cu alergeni (astm extrinsec);
- infectiile (astm intrinsec).
-factori favorizanti
- expunerea la frig, ceata, umezeala, trecerea brusca de la aer cald la aer rece,
emotiile.
-manifestari de dependenta
In criza de astm bronsic :

- uneori prezinta o stare prodromala, cu rinoree, stranut, tuse uscata;

- dispnee cu caracter expirator;
- anxietate;
- tuse cu expectoratie;
- transpiratie;
- bradicardie;
- pozitia pacientului ortopnee;
Starea de rau astmatic :

- polipnee cu expiratie prelungita;

- tiraj;
- cianoza;
- transpiratii abundente;
- imposibilitatea de a vorbi;
- hipertensiune arteriala;
- tahicardie.
-examene paraclinice
- eozinofilie in sputa si sange;
- teste cutanate pozitive (in astmul extrinsec);
- capacitate pulmonara totala crescuta, volum rezidual crescut, VEMS scazut;

PROBLEMELE PACIENTULUI

- alterarea respiratiei;
- anxietate;
- deficit de autoingrijire;
- alterarea somnului;
- disconfort;
- alterarea comunicarii.
OBIECTIVE
Vizeaza:

- combaterea crizei de astm bronsic;

- ameliorarea reactiei inflamatorii bronsice;
- prevenirea complicatiilor;
- ameliorarea tolerantei la efort.
INTERVENTII:

- aplicarea masurilor de urgenta privind combaterea crizei de astm bronsic;

- internarea pacientului cu stare de rau astmatic;
- mentinerea pacientului in pozitia care faciliteaza respiratia (sezand);
- identificarea factorilor care contribuie la exacerbarea manifestarilor clinice
(scuturarea paturilor, a saltelelor, folosirea pernelor din burete);

- ajutarea pacientului sa-si satisfaca nevoile fundamentale;

- suport psihic pebntru pacient;
- administrarea tratamentului medicamentos prescris si observarea unor efecte
secundare, cum ar fi : tahicardia , aritmia, greata, varsaturile;

- masurarea functiilor vitale care in stare de rau astmatic se monitorizeaza la 15 minute,

dar si electrolitii Na si K la 8 ore;

- hidratarea corespunzatoare pentru fluidificarea secretiilor;

- educarea pacientului:
-modul de administrare al tratamentului la domiciliu, efectele
secundare

 ale acestuia;regim alimentar in timpul tratamentului cu

cortizon;
masuri de prevenire a crizelor de astm bronsic (evitarea efortului
fizic si
a factorilor emotionali);
importanta consumului de lichide;
modul de intretinere si utilizare a aparatului de aerosoli la
domiciliu;
necesitatea curelor climaterice;
regim de viata echilibrata, gimnastica respiratorie;
toaleta cavitatii bucale dupa expectoratie.

CAZULNR. 1

Surse: pacient, familie.

Date fixe
Nume si prenume: T.D
Data nasterii: 13.09.1949.
Nationalitate : romana.
Religie : ortodoxa.
Data internarii: 12.02.2013.
Data externarii: 19.02.2013.
Date variabile:
Domiciliul : judetul Teleorman.
Conditii de locuit : relativ bune.
Ocupatie : muncitor agricol.

Istoricul bolii :
. Bolnav cu astm bronsic de 10 ani , internari multiple. Se interneaza pentru aparitia unei crize datorita
contactului bolnavului cu alergenul (praful cerealelor). Criza debuteaza cu dispnee expiratorie, tuse cu
expectoratie seroasa.
Anamneza medicala :
a) Antecedente H.C - neaga TBC in familie, sifilis, sida, astm bronsic.
b) Antecedente personale - diagnosticat cu astm bronsic infecto-alergic.
Conditii de viata si munca - locuieste cu familia.
Capacitatea de adaptare la o perioada dificila :
-se adapteaza relativ usor la starea de boala fiind un vechi bolnav astmatic.
Aceasta persoana trebuie instruita in legatura cu regimul de viata, munca, tratament.
Tratamentul ambulatoriu in crizele usor de stapanit :
- controlul periodic, evitarea eforturilor fizice, evitarea alergenilor.

PLAN DE INGRIJIRE
NEVOILE
FUNDAMENTALE

PROBLEMA
PACIENTULUI

OBIECTIVE

INTERVENTII

2
- Perturbarea

3
- Diminuarea a

PROPRII
4
-Internare de

DELEGATE
5
-Administrarea

urgenta

tratamentului :

A respira

respiratiei

Dispneei

- Tuse uscata urmata

- Recoltare de sange

- Asezare si

-Miofilin lf/zi

de expectoratie

si urina

linistea

-HHC 100 mg/z

- Dispnee (respiratie

- Investigatii

bolnavei

-Brofimen 5 clz

dificila)

paraclinice

- Notarea

- Radiografie

respiratiei,TA

pulmonara
- Recoltare

A manca si a bea

- Bolnavul nu se poate
hidrata

- Bolnava sa fie bine

hidratata

-Asezarea

- Regim alimen

bolnavei
corespunzator

A elimina

- Pacienta nu se poate

- Restabilirea
mictiunii

mobiliza

-Asistenta

- Pertuebarea functiei

explica

de a se hidrata

necesitatea de

- Perturbarea schemei

a urina de

urinare din cauza

cate ori este

durerii

nevoie
-Pozitia care

- Oxigenoterap

- Dificultate in

sa faciliteze

-Tratament

ramanerea in pozitie

respiratia

medicamentos

functionala

bolnavei

A se misca si a mentine
o postura corecta

- Mentinerea unei
posturi adecvate

- Dispnee
- Oboseala
- Senzatie de sufocare
A dormi si a se odihni

- Dificultatea in a se

-Odihna si somn
corespunzator

-Pozitia

- Tratament

odihni, evenimente

adecvata

medicamentos :

amenintatoare (crizele

- Asigurare de

-Miofilin lf/zi

de astm care apar)

lenjerie curata

-HHC100mg/zi

- Alterarea odihnei

- Psihoterapie

-Diazepam

din cauza agitatiei

A se imbraca si a se
dezbraca

- Bolnava sa

Imposibilitatea de a-si

fie ajutata

asigura total igiena

A-si mentine

- Transpiratie

-Pastrarea

-Masurarea si

temperatura corpului

temperaturii in limite

notarea

in limite normale

normale

temperaturii

- Administrarea
de medicamente

CAZUL NR. 2
Surse : pacienta.
Date fixe:
Numele si prenumele : B.D.
Varsta : 44 ani.
Nationalitate : romana.
Religie : ortodoxa.
Data internarii: 08.03.2012.
Data externarii: 15.03.2012.
Date variabile :
Domiciliul : judetul Ilfov.
Conditii de locuit : bune.
Ocupatie : casnica.
Istoricul bolii :
a) Bolnava cu surplus poderal si veche suferinta bronsica urmeaza de 3 ani tratament cu antibiotice.
b) La internare prezinta :
- dispnee expiratorie,
- disfonie,
- tuse cu expectoratie redusa.

Anamneza medicala :
- Antecedente H.C- neaga TBC in familie, astm bronsic-alergic ;
- Antecedente personale - diagnosticata cu astm bronsic infecto-alergic.
Conditii de viata si munca:
. locuieste la casa, confort bun,

. desfasoara munca de casa si camp.

Capacitatea de adaptare la o perioada dificila :
. se adapteaza usor la starea de boala.
Aceasta persoana trebuie instruita in legatura cu :
. regimul de viata, munca, tratament de urmat;
. control periodic;
. evitarea contactului cu alergenii;
. evitarea eforturilor fizice.

PLAN DE INGRIJIRE
NEVOILE
FUNDAMENTALE

PROBLEMA
PACIENTULUI

OBIECTIVE

INTERVENTII

1
A respira

PROPRI I
4

DELEGAT
5
- Tratament

-Voce ragusita

-Diminuarea a

- Aerisirea si

medicamento

-Modificarea

dispneei

curatenia

Ampicilina

amplitudinii

- Sedarea bolnavului

salonului

500mg/zi

respiratiei

- Se recolecteaza

Miofilin lf/z

- Senzatie de sufocare

sange

Oxigenoterap

- Dispnee expiratorie

HH C 2f/zi
apoi 4f/zi

A se misca si a mentine
o pozitie corecta

- Plan dur in
-Dificultatea de a

- Mentinerea unei

timpul odihnei

Oxigenoterap

ramane in pozitie

posturi corecte

pozitiei de

Tratament

functionala impusa de

- Diminuarea dispneei

decubit dorsal

medicamento

durerea lobara

cu capul mai

Miofilin lf/z

- Postura neadecvata

ridicat

HHC 4f/zi

- Dispnee

Ampicilina
5OOmg/6h

A dormi si a se odihni

- Calitate si cantitate
necurespunzator are

- Odihna si somn

- Pozitie

de odihna si somn

corespunzator

corespunzatoare

-Tratament

medicamento

- Anexietate

Miofilin lf/z

- Dureri lombare

HHC 2f/zi

- Dificultate in a se
odihni

A-si mentine

-Tratament

temperatura corpului in

- Ridicare a

- Combaterea starii

medicamento

limite normale

temperaturii peste

de subfebrilitate

Ampicilina50

A evita pericolele

limite normale -

g/6h HHC

Hipertermie

2FlZI

Miofilin 2f/zi
- Psihoterapie

- Afectarea

-Diminuarea durerii

articulara

- Diminuarea starii de

- Plan dur

anexietate

- Contact cu

- Starea de
iritabilitatea
- Durere
- Neliniste
- Dispnee

bonavii vindecati

CAZUL NR. 3
Surse :pacient, familie.
Date fixe :
Numele si prenumele : P.I.
Varsta : 50 ani.
Nationalitate : romana.
Religie : ortodoxa.
Data internarii: 27.02.2009.
Data externarii: 03.03.2009.
Date variabile :
Domiciliul : Alexandria, judetul Teleorman.
Conditii de locuit : bune.
Ocupatie : muncitor (mediu toxic).
Istoricul bolii :
- vechi astmatic;
- internare pentru dispnee respiratorie, tuse cu expectoratie redusa;
- debut brusc la contactul cu alergenul declansator.
Anamneza medicala:
- Antecdente H.C- neaga TBC in familie, sida, astm bronsic.
- Antecedente personale - fara importanta.

Conditii de viata si munca:

.

locuieste cu familia sa;

lucreaza in mediu toxic.

Capacitatea de adaptare la o perioada dificila :

se adapteaza relativ usor la starea de boala.

Aceasta persoana trebuie instruita in legatura cu :

.

regimul de viata, munca, tratament;

control periodic;

evitarea eforturilor.

PLAN DE INGRIJIRE
NEVOILE
PRO BLEM A
OBIECTIVE INTERVENTII
FUNDAMENTALE PACIENTULUI
PROPRI I DELEGATE
1
2
3
4
5
A respira si a avea o
- Apnee, incetinirea -Diminuarea
Internarea Administrarea
circulatie adecvata
dispneei
de
- Recoltare de
ritmului
tratamentului :
sange
respiratorilor,
urgenta
-Miofilin
senzatie de sufocare
- Asezarea lfx2/zi
- Dispnee

in pozitie

-HHC 100

adecvata

Mgx2/zi

EVALUARE
6
-Bolnavul
coopereaza
si se mentine
dispneea
- La radiografie
se
evidentieaza
cord in

- Aerisirea -Biseptol
limite normale
2x2tb/zi
camerei
-Oxigenoterapie
-Diazepam
ltb/zi (seara)
A manca si a bea

- Regim
hiposodat

- Educatia
pentru
sanatate
- Control

- Dispnee
ameliorata
- Crize rare
- Stare generala
buna

periodic si
evitarea
efortului
fizic
dar si
factorii
alergici
A elimina

- Bolnavul
elimina in
-Asistenta ii
explica
bolnavei

limite
fiziologice pe
toate caile

necesitatea
de a

- Scaun normal

elimina de
cate
ori este
nevoie

A se misca si
a mentine o postura
corecta

Dificultatea de a se

Mentinerea unei

- In timpul

mentine in pozitie

posturi corecte in

odihnei pozitia

functionala

special in pat

va fi de decubit

-oboseala

Oxigenoterapie

dorsal cu corpul usor

ridicat

-senzatie de sufocare

A dormi si a se
odihni

A-si mentine
temperatura in
limitele normale
A evita pericolele

-postura neadecvata
-calitatea si cantitatea
necorespunzatoare de
odihna

-odihna si somn
corespuzator

-pozitie adecvata in
timpul odihnei si
somnului

Tratament:

Miofilin 1f.x2/zi

-dispnee

H.H.C 100mg 2x

-senzatie de sufocare

Biseptol 2tb/zi

-dificultate in a se odihni
-usoare transpiratii
-pastrarea temperaturii in
-afebril
limite normale

Diazepam 1tb/zi

-nelinistea inaintea altei -diminuarea si chiar

crize de astm
inlaturarea starii de
-starea de neliniste
anxietate

-psihoterapie
-contactul cu fostii
bolnavi vindecati

-sedative
-tratament
medicamentos a

ANEXA NR.1
ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR
Definitie
Medicamentele sunt substante extrase sau sintetizate din produse de origine minerala,
vegetala, animala utilizate cu scopul de :

- profilaxia imbolnavirilor;
- ameliorarea bolilor;
- vindecarea bolilor.
Doza de administrare
In functie de doza administrata , acelasi produs poate actiona ca aliment, medicament sau
toxic, astfel se pot diferentia :

- doza terapeutica=doza administrata in scop terapeutic fara efect toxic;

- doza maxima=doza administrata in cantitatea cea mai mare fara actiune toxica asupra
organismului;

- doza toxica=doza administrata care provoaca fenimene toxice grave pentru organism;
- doza letala=doza care conduce la decesul pacientului .
Prescrierea medicamentelor
Medicamentele sunt prescrise de medic si notate in foaia de observatie a pacientului
internat sau pe retete in cazul pacientului ambulator.
Prescrierea consta in :

- numele medicamentului;
- concentratie si cantitati;
- doza unica sau pe 24 h;
- mod de administrare;
- orarul administrarilor;

- administrare in raport cu servitul meselor.

Cunostinte pentru administrarea medicamentelor
Asistenta medicala trebuie sa cunoasca si sa controleze:

- medicamentul prescris de medic sa fie administrat pacientului respectiv;

- doza corecta de administrare;
- timpii de executie;
- actiunea farmacologica a medicamentelor;
- frecventa de administrare si intervalul de dozare;
- efectul ce trebuie obtinut;
- contraindicatiile si efectele secundare;
- interactiunea dintre medicamente.
Asistenta medicala verifica si identifica:

- calitatea medicamentelor;
- integritatea medicamentelor;
- culoarea medicamentelor;
- decolorarea sau supracolorarea;
- sedimentarea, precipitarea sau existenta flocoanelor in solutie;
- lichefierea medicamentelor solide;
- opalescenta solutiilor.
Asistenta medicala respecta:

- calea de administrat prescrisa de medic;

- dozajul prescris, orarul de administrare si somnul pacientului;
- incompatibilitatea de medicament;
- administrarea rapida medicamentelor deschise;
- ordinea de administrare a medicamentelor
(tablete,solutii,picaturi,injectii,supozitoare,ovule vaginale);

- servirea pacientului cu doza unica de medicamente pe cale orala.

Asistenta medicala informeaza si anunta :

- pacientul pentru medicamentele prescrise, in ceea ce priveste modul de administrare,

cantitatea, efectul scontat si eventualele reactii secundare;

- medicul asupra efectelor secundare si eventualelor greseli de administrare a

medicamentelor.
Asistenta medicala efectueaza administrarea medicamentelor in conditii de igiena,
asepsie, dezinfectie, sterilizare si mentinere a masurilor de supraveghere si control a
infectiilor nosocomiale sau intraspitalicesti.
Mod de administrare

- calea digestiva=oral, sublingual, gastric,intestinal,rectal;

- calea respiratorie;
- calea percutanta=tegumente si mucoase;
- calea urinara;
- calea parentrala;
- modul de administrare al medicamentelor este prescris de medic pe urmatoarele
consideratii:
starea generala si toleranta individuala a pacientului;
particularitati anatomice si fiziologice ale pacientului;
capacitatea de absorbtie si timpul acesteia;
efectul asupra caii de administrare(mucoase,tegumente);
interactiunea dintre combinatiile de medicamente administrate;
scopul urmarit si evolutia bolii pacientului.
ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE RESPIRATORIE
Definitie
Administrarea medicamentelor pe cale respiratorie reprezinta introducerea
medicamentelor gazoase si volatile pruin mucoasa respiratorie cu absorbtia acestora la
nivelul alveolelor pulmonare.
Indicatii

Vascularizatia intinsa si suprafata mare a alveolelor pulmonare constituie factori

favorizanti pentru absorbtia gazelor, substantelor gazificate, lichidelor sub forma de vapori
sau fin pulverizate,instilatie, injectie intratraheala, ca si a prafurilor nedizolvabile.
Mod de administrare
Administrarea oxigenului:
Inhalatia:

- anumite substante medicamentoase pot fi inhalate cu ajutorul vaporilor de apa, in

stare pulverizata (amestec de gaz cu medicament dispersat in particule sferice de
ordinul micronilor-aerosoli) sau sunt arse intr-un vas de metal;

- inhalarea substantelor medicamentoase cu ajutorul vaporilor de apa au scopul de a

dezinfecta si de a descongestiona mucoasele inflamate ale cailor inflamatorii;

- nu se aplica pacientilor inconstienti, astenici, adinamici sau la copii;

- pozitia pacientului este sezand avand vasul in care s-a fiert apa asezat in fata;
- pacientul se apleaca deasupra vasului, acoperindu-se cu un cearceaf si respira cu gura
deschisa;

- inhalatia vaporilor amestecati cu medicamentul volatilizat are o durata de maximum

5-10 minute, iar pentru a evita inspirarea vaporilor in stare pura se pot utiliza esente
aromate, antiseptice sau substante minerale alcaloide;

- dupa inhalatie pacientul este sters si uscat, asigurandu-i-se repaus la pat 2-3 ore;
- inhalarea de aerosoli asigura depunerea pe suprafata cailor respiratorii de antibiotice,
bronhodilatatoare, anesteziante, antialergice, fluidificante, expectorante, etc., care
actioneaza local sau dupa resorbtie general;

- pregatirea prealabila a pacientului nu este necesare, explicandu-i-se doar modul in

care va respira:
inspiratie prin amboul de utilizare;
expiratie pe nas.
- amboul indiferent de forma sau mod de folosire este obligatoriu a fi sterilizat pentru
fiecare pacient;

- partile componente ale unui aparat generator de aerosoli sunt: generatorul de particule
dispersate, sistemul de incalzire, selectorul, sursa de presiune, amboul de utilizare;

- pozitia pacientului este sezand sau semisezand;

- sistemul de incalzire asigura prin reglare temperatura optima, iar generatorul de
presiune este reglat in functie de marimea particulelor si viteza de dispersare
prescrisa;

- in general cantitatea de aerosoli introdusa in organism se distribuie astfel:

40% ajunge in alveolele pulmonare;
35% se dispune in caile respiratorii superioare si mijlocii;
25% se elimina prin expiratie.
- in cazul utilizarii flaconului personal, educam pacientul pentru respectarea urmatoarelor
etape:
- tuse, expectoratie si agitarea flaconului inainte de utilizare;
- rasturnarea flaconului si adaptarea buzelor in jurul piesei bucale a
inhalatorului cu inclinarea capului usor spre inapoi;
- expiratie lenta cat mai mult cu putinta pentru golirea plamanilor de aer;
- inspiratie profunda cu activarea flaconului cu aerosoli, pastrand limba
apasata;
- oprirea respiratiei 10-15 secunde si expiratie pe nas, urmata de clatirea
gurii cu apa calda;

- pentru inhalatoarele cu capsule instruim, educam pacientul pentru :

- tuse, expectoratie si fixarea capsulei in inhalator;
- expiratie lenta si golirea plamanilor de aer cat mai mult posibil;
- asezarea buzelor strans in jurul piesei bucale a inhalatorului, cu inclinarea
capului usor spre inapoi;
- inspiratie adanca prin inhalator cu oprirea respiratiei 10-15 secunde;
- expiratie pe nas si clatirea gurii cu apa calda.

ANEXA NR.2
OXIGENOTERAPIA
Definitie
Oxigenoterapia reprezinta administrarea de oxigen pe cale inhalatorie, in scopul
imbogatirii aerului inspirat cu oxigen in concentratii diferite, putandu-se ajunge pana la
100%.
Scop
Restabilirea nevoilor de oxigen pentru a mentine pragul de saturatie arteriala in limite
fiziologice 95-96% si a combate hipoxia determinata de alterarea urmatorilor factori ce
conditionea trecerea oxigenului de la nivelul alveolei pulmonare in sange :

- presiunea partiala a oxigenului in amestecul gazos de respirat (in sangele arterial

presiunea oxigenului este de 100 mm Hg, iar in sangele venos 65-70 mm Hg);

- coeficientul de solubilitatea al oxigenului:

- cantitatea de hemoglobina existenta (oxihemoglobina este rezervorul care cedea za
oxigen);

- starea parenchimului pulmonar;

- starea peretelui alveolar.
Tipuri de hipozie
Hipoxie=scaderea oxigenului din sangele circulant;

- hipoxie anemica ;

- hipoxie circulatorie;
- hipoxie hipoxica;
- hipoxie histotoxixa.
Surse de oxigen

- statie centrala de oxigen-amplasata in afara cladrii spitalului, conform normelor

metrologice;

- microstatie-statie improvizata din 2-3 tuburi cuplate in serie;

- butelie de oxigen-tuburi de oxigen care se gasesc in anestezie-terapie intensiva.
Mod de administrare al oxigenului
Sonda nazala : metoda simpla, comoda, care consta in introducerea unei sonde de cauciuc
sau plastic prevazuta cu orificii la extremitatea pe care o introducem in nara-sonda Nelaton;

- poate fi utilizata pe termen lung cu interzicere la pacientii ce prezinta afectiuni ale

mucoasei nazale;

- oxigenul are presiunea redusa la 1-2 atmosfere si este obligatoriu trecut prin
umidificator sau nebulizatori;

- oxigenul va fi umidificat 2/3 apa si 1/3 alcool etilic si de preferat sa treaca printr-un
vaporizator care sa-l incalzeasca;

- in umidificator bulele de oxigen barboteaza in lichid.

Cateter nazal sau nasofaringian- este confectionat din plastic sau cauciuc si prazinta
numeroase orificii laterale.
Ochelari pentru oxigen-constituie un mod eficace de administrare al oxigenului, mai ales la
pacientii agitati sau copii care-si indeparteaza cateterul , chiar daca acesta este fixat cu
leucoplast.

- este un sistem format din 2 sonde de plastic, care se introduc in nari pentru
administrarea oxigenului, iar ochelarii se fixeaza dupa urechi.
Masca

- masca simpla nu poate fu utilizata din cauza imposibilitatii eliminarii de dioxid de

carbon(se poate instala hipercapneea-cresterea gazului);

- masca cu balon permite i reinhalare partiala, fiind prevazuta cu orificii pentru

eliminarea gazului expirat in exterior, insa debitul de oxigen este reglat ca in timpul
inspiratiei,balonul sa nu se goleasca sub din capacitatea sa;

- masca fara reinhalarea gazului expirat- este prevazuta cu un sistem de valve care
dirijeaza fluzul de gaz; masca realizeaza concentratie de 100% oxigen;

- cortul de oxigen- este format dintr-o manta de plastic de preferinta transparent,

sustinut pe un suport si care cuprinde patul pacientului, avand dimensiuni variate:
- ultimele modele au refrigerator si o circulatie a aerului mai buna;
- corturile pot fi pentru fata, pentru cap si ienuri;
- concentratia oxigenului poate depasi 50%;
- circulatia aerului sub cort este deficitare si duce la incalzirea pacientului.
- camere pentru oxigenoterapie camerele Barach , camere transportabile, sunt reactualizate
datorita metodei hiperbare.
Atitudini si interventii
Oxigenoterapia depinde de :

- varsta;
- temperatura corpului;
- echilibru acido-bazic;
- tensiunea dioxidului de carbon in sange si tesuturi;
- activitatea sistemului limfatic.
Asiguram pregatirea pacientului si mentinem masuri generale de supraveghere :

- administrarea de oxigen si efectueaza la indicatia medicului in mod continuu sau

discontinuu;

- asiguram pregatirea psihica a pacientului;

- asezam pacientul corespunzator si daca este posibil si diagnosticul permite, asiguram
pozitia semisezanda pentru favorizarea expansiunii pulmonare(presarcina este
scazuta);

- fixam sonda, cateterul sau masca si urmarim reactia pacientului;

- supraveghem debitul de oxigen pentru a preveni fluctuatiile acestuia;

- in caz de terapie indelungata, alternam sonda cateterul de la o nara la alta pentru a nu

provoca leziuni de decubit ale mucoasei nazale;

- cateterul si sonsa se introduc pana in caverne .

Observam starea generala a pcientului su supraveghem functiile vitale
-Anuntam de urgenta medicul daca pacientul este :

- alert, confuz, somnolent, dispneic,cianotic, anxios,nu raspunde la stimuli.

-Observam si controlam caile aeriene, deoarece oxigenoterapia nu poate fi eficienta decat
daca acestea sunt libere.
-Recunoastem efectele oxigenoterapiei prelungite si in concentratii mari:

- scaderea hemoglobinei; induce hipotensiune arteriala, colaps.

-In cazul folosirii mastilor, evitam fixarea incomoda pentru a nu incomoda si agita
pacientul.
-Atunci cand pacientul varsa si are masca de oxigen, instituim de urgenta masurile pentru
a preveni regurgitarea.
-In cazul corturilor de oxigen, vom ridica cortul la un interval regulat de timp pentru a
mentine contactul cu pacientul (orice deschidere a cortului duce la scaderea concentratiei
de oxigen si controlam debitmetrul pentru realizarea concentratiilor de gaz dirite).
-Nu confundam afectiunile abdominale insotite de dispnee cu insuficienta respiratorie
acuta.
-Instituim masuri de ordin general, atunci cand este cazul:
- repaus obligatoriu la pat, regim alimentar;
- cantarind zilnic pacientul, efectuam balanta volumica.
-Cunoastem ca o buna oxigenare este demonstrata clinic de coloritul rozat al
tegumentelor care devin uscate si calde.
Complicatii posibile

- introducerea sondei si cateterului profund (in faringe) ca si administrarea unui debit

mare duce la patrunderea oxigenului on esofag, chiar stomac si intestin;

- rezulta distentia abdominala care creste rapid cu mari dificultati de eliminare a

gazului si disconfort exacerbat, durere pentru pacient;

- in acest caz, introducem urgant tub de gaz si sonda gastrica pentru golirea stomacului;

- in caz de fisura a mucoasei nazale la administrarea de oxigen, acesta patrunde si se

infiltreaza la baza gatului, rezultand emfizemul subcutanat , iar pacientul se sufoca;

- intrerupem imediat oxigenoterapia si cautam a elimina partial gazul din tesuturile

infiltrate;

- oxigenoterapia prezinta si efecte toxice, pulmonare si nervoase;

- administrarea timp de 4-16 ore a 70% din oxigen, produce actiune iritativa la nivelul
alveolei :otravirea cu oxigen sau pneumonia de oxigen;

- in administrarile hiperbare (greutate specifica mai mare decat a mediului ambiant) pot
apare:
- crize convulsive;
- agitatie;
- sindrom de decompresiune;
- embolii gazoase in marea circulatie.

ANEXA NR.3
PERFUZIA
Generalitati

- calea intravenoasa, denumita LINIA VIETII, consta in introducerea solutiilor de

perfuzat direct in circulatia sanguina, picatura cu picatura, pentru reglarea echilibrului
apei si eletrolitilor(corectie si conservare), alimentatie parenterala partiala sau totala,
administrare rapida cu efect imediat a medicamentelor sau ca singura cale de
administrare a unor medicamente, reglarea echilibrului acido-bazic, diluarea si
favorizarea excretiei din organism a unor produsi toxici, precum si mentinerea caii de
acces venoasa;

- in functie de scop, solutie si cantitate poate fi de scurta durata sau de lunga durata;
- dupa ritmul perfuziei poate fu : jet continuu= perfuzie rapida fara intrerupere si
picatura cu picatura=perfuzie lenta.
Alegerea si pregatirea materialelor

- pansamente adezive tip tip folie sau plasa, solutii dezinfectante;

- camp steril, manusi sterile;
- tampoane de vata, comprese sterile;
- garou elastic, masca;
- musama, aleza;
- tavita renala, foarfece;
- pensa hemostatica;
- romplast,fesa;
- solutie perfuzabila;
- perfuzor, piese intermediare(robinete);
- stativ, canula i.v.,fluturas;
- seringi si ace de diferite dimensiuni, sterile.
Solutia de perfuzat

- inainte si dupa efectuarea perfuziilor este obligatoriu spalarea cu apa curente si sapun
a mainilor si folosirea solutiilor dezinfectante;

- controlam:
- ca solutia sa fie cea prescrisa de medic;
- aspectul solutiei sa fie limpede si sa nu prezinte particule solide in
suspensie;
- etanseitatea sacului prin comprimarea acestuia;
- incadrarea in termenul de valabilitate.
- solutiile perfuzabile indiferent de prezentare, flacoane, saci PVC, sunt sterile, apirogene,
dar trebuiesc administrate numai daca sunt usor incalzite sau la temperatura corpului, cu
exceptia solutiei hipertonice 10-20% de Manitol, unde este obligatoriu incalzirea sacului,
cand acesta prezinta cristale, pana la disparitia lor, deoarece solutia este suprasaturata.
Perfuzor
Perfuzorul are urmatoarea alcatuire:

- trocar acoperit cu carcasa transparenta;

- tubulatura din material plastic;

- camera de vizualizare a picaturilor prevazute cu filtru;

- clema sau robinet de inchidere;
- manson din materail plastic, elastic, galben-brun;
- port-ac cu carcasa protectoare.
Montarea perfuziei

- indepartam ambalajul solutiei perfuzabile si armatura metalica badijonand dopul

gumat cu solutie dezinfectanta si fixam pe stativ flaconul sau punga P.V.C.;

- indepartam ambalajul trusei de perfuzat si acolo unde perfuzorul permite fixam pensa
hemostatica sub trocar si inchidem clema sau robinetul de fixare al numarului de
picaturi;

- indepartam carcasa protectoare de pe trocar si il introducem prin dopul gumat in

flacon fara a atinge trocarul cu degetele;

- indepartam pensa hemostatica si umplem camera de vizualizare a picaturilor

213(niciodata complet pentru a putea observa numarul de picaturi/minut);

- eliberam clema pentru umplerea intregii tubulaturi a perfuzorului cu solutie fara a

scoate carcasa protectoare de pe port-ac pe care il mentinem deasupra nivelului
solutiei din flacon-sac si coborarea lui progresiva pe masura umplerii tubulaturii
eliminand astfel complet bulele de aer;

- in cazul flacoanelor de sticla sau plastic folosim tubul-filtru de aer prevazut la un

capat cu trocar.
Pregatirea pacientului

- dupa pregatirea psihica a pacientului, pozitia in pat este decubit dorsal cat mai comod
cu membrul in care se va efectua perfuzia in abductie si instalarea la indemana a
obiectelor utile, ca de exemplu soneria;

- atunci cand este necesar se efectueaza depilarea zonei interesate si chiar anestezie
locala.
Loc de electie si punctia venoasa

- loc de electie-venele de la plica cotului;

- dupa executia punctiei venoase indepartam garoul elastic si carcasa protectoare de pe

port-ac pe care il fixam la canula i.v., fluturas fixand cu benzi de romplast atat amboul
acului, cat si mansonul perfuzorului;

- la executia punctiei venoase cu ac, aceasta se efectueaza cu acul deja montat la portacul perfuzorului;deschidem imediat clema pentru a evita refluarea prin ac, canula,
perfuzor a sangelui si reglam viteza de scurgere in functie de scop si solutie
perfuzabila;

- schimbarea sacilor P.V.C. sau a flacoanelor se efectueaza fara introducerea de aer in

vena;

- dupa terminarea administrarii cantitatii prescrise, se inchide clema inainte ca solutia

sa o goleasca complet, exfoliem romplastul si exercitam presiune asupra venei
punctionate cu tamponul imbibat in solutie dezinfectanta;

- retragem acul printr-o miscare brusca in directia axului venei(numai pe DIRECTIA

DE INTRODUCERE) si aplicam un pansament steril.
Complicatii posibile

- frison si stare febrila= in cazul numarului mare de picaturi/minut sau utilizarea

solutiilor expirate, nesterile, etc.;

- embolie gazoasa insotita de sincopa cardiaca=patrunderea aerului in cantitate mare in

circuitul circulator;

- dispnee si dureri precordiale=supraincarcarea inimii la introducerea brusca de

cantitati mari de solutie; intrerupem perfuzia si asiguram ritm lent al picaturilor;

- hranirea indelungata prin perfuzie creste riscul la infectii prin aspiratie si diaree;
- compresia vaselor sau a nervilor=datorita folosirii diferitelor aparate sau obiecte de
sustinere a bratului;

- pentru a preveni complicatiile toate solutiile folosite i.v. le etichetam cu : data, ora,
medicatia adaugata si doza;

- flebita si necroze=in cazul revarsarii solutiilor hipertonice in tesuturi perivenoase;

- coagularea sangelui pe ac=datorita infundarii acestuia sau bizoul calca pe peretele
venei; scoatem acul;

- tromboza=prin mobilizarea cheagului sanguin;

- limfongita=aparitia traiectului dureros, colorata in rosu si cald la atingere, datorita

intolerantei la solutii si cateter sau greseli de asepsie;

- refluare masiva sanguina=punctionarea unei artere;

- embolie de cateter partiala sau totala= prin fixarea neglijenta a acestuia;
- administrarea de glucoza, indiferent de valoarea calorica, impune pentru a preveni
modificarea glicemiei tamponarea flacoanelor/sacilor P.V.C. cu insulina atat pentru
pacientul cu diabet, cat si pentru pacientul cu valori normale ale glicemiei.

ANEXA NR.4
INJECTIA INTRAVENOASA
Generalitati

- calea intravenoasa este aleasa atunci cand trebuie sa obtinem efectul rapid al solutiilor
medicamentoase sau cand acestea pot provoca distructii fisulare;

- injectia intravenoasa consta in introducerea solutiilor cristaline, izotonice sau

hipertonice in circulatia venoasa.
Loc de electie

- pentru administrarea anumitor medicamente al caror efect trebuie obtinut rapid ca si

pentru corectarea unei hipovalemii, anemii, abordul venos capata o importanta
deosebita in cadrul diverselor conduite terapeutice;

- abordul venos poate fi efectuat periferic sau central;

- abordul venos periferic este realizat de catre asistenta medicala sau medic, iar cel
central numai de catre medic;

- alegerea tipului de abord venos si a locului de electie depind de :

- starea clinica a pacientului si criteriul de urgenta in administrare sau nu;
- tipul medicamentului ce trebuie administrat si efectul scontat;
- cantitatea de administrat, durata tratamentului.
- pentru alegerea locului in efectuarea punctiei venoase examinam atent ambele brate ale
pacientului pentru a observa calitatea si starea anatomica a venelor;
- evitam regiunile care prezinta ;
- procese recuperative;
- piadermite;
- eczeme;
- nevralgii;
- traumatism,etc.
- examinarea o efectuam in urmatoarea ordine;
- plica cotului;
- antebrat;
- fata dorsala a mainilor;
- vena maleolara interna;
- venele epicraniene la sugari si copii;
- la nivelul plicii cotului venele antebratului cefalica si bazilica se anastomozeaza
dand nastere venelor mediana cefalica si mediana bazilica.
Manevre pentru facilitarea palparii si functionarii venelor
- aplicam garoul elastic si inclinam bratul pacientului in jos, abductie si extensie maxima;
- solicitam pacientului sa-si stranga bine pumnul sau sa inchida si sa deschida pumnul de
mai multe ori consecutiv, pentru reliefare venoasa;
- masam bratul pacientului dinspre pumn catre plica cotului;

- tapotam locul pentru punctie cu doua degete;

- incalzim bratul cu ajutorul unui tampon imbibat cu apa calda sau prin introducere in apa
calda;
- efectuam miscari de flexie si extensie a antebratului;
Utilizarea garoului
- garoul elastic se aplica la aproximativ 10 cm deasupra locului punctiei,pentru plica cotului
la nivelul unirii treimii inferioare a bratului cu cea mijlocie;
- strangem garoul in asa fel incat sa opreasca complet circulatia venoasa si controlam pulsul
radial care trebuie sa ramana perceptibil, astfel am intrerupt circulatia arteriala a bratului prin
comprimarea arterei;
- in timpul recoltarii sanguine este recomandata a se slabi garoul;
ATENTIE ! daca staza venoasa este prea lunga poate modifica parametrii biologici
(determinarea potasemiei, probe de coagulare, etc.);
- daca intre garou si extremitatea bratului apare cianoza, slabim sau detasam garoul pentru
cca 3 minute, apoi repunem garoul;
- daca pacientul prezinta frison, slabim si detasam garoul care a fost prea strans sau mentinut
timp indelungat.
Efectuarea injectiei
- injectia intravenoasa consta in punctia venoasa si injectarea medicamentului;
- injectia i.v. nu se efectueaza in pozitia sezand.
Punctia venoasa
- in timpul lucrului ne pozitionam vis-a-vis de pacient;
- aspiram medicamentul din fiola dupa care schimbam acul cu unul de lumen mai mic si
aplicam garoul;
- alegem locul punctiei si il dezinfectam;
- interzis a palpa vena dupa dezinfectare;
- mentinem bratul pacientului inclinat in jos;
- intindem pielea pentru imobilizarea venei si facilitarea penetrarii acului prin cuprinderea
extremelor in mana stanga in asa fel ca policele sa fie situat la 4-5 cm sub locul punctiei,
exercitand miscarea de tractiune si compresiune in jos asupra tesuturilor vecine;

- patrundem cu acul montat la seringa in lujmenul vasului;

- dupa ce am patruns cu acul in lumenul vasului, schitam o usoara miscare de aspirare pentru
a verifica pozitia acului;
- desfacem garoul cu mana stanga.
Injectarea substantei medicamentoase
- mentinem seringa cu mana dreapta fixand indexul si medianul pe aripioarele seringii, iar cu
policele apasam pistonul, introducand solutia lent si verificand pentru control la nevoie
cateterizarea corecta a venei prin aspirare;
- in afara acelor pentru patrundere in lumenul vasului, in special in cazul investigatiilor cu
substante de contrast, in cazul pacientilor agitati, sau perfuzii inseriate folosim catetere
intravenoase cu canula si valva, fluturas, etc.
Reguli generale
- abordul venos periferic este realizat de o singura persoana;
- manusile folosite sunt sterile;
- venele de la plica cotului sunt pastrate pentru prelevari sanguine, iar pentru perfuzii se
incepe cu venele cele mai distale (venele dorsale ale mainii si antebratului);
- abordul venos superficial la nivelul membrelor inferioare este realizat doar in cazuri de
urgenta majora si de scurta durata pentru a evita complicatiile tromboembolice si septice;
- pozitia pacientului pentru abordul venei jugulare externe este decubit dorsal, Trendelenburg
150 cu capul intors contralateral;
- tegumentul gatului il destindem cu policele mainii libere si punctionam vena la locul de
incrucisare cu marginea externa a muschiului sternochidomastoidian;
- abordul venos profund este realizat de catre medic in conditii tip protocol-operator:
- vena jugulara interna, vena femurala, vena subclavic.
Complicatii posibile

- durere=la inteparea pielii, avem grija ca pacientul sa nu miste bratul;

- gazoasa embolie =introducerea de aer in cantitate mare duce la decesul pacientului;
- hematom si revarsari sanguine=prin strapungerea venei sau retragerea acului
mentinand staza venoasa datorita garoului nedesfacut;

- interzis a se punctiona vena din nou dupa formarea hematomului;

- vom comprima cu un tampon steril 3-5 minute;

- tumefierea brusca a tesutului perivenos si paravenos= revarsarea substantei in afara

venei; pot rezulta necroze in regiunea injectarii;

- flebalgia=injectarea rapida sau efectul iritativ al solutiei injectate asupra endovenei;

se manifesta prin durere vie;

- valuri de caldura si senzatia de uscaciune in faringe=solutii injectabile ca Ca,Mg vor

fi introduse foarte lent;

- hipotensiunea pe cale reflexa=injectarea prea rapida a solutiei medicamentoase;

- ameteli, lipotimie,colaps=intrerupem imediat injectarea si se anunta imediat medicul;
- embolie grasoasa=injectari de solutie uleioasa duce la decesul pacientului;
- paralizia nervului median=consecinta injectarii paravenoase a substantelor cu actiune
neurolitica; la indicatia medicului se vor administra solutii neutralizante;

- punctionarea si injectarea unei artere produce necroza totala a extremitatilor cu

urmatoarea simptomatologie: durere exacerbata pana la albire a mainii si degete
cianotice-se intrerupe de urgenta injectarea.

ANEXA NR.5
RECOLTAREA SPUTEI
Definitie
Sputa este un amestec de saliva, secretii maso-faringiene si bronho-alveolare.
Pregatirea materialelor
Materiale nesterile:

- masca de protectie, tavita renala ;

- vase colectoare bine spalate, uscate fara sa contina substante antiseptice si cu capac.
Materiale sterile:

- cutii Petri, manusi chirurgicale, apa distilata;

- vas de 200-300 ml cu solutie Ringer lactozata sau apa peptonata 1%, sterila,
prevazuta cu capac.
Pregatirea pacientului

- instruirea eficare, cooperarea si supravegherea competenta a pacientului constituie

elemente indispensabile pentru o recoltare corecta;

- anuntam pacientul ca sputa se recolteaza dimineata, pe nemincate pentru a evita

amestecul cu resturi alimentare;

- educam pacientul pentru a-si clati gura si faringele cu apa inainte de a expectora;
- solicitam pacientului :
- sa indeparteze proteza dentara;
- sa nu inghita expectoratia;
- sa nu scuipe in batista sau servetele de hartie;
- sa expectoreze numai in vasul colector sau cutia Petri;
- sa nu murdareasca exteriorul vasului;
- sa nu expectoreze in vasul colector saliva din gura.

Tehnica de lucru

- solicitam pacientului sa expectoreze conform instruirii efectuate si in cazul secretiilor

nasofaringiene abundente, sa se spele bine pe dinti cu periuta si apa fiarta si racita,
dar fara pasta de dinti;

- pacientul , in continuare, isi va clati repetat gura si va tusi pentru prelevarea secretiei
in vas colector, cutii Petri sau vas steril;

- o cantitate de 2 ml de secretie bronhoalveolara- nu saliva este suficienta pentru

examenele ulterioare.
Alte metode de recoltare:

- biopsie sau punctie pulmonara;

- punctie traheala;

- bronhoscopie;
- frotin faringian si laringian;
- spalatura gastrica;
- spalatura bronsica.

ANEXA NR.6
TEHNICA RECOLTARII SANGELUI
PENTRU EXAMENELE DE LABORATOR
Recoltarea sangelui
Asistenta medicala va anunta bolnavul cu o zi inainte ca i se va recolta sange pentru
analiza. In acest scop, in dimineata respectiva, va trebui sa nu manance. Recoltarea sangelui
se face respectand normele de asepsie, atent, fara a provoca reactii neplacute bolnavului:

- este foarte importanta spalarea pe maini inaintea efectuarii tehnicii;

- pentru a preveni autoinfectarea este foarte important ca asitenta medicala sa-si

protejeze tegumentul cu ajutorul manusilor sterile;

- in cazul in care unii pacienti sunt anxiosi, acestia vor fi linistiti si incurajati de catre
asistenta medicala;

- pregatirea materialelor necesare(tampoane de vata, ace sterile, seringi de unica

folosinta, tuburi Vacutainer, solutie dezinfectanta, tavita renala, manusi sterile);

- pregatirea bonurilor pentru analiza pe care se vor trece:numarul salonului si patul

bolnavului, numele acestua si analiza ceruta;

- dupa recoltare, produsele vor fi duse imediat la laborator;

- asistenta medicala are obligatia de a lua rezultatele analizelor si de a le trece in foaia
de observatie a fiecarui bolnav in parte.
Recoltarea sangelui venos cu trusa Vacutainer
Sistemul Vacutainer de recoltare a sangelui venos, constituie o tehnica simpla si sigura.
Etapele prelevarii:

- recoltarea sangelui prin punctie venoasa pentru investigatii de laborator se practica

dimineata pe namincate, in timpul frisoanelor sau la indicatia medicului indiferent de
ora;

- pregatirea psihica si instalarea pacientului pentru recoltare;

- verificarea si completarea datelor privind probele sanguine de recoltat indicate de
medic;

- alegerea si pragatirea materialului pentru punctia venoasa;

- alegerea locului pentru afectuarea punctiei venoase;
- aplicarea garoului;
- dezinfectarea locului de electie;
- efectuarea punctiei venoase;
- efectuarea recoltarii;
- aplicarea pansamentului adeziv;
- reorganizarea mediului (eliminarea materialelor utilizate) ;
- transmiterea tuburilor la laborator;
Pregatirea materialelor

Materiale necesare:

- holder;
- ac in carcasa sa protectoare; verificam integritatea benzii de siguranta si valabilitatea
termenului de utlizare;

- garou elastic;
- solutie dezinfectanta;
- tampoane de vata, comprese sterile, pansament adeziv;
- tuburi Vacutainer pentru analizele indicate de medic;
- ordinea prelevarii in tuburi este : flacoane pentru hemocultura tuburi fara
aditivituburi pentru determinari de coagulare- citrat de Na, diatube-H tuburi cu
aditivi=E.D.T.A.,heparina, trombina.
Montare holder-ac:

- tinem acul cu ambele maini;

- efectuam o miscare de rasucire dintr-o parte spre cealalta avand loc astfel ruperea
benzii de siguranta;

- indepartam carcasa protectoare de culoare alba;

- se insurubeaza capacul liber al acului in holder.
Punctia venoasa:

- in timpul lucrului ne pozitionam vis-a-vis de pacient;

- alegem locul punctiei si il dezinfectam, interzis a palpa vena dupa dezinfectare;
- mentinem bratul pacientului inclinat in jos cu pumnul strans;
- intindem pielea pentru imobilizarea venei si facilitarea penetrarii acului prin
cuprinderea extremelor in mana stanga, in asa fel ca policele sa fie situat la 4-5 cm
sub locul punctiei, exercitand miscarea de tractiune si compresiune in jos asupra
tesuturilor vecine;

- holderul trebuie sa formeze cu bratul pacientului un unghi de 15;

- detasam carcasa colorata a acului;
- introducem acul in vena cel putin 1 cm.
Efectuarea recoltarii in tuburi:

- introducem tubul in holder, apucand aripioarele laterale ale holderului cu indexul si

mediusul, iar cu policele impingem tubul;

- presiunea de impingere se efectueaza numai asupra holderului, nu si asupra acului

aflat in vena;

- capatul captusit al acului insurubat in holder strapunge diafragma gumata a capacului

tubului Vacutainer, iar sangele va fi aspirat in tub;

- cand sangele nu mai curge in tub, acesta va fi scos din holder printr-o usoara
impingere a policelui asupra aripioarelor;

- holderul este mentinut stabil;

- calea venoasa o curatam dupa recoltare prin injectare a 10-20 ml de NaCl 0,9%;
- acul utilizat , carcasaele sunt puse in recipientul pentru deseuri;
- dupa recoltare, comprimam locul punctiei 3-5 minute cu un tampon steril imbibat in
solutie antiseptica, iar la pacientii cu tratament anticoagulant sau antiagregante
plachetare, durata compresiei trebuie marita si aplicam pansament adeziv.
Complicatii posibile:

- punctia alba(imposibilitatea de cateterizare a venei);

- introducerea paravenos a substantei cu formarea unui edem sau hematom sau chiar a
necrozei ulterioare;

- embolie gazoasa=introducerea de aer in cantitate mare duce la decesul pacientului;

- hematom si revarsari sanguine=prin strapungerea venei sau retragerea acului
mentinand staza venoasa datorita garoului nedesfacut. Interzis a se punctiona din nou
vena dupa formarea hematomului; vom comprima cu un tampon steril 3-5 minute;

- tumefierea brusca a tesutului perivenos si paravenos= revarsarea substantei in afara

venei; pot rezulta necroze in regiunea injectarii;

- flebalgia=injectarea rapida sau efectul iritativ al solutiei injectate asupra endovenei;

se manifesta prin durere vie;

- valuri de caldura si senzatia de uscaciune in faringe=solutii injectabile ca, Ca,Mg vor

fi introduse foarte lent;

- hipotensiunea pe cale reflexa=injecftarea prea rapida a solutiei medicamentoasa;

- ameteli, lipotimie,colaps=intrerupem imediat injectarea si se anunta medicul;

- embolie grasoasa=injectarea de solutie uleioasa duce la decesul pacientului;

- paralizia nervului median=consecinta injectarii paravenoase a substantelor cu actiune
neurolitica;

- punctionarea si injectarea unei artere produce necroza totala a extremitatilor cu

urmatoarea simptomatologie: durere exacerbata pana la albirea mainii si degete
cianotice-se intrerupe de urgenta injectarea;

- daca sangele nu este aspirat in tub, controlam ca acesta sa fie corect impins in holder;
- daca sangele nu curge, nu am punctionat corect vena si impingem sau retragem acul
fara
a-l scoate din vena;

- atat timp cat acul se gaseste sub piele, tubul este vidat, iar sangele va fi aspirat
imediat ce am punctionat corect vena.

ANEXA NR.8
ELECTROCARDIOGRAMA
- E.C.G. Definitie
Este inregistrarea modificarilor de potential electric care insotesc activitatea miocardului.

Inregistrarea se poate face la suprafata inimii sau a toracelui.

E.C.G. reprezinta metoda cea mai folosita pentru a investiga activitatea cordului.
E.C.G. consta in UNDE (deflexiuni de amplitudini variabile, exprimate in mv, dispuse
deasupra sau dedesubtul liniei izoeletrice); SEGMENTE(liniile orizontale dintre doua unde
vecine) si INTERVALE (distanta intre inceputul unei unde si inceputul alteia).
E.C.G. normal este format dintr-o - unda P - deflexiune pozitiva
- corespunde activarii atriale
- uncomplex QRS si o unda T
- unda P
- segmentul PQ

Concluzii
Obiectivele referitoare la procesul de ngrijireasigurat de catre asistenul medical pentru un pacient
cu afectiune neurologic se refera la:
1.Dimensiunea medical, ce se refer la ngrijiri i tratament,constnd n:
-cunoaterea corect a manevrelor de executare,de administrare a medicamentelor
-recoltri pentru examene de laborator
-clisme
-sondaje
-splturi
-toalet pe regiuni
-nregistrarea valorilor TA,puls,temperatura,respiraie
-nregistrarea diurezei i a scaunelor
-administrarea de perfuzii
-pregtirea fizic a pacientului pentru:punctii,explorri clinice i paraclinice

-supravegherea strii de veghe,a somnului,a alimentaiei

2.Dimensiunea psihologic cuprinde:
-informarea despre bolnav,despre starea lui fizic,psihic,sociologic,spiritual i cultural
-asigurarea climatului favorabil
-atitudine de interes fa de ceea ce spune bolnavul
-atitudine de respect,demnitate,nelegere fa de persoan n suferin
3.Dimensiunea uman - este o calitate ce ine de capacitatea asistentului medical de a prinde modul
n care pacientul se exteriorizeaz,se exprim
-lista cu datele necesare ingrjirii,care se mai numete i profilul pacientului
-planul de ngrijiri c support scris al procesului de ngrijiri
Documente de observare i evaluare

Tema lucrrii este ngrijirea bolnavului cu astm bronsic.

Am acordat tehnici de ingrijire pentru trei bolnavi cu pneumonie virala pe secia de Pneumologie.
Toi pacienii se interneaz pentru investigaii i tratament de specialitate.
Motivele internrii pentru care pacientii s-au internat,sunt urmtoarele:
-scderea forei musculare, febra, tuse, durere toracica.

Bibliografie selectiv
1.BJENARU O., POPESCU C.D., TIU C., MARINESCU D., IANA GH. Ghid de diagnostic si
tratament infectii respiratorii RevistaRomn
2.IFRIM M. et al. Atlas de anatomie uman Vol III, Sistemul nervos organele de simt.
Editura Stiintific si Enciclopedic, Bucuresti 1985

3.R.ALBU Anatomia si fiziologia omului,Editura Corint-Bucuresti 1998

4.C.BORUNDEL-Manual de medicina interna,Editura Corint-Bucuresti 1996
5.FL.CHIRU SI COLAB.-Ingrijirea omului sanatos si bolnav,Editura Cison-Bucuresti 2001

6.L.MORARIU SI COLAB.-Bazele teoretice si practice ale omului sanatos si bolnav,Editura

Universul-2002