Drept Penal International-Caiet de Seminar

DREPT PENAL INTERNAIONAL
CAIET DE SEMINAR
I. INTRODUCERE
II. NOIUNEA DE DREPT PENAL INTERNAIONAL
III. CARACTERISTICILE GENERALE ALE DREPTULUI
PENAL INTERNAIONAL
A. Originile recente
B. Legtura cu dreptul umanitar internaional i cu
dreptul penal naional
C. Legtura cu dreptul internaional public
IV. NFIINAREA TRIBUNALELOR PENALE
INTERNAIONALE
A. Noua ordine mondial de dup rzboi i dezvoltarea
tribunalelor ad-hoc (1993-1994)
1. Contextul primar
2. nfiinarea celor dou tribunale ad-hoc pentru
Iugoslavia i Rwanda
3. Activitatea tribunalelor
B. Tribunalul Penal Internaional
1. Proiectul i adoptarea statutului Tribunalului
Penal Internaional (1994-1998)
2. Jurisdicia Tribunalului Penal Internaional
C. nfiinarea aa numitelor curi penale mixte, sau
tribunale internaionalizate
V. RSPUNDEREA PENAL INDIVIDUAL N
DREPTUL INTERNAIONAL
VI. CATEGORII DE CRIME INTERNAIONALE
A. Crimele de rzboi
B. Crimele mpotriva umanitii
C. Genocidul
D. Alte crime internaionale (agresiunea, tortura,
terorismul)
1. Agresiunea
2. Tortura
3. Terorismul
3.1. Noiunea de terorism
3.2. Terorismul i dreptul internaional penal
3.3. Terorismul ca infraciune internaional distinct
4
5
6
6
7
8
11
11
11
12
15
16
16
17
20
23
27
28
29
32
34
36
39
42
42
44
46
NICOLAE-DRAGO PLOETEANU, FELIX ZAHARIA
VII. CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
48
49
I. INTRODUCERE
Mecanismele de sancionare a crimelor internaionale constituie o

categorie de instrumente vast, dar lipsit de un temei unic, ele
funcionnd ntr-un ansamblu nc dezordonat la nivelul comunitii
internaionale. Totui, de peste un secol, exist o preocupare evolutiv
n scopul crerii unui cadru ordonat de reglementri care s stopeze
sau s limiteze pe ct posibil svrirea celor mai grave fapte prin care
se lezeaz interesele comunitii internaionale, dar mai ales sunt
nesocotite valorile umane. Credem c eforturile cele mai semnificative
n domeniu, trebuie atribuite doctrinei juridice, cu ajutorul creia s-a
conturat n cele din urm o ramur de drept specific acestei materii.
Dreptul internaional penal stabilete i sancioneaz delictele penale
internaionale si reglementeaz procedurile penale internaionale.
Aceast ramur apare ca o rezultant a intersectrii ramurii drepturilor
omului cu dreptul umanitar i dreptul penal naional i, de aceea, se
afirm despre ea c este o component hibrid a dreptului
internaional. Crimele internaionale sunt n prezent prevzute de
dreptul cutumiar i includ crimele de rzboi, crimele mpotriva
umanitii, genocidul, agresiunea, precum i tortura sau terorismul
transnaional. Persoanele ce svresc asemenea crime pot fi judecate
naintea instanelor naionale sau a tribunalelor penale
internaionale, daca aceste entiti judiciare au competen. La nivel
internaional, tribunalele ad-hoc au fost nfiinate n 1945-1946
(Tribunalul Militar Internaional de la Nrnberg pentru criminalii de
rzboi naziti si Tribunalul Militar Internaional pentru Extremul
Orient, de la Tky pentru criminalii de rzboi japonezi), iar ulterior
n 1993 (Tribunalul Penal Internaional pentru fosta Iugoslavie), n
1994 (Tribunalul Penal Internaional pentru Rwanda) iar n 2002
(Tribunalul Penal Internaional pentru Sierra Leone). n 1998 a fost
nfiinata Curtea Penal Internaionala printr-un tratat care este
ratificat de ctre 89 de tari (pn n februarie 2003).
CAIET DE SEMINAR
II. NOIUNEA DE DREPT PENAL INTERNAIONAL
Dreptul penal internaional este un ansamblu de reguli

internaionale ce au menirea de a stabili i sanciona crimele
internaionale i de a impune statelor obligaia de a judeca si pedepsi
cel puin o parte din aceste crime. De asemenea, reglementeaz
procedurile internaionale necesare pentru acuzarea si judecarea
persoanelor acuzate de asemenea crime. O component a acestui
ansamblu l constituie dreptul substanial. Acesta este un set de reguli
ce indic ce fel de fapte constituie crime internaionale, elementele
subiective cerute pentru ca asemenea acte s angajeze rspunderea
celor ce le comit, posibilele circumstane exoneratoare de rspundere a
persoanelor acuzate, precum condiiile n care statele au obligaia s
aduc n faa instanelor i s pun sub acuzare persoanele bnuite de
svrirea acestor crime. Ansamblul de reguli ce reglementeaz
procedurile internaionale (aa numitul drept penal procedural)
stabilete msurile i aciunile ce incumb diverselor autoriti n toate
etapele proceselor internaionale.
III. CARACTERISTICILE GENERALE ALE DREPTULUI

PENAL INTERNAIONAL
Dreptul penal internaional este o ramur a dreptului internaional

public. Regulile ce constituie acest corp de legi sunt internaionale,
emanaia surselor dreptului internaional (tratate, drept cutumiar, etc.).
Dreptul penal internaional prezint cteva trsturi specifice.
A. Originile recente
Dreptul penal internaional este o ramur relativ nou a
dreptului internaional. Dei configurarea crimelor internaionale
ncepuse s se realizeze nc de la sfritul secolului XIX acest
categorie a fost dezvoltat doar dup cel de-al doilea rzboi mondial i
de atunci sunt adaugate, treptat, fapte noi. Statutele Tribunalelor
Militare Internaionale Nrnberg i Tky (pentru Extremul Orient) au
fost adoptate n 1945, respectiv 1946, punnd n lumin nivele noi ale
criminalitii internaionale, reprezentate de crimele mpotriva
umanitii i crimele mpotriva pcii. Acestora li s-au adugat, n
1948, crima de genocid ca subcategorie special a crimelor mpotriva
umanitii i n 1980 tortura ca i o crim distinct. Mai recent,
terorismul internaional se adaug listei crimelor internaionale n
anumite condiii. Lrgirea gradual a sferei dreptului penal
internaional reprezint un proces complex, de cele mai multe ori
anevoios i greu de definit. n acest sens, se amintete c odat cu
apariia unei noi categorii sau clase de crime, elementele sale
constitutive (condiiile obiective i subiective, actus reus i mens rea)
nu au fost ntotdeauna clare. O alta consideraie important este aceea
CAIET DE SEMINAR
c regulile internaionale nu consacr o ierarhizare a pedepselor, n

timp ce doctrina se mrginete n general s contureze o ierarhizare
instabil, evaziv i neexhaustiv. Toate aceste aspecte duc la
concluzia ca dreptul penal internaional este nc o ramur
rudimentar a dreptului.
Modul de formare a dreptului penal internaional reflect
caracteristicile acestuia. La nceput, tratatele relevante i regulile
cutumiare au urmrit interzicerea anumitor aciuni cum ar fi uciderea
prizonierilor de rzboi sau a civililor i mai puin evaluarea i
mpiedicarea consecinelor unor asemenea acte. n al doilea rnd,
atunci cnd dreptul internaional incrimineaz anumite categorii de
acte, precum crimele de rzboi i crimele mpotriva umanitii, las
sarcina acuzrii i pedepsirii n faa instanelor naionale. Acestea, n
consecina, vor aplica propriile reguli jurisdicionale i procedurale,
urmrind propria lor viziune asupra chestiunilor relevante ale
dreptului penal (latura obiectiv, cea subiectiv a infraciunii, cauzele
de exonerare a rspunderii etc.). Avnd de soluionat cauze de acest
fel, curile naionale s-au confruntat cu problema impreciziei
numeroaselor reguli internaionale penale i, ca urmare, au considerat
c este necesar s le uneasc i s le dea o precizie legal. Ca urmare
anumite noiuni au fost redefinite. Mai mult, dei prin statutele curilor
penale internaionale nfiinate s-au stabilit clase variate de crime
internaionale, acestea au fost concepute i redactate n termenii unui
delict asupra cruia fiecare curte avea jurisdicie, fr a se stabili un
cod penal. Ca urmare, aprecierea i judecata lor exprimau doar
abordarea unei anumite instane naionale, fr a exprima de cele mai
multe ori o abordare general, internaional.
B. Legtura cu dreptul umanitar internaional i dreptul penal
naional
O alt caracteristic a dreptului penal internaional este c are
originile fixate n dreptul internaional al drepturilor omului i
dreptul penal naional.
Domeniul drepturilor omului a contribuit la dezvoltarea dreptului

penal internaional determinnd extinderea, consolidarea, sau
sensibilizarea valorilor pe care le protejeaz. Mai mult dect att,
domeniul drepturilor omului stabilete drepturile fundamentale
aparinnd suspecilor i persoanelor acuzate, victimelor i martorilor
i, de asemenea stabilete bazele pentru un proces neprtinitor,
echidistant dar eficient. Pe scurt, dezvoltarea acestui domeniu al
dreptului internaional public a impregnat semnificativ ntreaga arie a
dreptului penal internaional.
n plus, majoritatea regulilor cutumiare ale dreptului internaional
penal se sprijin n principal pe jurisprudena intern legat de
crimele internaionale, n mod special, de crimele de rzboi. Acest
lucru coroborat cu insuficiena regulilor cuprinse n tratate
internaionale referitoare la aceast problem, explic faptul de ce
dreptul internaional penal este n mare msur rezultatul unei
transmutri evolutive n planul internaional a unor reguli i
construcii juridice proprii dreptului penal naional sau proceselor
naionale. ns acesta nu a fost un proces lin, deoarece sistemele
naionale de drept penal nu sunt uniforme. Trstura este reflectat
ndeosebi n sfera aa numitului drept penal general, a crui menire
este de a preciza elementele constitutive ale infraciunii, formele
rspunderii penale i condiiile nlturrii rspunderii penale. Cu
prilejul judecrii anumitor cauze privitoare la svrirea unor crime de
rzboi sau crime mpotriva umanitii, instanele naionale, n mod
firesc, au fcut aplicarea noiunilor generale ale dreptului penal
existente n acel stat. Rezultatul a constat n apariia unor
jurisprudene naionale ce nu se suprapun ntotdeauna prin substratul
juridic pe care-l exprim. n concluzie, dreptul internaional penal se
nfieaz ca o ramur hibrid a dreptului. Pe un cadru oferit de
dreptul internaional public se lipesc noiuni, principii i construcii
juridice derivate din dreptul penal naional i din domeniul drepturilor
omului. Recenta nfiinare a tribunalelor penale internaionale i n
special a Curii Penale Internaionale a dat o impetuoas evoluie
acestui domeniu.
C. Legtura cu dreptul internaional public
CAIET DE SEMINAR
O caracteristic principal a dreptului internaional penal, n

particular a dreptului penal substanial, privete dubla relaionare cu
dreptul internaional public.
Relaia cu dreptul internaional public se caracterizeaz, sub un
prim aspect, prin subsidiaritate mutual sau sprijin. Astfel,
majoritatea delictelor pe care dreptul internaional penal le
incrimineaz reprezint serioase violri ale dreptului internaional
aplicabil statelor i, ca urmare, ele sunt calificate drept delicte
internaionale ce cauzeaz agravarea rspunderii statelor n numele
crora autorii au acionat. Ca urmare, cnd unul dintre aceste delicte
este comis de ctre un individ ce nu acioneaz n nume propriu, se
nasc dou forme de rspundere: rspunderea penal a individului,
ntemeiat pe regulile internaionale penale, i rspunderea statului.
Cele dou forme sunt reglementate de normele internaionale. Totui,
comunitatea internaional tinde sa ia considerare, mai mult, prima
form minimaliznd sau neglijnd cea de-a doua, motivndu-se c
aceasta este ntemeiat prea mult pe factori politici. ns ambele ci
rmn deschise, aspect reflectat de jurisprudena Curii Internaionale
de Justiie, pe de o parte, i jurisprudena tribunalelor internaionale
penale, pe de alt parte.
Al doilea aspect al relaiei dintre dreptul internaional penal i
dreptul internaional public este mult mai complex. Dou filosofii care
se afl mai degrab n conflict una cu cealalt fundamenteaz cele
dou ramuri. Dreptul penal substanial caut s protejeze societatea de
cele mai grave violri ale standardelor legale de conduit, pedepsind
indivizii vinovai de generarea unor asemenea violri, indiferent dac
ei sunt ageni ai unui stat sau acioneaz n nume propriu. Totui,
influena doctrinei drepturilor omului se exprim n dreptul
internaional penal printr-o preocupare pentru protejarea drepturilor
suspecilor sau persoanelor acuzate, urmrind evitarea arbitrariului n
actul de justiie. Se urmeaz acel principiu de baz al dreptului
internaional penal ce pretinde ca incriminrile sale sa fie ct mai
clare, detailate i specifice cu putin, astfel nct nimeni s nu fie
pedepsit pentru svrirea unei fapte ce nu avea caracter penal atunci
cnd a fost svrit. Pe scurt, acei suspeci sau acuzai de un delict
10 NICOLAE-DRAGO PLOETEANU, FELIX ZAHARIA
sunt ndreptii s beneficieze de garanii juridice mpotriva unui

posibil abuz din partea autoritilor acuzatoare.
Dreptul internaional public, pe de alt parte caut s concilieze
ct mai mult posibil conflictul de interese i preocuprile statelor
suverane, fr ns a neglija interesele individului i a entitilor nonetatice. Dreptul internaional modern ncearc s ating acest el prin
urmrirea a trei deziderate majore pacea, drepturile omului i
autodeterminarea popoarelor ca standarde supreme de conduit.
Totui, nevoia pentru o reglementare legal detaliat, clar i fr
ambiguiti este mai puin puternic n sfera dreptului internaional
public, dect n sfera dreptului internaional penal, unde ntr-un mod
critic drepturile fundamentale ale suspecilor i acuzailor sunt puse n
joc.
Cerinele inerente ce stau la baza dreptului internaional penal pot
nsa s intre n conflict cu exigenele dreptului internaional public
clasic ce se bazeaz n mare msur pe tradiie. n aceasta privin
dreptul internaional penal se aseamn cu dreptul penal intern,
indiferent c acesta este component a unui sistem naional de drept
european sau de common law. Rolul tribunalelor naionale este
covritor n contextul caracterului relativ imprecis al regulilor
internaionale penale. Prin activitatea lor, acestea trebuie s contribuie
la dezvoltarea preciziei dreptului cutumiar i s serveasc la
elaborarea unor prevederi convenionale internaionale mai clare.
Tribunalele joaca un rol indispensabil n asigurarea existenei i a
coninutului regulilor cutumiare, interpretnd i clarificnd prevederile
tratatelor, elabornd n conformitate cu principiile generale
categoriile legale i construciile indispensabile pentru aplicarea
regulilor penale internaionale. Se poate concluziona c dezvoltarea
dreptului cutumiar penal internaional se datoreaz ntr-o mare msur
activitii de soluionare a cauzelor penale de ctre instanele judiciare
naionale i internaionale, competente s judece crime internaionale.
CAIET DE SEMINAR
11
IV. NFIINAREA TRIBUNALELOR PENALE

INTERNAIONALE
Ideea nfiinrii tribunalelor penale internaionale pentru a aduce

n faa justiiei indivizi, inclusiv efi de stat, considerai responsabili
pentru grave delicte internaionale, este o consecin a primului rzboi
mondial. Realizarea acestui el este ns lent i plin de dificulti i
poate fi interpretat n patru faze distincte: a) primele ncercri euate
(1919-1945); b) acuzarea criminalilor de rzboi ca urmare a celui deal doilea rzboi mondial: Tribunalele Militare Internaionale de la
Nrnberg i Tky (1945-46); c) noua ordine mondial de dup
Rzboiul Rece i dezvoltarea a dou tribunale ad-hoc (1993-1994); d)
proiectul statutului Curii Penale Internaionale (1994-1998). Aceast
capitol se va concentra pe ultimele dou faze iar spre final se va face o
abordare a situaiei recent nfiinatelor tribunale mixte
internaionalizate.
A. Noua ordine mondial de dup rzboi i dezvoltarea
tribunalelor ad-hoc (1993-1994)
1. Contextul primar
O serie de factori au condus la nfiinarea tribunalelor penale

internaionale la nceputul anilor 1990. Sfritul Rzboiului Rece s-a
dovedit a avea o importan crucial, disipnd animozitatea ce a
dominat relaiile internaionale timp de aproape o jumtate de secol,
transformndu-se ntr-un spirit nou de relativ optimism. Acesta a fost
marcat printr-o clar reducere a nencrederii i a suspiciunilor
reciproce care au frustrat relaiile de prietenie i cooperare ntre arile
blocului estic i vestic. Mai mult, statele succesoare ale Uniunii
Republicilor Sovietice Socialiste (Federaia Rus i ali membri ai
Comunitii Statelor Independente) au ajuns sa accepte mare parte a
principiilor de baz ale dreptului internaional. n sfrit, s-au realizat
nelegeri fr precedent n Consiliul de Securitate al Organizaiei
Naiunilor Unite i o convergen crescut a opiniilor celor cinci
membri permaneni, permind Consiliului s i ndeplineasc
funciile cu mai mult eficien dect o fcuse n perioadele
anterioare.
Un alt efect al ncetrii Rzboiului Rece este la fel de important.
n ciuda problemelor avute n acea perioad sumbr, cele dou blocuri
de putere au reuit s garanteze o ordine internaional pe timpul
Rzboiului Rece, fiecare superputere acionnd ca poliist i garant al
securitii n cadrul sferei sale de influen. Cderea acestui model al
relaiilor internaionale a condus la fragmentarea comunitii
internaionale i la o dezordine care, nsoit de creterea
naionalismului i a fundamentalismului a rezultat ntr-o serie de
conflicte armate interne purtate cu o mare vrsare de snge i cruzime.
Implozia societilor muli-etnice a dus la nclcri grosolane ale
normelor umanitare internaionale la o scar comparabil cu acelea
comise n timpul celui de-al doilea rzboi mondial. Un alt factor ce a
contribuit la creterea necesitii unor tribunale penale internaionale a
fost creterea importanei conceptului drepturilor omului, care se
dorete s devin o form de religie secular. Accentul pe nevoia
de a respecta demnitatea uman i ca urmare pedepsirea celor ce, n
mod serios, o ncalc a condus, sau cel puin a dat un puternic impuls
la cutarea judecii penale internaionale.
Aceast perioad poate fi caracterizat prin dezvoltarea
instituiilor cu atribuii n domeniul acuzrii i sancionrii nclcrilor
grave ale dreptului umanitar internaional. Perioada poate fi divizat n
CAIET DE SEMINAR
13
dou planuri distincte. Primul plan, dezbtut mai jos privete

nfiinarea de ctre Consiliul de Securitate al Organizaiei Naiunilor
Unite a dou tribunale ad-hoc pentru fosta Iugoslavie i Rwanda. Al
doilea plan, dezbtut n seciunea urmtoare privete adoptarea printrun proces complex a unui statut pentru o Curte Penal Internaional
permanent.
2. nfiinarea celor dou tribunale ad-hoc pentru Iugoslavia i
Rwanda
Conflictele ce au erupt n fosta Iugoslavie i Rwanda i atrocitile
petrecute acolo au constituit factorul determinant n reaprinderea
sentimentului de justiie simit la sfritul celui de-al doilea rzboi
mondial. O urmare direct a fost aciunea Consiliului de Securitate al
Organizaiei Naiunilor Unite care, n conformitate cu atribuiile sale
de a lua msurile necesare pentru meninerea i restaurarea pcii
internaionale i a securitii, atribuii prevzute n Capitolul VII al
Cartei Organizaiei Naiunilor Unite, a nfiinat tribunale ad-hoc: n
1993 prin rezoluia 827 a fost nfiinat Tribunalul Penal Internaional
pentru fosta Iugoslavie iar n 1994 a urmat nfiinarea, prin rezoluia
955, a Tribunalului Penal Internaional pentru Rwanda. Primul a fost
mputernicit s exercite jurisdicie asupra gravelor nclcri ale
Conveniei de la Geneva, violrilor legilor i regulilor rzboiului,
genocidului i crimelor mpotriva umanitii ce au avut loc, n mod
constant, n fosta Iugoslavie de la 1 ianuarie 1991. Al doilea tribunal
a fost instituit pentru a judeca acuzaiile de genocid, crimele mpotriva
umanitii, violri ale articolului 3 din Convenia de la Geneva i a
Celui De-al Doilea Protocol Adiional fapte care s-au petrecut n
Rwanda (dar i pe teritoriile statelor vecine comise de cetenii
rwandezi) ntre 1 ianuarie i 31 decembrie 1994.
Ambele tribunale au fost nfiinate prin rezoluii ale Consiliului
de Securitate al Organizaiei Naiunilor Unite. Emise n temeiul
Capitolului VII a Cartei ONU rezoluiile (obligatorii) se impun
statelor membre mai mult dect printr-un proces de tratate
multilaterale. nfiinarea tribunalului pentru fosta Iugoslavie a nscut
multe critici, principalele obiecii fiind acelea c (i) Tribunalul a fost
nfiinat doar pentru a mascha neputina i chiar incapacitatea
diplomatic i politic a marilor puteri dar i a Consiliului de

Securitate al Organizaiei Naiunilor Unite de a gsi o soluie just la
conflictul din fosta Iugoslavie pe scurt, critica adus Tribunalului
este c nu reprezint dect un fel de frunza de smochin; (ii) prin
nfiinarea Tribunalului, Consiliul de Securitate i-a depit atribuiile
prevzute n Cart adoptnd un act ce a fost n mod clar ultra vires;
(iii) crend un tribunal penal ce se ocupa doar cu delicte comise ntr-o
anumit ar, n loc s se garanteze noului Tribunal jurisdicie asupra
tuturor delictelor comise oriunde n lume, Consiliul de Securitate a
optat pentru o dreptate selectiva. Rezultatul a fost c i Tribunalul a
manifestat o evident nclinaie anti-srbeasc. La un nivel mai tehnic,
s-a argumentat de asemenea c eecul asigurrii unei complete
separri a muncii judiciare i de acuzare (procurorii i judectorii
lucrnd n aceeai cldire i fiind deservii de aceeai administraie)
reprezint o fisur fundamental.
Prima critic este ndreptit, dei este bine c s-a realizat o
jumtate de frunz n loc s se atepte o plcint pe cer. De aceea n
absena unui tribunal penal permanent cu jurisdicie universal,
nfiinarea unui tribunal ad-hoc s-a dovedit a fi o msur salutar. A
doua critic s-a dovedit a fi greit iar acest lucru s-a realizat prin
Decizia Curii de Apel a Tribunalului din cauza Tadic. n legtur cu
acuzaia c Tribunalul are o atitudine defavorabil srbilor i aduce n
principal doar srbi n instan (i n plus nereuind s acuze liderii
Organizaiei Tratatului Atlanticului de Nord pentru atacurile din 1999
din Serbia), este necesar s distingem ntre Acuzare i Instan.
Procurorii au atribuii importante printre care i puterea de a decide
cine s fie acuzat. Judectorii sunt la celalalt capt fr a se putea
interpune cu alegerile fcute de Procuror. Dar este foarte ndoielnic
dac sau nu diferiii procurori au avut nclinaii anti-srbeti. Cel puin
ei au pretins ntotdeauna ca acioneaz doar n lumina probelor la
dispoziie. n legtur cu observaia c Procuratura i Instana sunt
gzduite de aceeai cldire aceasta nu nseamn c cele dou organe
nu sunt independente unul fa de cellalt.
Tribunalul Penal Internaional pentru Rwanda a fost de asemenea
nfiinat prin Rezoluia Consiliului de Securitate al Organizaei
Naiunilor Unite n conformitate cu Capitolul VII al Cartei ca rspuns
la rzboiul civil i genocidul ca au avut loc n Rwanda. Amploarea a
CAIET DE SEMINAR
15
atrocitilor comise i faptul c genocidul prea s nu mai nceteze a

condus la urgentarea nfiinrii Tribunalului pentru Rwanda.
Comunitatea internaionala a fost n acelai timp sensibil la criticile
c prin nfiinarea Tribunalului pentru fosta Iugoslavie a captat atenia
disproporionat ctre problemele Europei n comparaie cu cele din
rile subdezvoltate. nfiinarea Tribunalului pentru Rwanda nu doar
c a diminuat aceast temere dar i-a oferit o protecie n cazul acuzelor
de dublu standard. O caracteristic particular n nfiinarea
Tribunalului pentru Rwanda a fost aceea c n primele faze, nsui
guvernul rwandez a susinut aceast iniiativ, creznd c sarcina
reconstruciei post-conflict, i aprobarea internaionala va fi urmat de
un proces naional de auto-examinare i condamnare a celor vinovai
de cele mai grave abuzuri ce au avut loc n timpul rzboiului civil. n
acest fel, articolul 1 al Statutului tribunalului stabilete c Tribunalul
Penal Internaional pentru Rwanda va avea puterea de a acuza
persoanele responsabile pentru violri grave ale dreptului umanitar
internaional comise pe teritoriul Rwandei, i cetenii rwandezi
responsabili pentru asemenea violri comise pe teritoriul rilor
vecine ntre 1 ianuarie 1994 i 31 decembrie 1994, n conformitate cu
prevederile prezentului Statut. Dei statutele lor difer, tribunalele
mpart acelai procuror i aceeai curte de apel. O formul intrigant
pentru tribunale ad-hoc separate care demonstreaz ns nevoia de a
asigura uniformitate n administrarea justiiei penale internaionale.
3. Activitatea tribunalelor
Tribunalul pentru fosta Iugoslavie n prezent are pe rol un total de
aizeci de procese. Din acestea 17 sunt ncheiate iar alte apte
recursuri sunt complete. n mod similar Tribunalul pentru Rwanda a
completat 13 cazuri n timp ce alte 62 sunt n derulare. innd cont de
multitudinea violrilor dreptului umanitar internaional n fosta
Iugoslavie i Rwanda, aceste cifre sugereaz c tribunalele ad-hoc nu
asigur o soluie eficient pentru a aduce toate persoanele responsabile
n faa justiiei. Totui, aceasta nu nseamn c tribunalele pentru
Iugoslavia i Rwanda au doar o importan simbolic. Aa cum a fost
indicat mai sus, dreptul penal internaional este o ramur nou a
dreptului internaional public. Interpretarea i aplicarea de ctre
tribunalele ad-hoc a regulilor ce guverneaz responsabilitatea penal

individual, crimele de rzboi, genocidul, i crimele mpotriva
umanitii reprezint o contribuie semnificativ la tiina dreptului
penal internaional i desigur formeaz un corp de norme care vor
avea o valoare semnificativa pentru noile tribunale penale
internaionale.
B. Tribunalul Penal Internaional

1. Proiectul i adoptarea
Internaional (1994-1998)
statutului
Tribunalului
Penal
Problema crerii unui tribunal penal internaional a fost analizat

de Organizaia Naiunilor Unite la nceputul anilor 1950, dar numai
n anul 1989, o dat cu sfritul Rzboiului Rece, a revenit n atenie,
pe o cale neateptat.
n 1989, dup un vacuum de 36 de ani, Adunarea General, ntr-o
sesiune speciala privind drogurile, a analizat sugestia statului
Trinidad i Tobago de a nfiina un tribunal penal internaional
specializat n problema traficului cu droguri i a cerut Comisiei de
Drept Internaional s analizeze oportunitatea i necesitatea nfiinarea
unui asemenea tribunal. Comisia a completat un raport n 1990, raport
care dei nu s-a limitat la problema traficului cu droguri a fost primit
n mod favorabil de Adunarea General iar Comisia a fost ncurajat
s continue munca. Aceasta a redactat un proiect de text n 1993 care a
fost mai apoi modificat n 1994.
nfiinarea tribunalelor pentru Iugoslavia i Rwanda a reprezentat
un imbold n plus pentru nfiinarea unui tribunal penal internaional
CAIET DE SEMINAR
17
care spre deosebire de tribunalele ad-hoc urma s aib jurisdicie

global adic fiind capabil de a rspunde violrilor petrecute oriunde
pe glob. n 1996 Adunarea General a insituit un Comitet
Preparator pentru nfiinarea unui Tribunal Penal Internaional.
Dup o serie de sesiuni, acest Comitet a naintat unei Conferine
Diplomatice inute la Roma ntre 15 iunie-17 iulie 1997 un Proiect de
Statut i un Proiect de Act Final coninnd 116 articole, 173 de pagini
de text dar cu vreo 1300 de cuvinte ntre paranteze ptrate, acestea
reprezentnd chestiuni asupra crora nu se ajunsese nc la un acord i
care urmau s fie analizate mai trziu. n cadrul Comitetului
Preparator i cel al Conferinei de la Roma au aprut trei grupuri de
state.
Primul grup era cel al aa-numitelor ri cu aceleai idei. Acesta
dei condus de Canada i Australia, includea i alte ri din toate
regiunile lumii. Grupul era ferm n favoarea unui tribunal puternic cu
o larg jurisdicie automat, a unui procuror independent
mputernicit s nceap acionarea n justiie i a unei definiii clare a
crimelor de rzboi coninnd i crimele comise n conflictele armate
interne.
Un al doilea grup era format din membrii permaneni ai
Consiliului de Securitate, cu excepia Marii Britanii care s-a aliniat
primului grup in timpul negocierilor preliminare i n timpul
conferinei de la Roma, urmat mai apoi i de Frana. Acest grup, i n
special Statele Unite ale Americii s-a opus att jurisdiciei automate
ct i puterii procurorului de a asigura trimiterea n justiie. De
asemenea aceste state doreau un rol sporit pentru Consiliul de
Securitate cum ar fi puterea de a aduce chestiunile n faa tribunalului
i n acelai timp a opri unele cauze s fie aduse n faa tribunalului.
Mai mult, ele s-au opus atribuirii de jurisdicie tribunalului asupra
delictului de agresiune i s-au opus, de asemenea i oricrei referiri la
folosirea arsenalului nuclear ca fiind violare a dreptului umanitar
asupra creia tribunalul va exercita jurisdicie.
Reconcilierea acestor poziii divergente a czut n sarcina unui
grup de distini diplomai dintre care se remarca canadianul Philippe
Kirsch, care a prezidat Comitetele Reunite unde erau analizate
aspectele majore i unde se plnuiau i sugerau formule de
compromis. Acestea au permis n final Conferinei s adopte Statutul
cu 120 de voturi pentru i 7 mpotriv (Statele Unite ale Americii,

Libia, Israel, Irak, China, Sudan, Siria) i cu 20 de abineri. Statutul
Tribunalului Penal Internaional a intrat n vigoare la 1 iulie 2002, iar
numrul statelor semnatare se ridic la 89. n februarie 2003 au fost
alei primii judectori ai acestui tribunal.
2. Jurisdicia Tribunalului Penal Internaional
Tribunalul Penal Internaional a fost creat pentru a judeca doar,
aa cum se precizeaz n paragraful 4 al preambulului cele mai grave
delicte ce privesc comunitatea internaional ca un ntreg. Aceste
delicte sunt conform articolului 5(1) al Statutului: genocidul, crimele
mpotriva umanitii, crimele de rzboi, i crima de agresiune. n
general vorbind, acest abordare reflect influena jurisdicional a
tribunalelor ad-hoc, fiind o combinaie a articolelor 2-5 din Statutul
Tribunalului pentru fosta Iugoslavie i articolelor 2-4 din Statutul
Tribunalului pentru Rwanda la care s-a adugat crima de agresiune.
Articolul 5(2) al Statutului Tribunalului Penal Internaional care
instituie jurisdicia Tribunalului asupra crimei de agresiune o
condiioneaz de adoptarea definiiei acestei crime, definiie care se
las ateptat. Pentru moment, jurisdicia Tribunalului Penal
Internaional este restrns la genocid, crime de rzboi, i crimele
mpotriva umanitii. Aceast abordare precaut a fost adoptat pentru
a facilita ct mai rapid i larg posibil acceptarea Statutului. n acest fel
s-a pavat calea pentru ratificare i posibilitatea ca Tribunalul s-i intre
n atribuii ct mai curnd repede. Odat ce i va ctiga credibilitatea
i respectul comunitii internaionale, aria de delicte internaionale
asupra crora Tribunalul Penal Internaional poate s exercite
jurisdicie poate fi extins cu aprobarea prilor. Aceasta privete i
modul n care aspecte cheie a arhitecturii jurisdicionale ale
Statutului pot fi construite.
Punctul de plecare l constituie, n mod esenial precondiiile
pentru exercitarea jurisdiciei. Potrivit articolului 12(2) din Statut,
Curtea poate sa exercite jurisdicie doar in cazurile cnd (a) delictul
incriminat a fost comis pe teritoriul unui stat parte la acest Statut,
sau (b) persoana acuzata de delict este un cetean al unui stat parte
la Statut. Desigur ca tribunalul poate sa-i exercite jurisdicia asupra
CAIET DE SEMINAR
19
indivizilor care sunt ceteni ai statelor care nu au ratificat Statutul

dac faptele au fost svrite pe teritoriul unui stat care a ratificat
Statutul. n abordarea acestei probleme, este o viziune generoas dar
trebuie citit mpreun cu o serie de prevederi desemnate s asigure un
echilibru ntre interesele statului ai crui ceteni sunt acuzai de
aceste infraciuni, i statele n care infraciunile incriminate s-au
nfptuit, i desigur aplicarea adecvat a dreptului penal internaional
i a justiiei penale internaionale.
Un element critic al Tribunalului Penal Internaional este c
jurisdicia sa este complementar sistemelor penale naionale. Nu
nlocuiete tribunalele naionale care au, ntr-adevr, prioritate naintea
Tribunalului. Potrivit articolului 17 din Statut, un caz este declarat
inadmisibil daca este sau a fost investigat sau cercetat de autoritile
naionale, cu excepia situaiei cnd statul este incapabil sau nu
dorete cu adevrat sa continue investigarea sau acuzarea. Acest
aspect decurge natural din principiul suveranitii statelor i nseamn
ca jurisdicia Tribunalului are o natur relativ rezidual.
elul a fost acela de a construi un tribunal independent, drept,
imparial, efectiv reprezentativ i liber de orice influen politic.
Totui, relaia dintre Tribunalul Penal Internaional i Consiliul de
Securitate a fost o surs de dificulti n timpul discuiilor asupra
proiectului Statutului i rmne pn n prezent o chestiune central i
delicat. n special, Statele Unite ale Americii au dorit existena unui
control al Consiliului de Securitate asupra Tribunalului, argumentnd
ca acesta trebuie s funcioneze n coordonare i nu n conflict cu
Consiliul de Securitate. Dar, aceasta abordare a fost respins de
comunitatea internaional pe ideea c pentru a avea credibilitate,
Tribunalul (i procurorul) trebuie sa funcioneze liberi de orice control
politic, cum ar fi controlul exercitat de Consiliul de Securitate sau de
statele pri la Statut.
Dezbaterea s-a rezolvat ntr-un final prin aa numitul mecanism
de declanare prin care jurisdicia Tribunalului Penal Internaional
poate fi activat. n conformitate cu articolul din Statut, Tribunalul
poate sa i exercite jurisdicia asupra delictelor ce cad sub incidena
Statutului doar atunci cnd un asemenea caz a fost deferit
Procurorului de ctre (a) un stat parte la Statut, (b) de Consiliul de
Securitate acionnd in baza Capitolului VII a Cartei Organizaiei
Naiunilor Unite, sau (c) cnd Procurorul nsui iniiaz o

investigaie. Aceasta ultima cale este ns controversat iar un numr
de reglementari sau bariere - au fost ridicate pentru a se proteja de
posibilitatea ca un procuror autonom s-i exercite atribuiile cu exces
de zel. Mai nti, potrivit articolului 15 rolul procurorului este de a
examina informaia iar apoi s obin autorizarea unei Camere de
pre-judecat a Tribunalului dac se anun o investigaie minuioas
a cazului. Mai mult, articolul 16 permite Consiliului de Securitate,
prin intermediul unei rezoluii, s blocheze nceperea sau continuarea
investigaiei pentru o perioad de pn la 12 luni. Cu toate aceste
masuri de precauie, Statele Unite ale Americii i-au meninut
obieciunile argumentnd c a membrii forelor armate ale Statelor
Unite ce particip la operaiuni de meninere a pcii confruntai cu
situaii de ostilitate politic pot fi pui sub acuzare de ctre Tribunalul
Penal Internaional.
C. nfiinarea aa numitelor curi penale mixte, sau tribunale

internaionalizate
Dup luarea deciziei de a nfiina Tribunalul pentru Rwanda,
decizie ce a nsemnat un efort i timp considerabil, Consiliul de
Securitate a ajuns, fr ndoial a ajuns la un punct de oboseal a
tribunalelor. ntr-adevr logistica necesar pentru nfiinarea
tribunalelor ad-hoc pentru fosta Iugoslavie i Rwanda a diminuat
resursele Organizaiei Naiunilor Unite dar i timpul Consiliului de
Securitate care, n mod frecvent, s-a vzut asediat cu probleme privind
tribunalele i administrarea lor. Ca urmare dorina de a nfiina
asemenea tribunale a sczut i mai mult iar Consiliul de Securitate nu
a considerat c alte conflicte internaionale ar fi att de grave nct s
presupun nfiinarea altor tribunale.
O asemenea situaie nu nseamn c acest organ al Organizaiei
Nainuilor Unite nu a luat in considerare problemele aprute n alte
pri ale globului cum ar fi Sierra Leone, Timorul de Est i
CAIET DE SEMINAR
21
Cambogia. Dar soluia la care s-a ajuns a fost de a nu crea tribunale

ad-hoc asemeni celor pentru Iugoslavia i Rwanda ci de a nfiina
tribunale mixte ce prezint trsturi jurisdicionale naionale i
internaionale. Asemenea tribunale au fost create pentru Sierra
Leone, Timorul de Est i Kosovo urmnd ca un altul s fie creat
pentru Cambogia. n cazul statului Sierra Leone, statutul unui Tribunal
Special a fost redactat n octombrie 2000 la cererea Secretarului
General al Organizaiei Naiunilor Unite, a fost adoptat i a intrat in
vigoare n ianuarie 2002. n cazul Cambogiei, Secretarul General a
analizat nfiinarea de ctre parlamentul cambogian a unui tribunal
special ce s se ocupe de crimele comise n timpul regimului
khmerilor roii i ca acest tribunal s fie compus din judectori
cambogieni i judectori internaionali. La 17 martie 2003 s-a ajuns la
o nelegere iar dac va fi sprijinit de Organizaia Naiunilor Unite i
parlamentul cambogian tribunalul special va fi nfiinat.
Curile sau tribunalele mixte sau internaionalizate aa cum li
se spune foarte des sunt entiti juridice cu o compoziie mixt,
format din judectori internaionali i judectori avnd naionalitatea
statului unde au loc procesele. Asemenea tribunale pot sa fie organe
statale, parte a sistemului juridic intern. Este cazul tribunalului din
Kosovo i a Listei Speciale pentru Delicte Grave din Timorul de Est
care este i modelul luat in considerare pentru posibila Camer
Extraordinar Cambogian. Dar, n acelai timp, tribunalul poate fi
internaional n compoziia sa, se poate crea ca urmare a unei
nelegeri internaionale fr s fie parte a unei entiti judiciare
naionale, cum este cazul Tribunalului Special pentru Sierra Leone.
Muli factori att istorici ct i practici combinai justific crearea
unor asemenea entiti. n primul rnd n situaia n care au fost
comise infraciuni grave i pe o scar larg, n cadrul procesului de
pacificare post-conflict se prefer mai degrab ca persoanele
responsabile s fie deferite justiiei dect s se ofere amnistii sau s se
nfiineze comisii de reconciliere. n asemenea situaii ns sistemul
judiciar poate eua cum s-a i ntmplat dup rzboiul civil din
Timorul de Est i Sierra Leone sau dup un conflict internaional ca
cel din Kosovo.
Chiar dac de la nfptuirea unor asemenea crime grave a trecut
timp i au aprut guvernri stabile, s-ar putea ca factori istorici s
mpiedice administrarea justiiei ntr-o manier neprtinitoare. Este

situaia Cambogiei, unde prezena n guvern a unor persoane legate de
nfptuirea crimei de genocid i temerea c independena judiciar nu
este nc, n mod complet format conduc la semne de ntrebare cu
privire la corectitudinea unor asemenea procese. S-ar putea, de
asemenea ntmpla ca nsi populaia s mpiedice desfurarea unui
proces. n Kosovo existena celor dou etnii albanez i srb impune
prezena indispensabil a judectorilor internaionali pentru
administrarea ct mai imparial a justiiei.
n al treilea rnd, crearea unui tribunal internaional nu reprezint
o soluie pur i simplu din cauza lipsei voinei politice a organizaiilor
internaionale sau refuzul marilor puteri de a asigura fondurile
necesare.
n sfrit, responsabilii n gsirea unor soluii ce implic entiti
juridice naionale sub observaie sau chiar control internaional se pot
folosi de poziia lor n mai multe feluri. De exemplu, ar putea
transmite preocupari naionaliste n legatur cu administrarea justiiei
o prerogativ esenial a puterii suverane ctre entiti
internaionale.
Analiznd latura pozitiv a crerii unor asemenea tribunale mixte
se poate observa c ele permit implicarea procurorilor i judecatorilor
naionali familiarizai cu mentalitatea, limba, i obiceiurile celor cu
care vin n contact. Acest lucru va permite o judecat mai rapid fr a
compromite standardele internaionale. Mai mult, innd procesele n
teritoriile unde infraciunile au fost comise se asigur o maxim
transparen care poate avea un efect benefic n cazul victimelor sau al
rudelor acestora, iar prin stigmatizarea public a vinovailor i
aplicarea pedepsei potrivite se poate ncepe un proces gradual de
reconciliere. La un nivel mai general chiar, experiena participrii la
tribunale mixte poate produce un semnificativ efect de rezonan n
sensul c membrii autoritilor judiciare vor fi pregtii ntr-o manier
democratic.
CAIET DE SEMINAR
23
V. RSPUNDEREA PENAL INDIVIDUAL N DREPTUL

INTERNAIONAL
Conceptul de atribuire a rspunderii penale ctre indivizi nu este o

chestiune complet nou n dreptul internaional. Cteva delicte
internaionale precum pirateria i sclavia, incluznd n aceast ultim
categorie comerul i traficul cu sclavi, au fost reglementate ncepnd
cu anii 1800 i au devenit parte a dreptului cutumiar internaional.
Primul tratat ce a asigurat intrarea n vigoare a responsabilitii penale
individuale la un nivel internaional a fost Tratatul de la Versailles
(1919) care n articolul 227 creeaz responsabilitatea penal
individual pentru fostul mparat german Wilhelm II, acuzat de
ofens suprem adus moralitii internaionale i sfineniei

tratatelor. Urmtorul articol, 228 privea acuzarea militarilor germani
ce comiseser crime de razboi.
Dar, punctul de cotitur n dezvoltarea rspunderii penale
individuale a venit odat cu crearea de ctre comunitatea
internaional a Tribunalelor Militare Internaionale de la Nrnberg i
Tky dup cel de-al doilea rzboi mondial. Practica acestor tribunale
a artat n mod clar c, pe de o parte, orice individ indiferent de gradul
sau funcia ocupat, poate fi numit rspunzator pentru delicte precum
crima de rzboi, crima mpotriva pcii, crima mpotriva umanitii, i
pe de alt parte c rspunderea individual este activ pe plan
internaional. Aceste instane au constituit sursa de inspiraie n
nfiinarea Tribunalelor pentru fosta Iugoslavie, pentru Rwanda i
chiar i pentru Tribunalul Penal Internaional. Mai mult dect att, n
prezent statele au datoria de a acuza, pedepsi sau extrda indivizii
responsabili pentru comiterea unor asemenea infraciuni cu alte
cuvinte tragerea la rspundere penal individual internaional a
devenit o obligaie erga omnes.
Se pune ntrebarea care este sfera rspunderii penale individuale.
Articolul 7(1) din Statutul Tribunalului pentru fosta Iugoslavie i
articolul 6(1) din Statutul Tribunalului pentru Rwanda arat c:
persoanele care au plnuit, instigat, ordonat, comis sau au ajutat i
sprijinit n plnuirea, pregtirea i executarea unor delicte artate n
articolele 2-5 [articolul 2: crime de rzboi, grave nclcri ale
Conveniei de la Geneva din 1949, articolul 3: violarea legilor i
regulilor rzboiului, articolul 4: genocidul, articolul 5: crimele
mpotriva umanitii] din prezentul Statut sunt rspunztoare n mod
individual pentru asemenea delicte. n acelai plan, articolul 25 din
statutul Tribunalului Penal Internaional stabilete i dezvolt
principiile de baz ale rspunderii penale individuale.
Aceste articole evideniaz mai multe situaii cnd un individ
poate fi responsabil din punct de vederea penal pentru participarea la
comiterea unui delict, asigurnd c acei implicai n plnuirea,
pregtirea, sau executarea unor grave nclcri ale dreptului
internaional umanitar cu alte cuvinte, toi cei care au contribuit la
comiterea nfraciunii sunt rspunzatori n mod individual. n
consecin, conform articolelor 7(1) i 6(1) din Statutele Tribunalelor
CAIET DE SEMINAR
25
pentru fosta Iugoslavie i Rwanda i a articolului 27(2) din Statutul

Tribunalului Penal Internaional rspunderea individual se aplic nu
doar celor ce comit un act criminal, ca autori dar i celor care au
facilitat prin diferite forme comiterea unor asemenea infraciuni, fiind
incriminai ca participani la aceste crime.
Un alt aspect al rspunderii penale este principiul rspunderii
persoanelor aflate la comand. Articolul 7(3) al Statutului
Tribunalului Penal Internaional pentru fosta Iugoslavie i articolul
6(3) al Statutului Tribunalului Internaional pentru Rwanda precum i
Statutul Tribunalului Penal Internaional precizeaz c: faptul c
oricare din aceste acte [] a fost comis de un subordonat nu absolv
pe superiorul su de rspundere penal dac acesta a tiut sau putea
s tie c subordonatul urma s comit asemenea acte, sau le-a
comis, iar superiorul nu a luat msurile necesare i adecvate pentru a
preveni asemenea acte sau a pedepsi autorii acestora.
Asemenea prevederi asigur faptul c rspunderea penal este
legat de toi acei implicai n lanul de comand, indiferent la ce
nivel n cadrul ierarhiei s-au aflat i care a fost contribuia la comiterea
acestor delicte n aria de jurisdicie a tribunalelor. n mod logic
principiul st la baza Statutului Tribunalului Penal Internaional.
Aceast form a rspunderii este bine ilustrat n articolul 28 din
Statut unde cu titlul : Rspunderea Comandanilor i a Altor
Superiori se arat c:
(a) un comandant militar sau o persoan ce acioneaz n mod
efectiv ca un comandant militar va fi rspunzatoare penal
pentru delictele - prevazute de jurisdicia Tribunalului
comise de trupele pe care le comand sau controleaz, asupra
crora exercit autoritate i control, sau ca rezultat al eecului
de a exercita controlul n mod adecvat asupra acestor trupe
cnd:
(i) comandantul militar fie a tiut sau a fost la curent cu acele
circumstane, fie a tiut c trupele sale comit sau sunt pe
cale s comit asemenea delicte i
(ii) acel comandant militar sau acea persoan nu reuete s ia
toate msurile necesare i adecvate n puterea sa pentru a
preveni sau reprima comiterea unor asemenea fapte sau s
informeze despre aceast chestiune autoritile
competente ca acestea s purcead la investigaie i

cercetare;
(b) n legatur cu relaiile dintre superior i subordonat
neprecizate la paragraful (a), un superior va fi considerat
rspunzator pentru asemenea delicte incriminate de Tribunalul
Penal Internaional, comise de ctre subordonaii care se afl
sub comanda sa ca rezultat al nerealizarii controlului necesar
asupra acestor subordonai cnd:
(i) superiorul fie a tiut, fie a ignorat n mod voit informaa
care clar indica faptul c subordonatul comite sau este pe
cale s comit un asemenea act;
(ii) delictele privesc o activitate ce era n directa rspundere i
control al superiorului, i
(iii) superiorul nu ia toate masurile necesare ce-i stau in putere
pentru a preveni i mpiedica comiterea lor sau nu
nainteaz aceast chestiune ctre autoritile competente
pentru a investiga i cerceta asemenea acte.
Pentru a se asigura c nimeni nu este n afara jurisdiciei
tribunalelor internaionale, Statutul precizeaz, n mod expres
rspunderea efilor de state i de guvern dar i a altor oficiali. n
articolele 7(2) i 6(2) ale Statutelor Tribunalelor Internaionale pentru
fosta Iugoslavie i respectiv Rwanda se arat c: poziia oficial a
unei persoane acuzate, indiferent c este ef de stat sau de guvern sau
c este un alt oficial guvernamental nu va scuti acea persoan de
rspundere penal i nici nu va diminua pedeapsa.
Statutul Tribunalului Penal Internaional cuprinde la articolul
27(1) intitulat Irelevana funciei oficiale o prevedere
asemntoare: Acest Statut se va aplica n mod egal tuturor
persoanelor, fr nici o distincie bazat pe funcia oficial deinut.
Nici funcia oficial de ef de stat sau de guvern, de membru al unui
guvern sau parlament, de reprezentant ales sau de oficial
guvernamental nu va scuti persoanele cu asemena funcii de
rspunderea penal prevazut de Statut i nu va constitui fundament
pentru reducerea pedepsei.
Asadar cei ce poart autoritate nu vor fi protejai n virtutea
poziiei lor de rspunderea penal internaional. Acest lucru este
important pentru c i cei cu grade inferioare ce au acionat la ordinele
superiorilor nu sunt exclui per se de rspundere penal. Totui
CAIET DE SEMINAR
27
paralelismul se sfrsete n acest punct. Dei nu constituie o aprare

faptul de a fi acionat la ordinele superiorilor, totui aceste ordine ale
superiorilor pot constitui un factor de atenuare a pedepsei. De
cealalt parte, faptul c o persoan cu atribuii de comand este
responsabil de plnuirea i supravegherea implementarii unor politici
de nclcare a dreptului penal internaional poate fi o circumstan
agravant deoarece, de vreme ce asemenea persoane sunt n general
responsabile pentru meninerea pcii i securitii participarea la
asemenea delicte constituie un abuz de autoritate.
VI. CATEGORII DE CRIME INTERNAIONALE
Astfel cum s-a menionat mai sus, crimele internaionale sunt

violri ale regulilor internaionale, determinnd rspunderea penal
individual a persoanelor ce le-au svrit (n opoziie cu rspunderea
statelor, unde indivizii pot aciona ca organe ale acestora). Ele mbrac
forma crimelor de rzboi, crimelor mpotriva umanitii, genocidul,
tortura (ca fapt distinct de tortur ca i categorie a crimelor de
rzboi sau crimelor mpotriva umanitii), agresiunea i anumite forme
extreme ale terorismului (acte grave ale statelor-sponsor sau statelortolerante fa de terorismul internaional). Pirateria, traficul ilicit de
substane narcotice i psihotropice, comerul ilicit de arme,

contrabanda cu materiale nucleare sau alte materiale potenial letale
sau splarea de bani, nu sunt crime internaionale. Ele sunt acte
svrite, n general, au fost de persoane particulare sau organizaii
criminale fr a implica statul. Asemenea fapte nu sunt avute n vedere
i nici reglementate de regulile cutumiare internaionale. Nici
apartheidul nu este o crim internaional ce s determine rspunderea
penal a persoanelor fizice, dei Statutul Tribunalului Penal
Internaional la articolul 7(1)(j) poate cere ca aceast evaluare s fie
reconsiderat.
Profilul crimelor de rzboi, al crimelor mpotriva umanitii i al
genocidului nu este lipsit de obscuriti, dar se afl ntr-o cercetare
ampl i continu fiind i obiectul unei explorri jurisprudeniale
considerabile. n contextul Tribunalului Penal Internaional, crimele
internaionale au primit o consacrare mbogit de stabilirea
elementelor infraciunii prin articolul 9 din Statut. n acest capitol vor
fi prezentate comparativ cele trei categorii de crime internaionale.
Exist, totui, un numr de crime internaionale al cror statut i profil
este mai puin definitivat i care vor fi prezentate n seciunea D.
A. Crimele de rzboi
Crimele de rzboi sunt grave violri ale regulilor cutumiare sau,
atunci cnd sunt aplicabile, ale regulilor convenionale privitoare la
dreptul internaional umanitar sau cel al conflictelor armate. Acest
vast domeniu al regulilor substaniale cuprinde ceea ce n mod
tradiional este denumit dreptul de la Haga i dreptul de la
Geneva, dei distincia tradiional dintre cele dou seturi de
reglementri i-a pierdut din vigoare, fr a cdea ns n desuetudine.
Ea servete nc n pentru descrierea general a crimelor de rzboi. n
cauza Tadic, Camera de Apel a Tribunalului Internaional pentru fosta
CAIET DE SEMINAR
29
Iugoslavie a statuat c o crim de rzboi trebuie s cuprind

urmtoarele:
- o nclcare grav a unei reguli internaionale, adic o violare a
unei reguli ce protejeaz o valoare social de importan deosebit, iar
violarea trebuie s presupun consecine grave pentru victim;
- regula nclcat trebuie s aparin fie dreptului cutumiar, fie s
rezulte din dispoziiile unui tratat n vigoare;
- violarea trebuie s genereze, n baza dreptului cutumiar sau
convenional, rspunderea penal individual a persoanei ce a nlcat
norma. Altfel spus, conduita ce reprezint o grav violare a dreptului
internaional trebuie s fie incriminat.
Crimele de rzboi pot fi comise fie n timpul unui conflict armat
internaional, fie n cursul unui conflict armat intern. Aceast ultim
situaie presupune desfurarea unui rzboi civil sau succedarea unor
ciocniri armate de anvergur i de lung durat n interiorul unui stat.
n mod tradiional, crimele de rzboi cuprindeau doar violrile
regulilor ce reglementau conflictele armate internaionale. Totui,
urmnd decizia Camerei de Apel a Tribunalului Penal Internaional
pentru fosta Iugoslavie, pronunat n cauza Tadic n 1995, n prezent
este general recunoscut faptul c o violare grav a dreptului cutumiar
sau convenional cu prilejul conflictelor armate interne, poate fi de
asemenea considerat ca reprezentnd o crim de rzboi.
Crimele de rzboi pot fi svrite de ctre militari avnd ca
victime soldaii inamici sau civilii, dar pot fi svrite i de ctre civili
mpotriva membrilor forelor armate inamice (de exemplu, n teritoriul
ocupat). Trebuie subliniat ns c delictele svrite de ctre militari
mpotriva propriilor colegi, indiferent de naionalitatea acestora din
urm, nu constituie crime de rzboi. Asemenea fapte vor cdea sub
incidena legilor militare ale beligerantului n cauz.
Faptele penale, dac reprezint crime de rzboi, trebuie s aib o
legtur cu un conflict armat intern sau internaional. Numeroase
instane, n frunte cu Tribunalale Penal Internaionale pentru fosta
Iugoslavie i respectiv pentru Rwanda, au reiterat aceast afirmaie, ce
poate cu uurin fi dedus din ntreg dreptul umanitar al conflictelor
armate. Legtura trebuie dovedit ndeosebi n situaia delictelor
comise de ctre civili, dei instanele trebuie de asemenea s pretind
pentru admisibilitate existena legturii sau conexiunii cu un conflict

armat i n cazul crimelor svrite de membrii forelor armate.
O atenie deosebit ar trebui acordat crimelor svrite de ctre civili
avnd ca victime ali civili. Acestea ar putea s constituie crime de
rzboi, dac se dovedete c exist o legtur sau conexiune ntre
delict i conflictul armat. Dac o asemenea legtur nu exist,
violarea nu reprezint o crim de rzboi, ci pur i simplu o infraciune
obinuit creia i se aplic legea n vigoare pe teritoriul unde s-a
svrit fapta. Tribunalul Militar de Apel din Elveia a confimat
aceast constatare n cauza Niyonteze, n anul 2000. n spe un civil,
primar al unui orel din Rwanda n 1994, a fost acuzat c a svrit
crime de rzboi instignd la ucidere i ordonnd uciderea unor civili
n timp ce i exercita de iure i de facto autoritatea asupra cetenilor
localnici. Aceste fapte au fost comise n timpul exercitrii atribuiilor
oficial sau de funcionar dar, a artat Tribunalul elveian, trebuie s
existe, de asemenea o legtur suficient cu un conflict armat intern.
B. Crimele mpotriva umanitii
n dreptul internaional general, aceast categorie de crime este
larg, dar bine definit. Ea acoper aciuni ce prezint un set de
trsturi comune, cum ar fi:
- ele sunt delicte odioase sau grave umiliri ori degradri a uneia
sau mai multor fiine umane;
- ele nu sunt evenimente izolate sau sporadice i pot s fac parte
fie dintr-o politic guvernamental, sau dintr-o practic larg
rspndit i sistematic de tolerare a atrocitilor, de ignorare
intenionat, de acceptare, sau de complacere din partea unui guvern
sau a unei autoriti de fapt. Fiecare delict luat n mod individual va fi
fie o form concret de crim repetat n mod frecvent, fie o parte a
unui lan de asemenea crime, adic o practic rspndit. De asemenea
poate fi o manifestare particular a unei politici sau a unui plan
elaborat, sau sugerat de ctre autoritile unui stat sau de ctre oficiali
conductori a unui stat de facto ori a unei organizaii asemntoare,
sau a unui grup politic organizat (practic sistematic);
CAIET DE SEMINAR
31
- acestea sunt interzise i n consecin sancionate indiferent c

sunt svrite pe timp de pace sau pe timp de rzboi. Dac n 1945 se
cerea ndeplinirea condiiei ca aceste fapte s prezinte o legtur sau o
conexiune cu un conflict armat, dreptul cutumiar nu a mai consacrat
nici un fel de dispoziie privitoare la obligativitatea existenei acestei
legturi;
- victimele crimei pot fi civili sau, n situaia crimelor svrite n
timpul conflictelor armate, persoane care s nu ia parte sau s nu mai
ia parte la ostiliti. Potrivit dreptului cutumiar internaional (dar n
baza Statutelor Tribunalelor Penal Internaionale), pot s fie
combatani inamici.
ntr-o abordare larg se poate spune c numeroasele concepte ce
caracterizeaz aceast categorie de crime, deriv din sfera juridic a
drepturilor omului (dreptul la via, interdicia torturii, dreptul la
libertate i siguran a persoanei, etc.), transformate n prevederi
standard cuprinse n instrumente internaionale referitoare la drepturile
omului. ntr-adevr, n timp ce dreptul internaional penal privitor la
crimele de rzboi a derivat, sau este foarte strns legat de dreptul
internaional umanitar, dreptul internaional penal privitor la crimele
mpotriva umanitii este, n sens larg vorbind, bazat pe dreptul
internaional al drepturilor omului. Dreptul umanitar internaional,
care n mod tradiional reglementa chestiuni legate de rzboi dintre
state i dreptul internaional al drepturilor omului care reglementeaz
ce anume pot statele s fac cetenilor proprii i, mai general spus,
indivizilor aflai sub controlul acestor state sunt n esen dou
domenii distincte ale dreptului, fiecare avnd raiuni i scopuri
diferite. Dreptul umanitar i are bazele pe noiunea de reciprocitate
deoarece oricine, fr s fie un mare umanist este n favoarea
existenei unor reglementri n domeniul conflictelor armate, atta
timp ct fiecare stat are un interes s se asigure c soldaii si sunt
tratai n condiii bune n schimbul unui tratament similar oferit
soldailor inamicului, la fel cum acelai interes exist ca civilii s fie
ferii de ororile rzboiului. Dreptul internaional al drepturilor omului
este mai apropiat de interesul comunitii internaionale, att timp ct
se urmrete protecia fiinei umane per se indiferent de naionalitate
sau credin.
Cerina ca actele criminale s fie sistematice n natura lor poate fi

dedus din prevederile ce cuprind enumerarea crimelor mpotriva
umanitii, prevederi care pretind n mod expres sau implicit ca
delictul s reprezinte un atac mpotriva umanitii, s fie de o gravitate
extrem i s nu fie limitat la un eveniment sporadic ci s fie parte a
unui ansamblu de conduit ilicit. Practica judiciar subsecvent
demonstreaz n mod constant faptul c acestea sunt caracteristicile
principale ale crimelor mpotriva umanitii.
Totui, cnd atrocitile fac parte dintr-o politic guvernamental nu
trebuie n mod necesar s se identifice cu aceast politic. n acest
sens s-a pronunat Curtea Districtual din Tel Aviv n 1951 n cauza
Engister. Spea privea un evreu prizonier ntr-un lagr nazist, care i-a
persecutat tovarii si evrei din acelai lagr. Curtea a statuat c: o
persoan care a fost ea nsi persecutat i ncarcerat n acelai lagr
cu victimele sale poate, din punct de vedere juridic, s fie vinovat de
crime mpotriva umanitii dac a svrit acte inumane mpotriva
celorlali prizonieri. Spre deosebire de un criminal de rzboi,
fptuitorul unei asemenea de crime mpotriva umanitii nu trebuie s
fie o persoan care s se identifice cu regimul de persecutare sau cu
inteniile sale criminale. O asemenea observaie ar putea fi incorect
n raport cu crimele de rzboi, dac un criminal de rzboi nu ar mai
trebui s se identifice cu regimul de persecutare sau cu inteniile
sale criminale.
Pe scurt, omorul, exterminarea, tortura, rpirile, persecuiile
politice, rasiale sau religioase dar i alte acte inumane, pot constitui
cadrul crimelor mpotriva umanitii, numai dac acestea sunt parte a
unei practici. Actele inumane izolate, de aceast natur, pot constitui
grave nclcri ale drepturilor omului sau, n funcie de circumstane,
crime de rzboi, ns nu vor constitui crime mpotriva umanitii. Pe
de alt parte, un individ poate fi vinovat de crime mpotriva umanitii
chiar dac svrete unul sau dou din delictele amintite mai sus, sau
este implicat ntr-un astfel de delict mpotriva civililor. Se art c
asemenea delicte fac parte dintr-un ansamblu de conduit ilicit a unui
anumit numr de persoane legate cu acel infractor. De exemplu, acele
persoane sunt implicate ntr-o aciune armat de aceeai parte, sunt
pri la un plan comun, sau din orice alte motive similare.
CAIET DE SEMINAR
33
C. Genocidul
Genocidul adic uciderea intenionat, distrugerea sau
exterminarea unor grupuri sau a membrilor unor grupri a fost iniial
considerat i consacrat drept crim mpotriva umanitii. Nici articolul
6(c) din Carta Tribunalului Militar Internaional de la Nrnberg i nici
articolul II(1)(c) din Legea numrul 10 a Consiliului de Control nu
trateaz genocidul ca o categorie separat de crimele mpotriva
umanitii. Totui, modul de formulare a prevederilor relevante denot
c aceste crime includ i genocidul. Tribunalul Militar Internaional de
la Nrnberg i Tribunalul Internaional de la Tky nu menioneaz
expres genocidul. Tratnd problema exterminrii evreilor i a altor
grupuri etnice sau religioase, acestea s-au referit de cele mai multe ori
la crima de persecutare. Totui, genocidul a fost luat n discuie n alte
cteva cazuri, ndeosebi n cauza Hoess, soluionat de o instan din
Polonia n 1948 i n cauza Greifelt i alii, soluionat n 1948 de
ctre un tribunal militar al Statelor Unite, situat la Nrnberg.
Genocidul dobndete o semnificaie autonom ca i crim
specific, n 1948, cnd Adunarea General a Organizaiei Naiunilor
Unite a adoptat Convenia privind Genocidul. Convenia are
numeroase merite, printre care se numr:
- o definiie clar i ngrijit a crimei (articolul II);
- pedepsete i alte acte (articolul III(b)-(e));
- interzice genocidul indiferent dac acesta se svrete n timp de
rzboi sau n timp de pace (articolul I);
- sancioneaz genocidul att ca i crim ce angajeaz rspunderea
penal a fptuitorului i a altor participani (articolul VI), precum i ca
un delict internaional angajnd rspunderea statului a crui autoriti
sunt implicate, sau au participat n orice fel, la svrirea genocidului
(articolul I, VIII i IX).
Cu toate acestea, Convenia are, de asemenea, anumite omisiuni,
dintre care cele mai importante sunt:
- se limiteaz la incriminarea distrugerii fizice a grupurilor ce includ
persoane care aparin acestor grupuri n mod firesc, involuntar cel mai
adesea prin natere. De aceea definiia genocidului nu cuprinde
genocidul cultural adic distrugerea limbii sau culturii unui grup sau
exterminarea unui grup pe motive politice;
- cele patru categorii de grupuri protejate menionate la articolul II
(naionale, etnice, rasiale sau religioase) nu sunt definite i nici nu
sunt prevzute criterii pentru definirea lor;
- mecanismul de implementare a Conveniei nu funcioneaz din
moment ce rmne n contemplare att timp ct se desfoar procese
naintea instanelor statului pe teritoriul cruia s-au svrit faptele de
genocid, sau naintea unei viitoare instane internaionale penale
(articolul VI). Autoritile statului menionat fiind competente pentru
actele de genocid, i procurorii naionali vor fi, ca urmare, refractari n
aciunile lor. n plus, a durat peste 50 de ani ca o instan
internaional penal s fie nfiinat. Articolul VIII prevede c orice
parte contractant poate s se adreseze organelor competente ale
Organizaiei Naiunilor Unite pentru a se lua acele msuri potrivit
Cartei ce sunt considerate corespunztoare pentru prevenirea sau
mpiedicarea genocidului, n timp ce articolul IX confer Curii
Internaionale de Justiie jurisdicie cu privire la interpretarea,
aplicarea sau executarea Conveniei.
Mult vreme Convenia a nregistrat un eec la nivelul
constrngerii i implementrii. O singur instituie a Organizaiei
Naiunilor Unite s-a pronunat asupra unei situaii de genocid n 1982
i aceasta a fost Adunarea General care prin rezoluia 37/123/D a
calificat ca acte de genocid faptele svrite de miliiile falangiste
libaneze n lagrele de refugiai Sabra i Shatila. Totui, n 1993,
pentru prima oar a fost naintat de ctre un stat un caz de genocid n
faa Curii Internaionale de Justiie. Este semnificativ i faptul c doar
cteva cazuri de genocid au fost aduse n faa instanelor penale
naionale. Cel mai important dintre acestea este cauza Eichmann n
faa Curii Districtuale din Ierusalim i ulterior n faa Curii Supreme
a Israelului. Dup nfiinarea Tribunalului Penal Internaional pentru
fosta Iugoslavie, unele organe naionale au demarat cercetri penale
mpotriva persoanelor acuzate de crime grave n fosta Iugoslavie i, de
exemplu, instanele germane s-au pronunat asupra ctorva cazuri de
genocid. Pe de alt parte, foarte multe progrese s-au fcut att la
nivelul normativ ct i la nivelul acuzrii i sancionrii genocidului
de ctre tribunalele internaionale penale.
CAIET DE SEMINAR
35
La nivel normativ s-au fcut simite cteva progrese de maxim

importan. Prevederile substaniale principale ale Conveniei privind
genocidul s-au transformat n drept cutumiar internaional. n avizul
consultativ privind Rezerve la Convenia asupra Genocidului, Curtea
Internaional de Justiie a reinut c principiile evideniate de
Convenia de la Geneva sunt principii care sunt recunoscute de
naiunile civilizate ca obligatorii pentru State, chiar fr a exista
obligaii convenionale. Secretarul General al Organizaiei Naiunilor
Unite a adoptat acelai punct de vedere.
Aceasta abordare a fost confirmat implicit de ctre Consiliul de
Securitate al Organizaiei Naiunilor Unite i expres de ctre
Tribunalul Penal Internaional pentru Rwanda n cauza Akayesu i de
ctre Tribunalul Penal Internaional pentru fosta Iugoslavie n cauza
Krsti. n plus, la nivelul rspunderii statelor este n prezent unanim
recunoscut faptul c regulile cutumiare privitoare la genocid sunt
obligatorii erga omnes. Aceasta nseamn c impun obligaii tuturor
membrilor comunitii internaionale, i n acelai timp confer
oricrui stat dreptul de a pretinde ncetarea actelor de genocid. Mai
mult, aceste reguli formeaz n prezent o parte a lui ius cogens sau
corp al regulilor peremptorii ceea ce nseamn c nu pot fi ocolite prin
nelegeri internaionale (nici a fortiori prin legislaia naional).
Genocidul este consacrat n aceti termeni de ctre Statutele
Tribunalelor Penal Internaionale pentru fosta Iugoslavie, Rwanda, i
al Curii Penale Internaionale la articolele 4(2), 2, i respectiv 6.
Primele dou instane au avut posibilitatea de a judeca numeroase
persoane acuzate de svrirea acestei crime, pronunnd decizii
importante n materie.
D. Alte crime internaionale (agresiunea, tortura, terorismul)
n aceasta seciune urmeaz s fie analizate trei forme ale crimelor
internaionale, forme care prezint dou trsturi principale. Prima
trstur, este c ele nu sunt vzute n general drept ca fiind crime
eseniale deoarece aceasta este o categorie ce cuprinde cele mai
odioase crime care sunt crimele de rzboi, crimele mpotriva
umanitii i genocidul. n al doilea rnd dar fr s fie mai puin

important nici una dintre acestea nu a intrat n jurisdicia vreunei
internaionale, chiar dac din diferite motive. Este foarte util s se
insiste asupra acestei de-a doua caracteristici.
Dei crima de agresiune a intrat n jurisdicia Tribunalelor Militare
Internaionale dup cel de-al doilea rzboi mondial, n prezent se
consider a fi o sarcin prea politic definirea foarte exact i
exhaustiv prin reglementri penale i ncredinarea judecii unei
entiti internaionale independente. n cazul torturii care este o crim
destul de nesemnificativ n raport cu alte crime internaionale,
nenfiinarea unei curi sau tribunal poate fi explicat, probabil, prin
aceea c se consider tortura ca o crim strns legat de conflictele
armate (crime de rzboi) sau ntr-un sens mai larg spus o conduit
penal larg rspndit (crime mpotriva umanitii) pentru care este
nevoie mai mare de atenie. Acestui considerent i se adaug cunoscuta
refractaritate a Statelor acuzatoare. Este de notorietate c tortura
practicat de oficiali ai statelor sau cu consimmntul sau
complicitatea este nc considerat a fi o materie ce rmne n
domeniul naional de reglementare, n care intruziunea internaional
nu este bine vzut, i ca urmare cade n principiu sub jurisdicia
penal intern. n ce privete terorismul, numeroase state consider c
aceasta este un delict care, nefiind clar definit la nivelul dreptului
internaional penal, trebuie sancionat la nivelul naional, prin norme
prohibitive individuale i, concomitent prin aciuni judiciare.
Indiferent de motivele care au creat situaia actual, eecul n a
extinde judecile internaionale asupra acestor trei categorii de crime
constituie un motiv de regrete. ntr-adevr, investirea unei entiti
judiciare internaionale cu competena de a se pronuna asupra
agresiunii, torturii ca i crime per se, sau asupra terorismului
internaional, ar oferi dou avantaje importante. n primul rnd, s-ar
contribui semnificativ la lupta mpotriva impunitii pentru svrirea
acestor fapte odioase. n al doilea rnd, s-ar asigura respectul att al
principiului imparialitii instanelor, precum i a drepturilor
fundamentale ale acuzailor.
1. Agresiunea
CAIET DE SEMINAR
37
Agresiunea unui stat mpotriva altuia era deja interzis nc

nainte de cel de-al doilea rzboi mondial printr-o serie de tratate
bilaterale i multilaterale de alian, precum i prin Pactul Ligii
Naiunilor i Tratatul Briand-Kelogg din 1928 (Pactul de la Paris). Ca
urmare, dac un stat este implicat ntr-o agresiune acesta svrete un
act ilicit ce angajeaz rspunderea sa internaional.
Agresiunea a fost, la nceput, privit ca o crim internaional ce
presupune rspunderea penal individual. O asemenea abordare
reiese din Acordul de la Londra din 1945 prin care se nfiineaz
Tribunalul de la Nrnberg. Articolul 6(a) din Carta Tribunalului de la
Nrnberg, anexat la acord, prevede: Urmtoarele acte, sau oricare
dintre acestea, sunt crime ce intr sub jurisdicia Tribunalului, pentru
svrirea crora se va rspunde individual : (a) crime mpotriva
pcii: i anume planificarea, pregtirea, iniierea sau purtarea unui
rzboi de agresiune, sau a unui rzboi cu violarea tratatelor
internaionale, acordurilor i garaniilor, sau participarea la un plan
comun sau la o conspiraie comun pentru ndeplinirea oricrora din
cele menionate mai sus.... Ca urmare, rzboaiele de agresiune au
fost doar una din sub-categoriile ce alctuiau categoria crimelor
mpotriva pcii. La 11 decembrie 1946 Adunarea General a
Organizaiei Naiunilor Unite a adoptat cu unanimitate Rezoluia
95(1) prin care se instituie principiile de drept internaional
recunoscute prin Carta Tribunalului de la Nrnberg i competena
acestuia. Rezoluia arat c toate statele membre ale Organizaiei
Naiuniulor Unite s-au ntrunit pentru a aproba att definirea crimelor
mpotriva pcii ct i a stabili legalitatea aplicrii definiiilor de ctre
Tribunalul de la Nrnberg. Cu toate acestea, definiia din Carta
Tribunalului nu a fost urmat ulterior de o formulare adecvat, spre
deosebire de alte crime.
Problema iniial i cea mai important a fost aceea c marile
puteri au preferat s evite definirea oricriei nclcri a principiului
interzicerii forei aa cum este el consacrat de articolul 2(4) din Carta
Organizaiei Naiunilor Unite. Motivul declarat era c o definiie
asupra unei probleme att de delicate putea fi uor transformat n
timpul unei eventuale aplicri, transformare care se putea face att de
ctre fiecare stat n mod individual precum i colectiv prin intermediul
Consiliului de Securitate. Cu toate acestea, Adunarea General a
Organizaiei Naiunilor Unite a adoptat o definiie prin Rezoluia

3314(XXIX) din 14 decembrie 1974 (Definiia Agresiunii). Definiia,
adoptat prin consens este, n mod deliberat ambigu. Articolul 4
prevede c definiia nu este exhaustiv i las Consiliului de Securitate
o larg sfer de aciune , mputernicindu-l s califice i alte acte de
agresiune n conformitate cu Carta. Mai mult, rezoluia menionat nu
specific c agresiunea poate s angajeze att rspunderea statului
precum i rspunderea penal personal. n 1996 Comisia de Drept
Internaional a adoptat Proiectul de Cod al Crimelor mpotriva Pcii
i a Securitii Omenirii i dei acesta conine o definiie, aceasta la
rndul ei este doar evaziv i neltoare. Articolul 16 prevede c:
Un individ, care, ca conductor sau organizator, a participat activ
sau a ordonat planificarea, pregtirea, iniierea sau purtarea
agresiunii comis de ctre un stat, va fi rspunztor pentru crima de
agresiune. Statutul Tribunalului Penal Internaional, n timp ce
prevede crima de agresiune la articolul 5, stabilete c instana i va
exercita jurisdicia cu privire la acele crime odat ce s-a adoptat o
definiie a lor printr-un amendament la statut.
Nu este deloc surprinztor faptul c din 1946 pn n prezent nu
au existat procese naionale sau internaionale pentru svrirea
crimelor de agresiune, dei statele au fost angajate n acte de agresiune
de numeroase ori, iar n cteva situaii chiar Consiliul de Securitate a
stabilit c acele acte au fost comise de ctre state. Exemplificativ se
poate arta c prin rezoluii ale Consiliului de Securitate anumite
aciuni ale Africii de Sud i ale Israelului au fost calificate drept acte
de agresiune. n acelai an (1985) prin rezoluia 573 (4 octombrie),
privitoare la atacurile Israelului asupra unor inte ale Micrii de
Eliberare Palestiniene i prin rezoluia 577 (6 decembrie), privitoare la
atacurile Africii de Sud n Angola Consiliul a constatat doar dou
acte de agresiune.
Mai mult, nici o nelegere nu a fost realizat pentru definirea
agresiunii cu prilejul negocierilor ce au condus la adoptarea Statutului
Tribunalului Penal Internaional n 1998. ntr-adevr, multe ri din
Africa i din Orientul Mijlociu sau Apropiat au dorit s se menin
definiia din 1974 i chiar s fie mai cuprinztoare, n timp ce alte
state au propuse soluii mai bune pentru elaborarea unei legi penale.
Principala disput s-a axat asupra obligativitii hotrrilor Consiliului
CAIET DE SEMINAR
39
de Securitate n faa Tribunalului. n concret se punea ntrebarea dac,

printr-o rezoluie, Consiliului putea mpiedica Tribunalul s
declaneze procedura judiciar n situaiile de comitere a agresiunii
sau dac acesta din urm putea s ignore n acest situaie hotrrile
organului suprem al Organizaiei Naiunilor Unite. Statele s-au pus de
acord asupra formulrii articolului 5(2), n conformitate cu care Curtea
i va exercita jurisdicia asupra crimei de agresiune numai dac un
amendament la Statut a fost adoptat de Adunarea Statelor Pri cu
privire att la definiia crimei de agresiune precum i la stabilirea
condiiilor n care Curtea i va exercita jurisdicia.
Bineneles, chiar dac nici un acord general nu a fost adoptat
cu privire la o definire detaliat a agresiunii, fptaii acestei crimei de
agresiune pot fi acuzai i pedepsii. Dei agresiunea este un domeniu
n care statele caut s-i pstreze o mare libertate de aciune, anumite
forme tradiionale ale agresiunii sunt interzise de dreptul cutumiar
internaional i pot fi justificate pe motiv de autoaprare n
conformitate cu articolul 51 al Cartei Organizaiei Naiunilor Unite (i
a regulilor cutumiare corespunztoare). Asemenea forme pot fi vzute
ca furniznd elementele obiective ale crimei i sunt, n principal, cele
consacrate i de Declaraia din 1974. Acest aspect a fost confirmat, cel
puin n parte, de ctre Curtea Internaional de Justiie n 1986 n
cauza Nicaragua unde s-a reinut c articolul 3(g) din Definiia
Agresiunii reflect dreptul cutumiar internaional. Articolul prevede c
agresiunea cuprinde situaiile n care un stat trimite sau este
substanial implicat n trimiterea de trupe armate n alt stat cu
obiectivul de a se angaja n acte armate mpotriva acestui din urm
stat, de o asemenea gravitate nct acestea ar fi vzute n mod normal
ca o agresiune.
Practica internaional pare de asemenea s mbrieze ideea c
regulile cutumiare au evoluat ntr-att nct anumite ipostaze ale
agresiunii pot fi de privite ca fiind incriminate din punct de vedere
penal. Spre exemplu, nimeni nu poate nega faptul c atacul Irak-ului
asupra Kuweit-ului a fost nu doar o nclcare a articolului 2(4) din
Carta Organizaiei Naiunilor Unite, dar i o ipostaz a crimei
internaionale de agresiune, angajnd rspunderea penal personal.
Dreptul cutumiar internaional, atunci i acum, se prezint n
sensul interzicerii plnuirii, organizrii sau pregtirii ori participrii la
utilizarea forei de ctre un stat mpotriva integritii teritoriale sau

independenei politice a unui alt stat n contradicie cu Carta i
prevede c actele de agresiune n cauz trebuie s aib o sfer vast i
serioase consecine, pentru ca asemenea acte s fie considerate crime
internaionale. Ca urmare pentru ca asemenea crime s fie svrite,
este necesar existena unei intenii criminale (dolus). Este de
menionat c trebuie dovedit c fptuitorii au intenionat s participe la
agresiune i c au fost contieni de scopul, semnificaia i
consecinele aciunii lor sau c, cel puin, au tiut c-i asum riscul
producerii unor astfel de consecine. Pe de alt parte, angajarea ntr-un
conflict armat cu violarea tratatelor internaionale ce interzic
recurgerea la violena armat sau participarea la o conspiraie pentru
purtarea unui rzboi de agresiune (adic, plnuirea unui rzboi de
agresiune fr ca un asemenea plan s fie urmat de aciuni sau cel
puin o ncercare), nu reprezint crime internaionale, chiar dac ar
putea constitui acte internaionale ilegale ce dau natere la
rspunderea internaional.
2. Tortura
Tortura nu este interzis doar atunci cnd este parte a unei largi
sau sistematici practici, cnd constituie o crim mpotriva umanitii.
Ea este de asemenea interzis atunci cnd e svrit ca un act
singular, n afara oricrei practici de anvergur. n acest caz, dac
tortura este comis n timp de conflict armat, constituie o crim de
rzboi. Tortura poate fi, de asemenea, o crim distinct potrivit
dreptului cutumiar internaional, indiferent c este comis pe timp de
pace sau n timpul conflictelor armate. Exist o diferen important
ntre toate aceste categorii.
n timpul rzboiului sau a conflictelor armate interne unui militar
i poate incumba rspunderea penal pentru crime de rzboi dac
acesta a torturat, personal militari sau civili inamici. n plus, i nu cum
a artat Curtea Federal German de Justiie n considerentele
hotrrii din cauza Sokolovi, nu este necesar ca un oficial al statului
s fie implicat n comiterea actului de tortur ca s existe crima de
rzboi: un particular ce nu acioneaz n capacitatea sa oficial poate
comite crima de tortur n timp de rzboi dac un asemenea act a fost
CAIET DE SEMINAR
41
svrit mpotriva fie a unui beligerant inamic (sau a altui combatant

legal) sau mpotriva unei persoane protejate ce are fie naionalitatea
inamicului fie este sub controlul adversarului (ceea ce se ntmpl
adesea n cazul conflictelor armate interne). Cu toate acestea, n
ambele cazuri, tortura trebuie s aib legtur cu conflictul armat
pentru a putea fi calificat drept crim de rzboi. Actul de tortur
executat de un civil mpotriva altuia din aceeai tabr, i fr a exista
o legtur cu contextul conflictului armat, constituie o crim ordinar
aflat sub reglementarea naional a statului. Un astfel de exemplu ar
fi actul de tortur svrit de un individ asupra vecinului din sadism
sau asupra altui civil cu scop de rzbunare.
Tortura poate de asemenea s constituie crim mpotriva
umanitii, nu doar n timpul conflictelor armate interne sau
internaionale, dar i pe timp de pace. n orice caz, pentru a putea fi
calificat astfel, ea trebuie s fac parte dintr-o practic larg sau
sistematic, deoarece aceasta este o condiie general a existenei
tuturor crimelor mpotriva umanitii. n plus, acuzatul trebuie s
cunoasc c actul su de tortur este parte dintr-o practic sistematic
i larg. Contrar celor constatate de Tribunalului pentru Iugoslavia n
cauza Furundija, o persoan particular poate s comit tortura i
aceasta s reprezinte crim mpotriva umanitii, deoarece coninutul
constitutiv al crimei nu cere ca un oficial al statului s fie implicat
ntr-un act specific. Implicarea unui oficial este un aspect implicit al
definiiei originare a acestei categorii de crime deoarece numeroase
acte de tortur sunt svrite sau au fost svrite fr a fi pedepsite de
ctre autoriti, sau n cele din urm acestea au greit n a lua msurile
necesare pentru a-i aduce n faa justiiei. Ca urmare, n general reiese
existena cel puin a unei implicri pasive a autoritilor, n toate
situaiile de svrire a crimelor mpotriva umanitii .
Tortura poate, de asemenea, s constituie o crim distinct prin
ea nsi. Tortura ca i crim distinct poate fi svrit fie pe timp de
pace fie pe timp de rzboi. Cu toate acestea, potrivit articolului 1(1) a
Conveniei mpotriva torturii (1984), durerea sau suferina, condiii
necesare pentru existena torturii, trebuie s fie cauzate la instigarea
sau cu consimmntul sau achiesarea unui oficial public sau altei
persoane ce acioneaz n calitatea sa oficial. Cerina implicrii de
iure sau de facto a statului este generat de faptul c n anumite cazuri
de tortur aceasta este sancionat de regulile internaionale chiar dac

ea constituie o secven singular sau sporadic, precum i deoarece
este necesar a se deosebi ntre tortur ca infraciune comun sau
ordinar (spre exemplu, tortura unei femei de ctre soul su, sau a
unui tnr de ctre un sadic) i tortura ca infraciune internaional
sancionat prin reguli internaionale privind protecia drepturilor
omului.
Dei pare c aceste categorii se deosebesc, ele au totui n comun
un element fundamental: dei trebuie s existe un element intenional
la momentul svririi faptei de tortur, nu este necesar ca scopul
urmrit s fie smulgerea sau obinerea unei confesiuni sau
informaii de la victime. n schimb, dei nu este necesar ca scopul
torturii - infraciune internaional s fie obinerea de informaii ori a
unei mrturii, totui acest scop poate s fie pedepsirea, intimidarea,
sau umilirea unei persoane, constrngerea victimei sau a unei a treia
persoane s fac sau s omit s fac ceva, sau discriminarea, pe orice
motiv, a victimei sau unei persoane tere.
Conduita interzis n cazul torturii ca i infraciune distinct, este
n mod hotrt incriminat de articolul 1(1) al Conveniei mpotriva
torturii. Astfel cum a artat Tribunalul pentru Iugoslavia n cauzele
Delali i alii, Furundija i Kunarac, sunt n prezent general
recunoscute de ntreaga comunitate internaional elementele
principale coninute de aceast definiie. Elementele obiective ale
torturii ar putea s constea n orice act prin care a fost cauzat o
durere sau suferin mare, fie ea psihic sau fizic; n astfel de
dureri sau suferine cauzate unei persoane fie prin instigarea ori cu
consimmntul sau achiesarea unui oficial public sau a altei
persoane ce acioneaz n calitate oficial; dureri sau suferine ce nu
provin doar din i nici nu sunt inerente sau incidentale unor
sanciuni licite. Mens rea (intenia criminal) se poate determina n
funcie de natura proprie a torturii i pe baza articolului 1 a Conveniei
din 1984, care n mare msur a devenit parte a dreptului cutumiar,
care prevede c generarea de suferine sau dureri trebuie s fie fcut
cu intenie. Ca urmare, reiese c intenia criminal (dolus) este cerut
ntotdeauna pentru ca tortura s constituie crim internaional. Alte
forme de vinovie (nechibzuin, neglijen) nu sunt suficiente
pentru a exista aceast infraciune.
CAIET DE SEMINAR
43
3. Terorismul
3.1. Noiunea de terorism. Dei problema pedepsirii terorismului ca
infraciune a fost dezbtut n cadrul Organizaiei Naiunilor Unite
timp de mai mult de 30 de ani dup cel de-al doilea rzboi mondial,
statele nu au fost capabile s convin asupra unei definiii a
terorismului. rile n curs de dezvoltare s-au situat ferm asupra
punctului de vedere c terorismul nu include actele de violen din
cadrul luptelor pentru eliberare, adic actele svrite de indivizi sau
grupuri ce lupt pentru a obine autodeterminarea. Trile dezvoltate au
susinut la rndul lor ca nici un tratat ce interzice terorismul nu ar
putea fi adoptat n afara motivelor istorice, economice, sociale sau
politice ce justific terorismul.
Ca urmare, o parte imortant a doctrinei i a diplomaiei a adoptat
punctul de vedere potrivit cruia de vreme ce statele negociaz nc cu
privire la adoptarea unei definiii a terorismului terorismul nu poate fi
incriminat de dreptul internaional. De aceea, dei indivizii pot fi
calificai drept infractori-teroriti svrind forme specifice ale
terorismului ce sunt interzise prin tratate - spre exemplu, deturnarea
unor aeronave, aciuni ndreptate mpotriva unor persoane protejate
prin legea internaional, cum sunt agenii diplomatici, luarea de
ostatici, aciuni mpotriva siguranei navigaiei maritime, acte de
terorism cu bomb, finanarea terorismului - terorismul per se nu
este o infraciune distinct potrivit dreptului cutumiar internaional.
Nu considerm c acest punct de vedere este corect. O definiie a
terorismului exist deja, iar fenomenul este reglementat la nivelul
dreptului internaional cutumiar penal. Terorismul este expres interzis
prin numeroase tratate, admis fr definiie dar i fr calificare. Spre
exemplu, articolul 33(1) al Conveniei a IV-a din 1949 de la Geneva,
prevede c pedepsele colective i toate msurile asemntoare de
intimidare sau de terorism sunt interzise. n mod asemntor,
articolul 4(2)(d) al celui de-al doilea Protocol Adiional din 1977,
privitor la conflictele armate interne, interzice actele de terorism
oricnd i n orice loc. Alte exemple, sunt articolul 4 al Statutului

Tribunalului pentru Rwanda, care urmrind formularea celui de-al
doilea Protocol Adiional, investete Tribunalul cu jurisdicie privitor
la actele de terorism sau actele de teroare, fr a meniona n
detaliu ce anume se nelege prin acestea. O asemenea abordare se
explic prin faptul c intenia realizatorilor actului a fost de a fi
impariali cu privire la ceea ce se poate nelege prin asemenea acte. n
mod deliberat sau fr intenie, acetia s-au referit la o noiune
general evideniat de prevederile tratatului i care este de asemenea
consacrat de regulile cutumiare.
n 1999 Adunarea General a Organizaiei Naiunilor Unite a
adoptat Convenia Internaional privind Suprimarea Finanrii
Terorismului (Rezoluia Adunrii Generale numrul 54/109 - 9
decembrie), ce nu doar c interzice anumite acte de terorism, dar
consacr i o definiie a terorismului. Aceast definiie are dou
semnificaii principale: n primul rnd, articolul 2(a) se refer la actele
interzise prin alte nou tratate enumerate n Anex 1; n al doilea rnd,
n articolul 2(1)(b) se prevede o soluie ce completeaz definiia prin
referire anterioar i menioneaz c terorismul este: Orice [] act
prin care se urmrete cauzarea morii sau prejudicii corporale grave
civililor sau oricror alte persoane ce nu i-au parte activ la ostiliti
n cazul unui conflict armat, atunci cnd scopul unui asemenea act,
prin natura sau contextul su, este de a intimida populaia, sau de a
fora un guvern sau o organizaie internaional de a face sau de a se
abine de la svrirea unui act.
n mod surprinztor, Convenia Arab privind Suprimarea
Terorismului din 1998 definete actele teroriste la articolul 1(2) n
1
Anexa enumer urmtoarele acte internaionale: Convenia privind atacul

ilicit al aparatelor de zbor (1970); Convenia de la Montreal privind actele
ilicite mpotriva securitii Aviaiei Civile (1971); Convenia privind crimele
mpotriva persoanelor protejate internaional (1971); Convenia privind
luarea de ostatici (1979); Convenia privind protecia Materialelor Nucleare
(1980); Convenia mpotriva violenei pe aeroporturile aviaiei civile (1988);
Convenia privind actele ilicite mpotriva securitii navigaiei maritime i
Protocolul la aceasta privind platformele fixe (1988); Convenia privind
suprimarea atacurilor teroriste cu bomb (1977). Aceast enumerare poate fi
amendat (a se vedea articolul 23).
CAIET DE SEMINAR
45
linii asemntoare, iar aceast definiie a fost nsuit n practica

statelor. Numeroase legi naionale interzic expres terorismul n
termeni asemntori, iar Curtea Suprem a Canadei n cazul Suresh a
reinut c aceast definiie cuprinde esena a ceea ce lumea nelege
prin terorism. Este recunoscut faptul c situaiile speciale privitoare
la limitele activitilor teroriste vor provoca inevitabil nenelegeri i
c Parlamentul nu este mpiedicat s adopte mai multe detalii sau
definiii diferite ale terorismului dar totui a reinut c definiia era
suficient de precis pentru a fi pus n aplicare, legal i
constituional i, ca urmare, pentru a fi folosit la interpretarea
Actului de Canadian de Imigrare. Curtea a mai artat c termenul
terorism nu este neaprat ambiguu chiar dac semnificaia sa
deplin [] trebuie determinat pe baze foarte largi.
n concluzie au fost elaborate acorduri importante au fost
elaborate cu privire la o definiie general a terorismului care este
acceptabil i suficient de clar care trateaz infraciunea nu doar ca
un domeniu al obligaiilor convenionale, dar i ca un domeniu al
dreptului cutumiar internaional. Dar, dei exist un consens n
continu cretere asupra definirii fr rezerve a terorismului,
realizatorii Statutului Tribunalului Penal Internaional au decis s nu
includ aceast infraciune printre cele asupra crora Curtea s-i
exercite jurisdicia, motivnd n principal aa-zisa lips a
consimmntului statelor. Alte motive ce sprijin aceast soluie sunt
faptul c includerea infraciunii ar avea drept rezultat politizarea
Curii, sau c aceasta nu este o ofens suficient de grav i, n sfrit,
c terorismul va fi mult mai cercetat i urmrit de ctre procurori la
nivel naional, sub coordonarea statelor dac este cazul.
3.2. Terorismul i dreptul internaional penal. Infraciunea de
terorism internaional are trei elemente principale:
- actele prin care se realizeaz infraciunea de terorism trebuie s
constituie un delict penal potrivit majoritii sistemelor de drept
naionale (spre exemplu, agresiunea, uciderea, rpirea, luarea de
ostatici, antajul, atacul cu bomb, tortura, incendierea etc.);
- actele trebuie s aib ca scop insuflarea terorii (adic, teama,
intimidarea) prin intermediul unor aciuni violente sau ameninarea
mpotriva statului, a unor grupuri de persoane publice sau private;
- acestea trebuie motivate politic, religios sau ntr-un alt fel ideologic,
iar nu motivate n scopuri private.
n orice caz se poate spune c terorismul are un caracter
cameleonic deoarece se poate manifesta n numeroase i variate
forme. De aceea nu este surprinztor faptul c acesta se poate regsi
printre diferite categorii de infraciuni. n funcie de circumstane
terorismul poate s aib semnificaia unei crime de rzboi (dac va
corespunde actus reus i mens rea), sau o crim mpotriva umanitii
(dac elementele obiective i subiective se regsesc), sau o
infraciune internaional distinct. Este de menionat, de asemenea,
c protejarea victimei va depinde n mare msur de categoria de
crime n care se includ aciunile teroriste. Actele teroriste incriminate
ca i crime de rzboi trebuie s fie ndreptate mpotriva civililor sau
bunurilor acestora. Actele teroriste ce cad n categoria crimelor
mpotriva umanitii sunt n general incriminate dac acestea au ca
int civili. Acest punct de vedere este reflectat de Statutele
Tribunalelor Penale dei exist opinii n sensul c aceste reglementri
sunt n contradicie cu dreptul cutumiar. n sfrit, cnd actele teroriste
pot fi calificate ca i infraciuni internaionale de terorism, acestea
sunt interzise indiferent de inta acestora. Caracteristicile specifice ale
crimelor de rzboi i ale crimelor mpotriva umanitii au fost deja
discutate n seciunile A i B, astfel c n acest moment va fi analizat
doar terorismul ca infraciune distinct. Oricum, toate cele trei
categorii prezint aceleai caracteristici principale.
n primul rnd, toate tipurile de infraciuni trebuie s prezinte un
element de internaionalitate: actele teroriste trebuie s prezinte o
legtur fie cu un conflict armat intern fie cu un conflict armat
internaional; trebuie s aib o asemenea anvergur nct s prezinte
trsturile unei infraciuni mpotriva umanitii; sau acestea trebuie s
implice autoriti ale statului i s se manifeste ntr-o dimensiune
transnaional, prin aceea c actele nu trebuie s fie limitate la
teritoriul unui singur stat i s se rsfrng i s pun n pericol
securitatea altor state ntr-o msur semnificativ. Acest element de
internaionalitate este evideniat de prevederile tratatelor
internaionale, ale cror reguli nu se aplic terorismului domestic.
O alt trstur general este c actele teroriste sunt fapte penale
indiferent dac sunt svrite de indivizi ce acioneaz n calitate de
CAIET DE SEMINAR
47
particulari (n general ca membri ai unei grupri teroriste sau ai unei

organizaii) sau de ctre oficiali ai statului. n ambele situaii poate s
se angajeze att rspunderea statului ct i rspunderea penal
individual. n prima situaie, statul poate fi rspunztor pe plan
internaional dac a aderat, sau a ncurajat ori tolerat activiti pe
teritoriul su pentru svrirea unor acte de terorism n afara
frontierelor sale. n al doilea caz, statele n favoarea crora agenii au
svrit actele teroriste pot s rspund internaional pentru violarea
normelor dreptului cutumiar internaional sau a oricror reguli
convenionale n vigoare prin care sunt declarate ca fiind ilicite
organizarea, instigarea, asistarea, finanarea sau participarea la acte
teroriste pe teritoriul altor state.
3.3. Terorismul ca infraciune internaional distinct. Nu toate
actele teroriste sunt i crime internaionale. Activitile teroriste ce se
petrec n interiorul unui stat sunt delicte penale sancionate potrivit
legii statului n cauz. Dei unele state ar putea fi legate prin obligaii
convenionale internaionale pentru a coopera n identificarea,
acuzarea i pedepsirea fptuitorilor aciunilor teroriste, o asemenea
situaie nu face ca actul terorist domesticic s fie un delict
internaional.
Actele teroriste au valoarea unei infraciuni distincte atunci
cnd:
- efectele acestora nu sunt limitate la un singur stat i transced
frontierele naionale prin persoanele implicate, mijloacele utilizate, ori
violena pe care o implic;
- sunt sprijinite, tolerate sau ncurajate de statul unde organizaia
terorist este localizat, sau de un stat strin. Acest element de sprijin
etatic, tolerare etatic sau ncurajare etatic (spre exemplu, datorat
incapacitii statului de a eradica organizaia terorist), este specific n
considerarea unui delict ca fiind crim internaional deoarece tocmai
acest element transform actul dintr-o activitate criminal asupra
creia statele pot s ia msuri prin cooperare bilateral sau
multilateral, ntr-o crim internaional;
- sunt acte ce privesc ntreaga comunitate internaional i sunt o
ameninare la adresa pcii;
- acestea sunt foarte grave sau foarte extinse.
Aceste ultime trsturi au fost ndeosebi subliniate n rezoluia

Consiliului de Securitate, numrul 1368 (12 septembrie 2001),
adoptat ca urmare a atacurilor teroriste din New York i Washington.
Rezoluia condamn explicit i fr echivoc n termenii cei mai duri
atacurile teroriste oribile ce s-au petrecut la 11 septembrie 2001 n
New York, Washington DC i Pennsylvania i consider aceste acte,
ca orice alt act de terorism internaional, o ameninare la adresa
pcii i securitii internaionale. Faptul c acele acte ce prezint
asemenea trsturi pot fi considerate drept crime internaionale este de
asemenea subliniat de aceast rezoluie, ce cheam toate statele
pentru a conlucra n vederea aducerii imediate a fptuitorilor n faa
justiiei, a organizatorilor i sponsorilor acestor atacuri teroriste; cei
responsabili cu sprijinirea, asistarea sau adpostirea fptuitorilor,
organizatorilor i sponsorilor acestor acte vor fi fcui rspunztori
pentru aceasta. O recomandare identic a fost adresat de Adunarea
General n aceeai zi prin rezoluia numrul 56/1.
Elementele infraciunii internaionale de terorism actus reus i
mens rea au fost tratate anterior i de aceea nu se mai impune o
analiz n acest moment. Dar trebuie amintit necesitatea existenei
unei intenii specifice scopul de a rspndi teroarea (adic fric i
intimidare) i de aceea victimele unui act terorist pot fi att civili ct i
funcionari publici, inclusiv personal militar.
Repulsia general mpotriva infraciunii de terorism, manifestat
prin nmulirea declaraiilor i lurilor de poziie din partea statelor, a
rezoluiilor organizaiilor internaionale i a aciunilor multilaterale
sau unilaterale luate de ctre state pentru a combate activitile
teroriste, dovedesc faptul c terorismul internaional, astfel cum a fost
definit adineauri, este n prezent ntr-adevr o infraciune interzis de
dreptul cutumiar internaional i c, n consecin, orice stat este
ndreptit legal s cear judecarea fptuitorilor unor astfel de acte de
terorism ce s-au petrecut pe teritoriul su.
CAIET DE SEMINAR
49
VII. CONCLUZII
Este evident c dreptul internaional penal este un domeniu n
continu dezvoltare a dreptului internaional public iar aceasta este
consecina nevoii de a se fixa o rspundere efectiv i riguroas n
cazul atrocitilor ce se comit fie n timp de rzboi fie n timp de pace.
Jurisprudena diferitelor tribunale penale internaionale ad hoc a
contribuit la structurarea conceptelor generale ale acestei ramuri de
drept, adic la definirea diferitelor elemente subiective ale
infraciunilor, a diferitelor mijloace de svrire a unei infraciuni
(cum sunt autoratul, complicitatea, favorizarea sau rspunderea
superiorilor), sau cu privire la drepturile de aprare (restrngerile
ilicite, necesitatea etc.). De asemenea a contribuit la o mai bun i mai
riguroas abordare a diferitelor categorii de crime. O alt contribuie
important a fost adus de Statutul Tribunalului Penal Internaional,
care este primul tratat internaional ce consacr principiile dreptului
penal internaional i anumite pri importante ale domeniului general
a acestei ramuri juridice. Elementele infraciunii consacrate de
Statutul Tribunalului Penal Internaional i prezentate detaliat n
documentul adoptat de Conferina Statelor Pri enumer obiectul
diferitelor categorii de crime internaionale, adic a crimelor de
rzboi, crimelor mpotriva umanitii i genocidul. Regulile
Procedurale i de Prob adoptate i implementate de Tribunalul pentru
Yugoslavia i de Tribunalul pentru Rwanda, precum i cele adoptate
de Conferina Statelor Pri la Statutul Tribunalului Penal
Internaional, constituie corpul de reguli ce reglementeaz procedura
internaional. De aceea, dreptul penal internaional este pe punctul de

a deveni o ramur complet a dreptului internaional public.
BIBLIOGRAFIE
JURISPRUDENA INSTANELOR INTERNAIONALE
1. Tribunalul Militar Internaional de la Nrnberg
Procesul Marilor Criminali de Rzboi, 1945-1946
2. Curtea Internaional de Justiie
Rezerve la Convenia privind prevenirea i pedepsirea
crimei de genocid, Aviz consultativ, 1951
Activiti militare i paramilitare n i mpotriva Nicaragua,
Nicaragua versus Statele Unite ale Americii, 1986
Aplicarea Conveniei privind prevenirea i pedepsirea
crimei de genocid, Bosnia i Heregovina versus Serbia i
Muntenegru, 1993
3. Tribunalul Penal Internaional pentru fosta Iugoslavie
Procurorul versus Dusko Tadi, cauza nr. IT-94-1-T -7 Mai
1997
Procurorul versus Zejnil Delali, Zdravko Muci, Hazim
Deli, Esad Lando, cauza nr. IT-96-21-T - 16 noiembrie 1998
CAIET DE SEMINAR
51
Procurorul versus Anto Furundija, Judgement, cauza nr. IT95-17/1-T - 10 decembrie 1998
Procurorul versus Dragoljub Kunarac, Radomir Kovac i
Zoran Vukovi, cauza nr. IT-96-23-T & IT-96-23/1-T - 22
februarie 2001
Procurorul versus Radislav Krsti, cauza nr. IT-98-33-T - 2
august 2001
4. Tribunalul Penal Internaional pentru Rwanda
Procurorul versus Jean Paul Akayesu, cauza nr. ICTR 96-4-T
- 2 septembrie 1998
Procurorul versus Clment Kayishema i Obed Ruzindana,
cauza nr. ICTR-95-1-T - 21 mai 1999
Procurorul versus Alfred Musema, cauza nr. ICTR-96-13-A 27 ianuarie 2000
JURISPRUDENA INSTANELOR NAIONALE
1. Australia
nalta Curte a Australiei
Alec Kruger versus The Commonwealth of Australia, cauza
nr. M21, 1995
2. Canada
Curtea Suprem a Canadei
Manickavasagam Suresh versus Canada (Ministry of
Citizenship and Immigration), 2002
3. Elveia
Tribunalul Militar de Apel Geneva
Procurorul versus Fulgence Niyonteze, 2000
4. Germania
nalta Curte Regional Dsseldorf
Procurorul versus Nikola Jorgi, 1997

Curtea Federal de Justiie
Procurorul versus Maksim Sokolovi, 3 StR 372/00, 2001
5. Israel
Curtea Districtual Tel Aviv
cauza Engister, 1951
Curtea Districtual Ierusalim
Procurorul General al Israelului versus Adolf Eichmann,
1961
Curtea Suprem a Israelului
Adolf Eichmann versus Procurorul General al Israelului,
1962
6. Polonia
Tribunalul Naional Suprem Varovia
cauza bersturmbannfhrer Rudolf Ferdinand
comandant al lagrului de la Auschwitz, 1947
Hss,
TRATATE, CRI, MONOGRAFII

A. CASSESE, International Criminal Law, Oxford University Press,
Oxford, 2003
A. CASSESE, P. GAETA, I. Jones, The Rome Statute of the
International Criminal Court, Oxford, Oxford University Press, 2002
Y. DINSTEIN, International Criminal Law / Israel Yearbook of
Human Rights, 5
G. KIRK MCDONALD, G.I. SWAAK-GOLDMAN, Substantive and
Procedural Aspects of International Criminal Law, Kluwer, Haga,
2000
CAIET DE SEMINAR
53
STATUTUL DE LA ROMA AL CURII PENALE

INTERNAIONALE
PREAMBUL
Statele parti la prezentul statut,
constiente ca toate popoarele sunt unite prin legaturi stranse, iar
culturile lor formeaza un patrimoniu comun si preocupate de faptul ca
acest mozaic delicat ar putea fi distrus in orice moment,
avand in constiinta ca in cursul acestui secol milioane de copii, de
femei si de barbati au fost victime ale unor atrocitati care sfideaza
imaginatia si lezeaza profund constiinta umana,
recunoscand ca prin crimele de o asemenea gravitate se ameninta
pacea, securitatea si bunastarea lumii,
afirmand ca cele mai grave crime care privesc ansamblul
comunitatii internationale nu pot ramane nepedepsite si ca reprimarea
lor trebuie sa fie asigurata efectiv prin masuri luate in cadrul national
si prin intarirea cooperarii internationale,
determinate sa puna capat impunitatii autorilor acestor crime si sa
coopereze astfel pentru prevenirea unor noi crime,
reamintind ca este de datoria fiecarui stat sa supuna jurisdictiei sale
penale pe responsabilii de crime internationale, reafirmand scopurile
si principiile Cartei Natiunilor Unite si, in special, ca toate statele
trebuie sa se abtina de a recurge la amenintarea sau folosirea fortei, fie
impotriva integritatii teritoriale sau independentei politice a vreunui
stat, fie in orice alt mod incompatibil cu scopurile Natiunilor Unite,
subliniind in aceasta privinta ca nimic din prezentul statut nu poate
fi interpretat ca autorizand un stat parte sa intervina intr-un conflict
armat sau in afacerile interne ale unui alt stat,
determinate ca, in aceste scopuri si in interesul generatiilor prezente
si viitoare, sa infiinteze o curte penala internationala permanenta si
independenta, in relatie cu sistemul Natiunilor Unite, avand
competenta in legatura cu crimele cele mai grave care privesc

ansamblul comunitatii internationale,
subliniind ca aceasta curte penala internationala la infiintarea careia
se refera prezentul statut este complementara jurisdictiilor penale
nationale,
hotarate sa garanteze in mod durabil respectarea si realizarea
justitiei internationale,
au convenit cele ce urmeaza:
CAP. 1
Infiintarea Curtii
ART. 1
Curtea
Se infiinteaza o Curte penala internationala (Curtea) ca institutie
permanenta, care poate sa isi exercite competenta fata de persoane
pentru crimele cele mai grave, avand un rasunet international in sensul
prezentului statut. Ea este complementara jurisdictiilor penale
nationale. Competenta si functionarea sa sunt reglementate de
dispozitiile prezentului statut.
ART. 2
Legatura Curtii cu Natiunile Unite
Curtea este legata de Natiunile Unite printr-un acord care trebuie sa
fie aprobat de Adunarea statelor parti la prezentul statut, apoi incheiat
de presedintele Curtii in numele acesteia.
ART. 3
Sediul Curtii
1. Curtea isi are sediul la Haga, in Olanda (statul gazda).
2. Curtea si statul gazda convin asupra unui acord de sediu care
trebuie sa fie aprobat de Adunarea Statelor Parti, apoi incheiat de
presedintele Curtii in numele acesteia.
3. Daca socoteste de cuviinta, Curtea poate sa functioneze intr-un
alt loc potrivit dispozitiilor prezentului statut.
ART. 4
Regimul si competentele juridice ale Curtii
1. Curtea are personalitate juridica internationala. Ea are, de
asemenea, capacitatea juridica necesara pentru a-si exercita functiile si
indeplini misiunea.
2. Curtea poate sa isi exercite functiile si competentele, potrivit
prezentului statut, pe teritoriul oricarui stat parte, iar printr-o conventie
in acest scop, pe teritoriul oricarui alt stat.
CAP. 2
Competenta, admisibilitate si drept aplicabil
CAIET DE SEMINAR
55
ART. 5
Crimele care intra in competenta Curtii
1. Competenta Curtii este limitata la crimele cele mai grave care
privesc ansamblul comunitatii internationale. In baza prezentului
statut Curtea are competenta in ceea ce priveste urmatoarele crime:
a) crima de genocid;
b) crimele impotriva umanitatii;
c) crimele de razboi;
d) crima de agresiune.
2. Curtea isi va exercita competenta in ceea ce priveste crima de
agresiune cand va fi adoptata o dispozitie conform art. 121 si 123, care
va defini aceasta crima si va fixa conditiile exercitarii competentei
Curtii in ceea ce o priveste. Aceasta dispozitie va trebui sa fie
compatibila cu dispozitiile pertinente ale Cartei Natiunilor Unite.
ART. 6
Crima de genocid
In scopurile prezentului statut, prin crima de genocid se intelege
oricare dintre faptele mentionate mai jos, savarsita cu intentia de a
distruge, in intregime sau in parte, un grup national, etnic, rasial sau
religios, si anume:
a) uciderea de membri ai grupului;
b) vatamarea grava a integritatii fizice sau mintale privind membri
ai grupului;
c) supunerea cu intentie a grupului unor conditii de existenta care sa
antreneze distrugerea sa fizica totala sau partiala;
d) masuri vizand impiedicarea nasterilor in sanul grupului;
e) transferarea fortata de copii apartinand unui grup in alt grup.
ART. 7
Crime impotriva umanitatii
1. In scopurile prezentului statut, prin crima impotriva umanitatii se
intelege una dintre faptele mentionate mai jos, cand aceasta este
comisa in cadrul unui atac generalizat sau sistematic lansat impotriva
unei populatii civile si in cunostinta de acest atac:
a) omorul;
b) exterminarea;
c) supunerea la sclavie;
d) deportarea sau transferarea fortata de populatie;
e) intemnitarea sau alta forma de privare grava de libertate fizica, cu
violarea dispozitiilor fundamentale ale dreptului international;
f) tortura;
g) violul, sclavajul sexual, prostitutia fortata, graviditatea fortata,

sterilizarea fortata sau orice alta forma de violenta sexuala de o
gravitate comparabila;
h) persecutarea oricarui grup sau a oricarei colectivitati
identificabile din motive de ordin politic, rasial, national, etnic,
cultural, religios sau sexual, in sensul paragrafului 3, ori in functie de
alte criterii universal recunoscute ca inadmisibile in dreptul
international, in corelare cu orice act prevazut in prezentul paragraf
sau orice crima de competenta Curtii;
i) disparitiile fortate de persoane;
j) crima de apartheid;
k) alte fapte inumane cu caracter analog cauzand cu intentie
suferinte mari sau vatamari grave ale integritatii fizice ori ale sanatatii
fizice sau mintale.
2. In scopurile paragrafului 1;
a) prin atac indreptat impotriva unei populatii civile se intelege
comportamentul care consta in comiterea multipla de acte vizate la
paragraful 1 impotriva oricarei populatii civile, in aplicarea sau in
sprijinirea politicii unui stat ori a unei organizatii avand ca scop un
asemenea atac;
b) prin exterminare se intelege indeosebi fapta de a impune cu
intentie conditii de viata, ca privarea accesului la hrana si la
medicamente, cu scopul de a antrena distrugerea unei parti a
populatiei;
c) prin supunerea la sclavie se intelege fapta de a exercita asupra
unei persoane unul sau ansamblul atributelor legate de dreptul de
proprietate, inclusiv in cadrul traficului de fiinte umane, in special de
femei si copii;
d) prin deportare sau transfer fortat de populatie se intelege fapta de
a deplasa in mod fortat persoane, expulzandu-le sau prin alte mijloace
coercitive, din regiunea in care ele se afla legal, fara motive admise in
dreptul international;
e) prin tortura se intelege fapta de a cauza cu intentie durere sau
suferinte acute, fizice sau mintale, unei persoane care se afla sub paza
sau controlul faptuitorului; intelesul acestui termen nu se extinde la
durerea sau suferintele rezultand exclusiv din sanctiuni legale, care
sunt inerente acestor sanctiuni sau ocazionate de ele;
CAIET DE SEMINAR
57
f) prin graviditate fortata se intelege detinerea ilegala a unei femei

insarcinate in mod fortat, cu intentia de a modifica compozitia etnica a
unei populatii sau de a comite alte violari grave ale dreptului
international. Aceasta definitie nu poate in nici un fel sa fie
interpretata ca avand o incidenta asupra legilor nationale referitoare la
graviditate;
g) prin persecutie se intelege denegarea cu intentie si grav de
drepturi fundamentale cu violarea dreptului international, din motive
legate de identitatea grupului sau colectivitatii care face obiectul
acesteia;
h) prin crima de apartheid se intelege fapte inumane analoage celor
vizate la paragraful 1, comise in cadrul unui regim institutionalizat de
oprimare sistematica si de dominare a unui grup rasial asupra oricarui
alt grup rasial sau oricaror alte grupuri rasiale si cu intentia de a
mentine acest regim;
i) prin disparitii fortate de persoane se intelege cazurile in care
persoanele sunt arestate, detinute sau rapite de catre un stat ori o
organizatie politica sau cu autorizarea, sprijinul ori asentimentul
acestui stat sau al acestei organizatii, care refuza apoi sa admita ca
aceste persoane sunt private de libertate sau sa dezvaluie soarta care le
este rezervata ori locul unde se afla, cu intentia de a le sustrage
protectiei legii pe o perioada prelungita.
3. In scopurile prezentului statut, prin termenul sex se intelege unul
sau celalalt sex, masculin ori feminin, dupa contextul societatii. El nu
implica nici un alt sens.
ART. 8
Crime de razboi
1. Curtea are competenta in ceea ce priveste crimele de razboi,
indeosebi cand aceste crime se inscriu intr-un plan sau o politica ori
cand ele fac parte dintr-o serie de crime analoage comise pe scara
larga.
2. In scopurile statutului, prin crime de razboi se intelege:
a) infractiunile grave la conventiile de la Geneva din 12 august
1949, si anume oricare dintre faptele mentionate mai jos, daca ele se
refera la persoane sau bunuri protejate de dispozitiile conventiilor de
la Geneva:
(i) omuciderea intentionata;
(ii) tortura si tratamentele inumane, inclusiv experientele biologice;
(iii) fapta de a cauza cu intentie suferinte mari sau de a vatama grav

integritatea fizica ori sanatatea;
(iv) distrugerea si insusirea de bunuri, nejustificate de necesitati
militare si executate pe scara larga intr-un mod ilicit si arbitrar;
(v) fapta de a constrange un prizonier de razboi sau o persoana
protejata sa serveasca in fortele unei puteri inamice;
(vi) fapta de a priva cu intentie un prizonier de razboi sau oricare
alta persoana protejata de dreptul sau de a fi judecata regulamentar si
impartial;
(vii) deportarea sau transferul ilegal ori detentia ilegala;
(viii) luarea de ostatici;
b) celelalte violari grave ale legilor si cutumelor aplicabile
conflictelor armate internationale in cadrul stabilit al dreptului
international, si anume una dintre faptele ce urmeaza:
(i) fapta de a lansa intentionat atacuri impotriva populatiei civile in
general sau impotriva civililor care nu participa direct la ostilitati;
(ii) fapta de a lansa intentionat atacuri impotriva bunurilor cu
caracter civil, adica a celor care nu sunt obiective militare;
(iii) fapta de a lansa intentionat atacuri impotriva personalului,
instalatiilor, materialului, unitatilor sau vehiculelor folosite in cadrul
unei misiuni de ajutor umanitar sau de mentinere a pacii conform
Cartei Natiunilor Unite, cu conditia ca acestea sa aiba dreptul la
protectia pe care dreptul international al conflictelor armate o
garanteaza civililor si bunurilor cu caracter civil;
(iv) fapta de a lansa intentionat un atac stiind ca el va cauza in mod
incidental pierderi de vieti omenesti in randul populatiei civile, raniri
ale persoanelor civile, pagube bunurilor cu caracter civil sau daune
extinse, de durata si grave, mediului inconjurator care ar fi vadit
excesive in raport cu ansamblul avantajului militar concret si direct
asteptat;
(v) fapta de a ataca sau bombarda, prin orice mijloace, orase, sate,
locuinte sau constructii care nu sunt aparate si care nu sunt obiective
militare;
(vi) fapta de a omori sau de a rani un combatant care, dupa ce a
depus armele sau nemaiavand mijloace de a se apara, s-a predat fara
conditii;
CAIET DE SEMINAR
59
(vii) fapta de a utiliza pe nedrept pavilionul parlamentar, drapelul

sau insignele militare si uniforma inamicului sau ale Organizatiei
Natiunilor Unite, precum si semnele distinctive prevazute de
conventiile de la Geneva si, facand aceasta, de a cauza pierderi de
vieti omenesti sau raniri grave;
(viii) transferarea, direct sau indirect, de catre o putere ocupanta, a
unei parti a populatiei sale civile, in teritoriul pe care ea il ocupa, sau
deportarea ori transferarea in interiorul sau in afara teritoriului ocupat
a totalitatii sau a unei parti a populatiei din acest teritoriu;
(ix) fapta de a lansa intentionat atacuri impotriva cladirilor
consacrate religiei, invatamantului, artei, stiintei sau actiunii
caritabile, monumentelor istorice, spitalelor si locurilor unde bolnavii
sau ranitii sunt adunati, cu conditia ca aceste constructii sa nu fie
obiective militare;
(x) fapta de a supune persoanele unei parti adverse cazute in puterea
sa la mutilari ori la experiente medicale sau stiintifice de orice fel,
care nu sunt motivate de un tratament medical, dentar sau spitalicesc,
nici efectuate in interesul acestor persoane, ci care atrag moartea
acestora sau le pun grav sanatatea in pericol;
(xi) fapta de a omori sau rani prin tradare indivizi apartinand
natiunii sau armatei inamice;
(xii) fapta de a declara ca nu va fi indurare pentru invinsi;
(xiii) fapta de a distruge sau de a confisca bunurile inamicului, in
afara de cazurile in care aceste distrugeri sau confiscari ar fi imperios
ordonate de necesitatile razboiului;
(xiv) fapta de a declara stinse, suspendate sau inadmisibile in
justitie drepturile si actiunile cetatenilor partii adverse;
(xv) fapta unui beligerant de a constrange cetatenii partii adverse sa
ia parte la operatiunile de razboi indreptate impotriva tarii lor, chiar
daca ei erau in serviciul acestui beligerant inainte de inceperea
razboiului;
(xvi) jefuirea unui oras sau a unei localitati, chiar luate cu asalt;
(xvii) fapta de a utiliza otrava sau arme otravitoare;
(xviii) fapta de a utiliza gaze asfixiante, toxice sau asimilate si orice
lichide, materii sau procedee analoage;
(xix) fapta de a utiliza gloante care se dilata sau se aplatizeaza cu

usurinta in corpul uman, cum sunt gloantele al caror invelis dur nu
acopera in intregime mijlocul sau sunt perforate de taieturi;
(xx) fapte de a folosi arme, proiectile, materiale si metode de lupta
de natura sa cauzeze daune de prisos sau suferinte inutile ori de a
actiona fara discriminare cu violarea dreptului international al
conflictelor armate, cu conditia ca aceste arme, proiectile, materiale si
metode de lupta sa faca obiectul unei interdictii generale si ca ele sa
fie inscrise intr-o anexa a prezentului statut, pe cale de amendament
adoptat potrivit dispozitiilor art. 121 si 123;
(xxi) atingerile aduse demnitatii persoanei, indeosebi tratamentele
umilitoare si degradante;
(xxii) violul, sclavajul sexual, prostitutia fortata, graviditatea
fortata, astfel cum aceasta a fost definita la art. 7 paragraful 2 lit. f),
sterilizarea fortata sau orice alta forma de violenta sexuala constituind
o infractiune grava la conventiile de la Geneva;
(xxiii) fapta de a utiliza prezenta unui civil sau a unei alte persoane
protejate pentru a evita ca anumite puncte, zone sau forte militare sa
nu fie tinta operatiunilor militare;
(xxiv) fapta de a lansa intentionat atacuri impotriva cladirilor,
materialului, unitatilor si mijloacelor de transport sanitar si a
personalului care foloseste, conform dreptului international, semnele
distinctive prevazute de conventiile de la Geneva;
(xxv) fapta de a infometa in mod deliberat civili, ca metoda de
razboi, privandu-i de bunurile indispensabile supravietuirii, inclusiv
impiedicandu-i intentionat sa primeasca ajutoarele prevazute de
conventiile de la Geneva;
(xxvi) fapta de a proceda la recrutarea si inrolarea copiilor de varsta
mai mica de 15 ani in fortele armate nationale sau de a-i face sa
participe activ la ostilitati;
c) in caz de conflict armat care nu prezinta un caracter international,
violarile grave ale art. 3, comun celor 4 Conventii de la Geneva din 12
august 1949, si anume oricare dintre faptele mentionate mai jos,
comise impotriva persoanelor care nu participa direct la ostilitati,
inclusiv membrii fotrelor armate care au depus armele si persoanele
care au fost scoase in afara luptei din cauza bolii, ranirii, detentiei sau
din orice alta cauza:
CAIET DE SEMINAR
61
(i) atentatele la viata si la integritatea corporala, mai ales omorul

sub toate formele sale, mutilarile, tratamentele cu cruzime si tortura;
(ii) atingerile aduse demnitatii persoanei, mai ales tratamentele
umilitoare si degradante;
(iii) luarile de ostatici;
(iv) condamnarile pronuntate si executiile efectuate fara o judecata
prealabila, date de un tribunal legal constituit si cu respectarea
garantiilor judiciare general recunoscute ca indispensabile;
d) lit. c) a paragrafului 2 se aplica conflictelor armate care nu
prezinta un caracter international si nu se aplica deci situatiilor de
tulburari sau tensiuni interne, cum sunt insurectia, actele izolate si
sporadice de violenta si actele de natura similara;
e) celelalte violari grave ale legilor si cutumelor aplicabile
conflictelor armate care nu prezinta un caracter international, in cadrul
stabilit de dreptul international, si anume oricare dintre urmatoarele
fapte:
(i) fapta de a lansa intentionat atacuri impotriva populatiei civile in
general sau impotriva persoanelor civile care nu participa direct la
ostilitati;
(ii) fapta de a lansa intentionat atacuri impotriva cladirilor,
materialelor, unitatilor si mijloacelor de transport sanitar si a
personalului care utilizeaza, conform dreptului international,
insemnele distinctive prevazute de conventiile de la Geneva;
(iii) fapta de a lansa atacuri deliberate impotriva personalului,
instalatiilor, materialului, unitatilor sau vehiculelor folosite in cadrul
unei misiuni de ajutor umanitar sau de mentinere a pacii, conform
Cartei Natiunilor Unite, cu conditia ca acestea sa aiba dreptul la
protectia pe care dreptul international al conflictelor armate il
garanteaza civililor si bunurilor cu caracter civil;
(iv) fapta de a lansa atacuri deliberate impotriva constructiilor
consacrate religiei, invatamantului, artei, stiintei sau actiunii
caritabile, monumentelor istorice, spitalelor si locurilor unde sunt
adunati bolnavi si raniti, cu conditia ca aceste cladiri sa nu fie
obiective militare;
(v) jefuirea unui oras sau a unei localitati, chiar luate cu asalt;
(vi) violul, sclavajul sexual, prostitutia fortata, graviditatea fortata,
astfel este definita la art. 7 paragraful 2 lit. f), sterilizarea fortata sau
orice alta forma de violenta sexuala constituind o violare grava a art. 3

comun celor 4 conventii de la Geneva;
(vii) fapta de a proceda la recrutarea si inrolarea copiilor in varsta
mai mica de 15 ani in fortele armate sau in grupari armate ori de a-i
face sa participe activ la ostilitati;
(viii) fapta de a ordona deplasarea populatiei civile pentru
considerente avand legatura cu conflictul, in afara cazurilor in care
securitatea civililor sau imperativele militare o cer;
(ix) fapta de a ucide sau a rani prin tradare un adversar combatant;
(x) fapta de a declara ca nu va exista indurare pentru invinsi;
(xi) fapta de a supune persoanele care sunt impotriva unei alte parti
la conflict, cazute in puterea sa, la mutilari sau experiente medicale ori
stiintifice care nu sunt nici motivate de un tratament medical dentar
sau spitalicesc, nici efectuate in interesul acestor persoane si care atrag
moartea acestora sau le pun in mod serios sanatatea in pericol;
(xii) fapta de a distruge sau de confisca bunurile unui adversar, in
afara de cazul in care aceste distrugeri sau confiscari sunt imperios
ordonate de necesitatile conflictului;
f) lit. e) a paragrafului 2 se aplica conflictelor armate care nu
prezinta un caracter international si nu se aplica deci situatiilor de
tulburari si de tensiuni interne, cum sunt insurectiile, actele izolate sau
sporadice de violenta sau alte acte de natura similara. Lit. e) a
paragrafului 2 se aplica conflictelor armate care opun in mod
prelungit, pe teritoriul unui stat, autoritatile guvernului acestui stat si
grupuri armate organizate sau grupuri armate organizate intre ele.
3. Nici o prevedere din paragraful 2 lit. c) si e) nu afecteaza
responsabilitatea unui guvern de a mentine sau restabili ordinea
publica in stat ori de a apara unitatea si integritatea teritoriala a
statului prin toate mijloacele legitime.
ART. 9
Elementele constitutive ale crimelor
1. Elementele constitutive ale crimelor ajuta Curtea sa interpreteze
si sa aplice art. 6, 7 si 8 ale prezentului statut. Ele trebuie sa fie
aprobate cu o majoritate de doua treimi din numarul membrilor
Adunarii statelor parti.
2. Amendamentele la elementele constitutive ale crimelor pot fi
propuse de:
a) un stat parte;
CAIET DE SEMINAR
63
b) judecatorii, care decid cu majoritate absoluta;

c) procurorul.
Amendamentele trebuie sa fie adoptate cu majoritatea de doua
treimi din numarul membrilor Adunarii statelor parti.
3. Elementele constitutive ale crimelor si amendamentele care se
raporteaza la ele sunt conforme prezentului statut.
ART. 10
Nici o dispozitie din prezentul capitol nu trebuie interpretata ca
limitand sau afectand in vreun fel regulile de drept international
existente sau in curs de elaborare, care privesc alte scopuri decat
prezentul statut.
ART. 11
Competenta ratione temporis
1. Curtea nu are competenta decat in privinta crimelor ce tin de
competenta sa, comise dupa intrarea in vigoare a prezentului statut.
2. Daca un stat devine parte la prezentul statut dupa intrarea in
vigoare a acestuia, Curtea nu poate sa isi exercite competenta decat cu
privire la crime comise dupa intrarea in vigoare a statutului pentru
acest stat, in afara de cazul in care acel stat face declaratia prevazuta la
art. 12 paragraful 3.
ART. 12
1. Un stat care devine parte la statut recunoaste prin aceasta
competenta Curtii cu privire la crimele prevazute la art. 5.
2. In cazurile prevazute la art. 13 lit. a) sau c) Curtea poate sa isi
exercite competenta daca unul dintre statele mentionate la lit. a) sau b)
ale prezentului paragraf sau ambele state sunt parti la prezentul statut
ori au recunoscut competenta Curtii conform paragrafului 3:
a) statul pe teritoriul caruia comportamentul in cauza s-a produs
sau, in cazul in care crima a fost comisa la bordul unei nave ori
aeronave, statul pavilionului ori statul de inmatriculare;
b) statul caruia persoana acuzata de crime ii este resortisant.
3. Daca recunoasterea competentei Curtii de catre un stat care nu
este parte la prezentul statut este necesara potrivit dispozitiilor
paragrafului 2, acest stat poate, prin declaratie depusa pe langa grefier,
sa consimta ca fata de crima in discutie Curtea sa isi exercite
competenta. Statul care a recunoscut competenta Curtii coopereaza cu
aceasta fara intarziere si fara exceptie, conform cap. IX.
ART. 13
Exercitarea competentei
Curtea poate sa isi exercite competenta fata de crimele prevazute la

art. 5, conform dispozitiilor prezentului statut:
a) daca o fapta in care una sau mai multe dintre aceste crime par sa
fi fost comise este deferita procurorului de catre un stat parte, cum
este prevazut la art. 14;
b) daca o fapta in care una sau mai multe dintre aceste crime par sa
fi fost comise este deferita procurorului de Consiliul de Securitate care
actioneaza in baza cap. VII al Cartei Natiunilor Unite; sau
c) daca procurorul a deschis o ancheta cu privire la crima in
discutie, in baza art. 15.
ART. 14
Transmiterea unei fapte de catre un stat parte
1. Oricare stat parte poate deferi procurorului o fapta in care una
sau mai multe crime ce sunt de competenta Curtii par sa fi fost comise
si sa roage procurorul sa ancheteze aceasta fapta pentru a stabili daca
una sau mai multe persoane identificate ar trebui sa fie acuzate pentru
aceste crime.
2. Statul care procedeaza la trimitere indica pe cat posibil
circumstantele pertinente ale cauzei si prezinta documentele
justificative de care dispune.
ART. 15
Procurorul
1. Procurorul poate deschide o ancheta din proprie initiativa, vazand
informatiile privind crimele care tin de competenta Curtii.
2. Procurorul verifica seriozitatea informatiilor primite. In acest
scop el poate cere informatii suplimentare statelor, organelor
Organizatiei Natiunilor Unite, organizatiilor inter-guvernamentale si
neguvernamentale sau altor surse demne de incredere pe care le
socoteste corespunzatoare si poate strange depozitii scrise sau orale la
sediul Curtii.
3. Daca considera ca exista motive intemeiate de a deschide o
ancheta, procurorul prezinta Camerei preliminare o cerere de
autorizare in acest sens, insotita de orice element justificativ obtinut.
Victimele pot fi reprezentate la Camera preliminara conform
Regulamentului de procedura si de probe.
4. Daca dupa examinarea cererii si a elementelor justificative care o
insotesc Camera preliminara considera ca se justifica deschiderea unei
anchete si ca pare sa fie de competenta Curtii cauza, Camera
CAIET DE SEMINAR
65
preliminara isi da autorizarea, fara prejudicierea deciziilor pe care

Curtea le va lua ulterior in materie de competenta si admisibilitate.
5. Un raspuns negativ al Camerei preliminare nu impiedica
procurorul sa prezinte in continuare o noua cerere bazandu-se pe noi
fapte si probe avand legatura cu aceeasi situatie.
6. Daca dupa examenul preliminar prevazut la paragrafele 1 si 2
procurorul conchide ca informatiile care i-au fost supuse nu justifica
deschiderea unei anchete, el avizeaza despre aceasta pe cei care i le-au
furnizat. Acestuia nu ii este interzis sa examineze, in lumina noilor
fapte sau probe, alte informatii care i-ar putea fi comunicate in
legatura cu aceeasi cauza.
ART. 16
Amanarea anchetei sau a urmaririi
Nici o ancheta si nici o urmarire nu pot fi angajate, nici conduse in
baza prezentului statut in perioada de douasprezece luni care urmeaza
datei la care Consiliul de Securitate a facut o cerere in acest sens
Curtii printr-o rezolutie adoptata in baza cap. VII al Cartei Natiunilor
Unite; cererea poate fi reinnoita de catre Consiliul de Securitate in
aceleasi conditii.
ART. 17
Probleme referitoare la admisibilitate
1. Tinand seama de al zecelea alineat al preambulului si de art. 1, o
cauza este considerata inadmisibila de catre Curte daca:
a) cauza face obiectul unei anchete sau urmariri din partea unui stat
avand competenta in speta, in afara de cazul in care acest stat nu are
vointa sau se afla in incapacitate reala de a duce la bun sfarsit ancheta
ori urmarirea;
b) cauza a facut obiectul unei anchete din partea statului avand
competenta in speta, care a decis sa nu urmareasca persoana in cauza
in afara de cazul in care aceasta decizie nu este rezultatul lipsei de
vointa sau al incapacitatii statului de a duce intr-adevar la bun sfarsit
urmaririle;
c) persoana in cauza a fost deja judecata pentru comportamentul
care face obiectul plangerii si nu poate fi judecata de Curte in baza art.
20 paragraful 3;
d) cauza nu este suficient de grava pentru a i se da curs de catre
Curte.
2. pentru a determina daca exista lipsa de vointa a statului intr-un
caz de speta, Curtea, tinand seama de garantiile unui proces echitabil,
recunoscute de dreptul international, considera aplicabile una sau mai

multe dintre circumstantele urmatoare:
a) procedura a fost sau este angajata ori decizia statului a fost luata
in scopul sustragerii persoanei in cauza de la responsabilitatea sa
penala pentru crimele ce tin de competenta Curtii, prevazute la art. 5;
b) procedura a suferit o intarziere nejustificata care, in
circumstantele respective, este incompatibila cu intentia de a actiona
in justitie persoana in cauza;
c) procedura nu a fost sau nu este condusa intr-un mod independent
ori impartial, ci intr-un mod care, in circumstantele date, este
incompatibila cu intentia de a actiona in justitie persoana in cauza.
3. Pentru a determina daca exista incapacitate a statului intr-un caz
de speta Curtea apreciaza daca statul nu este in masura sa se sesizeze
cu privire la acuzat, sa reuneasca probele si marturiile necesare sau sa
conduca in alt mod la bun sfarsit procedura, ca urmare a prabusirii in
intregime sau intr-o masura substantiala a propriului aparat judiciar
sau a indisponibilitatii acestuia.
ART. 18
Decizia preliminara asupra admisibilitatii
1. Cand o situatie este deferita Curtii, dupa cum prevede art. 13 lit.
a), si procurorul a stabilit ca exista considerente intemeiate pentru a
deschide o ancheta sau cand procurorul a deschis o ancheta conform
art. 13 lit. c) si art. 15, procurorul notifica despre aceasta tuturor
statelor parti si statelor care, potrivit informatiilor disponibile, ar avea
in mod obisnuit competenta in ceea ce priveste crimele despre care
este vorba. Acesta o poate face cu titlu confidential, iar cand considera
ca este necesar pentru a proteja persoane, pentru a preveni distrugerea
probelor sau pentru a impiedica fuga de persoane, el poate restrange
sfera informatiilor pe care le comunica statelor.
2. In luna care urmeaza primirii acestei notificari un stat poate
informa Curtea ca deschide sau ca a deschis o ancheta asupra
resortisantilor sai sau altor persoane care se afla sub jurisdictia sa
pentru actele criminale care ar putea constitui crime prevazute la art. 5
si care au legatura cu informatiile notificate statelor. Daca statul ii
cere, procurorul ii incredinteaza ancheta cu privire la aceste persoane,
in afara de cazul in care Camera preliminara nu il autorizeaza, la
cererea sa, de a face el insusi ancheta.
CAIET DE SEMINAR
67
3. Aceasta amanare de a ancheta poate fi reexaminata de procuror

dupa sase luni de la luarea deciziei sau in orice moment in care s-ar
produce o schimbare considerabila de imprejurari decurgand din lipsa
de vointa sau din incapacitatea statului de a duce intr-adevar la bun
sfarsit ancheta.
4. Statul interesat sau procurorul poate declara apel in fata Camerei
de apel impotriva deciziei Camerei preliminare, dupa cum prevede art.
82. Acest apel poate fi examinat dupa o procedura accelerata.
5. Cand amana ancheta, dupa cum se prevede la paragraful 2,
procurorul poate cere statului in cauza sa il informeze in mod regulat
cu privire la progresele anchetei si, dupa caz, despre urmaririle
angajate in continuare. Statele parti raspund acestor cereri fara
intarzieri nejustificate.
6. In asteptarea deciziei Camerei preliminare sau in orice moment
dupa ce s-a hotarat amanarea anchetei sale, dupa cum prevede
prezentul articol, procurorul poate, cu titlu exceptional, sa ceara
Camerei preliminare autorizarea de a lua masurile de ancheta necesare
pentru a conserva probele in cazul in care ocazia strangerii de
elemente de proba importante nu va mai aparea sau daca exista un risc
apreciabil ca aceste elemente de proba sa nu mai fie disponibile in
continuare.
7. Statul care a contestat o decizie a Camerei preliminare in baza
prezentului articol poate contesta admisibilitatea unei cauze, conform
art. 19, invocand fapte noi sau o schimbare importanta de
circumstante.
ART. 19
Contestarea competentei Curtii sau a admisibilitatii
unei cauze
1. Curtea se asigura ca este competenta pentru orice cauza dedusa in
fata ei. Curtea poate, din oficiu, sa se pronunte asupra admisibilitatii
cauzei conform art. 17.
2. Pentru motivele indicate la art. 17 pot contesta admisibilitatea
cauzei sau competenta Curtii:
a) acuzatul sau persoana impotriva careia a fost eliberat un mandat
de arestare ori o citatie de infatisare in baza art. 58;
b) statul care este competent in privinta crimei datorita faptului ca
acesta desfasoara sau a condus o ancheta ori ca exercita sau a exercitat
urmariri in speta; sau
c) statul care trebuia sa fi recunoscut competenta Curtii, potrivit art.

12.
3. Procurorul poate cere Curtii sa se pronunte asupra unei chestiuni
de competenta sau de admisibilitate. In procedurile referitoare la
competenta si la admisibilitate cei care au deferit o situatie in
aplicarea art. 13, precum si victimele pot, de asemenea, sa supuna
Curtii observatii.
4. Admisibilitatea unei cauze sau competenta Curtii nu poate fi
contestata decat o singura data de catre persoanele sau statele
prevazute la paragraful 2. Exceptia trebuie ridicata inaintea deschiderii
sau la momentul deschiderii procesului. In circumstante exceptionale
Curtea poate permite ca o exceptie sa fie ridicata mai mult decat o
data sau intr-o faza ulterioara a procesului. Exceptiile de
inadmisibilitate ridicate la deschiderea procesului sau in continuare,
cu autorizarea Curtii, nu pot fi fondate decat pe dispozitiile art. 17
paragraful 1 lit. c).
5. Statele prevazute la paragraful 2 lit. b) si c) ridica exceptia cat
mai curand posibil.
6. Inainte de confirmarea invinuirilor exceptiile de inadmisibilitate
sau de incompetenta sunt trimise Camerei preliminare. Dupa
confirmarea invinuirilor ele sunt trimise Camerei de prima instanta. Se
poate face apel la Camera de apel impotriva deciziilor referitoare la
competenta sau admisibilitate, conform art. 82.
7. Daca exceptia este ridicata de statul precizat la paragraful 2 lit. b)
sau c), procurorul amana ancheta pana cand Curtea ia decizia
prevazuta la art. 17.
8. Asteptand sa statueze, procurorul poate cere Curtii autorizarea:
a) sa ia masurile de ancheta prevazute la art. 18 paragraful 6;
b) sa stranga depozitiile sau declaratiile unui martor ori sa duca la
bun sfarsit operatiunile de adunare si examinare a probelor incepute
inainte de ridicarea exceptiei;
c) sa impiedice, in cooperare cu statele in cauza, fuga persoanelor
impotriva carora procurorul a cerut deja un mandat de arestare
conform art. 58.
9. O exceptie nu altereaza cu nimic validitatea oricaror masuri luate
de procuror si oricaror ordonante sau mandate emise de Curte inainte
ca exceptia sa fie ridicata.
CAIET DE SEMINAR
69
10. Cand Curtea a hotarat ca o cauza este inadmisibila tinand seama

de art. 17, procurorul poate sa ii ceara sa isi reaprecieze decizia daca
este sigur ca fapte noi aparute infirma considerentele pentru care
cauza a fost judecata ca inadmisibila in virtutea art. 17.
11. Daca, tinand seama de art. 17, procurorul amana ancheta, poate
cere statului interesat sa il informeze asupra derularii procedurii.
Aceste informatii sunt confidentiale daca statul o cere. Daca
procurorul decide ca urmare sa deschida o ancheta, el notifica decizia
sa statului a carei procedura a stat la originea amanarii.
ART. 20
Non bis in idem
1. Cu exceptia dispozitiilor contrare ale prezentului statut, nimeni
nu poate fi judecat de Curte pentru actele constitutive de crime pentru
care a fost deja condamnat sau anchetat de aceasta.
2. Nimeni nu poate fi judecat de catre o alta instanta pentru o crima
prevazuta la art. 5 pentru care a fost deja condamnat sau achitat de
catre Curte.
3. Oricine a fost judecat de catre o alta instanta pentru un
comportament cazand de asemenea sub prevederile art. 6, 7 sau 8 nu
poate fi judecat de catre Curte decat daca procedura in fata altor
instante:
a) avea ca scop sa sustraga persoanele in cauza responsabilitatii
penale pentru crime ce tin de competenta Curtii; sau
b) nu a fost condusa in mod independent sau impartial, cu
respectarea garantiilor prevazute de dreptul international, ci intr-un
mod care, in circumstantele date, era incompatibil cu intentia de a
actiona persoana in justitie.
ART. 21
Dreptul aplicabil
1. Curtea aplica:
a) in primul rand, prezentul statut, elementele crimelor si
Regulamentul de procedura si de probe;
b) in al doilea rand, dupa caz, tratatele aplicabile, principiile si
regulile de drept international, inclusiv principiile stabilite de dreptul
international al conflictelor armate;
c) in lipsa, principiile generale ale dreptului desprinse de Curte din
legile nationale reprezentand diferite sisteme juridice ale lumii,
inclusiv, dupa caz, legile nationale ale statelor sub jurisdictia carora sar afla in mod obisnuit crima, daca aceste principii nu sunt
incompatibile cu prezentul statut si nici cu dreptul international,

regulile si normele internationale recunoscute.
2. Curtea poate aplica principiile si normele de drept asa cum ea lea interpretat in deciziile sale anterioare.
3. Aplicarea si interpretarea dreptului, prevazute in prezentul
articol, trebuie sa fie compatibile cu drepturile omului recunoscute pe
plan international si fara nici o discriminare bazata pe considerente ca
cele ale apartenentei la unul sau celalalt sex, dupa cum este definit in
art. 7 paragraful 3, varsta, rasa, culoarea, limba, religia sau
convingerea, opiniile politice sau de alta natura, originea nationala,
etnica sau sociala, averea, nasterea sau orice alta calitate.
CAP. 3
Principii generale de drept penal
ART. 22
Nullum crimen sine lege
1. O persoana nu raspunde penal in baza prezentului statut decat
daca comportamentul sau constituie, in momentul in care se produce,
o crima ce tine de competenta Curtii.
2. Definirea unei crime este de stricta interpretare si nu poate fi
extinsa prin analogie. In caz de ambiguitate ea este interpretata in
favoarea persoanei care face obiectul unei anchete, urmariri sau
condamnari.
3. Prezentul articol nu impiedica ca un comportament sa fie calificat
drept crima, tinand seama de dreptul international, independent de
prezentul statut.
ART. 23
Nulla poena sine lege
O persoana care a fost condamnata de Curte nu poate fi pedepsita
decat in conformitate cu dispozitiile prezentului statut.
ART. 24
Neretroactivite ratione personae
1. Nimeni nu raspunde penal, in baza prezentului statut, pentru un
comportament anterior intrarii in vigoare a acestuia.
2. Daca dreptul aplicabil unei cauze este modificat inainte de
judecarea definitiva, se aplica dreptul cel mai favorabil persoanei care
face obiectul unei anchete, urmariri sau al unei condamnari.
ART. 25
Raspunderea penala individuala
1. Curtea este competenta in privinta persoanelor fizice in baza
prezentului statut.
CAIET DE SEMINAR
71
2. Oricine comite o crima ce tine de competenta Curtii este

individual responsabil si poate fi pedepsit conform prezentului statut.
3. Conform dispozitiilor prezentului statut, o persoana raspunde
penal si poate fi pedepsita pentru o crima ce tine de competenta Curtii
daca:
a) comite acea crima, fie individual, impreuna cu o alta persoana
sau prin intermediul unei alte persoane, fie ca aceasta alta persoana
este sau nu responsabila penal;
b) ordona, solicita sau incurajeaza comiterea unei asemenea crime,
atunci cand exista comitere sau tentativa de comitere a acestei crime;
c) in vederea facilitarii comiterii unei astfel de crime, ea isi aduce
ajutorul, concursul sau orice alta forma de asistenta la comiterea ori la
tentativa de comitere a acestei crime, inclusiv furnizand mijloacele
acestei comiteri;
d) contribuie in orice alt mod la comiterea sau la tentativa de
comitere a unei asemenea crime de catre un grup de persoane
actionand impreuna. Aceasta contributie trebuie sa fie intentionata si,
dupa caz:
(i) sa urmareasca facilitarea activitatii criminale sau proiectului
criminal al grupului, daca aceasta activitate sau acest proiect comporta
executarea unei crime ce tine de competenta Curtii; sau
(ii) sa fie facuta in deplina cunostinta a intentiei grupului de a
comite aceasta crima.
e) fiind vorba de crima de genocid, incita direct si public pe altul sa
o comita;
f) incearca sa comita o asemenea crima prin acte care, prin
caracterul lor substantial, constituie inceputul executarii crimei fara ca
aceasta sa fie indeplinita datorita unor circumstante independente de
vointa sa. Cu toate acestea, persoana care abandoneaza efortul de a
comite crima sau impiedica prin orice alt mod savarsirea ei nu poate fi
pedepsita in baza prezentului statut pentru tentativa daca a renuntat
complet si in mod voluntar la proiectul criminal.
4. Nici o dispozitie a prezentului statut, referitoare la raspunderea
penala a indivizilor, nu afecteaza raspunderea statelor in dreptul
international.
ART. 26
Lipsa de competenta in privinta persoanelor sub 18
ani
Curtea nu are competenta fata de o persoana sub varsta de 18 ani in

momentul pretinsei comiteri a unei crime.
ART. 27
Lipsa pertinentei calitatii oficiale
1. Prezentul statut se aplica tuturor in mod egal, fara nici o
distinctie, bazata pe calitatea oficiala. In special, calitatea oficiala de
sef de stat sau de guvern, de membru al guvernului sau al
parlamentului, de reprezentant ales ori de agent al unui stat nu
exonereaza in nici un caz de raspundere penala, potrivit prezentului
statut, si nici nu constituie ca atare un motiv de reducere a pedepsei.
2. Imunitatile sau regulile de procedura speciale care pot fi legate de
calitatea oficiala a unei persoane, in baza dreptului intern si a dreptului
international, nu impiedica Curtea sa isi exercite competenta fata de
aceasta persoana.
ART. 28
Raspunderea sefilor militari si a altor superiori
ierarhici
In afara de alte motive de responsabilitate penala potrivit
prezentului statut pentru crimele ce tin de competenta Curtii:
a) un sef militar sau o persoana care detine efectiv functia de sef
militar raspunde penal pentru crimele ce tin de competenta Curtii,
comise de fortele plasate sub comanda si controlul sau efectiv sau sub
autoritatea si controlul sau efectiv, dupa caz, daca nu a exercitat
controlul care se cuvenea asupra fortelor in cazurile in care:
(i) acest sef militar sau aceasta persoana stia ori, datorita
circumstantelor, ar fi trebuit sa stie ca aceste forte comiteau sau urmau
sa comita aceste crime; si
(ii) acest sef militar sau aceasta persoana nu a luat toate masurile
necesare si rezonabile care erau in puterea sa pentru a impiedica sau a
reprima executarea ori pentru a raporta autoritatilor competente in
scopurile anchetei si urmaririi;
b) in ceea ce priveste relatiile dintre superiorul ierarhic si
subordonati, neprevazute la lit. a), superiorul ierarhic raspunde pentru
crimele ce tin de competenta Curtii, comise de subordonatii plasati
sub autoritatea si sub controlul sau efectiv, daca nu a exercitat
controlul care se cuvenea asupra acestor subordonati in cazurile in
care:
CAIET DE SEMINAR
73
(i) superiorul stia ca acesti subordonati comiteau sau urmau sa

comita aceste crime ori a neglijat in mod deliberat sa tina seama de
informatiile care indicau aceasta in mod clar;
(ii) aceste crime erau legate de activitati ce tineau de
responsabilitatea sa si de controlul sau efectiv; si
(iii) superiorul ierarhic nu a luat toate masurile necesare si
rezonabile care erau in puterea sa pentru a impiedica sau a reprima
executarea ori pentru a raporta autoritatilor competente in scopurile
anchetei si urmaririi.
ART. 29
Imprescriptibilitatea
Crimele ce tin de competenta Curtii nu se prescriu.
ART. 30
Element psihologic
1. In afara de o dispozitie contrara nimeni nu raspunde penal si nu
poate fi pedepsit pentru o crima ce tine de competenta Curtii decat
daca elementul material al crimei este comis cu intentie si in
cunostinta de cauza.
2. Exista intentie, in sensul prezentului articol, cand:
a) referitor la un comportament o persoana intelege sa adopte acest
comportament;
b) referitor la o consecinta o persoana intelege sa cauzeze acesta
consecinta sau este constienta ca aceasta se va intampla in cursul
normal al evenimentelor.
3. Exista cunostinta de cauza, in sensul prezentului articol, cand o
persoana este constienta ca o circumstanta exista sau ca o consecinta
va avea loc in cursul normal al evenimentelor. "A cunoaste" si "in
cunostinta de cauza" se interpreteaza in consecinta.
ART. 31
Motive de exonerare a raspunderii penale
1. In afara altor motive de exonerare a raspunderii penale prevazute
de prezentul statut, o persoana nu raspunde penal daca, in momentul
comportamentului in cauza:
a) suferea de o boala sau o deficienta mintala care o priva de
capacitatea de a intelege caracterul delictuos sau natura
comportamentului sau ori de a-l stapani pentru a fi conform
exigentelor legii;
b) era intr-o stare de intoxicatie care o priva de facultatea de a
intelege caracterul delictuos sau natura comportamentului sau ori de al stapani pe acesta pentru a-l alinia la exigentele legii, cu conditia sa
nu se fi intoxicat in mod voluntar in circumstantele in care stia ca,

datorita intoxicarii, risca sa adopte un comportament care sa constituie
o crima ce tine de competenta Curtii sau nu sa fi tinut deloc seama de
acest risc;
c) a actionat rezonabil pentru a se apara, pentru apararea altuia sau,
in cazul crimelor de razboi, pentru a apara bunurile esentiale
supravietuirii sale ori a altuia sau esentiale la indeplinirea unei misiuni
militare, impotriva recurgerii iminente si ilicite la forta, intr-un mod
proportional cu amploarea pericolului pe care l-ar risca propria
persoana sau altcineva ori bunurile protejate. Faptul ca o persoana a
participat la o operatiune defensiva condusa de forte armate nu
constituie in sine un motiv de exonerare a raspunderii penale potrivit
prezentei litere;
d) comportamentul despre care se sustine ca ar constitui o crima ce
tine de competenta Curtii a fost adoptat sub constrangere, rezultand
dintr-o amenintare cu moartea iminenta sau dintr-o atingere grava,
continua ori iminenta a propriei integritati fizice sau a altuia si daca a
actionat din necesitate si intr-un mod rezonabil pentru a inlatura
aceasta amenintare, cu conditia sa nu fi avut intentia de a produce un
prejudiciu mai mare decat cel pe care a incercat sa il evite. Aceasta
amenintare poate fi:
(i) fie exercitata de alte persoane;
(ii) fie constituita de alte circumstante independente de vointa sa.
2. Curtea se pronunta asupra chestiunii de a sti daca motivele de
exonerare a raspunderii penale prevazute in prezentul statut sunt
aplicabile in cazul cu care este sesizata.
3. In timpul procesului Curtea poate lua in considerare un motiv de
exonerare a raspunderii, altul decat cele care sunt prevazute la
paragraful 1, daca acest motiv decurge din dreptul aplicabil prevazut
la art. 21. Procedura de examinare a acestui motiv de exonerare este
stabilita in Regulamentul de procedura si de probe.
ART. 32
Eroarea de fapt sau eroarea de drept
1. O eroare de fapt nu este un motiv de exonerare a raspunderii
penale decat daca face sa dispara elementul psihologic al crimei.
2. O eroare de drept care se refera la faptul de a sti daca un
comportament dat constituie o crima ce tine de competenta Curtii nu
este un motiv de exonerare a raspunderii penale. Cu toate acestea, o
CAIET DE SEMINAR
75
eroare de drept poate fi un motiv de exonerare a raspunderii penale

daca face sa dispara elementul psihologic al crimei sau daca decurge
din art. 33.
ART. 33
Ordinul ierarhic si ordinul legii
1. Faptul ca o crima care tine de competenta Curtii a fost comisa la
ordinul unui guvern, al unui superior, militar sau civil, nu exonereaza
persoana care a comis-o de responsabilitatea sa penala, decat daca:
a) aceasta persoana nu a avut obligatia legala de a se supune
ordinelor guvernului sau superiorului in cauza;
b) aceasta persoana nu a stiut ca ordinul este ilegal; si
c) ordinul nu a fost vadit ilegal.
2. In scopurile prezentului articol, ordinul de a comite genocid sau o
crima impotriva umanitatii este vadit ilegal.
CAP. 4
Componenta si administrarea Curtii
ART. 34
Organele Curtii
Organele Curtii sunt urmatoarele:
a) Presedintia;
b) Sectia apelurilor, Sectia de prima instanta si Sectia preliminara;
c) Biroul procurorului;
d) Grefa.
ART. 35
Exercitarea functiilor judecatorilor
1. Toti judecatorii sunt alesi ca membri cu norma intreaga ai Curtii
si sunt disponibili sa isi exercite functiile cu norma intreaga din
momentul in care incepe mandatul lor.
2. Judecatorii care compun Presedintia isi exercita functiile cu
norma intreaga de la alegerea lor.
3. Presedintia poate, in functie de volumul de activitate al Curtii si
in consultare cu ceilalti judecatori, sa decida periodic asupra masurii
prin care acestia sunt obligati sa isi exercite functiile cu norma
intreaga.
Deciziile in aceasta privinta sunt luate fara incalcarea dispozitiilor
art. 40.
4. Intelegerile cu caracter financiar privind judecatorii care nu sunt
obligati sa isi exercite functiile cu norma intreaga sunt stabilite
conform art. 49.
ART. 36
Calificari, candidaturi si alegerea judecatorilor
1. Sub rezerva paragrafului 2, Curtea este compusa din 18

judecatori.
2. a) Presedintia poate, in numele Curtii, sa propuna cresterea
numarului judecatorilor prevazuti la paragraful 1, motivandu-si
corespunzator propunerea. Aceasta este comunicata fara intarziere
tuturor statelor parti de catre grefier.
b) Propunerea este apoi examinata intr-o reuniune a Adunarii
statelor parti, convocata conform art. 112. Ea este considerata adoptata
daca este aprobata la aceasta reuniune cu o majoritate de doua treimi
din numarul membrilor Adunarii statelor parti. Ea devine efectiva la
data stabilita de Adunarea statelor parti.
c) (i) Cand propunerea de marire a numarului judecatorilor a fost
adoptata conform lit. b), alegerea judecatorilor suplimentari are loc la
reuniunea urmatoare a Adunarii statelor parti, conform paragrafelor 38 si art. 37 paragraful 2.
(ii) Cand propunerea de marire a numarului judecatorilor a fost
adoptata si a devenit efectiva conform lit. b) si c) pct. (i), Presedintia
poate propune in orice moment in continuare, daca activitatea Curtii o
justifica, sa reduca numarul de judecatori, dar nu sub cel stabilit la
paragraful 1. Propunerea este examinata conform procedurii stabilite
la lit. a) si
b). Daca aceasta este adoptata, numarul judecatorilor se diminueaza
progresiv pe masura ce mandatul judecatorilor in exercitiu urmeaza sa
expire si tot astfel pana cand numarul prevazut este atins.
3. a) Judecatorii sunt alesi dintre persoanele care se bucura de o
inalta consideratie morala, cunoscute pentru impartialitatea si
integritatea lor si intrunind conditiile cerute in statele lor respective
pentru exercitarea celor mai inalte functii judiciare.
b) Oricare candidat la un post la Curte trebuie:
(i) sa aiba competenta recunoscuta in domeniile dreptului penal si
procedurii penale, precum si experienta necesara procesului penal, fie
in calitate de judecator, de procuror ori avocat sau in orice alta calitate
similara; sau
(ii) sa aiba competenta recunoscuta in domeniile pertinente ale
dreptului international, ca dreptul international umanitar si drepturile
omului, precum si o mare experienta intr-o profesiune juridica ce
prezinta interes pentru activitatea judiciara a Curtii.
CAIET DE SEMINAR
77
c) Oricare candidat la un post la Curte trebuie sa aiba o excelenta

cunoastere si o practica curenta a cel putin unei limbi de lucru a Curtii.
4. a) Candidatii la un post la Curte pot fi prezentati de oricare alt
stat parte la prezentul statut:
(i) potrivit procedurii de prezentare a candidaturilor la cele mai
inalte functii judiciare in statul in cauza; sau
(ii) potrivit procedurii de prezentare a candidaturilor la Curtea
Internationala de Justitie, prevazuta in statutul acesteia.
Candidaturile sunt insotite de un document detaliat in care se arata
ca respectivul candidat intruneste calitatile prevazute la paragraful 3.
b) Fiecare stat parte poate prezenta candidatura unei persoane la o
anumita alegere. Aceasta persoana nu trebuie sa aiba in mod necesar
cetatenia statului care o propune, dar trebuie sa o aiba pe cea a unui
stat parte.
c) Adunarea statelor parti poate decide sa constituie, dupa caz, o
comisie consultativa pentru examinarea candidaturilor. Formarea si
mandatul acestei comisii sunt stabilite de Adunarea statelor parti.
5. In scopul alegerii sunt stabilite doua liste de candidati:
- lista A, care contine numele candidatilor ce poseda competentele
prevazute la paragraful 3 lit. b) pct. (i);
- lista B, care contine numele candidatilor ce poseda competentele
prevazute la paragraful 3 lit. b) pct. (ii).
Oricare candidat care poseda competentele cerute pentru a figura pe
cele doua liste poate sa o aleaga pe cea pe care se prezinta. La prima
alegere sunt alesi cel putin 9 judecatori dintre candidatii din lista A si
cel putin 5 judecatori dintre cei din lista B. Alegerile urmatoare sunt
organizate astfel incat sa se mentina aceeasi proportie intre judecatorii
alesi pe una sau pe cealalta lista.
6. a) Judecatorii sunt alesi prin vot secret la o intrunire a Adunarii
statelor parti convocata in acest scop in baza art. 112. Sub rezerva
paragrafului 7, sunt alesi cei 18 candidati care au obtinut cele mai
multe voturi si majoritatea de doua treimi din numarul statelor parti
prezente si care au votat.
b) Daca raman posturi de ocupat la terminarea primului tur de vot,
se procedeaza la votari succesive conform procedurii stabilite la lit. a)
pana cand posturile ramase sunt ocupate.
7. Curtea nu poate cuprinde mai mult de un cetatean al aceluiasi

stat. In aceasta privinta, cel care poate fi considerat cetatean al mai
multor state este considerat a fi cetatean al statului in care isi exercita
in mod obisnuit drepturile sale civile si politice.
8. a) In alegerea judecatorilor statele parti tin seama de necesitatea
de a asigura in componenta Curtii:
(i) reprezentarea principalelor sisteme juridice ale lumii;
(ii) o reprezentare geografica echitabila; si
(iii) o reprezentare echitabila a barbatilor si a femeilor.
b) Statele parti tin, de asemenea, seama de necesitatea de a asigura
prezenta judecatorilor specializati in anumite domenii, inclusiv in
problemele legate de violenta impotriva femeilor si copiilor, dar fara
sa se limiteze la acestea.
9. a) Sub rezerva lit. b), judecatorii sunt alesi pentru un mandat de 9
ani si, sub rezerva lit. a) si a art. 37 paragraful 2, ei nu sunt realesi.
b) La prima alegere o treime din numarul judecatorilor alesi,
desemnati prin tragere la sorti, sunt numiti pentru un mandat de 3 ani;
o treime din numarul judecatorilor alesi, desemnati prin tragere la
sorti, sunt numiti pentru un mandat de 6 ani; ceilalti judecatori sunt
numiti pentru un mandat de 9 ani.
c) Un judecator numit pentru un mandat de 3 ani in aplicarea lit. b)
este reeligibil pentru un mandat complet.
10. Cu toate dispozitiile paragrafului 9, un judecator numit la o
Camera de prima instanta sau de apel, conform art. 39, care a inceput
sa se ocupe in fata acestei Camere de o cauza in prima instanta sau in
apel, ramane in functie pana la inchiderea acestei cauze.
ART. 37
Posturi vacante
1. Se procedeaza prin alegeri pentru ocuparea posturilor devenite
vacante, conform dispozitiilor art. 36.
2. Un judecator ales pe un post devenit vacant incheie mandatul
predecesorului sau; daca durata mandatului ce trebuie terminat este
inferioara sau egala cu 3 ani, el este reeligibil pentru un mandat intreg
conform art. 36.
ART. 38
Presedintia
1. Presedintele si primul si al doilea vicepresedinte sunt alesi cu
majoritatea absoluta a judecatorilor. Ei sunt alesi pentru 3 ani sau pana
CAIET DE SEMINAR
79
la expirarea mandatului lor de judecator, daca acesta se incheie inainte

de 3 ani. Ei sunt reeligibili o singura data.
2. Primul vicepresedinte inlocuieste presedintele atunci cand acesta
nu se poate prezenta sau cand este recuzat. Al doilea vicepresedinte
inlocuieste presedintele cand acesta si primul vicepresedinte nu se pot
prezenta nici unul sau cand sunt recuzati.
3. Presedintele, primul vicepresedinte si al doilea vicepresedinte
compun Presedintia, care este insarcinata:
a) cu buna administrare a Curtii, cu exceptia Biroului procurorului;
si
b) cu alte functii care ii sunt conferite conform prezentului statut.
4. In exercitarea atributiilor prevazute la paragraful 3 lit. a)
Presedintia actioneaza impreuna cu procurorul, al carui acord il
solicita in toate problemele de interes comun.
ART. 39
Camerele
1. Imediat ce este posibil dupa alegerea judecatorilor Curtea se
organizeaza in sectii, potrivit prevederilor art. 34 lit. b). Sectia
apelurilor se compune din presedinte si alti 4 judecatori; Sectia de
prima instanta si Sectia preliminara sunt compuse fiecare din cel putin
6 judecatori. Repartizarea judecatorilor la sectii se bazeaza pe natura
functiilor incredintate fiecareia dintre ele si pe competentele si
experienta judecatorilor alesi la Curte, in asa masura incat fiecare
sectie sa cuprinda proportia dorita de specialisti in drept penal si in
procedura penala si de specialisti in drept international. Sectia
preliminara si Sectia de prima instanta sunt, in principal, compuse din
judecatori avand experienta proceselor penale.
2. a) Functiile judiciare ale Curtii sunt exercitate in fiecare sectie
prin Camere.
b) (i) Camera de apel este compusa din toti judecatorii Sectiei
apelurilor.
(ii) Functiile Camerei de prima instanta sunt exercitate de 3
judecatori ai Sectiei de prima instanta.
(iii) Functiile Camerei preliminare sunt exercitate fie de 3
judecatori ai Sectiei preliminare, fie de un singur judecator de la
aceasta sectie, conform prezentului statut si Regulamentului de
procedura si de probe.
c) Nici o dispozitie a prezentului paragraf nu interzice constituirea

simultana a mai mult de o Camera de prima instanta sau Camera
preliminara, cand activitatea Curtii o cere.
3. a) Judecatorii repartizati la Sectia preliminara si la Sectia de
prima instanta functioneaza pe o perioada de 3 ani; ei continua sa
functioneze peste acest termen pana la incheierea oricarei cauze care
le-a fost incredintata in aceste sectii.
b) Judecatorii repartizati la Sectia apelurilor functioneaza in cadrul
acesteia pe toata durata mandatului lor.
4. Judecatorii repartizati la Sectia apelurilor functioneaza exclusiv
in aceasta sectie. Cu toate acestea, nici o dispozitie a prezentului
articol nu interzice totusi repartizarea provizorie de judecatori de la
Sectia de prima instanta la Sectia preliminara sau invers, daca
Presedintia apreciaza ca activitatea Curtii o impune, intelegandu-se ca
un judecator care a participat la faza preliminara a unei cauze nu este
in nici un caz autorizat sa functioneze la Camera de prima instanta
sesizata cu aceasta cauza.
ART. 40
Independenta judecatorilor
1. Judecatorii isi exercita functiile in deplina independenta.
2. Judecatorii nu exercita nici o activitate care ar putea fi
incompatibila cu functiile lor judiciare sau care ar putea sa puna la
indoiala independenta lor.
3. Judecatorii trebuie sa isi exercite functiile cu norma completa la
sediul Curtii si nu trebuie sa se ocupe cu nici o alta activitate cu
caracter profesional.
4. Orice problema pe care o ridica aplicarea paragrafelor 2 si 3 este
hotarata cu majoritatea absoluta a judecatorilor. Un judecator nu
participa la luarea deciziei referitoare la o problema care il priveste.
ART. 41
Eliberarea si recuzarea judecatorilor
1. Presedintia poate elibera un judecator, la cererea sa, din functiile
ce ii sunt atribuite in baza prezentului statut, conform Regulamentului
de procedura si de probe.
2. a) Un judecator nu poate sa participe la solutionarea nici unei
cauze in care impartialitatea sa ar putea sa fie pusa la indoiala in mod
rezonabil dintr-un motiv oarecare. Un judecator este recuzat intr-o
cauza conform prezentului paragraf, in special daca el a intervenit mai
inainte, sub orice titlu, in aceasta cauza in fata Curtii sau intr-o cauza
CAIET DE SEMINAR
81
penala conexa la nivel national in care persoana care face obiectul

anchetei sau al urmaririi este implicata. Un judecator poate, de
asemenea, sa fie recuzat din celelalte motive prevazute de
Regulamentul de procedura si de probe.
b) Procurorul sau persoana care face obiectul anchetei sau al
urmaririi poate cere recuzarea unui judecator in baza prezentului
paragraf.
c) Orice problema referitoare la recuzarea unui judecator este
hotarata de majoritatea absoluta a judecatorilor. Judecatorul a carui
recuzare se cere poate sa isi prezinte observatiile asupra recuzarii, dar
nu participa la luarea deciziei.
ART. 42
Biroul procurorului
1. Biroul procurorului actioneaza independent ca organ distinct in
cadrul Curtii. El este insarcinat sa primeasca comunicarile si orice
informatie justificativa in forma cuvenita privind crimele ce tin de
competenta Curtii, sa le examineze, sa conduca anchetele si sa sustina
acuzarea in fata Curtii. Membrii sai nu solicita si nici nu accepta
instructiuni de la nici o sursa exterioara.
2. Biroul este condus de procuror. Acesta are autoritate deplina
asupra gestiunii si administratiei Biroului, inclusiv personalului,
instalatiilor si celorlalte resurse. Procurorul este sprijinit de unul sau
mai multi procurori adjuncti, abilitati sa procedeze la orice acte pe
care prezentul statut le cere procurorului. Procurorul si procurorii
adjuncti sunt de nationalitati diferite. Ei isi exercita functiile cu norma
intreaga.
3. Procurorul si procurorii adjuncti trebuie sa se bucure de o inalta
consideratie morala si sa aiba o competenta solida si o mare
experienta practica in materie de urmarire sau judecata in procese
penale. Ei trebuie sa aiba o excelenta cunoastere si o practica curenta
in cel putin una dintre limbile de lucru ale Curtii.
4. Procurorul este ales prin vot secret de Adunarea statelor parti, cu
majoritatea absoluta din randul membrilor acesteia. Procurorii adjuncti
sunt alesi in acelasi mod pe o lista de candidati prezentata de procuror.
Procurorul prezinta 3 candidati pentru ocuparea fiecarui post de
procuror adjunct. Cu conditia sa nu se fi stabilit un mandat mai scurt
in momentul alegerii, procurorul si procurorii adjuncti isi exercita
functiile pe o perioada de 9 ani si nu pot fi realesi.
5. Nici procurorul si nici procurorii adjuncti nu exercita o activitate

riscand sa fie incompatibila cu functiile lor in materie de urmarire sau
care sa puna la indoiala independenta lor. Ei nu se vor ocupa cu nici o
alta activitate cu caracter profesional.
6. Presedintia poate elibera, la cerere, procurorul sau procurorul
adjunct din functia sa intr-o anumita cauza.
7. Nici procurorul si nici procurorii adjuncti nu pot participa la
solutionarea unei cauze in care impartialitatea lor ar fi pusa, pe buna
dreptate, la indoiala dintr-un motiv oarecare. Ei sunt recuzati intr-o
cauza, conform prezentului paragraf, daca au intervenit anterior, sub
orice titlu, in aceasta cauza in fata Curtii sau intr-o cauza penala
conexa la nivel national, in care persoana care face obiectul anchetei
sau urmaririi este implicata.
8. Orice problema referitoare la recuzarea procurorului sau a unui
procuror adjunct este hotarata de catre Camera de apel.
a) Persoana care face obiectul anchetei sau urmaririi poate sa ceara
in orice moment recuzarea procurorului sau a unui procuror adjunct,
din motivele enuntate in prezentul articol.
b) Procurorul sau procurorul adjunct interesat poate sa isi prezinte,
dupa caz, observatiile asupra problemei.
9. Procurorul numeste consilieri care sunt specialisti in drept
privind anumite probleme, inclusiv, dar fara sa se limiteze la acestea,
cele ale violentei sexuale, violentele cu motivare sexuala si violentele
impotriva copiilor.
ART. 43
Grefa
1. Grefa raspunde de aspectele nejudiciare ale administratiei si
serviciului Curtii, fara prejudicierea functiilor si atributiilor
procurorului definite la art. 42.
2. Grefa este condusa de un grefier, care este responsabilul principal
al administratiei Curtii. Grefierul isi exercita functiile sub autoritatea
presedintelui Curtii.
3. Grefierul si grefierul adjunct trebuie sa fie persoane de o inalta
moralitate si de o mare competenta, avand o excelenta cunoastere si o
practica curenta in cel putin una dintre limbile de lucru ale Curtii.
4. Judecatorii aleg grefierul cu majoritatea absoluta prin vot secret,
tinand seama de eventualele recomandari ale Adunarii statelor parti.
CAIET DE SEMINAR
83
Daca este necesar, ei aleg in acelasi mod un grefier adjunct la

recomandarea grefierului.
5. Grefierul este ales pe o perioada de 5 ani, este reeligibil o data si
isi exercita functiile cu norma intreaga. Grefierul adjunct este ales pe o
perioada de 5 ani sau pentru un mandat mai scurt, potrivit celor decise
de majoritatea absoluta a judecatorilor; el este chemat sa isi exercite
functiile potrivit cerintelor serviciului.
6. Grefierul infiinteaza in cadrul Grefei o diviziune de ajutor a
victimelor si martorilor. Aceasta diviziune este insarcinata, in
consultare cu Biroul procurorului, sa sfatuiasca si sa ajute in orice
mod potrivit martorii, victimele care se prezinta in fata Curtii si
celelalte persoane pe care depozitiile acestor martori pot sa le faca sa
se confrunte cu un risc, precum si sa prevada masurile si dispozitiile
de luat pentru a le asigura protectia si securitatea. Personalul diviziunii
cuprinde specialisti in ajutorarea victimelor traumatismelor, inclusiv a
traumatismelor datorate violentelor sexuale.
ART. 44
Personalul
1. Procurorul si grefierul numesc personalul calificat necesar in
serviciile lor respective, inclusiv anchetatorii, in cazul procurorului.
2. Cand recruteaza personalul, procurorul si grefierul vegheaza sa
se asigure serviciile cu persoane avand inalta eficacitate, competenta
si integritate, tinand seama, mutatis mutandis, de criteriile mentionate
la art. 36 paragraful 8.
3. Grefierul, in acord cu Presedintia si cu procurorul, propune
statutul personalului, care cuprinde conditiile de numire, de
remunerare si de incetare a functiilor. Statutul personalului este
aprobat de adunarea statelor parti.
4. Curtea, in circumstante exceptionale, poate sa foloseasca, cu titlu
gratuit, personalul pus la dispozitia sa de statele parti, organizatiile
interguvernamentale si de organizatiile neguvernamentale pentru a
ajuta orice organ al Curtii in activitatile sale. Procurorul poate accepta
un astfel de personal pentru Biroul procurorului. Persoanele puse la
dispozitie cu titlu gratuit sunt angajate conform directivelor care vor fi
stabilite de Adunarea statelor parti.
ART. 45
Angajament solemn
Inainte de preluarea functiilor prevazute in prezentul statut
judecatorii, procurorul, procurorii adjuncti, grefierul si grefierul
adjunct isi iau in sedinta publica angajamentul solemn de a-si exercita

atributiile in deplina impartialitate si constiinta.
ART. 46
Pierderea functiei
1. Un judecator, procurorul, un procuror adjunct, grefierul sau
grefierul adjunct pot fi inlaturati din functiile lor, prin decizia luata
conform paragrafului 2, in cazul in care:
a) s-a stabilit ca el a comis o greseala mare sau o abatere de la
sarcinile care i-au fost impuse prin prezentul statut, conform celor
prevazute in Regulamentul de procedura si de probe; sau
b) se afla in incapacitatea de a-si exercita functiile, asa cum sunt
definite in prezentul statut.
2. Decizia privind pierderea functiei unui judecator, procuror sau a
unui procuror adjunct, in aplicarea paragrafului 1, este luata de
Adunarea statelor parti prin vot secret:
a) in cazul unui judecator, cu majoritatea de doua treimi a statelor
parti, la recomandarea adoptata de majoritatea de doua treimi a
celorlalti judecatori;
b) in cazul procurorului, cu majoritatea absoluta a statelor parti;
c) in cazul procurorului adjunct, cu majoritatea absoluta a statelor
parti, la recomandarea procurorului.
3. Decizia privind pierderea functiei de grefier sau de grefier
adjunct se ia cu majoritatea absoluta a judecatorilor.
4. Un judecator, un procuror, un procuror adjunct, un grefier sau un
grefier adjunct, al carui comportament sau aptitudine de a exercita
functiile prevazute in prezentul statut este contestata in baza
prezentului articol, are intreaga latitudine de a prezenta si primi probe
si pentru a-si prezenta argumentele conform Regulamentului de
procedura si de probe. El nu participa in alt mod la luarea deciziilor.
ART. 47
Sanctiuni disciplinare
Un judecator, un procuror, un procuror adjunct, un grefier sau un
grefier adjunct care a comis o greseala de o gravitate mai mica decat
cele prevazute la art. 46 paragraful 1 se expune la sanctiunile
disciplinare prevazute de Regulamentul de procedura si de probe.
ART. 48
Privilegii si imunitati
1. Curtea se bucura pe teritoriul statelor parti de privilegiile si de
imunitatile necesare indeplinirii misiunii sale.
CAIET DE SEMINAR
85
2. Judecatorii, procurorul, procurorii adjuncti si grefierul se bucura

in exercitiul functiilor lor si in legatura cu aceste functii de privilegiile
si imunitatile acordate sefilor de misiuni diplomatice. Dupa expirarea
mandatului lor ei continua sa se bucure de imunitate in orice
procedura legala pentru cele vorbite, scrise sau pentru actele care tin
de exercitiul functiilor lor oficiale.
3. Grefierul adjunct, personalul Biroului procurorului si personalul
Grefei se bucura de privilegiile, imunitatile si facilitatile necesare
exercitarii functiilor lor, conform acordului asupra privilegiilor si
imunitatilor Curtii.
4. Avocatii, expertii, martorii si celelalte persoane a caror prezenta
este ceruta la sediul Curtii beneficiaza de tratamentul necesar bunei
functionari a Curtii, conform acordului asupra privilegiilor si
imunitatilor Curtii.
5. Privilegiile si imunitatile pot fi ridicate:
a) in cazul judecatorului sau procurorului, prin decizia luata cu
majoritatea absoluta a judecatorilor;
b) in cazul grefierului, de catre Presedintie;
c) in cazul procurorilor adjuncti si al personalului Biroului
procurorului, de catre procuror;
d) in cazul grefierului adjunct si al personalului Grefei, de catre
grefier.
ART. 49
Salarii, indemnizatii si rambursarea cheltuielilor
Judecatorii, procurorul, procurorii adjuncti, grefierul si grefierul
adjunct primesc salariile, indemnizatiile si rambursarea cheltuielilor
hotarate de adunarea statelor parti. Aceste salarii si indemnizatii nu
sunt reduse in cursul mandatului.
ART. 50
Limbi oficiale si limbi de lucru
1. Limbile oficiale ale Curtii sunt engleza, araba, chineza, spaniola,
franceza si rusa. Hotararile Curtii, precum si celelalte decizii prin care
sunt reglementate problemele de fond cei ii sunt supuse sunt publicate
in limbile oficiale. Presedintia determina, tinand seama de criteriile
stabilite de Regulamentul de procedura si de probe, care decizii pot fi
considerate in scopurile prezentului paragraf ca reglementand
probleme de fond.
2. Limbile de lucru ale Curtii sunt engleza si franceza.

Regulamentul de procedura si de probe defineste cazurile in care alte
limbi oficiale pot fi folosite ca limbi de lucru.
3. La cererea unei parti intr-o procedura sau a unui stat autorizat sa
intervina intr-o procedura Curtea autorizeaza folosirea de catre aceasta
parte sau de acest stat a unei alte limbi decat engleza si franceza, daca
ea considera acest fapt ca fiind justificat.
ART. 51
Regulamentul de procedura si de probe
1. Regulamentul de procedura si de probe intra in vigoare la
adoptarea sa de catre Adunarea statelor parti cu majoritatea de doua
treimi din numarul membrilor sai.
2. Amendamente la Regulamentul de procedura si de probe pot fi
propuse de:
a) oricare stat parte;
b) judecatorii care actioneaza cu majoritate absoluta;
c) procuror.
Aceste amendamente intra in vigoare la adoptarea lor cu majoritatea
de doua treimi din numarul membrilor Adunarii statelor parti.
3. Dupa adoptarea Regulamentului de procedura si de probe, in
cazurile urgente in care situatia speciala prezentata in fata Curtii nu
este prevazuta de regulament, judecatorii pot, cu majoritatea de doua
treimi, sa stabileasca reguli provizorii care sa se aplice pana cand
Adunarea statelor parti, la reuniunea ordinara sau extraordinara
urmatoare, le adopta, le modifica sau le respinge.
4. Regulamentul de procedura si de probe, amendamentele ce il
privesc si regulile provizorii sunt conforme cu dispozitiile prezentului
statut. Amendamentele la Regulamentul de procedura si de probe,
precum si regulile provizorii nu se aplica retroactiv in prejudiciul
persoanei care face obiectul unei anchete, urmariri sau al unei
condamnari.
5. In caz de neconcordanta intre prezentul statut si Regulamentul de
procedura si de probe, statutul prevaleaza.
ART. 52
Regulamentul Curtii
1. Judecatorii adopta cu majoritatea absoluta, conform prezentului
statut si Regulamentului de procedura si de probe, regulamentul
necesar functionarii zilnice a Curtii.
CAIET DE SEMINAR
87
2. Procurorul si grefierul sunt consultati la elaborarea

regulamentului Curtii si a oricarui amendament referitor la acesta.
3. Regulamentul Curtii si orice amendament referitor la acesta au
efect de la adoptare, daca judecatorii nu decid altfel. Ele sunt
comunicate imediat dupa adoptarea lor statelor parti spre examinare.
Ele raman in vigoare daca majoritatea statelor parti nu fac obiectii in
termen de 6 luni.
CAP. 5
Ancheta si urmariri
ART. 53
Deschiderea unei anchete
1. Procurorul, dupa ce a evaluat informatiile ce i s-au adus la
cunostinta, deschide o ancheta, in afara cazului in care conchide ca nu
exista o baza rezonabila pentru urmarire, in baza prezentului statut.
Pentru a lua decizia procurorul examineaza:
a) daca informatiile aflate la dispozitia sa ofera motive credibile ca
o crima ce tine de competenta Curtii a fost sau este pe cale sa fie
comisa;
b) daca este sau ar fi admisibila cauza, tinand seama de art. 17; si
c) daca exista motive serioase de a crede ca, tinand seama de
gravitatea crimei si de interesele victimelor, ancheta nu ar servi
intereselor justitiei.
Daca conchide ca nu exista motive serioase pentru urmarire si daca
aceasta concluzie se bazeaza exclusiv pe considerentele prevazute la
lit. c), procurorul informeaza despre aceasta Camera preliminara.
2. Daca dupa ancheta procurorul conchide ca nu exista motive
suficiente pentru inceperea urmaririi:
a) pentru ca nu exista o baza suficienta, in drept sau in fapt, pentru a
cere un mandat de arestare sau o citatie de infatisare in aplicarea art.
58;
b) deoarece cauza este inadmisibila fata de prevederile art. 17; sau
c) pentru ca urmarirea nu ar servi intereselor justitiei, tinand seama
de toate circumstantele, inclusiv de gravitatea crimei, de interesele
victimelor, de varsta sau handicapul autorului prezumat si de rolul sau
in crima invocata, el informeaza asupra concluziei sale si
considerentelor care au motivat-o, Camera preliminara si statul care ia deferit situatia, conform art. 14, sau Consiliul de Securitate, daca
este vorba de o situatie prevazuta in art. 13 lit. b).
3. a) La cererea statului care a deferit situatia, conform art. 14, sau a

Consiliului de Securitate, daca este vorba de o situatie prevazuta la art.
13 lit. b), Camera preliminara poate examina decizia de neurmarire
luata de procuror in baza paragrafelor 1 sau 2 si sa ceara procurorului
sa o reaprecieze.
b) Mai mult, Camera preliminara poate, din proprie initiativa, sa
examineze decizia procurorului de neurmarire daca aceasta decizie se
bazeaza exclusiv pe consideratiile prevazute la paragraful 1 lit. c) si la
paragraful 2 lit. c). Intr-un asemenea caz decizia procurorului nu are
efect decat daca ea este confirmata de Camera preliminara.
4. Procurorul poate in orice moment sa isi reaprecieze decizia de a
deschide sau nu o ancheta sau de a angaja sau nu urmariri in lumina
noilor fapte sau informatii.
ART. 54
Obligatii si competente ale procurorului in materie de
anchete
1. Procurorul:
a) pentru stabilirea adevarului extinde ancheta la toate faptele si
elementele de proba care pot fi utile pentru a determina daca exista
raspundere penala, tinand seama de prezentul statut, si, facand aceasta,
ancheteaza atat scopul culpabilizarii, cat si al dezincriminarii;
b) ia masuri corespunzatoare spre a asigura eficienta anchetelor si
urmaririlor vizand crimele ce tin de competenta Curtii. Facand
aceasta, tine seama de interesele si situatia personala a victimelor si
martorilor, inclusiv de varsta, sexul, astfel cum este definit la art. 7
paragraful 3, si de starea lor de sanatate; el tine, de asemenea, seama
de natura crimei, in special cand aceasta contine violente sexuale,
violente cu motivare sexuala sau violente impotriva copiilor; si
c) respecta pe deplin drepturile persoanelor mentionate in prezentul
statut.
2. Procurorul poate ancheta pe teritoriul unui stat:
a) conform dispozitiilor cap. IX; sau
b) cu autorizarea Camerei preliminare in baza art. 57 paragraful 3
lit. d).
3. Procurorul poate:
a) sa stranga si sa examineze elementele de proba;
b) sa convoace si sa interogheze persoane care fac obiectul unei
anchete, victime si martori;
CAIET DE SEMINAR
89
c) sa ceara cooperarea oricarui stat sau organizatii ori dispozitiv

guvernamental, conform competentelor lor sau mandatului lor;
d) sa incheie orice intelegeri sau acorduri care nu sunt contrare
dispozitiilor prezentului statut si care pot fi necesare pentru facilitarea
cooperarii unui stat, a unei organizatii interguvernamentale sau a unei
persoane;
e) sa se angajeze sa nu divulge in nici un stadiu al procedurii
documentele sau informatiile pe care le-a obtinut, cu conditia
confidentialitatii si numai pentru scopul obtinerii unor noi probe, cu
exceptia cazului in care informatorul consimte la divulgarea lor; si
f) sa ia sau sa ceara sa fie luate masuri necesare care sa asigure
confidentialitatea informatiilor culese, protectia persoanelor sau
asigurarea elementelor de proba.
ART. 55
Drepturi ale persoanelor in cadrul unei anchete
1. Intr-o ancheta deschisa in baza prezentului statut o persoana:
a) nu este obligata sa depuna marturie impotriva ei insesi, nici sa se
recunoasca vinovata;
b) nu este supusa la nici o forma de coercitie, constrangere sau
amenintare, nici la tortura, nici la vreo alta forma de suferinta sau
tratament de cruzime inuman sau degradant;
c) beneficiaza gratuit, daca nu este interogata intr-o limba pe care o
intelege si o vorbeste perfect, de ajutorul unui interpret competent si
de toate traducerile necesare cerintelor echitatii; si
d) nu poate fi arestata sau detinuta arbitrar; ea nu poate fi privata de
libertate daca aceasta nu are loc pentru motivul si potrivit procedurii
prevazute in prezentul statut.
2. Cand exista motive sa se creada ca o persoana a comis o crima ce
tine de competenta Curtii si ca aceasta persoana trebuie sa fie
interogata fie de procuror, fie de autoritatile nationale in baza unei
cereri facute conform cap. IX, aceasta persoana are in plus drepturile
urmatoare, asupra carora este informata inainte de a fi interogata:
a) sa fie informata inainte de a fi interogata ca exista motive sa se
creada ca ea a comis o crima ce tine de competenta Curtii;
b) sa pastreze tacerea, fara ca aceasta tacere sa fie luata in
considerare pentru determinarea culpabilitatii sau a nevinovatiei sale;
c) sa fie asistata de un aparator la alegerea sa sau, daca nu are, de un

aparator din oficiu de fiecare data cand interesele justitiei o cer, fara a
trebui in acest caz sa verse o remunerare, daca nu are mijloace;
d) sa fie interogata in prezenta avocatului sau, daca nu a renuntat la
dreptul de a fi asistata de un avocat.
ART. 56
Rolul Camerei preliminare in situatia in care ocazia
obtinerii de informatii nu se va mai prezenta
1. a) Cand procurorul considera ca o ancheta ofera ocazia unica,
care nu se va mai prezenta in continuare, de a lua o marturie sau o
declaratie sau de a examina, culege ori verifica elemente de proba in
scopurile procesului, avizeaza despre aceasta Camera preliminara.
b) Camera preliminara poate, in aceasta situatie, la cererea
procurorului, sa ia toate masurile specifice pentru a asigura eficienta si
integritatea procedurii si, in special, pentru a proteja drepturile
apararii.
c) Cu exceptia deciziei contrare a Camerei preliminare, procurorul
informeaza, de asemenea, despre circumstanta prevazuta in lit. a)
persoana care a fost arestata sau s-a prezentat pe baza citatiei emise in
cadrul anchetei, cu scopul ca sa poata fi ascultata.
2. Masurile prevazute la paragraful 1 lit. b) pot consta in:
a) a face recomandari sau a emite ordonante privind calea de urmat;
b) a ordona incheierea unui proces-verbal asupra procedurii;
c) a numi un expert;
d) a autoriza avocatul unei persoane care a fost arestata sau s-a
infatisat la Curte pe baza citatiei sa participe la procedura sau, cand
arestarea ori infatisarea nu a avut loc sau avocatul nu a fost inca ales, a
desemna un avocat care va reprezenta interesele apararii;
e) a insarcina pe unul dintre membrii sai sau, in caz de nevoie, pe
unul dintre judecatorii disponibili ai Sectiei preliminare sau ai Sectiei
primei instante sa faca recomandari sau sa emita ordonante privind
strangerea ori conservarea probelor sau audierii persoanelor;
f) a lua orice alte masuri necesare pentru culegerea sau pastrarea
elementelor de proba.
3. a) Cand procurorul nu a solicitat masurile prevazute in prezentul
articol, dar Camera preliminara este de parere ca aceste masuri sunt
necesare pentru pastrarea elementelor de proba pe care le apreciaza ca
esentiale pentru apararea in cursul procesului, consulta procurorul
CAIET DE SEMINAR
91
pentru a afla daca acesta avea motive intemeiate sa nu ceara luarea

masurilor in cauza. Daca dupa consultare Camera conchide ca faptul
de a nu fi cerut aceste masuri nu este justificat, poate lua masuri din
proprie initiativa.
b) Procurorul poate face apel impotriva deciziei Camerei
preliminare de a actiona din proprie initiativa in baza prezentului
paragraf. Acest apel este examinat dupa o procedura accelerata.
4. Admisibilitatea elementelor de proba pastrate sau stranse in
scopurile procesului in aplicarea prezentului articol ori inregistrarea
acestor elemente de proba este reglementata de art. 69, valoarea lor
fiind cea pe care le-o da Camera de prima instanta.
ART. 57
Functiile si competentele Camerei preliminare
1. Daca prezentul statut nu dispune altfel, Camera preliminara isi
exercita functiile conform dispozitiilor prezentului articol.
2. a) Deciziile date de Camera preliminara in baza art. 15, 18, 19, a
art. 54 paragraful 2, art. 61 paragraful 7 si a art. 72 sunt luate cu
majoritatea judecatorilor care o compun.
b) In toate celelalte cazuri un singur judecator al Camerei
preliminare poate exercita functiile prevazute in prezentul statut, daca
nu se prevede altfel printr-o dispozitie a Regulamentului de procedura
si de probe sau printr-o decizie a Camerei preliminare luate cu
majoritate.
3. Independent de alte functii care ii sunt conferite in virtutea
prezentului statut, Camera preliminara poate:
a) la cererea procurorului, sa dea ordonante si sa elibereze
mandatele care pot fi necesare in scopurile unei anchete;
b) la cererea unei persoane care a fost arestata sau s-a infatisat pe
baza citatiei, conform art. 58, sa emita orice ordonanta, inclusiv
masurile prevazute la art. 56, sau sa solicite orice concurs, conform
cap. IX, care pot fi necesare pentru ajutarea persoanei la pregatirea
apararii;
c) in caz de nevoie, sa asigure protectia si respectarea vietii private
a victimelor si martorilor, conservarea probelor, protectia persoanelor
care au fost arestate ori s-au infatisat pe baza citatiei, precum si
protejarea informatiilor legate de securitatea nationala;
d) sa autorizeze procurorul sa ia anumite masuri de ancheta pe
teritoriul unui stat parte fara sa isi asigure cooperarea acestui stat,
conform cap. IX, daca, tinand seama, in masura posibilului, de

vederile acestui stat, Camera a stabilit ca in speta acesta este vadit
incapabil sa dea urmare unei cereri de cooperare pentru ca nici o
autoritate sau componenta competenta a aparatului sau judiciar
national nu este disponibila sa dea curs unei cereri de cooperare
conform cap. IX;
e) cand un mandat de arestare sau o citatie de infatisare a fost emisa
in baza art. 58, sa solicite cooperarea statelor in baza art. 93 paragraful
1 lit. k), tinand seama in mod cuvenit de forta elementelor de proba si
de drepturile partilor in cauza, dupa cum se prevede in prezentul statut
si in Regulamentul de procedura si de probe, pentru a lua masurile
conservatorii in scopurile confiscarii, in special in interesul superior al
victimelor.
ART. 58
Eliberarea de catre Camera preliminara a unui mandat
de arestare sau a unei citatii pentru infatisare
1. In orice moment dupa deschiderea unei anchete Camera
preliminara elibereaza, la cererea procurorului, un mandat de arestare
impotriva unei persoane daca, dupa examinarea cererii si a
elementelor de proba sau a altor informatii furnizate de procuror, ea
este convinsa ca:
a) exista motive intemeiate sa se creada ca aceasta persoana a comis
o crima ce tine de competenta Curtii; si
b) arestarea acestei persoane este necesara pentru a garanta:
(i) ca persoana se va infatisa;
(ii) ca ea nu va impiedica ancheta sau procedura in fata Curtii, nici
nu ii va compromite desfasurarea; sau
(iii) in caz de nevoie, ca ea nu va urmari executarea crimei despre
care este vorba sau a unei crime conexe ce tine de competenta Curtii si
care s-a produs in aceleasi circumstante.
2. Cererea procurorului contine urmatoarele elemente:
a) numele persoanei vizate si orice alte elemente utile pentru
identificare;
b) o referire precisa la crima ce tine de competenta Curtii, pe care
persoana este banuita ca a comis-o;
c) expunerea succinta a faptelor invocate ca ar constitui aceasta
crima;
CAIET DE SEMINAR
93
d) un rezumat al probelor care reprezinta motive intemeiate sa se

creada ca persoana a comis aceasta crima; si
e) considerentele pentru care procurorul apreciaza ca este necesar sa
procedeze la arestarea acestei persoane.
3. Mandatul de arestare contine elementele urmatoare:
a) numele persoanei vizate si orice alte elemente utile de
identificare;
b) o referire precisa la crima ce tine de competenta Curtii, care
justifica arestarea; si
c) expunerea succinta a faptelor invocate ca reprezentand aceasta
crima.
4. Mandatul de arestare ramane in vigoare atata vreme cat Curtea nu
a decis altfel.
5. Pe baza mandatului de arestare Curtea poate sa ceara arestarea
provizorie sau arestarea si predarea persoanei conform cap. IX.
6. Procurorul poate cere Camerei preliminare sa modifice mandatul
de arestare prin recalificarea crimelor la care acesta se refera sau prin
adaugarea de noi crime. Camera preliminara modifica mandatul de
arestare daca are motive intemeiate sa creada ca persoana a comis
crimele cu privire la care s-a facut o recalificare sau crime noi.
7. Procurorul poate cere Camerei preliminare sa emita o citatie de
infatisare in locul mandatului de arestare. Daca Camera preliminara
este convinsa ca exista motive intemeiate de a crede ca persoana a
comis crima care ii este imputata si ca o citatie de infatisare este
suficienta pentru a garanta ca ea se va prezenta in fata Curtii, emite o
citatie cu sau fara conditii restrictive de libertate (altele decat
detentia), daca legislatia nationala prevede aceasta. Citatia contine
elementele urmatoare:
a) numele persoanei vizate si orice alte elemente utile de
identificare;
b) data infatisarii;
c) o referire precisa la crima ce tine de competenta Curtii, pe care
persoana se banuieste ca ar fi comis-o; si d) expunere succinta a
faptelor invocate ca ar constitui aceasta crima.
Citatia este notificata persoanei vizate.
ART. 59
Procedura de arestare in statul de detentie
1. Statul parte care a primit o cerere de arestare provizorie sau de

arestare si de predare ia imediat masuri pentru a face sa fie arestata
persoana in cauza, conform legislatiei si dispozitiilor cap. IX.
2. Orice persoana arestata este deferita fara intarziere autoritatii
judiciare competente a statului de detentie care verifica, conform
legislatiei acestui stat, daca:
a) mandatul vizeaza chiar aceasta persoana;
b) aceasta a fost arestata conform unei proceduri legale; si
c) drepturile sale au fost respectate.
3. Persoana arestata are dreptul sa ceara autoritatii competente a
statului de detentie punerea in libertate provizorie in asteptarea
predarii sale.
4. Cand se pronunta asupra acestei cereri, autoritatea competenta a
statului de detentie examineaza daca, tinand seama de gravitatea
crimelor invocate, urgenta si circumstantele exceptionale justifica
punerea in libertate provizorie si daca garantiile dorite asigura ca
statul de detentie poate sa se achite de obligatia sa de a preda Curtii
persoana. Autoritatea competenta a statului de detentie nu poate
examina daca mandatul de arestare a fost eliberat in mod legal fata de
art. 58 paragraful 1 lit. a) si b).
5. Camera preliminara este avizata asupra oricarei cereri de punere
in libertate provizorie si face recomandari autoritatii competente a
statului de detentie. Inainte de pronuntarea deciziei aceasta ia integral
in considerare aceste recomandari, inclusiv, daca este cazul, cele care
se refera la masurile corespunzatoare pentru impiedicarea evadarii
persoanei.
6. Daca punerea in libertate provizorie este acordata, Camera
preliminara poate cere rapoarte periodice asupra regimului libertatii
provizorii.
7. O data ordonata predarea de catre statul de detentie, persoana
este predata Curtii cat mai curand posibil.
ART. 60
Procedura initiala in fata Curtii
1. De indata ce persoana a fost predata Curtii sau dupa infatisarea ei
in fata acesteia, voluntar sau prin citare, Camera preliminara verifica
daca ea a fost informata asupra crimelor ce ii sunt imputate, inclusiv
dreptul de a cere punerea sa in liberate provizorie pe parcursul
judecatii.
CAIET DE SEMINAR
95
2. Persoana la care se refera un mandat de arestare poate cere

punerea sa in libertate provizorie pe parcursul judecatii. Daca Camera
preliminara este convinsa ca sunt intrunite conditiile enuntate la art.
58 paragraful 1, persoana este mentinuta in detentie. Daca nu, Camera
preliminara o pune in libertate, cu sau fara conditii.
3. Camera preliminara reexamineaza periodic decizia sa de punere
in libertate sau mentinerea in detentie. Ea poate sa faca aceasta in
orice moment, la cererea procurorului sau a persoanei interesate.
Camera poate in aceasta situatie sa isi modifice decizia privind
detentia, punerea in libertate sau conditiile acesteia daca este convinsa
ca evolutia imprejurarilor faptelor o justifica.
4. Camera preliminara se asigura ca detentia inaintea procesului nu
se prelungeste in mod excesiv din cauza unei intarzieri nejustificate
imputabile procurorului. Daca o asemenea intarziere se produce,
Camera examineaza posibilitatea de a pune persoana interesata in
libertate, cu sau fara conditii.
5. Daca este necesar, Camera preliminara poate emite un mandat de
arestare pentru a garanta infatisarea persoanei care a fost pusa in
libertate.
ART. 61
Confirmarea invinuirilor inainte de proces
1. Sub rezerva paragrafului 2, intr-un termen rezonabil dupa
predarea persoanei catre Curte sau infatisarea sa voluntara in fata
acesteia, Camera preliminara tine o sedinta pentru a confirma
invinuirile pe care procurorul intelege sa se bazeze pentru a cere
trimiterea in judecata. Sedinta se desfasoara in prezenta procurorului
si a persoanei care face obiectul anchetei sau a urmaririi, precum si a
avocatului acesteia.
2. Camera preliminara poate, la cererea procurorului sau din proprie
initiativa, sa tina o sedinta in absenta persoanei interesate, pentru a
confirma invinuirile pe care procurorul intelege sa se bazeze pentru a
cere trimiterea in judecata, cand persoana:
a) a renuntat la dreptul sau de a fi prezenta; sau
b) a fugit sau este de negasit si tot ceea ce a fost rezonabil posibil a
fost facut pentru a garanta infatisarea sa in fata Curtii si a o informa
asupra invinuirilor care i se aduc si despre tinerea unei sedinte viitoare
pentru confirmarea acestor invinuiri.
In aceste cazuri persoana este reprezentata de un avocat cand

Camera preliminara considera ca aceasta serveste interesele justitiei.
3. Intr-un termen rezonabil inaintea sedintei, persoana:
a) primeste notificarea scrisa asupra invinuirilor pe care procurorul
intelege sa se bazeze pentru a cere trimiterea in judecata; si
b) este informata asupra elementelor de proba pe care procurorul
intelege sa se bazeze la sedinta.
Camera preliminara poate da ordonante privind divulgarea
informatiilor in scopurile sedintei.
4. Inainte de sedinta procurorul poate continua ancheta si poate
modifica sau retrage invinuirile. Persoana vizata primeste notificare
asupra oricarui amendament sau retrageri de invinuiri, intr-un termen
rezonabil inainte de sedinta. In caz de retragere de invinuiri procurorul
informeaza Camera preliminara despre motivele acestei retrageri.
5. La sedinta procurorul isi intemeiaza fiecare dintre invinuiri pe
probe suficiente pentru a stabili existenta unor motive serioase de a
crede ca persoana a comis crima care ii este imputata. El se poate baza
pe probe sub forma de documente sau de rezumate si nu este obligat
de a face sa se infatiseze martorii care trebuie sa fie audiati la proces.
6. La sedinta persoana poate:
a) sa conteste invinuirile;
b) sa conteste elementele de proba produse de procuror; si
c) sa prezinte elemente de proba.
7. La terminarea sedintei Camera preliminara stabileste daca exista
probe suficiente care sa dea motive serioase sa se creada ca persoana a
comis fiecare dintre crimele care ii sunt imputate. Potrivit celor
stabilite Camera preliminara:
a) confirma invinuirile pentru care a decis ca existau probe
suficiente si trimite persoana in fata Camerei de prima instanta, pentru
a fi judecata pe baza invinuirilor confirmate;
b) nu confirma invinuirile pentru care a decis ca nu exista probe
suficiente;
c) amana sedinta si cere procurorului sa aiba in vedere:
(i) sa aduca probe suplimentare sau sa procedeze la noi anchete
referitoare la o invinuire speciala; sau
(ii) sa modifice o invinuire daca probele produse par a stabili ca o
alta crima, care tine de competenta Curtii, a fost comisa.
CAIET DE SEMINAR
97
8. Cand Camera preliminara nu confirma o invinuire, procurorului

nu ii este interzis sa ceara ulterior confirmarea acestei invinuiri, daca
el isi justifica cererea cu probe suplimentare.
9. Dupa confirmarea invinuirilor si inainte ca procesul sa inceapa
procurorul poate modifica invinuirile, cu autorizarea Camerei
preliminare si dupa ce acuzatul a fost avizat despre aceasta. Daca
procurorul intelege sa adauge invinuiri suplimentare sau sa substituie
invinuirile aduse cu invinuiri mai grave, este necesara o sedinta
conform prezentului articol, pentru confirmarea invinuirilor noi. Dupa
deschiderea procesului procurorul poate retrage invinuirile, cu
autorizarea Camerei preliminare.
10. Orice mandat deja eliberat inceteaza sa aiba efect in legatura cu
orice invinuire neconfirmata de Camera preliminara sau retrasa de
procuror.
11. Dupa confirmarea invinuirilor, conform prezentului articol,
Presedintia constituie o Camera de prima instanta, care, sub rezerva
paragrafului 9 si a art. 64 paragraful 4, conduce faza urmatoare a
procedurii si poate indeplini in acest scop orice functie a Camerei
preliminare, utila in speta.
CAP. 6
Procesul
ART. 62
Locul procesului
Daca nu s-a decis altfel, procesul se tine la sediul Curtii.
ART. 63
Procesul in prezenta acuzatului
1. Acuzatul este prezent la procesul sau.
2. Daca acuzatul, prezent in fata Curtii, tulbura continuu
desfasurarea procesului, Camera de prima instanta poate ordona
evacuarea acestuia din sala de sedinta, avand grija ca acesta sa
urmareasca procesul si sa dea instructiuni avocatului sau, din
exteriorul salii, la nevoie cu ajutorul mijloacelor tehnice de
comunicatie. Asemenea masuri nu sunt luate decat in circumstante
exceptionale, cand alte solutii rezonabile s-au dovedit zadarnice, si
numai pentru durata strict necesara.
ART. 64
Functiile si competentele Camerei de prima instanta
1. Functiile si competentele Camerei de prima instanta, enuntate in
prezentul articol, sunt exercitate conform statutului si Regulamentului
de procedura si de probe.
2. Camera de prima instanta vegheaza ca procesul sa fie condus in

mod echitabil si cu operativitate, cu respectarea deplina a drepturilor
acuzatului si tinand pe deplin seama de necesitatea de a asigura
protectia victimelor si a martorilor.
3. Cand cauza este trimisa spre judecare, conform prezentului statut,
Camera de prima instanta careia i-a fost atribuita:
a) consulta partile si adopta toate procedurile utile conducerii
echitabile si operative a instantei;
b) determina limba sau limbile procesului; si
c) sub rezerva oricaror alte dispozitii aplicabile din prezentul statut,
asigura divulgarea de documente sau de informatii inca nedivulgate,
suficient de devreme inaintea deschiderii procesului, pentru a permite
o pregatire suficienta a acestuia.
4. Camera de prima instanta poate, daca aceasta este necesar, pentru
a-i asigura functionarea eficace si echitabila, sa supuna problemele
preliminare Camerei preliminare sau, la nevoie, unui alt judecator
disponibil al sectiei preliminare.
5. Camera de prima instanta poate, notificand aceasta partilor, sa
ordone conexarea sau disjungerea, dupa caz, a invinuirilor aduse
impotriva mai multor acuzati.
6. In exercitarea functiilor sale, inainte sau in timpul procesului,
Camera de prima instanta poate, daca este necesar:
a) sa isi asume toate functiile Camerei preliminare, prevazute la art.
61 paragraful 11;
b) sa dispuna infatisarea martorilor si audierea lor, precum si
prezentarea de documente si de alte elemente de proba, obtinand la
nevoie ajutorul statelor, conform dispozitiilor prezentului statut;
c) sa dispuna protectia informatiilor confidentiale;
d) sa ordone producerea de probe in completarea celor care au fost
stranse inaintea procesului sau prezentate la proces de parti;
e) sa asigure protectia acuzatului, martorilor si a victimelor; si
f) sa statueze asupra oricarei alte probleme pertinente.
7. Procesul este public. Cu toate acestea Camera de prima instanta
poate, pe baza imprejurarilor speciale, sa decida ca anumite sedinte sa
se desfasoare cu usile inchise, in scopurile enuntate la art. 68 sau in
vederea protejarii informatiilor confidentiale sau sensibile date in
depozitii.
CAIET DE SEMINAR
99
8. a) La deschiderea procesului Camera de prima instanta face sa se

dea citire acuzatului asupra invinuirilor prealabile confirmate de
Camera preliminara. Camera de prima instanta se asigura ca acuzatul
intelege natura invinuirilor. Camera da acuzatului posibilitatea sa
pledeze recunoscandu-se vinovat, potrivit celor prevazute la art. 65,
sau sa pledeze considerandu-se nevinovat.
b) La proces presedintele poate da instructiuni pentru conducerea
dezbaterilor, mai ales pentru ca acestea sa se desfasoare in mod
echitabil si impartial. Sub rezerva instructiunilor eventuale ale
presedintelui, partile pot sa produca elemente de proba conform
dispozitiilor prezentului statut.
9. Camera de prima instanta poate, mai ales la cererea unei parti sau
din oficiu:
a) sa statueze asupra admisibilitatii sau pertinentei probelor; si
b) sa ia orice masura necesara pentru a asigura ordinea in sedinta.
10. Camera de prima instanta vegheaza ca grefierul sa intocmeasca
si sa pastreze un proces-verbal integral al procesului, relatand cu
fidelitate dezbaterile.
ART. 65
Procedura in caz de recunoastere a vinovatiei
1. Cand acuzatul isi recunoaste vinovatia, dupa cum prevede art. 64
paragraful 8 lit. a), Camera de prima instanta stabileste:
a) daca acuzatul intelege natura si consecintele recunoasterii
vinovatiei sale;
b) daca recunoasterea vinovatiei a fost voluntara, dupa o consultare
suficienta cu aparatorul acuzatului; si
c) daca recunoasterea vinovatiei este justificata de faptele cauzei,
asa cum rezulta:
(i) din invinuirile prezentate de procuror, cu care acuzatul este de
acord;
(ii) din orice document prezentat de procuror, care insoteste
invinuirile si pe care acuzatul le accepta; si
(iii) din orice alte probe, cum sunt marturiile, prezentate de procuror
sau de acuzat.
2. Daca Camera de prima instanta este convinsa ca sunt reunite
conditiile prevazute la paragraful 1, stabileste ca recunoasterea
vinovatiei, insotita de toate probele complementare prezentate,
100NICOLAE-DRAGO PLOETEANU, FELIX ZAHARIA
intruneste toate elementele constitutive ale crimei la care se refera si

poate sa considere acuzatul vinovat pentru aceasta crima.
3. Daca Camera de prima instanta nu este convinsa ca sunt reunite
conditiile prevazute la paragraful 1, stabileste ca nu exista
recunoastere de vinovatie, caz in care decide ca procesul sa fie
continuat potrivit procedurii normale prevazute de prezentul statut si
poate trimite cauza unei alte Camere de prima instanta.
4. Daca Camera de prima instanta este convinsa ca o prezentare mai
completa a faptelor cauzei ar fi in interesul justitiei, indeosebi in
interesul victimelor, ea poate:
a) sa ceara procurorului sa prezinte elemente de proba suplimentare,
inclusiv depozitii de martori; sau
b) sa decida ca procesul sa se continue dupa procedurile normale
prevazute de prezentul statut, caz in care aceasta considera ca nu
exista recunoastere de vinovatie si trimite cauza unei alte camere de
prima instanta.
5. Orice discutie intre procuror si aparare, referitoare la modificarea
capetelor de acuzare, recunoasterea de vinovatie sau pedeapsa de
pronuntat, nu angajeaza Curtea.
ART. 66
Prezumtia de nevinovatie
1. Oricare persoana este prezumata nevinovata pana cand vinovatia
sa este stabilita in fata Curtii, conform dreptului aplicabil.
2. Procurorului ii incumba sarcina de a dovedi vinovatia acuzatului.
3. Pentru a condamna acuzatul Curtea trebuie sa fie convinsa de
vinovatia acestuia dincolo de orice indoiala rezonabila.
ART. 67
Drepturile acuzatului
1. La examinarea invinuirilor ce i se aduc acuzatul are dreptul ca,
tinand seama de dispozitiile prezentului statut, cauza lui sa fie
prezentata public, echitabil si impartial. El are dreptul, in deplina
egalitate, cel putin la garantiile urmatoare:
a) sa fie informat in termenul cel mai scurt si in mod detaliat asupra
naturii cauzei si continutului invinuirilor intr-o limba pe care el o
intelege si o vorbeste perfect;
b) sa dispuna de timpul si de facilitatile necesare pentru pregatirea
apararii sale si sa comunice liber si confidential cu avocatul ales de el;
c) sa fie judecat fara intarziere excesiva;
CAIET DE SEMINAR101
d) sub rezerva dispozitiilor art. 63 paragraful 2, sa fie prezent la

procesul sau, sa se apere singur sau sa fie asistat de un aparator la
alegerea sa; daca nu are aparator, sa fie informat despre dreptul de a
avea unul si, de fiecare data cand interesul justitiei o cere, sa i se
atribuie din oficiu un aparator de catre Curte, fara cheltuieli, daca nu
are mijloace sa il remunereze;
e) sa interogheze sau sa ceara interogarea martorilor acuzarii si sa
obtina infatisarea si interogarea martorilor apararii in aceleasi conditii
cu martorii acuzarii. Acuzatul are, de asemenea, dreptul sa isi sustina
mijloacele de aparare si sa prezinte alte probe admisibile in baza
prezentului statut;
f) sa fie asistat gratuit de un interpret competent si sa beneficieze de
traducerile necesare pentru satisfacerea cerintelor echitatii, daca limba
folosita in orice procedura urmata de Curte sau in orice document
prezentat nu este o limba pe care el o intelege si o vorbeste perfect;
g) sa nu fie fortat sa marturiseasca impotriva sa sau sa isi
recunoasca vinovatia si sa pastreze tacerea, fara ca aceasta tacere sa
fie luata in considerare pentru determinarea vinovatiei sau
nevinovatiei sale;
h) sa faca fara prestare de juramant o declaratie scrisa sau orala
pentru apararea sa; si
i) sa nu i se impuna rasturnarea sarcinii probei, nici sarcina
respingerii.
2. In afara de celelalte comunicari prevazute de prezentul statut
procurorul comunica apararii, din momentul cand aceasta este posibil,
probele din posesia sa ori la dispozitia sa, despre care el apreciaza ca il
disculpa pe acuzat sau tind sa il disculpe ori sa atenueze vinovatia sa
sau sunt de natura sa afecteze credibilitatea probelor de invinuire. In
caz de indoiala in ceea ce priveste aplicarea prezentului paragraf,
Curtea decide.
ART. 68
Protectia si participarea la proces a victimelor si
martorilor
1. Curtea ia masurile corespunzatoare pentru a proteja securitatea,
bunastarea fizica si psihologica, demnitatea si respectarea vietii
private a victimelor si martorilor. Facand aceasta, ea tine seama de toti
factorii pertinenti, mai ales varsta, sexul cum este definit la art. 7
paragraful 3, sau starea sanatatii, precum si natura crimei, indeosebi,
dar nu in mod exclusiv, cand aceasta este insotita de violente cu

caracter sexual, de violente cu motivare sexuala sau de violente
impotriva copiilor. Procurorul ia aceste masuri indeosebi in stadiul
anchetei si urmaririi. Aceste masuri nu trebuie sa fie nici
prejudiciabile, nici contrare drepturilor apararii si exigentelor unui
proces echitabil si impartial.
2. Prin exceptie de la principiul publicitatii dezbaterilor enuntat la
art. 67, Camerele Curtii pot, cu scopul protejarii victimelor si
martorilor sau a acuzatului, sa ordone sedinta inchisa pentru o anumita
parte a procedurii sau sa permita ca depozitiile sa fie luate cu mijloace
electronice sau cu alte mijloace speciale. Aceste masuri sunt aplicate
indeosebi fata de o victima a violentelor sexuale sau fata de un copil
care este victima sau martor, in afara de cazul in care Curtea decide
altfel tinand seama de toate imprejurarile si indeosebi de opiniile
victimei sau ale martorului.
3. Cand este vorba de interesele personale ale victimelor, Curtea
permite ca punctele lor de vedere si preocuparile lor sa fie expuse si
examinate in stadii ale procedurii pe care le considera potrivite si intrun mod in care nu este nici prejudiciabil, nici contrar drepturilor
apararii si exigentelor unui proces echitabil si impartial. Aceste opinii
si preocupari pot fi expuse de catre reprezentantii legali ai victimelor,
cand Curtea apreciaza adecvat, conform Regulamentului de procedura
si de probe.
4. Diviziunea de ajutor a victimelor si martorilor poate acorda
asistenta procurorului si Curtii in privinta masurilor de protectie,
dispozitiilor de securitate si potrivit activitatilor de avizare si de ajutor
prevazute la art. 43 paragraful 6.
5. Cand divulgarea de elemente de proba si de informatii in baza
prezentului statut risca sa puna grav in pericol un martor sau pe
membrii familiei sale, procurorul poate, in oricare procedura care are
loc inaintea deschiderii procesului, sa se abtina de a divulga aceste
elemente de proba sau informatii si sa prezinte un rezumat. Asemenea
masuri trebuie sa fie aplicate intr-un mod care nu este nici
prejudiciabil, nici contrar drepturilor la aparare si exigentelor unui
proces echitabil si impartial.
CAIET DE SEMINAR103
6. Un stat poate cere sa fie luate masurile necesare pentru a asigura

protectia fata de functionarii sau agentii sai si protectia informatiilor
confidentiale sau sensibile.
ART. 69
Proba
1. Inainte de a depune marturie fiecare martor, conform
Regulamentului de procedura si de probe, isi ia angajamentul de a
spune adevarul.
2. Martorii sunt ascultati personal in sedinta, sub rezerva masurilor
prevazute la art. 68 sau in Regulamentul de procedura si de probe.
Curtea poate, de asemenea, sa autorizeze un martor sa prezinte o
declaratie orala sau o inregistrare video sau audio si sa prezinte
documente sau inscrisuri sub rezerva dispozitiilor prezentului statut si
conform Regulamentului de procedura si de probe. Aceste masuri nu
trebuie sa fie nici prejudiciabile, nici contrare drepturilor la aparare.
3. Partile pot sa prezinte probe pertinente pentru cauza, conform art.
64. Curtea are competenta de a cere prezentarea oricaror probe pe care
le socoteste necesare pentru aflarea adevarului.
4. Curtea poate sa se pronunte asupra pertinentei si admisibilitatii
probelor, conform Regulamentului de procedura si de probe, tinand
seama mai ales de valoarea probanta a acestora si de posibilitatea ca
ele sa dauneze echitatii procesului sau unei evaluari echitabile a
depozitiei unui martor.
5. Curtea respecta regulile confidentialitatii, astfel cum au fost
enuntate in Regulamentul de procedura si de probe.
6. Curtea nu cere dovedirea faptelor care sunt notorii, dar
redacteaza despre acestea un proces-verbal judiciar.
7. Probele obtinute printr-un mijloc care violeaza prezentul statut
sau drepturile omului recunoscute pe plan international nu sunt
admisibile:
a) daca violarea pune serios in discutie credibilitatea probelor; sau
b) daca admiterea acestor probe ar fi de natura sa compromita
procedura si sa aduca o grava atingere integritatii sale.
8. Cand se pronunta asupra pertinentei sau admisibilitatii probelor
reunite de un stat, Curtea nu se pronunta asupra aplicarii legislatiei
nationale a acestui stat.
ART. 70
Fapte care aduc atingere administrarii justitiei
1. Curtea are competenta de a judeca urmatoarele infractiuni care

aduc atingere administrarii justitiei, cand sunt comise cu intentie:
a) marturia mincinoasa a unei persoane care si-a luat angajamentul
de a spune adevarul in aplicarea art. 69 paragraful 1;
b) prezentarea de elemente de proba false sau falsificate in
cunostinta de cauza;
c) coruperea de martori, manevre vizand sa impiedice un martor de
a se infatisa sau de a depune marturie in mod liber, represalii
exercitate impotriva unui martor in legatura cu declaratia sa,
distrugerea sau falsificarea probelor ori impiedicarea strangerii unor
astfel de probe;
d) intimidarea unui membru sau agent al Curtii, impiedicarea
actiunii sale sau traficul de influenta, cu scopul de a il determina, prin
constrangere sau convingere, sa nu isi exercite functiile sau sa nu le
exercite cum ar trebui;
e) represalii impotriva unui membru sau agent al Curtii datorita
functiilor executate de acesta sau de un alt membru sau agent;
f) solicitarea sau acceptarea unei retributii ilegale de un membru sau
un agent al Curtii in cadrul functiilor sale oficiale.
2. Principiile si procedurile care guverneaza exercitarea de catre
Curte a competentei sale fata de faptele care aduc atingeri
administrarii justitiei in baza prezentului articol sunt enuntate in
Regulamentul de procedura si de probe. Modalitatile de cooperare
internationala cu Curtea la punerea in aplicare a prezentului articol
sunt reglementate de legislatia nationala a statului solicitat.
3. In caz de condamnare Curtea poate impune o pedeapsa cu
inchisoarea, care sa nu depaseasca 5 ani, sau o amenda prevazuta de
Regulamentul de procedura si de probe ori ambele.
4. a) Statele parti extind dispozitiile dreptului lor penal, care
reprima faptele care aduc atingeri integritatii procedurilor de ancheta
sau sistemelor lor judiciare, la faptele care aduc atingeri administrarii
justitiei in baza prevederilor prezentului articol, comise pe teritoriul
lor sau de catre unul dintre resortisantii sai.
b) La cererea Curtii un stat parte sesizeaza autoritatile sale
competente, in scopul urmaririi de fiecare data cand considera necesar.
Aceste autoritati instrumenteaza dosarele in cauza cu diligenta,
asigurand pentru aceasta mijloacele necesare unei actiuni eficiente.
CAIET DE SEMINAR105
ART. 71
Sanctiuni in caz de perturbare a sedintei
1. Curtea poate sanctiona abaterile de la conduita in sedinta,
inclusiv perturbarea sedintei sau refuzul deliberat de a respecta
instructiunile sale, prin masuri administrative, altele decat o pedeapsa
cu inchisoarea, de exemplu, evacuarea temporara sau permanenta din
sala, o amenda sau alte masuri prevazute in Regulamentul de
2. Regimul sanctiunilor prevazute la paragraful 1 este stabilit in
Regulamentul de procedura si probe.
ART. 72
Protectia informatiilor privind securitatea nationala
1. Prezentul articol se aplica in toate cazurile in care divulgarea de
informatii sau de documente ale unui stat ar aduce atingere, potrivit
avizului acestui stat, intereselor si securitatii sale nationale. Aceste
cazuri sunt in special cele la care se refera art. 56 paragrafele 2 si 3,
art. 61 paragraful 3, art. 64 paragraful 3, art. 67 paragraful 2, art. 68
paragraful 6, articolul 87 paragraful 6 si art. 93, precum si cazurile, in
orice alt stadiu al procedurii, in care o astfel de divulgare poate fi pusa
in cauza.
2. Prezentul articol se aplica, de asemenea, cand o persoana care a
fost invitata sa furnizeze informatii sau elemente de proba a refuzat sa
o faca sau a informat statul asupra motivului ca divulgarea lor ar
aduce atingere intereselor unui stat in materie de securitate nationala si
cand acest stat confirma ca, dupa opinia sa, divulgarea acestor
informatii ar aduce atingere intereselor securitatii sale nationale.
3. Nici o dispozitie a prezentului articol nu aduce atingere normelor
de confidentialitate aplicabile in baza art. 54 paragraful 3 lit. e) si f),
nici aplicarii art. 73.
4. Daca un stat afla ca informatii sau documente ale statului sunt
sau vor fi probabil divulgate intr-o anumita faza a procedurii si daca
acesta apreciaza ca o astfel de divulgare ar aduce atingere intereselor
securitatii sale nationale, acest stat are dreptul sa intervina in vederea
reglementarii acestei probleme, conform dispozitiilor prezentului
articol.
5. Cand un stat apreciaza ca divulgarea informatiilor ar aduce
atingere intereselor securitatii sale nationale, el ia, in legatura cu
procurorul, apararea, Camera preliminara sau Camera de prima
instanta, dupa caz, toate masurile rezonabile posibile pentru a gasi o

solutie de comun acord. Aceste masuri pot sa consiste in special in:
a) modificarea sau precizarea cererii;
b) decizia Curtii cu privire la problema pertinentei informatiilor sau
probelor cerute ori cu privire la problema de a sti daca probele, desi
pertinente, ar putea fi sau au fost obtinute dintr-o alta sursa decat statul
solicitat;
c) obtinerea de informatii sau probe din alta sursa sau sub o forma
diferita; sau
d) gasirea unui acord cu privire la conditiile in care asistenta ar
putea fi furnizata, mai ales prin comunicarea de rezumate sau de
versiuni corectate, impunerea de restrictii la divulgare, recurgerea la o
procedura cu usile inchise sau ex parte ori aplicarea altor masuri de
protectie autorizate de prezentul statut sau de Regulamentul de
6. Cand toate masurile rezonabile posibile au fost luate pentru
solutionarea problemei prin intelegere si cand statul apreciaza ca nu
exista nici mijloace si nici conditii care sa ii permita sa comunice sau
sa divulge informatiile sau documentele fara a aduce atingere
intereselor securitatii sale nationale, el aduce la cunostinta despre
aceasta procurorului sau Curtii, indicand motivele precise care l-au
condus la aceasta concluzie, daca insasi expunerea motivelor sale nu
aduce in mod necesar atingere intereselor securitatii sale nationale.
7. Ca urmare, daca Curtea hotaraste ca probele sunt pertinente si
necesare pentru stabilirea vinovatiei sau nevinovatiei acuzatului, poate
lua masurile care urmeaza:
a) cand divulgarea informatiilor sau documentului este solicitata in
cadrul unei cereri de cooperare, conform cap. IX, sau in
circumstantele descrise la paragraful 2 si statul invoca motivele de
refuz prevazute la art. 93 paragraful 4:
(i) curtea poate, inainte de a trage concluzia prevazuta la paragraful
7 alin. a) subpunctul (ii), sa ceara consultari suplimentare in scopul
examinarii observatiilor statului, inclusiv, in caz de nevoie, tinerea
unei sedinte cu usile inchise si ex parte;
(ii) daca Curtea conchide ca, invocand motivele de refuz enuntate la
art. 93 paragraful 4 in circumstantele spetei, Statul solicitat nu
actioneaza in conformitate cu obligatiile care ii incumba in baza
CAIET DE SEMINAR107
prezentului statut, Curtea poate trimite cauza conform art. 87

paragraful 7, precizand considerentele care motiveaza concluzia sa; si
(iii) curtea poate trage orice concluzie pe care o apreciaza adecvata
in speta, cand judeca acuzatul, in privinta existentei sau inexistentei
unui fapt; sau
b) in toate celelalte circumstante:
(i) sa dispuna divulgarea; sau
(ii) in cazul in care nu dispune divulgarea, sa traga orice concluzie
pe care o apreciaza corespunzatoare in speta, cand judeca acuzatul, in
privinta existentei sau inexistentei unui fapt.
ART. 73
Informatii sau documente provenind de la terti
Daca un stat parte este solicitat de catre Curte sa furnizeze un
document sau o informatie in posesia sa, sub paza sau sub controlul
sau, care i-a fost comunicat cu titlu confidential de un stat, de o
organizatie interguvernamentala sau de o organizatie internationala,
statul cere celui de la care detine informatia sau documentul
autorizatia de a-l divulga. Daca cel care a comunicat informatia sau
documentul este un stat parte, acesta consimte la divulgarea
informatiei sau a documentului ori depune eforturi sa solutioneze
problema cu Curtea, sub rezerva dispozitiilor art. 72. Daca cel care a
comunicat informatia sau documentul nu este un stat parte si refuza sa
consimta divulgarea, statul solicitat informeaza Curtea ca el nu este in
masura sa furnizeze documentul sau informatia din cauza unei
obligatii preexistente de confidentialitate fata de cel de la care o
detine.
ART. 74
Conditii cerute pentru decizie
1. Toti judecatorii Camerei de prima instanta asista la fiecare faza a
procesului si la integralitatea dezbaterilor. Presedintia poate desemna
in fiecare caz unul sau mai multi judecatori supleanti, in functie de
disponibilitati, pentru a asista, de asemenea, la toate fazele procesului
si a inlocui un membru al Camerei de prima instanta care nu ar putea
continua sa participe la judecata.
2. Camera de prima instanta isi intemeiaza decizia pe aprecierea
probelor si in raport cu ansamblul procedurilor. Decizia sa nu poate
depasi faptele si circumstantele descrise in invinuirile si modificarile
aduse acestora. Decizia se intemeiaza exclusiv pe probele prezentate si
examinate la proces.
3. Judecatorii depun eforturi sa ia decizia in unanimitate, in lipsa

careia o iau cu majoritate.
4. Deliberarile Camerei de prima instanta sunt si raman secrete.
5. Decizia este prezentata in scris. Ea contine expunerea completa si
motivata a constatarilor Camerei de prima instanta asupra probelor si
concluziilor. Nu se pronunta decat o singura decizie. Daca nu exista
unanimitate, decizia contine opiniile majoritatii si ale minoritatii. Se
da citire deciziei sau rezumatului ei in sedinta publica.
ART. 75
Despagubiri in favoarea victimelor
1. Curtea stabileste principii aplicabile formelor de despagubire
cum sunt restituirea, indemnizarea sau reabilitarea, care se acorda
victimelor sau titularilor de drepturi. Pe aceasta baza Curtea poate, la
cerere sau din proprie initiativa in situatii exceptionale, sa stabileasca
in decizia sa intinderea pagubei, pierderea sau prejudiciul cauzat
victimelor sau avanzilor lor cauza, indicand principiile pe care se
bazeaza decizia sa.
2. Curtea poate sa pronunte impotriva unei persoane condamnate o
ordonanta indicand reparatia care sa fie acordata victimelor sau
avanzilor lor cauza. Aceasta despagubire poate lua mai ales forma
restituirii, indemnizatiei sau reabilitarii. In caz de nevoie Curtea poate
decide ca indemnizatia acordata cu titlu de reparatii este achitata prin
intermediul fondului prevazut la art. 79.
3. Inainte de a se pronunta o ordonanta in baza prezentului articol,
Curtea poate solicita si lua in considerare observat iile persoanei
condamnate, victimelor, altor persoane interesate sau statelor
interesate, precum si observatiile formulate in numele acestor
persoane sau al acestor state.
4. Cand Curtea exercita competenta pe care o confera prezentul
articol si dupa ce o persoana a fost recunoscuta vinovata de o crima ce
tine de competenta sa, hotaraste daca este necesar, pentru a da efect
ordonantelor pe care le da in baza prezentului articol, sa ceara luarea
de masuri conform art. 93 paragraful 1.
5. Statele parti fac sa se aplice deciziile luate in baza prezentului
articol ca si cand dispozitiile art. 109 erau aplicabile prezentului
articol.
CAIET DE SEMINAR109
6. Dispozitiile prezentului articol sunt intelese fara prejudicierea

drepturilor pe care dreptul intern sau international le recunosc
victimelor.
ART. 76
Pronuntarea pedepsei
1. In cazul verdictului de vinovatie Camera de prima instanta
stabileste pedeapsa ce va fi aplicata, tinand seama de concluziile si de
probele pertinente prezentate la proces.
2. In afara cazurilor in care art. 65 se aplica si inaintea terminarii
procesului, Camera de prima instanta poate din oficiu si trebuie, la
cererea procurorului sau a acuzatului, sa tina o sedinta suplimentara
pentru a lua cunostinta de toate concluziile noi si de toate probele noi
pertinente pentru stabilirea pedepsei conform Regulamentului de
3. Cand se aplica paragraful 2, Camera de prima instanta asculta
observatiile prevazute la art. 75 in cursul sedintei suplimentare
prevazute la paragraful 2 si, la nevoie, in timpul oricarei noi sedinte.
4. Hotararea este pronuntata in sedinta publica si, daca este posibil,
in prezenta acuzatului.
CAP. 7
Pedepsele
ART. 77
Pedepse aplicabile
1. Sub rezerva art. 110, Curtea poate pronunta contra unei persoane
declarate vinovata de o crima prevazuta la art. 5 din prezentul statut
una dintre urmatoarele pedepse:
a) o pedeapsa cu inchisoarea pe timp de cel mult 30 de ani; sau
b) o pedeapsa cu inchisoare pe viata, daca gravitatea extrema a
crimei si situatia personala a condamnatului o justifica.
2. La pedeapsa cu inchisoarea Curtea poate adauga:
a) o amenda stabilita conform criteriilor prevazute de Regulamentul
de procedura si de probe;
b) confiscarea de profituri, de bunuri si de averi provenind direct
sau indirect din crime, fara prejudicierea drepturilor tertilor de buna
credinta.
ART. 78
Stabilirea pedepsei
1. Cand stabileste pedeapsa, Curtea tine cont, conform
Regulamentului de procedura si de probe, de considerente precum
gravitatea crimei si situatia personala a condamnatului.
2. Cand pronunta o pedeapsa cu inchisoarea, Curtea reduce timpul

pe care condamnatul l-a petrecut, la ordinul sau, in detentie. Ea poate
reduce, de asemenea, orice alta perioada petrecuta in detentie datorita
unui comportament legat de crima.
3. Cand o persoana este recunoscuta vinovata de mai multe crime,
Curtea pronunta o pedeapsa pentru fiecare crima si o pedeapsa unica,
indicand durata totala a detentiei. Aceasta durata nu poate fi inferioara
celei privind pedeapsa individuala cea mai grea si nu poate fi
superioara celei de 30 de ani sau celei privind pedeapsa cu inchisoarea
pe viata prevazuta la art. 77 paragraful 1 lit. b).
ART. 79
Fondul in favoarea victimelor
1. Un fond este creat, in baza hotararii Adunarii statelor parti, in
profitul victimelor crimelor ce tin de competenta Curtii si al familiilor
lor.
2. Curtea poate da dispozitii ca fondurile provenind din amenzi si
din bunurile confiscate sa fie virate fondului.
3. Fondul este administrat dupa principiile stabilite de Adunarea
statelor parti.
ART. 80
Statutul, aplicarea pedepselor de catre state si dreptul national
Nimic din prezentul capitol nu afecteaza aplicarea de catre state a
pedepselor prevazute de dreptul lor intern, precum nici aplicarea
dreptului statelor care nu prevede pedepsele mentionate in prezentul
capitol.
CAP. 8
Apel si revizuire
ART. 81
Apel la o hotarare privind achitarea sau condamnarea
ori impotriva pedepsei
1. Se poate face apel, conform Regulamentului de procedura si de
probe, impotriva unei decizii date in baza art. 74, dupa modalitatile
urmatoare:
a) Procurorul poate introduce apel pentru unul dintre urmatoarele
motive:
(i) viciu de procedura;
(ii) eroare de fapt;
(iii) eroare de drept;
CAIET DE SEMINAR111
b) Persoana declarata vinovata sau procurorul in numele acestei

persoane poate introduce apel pentru unul dintre urmatoarele motive:
(i) viciu de procedura;
(ii) eroare de fapt;
(iii) eroare de drept;
(iv) orice alt motiv de natura a compromite echitatea sau
regularitatea procedurii sau a deciziei.
2.a) Procurorul sau condamnatul poate, conform Regulamentului de
procedura si de probe, sa introduca apel privind pedeapsa pronuntata,
pe motiv ca exista o disproportie intre aceasta si crima.
b) Daca cu ocazia unui apel impotriva pedepsei pronuntate Curtea
apreciaza ca exista motive care ar putea justifica anularea in intregime
sau in parte a deciziei de condamnare, ea poate invita procurorul si
condamnatul sa invoce motivele enumerate la art. 81 paragraful 1 lit.
a) sau b) si se pronunta asupra deciziei de condamnare conform art.
83.
c) Aceeasi procedura se aplica daca cu ocazia unui apel privind
numai decizia de condamnare Curtea apreciaza ca exista motive care
justifica reducerea pedepsei in baza paragrafului 2 lit. a).
3.a) Daca Camera de prima instanta nu decide altfel, persoana
recunoscuta ca vinovata ramane in detentie pe timpul procedurii de
apel.
b) Daca durata detentiei depaseste durata pedepsei pronuntate,
persoana recunoscuta ca vinovata este pusa in libertate; cu toate
acestea, daca procurorul face, de asemenea, apel, eliberarea poate fi
supusa conditiilor enumerate la lit. c);
c) in cazul achitarii acuzatul este imediat pus in libertate, sub
rezerva urmatoarelor conditii:
(i) in circumstante exceptionale si in functie, in special, de riscul
evadarii, de gravitatea infractiunii si de sansele succesului apelului,
Camera de prima instanta poate ordona, la cererea procurorului,
mentinerea in detentie a acuzatului pe timpul procedurii apelului;
(ii) hotararea data de Camera de prima instanta in baza subpunctului
(i) este susceptibila de apel conform Regulamentului de procedura si
de probe.
4. Sub rezerva dispozitiilor paragrafului 3 lit. a) si b), se amana
executarea hotararii privind condamnarea sau pedeapsa pe perioada
termenului consimtit pentru trimiterea in apel si pe perioada

procedurii de apel.
ART. 82
Apel impotriva altor hotarari
1. Fiecare parte poate face apel, conform Regulamentului de
procedura si de probe, impotriva urmatoarelor hotarari:
a) hotararea privind competenta sau admisibilitatea;
b) hotararea privind admiterea sau respingerea punerii in libertate a
persoanei care face obiectul unei anchete sau urmariri;
c) hotararea Camerei preliminare de a actiona din proprie initiativa,
in baza art. 56 paragraful 3;
d) hotararea care ridica o problema de natura a afecta intr-o mare
masura desfasurarea echitabila si rapida a procedurii sau rezultatul
procesului si a carei solutionare imediata ar putea face, dupa avizul
Camerei preliminare sau al Camerei de prima instanta, sa progreseze
semnificativ procedura.
2. Decizia Camerei preliminare, prevazuta la art. 57 paragraful 3 lit.
d), este susceptibila de apel formulat de statul vizat sau de procuror, cu
autorizarea Camerei preliminare. Acest apel este examinat dupa o
procedura urgenta.
3. Apelul nu are efect suspensiv decat daca Curtea de apel
incuviinteaza aceasta pe baza unei cereri prezentate conform
4. Reprezentantul legal al victimelor, persoana condamnata sau
proprietarul de buna credinta al unui bun la care se refera o hotarare
data in baza art. 75 poate inainta apel impotriva acestei hotarari
conform Regulamentului de procedura si de probe.
ART. 83
Procedura de apel
1. In sensul procedurilor prevazute la art. 81 si al prezentului
articol, Camera de apel are toate competentele Camerei de prima
instanta.
2. Daca Camera de apel considera ca procedura ce face obiectul
apelului este viciata in masura de a aduce atingere regularitatii deciziei
sau a condamnarii sau ca decizia de condamnare facand obiectul
apelului este in mod serios viciata de o eroare de fapt sau de drept, ea
poate:
a) sa anuleze sau sa modifice decizia sau condamnarea; sau
CAIET DE SEMINAR113
b) sa ordone un nou proces in fata unei Camere de prima instanta

diferite.
In acest scop Camera de apel poate trimite o problema de fapt in
fata Camerei de prima instanta sesizate initial pentru ca aceasta sa
solutioneze problema si sa ii faca un raport sau poate ea insasi sa ceara
probe in vederea luarii deciziei. Cand singura persoana condamnata
sau procurorul, in numele sau, a introdus apel contra hotararii sau a
condamnarii, aceasta nu poate fi modificata in detrimentul sau.
3. Daca in cadrul apelului impotriva unei condamnari Camera de
apel constata ca pedeapsa este disproportionata in raport cu crima, ea
o poate modifica in conformitate cu cap. VII.
4. Hotararea Curtii de apel este adoptata cu majoritatea
judecatorilor si data in sedinta publica. Hotararea se motiveaza. In
cazul in care nu exista unanimitate, aceasta contine opiniile majoritatii
si ale minoritatii, dar un judecator poate prezenta o opinie individuala
sau o opinie diferita asupra unei probleme de drept.
5. Camera de apel poate pronunta hotararea in absenta persoanei
achitate sau condamnate.
ART. 84
Revizuirea unei hotarari de condamnare sau a
pedepsei
1. Persoana declarata vinovata sau, daca ea este decedata, sotul,
copiii, parintii sau oricare persoana in viata in momentul decesului
sau, careia i-a dat in scris mandat expres in acest scop, ori procurorul
actionand in numele acestei persoane poate sesiza Camera de apel cu
o cerere de revizuire a deciziei definitive asupra vinovatiei sau
pedepsei, pentru urmatoarele motive:
a) s-a descoperit un fapt nou care:
(i) nu era cunoscut in momentul procesului fara ca aceasta
circumstanta sa poata fi imputata, in intregime sau in parte,
solicitantului; si
(ii) daca ar fi fost stabilit in timpul procesului, ar fi condus in mod
veromisil la o hotarare diferita;
b) s-a descoperit ca o proba decisiva, retinuta in timpul procesului si
in baza careia s-a stabilit vinovatia, era falsa, contrafacuta sau
falsificata;
c) unul sau mai multi judecatori care au participat la luarea deciziei
asupra vinovatiei sau care au confirmat invinuirile au comis in aceasta
cauza un act care constituie o greseala grava sau o abatere de la

indatoririle lor de o gravitate suficienta pentru a justifica eliberarea din
functiile lor in aplicarea art. 46.
2. Camera de apel respinge cererea daca o considera nefondata.
Daca ea considera ca cererea este fondata pe motive valabile, ea poate,
conform celor convenite:
a) sa reuneasca din nou Camera de prima instanta care a pronuntat
hotararea initiala;
b) sa constituie o noua Camera de prima instanta; sau
c) sa ramana sesizata asupra cauzei, cu scopul de a determina, dupa
ascultarea partilor potrivit modalitatilor prevazute de Regulamentul de
procedura si de probe, daca hotararea trebuie sa fie revizuita.
ART. 85
Indemnizarea persoanelor arestate sau condamnate
1. Oricine a fost victima unei arestari sau detineri ilegale are dreptul
la reparatie.
2. Cand o condamnare definitiva este anulata ulterior pentru ca un
fapt nou sau nou revelat dovedeste ca s-a produs o eroare judiciara,
persoana care a suferit o pedeapsa pe baza acestei condamnari este
indemnizata conform legii, cu conditia sa nu se fi dovedit ca
nedezvaluirea in timp util a faptului necunoscut ii este imputabila in
intregime sau in parte.
3. In circumstante exceptionale, daca Curtea constata, pe baza
faptelor probatorii, ca o eroare judiciara grava si evidenta a fost
comisa, poate, dupa propria apreciere, sa acorde o indemnizatie
conform criteriilor enuntate in Regulamentul de procedura si de probe
unei persoane care a fost detinuta si a fost eliberata ca urmare a unei
achitari definitive sau pentru ca a incetat urmarirea din acest motiv.
CAP. 9
Cooperarea internationala si asistenta judiciara
ART. 86
Obligatia generala de a coopera
Conform dispozitiilor prezentului statut, statele parti coopereaza
deplin cu Curtea in anchetele si urmaririle pentru crime ce tin de
competenta sa.
ART. 87
Cereri de cooperare. Dispozitii generale
1.a) Curtea este abilitata sa adreseze cereri de cooperare statelor
parti. Aceste cereri sunt transmise pe cale diplomatica sau pe orice alta
cale potrivita pe care fiecare stat parte o alege in momentul ratificarii,
CAIET DE SEMINAR115
acceptarii sau aprobarii prezentului statut ori de aderare la acesta.

Orice modificare ulterioara a alegerii caii de transmitere este facuta de
fiecare stat parte conform Regulamentului de procedura si de probe.
b) Daca este cazul si fara prejudicierea dispozitiilor lit a), cererile
pot fi, de asemenea, transmise prin Organizatia Internationala de
Politie Criminala (INTERPOL) sau prin oricare organizatie regionala
competenta.
2. Cererile de cooperare si documentele justificative aferente sunt
fie redactate intr-o limba oficiala a statului solicitat sau insotite de o
traducere in aceasta limba, fie redactate intr-una dintre limbile de
lucru ale Curtii sau insotita de o traducere intr-una dintre aceste limbi
potrivit alegerii facute de statul solicitat in momentul ratificarii,
acceptarii sau al aprobarii prezentului statut sau al aderarii la acesta.
Orice modificare ulterioara a acestei alegeri este facuta conform
3. Statul solicitat respecta caracterul confidential al cererilor de
cooperare si de documente justificative aferente, cu exceptia cazului in
care divulgarea lor este necesara pentru a da curs cererii.
4. In ceea ce priveste cererile de asistenta prezentate conform
prezentului capitol Curtea poate lua, in special in materie de protectie
a informatiilor, masurile care pot fi necesare pentru garantarea
securitatii si bunastarii fizice si psihologice a victimelor, martorilor
potentiali si membrilor familiei lor. Curtea poate cere ca orice
informatie furnizata conform prezentului capitol sa fie comunicata si
tratata in asa fel incat sa fie aparata securitatea si bunastarea fizica sau
psihologica a victimelor, martorilor potentiali si membrilor familiei
lor.
5.a) Curtea poate invita orice stat care nu este parte la prezentul
statut sa acorde asistenta conform prezentului capitol pe baza unui
aranjament ad-hoc sau a unui acord incheiat cu acest stat ori pe orice
alta baza corespunzatoare.
b) Daca, dupa ce a incheiat cu Curtea un aranjament ad-hoc sau un
acord, un stat care nu este parte la prezentul statut nu acorda asistenta
care i-a fost ceruta pe baza acestui aranjament sau a acestui acord,
Curtea poate sa informeze despre aceasta Adunarea statelor parti sau
Consiliul de Securitate cand a fost sesizata de acesta din urma.
6. Curtea poate cere informatii sau documente oricarei organizatii

interguvernamentale. Ea poate, de asemenea, sa solicite alte forme de
cooperare si de asistenta convenite cu o organizatie
interguvernamentala si care sunt conforme competentelor sau
mandatului acesteia.
7. Daca un stat parte nu este de acord cu o cerere de cooperare a
Curtii contrar celor prevazute in prezentul statut si o impiedica astfel
sa isi exercite functiile si competentele care ii sunt conferite de
prezentul statut, Curtea poate lua act de aceasta si sa informeze
Adunarea statelor parti sau Consiliul de Securitate cand a fost sesizata
de acesta din urma.
ART. 88
Proceduri disponibile conform legislatiei nationale
Statele parti vegheaza pentru a prevedea in legislatia lor nationala
procedurile care sa permita realizarea oricarei forme de cooperare
prevazute in prezentul capitol.
ART. 89
Predarea anumitor persoane Curtii
1. Curtea poate prezenta statului pe teritoriul caruia o persoana este
susceptibila de a se afla o cerere, insotita de documentele justificative
indicate la art. 91, vizand ca aceasta persoana sa fie arestata si sa ii fie
predata si sa solicite cooperarea acestui stat pentru arestarea si
predarea persoanei. Statele parti raspund la orice cerere de arestare si
de predare conform dispozitiilor prezentului capitol si procedurilor
prevazute de legislatiile lor nationale.
2. Cand persoana a carei predare este solicitata sesizeaza o instanta
nationala cu o contestatie fondata pe principiul non bis in idem, dupa
cum se prevede la art. 20, statul solicitat consulta imediat Curtea
pentru a sti daca a existat in speta o decizie asupra admisibilitatii.
Daca s-a decis ca aceasta cauza este admisibila, statul solicitat da curs
cererii. Daca decizia asupra admisibilitatii este in curs de a fi luata,
statul solicitat poate amana executarea cererii pana cand Curtea va
statua.
3.a) Statele parti autorizeaza transportul pe teritoriul lor, conform
procedurilor prevazute de legislatia lor nationala, al oricarei persoane
transferate Curtii de catre un alt stat, in afara de cazul in care tranzitul
prin teritoriul lor ar obstructiona sau intarzia predarea.
b) O cerere de tranzit este transmisa de Curte conform art. 87. Ea
contine:
CAIET DE SEMINAR117
(i) semnalmentele persoanei transportate;

(ii) o expunere scurta a faptelor si a calificarii lor juridice; si
(iii) mandatul de arestare si ordonanta de predare.
c) Persoana transportata ramane detinuta in timpul tranzitului.
d) Nici o autorizare nu este necesara daca persoana este transportata
pe cale aeriana si daca nici o aterizare nu este prevazuta pe teritoriul
statului de tranzit.
e) Daca o aterizare neprevazuta are loc pe teritoriul statului de
tranzit, acesta poate cere Curtii prezentarea unei cereri de tranzit in
formele prevazute la lit. b). Statul de tranzit pune persoana
transportata in detentie pana la primirea cererii de tranzit si pana la
efectuarea tranzitului. Cu toate acestea detentia conform prezentului
alineat nu se poate prelungi peste 96 de ore dupa aterizarea
neprevazuta, daca cererea nu se primeste in acest termen.
4. Daca persoana reclamata face obiectul urmaririi sau executarii
unei pedepse in statul solicitat pentru o alta crima decat cea pentru
care se cere predarea sa Curtii, statul solicitat, dupa ce a decis sa dea
curs cererii Curtii, se consulta cu aceasta.
ART. 90
Cereri concurente
1. Daca un stat parte primeste de la Curte, conform art. 89, o cerere
de predare si primeste, de asemenea, de la un alt stat o cerere de
extradare a aceleiasi persoane pentru acelasi comportament penal, care
constituie temeiul crimei pentru care Curtea solicita predarea acestei
persoane, el avizeaza despre aceasta Curtea si statul solicitant.
2. Cand statul solicitant este un stat parte, statul solicitat da
prioritate cererii Curtii in cazul in care:
a) Curtea a decis, in aplicarea art. 18 si 19, ca afacerea care priveste
cererea de predare este admisibila tinand seama de ancheta condusa
sau de urmaririle angajate de statul solicitant in legatura cu cererea de
extradare a acestuia; sau
b) Curtea nu a luat decizia vizata la alin. a) ca urmare a notificarii
statului solicitat prevazute la paragraful 1.
3. Cand Curtea nu a luat decizia vizata la paragraful 2 lit. a), statul
solicitat poate, daca doreste, sa inceapa instrumentarea cererii de
extradare a statului solicitant, asteptand sa se pronunte Curtea, dupa
cum se prevede la lit. b). El nu extradeaza persoana cata vreme Curtea
nu hotaraste ca este inadmisibila cauza. Curtea se pronunta conform

unei proceduri accelerate.
4. In cazul in care statul solicitant nu este parte la prezentul statut,
statul solicitat, daca nu are o obligatie internationala de a extrada pe
interesat catre statul solicitant, da prioritate cererii de predare catre
Curte, daca aceasta a hotarat ca era admisibila cauza.
5. Cand o cauza la care se refera paragraful 4 nu a fost judecata ca
fiind admisibila de catre Curte, statul solicitat poate, daca doreste, sa
inceapa sa instrumenteze cererea de extradare a statului solicitant.
6. In cazul in care paragraful 4 se aplica, dar statul solicitat nu este
tinut de o obligatie internationala de a extrada persoana catre statul
solicitant care nu este parte, statul solicitat stabileste daca este cazul sa
remita persoana Curtii sau sa o extradeze catre statul solicitant. In
decizia sa el tine seama de toate considerentele pertinente, mai ales:
a) ordinea cronologica a cererilor;
b) interesele statului solicitant, indeosebi, dupa caz, faptul ca
savarsirea crimei a avut loc pe teritoriul sau, precum si cetatenia
victimelor si a persoanei reclamante;
c) posibilitatea ca statul solicitant sa procedeze, ca urmare, la
predarea persoanei catre Curte.
7. Daca un stat parte primeste de la Curte o cerere de predare si
primeste, pe de alta parte, de la un alt stat o cerere de extradare a
aceleiasi persoane pentru un comportament penal diferit de cel care
constituie crima pentru care Curtea cere predarea:
a) statul solicitat da prioritate cererii Curtii daca nu este tinut de o
obligatie internationala sa extradeze persoana catre statul solicitant;
b) daca este tinut de o obligatie internationala sa extradeze persoana
catre statul solicitant, statul solicitat fie remite aceasta persoana Curtii,
fie o extradeaza catre statul solicitant. In alegerea sa el tine seama de
toate considerentele pertinente, mai ales de cele care sunt enuntate la
paragraful 6, dar acorda o importanta deosebita naturii si gravitatii
referitoare la comportamentul penal in cauza.
8. Cand, ca urmare a unei notificari primite in aplicarea prezentului
articol, Curtea a judecat o cauza ca inadmisibila, insa extradarea catre
statul solicitant a fost ulterior refuzata, statul solicitat informeaza
Curtea asupra acestei decizii.
ART. 91
Continutul cererii de arestare si de predare
CAIET DE SEMINAR119
1. O cerere de arestare si de predare se face in scris. In caz de

urgenta ea poate fi facuta prin orice mijloc care lasa o urma scrisa, cu
conditia sa fie confirmata potrivit modalitatilor prevazute la art. 87
paragraful 1 lit. a).
2. Daca cererea priveste arestarea si predarea unei persoane care
face obiectul unui mandat de arestare eliberat de Camera preliminara
in baza art. 58, ea contine sau este insotita de un dosar cuprinzand
dovezile justificative urmatoare:
a) semnalmentele persoanei cautate, suficiente pentru indentificare,
si informatii asupra locului unde se afla probabil aceasta;
b) o copie a mandatului de arestare;
c) documentele, declaratiile si informatiile care pot fi cerute in
statul solicitat, pentru a proceda la predare; cu toate acestea exigentele
statului solicitat nu trebuie sa fie mai grele in acest caz decat in cel al
unei cereri de extradare prezentate in aplicarea tratatelor si
aranjamentelor incheiate intre statul solicitat si alte state si ar trebui
chiar, daca este posibil, sa fie mai putin grele, tinand seama de
caracterul deosebit al Curtii.
3. Daca cererea priveste arestarea si predarea unei persoane care a
fost deja recunoscuta ca vinovata, ea contine sau este insotita de un
dosar cuprinzand dovezile justificative urmatoare:
a) o copie a oricarui mandat de arestare vizand aceasta persoana;
b) o copie a hotararii;
c) informat ii atestand ca persoana cautata este intr-adevar cea
vizata de hotarare; si
d) daca persoana cautata a fost condamnata la o pedeapsa, o copie a
condamnarii, iar in cazul unei pedepse cu inchisoarea se va indica si
timpul deja executat si cel ramas de executat.
4. La cererea Curtii un stat parte tine cu aceasta consultari, fie intrun mod general, fie in legatura cu o problema deosebita, asupra
conditiilor prevazute de legislatia sa interna care ar putea sa se aplice
conform paragrafului 2 lit. c). In timpul acestor consultari statul parte
informeaza Curtea asupra exigentelor speciale ale legislatiei sale.
ART. 92
Arestarea provizorie
1. In caz de urgenta Curtea poate cere arestarea provizorie a
persoanei urmarite, asteptand ca cererea de predare sa fie prezentata
impreuna cu documentele justificative prevazute la art. 91.
2. Cererea de arestare provizorie este facuta prin orice mijloc lasand

o urma scrisa si continand:
a) semnalmentele persoanei urmarite, suficiente pentru identificare,
si informatii asupra locului unde se afla probabil aceasta;
b) expunerea succinta a crimelor pentru care persoana este urmarita
si a faptelor care ar fi constitutive ale acestei crime, inclusiv, daca este
posibil, data si locul unde s-au produs;
c) o declaratie afirmand existenta impotriva persoanei urmarite a
unui mandat de arestare sau a unei hotarari care ii stabileste vinovatia;
si
d) o declaratie indicand ca va urma o cerere de predare a persoane
urmarite.
3. O persoana arestata provizoriu poate fi pusa in libertate daca
statul solicitat nu a primit cererea de predare si actele justificative
prevazute la art. 91 in termenul prescris de Regulamentul de
procedura si de probe. Totusi aceasta persoana poate consimti sa fie
predata inaintea expirarii acestui termen, daca legislatia statului
solicitat ii permite. In acest caz statul solicitat procedeaza cat mai
curand posibil la predarea acesteia Curtii.
4. Punerea in libertate a persoanei urmarite, prevazuta la paragraful
3, nu impiedica arestarea sa ulterioara si predarea sa, daca cererea de
predare insotita de piesele justificative este prezentata in continuare.
ART. 93
Alte forme de cooperare
1. Statele parti au dreptul, conform dispozitiilor prezentului capitol
si procedurilor prevazute de legislatiile lor nationale, la cereri de
asistenta ale Curtii, legate de o ancheta sau de urmariri si privind:
a) indentificarea unei persoane, locul unde se afla aceasta sau
localizarea bunurilor;
b) strangerea probelor, inclusiv a declaratiilor facute sub juramant,
si producerea de probe, inclusiv expertizele si rapoartele de care
Curtea are nevoie;
c) interogatoriul persoanelor care fac obiectul unei anchete sau
urmariri;
d) inmanarea de documente, inclusiv actele de procedura;
e) masurile proprii sa faciliteze infatisarea voluntara in fata Curtii a
persoanelor care depun ca martori sau experti;
f) transferul temporar de persoane conform paragrafului 7;
CAIET DE SEMINAR121
g) examinarea de localitati si situri, in special exhumarea si

examinarea de cadavre ingropate in gropi comune;
h) executarea de perchezitii si sechestre;
i) transmiterea de dosare si documente, inclusiv dosarele si
documentele oficiale;
j) protejarea victimelor si martorilor si pastrarea elementelor de
proba;
k) indentificarea, localizarea, inghetarea sau sechestrarea produsului
crimelor, a bunurilor, a activelor si instrumentelor care sunt legate de
crime, in scopul confiscarii eventuale a acestora, fara a prejudicia
drepturile tertilor de buna-credinta; si
l) orice alta forma de asistenta care nu este interzisa de legislatia
statului solicitat, menita a facilita ancheta si urmaririle referitoare la
crime care tin de competenta Curtii.
2. Curtea este abilitata sa dea unui martor sau unui expert care se
infatiseaza in fata acesteia asigurarea ca nu va fi nici urmarit, nici
retinut, nici supus de aceasta oricarei alte restrictii a libertatii sale
personale pentru un act sau o omisiune anterioara plecarii sale din
statul solicitat.
3. Daca executarea unei masuri deosebite de asistenta descrisa intro cerere prezentata conform paragrafului 1 este interzisa in statul
solicitat in baza unui principiu juridic fundamental de aplicare
generala, respectivul stat angajeaza fara intarziere consultari cu Curtea
pentru a incerca sa solutioneze probleme. In cursul acestor consultari
se are in vedere acordarea asistentei cerute, sub o alta forma sau in
anumite conditii. Daca problema nu este solutionata la sfarsitul
consultarii, Curtea modifica cererea.
4. Conform art. 72 un stat parte nu poate respinge, in intregime sau
in parte, o cerere de asistenta a Curtii decat daca aceasta cerere are ca
obiect procurarea de documente sau divulgarea de elemente de proba
care ating securitatea sa nationala.
5. Inainte de a respinge o cerere de asistenta prevazuta la paragraful
1 lit. l), statul solicitat hotaraste daca asistenta poate fi acordata in
anumite conditii sau daca ar putea fi facuta ulterior ori sub o alta
forma, avand in vedere ca, daca Curtea sau procurorul accepta aceste
conditii, ei sunt tinuti sa le respecte.
6. Statul solicitat care respinge o cerere de asistenta face cunoscute

fara intarziere motivele sale Curtii sau procurorului.
7.a) Curtea poate cere transferul temporar al unei persoane detinute
pentru identificare sau sa obtina marturia sa ori sa obtina de la aceasta
orice alt fel de asistenta. Aceasta persoana poate fi transferata daca
conditiile urmatoare sunt indeplinite:
(i) persoana isi da in mod liber si in cunostinta de cauza
consimtamantul sau la transfer; si
(ii) statul solicitat isi da acordul pentru transfer, sub rezerva
conditiilor pe care acest stat si Curtea le convin.
b) Persoana transferata ramane arestata. O data realizat scopul
transferului, Curtea o trimite inapoi fara intarziere in statul solicitat.
8.a) Curtea apara caracterul confidential al pieselor si informatiilor
primite, in afara masurilor necesare anchetei si procedurilor descrise
in cerere.
b) Statul solicitat poate la nevoie sa comunice documente si
informatii procurorului cu titlu confidential. Procurorul nu poate in
acest caz sa le utilizeze decat pentru a strange elemente de proba noi.
c) Statul solicitat poate, fie din oficiu, fie la cererea procurorului, sa
autorizeze in continuare divulgarea acestor documente si informatii.
Acestea pot in acest caz sa fie folosite ca mijloc de proba conform
dispozitiilor cap. V si VI si Regulamentului de procedura si de probe.
9.a) (i) Daca un stat parte primeste, pe de o parte, de la Curte si, pe
de alta parte, de la un alt stat, in cadrul unei obligatii internationale,
cereri concurente avand un alt obiect decat predarea sau extradarea, el
se straduieste, consultandu-se cu Curtea si cu acest alt stat, sa satisfaca
cele doua cereri, la nevoie amanand-o pe una sau pe cealalta sau
subordonand-o anumitor conditii.
(ii) In lipsa concurenta cererilor este rezolvata conform principiilor
stabilite la articolul 90.
b) Cu toate acestea, cand cererea Curtii priveste informatii, bunuri
sau persoane care se afla sub autoritatea unui stat tert sau a unei
organizatii internationale, pe baza unui acord international, Statul
solicitat informeaza Curtea despre aceasta si aceasta adreseaza cererea
sa statului tert sau organizatiei internationale.
10.a) Daca primeste o cerere in acest sens, Curtea poate coopera cu
statul parte care conduce o ancheta sau un proces privind un
CAIET DE SEMINAR123
comportament care constituie o crima ce tine de competenta Curtii sau

o crima grava potrivit dreptului intern al acestui stat si sa acorde
asistenta acestui stat.
b) (i) Aceasta asistenta contine mai ales:
a) transmiterea de depozitii, documente si alte elemente de proba
stranse in cursul anchetei sau dintr-un proces judecat de Curte; si
b) interogarea oricarei persoane detinute prin ordin al Curtii.
(ii) in cazul prevazut la pct. (i) lit. a):
a) transmiterea de documente si alte elemente de proba obtinute cu
asistenta unui stat cere consimtamantul acestui stat;
b) transmiterea de depozitii, documente si alte elemente de proba
furnizate de un martor sau de un expert se face conform dispozitiilor
art 68;
c) curtea poate, in conditiile prevazute in prezentul paragraf, sa
solutioneze o cerere de asistenta emanand de la un stat care nu este
parte la prezentul statut.
ART. 94
Amanarea executarii unei cereri datorita unei anchete
sau urmariri aflate in curs de desfasurare
1. Daca executarea imediata a unei cereri ar dauna bunului mers al
anchetei sau urmaririi in curs intr-o alta cauza decat aceea la care se
refera cererea, statul solicitat poate amana executarea acesteia pe o
perioada stabilita de comun acord cu Curtea. Totusi aceasta amanare
nu poate dura mai mult decat este necesar pentru a duce la bun sfasit
ancheta sau urmarirea in cauza in statul solicitat. Inainte de a hotari
amanarea executarii cererii statul solicitat examineaza daca asistenta
poate fi acordata imediat in anumite conditii.
2. Daca hotararea este luata pentru amanarea executarii cererii
conform paragrafului 1, procurorul poate totusi sa ceara luarea de
masuri de conservare a probelor potrivit art. 93 paragraful 1 lit. j).
ART. 95
Amanarea executarii unei cereri datorita unei exceptii
de inadmisibilitate
Cand Curtea examineaza o exceptie de inadmisibilitate conform art.
18 sau 19, statul solicitat poate amana executarea unei cereri facute
conform prezentului capitol asteptand sa decida Curtea, in afara de
cazul cand Curtea nu a hotarat in mod expres ca procurorul poate
continua sa stranga elemente de proba in aplicarea art. 18 sau 19.
ART. 96
Continutul unei cereri care se refera la alte forme de
cooperare decat cele prevazute la articolul 93
1. O cerere care se refera la alte forme de cooperare prevazute la
art. 93 se face in scris. In caz de urgenta ea poate fi facuta prin orice
mijloc lasand o urma scrisa, cu conditia de a fi confirmata potrivit
modalitatilor indicate la art. 87 paragraful 1 lit. a).
2. Cererea contine sau este insotita de un dosar cuprinzand
urmatoarele elemente:
a) expunerea succinta a obiectului cererii si naturii asistentei
solicitate, inclusiv baza juridica si motivele cererii;
b) informatii cat mai detaliate posibil asupra persoanei sau locului
care trebuie sa fie identificat sau localizat, in asa fel incat asistenta
solicitata sa poata fi acordata;
c) expunerea succinta a faptelor esentiale care justifica cererea;
d) expunerea motivelor si explicarea detaliata a procedurilor sau a
conditiilor ce trebuie respectate;
e) orice informatie pe care o poate cere legislatia statului solicitat
pentru ca acesta sa dea curs cererii; si
f) orice alta informatie utila pentru ca asistenta ceruta sa poata fi
acordata.
3. La cererea Curtii un stat parte tine cu aceasta consultatii, fie de o
maniera generala, fie in legatura cu o problema speciala, privind
conditiile prevazute de legislatia sa care s-ar putea aplica asa cum se
prevede la paragraful 2 lit. e). In timpul acestor consultari statul parte
informeaza Curtea asupra exigentelor speciale ale legislatiei sale.
4. Dispozitiile prezentului articol se aplica, de asemenea, dupa caz,
la o cerere de asistenta adresata Curtii.
ART. 97
Consultatii
Cand un stat parte este sesizat cu o cerere conform prezentului
capitol si constata ca aceasta prezinta dificultati care ar putea sa
altereze sau sa impiedice executarea, consulta Curtea fara intarziere in
vederea solutionarii acestei probleme. Aceste dificultati pot lua
indeosebi urmatoarele forme:
a) informatiile nu sunt suficiente pentru a da curs cererii;
b) in cazul unei cereri de predare persoana reclamata nu este gasita
in ciuda tuturor eforturilor sau cercetarile au permis sa se stabileasca
CAIET DE SEMINAR125
ca persoana care se afla in statul de detentie nu este evident cea vizata

in mandat; sau
c) statul solicitat ar fi constrans, pentru a da curs cererii sub forma
sa actuala, sa incalce o obligatie conventionala pe care o are deja fata
de un alt stat.
ART. 98
Cooperarea in legatura cu renuntarea la imunitate si
consimtamantul pentru predare
1. Curtea nu poate prezenta o cerere de asistenta care ar constrange
statul solicitat sa actioneze de o maniera incompatibila cu obligatiile
care ii incumba in dreptul international in materie de imunitate a
statelor sau de imunitate diplomatica a unei persoane sau bunuri ale
unui stat tert, in afara de cazul in care a obtinut in prealabil cooperarea
acestui Stat tert in vederea ridicarii imunitatii.
2. Curtea nu poate indeplini executarea unei cereri de predare care
ar constrange statul solicitat sa actioneze de o maniera incompatibila
cu obligatiile ce ii revin in baza acordurilor internationale potrivit
carora consimtamantul statului de trimitere este necesar pentru a fi
predata Curtii o persoana a acestui stat, in afara de cazul in care
Curtea nu poate obtine in prealabil cooperarea statului de trimitere
pentru ca el sa consimta la predare.
ART. 99
Indeplinirea cererilor formulate in temeiul art. 93 si
96
1. Statul solicitat da curs cererilor de asistenta conform procedurii
prevazute de legislatia sa si, in afara de cazul in care aceasta legislatie
nu o interzice, in modalitatea aratata in cerere, inclusiv indeplinind
orice procedura indicata in aceasta sau autorizand persoanele indicate
in cerere sa fie prezente si sa participe la executarea cererii.
2. In caz de cerere urgenta documentele sau probele produse pentru
a raspunde la aceasta sunt trimise de urgenta la cererea Curtii.
3. Raspunsurile statului solicitat sunt comunicate in limba si in
forma lor originala.
4. Fara prejudicierea celorlalte articole din prezentul capitol, cand
aceasta este necesar pentru a executa eficient o cerere careia i se poate
da curs fara a se recurge la masuri de constrangere, mai ales cand este
vorba de a audia sau de a lua declaratii unei persoane care actioneaza
de bunavoie, inclusiv in afara prezentei autoritatilor statului parte
solicitat, cand aceasta este hotaratoare pentru buna executare a cererii
sau cand este vorba de a inspecta un site public sau un alt loc public
fara a-l modifica, procurorul poate realiza obiectul cererii direct pe
teritoriul statului, potrivit modalitatilor urmatoare:
a) cand Statul solicitat este statul pe teritoriul caruia se sustine ca sa comis crima si exista o decizie asupra admisibilitatii, potrivit art. 18
sau 19, procurorul poate sa execute direct cererea dupa ce a avut cu
statul solicitat consultari cat mai extinse posibil;
b) in celelalte cazuri procurorul poate executa cererea dupa
consultari cu statul parte solicitat si tinand seama de conditiile sau
preocuparile rezonabile pe care acest stat le-a pus eventual in valoare.
Cand statul solicitat constata ca executarea unei cereri la care se refera
prezentul alineat prezinta dificultati, consulta imediat Curtea in
vederea remedierii acestora.
5. Dispozitiile autorizand persoana audiata sau interogata de Curte,
conform art. 72, sa invoce restrictiile prevazute pentru a impiedica
divulgarea de informatii confidentiale privind securitatea nationala se
aplica, de asemenea, executarii cererilor de asistenta la care se refera
prezentul articol.
ART. 100
Cheltuieli
1. Cheltuielile obisnuite aferente executarii cererilor pe teritoriul
statului solicitat sunt in sarcina acestui stat, cu exceptia cheltuielilor
urmatoare, care sunt in sarcina Curtii:
a) cheltuieli legate de calatoria si de protectia martorilor si
expertilor sau de transferul detinutilor in baza art. 93;
b) cheltuieli de traducere, de interpretare si de transcriere;
c) cheltuieli de deplasare si de sejur ale judecatorilor, procurorului,
procurorilor adjuncti, grefierului, grefierului adjunct si ale membrilor
personalului tuturor organelor Curtii;
d) costul expertizelor sau rapoartelor cerute de Curte;
e) cheltuieli legate de transportul persoanelor predate Curtii de catre
statul de detentie; si
f) dupa consultare, toate cheltuielile extraordinare pe care le poate
determina executarea unei cereri.
2. dispozitiile paragrafului 1 se aplica, dupa caz, cererilor adresate
Curtii de statele parti. In acest caz Curtea preia in sarcina sa
cheltuielile obisnuite de executare.
ART. 101
Regula specialitatii
CAIET DE SEMINAR127
1. O persoana predata Curtii in aplicarea prezentului statut nu poate

fi urmarita, pedepsita sau detinuta din cauza comportamentelor
anterioare predarii sale, daca acestea nu sunt elementele constitutive
ale crimei pentru care ea a fost predata.
2. Curtea poate cere statului care i-a predat o persoana o derogare
de la conditiile prevazute la paragraful 1. Ea furnizeaza, la nevoie,
informatii suplimentare conform art. 91. Statele parti sunt abilitate sa
acorde o derogare Curtii si trebuie sa depuna eforturi in acest sens.
ART. 102
Folosirea termenilor
In scopurile prezentului statut, se intelege prin:
a) predare - faptul pentru un stat de a preda o persoana Curtii, in
aplicarea prezentului statut;
b) extradare - faptul pentru un stat de a preda o persoana unui alt
stat, in aplicarea unui tratat, a unei conventii sau a legislatiei nationale.
CAP. 10
Executare
ART. 103
Rolul statelor in executarea pedepselor cu inchisoarea
1.a) Pedepsele cu inchisoarea sunt executate intr-un stat desemnat
de Curte din lista statelor care i-au facut cunoscut ca sunt dispuse da
primeasca condamnati.
b) Cand declara ca este dispus sa primeasca condamnati, un stat
poate insoti acceptarea de conditii care trebuie sa fie acceptate de
Curte si sa fie conforme dispozitiilor prezentului capitol.
c) Statul desemnat intr-o cauza data face cunoscut prompt Curtii
daca el accepta sau nu desemnarea.
2.a) Statul inscarcinat cu executarea avizeaza Curtea asupra oricarei
circumstante, inclusiv asupra realizarii oricarei conditii convenite in
aplicarea paragrafului 1, care ar fi de natura sa modifice sensibil
conditiile sau durata detentiei. Curtea este avizata cu cel putin 45 de
zile inainte de orice circumstanta de acest tip cunoscuta sau
previzibila. In acest termen statul insarcinat cu executarea nu ia nici o
masura care ar putea fi contrara obligatiilor sale in virtutea art. 110.
b) Daca Curtea nu poate accepta schimbarea circumstantelor vizate
la lit. a), ea avizeaza statul inscarcinat cu executarea si procedeaza
conform art. 104 paragraful 1.
3. Cand isi exercita competenta de desemnare conform paragrafului
a), Curtea ia in considerare:
a) principiul conform caruia statele parti trebuie sa imparta

raspunderea executarii pedepselor cu inchisoarea, conform principiilor
repartizarii echitabile enuntate in Regulamentul de proceduri si de
probe;
b) regulile conventionale ale dreptului international, general
acceptate, care guverneaza tratamentul detinutilor;
c) opiniile persoanei condamnate;
d) nationalitatea persoanei condamnate; si
e) orice alta circumstanta referitoare la crima, la situatia persoanei
condamnate sau la executarea efectiva a pedepsei, susceptibila de a
orienta alegerea statului insarcinat cu executarea.
4. Daca nici un stat nu este desemnat conform paragrafului 1,
pedeapsa cu inchisoarea este executata intr-o institutie penitenciara
comunicata de statul gazda, in conditiile definite in acordul de sediu
mentionat la art. 3 paragraful 2. In acest caz cheltuielile aferente
executarii pedepsei sunt in sarcina Curtii.
ART. 104
Modificarea desemnarii statului insarcinat cu
executarea
1. Curtea poate decide in orice moment sa transfere un condamnat
intr-o inchisoare din alt stat.
2. Persoana condamnata de Curte poate in orice moment sa ceara
acesteia transferul sau in afara statului insarcinat cu executarea.
ART. 105
Executarea pedepsei
1. Sub rezerva conditiilor pe care eventual un stat le-a formulat,
potrivit art. 103 paragraful 1 lit b), pedeapsa cu inchisoarea este
executorie pentru statele parti, care nu pot in nici un caz sa o modifice.
2. Curtea are singura dreptul de a se pronunta asupra unei cereri de
revizuire a deciziei sale asupra vinovatiei sau pedepsei. Statul
insarcinat cu executarea nu impiedica condamnatul sa prezinte o
asemenea cerere.
ART. 106
Controlul executarii pedepsei in conditii de detentie
1. Executarea unei pedepse cu inchisoarea este supusa controlului
Curtii. Ea este conforma regulilor conventionale internationale general
acceptate in materie de tratament al detinutilor.
2. Conditiile de detentie sunt reglementate de legislatia statului
insarcinat cu executarea. Ele sunt conforme regulilor conventionale
internationale general acceptate in materie de tratament al detinutilor.
CAIET DE SEMINAR129
Ele nu pot in nici un caz sa fie nici mai mult nici mai putin favorabile
decat cele pe care statul insarcinat cu executarea le rezerva detinutilor
condamnati pentru infractiuni similare.
3. Comunicarea dintre condamnat si Curte este libera si
confidentiala.
ART. 107
Transferul condamnatului care si-a executat pedeapsa
1. O data pedeapsa executata o persoana care nu este resortisant al
statului insarcinat cu executarea poate fi transferata, conform
legislatiei statului insarcinat cu executarea, intr-un alt stat care accepta
sau este tinut sa il primeasca sau intr-un alt stat care accepta sa il
primeasca ca raspuns la dorinta pe care persoana a exprimat-o, de a fi
transferata in acest stat, in afara de cazul in care statul insarcinat cu
executarea nu autorizeaza aceasta persoana sa ramana pe teritoriul sau.
2. Cheltuielile aferente transferului condamnatului intr-un alt stat, in
aplicarea paragrafului 1, sunt suportate de Curte daca nici un stat nu le
preia in sarcina sa.
3. Sub rezerva dispozitiilor art. 108 statul de detentie poate, de
asemenea, in aplicarea legislatiei sale, sa extradeze sau sa transfere in
orice alt mod persoana statului care a cerut extradarea sau predarea sa
in scopul judecarii sau executarii unei pedepse.
ART. 108
Limite in materie de urmariri sau de condamnari
pentru alte infractiuni
1. Condamnatul detinut de statul insarcinat cu executarea nu poate
fi urmarit, condamnat sau extradat catre un stat tert pentru un
comportament anterior transferului sau in statul insarcinat cu
executarea, in afara de cazul in care Curtea nu a aprobat aceste
urmariri, aceasta condamnare sau aceasta extradare la cererea statului
insarcinat cu executarea.
2. Curtea statueaza asupra problemei dupa ce l-a ascultat pe
condamnat.
3. Paragraful 1 inceteaza sa se aplice daca condamnatul ramane in
mod voluntar peste 30 de zile pe teritoriul statului insarcinat cu
executarea dupa ispasirea totalitatii pedepsei pronuntate de Curte sau
daca el revine pe teritoriul acestui stat dupa ce l-a parasit.
ART. 109
Executarea amenzilor si a masurilor de confiscare
1. Statele parti fac sa se execute pedepsele cu amenda si masurile de
confiscare ordonate de Curte in baza cap. VII, fara prejudicierea
tertilor de buna-credinta si conform procedurii prevazute de legislatia

lor interna.
2. Cand un stat parte nu este in masura sa dea efect ordonantei de
confiscare, el ia masuri pentru recuperarea valorii produsului,
bunurilor sau activelor a caror confiscare a fost ordonata de Curte, fara
prejudicierea drepturilor tertilor de buna-credinta.
3. Bunurile sau produsul vanzarii bunurilor imobiliare sau, dupa
caz, a altor bunuri, obtinute de statele parti in executarea unei hotarari
a Curtii, sunt transferate Curtii.
ART. 110
Examinarea de Curte a problemei reducerii pedepsei
1. Statul insarcinat cu executarea nu poate elibera persoana detinuta
inaintea executarii pedepsei pronuntate de Curte.
2. Curtea are singura dreptul sa decida reducerea pedepsei. Ea se
pronunta dupa ce l-a ascultat pe condamnat.
3. Cand persoana a ispasit doua treimi din pedeapsa sau a executat
25 de ani de inchisoare in cazul condamnarii pe viata, Curtea
reexamineaza pedeapsa pentru a stabili daca este cazul sa o reduca. Ea
nu procedeaza la aceasta reexaminare inaintea acestui termen.
4. La reexaminarea prevazuta la paragraful 3 Curtea poate reduce
pedeapsa daca constata ca una sau mai multe dintre conditiile
urmatoare sunt indeplinite:
a) persoana a manifestat, de la inceput si in mod continuu, vointa de
a coopera cu Curtea in anchetele si urmaririle efectuate de aceasta;
b) persoana a facilitat spontan executarea deciziilor si ordonantelor
Curtii in alte cazuri, in special ajutandu-o sa localizeze activele care
fac obiectul deciziilor prin care se dispune confiscarea lor, plata unei
amenzi sau o reparatie si care pot fi folosite in favoarea victimelor;
sau
c) alti factori prevazuti in Regulamentul de procedura si de probe
atesta o schimbare de circumstante evidenta a consecintelor
apreciabile de natura sa justifice reducerea pedepsei.
5. Daca la reexaminarea prevazuta la paragraful 3 Curtea stabileste
ca nu este cazul sa fie redusa pedeapsa, ea reexamineaza in continuare
problema reducerii pedepsei la intervalele prevazute in Regulamentul
de procedura si de probe si aplicand criteriile enuntate in acesta.
ART. 111
Evadarea
CAIET DE SEMINAR131
Daca un condamnat evadeaza de la locul sau de detentie si paraseste

statul insarcinat cu executarea pedepsei, acest stat poate, dupa
consultarea Curtii, sa ceara statului in care se afla condamnatul sa ii
fie predat in aplicarea acordurilor bilaterale sau multilaterale in
vigoare sau sa ceara Curtii sa solicite predarea acestei persoane,
conform cap. IX. Cand Curtea solicita predarea unei persoane, ea
poate sa ceara ca aceasta persoana sa fie predata statului in care ea isi
ispaseste pedeapsa sau altui stat pe care il desemneaza.
CAP. 11
Adunarea statelor parti
ART. 112
Adunarea statelor parti
1. Se constituie o Adunare a statelor parti la prezentul statut.
Fiecare stat parte are in cadrul ei un reprezentant, care poate fi
asistat de supleanti si de consilier. Celelalte state care au semnat
statutul sau Actul final pot sa participe cu titlu de observatori.
2. Adunarea:
a) examineaza si adopta, daca este cazul, recomandarile Comisiei
pregatitoare;
b) da presedintiei, procurorului si grefierului orientari generale
pentru administrarea Curtii;
c) examineaza rapoartele si activitatile biroului stabilit in baza
paragrafului 3 si ia masurile cerute;
d) examineaza si hotaraste bugetul Curtii;
e) decide, daca este cazul, conform art. 36, sa modifice numarul
judecatorilor;
f) examineaza, conform art. 87 paragrafele 5 si 7, orice problema
referitoare la necooperarea statelor;
g) se achita de orice alta functie compatibila cu dispozitiile
prezentului statut si ale Regulamentului de procedura si de probe.
3.a) Adunarea statelor parti are un birou compus dintr-un
presedinte, doi vicepresedinti si 18 membri alesi de ea pe o perioada
de 3 ani.
b) Biroul are un caracter reprezentativ, tinand seama indeosebi de
principiul repartizarii geografice echitabile si de necesitatea asigurarii
unei reprezentari adecvate principalelor sisteme juridice ale lumii.
c) Biroul se reuneste ori de cate ori este necesar, dar cel putin o data
pe an. El ajuta Adunarea statelor parti sa se achite de responsabilitatile
sale.
4. Adunarea creeaza celelalte organe subsidiare pe care le considera
necesare, indeosebi un mecanism de control independent care
procedeaza la inspectii, evaluari si anchete cu scopul administrarii
Curtii cat mai eficace si mai economic posibil.
5. Presedintele Curtii, procurorul si grefierul sau reprezentantii lor
participa, dupa cum se convine, la reuniunile Adunarii statelor parti si
ale biroului.
6. Adunarea statelor parti se reuneste o data pe an si, cand
circumstantele o cer, ea tine sesiuni extraordinare la sediul Curtii sau
la sediul Organizatiei Natiunilor Unite. In afara de cazul in care
prezentul statut dispune altfel, sesiunile extraordinare sunt convocate
de catre birou fie din oficiu, fie la cererea unei treimi a statelor parti.
7. Fiecare stat parte dispune de un vot. Adunarea statelor parti si
biroul se straduiesc in masura posibilitatilor sa adopte deciziile prin
consens. In cazul in care consensul nu este posibil si daca prin statut
nu se dispune altfel:
a) deciziile asupra chestiunilor de fond sunt luate cu majoritatea de
doua treimi a celor prezenti si votanti, majoritatea absoluta a statelor
parti constituind cvorumul pentru vot;
b) deciziile asupra chestiunilor de procedura sunt luate cu
majoritatea simpla a statelor parti prezente si participante la vot.
8. Un stat parte aflat in intarziere cu plata contributiei sale la
cheltuielile Curtii nu poate participa la vot, nici in adunare si nici in
birou daca suma arieratelor este egala sau superioara contributiei pe
care o datoreaza pentru ultimii doi ani impliniti. Adunarea poate totusi
autoriza acest stat sa participe la vot in Adunarea statelor parti si in
birou daca ea constata ca aceasta lipsa este datorata unor circumstante
independente de vointa acestuia.
9. Adunarea statelor parti adopta propriul sau regulament interior.
10. Limbile oficiale si limbile de lucru ale Adunarii statelor parti
sunt cele ale Adunarii generale a Natiunilor Unite.
CAP. 12
Finantare
CAIET DE SEMINAR133
ART. 113
Regulamentul financiar si regulile de gestiune
financiara
In afara unei dispozitii contrare exprese, toate problemele financiare
care se refera la Curte si la reuniunile Adunarii statelor parti, inclusiv
ale biroului si ale organelor subsidiare ale acesteia, sunt reglementate
de prezentul statut, Regulamentul financiar si de regulile de gestiune
financiara adoptate de Adunarea statelor parti.
ART. 114
Reglementarea cheltuielilor
Cheltuielile Curtii si ale Adunarii statelor parti, inclusiv ale biroului
si ale organelor subsidiare ale acesteia, sunt reglementate prin preluari
din resursele financiare ale Curtii.
ART. 115
Resurse financiare ale Curtii si ale Adunarii statelor
parti
Cheltuielile Curtii si ale Adunarii statelor parti, inclusiv ale biroului
si organelor subsidiare ale acesteia, inscrise in bugetul hotarat de
Adunarea statelor parti, sunt finantate din urmatoarele surse:
a) contributiile statelor parti;
b) resursele financiare furnizate de Organizatia Natiunilor Unite,
sub rezerva aprobarii date de adunarea generala indeosebi in cazul
cheltuielilor legate de sesizarea Curtii de catre Consiliul de Securitate.
ART. 116
Contributii voluntare
Fara a se aduce atingere art. 115, Curtea poate primi si utiliza cu
titlu de resurse financiare suplimentare contributiile voluntare ale
guvernelor, organizatiilor internationale, particularilor, intreprinderilor
si ale altor organisme, potrivit criteriilor stabilite in materie de
Adunarea statelor parti.
ART. 117
Calculul contributiilor
Contributiile statelor parti sunt calculate dupa un barem de coteparti convenit, bazat pe baremul adoptat de Organizatia Natiunilor
Unite pentru bugetul sau ordinar si adaptat conform principiilor pe
care acest barem este fondat.
ART. 118
Verificarea anuala a conturilor
Rapoartele, documentele si conturile Curtii, inclusiv situatiile sale
financiare anuale, sunt verificate in fiecare an de un controlor
independent.
CAP. 13
Clauze finale
ART. 119
Reglementarea diferendelor
1. Orice diferend referitor la functiile judiciare ale Curtii este
reglementat prin decizie a Curtii.
2. Orice alt diferend intre doua sau mai multe state parti privind
interpretarea sau aplicarea prezentului statut, care nu este rezolvat pe
cale de negocieri in 3 luni de la inceperea acestuia, este trimis
Adunarii statelor parti. Adunarea statelor parti poate incerca sa rezolve
ea insasi diferendul sau sa faca recomandari asupra altor mijloace de
a-l reglementa, inclusiv trimiterea la Curtea Internationala de Justitie,
in conformitate cu statutul acesteia.
ART. 120
Rezerve
Prezentul statut nu admite nici o rezerva.
ART. 121
Amendamente
1. La expirarea unei perioade de 7 ani incepand de la data intrarii in
vigoare a prezentului statut, orice stat parte poate propune
amendamente la acesta. Textul propunerii de amendament este supus
secretarului general al Organizatiei Natiunilor Unite, care il comunica
fara intarziere statelor parti.
2. In cel putin 3 luni de la data acestei comunicari Adunarea statelor
parti, la reuniunea urmatoare, decide cu majoritatea membrilor sai
prezenti si votanti sa se sesizeze sau nu de aceasta propunere.
Adunarea statelor parti poate examina ea insasi aceasta propunere sau
sa convoace o conferinta de revizuire daca problema ridicata o
justifica.
3. Adoptarea unui amendament la o reuniune a Adunarii statelor
parti sau la o conferinta de revizuire cere, daca nu este posibil sa se
ajunga la consens, majoritatea de doua treimi a statelor parti.
4. Sub rezerva dispozitiilor paragrafului 5, un amendament intra in
vigoare fata de toate statele parti la un an dupa ce sapte optimi dintre
ele au depus instrumentele lor de ratificare sau de acceptare pe langa
secretarul general al Organizatiei Natiunilor Unite.
5. Un amendament la art. 5, 6, 7 si 8 din prezentul statut intra in
vigoare fata de Statele Parti care l-au acceptat dupa un an de la
depunerea instrumentelor lor de ratificare sau de acceptare. Curtea nu
isi exercita competenta in raport cu o crima care face obiectul acestui
amendament cand aceasta crima a fost comisa de un resortisant al unui
stat parte care nu a acceptat amendamentul pe teritoriul acestui stat.
CAIET DE SEMINAR135
6. Daca un amendament a fost acceptat de sapte optimi dintre

statele parti conform paragrafului 4, orice stat parte care nu l-a
acceptat poate sa sa retraga din statut cu efect imediat, in pofida
prevederilor art. 127 paragraful 1, dar sub rezerva art. 127 paragraful
2, notificand retragerea sa in cel putin un an dupa intrarea in vigoare a
acestui amendament.
7. Secretarul general al Organizatiei Natiunilor Unite comunica
tuturor statelor parti amendamentele adoptate in cadrul unei reuniuni a
Adunarii statelor parti sau ale unei conferinte de revizuire.
ART. 122
Amendamente la dispozitiile cu caracter institutional
1. Oricare stat parte poate propune, in pofida prevederilor art. 121
paragraful 1, amendamente la dispozitiile cu caracter exclusiv
institutional ale prezentului statut, si anume art. 35, 36 paragrafele 8 si
9, art. 37, 38, 39 paragrafele 1 (primele doua fraze), 2 si 4, art. 42
paragrafele 4-9, art. 43 paragrafele 2 si 3, art. 44, 46, 47 si 49. Textul
oricarui amendament propus este supus secretarului general al
Organizatiei Natiunilor Unite sau oricarei alte persoane desemnate de
Adunarea statelor parti, care il comunica fara intarziere tuturor statelor
parti si celorlalti participanti la adunare.
2. Amendamentele la care se refera prezentul articol, pentru care nu
este posibil sa se ajunga la un consens, sunt adoptate de Adunarea
statelor parti sau de o conferinta de revizuire cu majoritatea de doua
treimi a statelor parti. Ele intra in vigoare fata de toate statele parti
dupa 6 luni de la adoptarea lor de adunare sau de conferinta de
revizuire.
ART. 123
Revizuirea statutului
1. La 7 ani dupa intrarea in vigoare a prezentului statut, secretarul
general al Organizatiei Natiunilor Unite va convoca o conferinta de
revizuire cu scopul de a examina orice amendament la prezentul
statut. Examinarea va putea sa se refere mai ales, dar nu in mod
exclusiv, la lista crimelor prevazuta la art. 5. Conferinta va fi deschisa
participantilor la Adunarea statelor parti in aceleasi conditii.
2. In orice moment in continuare, la cererea unui stat parte si in
scopurile enuntate la paragraful 1, secretarul general al Organizatiei
Natiunilor Unite, cu aprobarea majoritatii statelor parti, va convoca o
conferinta de revizuire.
3. Adoptarea si intrarea in vigoare a oricarui amendament la

prezentul statut, examinat de o conferinta de revizuire, sunt
reglementate de dispozitiile art. 121 paragrafele 3-7.
ART. 124
Dispozitii tranzitorii
Cu toate dispozitiile art. 12 paragraful 1, un stat care devine parte la
prezentul statut poate declara ca, pentru o perioada de 7 ani de la
intrarea in vigoare a statutului in ceea ce il priveste, el nu accepta
competenta Curtii in privinta categoriei de crime prevazute la art. 8,
cand se presupune ca o crima a fost comisa pe teritoriul sau de
cetatenii sai. El poate in orice moment sa isi retraga aceasta declaratie.
Dispozitiile prezentului articol vor fi reexaminate la conferinta de
revizuire convocata conform art. 123 paragraful 1.
ART. 125
Semnare, ratificare, acceptare, aprobare sau aderare
1. Prezentul statut este deschis spre semnare tuturor statelor la 17
iulie 1998, la sediul Organizatiei Natiunilor Unite pentru alimentatie si
agricultura, din Roma. El ramane deschis pentru semnare pana la 17
octombrie 1998 la Ministerul Afacerilor Externe al Italiei, la Roma, iar
dupa aceasta data, pana la 31 decembrie 2000, la sediul Organizatiei
Natiunilor Unite de la New York.
2. Prezentul statut este supus ratificarii, acceptarii sau aprobarii
statelor semnatare. Instrumentele de ratificare, acceptare sau aprobare
vor fi depuse pe langa secretarul general al Organizatiei Natiunilor
Unite.
3. Prezentul statut este deschis aderarii tuturor statelor.
Instrumentele de aderare vor fi depuse pe langa secretarul general al
Organizatiei Natiunilor Unite.
ART. 126
Intrarea in vigoare
1. Prezentul statut va intra in vigoare in prima zi a lunii care
urmeaza celei de-a saizecea zi dupa data depunerii celui de-al
saizecilea instrument de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare pe
langa secretarul general al Organizatiei Natiunilor Unite.
2. Fata de fiecare stat care ratifica, accepta sau aproba prezentul
statut sau adera la acesta dupa depunerea celui de-al saizecilea
instrument de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare, statutul intra
in vigoare in prima zi a lunii care urmeaza celei de-a saizecea zi dupa
depunerea de catre acest stat a instrumentului sau de ratificare,
acceptare, aprobare sau aderare.
CAIET DE SEMINAR137
ART. 127
Retragere
1. Orice stat parte poate, pe cale de notificare scrisa adresata
secretarului general al Organizatiei Natiunilor Unite, sa se retraga de
la prezentul statut. Retragerea are efect dupa un an de la data la care
notificarea a fost primita, daca aceasta nu prevede o data ulterioara.
2. Retragerea nu scuteste statul de obligatiile puse in sarcina sa de
prezentul statut atunci cand el era parte la acesta, inclusiv de
obligatiile financiare aferente, si nu afecteaza nici cooperarea stabilita
cu Curtea cu ocazia anchetelor si procedurilor penale fata de care
statul avea obligatia de a coopera inainte de data la care retragerea a
avut efect. Retragerea nu afecteaza cu nimic urmarirea examinarii
cauzelor cu care Curtea era deja sesizata inainte de data la care
urmarirea avea efect.
ART. 128
Texte de referinta
Originalul prezentului statut, ale carui texte in engleza, araba,
chineza, spaniola, franceza si rusa au aceeasi valoare, va fi depus pe
langa secretarul general al Organizatiei Natiunilor Unite, care va
remite copie certificata pentru conformitate tuturor statelor.
Drept care subsemnatii, legal imputerniciti de guvernul respectiv,
am semnat prezentul statut.
Intocmit la Roma la 17 iulie 1998.

Drept Penal International-Caiet de Seminar

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Drept Penal International-Caiet de Seminar

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Drept Penal International-Caiet de Seminar

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

DREPT PENAL INTERNAIONAL

NICOLAE-DRAGO PLOETEANU, FELIX ZAHARIA

Mecanismele de sancionare a crimelor internaionale constituie o

DREPT PENAL INTERNAIONAL

II. NOIUNEA DE DREPT PENAL INTERNAIONAL

Dreptul penal internaional este un ansamblu de reguli

NICOLAE-DRAGO PLOETEANU, FELIX ZAHARIA

III. CARACTERISTICILE GENERALE ALE DREPTULUI

Dreptul penal internaional este o ramur a dreptului internaional

DREPT PENAL INTERNAIONAL

c regulile internaionale nu consacr o ierarhizare a pedepselor, n

NICOLAE-DRAGO PLOETEANU, FELIX ZAHARIA

Domeniul drepturilor omului a contribuit la dezvoltarea dreptului

DREPT PENAL INTERNAIONAL

O caracteristic principal a dreptului internaional penal, n

10 NICOLAE-DRAGO PLOETEANU, FELIX ZAHARIA

sunt ndreptii s beneficieze de garanii juridice mpotriva unui

DREPT PENAL INTERNAIONAL

IV. NFIINAREA TRIBUNALELOR PENALE

Ideea nfiinrii tribunalelor penale internaionale pentru a aduce

12 NICOLAE-DRAGO PLOETEANU, FELIX ZAHARIA

O serie de factori au condus la nfiinarea tribunalelor penale

DREPT PENAL INTERNAIONAL

dou planuri distincte. Primul plan, dezbtut mai jos privete

14 NICOLAE-DRAGO PLOETEANU, FELIX ZAHARIA

diplomatic i politic a marilor puteri dar i a Consiliului de

DREPT PENAL INTERNAIONAL

atrocitilor comise i faptul c genocidul prea s nu mai nceteze a

16 NICOLAE-DRAGO PLOETEANU, FELIX ZAHARIA

tribunalele ad-hoc a regulilor ce guverneaz responsabilitatea penal

B. Tribunalul Penal Internaional

Problema crerii unui tribunal penal internaional a fost analizat

DREPT PENAL INTERNAIONAL

care spre deosebire de tribunalele ad-hoc urma s aib jurisdicie

18 NICOLAE-DRAGO PLOETEANU, FELIX ZAHARIA

cu 120 de voturi pentru i 7 mpotriv (Statele Unite ale Americii,

DREPT PENAL INTERNAIONAL

indivizilor care sunt ceteni ai statelor care nu au ratificat Statutul

20 NICOLAE-DRAGO PLOETEANU, FELIX ZAHARIA

Naiunilor Unite, sau (c) cnd Procurorul nsui iniiaz o

C. nfiinarea aa numitelor curi penale mixte, sau tribunale

DREPT PENAL INTERNAIONAL

Cambogia. Dar soluia la care s-a ajuns a fost de a nu crea tribunale

22 NICOLAE-DRAGO PLOETEANU, FELIX ZAHARIA

mpiedice administrarea justiiei ntr-o manier neprtinitoare. Este

DREPT PENAL INTERNAIONAL

V. RSPUNDEREA PENAL INDIVIDUAL N DREPTUL

Conceptul de atribuire a rspunderii penale ctre indivizi nu este o

24 NICOLAE-DRAGO PLOETEANU, FELIX ZAHARIA

ofens suprem adus moralitii internaionale i sfineniei

DREPT PENAL INTERNAIONAL

pentru fosta Iugoslavie i Rwanda i a articolului 27(2) din Statutul

26 NICOLAE-DRAGO PLOETEANU, FELIX ZAHARIA

competente ca acestea s purcead la investigaie i

DREPT PENAL INTERNAIONAL

paralelismul se sfrsete n acest punct. Dei nu constituie o aprare

VI. CATEGORII DE CRIME INTERNAIONALE

Astfel cum s-a menionat mai sus, crimele internaionale sunt

28 NICOLAE-DRAGO PLOETEANU, FELIX ZAHARIA