ARGUMENT LA TEM: SPAIUL PUBLIC

Posted by Tudor Grdinaru on Thursday, December 20, 2012 Leave a Comment

Foto: Constantin Enache

Spaiul public este o noiune, o sintagm care suport numeroase extensii i glisri semantice, care ridic
dificulti de interpretare tocmai pentru c aria de semnificaii care o nsoete este att de larg. De aici i
bogia de perspective, abordri i interpretri teoretice care ncearc s-i surprind pluridimensionalitatea. Nu
poate fi redus la una sau alta din calitile sale, fr a-i pierde din substan i semnificaii, dect din raiuni
analitice sau din motive pur practice.
Spaiul public este, pe de o parte, un concept utilizat n arhitectur i urbanism, dar i unul nscris n sfera
filosofiei i n cea a sociologiei politice. Analogia cea mai interesant care i surprinde adevrata sa natur este
cea de cmp, termen mprumutat din fizic. Spaiul public poate fi, din aceast perspectiv, un cmp al
interaciunii n care se manifest i se dezvolt relaii spaiale, socio-politice i culturale. Este, mai presus de
orice, un sistem evolutiv, n permanent actualizare.
Mai mult, spaiul informaional, o form de manifestare a spaiului public, o ipostaz virtual a sa, prin vectorii
si de propagare mass-media, telefonie, internet se suprapune printr-o reea dens spaiului privat, ntr-o
ncercare frenetic de a i se substitui. Acest tendin de dilatare a spaiului public contribuie ns la
fragmentarea sa.
Este, n acelai timp, o entitate real, material, dar i una simbolic.
nelegndu-l doar ca entitate topografic cu o geometrie variabil, spaiul public se caracterizeaz prin
materialitate, prin formele sale determinate de statutul juridic, de modul de utilizare i de tipul activitilor
desfurate. El regrupeaz toate locurile care aparin domeniului public, accesibile locuitorilor, dar supuse
reglementrilor. i dezvluie mai evident atributele, prin comparaie, n cadrul binomului n care el fiineaz i
este asociat: spaiu public-spaiu privat. Acestea se difereniaz prin modelri morfo-spaiale cu trsturi
proprii, prin tipuri i forme de comunicare distincte, prin exigene diferite, prin mod de administrare i posesie.
Spaiul public se structureaz prin lege social 1, iar cel privat conform valorilor, mentalitilor, exigenelor i
practicilor individuale.
Ceea ce l deosebete de spaiul privat este faptul c aparine i este supus conveniilor sociale, mentalitilor i
obiceiurilor comunitilor care-l utilizeaz. Spaiul public e un spaiu al confruntrilor culturale. Este i al
comunicrii, al participrii, ns ntre cei care-l folosesc se pot exprima atitudini i comportamente foarte
variate. Modul n care este administrat, folosit i asimilat poate s-i poteneze calitile sau s-i dezvluie
slbiciunile, care, de cele mai multe ori, se dovedesc toxice pentru ceilali i pentru comunitate.
Un spaiu privat i poate inversa calificarea, devenind public, n ciuda regimului su juridic, att timp ct este
accesibil tuturor. Invers, exis posibilitatea nsuirii abuzive a spaiului public, des exersat n interes privat.
Expresie a individualismului exagerat i agresiv, a rapacitii sau a comportamentului deviant, acest fenomen
se manifest deseori n condiiile n care spaiul public nu are identitate, nu e folosit sau nu e responsabil
administrat.
Zona de suprapunere ntre spaiul public i cel privat este flexibil i se negociaz permanent. Atunci cnd
aceasta este identificat, configurat i modelat n formele specifice spaiului intermediar i nsoit de praguri
consecutive, ea garanteaz, prin spaiile de tranziie astfel determinate, existena att a spaiilor publice, ct i a
celor private, fr a le altera calitile. Generatoare de sociabilitate comunitar, acolo unde ele exist, spaiile de
tranziie se caracterizeaz prin accesibilitate controlat, mod de folosire mixt i administrare, de regul, privat.
Spaiul public e i un spaiu simbolic, al memoriei i continuitii vieii urbane. Imaginea pe care o colectivitate
o are asupra unui spaiu exprim modul n care este perceput i fixat n contiina comunitii. Caracterul
acestuia este dependent de semnificaiile pe care le transmite utilizatorilor. Acest aspect a fost analizat de
numeroi autori. De pild, pentru a descrie sugestiv evoluia spaiului urban, F. Choay sugereaz c spaiul
public a fost, pe rnd, spaiu al contactului n Evul Mediu, spaiu de spectacol n perioada clasic, spaiu de
circulaie n era industrial i spaiu al conexiunii n timpurile noastre 2.
Din perspectiva semnificaiilor politice, spaiul public este, cum observa J. M. Besse, o form de aciune
colectiv i de coeziune politic, care nu a fost ntotdeauna reglementat de stat. Aceast form de aciune nu
are n mod necesar o expresie spaial 3. J. Habermas propune o alt ipostaz politic a spaiului public, cea de
intermediar n manifestarea voinei autoritii 4, iar J. Dewey l reprezint ca o sfer intermediar ntre
societatea civil i stat5.
Raporturile de putere i schimbul de idei sunt relaii politice care se manifest, finalmente, n spaiul public.
Spaiul dintre oameni, aa cum l denumea H.
Arendt, este cel n care se nate politica6, iar mediul n care se materializeaz este cel al polis-ului.
Exist i se manifest n spaiul public numeroase forme de comunicare politic. Aici se susine discursul, se
dezbat i se impun msuri politice. i tot aici se consum aciuni i evenimente cu acelai caracter. n acest
context, agora se dovedete a fi prima si cea mai adecvat configuraie a spaiului public material, fiind, prin
excelen, purttoarea semnificaiilor vieii sociale i politice a oraului.
El este spaiul vieii publice, al interaciunilor sociale, mediul de dezvoltare al sociabilitii, al civilitii i
responsabilitii civice. Dar spaiul public este i o scen a rolurilor pe care indivizii le joac convenional, n
chei multiple, conform unor coduri sociale i culturale. Dup cum observa R. Sennett 7, rolurile sunt cu att mai
divizate i jocul, fr a fi fals sau doar mimat, mai impersonal, cu ct contactele sociale sunt mai largi, mai
superficiale i mai efemere.
Din nefericire, nu de puine ori, i mai ales n ultima vreme, spaiul public este creionat n perspective sumbre.
n analizele cercettorilor, dar i n percepia publicului, confirmat prin interviuri i anchete sociologice,
spaiul public se dovedete a fi alienant, extenuant, strin i anomic. Alterarea progresiv a calitilor sale poate
conduce, n final, la inhibarea manifestrii ataamentului i afeciunii, la instalarea apatiei i dezinteresului fa
de ceilali. n acest scenariu, descris de S. Millgram, consecinele sunt dintre cele mai nefaste, conducnd la
ignorarea, filtrarea i blocarea interaciunilor sociale 8.
Elocvent este imaginea, desprins parc din celebrul triptic al lui Bosh, pe care P. Flichy o propune n acest
sens: o societate a strinilor, n care indivizii triesc nconjurai i protejai de membrana propriei lor bule
comunicaionale9.

1. Sinescu, Clin - Spaiul public al comunicrii politice, Sfera Politicii nr. 141, 2009.
2. Choay, Franoise Espacements, Milan, Skira, 2003, p. 42-43.
3. Besse, Jean-Marc Lespace public : espace politique et paysage familier, Rencontres de lespace
public, Lille, 2006.
4. Habermas, Jrgen LEspace public. Archologie de la publicit comme dimension constitutive
de la sphre bourgeoise, Paris, Payot, 1978.
5. Baume, Sandrine Lespace public et la formation du peuple, La vie des Ides, 2009 apud Dewey,
JohnLe Public et ses problmes, Farrago, 2003.
6. Arendt, Hannah The Human Condition, Chicago: University of Chicago Press, 1998.
7. Sennett, Richard The Fall of Public Man, Knopf, 1977.
8. Milgram, Stanley The experience of living in cities, Science 167:1461-8, 1970.
9. Patrice Flichy Une Histoire de la communication moderne: espace public et vie prive, La
Dcouverte, 1991. Ideea unui spaiu personal care nconjoar individul nu este nou. Dup E. Hall, oamenii au
prin natere un mecanism de distanare fa de ceilali, care i ajut s-i controleze contactele sociale.
Conceptualizat ca o sfer care protejeaz fiecare individ, spaiul personal variaz n mrime n funcie de tipul
relaiei sociale i de situaii. Limitele devin perceptibile doar atunci cnd sunt agresate de diversele tipuri de
contact cultural i social. [Low, Setha M. i Lawrence-Ziga Denise (ed.) - Anthropology of Space and
Place: Locating Culture, John Wiley & Sons, 2003, p. 4 apud Hall, Edward T. - Proxemics. Current
Anthropology, 9(2), 1968, p. 83-95].
 Mizeria simbolica a spatiului public
Autor: Ciprian Mihali | Categoria: Supliment | 0 comentarii

Recomanda articolul prin: Tipareste pagina Marime text

Spatiul public face parte dintre acele notiuni sau concepte care, intrebuintate regulat,
permit stabilizarea unei dezbateri sau macar creeaza impresia unei regasiri a rigorii, a
seriozitatii unei abordari. El ingaduie un soi de chemare la ordine, atunci cind discutia
pleaca in toate partile, el este bunul-simt la care ne intoarcem atunci cind in teorie sau in
politica lucrurile par sa o fi luat razna. Vreau sa spun prin asta ca spatiul public
functioneaza ca de la un sine inteles, ca o evidenta care, atit de admisa in primul rind si
cel mai adesea, nu mai merita chestionata. Or, asemeni multora dintre conceptele
mostenite dintr-o traditie care astazi nu mai e decit istorie, si spatiul public e un cuvint-
valiza pe care il putem aplica la orice si la nimic; si in cazul sau, distanta dintre un nivel
teoretic de conceptualizare si un nivel practic al experientei este tot mai mare. Mai mult,
frecventa intrebuintarii sale e chiar semnul pentru epuizarea continutului sau si pentru
decuplarea de realitatea traita.

In cultura romana, spatiul public a fost importat odata cu toate celelalte concepte ale
democratiei si utilizat pentru regularizarea vietii cotidiene postcomuniste; miscarile din
anii 1989-1990, si chiar mai tirziu, au permis renasterea actiunii publice, a prezentei
active a omului de rind (muncitor, student, protestatar etc.) in spatiul public. De
asemenea, aparitia organizatiilor non-guvernamentale si a presei libere au saturat in
scurt timp sfera publica si au dinamizat un spatiu public care, practic, nu existase pina
atunci.
Avem insa suficiente motive sa credem ca asistam astazi la o dubla epuizare: pe de o
parte, o epuizare teoretica a resurselor explicative si euristice ale conceptului de spatiu
public, pe de alta parte, o epuizare practica a potentialitatilor de punere in comun ale
spatiilor urbane zise publice.
In dimensiunea sa teoretica, notiunea sau conceptul s-au nascut in zorii unei modernitati
emancipatorii, descriind aspiratiile si revendicarile unei burghezii in formare si
modificarile unui stil de viata sub impulsul reformelor politice, juridice, economice sau
urbanistice; prin excelenta un produs occidental, istoria conceptului de spatiu public se
suprapune peste istoria societatilor europene si a marilor orase.

Asemeni modului de viata occidental, conceptul s-a globalizat si el in ultimele decenii,

lasind sa se vorbeasca despre spatiu public de la New York pina la Teheran, de la Paris
pina la Seul, fara prea multa atentie la detaliile contextului cultural sau istoric la care se
aplica. Epuizarea experientei care a dat nastere conceptului nu s-a repercutat direct in
neincrederea in conceptul insusi; dimpotriva, as spune, se pare ca de-abia absenta unor
experiente urbane modernizatoare, a unui exercitiu de cucerire a conditiei moderne
cotidiene, elibereaza o inflatie discursiva, ca si cum printr-o abundenta verbala s-ar
putea constitui lucrul insusi. Ca orice mare opozitie specifica gindirii filozofico-politice
occidentale, si aceea intre spatiu public si spatiu privat e determinata si limitata in
capacitatile sale explicative. Ea opereaza un partaj artificial, fara rest, in ordinea realului,
valorizind, in functie de epoca sau de autor, cind un termen, cind celalalt din aceasta
opozitie. Ea poate sa descrie realitati sau fragmente de realitati, dar utilizarea ei dincolo
de un schematism teoretic se face cu pretul fortarii coerentei si al desprinderii de solul
experientei, acolo unde departajarile nu sint niciodata nete, iar valorile, niciodata
asumate in intregime.

De aceea, nu e deloc sigur ca mai putem intrebuinta astazi aceasta opozitie fara
nenumarate precautii, constienti fiind ca rezultatele teoretice la care am putea ajunge se
vor dovedi mereu fragile si usor falsificabile.
Asta si pentru ca, in ordinea practicilor cotidiene, spatiul cotidian daca a functionat in
democratiile cele mai avansate si intr-o epoca de stabilizare a acestora drept un spatiu in
care au fost cucerite drepturi si libertati inceteaza astazi sa mai raspunda acestor
revendicari si sa mai faca loc unor actiuni comune sau de creare a comunului. El a fost un
spatiu al deprinderii civilitatii, al intilnirii celuilalt ca necunoscut si al negocierii tacite cu
el a unui mod de conlocuire in dimensiunea aparentei si a rolurilor publice superficiale si
flexibile, asumate de fiecare. A fost un spatiu care se producea prin chiar utilizarea sa, un
produs material si, mai ales, imaterial nicicind asigurat in stabilitatea si durabilitatea sa,
produs si consumat de catre insisi utilizatorii sai. Spatiul public ramine unul public,
deci accesibil tuturor, practicabil in mod anonim si repetat, atita vreme cit productia si
consumul sau functioneaza impreuna si nemijlocit.

Ceea ce pare sa se produca in zilele noastre si in orasele noastre este o decuplare intre
productia si consumul de spatiu public, cu transformarea rapida a acestuia intr-un bun
de consum. Acest proces, Bernard Stiegler il asaza sub semnul mizeriei simbolice, care
desemneaza, pentru filozoful francez, distanta tot mai mare intre producatorii de
simboluri si consumatorii lor. Din cauza excesului spectacular-mediatic in care sintem
prinsi, in care cel mai adesea ne lasam prinsi ca intr-un joc vertiginos datator de senzatii
si promisiuni, accesul la productia de simboluri devine interzis practicantilor obisnuiti ai
spatiului public si consumatorilor de simboluri, pentru a deveni monopolul
intreprinderilor de marketing si advertising. Ni se spune ca spatiul public s-a mutat azi
din strada si piata la televiziune si pe Internet. Ca in democratiile de masa, strada, pur
canal de trecere si de operare a fluxurilor umane si materiale, nu mai poate servi de
suport fizic pentru publicitate, in sensul clasic de Offentlichkeit. Si asta putem constata
in fiecare zi in orasele romanesti: orasul intreg e doar un suport pentru reclamele uriase
care acopera fatade de cladiri, intersectii, adevarate monumente ale efemerului si
mizerabilului material. Strada, simplu spatiu de trecere, nu mai este produsa si deci
apropriata de anonimii citadini: ea este zona de experimentare a limitelor suportabilitatii
uritului si meschinului de catre cohortele de experti care o iau cu totul in posesie.

Simbolistica publicitara la care sintem indemnati insistent, pina la saturatie si pina

dincolo de ea, sa aderam functioneaza, sau doreste sa functioneze, ca sursa de
individuare si de identificare cu produsele mereu schimbatoare ale unei piete in plina
efervescenta.
De aceea, si din alte ratiuni, pe care nu le pot expune aici, cred ca e fals si periculos sa
credem ca spatiul public s-a mutat la televiziune sau pe Internet; cred, mai degraba, ca
exista un soi de continuitate intre ceea ce a putut fi o vreme (si daca a fost) spatiu public
fizic, material, in strada, in piete si in parcuri, si ceea ce se prezinta azi drept nou spatiu
public: presa, televiziunea, internetul. Iar aceasta continuitate e asigurata, pe de o parte,
de abundenta imaginilor si de frecventa inlocuirii lor reciproce, iar, pe de alta parte, de
limitarea accesului la expresie publica in noua cultura a expertilor. Caci sa nu ne amagim
nici in privinta celei dintii, nici a celei din urma: imaginile reproducindu-se si anihilindu-
se neincetat, pe strada, la televizor, pe Internet, nu mai reprezinta nimic, cu atit mai
putin ne reprezinta sau reprezinta un comun, lucrul comun (res publica); ele s-au
autonomizat pina in stadiul in care produc ele insele realitate, o realitate a
dezindividualizarii, a pseudoidentificarii cu modele standardizate.

Apoi, accesul la expresia publica este unul pe cit se poate de restrictiv, in ciuda prezentei
zilnice a carelor de televiziune printre oameni de rind: de la prostitutia reality-show-
urilor (cu oameni obisnuiti in situatii neobisnuite sau intime) pina la nerusinarea camerei
de luat vederi fixate pe chipul sau trupul suferind al unui ranit, accesul omului de rind nu
se face in expresia sa libera si rationala. Daca spatiul public a fost (sau a vrut sa fie) un
spatiu al negocierii rationale ca mod de intimpinare a evenimentului, astazi provocarea
spectaculara de eveniment (citeste: de senzatii tari, socuri, catastrofe, scandaluri)
face economie de orice rationalitate si de orice negociere. Apelul la o afectivitate tot mai
solicitata si tot mai dezarticulata simbolic nu are darul de a face din multimea de oameni
un public, ci o masa vibrind la victoria nationalei de fotbal, la suspendarea presedintelui,
la concertul de muzica rock sau de manele.
Spatiul public a fost o naratiune a modernitatii, careia noi, in societatea noastra
postcomunista, se pare ca i-am ratat nu doar experienta istorica, ci si promisiunea unui
viitor emancipat.

Ciprian Mihali preda filozofia contemporana la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj,

este redactor la revista IDEA arta+societate.

Fotografiile din acest supliment fac parte din proiectul Loc supravegheat de un artist de
Eduard Constantin.

Articole in legatura
Spaiul public, ultimul episod (so far)