Caderea Bancii Barings
Caderea Bancii Barings
Caderea Bancii Barings
Profesor coordonator:
Studenți:
-
Banca Barrings
Povestea băncii Barings începe în anul 1762, în Londra, când Francis Barings împreună
cu fratele lui John pun bazele companiei John and Francis Baring. Următorii ani au marcat o
ascensiune foarte puternică a companiei, profitând de dezvoltarea comerțului internațional în
lume. În scurt timp își crează un renume foarte puternic, iar în anul 1802 a spijinit finanțarea
achiziției statului american Louisiana de la Imperiul Francez în ciuda faptului că Anglia era în
război cu Franța iar tranzacția a finanțat efortul militar al lui Napoleon.
Ascensiunea Barings a fost pusă în genunchi pe 26 Februarie 1995 de mâna unui singur
om, Nick Leeson care a pierdut 1.4 miliarde de dolari speculând pe SIMEX (Singapore
International Monetary Exchange), folosind în principal contracte futures. Dupa colaps,
Barings a fost cumpărată de societatea financiară daneză ING pentru suma de 1 liră sterlină,
preluându-i toate datoriile, Barings nemaiavând o existență de sine stătătoare ca și corporație.
Numele ei a supraviețuit o perioadă ca Baring Asset Management dar BAM a fost divizată și
vândută de ING către Mutual and Northern Trust în martie 2005.
Nick Leeson s-a născut pe data de 25 februarie 1967 în Watford. După terminarea
școlilor universitare, ascensiunea lui în lumea bancară a început ca un simplu funcționar al unui
ghișeu într-o bancă privată din Londra. Apoi s-a mutat la Morgan Stanley în 1987 pentru doi
ani, urmând ca în 1989 să semneze un contract cu cei de la Barings.
El a fost angajat de Barings pentru a profita de oportunitatea arbitrajului cu risc redus
între derivativele de pe Singapore Mercantile Exchange și Japan’s Osaka Exchange. De fapt,
el și-a asumat poziții prea riscante prin cumpărarea și vânzarea contractelor futures de diferite
valori sau de tipuri diferite. Totul a început pe 16 Ianuarie 1995 când Leeson a adoptat o poziție
short (vânzare) pentru derivatele de pe cele două piețe bursiere: Singapore și Tokyo, mizând
ca piața nu va fluctua peste noapte. Dar, în dimineața zilei de 17 Ianuarie 1995, cutremurul
Kobe din Japonia a trimis piața asiatică într-un colaps, trăgând și investițiile lui Leeson
după ea. Acesta a încercat să-și compenseze pierderile printr-o serie de investiții extrem de
riscante, de data aceasta pariind că Nikkei va înregistra o revenire rapidă, lucru care nu s-a
întâmplat și s-a concretizat într-o imensă gaură financiară de 1.4 miliarde USD, de două ori
mai mult decât capitalul disponibil din bancă.
În 1993, Nick Leeson a fost numit General Manager al sucursalei Barings Futures din
Singapore. În această calitate, el a putut ascunde tranzacțiile bursiere neautorizate timp de mai
bine de 1 an, abuzând de cele 2 funcții pe care le deținea: supraveghea atât activitățile bursiere
cât și cele de back-office, adică:
1. Tranzacționa ordinele pe futures și options ale clienților sau ale altor firme din interiorul
companiei
2. Arbitra diferențele de preț dintre contractele futures ale firmei Nikkei tranzacționate pe
bursele din Singapore și Japonia.
Arbitrajul este prin definiție o strategie cu risc scăzut și i-a fost încredințată lui Leeson
și echipei sale cu scopul de a produce profituri mici, și nu pentru a specula câștigurile.
Experiența lui Leeson în tranzacțiile bursiere era foarte redusă, dar a dat un examen care l-a
calificat să speculeze pe SIMEX împreună cu colegii lui.
Leeson a creat un cont de eroare numerotat 88888 pentru toate primele și pierderile
rezultate din tranzacțiile sale. Leeson a susținut că inițial a deschis acest cont pentru a ascunde
o singură pierdere de 20.000 lire sterline, rezultată dintr-o eroare contabilă pe care urma să o
recupereze din tranzacționari. Totuși, a continuat să înregistreze și alte pierderi în acest cont și,
de asemenea, a continuat să mărească numărul tranzacțiilor și a riscului asumat. Leeson a
crescut volumul pozițiilor deschise cu toate că pierderile sale au crescut datorită volatilității
pieței. Când cutremurul Kobe din Japonia a cauzat o cădere abruptă a indicelui Nikkei 225 cu
1000 de puncte, pozițiile deschise neautorizate pe care le avea Leeson au suferit pierderi
majore. Fiind un trader neexperimentat, Leeson disperat a cumpărat și mai multe contracte
futures Nikkei în speranța să recâștige banii pe care îi pierduse deja.
De fapt, Leeson a început efectiv utilizarea contului 88888 încă de cum a venit în
Singapore. A pierdut bani încă de la început. Pariurile repetate l-au făcut să piardă din ce în ce
mai mulți bani. Până la sfârșitul anului 1992, contul 88888 înregistra deja o pierdere de 2
milioane GBP. Un an mai târziu, pierderea se ridică la suma de 23 milioane GBP. Până la
sfârșitul lui 1994, contul deja înregistra uluitoarea pierdere de 208 milioane GBP, fără ca
managementul băncii să bănuiască măcar.
Ce s-a întâmplat mai exact?
Dar Leeson nu a fost short pe SIMEX, acesta având o poziție long, egală cu aproximativ
numărul de contracte cu care ar fi trebuit să fie short. Aceasta era tranzacția neautorizată
mascata de contul 88888. A folosit acest cont și pentru a executa toate tranzacțiile neautorizate
cu obligațiuni guvernamentale japoneze, cu contracte futures pe euroyeni și cu opțiuni Nikkei
225: toate aceste tranzacții au fost atât de mari încât au falimentat Barings.
Cel mai șocant aspect al tabelului 3.1 este faptul că Leeson a vândut 70.892 de opțiuni
Nikkei 225 valorând aproape 7 mld. USD fără știrea lui Barings London. Activitatea sa a atins
apogeul în Noiembrie și Decembrie 1994 când, în aceste două luni, singur, a vândut 34.400 de
opțiuni. În limbaj financiar, Leeson a vândut straddle-uri, adică a vândut opțiuni put și call cu
același preț de exercitare și aceeași maturitate. Leeson a câștigat o primă din vânzarea a 37.000
de straddle-uri într-o perioadă de 14 luni. Aceste tranzacții sunt foarte profitabile cu condiția
ca Nikkei 225 să fie tranzacționate la prețul opțiunii din ziua scadentă, de vreme ce atât
opțiunile put cât și cele call ar expira inutil. Vânzătorul obține atunci întreaga primă câștigată
din vânzarea opțiunilor. Dacă Nikkei se tranzacționează aproape de prețul de exercitare la
maturitate, ar putea fi incă profitabilă, deoarece prima caștigată excede compensarea micilor
pierderi din opțiunile call (dacă piața din Tokyo ar fi crescut) sau put (dacă Nikkei ar fi scăzut).
Prețurile de exercitare ale celor mai multe dintre pozițiile straddle ale lui Leeson au
variat de la 18.500 la 20.000. Astfel, el avea nevoie ca Nikkei 225 să-și continue
tranzacționarea în intervalul 19.000-20.000 de dinainte de cutremur dacă vroia sa câștige din
operațiunile cu opțiuni. Cutremurul a distrus strategia lui Leeson. În ziua cutremurului, pe 17
ianuarie, Nikkei 225 era la 19.350. Opțiunile call pe care Leeson le vânduse începeau să se
devalorizeze în timp ce opțiunile put se apreciau pentru cumpărătorii lor daca Nikkei continua
să se deprecieze.
Pierderile lui Leeson din aceste opțiuni put au fost nelimitate și complet dependente de
nivelul Nikkei la maturitate, în timp ce profiturile pe call erau limitate la prima câștigată.
Acest aspect este cheia înțelegerii acțiunilor lui Leeson deoarece, înainte de cutremurul
Kobe, contul lui neautorizat de erori, 8888, arăta o poziție flat iîn contractele futures Nikkei
225. La 3 zile de la cutremur, Leeson a cumpărat 10.814 contracte cu scadența Martie 1995.
Nimeni nu știe sigur dacă el a cumpărat aceste contracte crezând că piața a reacționat exagerat
la șocul cutremurului sau pentru că a vrut să susțină Nikkei pentru a-și proteja pozițiile long
generate de straddle-urile pe opțiuni. (Leeson nu și-a asigurat pozițiile pe opțiuni înainte de
cutremur, iar cumpărările de futures Nikkei, după cutremur, nu pot fi interpretate ca parte din
procesul de hedging tardiv de vreme ce el ar fi trebuit să vândă, nu să cumpere.)
Când Nikkei a pierdut 1000 de puncte, la 17.950, luni, 23 Ianuarie 1995, Leeson s-a
văzut înregistrând pierderi din pozițiile sale long de 2 zile, confruntându-se cu un prejudiciu
nelimitat din vânzarea opțiunilor put. Nu a existat cale de întoarcere. Leeson a încercat de unul
singur să întoarcă efectul negativ post-Kobe care a scufundat piața japoneză. În 27 ianuarie
1995, contul 88888 arăta o poziție long de 27.158 contracte Martie 1995. În următoarele 3
săptămâni, Leeson și-a dublat poziția long până la apogeul de 55.206 contracte Martie 1995 și
5640 contracte Iunie 1995.
Leeson s-a angajat în activități neautorizate încă de cum a început tranzacțiile bursiere
în Singapore în 1992. El a contractat poziții pe SIMEX atât pe contracte futures cât și pe
opțiuni. (Mandatul lui de la Londra îi permitea să-și creeze poziții numai dacă făceau parte din
strategia de switching și să execute ordinele clienților. Nu îi era permis să vândă opțiuni.)
Acesta a pierdut bani din operațiuni nepermise chiar din prima zi. Încă era perceput la
Londra ca „băiatul minune” și „turbo-arbitrajorul”, contribuind singur la jumătate din profitul
pe anul 1993 al subsidiarei Barings Singapore și la jumatate din profiturile întregii companii în
1994.
Discrepanța dintre realitate și minciuna este ilustrată în tabelul 3.4. care nu releva numai
magnitudinea ultimelor prejudicii cauzate de Leeson, dar și faptul că el a pierdut întotdeauna
bani. Doar în 1994, Leeson a pierdut 296 mil. USD. Șefii lui credeau că el a făcut un profit de
46 mil USD, în consecință au propus să i se acorde un bonus de 720.000 USD.
Cum a putut Leeson să-i înșele pe toți cei din jurul lui? Cum a fost capabil să raporteze
profituri din activitatea sa de „switching”, când el de fapt pierdea sume uriașe? Cum a putut
arăta o poziție nulă în contabilitate când el avea poziții long enorme pe Nikkei și pozitii short
pe dobânzile obligațiunilor japoneze?
Raportul BoBS notează „În oricare din cazuri, intrările în sistemul Contac au reflectat
niște valori suspecte ale contractelor la prețuri diferite de cele tranzacționate în ring,
corespunzând mărimii lotului tranzacționat inițial. Acest lucru a dat impresia, la o revedere a
tranzacțiilor raportate în contul 92000, că acestea s-au operat în momente diferite ale zilei.
Acest lucru a fost necesar pentru a-i determina pe managerii Barings Securities Japan să creadă
că profitabilitatea raportată în contul 92000 a fost rezultatul activității de arbitraj autorizate de
managementul superior. Efectul acestei manipulari s-a concretizat în umflarea artificială a
profitului raportat în contul 92000, pe seama contului 88888, care a înregistrat pierderi masive
din pozițiile neautorizate angajate de Leeson.
1) În primul rând că băncile, instituțiile financiare și cele abilitate trebuie să insiste pe standarde
de etică și prudențialitate ridicate.
3) Nu mai idolatriza “superstarurile”. Nick Leeson a fost venerat de colegii și de managerii săi
care probabil credeau că au pus mâna pe o “mașină de făcut bani”. De multe ori în industria
financiară avem de-a face cu “outliers”, valori, întâmplări sau câștiguri extreme care de fapt nu
sunt datorate unor competențe ci apar pur și simplu aleator. A da! De obicei când ceva e prea
frumos să fie adevărat… chiar așa și e.
4) Tradingul și investițiile nu sunt o competiție! Deși industria e una foarte competitivă care
aproape obligă profesioniștii să își asume riscuri foarte mari ar trebui să avem în vedere, în
primul rând managementul riscului unui portofoliu… și să “ne vedem lungul nasului”.
Bibliografie
https://en.wikipedia.org/wiki/Barings_Bank
https://en.wikipedia.org/wiki/Nick_Leeson
http://www.rasfoiesc.com/business/economie/finante-banci/STUDIU-DE-CAZ-
FALIMENTUL-BANCI98.php
http://investclub.ro/ce-putem-invata-din-esecul-lui-nick-leeson/