LIMONADE

Limonadele – sunt soluţii apoase obţinute prin dizolvarea de acizi

minerali sau organici, uneori chiar săruri în apă. Se adaugă edulcoranţi şi
aromatizanţi. Soluţiile sunt destinate administrării interne cu rol laxativ,
purgativ, antiemetic, în stări febrile, în intoxicaţii sau pur şi simplu ca
băuturi răcoritoare.
 Ca materii prime se folosesc:
 Acizi minerali – acid clorhidric, acid fosforic.
 Acizi organici – acid citric, acid tartric, acid lactic, acid ascorbic si
acid glutamic.
 Săruri – citrat de sodiu, citrat de magneziu, glutamaţii sau tartraţii.
Ca edulcoranţi se folosesc: siropul simplu, siropul de fructe,
lămâia.
 Solventul folosit este apa distilată.
Acizii sunt în concentraţie de 2 – 10 grame ‰.

Limonadele gazoase – pe lângă substanţele prime conţin şi bioxid

de carbon introdus sub presiune în urma reacţiei dintre componente:
carbonat acid de sodiu şi acid. Se utilizează numai apă distilată deoarece
apa potabilă poate forma compuşi insolubili.
Preparare:
I.Se dizolvă carbonatul acid de sodiu în apă şi se adaugă acidul
(prin această metodă o parte din bioxidul de carbon se poate pierde).
II.Se realizează soluţia alcoolică, iar separat soluţia acidă după care
cele 2 soluţii se amestecă. Pentru a realiza o limonadă se utilizează
metoda standard: carbonat acid de sodiu + acid + sirop + apă în recipienţi
cu pereţi groşi deoarece se poate dezvolta o presiune de până la 3
atmosfere.
Limonadele negazoase se filtrează, iar cele gazoase se filtrează
înainte de bioxidul de carbon. Se prepară la nevoie şi se păstrează maxim
1 – 2 zile.
Farmacopeea Română X oficializează 2 limonade:
1.Limonada gazoasă.
2.Soluţia citrat de magneziu.

1.Limonada gazoasă – se mai numeşte soluţie efervescentă, se

prepară cu ajutorul a 2 soluţii:
Rp. Carbonat acid de sodiu 4 grame.
Sirop simplu 15 grame.

1
 Apă distilată până la 100 grame.
Rp. Acid citric 3.65 grame.
Sirop simplu 15 grame.
Apă distilată până la 100 grame.
Soluţiile se prepară separat duba care se amestecă. Se utilizează ca
vehicul pentru diverse substanţe active.

2.Soluţia de citrat de magneziu:

Rp. Acid citric 25.5 grame.
Carbonat bazic de magneziu 15 grame.
Sirop simplu 50 grame.
Ulei de lămâie 0.1 grame.
Talc 5 grame.
Apă distilată până la 350 grame.
Preparare:
Acidul citric se dizolvă în apă de 700 C după care se adaugă
carbonatul bazic de magneziu. Se agită până la dizolvare, se adaugă
siropul simplu după care uleiul de lămâie care a fost în prealabil triturat
cu talc şi 20 grame de apă distilată. Soluţia se filtrează şi se completează
cu apă distilată. Soluţia are acţiune purgativă.

Forme farmaceutice administrate pe mucoase

Mucoasele sunt bogat vascularizate motiv pentru care se folosesc
atât pentru acţiune locală dar şi pentru acţiune generală sau sistemică
(perlinguală, rectală şi nazală). Sunt mucoase puternic inervate motiv
pentru care sunt sensibile: ochiul şi nasul. Pot fi uşor iritate sau infectate
şi sunt ţesuturi fragile.
Auriculară – pH-ul între 5 – 6.
Nazală – pH-ul între 5.5 – 6.5.
Buco – faringiană – pH-ul între 6.7 – 7.
Oftalmică – pH-ul între 7.1 – 7.5.
Vaginală – pH-ul între 4 – 4.5.
Rectală – pH-ul între 7.2 – 7.4
Formele administrate pe mucoasa auriculară, nazală şi buco –
faringiană se numesc oto – rino – laringiene.
Calea auriculară – cuprinde mucoasa urechii externe, medii şi
interne.
Căile aeriene superioare cuprind fosele nazale, sinusul, gura,
faringele şi laringele.
Clasificarea formelor farmaceutice:

2
 1.Forme otologice (otice) – picături, spălaturi, unguente, pudre,
spray-uri.
2.Forme rino – faringiene – picături, pulverizaţii, unguente.
3.Forme buco – faringiene – spălaturi, colutorii, gargarisme,
dendritice.
4.Forme rino – buco – faringiene – aerosoli, inhalaţii.

A.Mucoasa otică
Formele auriculare – sunt forme farmaceutice lichide,
semisolide sau solide destinate a fi instilate, pulverizate sau aplicate în
conductul auditiv pentru tratamentul afecţiunilor medii sau pentru
completarea intervenţiilor chirurgicale. Denumirea lor provine din
cuvântul grecesc othos şi cuvântul latinesc auris, iar termenul de instilaţii
provine din cuvântul francez instille = a picura.
Formele otice se administrează doar pentru acţiune locală.
Clasificare:
1.Picături pentru ureche – se mai numesc otogutte şi sunt
produse farmaceutice lichide sub formă de soluţii apoase, izotonice
(aceeaşi presiune osmotică cu a mucoasei) destinate administrării în
conductul auditiv. Au volum mic cuprins între 0.4 – 15 mililitri.
Obligatoriu sistem de picurare.
2.Băile auriculare = spălaturi – sunt preparate farmaceutice
lichide sub formă de soluţii apoase izotonice, pentru spălarea conductului
auditiv. Volumul este între 30 – 50 mililitri. Se administrează încălzite la
temperatura corpului. Se utilizează pentru îndepărtarea secreţiilor, adică
dopul de cerumen şi îndepărtarea impurităţilor – combat infecţiile.
3.Soluţii pentru cauterizări – sunt soluţii concentrate care se
aplică numai pe formaţiunea patologică.
4.Unguente otice – sunt preparate farmaceutice semisolide pe bază
de unguente lipofile care au efect osmotic sau emulsionează eventualele
secreţii glandulare sau se folosesc între scop terapeutic.
5.Spray-uri şi aerosoli – sunt forme farmaceutice formate din
particule lichide dispersate între mediul gazos şi administrate cu
dispozitive speciale de pulverizare. Se utilizează în deosebi în infecţii sau
leziuni dureroase deoarece substanţa activă are o repartiţie uniformă şi
profundă.
6.Otoconurile – sunt forme farmaceutice solide, cilindro – conuri
cu lungimea de 15 – 20 milimetri şi diametrul de 3 – 3.5 milimetri. Masa
este cuprinsă între 0.4 – 0.6 grame. Sunt formaţiuni din excipienţi fuzibili
la temperatura corpului, iar acţiunea este lentă.
Exemplu: Untul de cacao.

3
 7.Pulberile – sunt forme farmaceutice solide sub formă de
particule foarte fine care se insuflă în conductul auditiv şi sunt destinate
tratamentului eczemelor şi a inflamaţiilor însoţite de secreţii.
Avantaje:
 acţiunea este directă şi rapidă chiar la concentraţie mică de
substanţă activă;
 administrarea este uşoară, nedureroasă, netraumatizantă
(picatorul, compresele, tampoanele, pulverizaţiile, băile,
spălaturile);
 se utilizează diferite forme farmaceutice (apoase, semisolide,
solide);
 cele mai recomandate sunt soluţiile deoarece se pot dispersa
marea majoritate a substanţelor active şi se realizează astfel
un contact direct cu zona afectată;
 soluţiile cu glicerol sunt mai vâscoase şi sunt higroscopice
(absorb apă din atmosferă) şi se folosesc mai ales în otitele
supurative pentru că usucă zona respectivă;
 unguentele, suspensiile şi emulsiile au acţiune de lungă
durată;
 unguentele elimină pericolul complicaţiilor micotice pentru
că realizează un strat lipofil;
 otoconurile cedează lent substanţa medicamentoasă şi evită
vertijele provocate de instilaţii.

Dezavantaje:
 soluţiile trebuie încălzite la temperatura corpului (se irită
labirintul vestibular la soluţiile reci şi apar vertijele);
 soluţiile apoase nu sunt eficiente 100% (nu dizolvă secreţiile
auriculare, atât mucoase cât şi purulentă);
 nu realizează un contact prelungit cu mucoasa auriculară
(secreţiile îndepărtează soluţia);
 nu sunt miscibile cu secreţiile urechii favorizând infecţiile
microbiene;
 soluţiile pot transporta infecţia până la sinusuri;
 soluţiile nu asigură stabilitatea preparatului, ca urmare
soluţiile apoase nu se folosesc în tratarea afecţiunilor
supurative;
 administrare neplăcută, dureroasă în cazul afecţiunilor
cronice şi în cazul administrării dese;
 pentru soluţiile uleioase dezavantajul este absorbţia lentă a
substanţelor medicamentoase;

4
  soluţiile uleioase sunt inactive la nivelul timpanului şi
urechii mijlocii deoarece formează bule de aer în faţa
timpanului (mai ales la sugar şi copil mic).
Istoricul picăturilor auriculare
Latinescul auris sau grecescul otis = ureche.
Latinescul stila = picătură.
Pentru prima dată menţionate în documente apar pe vremea lui
Galerius, se folosesc tampoane de vată îmbibate în soluţie
medicamentoasă otoree = secreţia urechii.
Prin anii 1500 apar menţionate pulberile în loc de spălături. În
secolul al XVIII-lea se practicau duşurile cu apă sau soluţii extractive din
plante mai ales în infecţii. Tot în secolul al XVIII-lea se recomandau
spălăturile pentru extragerea infecţiilor solide. În România apar ca
monografie în Farmacopeea Română IX. În 1976 apar oftadozele care
sunt forme oftalmice pentru o singură administrare.
Clasificare:
După criteriul de formulare:
Magistrale.
Industriale.
După natura solventului:
Formele lichide:
soluţii apoase;
emulsii;
suspensii;
aerosoli;
spray-uri.
Formele semisolide:
unguente.
Formele solide:
otoconuri;
spray-uri solide;
pulberi.
După modul de condiţionare:
Multidoză.
Unidoză.
După modul de administrare:
Picături.
Băi.
Cauterizări.
Pansamente.
Soluţii chirurgicale sterile;
Pulverizaţii.
După durata efectului terapeutic:

5
 Cu acţiune imediată:
soluţiile apoase.
Cu acţiune prelungită:
soluţiile uleioase;
suspensiile;
emulsiile;
unguentele.
După acţiunea terapeutică:
Antiinflamatoare:
antialergice osmotice;
astringente.
Antiinfecţioase:
antiseptice;
antibiotice;
chimio – teraptice.
Acţiune cauterizantă şi cicatrizantă:
fluidifiantă a secreţiilor;
sicativă (usucă secreţiile supurative).
Calea de administrare
Acţiunea vizează doar teritoriul urechii externe şi conductul
auditiv. Pătrunderea în urechea medie au loc numai când timpanul este
perforat.

Formularea medicamentelor otologice

Medicamentele sunt introduse în conductul auditiv extern (urechea
externă). Medicamentele nu vin în contact direct cu lichidele biologice.
Dacă timpanul este lezat accesul se face uşor spre urechea medie. Cele
mai multe preparate sunt sub formă de soluţii deoarece marea majoritate a
substanţelor sunt hidrosolubile. Ca urmare acestea se administrează uşor
sub formă de picături.
Formularea preparatelor otologice are în vedere:
 realizarea solubilităţii substanţelor medicamentoase în
solvenţi;
 realizarea pH-lui: 5-7,5
 izotonizarea soluţiilor (aceeaşi presiune osmotică);
 asigurarea stabilităţii fizico – chimice şi microbiologice;
 realizarea unui medicament cu eficacitate terapeutică şi
toleranţă bună.
Prima oară se aleg substanţele medicamentoase, solvenţii,
substanţele auxiliare care sunt modificatori de pH, sisteme tampon,
antioxidanţi, conservanţi, antimicrobieni, substanţe ce facilitează etalarea
la nivelul zonei auriculare. Îndepărtarea mantalei acide de pe suprafaţa
conductului auditiv prin aplicarea de soluţii alcaline favorizează

6
dezvoltarea şi multiplicarea bacteriilor şi a fungilor. Soluţiile administrate
în urechea medie trebuie să fie izotonice (această condiţie nu este
obligatorie pentru soluţiile administrate pentru urechea externă). Pentru
sugari, copii mici şi tratamentul urechii lezate se utilizează soluţii sterile
(valabile şi pentru picăturile cu antibiotice). Pentru acţiune prelungită se
utilizează suspensii, emulsii, unguente, pulberi sau otoconuri deoarece
substanţele hidrosolubile se dispersează sub formă de emulsie hidrofilă pe
lipofilă care prezintă avantajul de a forma pe membrana urechii un strat
lipofil protector mai greu de îndepărtat.
Substanţele medicamentoase trebuie
 să nu fie iritante,
 să nu prezinte toxicitate la concentraţiile alese (oto –
toxicitatea),
 să nu influenţeze mişcările fiziologice ale cililor de la nivelul
conductului auditiv.
 să nu schimbe schimbul ionic între ionii de sodiu şi ionii de
potasiu din lichidul urechii interne.
 Trebuie să asigure un pH de 5 – 7,5, iar substanţele solide
folosite pentru prepararea suspensiilor trebuie să aibă
dimensiunea particulelor de cel mult 50 micrometri.
Antibiotice (Cloramfenicol în concentraţii de 0.05 – 0.2% folosit
mai ales în otitele cronice; Tetraciclinele în concentraţie de 0.5% folosite
sub formă de soluţii uleioase sau unguente; Neomicină sulfat până la
concentraţie de 0.5% folosită în furuncule şi otite medii şi având
avantajul de spectru larg de activitate, neomicina se absoarbe total pe
mucoasa auriculară; Kanamicină sulfat în concentraţie de 3% şi
Gentamicină sulfat în concentraţie de 0.1 – 0.3%).
Antifungice – Nistatin, Clortrimazol, Săruri de argint.
Antiinflamatoare – Hidrocortizon, Prednisolon, Prednison, Beta –
metazonă, Dexa – metazonă, Indometacin.
Analgezice – Fenazonă 5%, Clorhidrat de cocaină 5 – 10% în apă.
Astringente – se utilizează Săruri de cupru, Săruri de aluminiu,
Săruri de zinc.
Vasoconstrictoare – Clorhidrat de fenilefrină, Efedrină,
Adrenalină.
Agenţi cerumenolitici – Tween 80.
Substanţe diverse – Vitamine (A, E, B2), Enzime.
Substanţe auxiliare – se utilizează substanţe polare sau nepolare.
Acestea trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
 să prezinte capacitate mare de dizolvare a substanţelor
medicamentoase;

7
  trebuie să nu reacţioneze cu substanţele medicamentoase
sau cu recipientele de condiţionare;
 trebuie să nu modifice pH-ul secreţiei urechii;
 trebuie să fie stabili şi neiritanţi;
 trebuie să asigure stabilitatea preparatului în timp;
 trebuie să aibă o vâscozitate pentru a putea permite o bună
aderenţă la nivelul conductului auditiv şi pentru a ceda uşor
substanţele medicamentoase.
Solventii:
APA – acţionează printr-un efect de curăţare, răcire şi calmare a
proceselor inflamatorii. Pătrunde uşor în cavităţile profunde ale urechii.
Asigură un contact direct al medicamentului cu leziunea. Prezintă o
acţiune rapidă, fiind un solvent polar, se aplică uşor şi are preţ de cost
mic.
Dezavantaje:
 nu dizolvă secreţiile auriculare, mucoasei sau muco – purulente –
SUNT INEFICIENTE;
 nu realizează un contact prelungit cu plaga deoarece secreţiile care
se produc îndepărtează rapid soluţia apoasă;
 nefiind miscibil cu secreţiile urechii menţin umiditatea crescută în
cavitatea auriculară;
 pot transporta infecţia până la sinusuri;
 favorizează reacţia de degradare a substanţelor medicamentoase
(prin oxidare şi hidroliză).
SOLUŢIILE APOASE SE INDICĂ ÎN TRATAMENTUL
AFECŢIUNILOR AURICULARE NESUPURATIVE.
ALCOOLUL – conduce la soluţii stabile şi conservabile. Prezintă
acţiune antiseptică (hidroliza substanţelor medicamentoase are loc la o
concentraţie sub 40% volum / volum de alcool). Prezintă acţiune
bactericidă faţă de formele vegetative ale microorganismelor. Sunt soluţii
bine suportate de ureche şi se asociază uşor cu apa şi glicerina crescând
astfel capacitatea de dizolvare, vâscozitatea şi capacitatea de absorbţie.
SOLUŢIILE ALCOOLICE FAVORIZEAZĂ USCAREA
SUPRAFEŢEI AURICULARE ŞI SUNT INDICATE ÎN AFECŢIUNILE
SUPURATIVE (CEL MAI UZUAL FOLOSIT ESTE ALCOOLUL
BORICAT 4%).
GLICEROLUL – este cel mai frecvent solvent formând preparate
vâscoase. Este un solvent miscibil cu secreţiile auriculare, prezintă
proprietăţi dizolvante bune. Este miscibil cu apa şi alcoolul utilizându-se
ca şi cosolvent cu capacitate de dizolvare şi absorbţie rapidă. Este un
solvent higroscopic (absoarbe apa din mediul exterior) favorizează
uscarea suprafeţei auriculare şi facilitează exudaţiile.

8
 PROPILENGLICOLULeste un bun solvent anhidru pentru
substanţele insolubile în apă sau care hidrolizează în soluţii apoase. Este
bine tolerat de ureche şi se absoarbe uşor. Este miscibil cu apa, alcoolul,
glicerolul, eterul şi cloroformul. Este netoxic şi neiritant. Are vâscozitate
mare.
POLIETILENII LICHIZIsunt polimeri cu grad înalt de
polimerizare (200, 300, 400). Sunt lichide anhidre cu vâscozitate mare,
miscibile cu apa şi cu glicolii. Prezintă capacitate de dizolvare mai mare
decât apa. Sunt neiritanţi şi netoxici.
SUNT INDICAŢI ÎN TRATAMENTUL OTITELOR SUPURATIVE
UTILIZÂNDU-SE SINGURI SAU ÎN ASOCIERE CU APA
DISTILATĂ.
VEHICULE LICHIDE – se utilizează uleiurile vegetale (ulei de
floarea – soarelui), lanolină, vaselină, untul de cacao.
Uleiul de floarea – soarelui – dizolvă substanţele lipofile, este
bine tolerat, prezintă proprietăţi emoliente, substanţele medicamentoase
se absorb mai greu dar are un efect prelungit.
NU ARE EFECT OSMOTIC – NU SE INDICĂ ÎN TRATAMENTUL
OTITELOR SUPURATIVE, NU SE UTILIZEAZĂ ULEIUL DE
PARAFINĂ DEOARECE FORMEAZĂ DEPOZITE DE PARAFINĂ
LICHIDĂ ÎN ŢESUTURI NUMITE OLEOANE.
Adjuvanţii – se folosesc în concentraţii foarte mici utilizându-se
antioxidanţi, stabilizatori, conservanţi, antimicrobieni, substanţe tensio –
active şi modificatori de pH.
Conservanţii antimicrobieni – sunt produse cu risc ridicat pentru
că pot produce leziuni la nivelul mucoasei.
Condiţionare:
Se condiţionează în flacoane de sticlă incolore sau colorate
prevăzute cu dop picurător. Se mai pot condiţiona în flacoane de
plastomeri opace sau transparente, prevăzute cu dop picurător. Volumul
acestora este de 100 mililitri. Se mai pot condiţiona în flacoane
presurizate care au o valvă dozatoare. Sunt forme moderne pentru că nu
exercită presiune dăunătoare asupra timpanului. Prezintă risc de
contaminare între 2 administrări. Se folosesc atât cele unidoză cât şi cele
multidoză.
Controlul calităţii:
Soluţiile să fie limpezi, să aibă un pH cuprins între 5 – 7.5. Se controlează
obligatoriu sterilitatea şi conţinutul în substanţă activă.
Bio – farmacia:
Epiteliul urechii externe prezintă o rezistenţă mecanică mult mai
mare decât epiteliul nasului. Ca urmare condiţiile impuse compatibilităţii
fiziologice nu sunt aşa stricte ca în cazul preparatelor aplicate pe alte
mucoase.

9
 Preparatele nu trebuie să exercite o presiune dăunătoare
timpanului. În cele mai multe cazuri prezenţa exudatului vâscos, în otitele
cronice impune şi realizarea unui tratament sistemic (se face
antibiogramă şi se indică antibioticul pentru care microorganismul este
sensibil).
Soluţiile se administrează încălzite la temperatura corpului. Când
secreţiile sunt abundente se fac periodic spălaturi călduţe. Pacientul este
culcat cu urechea afectată orientată în sus. Timpul de contact al soluţiei
este de 5 – 10 minute. Se execută mişcarea pavilionului urechii pentru a
facilita pătrunderea lichidului.
Soluţiile apoase administrate la nivelul urechii prezintă o acţiune
topică (locală) substanţele cedând rapid şi total.
Suspensiile, emulsiile şi unguentele aderă la suprafaţa urechii şi
atunci acţiunea este prelungită (este diminuat pericolul complicaţiilor
micotice).
Spray-urile şi aerosolii sunt uşor şi rapid de aplicat mai ales în
cazurile dureroase. Prezintă o aderenţă foarte bună la nivelul urechii.
TEMĂ: Soluţie otică cu Cloramfenicol, Otocalm, Otis – t, Otalgin,
Ciloxan, Lidocaină spray, Garassone, Opthamesone.
RINO – FARINGIENE. ERINE. ENDONAZALE.

B. MUCOASA NAZALA

Rhinogutae (Erine)
Sunt preparate farmaceutice lichide (soluţii apoase, soluţii uleioase,
emulsii, suspensii, aerosoli) precum şi preparate semisolide şi solide. Se
aplică pe mucoasa nazală prin instilare, pulverizare sau etalare pentru
tratamentul afecţiunilor naso – faringiene. Denumirea vine din cuvintele
greceşti rhinos = nas şi en = în. Mucoasa nazală oferă o acţiune locală în
cadrul tratamentului topic (local) sau cu acţiune generală datorită trecerii
substanţei active în circulaţia sangvină şi absorbţiei acesteia din formele
cu cedare lentă prin fosele nazale.
Preparatele rino – faringiene pot fi:
1.Rinogute = picături pentru nas – sunt forme farmaceutice
lichide sub formă de soluţii, suspensii, emulsii destinate administrării pe
mucoasa nazală. Se condiţionează în recipiente de capacitate mică,
maxim 10 mililitri în cazul flacoanelor multidoză şi 0.4 mililitri în cazul
flacoanelor unidoză.
2.Spălături nazale – sunt preparate farmaceutice lichide diluate,
izotone cu un pH între 7 – 8, utilizate cu scopul de a curăţa sau antiseptiza
mucoasa nazală cu un volum de 40 – 50 mililitri.

10
 3.Inhalaţii, spray-uri sau aerosoli – sunt preparate farmaceutice
alcătuite din particule foarte fine care pot fi lichide sau solide dispersate
în mediul gazos, administrate prin inhalaţie sau cu sisteme speciale
(sisteme de pulverizare). Administrarea este rapidă şi uniformă (pufuri).
4.Unguentele nazale – sunt forme farmaceutice semisolide
alcătuite din hidrogeluri sau baze de unguent de tip lipofil pe hidrofil cu
consistenţă scăzută. Poate avea rol protector, medicamentos sau emolient.
5.Sisteme bio – adezive – sunt pulberi liofilizate în amestec cu
lactoza şi celuloza microcristalină cu eliberare prelungită (1984).
6.Microsferele nazale – sunt forme farmaceutice cu eliberare
lentă, alcătuite dintr-o matrice polimerică în care se dispersează substanţa
medicamentoasă.
7.Sisteme membranare (rezervoare) – sunt dispozitive cu
eliberare prelungită, conţin o membrană polimerică de formă cilindrică în
care se plasează substanţele medicamentoase. Acest sistem se plasează în
cavitatea nazală.
Avantajele erinelor:
 permit o administrare uşoară;
 permit o terapie locală pentru diferite substanţe medicamentoase;
 aplicarea este rapidă;
 se pretează la o fabricare şi condiţionare automată;
 ambalarea este variată;
 se poate urmări şi o acţiune sistemică;
 prezintă o suprafaţă mare de absorbţie 140 – 170 centimetri pătraţi;
 este o mucoasă sensibilă, bogat vascularizată şi receptivă.
Dezavantaje:
 posibilitatea de contaminare a soluţiilor apoase cu fungi şi
microorganisme fungi datorită administrării repetate (adausul
obligatoriu de conservanţi).
 în unele cazuri se produc sensibilizări şi efecte secundare nedorite
rinitele medicamentoase;
 declanşează strănutul mai ales picăturile;
 se menţin timp scurt la locul administrării în special pentru formele
lichide;
 alterează funcţia ciliară;
 formele ce conţin substanţe vasoconstrictoare se eliberează pe bază
de reţetă deoarece tratamentul de 5 – 7 zile produce dependenţa
(Bixtonim, Rinofug).
Clasificare:
După criteriul de formulare:
Magistrale.
Industriale.

11
 Oficinale.
După solvent:
Soluţii apoase.
Soluţii uleioase.
După gradul de dispersie:
Lichide.
Semisolide.
Solide.
După condiţionare:
Unidoză.
Multidoză.
După modul de administrare:
Picături.
Spălături.
Pansamente.
Aerosoli.
Inhalaţii.
Soluţii sterile chirurgicale.
Unguente.
După durata efectului:
Cu acţiune imediată.
Cu acţiune prelungită.
Acţiunea locala vizează folosirea de antiinfecţioase,
vasoconstrictoare, antialergice, antihistaminice.
Acţiunea sistemică se utilizează în cazul substanţelor hormonale, în
cazul vaccinurilor şi pentru substanţe cardiovasculare.
Calea de administrare:
Presupune existenţa a 2 mijloace de apărare ale căilor respiratorii:
Mecanismul imunologic (se eliberează imunoglobulinele).
Mecanismul mecanic (realizat de mişcarea ciliară care este
eficace pentru particulele mai mari de 1 micrometru).
Formularea medicamentelor endo – nazale
Cele mai utilizate sunt soluţiile care se aplică sub formă de
instilaţii. Condiţia obligatorie este dimensiunea particulelor mai mică de
50 micrometri. Înafară de soluţiile apoase se mai pot folosi soluţii
uleioase, suspensii, unguente, pulberi bio – adezive. Toate aceste forme
au o acţiune terapeutică prelungită. Cele mai multe preparate sunt
hidrofile pentru a putea permite funcţionarea clearence-lui muco –cilial.
Preparatele lipofile nu oferă un contact prelungit şi deranjează clearence-
ul muco – cilial. Se preferă vehicule izotonice şi uşor hipertonice (serul
fiziologic 9‰). Soluţiile se tamponează cu soluţii tampon până la un pH
maxim de 7, folosindu-se şi în asociere şi substanţe antiseptice. Se adaugă

12
conservanţi antimicrobieni pentru a evita contaminarea preparatelor în
timpul administrării repetate.
Erinele – se folosesc pentru a alina iritaţia nazală, congestia şi
infecţia. Se utilizează şi pentru efectele sistemice, pH-ul mucoasei nazale
la adult este de 6.4 – 6.8, iar la copii pH-ul este cuprins în 6 – 6.7. După
instilarea a 1 – 2 picături de soluţie cu pH diferit de cel fiziologic
revenirea la valoarea normală se face în 1 – 3 minute. O soluţie acidă
determină paralizia mişcării ciliare cu oprirea pH-lui la valoarea de 5.5. O
soluţie alcalină cu un pH mai mare de 8 determină iritarea mucoasei
nazale. În rinitele acute alergice şi sinuzite pH-ul creşte având o valoare
alcalină. În inflamaţii pH-ul scade având caracter acid. Dacă se
administrează cantităţi mari de soluţii cu pH-ul nefiziologic apare durere
acută (proteinele coagulează, se formează cruste ce împiedică atât
respiraţia cât şi absorbţia medicamentelor).
Sistemele tampon folosite:
 Fosfat monosodic cu fosfat disodic.
 Acid citric cu citrat de sodiu.
 Trimetanolul.
 Nu se utilizează tamponul acid boric cu borax deoarece
influenţează negativ clearence-ul cilial.
Izotonia – se aplică soluţii pentru a obţine medicamente
compatibile, tolerante, neiritante, nedureroase şi uşor absorbite.
Soluţiile izotonice – au aceeaşi concentraţie molară, aceeaşi
presiune osmotică şi acelaşi punct de congelare cu serul sangvin.
Soluţiile hipotonice – sunt mai diluate, presiunea lor osmotică este
mai mică decât a serului sangvin.
PRIN ADMINISTRAREA DE SOLUŢII HIPOTONICE SE
PRODUC NECROZE (MOARTE A ŢESUTULUI).
Soluţiile hipertonice – sunt tolerate de organism pentru că se face
diluarea soluţiilor în sensul gradientului de concentraţie.
Izotonia este necesară mai ales în cazul spălăturilor locale.
Stabilitatea erinelor
Soluţiile apoase sunt cel mai puţin stabile. Se degradează prin reacţia de
oxidare şi hidroliză. În cazul soluţiilor uleioase se foloseşte ca vehicul
uleiul de floarea – soarelui care trebuie să fie neutralizant.
Vâscozitatea
Soluţiile apoase nu au un contact prelungit datorită fluidităţii
(substanţa medicamentoasă acţionează scurt timp).
Picăturile sunt eliminate în faringe şi înghiţite când are loc mărirea
vâscozităţii (bună aderenţă şi timp de contact mai lung). Pentru a obţine
vâscozitatea necesară se utilizează soluţii coloidale de substanţe
macromoleculare (Metil celuloza, Carboxi metil celuloza, Polividona,
Alcoolul polivinilic, Carbopolul).

13
 La o concentraţie de 3% a substanţelor macromoleculare mişcarea
ciliară încetează şi se formează cruste. Regenerarea epiteliului ciliar are
loc în 7 – 8 zile, iar creşterea cililor în 2 – 3 luni. Administrările repetate
de preparate pot produce edeme, rinite şi cruste.
Materii prime – trebuie să nu influenţeze clearence-ul, să nu
lezeze sau să irite mucoasa, trebuie să asigure un pH între 6 – 7.5, iar
diametrul particulelor trebuie să fie de cel mult 50 micrometri.

Substanţe medicamentoase întrebuinţate:

Antimicrobiene:
Antisepticele – Săruri coloidale de argint în concentraţie de 2
– 5%; Borat de fenil mercur; Mertiolat de sodiu; Clorhexidină; Uleiuri
volatile de pin, eucalipt, mentol, camfor, timol folosite în concentraţie de
0.2 – 0.5%.
Antibioticele – Streptomicină 0.5%; Cloramfenicol 0.2 –
0.5%; Tetraciclinele 0.3 – 0.5%; Bacitracină şi Sulfonatul de polimixină.
SULFAMIDELE NU SE UTILIZEAZĂ DEOARECE PRODUC
REACŢII ALERGICE.
Vasoconstrictoare – au rol decongestiv, Clorhidratul de efedrină,
Clorhidratul de nafazolină, Noradrenalină şi Fenilefrină.
Vasodilatatoare – Papaverină şi Pilocarpină.
Antiinflamatoare – Acetat de hidrocortizon, Hemisuccinat de
hidrocortizon, Prednisolon, Betametazonă, Triamcinolon.
Antihistaminice – Clorpiramină, Feniramină, Antazolină.
Anestezice locale – Procaină, Anestezină, Lidocaină, se utilizează
de concentraţie de 0.2 – 1% cu restricţie datorită edemelor alergice pe
care le generează.
Analeptice respiratorii – Uleiuri volatile de pin, eucalipt, mentol
şi camfor.
Mucolitice – fluidifică mucusul nazal, ureea.
Stimulatori ai clearence-lui – Efedrina, Uleiul de pin, uleiul de
eucalipt.
Vitamine liposolubile şi hiposolubile – A, D, E, C. Au rol în
regenerarea celulelor epiteliale, iar vitamina C care are un pH de 6.5
influenţează negativ mişcarea ciliară.

Solventii:
Un bun solvent trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
 să corespundă normelor de calitate ale Farmacopeei Române X;
 să fie toleraţi, compatibili, neiritanţi, netoxici pe mucoasa nazală;
 trebuie să nu influenţeze negativ clearence-ul muco – ciliar;
 trebuie să aibă capacitate mare de dizolvare;

14
  trebuie să asigure stabilitatea substanţelor;
 trebuie să nu reacţioneze cu substanţele asociate şi cu recipientele;
 trebuie să fie miscibile cu mucusul nazal;
 trebuie să aibă o vâscozitate asemănătoare cu a mucusului nazal;
 să nu aibă acţiune farmacologică proprie;
 să fie economici.
Solvenţii utilizaţi – Soluţia de clorură de sodiu 0.9%, Glucoză 5%,
Uleiuri vegetale neutralizante, Propilen glicolul şi Etilen glicolul cel mult
10%.
Recipientele – sunt recipiente de sticlă incolore sau brune de
capacitate mică de 5 – 10 mililitri, prevăzute cu dop picurător. Se mai pot
condiţiona în plastomeri opaci cu pulverizator. Fiola de sticlă este însoţită
de pipetă nazală. Flacon de sticlă sau plastomer cu dop picurător. Flacon
cu pulbere liofilizată + vehicul (solvent) pentru dizolvare extempore.
Recipient de plastomer unidoză 0.4 – 0.5 mililitri obţinut printr-un
procedeu modern de suflare, umplere şi sigilare automată. Flaconul
presurizat.
Erinele – trebuie să aibă pe etichetă următoarele precizări:
 numai pentru uz nazal;
 nu trebuie înghiţite;
 de evitat la copiii mici fără avizul medicului (Bixtonim la 2 luni);
 de evitat administrarea excesivă sau prelungită.
Depozitare:
Recipientele bine închise prevăzute obligatoriu cu un sistem de
picurare care se păstrează la loc răcoros, ferit de lumină.
Bio – farmacia:
Preparatele pentru nas afectează zona nazală. Se are în vedere
asigurarea integrităţii structurilor anatomo – patologice. Preparatele
trebuie să aibă o bună toleranţă şi un timp de contact îndelungat cu
mucoasa. Trebuie să se cunoască modul corect de administrare.
Pentru acţiune sistemică se are în vedere dificultatea următoarelor
bariere:
 Bariera fizică – constituită din mucus şi epiteliu ciliat.
 Bariera chimică – constituită din activitatea enzimatică.
 Bariera temporară – dată de clearence-ul muco – ciliar.
La aceste 3 bariere concură şi starea patologică.
Starea patologică – se poate referi la rinita alergică, rinita virală,
deviaţia de sept, astm, polipi, sinuzită, alergii la substanţe chimice.

15
 SOLUŢII PENTRU APLICAREA ÎN CAVITATEA
BUCALĂ

I.SOLUŢII PT. GARGARĂ

GARGARISMELE sunt preparate farmaceutice lichide destinate

tratamentu-lui afecţiunilor cavităţii buco-faringiene.
De obicei sunt sol. concentrate care se diluează cu apă de 5-10 ori
sau de mai multe ori în momentul întrebuinţării. Pe etichetă trebuie să se
specifice proporţia în care se face diluarea şi modul de administrare. Sol.
diluate se agită în gură astfel încât să pătrundă în toate pliurile cavităţii
bucale; spre a evita ingerarea lor, pacientul va fi atenţionat,inclusiv prin
utilizarea unui colorant admis în formulare.
Sunt sol. hidroalcoolice, mai rar apoase, sau amestecuri de apă-
alcool-glicerol care conţin subst. antiseptice şi dezodorizante (borax,
mentol, fenosalil, apă oxigenată, clorat de potasiu, uleiuri volatile),
anestezice(clorhidrat de aminocaină, clorhidrat de procaină). Se folosesc
sub formă de gargară şi unele sol. extractive (infuzie de flori de muşeţel)
ca atare sau asociate cu subst. medicamentoase.
pH-ul trebuie să fie uşor alcalin 7-9,5 întrucât sol. alcaline dizolvă
şi înlătură mai bine mucusul şi saliva.De asemenea trebuie să aibă
caracteristici organoleptice (gust, miros) plăcute.
Întrebuinţări: în trat.amigdalitei, faringitei, laringitei datorită
efectului antiseptic, bactericid, dezodorizant al subst. active.

Sol. cu rol în întreţinerea igienei bucale se numesc APE DE

GURĂ.
Rp/ Glicerină fenicată 16% 5g
Apă
M.f. sol. D.S. extern
Preparare: se prepară mai întâi glicerina fenicată 16% astfel:
fenolul se dizolvă în glicerina încălzită la 60*C pe baia de apă.Trebuie să
folosim glicerină anhidră (D=1,26) şi acid fenic cristalizat şi nu lichid,
care poate provoca arsuri grave.
Aspect: lichid limpede, incolor sau slab roz, vâscos cu miros de
fenol şi gust dulceag.
După ce am dizolvat glicerina fenicată şi am răcit-o la temp.
camerei o diluăm cu apă până la 10g.Datorită acţiunii bactericide a
fenolului se foloseşte ca o sol. Pt. gargară în afecţiuni ale cavităţii buco-
faringiene.

16
#
Temă: Rp/ Mentol 0,5g
Alcool diluat 30,0g
Apă oxigenată 20,0g
M.f. sol. D.S.extern 1 linguriţă la un pahar cu apă

II.COLUTORII

Sunt preparate farmaceutice lichide, vâscoase, destinate

tratamentului afecţiunilor mucoasei bucale şi faringiene.Ele se aplică sub
formă de badijonaje cu ajutorul unui tampon de vată,de aceea sunt
denumite badijonaje sau pensulaţii.
Colutorii se deosebesc de gargarisme prin consistenţa lor, prin
conţinutul mai mare de subst. medicamentoase şi prin modul de
administrare.
Ca şi vehicule se utilizează glicerina, amestecuri de apă-glicerină,
propilenglicol, mucilag de metilceluloză, PEG 200-600,miere.
Subst. medicamentoase prescrise sunt: borax, rezorcină, iod,
fenosalil, sulfamide, antibiotice.
Ex. De colutorii: cel mai utilizat colutoriu este glicerina boraxată:
Rp/ Tetraborat de sodiu 1,00g
Glicerol q.s. ad 10,00g
M.f. sol. D.S. extern colutoriu.
Tetraboratul de sodiu(boraxul) este solubil în glicerină la
cald;dizolvarea se face pe baie de apă;dacă temp. depăşeşte 90*C
glicerolul se degradează cu formare de acroleină cu miros dezagrebil,
caracteristic.
Utilizarea glicerinei în calitate de vehicul creşte timpul de contact
al preparatului cu mucoasa bucală, datorită vâscozităţii crescute,
comparativ cu soluţia apoasă.
Boraxul dizolvat în glicerină are o reacţie acidă, destul de iritantă
pt. mucoasa bucală; din acest motiv se poate realiza neutralizarea
acidităţii prin adăugarea de bicarbonat de sodiu în canti. egală cu cantit.
de borax(dacă se specifică pe Rp.-neutralizarea este necesară atunci când
glicerina boraxată se prescrie în afecţiuni provocate de candida albicans)
Prep. Boraxul se dizolvă în glicerină la cald,pe baia de apă.Dacă se
adaugă şi bicarbonat de sodiu, preparatul se menţine pe baia de apă până
la încetarea efervescenţei.
Întrebuinţare:în afte, stomatite, candidoze orale.Boraxul are
acţiune bacteriostatică şi antifungică, iar glicerina are proprietăţi
emoliente şi hidratante.
#
Temă:Rp/ Glicerină boraxată 10% 20g

17
 Nistatin pulv. 2g
M.f. suspensie D.S. extern pt. Badijonaj local

SOLUŢII PENTRU APLICARE ÎN CAVITĂŢILE

ORGANISMULUI

I.CLISME

Sunt preparate farmaceutice lichide destinate administrării pe

mucoasa rectală în scop evacuator, nutritive, medicamentos sau de
explorare radiologică locală.
Clismele evacuatoare se deosebesc de cele medicamentoase şi
nutritive prin volumul mare care se administreză(200-300ml) şi
conţinutul în principii active(subst. emoliente, purgative)
Clismele med. Şi nutritive au un conţinut mic (100-150ml) se
utilizeză în cazuri în care administrarea pe cale orală şi parenterală nu
este posibilă sau se urmăreşte un scop local.
Dintre subst. nutritive care se adm. Pe această cale: glucoza, acizi
aminaţi, hidrolizate de proteină, vitamine, iar dintre subst.
medicamentoase: cloralhidratul, fenazona, bromuri etc.
Aplicarea clismelor se face, în general, cu irigatorul.Clismele
nutritive şi med. pot fi condiţionate în rectiole(ambalaje piriforme
prevăzute cu canulă, care servesc atât pt. condiţionare, cât şi pt.
administrare)

II.SPĂLĂTURI VAGINALE

Sunt preparate farmaceutice lichide obţinute prin dizolvarea subst.

antiseptice, astringente, epitelizante în apă distilată sau soluţii izotonice
de clorură de sodium, bicarbonate de sodium sau acid boric. Se
administrează cu ajutorul irigatorului.
Dintre subst. antiseptice se utilizează: azotatul de argint 0,1%, iar
ditre astringente- sulfat de zinc, sulfat de cupru, alaun
.

18
 III. SPĂLĂTURILE URETRALE

Sunt preparate famaceutice lichide obţinute prin dizolvarea unor

subst. antiseptice şi astringente în apă sau în sol. izotonice şi destinate a fi
aplicate pe mucoasa uretrală.

19