Atrofia

Atrofia reprezintă scăderea dimensiunilor celulare cu scăderea consecutivă a volumului ţesutului, sau organului
respectiv (care anterior era normal dezvoltat).

 Trebuie diferenţiată de hipoplazie care semnifică un volum redus al unui organ datorită unei insuficiente
dezvoltări (morfogeneză neadecvată).

 Atrofia poate să se producă în circumstanţe fiziologice, sau patologice.

o Atrofia fiziologică: este importantă încă din embriogeneză, când pe parcursul morfogenezei unele
componente embrionare dispar şi până la vârste înaintate, când se produce atrofia senilă a unor
variate ţesuturi;
o Atrofii patologice: atrofii patologice se pot produce în mai multe situaţii:
 Atrofia de imobilizare (sau de scădere a activităţii): membrele imobilizate în aparat ghipsat
în urma unei fracturi, suferă o atrofie musculară care este reversibilă. Un aspect similar se
găseşte la persoanele lung timp imobilizate la pat. Dacă lipsa de activitate este prelungită,
pe lângă atrofie se produce şi o reducere a numărului de fibre musculare. În astfel de
situaţii se asociază şi atrofia osoasă cu osteoporoză.
 Atrofia de denervare (neuropatică): pierderea inervaţiei într-un segment (prin secţiune
traumatică a nervului, poliomielită) determină atrofie musculară. La paraplegici, lipsa de
invervație şi activitate precipită şi osteoporoza.
 Atrofia ischemică: reducerea fluxului sanguin arterial va determina atrofia ţesutului
afectat. În miocard, când există leziuni difuze de ateroscleroză care determină o reducere
cronică a aprovizionării cu sânge, se produce atrofia fibrelor miocardice, moartea unora
dintre ele şi înlocuirea cu ţesut conjunctiv (fibroza ischemică a miocardului). Pe plan
funcţional pacientul va dezvolta insuficienţă cardiacă. Probabil tot datorită aterosclerozei şi
stenozării progresive a arterelor cerebrale, la vârstnici se produce o atrofie cerebrală
progresivă. La bolnavii cu varice (dilatări ale sistemului venos superficial al membrelor
inferioare), datorită stagnării sângelui neoxigenat, ca şi la cei cu insuficienţe circulatorii
arteriale periferice, poate apare atrofia epidermului.
 Atrofia de compresiune: orice factor, de natură exogenă sau endogenă, care determină
compresiune pe ţesuturi, este cauzator de atrofie a ţesutului respectiv. Astfel, la persoanele
imobilizate la pat, prin presiunea exercitată la contactul ţesuturilor moi cu planul dur, se
poate produce atrofie şi pot apare ulceraţii de decubit în zonele interesate. O tumoră de
dimensiuni mai mari va determina prin compresiune, atrofia ţesuturilor vecine.
Acumularea lichidului cefalorahidian în sistemul ventricular, determină atrofia
parenchimului cerebral (hidrocefalie). În mod similar, un obstacol în calea eliminării urinei
din vezică (hiperplazie de prostată), într-o primă etapă se va solda cu hipertrofia de
adaptare a muşchiului vezical şi ulterior, când obstrucţia este completă, cu atrofia peretelui
vezical şi dilatarea acesteia (glob vezical). Acumularea urinei în sistemul pielo-caliceal
determină dilatarea acestuia şi atrofia parenchimului renal (hidronefroză). În toate aceste
cazuri, factorul major care determină atrofie este reducerea fluxului sanguin, cu hipoxie
tisulară.
 Atrofia de denutriţie: lipsa unei nutriţii adecvate poate determina atrofia ţesutului adipos, a
intestinului, pancreasului şi în cazuri extreme, atrofie musculară. O formă extremă de
atrofie sistemică, similară celei observate în malnutriţiile severe, este caşexia care apare în
stadiile avansate ale tumorilor maligne.
 Atrofia endocrină: când stimularea endocrină este neadecvată, se produce atrofia ţesutului
ţintă. În acest context se înscrie atrofia endometrului sau a mucoasei vaginale la femei
ovariectomizate, atrofia suprarenalei în tumori sau infarcte ale hipofizei care determină o
reducere a ACTH.
 Atrofia senilă: procesele de îmbătrânire se asociază cu pierdere de celule şi atrofie tisulară.
Se observă în ţesuturile cu celule permanente, în special creier şi miocard. Acest tip de
atrofie poate fi privit ca o formă de atrofie fiziologică.
 În celulele atrofiate se produce o scădere a numărului organitelor şi componentelor celulare (mitocondrii,
miofilamente, reticul endoplasmatic). Această reducere reprezintă o adaptare la noile condiţii pentru
menţinerea viabilităţii. Uneori, aceiaşi stimuli antrenează şi apoptoza, aceasta devenind o altă cauză a
micşorării volumului ţesutului respectiv.
 Mecanismele care declanşează atrofia sunt complexe şi afectează echilibrul dintre sinteza şi degradarea
proteinelor: lizozomii, prin bagajul enzimatic pe care îl posedă, degradează nu numai materiale endocitate,
dar şi componente celulare.
 O altă cale prin care se poate produce degradarea proteinelor celulare este cea a ubiquitinei care se pare că
este responsabilă pentru proteoliza din caşexia canceroasă.
 Deseori, atrofia se însoţeşte de creşterea numărului vacuolelor de autofagie (vacuole intracitoplasmatice,
delimitate de membrană, care conţin fragmente de componente celulare şi în care se vor descărca enzimele
lizozomale). Uneori, materialul celular rezistă digestiei, persistând în aceste vacuole şi formând corpi
reziduali. Un exemplu este reprezentat de granulele de lipofuscină, care atunci când sunt în cantitate mare
determină o coloraţie brună a ţesutului (ex. atrofia brună a miocardului).

1. HIDROCEFALIA (acumularea de LCR în sistemul ventricular cerebral):

MACROSCOPIC (secțiune longitudinală și transversală prin creier):
 Ventriculul IV mult dilatat
 Parenchim cerebral atrofiat, subțiat, prin compresiunea exercitată de acumularea LCR.
2. HIDRONEFROZA (dilatarea sistemului pielocecal prin acumularea urinii):
MACROSCOPIC :
 Secțiune sagitală prin rinichi:
o Calice și pervis renal mult dilatate;
o În pelvisul renal prezența unui calcul ramificat(coraliform) care determină un
obstacol în eliminarea urinii.
 Secțiune sagitală prin ambii rinichi ai unui pacient:
o Un rinichi cu hidronefroză
o Al doilea rinichi de dimensiuni reduse prin incompletă dezvoltare(hipoplazic) cu
leziuni asociate de inflamație tuberculoasă.
 Globul vezical:
o vezica urinară mult dilatată prin acumularea urinii;
o pereți vezicali subțiați (atrofiați prin compresiune), semitransparenți.