Testament

Tudor Arghezi

1. Nu-ţi voi lăsa drept bunuri, după 4.Am luat ocara, şi torcând uşure
moarte, Am pus-o când să-mbie, când să-
Decât un nume adunat pe o carte, njure.
În seara răzvrătită care vine Am luat cenuşa morţilor din vatră
De la străbunii mei până la tine, Şi am făcut-o Dumnezeu de piatră,
Prin râpi şi gropi adânci Hotar înalt, cu două lumi pe poale,
Suite de bătrânii mei pe brânci Păzind în piscul datoriei tale.
Şi care, tânăr, să le urci te-aşteaptă
Cartea mea-i, fiule, o treaptă. 5.Durerea noastră surdă şi amară
O grămădii pe-o singură vioară,
2.Aşeaz-o cu credinţă căpătâi. Pe care ascultând-o a jucat
Ea e hrisovul vostru cel dintâi. Stăpânul, ca un ţap înjunghiat.
Al robilor cu saricile, pline Din bube, mucegaiuri şi noroi
De osemintele vărsate-n mine. Iscat-am frumuseţi şi preţuri noi.
Biciul răbdat se-ntoarce în cuvinte
3.Ca să schimbăm, acum, întâia oară Si izbăveşte-ncet pedesitor
Sapa-n condei şi brazda-n calimară Odrasla vie-a crimei tuturor.
Bătrânii au adunat, printre plăvani, E-ndreptăţirea ramurei obscure
Sudoarea muncii sutelor de ani. Ieşită la lumină din padure
Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite Şi dând în vârf, ca un ciorchin de negi
Eu am ivit cuvinte potrivite Rodul durerii de vecii întregi.
Şi leagăne urmaşilor stăpâni.
Şi, frământate mii de săptămâni 6.Întinsă leneşă pe canapea,
Le-am prefăcut în versuri şi-n icoane, Domniţa suferă în cartea mea.
Făcui din zdrenţe muguri şi coroane. Slova de foc şi slova faurită
Veninul strâns l-am preschimbat în Împărechiate-n carte se mărită,
miere, Ca fierul cald îmbrăţişat în cleşte.
Lăsând întreagă dulcea lui putere. Robul a scris-o, Domnul o citeşte,
Făr-a cunoaşte ca-n adâncul ei
Zace mania bunilor mei.
 Aparitie:
Poezia „Testament” deschide primul volum al lui Tudor Arghezi „Cuvinte
potrivite” fiind publicata in anul 1927, cand poetul avea 47 de ani. Este o aparitie
semnificativa in contextul liricii romanesti.

Definitie specie:
Poezia este o arta poetica moderna deoarece nu se limiteaza sa vorbeasca
doar despre rolul poetului si al poeziei, ci trateaza si problema limbajului, a
tranfigurarii socialului in estetic (estetica uratului), a raportului dintre inspiratie si
tehnica poetica.
Totodata autorul îşi exprimă propriile convingeri despre arta literară, despre
menirea literaturii, despre rolul artistului în societate.
In aceasta opera sunt prezente idei privind dimensiunile estetice, etice si
sociale ale creatiei, in care regasim identitatea intre planul autorului si cel al eului
liric.

Lirism:
La nivelul poeziei „Testament”, lirismul este de tip subiectiv, discursul liric
având un caracter adresat.
Acesta este remarcat prin folosirea frecventa, la nivelul expresiei, a
marcilor lexico-gramaticale: verbe si pronume la persoana I si II singular,
alternand cu persoana a III-a, adjective posesive, topica afectiva (inversiuni si
dislocari sintactice). In poezie, eul liric apare in mai multe ipostaze: „eu”/”noi”,
„eu”/”tatal” etc. In fond, textul se constituie sub forma unui monolog adresat/
dialog imaginar intre „tata” si „fiu”.Exemple de lirism subiectiv gasite in poezie:
„am ivit”, „am prefacut”, „am preschimbat”.
Cartea/ creatia poetica si poetul/ creatorul/ ”eu” se afla in stransa legatura,
verbele la persoana I singular avand drept rol definirea metaforica a actului de
creatie poetica, a rolului poetului: ”am ivit”, ”am prefacut”, ”facui”, ”am luat”.
Concretetea sensului verbelor reda truda unui mestesugar talentat si plasticiazeaza
sensul abstract al actului creator in plan spiritual.
 Tema:
- Reprezinta creatia literara in ipostaza de mestesug si lasata ca mostenire unui
fiu spiritual.
- In ipostaza de mestesug se pune accentul pe efortul creator al poetului, iar in
ipostaza de mostenire se pune accentul pe creatia transmisa urmasilor ca dovada si
ca mijloc de cunoastere.
- Poezia este scrisa sub forma nui dialog imaginar adresat de „tata’ unui fiu
spiritual caruia ii este lasata drept mostenire „cartea” care de fapt simbolizeaza
creatia, opera literara.
- Desi este structurata sub aceasta formula, nu apare a doua instanta, lirismul
fiind unul de tip subiectiv.
- Aceasta mostenire este vazuta oarecum ca o datorie sfanta a strabunilor spre
urmasi
- ilustrează ideea căopera literară este rodul harului divin şi al trudei

Despre autor si opera:

Considerat al doilea mare poet român după Eminescu, Tudor Arghezi
creează o operă originală, care a influenţat literatura vremii. Plecând de la aspectele
tradiţionale, oferă alternative poetice (idei, atitudini, modalităţi lirice) moderne.
Personalitate creatoare controversată, Arghezi realizează o operă apreciată
superlativ sau dimpotrivă, revendicată de clasici şi de moderni deopotrivă (Al.
George îl numeşte „un clasic al viitorului"). Opera sa impresionează prin varietate
şi inovaţie.
Limbajul şocant aduce neaşteptate asocieri lexicale de termeni argotici,
religioşi, arhaisme, neologisme, expresii populare, cuvinte banale, acumularea de
cuvinte nepoetice, care dobândesc valenţe estetice. Jocul cuvintelor redă jocul
ideilor, iar poezia este, pentru Arghezi, „esenţă de cuvinte" extrasă din limbajul
comun. Rolul poetului este de a „potrivi" cuvintele: „nici o jucărie nu e mai
frumoasă ca jucăria de vorbe" şi de a corporaliza ideile. Materialitatea imaginilor
artistice conferă forţa de sugestie a ideii.
Libertatea absolută a inspiraţiei; poezia poate transfigura artistic aspecte ale
realităţii altădată respinse. Arghezi impune estetica urâtului în literatura română
(cultivă grotescul, trivialul, atrocele, monstruosul, alături de graţios, tonalităţile
sumbre, tragice şi optimismul, încrederea în capacităţile umane).
 Titlul:
- Privit ca o cheie de lectura, titlul poeziei capata o dubla semnificatie:
denotativa si conotativa.
- In sens denotativ/ propriu,cuvantul-titlul reprezinta, in acceptie laica, un act
juridic prin care o persoana isi exprima dorintele ce urmeaza a-i fi indeplinite dupa
moarte.
- Din punct de vedere religios, regasim cuvantul „testament” in Biblie
(vechiul/ noul testament). Prin asta se face referire la invataturile proorocilor/
apostolilor care sunt adresate omenirii. Astfel, din semnificatia religioasa se
extrage sensul figurat/ conotativ al acestuia pe care il regasim de fel in poezie:
creatia devine mostenire spirituala adresata urmasilor truditori ,ai condeiului, si
intelepti care stiu ce inseamna munca intelectuala.
- Urmasii, „beneficiarii” sunt atat cititorii, cat si ceilalti poeti care se vor
inspira din ideile transmise.

Structura si prozodie:
- Poezia este structurata in 6 strofe (51 versuri), care au un numar inegal de
versuri, libertatea prozodica fiind o particularitate a modernismului si sunt
constituite in jurul siimbolului central, metafora „cartea” care reprezinta si un
laitmotiv/ element de recurenta.
- Discursul liric este orgnizat sub forma unui monolog adresat sau sub forma
unui dialog imaginar intre „tata” si „fiu” / intre „strabuni” si „urmasi”.
- Accentul nu se pune doar pe semnificatiile si rolul poeziei, ci si pe rolul
poetului. Acesta este surprins in ipostaza de mestesugar care isi cauta sursele de
inspiratie si mijloacele artistice, transformand socialul in estetic: „am ivit cuvinte
potrivite” / „Facui din zdrente muguri si coroane”.
- Forma poeziei respinge regulile si conventiile clasice si innoieste structura
prozodica intocmai unui modesrnist devotat.
- Strofele poeziei au un numar diferit de versuri, variind de la 4 la 13 versuri.
Masura este de asemenea inegala. Singurul element al prozodiei clasice este rima –
rima imperecheata.
- Organizarea materialului poetic se realizeaza si prin seria relatiilor de
opozitie in care intra cartea sau ipostaze ale sale: ”Ca sa schimbam acum inataia
oara/ Sapa-n condei si brazda-n calimara” (instrumentele muncii taranesti si ale
muncii intelectuale).
 Tema si viziunea despre lume:
Opera dezvolta un ansamblu de trasaturi care compun viziunea despre lume
si viata a poetului, despre menirea lui in univers, in societate si despre misiunea
artei sale, a literaturii.
Poetul este vazut in ipostaza de creator/ artizan al limbajului deoarece el
detine puterea de a crea si de a schimba lumea prin intermediul cuvantului.
Aceasta viziune despre lume are trei coordonate fundamentale: legatura
spirituala intre generatii si responsabilitatea urmasilor in fata mesajului primit de la
strabuni, lupta cu materia limbii si menirea poeziei. Imaginea artistului care se
contureaza in poezie este cea a poetului mestesugar, care se joaca cu limbajul,
folosindu-se de toate registrele stilistice pentru a-si exprima ideile.
Tudor Arghezi promoveaza in literatura romana, estetica uratului, care
consta in alegerea surselor de inspiratie din toate mediile sociale, in folosirea unui
limbaj variat si in transformarea socialului in estetic. Poetul arghezian nu isi asuma
doar rolul de mestesugar al limbajului, ci si pe cel social. Acesta are rolul de a
realiza, prin intermediul creatiei sale, o legatura intre trecut si viitor, intre stramosi
si urmasi. Astfel, poezia capata valoare sociala.

Caracterizare pe strofe:
Prima strofa:
- incipitul, conceput ca o adresare directa a poetului catre un fiu spiritual,
contine ideea mostenirii, ”un nume adunat pe-o carte”, care devine simbol al
identitatii obtinute prin cuvant. Conditia poetului este concentrata in versul ”un
nume adunat pe-o carte”, iar poezia apare ca un ”bun” spiritual si peren: ”Nu-ti voi
lasa drept bunuri dupa moarte...”.
- Metafora ”seara razvratita” face trimitere la trecutul zbuciumat al
stramosilor, care se leaga de generatiile viitoare prin carte, creatia poetica, treapta a
prezentului: ”In seara razvratita care vine/ De la strabunii mei pana la tine.”
- Enumeratia ”rapi si gropi adanci”, ca si versul urmator, ”Suite de batranii
mei pe branci”, sugereaza dumul dificil al cunoasterii si al acumularilor strabatut
de inaintasi.
- Formula de adresare, vocativul ”fiule”, desemneaza un potential urmas-
creator, poetul identificandu-se, in mod simbolic, cu un tata, un mentor al
generatiilor viitoare. De asemenea, poetul se infatiseaza ca o veriga in lantul
temporal al generatiilor carora, incepand cu fiul evocat iin poem, le transmite
mostenirea, opera literara. Cartea este o treapta in desavarsirea cunoasterii.
- In celelalte strofe ale poeziei simbolul central este reluat, avand de fiecare
data alta semnificatie.

A doua strofa:
- in a doua strofa a textului, cartea, creatia elaborata cu truda de poet, este
numita ”hrisovul vostru cel dintai”, cartea de capatai a urmasilor. ”Cartea-hrisov”
are pentru generatiile viitoare valoarea unui document fundamental, cu valoare
sociala al existentei si al suferintei stramosilor, robii cu ”saricile pline/ De
oseminte varsate-n mine”.
- Poetul este elementul de legatura dintre trecut si viitor, el preia suferinta
stramosilor: ”osemintele varsate-n mine” si o transmite mai departe prin
iintermediul poeziei.

A treia strofa:
- ideea centrala din cea de-a treia strofa este transformarea poeziei intr-o
lume obiectuala. Astfel ”sapa”, unealta folosita pentru lucrul pamantului, devine
”condei”, unealta de scris, iar ”brazda” devine ”calimara”, poetul prelucrand in
sens estetic mostenirea inaintasilor lui tarani;
- asupra cuvintelor el aplica aceeasi truda transformatoare prin care plugarii
supuneau pamantul
- poetul este, prin urmare, un mestesugar, care transforma ”graiul cu-
ndemnuri pentru vite” in ”cuvinte potrivite”, metafora ce desemneaza poezia ca
truda, si nu ca inspiratie.
- Efortul poetic presupune insa un timp indelungat (mii de saptamani),
necesar trasfigurarii artistice a cuvintelor (sudoarea, framantate).
- In viziunea poetului, prin arta, cuvintele se metamorfozeaza, pastrandu-si
insa forta expresiva, idee exprimata prin oximoronul din versurile: ”Veninul strans
l-am preschimbat in miere,/ Lasand intreaga dulcea lui putere”.
 A parta strofa:

- Incepe cu o confesiune lirica: ”Am luat ocara si torcand usure/ Am pus-o

cand sa-mbie, cand sa-njure”.
- Poetul poate face ca versurile lui sa exprime imagini sensibile, dar si sa
stigmatizeze raul (sa injure), arta avand functie cathartica si, in acelasi timp,
moralizatoare.
- Prin intermediul poeziei, trecutul se sacralizeaza, devine indrept moral, iar
opera literara capata valoare justitiara: ”Am luat cenusa mortilor din vatra/ Si am
facut-o Dumnezeu de piatra,/ Hotar inalt, cu doua lumi pe poale,/ Pazind in piscul
datoriei tale.”

A cincea strofa:

- in a cincea strofa apare ideea trasfigurarii elementului social in produs

estetic prin faptul ca durerea, revolta sunt concentrate in poezie, simbolizeaza aici
prin ”vioara”: ”Durerea noastra surda si amara/ O gramadii pe-o singura vioara,/ Pe
care ascultand-o a jucat/ Stapanul ca un tap injunghiat.”
- Poetul impune in literatura romana estetica uratului, concept pus in circulatie
mai intai de Baudelaire. Arghezi considera ca orice aspect al realitatii, indiferent ca
este frumos sau urat, sublim sau grotesc, poate constitui material poetic: ”Din
bube, mucegaiuri si noroi/ Iscat-am frumuseti si preturi noi.”. Totodata, poezia
reprezinta si un mijloc de razbunare a suferintei inaintasilor: ”Buciul rabdat se-
ntoarce in cuvinte/ Si izbaveste-ncet pedepsitor/ Odrasla vie-a crimei tuturor”.

A sasea strofa:

- Evidentiaza faptul ca muza, ”Domnita”, ”pierde” in favoarea mestesugului

poetic: ”Intinsa lenesa pe canapea,/ Domnita sufera in cartea mea”.
- Poezia devine astfel atat rezultatul inspiratiei, al harului (slova de foc), cat si
al mestesugului, al trudei poetice (slova faurita): ”Slova de foc si slova faurita/
Imparechiate-n carte se marita/ Ca fierul cald imbratisat in cleste.”
- Conditia poetului este redata in versul ”Robul a scris-o, Domnul o citeste”
- Artistul este un rob, un truditor al condeiului si se afla in slujba cititorului,
Domnul.
 Incadrare – arta poetica moderna:
- Preocuparea pentru procesul de creatie, care presupune o perpetua cautare,
atat la nivel ideatic, cat si la nivel stilistic, incalcarea conventiilor si a regulilor
clasice
- Innoirile prozodice: strofele sunt inegale ca numar de versuri, masura si
ritmul variaza
- Folosirea unui limbaj bazat pe asocieri inedite de cuvinte care proviin din
diferite registre stilistice: termeni argotici, arhaisme, neologisme, cuvinte poetice,
cuvinte din limbajul comun. Limbajul se afla in stransa legatura cu temele abordate
- Estetica uratului, conform careia orice aspect al realitatii poate fi trasfigurat
in poezie prin intermediul limbajului. Arta devine un mijloc de reflectare a
complexitatii aspectelor existentei si o modalitate de amendare a raului
- Este o arta poetica moderna deoarece nu se limiteaza sa vorbeasca doar
despre rolul poetului si al poeziei, ci trateaza si problema limbajului, a trasfigurarii
socialului in estetic, a raportului dintre imaginar si poetic si tehnica poetica.
- Poetul devine un nascocitor, iar poezia presupune mestesugul si truda
creatorului
- Creatia artitica-literara este atat produsul inpiratiei, cat si al tehnicii poetice
si este vazuta sub doua ipostaze: ca mestesug, punandu-se accentul pe efortul
creator al poetului, si ca mostenire, creatie trasmisa urmasilor ca dovada si ca
mijloc de cunoastere.
- Poezia poate fi interpretata si ca o sinteza pentru orientarile poeziei
interbelice, o imbinare de elemente traditionaliste si moderniste
- Conditia poeziei si a poetului
- Creatia asre valoare sociala, fiind o marturie pentru intreaga existenta a
straamosilor, de a caror suferinta au datoria de a-si aminti urmasii.
- Poezia are rol moralizator, revolta sociala fiind trasformata in poezie.
- Dorinta de schimbare, de evoluare, cartea fiind vazuta ca o ”treapta” si
acceptata ca simbol, o metafora pentru intrega staruinta de a creste, de a evolua.
Aceasta dorinta de evoluare este redata de efortul creativ al poetului de a contura
elementele aflate in opozitie.
- Rezulatul pe care il lasa drept mostenire – cartea – primeste valoare
suprema; ”cenusa mortilor din vatra” devine obiect divinizat, iar produsul intalnirii
trecutului cu prezentul si chiar viitorul este unul superior ”hotar inalt” – metafora
sugestiva pentru treapta urcata de poet.
 Imagini artistice si figuri de stil:
- Materialitatea imaginilor artistice, conferind forta de sugestie a ideii, se
realizeaza prin fantezia metaforica, dar si prin asocierile semntice deosebite.
- Apar astfel metafora surprinzatoare, dar si comparatia inedita:
„Imperecheate-n carte se marita/ ca fierul cald imbratisat in cleste”
- Epitetul rar: „seara razvratita, dulcea lui putere, torcand usure, Dumnezeu de
piatra, durerea... surda si amara”
- Oximoronul: „Veninul strans l-am preschimbat in miere,/ Lasand intreaga
dulcea lui putere”
- Enumeratia ca figura de stil: „bube, mucegaiuri si noroi” si principiul
enumerativ ca modalitate de juxtapunere a succesivelor definitii poetice ale actului
de creatie sau al surselor de inspiratie.