Corelatia Dintre Salarizare Si Productivitatea Muncii La o SC
Corelatia Dintre Salarizare Si Productivitatea Muncii La o SC
Corelatia Dintre Salarizare Si Productivitatea Muncii La o SC
CAP.I. SALARIUL
Din cele mai vechi timpuri, omul s-a identificat cu activitatea prin care el isi asigura
hrana necesara supravietuirii si anume prin munca. Munca este o caracteristica exclusiva a
omului, ca individ si ca exponent al societatii.
Insasi evolutia omenirii este legata sub o forma sau alta de munca, aceasta diferentiind
oamenii, modeland mentalitati, generand ierarhii sociale, find in concluzie principalul factor
de productie.
Intr-o reprezentare temporala, la 10 decembrie 1948, Adunarea Generala a O.N.U. a
adoptat si proclamat Declaratia universala a drepturilor omului. In art. 23 al acestei Declaratii
se arata ca:
1. “Orice persoana are dreptul la munca, la libera alegere a muncii sale, conditii
echitabile si satisfacatoare de munca, precum si la ocrotirea impotriva somajului.
2. Toti oamenii, fara nici o discriminare, au dreptul la un salariu egal intru munca
egala.
3. Orice om care munceste are dreptul la o retribuire echitabila si satisfacatoare care
sa-i asigure atat lui, cat si familiei sale, o existenta conforma cu demnitatea umana si
completata, la nevoie, prin alte mijloace de protectie sociala”.
Ca urmare a participarii sale la efonturile sociale; in art 25 din acelasi document se
arata ca: “orice om are dreptul la un nivel de trai care sa-i asigure sanatatea si bunastarea lui
si a familiei sale, cuprinzand hrana, imbracamintea, locuinta, ingrijirea medicala, precum si
serviciile sociale necesare; el are dreptul la asigurare in caz de boala, somaj, vaduvie,
FIGURA nr. 1
NEVOI DE
IMPLINIRE
PERSONALA: nevoia
de implinire a datoriei
Aurel Iancu Tratat de economie, vol.1, Ed. Economica, Bucuresti, 1993, pag. 204
• motivatie intrinseca;
• motivatie extrinseca;
Motivatia intrinseca este aceea care are ca sursa obiective, scopuri proprii individului
in cauza, provenite din conceptia sa despre viata sau din munca desfasurata (obtinerea
castigului salarial mai ales pentru faptul ca ii face placere sa munceasca).
Motivatia extrinseca are ca sursa scopuri determinate de forte exterioare individului
sau muncii desfasurate.
• motivatie cognitiva;
• motivatie afectiva;
Motivatia cognitiva presupune ca procesul muncii sa fie dominat de ideea de
cunoastere, de creatie, de a inova si inventata din ratiunea lucrului bine facut.
Motivatia afectiva este proprie individului care obtine rezultate performante, dar nu ca
urmare a “pornirilor interioare”, ci din ideea “de a fi acceptat, apreciat, de regula, in lumea
creatorilor”2.
1
R. Mathias, P. Nica, C. Rusu, >anagementul Resurselor umane, Ed. Economica, Bucuresti. 1997
2
I. Done, Salriu si motivatia muncii, Ed. Expert, Bucucresti, 2000, Pag. 67-68
Sociologul Catalin Zamfir considera ca: “omului insusi nu ii este deloc indiferent ce
tip de motivatie este mai puternic sau mai slab in activitatea pe care o duce. Exista o putemica
corelatie intre complexul motivational si satisfactia muncii. Astfel, o ridicata satisfactie a
muncii nu poate fi realizata decat in conditiile in care motivatia interioara are un loc central in
complexul motivational. Motivatia exterioara tinde, dimpotriva, sa micsoreze gradul de
satisfactie a muncii: ea face din munca un simplu mijloc pentru obtinerea a altceva si care, in
sine, prezinta un grad scazut de atractivitate”3.
Asadar, el considera ca modificarile in structura complexului motivational determina
modificari in modul general in care omul se raporteaza la munca sa, punand in evidenta
semnificatii diferite ale muncii pentru om. Motivatia exterioara pune munca intr-o cu totul
alta perspectiva: ca obligatie, ca pret dat pentru obtinerea altor lucruri care sunt necesare
omului.
In schimb, motivatia interioara este o sursa de dezvoltare umana: ea imbogateste
personalitatea cu orientarea spre utilitatea sociala, ii da o deschidere spre ceilalti oameni,
dezvolta tendinta de participare sociala, ea stimuleaza profesionalismul si imbogatirea
cunostintelor si a talentelor individuale, a simtului responsabilitatii.
In concluzie, pentru a obtine o eficienta atat economica, cat si umana maxima, este
nevoie sa se cultive un complex motivational in care motivatia interioara (intrinseca) sa aiba
un bc central, sa fie utilizata, de asemenea, motivatia extrinseca pozitiva ca sursa
suplimentara de stimulare, in timp ce motivatia exterioara negativa — sanctiunea, penalizarea
— sa aiba un loc tot mai redus, recurgandu-se la ea doar in mod exceptional.
Un alt aspect ce trebuie urmarit este acela al influentei factorului demografic in
problemele privind organizarea muncii si, de ce nu, a intregii societati.
3
Catalin Zamfir, Un sociolog despre munca si satisfactie, Ed. Polotica, 1980, pag. 25
4
Dr. Stelian Pert si colaboratorii, Blocaje pe piata muncii, IEN/FPS, 1996
5
I. Simon, Civilizatia salariului, Ed. Eficient, Bucuresti, 1997, pag. 34
6
P. Burloiu, Economia muncii, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1993, pag. 68
In analizele. privind piata muncii se ia ca baza populatia activa in varsta legala si apta
de munca, Ia care se poate adauga numarul celor sub si peste aceasta varsta care doresc sa fie
incadrati pentru prima oara, sau doresc sa activeze in continuare, insa numarul acestora este
relativ mic, neavand o influenta deosebita.
Volumul populatiei active potentiale (oferta de forta de munca). depinde de
posibilitatea de ocupare. Oferta creste cand capacitatea de ocupare se mareste si invers.
Aceasta variatie in dorinta de ocupare apare in cazul tinerilor, al femeilor si at muncitorilor
varstnici si depinde in mare masura de nivelul si structura activitatilor economice.
Repartizarea populatiei active pe sectoare sau ramuri ofera posibilitatea analizei
ocuparii pe sectoare (primar, secundar, tertiar), pe ramuri si subramuri ale economiei
(industrie, agricultura, transporturi, etc.), pe categorii socio-profesionale sau pe alte criterii,
potrivit scopurilor cercetarii.
Pe planul ocuparii, populatia apta de munca se imparte in: populatie ocupata,
populatie subocupata, populatie neocupata (voluntar), care nu cauta sa se incadreze in munca
si involuntar, care cauta sa se incadreze in munca. Populatia neocupata involuntar reprezinta
populalia in somaj.
Piata muncii se alimenteaza prin cinci canale principale:
a) canalul demografic — prin care intra tineretul ajuns la varsta apta de munca,
fara sa aiba o pregatire profesionala prealabila; tot in acest canal intra si persoanele care cauta
de lucru pentru prima data;
e) imigrari.
Pe de alta parte, piata muncii faciliteaza prin organele specializate, prin cooperare cu
patronatul, sindicatele si cu persoanele interesate, incadrarea in munca pe urmatoarele cai:
e) emigrari.
Corelatia dnitre salariul real si productivitatea muncii, in conditii reale, ale economiei
de piata, reprezinta atat o cerinta, cat si o conditie a succesului in afaceri. Studierea acestei
legaturi reprezinta punctul de plecare in deslusirea altor probleme la nivel micro sau
macroeconomic, legate de somaj, consum, investitii, venituri, cheltuieli, oferta, cerere,
productie si supraproductie.
Folosit initial pentru a desemna suma de bani pe care o primeau soldatii romani pentru
a- si cumpara sarea (salarium), termenul de salariu a primit ulterior sensul de venit al unei
persoane care munceste pentru altcineva, fata de care este dependenta juridic sau economic.
Clasicii economiei politice considerau salariul un venit ce recompenseaza munca,
marimea acestuia osciland in jurul nivelul lui natural. Substanta salariului si marimea lui erau
explicate prin ceea ce economistii clasici au numit teoria formarii resurselor de munca.
Intr-o asemenea optica, salariul este definit ca suma de bani prin care se asigura
strictul necesar pentru intretinerea salariatului si a familiei sale. Referindu-se la aceasta
problema, F. Lassalle remarca: “salariul mediu nu depaseste intretinerea muncitorului si
reproducerea speciei. Apeland la argumentele Iui T.R.Malthus in problema populatiei, acelasi
Lassalle continua: “un salariu mai mare ar incuraja casatoriile care duce la sporirea populatiei
si, deci, ar insenina scaderea venitului mediu”. Economistul clasic care a articulat intr-o teorie
unitara principiul malthusian al populatiei si legea de arama a fondului de salariu a fost
englezul J.S.MiII.
Economistii clasici au avut o viziune pesimista asupra salariului. O asemenea
apreciere este cu atat mai valabila cu cat teoria lor ste privita pe un orizont lung de timp. Se
ofera o perspectiva sumbra oamenilor ce traiau din remunerarea muncii lor.
In a doua jumatate a secolului at XIX-lea, stiinta economica in ansamblul ei (prin
liderii sal) s-a rupt de analiza clasica a salariului. Aceasta s-a concretizat in doua directii:
revolutia marginalista;dezvoltarea teoriei marxiste . In conceptia marxista, salariul era forma
Aceasta teza a fost preluata mai tarziu de Karl Marx care a precizat ca salariul este:
“un pret care se fixeaza pe piata dupa cerere si oferta”, ca al oricarei alte marfi, asa cum am
tratat mai devreme.
Profesorul Victor Slavescu de la Academia Comerciala din Bucuresti afirma ca:
“salariul este pretul muncii prestate, exprimat in bani”, iar despre munca: “s-a spus si s-a
recunoscut ca munca este forma de manifestare cea mai frumoasa a energiei omenesti in
legatura cu diferitele obiective ce se pot urmari in viata economica”.
Facandu-se o diferentiere, se remarca unmatorul fapt: cand munca se desfasoara
pentru sine este o munca independenta si produce venit, iar cand se desfasoara pentru o terta
persoana, este munca dependenta si produce salariu. Diferenta este reprezentata de asa numita
plus-valuta (in conceptia lui Marx).
Profesorul Virgil Madgearu evidentiaza caracterul de marfa al fortei de munca si
caracterul de pret al salariului, dar are unele rezerve din pricina carora nu se pronunta clar:
“cei lipsiti de mijloace de productie, dar au forta de munca, o pun la dispozitie contra
salariului”, respectiv muncitorul “este silit sa vanda pe piata forta sa de munca”.
Si profesorul I.Gr. Dumitrescu, de la Academia Comerciala din Bucuresti, remarca
faptul ca salariul este “pretul muncii”, care se formeaza in acelasi mod ca pretul oricarui bun
economic care trebuie sa vina pe o piata.
Profesorul Charles Gide, in ceea ce priveste caracterul de marfa a muncii, se exprima
clar: “Marfa ... este munca sau mana de lucru; salariatul este acela care o vinde,
intreprinzatorul este acela care o cumpara”.
Profesorul Raymond Barre de la Universitatea din Paris are rezerve asupra
caracterului de marfa at muncii, afirmand: “Acest joc al ofertei si al cererii tinde sa faca din
marfa, in timp ce prin toate aspectele sale, fiziologice, psihologice, sociale si morale, munca
pe care o presteaza o fiinta umana nu poate fi marfa ca celelalte “. In acest sens s-a putut
vorbi de o dezumanizare a muncii. Cu privire la salariu, fara sa-l califice ca pret, desi rezulta
acest lucru, spune urmatoarele: “salariul, in sens economic, este o remuneratie a unei munci
dependente furnizata de un agent economic care este legat prin contract de o intreprindere si
care nu-si asuma nici un risc propriu in activitatea acestei intreprinderi”.
Salariul constituie una dintre problemele aflate permanent in atentia economistilor din
toate tarile. Explicarea modului de formare si a factorilor care ii determina dinamica a
constituit obiectut unui numar important de teorii, dintre care cete mai importante sunt:
Aceasta teorie explica valoarea oricarui lucru prin costul sau de productie. Ca urmare,
afirma ca exista un salariu natural care corespunde costului de productie al energiei umane,
respectiv al cantitatii mijloacelor de subzistenta necesare intretinerii muncitorului si a famitiei
sale.
Turgot a fost cel dintai care a declarat ca “in orice munca salariul lucratorului trebuie
sa coboare la un nivel determinat de necesitatile existentei”.
Aceasta teza a fost expusa cu putere de Ricardo care include in minimul necesar
pentru intretinerea muncitorului mijloacele de subzistenta si “celelalte obiecte, necesare sau
utile de care de obicei are nevoie muncitorul”. Dupa parerea lui Ricardo, o urcare a salariilor
antreneaza o crestere a natalitatii in populatia muncitoare, ceea ce inseamna o crestere a
maini de lucru si, ca urmare, o scadere a salariului care este astfel readus la nivelul sau
natural
Cresterea nivelului mijloacelor de productie progresele stiintei si ridicarea nivelului
standardului de viata al popoarelor. Ca urmare, necesitatile existentei nu se mai pot rezuma
numai la satisfacerea nevoilor elenentare, ci si a celor culturale si sociale. Si consecinta,
aceasta teorie isi poate mentine valabilitatea la nivelul noilor exigente ale stadiului actual de
civilizatie.
Teoria “Legii de arama” nu a fost agreata de economistii scolii liberale iar mai tarziu
au abandonat-o si economistii socialisti intruca concluziile ei pesimiste au fost infirmate de
realitate. Salariile nu se mai reglau dupa minimul de existenta, ci dupa nivelul nou al
standardului de viata atins ca urmare a dezvoltarii economice generale. Realitatea a
demonstrat ca salariul , departe de a fi de arama, e foarte elastic, mobil, variabil, dupa rasa,
clima, epoca si tinde sa se ridice mereu, in mod necesar, pe masura ce se amplifica nevoile,
dorintele si aspiratiile oamenilor.
Punctul de vedere a lui Marx se deosebeste de celelalte teorii prin faptul ca pune in
evidenta plus-valuta pe care si-o insuseste proprietarul mijloacelor de productie, capitalistul,
lasand muncitorului din valoarea nou creata de energia sa aplicata in procesul muncii, o parte
care tinde mereu spre minimul de existenta.10’
Bazele acestei teorii au fost puse de economistul german Johan von Thunen in
lucrarea sa “Statul izolat”.
Pornind de la examinarea productivitatii marginale in agricultura, afirma ca: “la
marginea campiei cultivate a statului izolat, unde se gaseste pamant fara stapan in cantitate
nemarginita, marimea salariului nu este determinata nici de capriciile capitaliste, nici de
concurenta lucratorilor, ci produsul muncii insusi este masura salariului muncii. Aici trebuie
sa fie locul unde se stabileste salariul natural, care devine hotarator pentru intregul stat
izolat”.
Aceasta inseamna ca ceea ce determina salariul lucratorului este productivitatea celui
care se gaseste la marginea culturii (productivitatea marginala), intrucat daca i se ofera mai
putin, el poate trece sa cultive teren necultivat. Acest salariu al ultimului lucrator trebuie sa
serveasca drept norma pentru toti lucratorii din aceeasi categorie, avand aceeasi indemanare
si pregatire temeinica, intrucat pentru munca egala nu se pot plati salarii neegale.
La aceeasi concluzie ajunge si Alfred Marshall cand spune: “Salariul pentru fiecare
clasa de lucrator are tendinta de a fi egal cu produsul net al ultimului lucrator angajat”.
10
K. Marx, Munca salariata si capitalul, Ed. Politica, Bucuresti, 1996
La sfarsitul secolului al XIX-lea au aparut alte doua teorii ale salariului bazate pe
productivitate si anume: Teoria productivitatii simple a lui Francis Walker si Paul Leroy
Beaulieu care sustin ca: “In orice gen de munca salaniul tinde sa se regleze dupa
productivitatea muncii muncitorului”.
5.Teoria cotei descrescande a salariului
Aceasta teorie a fost formulata de economistul german Carl Robertus, care observa ca
detinatorii pamantului si ai capitalului detin monopolul proprietatii private asupra acestor doi
factori de productie. In aceste conditii de monopol, muncitorii sunt constransi sa accepte
conditiile ce le sunt impuse de proprietarii monopolisti, partea lor, respectiv salariile,
reducandu-se din ce in ce mai mult. Teoria prezinta valoare de avertisment, fara sa sugereze o
solutie concreta. Propune numai problema spre studiu
7.Teoria monopolului
8.Teoria sindicalista
Aceasta teorie porneste de la ideea ca fondul destinat salariilor poate fi marit prin
micsorarea partii pe care o iau din rezerva mijloacelor de subzistenta celelalte clase sociale,
adica detinatorii mijloacelor de productie, respectiv ai instrumentelor si ai pamantului.
Mijlocul pentru marirea partii muncitorului este obtinerea prin forta a maririi
salariului si, cum forta individuala este neindestulatoare, va trebui sa se recurga la forta
organizata a muncitorimii, care sa se opuna fortei intreprinzatorilor.
La baza acestei teorii se spune ca numai prin coalitie munca devine o marfa propriu-
zisa, iar lucratorul un vanzator de marfa. Numai coalizat muricitorul este pe o treapta egala cu
intreprinzatorul la incheierea contractului de munca, eliberandu-se astfel de slabiciunea
muncii oferita individual, adica legata de om.
Aceasta teorie considera ca sursa din care se platesc salariile este capitalul disponibil
la un moment dat, care se repartizeaza sub forma de salarii intre muncitorii care participa la
procesul de productie. Mai precis exprimat, capitalul din care se platesc salariile este alcatuit
dintr-o rezerva de bunuri de consum fie, adica un fond de a carei marime depinde si marimea
salariilor.
Teoria fondului de salarii se gaseste la Adam Smith. Ea primeste insa din partea
economistului englez John Stuart Mill forma cea mai elaborata. Aceasta teorie este o aplicatie
la piata muncii a cererii si a ofertei.
John Stuart Mill a transpus aceasta idee intr-o formula matematica din care “unitatea
de salariu rezulta din impartirea fondului salariilor prin numarul lucratorilor”.
Economistul german Hermann face in anul 1833 o critica aspra acestei teorii, aratand
ca muncitorul este platit in realitate din venitul consumatorilor si ca intreprinzatorul nu-i face
decat un avans pe care apoi ii recupereaza din vanzarea produsului.
Dupa teoria fondului de salarii, doua sunt determinantele salariului: una este
reprezentata de cerere, adica prin fondul de capital ce sta la dispozitia unei economii
nationale, iar a doua este reprezentata de oferta, care depinde de inmultirea populatiei.
Totusi, marimea salariului nu se stabileste prin impartirea fondului la numarul de
lucratori, ci in felul urmator: in organizarea capitalista, once producator are nevoie de un
avans de mijloace de productie in raport cu durata procesului de productie.
De asemeriea, oferta de astfel de mijloace este reprezentata prin suma totala a
disponibilitatilor existente la un moment dat intr-o economie nationala. Functia acestei
rezerve este de a asigura existenta populatiei pe durata medie a procesului de productie dintr-
o economie nationala.
O parte a acestei rezerve serveste ca matenii prime sau pentru consumul altei clase
sociale, iar o parte, ca fond al salariilor.
Durata perioadei medii de productie depinde de manimea fondului de subzistenta. Cu
cat acest fond este mai mare, adica cu cat s-au acumulat prin economisire mai multe mijloace
de subzistenta din productia anterioara, cu atat durata medie pentru viitorul proces de
productie poate sa fie mai mare.
Ceea ce ramane adevarat din teoria fondului de salarii este ideea ca nivelul salariilor
dintr-o economie nationala depinde de bogatia in capital a acelei economii: tarile bogate in
capital pot avea salarii mai ridicate decat cele sarace.
Aceasta teonie, numita si teoria spiralei itiflationiste a preturiior sau a ciclului infernal
al preturilor si salariilor, afirma ca marimea salariilor muncitorilor duce nemijlocit la urcarea
preturilor, ceea ce conduce la scumpirea vietii si la necesitatea unei noi urcari a salariilor,
inchizandu-se astfel cercul vicios sau realizandu-se spirala inflationista.
economice, de calificare, de gradul folosirii muncii femeilor si chiar a copiilor (acolo unde nu
este interzisa folosirea lor).
Evolutia concreta a pretului fortei de munca (salariul nominal), are loc in functie de
raportul dintre cerere si oferta pe piata muncii. Acest raport nu trebuie inteles pe ansamblu, ci
la nivelul fiecarei meserii sau pe specialitati si la nivelul unei localitati sau zone limitate.
Prin diferite politici de salarizare, din initiativa patronatului sau a statului, nivelul
salariilor iominale poate fi influentat lie pentru incurajarea atragerii fortei de munca in
diferite bocalitati, lie pentru a limita afluxul unor categorii pe criterii nationale, rasiale, pe
sexe, varste, in favoarea cebor care accepta salarii mai mici.
Salariul nominal este influentat de puterea sindicatelor, prin negocieri colective
stabilindu-se un salariu minim, iar prin aceste acorduri colective se fixeaza, in linii mari,
nivelul de salarii dominant in economie.
La cererea reprezentantilor salariali -sindicatele- statul recurge, astfel, uneori, la
stabilirea unui salaniu minim garantat pnin lege, pentru a contracara scaderea salaniilor sub
un anumit nivel considerat obligatoriu, fie ca minim de existenta, fie ca standard de viata.
De obicei, sindicatele mici solicita un singur lucru: salanii mai mari. In incercarile lor,
ei se lovesc de reactia patronatului (sau ‘antreprenorilor’ - in alte conceptii) si de pericolul ca
salariile mai mari obtinute vor duce la somaj sau la inflatie prin intermediul costunilor.
Salariul real reprezinta cantitatea de mijloace de subzistenta si de servicii pe care si le
pot procura salariatii cu salariul nominal pe care ii primesc, depinzand de marimea salariului
nominal si de nivelul preturilor bunurilor de consum si al tarifetor pentru servicii destinate
populatiei. De fapt, pentru salariati, salariul real prezinta cel mai mare interes. Cel nominal ii
intereseaza numai in masura in care nivelul lui influenteaza favorabil cresterea salariului real.
In caz contrar, este inselator, creator de iluzii, asa cum se intampla in perioadele de depreciere
monetara11.
In perioada postbelica, evolutia saiariilor nominale si reale in tarile dezvoltate a fost
determinata de mai multi factor12i, cum ar fi:
11
P. Burloiu, Economia muncii, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1993, pag 95-96
12
I.D. Adumitrascesei, Piata fortei de munca, Ed. Tehnica, Chisinau, 1995, pag. 240
In care:
Indicele costului vietii este un indicator sintetic care reflecta schimbarile tuturor
preturilor marfurilor si serviciilor care afecteaza consumul pe categorii de populatie
(respectiv pe familii — fara copii, pe numar de copii — saü celibatari, pe regiuni, pe orase
mai mari), intr-o perioada determinata comparativ cu alta.
Cu ajutorul acestui indice se poate urman si structura specifica a consumului.
Asadar, cel care conteaza in cele din urma pentru muncitor este salariul real, care
depinde in mod direct de fenomenul inflationist, caractenizat prin cresterea generalizata a
preturilor si scaderea puterii de cumparare. Cele doua tendinte actioneaza in sens invers si
reprezinta atat cauza, cat si efect pentru modificarea salariilor.
Astfel, cresterea salariilor, alaturi de alti factori (cresterea excesiva a creditului,
cresterea costurilor, acoperirea deficitelor bugetare si balantelor de plati externe), duce la
cresterea generalizata a preturilor, iar, pe de alta parte, scaderea puterii de cumparare duce la
diminuarea salariului real.
Pentru a sintetiza si mai bine modificarea salaniului real sub incidenta cresterii
pretunilor, vom prezenta indicele general al preturilor si tarjfelor de consurn, cu structura fixa
(IPC), cunoscut si sub numele de indicele Laspeyres. care exprima modificarea medie
ponderata a cheltuielilor pe care o familie de talie mijlocie din mediul urban le face pentru
asigurarea mijloacelor de subzistenta, in concordanta cu nivelul si structura nevoii sociale
istoriceste determinata
Acesta se calcu1eaza astfel:
L= L * P
Salariul rezulta, in principal, din raportul care se formeaza pe piata muncii intre
cererea si oferta de forta de munca.
In conditiile in care oferta depaseste cu mult cererea, nivelul salariilor scade, in
general, pentru toate categoriile de salariati, iar pentru cei de pe treptele inferioare, respectiv
necalificati, acest nivel poate sa coboare sub limita strict necesara pentru asigurarea unui trai
normal, decent. In aceasta situatie a aparut necesitatea interventiei statului in vederea
asigurarii protectiei sociale a categoriilor de salariati cele mai expuse.
13
Vladimir Trebici, Mica enciclopedie de statistica, Ed. Stintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1985
Salariui minim este in priml rand o notiune sociala si doar in al doilea rand o notiune
economica.
Organizatia Internationala a Muncii, inca de la infiintare, si-a propus sa militeze
pentru: “garantarea unui salariu care sa asigure conditii de viata convenabile”. Precizeaza si
calea de realizare a acestei prevederi prin “plata unui salariu care sa asigure muncitorilor un
nivel de viata convenabil, asa cum se intelege in timpul lor, in tara lor”.
In ceea ce priveste notiunea de salariu minim, in conceptia Biroului International al
Muncii, ea este legata indisolubil de interventia statului pe cale legislativa.
In cursul aplicarii practice a salariilor minime, stabilite ca urmare a negocierilor
colective, s-au conturat urmatoarele roluri posibile:
• de a proteja un restrans de muncitori al caror nivel de saIarizare este scazut si
care sunt considerati ca deosebit de vulnerabili pe piata muncii;
de a asigura muncitorilor “salarii echitabile”, vizandu-se unele categorii de salariati
care nu apartin in mod necesar clasei cu salarizarea cea mai scazuta;
• de a stabili un nivel de salarizare, ca baza a structurii salariilor;
• salariul minim sa devina un instrument al politicii macroeconomice pentru
realizarea unor obiective nationale, de exemplu: reglarea activitatii economice, cresterea,
imbunatatirea repartitiei venitului.
In aplicarea sistemelor de salarii minime pot sa apara cazuri de exceptare a unor
categorii de salariati sau de aplicare cu unele abateri de la regula generala.
Pot fi excluse de la aplicare salariilor minime persoanele care nu au nevoie de
protectie, de exemplu acelea care sunt supuse dispozitiilor autoritatilor publice, cele care
beneficiaza de dispozitii conventionale avantajoase sau cele care au un venit ridicat.
Metodele utilizate pentru fixarea salariilor minime si determinarea categoriilor de
salariati care este cazul sa fie protejate prezinta, dupa tari, o mare diversitate, care se explica
prin diversitatea conditiilor nationale: nivelul de dezvoltare, organizarea relatiilor
profesionale, proceduni traditionale de decizie in probleme de interes public.
Dupa organul care detine puterea principala de decizie, s-au conturat patru metode
principale:
deciziile de baza sunt luate de catre puterea legislativa;
deciziile de baza sunt luate de catre puterea executiva;
unele consilii sau comisii sunt imputernicite sa formuleze recomandari;
unele consilii sau comisii sunt imputernicite sa ia decizii definitive.
Fixarea salariilor minime de catre puterea legislativa se pune in practica in putine tari,
nefiind considerata ca o metoda normala. Aceasta metoda pare a fi prea lenta si prea rigida.
Intentionand sa se stabileasca o procedura mai supla, legislatia mai multor tari lasa puterii
executive grija sa fixeze salariile minime si sa determine campul de aplicare al sistemului
(decrete, hotarani ale Guvernului sau ale Ministenului Muncii).
In unele tari, in special tari in curs de dezvoltare, unele organisme (comisii, consilii)
cu o autonomie mai mult sau mai putin mare fata de .guvern, efectueaza analize si formuleaza
recomandari cu privire la salariile minime. Aceste salarii minime pot fi sanctionate de catre
guvern ca atare sau dupa ce li s-au adus unele modificani de catre puterea executiva.
Pentnu a se evita modificarea unor recomandari formulate de organisme tripartite,
modificari dictate uneori de presiuni politice de moment si pentru a da deplina competenta
partilor interesate, legislatia unor state investeste consiliile de salarii cu putere finala de
decizie. Guvernul este reprezentat in sanul consiliilor unde isi poate exprima si sustine
punctul de vedere. In caz de divergenta grava asupra unei chestiuni de politica generala, el
pastreaza facultatea de a trece dincolode procedura stabilita sau sa adopte noi dispozitii
legislative.
Dispozitiile legislative cu privire la criteriile care pot fi folosite in stabilirea salariilor
minime prezinta o mare diversitate inscriindu-se pe o gama foartè larga, de la principii
generate pana la precizarea unor factori de detaliu putin semnificativi.
Organizatia Internationala a Muncii s-a preocupat sa ajute guvernele si sindicatele,
elaborand instrumente in care sa sintetizeze experienta acumulata si sa precizeze criteriile din
care s-ar putea inspira la fixarea salariilor minime. Astfel, recomandarea sa nr. 30 din anul
1928 asupra metodelor de fixare a salariilor minime, prevede urmatoarele: “Pentru
determinarea nivelurilor minime de satariu care ar trebui sa fie fixat, organismele de fixare a
salariilor ar trebui, in toate cazurile, sa tina cont de necesitatea de a asigura muncitorilor
interesati un nivel de viata convenabil.
Mai tarziu, in anul 1951, O.I.M., prin recomandarea sa nr. 80, pe langa criteriul
“nivelului de viata convenabil” pe care ii mentine, precizeaza principalii factori de luat in
consideratie: costul vietii, valoarea rezonabila si echitabila a serviciilor facute, salariile platite
pentru lucrari asemanatoare si comparabile cu cele din conventiile colective in agricultura,
nivelul general al salaritor pentru lucrari de calitati comparabile din alte ocupatii din regiunile
unde muncitorii sunt suficient de bine organizati.
Crescand rolul salariilor minime in numeroase tari si mai ales in cele in curs de
dezvoltare, cu consecinte economice pe plan national, O.I.M., prin conventia nr. 131 din 1970
1. nevoile muncitorilor;
2. salariile si veniturile comparabile;
3. capacitatea de plata;
4. exigentele dezvoltarii economice.
permite totusi mentinerea sanatatii si continuarea vietii. in timp ce salarlul pentru o viata
convenabila se estimeaza in functie de situatia economica generala. de venitul national si in
raport cu alte categorii de salariati. Un asemenea salariu este mai mare in tarile dezvoltate
fata de salariul vital. In tarile slab dezvoltate, el se apropie sau chiar se confunda cu salariul
vital.
Mai intai, trebuie sa se ajunga sa se defineasca nevoile minime, pentru a se trece apoi
la calcularea salariului minim. In acest scop, este important sa se determine componenta
familiei. Se determina, de asemenea, calitativ si cantitativ, gama bunurilor si serviciilor
indispensabile pentru a acoperi nevoile muncitorilor.
Pentru nevoile alimentare, se ia ca baza cheltuiala energetica normala; pentru nevoile
nealimentare sau sociale se intampina dificultati mai mari. In ceea ce priveste nevoile de
subzistenta elementara, se iau in consideratie cheltuielile pentru locuinta, imbracaminte,
instructiune, transporturi, sanatate, petrecerea timpului liber. Notiunea de nevoi sociale se
asociaza cu aceea de demnitate, de aceea este foarte greu sa se precizeze punctul de
delimitare a gradului de satisfacere a acestor nevoi intre saracie si inceputul bunastari.
“Examinarea comparativa a salariilor si a veniturilor” permite factorilor responsabili
sa se orienteze in mod realist asupra posibilitatilor de interventie in domeniul fixarii salariilor
minime. Aplicarea acestui criteriu scoate usor in evidenta ramurile cu nivelurile de salanizare
cele mai scazute, orientand atentia organelor de stabilire a salariilor minime in directia
corecta.
“Capacitatea de plata” este criteriul pe care patronatul ii opune celor doua critenii
(nevoile muncitorului si salariile comparabile) sustinute de reprezentantii muncitorilor.
Aceasta capacitate poate fi estimata prin posibilitatea intreprinderii de a absorbi o urcare a
salariilor fara o urcare a costurilor totale si nici a preturilor. O astfel de absorbtie este posibila
prin scaderea altor elemente de cost: reducerea cotei salariilor pe unitatea de produs ca
urmare a cresterii productivitatii muncii. economii de energie. de materiale si a altor
consumuni directe si indirecte. Criteniul capacitatii de plata poate fi elaborat si in legatura cu
posibilitatea maiorarii salariilor din profit. fara consecinte economice grave pe termen scurt
sau lung.
“Exigentele dezvoltarii economice” este un criteriu general care tine seama de toate
repercursiunile pe care fixarea salariilor minime le poate avea asupra ansamblului economiei,
asupra cresterii, asupra stabilitatii, asupra ocuparii fortei de munca si asupra somajului mai
ales.
Problematica salariului minim este complexa, iar existenta acestuia este reglementata
de fiecare tara in parte. Interventia statului reprezinta o masura prin care se limiteaza in mod
voit actiunea unei legi economice obiective. Din aceasta cauza, nu este dorita, find numai
acceptata ca necesara atunci cand este periclitata situatia categoriilor de salariati cu cele mai
joase salarii.
Exista totusi si tari care nu au intrepnins nimic in directia fixari de salarii minime sau
care au recurs foarte limitat la aceasta masura (ex: Germania, Austria, Danemarca, Finlanda,
Norvegia, Suedia si Elvetia), deoarece sistemul de negocieri co/ective este foarle extins, iar
sindicatele sunt foarte pulernice.
Demn de mentionat este faptul ca incercarea de stabilire a unui salariu minim, pentru
asigurarea unui minim de subzistenta, este supusa inegalitatii, ce rezida in sectoarele de
activitate ale economiei nationale, de posibilitatea relansarii sau dezvoltarii lor prin
investitiile necesare fiecarui sector in parte.
In centrul problematicii acordarii unui salaniu minim rolul principal il detin
sindicqtele. Salariul minim vine tocmai in sprijinul acelor categonii de salariati care nu sunt
sustinuti indeajuns de sindicatul ce-i reprezinta, astfel incat sa se fixeze un salariu de
referinta, considerat a se confunda cu minimul de subzistenta, limitand astfel puterea
patronatului.
La polul opus stau sindicatele puternice, in masura sa negocieze pe pozitii de forta
nivelul minim salarial:
Acesta este, in esenta, mecanismul acordanii unui salariu minim, cu mentiunea ca, in
cazul tarilor mai putin dezvoltate, salariul stabilit nu poate sa asigure un minim de
subzistenia, pentru ca puterea de cumparare este la un nivel extrem de scazut.
Prin indexarea unei valori se intelege recalcularea acesteia cu ajutorul unui indice care
exprima evolutia unei valori de referinta, restabilind astfel, in calcul, echilibrul anterior dintre
cele doua valori.
Necesitatea unei astfel de recalculari apare in mod frecvent in cazurile in care apare in
decalaj intre nivelul preturilor de consum si puterea de cumparare a veniturilor personale
destinate consumului, respectiv traiului.
Legislatia actuala din tara noastra are in vedere urmatoarele categorii de venituri ale
populatiei atunci cand reglementeaza recalcularea prin indexare:
salariile de incadrare ale lucratorilor din unitatile cu capital de stat si cele bugetare;
costul mesei calde si indemnizatia de hrana, ce se acorda salariatilor din unele regii
autonome si societati comerciale cu capital majoritar de stat, care se suporta din cheltuielile
de productie;
indemnizatiile personalului trimis in strainatate pentru o perioada ce depaseste 3 luni,
necesare intretinerii locuintei si persoanelor aflate in intretinere legala;
ajutorul de somaj;
alocatie de sprijin acordata somerilor;
indemnizatiile pentru incapacitat~ temporara de munca;
indemnizatiile pentru ingrijirea copilului bolnav sau pentru ingrijirea copilului in
varsta de pana la 1 an;
c) pensii:
Salariul, ca pret al fortei de munca, atunci cand este stabilit prin negociere, are o
anumita putere de cumparare, acceptata de salariati. Nu trebuie sa se inteleaga ca aceasta
putere de cumparare trebuie sa se situeze la nivelul unui minim vital, ci din contra, sa fie
determinata de aceiasi factori care determina pretul altor marfuri, de exemplu: costul fortei de
munca (in care intra consumurile de intretinere, consumurile de formare profesionala, etc.),
consumurile energetice determinate de raspunderea in exercitarea profesiei.
In plus, in negocieri trebuie sa se tina seama de situatia generala a economiei
sintetizata in productivitatea soda/a a muncii, venitul national si cresterea economica. Asadar,
prin negocierile colective se pot stabili salarii nominate, respectiv salarii reale, din ce in ce
mai ridicate, pe masura dezvoltarii economiei. Negocierile colective consfintesc, in
momentul incheierii lor, corelatiile care rezulta intre salariile nominate cuvenite, pe de o parte
si ceilalti indicatori economici luati in considerare (costul vietii, productivitatea muncii,
venitul national, cresterea economica), pe de alta parte.
In vederea efectuarii calculelor privind indexarea salariilor este necesar ca in prealabil
sa se precizeze elementele de care avem nevoie. Acestea sunt urmatoarele:
1. elementul cel mai fidel cu ajutorul caruia se studiaza evolutia costului vietii;
2. precizarea elementului component at salariului, supus corectarii pe baza indexarii;
3. perioadele la care se intentioneaza sa se faca ajustarea;
4. pragul dupa care se cere sa se faca ajustarea.
Experienta a demonstrat ca cel mai accesibil si mai fidel element; atat in ceea ce
priveste modul de calcul, cat si intelegerea de catre populatie, pentru studiul costului vietii,
este indice/e preturilor bunurilor de consum. Acest indice arata gradul de erodare a puterii de
cumparare a salariilor. Prezinta marele avantaj ca se calculeaza pe baza de date oficiale,
colectate si prelucrate de servicii specializate.
Dintre componentele salariului, partea stabila sau constanta este Salariul de baza sau
de incadrare. Celelalte parti, sporurile, adaosurile, premiile ... se obtin cu indeplinirea unor
conditii speciale, cu caracter nepermanent sau intermitent. Ele formeaza partea variabila a
salariului. Datorita faptului ca salariul de baza are caracter constant si este preponderent in
salariul total, in mod frecvent serveste ca punct de plecare in calculele de corectare a
salariului pe baza indexarii. Eventualele calcule pe baza celorlalte componente, care au un
caracter variabil si discontinuu, nu sunt relevante pentru acest scop. In cazuri foarte rare,
corectarea pe baza indexarii este aplicata limitat la salariul minim pe economie.
In plus, este important de stiut ca, in Romania, partea fixa a salariului detine o
potndere semnificativa in totalul salariului, ceea ce reclama o stare de anormalitale, deoarece
atentia ar trebui sa se focalizeze asupra partii variabile (sporuri de acord, participarea
salariatilor la profit, prime, etc.), parte aflata in concordanta cu performantele reale ale
intreprinderii.
In ceea ce priveste perioadele la care se intentioneaza sa se faca ajustarea se pune
problema cand este indicat sa se realizeze aceasta punere de acord. Deoarece in momentul
cresterii preturilor apare un dezechilibru itre salariul nominal si cel real, ideal ar fi sa se
realizeze ajustarea la fiecare zi de plata a salariilor, pe baza indicilor de crestere a preturilor
de consum, dar o asemanea solutie nu s-a aplicat nicaieri pana in prezent. S-a tins totusi spre
stabilirea unor intervale corelate cu ritmul infiatiei: intervale cat mai scurte in cazul unui ritm
alert al infiatiei si intervale mai lungi, cu cat exista mai multa stabilitate.
Prin prag de ajustare a salariilor se intelege nivelul convenit prin negocierea
contractului colectiv de munca de catre partenerii sociali-economici cu privire la reajustarea
salariilor stabilite, in functie de evolutia indicelui cresterii preturilor de consum.
Acest prag se exprima de obicei procentual, iar modalitatile de ajustare la care se
recurge cel mai frecvent sunt urmatoarele:
ajustarea proportionala (exprimata procentual fata de salariul de baza, mentinand
ierarhia salariilor, evitand tensiunile care pot sa apara in cursul negocierilor);
ajustarea cu o suma fixa uniforma pentru toti salariatii (modifica ierarhia salariilor,
favorizeaza pe cei cu salarii mici in defavoarea celor cu salarii mari, aparand astfel tensiuni
generate de acestia din urma);
ajustarea ce va rezulta din renegocierea salariilor dupa depasirea unui anumit prag de
crestere a indicelui preturilor de consum, dar ideea de prag este discutabila, deoarece
erodarea salariului real pana la atingerea acestui prag este suportata de salariat ca un impozit
indirect.
Costul global variabil consta in acele cheltuieli care variaza odata cu volumul fizic al
productiei. Unele din aceste costuri sunt, pe termen scurt, direct proportionale cu productia
fizica (ex. salariile directe); altele au acelasi sens cu productia, ambele putand fi crescande
sau descrescande. Aceste costuri sunt nule la nivelul zero al productiei.
Costul global total presupune insumarea costurilor flxe si al celor variabile. Asadar, pe
termen scurt, modificarea costurilor globale totale constituie rezultatul exclusiv al
schimbarilor survenite in costurile variabile. Acesta cuprinde costurile de fabricatie si pe cele
de distributie.
II. Costul mediu (unitar) rezulta din impartirea costului global la productia omogena
obtinuta. Altfel spus, acestea sunt costuri pe unitatea de produs sau de serviciu. Costul mediu
este, de asemenea, fix, variabil si total.
Costul mediu fix se calculeaza prin raportarea costului global fix la productia
obtinuta. El este variabil in raport cu cantitatea produsa.
Costul mediu variabil se calculeaza ca raport intre costul global variabil si productia
fizica obtinuta. Deci, el exprima costul variabil pe bun economic (produs sau serviciu).
Costul mediu total reprezinta suma costurilor medii flxe si a celor medii variabile,
respectiv raportul dintre costul global total si productia obtinuta in expresie naturala.
Ca o remarca. se observa ca nu se poate calcula un cost unitar pe unitatea fizica de
productie decat in cazui unei producuii ormogene sau, in cazui unei productii eterogene.
acesta se poate calcula doar la locul de munca. la fel ca si in cazul productivitatii muncii.
III. Costul marginal reprezinta sporul de cheltuieli totale antrenat de obtinerea unei
unitati suplimentare de produs sau serviciu: Cmg = ∆ CT / ∆Q. Asadar, costurile care
corespund ultimului lot de productie ce se adauga (sau se scade) la volumul precedent al
acesteia reprezinta costurile marginale14. Spre deosebire de costurile medii care privesc
intrega productie a unei intreprinderi, costurile marginale sunt determinate numai de catre o
parte a acesteia si anume de ultimul strat (lot) care se adauga sau se scade.
Costul marginal se evidentiaza, cu precadere, in antecalculatie pentru previzionarea
cheltuielilor.
In continuare, pentru a evidentia mai bine structura costului de productie, vom
proceda la identificarea cheltuielilor din cadrul acestuia. Astfel, unii autori considera necesara
clasificarea cheltuielilor de productie dupa anumite criterii in functie de scopul urmarit15.
14
Gh. Carstea, O. Calin, Calculatia costurilor, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1980, pag. 48
15
O. Calin, C. Caraiani, Elemente de contabilitate de gestiune si de calculatie a costurilor, Ed. Omnia UNI, Brasov, 1999, pag. 11-
19
Cheltuielile simple sunt acelea care au un continut omogen, find formate dintr-un
singur element de cheltuiala: cheltuieli cu salariile, cu consumul de materii prime, de
materiale auxitiare, cu amortizarea imobilizaribor.
Cheltuielile complexe sunt acelea care au un continut eterogen, find formate din mai
multe elemente de cheltuieli simple: cheltuieli de administratie si de conducere ale unitatii,
cheltuielile cu intretinerea si functionarea utilajelor, cheltuieli generate ale fiecarei sectii, care
formeaza cheltuieli indirecte de productie.
Cheltuielile variabile sunt acelea care pe total isi modifica nivelul odata cu
modificarea volumului fizic al productiei care le-a ocazionat: cheltuielile cu consumul de
materii prime, de combustibili si energie in scopuri tehnologice, salariile de baza ale
muncitorilor direct productivi, cheltuielile cu intretinerea si repararea utilajelor, etc.
Cheltuielile conventional-constante sau fixe sunt acelea care nu-si modifica, in
general, nivelul lor total, ramanand fixe, indiferent de modificarea volumului fizic al
productiei: cheltuielile cu amortizarea imobilizarilor (atunci cand se calculeaza in raport de
timp), salariile personalului de conducere, tehnic, economic, administrativ, cheltuieli de
birou, pentru intretinerea si repararea cladirilor, asadar cheltuieli generale de productie si
cheltuieli generale de administratie ale unitatii.
Cheltuielile de productie se mai clasifica si in functie de alte criterii, dar cele
prezentate mai sus prezinta o importanta deosebita. Cheltuielile se mai pot clasifica in functie
de modul cum participa la crearea de noi valori (cheltuieli productive si neproductive); dupa
natura lor-specifica Contabilitatii Financiare ( cheltuieli de exploatare, flnanciare,
exceptionale) in raport de destinatie-folosita in Contabilitatea de Gestiune (directe, indirecte,
de desfacere, generale de administratie).
a.CHELTUIELI DIRECTE
c.COSTUL DE PRODUCTIE (a + b)
d.CHELTUIELI DE DESFACERE
Avand in vedere tema tratata, toate clasificarile sunt utile, dar implicatiile cele mai
mari ale productivitatii sunt vizibile, evidente, atunci cand ne referim la structura pe obiecte
de calculatie, unde se evidentiaza cheltuielile directe si cele indirecte, cresterea productivitatii
muncii determinand reducerea costului pe unitatea de produs, ca urmare a reducerii
cheltuielilor fixe.
Pentru a pune accent pe problemele de actualitate ale omenirii este necesar sa-i
urmarim evolutia si sa incadram individul pe coordonate economice, sociale si culturale.
Dupa milenii de mizerie, cu pretul unui efort urias, economia a cunoscut in ultimile
doua secole o crestere foarte rapida. Ritmul s-a acccelerat si mai mult dupa ultimul razboi
mondial. Chiar in perioada crizei economice, nivelul consumului nu a scazut de loc
“Consumatorii nu par a fi pregatiti sa renunte la obisnuintele lor, de acum solid
inradacinate, ca si cum ar fi de la sine inteles ca, in fiecare an, ei ar trebui sa traiasca mai bine
decat in cel precedent” sustinea Michel Didier.
S-a constatat ca a avut loc o crestere a consumului de trei on in ultimii 50 de ani, iar
aceasta crestere importanta a consumului este vizibila indeosebi in dotarea cu aparatura
casnica a locuintelor, datorita scaderii preturilor bunurilor menajere in urma dezvoltarii
productiei de masa.
Legea lui Engel referitoare la consum certiflca insa faptul ca venitul este mai ridicat
cu cat este mai mare proportia cheltuielilor inutile in bugetul familial, intrucat cresterea
nivelului de trai se repercuteaza in primul rand asupra bunurilor ce nu sunt indispensabile,
cum ar fi timpul liber, trasporturile, concediile.
In societatea de consum, cumparatorul este rege. Specialistii in marketing incearca sa
vina in intampinarea dorintelor sale, sa le analizeze, sa le prevada in scopul conceperii
produsului potrivit la momentul potrivit. Orice eroare costa scump. A porni prea devreme
inseamna a investi pentru nimic. A porni prea tarziu inseamna a scapa ocazia obtinenii unor
profituni sau a ceda locul altora.
In economia de piata, cea care da semnalul pornirii productiei este cererea solvabila.
Este preferabil ca piata sa functioneze in mod liber, astfel incat adaptarea sa se faca in sensul
intereselor si al gustunilor consumatorilor. Cu toate acestea, libera optiune a consumatorului
este limitata de catre stat, de catre producatori si de catre ceilalti consumatori.
Un alt aspect asupra caruia ar trebui sa ne oprim este modul in care salariatii, care
devin ultenior consumatori, dispun de timpub lor liber. Petrecerea timpului liber, ca interval
intre doua perioade productive, este, in unele tan, eficientizata la maxim, recunoscandu-i-se
astfel importanta in regenerarea resurselor umane. Modul in care este utilizat timpul liber
perfectionare, recalificare, instruire, invatare, recreere, odihna, etc) este, poate, la fel de
important ca si timpul de munca.
Majoritatea cresterilor castigurilor de-a lungul timpului, care au stimulat dezvoltarea
analizei munca-timp liber, au rezultat dintr-o crestere a productivitatii timpului de lucru,
datorata cresterii capitalului uman si fizic, progresului tehnologic si altor factori. In acest
sens, Gary S. Becker apreciaza ca “deoarece o crestere a castigurilor rezultata dintr-o crestere
a productivitatii are atat efecte ale venitului cat si ale substitutiei, micsorarea de-a lungul
timpului a orelor lucrate dovedeste, se pare, ca efectul venitului a fost destul de puternic
pentru a innabusi efectul substitutiei”’.
In continuare, el considera ca o imbunatatire a productivitatii timpului de consum ar
schimba preturile relative ale marfurilor si ar mari venitul complet care la randul sau va
produce efecte ale venitului si ale substitutiei.
O interpretare economica traditionala a micsorarii de-a lungul timpului a orelor de
munca a accentuat cresterea productivitatii timpului de lucru, a venitului si efectelor
substitutiei care rezulta, presupunand ca dominanta a fost cresterea productivitatii. Becker,
insa, considera ca efectele de substitutie ale cresterii productivitatii timpului de lucru si de
consum tind sa se compenseze unul pe celalalt si ca orele de lucru au scazut in primul rand
datorita faptului ca marfunile in care se aloca intensiv timp au fost marfuri de lux. Alt factor
care a avut influenta a fost micsorarea de-a lungul timpului a preturilor bunurilor folosite
pentru marfurile in care se aloca intensiv timp,
Forma dominanta de organizare economica este munca salariala. Nivelul salariului
este legat de productivitatea muncii, adica de cifra de afaceri pe care prezenta salariatului
respectiv o face posibila. In acest caz, apreciaza Michel Didier, cu conditia ca piata mainii
de lucru sa fie suficient de elastica, noile activitati de mare productivitate vom avea tendinta
de a oferi salarii ridicate si de a atrage, in acest fel, mana de lucru necesara dezvoltarilor.
Asadar, dependenta salariului de productivitatea muncii, precum si mobilitatea
lucratorilor intre diferite activitati ar trebui deci sa permita o reglare corecta a economiei. In
cazul in care piata muncii functioneaza bine, vom avea urmatoarea egalitate ce defineste
salariul fiecaruia:
Dar realitatea este cu totul alta, deoarece nu se poate calcula usor cu exactitate cat
produce un salariat, iar urmarirea productivitatii muncii pe categonii de salariati in cadrul
unitatilor prestatoare de servicii este un exemplu in acest sens.
Si, intrucat lipseste celalalt taler al “balantei economice” — producatorii, vom
remarca faptul ca acestia tind sa acapareze un segment cat mai mare din piata si chiar sa o
monopolizeze. Din punctul de vedere al vanzatorului/producatorului, monopolul reprezinta
situatia ideala care permite guvernarea ansamblului pietei si obtinerea celui mai mare profit.
Dar, odata cu aparitia concurentei, pretul tinde sa scada pana la nivelul care permite
supravietuirea producatorilor. Concurenta exercita o presiune permanenta pentru scaderea
pretului, restrangerea costurilor de productie si comprimarea profiturilor. In acelasi timp, ea
contribuie la largirea pietei deoarece cantitatea ceruta de consumator este cu atat mai mare cu
cat pretul este mai mic.
Asadar, pretul tinde sa scada sub efectul concurentei. In medie, se poate considera ca
piata se echilibreaza pentru pretul care permite egalizarea cantitatii cerute de consumatori cu
cea oferita de producatori.
Acestea sunt mecanisme specifice ale economiei de piata, unde teoretic consumatorul
este rege, dar oare Romania, aflata intr-un proces de tranzitie spre economia de piata, se
inscrie in aceste coordonate unde cuvintele cheie sunt: cerere, oferta, concurenta, calitate,
productivitate a muncii ridicata care sa stabileasca nivelul salariilor...?
In contextul tranzitiei spre o economie concurentiala, capacitatea intreprinderii de a
initia schimbarile interne inerente si de a face fata çelor externe, deci capacitatea sa de
adaptare este determinata Cu precadere de caracteristicile resurselor umane de care dispune.
De la managementul de varf, Ia executantii operationali. De Ia atitudinile si convingerile pe
care le aflseaza, pana la priceperile si deprinderile pe care le poseda.
Mangementul resurselor umane, care se ocupa cu astfel de probleme, presupune
imbunatatirea continua a activitatii tuturor angajatilor in scopul realizarii misiunii si
obiectivelor organizationale. Exercitarea unui asemenea tip de management necesita drept
conditie primordiala ca fiecare manager sa constituie in model de atitudine comportamentala.
Aplicarea cu succes a managementului resurselor umane presupune existenta unui sistem de
evaluare a performantelor, a unui sistem de stimulare a angajatilor si de recompensare a
rezultatelor. Acest lucru poate fi observat prin schema din ANEXA nr. 6.
16
N.N. Constantinescu – Reforma economica.In folosul cui?, Ed. Economica, Bucuresti, 1993, pag,29
17
Bierman Smidt – Al 27-lea Congres National al Ordinului Expertilor Contabili si Contabililor diplomati, Ed.
Economica si Tehnica, Paris, 1971
18
Merret Szkes – Palnificarea fondurilor pentru infintarea intreprinderiilor, I.D.E., B.I.R.D.
19
F. Staicu – Efitienta economica a investitiilor, ASE Bucuresti, 1994, pag 12-14
20
J. Kregel, E. Matyner, G. Grabner – Socul pietei, Ed. Economica, 1995, pag, 22-90
economii de scara;
scaderea costunilor si preturilor;
cresterea puterii de cumparare;
competitivitate mai buna a europenilor;
cresterea economica mai puternica si crearea de locuri de munca.
societatii. Caci productivitatea muncii nu poate fi privita izolat, numai la nivelul unei
intreprinderi sau loc de munca, rodnicia muncii dintr-o intreprindere sau ramura in ansamblu
find indisolubil legata de activitatea altor intreprinderi sau ramuri.
Insa eficacitatea cu care este cheltuita munca vie de catre un muncitor dintr-o sectie
sau intreprindere nu poate fi determinata facand abstractie de volumul mijloacelor de
productie consumate. Forta productiva a muncii vii este mai mare atunci cand mijloacele de
productie pe care le foloseste sunt mai perfectionate, adica mijloacele respective au o astfel
de munca incorporata si deci o astfel de insusire intrinseca care le permite sa contribuie intr-o
proportie mai mare la crearea valorilor de intrebuintare. Productivitatea muncii este cu atat
mai ridicata
cu cat volumul de mijloace de productie consumate pe unitatea de produs este mai
mic deoarece timpul total cristalizat in marfuri este mai redus, si invers.
Determinata ca raport intre volumul de productie si timpul cheltuit pentru obtinerea
ei, exprimata in numar de lucratori sau ore-om, productivitatea muncii se diferentiaza pe
lucratori, ateliere, intreprinderi, cat si la nivelul ramurilor economice. Nivelul productivitatii
muncii din fiecare atelier, sectie, intreprindere scoate cat se poate de bine la iveala
diferentierile existente in gradul de inzestrare tehnica a muncii, in gradul de calificare al
muncitorilor, in intensitatea muncii.
Productivitatea muncii exprima eficienta cu care este cheltuita munca la nivel de
lucrator, atelier, sectie, intreprindere sau intr-o faza a procesului total de productie a unei
marfi sau exprima cheltuiala de munca vie pe unitatea de produs.
Cunoasterea reala a eficientei muncii implica si aprecierea sau dimensionarea
consumului de mijloace de productie, respectiv determinarea nu numai a cantitatii de
mijloace de productie consumate, ci si a timpului concretizat in ele. Acelasi volum de
mijloace de productie consumate poate cuprinde cantitati diferite de munca si de aceea
valoarea produselor in care le intra poate fi diferita.
Rolul crescand pe care ii are inzestrarea tehnica a muncii in ridicarea productivitatii
obliga mai mult la luarea in considerare a cheltuielilor de munca materializate. “Din punct de
vedere social - scria Marx - productivitatea muncii creste si prin economisirea acesteia, care
nu cuprinde numai, economisirea de mijloace de productie ci si evitarea oricarei munci
inutile”.
V.Cornescu considera, bazandu-se pe concepte socialiste, ca “notiunea de
productivitate a muncii este unica, imbracand doua forme: productivitatea muncii vii si cea a
muncii totale, iar modificarea nivelului muncii totale este determinata de schimbarile in
productivitatea muncii la diferite stadii de productie ale aceluiasi produs”23.
In acest sens, el apreciaza ca “productivitatea muncii totale, sau a intregii munci
sociale, exprima eficacitatea cu care se cheltuieste munca in toate stadiile de fabricatie a unui
produs oarecare, deci se refera la tirnpul total cheltuit in toate aceste stadii, si nu la conditiile
medii sau individuale in care se presteaza munca respectiva”’.
Cresterea productivitatii muncii are ca efect reducerea cantitatii de munca necesara
pentru crearea unui anumit produs. Valoarea produselor este creata de munca omeneasca, care
prin latura ei abstracta creeaza valoarea noua, iar prin latura ei concreta transfera asupra
noului produs valoarea mijloacelor de productie consumate.
Forta productiva a muncii consta in capacitatea fortei de munca de a crea intr-o
perioada de timp un anumit volum de utilitati (bunuri). Acest indicator realizeaza
compatibilitatea intre factorii materiali si cei umani ai productiei.
In realitate este destul de dificil sa se calculeze productivitatea muncii, doar ca
productivitate a factorului munca. De aceea, specialistii vorbesc despre produictivitatea
aparenta a muncii. De pilda, aceasta poate fi concretizata prin numarul de ore necesar si
efectiv cheltuite pentru a recolta un hectar de grau in conditii istorice diferite si cu folosirea
unor unelte specifice epocii.
Adesea, productivitatea si eficienta muncii sunt considerate concepte si indicatori
identici. In context, trebuie remarcat ca eficientei muncii i se acorda, de regula, un sens mai
larg. Aceasta, pentru cel putin pentru urmatoarele considerente. Efectul muncii este mai
cuprinzator decat produsul muncii, acesta din urma fiind legat doar de munca productiva,
respectiv de productia materiala. Mai departe, efectele muncii contin si elemente
nemasurabile (sociale, ecologice, culturale), unele din acestea find pozitive, altele negative.
In alte cazuri, productivitatea implica doar efectele care pot fi masurate. Totodata, producerea
de bunuri inutile conduce la cresterea productivitatii muncii si la reducerea eficientei.
Ca urmare compatibilitatea efectelor economice utile cu efectele pozitive sociale si
ecologice devine conditie fiindamentala a interactiunii dintre cresterea productivitatii si cea a
eficientei economice.
Demn de mentionat este faptul ca productivitatea muncii nu poate fi disociata de
randamentul celorlalti factori de productie. Astfel, pe terrnen mediu si lung, in masura in care
se modifica tehnologiile, are loc substituirea muncii prin capital si cresterea productiei pe
unitatea de munca. Aceasta deoarece relatia de complementaritate se modifica, ea se
23
V. Cornescu – Productivitatea muncii si factorul uman, Bucuresti
realizeaza la alt nivel. Intr-un asemenea orizont de timp, are loc o tendint.a logica de crestere
a randamentelor.
Legea cresterii productivitatii se poate explica cel mai bine pe exemplul eficientei si
randamentului muncii. Cresterea productivitatii muncii presupune:
24
M Didier – Economia : Regulile jocului, Ed. Humanitas, 1994
Progresul tehnic estc ansam brut mecanismelor prin care o inteprindere sau economic
nationala in ansamblul ei devine mai eficienta. Masura sa estc productivitatea. Aceasta
trebuie sa tina seama de ansamblul factorilor de productie. Castigurile de productivitate
permit cresterea puterii de cumparare a populatiei.
Insa progresul tehnic a generat intotdeauna teama. Cand apare, progresul se manifesta
aproape mereu prin suprimarea unor locuri de munca. Acest surplus de populatie ar trebui sa
se orienteze spre alte sectoare de activitate, insa forta de munca este foarte rigida si nu poate
fi tratata ca si ceilalti factori de productie. Teama de schimbare, de situatii noi dovedeste
intocmai acest lucru.
1. esalonul organizatortc
La randul lor, acesti indicatori pot sa se opreasca la intreaga activitate, la nivel de faza
sau operatiune.
2. mod de exprimare
productivitate fizica sau reala a muncii — deterninata in unitati fizice sau natural
conventionale; respectiv productia pe o persoana sau pe unitatea de timp si timpul necesar
pentru a produce unitatea de produs, astfel:
W=Q/T
unde:
W — productivitatea muncii;
Q — productia obtinuta;
T — timpul total de munca cheltuit pentru obtinerea productiei.
Totodata, productivitatea muncii se poate calcula ca raport intre volumul de timp de
munca cheltuit de un muncitor pentru producerea unei unitati de produs, conform relatiei:
W = 1 /W` si W’=l/W
Wz=Wh*Dz si
WI = Wz * DI = Wh * Dz * Dl
unde:
Wz — productivitatea zilnica,
Wl — productivitatea lunara;
Dz — durata medie a zilei de lucru;
Dl — durata medie a lunii de lucru.
Asadar, productivitatea fizica (reala) - masoara randamentele in natura ale utilizarii
factorilor de productie,fiind exprimata in unitati fizice (natural sau natural conventionale pe
ora - om sau pe o persoana).
Productivitatea masurata valoric permite masurarea in termeni financiari-monetari a
eficientei. Ea este larg utilizata in gestiunea intreprinderilor moderne. Productivitatea bruta
apreciaza ansamblul productiei in raport cu factorul care este utilizat. In acest caz productia
este privita ca o “productie finala” deci ca suma a valorilor adaugate de diferite activitati de
productie.
Productivitatea neta are in vedere eliminarea din productia finala a valorii achizitiilor
exterioare si a costului utilizarii capitalului instalat (amortismentele) pentru a incerca sa
autonomizeze ceea ce este direct dependent de efortul productiv al firmei analizate.
Productivitatea muncii individualizate reprezinta randamentui cu care este utilizat
factorul uman in conditii specifice de inzestrare tehnica, de organizare, de calificare si
intensitate a muncii. Ea se masoara prin timpul muncii individual cheltuit pentru producerea
unui produs sau prin raportarea productiei obtinute la timpul de munca consumat sau ca
numar de salariati folositi. Daca tinem seama de faptul ca odata cu sporirea productiei poate
avea loc si o modificare a calitatii produselor, in calcul se introduce si un coeflcient (K) care
sa reflecte acest lucru:
W=( Q * K ) / T
obiectelor muncii, dar care pot fi considerate etape succesive ale aceluiasi proces de munca,
iar economisirea muncii trebuie urmarita pe tot acest parcurs. Productivitatea muncii sociale
nu este o simpla medie a productivitatilor individuale ale muncii cu care se realizeaza diferite
bunuri si servicii, ci ea reflecta conditiile sociale de productie pe intreaga economie nationala
in toate verigile ei caracteristice unei anumite perioade de dezvoltare. Productivitatea sociala
se determina in functie de scopul analizei prin raportarea venitului national (V.N), produsului
national brut (P.N.B.), a produsului intern brut (P.I.B.) la populatia ocupata sau activa (L).
CA = f (N).
Iar productivitatea medie:
W=CA/N
unde:
CA — cifra de afaceri;
N— factorul uman (dimensionat prin timpul de munca exprimat in numar de salariati
in zile, in om-zile, om-ore, om-minute).
Productivitatea marginala (Wmg) reflecta cresterea cifrei de afaceri obtinute cu o
unitate suplimeritara de capital uman utilizat. Ea este egala cu raportul dintre variatia cifrei de
afaceri si variatia factorului uman folosit:
IW = W1 / W0
unde:
IW — indicele productivitatii muncii;
W1— nivelul productivitatii muncii in perioada curenta;
W0— nivelul productivitatii muncii in perioada de baza;
25
C. Stefanescu, A. Isfanescu, A. Baicusi – Analiya economico-financiara, Ed. Economica, 1996, pag. 217-276
unde:
IW`- indicele productivitatii muncii;
W`1- nivelul productivitatii in perioada curenta;
W`0- nivelul productivitatii muncii in perioada de baza.
IW * IW` = 1
respectarea unei anumite disciplini cat si desfasurarea unei munci cu intensitate normala, in
conditiile folosirii tehnicii moderne si a organizarii ergonomice a muncii.
Cresterea productivitatii muncii are ca efect direct economisirea muncii omenesti,
respectiv reducerea cantitatii de timp cheltuite pentru crearea unei valori de intrebuintare, sau
marirea numarului de unitati valorice de intrebuintare create intr-o unitate de timp.
Ea presupune o “asemenea schimbare in procesul muncii datorita careia — afirma
Marx — se reduce timpul de munca necesar pentru producerea unei marfi, iar o cantitate mai
mica de munca dobandeste forta de a produce o cantitate mai mare de valoare de
intrebuintare”.
Cu alte cuvinte, prin cresterea productivitatii muncii are loc o economisire a timpului
pe care societatea il aloca productiei, creandu-se astfel posibilitatea prelungirii timpului
destinat de om dezvoltarii si perfectionarii sale si pentru refacerea fortei de munca. Marx
considera ca intreaga economie se reduce, in ultima instanta, la folosirea rationala a timpului
de catre societate.
Cresterea productivitatii muncii se afirma ca sursa princhpala de sporire a productiei
industriale, determina marirea venitului national, micsorarea sistematica a cheltuielilor de
munca vie si trecuta pe unitatea de produs, reprezentand atat o cauza, cat si un efect al folosiri
rationale a potentialului uman si material din economie. In ultima analiza, prin efectele ei,
cresterea productivitatii muncii constituie baza sigura a ridicarii nivelului de trai a celor ce
muncesc.
Prin cresterea productivitatii muncii se economiseste timpul de munca necesar pentru
producerea aceluiasi volum de bunuri materiale, asigurandu-se o folosire mai rationala a
fortei de munca in industrie si posibilitatea folosirii fortei de munca suplimentare din
economie in alte sectoare de activitate.
Ridicarea continua a productivitatii muncii contribuie, alturi de marire volumului de
productie, ducand prin aceasta la cresterea rentabilitatii intreprinderilor. Consumul de munca
vie si ponderea salariului nominal pe unitatea de produs se micsoreaza odata cu cresterea
productvitatil muncii. Acest lucru nu se realizeaza prin scaderea salariului muncitoniior, ci
prin reducerea consumului de munca pe unitatea de produs, ceea ce face ca salariul sa se
repartizeze asupra unei mase mai mari de bununi.
In acest sens Victor I. Cornescu, sub influenta gandirii socialiste, considera ca
“reducerea consumului de munca vie si respectiv a retributiei pe unitatea de produs ca urmare
a cresterii productivitatii muncii isi gaseste expresia in cele doua corelatii fundamentale ale
indicatorilor de munca si retributie:
27
P. Burloiu – Managementul resurselor umane, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2001
progresul tehnic;
nivelul resurselor;
piata muncii;
reglementarile guvernamentale;
situatia economiei generate;
politica partenerilor interni si externi.
Spre deosebire de statistica unde exista date pe perioade expirate, cu ajutorul carora se
poate calcula indicele cresterii productivitatii muncii, in planificare nu se dispun de toate
datele necesare, lipsind datele pentru perioada viitoare, Sarcina planificarii constand tocmai
in calculul acestor date pentru cresterea productivitatii muncii in perioada viitoare.
In acest scop, se recurge la o metoda indirecta, cu ajutorul economiei relative de
salariati. Prin economie relativa de salariati (E) se intelege diferenta dintre numarul de
salariati necesar pentru volumul productiei prevazut in conditiile productivitatii muncii din
anul de baza si numarul de salariati necesar stabilit pentru acelasi volum de productie, insa in
conditiile productivitatii muncii din anul viitor.
E = Pl / W0 – Pl / W1 = Nl` - Nl``
N1’ >N1”
in care:
E=E1+E2+... +En
N1’ = P1 / W0;
N1’’= N1’ - E;
N1’ > N1” ;
in care:
E = Q1 / W1 – Ql / WO
E=(Q0—Q1 ) / W0.
In care:
in care:
3. Metoda valorica
In care:
Intensitatea si sfera de actiune a factorilor este inegala, iar influenta lor asupra
productivitatii muncii se intrepatrunde chiar si cazul caracteristicilor independente.
O prima corelatie intre factorii ce influenteaza nivelul si dinamica productivitatii
muncii este: cointeresarea materiala si actiunea factorului motivational, primul factor find de
natura economica, iar al doilea de natura psihologica.
Granita delimitarii cu precizie a intensitatii actiunii factorilor, chiar si a acelora care
nu fac parte din aceeasi categorie, este practic imposibila, deoarece omul - factorul munca -
in jurul caruia graviteaza, de fapt, intreaga analiza legata de productivitatea muncii este
influentat atat de factori de natura economica, sociala, politica, cat si de factori de natura
psihologica, culturala. Omul, prin intermediul functiunii sale, apare ca factorul de productie
cel mai perisabil, cel mai oscilant, sensibil la toate actiunile mediului economico-politico-
social.
O alta interdependenta intre factori, pe care o putem evidentia, este aceea intre
progresul tehnic si calificarea lucratorilor. Progresul tehnic actioneaza asupra dinamicii
productivitatii muncii prin perfectionarea sistematica si neintrerupta a tehnicii si tehnologiei,
introducerea pe scara larga a mecanizarii complexe si automatizarii proceselor de productie, a
aparaturii de reglare si control automat, grabirea ritmului de aplicare tehnologica a
Totodata, grupa factorilor indirecti cuprinde factori care prin rolul pe care ii au in
cresterea productivitatii muncii nu sunt cu nimic mai prejos decat cei directi, dimpotriva
intalnim aici factori a caror influenta este hotaratoare pentru cresterea productivitatit muncii.
Astfel, factorul cel mai important ca intensitate, care asigura cresterea neintrerupta a
productivitatii muncii este progresul tehnic. Alaturi de progresul tehnc, in aceasta grupa mai
pot fi mentionati si alti factori:
Progresul tehnic
29
P. Burloiu - Managementul resurselor umane, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2001
Organizarea conducerii
Er = ( Kw — l ) * Nm * Cs
In Care:
Er - economia relativa de salariati ca urmare a mecanizarii contabilizarii;
Kw - coeficientul productivitatii muncii mecanizate din anul viitor fata de
productivitatea muncii manuale din anul de baza;
Nm - numarul de masini introduse pentru mecanizarea muncii de birou;
E r = t / T * Ni
In care:
Organizarea productiei
In care:
In care:
In care:
In care:
Er = (NipO—Nipl ) / 100*Ndpl
In care:
Organizarea muncii
Er = t / T * Nmo
in care:
Er - economia relativa de salariati care s-ar putea realiza prin masurile care vizeaza
folosirea mai completa a timpului de munca;
t - timpul cu care poate fi majorata durata efectiva de lucru( pe an si muncitor), prin
masurile propuse;
T - durata medie efectiva de lucru in om-ore-an;
Nmo - numarul total de muncitori realizat in anul de baza.
Factorii naturali
In anumite ramuri, factorii naturali pot influenta intr-o masura importanta cresterea
productivitatii muncii. Dintre acestia se remarca:
In care:
Er = Vl/WO - ∑vl/wO
In care:
Er = (∑VsO-∑Vs1 ) / Wsl
In care:
Numarul total de muncitori necesar in anul viitor (de plan) se calculeaza pe baza
volumului de productie prevazut si a nivelului productivitatii muncii:
30
P. Burloiu - Managementul resurselor umane, Ed. Lumina Lex, 2001
N= Q1 / W1
Dupa stabilirea numarului total de muncitori necesar in anul de baza, se trece la
repartizarea acestui numar pe meserii. Aceasta operatie pote avea un caracter exact atunci
cand se efectueaza pe baza timpului normat prevazut pe meserii pe baza fiselor tehnologice
ale produselor planificate. Daca nu exista aceste date, se poate efectua o repartizare
aproximativa pe baza proportiilor din anii anterlori.
Aceasta repartizare este necesara mai ales in cazul meseriilor care necesita un numar
de ani de scolarizare. In fixarea ponderilor viitoare ale meseriilor prin apreciere, trebuie sa se
acorde o deosebita atentie fenomenului privind aparitia meseriilor noi generate de tehnica
moderna si restrangerea sau disparitia unor meserii depasite.
Trasatura comuna a acestor categorii de salariati este aceea ca munca celor care
indeplinesc aceste functii este greu de format, la stabilirea necesitatilor intervenind in mod
frecvent aprecieri mai mult sau mai putin subiective. Totusi s-au creeat niste norme unitare de
structura, care in prezent se folosesc numai ca baza de inspiratie. Stabilind norme proprii,
intreprinderile ajung sa intocmeasca state de functiuni proprii. Cu aceasta ocazie se urmareste
problema justei proportionari dintre diferitele categorii de cadre.
Problematica determinarii necesarului de resurse umane este studiata si de
managementul resurselor umane care propune, in acest sens, urmatoarele metode: metode de
regresie, analiza tendintelor, estimarea necesarului de personal, metoda Delphi (estimarea
activitatilor ce se vor desfasura si necesarul previzional de personal se realizeaza de catre
specialisti care raspund la anumite chestionare fara a se consulta); estimarea necesarului de
personal pe baza productivitatii muncii31.
Aceasta din urma metoda presupune faptul ca variabila —productivitatea muncii- este
fundamentala pentru previzionarea necesarului de personal. Privind marimea productivitatii
muncii, in general, intreprinderile din tarile dezvoltate isi fixeaza anumite norme: norme de
nivel, norme de crestere (progresie) privind productivitatea.
Norma de nivel reflecta marimea productivitatii muncii pe care si-a propus-o
intreprinderea si, deci, implicit eficienta activitatii acesteia. Stabilirea acestor norme trebuie
sa se faca pe baza unor comparatii pe ramuri profesionale, interramuri, pe plan national sau
31
V. Lefter, A. Manolescu – Managementul resurselor umane, Ed. Didactica si pedagogica, Bucuresti, 1995
Intr-o prima grupa de factori s-ar putea cita aceia care cer o sporire salariului odata cu
obtinerea unei productivitati a muncii mai inalta Asupra acestor factori muncitorii pot actiona
in mod direct pnin ridicarea nivelului lor tehnic, cultural si de calificare profesionala, prin
insusirea unor deprindeni de munca in realizarea unor lucrari, utilizarea mai completa a
timpului de lucru etc.; schimbarea structurii fortei de munca pe niveluri de calificarea, ca
urmare a schimbarii structurii productiei.
In grupa a doua s-ar putea reuni factori care depind in mai mica masura de aportul
salariatilor si in mai mare masura de eforturile proprietarului mijloacelor de productie. Din
aceasta cauza, nici rezultatul influentei lor asupra cresterii productivitatii muncii nu le poate
reveni direct acestora pe calea maririi salariului nominal, ci indirect, intreprinderii in
ansamblu, care va prospera si va putea sa plateasca salarii mai marl.
Factorul principal din grupa a doua il constituie introducerea progresului tehnic in
productie. Actiunea acestui factor este strans legata de perfectionarea fortei de munca in ceea
ce priveste ridicarea la nivel corespunzator a pregatirii profesionale. Asadar, concomitent cu
ridicarea nivelului tehnic al productiei, ridicandu-se si nivelul pregatirii cadrelor, aceasta din
urma determina si o anumita crestere a salariului mediu.
De asemenea, ca urmare a actiuni unor factori naturali, productivitatea muncii poate
creste. Rezultatele ce se obtin in asemenea cazuri nu revin direct salariatilor, ci tot indirect,
prin intermediul intreprinderii care va realiza profituri superioare si va putea plati salarii mai
mari. Cresterea productivitatii muncii duce la micsorarea ponderii salariilor in costurile de
productie pe de o parte. iar cresterea salariilor duce la urcarea ponderii lor in aceste costuri.
In cele aratate mai sus nu s-au luat in considerare schimbarile ce intervin in greutatea
specifica a costurilor materiale datorita introducerii progresului ethnic si alte costuri materiale
care influenteaza costul de productie in sensul cresterii lui. Daca nu ar fi contracarata aceasta
tendinta prin cresterea mai rapida a productivitatii muncii fata de cresterea salariului mediu,
costul de productie ar fi realmente bulversat. Nu poate exista o corelatie unica, valabila in
toate intreprinderile unei ramuri.
La planificarea corelatiei intre ritmul cresterii productivitatii muncii si ritmul cresterii
salariului mediu trebuie sa se tina seama de conditiile specifice din diferite intreprinderi,
S1 / S0 < l1 / l0
unde:
S1 / S0 - indicele de crestere a salariului mediu nominal;
Z=Kfix / N
unde:
N - numarul de salariati.
In aceasta situatie,
K = ( W1 / W0 ) / ( Z1 / Z0 ),
33
C. Stefanescu, A. Isfanescu, A. Baicusi – Analiya economico+financiara, Ed. Economica, Bucuresti, 1996, pag. 164
deci:
Kr = IS / LW
in care:
Daca Is, 1w sunt > 100, teoria si practica economica recomanda pentru caracterizarea
situatiei corelatiei dintre dinamica productivitatii si a salariului mediu, coeficientul corelatiei
(Kr), exprimat prin relatia:
Wf= Q / N
Wv = Q / N
unde:
N - numar de salariati.
In acest caz, se poate obtine un eventual spor de productivitate intre doua perioade de
timp t1 si t0 luate in calcul, insa trebuie sa fie avuta in vedere influenta indicelui preturilor in
perioada analizata, deoarece se poate intampla ca Wv0 < Wv1 datorita faptului ca Q1 > Q0 insa
nu datorita faptului ca q1 > q0 si doar datorita faptului ca p1 > P0, in conditiile in care T1 = T0
unde:
IS < IW - situatia cea mai des intalnita, specifica unor economii de piata sanatoase si
care reflecta modul de gandire al angajatorului de a valorifica cat mai eficient resursele
umane, fara a fi obligat sa retribuie forta de munca cat mai bine, in afara inegalitatii existente;
IS = IW - situatie ipotetica, deosebit de rar intalnita in practica, punct de echilibru in
care productivitatea muncii se coreleaza perfect cu salariul;
IS > IW - situatia care poate duce, daca se perpetueaza mult timp, la un eventual
faliment al firmei deoarece fondul de salarii creste nejustificat.
O situatie foarte des intalnita, mai ales in tarile aflate in tranzitie, este aceea in care
datorita scaderii productivitatii muncii (WL) se incearca sa se diminueze si salariile, respectiv
salariul nominal (SN), coroborat cu scaderea numarului de salariati, cu implicatii grave
asupra factorului uman. Implicatiile asupra factorului uman inseamna pe de o parte
diminuarea interesului pentru munca, slabirea increderii si atasamentului fata de firma,
disparitia motivatiei in munca, precum si alte consecinte deosebit de grave pentru
intreprindere, iar pe de alta parte, implicatiile ce decurg din faptul ca factorul uman nu mai
reuseste sa-si satisfaca propriile trebuinte sau ale familiei sale cu implicatii directe asupra
sanatatii fizice sau mentale.
De aceea, se recomanda in conditiile scaderii productivitatii muncii sa fie analizati
foarte bine factorii care au influentat nivelul si dinamica productivitatii muncii.
Mai intai, trebuie calculata o productivitate a muncii reala, avandu-se in vedere faptul
ca productia fizica (Q obfinuta nu reflecfa situatia concreta a intreprinderii. Consider deosebit
de oportun momentul de a aprecia ca folosind productia fizica, productia marfa, cifra de
afaceri (C.A.) in calculul productivitatii muncii nu se va putea obtine niciodata o imagine
reala, concreta asupra posibililatilor de corelare cu dinamica salariului.
WL = VA / T
unde:
WL = Pr / N
unde:
Pr — profitul obtinut de intreprindere;
N — numarul de salariati.
Fc = Q(1-a—α) (1)
34
N. Clipa – Economie politica, vol. 1, Ed. Porto-Franco, Galati, 1991
unde:
Relatia (1) este aplicabila la nivelul intregii economii nationale, putand fi scrisa si sub
forma urmatoare:
Fc / Q + a + α (2)
In conditiile reproductiei largite, (a1+αα) < (a0+α0) si, in consecinta, PIB creste mai
repede decat partea destinata consumului. Daca indicele partii destinate consumului din
relatia (3) se corecteaza cu cel al populatiei ocupate I N = N1/ N0, obtinem IS ca fiind indicele
de crestere a salariului real. Considerand N, numarul persoanelor ocupate, ca find egal cu cel
al consumatorilor, indicele de crestere a productivitatii muncii va fi:
IW = Iα / IN ,si in consecinta,
IW / IS = [ 1 -(a0+α0) ] / [1 - (a1+α1).
W0 = PIB / PO
unde: -
PIB — venitul national;
PO — populatie ocupata.
In concluzie, putem afirma ca lipsa analizarii sau analizarea defectuoasa dintre salariu
si productivitatea muncii reprezinta o greseala fundamentala a managerilor, precum si a
tuturor celor care doresc sa faca o analiza eficienta a situatiei oricarei organizatii economice,
dar o greseala si mai mare o reprezinta lipsa atentiei acordate resurselov umane si tratarea lor
asemenea celorlalti factori de productie, netinand seama de perisabilitatea si rigiditatea lor.
titeiului romanesc, iar cea dea doua a fost infaptuita intre anii 1988-89 pentru marirea
capacitatii cu 3,5 mil t/an si aceasta dezvoltare a fost facuta pentru prelucrarea titeiului din
import, astazi fiind una din cele mai complexe platforme petrochimice din Romania, cu o
paleta de produse care acopera o mare gama de cerinte din diferite ramuri economice.
Prima etapa a dezvolatrii societatii a fost facuta etapizat cu colaborarea unor mari
companii americane, iar acesta s-a materializat in :
Punerea in functiune a instalatiei de cracare catalictica cu compania UOP
Punerea in functiune a instalatiei de reformare catalictica nr.1 in colaborare cu
Hydrocarbon Reserch
Constructia instalatiei de separare para-xilen (PAREX) cu UOP
Constructia instalatiei de anhidrida maleica si a celei de oxid de etilena cu Scientific
Desing.
In pofida anilor ce au trecut trebuie sa mentionam ca aceste instalatii raman coloana
vertebrala a complexului Petrobrazi.
Din pacate dupa 1970 datorita mediului politic, contactele cu companiile straine si
mai ales cele americane au fost intrerupte si rezultatele negative nu au intarziat sa apara.
In 1991, PETROBRAZI a demarat un amplu program de retehnologizare in
colaborare cu companii de renume mondial, avand urmatoarele obiective principale:
imbunatatirea continua a calitatii si diversificarea gamei de produse;
reducerea consumurilor si cheltuielilor de prelucrare;
extinderea si modernizarea capacitatilor de prelucrare a titeiului, in
vederea obtinerii de combustibili lichizi in conformitate cu standardele
europene de protectie a mediului;
diminuarea continua a costurilor de productie.
Motivatiile si obiectivele acestor schimbari tehnice si tehnologice s-au bazat pe
analiza critica a situatiei instalatiilor existente in PETROBRAZI, comparativ cu progresele
inregistrate la nivel mondial.
In cele ce urmeaza sunt prezentate sintetic doar cateva din aceste realizari:
Retehnologizarea instalatiei de anhidrida maleica si punerea acesteia in functiune in
anul 1995. Efectele acestei modernizari se regasesc in cresterea calitatii produsului, scaderea
costului de productie, diminuarea consumurilor specifice si scaderea efectului poluant al
gazelor reziduale datorita eliminarii benzenului ca materie prima.
personal specializat;
experienta in export;
amplasare optima fata de principalele porti ale pietei externe (60 km fata de
Aeroportul Bucuresti, 120 km fata de Portul fluvial Giurgiu, 230 km fata de Portul maritim
Constanta);
posibilitati de transport al produselor in aceste puncte de frontiera prin conducte.
functiunea de productie;
functiunea comerciala;
functiunea financiar contabila;
functiunea de personal;
1. Functiunea de productie
2. Functiunea comerciala
4. Functiunea de personal
• modul in care toti conducatorii isi conduc oamenii si sudeaza factorul uman
intr-o echipa cu un moral ridicat si cu rezultate asemanatoare;
• responsabilitatea specializata care cade insarcina compartimentului de
personal;
5. Functiunea tehnica
Dupa cum se observa din cele doua scheme de flux ale instalatiilor (ANEXA 2 si
ANEXA 3) din cadrul celor doua sectoare principale ale societatii Petrobrazi — sectorul de
rafinarie si sectorul de petrochimie — principalele produse cuprinse in gama de fabricatie
sunt urmatoarele:
Gazul petrolier lichefiat (GPL auto) auto este un amestec de hidrocarburi foarte
volatile, in mod normal stocate sub presiune, compus in principal din propan si butan. Se
utilizeaza drept carburant pentru vehicule echipate pentru functionare cu GPL, conform cartii
tehnice a masinii.
Benzina cu plumb pentru automobile se obtine prin amestecarea fractiilor de benzine
provenite din diferite fractii petroliere rezultate din procesele de distilare primara a titeiului si
de prelucrare secundara a unor produse petroliere. Se foloseste drept combustibil pentru
motoarele cu aprindere prin scanteie, conform prescriptiilor din cartea tehnica a motorului
sau instructiunilor de exploatare a motorului. Productia acestui produs va fi oprita dupa 1
august 2004 si va fi inlocuit de un nou produs datorita faptului ca acest produs este unul
poluant.
Benzina fara plumb pentru automobile se obtine din fractii de benzina provenite din
procesele de reformare si cracare catalitica. Benzina fara blumb este destinata folosirii la
autovehiculele cu motor cu aprindere prin scanteie, proiectate pentru utilizarea benzinei fara
plumb, incluzând si vehiculele echipate cu dispozitive ce permit reducerea emisiilor poluante.
Benzina pentru aviatie se obtine din fractiunile usoare de la distilarea primara a
titeiului, reformarea catalitica si cracarea catalitica a çlistilatelor petroliere. Se utilizeaza
drept carburant pentru alimentarea motoarelor cu piston ale aeronavelor.
Asigunarea cu energie:
Asigurarea cu apa:
Sistemul de ape din Petrobrazi este astfel conceput incat sa asigure continuu si in
cantitate suficienta toti consumatorii existenti in societate. Apa este asigurata in functie de
natura si conditiile impuse de procesul tehnologic sau de locul de utilizare. Sursele de apa
sunt cele de adancime (puturi) care sunt proprietatea societatii si cele de suprafata, din
acumulari (rau) Prahova) si din acumularea Paltinu (raul Doftana.
Apa din aceste surse este supusa procesului de dedurizare (tratare apa) dupa care intra
in circuitele tehnologice de apa recirculata. Pentru optimizarea consumului de apa proaspata
din acumulari, societatea dispune de o gospodarie de ape tratate si reintrate in circuit, in care
se folosesc produse chimice indigene si de la firme recunoscute in domeniu. Pe langa
circuitele de apa pentru nevoile proceselor de fabricatie, societatea dispune si de circuite de
apa incendiu, de joasa si inalta presiune, circuite care sunt in stare de utilizare permanenta.
Managementul calitatii:
Sistemul informational:
SNP Petrom este una dintre companiile care au o pondere importanta in economia
Romaniei. In acelasi timp, SNP Petrom tinde sa devina un participant regional important si
activ intr-o economie globalizata, extinzandu-si afacerile de distributie produse petroliere si
exploatare in tarile vecine sau relativ apropiate. Perspectivele legate de traversarea Romaniei
de magistrale de transport de produse petroliere fac sa creasca, in viitor, importanta Romaniei
si, implicit, a SNP Petrom, in comertul mondial cu produse petroliere.
Informatizarea SNP Petrom va oferi conducerii companiei posibilitatea realizarii unui
management performant; cu cat instrumentele informatice utilizate sunt mai performante, cu
atat calitatea activitatii de conducere creste.
In perspectiva privatizarii SNP Petrom, sistemul informatic face sa creasca valoarea
de piata a companiei.
Sucursala Petrobrazi este una din principalele unitati de productie (rafinarie si
petrochimie) a SNP Petrom.
Sistemul informaţional implementat la Petrobrazi ofera fiabilitate, procesare
sincronizata si coerenta a datelor, asigurandu-se fluxul de date in sistem in timp real, corelat
cu derularea activităţilor specifice. Astfel, sistemul reprezinta un puternic instrument care
asigura conducerii organizatiei informatiile necesare adoptarii de decizii în timp util.
Solutia Financiara
Asigura urmatoarea functionalitate:
Solutia Contabila
Asigura urmatoarele functionalitati:
- 29 organizatii acoperite
- 120 organizatii definite in sistem
- 1300 de magazii si rezervoare
- 5067 produse definite in sistem.
Arhitectura Tehnica
Sistemul lucreaza utilizand tehnologia Internet / Intranet la nivelul retelei locale din
Petrobrazi.
Sistemul permite conectarea utilizatorilor la distanta, prin Internet, cu conditia
realizarii mecanismelor de securitate necesare.
Este o solutie Multi-Server, utilizand echipamente performante HP multiprocessor
(Intel), asigurand activitatile de Productie, Dezvoltare, Instruire utilizatori, Backup.
Infrastructura hardware a sistemului este realizata cu un numar de 10 servere HP (cu
capabilitati de 2 - 6 procesoare) de diferite generatii (LH II, LH3, LH6000), ce asigura un
nivel ridicat de fiabilitate, stabilitate, si securitate in functionarea aplicatiilor, precum si un
management performat si usor de utilizat. Stocarea datelor in sistem RAID5 asigura un nivel
optim de pret / performanta si disponibilitate crescuta a accesului la acestea.
Siguranta:
In baza legii nr. 14 / 1991, a legii nr. 30 I 1990, a H.G. ord. 1 / 1993 si a legislatiei in
vigoare privind acordarea unor sporuri la salariul de baza se elaboreaza “Sistemul de
salarizare a salariatilor din cadrul S.C. PETROBRAZ1 S.A., parte integranta a contractului
colectiv de munca” inregistrat la MMSS cu nr. 12412/02.07/2002, modificat cu Act Aditional
nr. 1602/26.02.2003.
• spor de vechime;
• spor pentru conditii grele de munca;
• spor pentru conditii periculoase;
• spor pentru timpul lucrat in cursul noptii;
• spor pentru orele lucrate suplimentar pentru programul lunar de lucru.
d) Sistemul de stimulare este constiluit din:
Salarizarea personalului din cadrul S.C. PETROBRAZI S.A. se face dupa cum
urmeaza:
Art.128
Art. 129
1. Salariile de baza minime pe niveluri si functii sunt cele rezultate din aplicarea
la salariul de baza minim de baza actualizat pe S.N.P. “PETROM” S.A. a urmatorilor
coeficienti minimi:
Art. 130
Art. 131
Art. 132
Art. 133
1. In functie de specificul si conditiile concrete de munca, formele de salarizare
care asigura salariile negociate, fara sporuri, sunt;
Art. 134
1. Sporurile care se acorda sunt urmatoarele:
1-3 - -
3-5 5 1
5-10 10 2
10-15 15 3
15-20 20 4
peste 20 25 5
f) spor pentru munca prestata sistematic peste programul normal de lucru 10-25%;
g) spor pentru sustinerea valorii reale a salariului, stabilit periodic astfel incat sa
acopere coeficientul de crestere a preturilor.
subunitatilor, de comun acord cu sindicatele, iar eventualele completari sau asimilari numai
cu aprobarea comisiei paritare la nivel S.N.P. “PETROM” S.A.
Art. 135
1. Salariatii care isi desfasoara activitatea in conditiile enumerate mai jos primesc
sporuri in urmatoarele cuantumum:
Art. 136
Art. 137
Art. 138
Art. 139
Art. 140
2. In cazul in care, din motive independente de salariati, apar intreruperi mai mari
de o zi in procesul de productie, salariatii vor putea fi folositi la aceleasi sau la alte locuri de
munca pentru activitati compatibile cu pregatirea lor profesionala si aptitudinile lor fizice,
fara a le fi afectate drepturile salariale, beneficiind de sporurile aferente locului de munca si
activitatii.
Art. 141
Conform intelegerii cu salariatul modul de plata poate fi: plata majorata cu 100 % si
plata in regim normal si compensarea cu timp liber platit in regim normal.
3. Daca salariatul opteaza pentru plata in regim normal sau majorata, dupa caz si
compensare cu timp liber platit in regim normal, aceasta compensare poate fi ceruta si
acordata in maxim 60 de zile calendaristice de la data prestarii.
Art. 142
Art. 143
Art. 144
Art. 145
• 3 179 muncitori;
• 886 (personal tehnico-operativ);
• 11 (personal de conducere-administrativ).
Pentru perioada 2001- 2004, evolutia fortei de munca la S.C. PETROBRAZI S.A. se
prezinta astfel:
Numarul total al salariatilor s-a redus in perioada 2001-2003 din urmatoarele motive:
unde:
Ti0 - reprezinta numarul personalului din perioada de baza din fiecare grupa i
Ti1 - reprezinta numarul personalului din perioada curenta din fiecare grupa i;
Modificarea absoluta, exprimand excedentul de forta de munca, se calculeaza cu
formula:
∆T = ∑ Ti1 - ∑ Ti0
Modificarea absoluta:
Din datele prelevate din tabelul 4.4 se observa tendinta de reducere a numarului de
salariati cu 5 % in intervalul 2001-2002 si cu 25 % in intervalul 2002-2003, in dorinta
intreprinderii de a reducere cheltuielile salariale si implicit cheltuielile totale, dar reducerea
relativ mare a fost cauzata si de preluarea unor salariati de catre Rafiserv .
Modificarea este reflectata si in mod absolut, printr-o reducere cu 226 lucratori in
intervalul 2001-2002 si cu 1 346 lucratori in intervalul 2002-2003.
intre muncitori de anumite calificari la fiecare meserie astfel incat sa existe posibilitatea
realizarii atat cantitativa cat si calitativa a planului.
Structura fortei de munca se poate urmari in baza mai multor criterii de grupare:
TABEL 4.5 Numarul scriptic de personal la S.C. PETROBRAZI S.A. (perioada 2001-
2003)
DENUMIRE INDICATOR
NUMARUL TOTAL DE PERSONAL 5 422 5 196 4 076
SURSA: Documentele firrnei
1- TOTAL MUNCITORI;
2- MUNCITORI DIRECT PRODUCTIVI
3- MUNCITORI INDIRECT PRODUCTIVI
4- TOTAL PERSONAL
1. muncitori;
2. personal tehnic-productiv;
3. personal de conducere administrativa si functionala.
In categoria muncitori, in functie de modul in care acestia participa la realizarea
activitatii, se cuprind:
1- MUNCITORI
2- PERSONAL TEHNICO-OPERATIV
3- PERSONAL DE CONDUCERE
Pentru S.C. PETROBRAZI S.A., la nivelul anului 2003, s-au calculat urmatorii
indicatori:
FC = T * Z * Dnz =>
FC =4 076 * 8 * 365 = 11 901 920 ore-om
Concedii legale de odihna
ZS = T * Zs * Dns =>
ZS = 4 076 * 8 * 110 = 3 586 880 ore-om
Fond de timp maxim disponibil
FTMD = FC - ( ZS + CO ) =>
TE = FTMD – TN =>
Dl - durata medie a lunii de lucru = numarul total de zile-om lucrate / numarul mediu
al muncitorilor.
TABEL 4.11 Nivelul duratei zilei de munca si a duratei lunii de munca in anii 2001-
2003
1- TOTAL MUNCITORI
2- MUNCITORI IN RAFINARIE
3- MUNCITORI IN PETROCHIMIE
Wh = Q / Th
Wz = Q / Tz
Wz = Wh * Dz
W1 = Q / N
Daca productia se refera la o luna, atunci se poate trece de la o formula la alta prin
intermediul duratei medii a zilei si a lunii de lucru:
Wl = Wz * Dl
unor noi instalatii precum si datorita unei politici economice inspirate, iar cresterea din anul
2003 este o continuare a beneficilor produse de politica firmei in anul precedent, dar mult sub
posibilitatiile societatii; fapt datorat in mare masura si datorita impunerii preturilor de catre
stat.
Pentru folosirea corecta a relatiei de mai sus, este necesara existenta unor date
corespunzatoare, prezentate in tabelul urmator:
Situatia negativa se contureaza si mai bine prin determinarea valorii adaugate. Desi se
constata astfel o crestre a valorii nou create cu 78102761 mii lei, echivalent cu 13.52 %, cifre
coroborate cu cresterea cu zugravesc o imagine neagra a S.C. PETROBRAZI S.A, desi
intreprinderea are potentialul necesar de a se redresa, dar trebuie supusa neaparat unui proces
de privatizare, solutie care, dupa parerea mea, este printre singurele ramase.
datorita modificarii:
Reducerea valorii adaugate in valoare absoluta de — 462 004 34lmii lei este datorata
in principal influentei negative pe care o are valoarea adaugata medie ce revine la 1 leu
productie a exercitiului, aceasta diminuand valoarea adaugata cu — 1 332 530 690,19 mu lei.
Influenta pozitiva vine din partea valorii éxercitiului care contribuie Ia atenuarea
efectului negativ produs de valoarea adaugata Ia I Ieu productie.
Astfel, se constata cu usurinta ca valoarea productiei exercitiului sau a cifrei de
afaceri flu sunt niste indicatori relevanti vizavi de situatia economica a intreprinderii. Acest
lucru este confirmat de modiftcarea absoluta sau procentuala a valorii adaugate, indicator
care reflecta mai fidel stadiul in care se afla unitatea económica. Reducérea acesleià cu 23, 3
% dovedeste ca inireprinderea se qfla intr—() si/uatie deosehit de nefav’orabi/a a/a/a limp cat
i’aloarea ibm, crea/a nu are o evo/u/iefavorabi/a.
Productia exercitiului, la randul sau, este influentata negativ de modificarea fondului
de timp de munca (-47 887 162,33 mu lei) — prin modificarea numarului mediu de salariati
si a numarului mediu de ore/salariat, care au scazut. Productivitatea medie orara
contracareaza efectul negativ al influentei fondului de timp de munca printr-o crestere (529
904 441,9272 mu Iei), reflectand aspectul pozitiv aI folosirii potentialului uman, sesizand
totodata si existenta unor rezerve netitilizate din punctul de vedere al folosirii timpului de
Iucru, factor care concretizeaza efortul propriu al intreprinderii, fara a necesita cheltuieli
(eforturi financiare) suplimentare.
Valoarea medie adaugata la un Ieu productie este influentata negativ de structura
productiei exercitiului (- 1 998 796 03 5,28 mu lei) si pozitiv de valoarea adaugata ce revine
la un leu productie a exercitiului pe produse (666 265 345,095 mu Iei).
In final, pentru a intari ideea eronata potrivit careia o crestere a cifi-ei de afaceri
presupune si 0 crestere econornica, prezentam grafic evolutia in paralel a CA si a VA.
In urma studierii graficului de mai sus, se observa e~’o1utia tIega(iva a vaiorii tiou
create de catre societate, aceasta scazand de Ia 2 708 625 581 lei in 1998 la 1 521 632 493 lei
in 2000, dovedind situatia negativa in care se gaseste intreprinderea.
Is
Unde:
FS - Ns *_T~FS
IKE *100Q71*t*1t)%~h*1000
unde:
Ns = numar de salariati,
T = timpul de munca ore-om,
131
= randarnentul muncii;
qt = timpul de munca pe salariat;
Sh = salariul mediu orar.
Pentru analiza detaliata a relatiilor dintre cresterea productivitatii muncii si a
veniturilor din exploatare, pe de o parte si cheltuietile totale si medii, pe de alta parte, sunt
necesare informatiile din urmatorul tabel:
TABEL 4.21
Din tabelul prezentat, rezulta ca au crescut CA, asa cum rezulta din relatia:
Es’ FSI FSO
din care:
productivitatii munch
132
-mu Iei
NsA TI TO
[ — )*sh0]*1O0O~0
CAl NsA N~0
Acest Iucru s-a datorat Cresterii Cheltuielilor pe un satariat cu 18,96 tel Ia 1000 tel
CA, acest fapt avand o influenta negativa, dar si influentei pozitive, dar insuficiente, a
Cheltuielilor salariale pe seama productivitatii munch cu — 9,65 Iei Ia 1000 tel CA.
Intr-o alta ordine de idei, eficienta utitizarii resurselor umane se poate exprima sintetic
prin indicatorul “rezu/ta/ui exJ)/oa(ariij)e /itcra(or”, calculat dupa relatiile:
RE RE
respec/iv
Nóp
Nivelul Si evolutia aCeStui indicator este in uttima instanta o rezultanta a
productivitatii
RE CA RPW*R
__ * __
Vs Ns CA
Pe baza datelor din tabelete anterioare si a celor din anexe, rezulta Ca salariul mediu
anual cunoaste o crestere de Ia 147 382,51 mu tel in 1999 Ia 223 236,41 mu lei in
2000 (Cu
Ia 3 059 594 mu Iei pe persoana in 1999 la 3 883 264 mu Iei pe persoana in 2000 (cu
26,92 %).
Sugestiv este aiCi faptul ~a, desi produCtivitatea este catculata in functie de CA-
indicator care nu este s~mnificativ, cresterea salariilor este mai puternica decat cresterea
productivitatii.
Pentru a pune in evidenta coretatia dintre productivitatea muncii (W) si salariul mediu
anuat (S) Ia nivetul S.C. PETROBRAZL S.A., utilizand ca puncte de pornire tabetul anterior,
-mu Iei
Nr.
Crt
1.
Deriumire indicator
Productivitatea pe un
______ salariat VEINs
2. Cifra de afaceri pe un
______ salariat
Salariul medin anual
Ict— pe baza CA
Ici=ls,Iw saui
IC2(1Sl) I (lw—i)
3.
3.1.
3.2.
3.3.
3.4.
Nota:
Se constata ca in toate cazurile Ic este mai mare decat 1, respectiv dinamica
productivitatii muncii a fost devansata ingrijorator de dinamica salariului mediu, Iucni ce a
dus Ia cresterea cheltuielilor cu salariile Ia 1000 Iei productie marfa (sau CA).
Asa cum s-a stabilit, asupra productivitatii muncii actioneaza si gradul de inzestrare
tehnica a muncii prin rnecanismul pus in evidenta de relatia:
RE — F * Pa * CA * RE
Th F Pa CA .1
unde:
134
rnljloacelor
Pe baza tabelelor anterioare si a anexelor a rezultat ca in perioada 1999-2000 Ia S.C.
PETROBRAZI S.A. a avut bc o reducere a rezultatelor exploatarii pe salariat de 250 009,6
mu Iei datorita urmatoarelor cauze:
Datele de mai sus permit formularea unor concluzii utile pentru analiza activitatii
economice Ia S.C. PETROBRAZI S.A.:
-250009,63 mu lei.
135
Din pacate, nici una din metode flu poate ti verificata in acest caz, deoarece numarul
de salariati a scazut, iar formubele flu mai pot fi aplicate. Cu toate acestea, atat calculul
productivitatii marginale, cat si calculul costului marginal se foboseste cu precadere in
antecalculatie, inaintea exercitiului financiar, avand rob de orientare, de prevedere.
Productivitatea muncii
Pe langa datele din tabel, trebuie tinut cont si de rata iiiflatiei care influenteza in
principal marimea Sr, fenomenul inflationist ducand la reduc~rea acestuia, obli~and
intreprinderea, sub presiunea sindicatebor, sa creasca Sn.
136
-mu Iei
600000
500000
200000
100000
04
1998
U
U •Wva
— Salariu
1999
2000
p
Privind graficul de deasupra, este evidenta tendinta, observata in toate tarile foste
comuniste, de scadere a W1 reale si de stagnare sau chiar de crestere usoara a salariului, ale
caror valori pot fi remarcate in tabelul 4.23.
salariilor sau/si satisfacerii unor revendicari salariale. Practic, este necesara stabilirea unor
limite maxime de crestere a salariului. Pentru anul 2000, la S.C. PETROBRAZI S.A., se pot
constata urmatoarele: