(1592–1670)

JAN AMOS COMENIUS:

“O, ce frumos este
să fii înţelept!”
Reformarea societăţii prin educaţie

Printre marii pedagogi din toate timpurile un loc special i se cuvine lui Ján Amos
Komenský (Comenius), ale cărui opinii cu privire la copilărie, om şi educaţia acestuia au
însemnat o mare schimbare faţă de concepţiile pedagogice de până atunci.
Concepţiile sale s-au format, asemeni vieţii sale, în mediile protestante ale Fraţilor cehi
( Jednota Bratska ) în Moravia de sud-est (unde s-a şi născut Komenský) şi au fost strâns legate
de epoca în care el a trăit, şi care pentru Cehia a fost caracterizată prin războiul de 30 de ani şi
prin consecinţele sale dezastruoase. În patrie nu şi-a putut pune în practic ideile cu privire la
reformarea societăţii prin educaţie pentru că, nefiind catolic, după lupta de la Muntele Alb a
trebuit să-şi trăiască în mare parte viaţa în străinătate (Polonia, Anglia, Suedia, Ungaria,
Olanda), unde i-a câstigat pe oameni pentru “îndreptarea generală a tuturor celor omeneşti, a

1
întregii societăţi”. Încă din timpul studiilor în Germania (1611-1614) era preocupat de aspecte
ale educaţiei, urmărea concepţiile pedagogice din diferite ţări europene şi şi-a pus problema
conţinutului educaţiei.
Rezultatul a fost o lucrare enciclopedică, “Theatrum universitatis rerum”, care trebuia
să slujească educaţiei enciclopedice a oamenilor. Deja în această lucrare se întrevede
concepţia lui Komenský despre scopul educaţiei: acesta trebuie să fie nu doar cunoştinţele, ci
înţelepciunea omului. Sensul educaţiei este ca, prin intermediul ei, omul să se poată apropia de
Dumnezeu. Vedea în înţelepciune o modalitate de cunoaştere a lucrurilor, a esenţei şi
dezvoltării lor, capacitatea de a face diferenţa între virtute şi viciu, cunoaşterea ţărilor străine, a
istoriei şi limbilor străine.
Pedagogia devine ştiinţă – iniţial sub denumirea de “Didactica”- când studierii educaţiei
i se asociază observaţia sistematică ca metodă de investigare legată de numele lui J. A.
Comenius .
J. A. Comenius a început să-şi scrie cea mai cunoscută operă pedagogică în anul 1627 –
este vorba de Didactica, scrisă în limba cehă şi terminată în anul 1630 în oraşul polon Leszno.
Când şi-a pierdut cu totul speranţa de întoarcere în patrie, a tradus cartea în limba latină şi a
publicat-o sub numele de “Didactica Magna”. În această limbă – limba oamenilor de ştiinţă
europeni ai epocii – “Didactica Magna” a devenit accesibilă unui cerc mare de persoane
interesate de problemele educaţiei şcolare.
În această carte, Komenský a încercat să surprindă unitatea şi complexitatea
problemelor educaţiei. Porneşte de la ideea unităţii lumii, a macrocosmosului, a straturilor ei
de bază – natural, uman, spiritual. Omul, cea mai evoluată fiinţă vie, era perceput ca o oglindă
a creatorului perfect, care se poate şi trebuie să se perfecţioneze continuu – de aici ideea
educaţiei tuturor tinerilor până la vîrsta de 24 de ani.
Dacă predecesorii lui Comenius s-au limitat să formuleze unele idei cu privire la
educaţie, el face un mare pas înainte, vrând să constituie o ştiinţă a educaţiei.
Teoria asupra conţinutului învăţământului era cuprinsă în cerinţa “toţi să înveţe toate”.
Comenius avea în vedere necesitatea asigurării unui cerc larg de cunoştinţe din care să se
selecteze ceea ce este principial, esenţial şi folositor. Prin această precizare se făcea un pas
important spre delimitarea “obiectului de învăţământ” de ştiinţă. În şcoală – preciza Comenius
se vor învăţa numai “bazele”, ceea ce este “principal” mai ales acele cunoştinţe care pot fi
folosite în viaţă.
“Şcolile trebuie să servească nu doar tinerilor bogaţi şi nobili, ci tuturor tinerilor, nobili
şi nenobili, bogaţi şi săraci, de ambele sexe. Şi asta pentru că:
• toţi oamenii care se nasc pe pământ au unul şi acelaşi ţel, să fie oameni, deci fiinţe
inteligente, stăpâni ai fiinţelor vii şi oglindă a lui Dumnezeu. Tuturor trebuie să le fie educată
capacitatea de cunoaştere, obiceiurile, credinţa…
• nu putem şti pe cine şi pentru ce l-a ales Dumnezeu şi la ce vrea să-l folosească… Să facem
aşadar ceea ce face soarele de pe cer, care străluceşte asupra întregului pamânt, luminându-l,
încălzindu-l pentru ca să trăiască, să crească, să înflorească şi să rodească tot ceea ce poate să
trăiască, să crească, să înflorească şi să rodească…
• … în livadă ne place să avem copaci care rodesc mai devreme sau mai târziu; toate aceste
roade sunt bune, nici unul nu este de aruncat. De ce să nu acceptăm în şcoli minţi mai agere sau
mai încete?
• nu există niciun argument pentru ca sexul femeiesc să fie exclus de la învăţarea limbilor şi de
la înţelepciune. Sunt la fel oameni, oglinda lui Dumnezeu ca şi bărbaţii, vor primi mila lui

2
Dumnezeu şi vor avea parte de regatul care va veni, au şi ele capacitatea să guste întelepciunea,
ba uneori au o mai mare sensibilitate…”.
Aşadar, toţi oamenii pot fi educaţi, toţi trebuie să primească o bună educaţie şi să poată duce o
viaţă decentă, pentru care îi va pregăti tocmai educaţia.

Toţi oamenii sunt egali. Întrevedem aici, chiar şi din perspectiva contemporană nouă, o
idee importantă a umanismului şi democraţiei: toţi oamenii sunt egali, toţi sunt creaţiile lui
Dumnezeu şi toţi au drepturi egale la educaţie. Komenský se referă aici la educaţia omului în
întregul sau, la dezvoltarea fiinţei umane în armonie. Este o idee care derivă din înţelegerea
lumii ca un întreg, formată la rândul ei din straturi individuale, dar legate armonios unul de
celalalt: stratul natural, uman, spiritual.
Iar dacă lumea trăieşte în armonie, ar trebui să se dezvolte armonios şi educaţia
omului, de la dezvoltarea capacităţilor fizice la cultivarea minţii, voinţei şi simţurilor.
În întreaga lucrare Didactică se fac numeroase comparaţii între educaţie şi natură. Komenský
arată cum procedează natura, asemeni unui meşteşugar, la fel trebuind să facă şi educatorul,
învăţătorul. Aceasta este ideea care corespunde cel mai bine concepţiei lui Komenský cu
privire la caracterul unitar al lumii, în care toate se desfaşoară pornind de la nişte legi
universale, ceea ce şi face ca lumea să fie una universală.
Pentru a se îmbunătăţi educaţia noii generaţii, ar trebui –conform lui Komenský –
schimbat scopul educaţiei şi şcolilor ca instituţie şi a mijloacelor educative folosite în şcoli.
Autentic reprezentant al epocii sale, pedagogul ceh acordă - în comparaţie cu
predecesorii săi – o mai mare însemnătate disciplinelor realiste. Aceasta pentru că, pe de o
parte, ele erau folositoare pentru viaţă, iar, pe de altă parte –argumenta el – aşa cerea “ordinea
naturii” – întâi lucrurile şi apoi cuvintele.
Însuşirea acestui conţinut realist al învăţământului urma să se facă în mod treptat,
printr-o continuă lărgire a volumului de cunoştinţe. Întrucât prezentarea cunoştinţelor, printr-o
lărgire treptată a volumului lor, aminteşte de nişte cercuri concentrice concepţia aceasta a lui
Comenius privitor la conţinutul învăţământului a fost denumită mai târziu teoria cercurilor
concentrice.
Meritul lui Comenius constă nu numai în faptul că s-a orientat spre un conţinut legat în
mai mare măsură de cerinţele vieţii, ci şi pentru că a introdus o anumită ordine în prezentarea
acestuia în faţa elevilor : treptat, gradat, concentric. În opinia sa, şcoala nu trebuia să pună
accentul pe erudiţie, ci să deschidă elevului mintea pentru priceperea şi înţelegerea lucrurilor.
Esenţa Didacticii constă în propunerile de reformare a învaţământului şcolar, care
trebuie să se bazeze pe activităţile elevului, acestea trebuind să fie organizate astfel încât să-i
folosească în viaţă, învăţarea să fie plăcută, rapidă, să dezvolte intelectul, mâna şi inima.
Komenský pune la baza metodelor şi principiilor de educaţie regula de aur a învăţătorilor:
întregul proces de învăţare să se adreseze tuturor simţurilor.
El aduce în acest sens trei argumente:
• Cunoaşterea trebuie să înceapă de la simţuri (pentru că nimic din ceea ce nu se găseşte în
simţuri nu este bun) … abia mai tîrziu, după ce acel lucru a fost arătat, se poate vorbi despre ea
pentru a o face mai bine cunoscută.
Komenský a pus de asemenea un mare accent pe motivarea elevilor pentru a învăţa,
respectându-se cu stricteţe particularităţile de caracter ale fiecărui elev şi gradul său de
pregătire pentru a-şi însuşi noi cunoştinţe şi deprinderi.
Organizarea şcolilor

3
În Didactica şi-a facut cunoscute şi opiniile cu privire la organizarea şcolilor. A prezentat
structura vietii şcolare a omului sub forma a patru cicluri de câte şase ani, perioade considerate
ca fiind foarte importante pentru educaţia omului. Primii şase ani trebuiau petrecuţi în preajma
mamei, următorii şase ani în şcoala primară, al treilea ciclu de şase ani la şcoala latinească, iar
ultimii şase ani într-o academie sau în străinătate. Înainte de a merge la şcoală, copiii trebuie să
cunoască limba maternă, să ştie să se comporte cuviincios, să comunice cu ceilalţi, să-i
respecte pe cei mai în vîrstă, să-şi însuşească un comportament civilizat, să ştie să se roage, să
cunoască bazele religiei etc. Toate acestea erau sarcina aşa-numitei “şcoli materne”, care
trebuie să se găsească în fiecare casă, adică este sarcina părinţilor şi educatorilor copiilor de
vârstă preşcolară.
Didactica lui Komenský este traversată ca de un fir roşu de convingerea că întelepciunea
conţine nu numai cunoaştere, ci că ea are şi o latură morală, că dezvoltarea morală este o parte
integrantă a educaţiei. A vorbit despre aşa-numitele virtuţi interioare şi exterioare ale omului,
pe care acestea trebuie sa le deprindă prin educaţie. Virtuţi interioare erau considerate
prudenţa, sobrietatea, vitejia şi corectitudinea. Prin virtuţi exterioare înţelegea forme de
comportament faţă de alţi oameni cum ar fi respectul, buna cuviinţă sau, cum s-ar spune astăzi,
respectarea normelor de comportament în societate.
Un mijloc de schimbare a lumii şi de îmbunătăţire a vieţii era pentru Komenský
reformarea radicală a educaţiei oamenilor, pentru ca toţi oamenii să aibă parte de o educaţie
temeinică şi nu de una superficială, ca educaţia să îi îndrepte spre adevăr, şi nu spre
presupuneri şi aparenţe. De asemenea, considera că oamenii trebuie să se educe într-un mediu
liniştit şi plăcut, printr-o perfecţionare voluntară, chiar dacă era conştient de dificultăţile unei
asemenea sarcini. “Va fi important de urmărit:
• ca fiecare fiinţă, care s-a născut ca om şi care este pregătită să-şi folosească inteligenţa, să-şi
fie sieşi şcoală, carte şi învăţător,
• ca fiecare om să fie pentru aproapele său şi într-un mod reciproc şcoală, carte şi învăţător,
• ca niciunde să nu lipsească şcolile comune, cărţile publice şi învăţătorii publici”.
Un instrument care presupune buna funcţionare a şcolii este, conform lui Komenský,
ordinea – în sensul larg al cuvântului. Este vorba de ordinea lucrurilor, a persoanelor, a
instrumentelor educaţiei (cărţile, spaţiul de desfăşurare a lecţiilor, timpul, munca, pauzele şi
vacanţele).
Relaţia profesor–elev
La Komenský întâlnim o imagine neaşteptat de modernă – pentru epoca în care a trăit –
despre relaţia reciprocă dintre profesor şi elev, cu referiri la capacitatea oamenilor de a învaţa
unii de la ceilalţi. Profesorul nu este aşadar doar profesor, ci în acelaşi timp şi elev al propriilor
săi elevi.
Conform lui Komenský, profesorii trebuie să fie oamenii cei mai aleşi, credincioşi,
cinstiţi, zeloşi, muncitori şi înţelepţi, pentru a fi capabili să îndeplinească până şi cele mai
complexe sarcini ale procesului de învăţământ. Ar trebui să cunoască particularităţile de vârstă
ale elevilor, pentru a putea hotărî asupra materiilor şi subiectelor cărora li se va acorda atenţia
la o anumită categorie de vârstă a elevilor. Cerinţele care trebuie îndeplinite de profesori sunt
cuprinse şi în scrierea “Leges scholae bene ordinate”. Aici se precizează că profesorii ar trebui
să fie independenţi, să fie un model elevilor lor şi să nu piardă nicio ocazie de a-i învaţa ceva
util. “Şi pentru a face toate aceste lucruri cu plăcere, profesorii trebuie să dea dovadă de
sentimente părinteşti faţă de elevii lor…”.

4
 De asemenea, autorul a subliniat că cei mai bine pregătiţi profesori ar trebui să predea în
primele clase, acolo unde se pun bazele viitoarei educaţii a fiecărui copil.
În Capitolul VII al operei sale de căpătâi el susţine ideea că “Formarea omului începe
cel mai bine – şi trebuie să înceapă – de la prima vârstă”. Compară condiţia omului cu cea a
plantei: omul şi pomul au o condiţie similară. Ca şi pomul, care are nevoie de condiţii pentru a
obţine fructe de calitate bună, la fel şi omul are nevoie să devină o fiinţă deşteaptă, inteligentă,
morală şi pioasă prin “altoire”. Formarea omului trebuie să înceapă de la prima vârstă pentru
ca nesiguranţa vieţii face necesară folosirea timpului prezent pentru a afla “graţia divină sau
pentru a o pierde pe vecie”. Este de reţinut optimismul cu care priveşte timpul dat vieţii
omului: “trebuie să ne grăbim pentru a nu fi surprinşi de moarte”. Atrage atenţia că formarea
trebuie să înceapă de timpuriu, pentru că viaţa nu trebuie petrecută numai în învăţare, ci prin
activitate, astfel că trebuie să deschidă simţurile omului spre contemplarea lucrurilor, pentru a
descoperi, cerceta, năzui, pentru a avea lucruri foarte utile de care să se ocupe. Pornind de la
afirmaţia lui Cicero: “Copiii asimilează foarte repede nenumărate lucruri” şi de la ideea că
lucrurile şi fiinţele sunt mai uşor de modelat când sunt fragede, consider pe drept cuvânt că
abilităţile manuale, ca şi pietatea, bunele deprinderi şi pietatea se formează tot de la cea mai
fragedă vârstă.
Pe deplin creştin, îmbrăţişează credinţa că pentru “ca omul să se poată pregăti
pentru omenie, Dumnezeu i-a dat anii tinereţii, în care el nu este apt pentru altceva decât
pentru formare.” Suntem de acord ca omul ste fiinta cu cea mai lunga copilarie. Celelalte
fiinte ajung la deplina dezvoltare in primii doi ani de viata, singur omul abia in al douazecelea
sau al treizecelea an. Ne convinge cu argumentele sale că Dumnezeu ne-a dat în mod deliberat
această durată de viaţă spre a asigura creşterii un spaţiu mai mare pentru exerciţii, făcându-ne
inapţi mai multă vreme pentru viaţa economică, socială şi politică, pentru a avea timp de
pregătire ca noi să devenim apţi pentru restul vieţii, ba chiar pentru veşnicie.
“Numai ceea ce omul a absorbit de la prima vârstă este solid şi persistent în el”, de
aceea ne recomandă că la prima tinereţe să se impună regulile adevăratei înţelepciuni. Ne
avertizează asupra pericolului ce ne paşte dacă nu-l înzestrăm pe om încă din leagăn cu regulile
salutare vieţii. Odată cu intrarea în acţiune a simţurilor, acestea pot duce la adevărate
monstruozităţi.
Concluzia este că oricine este preocupat de binele urmaşilor săi trebuie să se grăbească
să îngrijească pentru ca “răsadurile cerului” să fie sădite la timp, îngrijite şi conduse spre
propăşire.
Aceste idei călăuzite de creştinism sunt prezente şi în Capitolul XV “Principiile
prelungirii vieţii”. Optimismul de care aminteam este chiar mai prezent aici, unde ne aduce ca
exemple de viaţă împlinită într-un timp scurt pe Alexandru cel Mare, care a reuşit ca în cei 33
de ani de viaţă să devină un cultivat om de ştiinta, dar şi stăpânul lumii, pe care a cucerit-o
printr-o strategie demnă de admirat, dar şi pe Isus Hristos care a trăit doar 34 de ani, împlinind
opera de mântuire, dându-ne cel mai bun exemplu de împlinire a unui destin. Îl citează pe
Seneca “ Noi n-am primit o viaţă scurtă, dar noi o scurtăm. În privinţa aceasta, noi nu ducem
lipsă, dar o întrebuinţăm fără rost. Viaţa este suficient de lungă dacă ştii s-o foloseşti”. Prin
urmare nu trebuie să ne plângem de scurtimea vieţii. Viaţa e lungă cât e plină. Devine plină
când spiritual a dobândit stăpânirea de sine. Ne dă remedii pentru a ne păstra o viaţă sănătoasă.
În concluzie:
 De buna respectare a regulilor depinde păstrarea vieţii.

5
  O bună organizare a şcolilor trebuie să ţină cont de justa împărţire a muncii şi
repaosului, a ocupaţiilor şi a timpului liber, a vacanţelor.
 Timpul destinat lucrului să fie împărţit corect: “La mic adaugi puţin şi la puţin
puţintel. Astfel, în scurt timp, vei strânge o mare grămadă”: Ziua are 24 de ore.
Împărţim la 3 : 8 ore somnului, 8 ore nevoilor exterioare şi rămân 8 ore muncii
serioase, făcute cu plăcere şi fără plictiseală. Rezultă săptămânal 48 de ore de
muncă (o zi de odihnă totală), anual 2 495 ore. Putem calcula cât ar însemna
acest lucru în 10-20 de ani. Dacă am învăţa în fiecare zi câte ceva, s-ar dobândi
în aceşti ani un tezaur de erudiţie.
De aceea citează din nou din Seneca: “ Viaţa este suficient de lungă dacă vom ştii
cum s-o folosim – şi trebuie s-o folosim pentru realizarea celor mai importane
lucruri”.
Trebuie subliniată şi contribuţia deosebită a lui Comenius în privinţa metodei didactice.
În Capitolul al XVI-lea fixează “ Cerinţele generale ale predării şi învăţării, adică
ale predării şi învăţării în aşa fel încât efectul să fie sigur”.
I. Nu intreprinde nimic neoportun. Consideră că în şcoli se comite un dublu
păcat:
- nu se alege timpul potrivit pentru exersarea spiritelor;
- exerciţiile de mai tarziu nu sunt introduse astfel încât totul să progreseze
impecabil în succesiunea potrivită. De aici rezultă că formarea omului
trebuie începută din copilărie, orele de dimineaţa sunt cele mai potrivite
pentru studiu şi să se distribuie corect material de studiu pe vârste, pentru a
nu se depăşi capacitatea de înţelegere.
II. Materia înaintea formei. Abateri ale şcolii:
- nu se îngrijesc să existe instrumente, cărţi, tabele, modele, imagini;
- cărţile nu respectă această ordine naturală, material să preceadă formei:
limbile înaintea lucrurilor.
III. Materia să devină aptă spre a primi forma.
- vlăstarele nu sunt încredinţate total şcolilor
- vrem să le inoculam mai cu seamă lăstarul ştiinţei, înainte să le fi deşteptat
dragostea faţă de învăţătură la cei cărora natura nu le-a deşteptat-o;
- spiritual n-a fost eliberat de ocupaţii inutile şi adus la ordine
IV. Totul se formează distinct, nimic confuz. În şcoli a existat confuzie în
predarea mai multor obiecte deodată, material se schimbă, crezând zăpăceală.
Insistă pe ideea ca elevii să fie ocupaţi în acelaşi timp de un singur obiect de
studio.
V. Natura începe orice acţiune din interior. Păcătuiesc învăţătorii care vor să
izbutească formarea tineretului prin multa dictare şi memorizare, fără o
prealabilă lămurire a lor, iar când vor să explice nu cunosc modul cum să
inoculeze altoiul ştiinţei.
VI. Mai întâi ce e general. Este greşit să predai ştiinţele în detaliu înainte să se fi
dat o privire generală asupra tuturor cunoştinţelor.
VII. Totul gradat, nimic în salturi. Şcolile trebuie să împartă studiile în
succesiuni logice, să stabilească scopul şi mijloacele de realizare, ordinea de
urmat.

6
 VIII. Nimeni să nu înceteze până nu-şi termina lucrarea. Este o greşeală să nu
laşi copiii să termine şcoala. La fel de greşit este să începi ceva când nu s-a
lămurit ce se are în vedere.
IX. Contrariul trebuie evitat. Este greşit să le predăm elevilor controverse,
adică să le deşteptăm îndoiala.
Pentru aceste idei aduce argumente şi soluţii, multe dintre ele preluate şi de alţi autori,
rămase în didactica actuală, altele sunt încă nerespectate şi acest lucru este cu adevărat
o greşeala.
Deşi recunoştea că aptitudinile elevilor sunt diferite, Comenius credea că întreg
tineretul “poate fi educat şi instruit după aceeaşi metodă” pentru că toţi trebuie să fie conduşi
spre acelaşi scop – cultură, virtute, pietate – şi pentru că toţi au aceeaşi natură.
În Didactica magna Comenius distinge o metodă pentru ştiinţe, una pentru arte şi alta
pentru limbi. Metodele pentru predarea celor trei categorii de discipline erau : intuiţia şi
exerciţiul . Intuiţia era cerută mai ales pentru ştiinţe. Exerciţiul mai ales de arte. Intuiţia
împreună cu exerciţiul – pentru învăţarea limbilor. Preocupat să asigure introducerea ordinii în
întreaga activitate didactică, J.A.Comenius a pus bazele unui sistem de instruire cu un
randament mult superior celui existent până atunci.
Opera sa este amplă. J.Piaget îl consideră fondator al unei didactici progresiv
diferenţiate în funcţie de nivelurile dezvoltării copilului.
În Informatorul şcolii materne tratează pentru prima dată, problemele educaţiei în
familie a copilului de vârstă preşcolară. Şcoala maternă (cum numeşte educaţia în familie până
la patru ani) este considerată de el ca fiind factorul de bază pentru dezvoltarea omului.
În culegerea “Opera didactica omnia”, Komenský a introdus scrierea Informatórium
školy materskej [Cu privire la grădiniţă] , ca şi cum ar fi vrut să sublinieze că educaţia şcolara
este doar o etapă a formării continue, de-a lungul întregii vieţi, şi care este precedată de o altă
importantă etapă, aceea a educaţiei preşcolare, care ajută trecerea copilului spre etapa educaţiei
şcolare. În acelaşi timp, cuprinzând în această culegere şi alte scrieri, a sugerat legătura directă
dintre şcoala elementară şi scoala latină (medie), atrăgând atenţia asupra rolului lor în
pregătirea individului pentru viaţă şi pentru educaţia sa viitoare.
Multe dintre concepţiile pedagogice şi, în general, cele privitoare la societate ale lui
Komenský nu şi-au pierdut actualitatea şi pot fi un bun izvor de inspiraţie pentru eforturile de
îmbunătăţire a calităţii educaţiei.
Cules de PROF.ANDREEA MATEI

7
 PROGRAMUL VIZITEI DE STUDIU ÎN ANGLIA
20 – 24 ianuarie 2009

I. Marţi, 20 ianuarie 2009

Sosirea participanţilor.
Cazarea la Georgian Guest House.

II. Miercuri, 21 ianuarie 2009

Am vizitat Şcoala primară din Benhall St.Mary, unde am discutat despre

activităţile desfăşurate în fiecare ţară în cadrul proiectului ( serbări de
Crăciun, realizarea unor expoziţii cu desene ale copiilor legate tot de
Crăciun, trimiterea de felicitări cu ocazia Anului Nou, corespondenţa
elevilor pe MSN). Toţi participanţii au fost de acord că ultimul lucru nu
s-a desfăşurat satisfăcător şi fiecare a notat ziua şi orele la care elevii
ţării lor pot fi contactaţi de ceilalţi.

De asemenea, s-a discutat şi despre felul în care urmează să se realizeze

filmuleţul despre micul dejun. Copiii vor filma acasă la unul dintre
colegii lor cum pregătesc ei micul dejun şi vor spune în engleză ce fac şi
care sunt mâncărurile pe care le servesc. Apoi vor realiza o prezentare în
Power Point unde vor folosi imagini ale mâncărurilor servite şi
denumirea acestora în limba ţării respective.

Am vizitat şcoala, am discutat cu profesori şi elevi despre sistemul

educaţional din Marea Britanie.

A urmat vizita la Şcoala Primară din Saxmundham, am ascultat corul

şcolii şi am văzut clasele, biblioteca, laboratorul de informatică.

Am vizitat Liceul din Leiston unde ni s-a făcut o prezentare mai

amănunţită a sistemului educaţional englez (am aflat despre profesorii
asistenţi, despre lucrul pe grupe de elevi, transmiterea şi corectarea
temelor pe internet, accentul pus pe latura practică, o colaborare
fructuoasă a liceului cu marile companii din zone pentru pregătirea
viitorilor specialişti ai acestora). În sprijinul ideii celei din urmă am

8
 vizitat şi Centrul de abilităţi Halesworth unde veneau elevi din patru licee
din zonă pentru a se pregăti pentru următoarele meserii: zidar, instalator,
mecanic auto, zugrav, frizer, bucătar.

III. Joi, 22 ianuarie 2009

Am vizionat spectacolul de Crăciun susţinut de elevii şcolii Benhall

St.Mary. După terminarea spectacolului, aceştia, au pus întrebări
invitaţilor( ce culori are steagul României, Norvegiei, cum este vremea,
ce este diferit în sistemul de învăţământ, câţi elevi sunt în clase, pe ce
parte se circulă).

Am primit certificatele de participare.

A urmat vizita la Endeavour House (Consiliul local) din Ipswich. Am

avut o întâlnire cu Patricia O Brien (deţinătoarea portofoliului pentru
copii şi servicii pentru tineret) şi cu Rosalind Turner ( director la
departamentul de copii şi servicii pentru tineret). Ni s-a vorbit despre
atribuţiile acestora şi anume, preocuparea pentru detectarea cazurilor
copiilor cu probleme în familie şi ajutorarea acestora cu bani, sau în cazul
unor nereguli, aducerea copiilor în centre speciale de îngrijire. Mark
Tittle, director de comunicare, ne-a prezentat câteva informaţii legate de
istoricul şi rolul Endeavour House în Suffolk.

A urmat vizita la Clubul de Fotbal din Ipswich.

Ziua s-a încheiat cu vizionarea pantomimei „Cinderella”(Cenuşăreasa).

IV. Vineri, 23 ianuarie 2009

Am vizitat biserica Barrie Slater, oraşele Snape Maltings şi Aldeburgh.

Am vizitat Fabrica de Bere”Adnams”.

V. Sâmbătă, 24 ianuarie 2009

Întoarcerea participanţilor în ţările lor.

9
CONCLUZII

În urma vizitei în Anglia am observat mai multe diferenţe legate de sistemul

educaţional şi mentalitate.

Elevii sunt mai motivaţi datorită dotărilor şi modului de lucru. Lecţia se

desfaşoară sub forma unei discuţii libere cu întreaga clasă, timp de 50 de
minute şi apoi, pe grupe , se fixează noile cunoştinţe , timp de 15 minute.
Elevii au mai multă libertate de exprimare, mai mult timp pentru a-si
exprima opiniile, rolul profesorului, reducându-se la cel de coordonator al
activităţii din clasă.

Internetul nu este doar o cale de informare, ci şi un mijloc de comunicare

între profesor şi elev. Elevul poate transmite tema pe internet, profesorul o
corectează şi o notează.

Relaţia părinte-şcoală este mult mai strânsă, ea realizându-se prin

intermediul caietului elevului, în care sunt notate progresele şi dificultăţile
zilnice ale copilului. La rândul său, părintele apreciază modul în care
copilul îşi face temele acasă şi ce probleme a întâmpinat.

Autorităţile locale acordă un sprijin deosebit copiilor cu probleme în

familie, prin ajutoare băneşti sau prin integrarea lor în alte familii.
Este de remarcat modul în care autorităţile îi încurajează pe copii să
mănânce sănătos. Astfel, ei primesc , gratuit, fructe, iar cei care servesc
masa la cantina şcolii, primesc legume.

Preocuparea pentru protectia mediului a început deja să dea roade,

insistându-se tot mai mult pe reciclarea resuselor: apa de ploaie este folosită
la toalete, clădirile sunt dotate cu panouri solare pentru energie termică.

În concluzie , tendinţa învăţământului britanic este de a instrui elevii cu

scopul de crea o societate mai bună şi nu de a acumula un număr foarte mare
de cunoştinţe. Elevii sunt ajutaţi să înţeleagă aceste cunoştinţe şi să le înveţe
din plăcere (learning for its own sake).

PROF. GEORGETA DOBRE

PROF.VERONICA MĂNESCU

10
 Italia

Drapel Stemă Localizare

Imnul naţional: Fratelli d'Italia
Capitală: Roma
Limba oficială: Italiana, mai multe limbi sunt oficiale în diverse regiuni: germana şi
ladina în Tirolul de Sud, slovena în Friuli-Venezia Giulia şi franceza în Valle d'Aosta.
Sistem politic: Republică
Independenţă: Unificarea Italiei- 17 martie 1861
Suprafaţă: 301.230 km² (Locul 71);
Populaţie: 58.751.711 loc. (Locul 22)
P.I.B.: $1550 miliarde (Locul 8º)
Italia, oficial Republica Italiană (italiană Repubblica Italiana, numele scurt este
identic) este un stat suveran european, amplasat la Peninsula Italică şi câteva insule la
Marea Mediteraneană, cele mai importante fiind Sicilia şi Sardinia. Se învecinează cu
Franţa la nord-vest, Elveţia şi Austria la nord şi Slovenia la nord-est. De asemenea
înconjoară două enclave: San Marino şi Vatican şi are o exclavă numită Campione
d'Italia pe teritoriul elveţian. Capitala Italiei este Roma.
Italia a fost un loc de origine al multor culturi europene, precum etrusci şi romani,
şi al mişcarilor culturale moderne, cel mai notabil fiind Renaşterea. Roma este un sediu al
Bisericii Romano-Catolice şi a fost pentru o perioadă lungă un centru al civilizaţiei
occidentale.
Astăzi Italia este o republică democratică şi o ţară dezvoltată, ocupând a şaptea poziţie
conform PIB-ului, a opta conform indicelui calităţii vieţii şi a douăzecea conform
indicelui dezvoltării umane. Este un membru fundator al Uniunii Europene şi unul dintre
membri ai G8, OTAN-ului, Consiliului Europei, Uniunii Europei Occidentale

Geografie

Italia constă în principal dintr-o peninsulă (poreclă Stivale-cizma) care se extinde în

Marea Mediterană, unde împreună cu două mari insule, Sicilia şi Sardinia (Sardegna),
creează diferite compartimente ale mării: Marea Adriatică la nord-est, Marea Ionică la
sud-est, Marea Tireniană la sud-vest şi în final Marea Ligurică la nord-vest.
Munţii Apenini (Monti Appennini) din centrul peninsulei, merg spre est, unindu-se cu
Alpii, care apoi formează un arc, închizând Italia în nord. Aici se află şi o lagună

11
aluvionară mare, Laguna Pad-Veneţia, străbătută de Râul Pad şi de mulţi afluenţi ai săi,
care curg dinspre Alpi, Apenini şi Dolomiţi. Alte râuri cunoscute sunt Tibrul (Tevere),
Adige şi Arno.
Cel mai înalt vârf al Italiei este Mont Blanc (Monte Bianco) cu 4,807 m, dar Italia este
mai ales asociată cu doi faimoşi vulcani: acum adormitul Vezuviu (Vesuvio) în
apropriere de Napoli şi activul Etna în Sicilia
Demografie

Italia este în general o omogenitate lingvistică şi religoasă, totuşi, cultura sa,

economia sa şi politica sa sunt diverse. Italia are a cincea densitate a populaţiei europene
ca mărime, atingând 196 de oameni pe km². Grupurile minoritare sunt mici, cele mai mari
fiind cel vorbitor de limba germană în Tirolul de Sud (1991: 287.503 germani şi 116.914
italieni) şi cel de limba slovenă lângă Trieste.
Alte grupuri minoritare cu limbi oficiale parţiale sunt cele franceze în Valle
d'Aosta; cele sarde în Sardinia; cele ladine în Dolomiţi; şi cele friuliene în regiunea
Friuli-Veneţia Giulia, toate patru limbi romanice. În plus există alte câteva minorităţi
locale mici, ca şi cele vorbitoare de Limba occitană în sudul văii Piemontului; Limba
catalană în oraşele Alghero şi Sardinia; Limba albaneză în anumite sate din Calabria şi
Sicilia; şi de dialecte greceşti vechi în satele din Calabria.
Deşi Romano-Catolicismul este religia majoritară (85% din cetăţenii nou-născuţi
sunt în mod normal catolici) uramtă de religia protestantă şi cea iudaică, dar este
constatată şi o creştere a comunităţii musulmane imigrante.

PROF.LAURA IONIŢĂ

12
 Să cunoaştem – Spania

Este un Regat: Regatul Spaniei (Reino de Espana)

Este o ţară situată în S-V Europei, în Peninsula Iberică, membră a Uniunii
Europene din anul 1986. Capitala: Madrid . Suprafata: 504.782 km2. Populatia:
40.022.000 locuitori. Forma de guvernământ: Monarhie constituţională. Şeful
statului (rege) :Juan Carlos I. Limba oficială: Spaniola . Moneda: Euro de la 1
ianuarie 1999.
De Spania, ţin două arhipelage , situate, unul în Marea Mediterană-
Insulele Baleare şi celălalt în Oceanul Atlantic –Insulele Canare. De asemenea,
de Spania aparţin două mici teritorii din N-Africii (care includ oraşele autonome
Ceuta şi Melilla, precum şi enclava Llivia din Pirinei).

Istoric
Începând cu sec. IX î.Hr. , celţii, fenicienii , grecii şi cartaginezii au pătruns
în Peninsula Iberică. Din sec. II î.Hr. pătrund romanii, devenid provincia romană
Spania, unde s-a născut împăratul roman Traian 98-117, cuceritorul Daciei în
106. Este primul împărat roman născut într-o provincie romană.
În sec. V-provincia romană Spania, este cucerită de vizigoti, devenind
regatul barbar al vizigoţilor.
În 711-arabii (maurii) din N-Africii , islamici conduşi de Tarik, cuceresc
regatul vizigoţilor (Spania). Mai târziu se formează Califatul de Cordoba.
Spania modernă, a început să se formeze după Reconquista,
desfăşurată între sec. XI- XV , reprezentând lupta de eliberare de sub stăpânirea
arabă (maură).
Din 1479-apare Spania, prin unirea Aragonului cu Castilia, în urma
căsătoriei regelui Ferdinand de Aragon cu regina Isabella de Castilia. Ei au
reînceput şi desăvârşit Reconquista, prin cucerirea emiratului Granadei în 1492.
Tot în 1492-regii Spaniei au finanţat prima călătorie pe Oceanul Atlantic a lui
Cristofor Columb, spre “Lumea Nouă”(America).

13
 Între anii 1580-1640, Spania a stăpânit şi Portugalia, care din 1640 a
devenit un regat independent.
În sec. XVI-Spania a devenit cea mai puternică naţiune din Europa,
datorită bunăstării provenite din colonizarea spaniolă a Americii Centrale şi de
Sud , denumită America Latină.
Între 1936-1939 s-a desfăşurat Razboiul Civil Spaniol, încheiat prin
victoria forţelor naţionale a generalului Franco, care a condus Spania până în
1975.
După moartea dictatorului, generalul Franco în 1975, succesorul sau
desemnat personal, Prinţul Juan Carlos şi-a asumat titlurile de rege şi de
conducător al statului.
Regele Juan Carlos I a jucat un rol important în orientarea Spaniei spre
un stat democratic modern. Spania a aderat la N.A.T.O. în 1982 şi a devenit
membră a U.E. în 1986. Vechilor naţionalităţi islarice-Tara Bascilor, Catalonia şi
Galicia-li s-a dat o mare autonomie.
Politica

Spania- este o monarhie constituţională, cu o monarhie ereditară şi cu un

parlament bicameral – Cortes (Ansamblul Naţional).
Puterea executivă-reprezentată de Consiliul de Miniştrii condus de un
prim ministru, propus de monarh (rege) şi ales de către Cortes după alegerile
legislative.
Puterea legislativă-reprezentată de Cortesul bicameral: Congresul
Deputaţilor cu 350 de membrii aleşi prin vot universal, pe un timp de 4 ani şi un
Senat cu 259 de membrii aleşi tot pe 4 ani.
Spania este, în prezent, statul autonomiilor, format unitar, dar, de fapt,
funcţionând ca o federaţie de Comunităţi Autonomice, fiecare cu puteri şi legi
diferite.
Terorismul este o problemă în Spania de astăzi, de când E.T.A.
(Libertatea şi Pământul Basc) încearcă să câştige independenţa bască prin
mijloace violente, incluzând utilizarea bombelor şi a crimelor.
Spania este compusă din 17 comunităţi autonome: Andaluzia, Aragon,
Asturia, Insulele Baleare, Tara Bascilor, Insulele Canare, Cantabria, Catalonia,
Galicia, Madrid, Navara, Valencia etc.

PROF. ALEXANDRU ULESCU

14
 ESEU LIBER
Elemente de deontologie a evaluării în contextul creşterii actului
educaţional
Motto:”Iisus Christos a devenit maestru de neuitat, nu prin intermediul faptelor
supranaturale, ci pentru că a oferit minţii umane o abilitate
unică. Niciodată cineva atât de mare nu s-a făcut atât de mic, ca să-i facă mari pe cei
mici” (Augusto Cury)
PROFESORI BUNI- PROFESORI FASCINANŢI

Am recurs la model christic în preambulul acestui eseu din cel puţin dubla
consideraţie: lucrarea se cerea rezolvată şi se întâmplă într-o duminică dis-de –dimineaţă,
zi âand, de la o vreme, primul meu gând se îndreaptă cu pioşenie şi recunoştinţă către
Cel de Sus, (Ţuţea spunea că nu-i nimic grav dacă-L negi până la 30 de ani, dar după aceea,
este impardonabil) ; apoi , după părerea mea, nu există model de dascăl mai convingător ,
mai motivant prin: modestie, sinceritate, abilitate, altruism şi sacrificiu. Este marele
ÎNVĂŢĂTOR care a atins un obiectiv (accesibil şi nouă tuturor, realizabil cu uşurinţă)-de a fi
excelent în tot ceea ce face .Pentru aceasta este suficient să “concurăm” cu noi înşine şi să ne
autodepăşim printr-o atitudine constructivă care e capabilă să transforme cele mai cumplite
insuccese în noi prilejuri de căutări, tatonari spre realizări mai răsunătoare. Oare nu această

15
atitudine trebuie să o inoculăm şi să o cultivăm şi în cazul elevilor noştri, în marea majoritate
a clipelor când îi evaluăm ? Succesul-spunea cineva- e o călătorie şi nu o destinaţie.
EVALUĂM, mereu EVALUĂM: distanţe, ca să nu provocăm catastrofe la volan;
bugetul, ca să asigurăm bunăstare şi confort alor noştri; timpul, ca să terminăm…, sau să
începem…; oamenii în speranţa că îi vom face prieteni; viaţa, cariera la apropierea unor
implacabile momente etc. DE CE să nu ni se pară normal să EVALUĂM pe terenul edu-
caţiei? Ni s-a spus în introducerea motivţională a cursului de perfecţionare ce viza
competenţele de evaluare,că nu avem nicio ” patalama” la mănă care să ateste capacitatea
noastră de evaluatori…Indubitabil aşa este, dar, mă întreb, dacă medicii au, daca economiştii
au, dacă vânzătorii au, dacă…au, dacă…au.
Sper, ca după introducerea făcută nimeni, dintre cititorii prezentei disertaţii, nu va
ajunge la concluzii nihiliste, deoarece sigur s-ar îndepărta de esenţa intenţiilor mele. Nu neg
importanţa unui demers care te îmbogăţeşte, care te capacitează, care socializează şi te
provoacă, dar trebuie să declar că am simţit o realunecare către o teoretizare excesivă a
fenomenului de evaluare, când pe noi PRACTICAREA ei ne omoară.
Am încercat să tratez cu maximă seriozitate cele predate de colegele noastre
formatoare, cu înţelegere şi bunăvoinţă, dar în final am rămas nedumerită, ( deşi dornică)
dacă voi fi în stare să elaborez un portofoliu pe tema dată, satisfăcând exigenţe demne de
cercetare educaţională. Mă întreb , vom evalua mai bine de aici în colo? Să sperăm! Susţin cu
fermitate, însă, că cei care se vor apleca cu răbdarea necesară, cu metode verificate şi cu
intenţii luminoase asupra producţiilor elevilor săi, vor evalua în continuare cu spirit de
răspundere.
Aş fi fost interesată de experienţe de tipul: pe aceeaşi temă dată să alcătuim
instrumente de evaluare/bareme, folosind metode diferite, optimizându-le pe loc; să realizăm
corectarea/evaluarea unor lucrări după bareme existente, 5-10 profesori la o lucrare, iar apoi
să calculăm procente ale subiectivităţii, să stabilim stiluri de corectori, să aducem
îmbunătăţiri propriului stil…etc. Astfel, deontologic vorbind, s-ar fi practicat”ceea ce trebuie
respectat”pe parcursul tuturor evaluărilor practicate în educaţie, atât în evaluările interne, cât
şi în cele externe .

16
 EVALUAREA ŞCOLARĂ, indiferent de intenţii/ eficienţă, are un pronunţat caracter
moral (mai ales pentru dascăl), social (mai ales pentru familie) şi evident formativ (mai ales
pentru cei aflaţi în băncile şcolare).
Dintre aspectele deontologiei profesiei noastre în continuare m-aş opri asupra unor
aspecte ce ţin de:-angajamentul faţă de elevi;
-angajamentul faţă de profesiunea didactică, deoarece implică chintesenţa
raportului educat/ educator în procesul unei educaţii valide(implicit a unei evaluări obiective),
scutite /ferite de efectele subiectivismului cognitive, afectiv-motivaţional sau relaţional-
atitudinal.
Voit am evitat aspectele deontologice ce vizează relaţiile dintre cadrele didactice, deoarece
prin multitudinea situaţiilor experimentate, ar merita să constituie suportul unei alte disertaţii
similare care cu siguranţă ar depaşi spaţiul recomandat pentru prezentul portofoliu.
A EDUCA înseamnă a fi un artizan al personalităţii, un poet al inteligenţei,un
semănător de idei, un evaluator incoruptibil material sau spiritual, echidistant, ponderat, tole-
rant, dar ferm şi principial, căutator neobosit de mijloace prin care să ajungă la mintea, dar şi
sufletul discipolilor săi. Educatorul trebuie să fie aidoma unei cărţi deschise mereu spre nou,
disponibile oricui,să răspundă cu/la cele mai “întrebătoare răspunsuri” pentru a permite
creativitatea minţii stârnite de el însuşi. Iată un angajament faţă de elevi, pentru care merită să
“te înrolezi şi să pleci pe front”, iar alţii să plece frunţile. Puţine meserii” se pot lăuda” cu
asemenea potenţe aducătoare de satisfacţii (privind şi gândind pozitiv-atât de important, de
altfel în educaţie).
Voi trece în revistă câteva metode aplicate şi verificate de subsemnată pe parcursul
celor 28 de ani la catedră, demersuri cristalizate din dorinţa de a mă apropia, în toate fazele
actului educativ, de elev ,de a-i deveni o oglindă cât mai fidelă a propriei evoluţii în
domeniile: cognitiv, afectiv, atitudinal. Acţiunile mele evaluative au avut mereu în vedere o
măsurare eficientă - în realizarea căreia mă sprijin, de câte ori se poate, pe comunicarea cu
grupul, colectivul de elevi (împreună stabilim reguli la început de drum şi învăţăm să le
respectăm, evaluăm în grup compuneri, creaţii proprii şi, paradoxal elevii se dovedesc a fi cei
mai exigenţi evaluatori). Urmează un proces de analiză prin care pot/ putem emite judecăţi de
valoare asupra in/evoluţiei educatului, iar acesta de cele mai multe ori, poate emite păreri
inspirate cel puţin, asupra fenomenelor educative în care suntem implicaţi reciproc, cot la cot.

17
Oricare dintre elevii mei poate afla de unde a pornit şi unde trebuie să tindă să ajungă; sunt
dispusă să-l ajut să vadă drumul, să-i fiu sprijin empatic în procesul atât de complex al
devenirii. Evident, elevul tot de la partenerul său în educaţia proprie trebuie să-şi găsească
“busola”, adică răspunsul la întrebarea perpetuă :”unde mă aflu acum?”. La această întrebare
trebuie să dau un răspuns edificator, imparţial, nuanţat, credibil şi mai ales mobilizator.
Elevul va înţelege şi va acţiona în direcţia dorită de noi toţi,dacă va conştientiza la timp
încrederea investită, că se află în faţa unor exigenţe exterioare care în mare măsură trebuie să
devină interioare, că aşteptările externe nu sunt în conflict cu cele personale; iar dascălul va
realiza prin tact şi răbdare că acest drum nu e linear şi simplu, presupune stagnări, reluări,
urcuşuri, dar şi coborâşuri, involuţii sau salturi spectaculoase.
De două decenii, cel puţin, am elaborat pentru fiecare generaţie avută în”păstorit”un
catalog semioficial prin acordul elevilor mei, care îmi permitea să atest drumul parcurs de ei
cu toate sinusurile sale. Îmi permite să am evidenţa solicitărilor educative la care a răspuns
fiecare dintre ei, felul şi frecvenţa lor, dar şi performanţa la care au ajuns; depistez la timp şi
gestionez confortabil extremele în nivelul de pregătire, pot avea solicitări personalizate chiar
atunci când colectivul de elevi este numeros; găsesc prilej să contactez alte persoane în cazul
unor nevoi speciale (oportunitatea unor pregătiri speciale); pot confrunta rezultate ale
evaluărilor externe cu cele realizate în cadrul şcolii, chiar interdisciplinar.
În felul acesta, pot înregistra în catalogul oficial rezultatul a mai multor evaluări
“parţiale”, de tipuri diferite- , plaja de note reflectând mai fidel realitatea pregătirii , a
atitudinii faţă de obiectul limba şi literatura română. Susţin cu tăria pe care mi-o dă proba
verificării în timp a metodei, dar şi ecoul muncii mele în memoria foştilor mei învăţăcei,
deveniţi unii chiar dascăli, că efortul depus este răsplatit.
Modelul “catalogului minune” nu cred că este o invenţie proprie, dar modul de
îmbunătăţire, consecvenţa cu care l-am utilizat în notare şi în munca mea de “cercetare”
asupra generaţiilor, îmi aparţin. Anexa prezentului portofoliu conţine un model de filă de
“catolog”.
Mă grăbesc să atrag atenţia celor ce doresc să experimenteze folosirea lui, că numai
munca constantă şi conştiincios depusă va face acest instrument eficient şi util, lipsit de
formalism şi de ce nu o veritabilă barieră în calea subiectivismului în notare, care dacă nu se

18
poate elimina în totalitate, cu siguranţă poate fi diminuat semnificativ, fenomen dezirabil de
toţi cei implicaţi în actul evaluativ şi de ce nu educativ( în sensul mai larg).
Am fost întrebată adesea de colegii de breaslă- de ce mi-am impus ceva în plus în
lumea noastră plină, şi aşa, de cerinţe birocratice?! Justificarea a venit de la sine, când am
comparat, spre exemplu, MEDIILE pe ciclul gimnazial la obiectul limba si literatura română,
realizate de elevii unei clase terminale şi media notelor obţinute de aceştia la Tezele cu
subiect unic/Teste Naţionale. Am constatat că nu sunt fluctuaţii semnificative, deci s-a
confirmat că notarea internă pe baza plajelor de note este realistă, chiar dacă există un
coeficient, zic eu neglijabil, care avantajează uşor elevul , în momentul consemnării notelor (
cumulate) în actul oficial:catalogul. Acest aparent avantaj nu a fost semnificativ nici în
decizia mea de a nu “selecta “ clasele prin a lăsa repetenţi. Realmente prin urmărirea
elementului:ce ştie să facă elevul, nu ce nu ştie, conjugat cu depistarea şi cultivarea valorii
din educat (şi de multe surprize plăcute am avut parte!), am reuşit să evit insuccesul şcolar şi
la evaluările exigente, externe.
Nu e locul potrivit pentru statistici demonstrative, dar ele există şi pot atesta
onestitatea celor susţinute.
La toate cele afirmate până acum aş cuteza să mai adaug o singură observaţie: este de
datoria omului de la catedră (coborât de pe piedestal) să sondeze propria capacitate spre a
găsi cele mai potrivite căi/ metode să ajungă la o formă propice de organizare a cadrului şi a
activităţii de transmitere a cunoştinţelor, de comunicare permanentă şi autentică între actanţii
principali (refuz termenul poli) ai scenei educative. Aceasta înseamnă rezolvări practice ale
unor situaţii în chip creativ, găsirea acelor soluţii care face din dascăl un lider formal, dar
mai ales informal pentru elevii săi.
Evaluarea eficientă şi onestă, obiectivă şi formativă, rămâne un deziderat ; mereu la
îndemâna oricărui evaluator, dar atât de greu de atins, epuizantă,-va fi condiţionată şi de
acum în colo de diversitatea tehnicilor, formelor şi metodelor de evaluare implementate, de
îmbunătăţirea calităţii instrumentelor de evaluare, de feedback -ul prompt şi nu mai puţin
important, de informarea tuturor celor interesaţi asupra modului de evoluţie a elevului.
În finalul acestei expuneri, spre a fi în consens cu debutul ei, am să vă propun
un DECALOG deschis al dascălului”fascinant”(Augusto CURY), spre deliciu şi pentru a lua
aminte. Am renunţat la ghilimele, deoarece textul de mai jos nu e reproductiv, ci filtrat prin
sufletul unei cititoare creative (să-mi fie iertată această lipsă de modestie !)

19
1. Nu e de ajuns să fii profesor bun ( cu o bună pregatire academică), ci unul
fascinant, care caută să cunoască modul de funcţionare a minţii elevilor.
2. Profesorii fascinanţi transformă informaţia în cunoaştere şi cunoaşterea în
experienţa (de viaţă).
3. Profesorii fascinanţi transformă prin instrumente pedagogice, amfiteatrul
educaţional într-o oază, şi nu o sursă de stres.
4. Aveţi răbdare cu elevii voştri. În cei mai răi elevi există o lume care aşteaptă să
fie descoperită şi explorată .
5. Profesorii fascinanţi vorbesc cu ochii, cu un glas care exprimă emoţie ca să
stimuleze concentrarea elevilor. Educaţi emoţia !
6. Folosiţi memoria ca suport al creativităţii ! Măriţi numărul de oameni care
gândesc!
7. Un profesor bun e prezent în amintirea elevilor pe parcursul anilor de şcoală.
un profesor fascinant este un maestru de neuitat.
8. Stimulaţi inteligenţa elevilor voştri, învăţaţi-i să-şi înfrunte provocările, să nu se
teamă de eşec şi nu doar să aibă o cultură informativă.
9. « Încântaţi-vă clasa cu gesturi neaşteptate. Surprindeţi-vă elevii. Profesorii
fascinanţi sunt profesionişti revoluţionari. »
10. « ÎNVĂŢAŢI SĂ ATINGEŢI CU BLÂNDEŢE INIMA CELOR PE CARE ÎI
IUBIŢI. TREBUIE SĂ-I TREZIŢI LA VIAŢĂ pe copiii şi tinerii noştri. »

PROF. ELISABETA CHIVULESCU

20
 Shakespeare şi Eminescu sunt două embleme ale literaturii, două
personalităţi culturale care au influenţat, dincolo de perioadele în care au creat,
preoţi şi prozatori din cele mai diverse curente:neoromantici şi neoclasici,
simbolişti şi avangardişti.
S-au spus şi s-au scris nenumărate lucruri despre cei doi poeţi;critici
specializaţi le-au “disecat: poemele, încercând (dar nereuşind) să le epuizeze
toate semnificaţiile. Evident, nici abordarea de faţă nu va reuşi, dar nici măcar
nu-şi propune acest lucru. Ceea ce voi încerca este să punctez câteva din
temele vastei opere shakespeariene care îşi găsesc ecou în lirica eminesciană.
Pentru Eminescu, William Shakespeare a fost un model, pe care îl
numea nu “marele Will”, ci “marele brit”. E drept că geniul englezului l-a marcat
pe poetul nostru naţional, dar tematica poeziei eminesciene este filtrată prin
folclorul nostru.
Ca si Shakspeare, Eminescu a pendulat mereu între “a fi” şi “ a nu fi “.
“Ş-apoi… cine ştie de este mai bine
A fi sau a nu fi…dar ştie oricine
Că ceea ce nu este nu simte dureri,
Şi multe dureri-s puţine plăceri.

A fi?Nebunie şi tristă şi goală;

21
 Urechea te minte şi ochiul te-nşală;
Ce-un secol ne zice ceilalţi o deszic,
Decât un vis sarbăd, mai bine nimic.”
(“Mortua est!”)

Tema morţii este şi ea abordată de cei doi poeţi. La Shakespeare o

regăsim în “Sonete”, în “Hamlet” sau în “Romeo şi Julieta”. În ceea ce-l priveşte
pe poetul român, moartea e chiar un laitmotiv : fiinţe, lucruri, pietre, faună,
vegetaţie, toate i se supun (“Mai am un singur dor”, ”Ce te legeni…”,
”Luceafărul”). Dar toate “mor spre a se naşte”, aşadar dihotomia viaţă-moarte e
doar aparentă;
“Părând pe veci a răsări,
Din urmă moartea-l paşte,
Căci toţi se nasc spre a muri,
Şi mor spre a naşte.”

(“Luceafărul”)
În “Cărţile”, Eminescu îl invocă pe bardul englez (“Shakspeare! Adesea te
gândesc eu jale”) recunoscând el însuşi influenţa acestuia asupra întregii sale
opere:
“Căci tot ce ştii, de este rău sau bine,
-Destul ca simt-tot ţie-ţi mulţumesc,
Tu mi-ai deschis a ochilor lumine
M-ai învăţat ca lumea s-o citesc…”
Poetul român îl simte pe Shakspeare atât de aproape de sine, este
“prieten blând al sufletului meu:mărturisind chiar că îl iubeşte ca artist.
“De-aş fi trăit când tu trăiai, pe tine
Te-aş fi iubit atât cât te iubesc?”
Capacitatea extraordinară a lui W. Shakspeare de a etala metamorfozele
sufletului omenesc , înţelepciunea cugetărilor sale, perspectivele multiple,
vizionare, toate acestea îl determină pe Eminescu să-l compare pe cel dintâi’ cu
Dumnezeu:
“Ca Dumnezeu te-arăţi în mii de feţe.
Şi-nveţi ce-nimeni nu poate să te-nveţe”
Poetul român a sesizat imensa bogăţie a operei lui Shakspeare , valoarea
artistică deosebită a acestuia, astfel că îi resimte influenţa din plin în creaţiile
sale”.
“Izvorul plin al cânturilor tale
Îmi sare-n gând şi le repet mereu”.
Eminescu intuieşte chiar că, la un moment dat, ar putea fi comparat cu
poetul englez, motiv pentru care este foarte mândru. Îşi doreşte ca opera lui să
aibă profunzimea , intensitatea şi anvergura creaţiei shakspeariene , ca să poată
influenţa veacurile:
“Greşind cu tine chiar, iubesc greşala;
S-aduc cu tine mi-este toată fala.”

22
 Sunt numeroase elemente care impresionează în opera lui Shakspeare:
intrigile complicate, ţesute parcă de măiestria unui păianjen, şi răsturnările
spectaculoase de situaţie (“Furtuna”, ”A douasprezecea noapte”, ”Visul unei nopţi
de vară”) deşertăciunea condiţiei umane (“Regele Lear”, ”Hamlet”), iubirea curată
ce se finalizează tragic (“Romeo si Julieta”), dar şi dragostea distrusă de gelozie
(“Othello”), răul subuman, în “Macbeth”, suferinţa ca mod de a învăţa (“Henric al
VIII-lea), meditaţia asupra iubirii şi a morţii (“Sonete”).
Dimensiunea aproape cosmică a creaţiei shakspeariene a fost surprinsă de
numeroşi oameni de litere de-a lungul timpului. Astfel, în 1963, Al. Philippide
nota:
“Ce făceau credincioşii oracolelor cu Virgil (n.b. autorul “Eneidei”) pot face
credincioşii poeziei cu Shakspeare: să-l deschidă la întâmplare-nu însă ca să
facă preziceri, ci ca să afle poezie şi vorbe înţelepte şi adânci despre viaţă şi
oameni.În această privinţă, opera lui este un tezaur fără fund. Sunt trei secole de
când omenirea a tot cules din el şi nu numai că tezaurul nu a secat, dar e tot aşa
de bogat ca la început. Oricâtă apă ai scoate din ocean , tot ocean rămâne”.
Opera eminesciană şi cea a lui Shakspeare reprezintă pietre de hotar
pentru întreaga literatură universală;dacă n-ai fi existat , ar fi trebuit inventate.
PROF.LORETA DORI

23
 Dan Barbilian
(18.03.1895 – 11.08.1961)

„Ca şi în geometrie, înţeleg prin poezie o anumită

simbolicã pentru reprezentarea formelor posibile de
existenţã...Pentru mine poezia este o prelungire a geometriei,
aşa cã rãmânând poet, n-am pãrãsit niciodată domeniul
divin al geometriei „
( Viaţa literară, nr.37,1927)

Matematician şi poet român (sub pseudonimul Ion Barbu, numele bunicului său),
fiind greu de spus cine a fost mai mare, poetul sau matematicianul. Dan Barbilian s-a
născut la Câmpulung – Muscel, cursurile primare făcându-le la Câmpulung, Dămieneşti
(Roman) şi Stâlpeni (Muscel), iar liceul la Piteşti, Câmpulung şi Bucureşti.
În 1912, elev doar în clasa a VI-a, câştigă concursul din acel an la Gazeta
Matematică şi este remarcat de Gh.Ţiţeica pentru profunzimea şi creativitatea sa
matematică.
Sustine Bacalaureatul în 1914, se înscrie la Facultatea de Ştiinţe din
Bucureşti,obţinând licenţa în matematică în 1920.În anul următor este trimis de Gh.
Ţiţeica la studiu în Germania. Aici,aproape fără bani, se afundă în meditaţiile lui Gauss şi
Riemann fără a reuşi să-şi croiască un drum propriu în matematică. Se întoarce în ţară în
1924 fără a-şi fi luat doctoratul .
În 1929 susţine doctoratul la Bucureşti cu teza principală “Reprezentarea
canonică a adunării funcţiilor ipereliptice” şi cea secundară “Grupuri finite discontinue
”.Din 1932 începe sa iasă de sub influenţa lui Ţiţeica .
În 1934, a participat la un congres de matematică la Praga. Comunicarea de la
Praga a fost publicată, ca o scurtă notă de două pagini, în culegerea de documente a
conferinţei şi a fost urmată de o corespondenţă cu Wilhelm Blaschke, unul dintre cei mai

24
importanţi geometri ai momentului, care a fost la congresul de la Praga şi s-a arătat
interesat de ideile prezentate acolo de Barbilian.
În 1942 este numit profesor la catedra de algebră, disciplină căreia se consacră
până în 1957. În 1948 îi apare cursul de „ Algebră axiomatică ” .
În 1956 apare volumul „Teoria aritmetică a idealurilor ( în inele
necomutative)” premiat de Academie cu premiul „ Gh. Lazăr”. Din 1958 reia cercetările
de geometria „spaţiilor Barbilian” din anii 1934-1939.
În 1960 apare volumul „Grupuri cu operatori (Teoremele de descompunere a
algebrei )”.În 1961 , la 11 august se stinge din viaţă, parcă a oferi posterităţii dorinţa de
aplecare asupra operei sale. Mai apar: „ Opera matematică ”( vol. I şi II în 1967 , vol.III
în 1970) ; „Opera didactică” ( vol.I în 1968, vol.II în 1971 , vol.III în 1974) ; „Pagini
inedite” (1981); „Algebră” (1985) ; „Algebră axiomatică” (vol.I şi II în 1988).
Lucrarea din 1934 a ajuns din nou în atenţia americanilor după
1995.Contribuţia lui Dan Barbilian a fost de a analiza cât de generală e procedura de a
construi o distanţă şi de a stabili o teorie a spaţiilor metrice dotate cu această distanţă. În
lucrarea din 1934, el a definit o metrică în interiorul unei regiuni planare oarecare,
generalizând astfel ideea modelului Poincaré, care este definit doar în interiorul discului
unitate. Cu acea metrică, interiorul mulţimii devenea un model de geometrie
neeuclidiană. Barbilian, cu modestie, sugerează numele de metrici apolliniene pentru
ceea ce Blumenthal si Kelly propuseseră a fi numite „spaţii Barbilian“. Astfel, ideea din
1934 a dovedit o durabilitate remarcabilă. În 1981, P.J. Kelly a publicat la Springer-
Verlag un manual de geometrie neeuclidiană împreună cu G. Matthews (de la
Universitatea Statului California), volum care se încheie cu un capitol dedicat „spatiilor
Barbilian“. Dar asta nu e tot. Lucrarea din 1934 a revenit în ultimii ani în atenţia
cercetătorilor, în special după ce, în 1995, Alan F. Beardon (de la Universitatea
Cambridge) a reuşit o generalizare a ei (lucrarea a fost publicată în 1998).

Bassarab Nicolescu spunea : „ Poetul – matematician se va adresa astfel

conceptelor fundamentale ale ştiinţei pe care le va converti în stări poetice, transformând
definitul în indefinit pentru obţinerea unui nou adevăr, mai adânc, mai complet.”
Dan Barbilian spunea în „ Pagini de proză” ( 1968)
„Poarta prin care poţi aborda lumea greacă nu este obligatoriu Homer.
Geometria greacă e o poartă mai largădin care ochiul cuprinde un peisagiu auster, dar
esenţial.”
PROF.VIRGINIA ILINA

25
 Coasta Mării Negre se întinde pe o distanţă de 244 km/153 mile şi este
principala zonă turistică a României. Aici soarele străluceşte 10-11 ore pe zi,
media zilelor însorite este de 24-25 zile pe lună (în timpul verii), mareele sunt
practic inexistente, iar aerul este bine ionizat cu aerosoli marini. În partea de sud
a coastei, 72 km/45 mile de plajă cu nisip fin , de la rezervaţia naturală Delta
Dunării (unde vieţuiesc peste 300 specii de păsări), până la graniţa cu Bulgaria,
s-a dezvoltat o reţea de staţiuni ( care sunt printre puţinele staţiuni din Europa ce
se pot mândri cu soare pe tot timpul zilei) şi staţiuni balneo-climatice. Intensitatea
mare a radiaţiilor solare se spune că are efect stimulativ şi tămăduitor. Întregul
complex de nisip, aer, soare şi apă este foarte benefic, cu rezultate semnificative
în thalasoterapie.
Poarta către toate aceste staţiuni o reprezintă Constanţa. Cele mai mari
atracţii turistice sunt Cazinoul, Acvariul, Delfinariul şi Planetariul.
Clima este maritimă, de litoral; temperatura medie anuală 11°C (în lunile
iulie 22°C, iar în ianuarie 0°C), precipitaţiile sunt reduse.
Este o mare tipic orientală, în care temperatura păturilor de la suprafaţă
urmează evoluţia temperaturii apei, atingând în timpul verii 26°-28°C. Una dintre
cele mai importante caracteristici este nepoluarea şi lipsa faunei periculoase.
Vegetaţia şi flora: specii de plante care s-au adaptat la condiţiile climatice,
de umiditate redusă (tufe de păducei, migdali pitici alături de garofiţe, clopoţei
etc. Fauna este alcătuită din insecte (marele scarabe, .cărăbuşul pătat,
urechelniţa); reptile (broasca ţestoasă de uscat şi cea marină, şopârla verde),
mamifere (iepuri, dihorii, vulpi şi hârciogi) şi păsări (multe specii de pescăruşi).
Rezervaţii naturale

-Masivul Cheia- pe malul stâng al văii Casimeea-adăposteşte cca 565 de specii

rare de floră.
-Lacul Techirgiol-cel mai întins lac salin din România, cu o suprafaţă de 10,7
km²-popular cu o microfaună adaptată mediului salin alcatuită din bacterii, alge
verzi, crustacee.
-Reciful de la Topalu-între Cernavodă şi Hârşova – cu o suprafaţă de 8 ha.
Cuprinde un complex de calcare de vârstă jurasică a căror faună include corali,
resturi de viermi spongieri şi calcaroşi.
-Peşterile de la Gurile Dobrogei-în apropierea comunei Limanu-cuprinde peşterile
Limanu, Liliecilor, La Adam. Peştera Liliecilor are o lungime de 480 m. Aici s-au
descoperit peste 20 de specii de fosile.
PROF.CRISTINA OPREA

26
Stimaţi elevi,
Există momente în viaa unei instituii care se impun aproape
de la sine , în cazul cel mai fericit se identifică cu clipe de maximă
semnificaţie şi pentru colectivităţile umane în care trăim .
În spiritul reaşezarii semnelor personalitătilor culturii judeţene
acolo unde le este locul-în faţa şi cunoştinţa prahovenilor –şcolii
noastre i s-a dat numele lui “I.A.Bassarabescu”.
De aceea se cuvine să evocăm personalitatea acestuia în
zilele de 17-18 XII 2008 considerându-le ca “zilele
I.A.Bassarabescu”.
Începând din acest an şcolar , şcoala noastră are bibliotecar cu
normă întreagă ceea ce va face ca accesul la carte să fie pentru toţi
elevii ori de câte ori doresc şi au nevoie.
“Lectura”-spunea N.Iorga - joacă un rol mare în viaţa
copiilor , cu rol mai mare decât pentru vârstnici. Cartea citită în
copilărie rămâne prezentă în amintire aproape toată viaţa şi
influenţează asupra dezvoltării ulterioare a copiilor. Din cărţile
pe care le citesc, copiii îşi formează o anumită concepţie asupra
lumii şi-şi însuşesc anumite norme de conduită.
Lectura este o adevarată artă care trebuie deprinsă cu
răbdare şi metodă.
La stimularea elevilor pentru lectură ,, un aport important îl
are şi bibliotecarul, a cărui muncă este complementară cu cea
depusă de cadrele didactice obţinându-se astfel un sistem de vase
comunicante cu materia programata –CULTURA-.
În mod mai mult sau mai puţin sistematic, biblioteca îşi
propune “să descopere” cititorul, să-i informeze gustul pentru
lectura de calitate, să-l facă să gândească şi, nu în ultimul rand, să
creeze.
Pentru biblioteca şcolară, stimularea consumului literar şi cultural
nu este singura preocupare dincolo de lucrul strict cu cartea şi

27
cititorii, bibliotecarul din şcoală este un cadru didactic ce
acţionează în viaţa şcolii cu dăruire şi iniţiativă pentru formarea
completă a elevilor.
Biblioteca este locul sacru în care putem medita, unde ne putem
confrunta cu lectura, unde putem crea sub îndrumarea
bibliotecarului.
Rolul cărţii nu va dispare, ea este şi va rămâne principalul vehicul
cultural în pofida exploziei informaţionale pe care a stârnit-o
calculatorul.
Profesia de bibliotecar şcolar cere multă imobilitate,
originalitate creatoare, deoarece activităţile diverse din ştiinţa
informării trebuie rezolvate diferit în funcţie de condiţiile
specifice fiecărui loc.
Publicul şcolar care beneficiază de serviciile bibliotecii şcolare,
este mult mai delicat, de aceea serviciile biblioteconomice cer mai
multă responsabilitate, o pregătire specială pentru a câştiga
capacitatea de cuprindere a marelui întreg.
Bibliotecarul şcolar este atât cât vrea să fie, cât ştie să fie ,
plus capacitatea sa creativă . După opinia unor elevi “a trăi printre
cărti este lucrul este cel mai facinant din lume “
Cu toata expansiunea mijloacelor de comunicare în masă ,
cartea rămâne instrumentul de bază al accesului omului la cultură.
După cum spunea N.Iorga “cartea te face să strămuţi într-o lume de
mulţumire şi bucurie….cartea ţi-a dat o lumină care pe zi ce
mergeţi goneşte întunericul din suflet şi te ajută a te face mai tare
în toate privirile” .
A ceti o carte înseamnă a te împărtăşi cu dânsa, a găsi prin
ea sufletul, omul care a scris-o, a sta de vorbă cu el, a te lăsa
înrâurit cu dansul primind de la bunătatea lui lecţii de iertare , de
la ştiinţa lui lecţii de învăţătură…”

Bibliotecar
FLORENTINA MATEI

28
 COMITET REDACŢIONAL

COORDONATOR:PROF. ANDREEA MATEI

COMITET REDACŢIONAL:
PROF. ELISABETA
CHIVULESCU
PROF. ANDREEA MATEI
PROF. ALEXANDRU ULESCU
PROF. LAURA IONIŢĂ
PROF. LORETA DORI
PROF. GEORGETA DOBRE
PROF. VERONICA MĂNESCU
PROF. CRISTINA OPREA
PROF. VIRGINIA ILINA
BIBLIOTECAR FLORENTINA
MATEI

29
CUPRINS
Didactica magna…………………………………………..p.1
Programul vizitei în Anglia………………………………p.8
Italia……………………………………………………….p.11
Să cunoaştem Spania……………………………………..p.13
Eseu liber………………………………………………….p.15
Doi poeţi cu stea în frunte………………………………..p.21
Dan Barbilian……………………………………………..p.24
Marea Neagră…………………………………………….p.26
Invitaţie la lectură………………………………………..p.27
Cuprins……………………………………………………p.30

30