Conceptul de firmă în economia de piaţă şi antreprenoriatul

Într-o economie de piaţă, firmele au rol decisiv deoarece dezvoltarea şi puterea economică a
unei ţări depinde de existenţa unor firme puternice, performante şi competitive. În aceste condiţii
rolul firmelor în general şi al firmelor mici şi mijlocii este deosebit de important. Firmele
reprezintă o reuniune de persoane, care acţionează în mod organizat după anumite reguli în mod
clar stabilite şi după cerinţe de ordin juridic, economic şi tehnologic, acţiunile persoanelor fiind
îndreptate în scopul realizării de profit. În funcţie de natura proprietăţii, firmele se clasifică în:

- firme publice, care au ca şi caracteristică esenţială faptul că întregul patrimoniu al lor

aparţine statului (ex.: poşta, transporturile feroviare, electricitatea, etc.);
- firme private, care se caracterizează prin faptul că patrimoniul lor aparţine unei persoane
fizice sau mai multor persoane, iar apariţia lor s-a datorat unor întreprinzători.

Ca obiect de activitate, firmele acoperă toată gama nevoilor din societate, mergând de la cele
economice şi până la cele sociale, cu condiţia ca în urma activităţilor desfăşurate de firmă să
rezulte profit. Există şi organizaţii care nu au scop lucrativ, sau de obţinere de profit. Acestea
sunt diferite organizaţii publice, fundaţii, asociaţii profesionale, sindicate, etc. Firmele, în
decursul activităţii lor îşi creează, fiecare, o cultură de management proprie. Această cultură
poartă amprenta managerilor din firmă, a tradiţiilor şi a evenimentelor petrecute în firmă în
decursul timpului. Cultura managerială a firmei se caracterizează prin:
⇒ stilul de management adoptat; modul de organizare a activităţilor pentru realizarea
produselor şi a serviciilor,
⇒ comportamentul etic al personalului;
⇒ riscurile pe care le acceptă societatea în domeniul relaţiilor de afaceri pe care le
desfăşoară;
⇒ gradul de implicare în competiţiile în care este angrenată societatea;
⇒ atitudinea pe care o are firma faţă de clienţi, furnizori, grupurile din afară şi salariaţi;
⇒ imaginile pe care le afişează firma şi modul în care îşi promovează aceste imagini.
În prezent societăţile comerciale îşi orientează cultura managerială către realizarea de
performanţă, satisfacerea nevoilor clienţilor (tinzând către încântarea clienţilor prin calitatea
produselor şi serviciilor oferite) şi satisfacerea motivaţională a salariaţilor. Toate acestea se
realizează în cadrul conceptului de dezvoltare durabilă, dezvoltarea durabilă fiind una din
preocupările de bază ale managerilor.

Formele și tipologia antreprenoriatului

Cele mai frecvente forme de antreprenoriat sau muncǎ pe cont propriu sunt: formele de
activitate comercialǎ cu licențǎ sau forma companiilor comerciale. Principala diferențǎ între cele
douǎ forme este cǎ un comerciant (persoanǎ fizicǎ) face afaceri pe cont propriu și are nevoie de
autorizație comercialǎ, în timp ce o companie (persoanǎ juridicǎ) face afaceri în contul
companiei, adicǎ pentru toți patronii sǎi. În acest caz va fi nevoie de autorizația comercialǎ a
fondatorilor și de un contract legal încheiat între aceștia.

Activitǎți cu autorizație comercialǎ

 O activitate cu autorizație comercialǎ este cea mai simplǎ modalitate de a începe o
afacere. Trebuie solicitatǎ o autorizție comercialǎ care sǎ confere dreptul de a face afaceri într-un
anumit domeniu. Existǎ diferite cerințe pentru fiecare tip de activitate comercialǎ (toate necesitǎ
probitate):
a. Comerț liber - nu este necesarǎ o calificare specificǎ, ci numai un extras de cazier
judiciar (aceste activitǎți includ, de exemplu, activitatea obișnuitǎ de vânzare sau
activitǎți intermediare diverse).
b. Activitǎți meșteșugǎrești: este necesarǎ ucenicia sau alte cursuri specifice de
învǎțǎmânt și pregǎtire profesionalǎ sau 6 ani de experiențǎ în activitǎțile sau ocupațiile
respective (exemplu: tâmplaria, fierǎria, activitǎțile mecanice, zidǎria, tinichigeria,
serviciile cosmetice).
c. Activitǎți reglementate: pe lânga calificǎrile adecvate existǎ cerințe suplimentare
definite în diverse regulamente (exemplu: contabilitatea, montajul, repararea și controlul
aparatelor electrice, producția chimicǎ, opticǎ, serviciile de masaj, consilierea psihologicǎ
etc.).
Tipurile de activitǎți enumerate mai sus se numesc activitǎți înregistrate. Solicitantul care
îndeplinește cerințele specifice depune documentele relevante la registrul comerțului,
care elibereazǎ licența comercialǎ.
d. Concesionǎri: pentru acestea sunt definite cerințe (inclusiv calificǎri) prin legi și
regulamente.

În plus, pe lânga înmatriculare, solicitarea necesitǎ aprobarea din partea unei anume
autoritǎți administrative de stat (exemplu: pentru schimbul valutar Banca Naționalǎ). În cazul în
care aprobarea este acordatǎ, solicitantul primește, pe lângǎ licența comercialǎ, așa-numita
concesionare. Printre exemplele de concesionari se numǎrǎ: producția, repararea, vânzarea și
utilizarea de arme, furnizarea de servicii de comunicații, servicii de taximetrie etc.

Antreprenoriatul în forma întreprinderilor comerciale.

În cazul în care costurile de începere a afacerii sunt mari, există posibilitatea ca mai
mulțe persoane să înființeze o societate comercialǎ.
Tipurile de astfel de societǎți sunt reglementate prin [Legea nr. 31 din 16/11/90
http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=7840] privind societǎțile comerciale.
Conform acestui articol de lege societǎțile comerciale se pot constitui în una din urmǎtoarele
forme: societate în nume colectiv, societate în comanditǎ simplǎ, societate în comanditǎ pe
acțiuni, societate pe acțiuni, societate cu rǎspundere limitatǎ. De prezenta lege pot beneficia:
întreprinderile mici și mijlocii cu capital integral privat, care au maxim 250 de angajați și nu
dețin mai mult de 25% din capitalul social.
Cea mai frecventǎ formǎ de societate comercialǎ întâlnitǎ este societatea cu rǎspundere
limitatǎ (SRL). Fiecare partener este obligat sǎ facǎ o depunere de capital de bazǎ, din care vor
putea fi plǎtite datoriile sau alte angajamente financiare în cazul lichidǎrii societǎții. Acesta este
motivul pentru care rǎspunderea este limitatǎ: societatea este rǎspunzǎtoare numai în limita
capitalului de bazǎ. Partenerii încheie contractul de parteneriat care menționeazǎ, printre altele,
suma investitǎ de cǎtre fiecare partener și modul în care se va face distribuirea profitului comun.
O asemenea societate cu rǎspundere limitatǎ poate fi de asemenea înființatǎ de cǎtre un
singur partener.
Tipologia formelor mediului antreprenorial.
 Tabloul economiei contemporane prezintǎ o mare diversitate de întreprinderi și structuri
ale acestora, cu dimensiuni, roluri și caracteristici mult diferite; se regǎsesc, simultan, în lume:
- întreprinderi specifice unor moduri de producție precapitaliste și formule ale viitorului; -
întreprinderi care nu au salariați, fiind o altǎ formulǎ organizatoricǎ și juridicǎ a locului de
muncǎ și întreprinderi cu sute de mii de salariați; - întreprinderi care nu au sediu distinct de
locuința patronului și întreprinderi care au sedii cu multe nivele în marile metropole; -
întreprinderi care folosesc tehnologii primitive și cele în care roboții industriali înlocuiesc în
mare mǎsurǎ munca oamenilor.

Cele mai cunoscute criterii de clasificare a întreprinderilor sunt urmǎtoarele:

a. Dupǎ ampreta unui mod de producție se disting: - întreprinderi de tip precapitalist

(exploatǎri agricole tradiționale, activitatea meșteșugarilor independenți); - întreprinderi
de tip capitalist (ex: societatea pe acțiuni); - întreprinderi de tip precapitalist (ex:
cooperativele).
b. Dupǎ forma de proprietate se diferen țiazǎ: - întreprinderile aflate în proprietate
privatǎ; - întreprinderile proprietate de stat (sau publicǎ); - întreprinderile în proprietate
de grup cooperatist; - întreprinderile cu un regim combinat al proprietǎții.
c. Dupǎ natura juridicǎ, legisla ția țǎrilor cu economie de piațǎ reglementeazǎ
urmǎtoarele: - întreprinderi individuale; - societǎți comerciale: de persoane și de
capitaluri.
d. Dupǎ mǎrime (estimatǎ dupǎ numǎrul de personal, cifra de afaceri, capitalul social): -
întreprinderi mici; - întreprinderi mijlocii; - întreprinderi mari.
e. Dupǎ gradul de specializare (diversitatea activitǎ ților): - întreprinderi strict
specializate (pe un produs sau pe o anumitǎ tehnologie); - întreprinderi specializate
(câteva produse sau tehnologii înrudite); - întreprinderi generale (nespecializate) cu
obiect larg de activitate în mai multe ramuri.
f. Dupǎ obiectul de activitate (activitǎțile realizate, dupǎ clasificarea uzualǎ oficialǎ): -
întreprinderi de producție; - întreprinderi de comerț; - întreprinderi de servicii.
g. Dupǎ sectorul economic în care poate fi încadratǎ întreprinderea: - întreprinderi din
sectorul primar (agriculturǎ, pescuit, exploatare forestierǎ, industrie extractivǎ); -
întreprinderi din sectorul secundar (industrie prelucrǎtoare); - întreprinderi din sectorul
terțiar (distribuție, bǎnci, asigurǎri, transport, formare profesionalǎ, servicii pentru
populație.
h. Dupǎ natrua tehnologiei și seria de fabricație: - întreprinderi care realizeazǎ unicate și
serii mici; - întreprinderi care produc în serii mari și foarte mari.
i. Dupǎ aria de activitate: - întreprinderi cu arie activitate localǎ (un oraș sau o zonǎ din
acesta, un sat); - întreprinderi cu arie activitate regionalǎ (o parte din țarǎ, mai multe
județe); - întreprinderi cu arie de activitate naționalǎ; - întreprinderi cu arie de activitate
transnaționalǎ sau mondialǎ.
Reglementări privind societăţile comerciale şi organizaţiile neguvernamentale

În cazul în care:
 Doriţi să porniţi o afacere sau deja derulaţi o afacere şi doriţi să o dezvoltaţi?
 Doriţi să fiţi unic întreprinzător sau să vă asociaţi cu alte persoane?
 Vreţi să verificaţi dacă aveţi calificarea necesară pentru activitatea firmei?
 Doriţi să vă protejaţi bunurile personale de creditorii afacerii?
 Vreţi să ştiţi să întocmiţi un contract de societate şi un statut?
 Vreţi să cunoasteţi cum se constituie şi cât costă diferite modalităţi de organizare
a afacerii?
Va trebui să citiţi cele ce urmează.

În scopul realizării de bunuri sau servicii, printr-un efort comun, în zilele noastre o bună
parte a membrilor societăţilor umane sunt organizaţi în diverse forme de asocieri sau
parteneriate. Nu trebuie să omitem faptul că, totuşi scopul final al pornirii unei afaceri este
obţinerea unui profit, fără de care ea nu va putea să supravieţuiască. Aceasta este răsplata
materială, pe lângă cele de ordin moral şi profesional. Există însă şi alte obiective care se nasc
din grija reală a fondatorilor faţă de nevoile comunităţii, cum ar fi efectuarea de acţiuni
caritabile, culturale, sportive etc., iniţierea lor presupune înfiinţarea unor forme diferite de
organizaţii, numite organizaţii nonprofit.
Odată cu iniţierea unei afaceri apar şi problemele, există riscuri, dacă reuşeşti trezeşti
invidia celorlalţi, dacă nu reuşeşti ţi-ai risipit capitalul pus în joc şi ţi-ai pierdut încrederea în
tine. Dacă peste invidia celor din jur, în cazul reuşitei, putem trece mai uşor, pentru evitarea
riscului nereuşitei trebuie să vedem care sunt cauzele acesteia.
Pentru a identifica exact care este locul întreprinderii private într-o economie de piaţă,
care sunt caracteristicile şi formele ei vom face o scurtă trecere în revistă a formelor de
organizare a întreprinderilor.

Categoriile de societăţi comerciale, organizaţii neguvernamentale şi caracteristicile lor

Întreprinderea ca entitate organizatorică producătoare de bunuri şi servicii
 Se situează în prim planul activităţii economice, fiind producătoare de bunuri
sau servicii destinate vânzării.
 Pornind de la premisa că o întreprindere performantă, dinamică şi inovativă
influenţează pozitiv atât mediul său intern, cât şi pe cel extern, aceasta va
determina existenţa unei economii moderne şi eficiente.
 Ca element de bază al economiei, întreprinderea trebuie să respecte condiţiile
impuse de mediul său extern, fie ele de natură socio-culturală, economică,
politică sau juridică.
Din punct de vedere juridic
 Întreprinderile se diferenţiază în funcţie de forma de proprietate şi
autonomia managerială de care dispun în:
 întreprinderi publice;
 întreprinderi private;
 întreprinderi mixte.
 Întreprinderile publice
 Capitalul şi puterea de decizie aparţine în totalitate statului sau
administraţiilor locale.
 În economiile de piaţă ele se bucură de o autonomie pronunţată, chiar dacă
statul este proprietarul lor.
 Nivelul de centralizare a deciziilor şi birocratizarea este mai mare decât la
întreprinderile private.
 La noi, întreprinderile publice îmbracă forma regiilor autonome 1, companiilor
naţionale, societăţilor naţionale, societăţilor comerciale de stat.
Întreprinderile private
 Patrimoniul aparţine unei persoane sau grup de persoane, care administrează
şi conduc activitatea în mod independent.
 Capitalul şi riscurile asumate aparţin în totalitate proprietarilor.
 Ele îmbraca forma întreprinderilor individuale2 sau societare3.
Întreprinderile mixte
 Capitalul şi forma de organizare sunt diferite, deţin atât capital străin cât şi
autohton, fiind create de parteneri din ţări diferite , sau
 Forma de proprietate asupra patrimoniului este diferită, dispun atât de capital
de stat cât şi privat, fiind creeate de parteneri din aceeaşi ţară.
Ca forme concrete întâlnim: concesiunea şi societăţile în proprietate mixtă.
Din punct de vedere al apartenenţei naţionale:
Întreprinderile naţionale şi Întreprinderile multinaţionale
 Capitalul acestor întreprinderi se află în întregime pe teritoriul unui singur
stat.
 Au unităţi, filiale care îşi desfăşoară activitatea cel puţin în două ţări
diferite.
 Au un management diferit faţă de firmele naţionale datorită mediului
ambiant în care acţionează, cel puţin mediul altei ţări, dar şi mediul
internaţional.

Potrivit legislaţiei actuale din România un întreprinzător poate opta pentru una din
următoarele forme de organizare a afacerii: Persoană fizică autorizată; Asociaţie familială;
Organizaţii neguvernamentale: asociaţii, fundaţii, federaţii; Societate comercială; Filiale;
Sucursale; Puncte de lucru; Şi altele.

1
Regii autonome Legea nr. 15 din 7 august 1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii
autonome şi societăţi comerciale (M. Of. nr. 98 din 8 august 1990)
2
Comercianţi persoane fizice Decretul – Lege nr. 54 din 5 februarie 1990 privind organizarea şi desfăşurarea unor
activităţi economice pe baza liberei iniţiative, cu modificările şi completările ulterioare (M. Of. nr. 20 din 6 februarie
1990)
3
Societăţi comerciale Legea nr. 31 din 16 noiembrie 1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare (M. Of. nr. 33 din 29 ianuarie 1998), Organizaţii cooperatiste Decret-Lege
nr. 66 din 8 februarie 1990 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei meşteşugareşti, cu modificările şi
completările ulterioare (M. Of. nr. 23 din 9 februarie 1990), Legea nr. 109 din 10 octombrie 1996 privind
organizarea şi funcţionarea cooperaţiei de consum şi a cooperaţiei de credit (M. Of. nr. 252 din 18 octombrie 1996),
Ordonanţa de urgenţă nr. 97 din 29 iunie 2000 privind organizaţiile cooperatiste de credit (M. Of. nr. 330 din 14 iulie
2000).
 Persoana fizică autorizată
 Patrimoniul aparţine unei singure persoane, care foloseşte direct factorii de
producţie, care conduce şi execută direct activitatea.
 Poate fi autorizată să desfăşoare o activitate independentă de comerţ, să
presteze servicii sau să practice o meserie în baza decretului-lege nr.
54/1990 (meşteşugari, ţărani, prestatori de servicii).
 Poate fi autorizată să exercite o profesie liberală de medic, avocat, notar,
expert contabil, contabil autorizat, consultant de plasament în valori
imobiliare, arhitect sau alte profesii asemănătoare, desfăşurate în mod
independent.
 Nu are personalitate juridică.
Asociaţia familială
 Patrimoniul aparţine membrilor unei familii cu gospodarie comună, care
sunt fie numai proprietari sau sunt atât proprietari cât şi lucrători .
 Nu are personalitate juridică.
Asociaţii fundaţii, federatii
 Desfăşoară activităţi de interes general, în interesul unor colectivităţi
locale sau în interesul propriu al membrilor.
 Persoane juridice fără scop patrimonial.
 Asociaţia - se constiuie de către trei sau mai multe persoane care pun în
comun şi fără drept de restituire contribuţia materială, cunoştinţele sau
aportul lor în muncă.
 Fundaţia - se constiuie de către una sau mai multe persoane care pun în
comun şi fără drept de restituire contribuţia materială, în bunuri sau
natură, a căror valoare totală să fie de cel puţin 100 de ori salariul minim
brut pe economie, la data constituirii fundaţiei.
 Federaţia – se constituie prin gruparea a două sau mai multe asociaţii sau
fundaţii. Au personalitate juridică proprie.
Cooperativa
 Dreptul de proprietate asupra patrimoniului aparţine mai multor persoane,
care prin actul de constituire devin sub anumite forme şi coparticipanţi la
conducerea sa.
 Se constituie de către mai multe persoane particulare care au mai multe
interese comune.
 Drepturile fiecărui membru asociat la gestiune sunt egale, iar profitul se
împarte doar între aceştia, proporţional cu participarea lor la activităţi şi nu
în funcţie de aportul la capital.
 Putem întâlni în funcţie de obiectul de activitate: cooperative de consum,
de producţie, de desfacere sau de credit.
Societatea comercială
 Se constituie ca persoana juridică, conform Legii nr. 31/1990 4 republicate,
prin asociere între două sau mai multe persoane fizice sau juridice, pentru
a efectua acte de comerţ.

4
Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, republicata in temeiul Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.
32/1997, aprobata si modificata prin Legea nr. 195/1997 si publicata in M. Of. nr. 33 din 29 ianuarie 1998
  Dobândeşte personalitate juridică de la data înregistrării în registrul
comerţului.
 Societăţile comerciale se pot constitui în una din următoarele forme juridice:
 societate în nume colectiv (SNC);
 societate în comandită simplă (SCS);
 societate pe acţiuni (SA);
 societate în comandită pe acţiuni (SCA);
 societate cu răspundere limitată (SRL).
Filialele:
 Sunt entităţi cu personalitate juridică.
 Se înfiinţează într-una din formele de societate enumerate mai sus.
 Vor avea regimul juridic al formei de societate în care s-au constituit.
Sediile secundare :
 societate comercială poate să deschidă în aceeaşi localitate cu sediul principal
sau în alte localităţi, dezmembrăminte sub diferite forme: sucursale, depozite,
magazine, agenţii etc.

Cele cinci forme de societăţi comerciale amintite mai sus se grupează în societăţi de
persoane (SNC, SCS), de capital (SCA, SA) şi societăţi de persoane şi capital (SRL).
Societatea în nume colectiv
 Se întemeiază pe încrederea reciprocă a asociaţilor, de obicei membrii ai
aceleiaşi familii.
 Primează în acest tip de societate elementul personal şi nu capitalul adus de
asociaţi.
Avantajul acestei forme de societate este că legea nu prevede condiţii
restrictive cu privire la numărul de membrii şi la mărimea capitalului social. Aceasta
putându-se constitui şi cu doi membrii şi un capital social minim posibil
Societatea în comandită simplă
 Reuneşte două categorii de asociaţi: asociaţii comanditaţi şi comanditari.
Comanditaţii – asociaţii care răspund nelimitat şi solidar pentru obligaţiile societăţii şi
sunt elementul activ al societăţii, ei dispun de administrarea societăţii, desfăşoară activităţi
comerciale, prestează munca.
Comanditarii – asociaţii care răspund numai în limita aportului lor la capitalul social,
nu participă la conducerea societăţii şi nu intervin în relaţiile cu terţii.
 Nu există condiţii restrictive cu privire la mărimea capitalului social şi la
numărul de asociaţi.
Societatea în comandită pe acţiuni
 La acest tip de societate întâlnim, de asemenea, cele două categorii de
asociaţi: asociaţii comanditaţi şi comanditari, cu aceleaşi atribuţii, drepturi şi
obligaţii ca şi în cazul societăţii în comandită simplă.
 Sunt stabilite prin lege condiţii restrictive cu privire la mărimea capitalului
social, care nu poate fi mai mic de 25 milioane şi la numărul de asociaţi, care
nu poate fi mai mic de 5 persoane.
 Capitalul social este divizat în acţiuni.
 Ca şi mod de constituire, funcţionare, dizolvare şi lichidare, societatea în
comandită pe acţiuni seamănă cu societatea pe acţiuni.
Societatea pe acţiuni
 Este forma tipică a societăţilor de capital.
 Acţionarii sunt cei care constituie societatea şi sunt obligaţi numai la vărsarea
aportului ce reprezintă acţiunile lor.
 Obligaţiile sociale sunt garantate doar cu patrimoniul social.
 Acţionarii nu sunt consideraţi comercianţi, ei nu au faţă de terţi nici o
răspundere.
 Legea a stabilit la fel ca şi la societatea în comandită pe acţiuni, condiţii
restrictive cu privire la mărimea capitalului social, care nu poate fi mai mic de
25 milioane şi la numărul de asociaţi, care nu poate fi mai mic de 5 persoane.
 Este cea mai întâlnită formă pentru societăţile mari, fiind destinată
întreprinzătorilor care au nevie de capitaluri mari pentru derularea afacerii,
capitaluri, pe care averea unor persoane, limitate ca număr, nu le poate pune la
dispoziţie.
 De cele mai multe ori utilizează economiile publicului larg, pe care le
absoarbe prin cumpărarea de acţiuni de către acesta. Astfel, un individ oricât
de neînsemnată ar fi forţa sa economică are ocazia să participe la viaţa
comercială.
 Întreaga putere aparţine AGA, în cadrul acesteia fiecare acţionar deţine o
putere proporţională cu numărul de acţiuni proprii.
 Acţionarii mari sunt şi cei care decid asupra modului în care acţionează şi e
condusă firma.

Societatea cu răspundere limitată

 Este o societate de persoane şi capital.
 Obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social, iar răspunderea
asociaţilor este limitată la mărimea aportului fiecăruia la capitalul social.
 Se observă că acest tip de societate combină trăsăturile societăţii în nume
colectiv cu cele ale societăţii pe acţiuni.
 Legea a stabilit cu privire la înfiinţarea de SRL condiţii referitoare la mărimea
capitalului social, care nu poate fi mai mic de 2 milioane şi la numărul de
asociaţi, care nu poate fi mai mare de 50 persoane.
Poate fi constituită şi de un singur asociat.
 Tabel comparativ pentru orientarea deciziei privind forma de organizare a afacerii

Criterii PF SNC SA SRL

AF SCS SCA
Numărul persoane o persoană minimum 2 minimum 5 2 – 50 asociaţi
sau sau
membrii unei o persoană – SRL
familii cu unic asociat
Capitalul minim, - - 25 milioane lei 2 milioane lei
diviziunea capitalului acţiuni părţi sociale
Structura capitalului: -
- numerar obligatoriu obligatoriu obligatoriu
- natură opţional opţional opţional
- creanţe admise numai la SA prin -
constituire
simultană, nu la
SCA sau SA prin
subscripţie
publică
Răspunderea nelimitată nelimitată şi numai cu numai cu capitalul
întreprinzatorului (cu averea solidară, cu capitalul subscris
personală) excepţia asociaţilor subscris, cu
comanditari excepţia
asociaţilor
comanditaţi
Restrictii pentru - asociaţii nu pot lua - asociatul unic nu
asociaţi parte ca asociaţi cu poate fi unic
răspundere asociat decât într-o
nelimitată în alte singură societate
societăţi
concurente, fără
consimţă-mântul
celorlalţi asociaţi
Administrarea - unul din asociaţii Consiliul de unul sau mai mulţi
majoritari, administraţie, asociaţi sau
unul sau mai mulţi unul sau mai neasociaţi
asociaţi comanditaţi mulţi asociaţi
comanditaţi
Actul constitutiv - Contract de Contract de Contract de
societate societate şi societate şi statut
statut SRL cu asociat
unic doar statut

Actele constitutive
Actele constitutive ale societăţilor comerciale sunt contractul şi/sau statutul.
Statutul
 este documentul în care se prezintă modul de organizare şi funcţionare al
societăţii.
Contractul de societate
  este documentul în care se prezintă o serie de date cu privire la sediu, obiectul
de activitate, mărimea capitalului social şi structura acestuia.

Elementele care trebuie cuprinse într-un contract de societate la SNC, SCS şi

SRL sunt următoarele: numele, prenumele, locul şi data naşterii, domiciliul şi cetăţenia
asociaţilor persoane fizice; denumirea, sediul şi naţionalitatea asociaţilor persoane
juridice; forma, denumirea, sediul şi, dacă este cazul emblema societăţii; obiectul de
activitate al societăţii, cu precizarea domeniului activităţii principale; capitalul social
subscris şi cel vărsat, cu precizarea aportului fiecărui asociat, în numerar sau în natură,
valoarea aportului în natură şi modul evaluării, data la care se varsă capitalul social
subscris, iar la SRL se precizează şi numărul de părţi sociale deţinute de fiecare asociat şi
de asemenea valoarea unei părţi sociale; asociaţii care reprezintă şi administrează
societatea; partea fiecărui asociat la beneficii şi la pierderi; sediile secundare – sucursale,
agenţii, reprezentanţe sau alte astfel de unităţi fără personalitate juridică; durata societăţii;
modul de dizolvare sau de lichidare al societăţii.

La SA şi SCA: numele, prenumele, locul şi data naşterii, domiciliul şi cetăţenia

asociaţilor persoane fizice; denumirea, sediul şi naţionalitatea asociaţilor persoane
juridice. La SCS se vor arăta asociaţii comanditari şi comanditaţi; forma, denumirea,
sediul şi, dacă este cazul emblema societăţii; obiectul de activitate al societăţii, cu
precizarea domeniului activităţii principale; capitalul social subscris şi cel vărsat. La
constituire capitalul social subscris şi vărsat de fiecare acţionar nu poate fi mai mic de
30% din cel subscris, dacă prin lege nu se prevede altfel. Restul de capital va trebui vărsat
în termen de 12 luni de la înmatriculare; valoarea bunurilor constituite ca aport în natură,
modul evaluării lor şi numărul acţiunilor acordate acestuia; numărul şi valoarea nominală
a acţiunilor, specificând dacă sunt nominative sau la purtător; numele, prenumele, locul şi
data naşterii, domiciliul şi cetăţenia administratorilor persoane fizice; denumirea, sediul şi
naţionalitatea administratorilor persoane juridice, garanţia pe care administratorii sunt
obligaţi să o depună; numele, prenumele, locul şi data naşterii, domiciliul şi cetăţenia
cenzorilor persoane fizice; denumirea, sediul şi naţionalitatea cenzorilor persoane
juridice; clauze privind conducerea, administrarea, controlul de gestiune şi funcţionarea
societăţii; durata societăţii; modul de distribuire a beneficiilor şi de suportare a
pierderilor; sediile secundare – sucursale, agenţii, reprezentanţe sau alte astfel de unităţi
fără personalitate juridică; avantajele rezervate fondatorilor; acţiunile comanditarilor în
societatea în comandită pe acţiuni; operaţiunile încheiate de asociaţi în contul societăţii ce
se constituie şi pe care aceasta urmează să le preia; modul de dizolvare sau de lichidare al
societăţii.
Procedura de înregistrare şi autorizare a funcţionării societăţilor comerciale şi
organizaţiilor neguvernamentale

Criterii PF, AF SNC, SCS SA, SCA SRL

la ce instituţii trebuie primărie Camera de comerţ Camera de comerţ Camera de comerţ şi
să meargă Camera de şi industrie, şi industrie industrie
întreprinzatorul comerţ şi Registrul de comerţ Bancă Bancă
industrie Bancă
autorizarea primariei x - - -
rezervare firmă/ x x x x
emblema
redactare act - x x x
constitutiv
dovadă sediu x x x x
depunere capital - x x x
social
constituire dosar x x x x
înregistrare în x x x x
registrul comerţului
autorizarea x x x x
funcţionării : PSI, Se obţine se obţine prin prin Biroul Unic prin Biroul Unic
sanitară, sanitar- personal de Biroul Unic
veterinară, protecţia la autorităţile
muncii, protecţia competente,
mediului cu
autorizarea
primariei
costuri medii 500.000 4.000.000 5-6.000.000 4-5.000.000
estimate la 1.000.000
constituire (lei)
durata de constituire 50 zile 21 zile 21 zile 21 zile
Evidenţa financiar contabilitate contabilitate în contabilitate în contabilitate în partidă
contabilă a afacerii în partidă partidă dublă partidă dublă dublă
siplă
sistemul de impozit pe impozit pe profitxx impozit pe profitxx impozit pe profitxx
impozitare venitul anual
administrarea şi nu există un administrator - unic - un administrator sau
controlul reglementări sau mai mulţi administrator sau mai mulţi
exprese administratori consiliu de administratori, numiţi
numiţi prin actul administraţie prin actul constitutiv
constitutiv sau - controlul este sau aleşi ulterior, de
aleşi, ulterior, de asigurat de cel adunarea asociaţilor
adunarea asociaţilor puţin trei cenzori, - controlul este
care au tot atâţi exercitat de asociaţi
supleanţi sau, facultativ de un
cenzor (dacă numarul
asociaţilor trece de 15,
numirea cenzorilor
este obligatorie)
Activitatea economică şi managementul firmei

Economia este definită ca ansamblul activităţilor unei colectivităţi umane referitor la

producţia şi consumul de bogăţii (Petit Larousse). Este important, deci, de reţinut faptul că
pentru a consuma mai întâi trebuie să se producă bunuri şi servicii. Activitatea economică poate
fi definită şi ca ansamblul activităţilor prin care se satisfac necesităţi de consum ca urmare a
producţiei şi a schimburilor de bunuri şi servicii. O activitate este considerată economică numai
daca activitatea respectivă produce bunuri recunoscute ca fiind utile sau dacă oferă servicii
necesare. Un produs devine un bun numai atunci când consumatorul e diferit de producător.
In economie se disting trei sectoare principale de activitate, şi anume:
 primar (industrie de baza, agricultură, etc.);
 secundar (de transformare);
 terţiar (servicii).
La nivel naţional activitatea de producţie se desfăşoară, în cea mai mare parte a ei, în
organizaţii. Dintre acestea ponderea cea mai mare o constituie societăţile comerciale, care,
înainte de apariţia legii nr.31 din 1991 privind societăţile comerciale, acestea erau denumite
întreprinderi. În alte ţări societăţile comerciale sunt denumite firme sau companii, denumiri care
se utilizează frecvent şi în România, motiv pentru care în prezenta lucrare se vor folosi, atât toate
aceste denumiri, cât şi cea de organizaţie. În cartea ”Management strategic”, Yvan Allaire şi
Mihaela Fîrşirotu, arată că deşi ”întreprindere” este sinonim cu ”firmă” pentru societăţile de
dimensiuni mici, pentru cele de dimensiuni mari, întreprinderea poate să se constituie din mai
multe firme. Prin definiţie o firmă este o entitate organizatorică şi tehnologică reprezentativă
caracterizată prin:
 creativitate şi muncă socială;
 capacitatea de a identifica nevoile societăţii;
 capacitatea de a antrena forţă de muncă şi tehnologii;
 capacitatea de a realiza şi distribui produse şi servicii.
Firma este veriga organizatorică de bază a economiei, în cadrul căreia fuziunea
între factorii de producţie (resurse umane şi materiale) au scopul producerii şi desfacerii de
bunuri economice (produse, servicii, informaţii, etc.), conform cerinţelor pieţei şi obţinerii
unui profit stimulativ. Ea poate fi interpretată şi sub denumirea de: întreprindere, agent
economic, regie autonomă sau societate comercială, fiecare cu anumite aspecte
specifice în modul de organizare şi funcţionare.
Firmele sunt organizaţii dinamice în care în permanenţă există intrări şi ieşiri. Activitatea
acestora constă în transformarea intrărilor în bunuri şi servicii (fig. 1).