Bazele contabilității, Lector universitar, Magistru, drd.

, Cojocari Ala, Departamentul ”Contabilitate și Informatică economică”, 2019

Tema 4. Sistemul de conturi și dubla înregistrare

1. Noţiuni de conturi contabile, funcțiile şi structura acestora;
2. Clasificarea conturilor contabile, interdependența dintre conturile sintetice (gradul I) și subconturi
(gradul II);
3. Planul general de conturi contabile, caracteristica și modul de aplicare a acestuia;
4. Dubla înregistrare și însemnătatea acesteia;
5. Înregistrări contabile și tipurile acestora;
6. Balanțele de verificare și însemnătatea de control al acestora.

Termeni – cheie: cont contabil; cont de activ; cont de pasiv; plan general de conturi; dubla înregistrare;
balanța de verificare.

1. Noţiuni de conturi contabile, funcțiile şi structura acestora

Contul este un procedeu specific metodei contabilităţii care reflectă existenţa şi mişcarea fiecărui
element patrimonial ca efect al modificărilor produse de operaţiile economice ce au loc într-o perioadă de
gestiune.
Spre deosebire de bilanţ, care prezintă la un moment dat în expresie valorică situaţia sintetică a tuturor
elementelor de activ şi pasiv, contul serveşte la evidenţierea numai a elementelor concrete modificate de
operaţia economică care a avut loc.
Acest procedeu este conceput în aşa fel încât să preia existenţele de activ şi pasiv din bilanţ de la
începutul perioadei de gestiune, iar în cursul perioadei de gestiune înregistrează modificările în patrimoniu, ca
la finele perioadei să-i ofere existenţele patrimoniale necesare întocmirii bilanţului la sfârşitul perioadei pe
baza relaţiei matematice:
Existenţe iniţiale + Creşteri – Micşorări = Existenţe finale
Pentru fiecare fel sau grupă de mijloace sau surse se deschide câte un cont distinct în contabilitatea
curentă, cu ajutorul căruia se înregistrează pe baza documentelor primare şi în etalon valoric, existentul la
începutul perioadei de gestiune al elementului patrimonial, pentru care s-a deschis contul, a modificărilor
acestuia, determinate de operaţiunile economice şi financiare din timpul perioadei de gestiune, în final
determinându-se şi existentul la sfârşitul perioadei de gestiune.
Modificările determinate de operaţiile economice şi care sunt evidenţiate cu ajutorul conturilor în mod
distinct pentru fiecare element patrimonial, nu pot avea loc decât în două sensuri:
√ creşteri;
√ micşorări.
Ca urmare, contul a trebuit să îmbrace o formă ca să permită înregistrarea separată a celor două feluri
de modificări, pentru a putea cunoaşte şi explica numărul de modificări, mărimea lor, cât, şi totalul pe fiecare
sens de modificare.
Conceptual, forma care răspunde cel mai bine necesităţilor respective este forma bilaterală, de cântar
cu două talere. Schematic ea poate fi imaginată sub forma literei T.
Dt „Casa” Ct
Sold iniţial

Rulaj debitor Rulaj creditor

Sold final

Elementele care formează structura contului sunt:

- titlul sau denumirea contului;
- soldul iniţial;
- debitul şi creditul contului;
- rulajul debitor şi creditor al contului;
1
 Bazele contabilității, Lector universitar, Magistru, drd., Cojocari Ala, Departamentul ”Contabilitate și Informatică economică”, 2019

- soldul final.
Titlul sau denumirea contului defineşte elementul de activ sau de pasiv pentru care s-a deschis contul
respectiv şi a cărei evidenţă o ţine. Titlurile conturilor sunt însoţite de simbolurile corespunzătoare stabilite
prin cadrul general al planului de conturi (mf.gov.md).
De exemplu: contul “Mijloace fixe” cu simbolul 123;
contul “Materiale” cu simbolul 211;
contul “Capital social” cu simbolul 311, etc.,
Debitul şi creditul sunt denumirile celor două părţi opuse ale contului, care permit separarea celor
două sensuri de modificări, pe care le determină operaţiile economice.
Partea stângă a contului se numeşte Debit iar partea dreaptă – Credit. Debitul şi creditul sunt două
denumiri convenţionale menţinute în doctrina economică din trecutul îndepărtat, când contul era privit ca
mijloc de a evidenţia socoteli între persoane.
Denumirea provine de la verbele latine (https://dexonline.ro) debite – a datora, şi credere – a crede, a
avea încredere.
Noţiunea de debit provine de la aceea de debitor adică persoana care, după ce primeşte o valoare are
de dat ceva, de restituit, iar noţiunea de credit provine de la creditor adică acela care a avut încredere şi a dat
ceva şi are de primit o valoare.
Rulajul reprezintă mişcarea sau sumele înregistrate succesiv într-o perioadă de gestiune în debitul şi
creditul unui cont, corespunzător creşterilor şi micşorărilor, determinate de operaţiile economice referitoare la
contul respectiv.
Rulajul contului este de două feluri: rulaj debitor care reprezintă totalitatea înregistrărilor făcute pe
partea de debit a unui cont şi rulaj creditor – reprezintă totalitatea înregistrărilor făcute pe partea de credit.
Soldul contului exprimă existentul valoric la un moment dat al elementului patrimonial care se
evidenţiază cu ajutorul contului respectiv. Soldul se determină ca diferenţă dintre totalul sumelor debitoare şi
totalul sumelor creditoare. Dacă totalul sumelor debitoare este mai mare ca totalul sumelor creditoare, contul
prezintă sold debitor, în caz contrar (totalul sumelor debitoare este mai mic ca totalul sumelor creditoare)
contul prezintă sold creditor, iar dacă totalul sumelor debitoare este egal cu totalul sumelor creditoare, contul
nu are sold şi se numeşte cont soldat sau balansat.
Soldurile se stabilesc, de regulă, la sfârşitul perioadei de gestiune, reprezentând soldul final, care la
începutul perioadei următoare de gestiune, apare ca sold iniţial.

2. Clasificarea conturilor contabile, interdependența dintre conturile sintetice (gradul I)

și subconturi – conturi analitice (gradul II)

Conturile se deschid pentru fiecare element patrimonial. În funcţie de conţinutul economic al fiecărui
element component al patrimoniului şi în raport cu bilanţul (SNC Prezentarea situațiilor financiare) se
deosebesc două grupe mari de conturi:
1. conturi de activ – destinate pentru evidenţa activelor companiei;
2. conturi de pasiv – destinate pentru evidenţa pasivelor unei entități economice.
Conturile de activ reflectă existenţele şi mişcările bunurilor economice, ca elemente evidenţiate în
activul bilanţului. Ele îşi încep funcţiunea prin debitare şi se debitează cu existenţele iniţiale preluate din
activul bilanţului care devin pentru cont solduri iniţiale debitoare. După ce s-au înscris soldurile iniţiale în
conturi, s-a pus problema părţii contului în care se vor înregistra cele două categorii de modificări ale
elementelor patrimoniale, respectiv creşteri şi micşorări. Pentru a se adăuga la soldurile iniţiale, majorările
elementelor patrimoniale se trec de aceiaşi parte cu acestea şi anume în debitul conturilor de activ. În creditul
conturilor de activ se înregistrează micşorarea elementelor patrimoniale de activ. Soldul final de determină
după relaţia:
Sold final debitor = Sold iniţial debitor + Rulaj debitor – Rulaj creditor

Conturile de pasiv înregistrează existenţele şi mişcările surselor de intrare a bunurilor economice, ca

elemente reprezentate de pasivul bilanţului. Ele îşi încep funcţiunea prin creditare şi se creditează cu
2
 Bazele contabilității, Lector universitar, Magistru, drd., Cojocari Ala, Departamentul ”Contabilitate și Informatică economică”, 2019

existenţele iniţiale preluate din pasivul bilanţului, care devin pentru cont solduri iniţiale creditoare. Se
creditează conturile de pasiv cu majorările elementelor de pasiv şi se debitează cu micşorarea elementelor
patrimoniale de pasiv. Soldul final se determină după relaţia:
Sold final creditor = Sold iniţial creditor + Rulaj creditor – Rulaj debitor
Schema conturilor au următorul aspect:
Dt Cont de activ Ct Dt Cont de pasiv Ct

Sold iniţial Sold iniţial

debitor creditor

Creşterile Micşorările Micşorările Creşterile

Sold final Sold final
debitor creditor

Regulile de funcţionare a conturilor:

1. Toate conturile de activ dispun soldul iniţial în debit, iar conturile de pasiv au soldul iniţial în credit,
mărimea cărora trebuie să coincidă cu soldul final al conturilor respective din perioada precedentă.
2. Toate conturile de activ înregistrează în debit creşterile (intrările) elementelor de activ, iar toate
conturile de pasiv înregistrează în credit creşterile (intrările) elementelor de pasiv.
3. Toate conturile de activ înregistrează în credit micşorările elementelor de activ, iar conturile de pasiv
înregistrează în debit micşorările (ieşirile) elementelor de pasiv.
4. Toate conturile de activ au totdeauna sold final debitor, iar toate conturile de pasiv au totdeauna sold
final creditor.
În funcţie de detalierea informaţiei, conturile contabile se împart în două grupe mari:
√ Conturi sintetice;
√ Conturi analitice.
Conturile sintetice reflectă bunurile economice, procesele, sursele şi rezultatele economice grupate
după caracteristicile lor generale.
De exemplu: contul sintetic „Materiale”, „Mijloace fixe”, “Capital social”.
Conturile analitice reflectă concomitent părţile componente ale bunurilor economice, proceselor,
surselor şi rezultatelor economice respective, după însuşirile lor specifice.
De exemplu:
- la fabrica de beton conturile analitice la contul „Materiale” pot fi:
contul analitic - ciment, - nisip, - pietriş, ş.a.
- la fabrica de bomboane conturile analitice la contul „Materiale” pot fi:
contul analitic - zahăr, - cacao, – unt şi altele.
Notă: 1. Numărul conturilor analitice în care poate fi desfăşurat un cont sintetic este determinat de
natura bunurilor, proceselor, surselor, precum şi de necesităţile de detaliere a cunoaşterii conţinutului
elementului evidenţiat.
2. Regulile de funcţionare a conturilor analitice sunt aceleaşi ca şi pentru conturile sintetice,
deoarece în ambele categorii de conturi se înregistrează aceleaşi elemente patrimoniale.
Legătura dintre conturile sintetice şi analitice se realizează prin următoarele:
a) Suma soldurilor iniţiale ale conturilor analitice trebuie să fie egală cu soldul iniţial al contului
sintetic;
b) Suma rulajelor debitoare ale conturilor analitice trebuie să fie egală cu rulajul debitor al contului
sintetic;
c) Suma rulajelor creditoare ale conturilor analitice trebuie să fie egală cu rulajul creditor al
contului sintetic;
d) Suma soldurilor finale ale conturilor analitice trebuie să fie egală cu soldul final al contului
sintetic.
3
 Bazele contabilității, Lector universitar, Magistru, drd., Cojocari Ala, Departamentul ”Contabilitate și Informatică economică”, 2019

În afară de conturi sintetice şi analitice mai avem subconturi (conturi de gr. II) – veriga intermediară
dintre conturile sintetice şi analitice.
De exemplu: contul sintetic „Materiale”, subcontul “Materiale de construcţii”, cont analitic “Vopsea”.
Evidenţa bazată pe conturile sintetice se numeşte evidenţă sintetică, iar evidenţa bazată pe conturile
analitice – evidenţă analitică.
Contul analitic
Nr. Intrări Ieşiri Stoc
Data
crt. Cantitate Preţ Σ Cantitate Preţ Σ Cantitate Preţ Σ

Rulaj
Sold
Sursa: Elaborat de autor.

3. Planul general de conturi contabile, caracteristica și modul de aplicare a acestuia

Planul general de conturi contabile este elaborat în baza Standardelor Naţionale de Contabilitate (SNC)
şi a altor acte normative contabile, ţinând cont de cerinţele de prezentare a informaţiilor în situaţiile financiare
şi necesităţile informaţionale ale entităţii.
Planul general de conturi contabile, intrat în vigoare de la 01.01.2015 cu unele modificări şi
completări din 01.01.2020 se extinde asupra entităţilor care ţin contabilitatea în partidă dublă, cu excepţia
entităţilor care aplică Standardele Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS) şi instituţiilor publice.
Planul general de conturi contabile reglementează modul de înregistrare a faptelor economice în conturi
care rezultă din prevederile SNC şi altor acte normative contabile.
Notă: Înregistrarea faptelor economice în conturi se efectuează în funcţie de conţinutul economic al
acestora, cu respectarea principiilor, normelor şi politicilor contabile ale entităţii.
Planul general de conturi contabile cuprinde trei capitole:
I. Dispoziţii generale
II. Nomenclatorul conturilor contabile
III. Caracteristica şi modul de aplicare a conturilor contabile
În capitolul I este prezentat modul general de clasificare, funcţionare şi simbolizare a conturilor
contabile.
Capitolul II cuprinde nomenclatorul claselor, grupelor de conturi, conturilor de gradul I (conturile
sintetice) şi conturilor de gradul II (subconturile).
În capitolul III sunt caracterizate clasele, grupele de conturi şi conturile de gradul I şi prezentate
principalele conturi corespondente pe debitul şi creditul fiecărui cont sintetic.
Planul general de conturi contabile cuprinde 9 clase:
1. Active imobilizate;
2. Active circulante;
3. Capital propriu,
4. Datorii pe termen lung;
5. Datorii curente,
6. Venituri;
7. Cheltuieli;
8. Conturi de gestiune;
9. Conturi extrabilanţiere.
Clasele 1-5 cuprind conturile de bilanţ, clasele 6-7 – conturile de rezultate, clasa 8 - conturile de
gestiune şi clasa 9 - conturile extrabilanţiere.
Conturile de bilanţ sunt destinate generalizării informaţiei privind activele, capitalul propriu şi
datoriile entităţii. La data raportării soldurile debitoare sau creditoare ale acestor conturi se iau în calcul la
determinarea indicatorilor din bilanţ.

4
 Bazele contabilității, Lector universitar, Magistru, drd., Cojocari Ala, Departamentul ”Contabilitate și Informatică economică”, 2019

Conturile de rezultate sunt destinate generalizării informaţiei privind veniturile şi cheltuielile entităţii.
La data raportării rulajele creditoare ale conturilor de venituri şi rulajele debitoare ale conturilor de cheltuieli
se iau în calcul la determinarea indicatorilor din situaţia de profit şi pierdere, Anexa 2 a Situațiilor financiare..
Conturile de gestiune sunt destinate generalizării informaţiei privind costurile de producţie, adaosul
comercial, încasările din vânzarea bunurilor în numerar, costurile refacturate (consumul de energie electrica,
energie termică, apă, gaze) şi alte elemente contabile cu caracter tranzitoriu. La data raportării conturile de
gestiune se închid cu conturile de bilanţ şi/sau de rezultate.
Conturile extrabilanţiere sînt destinate generalizării informaţiei privind bunurile neînregistrate în
bilanţul entităţii, dar aflate în gestiunea acesteia, creanţele şi datoriile contingente, garanţiile acordate şi
primite, pierderile fiscale şi alte elemente similare.
Notă: 1. Conturile din clasele 1-8 funcţionează în partidă dublă, conform căreia înregistrările se
efectuează concomitent în debitul unui cont şi creditul altui cont.
2. Conturile din clasa 9 funcţionează în partidă simplă, conform căreia înregistrările se
efectuează în debitul sau creditul unui singur cont, fără corespondenţă cu alte conturi.
Simbolizarea conturilor are la bază sistemul zecimal potrivit căruia:
 clasele de conturi sunt simbolizate cu o singură cifră de la 1 la 9;
 grupele de conturi sunt simbolizate cu două cifre, din care: prima indică codul (simbolul) clasei
în care este inclusă grupa respectivă, iar a doua - numărul grupei;
 conturile de gradul I sînt simbolizate cu trei cifre, din care: primele două formează codul grupei,
la care se referă contul respectiv, iar a treia cifră - numărul contului de gradul I;
 conturile de gradul II sînt simbolizate cu patru cifre, din care: primele trei cifre indică codul
contului de gradul I, iar a patra cifră - numărul contului de gradul II al contului sintetic respectiv.

Notă: Conturile de gradul I din clasele 1-7 sunt obligatorii pentru toate entităţile, iar conturile de gradul I din clasele
8-9 şi conturile de gradul II din toate clasele au un caracter de recomandare şi se aplică, după caz, în funcţie de
particularităţile activităţii entităţii şi cerinţele de prezentare a informaţiilor, precum şi în scopuri de analiză şi control .

Potrivit Politicilor contabile, entităţile pot să introducă conturi suplimentare de gradul II în clasele 1-7
şi conturi de gradul I şi II în clasele 8-9 în conformitate cu necesităţile informaţionale proprii, fără dublarea şi
denaturarea Planului general de conturi contabile.
Planul general de conturi contabile cuprinde conturi de activ şi de pasiv. Astfel, conturile din clasele 1,
2, 7 şi 8 (cu excepţia conturilor rectificative) sînt conturi de activ;
iar conturile din clasele 3-6 (cu excepţia conturilor rectificative) sunt conturi de pasiv.
În Planul general de conturi contabile este utilizată terminologia din SNC şi alte acte normative
contabile.
Notă: Potrivit Planului general de conturi contabile și potrivit Politicilor contabile, entitatea elaborează planul de conturi de lucru (o anexă
la Politicile contabile) care conţine nomenclatorul integral al conturilor de gradul I şi II necesare pentru ţinerea contabilităţii, întocmirea situaţiilor
financiare şi alte necesităţi informaţionale.

4. Dubla înregistrare şi însemnătatea acesteia

Orice operaţie economică produce o dublă modificare în bilanţ. Deci, în contabilitate aceasta se va
concretiza printr-o dublă înregistrare în conturi, concomitent şi cu aceeaşi sumă. Înregistrarea concomitentă şi
cu aceiaşi sumă a unei operaţii economice sau financiare în două conturi, în debitul unui cont şi creditul altui
cont poartă denumirea de dubla înregistrare.
Dubla înregistrare este determinată, în primul rând, de dubla reprezentare, prin faptul că în timpul
mişcării şi transformării lor, elementele patrimoniului companiei nu încetează de a fi privite sub dublu aspect:
√ al utilităţii şi destinaţiei economice şi al modului de dobândire, aspecte care se reflectă
concomitent ca un raport de echivalenţă între doi termeni, unul care evidenţiază bunurile economice, iar cel
de-al doilea care evidenţiază sursele de finanţare. Raportul de echivalenţă este reprezentat în sensul măririi
concomitente a bunurilor şi surselor, cât şi în cel al micşorării lor.

5
 Bazele contabilității, Lector universitar, Magistru, drd., Cojocari Ala, Departamentul ”Contabilitate și Informatică economică”, 2019

√ mişcarea şi transformarea bunurilor economice: circuitului economic generează operaţii de ieşire

dintr-o fază şi de intrare în alta, de transformare dintr-o formă în alta, dintr-o stare în alta, de trecere dintr-un
loc de gestiune în altul.
Astfel, activele circulante, sub formă de materii prime şi materiale se transformă în active circulante
sub forma de semifabricate şi produse finite, care la rândul lor îşi schimbă forma în active circulante -
Numerar, și care din nou se transformă în active circulante materiale.
Notă: În acest circuit închis, în care contabilul înregistrează trecerea aceloraşi valori dintr-o stare sau
formă în alta, înregistrarea valorii respective se face de două ori, deci, apare dubla înregistrare a operaţiilor
respective.
Dubla înregistrare dă posibilitatea de a reflecta în dinamică, pe baza unui sistem coerent, cele două
aspecte ale dublei reprezentări, de asemenea, dă posibilitatea efectuării unui control permanent asupra
exactităţii înregistrărilor efectuate.

5. Înregistrări contabile și tipurile acestora

Ca rezultat al aplicării dublei înregistrări, între conturile contabile se stabileşte o legătură reciprocă.
Legătura stabilită între cele două conturi în care se înregistrează o operaţie economico-financiară poartă
denumirea de corespondenţa conturilor, iar conturile între care intervine această legătură se numesc conturi
corespondente. Modalitatea de prezentare grafică a fiecărei operaţii economice în conturile corespondente, pe
baza dublei înregistrări sub formă de egalitate valorică se numeşte formulă contabilă sau înregistrare
contabilă.
Înregistrarea contabilă este compusă din următoarele părţi componente:
√ denumirea contului corespondent debitor;
√ denumirea contului corespondent creditor;
√ suma care face obiectul înregistrării.
În formula contabilă, contul care se debitează se înscrie în partea de sus sau în stânga, iar contul care
se creditează se aşează în partea de jos sau în dreapta.
De exemplu: S-au procurat mijloace fixe cu plata ulterioară. Se va întocmi următoarea înregistrare
contabilă:
Debit contul 123 “Mijloace fixe” 2 000 lei;
Credit contul 521 “Datorii comerciale curente” 2 000 lei.
sau
Debit contul 123 “Mijloace fixe” Credit contul 521 “Datorii comerciale curente” 2 000 lei.

Formulele contabile sunt de mai multe feluri, fapt pentru care se impune clasificarea acestora după mai
multe criterii, astfel:
1. În funcţie de numărul de conturi corespondente din care este formată formula contabilă:
a) Formula contabilă simplă este aceea în care corespondenţa se stabileşte între două conturi: unul
se debitează şi altul se creditează simultan şi cu aceiaşi sumă.
De exemplu: De la contul curent în monedă națională s-a transferat furnizorilor pentru stingerea
datoriei:
Debit contul 521 “ Datorii comerciale curente” 2 000 lei
Credit contul 242 “Cont curent in monedă naţională” 2 000 lei
b) Formula contabilă compusă este formula în care corespondenţa se stabileşte între:
- un singur cont debitor şi mai multe conturi creditoare concomitent şi cu aceiaşi sumă;
- un singur cont creditor şi mai multe conturi debitoare, de asemenea concomitent şi cu aceiaşi sumă.
De exemplu: S-au primit de la furnizori materiale în valoare de 5 000 lei şi obiecte de mică valoare şi
scurtă durată în valoare de 500 lei cu plata ulterioară:
Debit contul 211 ”Materiale” 5000 lei;
Debit contul 213 “Obiecte de mică valoare şi scurtă durată” – 500 lei;
Credit contul 521 “Datorii comerciale curente” 5 500 lei.

6
 Bazele contabilității, Lector universitar, Magistru, drd., Cojocari Ala, Departamentul ”Contabilitate și Informatică economică”, 2019

2. În funcţie de scopul pentru care se întocmesc:

a) Formula contabilă curentă se consideră acea formulă prin intermediul căreia se înregistrează în
contabilitate operaţiunile economico-financiare care au loc în mod obişnuit, curent. Caracteristica acestora
constă în faptul că înscrierea sumelor se face în ”negru”, sumele respective se adună între ele, atât în debitul
cât şi creditul contului.
b) Formula contabilă de stornare, reprezintă o modalitate specifică contabilităţii de corectare a unor
erori, săvârşite anterior cu ocazia înregistrării în conturi a sumelor din operaţiile economice şi financiare care
au avut loc în activitatea companiei. Eroarea poate fi, fie în înregistrarea unei sume eronate, fie în
înregistrarea unei sume în alte conturi decât cele corespunzătoare conţinutului operaţiei. Formulele contabile
de stornare pot fi de două tipuri:
 Formule contabile de stornare în ”negru” constau în anularea înregistrării efectuate anterior greşit,
prin inversarea conturilor corespondente din formula contabilă respectivă şi apoi întocmirea şi
înregistrarea formulei contabile corecte;
 Formule contabile de stornare în ”roşu” constau în anularea unei formule contabile efectuate
anterior greşit prin întocmirea şi înregistrarea unei noi formule contabile similară cu cea eronată, însă cu
sumele înscrise în paranteze (exemplu: 1 000 lei).

Notă: înscrierea unei sume în ”roşu” are semnificaţia în contabilitate a unor valori cu semnul "-", având
ca efect anularea sumei înscrisă anterior în mod eronat.
Înregistrarea operaţiilor economico-financiare se face pe baza documentelor justificative, în ordinea
în care acestea au avut loc, şi aceasta poartă denumirea de înregistrare cronologică. Se realizează cu
ajutorul jurnalului de înregistrare a operaţiilor economice.
Jurnalul de înregistrare a operaţiilor economice
Nr. Formula contabilă
Conţinutul operaţiilor economice Explicaţie
crt. Debit Credit Suma
1. Din casă se achită salariul personalului companiei 531 241
Sursa: Elaborat de autor.

6. Balanţa de verificare şi însemnătatea de control al acestora

Balanţa de verificare (Anexa 1) este un procedeu specific metodei contabilităţii care asigură
respectarea în contabilitate a echilibrului permanent impus de dubla înregistrare a operaţiilor economice,
oferind prin aceasta garanţia exactităţii înregistrărilor efectuate în conturi, precum şi a întocmirii unor
bilanţuri reale şi complete.
Balanţa de verificare se prezintă sub forma unei situaţii tabelare, în care se înscriu datele valorice ale
tuturor conturilor, folosite de o companie într-o perioadă de gestiune, preluate din Cartea Mare. Ea
furnizează informaţii în legătură cu soldurile iniţiale, mişcările intervenite într-o perioada de gestiune (luna,
trimestru, semestru, an) şi soldurile finale la data întocmirii ei.
Funcţiile balanţei de verificare rezultă din definiţia acesteia:
 Funcţia de verificare a exactităţii înregistrărilor efectuate în conturi. Esenţa acesteia constă în
verificarea şi identificarea erorilor de înregistrare în conturi a operaţiilor economice, prin intermediul
diferitelor egalităţi care trebuie să existe în cadrul balanţei de verificare. Înregistrarea greşită a unor operaţii
economice ca urmare a nerespectării dublei înregistrări, trecerea eronată a sumelor din jurnalul de înregistrare
a operaţiilor economice în conturi şi din conturi în balanţa de verificare, efectuarea unor calcule greşite în
formulele contabile compuse, stabilirea eronată a rulajelor şi soldurilor conturilor determină inegalităţi între
totalul sumelor balanţei, care se semnalizează cu ajutorul ei, fapt ce îi conferă caracterul unui instrument de
verificare, control şi reglare a înregistrării operaţiilor economice.
 Funcţia de realizare a concordanţei dintre conturile analitice şi cele sintetice. Aceasta funcţie se
realizează prin întocmirea unor balanţe de verificare ale conturilor analitice pentru fiecare cont sintetic, care
se desfăşoară pe conturi analitice. Cu ajutorul acestor balanţe se verifică concordanţa care trebuie să existe
între contul sintetic şi conturile sale analitice.

7
 Bazele contabilității, Lector universitar, Magistru, drd., Cojocari Ala, Departamentul ”Contabilitate și Informatică economică”, 2019

 Funcţia de legătură între cont şi bilanţ. Această legătură se concretizează în faptul că datele din bilanţ
reprezintă soldurile finale ale conturilor preluate din balanţa de verificare, prelucrate şi grupate conform
necesităţilor de întocmire a bilanţului. Soldurile iniţiale la începutul următoarei perioade de gestiune sunt
preluate din bilanţ. Deci, balanţa de verificare este puntea de legătură dintre conturile analitice şi cele sintetice
şi dintre conturile sintetice şi bilanţ, făcând legătură între procedeele de bază ale metodei contabilităţii.
 Funcţia de grupare şi centralizare a datelor înregistrate în conturi. Compararea şi centralizarea
datelor contabile cu ajutorul balanţei de verificare oferă conducerii posibilitatea de a se cunoaşte mărimea şi
structura modificărilor intervenite în structura mijloacelor materiale şi elementelor de numerar, situaţia
debitorilor şi creditorilor, a cheltuielilor, veniturilor şi rezultatelor financiare la un moment dat şi în dinamică,
în vederea elaborării previziunilor necesare luării deciziilor pentru perioada viitoare de către aparatul analitic
al companiei.
Deci, cu ajutorul balanţei de verificare se centralizează întreaga activitate economico-financiară a
entității, care a fost reflectată în conturi distincte, oferind astfel informaţii de ansamblu asupra tuturor
bunurilor aflate în administrarea operativă a acestora şi asupra activităţii dintr-o anumită perioadă de gestiune,
de regulă un an.
Balanţa de verificare în dependenţă de natura conturilor pe care le conţine poate fi balanţa de
verificare ale conturilor sintetice şi balanţa de verificare ale conturilor analitice (Anexa 2).
Anexa 2
Balanţa de verificare pe contul analitic 411.1 pentru anul 20___
Subcont \ Контрагенты \ Sold la începutul Rulaje Sold la sfîrșitul
Договора perioadei pentru perioadă perioadei
Debit Credit Debit Credit Debit Credit
411.1 - - -
3 822 900,0 4 822 900,0 1 000 000,0
Credite bancare
3 822 900,0 4 822 900,0 1 000 000,0
contract nr. 13001257/ 57033670 din
30.07.18 Linie Credit 3 822 900,0 4 822 900,0 1 000 000,0

Итого - - 3 822 900,0 4 822 900,0 - 1 000 000,0

Balanţa de verificare ale conturilor sintetice după numărul de egalităţi pe care le cuprinde, poate fi:
 balanţa de verificare cu o egalitate;
 balanţa de verificare cu două egalităţi;
 balanţa de verificare cu trei egalităţi (Anexa 3).
Anexa 3
BALANŢA DE VERIFICARE A CONTURILOR SINTETICE
Simbolul Denumirea SOLDURI INIŢIALE RULAJE SOLDURI FINALE
conturilor conturilor Debitoare Creditoare Debitoare Creditoare Debitoare Creditoare
123 Mijloace fixe 10 000 X 50 000 40 000 20 000 X

241 Casa 1 000 X 20 000 17 000 4 000 X

311 Capital social X 5 400 0 0 X 5 400

Datorii privind
533 X 600 10 000 10 400 X 200
asigurările sociale
... ................... ... ... ... ... ... ...

TOTAL 50 000 50 000 1 000 000 1 000 000 60 000 60 000

Sursa: Elaborat de autor

La rândul lor unele dintre aceste balanţe, după conţinutul şi forma de prezentare pot fi întocmite într-o
singură variantă, sau în două variante, astfel:

8
 Bazele contabilității, Lector universitar, Magistru, drd., Cojocari Ala, Departamentul ”Contabilitate și Informatică economică”, 2019

Balanţele de verificare cu o egalitate se întocmesc grafic sub formă tabelară ca balanţă de solduri,
cuprinzând două coloane de solduri, debitoare şi creditoare, care trebuie să fie egale între ele.
Balanţa de verificare cu două egalităţi, se întocmeşte grafic sub formă tabelară. Ea cuprinde
patru coloane, două pentru rulaje - debitoare şi creditoare, şi două pentru solduri - debitoare şi creditoare,
ceea ce permite stabilirea a două serii de egalităţi între totalul coloanelor perechi.
Balanţa de verificare cu trei egalităţi se prezintă din punct de vedere al conţinutului, ca balanţa de
rulaje, solduri iniţiale şi finale, din punct de vedere grafic, ea se prezintă în două variante, şi anume:
- sub formă tabelară cu şase coloane (Anexa 1), din care două pentru solduri iniţiale - debitoare şi
creditoare, două pentru rulaje - debitoare şi creditoare şi două, pentru solduri finale - debitoare şi creditoare,
ceea ce permite stabilirea a trei serii de egalităţi între totalul coloanelor perechi: şi sub forma unui tablou
întocmit după principiul matricial, care conţine aceleaşi egalităţi, dar la întretăierea rândurilor cu coloanele şi
în care rulajele din perioada curentă sunt redate prin formule contabile (corespondente de conturi). Aceasta
poartă denumirea de Balanţă de verificare ŞAH (Anexa 4), deoarece, are forma unei tabele de şah.
Balanţa de verificare şah, spre deosebire de varianta tabelară permite redarea corespondenţei
conturilor în care s-a înregistrat operaţia economică în partidă dublă. Cu ajutorul acestei balanţe se descoperă,
nu numai dacă s-a respectat dubla înregistrare, ci şi dacă a fost debitat sau creditat contul corespunzător
conţinutului economic al operaţiei efectuate. Cu ajutorul ei, cele trei egalităţi nu se obţin între coloanele
perechi, ci la întretăierea rândurilor cu coloanele, în care rulajele din perioada curentă sunt redate pe conturi
corespondente.
Anexa 4
BALANŢA DE VERIFICAE – ŞAH (MODEL)

Debit
Sold iniţial Contul Contul Contul Contul Total rulaj Sold final
…
debitor 123 211 242 521 debitor debitor
Credit

Sold iniţial Total solduri

* *
creditor iniţiale
Contul 123
Contul 211
Contul 242
Contul 521
...
Total rulaj
Total rulaje
creditor
Sold final Total solduri
creditor finale
Sursa: Elaborat de autor

Cu toate avantajele pe care le prezintă acest tip de balanţă, în practică se utilizează mai rar datorită
numărului mare de conturi corespondente într-o perioadă de gestiune şi imposibilitatea transpunerii lor pe
formatul de hârtie folosit.
În situaţia în care conturile sintetice se descompun în conturi analitice, este necesar să se întocmească
şi balanţe de verificare a conturilor analitice. Se întocmeşte câte o balanţă analitică pentru fiecare cont
sintetic, desfăşurat în conturi analitice.
Balanţele de verificare analitice sunt un mijloc eficient pentru stabilirea legăturii dintre evidenţa
analitică şi evidenţa sintetică, motiv pentru care mai poartă denumirea de balanţe auxiliare sau secundare.
Totodată, balanţele de verificare analitice sunt necesare cunoaşterii detaliate în legătură cu existenţa şi
mişcarea elementelor patrimoniale ale companiei.
Tehnica de întocmire a acestora constă în preluarea sumelor totale şi a soldurilor tuturor conturilor
analitice, deschise pentru un cont sintetic, cu ajutorul lor se stabilesc apoi o serie de corelaţii şi indicatori care
diferă de modul de funcţionare a conturilor şi de numărul de etaloane de evidenţă utilizate (cantitativ) în
cadrul conturilor analitice (Anexa 5).

9
 Bazele contabilității, Lector universitar, Magistru, drd., Cojocari Ala, Departamentul ”Contabilitate și Informatică economică”, 2019

Anexa 5
BALANŢA DE VERIFICARE A CONTURILOR ANALITICE
Nr. Conturi
Sold iniţial Rulaj debitor Rulaj creditor Sold final
crt. analitice
Q P Σ Q P Σ Q P Σ Q P Σ

Sursa: Elaborat de autor

Exactitatea înregistrărilor făcute în conturile analitice şi cel sintetic de care aparţin, se verifică prin
corelaţiile între datele acestei balanţe şi cele din contul sintetic, astfel: totalul sumelor debitoare ale tuturor
conturilor analitice din balanţă, trebuie să fie egal cu totalul sumelor debitoare ale contului sintetic; totalul
sumelor creditoare ale tuturor conturilor analitice din balanţă trebuie să fie egal cu totalul sumelor creditoare
ale contului sintetic; totalul soldurilor tuturor conturilor analitice din balanţă, trebuie să fie egal şi de acelaşi
sens cu soldul contului sintetic.
Notă: Balanţele de verificare îndeplinesc funcţia de control şi identificare a erorilor de înregistrare prin intermediul
egalităţilor care trebuie să existe între totalul sumelor diferitor coloane, precum şi prin intermediul corelaţiilor care se
stabilesc cu ajutorul lor.
Ne asigurarea unei egalităţi sau a unei corelaţii se datorează existenţei unei erori.
Cu ajutorul balanţei de verificare se pot descoperi o serie de erori, cum sunt:
- erori de întocmire a balanţei de verificare;
- erori de înregistrare în cartea-mare;
- erori de stabilire a sumei din formulele contabile.
Din categoria erorilor care nu se pot descoperi cu ajutorul balanţelor de verificare sintetice, pot fi
omisiunile de înregistrare a operaţiilor, erorile de compensaţie, erorile de imputaţie şi erorile de înregistrare în
jurnalul de înregistrare a operaţiilor economice.
Omisiunile constau în faptul că operaţia economică nu a fost înregistrată de loc, nici în contul debitor,
nici în contul creditor. Identificarea unor astfel de erori este posibilă în urma verificării documentelor dacă au
fost înregistrate în totalitate.
Erorile de compensaţie se datorează raportării greşite a sumelor din documentele justificative în jurnal,
sau din jurnal în cartea-mare, în sensul că s-a trecut o sumă în plus într-o parte a unui cont sau mai multor
conturi şi altă sumă în minus, egală cu cea trecută în plus, în aceeaşi parte a unuia sau mai multor conturi,
astfel încât pe total cele două categorii de erori se compensează. Identificarea acestor erori este posibilă
datorită apariţiei de solduri finale nefireşti în unele conturi.
Erorile de imputaţie se datorează raportării unei sume exacte ca mărime din jurnal în cartea-mare, atât
la debit cât şi la credit, însă nu în conturile în care trebuia trecută, ci în alte conturi, care nu corespund
conţinutului economic al operaţiei respective.
Erorile de înregistrare în jurnalul de înregistrare a operaţiilor economice se pot datora stabilirii greşite
a conturilor corespondente, înregistrarea unei operaţii de două ori, atât la debit cât şi la credit, întocmirii unor
formule contabile corecte, dar cu altă sumă, mai mare sau mai mică, atât la debit, cât şi la credit.
Notă: Singura balanţă de verificare care descoperă erorile care nu influenţează egalităţile este Balanţa-Şah, întrucât
ea redă pe lângă cele trei serii de egalităţi şi corespondenţa conturilor.
Pentru întocmirea balanţei de verificare se procedează astfel:
 se transpun operaţiile efectuate în timpul perioadei de gestiune din jurnalul de înregistrare a
operaţiilor economice în conturi;
 se totalizează sumele înregistrate în debitul şi creditul fiecărui cont deschis în cartea-mare şi se
stabileşte soldul acestora;
 se transpun datele din conturile deschise în Balanța de verificare (soldurile iniţiale, rulajele şi
soldurile finale);
 se adună coloanele balanţei de verificare, iar totalurile obţinute în cadrul fiecărei perechi de
coloane (debitoare-creditoare) trebuie să fie egale între ele. De asemenea, totalul rulajelor din balanţa de
verificare, trebuie să fie egal cu totalul rulajelor din jurnalul de înregistrare a operaţiilor economice.

10