978-606-751-741-5 Drept Penal. Partea Speciala I PDF

Vasile Dobrinoiu
DREPT PENAL. PARTEA

SPECIALĂ I
- suport de curs -
EDITURA UNIVERSITĂŢII „NICOLAE TITULESCU”

BUCUREŞTI
2019
Acest material este destinat uzului studenţilor, forma de învăţământ la distanţă.
Conţinutul cursului este proprietatea intelectuală a autorului/autorilor; designul, machetarea şi

transpunerea în format electronic aparţin Departamentului de Învăţământ la Distanţă al
Universităţii „Nicolae Titulescu” din Bucureşti.
Acest curs este destinat uzului individual. Este interzisă multiplicarea, copierea sau
difuzarea conţinutului sub orice formă.
UNIVERSITATEA „NICOLAE TITULESCU” DIN BUCUREŞTI
DEPARTAMENTUL PENTRU ÎNVĂŢĂMÂNTUL LA DISTANŢĂ
Vasile Dobrinoiu
Drept penal. Partea specială I

Editura Universităţii „Nicolae Titulescu”
Calea Văcăreşti, nr. 185, sector 4, Bucureşti

Tel./fax: 0213309032/0213308606
Email: [email protected]
ISBN: 978-606-751-741-5
CUPRINS
Unitatea de învăţare 1 Infracțiuni contra vieții,

integrității corporale și sănătății persoanei
Capitolul I - Infracţiuni contra vieţii
Art. 188: Omorul
Art. 189: Omorul calificat
Art. 190: Uciderea la cererea victimei
Art. 192: Uciderea din culpă
Capitolul II - Infracţiuni contra integrităţii corporale sau
sănătăţii
Art. 193: Lovirea sau alte violenţe
Art. 194: Vătămarea corporală
Art. 195: Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte
Art. 196: Vătămarea corporală din culpă
Art. 197: Relele tratamente aplicate minorului
Unitatea de învăţare 2 Infracţiuni contra unui membru

de familie, agresiuni asupra fătului şi infracțiuni contra
libertății persoanei
Art. 199: Violenţa în familie
Art. 200: Uciderea ori vătămarea nou-născutului săvârşită
de către mamă
Art. 205: Lipsirea de libertate în mod ilegal
Art. 206: Ameninţarea
Art. 207: Şantajul
Unitatea de învăţare 3 Traficul şi exploatarea

persoanelor vulnerabile
Art. 210: Traficul de persoane
Art. 213: Proxenetismul
Art. 214: Exploatarea cerşetoriei
Art. 215: Folosirea unui minor în scop de cerşetorie
Art. 216: Folosirea serviciilor unei persoane exploatate
Unitatea de învăţare 4 Infracțiuni contra libertăţii şi

integrităţii sexuale
5
Art. 218: Violul
Art. 219: Agresiunea sexuală
Art. 220: Actul sexual cu un minor
Art. 221: Coruperea sexuală a minorilor
Art. 223: Hărţuirea sexuală
Unitatea de învăţare 5 Infracțiuni care aduc atingere

domiciliului și vieții private
Art. 224: Violarea de domiciliu

Art. 225: Violarea sediului profesional
Art. 226: Violarea vieţii private
Art. 227: Divulgarea secretului profesional
Unitatea de învăţare 6 Infracțiuni contra patrimoniului
Capitolul I – Furtul
Art. 228: Furtul
Art. 229: Furtul calificat
Capitolul II - Tâlhăria şi pirateria
Art. 233: Tâlhăria
Art. 234: Tâlhăria calificată
Capitolul III - Infracţiuni contra patrimoniului prin
nesocotirea încrederii
Art. 238: Abuzul de încredere
Art. 244: Înşelăciunea
Capitolul V - Distrugerea şi tulburarea de posesie
Art. 253: Distrugerea
Unitatea de învăţare 7: Infracțiuni contra autorității
Art. 257: Ultrajul

Art. 261: Sustragerea de sub sechestru
6
Introducere
Disciplina Drept penal – partea specială I este acea

ramură a dreptului care se ocupă cu cercetarea și explicarea
instituțiilor referitoare la cele mai grave fapte antisociale, și
anume infracțiunile.
În cadrul acestei discipline vor fi furnizate informații în
legătură cu analiza conținutului legal al infracțiunilor,
analiza elementelor constitutive ale fiecărei infracțiuni,
cauze de reducere a pedepsei, cauze de impunitate speciale,
respectiv sancțiunile corespunzătoare fiecărei infracțiuni.
În prima parte a Dreptului penal – partea specială vor fi
analizate:
• Infracțiunile contra vieții, integrității corporale și
sănătății persoanei;
• Infracțiunile contra unui membru de familie,
agresiuni asupra fătului şi infracțiuni contra
libertății persoanei;
• Infracțiunile privind traficul şi exploatarea
persoanelor vulnerabile;
• Infracțiunile contra libertăţii şi integrităţii sexuale;
• Infracțiunile care aduc atingere domiciliului și vieții
private;
• Infracțiunile contra patrimoniului;
• Infracțiunile contra autorității.
7
Obiectivele cursului
Suportul de curs se adresează studenţilor Universităţii

Nicolae Titulescu, învăţământ la distanţă, având ca finalitate
explicarea instituţiilor Dreptului penal - Partea specială.
Lucrarea este concepută în vederea tratării aspectelor
fundamentale ale părţii speciale a Dreptului penal, astfel
încât studenţii să aibă posibilitatea de a-şi însuşi noţiunile şi
termenii de specialitate din cadrul acestei discipline
universitare. La elaborarea cursului a fost avut în vedere
Codul penal actual, cu actualizările şi completările
legislative la zi.
Cursul de faţă are ca obiective:
1. Să analizeze instituţiile fundamentale ale Dreptului

penal, partea specială şi conexiunile existente între aceste
instituţii;
2. Să transmită studenţilor informaţiile necesare
pentru interpretarea şi aplicarea corectă a legii penale;
3. Să transmită în mod clar studenţilor cunoştinţele de
Drept penal, partea specială, care să le permită acestora să
devină specialişti în domeniul juridic.
4. Abordarea instituţiilor dreptului penal în strânsă
legătură cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor
Omului, a Curţii Constituţionale, a Înaltei Curţi de Casaţie
şi Justiţie, precum şi a altor organe judiciare.
Însuşirea temeinică a Dreptului penal – partea
specială presupune, pe lângă activităţile didactice
programate, un efort consistent din partea studenţilor în
8
ceea ce priveşte studiul individual pe baza bibliografiei
minime obligatorii recomandate în prezenta lucrare.
Suportul de curs redat în rândurile următoare
trebuie completat prin studierea bibliografiei obligatorii.
Competenţe conferite
După parcurgerea acestui curs, studentul va fi capabil:

După parcurgerea acestui curs, studentul va fi
capabil să dobândească următoarele competenţe specifice:
1. Cunoaştere şi înţelegere - cunoaşterea din punct de
vedere ştiinţific a infracţiunilor din partea specială a
Codului penal în vigoare de la 1 februarie 2014; înţelegerea
şi interpretarea normelor penale; explicarea corelaţiilor între
partea specială a Dreptului penal şi instituţiile cuprinse în
partea generală a Dreptului penal; identificarea şi
înţelegerea soluţiilor pentru problemele apărute în practică;
interpretarea corectă a normelor penale;
2. Explicare şi interpretare - explicarea instituţiilor şi
normelor cuprinse în partea specială a Codului Penal;
interpretarea normelor penale de incriminare cuprinse în
partea specială a Codului Penal; explicarea corelaţiilor între
Partea specială a Dreptului penal şi instituţiile cuprinse în
partea generală a Codului Penal; explicarea şi înţelegerea
soluţiilor pentru problemele apărute în practică;
interpretarea corectă a normelor penale cuprinse în partea
specială a Dreptului Penal;
3. Instrumental-aplicative - analiza evoluţiei legislaţiei
şi a jurisprudenţei în materie, inclusiv a jurisprudenţei Curții
Europene ale Drepturilor Omului, Curţii Constituţionale şi a
Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; aspecte de drept
9
comparat; soluţionarea unor speţe prin folosirea
cunoştinţelor acumulate;
4. Atitudinale - formarea unei atitudini pozitive faţă de
ştiinţa dreptului penal; dezvoltarea abilităţilor de gândire
juridico-penală; incitarea pentru o abordare
multidisciplinară a instituţiilor Dreptului penal; obişnuinţa
de a interpreta corect normele penale şi aplicarea
sistematică a acestora.
Resurse şi mijloace de lucru
Însuşirea temeinică a disciplinei Drept penal, partea

specială presupune, pe lângă activităţile didactice programate, un
efort consistent din partea studenţilor în ceea ce priveşte studiul
individual pe baza bibliografiei recomandate în suportul de curs.
În plus, studenții trebuie să consulte adresele web
specifice, pentru dezvoltarea competențelor specifice
materiei studiate. Avem în vedere, în special, adresele web
ale Curții Europene ale Drepturilor Omului, Înaltei Curți de
Casație și Justiție și portalul instanțelor de judecată, în
vederea aprofundării jurisprudenței relevante în materia
studiată.
De asemenea, fiecare student are obligaţia întocmirii
unui referat, care să aibă ca obiect tratarea unei instituţii
sau teme din cadrul disciplinei. Referatul nu poate avea mai
puţin de 10 pagini şi nici mai mult de 25 de pagini şi trebuie
să aibă elemente de originalitate.
Pentru a nu exista încălcări ale legislaţiei drepturilor de
autor, studenţii vor prezenta odată cu lucrarea şi o declaraţie
pe proprie răspundere că nu au adus atingere dreptului de
autor.
10
Structura cursului
Suportul de curs pentru Dreptul Penal – Partea specială

I este structurat în 7 unităţi de învăţare, aşezate, de regulă,
în conformitate cu succesiunea logică a autorului în
cunoaşterea şi aprofundarea principalelor instituţii de Drept
Penal- Partea specială:
• Infracțiunile contra vieții, integrității corporale și
sănătății persoanei (Unitatea de învățare nr. 1);
• Infracțiunile contra unui membru de familie,
libertății persoanei (Unitatea de învățare nr. 2);
• Infracțiunile privind traficul şi exploatarea
persoanelor vulnerabile (Unitatea de învățare nr. 3);
• Infracțiunile contra libertăţii şi integrităţii sexuale
(Unitatea de învățare nr. 4);
• Infracțiunile care aduc atingere domiciliului și vieții
private (Unitatea de învățare nr. 5);
• Infracțiunile contra patrimoniului (Unitatea de
învățare nr. 6);
• Infracțiunile contra autorității (Unitatea de învățare
nr. 7).
Fiecare unitate de curs poate fi parcursă în 2 ore.
Temele de control au fost concepute ca forme de
evaluare pe parcursul activității academice și se regăsesc la
finalul fiecărei unități de curs.
11
Cerinţe preliminare
Este necesară actualizarea tuturor cunoștințelor de drept

acumulate pe parcursul anilor de studiu anteriori.
Pentru înţelegerea conceptelor şi noţiunilor prezentate
în acest curs de Drept Penal- Partea Specială şi pentru a le
aplica eficient în practică este necesară parcurgerea în
prealabil a cursului de Teorie Generală a Dreptului precum
şi a Dreptului Penal – Partea Generală.
Discipline deservite
Deși nu servește în mod direct la dezvoltarea și

studierea unei discipline viitoare, studiul Dreptului Penal –
partea special I este legat intrinsec de studiul anterior al
disciplinei Drept penal – Partea generală și studiul
ulterior al disciplinei Drept penal – Partea special II.
Subliniem importanța deosebită a acestor materii, care
privesc studiul dreptului penal substanțial în vederea
dobândirii cunoștințelor necesare cu privire la studiul
dreptului procesual penal, în vederea dobândirii unei
imagini de ansamblu asupra întregului drept penal, înțeles
lato sensu.
Durata medie de studiu individual
Pentru parcurgerea întregului suport de curs este

necesar un număr de 14 ore de studiu individual, fiecare
unitate de invăţare fiind structurată astfel încât să asigure
parcurgerea acesteia cu succes pe parcursul a 2 ore de studiu
individual susţinut.
12
Evaluarea
Aprecierea nivelului de pregătire a studenţilor se

realizează astfel:
1. Evaluarea parţială, prin intermediul unor teme de
control, sub forma de referat, conform calendarului
disciplinei, care valorează 10%-20% per fiecare referat, din
nota finală.).
2. Evaluarea finală, prin examen la sfârşitul fiecărui
semestru. Examenul este oral, iar notarea se face de la 1 la
10. Stabilirea notei finale va avea loc în felul următor:
a). Răspunsurile la examen 60%;
b). Activităţi în cadrul întâlnirilor tutoriale
(referate, participări la dezbateri etc.) 20%;
c). Teme de control 20%;
Promovarea examenului presupune obţinerea unei note
mai mari sau egale cu 5, în care trebuie să aibă o pondere de
cel puţin 30% nota de la examenul propriu-zis. Studenţii
care nu au obţinut cel puţin nota 3 (30%) la examenul
propriu-zis nu pot promova examenul pe baza notării făcute
la evaluarea parţială.
Grila de evaluare pentru examen cuprinde:

1. Un subiect teoretic, care trebuie tratate analitic;
2. O speță practică, a cărei rezolvare presupune corecta
stabilire a încadrării juridice, precum și argumentarea
corespunzătoare logico-juridică.
13
Unitatea de învǎţare nr. 1
Infracțiunile contra vieții, integrității corporale
și sănătății persoanei
Cuprins:
1.1. Obiectivele unităţii de învăţare

1.2. Competenţele unităţii de învăţare
1.3. Durata medie de parcurgere a unității
de învățare
1.4. Capitolul I - Infracţiuni contra vieţii
Art. 188: Omorul
Art. 189: Omorul calificat
Art. 190: Uciderea la cererea victimei
Art. 192: Uciderea din culpă
1.5. Capitolul II - Infracţiuni contra
integrităţii corporale sau sănătăţii
Art. 193: Lovirea sau alte violenţe
Art. 194: Vătămarea corporală
Art. 195: Lovirile sau vătămările
cauzatoare de moarte
Art. 196: Vătămarea corporală din
culpă
Art. 197: Relele tratamente aplicate
minorului
1.6. Rezumat
1.7. Test de evaluare/autoevaluare a
cunoștințelor
1.8. Temă de control
1.1. Obiectivele unitǎţii de învǎţare
Această unitate de învăţare are drept scop
14
familiarizarea studenţilor cu Dreptul penal –
partea specială, precum şi tratarea infracţiunilor
contra vieţii, integrității personale și sănătății
persoanei. Este indicat, pentru o mai bună
înţelegere, ca studentul să se aplece asupra
Dreptului penal – partea generală pentru a-şi
reîmprospăta cunoştinţele de bază absolut
necesare în studiul Dreptului penal – partea
specială.
1.2. Competențele unității de învățare
După studiul acestei unităţi de învăţare

veţi fi capabili să:
• să analizați conținutul legal al fiecărei
infracțiuni contra vieţii, integrității
personale și sănătății persoanei;
• să analizaţi fiecare infracţiune contra
vieţii, integrității personale și sănătății
persoanei, din punct de vedere al
condiţiilor preexistente;
vieţii, integrității personale și sănătății
persoanei din punctul de vedere al
conţinutului constitutiv;
• veţi reuşi să identificaţi formele şi
modalităţile infracţiunii, sancţiunile,
precum şi aspectele procesuale.
1.3. Durata medie de parcurgere a

unității de învățare
Durata medie de parcurgere a acestei

unităţi de învăţare este de 120 de minute
15
de studiu individual susținut.
1.4. Capitolul I - Infracţiuni contra

vieţii
1.4.1. Art. 188: Omorul
"(1) Uciderea unei persoane se pedepseşte

cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi
interzicerea unor drepturi. (2) Tentativa se
pedepseşte."
A.Obiectul infracţiunii
a) Obiectul juridic generic este

format din ansamblul relaţiilor sociale care se
constituie şi se desfăşoară în legătură cu apărarea
persoanei privită sub totalitatea atributelor sale
(viaţă, integritate corporală, inviolabilitate
sexuală, libertate, demnitate).
b) Obiectul juridic special îl
constituie relaţiile sociale referitoare la dreptul la
viaţă al fiecărei persoane asupra căreia se
efectuează activitatea de ucidere.
c) Obiectul material este corpul în
viaţă al victimei. Nu are relevanţă dacă victima era
sănătoasă ori într-o fază avansată de boală care ar
fi condus oricum la decesul acesteia; chiar dacă ar
fi acţionat şi cauze naturale care ar fi dus ulterior
la moartea victimei, fapta constituie omor.
B.Subiecţii infracţiunii
16
a) Subiectul activ nemijlocit (autor) al
infracţiunii de omor poate fi orice persoană fizică
responsabilă penal, deoarece legea nu cere ca
subiectul activ să aibă o calitate anume. Uneori,
fapta este comisă de o singură persoană, dar există
cazuri de pluralitate de subiecţi când omorul este
săvârşit prin participarea mai multor persoane
(coautori, instigatori, complici) - în participaţie
ocazională.
b) Subiectul pasiv al omorului este
persoana ucisă ca urmare a activităţii subiectului
activ; asta înseamnă că subiect pasiv al
infracţiunii nu poate fi decât o persoană în viaţă
(este exclusă infracţiunea de omor când subiectul
pasiv este fătul ori un cadavru).
C.Latura obiectivă
a)Elementul material. Infracţiunea de

omor implică o activitate de ucidere (de suprimare
a vieţii) unei persoane, o activitate materială care
are ca rezultat moartea unui om.
Activitatea - acţiune sau inacţiune -
trebuie să aibă o anumită forţă distructivă, să fie
aptă să provoace moartea persoanei în condiţiile
date.
Infracţiunea de omor poate fi săvârşită şi
prin inacţiune atunci când făptuitorul avea
obligaţia de a îndeplini o acţiune prin care s-ar fi
împiedicat/ înlăturat desfăşurarea unor procese de
natură să provoace moartea victimei şi deşi putea
să îndeplinească acea acţiune, nu a îndeplinit-o,
urmărind sau acceptând suprimarea vieţii victimei
(de ex.: lăsarea fără hrană a unui copil bolnav sau
17
neputincios).
Nu există cerinţe speciale privind timpul şi
locul comiterii infracţiunii
b)Urmarea imediată.Acţiunea/inacţiunea
subiectului activ devine relevantă în momentul în
care se produce rezultatul constând în moartea
victimei.
c) Legătura de cauzalitate. Pentru
existenţa infracţiunii de omor este necesar ca între
fapta săvârşită şi rezultatul mortal produs să existe
un raport de cauzalitate, în sensul că moartea este
consecinţa necesară a acţiunii/inacţiunii
făptuitorului.
D.Latura subiectivă
Infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie

directă sau indirectă.
E.Forme. Modalităţi. Sancţiuni.
Forme
Fapta de omor fiind şi o infracţiune
comisivă şi materială este susceptibilă de o
desfăşurare în timp şi, deci, de forme imperfecte,
cum ar fi actele preparatorii sau tentativa.
Actele preparatorii la infracţiunea de
omor sunt absorbite în infracţiunea de omor
consumată sau, după caz, în tentativă. Dacă
autorul, după ce a făcut actul pregătitor, nu a
continuat, nu va răspunde pentru nicio infracţiune.
Tentativa la infracţiunea de omor se
pedepseşte.
Infracţiunea de omor se consumă în
momentul în care acţiunea/inacţiunea de ucidere a
18
produs urmarea imediată, adică moartea victimei.
Modalităţi
Fapta de omor incriminată în art.188
C.pen. constituie forma tipică, modalitatea simplă
a activităţii de ucidere. Infracţiunea de omor poate
prezenta numeroase şi variate modalităţi faptice,
determinate de împrejurările concrete în care
aceasta a fost săvârşită.
Sancţiuni
Infracţiunea de omor în forma sau varianta
sa tipică se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20
de ani şi interzicerea unor drepturi.
Tentativa se pedepseşte cu închisoare de la
5 la 10 ani.
Acţiunea penală se pune în mişcare din

oficiu.
1.4.2. Art. 189: Omorul calificat
„ (1)Omorul săvârşit în vreuna dintre

următoarele împrejurări:
a) Cu premeditare;
b) Din interes material;
c) Pentru a se sustrage ori pentru a
sustrage pe altul de la tragerea la
răspundere penală sau de la executarea
unei pedepse;
d) Pentru a înlesni sau a ascunde
săvârşirea altei infracţiuni;
e) De către o persoană care a mai
comis anterior o infracţiune de omor
sau o tentativă la infracţiunea de omor;
19
f) Asupra a două sau mai multor
persoane;
g) Asupra unei femei gravide;
h) Prin cruzimi;
se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau
închisoare de la 15 la 25 de ani şi
interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Tentativa se pedepseşte”
Legea prevede anumite împrejurări care

constituie elemente circumstanţiale în conţinutul
infracţiunii de omor, creând astfel anumite modalităţi
normative agravate ale acesteia. Elementele
circumstanţiale se alătură fie laturii obiective a
infracţiunii, fie laturii subiective. Alteori împrejurările
agravate privesc subiectul activ sau pasiv al infracţiunii
ori relaţia ce există între cei doi subiecţi.
Eroarea autorului, în momentul comiterii
faptei, asupra împrejurărilor susceptibile să-i agraveze
răspunderea penală, înlătură caracterul calificat al
faptei.
În ceea ce priveşte condiţiile preexistente ale
infracţiunii trimitem la explicaţiile date la infracţiunea
de omor simplu.
a)OMORUL SĂVÂRŞIT CU PREMEDITARE

(art.189 lit.a)
Fapta premeditată înseamnă o acţiune îndelung

gândită sau desfăşurată pe baza unei deliberări
anterioare, a unei chibzuinţe anticipate.
Acţiunea premeditată implică o hotărâre
prealabilă şi activităţi premergătoare săvârşirii
infracţiunii cum ar fi: procurare sau adaptare a
instrumentelor în vederea comiterii omorului ori de
creare a condiţiilor necesare comiterii faptei.
Premeditarea în cazul conţinutului agravat al
20
infracţiunii constituie o cerinţă a laturii subiective a
infracţiunii.
Omorul cu premeditare poate fi săvârşit de mai
multe persoane (participaţie penală), însă este necesar
ca toţi participanţii să fi acţionat premeditat.
b)OMORUL SĂVÂRŞIT DIN INTERES MATERIAL

(art.189 lit b)
Interesul material în înţelesul textului este

interesul pe care făptuitorul are convingerea că îl va
realiza pe o cale aparent legală, că acel avantaj
patrimonial îi va reveni de drept (de ex.: prin dispariţia
victimei făptuitorul moşteneşte bunurile acesteia).
Este de subliniat că nu are relevanţă pentru
existenţa infracţiunii de omor în această formă,
dacă dobândirea, obţinerea beneficiului sau a
avantajului material s-a realizat sau nu, fiind
suficient ca mobilul să fi existat în momentul
săvârşirii faptei.
c)OMORUL SĂVÂRŞIT PENTRU A SE

SUSTRAGE ORI PENTRU A SUSTRAGE
PE ALTUL DE LA TRAGEREA DE LA
RĂSPUNDEREA PENALĂ SAU DE LA
EXECUTAREA UNEI PEDEPSE
(art.189 lit. c)
În această ipostază făptuitorul comite

omorul pentru a se sustrage sau pentru a sustrage o
persoană de la urmărire, arestare sau de la
executarea unei pedepse, scop ce imprimă faptei
un pericol social mai ridicat.
Agravanta are în vedere ipoteza în care
făptuitorul, aflând că el sau altcineva este căutat
spre a răspunde penal, pentru a se sustrage pe sine
21
ori o altă persoană de la suportarea consecinţelor
penale ale faptei, comite un omor.
Nu este obligatoriu ca în cauză să se fi
început urmărirea penală.
Circumstanţa de agravare presupune
existenţa sau perspectiva unei urmăriri, arestări
sau executări de pedepse reale nu închipuite,
pentru fapte săvârşite anterior.
d) OMORUL SĂVÂRŞIT PENTRU A

ÎNLESNI SAU A ASCUNDE SĂVÂRŞIREA
ALTEI INFRACŢIUNI
(art.189 lit. d)
Agravanta constă în scopul şi/sau cauza

săvârşirii omorului care, de data aceasta, este
înlesnirea (scop) sau ascunderea altei infracţiuni
(cauză), indiferent dacă acest finalitatea a fost sau
nu atinsă; este suficient că a existat şi că omorul a
fost comis în realizarea ei.
În literatura juridică se susţine că prin
conceptul "înlesnire" trebuie înţeleasă o acţiune de
omor comisă pentru "a netezi" sau "a deschide"
drumul spre infracţiunea vizată, pentru a se reuşi
astfel prin intermediul omorului comiterea unei
infracţiuni.
Prin conceptul de "ascundere" se înţelege
acţiunea de ucidere întreprinsă pentru a disimula o
altă infracţiune, pentru a face ca această altă
infracţiune să nu poată fi descoperită.
e) OMORUL SĂVÂRŞIT DE CĂTRE O

PERSOANĂ CARE A MAI COMIS ANTERIOR
O INFRACŢIUNE DE OMOR SAU O
TENTATIVĂ LA INFRACŢIUNEA DE OMOR
22
(art.189 lit.e)
Agravanta există atunci când omorul este
săvârşit de o persoană (subiect activ calificat) care
anterior a mai comis un omor sau o tentativă la
omor; este necesar ca pentru omorul anterior
făptuitorul să fie condamnat definitiv, în caz
contrar s-ar încălca prezumţia de nevinovăţie.
Tentativa există atunci când făptuitorul
începe executarea unui omor, executare care însă
este întreruptă sau rămâne fără efect datorită unor
împrejurări independente de voinţa sa.
Circumstanţa analizată fiind personală, nu
se aplică participanţilor la infracţiune.
f) OMORUL SĂVÂRŞIT ASUPRA A DOUĂ

SAU MAI MULTE PERSOANE
(art.189 lit.f)
Există această circumstanţă ori de câte ori

activitatea de ucidere săvârşită cu intenţie a avut
ca rezultat - urmărit sau acceptat conştient -
moartea a cel puţin două persoane (subiecţi pasivi
multipli).
Infracţiunea se consumă dacă se produce
efectiv moartea a cel puţin două persoane; dacă
activitatea de ucidere rămâne fără rezultatul cerut
de lege, va exista tentativă la această infracţiune.
Săvârşirea omorului în modalitatea pe care
o examinăm poate avea loc atât cu intenţie directă,
cât şi cu intenţie indirectă.
Tentativa de omor săvârşită împotriva mai
multor subiecţi pasivi, în aceeaşi împrejurare,
reprezintă o infracţiune unică.
23
g) OMORUL SĂVÂRŞIT ASUPRA UNEI
FEMEI GRAVIDE (art.189 lit.g)
Această agravantă îşi găseşte raţiunea în

aceea că, odată cu suprimarea vieţii femeii
(subiect pasiv), se suprimă şi fetusul, produsul
concepţiunii, ceea ce înseamnă o dublă atingere
adusă vieţii. Totodată, femeia gravidă se află, de
regulă, şi în neputinţă de a se apăra. Nu are
relevanţă stadiul în care se află sarcina, dar se cere
ca făptuitorul să fi ştiut că victima este însărcinată
sau să fi fost evidentă sarcina.
Pentru existenţa circumstanţei este necesar
ca starea de graviditate să fie reală. Dacă
făptuitorul a crezut că femeia este gravidă, dar în
realitate sarcina este inexistentă, agravanta nu este
aplicabilă.
h) OMORUL SĂVÂRŞIT PRIN CRUZIMI

(art.189 lit.h)
Prin "cruzimi" se înţeleg procedeele

brutale, feroce, actele de violenţă care, prelungite
în timp, produc chinuri sau suferinţe fizice
deosebit de mari, care denotă sadism, un mod
barbar de comitere a omorului, cum ar fi zdrobirea
oaselor, lipsirea de hrană sau băutură, smulgerea
unghiilor, etc.
Rezultă că există omor săvârşit prin
cruzimi atunci când făptuitorul a executat fapta
astfel încât a produs victimei suferinţe mult mai
mari decât cele implicate de suprimarea vieţii.
Nu există agravanta prevăzută în art.189
lit.h C.pen., dacă inculpatul nu a urmărit să
provoace victimei o moarte lentă, ci i-a aplicat
24
loviturile una după alta, acestea succedându-se
aproape instantaneu, moartea survenind aproape
imediat.
Circumstanţa are un caracter real, deci se
răsfrânge, în măsura în care au cunoscut-o, asupra
tuturor participanţilor.
Sancțiuni.
Închisoare de la 15 la 25 de ani şi
interzicerea unor drepturi, tentativa se pedepseşte
cu închisoare de la 7 ani şi jumătate la 12 ani şi
jumătate.

oficiu.
1.4.3. Art. 190. Uciderea la cererea

victimei
” Uciderea săvârşită la cererea explicită,

serioasă, conştientă şi repetată a victimei care
suferea de o boală incurabilă sau de o
infirmitate gravă atestată medical, cauzatoare
de suferinţe permanente şi greu de suportat, se
pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.”
A. Obiectul infracţiunii
a) Obiectul juridic special al infracţiunii

este similar aceluia al infracţiunilor de omucidere
şi constă în relaţiile sociale referitoare la dreptul
la viaţă.
b) Obiectul material constă în corpul în
viaţă al victimei.
25
B. Subiecţii infracţiunii
a) Subiectul activ nemijlocit poate fi orice

persoană fizică responsabilă penal.
Participaţia penală este posibilă sub toate
formele (coautorat, instigare sau complicitate).
b) Subiectul pasiv este determinat în cazul
acestei infracţiuni, neputând fi decât o persoană
care suferă de o boală incurabilă sau de o
infirmitate gravă atestată medical, cauzatoare de
suferinţe permanente şi greu de suportat.
C. Latura obiectivă
a) Elementul material. Sub acest aspect,
infracţiunea implică o acţiune de ucidere
(trimitem la explicaţiile date în analiza art. 188 C.
pen. din acest capitol). Pentru existenţa
infracţiunii este necesară săvârşirea faptei la
cererea explicită, serioasă, conştientă şi repetată a
victimei.
Cererea trebuie făcută de o persoană aflată
în deplinătatea facultăţilor sale mintale şi care îşi
dă seama de ceea ce cere. De asemenea, cererea
trebuie să fie explicită, expresă, iar nu
subînţeleasă. Rugămintea trebuie să fie nu numai
serioasă, făcută cu insistenţă şi ca urmare a unei
hotărâri ferme, dar şi repetată, hotărârea trebuind
să persiste, ceea ce exclude ideea unei hotărâri
luate în pripă, într-un moment de enervare,
deprimare sau deznădejde.
Nu trebuie ca rugăminţile pretinse serioase
şi repetate să constituie în realitate un apel la
îngăduinţă sau milă, în acest caz nefiind vorba de
o ucidere la cererea victimei, ci de o infracţiune
de omor (spre exemplu, un părinte bătrân, bolnav
26
şi neputincios, deznădăjduit de felul neomenos în
care îl trata fiul său, îl roagă insistent pe acesta să
îl omoare) 1.
b) Urmarea imediată a infracţiunii constă
în moartea persoanei.
c) Raportul de cauzalitate
Pentru existenţa infracţiunii pe care o
analizăm este necesar a se stabili legătura de
cauzalitate dintre ceea ce subiectul activ
întreprinde – acţiunea de ucidere şi rezultatul
produs – moartea victimei.
Dacă moartea victimei s-a datorat altor
cauze, altor evenimente şi acţiunea întreprinsă de
făptuitor a rămas infructuoasă, neexistând raport
de cauzalitate, nu va exista infracţiune.
D. Latura subiectivă
Infracţiunea se comite cu intenţie, care

poate fi directă sau indirectă, după cum autorul a
prevăzut urmarea periculoasă şi a urmărit sau a
acceptat producerea rezultatului.
Fapta va constitui omor chiar în condiţiile
unei cereri explicite, serioase, conştiente şi
repetate a victimei, dar care nu a ajuns la
cunoştinţa făptuitorului, care a luat hotărârea de a
ucide victima din alte motive (spre exemplu, din
interes material, pentru a o moşteni) 2.
E. Forme. Sancționare
1
C. Rătescu, H. Aznavorian, I. Ionescu-Dolj, T. Pop, I.Gr. Perieţeanu, M. Papadopolu, V.
Dongoroz, N. Pavelescu, Codul penal Carol al II-lea adnotat, vol. III, Partea specială, Ed.
Librăriei Socec & Co. SA, Bucureşti, 1937, p. 102.
2
Noul Cod Penal comentat – Partea specială – ediția a III-a, revăzută și adăugită – V.
Dobrinoiu ș.a., Ed. Universul Juridic, București, 2016, p. 37.
27
Uciderea la cererea victimei se consumă în
momentul morţii persoanei. Deşi fapta este
susceptibilă de acte de pregătire şi de tentativă,
aceste forme imperfecte ale infracţiunii nu se
pedepsesc.
Persoana fizică se pedepseşte pentru fapta
de ucidere la cererea victimei cu închisoare de la
unu la 5 ani.
1.4.4. Art. 192: Uciderea din culpă
”(1) Uciderea din culpă a unei persoane

se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Uciderea din culpă ca urmare a
nerespectării dispoziţiilor legale ori a măsurilor
de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau
meserii ori pentru efectuarea unei anumite
activităţi se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la
7 ani. Când încălcarea dispoziţiilor legale ori a
măsurilor de prevedere constituie prin ea însăşi
o infracţiune se aplică regulile privind
concursul de infracţiuni.
(3) Dacă prin fapta săvârşită s-a cauzat
moartea a două sau mai multor persoane,
limitele speciale ale pedepsei prevăzute în alin.
(1) şi alin. (2) se majorează cu jumătate.”
a) Obiectul juridic special al

infracţiunii de ucidere din culpă îl constituie
relaţiile sociale referitoare la dreptul la viaţă.
b) Obiectul material este corpul
omului asupra căruia se exercită acţiunea
28
(inacţiunea) făptuitorului.
a)Subiectul activ este persoana care

îndeplineşte condiţiile legale pentru a răspunde
penal.
În cazul agravantelor se cere ca subiectul
activ să aibă o anumită calitate – conducătorul de
vehicul cu tracţiune mecanică, sau orice altă
persoană aflată în exerciţiul profesiei sau meseriei,
să se fi aflat în stare de ebrietate ori să fi ucis două
sau mai multe persoane - variante agravate ale
infracţiunii.
La uciderea din culpă este posibil
coautoratul, această modalitate a participaţiei fiind
compatibilă cu infracţiunea examinată când,
datorită unor acte efectuate simultan sau succesiv
de mai multe persoane, s-a produs din culpă
rezultatul letal.
b)Subiectul pasiv al infracţiunii poate fi
orice persoană. Dacă prin aceeaşi faptă sunt ucise
mai multe persoane această împrejurare va
constitui o circumstanţă agravantă.
C.Latura obiectivă
a)Elementul material ai infracţiunii se

exprimă printr-o acţiune (compusă din una sau
mai multe acte materiale) ori prin omisiune
(neîndeplinirea unuia sau mai multor acte pe care
subiectul activ avea obligaţia legală să le
îndeplinească).
b) Urmarea imediată. Pentru existenţa
infracţiunii este necesar ca activitatea (acţiune-
29
inacţiune) făptuitorului să producă moartea
victimei.
c) Legătura de cauzalitate. Pentru a
subzista infracţiunea pe care o analizăm este
necesar să existe o legătură de cauzalitate între
acţiunea sau inacţiunea făptuitorului şi rezultatul
produs. Sub acest aspect, nu are relevanţă dacă
între activitatea autorului şi rezultatul acestuia s-au
interpus alte forţe fizice ori acţiunea culpabilă sau
fortuită a altor persoane, fiind suficient ca
activitatea culpabilă a autorului să se înscrie
printre cauzele care au determinat rezultatul.
Dacă rezultatul s-a produs ca urmare a
acţiunii/inacţiunii culpabile a mai multor persoane,
toate aceste persoane vor fi condamnate pentru
săvârşirea infracţiunii.
Această infracţiune se săvârşeşte din culpă

în ambele modalităţi, adică sub forma culpei cu
previziune (uşurinţă) sau sub forma culpei simple
(neglijenţă).
Există culpă cu previziune (uşurinţă)
atunci când făptuitorul prevede rezultatul faptei
sale (moartea victimei), dar nu urmăreşte
producerea lui, ci crede fără temei că el nu se va
produce (de ex.: organizarea defectuoasă a
lucrărilor pe un şantier, efectuarea unui
experiment riscant, examinarea bolnavului de
către medic în mod superficial etc).
Există culpă simplă (neglijenţă) atunci
când subiectul nu prevede rezultatul faptei sale
(moartea victimei), deşi în raport cu conduita
oricărui om normal trebuia să-l prevadă, iar în
30
raport cu persoana sa putea să aibă această
previziune (de ex.: un militar aflat în serviciul de
pază lasă arma încărcată şi nesupravegheată în
apropierea unui grup de copii, unul dintre copii se
joacă cu arma, aceasta se descarcă şi un alt copil
este ucis).
E.Forme. Modalităţi. Sancțiuni
Uciderea din culpă, fiind o infracţiune

neintenţionată, nu poate avea decât forma perfectă,
adică fapta consumată, nefiind susceptibilă de
tentativă. Infracţiunea analizată se consumă în
momentul în care s-a produs rezultatul, adică
moartea victimei. În cazul când acest rezultat nu
se produce şi dacă activitatea făptuitorului nu
constituie o altă infracţiune, autorul va fi exonerat
de pedeapsă.
În afară de modalitatea simplă,
corespunzătoare variantei tip, infracţiunea poate fi
săvârşită şi în variante agravate.
- primă modalitate agravată se realizează
potrivit art.192 alin.2 C.pen. şi priveşte
caracterul profesional al conduitei
periculoase a făptuitorului.
Textul se referă la caracterul activităţii în
legătură cu care s-a săvârşit fapta, iar nu la
îndeletnicirea ca atare a celui ce a săvârşit fapta.
Profesionistul sau meseriaşul care nu săvârşeşte
fapta în exerciţiul profesiei sau meseriei proprii ori
în exerciţiul altei profesii sau meserii, răspunde
pentru forma simplă sau de bază, în schimb cel
care nu are nicio profesie sau meserie, dar se
manifestă într-un sector de activitate specific şi,
din uşurinţă sau neprevedere, ucide o persoană,
31
răspunde pentru forma agravată.
Sfera culpei profesionale cuprinde orice
domeniu de activitate la care se angajează o
persoană şi care este caracterizat prin anumite
cunoştinţe şi o anume manualitate.
Făptuitorul răspunde penal, în condiţiile
art.192 alin.2 C.pen., atunci când a cunoscut
dispoziţiile sau regulile respective şi a acţionat
fără să ţină seama de ele sau nu le-a cunoscut, dar
trebuia şi avea posibilitatea să le cunoască.
Când nerespectarea vreuneia din
dispoziţiile legale sau a măsurilor de prevedere
constituie prin ea însăşi infracţiune, va exista un
concurs de infracţiuni.
- a doua modalitate agravată este
prevăzută de art.192 alin.3 C.pen. -
uciderea din culpă este mai gravă
dacă prin fapta săvârşită s-a cauzat
moartea a două sau mai multe
persoane.
Sancţiuni:
- alin.1 - închisoare de la 1 la 5 ani
- alin.2 - închisoare de la 2 la 7 ani
- alin.3 - limitele speciale ale
pedepsei prevăzute în alin. (1) şi
alin. (2) se majorează cu jumătate.

oficiu.
32
1.5. Capitolul II - Infracţiuni contra
integrităţii corporale sau sănătăţii
1.5.1. Art. 193: Lovirea sau alte violenţe
”(1) Lovirea sau orice acte de violenţă

cauzatoare de suferinţe fizice se pedepsesc cu
închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(2) Fapta prin care se produc leziuni
traumatice sau este afectată sănătatea unei
persoane, a cărei gravitate este evaluată prin
zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile,
se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani
sau cu amendă.
(3) Acţiunea penală se pune în mişcare
la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.”
a) Obiectul juridic special îl

constituie relaţiile sociale care se referă la
ocrotirea integrităţii corporale sau sănătăţii
persoanei.
b) Obiectul material îl reprezintă
corpul persoanei asupra căreia acţionează
făptuitorul.
a) Subiect activ al acestei infracţiuni

poate fi orice persoană, deoarece legea nu cere o
calitate specială. Fapta se poate comite şi în
participaţie în oricare din formele sale (coautorat,
instigare, complicitate).
33
b) Subiectul pasiv al infracţiunii poate
fi orice persoană în viaţă asupra căreia s-a
exercitat violenţa. Subiect pasiv general este
societatea.
a) Elementul material al infracţiunii
constă fie într-o acţiune de lovire, fie în orice
violenţe susceptibile să provoace o suferinţă fizică
victimei.
Prin „lovire” se înţelege acel act de
agresiune care constă în acţiunea mecanică a unei
energii cinetice exterioare de atingere, de
compresiune sau izbire bruscă şi violentă a
suprafeţei de contact a corpului victimei cu sau de
un corp contondent, de regulă, prin proiectare,
călcare, alunecare, aruncare sau cădere (de
exemplu, cu palma, cu piciorul, cu cotul, cu un
obiect, instrument sau armă; de perete, de gard, de
caldarâm sau de alte obiecte materiale; aruncare
de obiecte sau corpuri tari asupra victimei etc.).
Prin „acte de violenţă” se înţeleg toate
manifestările brutale, constrângerile fizice de orice
natură, care ar putea cauza suferinţe fizice (de
exemplu, tragerea de păr sau de ureche, târârea,
punerea unei piedici urmată de cădere, asmuţirea
unui câine sau lansarea asupra victimei a unui
animal periculos care o trânteşte de pământ sau o
muşcă, aruncarea de apă fierbinte asupra victimei).
Elementul material al variantei agravate,
prevăzută în alin. (2), constă în fapta de lovire sau
alte violenţe prin care se produc leziuni traumatice
sau este afectată sănătatea unei persoane.
Gravitatea acestui rezultat este cuantificată, în
concepţia legiuitorului, în numărul de zile de
34
îngrijiri medicale apreciat a fi necesar pentru
vindecare. Pentru a exista această variantă
agravată, este necesar un număr de zile de îngrijiri
medicale de cel mult 90 de zile.
Prin „îngrijiri medicale” se înţelege, în
sens larg, supunerea victimei la un regim sau
tratament adecvat în vederea vindecării. În
doctrina recentă 1 se consideră că noţiunea de
„îngrijiri medicale” are în vedere numărul de zile
prin care se apreciază în mod direct, din punct de
vedere medico-legal, gravitatea unor leziuni sau
boli post-traumatice 2.
Constituie această infracţiune, în noua
reglementare, fapta inculpatului care a lovit partea
vătămată, provocându-i leziuni care au necesitat
pentru vindecare 23-25 de zile de îngrijiri
medicale şi fracturarea dintelui frontal 3.
b) Urmarea imediată în cazul infracţiunii
analizate constă în provocarea unei suferinţe fizice
victimei. În cazul lovirii, suferinţa fizică este
prezumată, fiind inerentă acţiunii; ea trebuie
dovedită în cazul altor acte de violenţă.
În varianta agravată prevăzută în alin. (2)
se cere să existe ca rezultat al infracţiunii
producerea de leziuni traumatice ori afectarea
sănătăţii unei persoane.
c) Raportul de cauzalitate. Între
acţiunea sau inacţiunea făptuitorului ce constituie
elementul material al infracţiunii şi rezultatul
1
V. Iftenie, Al. Boroi, Infracţiunile de lovire şi vătămare a integrităţii
corporale sau a sănătăţii, Ed. Juridică, Bucureşti, 2002, p. 107.
2
A se vedea I. Pascu, M. Gorunescu, op. cit., p. 131.
3
C. Ap. Braşov, s. pen., dec. nr. 518/R/2000, în Buletinul Jurisprudenţei,
Culegere de practică judiciară pe anul 2000, Ed. Lumina Lex, Bucureşti,
2001, pp. 76-77.
35
produs sau suferinţă fizică ori vătămare corporală
este necesar a se stabili o legătură de cauzalitate,
legătură care trebuie dovedită.
Constă în vinovăţie sub forma intenţiei
directe sau indirecte.
E. Forme. Sancțiuni.
Infracţiunea se consumă în momentul când
victima este lovită sau în momentul când printr un
act de violenţă i se produce o suferinţă fizică.
Tentativa, deşi posibilă, nu se pedepseşte. Atunci
când făptuitorul loveşte mai multe persoane există
concurs real de infracţiuni.
În varianta simplă pedeapsa pentru
persoana fizică este închisoarea de la 3 luni la 2
ani sau amenda, iar dacă această faptă produce
consecinţele prevăzute în alin. (2), pedeapsa este
închisoarea de la 6 luni la 5 ani sau amenda.
Acţiunea penală se pune în mişcare la
plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
1.5.2. Art. 194: Vătămarea corporală
” (1) Fapta prevăzută în art. 193, care a

cauzat vreuna dintre următoarele consecinţe:
a) o infirmitate;
b) leziuni traumatice sau afectarea
sănătăţii unei persoane, care au necesitat,
pentru vindecare, mai mult de 90 de zile de
îngrijiri medicale;
c) un prejudiciu estetic grav şi
permanent;
d) avortul;
36
e) punerea în primejdie a vieţii
persoanei,
se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7
ani.
(2) Când fapta a fost săvârşită în scopul
producerii uneia dintre consecinţele prevăzute
în alin. (1) lit. a), lit. b) şi lit. c), pedeapsa este
închisoarea de la 3 la 10 ani.
(3) Tentativa la infracţiunea prevăzută
în alin. (2) se pedepseşte.”
În ceea ce priveşte condiţiile preexistente ale
infracţiunii trimitem la explicaţiile date la infracţiunea
de lovire sau alte violențe.
A. Latura obiectivă
a) Elementul material. Vătămarea

corporală gravă se realizează sub aspectul
elementului material al laturii obiective, printr-o
acţiune sau inacţiune care produce vreunul dintre
rezultatele enumerate.
Fapta poate consta într o lovire sau un alt
act de violenţă, dacă prin aceasta s a produs o
vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii în
limitele de gravitate cerute de lege (ca, de
exemplu, loviri, înjunghieri, aruncare de substanţe
corosive etc.). Dar infracţiunea se poate comite şi
prin acte de nonviolenţă (de exemplu, infectarea
apei, otrăvirea mâncării, neîmpiedicarea unui
câine râu de a muşca pe un trecător, deşi stăpânul
câinelui asista la această scenă etc.).
b) Urmarea imediată constă în vătămarea
corporală suferită de subiectul pasiv şi care poate
îmbrăca una dintre următoarele modalităţi
37
alternative:
- producerea unei infirmităţi.
Infirmitatea fizică presupune o stare
anormală cu caracter permanent, în care victima
nu se mai poate folosi în mod obişnuit şi normal
de corpul său. Aceasta presupune pierderea unui
simţ sau organ ori încetarea funcţionării acestora..
Prin infirmitate psihică se înţelege situaţia
în care victima a suferit un traumatism psihic care
presupune pierderea totală sau parţială a
controlului activităţilor sale. Infirmitatea, atât cea
fizică, cât şi cea psihică, trebuie să fie permanentă,
adică nevindecabilă (de exemplu, demenţe,
psihoze, encefalopatii cu tulburări de
comportament, crize epileptice post traumatice,
stări depresive determinate de hiperdramatizarea
infirmităţii fizice etc.);
- leziuni traumatice sau afectarea sănătăţii
unei persoane, care au necesitat, pentru vindecare,
mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale.
- un prejudiciu estetic grav şi permanent.
Acesta constituie un grav prejudiciu estetic cauzat
victimei, schimbarea înfăţişării normale a acesteia
care capătă un aspect neplăcut (deformarea
corpului, mutilare, desfigurare, ruperea buzei, a
dinţilor din faţă etc.).
Prejudiciul estetic se poate realiza prin
sluţire, desfigurare a persoanei, însemnând
alterarea armoniei, simetriei sau mobilităţii feţei,
căreia îi dă o înfăţişare dezagreabilă.
- avortul sau, cu alte cuvinte, întreruperea
cursului sarcinii şi expulzarea produsului de
concepţie. Pentru existenţa acestei infracţiuni, nu
este suficient ca în momentul săvârşirii faptei
victima să fi fost însărcinată, ci mai este necesar
38
ca şi făptuitorul să fi ştiut sau să fi putut prevedea
existenţa sarcinii.
- punerea în primejdie a vieţii persoanei,
prin aceasta înţelegându se situaţia când
făptuitorul a creat prin activitatea sa posibilitatea
reală şi concretă ca victima să înceteze din viaţă.
În această ipoteză, făptuitorul nu urmăreşte
moartea victimei şi nici nu acceptă acest rezultat;
altfel, fapta ar constitui tentativă de omor. Dacă
acest rezultat se realizează, fapta constituie
infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte.
c) Raportul de cauzalitate. Între acţiunea
sau inacţiunea prin care se realizează elementul
material al infracţiunii şi rezultatul produs –
vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii
persoanei – trebuie să existe un raport de
cauzalitate. Acest raport poate fi stabilit pe baza
unei expertize medico legale.
B. Latura subiectivă
Vătămarea corporală prevăzută de art. 194

alin. (1) C. pen. se săvârşeşte cu intenţie indirectă
sau cu praeterintenţie . În cazul praeterintenţiei,
făptuitorul acţionează cu intenţie în ceea ce
priveşte fapta de lovire sau vătămare, dar este,
totodată, în culpă faţă de consecinţa mai gravă
produsă .
Vătămarea corporală poate îmbrăca şi
forma unei infracţiuni praeterintenţionate , dacă
autorul a comis cu intenţie directă sau indirectă
lovirea victimei, însă, în raport cu rezultatul mai
grav produs, a avut o poziţie subiectivă
caracteristică culpei (neglijenţă sau uşurinţă).
Astfel, îmbrâncirea unei persoane cu urmarea
39
căderii acesteia şi pricinuirea unei vătămări
corporale constituie un act de violenţă, săvârşit cu
intenţie, iar nu din culpă, chiar dacă rezultatul
violenţei a depăşit intenţia făptuitorului.
În varianta prevăzută în alin. (2), autorul
acţionează în scopul producerii rezultatului
prevăzut în alin. (1) lit. a), b) şi c) (respectiv o
infirmitate, leziuni traumatice sau afectarea
sănătăţii unei persoane, care au necesitat, pentru
vindecare, mai mult de 90 de zile de îngrijiri
medicale ori un prejudiciu estetic grav şi
permanent)., fiind vorba deci de o intenţie directă
calificată prin scop.
C. Forme. Sancțiuni
Infracţiunea se consumă când se produce
vreuna dintre urmările prevăzute de textul
incriminator.
În varianta tip a infracţiunii, tentativa nu se
pedepseşte. Tentativa se pedepseşte însă la fapta
incriminată prin art. 194 alin. (2) C. pen., adică
atunci când s-a comis cu intenţie directă.
În varianta tip, pedeapsa este închisoare de
la 2 la 7 ani, iar în cazul alin. (2), pedeapsa este
1.5.3. Art. 195: Lovirile sau vătămările

cauzatoare de moarte
” Dacă vreuna dintre faptele prevăzute

în art. 193 şi art. 194 a avut ca urmare moartea
victimei, pedeapsa este închisoarea de la 6 la 12
ani”
În privința condițiilor preexistente, facem
40
trimitere la secțiunile 1.5.1 și 1.5.2. de mai sus, cu
mențiunea că, deși această infracțiune este în
realitate o varianta agravată a celor două de mai
sus, obiectul juridic special al acestei infracțiuni
constă în relaţiile sociale care ocrotesc viaţa
persoanei.
a)Elementul material se realizează prin

acţiuni sau inacţiuni identice cu cele care
realizează infracţiunile prevăzute în art. 193-194
Cp., dar care au ca urmare imediată moartea
victimei.
În doctrina şi practica judiciară, s-a ridicat
problema dacă pentru existenţa infracţiunii
analizate este necesar sau nu ca moartea victimei
să fie rezultatul unei acţiuni unice, imputabile
exclusiv făptuitorului.
Opinia majoritară este aceea că va exista
infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de
moarte, chiar dacă faptei făptuitorului i s-au
adugat şi alte cauze (factori contributivi anteriori,
concomitenţi sau posteriori).
b) Urmarea imediată constă în
moartea victimei.
c) Legătura de cauzalitate. Între
activitatea făptuitorului şi moartea victimei
trebuie să existe o legătură cauzală. Această
legătură nu este înlăturată dacă la activitatea
făptuitorului se adaugă şi alţi factori (de ex.:
constituţia debilă a victimei).
Chiar dacă moartea victimei survine după o
perioadă mai lungă de la data aplicării loviturii
intenţionate, infracţiunea subzistă.
41
B. Latura subiectivă constă în
praeterintenţie.
Lovirea sau fapta de vătămare corporală se
săvârşeşte cu intenţie, iar urmarea mai gravă
produsă - moartea victimei - are loc din culpa
subiectului.
Urmarea - moartea victimei - se atribuie
făptuitorului pe baza culpei dovedite şi nu pe baza
unei prezumţii de culpă.
Existenţa culpei poate fi dedusă şi din
simpla materialitate a faptei.
C. Forme. Modalități. Sancțiuni

Consumarea infracţiunii are loc în
momentul când se produce moartea victimei. Dacă
moartea victimei nu se produce, fapta constituie
infracţiune consumată de lovire sau vătămare
corporală.
Tentativa nu este posibilă, deoarece
rezultatul mai grav, moartea victimei, survine din
culpă, ori faptele din culpă exclud tentativa.
Infracţiunea este susceptibilă de numeroase
şi variate modalităţi, atât normative, cât şi faptice.
Sancţiuni: Închisoare de la 5 la 15 ani.

oficiu.
1.5.4. Art. 196:Vătămarea corporală din

culpă
” (1) Fapta prevăzută în art. 193 alin. (2)

săvârşită din culpă de către o persoană aflată
sub influenţa băuturilor alcoolice ori a unei
42
substanţe psihoactive sau în desfăşurarea unei
activităţi ce constituie prin ea însăşi infracţiune
se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an
sau cu amendă.
(2) Fapta prevăzută în art. 194 alin. (1)
săvârşită din culpă se pedepseşte cu închisoare
de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.
(3) Când fapta prevăzută în alin. (2) a
fost săvârşită ca urmare a nerespectării
dispoziţiilor legale sau a măsurilor de
prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau
meserii ori pentru efectuarea unei anumite
activităţi, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni
la 3 ani sau amenda.
(4) Dacă urmările prevăzute în alin. (1)-
(3) s-au produs faţă de două sau mai multe
persoane, limitele speciale ale pedepsei se
majorează cu o treime.
(5) Dacă nerespectarea dispoziţiilor
legale ori a măsurilor de prevedere sau
desfăşurarea activităţii care a condus la
comiterea faptelor prevăzute în alin. (1) şi alin.
(3) constituie prin ea însăşi o infracţiune se
aplică regulile privind concursul de infracţiuni.
(6) Acţiunea penală se pune în mişcare la
plângerea prealabilă a persoanei vătămate.”
În privința condițiilor preexistente, facem

trimitere la secțiunile 1.5.1 și 1.5.2. de mai sus. Cu
privire însă la subiectul activ, este însă de subliniat
că, fiind vorba de o infracţiune neintenţionată,
participaţia nu este posibilă decât sub forma
coautoratului ori în forma ei improprie, prevăzută
de art. 52 C. pen., adică numai în situaţia când o
persoană participă cu intenţie (în calitate de
43
coautor, instigator sau complice) la vătămarea
corporală săvârşită din culpă de autor.
a) Elementul material se realizează prin

lovire sau alte violenţe ori prin vătămări corporale.
Aceste acţiuni sau inacţiuni sunt identice cu cele
enumerate în art. 193 alin. (2) şi art. 194 C. pen.
Dacă lovirea sau actul de violenţă săvârşit
din culpă a produs numai suferinţe fizice sau o
vătămare ce nu necesită pentru vindecare îngrijiri
medicale, fapta nu constituie infracţiune. Soluţia
se desprinde chiar din cuprinsul textului.
Pentru realizarea variantei normative
prevăzute în alin. (1) este necesar, pe lângă
săvârşirea din culpă a faptei prevăzute în art. 193
alin. (2), îndeplinirea unor condiţii alternative.
Astfel, fapta trebuie săvârşită sub influenţa
băuturilor alcoolice sau a unor substanţe
psihoactive ori în desfăşurarea unei activităţi care
constituie prin ea însăşi o infracţiune (spre
exemplu, conducere fără permis a unui
autovehicul neînmatriculat ori trafic de droguri
etc.). În orice alte condiţii, producerea din culpă a
unei vătămări victimei, care nu produce
consecinţele prevăzute în art. 194 alin. (1)
(vătămarea corporală) şi care necesită pentru
vindecare îngrijiri medicale de până la 90 de zile
nu constituie infracţiune.
În conformitate cu prevederile art. 196
alin. (3), există vătămare corporală din culpă şi
atunci când săvârşirea faptei prevăzută în alin. (2)
este urmarea nerespectării dispoziţiilor legale sau
a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei
44
profesii sau meserii ori pentru îndeplinirea unei
anume activităţi.
În practica judiciară s-a decis că fapta
inculpatului de a fi cauzat victimei vătămări grave
prin extirparea splinei, ca urmare a unui accident
de circulaţie datorat culpei conducătorului auto,
constituie infracţiunea de vătămare corporală din
culpă, în varianta prevăzută în alin. (3) al art. 196
C. pen., deoarece este urmarea nerespectării
dispoziţiilor legale sau a măsurilor de prevedere
pentru exerciţiul profesiei.
Potrivit alin. (5) al art. 196, dacă
nerespectarea dispoziţiilor legale ori a măsurilor
de prevedere sau desfăşurarea activităţii care a
condus la comiterea faptelor prevăzute în alin. (1)
şi alin. (3) constituie prin ea însăşi o infracţiune,
se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.
b) Urmarea imediată a infracţiunii în

varianta simplă sau în variantele agravate este
producerea uneia dintre vătămările menţionate în
textele incriminatoare [îngrijiri medicale pentru
vindecare de până la 90 zile, pentru fapta
prevăzută în alin. (1), o infirmitate, leziuni
traumatice sau afectarea sănătăţii unei persoane,
care au necesitat, pentru vinde¬care, mai mult de
90 de zile de îngrijiri medicale, un prejudiciu
estetic grav şi permanent, avortul sau punerea în
primejdie a vieţii persoanei, pentru fapta prevăzută
în alin. (2) şi (3), vătămarea a două sau mai multe
persoane – alin. (4) etc.].
Alin. (4) se referă la o variantă agravată
comună, respectiv atunci când faptele prevăzute în
alin. (1) (3) au avut ca urmare vătămarea a două
sau mai multe persoane. Este vorba de producerea
45
urmărilor specifice acestor variante agravate în
privinţa fiecăreia dintre victime (spre exemplu, nu
va exista această agravantă dacă una dintre
victime necesită pentru vindecare 120 de zile de
îngrijiri medicale, iar cea de a doua, 40 de zile,
deoarece condiţiile specifice nu sunt îndeplinite în
privinţa celei de a doua persoane vătămate).
c) Raportul de cauzalitate. Pentru

existenţa infracţiunii este necesar să existe
legătură de cauzalitate între acţiunea (inacţiunea)
făptuitorului şi rezultat.
B. Latura subiectivă
Fapta de vătămare corporală se încadrează

în dispoziţiile art.196 C.pen. atunci când este
săvârşită din culpă.
C. Forme. Modalități. Sancțiuni
Infracţiunea se consumă atunci când se

produce rezultatul. Tentativa nu este posibilă,
fiind vorba de o faptă comisă din culpă.
Sancțiuni:
- alin. (1) cu închisoare de la 3 luni
la un an sau cu amendă.
- alin. (2), în cazul faptei care a avut
vreuna dintre urmările prevăzute la
art. 194 alin. (1) - închisoarea de la
6 luni la 2 ani sau amendă.
- alin. (3), când fapta prevăzută în
alin. (2) a fost săvârşită ca urmare
a nerespectării dispoziţiilor legale
sau a măsurilor de prevedere
46
pentru exerciţiul unei profesii sau
meserii ori pentru efectuarea unei
anumite activităţi – închisoarea de
la 6 luni la 3 ani sau amenda.
- alin. (4), dacă urmările prevăzute
în alin. (1) (3) s-au produs faţă de
două sau mai multe persoane,
limitele speciale ale pedepsei se

1.5.5. Art. 197: Relele tratamente

aplicate minorului
”Punerea în primejdie gravă, prin

măsuri sau tratamente de orice fel, a dezvoltării
fizice, intelectuale sau morale a minorului, de
către părinţi sau de orice persoană în grija
căreia se află minorul, se pedepseşte cu
închisoarea de la 3 la 7 ani şi interzicerea
exercitării unor drepturi.”
a) Obiectul juridic special constă în

relaţiile sociale referitoare la dezvoltarea fizică,
intelectuală ori morala a minorului şi în special,
grija avută pentru a nu pune în pericol această
dezvoltare.
b) Obiectul material. Atunci când
măsurile ori tratamentele aplicate privesc corpul
minorului, obiectul material este corpul acestuia.
47
a)Subiectul activ poate fi numai un subiect

calificat (circumstanţiat) - un părinte sau o
persoană căreia minorul i-a fost incredinţat spre
creştere şi educare.
La comiterea acestei fapte pot participa şi
instigatori sau complici care nu au calitatea
specială cerută de text pentru autor.
b)Subiectul pasiv este minorul.
a) Elementul material se realizează

fie prin acţiuni (loviri, violenţe, bătăi, etc.) fie prin
inacţiuni (neasigurarea hranei, a îmbrăcămintei,
etc).
Pentru a exista infracţiunea se cere ca
măsurile sau tratamentele să aibă un caracter rău,
respectiv, să pună în primejdie gravă, dezvoltarea
fizică, intelectuală sau morală a copilului.
A comis această faptă părintele care, prin
bătăi repetate aplicate minorului care-i produc o
şubrezire a stării de sănătate conduc în final la o
vătămare corporală şi la punerea în pericol a
dezvoltării minorului.
b) Urmarea imediată constă în punerea în
primejdie gravă a dezvoltării fizice, intelectuale
sau morale a minorului.
c) Legătura de cauzalitate. Pentru
existenţa infracţiunii se cere să existe o legătură de
cauzalitate între acţiunea sau inacţiunea
făptuitorului şi urmarea imediată.
48
Infracţiunea se comite cu intenţie directă
sau indirectă.
E. Forme. Modalități
Actele pregătitoare cât şi tentativa, deşi

posibile, nu se pedepsesc. Consumarea
infracţiunii are loc în momentul în care s-a realizat
activitatea incriminată de lege şi este în primejdie
dezvoltarea psiho-fizică a minorului.
Textul incriminator prevede o singură
modalitate normativă, căreia pot să-i corespundă o
varietate de modalităţi faptice.
Sancțiune: Pedeapsa prevăzută în art. 197
C. pen. este închisoare de la 3 la 7 ani şi
1.6. Rezumat
În această unitate de învăţare s-a încercat

familiarizarea studenților cu tipurile de infracţiuni
contra persoanei şi aplicarea cunoştinţelor
dobândite prin parcurgerea Dreptului Penal – Parte
Generală.
Să ne reamintim…
• Obiectul juridic generic este format din

ansamblul relaţiilor sociale care se
constituie şi se desfăşoară în legătură cu
apărarea persoanei privită sub totalitatea
atributelor sale (viaţă, integritate corporală,
inviolabilitate sexuală, libertate,
49
demnitate);
• Subiectul pasiv al infracţiunii de omor este
necircumstanţiat, însă, este necesar ca
victima sa fie o persoană în viaţă, fiind
exclusă infracţiunea de omor cand
subiectul pasiv este fătul ori un cadavru.
• Circumstanţele în prezenţa cărora există
omor calificat sunt în număr de opt.
• Omorul calificat se pedepseşte cu
detenţiunea pe viaţă sau cu închisoarea de
la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor
drepturi.
• Uciderea din culpă este susceptibilă doar
de participaţie improprie, ipoteză în care
autorul va răspunde pentru infracţiunea de
ucidere din culpă, iar participantul pentru
instigare sau complicitate la infracţiunea
de omor.
• Vătămarea corporală se comite, de regulă,
cu intenţie directă sau indirectă. Însă, în
situaţia în care faptuitorul a săvârşit cu
intenţie lovirea victimei, dar rezultatul mai
grav produs s-a datorat culpei, vătămarea
corporală poate îmbrăca forma unei
infracţiuni praeterintenţionate.În cazul
săvârșirii variantei agravate, autorul
acționează cu scopul producerii
rezultatului, fiind vorba de o intenție
directă calificată prin scop.
• Specific infracţiunii de loviri sau vătămări
cauzatoare de moarte este faptul că
vinovăția îmbracă exclusiv forma
praeterintenției. Astfel, lovirea sau fapta de
vătămare corporală se săvârșește cu
50
intenție, iar urmarea mai grav produsă,
moartea victimei, se realizează din culpa
făptuitorului.
• Vătămarea corporală din culpă. În situaţia
în care se provoacă din culpă vătămarea
corporală sau a sănătăţii mai multor
persoane, numărul infracţiunilor este egal
cu numărul persoanelor accidentate,
existând un concurs ideal de infracţiuni.

cunoștințelor
Exemple de subiecte de sinteză
1. Art. 189: Omorul calificat – noțiune,

elemente constitutive, variante asimilate/
atenuante/agravante, exemple.
2. Art. 190: Uciderea la cererea victimei –
noțiune, elemente constitutive, variante
asimilate/atenuante/agravante, exemple.
Exemple de spețe
S-a reținut că, în seara zilei de 5 octombrie

2010, între inculpat, aflat într-un bar din
municipiul Târgoviște, unde consuma băuturi
alcoolice cu alte persoane, și un cetățean s-a ivit
un incident, partea vătămată intervenind pentru
aplanarea conflictului. În aceste împrejurări,
inculpatul a lovit-o pe aceasta cu pumnii și
picioarele, atât în local, cât și în afara clădirii,
cauzându-i leziuni ce au dus la internarea acesteia
în spital, necesitând pentru vindecare 53 de zile de
îngrijiri medicale.
51
Referat cu tema de mai jos, apreciat cu

10% din nota finală:
„Uciderea din culpă”
Depunerea referatului se va face în format
electronic sau material tipărit la cadrul didactic
titular.
52
Unitatea de învăţare nr. 2
Infracţiuni contra unui membru de familie,

libertății persoanei
Cuprins:

de învățare
2.4. Art. 199: Violenţa în familie
2.5. Art. 200: Uciderea ori vătămarea nou-
născutului săvârşită de către mamă
2.6. Art. 205: Lipsirea de libertate în mod
ilegal
2.7. Art. 206: Ameninţarea
2.8. Art. 207: Şantajul
2.9. Rezumat
cunoștințelor

contra unui membru de familie, agresiuni asupra
fătului şi infracțiuni contra libertății persoanei.
Este indicat, pentru o mai bună înţelegere, ca
studentul să se aplece asupra Dreptului penal –
partea generală pentru a-şi reîmprospăta
53
cunoştinţele de bază absolut necesare în studiul
Dreptului penal – partea specială.

infracțiuni contra unui membru de familie,
agresiuni asupra fătului şi infracțiuni
contra libertății persoanei;
• să analizaţi fiecare infracţiune contra unui
membru de familie, agresiuni asupra
fătului şi infracțiuni contra libertății
persoanei, din punct de vedere al
• să analizaţi fiecare infracţiune contra unui
membru de familie, agresiuni asupra
fătului şi infracțiuni contra libertății
persoanei din punctul de vedere al


unităţi de învăţare este de 120 de minute
de studiu individual susținut.
54
2.4. Art. 199: Violenţa în familie
” (1) Dacă faptele prevăzute în art. 188,

art. 189 şi art. 193 – 195 sunt săvârşite asupra
unui membru de familie, maximul special al
pedepsei prevăzute de lege se majo¬rează cu o
pătrime.
(2) În cazul infracţiunilor prevăzute în
art. 193 şi art. 196 săvârşite asupra unui
membru de familie, acţiunea penală poate fi
pusă în mişcare şi din oficiu. Împăcarea
înlătură răspunderea penală.”
A. Obiectul infracțiunii

constituie relaţiile sociale care se referă la
ocrotirea vieţii, integrităţii corporale sau sănătăţii
membrilor de familie împotriva faptelor care aduc
atingere acestor atribute ale persoanei.
b) Obiectul material. În cazul acestei
infracţiuni, obiectul material îl reprezintă corpul
persoanei asupra căreia acţionează făptuitorul.
B. Subiecții infracțiunii
a) Subiect activ al acestei infracţiuni este

circumstanţiat, putând fi, la fel ca şi subiectul
pasiv, numai un membru de familie.
Prin membru de familie se înţelege,
potrivit art. 177 C. pen., ascendenţii şi
descendenţii, fraţii şi surorile, copiii acestora,
precum şi persoanele devenite prin adopţie,
potrivit legii, astfel de rude, soţul, precum şi
persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare
55
acelora dintre soţi sau dintre părinţi şi copii, în
cazul în care convieţuiesc.
Spre exemplu, a comis această faptă tatăl
care și-a ucis fiul de 16 ani.
b) Subiectul pasiv al infracţiunii poate fi
numai membrul de familie în viaţă asupra căreia s
a exercitat violenţa.
C. Latura obiectivă și latura subiectivă
În ceea ce priveşte conţinutul constitutiv al

infracţiunii, trimitem la explicaţiile date la
infracţiunile de omor (art. 188 C. pen.), omor
calificat (art. 189 C. pen.), lovire sau alte violenţe
(art. 193 C. pen.), vătămare corporală (art. 194 C.
pen.) şi loviri sau vătămări cauzatoare de moarte
(art. 195 C. pen.). Fapta prezintă aceleaşi condiţii
de săvârşire, diferită fiind doar calitatea autorului
în raport cu victima.
D. Sancțiuni:
- faptele prevăzute în art. 188, art.
189 şi art. 193 195 sunt săvârşite
asupra unui membru de familie,
maximul special al pedepsei
prevăzute de lege se majorează cu
o pătrime;
2.5. Art. 200: Uciderea ori vătămarea

nou-născutului săvârşită de către mamă
” (1) Uciderea copilului nou-născut

imediat după naştere, dar nu mai târziu de 24
de ore, săvârşită de către mama aflată în stare
56
de tulburare psihică se pedepseşte cu
închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Dacă faptele prevăzute în art. 193-
195 sunt săvârşite asupra copilului nou-născut
imediat după naştere, dar nu mai târziu de 24
de ore, de către mama aflată în stare de
tulburare psihică, limitele speciale ale pedepsei
sunt de o lună şi, respectiv, 3 ani.”
a) Obiectul juridic special este

reprezentat de relaţiile sociale în legătură cu
ocrotirea copilului nou născut.
b) Obiectul material este corpul copilului
asupra căruia s-a săvârşit activitatea infracțională.
Copilul se consideră nou-născut din
momentul când procesul naşterii luând sfârşit,
copilul este expulzat şi se păstrează un interval de
timp, stabilit prin textul incriminator la 24 de ore.
Nu are relevanţă dacă nou născutul este un copil
normal sau anormal, dar interesează ca acesta să
se fi născut viu, nu neapărat viabil, adică înzestrat
cu puterea de a trăi.
a) Subiectul activ nemijlocit, deci

autor al infracţiunii, nu poate fi decât mama
copilului nou născut, deoarece numai ea poate să
se afle în acea stare de tulburare psiho fiziologică
specifică naşterii. Persoana care instigă sau ajută
mama la uciderea sau vătămarea copilului nu
răspunde pentru instigare sau complicitate la
uciderea ori vătămarea nou născutului, deoarece
57
în persoana lor nu există calitatea specială care
justifică determinarea răspunderii, ci la omor
potrivit art. 189 C. pen. sau alte infracţiuni contra
integrităţii corporale sau sănătăţii (art. 193 195 C.
pen.), iar dacă este membru de familie în raport cu
nou născutul, răspunderea participantului se
stabileşte potrivit art. 199 C. pen. (violenţa în
familie).
b) Subiectul pasiv trebuie să aibă
calitatea de copil nou născut (în primele 24 de ore
de după naștere).
a) Elementul material se realizează

prin activitatea de ucidere sau vătămare a nou
născutului. Infracţiunea se poate comite atât prin
acţiune (lovire, înecare, etc), cât şi prin inacţiune
sau atitudine omisivă (nehrănire, abandonare etc).
Dacă au fost ucişi copii gemeni va exista
un concurs real de infracţiuni. Fapta trebuie să
aibă loc imediat după naştere, mai precis la scurt
interval de la expulzarea copilului.
Există o condiţie de ordin subiectiv pe care
trebuie să o îndeplinească mama, starea de
„tulburare psihică”, starea care particularizează
starea femeii însărcinate sau a lăuzei, în context
psihologic, fiziologic, dar şi social. Este vorba de
o tulburare psihică strâns legată (sau poate chiar
determinată) de sarcină şi de procesul naşterii,
precum şi de implicaţiile pe care acestea le au
asupra femeii însărcinate din punct de vedere
psihologic şi social. O condiţie esenţială însă este
ca stare de tulburare psihică să nu înlăture
responsabilitatea mamei, caz în care ne am afla în
58
prezenţa unei cauze de neimputabilitate prevăzute
în art. 28 C. pen. (iresponsabilitatea).
Pentru a se stabili starea femeii inculpate
în momentul naşterii copilului, este necesar să se
efectueze o expertiză medico legală care să
constate dacă a existat ori nu acea stare de
tulburare, care justifică încadrarea faptei în art.
200 C. pen.
b) Urmarea imediată o constituie
moartea sau vătămarea copilului nou născut.
acţiunea (inacţiunea) făptuitoarei şi rezultatul
produs (moartea victimei) trebuie să existe o
legătură de cauzalitate. Legătura cauzală trebuie
să existe nu numai între activitatea mamei şi
moartea victimei, dar şi între naştere şi starea de
tulburare a mamei.
Uciderea sau vătămarea nou născutului se

săvârşeşte cu intenţie în ambele ei modalităţi,
directă ori indirectă, precum şi cu praeterintenţie
[dacă se produc urmările specifice infracţiunilor
prevăzute în art. 194 alin. (1) sau art. 195 C. pen.].
E. Forme. Sancționare
Tentativa la infracţiunea de ucidere sau

vătămare a fătului este posibilă, dar nu este
incriminată.
Sancțiunea este pedeapsa închisorii de la
unu la 5 ani, dacă fapta a avut ca urmare moartea
nou născutului pentru alin. (1), sau cu închisoare
de la o lună la 3 ani, dacă fapta a avut ca urmare
59
vătămarea nou născutului pentru alin. (2).
2.6. Art. 205: Lipsirea de libertate în

mod ilegal
”(1) Lipsirea de libertate a unei

persoane în mod ilegal se pedepseşte cu
(2) Se consideră lipsire de libertate şi
răpirea unei persoane aflate în imposibilitatea
de a-şi exprima voinţa ori de a se apăra.
(3) Dacă fapta este săvârşită:
a) de către o persoană înarmată;
b) asupra unui minor;
c) punând în pericol sănătatea sau viaţa
victimei,
pedeapsa este închisoarea cuprinsă între
3 şi 10 ani.
(4) Dacă fapta a avut ca urmare
moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de
la 7 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor
drepturi.
(5) Tentativa la infracţiunile prevăzute
în alin. (1) (3) se pedepseşte.”

constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi
normală desfăşurare depind de ocrotirea libertăţii
fizice a persoanei, adică a posibilităţii acesteia de
a se mişca, de a circula, de a acţiona după voinţa
sa şi în limitele admise de lege.
Ca obiect juridic secundar, apar în unele
situaţii, relaţiile sociale referitoare la integritatea
60
corporală ori sănătatea persoanei.
b) Obiectul material este corpul persoanei.
a) Subiect activ al infracţiunii poate fi

orice persoană. Participaţia penală este posibilă
sub toate formele sale.
b) Subiectul pasiv poate fi orice persoană
fizică, în varianta agravată de la alin.3 lit b un
minor.
a) Elementul material se constă într-o

acţiune sau inacţiune, prin care se produce în orice
mod lipsirea de libertate a persoanei.
Dacă lipsirea de libertate are caracter legal,
fapta nu constituie infracţiune (ex.: persoane
reţinute în carantină).
b) Urmarea imediată o constituie
lipsirea de libertate a victimei, imposibilitatea
acesteia de a se manifesta potrivit voinţei sale.
Lipsirea de libertate trebuie să dureze atât cât să
rezulte că persoana a fost efectiv împiedicată de a
se deplasa şi acţiona în conformitate cu voinţa sa.
c) Raportul de cauzalitate. Între Între
acţiunea (inacţiunea) făptuitorului şi urmarea
imediată trebuie să existe o legătură de cauzalitate.
În cazul lipsirii de libertate a persoanei de
sex feminin, ca modalitate de constrângere la
raport sexual, inculpatul va răspunde numai pentru
infracţiunea de viol; dacă însă, dupa viol,
inculpatul a continuat să reţină victima pentru a o
constrânge să nu părăsească încăperea câteva ore,
61
va exista infracţiunea de lipsire de libertate în mod
ilegal în concurs cu aceea de viol.
Dacă au fost private de libertate mai multe
persoane, vor fi atâtea infracţiuni câte victime au
fost lezate.
Infracțiunea se săvârşeşte cu intenţie în

ambele ei modalităţi, directă ori indirectă, precum
şi cu praeterintenţie, dacă fapta a avut ca urmare
moartea sau sinuciderea victimei.
E. Forme. Modalități. Sancțiuni
Tentativa faptelor prevăzute la alin. (1)

(3) se pedepseşte [art. 205 alin. (5)].
Lipsirea de libertate în mod ilegal se
consumă în momentul în care se produce urmarea
imediată – lipsirea de libertate, subiectul pasiv
fiind adus în situaţia de a nu se putea mişca şi
acţiona în mod liber; dacă lipsirea de libertate
continuă, fapta va avea caracterul unei infracţiuni
continue, până la redarea libertăţii victimei.
Modalități: Privarea de libertate

dobândeşte un pericol sporit când este comisă de
o persoană înarmată. Legea [art. 205 alin. (3) lit.
a)] nu cere ca autorul să fi întrebuinţat arma aflată
asupra sa pentru a înlesni săvârşirea infracţiunii,
fiind suficient ca autorul să fie înarmat.
În varianta agravată prevăzută în alin. (3)
lit. c) se cere ca victimei să îi fie pusă în pericol
sănătatea sau viaţa. Această agravantă se reţine
când s-a creat efectiv posibilitatea ca victima să
62
sufere o vătămare a integrităţii corporale sau a
sănătăţii ori ca ea să-şi piardă viaţa.
O altă variantă de incriminare este
prevăzută în alin. (4) al art. 205, situaţia în care
fapta a avut ca urmare moartea victimei
(infracţiune absorbantă), situaţie în care altfel ar fi
existat concurs de infracţiuni.
Sancțiuni:
- alin. (1), precum şi în varianta
asimilată de la alin. (2) -
închisoare de la unu la 7 ani;
- alin. (3) – pedeapsa este
- alin. (4), dacă fapta a avut ca
urmare moartea victimei, pedeapsa
este închisoarea de la 7 la 15 ani şi
interzicerea exercitării unor
drepturi
2.6. Art. 206: Ameninţarea
” (1) Fapta de a ameninţa o persoană cu

săvârşirea unei infracţiuni sau a unei fapte
păgubitoare îndreptate împotriva sa ori a altei
persoane, dacă este de natură să îi producă o
stare de temere, se pedepseşte cu închisoare de
la 3 luni la un an sau cu amendă, fără ca
pedeapsa aplicată să poată depăşi sancţiunea
prevăzută de lege pentru infracţiunea care a
format obiectul ameninţării.
Legea penală în vigoare nu defineşte

noţiunea de "ameninţare", ceea ce înseamnă că
63
legiuitorul a folosit-o în înţelesul ei obişnuit, de
manifestare a intenţiei de a face rău cuiva.
În general, prin "ameninţare" se înţelege
fapta de a inspira unei persoane temerea că este
expusă unui pericol sau cauzării unui rău.
a)Obiectul juridic special îl constituie
relaţiile sociale care asigură libertatea psihică sau
morală a persoanei, în sensul libertăţii de a decide,
de a lua nestingherită hotărâri sau de a-şi
manifesta voinţa.
b)Obiectul material nu există.
a)Subiectul activ poate fi orice persoană.
Participaţia este posibilă sub toate formele sale.
b)Subiectul pasiv este persoana
ameninţată cu săvârşirea unui rău privitor la
persoana sa, a soţului sau a unei rude apropiate.
Subiect pasiv poate fi orice persoană care
este în măsură să îşi dea seama că este supusă unei
forme de constrângere psihică (deci nu pot fi
subiecţi pasivi: nou-născutul, bolnavul în comă
sau cel care din cauza stării psihice nu-şi poate da
seama ce se petrece în jurul său, cel aflat în stare
de beţie completă).
În situaţia ameninţării adresate unul grup
de persoane, vor fi tot atâţia subiecţi pasivi şi tot
atâtea infracţiuni câte persoane alcătuiau grupul.
Nu există însă infracţiunea de ameninţare
în cazul când făptuitorul se adresează unei
colectivităţi sau unor persoane nedeterminate.
În situaţia în care subiectul pasiv are o
anumită calitate (ex.: procuror), ameninţarea va fi
64
absorbită ca element constitutiv al altor infracţiuni
(ex.: infracţiunea de ultraj).
a) Elementul material constă în acţiunea

de ameninţare a unei persoane, de insuflare a
temerii că va fi supusă unui pericol sau că soţul ori
o rudă apropiată vor suferi un rău. Această acţiune
poate fi săvârşită direct, prin orice mijloace de
comunicare, sau indirect, printr-o terţă persoană.
Acţiunea de ameninţare, pentru a avea
relevanţă penală, trebuie să aibă ca obiect
săvârşirea unei infracţiuni, oricare ar fi aceasta,
sau a unei fapte păgubitoare, indiferent de
gravitate.
Infracţiunea sau fapta cu care se ameninţă
poate fi îndreptată nu numai împotriva celui
ameninţat, dar şi a soţului sau a unei rude
apropiate. Calitatea de soţ trebuie să existe în
momentul proferării ameninţării, iar nu la data
judecăţii.
Nu interesează dacă ameninţarea este
necondiţionată sau condiţionată; este suficient să fi
fost obiectiv credibilă şi serioasă, susceptibilă de a
alarma victima, de a-i produce o temere serioasă.
Infracţiunea subzistă, chiar dacă subiectiv
victima n-a fost alarmată, nu a avut un sentiment
de teamă.
Dacă din atitudinea făptuitorului nu rezultă
că acesta ar trece la înfăptuirea ameninţării sau
dacă ameninţarea, în mod obiectiv, nu poate fi
realizată, fapta nu este de natură să alarmeze.
Nu există infracţiune atunci când se
ameninţă cu realizarea unui drept sau cu folosirea
65
unei căi legale.
Dacă ameninţarea se referă la săvârşirea
unei infracţiuni şi acea infracţiune este comisă
imediat, atunci infracţiunea de ameninţare este
absorbită în infracţiunea la care s-a făcut referire.
b)Urmarea imediată constă în producerea
unei stări de alarmare prin temerea pe care o
resimte victima.
Dacă mijloacele folosite de făptuitor sunt
apte să producă o asemenea temere, urmarea este
prezumată.
c)Legătura de cauzalitate. Între acţiunea
făptuitorului şi urmarea imediată trebuie să existe
o legătură de cauzalitate.
Forma vinovăţiei este intenţia directă sau

indirectă. Intenţia nu există când ameninţarea s-a
făcut în glumă sau când făptuitorul a fost în eroare
referitor la aptitudinea faptei sale de a produce
victimei o stare de temere.Textul de incriminare
nu prevede şi nu pretinde un anumit scop ori
prezenţa unui anumit mobil.
E.Forme. Modalități. Sancțiuni

momentul în care s-a produs urmarea imediată.
Actele pregătitoare şi tentativa nu sunt
sancţionate.
Infracţiunea de ameninţare este o
infracţiune de pericol şi în acelaşi timp o
infracţiune formală şi instantanee, consumându-se,
de regulă, instantaneu.
66
Dacă ameninţarea reprezintă elementul
constitutiv al unei infracţiuni complexe ori o
circumstanţă agravantă a altei infracţiuni ea va fi
absorbită în conţinutul acesteia.
Infracţiunea se prezintă în două modalităţi

normative, cărora le pot corespunde o varietate de
modalităţi faptice.
Sancţiuni
Închisoare de la 3 luni la 1 an sau amendă,
fără ca pedeapsa aplicată să poată depăşi
sancţiunea prevăzută de lege pentru infracţiunea
care a format obiectul ameninţării.

plângerea prealabilă a persoanei vătămate,
împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.
2.7. Art. 207: Şantajul
” (1) Constrângerea unei persoane să

dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, în
scopul de a dobândi în mod injust un folos
nepatrimonial, pentru sine ori pentru altul, se
pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează
ameninţarea cu darea în vileag a unei fapte
reale sau imaginare, compromiţătoare pentru
persoana ameninţată ori pentru un membru de
familie al acesteia, în scopul prevăzut în alin.
(1).
(3) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) şi
67
alin. (2) au fost comise în scopul de a dobândi
în mod injust un folos patrimonial, pentru sine
sau pentru altul, pedeapsa este închisoarea de
la 2 la 7 ani.”
a) Obiectul juridic special îl constituie

relaţiile sociale referitoare la libertatea psihică a
persoanei.
Ca obiect juridic special adiacent sunt
ocrotite şi relaţiile sociale susceptibile a fi
vătămate sau periclitate prin urmărirea fără drept a
unui folos (ex.: relaţiile sociale referitoare la
patrimoniu, dacă constrângerea este exercitată în
vederea obţinerii unui folos material).
b) Obiectul material nu există. În numite
cazuri însă, când fapta se comite prin folosirea
constrângerii fizice (violenţe), obiectul material îl
constituie corpul victimei sau bunurile materiale
asupra cărora s-a acţionat. Obiectul material al
şantajului nu trebuie însă confundat cu folosul
(profitul) realizat prin săvârşirea infracţiunii;
aceasta este consecinţa, iar nu obiectul material al
infracţiunii de şantaj
Participaţia este posibilă sub toate formele
sale.
b)Subiectul pasiv poate fi orice persoană
care are capacitatea psiho-fizică de a simţi
presiunea psihică exercitată asupra sa.
Când sunt mai multe persoane vătămate
printr-o faptă unică de şantaj, există tot atâtea
68
infracţiuni câţi subiecţi pasivi.
C.Latura obiectivă
a)Elementul material constă în acţiunea

de constrângere, prin acte de violenţă sau
ameninţare, a unei persoane ca să dea, să facă, să
nu facă sau să sufere ceva.
Constrângerea se poate realiza prin
violenţă sau ameninţare.
Prin "violenţă" se înţelege exercitarea
oricăror acte de violenţă fizică împotriva unei
persoane, de la simplele acte de lovire,
imobilizare, legare, până la producerea de
vătămări corporale.
Violenţa trebuie să se exercite asupra
persoanei, dar în limitele prevăzute în art. 193
C.pen.; dacă prin folosirea violenţei se produce o
vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii,
mai gravă decât cea la care se referă art.193 alin.1,
va exista concurs de infracţiuni.
"Ameninţarea" constă în săvârşirea de
acte care sunt de natură să inspire victimei temerea
unui pericol pentru viaţa, integritatea corporală,
sănătatea, libertatea, demnitatea sau avutul său, al
soţului sau al unei rude apropiate. Pentru existenţa
infracţiunii se cere ca ameninţarea să se refere la
producerea unui rău viitor.
"A da ceva" presupune a efectua o
activitate de autodeposedare, de remitere.
"A face ceva" înseamnă a acţiona într-un
anumit fel (ex.: a semna un act) sau a lua o
anumită atitudine impusă prin constrângere.
"A nu face ceva" înseamnă a se abţine de
la a îndeplini o activitate, o prestaţie, de a lua o
69
atitudine (ex.: a nu face un denunţ) din cauza
constrângerii.
Prin "a suferi" se înţelege a suporta un
prejudiciu, material sau moral (ex.: acceptarea să i
se distrugă un bun), indiferent de natura acestuia.
Când concomitent cu exercitarea
constrângerii, făptuitorul pretinde ca victima să-i
dea un bun mobil, acesta va răspunde nu pentru
infracţiunea de şantaj, ci pentru cea de tâlhărie.
Spre deosebire de tâlhărie, şantajul presupune o
predare ulterioară a bunului.
Spre exemplu, s-a făcut vinovat de
săvârşirea acestei infracţiuni numitul I.V., care
surprinzându-l pe O.N. În momentul când
sustrăgea unele bunuri din avutul public, i-a
pretins acestuia din urmă ca peste câteva zile să-i
dea o sumă de bani pentru a nu-l denunţa
organelor de poliţie.
b)Urmarea imediată constă în crearea unei
stări serioase de temere a victimei.
Infracţiunea de şantaj se comite numai cu

intenţie directă (calificată prin scop). Acţiunea de
constrângere exercitată de făptuitor trebuie să
urmărească realizarea unui scop determinat, şi
anume, obţinerea unui folos pentru sine sau pentru
altul.
70
momentul în care s-a produs urmarea imediată.
sancţionate.
Dacă autorul a constrâns persoana
vătămată prin acţiuni repetate, subzistă numai o
singură infracţiune de şantaj. Tot o singură
infracţiune va exista şi atunci când s-a exercitat
asupra victimei atât ameninţarea, cât şi violenţa,
întrucât acestea sunt prevăzute alternativ.
Dacă autorul a exercitat activitatea ilegală
împotriva mai multor persoane, vor subzista atâtea
infracţiuni de şantaj, câte victime sunt.
În afara modalităţilor normative ale formei
tipice, şantajul cunoaşte şi o formă agravată.
Ambelor modalităţi pot să le corespundă o
varietate de modalităţi faptice.
Sancţiuni
- alin.1 și 2 - închisoare de la 1 an la 5 ani
- alin.3 - închisoare de la 2 la 7 ani.

oficiu.
2.8. Rezumat

contra unui membru de familie, agresiuni asupra
fătului şi infracțiuni contra libertății persoanei şi
aplicarea cunoştinţelor dobândite prin parcurgerea
Dreptului Penal – Parte Generală.
71
Să ne reamintim…
- Infracțiunea de lipsire de libertate

în mod ilegal se săvârșește, de regulă, cu intenție
directă sau indirectă. Totuși, în ipoteza în care
fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea
victimei, vinovăția îmbracă forma praeterintenției.
- Subiectul activ nemijlocit, deci
autor al infracţiunii, nu poate fi decât mama
copilului nou născut, deoarece numai ea poate să
se afle în acea stare de tulburare psiho fiziologică
specifică naşterii.
- Infracţiunea de şantaj se săvârşeşte
numai cu intenţie directă, calificată prin scopul de
a obţine un folos injust. În situaţia în care autorul
nu urmăreşte scopul, ar putea totuşi subzista
infracţiunea de ameninţare.

cunoștințelor
1. Art. 199: Violența în familie –

asimilate/ atenuante/agravante, exemple.
2. Art. 206: Amenințarea – noțiune,
elemente constitutive, variante
Exemple de spețe
72
La data de 18 iulie 1998, inculpatul F.D. l-
a ucis pe fiul său F.O., care fusese înfiat cu efecte
depline de bunicii materni.
Care va fi încadrarea juridică în speţa dată?

„Amenințarea”
titular.
73
Unitatea de învăţare 3
Traficul şi exploatarea persoanelor

vulnerabile
Cuprins:

de învățare
3.4. Art. 210: Traficul de persoane
3.5. Art. 213: Proxenetismul
3.6. Art. 214: Exploatarea cerşetoriei
3.7. Art. 215: Folosirea unui minor în scop
de cerşetorie
3.8. Art. 216: Folosirea serviciilor unei
persoane exploatate
3.9. Rezumat
cunoștințelor

privind traficul şi exploatarea persoanelor
vulnerabile. Este indicat, pentru o mai bună
74
specială.

infracțiuni privind traficul şi exploatarea
persoanelor vulnerabile;
• să analizaţi fiecare infracţiune privind
traficul şi exploatarea persoanelor
vulnerabile, din punct de vedere al
• să analizaţi fiecare infracţiune privind
traficul şi exploatarea persoanelor
vulnerabile din punctul de vedere al


unităţi de învăţare este de 120 de minute de
studiu individual susținut.
75
3.4. Art. 210: Traficul de persoane
”(1) Recrutarea, transportarea,

transferarea, adăpostirea sau primirea unei
persoane în scopul exploatării acesteia,
săvârşită:
a) prin constrângere, răpire, inducere în
eroare sau abuz de autoritate;
b) profitând de imposibilitatea de a se
apăra sau de a-şi exprima voinţa ori de starea
de vădită vulnerabilitate a acelei persoane;
c) prin oferirea, darea, acceptarea sau
primirea de bani ori de alte foloase în schimbul
consimţământului persoanei care are
autoritate asupra acelei persoane, se
pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi
(2) Traficul de persoane săvârşit de un
funcţionar public în exerciţiul atribuţiilor de
serviciu se pedepseşte cu închisoare de la 5 la
12 ani.
(3) Consimţământul persoanei victimă a
traficului nu constituie cauză justificativă.”
constituie relaţiile sociale a căror desfăşurare este
condiţionată de respectarea libertăţii şi a
drepturilor persoanei, a demnităţii, integrităţii
corporale sau sănătăţii acesteia, împotriva faptelor
de exploatare a acesteia şi de transformare a
persoanei în sursă de câştig.
b) Obiectul material este corpul
persoanei traficate în vederea exploatării.
76
a) Subiectul activ poate fi orice persoană
fizică responsabilă. În varianta agravată, subiectul
activ este calificat, acesta având calitatea de
funcționar public.
Participaţia este posibilă sub toate formele
sale.
b) Subiectul pasiv este persoana traficată
în scopul exploatării. Subiect pasiv poate fi orice
persoană, femeie sau bărbat. Atunci când subiect
pasiv este o persoană în vârstă de până la 18 ani
împliniţi, infracţiunea devine, din trafic de
persoane, infracţiunea de trafic de minori.
a) Elementul material constă în mai
multe acţiuni alternative. Recrutarea unei persoane
pentru a fi exploatată înseamnă descoperirea unei
persoane susceptibile a fi exploatată şi
determinarea acesteia să devină victimă a
exploatării. Transportarea constă în acţiunea unei
persoane, numită transportator, de a muta dintr un
loc în altul, cu ajutorul unui mijloc de transport,
persoana care este sau urmează a fi exploatată.
Transferarea constă în acţiunea unei persoane de a
dispune şi realiza schimbarea locului de cazare sau
în care se află ascunsă ori este exploatată o
persoană. Adăpostirea este acţiunea unei persoane
de a asigura cazare, găzduire altei persoane, în
vederea exploatării sau înlesnirii exploatării
acesteia. Primirea este acţiunea unei persoane de a
prelua, de a lua asupra sa, pe seama sa, o persoană,
în scopul exploatării sau înlesnirii exploatării
acesteia.
O cerinţă esenţială pentru existenţa
77
infracţiunii de trafic de persoane adulte este ca
acţiunile incriminate să fie săvârşite prin vreuna
dintre următoarele modalităţi prevăzute în norma
de incriminare: prin constrângere, răpire, inducere
în eroare sau abuz de autoritate sau profitând de
imposibilitatea de a se apăra sau de a şi exprima
voinţa ori de starea de vădită vulnerabilitate a
acelei persoane ori prin oferirea, darea, acceptarea
sau primirea de bani ori de alte foloase în
schimbul consimţământului persoanei care are
autoritate asupra acelei persoane.
Fapta inculpatului care, prin înşelarea
persoanei vătămate că o va ajuta să meargă la
muncă în străinătate, a întocmit formalităţile
necesare obţinerii paşaportului şi a documentului
de călătorie, i a remis sumele de bani necesare
trecerii frontierei, i a indicat o persoană de
legătură şi un loc de cazare, toate acestea în
scopul exploatării acesteia, întrunesc elementele
constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane. 1
b) Urmarea imediată. Acţiunea
subiectului activ trebuie să aibă ca urmare o stare
de pericol care s a creat pentru relaţiile privind
libertatea persoanei, respectarea drepturilor
persoanei, a demnităţii şi integrităţii fizice şi
psihice a acesteia şi care se realizează prin însăşi
săvârşirea activităţii incriminate.
o legătură de cauzalitate; aceasta se realizează
prin însăşi săvârşirea acţiunii descrise de norma
de incriminare.
1
Noul Cod Penal comentat – Partea specială – ediția a III-a, revăzută și adăugită – V.
Dobrinoiu ș.a., Ed. Universul Juridic, București, 2016, p. 130
78
Infracţiunea de trafic de persoane adulte se
realizează, în general, sub forma intenţiei directe.
În toate modalităţile de existenţă a
elementului material pentru infracţiunea de trafic
de persoane legea cere ca o condiţie esenţială
existenţa unui anumit scop al infracţiunii:
exploatarea victimei.
E.Forme. Modalitați. Sancțiuni
Tentativa infracţiunii de trafic de

persoane se pedepseşte, conform art. 217 C. pen.
momentul în care s a comis acţiunea sub una
dintre modalităţile înfăţişate prin care s a realizat
elementul material al laturii obiective şi s a produs
urmarea imediată.
Sancțiuni:
- alin. (1) C. pen., persoana fizică se
sancţionează cu închisoare de la 3
la 10 ani;
- varianta agravată se pedepsește cu
închisoare de la 5 la 12 ani.
3.5. Art. 213: Proxenetismul
”(1) Determinarea sau înlesnirea

practicării prostituţiei ori obţinerea de foloase
patrimoniale de pe urma practicării prostituţiei
de către una sau mai multe persoane se
pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi
(2) În cazul în care determinarea la
79
începerea sau continuarea practicării
prostituţiei s-a realizat prin constrângere,
pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani şi
(3) Dacă faptele sunt săvârşite faţă de
un minor, limitele speciale ale pedepsei se
majorează cu jumătate.
(4) Prin practicarea prostituţiei se
înţelege întreţinerea de acte sexuale cu diferite
persoane în scopul obţinerii de foloase
patrimoniale pentru sine sau pentru altul.”
a) Obiectul juridic special. Infracţiunea de
proxenetism are ca obiect juridic special relaţiile
sociale privind libertatea psihică şi demnitatea
umană împotriva faptelor de transformare a actelor
sexuale în sursă de trafic.
b) Obiectul material. Infracţiunea de
proxenetism poate avea ca obiect material, în
varianta agravată, corpul persoanei constrânse la
practicarea prostituţiei.
a) Subiectul activ. În cazul infracţiunii de
proxenetism, subiect activ poate fi orice persoană,
bărbat sau femeie, textul incriminator necerând
vreo condiţie specială. Din practica judiciară
rezultă că, de regulă, comit fapte de proxenetism
diverse foste prostituate.
formele sale: coautorat, instigare sau complicitate.
b) Subiect pasiv. În cazul acestei
infracţiuni, subiect pasiv este persoana asupra
căreia se răsfrânge activitatea făptuitorului,
80
respectiv persoana determinată sau constrânsă la
prostituţie. În varianta agravată prevăzută la alin.
(3), subiect pasiv este numai un minor.
a) Elementul material. Din punctul de
vedere al elementului material, infracţiunea se
poate comite prin una dintre acţiunile reglementate
în textul incriminator. Acţiunile care constituie
variante alternative de comitere a infracţiunii sunt
următoarele: acţiunea de a determina la prostituţie,
acţiunea de a înlesni practicarea prostituţiei,
acţiunea de a trage foloase de pe urma practicării
prostituţiei de către o persoană, acţiunea de a
constrânge o persoană la prostituţie.
Determinarea la prostituţie presupune o
incitare, o trezire a interesului unei persoane
pentru ca aceasta să practice prostituţia (de
exemplu, prin promisiunea unei vieţi uşoare, fără
muncă, cu distracţii etc.). Este vorba deci de
încurajarea sau convingerea unei persoane ca să
practice prostituţia. Aceasta presupune adoptarea
de către persoana determinată a hotărârii de a
practica prostituţia şi trecerea la executarea unor
acte de practicare a prostituţiei.
Înlesnirea practicării prostituţiei se poate
realiza prin orice acţiune prin care se face mai
uşor de practicat sau de continuat practicarea
prostituţiei. Ea poate consta în punerea la
dispoziţie a unui spaţiu locativ, în finanţarea
organizării unei case în care se practică prostituţia,
în crearea de condiţii favorabile practicării
prostituţiei, în promisiunea de a nu denunţa faptul
practicării prostituţiei etc.
O altă variantă de comitere se realizează
81
prin obţinerea de foloase patrimoniale de pe urma
practicării prostituţiei care vizează obţinerea de
profituri, avantaje materiale de orice natură de pe
urma practicării prostituţiei de către o persoană.
Constrângerea la prostituţie constă în
folosirea unor mijloace fizice sau prin ameninţare,
constrângere ori prin amândouă modurile. Nu are
importanţă dacă astfel constrângerea şi a atins sau
nu scopul.
În cazul în care o persoană, fără a
întrebuinţa constrângeri, îndeamnă sau înlesneşte
practicarea prostituţiei ori trage foloase de pe
urma practicării prostituţiei de către persoane
majore săvârşeşte infracţiunea de proxenetism.
În cazul în care o persoană, fără a
întrebuinţa constrângerea, recrutează persoane
majore pentru prostituţie ori trafică persoane
majore în acest scop, fapta întruneşte elementele
constitutive ale infracţiunii de proxenetism. În
situaţia unor acte de recrutare, transportare,
transferare, cazare sau primire a unei persoane,
prin ameninţare, violenţă, răpire, fraudă ori
înşelăciune, abuz de autoritate sau prin alte forme
de constrângere ori profitând de imposibilitatea
acelei persoane de a şi exprima voinţa sau prin
oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori
de alte foloase pentru obţinerea consimţământului
persoanei care are autoritate asupra altei persoane,
fapta întruneşte elementele constitutive ale
infracţiunii de trafic de persoane.
Varianta normativă a constrângerii la
prostituţie excede sfera infracţiunii de trafic de
persoane, realizând elementele constitutive ale
infracţiunii de proxenetism. Aşa cum am arătat la
infracţiunile de trafic de persoane şi trafic de
82
minori, aceste infracţiuni constituie o activitate
pregătitoare exploatării persoanei, dacă această
exploatare se realizează (inclusiv în forma
exploatării sexuale, caracteristică infracţiunii de
proxenetism), va exista concurs de infracţiuni între
traficul de persoane sau de minori şi infracţiunea
care se realizează prin exploatarea persoanei (în
cazul exploatării sexuale, proxenetismul).
Pentru existenţa infracţiunii de
proxenetism în toate variantele prevăzute în textul
incriminator se cere ca o cerinţă esenţială, legătura
activităţii incriminate cu practicarea prostituţiei ori
să se tragă foloase de pe urma acesteia sau să
constituie scopul activităţii etc.
b) Urmarea imediată. Prin comiterea
infracţiunii de proxenetism se creează o stare de
pericol pentru libertatea sexuală şi psihică a
persoanei determinate sau constrânse la prostituţie.
incriminată şi urmarea imediată trebuie să existe o
legătură de cauzalitate, legătură care se realizează
prin comiterea acţiunii descrise în norma de
incriminare.
Infracţiunea de proxenetism se comite cu
vinovăţie sub forma intenţiei directe sau indirecte.
Potrivit art. 217 C. pen., tentativa faptei

prevăzute în art. 213 alin. (2) (în cazul în care
determinarea la începerea sau continuarea
practicării prostituţiei s-a realizat prin
constrângere) se pedepseşte.
83
momentul în care s-a săvârşit acţiunea incriminată
sub una dintre variantele alternative prevăzute de
textul legal.
Sancțiuni:
- alin. (1) - închisoarea de la 2 la 7
ani şi interzicerea exercitării unor
drepturi.
- alin. (2) (constrângerea la
prostituţie), - închisoarea de la 3 la
10 ani şi interzicerea exercitării
unor drepturi.
- alin. (3) [dacă fapta prevăzută la
alin. (1) şi (2) este săvârşită faţă de
un minor], limitele speciale ale
pedepsei prevăzute în alin. (1) şi
(2) se majorează cu jumătate.
3.6. Art. 214: Exploatarea cerşetoriei
” (1) Fapta persoanei care determină un

minor sau o persoană cu dizabilităţi fizice ori
psihice să apeleze în mod repetat la mila
publicului pentru a cere ajutor material sau
beneficiază de foloase patrimoniale de pe urma
acestei activităţi se pedepseşte cu închisoare de
la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Dacă fapta este săvârşită în
a) de părinte, tutore, curator ori de
către cel care are în îngrijire persoana care
cerşeşte;
b) prin constrângere,
pedeapsa este închisoarea de la unu la 5
ani.”
84
a) Obiectul juridic special. Constă în
relaţiile sociale privind libertatea psihică şi
demnitatea umană, împotriva faptelor de
transformare a copiilor sau persoanelor cu
dizabilităţi în sursă de exploatare şi de parazitism
b) Obiectul material. Infracţiunea poate
avea obiect material numai în cazul variantei
prevăzute în alin. (2): în acest caz, corpul
minorului sau persoanei cu dizabilităţi constrânse
să practice cerşetoria va constitui obiect material
al infracţiunii.
a) Subiectul activ. În cazul variantei
prevăzute în alin. (1), subiect activ poate fi orice
persoană fizică care îndeplineşte condiţiile legale
pentru a putea răspunde penal, dispoziţia
incriminatoare neprevăzând nicio condiţie cu
privire la subiectul activ (chiar şi un minor care
răspunde penal).
În cazul variantei prevăzute în alin. (2) lit.
a) al art. 214 subiect activ poate fi numai părintele,
tutorele, curatorul ori cel care are în îngrijire
persoana care cerşeşte.
b) Subiectul pasiv este minorul ori
persoana cu dizabilităţi fizice sau psihice
determinată sau constrânsă să cerşească.
a) Elementul material al infracţiunii de

exploatare a cerşetoriei poate consta fie în
acţiunea de a determina practicarea cerşetoriei de
către un minor sau o persoană cu dizabilităţi fizice
85
ori psihice, fie în acţiunea de a beneficia de
foloase patrimoniale de pe urma acestei activităţi.
Determinarea la cerşetorie constă în
incitarea, trezirea interesului minorului ori
persoanei cu dizabilităţi pentru ca aceasta să
cerşească. Esenţială pentru existenţa infracţiunii în
această variantă de comitere este determinarea
persoanei la cerşetorie, iar nu şi trecerea efectivă
la executarea actelor repetate de cerşetorie.
Beneficierea de foloase patrimoniale de pe
urma practicării cerşetoriei de către un minor ori o
persoană cu dizabilităţi presupune obţinerea unor
avantaje materiale sau alte profituri, textul legal
precizând natura patrimonială a foloaselor. Spre
deosebire de varianta normativă a determinării, în
varianta beneficierii de foloase este necesară
trecerea efectivă la executarea actelor repetate de
cerşetorie de către minor sau persoana cu
dizabilităţi fizice sau psihice.
Varianta agravată prevăzută în alin. (2) lit.
b) există atunci când determinarea la practicarea
cerşetoriei ori obţinerea de foloase patrimoniale în
urma acestor activităţi se săvârşesc prin con-
strângere. Aceasta înseamnă că minorul sau
persoana cu dizabilităţi nu doreşte să practice
cerşetoria, dar este constrânsă prin violenţă,
ameninţare sau alte mijloace.
b) Urmarea imediată. În cazul acestei
infracţiuni se creează o stare de pericol pentru
libertatea psihică, demnitatea minorilor sau
persoanelor cu dizabilităţi.
de exploatare a cerşetoriei şi urmarea imediată
trebuie să existe o legătură de cauzalitate. Aceasta
rezultă în mod implicit din comiterea faptei.
86
D. Latura subiectivă constă în intenţie
E. Forme. Modalități. Sancțiuni.
Actele pregătitoare şi tentativa la această

infracţiune nu sunt incriminate.
momentul când s a produs determinarea la
practicarea cerşetoriei ori obţinerea de beneficii
patrimoniale de pe urma practicării cerşetoriei.
Sancțiuni:
- alin. (1) - închisoare de la 6 luni la
3 ani sau amendă.
- alin. (2) - închisoare de la unu la 5
ani.
3.7. Art. 215: Folosirea unui minor în

scop de cerşetorie
” Fapta majorului care, având

capacitatea de a munci, apelează în mod
repetat la mila publicului, cerând ajutor
material, folosindu-se în acest scop de prezenţa
unui minor, se pedepseşte cu închisoare de la 3
luni la 2 ani sau cu amendă”
relaţiile referitoare la libertatea psihică a minorului
şi demnitatea umană.
b) Obiectul material. Lipsește.
a) Subiectul activ. Autor al faptei nu poate
87
fi decât o persoană care are o calitate specială,
respectiv majorul. Fapta minorului de a se folosi
de un alt minor pentru practicarea cerşetoriei nu
are relevanţă penală.
Pentru a exista răspundere penală, trebuie
ca subiectul activ (majorul) să aibă capacitatea de
a munci.
b) Subiectul pasiv al infracţiunii este
minorul a cărui prezenţă este folosită în scopul
practicării cerşetoriei.
a) Elementul material. La această
infracţiune elementul material constă în acţiunea
majorului care se foloseşte de minor pentru a apela
în mod repetat la mila publicului cerând ajutor
material.
Pentru ca acţiunea examinată să constituie
elementul material al infracţiunii, este necesară
îndeplinirea mai multor cerinţe.
Trebuie mai întâi ca subiectul activ
(majorul) să se folosească de prezenţa minorului
prin diverse mijloace, apelând în mod repetat la
mila publicului cerând ajutor material.
A apela la mila publicului înseamnă a se
adresa la diverse persoane într un mod care să
suscite mila acestora. Activitatea de cerşetorie se
poate realiza prin orice mijloace, respectiv prin viu
grai, prin scrisori, prin anunţuri oficiale, prin
gesturi (întinderea mâinii, înfăţişarea în mod
ostentativ a unor infirmităţi aparente etc.) şi prin
orice alte mijloace care reprezintă apelarea la mila
publicului.
Pentru existenţa cerşetoriei, este necesar ca
apelarea la mila publicului să se facă în mod
88
repetat, aflându ne în prezenţa unei activităţi ce
denotă obişnuinţă, pentru a face din cerşetorie o
sursă de câştig sau principala sursă de câştig. De
exemplu, dacă pe o perioadă de câteva ore o
persoană apelează la mila unor cetăţeni, simulând
o infirmitate pentru a şi procura bani sau alte
foloase, fapta nu constituie cerşetorie. În situaţia
însă când actele se repetă, ne vom afla în prezenţa
cerşetoriei.
Prin urmare, cerinţa esenţială pentru
întregirea elementului material constă în repetarea
acţiunii, fiind vorba de o pluralitate de acţiuni
succesive prin care se apelează la mila publicului,
găsindu-ne în faţa unei fapte de tipul infracţiunilor
de obicei (minimum 3 trei acţiuni).
b) Urmarea imediată este crearea unei
stări de pericol pentru libertatea psihică a
minorului.
repetată ilicită şi urmarea imediată trebuie să
existe o legătură de cauzalitate. Aceasta rezultă
din însăşi acţiunile săvârşite.
D. Latura subiectivă constă în

intenţie directă sau indirectă.
Infracțiunea nu este susceptibilă de acte

pregătitoare sau de tentativă.
Sancțiuni: închisoare de la un 3 luni la 2
ani sau cu amendă.
89
3.8. Art. 216: Folosirea serviciilor unei
persoane exploatate
” Fapta de a utiliza serviciile prevăzute

în art. 182, prestate de o persoană despre care
beneficiarul ştie că este victimă a traficului de
persoane ori a traficului de minori, se
pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani
sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o
infracţiune mai gravă.”
relaţiile sociale a căror desfăşurare este
condiţionată de respectarea libertăţii şi a
drepturilor persoanei, a demnităţii, integrităţii
corporale sau sănătăţii acesteia, împotriva faptelor
de exploatare a acesteia.
b) Obiectul material. îl constituie corpul
persoanei exploatate.
a) Subiectul activ. Poate fi, în principiu,
orice persoană. Există însă o limitare în privinţa
subiectului activ, acesta neputând fi, în principiu,
autorul infracţiunii de trafic de persoane sau trafic
de minori.
b) Subiectul pasiv al infracţiunii este
persoana victimă a traficului de persoane sau a
traficului de minori.
a) Elementul material. La această
infracţiune elementul material constă în acţiunea
de a utiliza serviciile prevăzute în art. 182 C. pen.
90
Prin exploatarea unei persoane (art. 182 C.
pen.) se înţelege :
- supunerea la executarea unei munci sau
îndeplinirea de servicii, în mod forţat.
- ţinerea în stare de sclavie sau alte
procedee asemănătoare de lipsire de libertate ori
de aservire.
- obligarea la practicarea prostituţiei, la
manifestări pornografice în vederea producerii şi
difuzării de materiale pornografice sau la alte
forme de exploatare sexuală.
- obligarea la practicarea cerşetoriei.
- prelevarea de organe în mod ilegal.
O cerinţă esenţială pentru realizarea laturii
obiective a infracţiunii este ca utilizatorul
serviciilor descrise în art. 182 C. pen. să cunoască
situaţia specială a persoanei prestatoare.
Infracţiunea de folosire a serviciilor unei
persoane exploatate are un caracter subsidiar,
reţinându se numai în situaţia în care nu se poate
reţine o infracţiune mai gravă (sclavia – art. 209,
supunerea la muncă forţată sau obligatorie – art.
212, violul – art. 218, agresiunea sexuală – art.
219, actul sexual cu un minor – art. 220 C. pen.
etc.).
b) Urmarea imediată este crearea unei
stări de pericol pentru libertatea fizică şi psihică a
persoanei exploatate.
repetată ilicită şi urmarea imediată trebuie să
există o legătură de cauzalitate. Aceasta rezultă
din însăşi acţiunile săvârşite.
D. Latura subiectivă constă în intenţie

91
E. Forme. Sancțiuni
Actele pregătitoare sau tentativa nu sunt
incriminate şi ca atare nu sunt pedepsite.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul în
care s au utilizat serviciile prevăzute în art. 182,
prestate de o persoană victimă a traficului.
Sancțiune: închisoare de la 6 luni la 3 ani
sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o
infracţiune mai gravă.
3.9. Rezumat

privind traficul şi exploatarea persoanelor
vulnerabile şi aplicarea cunoştinţelor dobândite
prin parcurgerea Dreptului Penal – Parte Generală.
Să ne reamintim…
- Recrutarea unei persoane pentru a fi

exploatată înseamnă descoperirea unei persoane
susceptibile a fi exploatată şi determinarea
acesteia să devină victimă a exploatării.
- Transportarea constă în acţiunea
unei persoane, numită transportator, de a muta
dintr un loc în altul, cu ajutorul unui mijloc de
transport, persoana care este sau urmează a fi
exploatată.
- Transferarea constă în acţiunea unei
persoane de a dispune şi realiza schimbarea
locului de cazare sau în care se află ascunsă ori
este exploatată o persoană.
92
- Adăpostirea este acţiunea unei
persoane de a asigura cazare, găzduire altei
persoane, în vederea exploatării sau înlesnirii
exploatării acesteia.
- Primirea este acţiunea unei
persoane de a prelua, de a lua asupra sa, pe seama
sa, o persoană, în scopul exploatării sau înlesnirii
exploatării acesteia.
- Pentru existenţa infracţiunii de
proxenetism în toate variantele prevăzute în textul
incriminator se cere ca o cerinţă esenţială,
legătura activităţii incriminate cu practicarea
prostituţiei ori să se tragă foloase de pe urma
acesteia sau să constituie scopul activităţii.

cunoștințelor
1. Art. 210: Traficul de persoane –

2. Art. 214: Exploatarea cerșetoriei –
Exemple de spețe
În perioada aprilie 2003 septembrie 2005,

aflându se în Spania, inculpații l-au exploatat pe
minorul F.A., în vârstă de 8 ani, obligându-l, prin
abuz de autoritate şi profitând de imposibilitatea
minorului de a se apăra şi de a-şi exprima voinţa
93
(datorită vârstei fragede), să cerşească şi să fure în
localităţile Cordoba şi Albacete.

„Traficul de persoane”
titular.
94
Infracțiuni contra libertăţii şi integrităţii

sexuale
Cuprins:

de învățare
4.4. Art. 218: Violul
4.5. Art. 219: Agresiunea sexuală
4.6. Art. 220: Actul sexual cu un minor
4.7. Art. 221: Coruperea sexuală a
minorilor
4.8. Art. 223: Hărţuirea sexuală
4.9. Rezumat
cunoștințelor

contra libertăţii şi integrităţii sexuale. Este indicat,
pentru o mai bună înţelegere, ca studentul să se
aplece asupra Dreptului penal – partea generală
pentru a-şi reîmprospăta cunoştinţele de bază
95
absolut necesare în studiul Dreptului penal –
partea specială.

infracțiuni contra libertăţii şi integrităţii
sexuale;
libertăţii şi integrităţii sexuale, din punct
de vedere al condiţiilor preexistente;
libertăţii şi integrităţii sexuale din punctul
de vedere al conţinutului constitutiv;


96
4.4. Art. 218: Violul
” (1) Raportul sexual, actul sexual oral

sau anal cu o persoană, săvârşit prin
constrângere, punere în imposibilitate de a se
apăra ori de a-şi exprima voinţa sau profitând
de această stare, se pedepseşte cu închisoarea
de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor
drepturi.
orice alte acte de penetrare vaginală sau anală
comise în condiţiile alin. (1).
(3) Pedeapsa este închisoarea de la 5 la
12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi
atunci când:
a) victima se află în îngrijirea, ocrotirea,
educarea, paza sau tratamentul făptuitorului;
b) victima este rudă în linie directă,
frate sau soră;
c) victima nu a împlinit vârsta de 16 ani;
d) fapta a fost comisă în scopul
producerii de materiale pornografice;
e) fapta a avut ca urmare vătămarea
corporală;
f) fapta a fost săvârşită de două sau mai
multe persoane împreună.
drepturi.
(5) Acţiunea penală pentru fapta
prevăzută în alin. (1) şi alin. (2) se pune în
mişcare la plângerea prealabilă a persoanei
97
vătămate.
în alin. (1)-(3) se pedepseşte.”
a) Obiectul juridic special. al infracţiunii
de viol este complex şi constă în principal în
dreptul şi libertatea persoanei la o viaţă sexuală
normală, fără nicio constrângere, fără nicio
ameninţare.
Este vorba despre relaţiile sociale care se
referă la libertatea sexuală, adică la libertatea
persoanei de a întreţine raporturi sexuale după
voinţa sa.
Obiectul juridic special secundar este
constituit din relaţiile sociale privitoare la viaţa,
integritatea corporală şi sănătatea victimei
persoanei în viață.
B. Subiecții infracțiunii.
a) Subiect activ nemijlocit – autor – poate
fi orice persoană (bărbat sau femeie), inclusiv
minorul care răspunde penal. Dacă bărbatul nu are
aptitudinea biofiziologică de a realiza raport
sexual nu va răspunde pentru tentativă la
infracţiunea de viol, ci pentru o altă infracţiune
consumată contra persoanei (după caz, lovire sau
alte violenţe, vătămare corporală, ameninţare).
Dacă fapta a fost săvârşită de două sau mai
multe persoane împreună, va exista agravanta
prevăzută în alin. (3) lit. f). În cazul acestei
circumstanţe, prezenţa mai multor persoane la
comiterea faptei de viol dă o mai mare
îndrăzneală, mai mult curaj în realizarea activităţii
98
infracţionale şi poate să înfrângă mai uşor
rezistenţa şi opunerea victimei.
b) Subiectul pasiv. În cazul infracţiunii de
care ne ocupăm, subiect pasiv poate fi orice
persoană de orice sex, fără a avea relevanţă vârsta,
statutul civil sau moralitatea acesteia. Aşadar, prin
reglementarea actuală a prevederilor art. 218 C.
pen., legea penală apără şi ocroteşte siguranţa şi
libertatea sexuală a persoanei, indiferent de sexul
acesteia, şi nu castitatea sau moralitatea ei.
Din analiza textului legal mai rezultă
calificarea subiectului activ şi reţinerea unor
variante agravate în cazul în care victima se află în
îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau
tratamentul făptuitorului [alin. (3) lit. a)], victima
este rudă în linie directă, frate ori soră, [alin. (3)
lit. b)] ori dacă victima este un minor sub 16 ani
[alin. (3) lit. c)].
Nu se poate reţine concursul de infracţiuni
între infracţiunea de viol şi infracţiunile de
corupere sexuală a minorilor sau agresiune
sexuală, dacă faptele sunt săvârşite în aceeaşi
împrejurare şi asupra aceleiaşi persoane, în acest
caz reţinându se numai infracţiunea de viol.
a) Elementul material. Cu privire la
elementul material trebuie subliniat că acesta se
realizează prin mai multe acţiuni alternative,
respectiv raportul sexual, actul sexual oral sau
anal, orice alte acte de penetrare vaginală sau
anală.
În literatura de specialitate se arată că prin
raport sexual ca element material al laturii
obiective a infracţiunii de viol, se înţelege
99
contopirea, conjuncţia sexelor în care organul
sexual bărbătesc penetrează (pătrunde) în organul
sexual al femeii. Simpla atingere a organelor
sexuale masculin şi feminin între ele nu constituie
un raport sexual în sensul legii penale şi nu
determină existenţa elementului material al laturii
obiective a infracţiunii de viol (fapta putând
constitui, în acest caz, infracţiunea de agresiune
sexuală).
În această variantă normativă, elementul
material al laturii obiective a faptei de viol
presupune numai penetrarea sexuală, nu şi
epuizarea raportului sexual sau procrearea. În
acest caz, elementul material este limitat la
raportul sexual normal, firesc.
În actuala incriminare a infracţiunii de
viol, elementul material al laturii obiective poate
să constea în întreţinerea relaţiilor sexuale şi între
persoane de acelaşi sex . Asemenea relaţii pot
avea loc între persoane de sex bărbătesc, denumite
homosexualitatea masculină sau pederastie
homosexuală, indiferent dacă apetitul sexual este
satisfăcut pe cale anală sau orală sau între femei,
aşa zisa homosexualitate feminină, sub forma
amorului lesbian (safismul). Toate acestea
presupun însă reţinerea variantei normative a
săvârşirii infracţiunii prin act sexual oral sau anal
ori alte acte de penetrare vaginală sau anală. Nu
este posibilă, datorită naturii relaţiilor sexuale
homosexuale, săvârşirea infracţiunii prin raport
sexual.
Actul sexual oral presupune activitatea de
penetrare a organului sexual masculin în cavitatea
bucală a unui bărbat sau unei femei (felaţie). Deşi
nu se realizează întotdeauna prin penetrare,
100
considerăm că şi actul sexual realizat prin contact
oral cu organul sexual feminin (cunilingus)
realizează elementul material al infracţiunii de
viol.
Actul sexual anal presupune conjuncţiunea
organului sexual masculin cu anusul, elementul
material realizându se indiferent dacă victima este
bărbat sau femeie şi indiferent dacă victima este
cea care suportă sau realizează penetrarea.
Elementul material se mai poate realiza şi
prin orice alte acte de penetrare vaginală sau anală
(prin introducere de obiecte, cum ar fi un vibrator,
o banană sau o coadă de mătură, degete etc.),
indiferent dacă actele de penetrare anală se
realizează asupra unui bărbat sau unei femei.
Legiuitorul a reţinut numai actele de penetrare
vaginală sau anală, actele de penetrare bucală cu
alte obiecte decât organul sexual nefiind
considerate a constitui elementul material al
infracţiunii de viol, ci regăsindu se în conţinutul
constitutiv al infracţiunii de agresiune sexuală
(spre exemplu, forţarea victimei să mimeze un act
sexual oral cu un vibrator, în scopul obţinerii de
satisfacţii sexuale constituie agresiune sexuală, iar
nu viol). Dacă actele de agresiune sexuală au fost
precedate sau urmate de săvârşirea actelor sexuale
prevăzute în art. 218 fapta constituie numai
infracţiunea de viol, nereţinându se concursul de
infracţiuni.
Pentru a constitui elementul material al
laturii obiective a infracţiunii de care ne ocupăm,
actul sexual trebuie să răspundă cerinţei
existenţiale de a fi comis prin constrângerea
victimei sau profitând de imposibilitatea ei de a se
apăra ori de a şi exprima voinţa.
101
Prin urmare, elementul material se
exprimă printr-o acţiune realizată în doi timpi: în
primul, subiectul activ înfrânge rezistenţa victimei
prin constrângere sau profită de imposibilitatea
acesteia de a se apăra ori de a şi exprima voinţa; în
timpul doi, se comite actul sexual prevăzut în
norma de incriminare, în contextul faptic din
primul timp.
Aşadar, într o primă modalitate, încălcarea
siguranţei libertăţii şi inviolabilităţii sexuale a
persoanei este comisă prin constrângerea victimei
la act sexual realizat prin penetrare.
Constrângerea ca mijloc de realizare a
actului sexual poate fi fizică sau psihică (morală),
după cum autorul urmăreşte înfrângerea rezistenţei
fizice sau psihice (morale) a victimei.
Când vorbim de constrângerea fizică
trebuie să subliniem că aceasta constă în folosirea
forţei fizice asupra victimei pentru a înfrânge
rezistenţa acesteia şi pentru a face astfel posibil
actul sexual (lovirea victimei, brutalizarea,
imobilizarea totală sau parţială prin legarea
braţelor şi a întregului corp etc.).
Pentru existenţa infracţiunii de viol se cere
să existe totuşi un refuz energic, dar nu simulat al
victimei.
Constrângerea morală presupune
ameninţarea victimei de orice sex cu un pericol
grav pentru persoana ei sau pentru altă persoană,
în astfel de condiţii încât să i inspire temerea
serioasă că acel pericol nu va putea fi înlăturat fără
cedarea în faţa ameninţării.
Potrivit textului incriminator, elementul
material al infracţiunii de viol se mai poate realiza
şi profitând de imposibilitatea victimei de a se
102
apăra ori de a şi exprima voinţa (constrângerea
implicită).
Prin profitarea de imposibilitatea victimei
de a se apăra sau de a şi exprima voinţa se înţelege
profitarea de acele situaţii, stări totale sau parţiale,
permanente sau trecătoare în care se află victima,
cu consecinţele amintite.
b) Urmarea imediată. În cazul infracţiunii
de viol, în ambele variante, urmarea constă în
încălcarea, vătămarea efectivă a libertăţii şi
inviolabilităţii sexuale a persoanei vătămate
(bărbat sau femeie) . Fapta de care ne ocupăm mai
poate avea şi alte urmări (în unele variante
agravate) constând în vătămarea gravă a
integrităţii sau a sănătăţii ori moartea victimei.
Trebuie subliniat că aceste urmări vor atrage un
tratament agravat al făptuitorului, dar ele nu
condiţionează existenţa faptei de viol.
Varianta agravată prevăzută în alin. (3) lit.
e) (fapta a avut ca urmare vătămarea corporală)
constă în aceea că sunt lezate pe lângă relaţiile
sociale referitoare la libertatea şi inviolabilitatea
sexuală a persoanei de sex diferit sau de acelaşi
sex şi relaţiile sociale privind dreptul persoanei la
integritatea corporală sau sănătate. Ne aflăm în
situaţia acestei agravante atunci când s a produs
vreuna dintre urmările prevăzute în art. 194 C.
pen., ca urmare a violenţelor exercitate asupra
victimei în scopul constrângerii la un act sexual
ori ca urmare a brutalităţii actului sexual.
c) Raportul de cauzalitate. Legătura de
cauzalitate dintre acţiunea incriminată şi urmarea
imediată rezultă din însăşi materialitatea faptei (ex
re). În situaţia când făptuitorul urmează să
răspundă pentru comiterea infracţiunii de viol în
103
variante agravate (s a produs vătămarea corporală
ori moartea acesteia), va fi necesar să se
stabilească existenţa legăturii de cauzalitate între
activitatea incriminată şi rezultatul produs.
Infracțiunea de viol se comite cu intenție

directă. Infracţiunea de viol în varianta agravată
prevăzută în alin. (3) lit. e) şi alin. (4) este o
infracţiune praeterintenţionată. Actul sexual
neconsimţit se săvârşeşte cu intenţie, iar urmarea
mai gravă produsă – vătămarea corporală gravă
sau moartea victimei – are loc din culpa
subiectului.
Tentativa la infracţiunea de viol se

pedepseşte potrivit dispoziţiilor legale [raportarea
dispoziţiilor art. 32 33 C. pen. la art. 218 alin. (6)
C. pen.].
Consumarea infracţiunii de viol are loc în
momentul în care, ca urmare a acţiunii de
constrângere exercitată de făptuitor sau datorită
aflării victimei în imposibilitatea de a se apăra sau
de a şi exprima voinţa, s a produs actul sexual, mai
precis în momentul în care se produce încălcarea
libertăţii şi inviolabilităţii sexuale a persoanei de
sex diferit sau de acelaşi sex prin actul de
penetrare sexuală.
Cu privire la infracţiunea de viol, trebuie
menţionat că aceasta include în conţinutul ei, în
mod natural lipsirea de libertate necesară actului
sexual potrivit dispoziţiilor art. 218 C. pen. În caz
104
contrar, respectiv când lipsirea de libertate
depăşeşte această necesitate, îşi păs¬trează
autonomia (faptă distinctă) şi constituie
infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal
(art. 205 C. pen.) cu care violul intră în concurs,
aplicându se prevederile art. 38 C. pen.
Sancțiuni:
- în varianta tip şi varianta asimilată -
închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea
exercitării unor drepturi.
- alin. (3) lit. a)- f).- închisoarea de
drepturi
- închisoarea de la 7 la 18 ani şi
interzicerea exercitării unor drepturi dacă fapta a
avut ca urmare moartea victimei.
Acţiunea penală pentru fapta prevăzută

în alin. (1) (varianta simplă) şi alin. (2) (varianta
asimilată) se pune în mişcare la plângerea
prealabilă a persoanei vătămate. În celelalte
cazuri, acţiunea penală se pune în mişcare din
oficiu.
4.5. Art. 219: Agresiunea sexuală
” (1) Actul de natură sexuală, altul

decât cele prevăzute în art. 218, cu o persoană,
săvârşit prin constrângere, punere în
imposibilitate de a se apăra sau de a-şi exprima
voinţa ori profitând de această stare, se
pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi
(2) Pedeapsa este închisoarea de la 3 la
105
10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi
atunci când:
a) victima se află în îngrijirea, ocrotirea,
educarea, paza sau tratamentul făptuitorului;
b) victima este rudă în linie directă,
frate sau soră;
c) victima nu a împlinit vârsta de 16 ani;
d) fapta a fost comisă în scopul
producerii de mate¬riale pornografice;
e) fapta a avut ca urmare vătămarea
corporală;
f) fapta a fost săvârşită de două sau mai
multe per¬soane împreună.
drepturi.
(4) Dacă actele de agresiune sexuală au
fost precedate sau urmate de săvârşirea actelor
sexuale prevăzute în art. 218 alin. (1) şi alin.
(2), fapta constituie viol.
(5) Acţiunea penală pentru fapta
prevăzută în alin. (1) se pune în mişcare la
în alin. (1) şi alin. (2) se pedepseşte.”
relaţiile sociale privitoare la inviolabilitatea
sexuală, libertatea psihică, integritatea corporală
sau chiar viaţa persoanei
persoanei în viață.
106
a) Subiect activ nemijlocit – autor – poate
fi orice persoană (bărbat sau femeie), inclusiv
minorul care răspunde penal.
b) Subiect pasiv. Este persoana asupra
căreia s au săvârşit actele sexuale prin
constrângere, punere în imposibilitate de a se
apăra sau de a şi exprima voinţa ori profitând de
această stare. În variantele agravate subiectul
pasiv este calificat, victima aflându se în
tratamentul făptuitorului [alin. (2) lit. a)], victima
fiind rudă în linie directă, frate ori soră [alin. (2)
lit. b)] ori dacă victima este un minor sub 16 ani
[alin. (2) lit. c)].
a) Elementul material al infracţiunii tipice

constă în săvârşirea de acte de natură sexuală,
altele decât raportul sexual, actul sexual oral şi
anal, precum şi alte acte de penetrare vaginală sau
anală, care sunt specifice infracţiunii de viol.
Acestea pot consta în acte fireşti de
satisfacere a apetitului sexual (acte de masturbare,
atingere ori sărutare a organelor genitale,
apropierea organelor genitale de cele ale victimei
etc.) ori alte acte nefireşti, concretizate în
manifestări aberante ale instinctului sexual, prin
care nu se urmăreşte realizarea unui raport sexual,
ci doar obţinerea excitaţiei sexuale nefinalizate .
Esenţial pentru existenţa acestei infracţiuni
este săvârşirea altor acte de natură sexuală decât
cele prevăzute de art. 218, cu alte cuvinte acte care
nu presupun penetrare sau act sexual oral,
107
săvârşite sub imperiul constrângerii sau al stărilor
asimilate acesteia. În cazul în care astfel de acte
sunt comise în aceeaşi împrejurare cu infracţiunea
de viol aşa cum este ea reglementată de art. 218 C.
pen., nu se va reţine un concurs de infracţiuni, ci o
singură încadrare, aceea de viol.
b) Urmarea imediată constă într-o
atingere adusă libertăţii sexuale prin constrângerea
unei persoane la acte sexuale. În variantele
agravate prevăzute în alin. (2) lit. e) şi alin. (3),
fapta trebuie să aibă ca urmare vătămarea
corporală, respectiv moartea victimei.
existenţa infracţiunii pe care o analizăm trebuie să
se stabilească legătura de cauzalitate între
practicarea actelor de agresiune sexuală şi
rezultatul produs.
Agresiunea sexuală se comite cu intenţie

directă. În varianta agravată, şi anume atunci când
fapta a avut ca urmare o vătămare a integrităţii
corporale sau a sănătăţii ori moartea victimei,
forma de vinovăţie este inten¬ţia depăşită
(praeterintenţia).
Pentru a exista tentativă la această

infracţiune, trebuie să se realizeze constrângerea,
punerea în imposibilitate de a se apăra sau de a şi
exprima voinţa ori încercarea de a profita de
această stare, în scopul realizării unui act sexual,
dar să nu se înceapă executarea acestuia. Începerea
108
executării actului de natură sexuală, în condiţiile
arătate, semnifică consumarea infracţiunii.
Sancțiuni:
- în cazul prevăzut în alin. (1), cu
exercitării unor drepturi;
- în cazul alin. (2), cu închisoare de
drepturi;
- în cazul alin. (3), cu închisoare de
drepturi, indiferent dacă fapta s-a consumat sau a
rămas în stadiul tentativei, dar s-a produs
rezultatul mai grav (moartea victimei).
Acţiunea penală pentru fapta prevăzută

în alin. (1) (varianta simplă) se pune în mişcare
la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. În
cazul variantelor agravate, acţiunea penală se
pune în mişcare din oficiu.
4.6. Art. 220: Actul sexual cu un minor
” (1) Raportul sexual, actul sexual oral

sau anal, precum şi orice alte acte de penetrare
vaginală sau anală comise cu un minor cu
vârsta între 13 şi 15 ani se pedepsesc cu
(2) Fapta prevăzută în alin. (1),
săvârşită asupra unui minor care nu a împlinit
vârsta de 13 ani, se pedepseşte cu închisoarea
de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor
drepturi.
109
(3) Fapta prevăzută în alin. (1), comisă
de un major cu un minor cu vârsta între 13 şi
18 ani, când majorul a abuzat de autoritatea
ori influenţa sa asupra victimei, se pedepseşte
cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea
(4) Fapta prevăzută în alin. (1) (3) se
sancţionează cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi
interzicerea exercitării unor drepturi, atunci
când:
a) minorul este rudă în linie directă,
frate sau soră;
b) minorul se află în îngrijirea,
ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul
făptuitorului;
c) a fost comisă în scopul producerii de
materiale pornografice.
(5) Faptele prevăzute în alin. (1) şi alin.
(2) nu se sancţionează dacă diferenţa de vârstă
nu depăşeşte 3 ani”
îl constituie relaţiile sociale referitoare la apărarea
libertăţii şi inviolabilităţii sexuale a persoanei în
perioada minorităţii
minorului asupra căruia se exercită acțiunile.
a) Subiect activ poate fi orice persoană
fizică.
În situaţia comiterii faptei în varianta
reglementată de art. 220 alin. (3) C. pen., subiect
activ poate fi numai o persoană majoră care are
110
autoritate sau influenţă asupra minorului. Subiect
activ calificat există şi în condiţiile agravantelor
de la art. 220 alin. (4), unde persoana este rudă în
linie directă, frate sau soră cu victima [lit. a)], sau
este o persoană care are în îngrijire, ocrotire,
educare, pază sau tratament minorul, având
calita¬tea de tutore sau curator ori de
supraveghetor, îngrijitor, medic curant, profesor
sau educator [lit. b)].
b) Subiect pasiv. Este este minorul care
participă la actul sexual. În funcţie de variantele
normative, acesta trebuie să aibă între 13 şi 15 ani
[alin. (1)], sub 13 ani [alin. (2)], între 13 şi 18 ani
şi care se află în anumite relaţii speciale cu
subiectul activ al infracţiunii [alin. (3)]. Calităţi
suplimentare se cer şi pentru faptele prevăzute în
alin. (4) lit. a) şi b), unde minorul trebuie să fie
rudă în linie directă, frate sau soră cu făptuitorul
[lit. a)], sau în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza
sau tratamentul acestuia [lit. b)].
Astfel, potrivit alin. (2), fapta se
pedepseşte mai grav dacă este săvârşită asupra
unui minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani.
Trebuie însă îndeplinită condiţia ca minorul să
realizeze consecinţele faptelor sale pentru a putea
exprima un consimţământ valabil, altfel fapta va fi
considerată infracţiunea de viol. Astfel, în practica
judiciară s a stabilit că o vârstă de 10 sau 11 ani
exclude ideea unei manifestări libere a voinţei
părţii vătămate de a avea relaţii sexuale cu
inculpatul .
Se pedepseşte şi mai grav, potrivit alin.
(3), fapta prevăzută în alin. (1), comisă de un
major cu un minor cu vârsta între 13 şi 18 ani,
când majorul a abuzat de autoritatea ori influenţa
111
sa asupra victimei.
Potrivit alin. (4) lit. (a) (b), faptele
prevăzute în alin. (1) (3) prezintă o gravitate
sporită dacă au fost săvârşite atunci când minorul
este rudă în linie directă, frate sau soră cu
făptuitorul [lit. a)], ori dacă minorul se află în
tratamentul făptuitorului [lit. b)
În practica judiciară s a reţinut ca
infracţiune de act sexual cu un minor săvârşită în
condiţiile art. 220 alin. (4) lit. b) C. pen.: fapta
medicului curant sau a medicului stomatolog de a
fi avut raport sexual cu pacienta în vârstă între 15
18 ani.
a) Elementul material constă dintr-o

acţiune manifestată într-un raport sexual, act
sexual oral sau anal, precum şi orice alte acte de
penetrare vaginală sau anală cu un minor .
Diferenţa faţă de infracţiunea de viol constă în
consimţirea la actul sexual.
Criteriul de distincţie între viol şi
agresiunea sexuală, sub aspectul elementului
material, se regăseşte şi în cazul actului sexual cu
un minor şi coruperii sexuale de minori. Astfel,
dacă actul presupune penetrare sau act sexual oral,
vom fi în prezenţa actului sexual cu un minor, iar
dacă este vorba de alte acte de natură sexuală,
fapta se va încadra ca şi corupere de minori.
b) Urmarea imediată. Infracţiunea pe care
o analizăm are ca urmare imediată încălcarea
libertăţii şi inviolabilităţii sexuale a minorului.
112
existenţa infracţiunii prevăzute de art. 220 C. pen.
este necesar ca între acţiunea făptuitorului şi
rezultat să existe legătură de cauzalitate. Aceasta
rezultă, de regulă, din materialitatea faptei comise.
Fapta se săvârşeşte cu intenţie (directă sau

indirectă, pentru varianta agravată prevăzută în
alin. (4) lit. c) se cere ca făptuitorul să urmărească
un scop anume. Astfel, fapta se sancţionează mai
grav dacă este săvârşită în scopul producerii de
materiale pornografice.
Tentativa la această infracţiune nu este

posibilă (infracţiune de consumare instantanee).
Consumarea infracţiunii are loc în cazul când s a
produs actul sexual.
Sancțiuni:
- în cazul prevăzut în alin. (1), cu
închisoare de la unu la 5 ani,
- pentru variantele agravate
prevăzute în alin. (2) şi (3), cu închisoare de la 2
la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi,
- iar pentru varianta agravată
prevăzută în alin. (4), cu închisoare de la 3 la 10
ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Potrivit prevederilor art. 220 alin. ultim,

faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) nu se
sancţionează dacă diferenţa de vârstă nu
depăşeşte 3 ani.
113
4.7. Art. 221: Coruperea sexuală a
minorilor
” (1) Comiterea unui act de natură

sexuală, altul decât cel prevăzut în art. 220,
împotriva unui minor care nu a împlinit vârsta
de 13 ani, precum şi determinarea minorului să
suporte ori să efectueze un astfel de act se
pedepsesc cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7
ani şi interzicerea exercitării unor drepturi,
atunci când:
a) minorul este rudă în linie directă,
frate sau soră;
b) minorul se află în îngrijirea,
ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul
făptuitorului;
c) fapta a fost comisă în scopul
producerii de mate¬riale pornografice.
(3) Actul sexual de orice natură săvârşit
de un major în prezenţa unui minor care nu a
împlinit vârsta de 13 ani se pedepseşte cu
(4) Determinarea de către un major a
unui minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani
să asiste la comiterea unor acte cu caracter
exhibiţionist ori la spectacole sau reprezentaţii
în cadrul cărora se comit acte sexuale de orice
natură, precum şi punerea la dispoziţia
acestuia de materiale cu caracter pornografic
se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an
sau cu amendă.
(5) Faptele prevăzute în alin. (1) nu se
114
sancţionează dacă diferenţa de vârstă nu
depăşeşte 3 ani.”
a) Obiectul juridic special. îl reprezintă
relaţiile sociale cu privire la viaţa sexuală, pentru
care minorul trebuie pregătit în condiţii de decenţă
şi moralitate
b) Obiectul material. Când fapta se
săvârşeşte în prezenţa minorului, infrac¬ţiunea
este lipsită de obiect material, însă, în ipoteza când
ea s a săvârşit asupra minorului, obiectul material
este corpul acestuia..
a) Subiect activ poate fi orice persoană
(bărbat sau femeie). În variantele atenuate
prevăzute în alin. (3) şi (4) subiectul activ poate fi
numai o persoană majoră.
b) Subiect pasiv. este calificat, fiind un
minor în vârstă de până la 13 ani, indiferent de
sex. Calităţi suplimentare se cer pentru faptele
prevăzute în alin. (2) lit. a) şi b), unde minorul
trebuie să fie rudă în linie directă, frate sau soră cu
făptuitorul [lit. a)] sau în îngrijirea, ocrotirea,
educarea, paza sau tratamentul acestuia [lit. b)].
a) Elementul material constă în comiterea

unui act de natură sexuală, altul decât raportul
sexual, actul sexual oral sau anal ori alte acte de
penetrare vaginală sau anală, împotriva unui minor
care nu a împlinit vârsta de 13 ani, precum şi
determinarea minorului să suporte ori să efectueze
115
un astfel de act.
În prima variantă de comitere, elementul
material este identic cu cel al infracţiunii de
agresiune sexuală, lipsind doar vicierea
consimţământului, drept pentru care trimitem la
explicaţiile date la această infracţiune.
Varianta alternativă de comitere a
infracţiunii tipice constă în determinarea
minorului să suporte ori să efectueze actul de
natură sexuală descris mai sus.
Actele de natură sexuală săvârşite asupra
unui minor se încadrează în dispoziţiile art. 219 C.
pen. cât timp rămân în acest stadiu. Dacă însă
făptuitorul merge mai departe, încercând raporturi
sexuale (prin constrângere sau consimţite, după
caz), nu există două infracţiuni distincte, cea mai
gravă absorbind în conţinutul ei actele de natură
sexuală care au fost comise în realizarea altui
rezultat, respectiv violul sau actul sexual cu un
minor.
Elementul material al primei variante
atenuate se regăseşte în alin. (3): actul sexual de
orice natură săvârşit de un major în prezenţa unui
minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani. Prezenţa
minorului presupune că el se află la locul săvârşirii
actului sexual de orice natură sau se află în
apropierea acelui loc, de unde poate să perceapă,
să vadă acel act. Infracţiunea subzistă chiar dacă
minorul a fost prezent, adică a asistat numai la
realizarea unei părţi din actul sexual de orice
natură. Spre exemplu, prin efectuarea de gesturi
prin care se sugerează sau se imită actul sexual –
bineînţeles, în prezenţa minorului.
A doua variantă atenuată constă în
determinarea de către un major a unui minor care
116
nu a împlinit vârsta de 13 ani să asiste la comiterea
unor acte cu caracter exhibiţionist ori la spectacole
sau reprezentaţii în cadrul cărora se comit acte
sexuale de orice natură, precum şi punerea la
dispoziţia acestuia de materiale cu caracter
pornografic.
b) Urmarea imediată. Constă în punerea
în pericol a dezvoltării sexuale normale a
minorului sub 13 ani, fiind vorba de o lezare adusă
valorilor social morale ce protejează şi asigură
ocrotirea minorului..
c) Raportul de cauzalitate. Trebuie să
existe o legătură rezultând din însăşi materialitatea
faptei.
Fapta se comite cu intenție directă și

indirectă. În varianta agravată prevăzută în alin.
(2) lit. c), fapta trebuie să fie comisă în scopul
producerii de materiale pornografice.
Actele pregătitoare şi tentativa sunt lăsate

în afara incriminării de către legiuitor.
Infrac¬ţiunea se consumă în momentul în care s a
efectuat actul de natură sexuală în prezenţa
minorului sau asupra acestuia sau al determinării
minorului să suporte ori să efectueze un astfel de
act sau să asiste la comiterea unor acte cu caracter
exhibiţionist ori la spectacole sau reprezentaţii în
cadrul cărora se comit acte sexuale de orice
natură, precum şi al punerii la dispoziţia acestuia
de materiale cu caracter pornografic, fiind o
117
infracţiune instantanee.
Sancțiuni:
- În cazul variantei simple [art. 221
alin. (1)] pedeapsa pentru persoana fizică este
închisoare de la unu la 5 ani.
- potrivit alin. (2), variantele agravate
se pedepsesc cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi
- prima variantă atenuată [art. 221
alin. (3) C. pen.] se sancţionează cu închisoare de
la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.
- a doua variantă atenuată [alin. (4)]
se sancţionează cu închisoare de la 3 luni la un an
sau cu amendă.
Potrivit prevederilor art. 221 alin. ultim,

faptele prevăzute în alin. (1) nu se sancţionează
dacă diferenţa de vârstă nu depăşeşte 3 ani.
Această cauză de nepedepsire fiind identică cu
cea prevăzută la art. 220 (actul sexual cu un
minor), trimitem la explicaţiile date la acea
infracţiune.
4.8. Art. 223: Hărţuirea sexuală
” (1) Pretinderea în mod repetat de

favoruri de natură sexuală în cadrul unei relaţii
de muncă sau al unei relaţii similare, dacă prin
aceasta victima a fost intimidată sau pusă într-
o situaţie umilitoare, se pedepseşte cu
închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
118
a) Obiectul juridic special. Este un obiect
juridic complex, deoarece prin fapta examinată se
vatămă ori se pun în pericol mai multe categorii de
relaţii sociale.
În principal, relaţiile sociale vătămate sau
ameninţate sunt acele relaţii privitoare la viaţa
sexuală a persoanei, legea penală ocrotind prin
incriminarea hărţuirii sexuale libertatea acestor
relaţii la adăpost de orice intimidare sau situaţie
umilitoare.
În acelaşi timp însă, prin incriminarea
faptei de hărţuire sexuală, îşi găsesc ocrotire şi alte
relaţii sociale privitoare la alte valori legate de
persoana umană, relaţii şi valori care ar putea fi
lezate prin săvârşirea faptei. Astfel,
inviolabilitatea sexuală a persoanei este
inseparabilă de inviolabilitatea demnităţii acesteia
sub aspectul onoarei şi reputaţiei, atingerea adusă
inviolabilităţii sexuale prin punerea victimei într o
situaţie umilitoare aduce automat şi lezarea
demnităţii persoanei. Mai mult, pentru că fapta se
realizează la locul de muncă, sunt lezate şi relaţiile
sociale privitoare la serviciu, aşa cum au fost ele
stabilite prin normele dreptului muncii, prin
regulamente, instrucţiuni, carta universitară,
regulamente privind funcţionarea şcolilor, norme
de ordine interioară care asigură bunul mers al
unităţilor publice sau private. Într o asemenea
situaţie, relaţiile sociale privind demnitatea
persoanei, precum şi relaţiile sociale privind bunul
mers al unităţilor de stat sau private constituie
obiectul juridic secundar al infracţiunii de hărţuire
sexuală, ocrotirea lor realizându se în acest caz
paralel cu ocrotirea libertăţii şi inviolabilităţii
119
sexuale.
b) Obiectul material. Lipsește.
a) Subiect activ Autorul infracţiunii de
hărţuire sexuală, este o persoană aflată în relaţii de
muncă sau relaţii similare cu victima, face ca
această infracţiune să aibă, în ceea ce priveşte
autorul faptei, un cadru restrâns de subiecţi, limitat
numai la o categorie de persoane.
Evident, subiect activ poate fi atât un
bărbat, cât şi o femeie. Important este ca această
persoană să abuzeze de poziţia privilegiată care o
pune în contact direct cu victima şi căreia aceasta
nu i se poate sustrage, dând prilej la şicanări.
Făptuitorul nu poate avea la locul de
muncă, faţă de victimă, calitatea de superior, şef
(chiar în alt compartiment decât victima), patron,
agent al acestora (exemplu, şef de compartiment
resurse umane), inspector, profesor, educator,
antrenor, duhovnic, terapeut, psihiatru, medic sau
alte calităţi care i conferă o autoritate sau
influenţă, de care abuzează în scopul obţinerii de
satisfacţii de natură sexuală de la persoanele cu
care vine în contact pe linie profesională. În aceste
situaţii, acesta va fi tras la răspundere pentru
infracţiunea de folosire abuzivă a funcţiei în scop
sexual, faptă prevăzută de art. 299 C. pen.
b) Subiect pasiv. Numai o persoană aflată
într o relaţie de muncă sau o relaţie similară cu
făptuitorul poate fi subiect pasiv al acestei
infracţiuni, fiind vorba de un subiect pasiv
calificat.
120
a) Elementul material constă constă într o
acţiune de pretindere în mod repetat de favoruri de
natură sexuală în cadrul unei relaţii de muncă sau
al unei relaţii similare.
Termenul de „hărţuire” presupune acte
repetate, comise de făptuitor pentru a necăji, a
chinui pe cineva, a nu da cuiva pace, a cicăli, a
sâcâi, a pisa, a frământa, a agita, a nelinişti partea
vătămată.
Evident, acţiunea infracţională este
formată în mod obligatoriu din mai multe acte
materiale care să se subsumeze ideii de şicană
asupra părţii vătămate pentru obţinerea unor
satisfacţii de natură sexuală.
Pot constitui exemple de avansuri sexuale:
afişarea de materiale sexuale, bancuri, glume
sexuale, comentarii de natură sexuală asupra
înfăţişării cuiva.
b) Urmarea imediată. Săvârşirea
infracţiunii de hărţuire sexuală are ca urmare
imediată intimidarea sau punerea într o situaţie
umilitoare a victimei. infracţiunea poate avea, în
secundar, şi alt rezultat constând într o lezare a
relaţiilor sociale privind onoarea şi demnitatea
persoanei, precum şi o punere în pericol a
relaţiilor sociale privind buna desfăşurare a
activităţii unităţilor de stat sau private.
c) Raportul de cauzalitate. Existenţa
legăturii de cauzalitate între fapta care constituie
elementul material al hărţuirii sexuale şi urmarea
imediată trebuie dovedită.
121
Fapta se comite cu intenție directă și
indirectă.
Tentativa nu este posibilă, consumarea

infracţiunii are loc în momentul când, ca urmare a
acţiunii repetate a făptuitorului, s a produs
consecinţa cerută de lege, respectiv intimidarea
sau punerea victimei într o situaţie umilitoare.
Sancțiuni: închisoarea de la 3 luni la un
an sau amenda.
Acţiunea penală în cazul acestei

infracţiuni se pune în mişcare la plângerea
prealabilă a persoanei vătămate.
4.9. Rezumat

contra libertăţii şi integrităţii sexuale şi aplicarea
cunoştinţelor dobândite prin parcurgerea Dreptului
Penal – Parte Generală.
Să ne reamintim…
- În cazul infracțiunii de viol, subiect

activ nemijlocit – autor – poate fi orice persoană
(bărbat sau femeie), inclusiv minorul care
răspunde penal
- În cazul violului, elementul
material trebuie subliniat că acesta se realizează
122
prin mai multe acţiuni alternative, respectiv
raportul sexual, actul sexual oral sau anal, orice
alte acte de penetrare vaginală sau anală.
- Agresiunea sexuală constă în
săvârşirea de acte de natură sexuală, altele decât
raportul sexual, actul sexual oral şi anal, precum
şi alte acte de penetrare vaginală sau anală, care
sunt specifice infracţiunii de viol

cunoștințelor
1. Art. 218: Violul – noțiune,

2. Art. 223: Hărțuirea sexuală –
Exemple de spețe
În data de 23 august 2005, profitând de

neputința părții vătămate de a-și exprima voința,
din cauza vârstei sale fragede (4 ani și 6 luni), a
încercat să întrețină cu aceasta un raport sexual
normal, introducându-i degetul în vestibulul
vaginal și penisul între picioare, cauzându-i o
leziune în vestibulul vaginal, certificată prin
înscrisurile de la dosar, a căror veridicitate nu a
fost contestată.
Ce infracțiuni au fost săvârșite în speță?
123

„Agresiunea sexuală”
titular.
124
Infracțiuni care aduc atingere domiciliului și

vieții private
Cuprins:

de învățare
5.4. Art. 224: Violarea de domiciliu
5.5. Art. 225: Violarea sediului profesional
5.6. Art. 226: Violarea vieţii private
5.7 Art. 227: Divulgarea secretului
profesional
5.8. Rezumat
cunoștințelor

care aduc atingere domiciliului și vieții private.
Este indicat, pentru o mai bună înţelegere, ca
studentul să se aplece asupra Dreptului penal –
partea generală pentru a-şi reîmprospăta
cunoştinţele de bază absolut necesare în studiul
Dreptului penal – partea specială.
125

infracțiuni care aduc atingere domiciliului
și vieții private;
• să analizaţi fiecare infracţiune care aduc
atingere domiciliului și vieții private, din
punct de vedere al condiţiilor preexistente;
• să analizaţi fiecare infracţiune care aduc
atingere domiciliului și vieții private din
punctul de vedere al conţinutului
constitutiv;


5.4. Art. 224: Violarea de domiciliu
” (1) Pătrunderea fără drept, în orice

mod, într-o locuinţă, încăpere, dependinţă sau
loc împrejmuit ţinând de acestea, fără
consimţământul persoanei care le foloseşte, ori
126
refuzul de a le părăsi la cererea acesteia se
sau cu amendă.
(2) În cazul în care fapta este săvârşită
de o persoană înarmată, în timpul nopţii ori
prin folosire de calităţi mincinoase, pedeapsa
este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau
amenda.
relaţiile sociale privind apărarea libertăţii
persoanei, sub aspectul libertăţii vieţii domestice.
b) Obiectul material al infracţiunii de

regulă lipseşte; în cazul în care s-au produs
vătămări persoanelor ori bunurilor, obiectul
material îl va constitui corpul persoanelor sau
lucrurile asupra cărora a acţionat subiectul activ.

Infracţiunea se poate săvârşi şi în
participaţie.
b)Subiectul pasiv este persoana care

foloseşte domiciliul violat.
Aceasta nu se identifică cu proprietarul
locuinţei, nici cu posesorul, ci este cel care
foloseşte efectiv încăperea.
Legea ocroteşte pe deţinătorul de fapt al
127
locuinţei, indiferent cât este de precar titlul său.
Ca urmare, nu poate avea calitatea de
subiect pasiv decât persoana îndreptăţită a se
opune la pătrunderea altei persoane în domiciliul
violat.
a) Elementul material se poate realiza fie

prin acţiunea de pătrundere, fără drept, într-o
locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit
ţinând de acestea, fie prin acţiunea de a refuza
părăsirea locuinţei sau a celorlalte locuri
menţionate mai sus, la cererea persoanei care le
foloseşte (alin.1).
Cu privire la prima modalitate, se cere ca
făptuitorul să se fi introdus în mod efectiv, cu tot
corpul în vreunul din locurile menţionate în textul
de incriminare.
În cazul în care domiciliul este compus din
mai multe încăperi, este suficientă pătrunderea în
una din aceste încăperi.
A comis această infracţiune numitul V.G.
care, prin ameninţare, a pătruns în locuinţa
vecinului său H.I., refuzând să părăsească
respectiva locuinţă decât după intervenţia
organelor de poliţie.
Prin "locuinţă" se înţelege orice loc
destinat efectiv uzului domestic al uneia sau mai
multor persoane.
Pentru existenţa infracţiunii nu este
suficientă simpla destinaţie de locuinţă a unei
încăperi, mai trebuie ca aceasta să fie efectiv
locuită.
Astfel, practica judiciară s-a pronunţat,
128
statuându-se că nu constituie "locuinţă",
construcţia destinată să servească drept locuinţă
care nu este locuită în mod efectiv; pătrunderea
într-o asemenea construcţie va constitui
infracţiunea de tulburare de posesie.
Dacă mai multe persoane locuiesc în
comun şi au gospodărie comună, locuinţa lor este
unică, niciuna dintre ele nu poate comite o violare
de domiciliu împotriva celeilalte, în situaţia când,
însă fiecare persoană posedă câte o încăpere
separată în aceeaşi casă sau apartament, violarea
de domiciliu va subzista cu privire la fiecare
cameră.
"Încăperea" este o parte dintr-o
construcţie destinată să fie folosită drept locuinţă
şi care este utilizată ca atare în mod efectiv (de
pildă o cameră dintr-o casă în care o persoană îşi
desfăşoară viaţa).
Prin "dependinţe" se înţeleg locurile care,
direct sau indirect, sunt în relaţie de dependenţă
faţă de locuinţă. Ele constituie o prelungire, un
accesoriu al locuinţei, deoarece întregesc folosirea
acesteia (de ex.: bucătăria, cămara etc). Nu
interesează dacă aceste locuri sunt acoperite sau
nu, dacă fac corp comun cu locuinţa sau sunt
separate.
Prin "loc împrejmuit" se înţelege orice loc
care este separat printr-o îngrădire de jur-împrejur,
printr-o împrejmuire (gard, perete, sârmă etc.) care
serveşte unui anumit scop (curte, grădină etc), şi
care ţine de locuinţă sau de dependinţă. Dacă locul
împrejmuit nu are nicio legătură cu uzul domestic
şi cu libertatea persoanei, nu se află sub ocrotirea
legii, sub aspectul infracţiunii pe care o analizăm.
Legea cere ca pătrunderea să fie făcută fără
129
drept, adică în mod abuziv, fără nicio justificare
legală.
Lipsa consimţământului rezultă din
materialitatea faptei; până la proba contrară, lipsa
consimţământului este prezumată.
Acţiunea care constituie elementul material
al infracţiunii poate consta şi într-un refuz de a
părăsi locuinţa. Aceasta presupune că intrarea în
locuinţă s-a făcut în mod legal, însă autorul fie
direct, fie indirect, refuză să o părăsească la
cererea celui care locuieşte acolo.
În cazul când pătrunderea în locuinţă se
face în mod legal (de ex.: prin mandat), fapta nu
constituie infracţiune.
Cele două modalităţi de comitere a
infracţiunii au caracter alternativ, astfel încât, dacă
făptuitorul după pătrunderea fără drept şi fără
consimţământ în domiciliu, refuză să-l părăsească,
nu va exista concurs de infracţiuni, ci o unitate
naturală de infracţiune. Nu există cerinţe speciale
cu privire la locul şi timpul comiterii infracţiunii.
Totuşi în ceea ce priveşte timpul săvârşirii
infracţiunii în timpul nopţii, conduce la o formă
agravată a acesteia.
b)Urmarea imediată constă în încălcarea
libertăţii persoanei privind domiciliul.
indirectă. Dacă făptuitorul pătrunde într-o locuinţă
folosită de mai multe persoane având
130
consimţământul uneia dintre acestea, se poate
considera că nu există intenţie.
Eroarea subiectului activ asupra
inexistenţei consimţământului persoanei
îndreptăţite, înlătură răspunderea penală.
F. Forme. Modalități. Sancțiuni
Infracţiunea de violare de domiciliu se

consumă în momentul când s a produs urmarea
imediată, adică atunci când făptuitorul a pătruns
în locuinţa unei persoane fără drept şi fără
consimţământul victimei sau a refuzat să
părăsească locuinţa , fiind vorba de o infracţiune
instantanee. În literatura juridică se consideră că,
în cazul în care rămânerea în domiciliu se
prelungeşte în timp, viola¬rea de domiciliu poate
deveni o infracţiune continuă, activitatea ilegală
epuizându se la data când făptuitorul părăseşte
domiciliul pe care l a violat.
Actele de pregătire şi tentativa la
infracţiunea de violare de domiciliu nu sunt
incriminate.
Sancțiuni : În varianta simplă, persoana
fizică se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2
ani sau cu amendă. În cazul variantelor agravate,
pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau
amenda.

131
5.5. Art. 225: Violarea sediului
profesional
” (1) Pătrunderea fără drept, în orice

mod, în oricare dintre sediile unde o persoană
juridică sau fizică îşi desfăşoară activitatea
profesională ori refuzul de a le părăsi la cererea
persoanei îndreptăţite se pedepseşte cu
(2) În cazul în care fapta este săvârşită
de o persoană înarmată, în timpul nopţii ori
prin folosire de calităţi mincinoase, pedeapsa
este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau
amenda.
relaţiile sociale privind apărarea libertăţii
persoanei, sub aspectul desfășurării activității într-
un sediu profesional.
b) Obiectul material al infracţiunii este

reprezentat chiar de sediul violat.

participaţie.
b)Subiectul pasiv este persoana (fizică)
132
care foloseşte sediul violat şi care are dreptul să
permită sau să refuze intrarea sau rămânerea în
sediu a unei persoane. Aceasta nu se identifică cu
proprietarul firmei, ci este cel care foloseşte
efectiv sediul.
a) Elementul material se poate realiza fie
se poate realiza fie prin acţiunea de pătrundere,
fără drept, în oricare dintre sediile unde o persoană
juridică sau fizică îşi desfăşoară activitatea
profesională, fie prin refuzul de a le părăsi la
cererea persoanei îndreptăţite.
Sediul este un atribut menit să situeze un
anumit organism în spaţiu. În cazul sediului
societăţilor, sediul mai este denumit şi sediul
social pentru a putea fi deosebit de domi¬ciliul
asociaţilor. De asemenea, în cazul societăţilor,
sediul poate fi acolo unde societatea îţi desfăşoară
activitatea comercială sau acolo unde se găsesc
organele de conducere ale societăţii. Sediul
societăţii este şi unul dintre elementele în raport de
care se stabileşte naţionalitatea societăţii . Sediul
reprezintă pentru persoana juridică ceea ce
domiciliul reprezintă pentru persoana fizică.
b) Urmarea imediată constă în încălcarea
stabilirii şi utilizării corespunzătoare a sediului
profesional.
activitatea ilegală a făptuitorului şi urmarea
imediată trebuie să existe o legătură de cauzalitate.
indirectă.
133
F. Forme. Modalități. Sancțiuni
Actele de pregătire şi tentativa la

infracţiunea de violare a sediului profesional nu
sunt incriminate.
Sancțiuni: închisoare de la 3 luni la 2 ani
sau cu amendă. În cazul variantelor agravate,
pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau
amenda.

5.6. Art. 226: Violarea vieţii private
” (1) Atingerea adusă vieţii private, fără

drept, prin fotografierea, captarea sau
înregistrarea de imagini, ascultarea cu
mijloace tehnice sau înregistrarea audio a unei
persoane aflate într-o locuinţă sau încăpere ori
dependinţă ţinând de aceasta sau a unei
convorbiri private se pedepseşte cu închisoare
de la o lună la 6 luni sau cu amendă.
(2) Divulgarea, difuzarea, prezentarea
sau transmiterea, fără drept, a sunetelor,
convorbirilor ori a imaginilor prevăzute în
alin. (1), către o altă persoană sau către public,
sau cu amendă.
la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
(4) Nu constituie infracţiune fapta
săvârşită:
a) de către cel care a participat la
134
întâlnirea cu per¬soana vătămată în cadrul
căreia au fost surprinse sunetele, convorbirile
sau imaginile, dacă justifică un interes legitim;
b) dacă persoana vătămată a acţionat
explicit cu intenţia de a fi văzută ori auzită de
făptuitor;
c) dacă făptuitorul surprinde săvârşirea
unei infracţiuni sau contribuie la dovedirea
săvârşirii unei infracţiuni;
d) dacă surprinde fapte de interes
public, care au semnificaţie pentru viaţa
comunităţii şi a căror divulgare prezintă
avantaje publice mai mari decât prejudiciul
produs persoanei vătămate.
(5) Plasarea, fără drept, de mijloace
tehnice de înregistrare audio sau video, în
scopul săvârşirii faptelor prevăzute în alin. (1)
şi alin. (2), se pedepseşte cu închisoarea de la
unu la 5 ani.”
relaţiile sociale privind ansamblul relaţiilor sociale
referitoare la intimitatea persoanelor, la dreptul
acestora de a duce o viaţă normală, cu respectarea
vieţii private împotriva actelor care ar putea să o
lezeze.

reprezentat de fotografiile, documentele,
înregistrările de pe benzile magnetice, materialele
filmate, precum şi alte materiale în care se
regăseşte victima infracţiunii.
135

participaţie.
b)Subiectul pasiv este persoana (fizică)

lezată în viața sa privată.
a) Elementul material se poate realiza
printr-o acţiune, şi anume aceea de fotografiere,
captare sau înregistrare de imagini, ascultare cu
mijloace tehnice sau înregistrare audio a unei
persoane aflate într o locuinţă sau încăpere ori
dependinţă ţinând de aceasta sau a unei convorbiri
private.
A fotografia semnifică a fixa imaginea
unui obiect sau unei persoane pe o placă sau hârtie
fotografică, film sau prin stocare pe un dispozitiv
digital.
Captarea sau înregistrarea de imagini
semnifică înregistrarea, receptarea de reprezentări
vizuale pe suport magnetic, digital sau informatic,
obţinerea de înregistrări video.
Fapta se mai poate săvârşi prin ascultarea
cu mijloace tehnice sau înregistrare audio. Pentru
ca această faptă să fie reţinută, este nevoie ca
datele, sunetele, informaţiile sau imaginile să
provină din interiorul unei locuinţe, încăperi sau
dependinţe ţinând de aceasta, fără consimţământul
persoanei care le foloseşte sau fără permisiunea
legii. Simpla fotografiere sau filmare a unei
locuinţe sau încăperi private nu constituie
infracţiune. Este necesar ca acţiunea să se
136
desfăşoare asupra unei persoane aflate într o
locuinţă, încăpere sau dependinţă ţinând de
acestea.
Nu constituie infracţiune fotografierea sau
filmarea din locuri publice a exteriorului unui
imobil cu destinaţia de locuinţă, reşedinţă sau casă
de vacanţă aparţinând oricărei persoane. Legea
interzice interceptarea prin orice mijloace a ceea
ce se întâmplă în interiorul locurilor arătate în art.
226 alin. (1) C. pen. Simpla fotografiere a
exteriorului unei locuinţe de către orice persoană
de bună credinţă, fără ca acest lucru să aducă
prejudicii proprietarului sau celui care foloseşte
locuinţa, nu încalcă ordinea juridică, deci fapta
acestuia nu constituie infracţiune.
Infracţiunea se poate comite şi în afara
unei locuinţe, încăperi sau dependinţe ţinând de
acestea. În această situaţie însă este nevoie de
îndeplinirea unei alte cerinţe esenţiale, şi anume ca
acţiunea de captare, înregistrare sau ascultare să
aibă ca obiect o convorbire privată. Nu mai
contează în această situaţie locul săvârşirii
infracţiunii. Interceptarea unei convorbiri private
prin mijloace de comunicare la distanţă (telefon,
telegraf, sms, e-mail, videoconferinţă etc.) nu va
întruni elementele constitutive ale acestei
infracţiuni, ci va constitui infracţiunea de violare a
secretului corespondenţei, prevăzută în art. 302
alin. (2) C. pen.
Pentru ca fapta să constituie infracţiune,
activitatea de fotografiere, captare sau înregistrare
de imagini, ascultare cu mijloace tehnice sau
înregistrare audio a unei persoane aflate într o
locuinţă sau încăpere ori dependinţă ţinând de
aceasta sau a unei convorbiri private trebuie
137
efectuată fără drept. Aceasta înseamnă că fapta nu
este autorizată de lege şi nici nu poate fi invocată
vreuna dintre cauzele justificative speciale
prevăzute în art. 226 alin. (4).
Infracţiunea prevăzută în alin. (1) prezintă
o variantă agravată, constând în divul¬garea,
difuzarea, prezentarea sau transmiterea, fără drept,
a sunetelor, convorbirilor ori a imaginilor
prevăzute în alin. (1), către o altă persoană sau
către public.
A divulga înseamnă a aduce la cunoştinţa
unei persoane, a destăinui, a dezvălui. Difuzarea
presupune distribuirea, punerea în vânzare,
propagarea, răspândirea sunetelor, convorbirilor
ori a imaginilor prevăzute în alin. (1), către o altă
persoană sau către public. Prezentarea presupune
înfăţişarea, arătarea, aducerea spre examinare a
sunetelor, imaginilor ori convorbirilor arătate mai
sus, indiferent dacă se face către o altă persoană
sau către publicul larg. Ultima variantă de
săvârşire este transmiterea, care presupune a trece,
a comunica, a face să ajungă la altul a sunetelor,
imaginilor sau convorbirilor care aduc atingere
vieţii private. Esenţial pentru existenţa infracţiunii
este ca fapta să se săvârşească fără drept. Această
condiţie este îndeplinită atunci când nu poate fi
invocată vreo cauză justificativă generală sau
specială [art. 19 22, respectiv art. 226 alin. (4) C.
pen.].
În alin. (5) al art. 226 este prevăzută ca
variantă agravată plasarea, fără drept, de mijloace
tehnice de înregistrare audio sau video, în scopul
săvârşirii faptelor prevăzute în alin. (1) şi alin. (2).
Plasarea presupune aşezarea, punerea, montarea
de mijloace tehnice de înregistrare (microfoane,
138
camere web, camere video etc.) într o locuinţă,
încăpere sau dependinţă ţinând de acestea în
scopul fotografierii, filmării sau înregistrării unei
persoane ori chiar şi într un loc public, dar pentru
a capta, înregistra sau asculta o convorbire privată.
Fapta constituie o activitate pregătitoare a
săvârşirii variantelor prevă¬zute în alin. (1) sau
(2), dar care prin voinţa legiuitorului a fost
sancţionată mai grav. Astfel, dacă după plasarea
mijloacelor de interceptare, făptuitorul trece
efectiv la realizarea scopului, înregistrând audio
sau video o persoană sau o convorbire privată, se
va reţine varianta agravată a infracţiunii prevăzută
în art. 226 alin. (5) C. pen., luându se în
considerare la individualizarea pedepsei dacă
scopul s a realizat sau nu.
b) Urmarea imediată constă în încălcarea
intimităţii, a vieţii private a unei persoane.
existenţa infracţiunii este necesar ca între acţiunea
făptuitorului şi urmarea imediată să existe şi o
legătură de cauzalitate.
indirectă. Fapta prevăzută în alin. (5) se săvârşeşte
cu intenţie directă. În acest caz, făptuitorul
urmăreşte un scop special, respectiv săvârşirea
faptelor prevăzute în alin. (1) şi (2).
Actele de pregătire ce constau în plasarea

de mijloace tehnice de înregistrare audio sau
video, în scopul săvârşirii faptelor prevăzute în
139
alin. (1) şi alin. (2), au fost incriminate ca variantă
agravată de legiuitor în alin. (5).
Sancțiuni:
- alin. (1) - închisoare strictă de la o
lună la 6 luni sau cu amendă.
- alin. (2) - închisoare de la 3 luni la
2 ani sau cu amendă.
- alin. (5) - închisoare de la unu la 5
ani.
Cauze de impunitate:
Potrivit art. 226 alin. (4), nu constituie
infracţiune fapta săvârşită:
a) de către cel care a participat la întâlnirea
cu persoana vătămată în cadrul căreia au fost
surprinse sunetele, convorbirile sau imaginile,
dacă justifică un interes legitim.
b) dacă persoana vătămată a acţionat
explicit cu intenţia de a fi văzută ori auzită de
făptuitor.
c) dacă făptuitorul surprinde săvârşirea
unei infracţiuni sau contribuie la dovedirea
săvârşirii unei infracţiuni.
d) dacă surprinde fapte de interes public,
care au semnificaţie pentru viaţa comu¬nităţii şi a
căror divulgare prezintă avantaje publice mai mari
decât prejudiciul produs persoanei vătămate. Spre
exemplu, este de interes public şi cu semnificaţie
pentru viaţa comunităţii fotografierea primarului
în locuinţa amantei în timpul unor inundaţii
catastrofale, în loc să coordoneze acţiunile de
salvare şi evacuare a locuitorilor comunei.
Pentru reţinerea acestei cauze justificative,
trebuie, pe lângă interesul public şi semnificaţia
pentru viaţa comunităţii pe care fapta surprinsă
140
trebuie să le prezinte, ca această surprindere să
prezinte şi avantaje publice mai mari decât
prejudiciul produs persoanei vătămate.
Potrivit alin. (3) al art. 226, acţiunea

penală pentru infracţiunea prevăzută în alin. (1)
şi (2) se pune în mişcare la plângerea prealabilă
a persoanei vătămate. Pentru varianta agravată
prevăzută în alin. (5), acţiunea penală se pune în
mişcare din oficiu.
5.7 Art. 227: Divulgarea secretului profesional
” (1) Divulgarea, fără drept, a unor date

sau informaţii privind viaţa privată a unei
persoane, de natură să aducă un prejudiciu
unei persoane, de către acela care a luat
cunoştinţă despre acestea în virtutea profesiei
ori funcţiei şi care are obligaţia păstrării
confidenţialităţii cu privire la aceste date, se
sau cu amendă.
a) Obiectul juridic special constă, în
principal, în relaţiile sociale referitoare la
libertatea persoanei de a i se respecta secretul
datelor încredinţate persoa¬nelor care desfăşoară o
funcţie sau profesie la care este nevoită să apeleze,
precum şi al datelor de care anumite persoane au
luat cunoştinţă în virtutea funcţiei ori profesiei lor.
Dar infracţiunea pe care o analizăm poate aduce
141
atingere, în subsidiar, şi altor relaţii sociale, ca, de
exemplu, celor cu caracter patrimonial, dacă se
produce vreo pagubă avutului privat sau relaţiilor
sociale care privesc demnitatea persoanei ori
relaţiilor de familie etc.

este lipsită de obiect material.
a)Subiectul activ circumstanţiat (calificat),

în sensul că acesta nu poate fi decât o persoană
care exercită o profesie sau o funcţie ce implică
obligaţia de păstrare a secretului.
Legiuitorul nu prevede expres care sunt
acele profesii sau funcţii, de aceea vom explica
înţelesul acestor termeni. Profesia este o
îndeletnicire permanentă care are ca obiect
prestarea de servicii şi care presupune o pregătire
specială (ca, de exemplu, avocaţii, preoţii,
farmaciştii, medicii etc.). Funcţia presupune o
însărcinare cu caracter permanent sau temporar, cu
sau fără o remuneraţie, în serviciul unei autorităţi
sau instituţii publice ori altei persoane juridice,
indiferent de modul de ocupare a acesteia
(persoană numită, aleasă); de exemplu, procuror,
poliţist, judecător etc.
b)Subiectul pasiv poate fi orice persoană.
a) Elementul material se poate realiza într
o acţiune de divulgare, fără drept, a unor date, de
către persoana obligată la păstrarea secretului.
Divulgarea presupune darea în vileag, aducerea la
142
cunoştinţa uneia sau mai multor persoane a datelor
privitoare la o anumită persoană şi asupra cărora
aceasta din urmă are interesul să păstreze secretul.
Datele susceptibile a fi divulgate pot fi orice
informaţii sau referinţe cu privire la o persoană şi
care, prin natura lor, prin voinţa persoanei sau
printr o dispoziţie legală constituie un secret.
Aceste date trebuie să se refere la aspecte
aparţinând sferei intime a victimei – starea
sănătăţii, chestiuni familiale, vicii, convingeri,
situaţie materială. Obligaţia de nedivulgare este
totală în raport cu datele cunoscute şi deplină,
adică în raport cu toate persoanele.
Pentru existenţa infracţiunii se cere ca
divulgarea datelor să se facă fără drept, adică
ilegal sau, cu alte cuvinte, să nu existe o îndatorire
legală de a da în vileag secretele aflate.
Nu există divulgare fără drept atunci când
aceasta are loc la cererea sau cu consimţământul
celui interesat.
b) Urmarea imediată. Fapta de divulgare a
secretului profesional trebuie să aibă ca urmare
imediată o atingere adusă libertăţii persoanei,
urmare cerută de natura acţiunii descrise în text.
făptuitorului şi urmarea imediată produsă este
necesar să existe o legătură de cauzalitate. Această
legătură este prezumată, întrucât starea de afectare
a dreptului persoanei derivă nemijlocit din fapta
incriminată.
Infracţiunea se comite cu intenţie directă
sau indirectă.
143

incriminate. Consumarea infrac¬ţiunii are loc în
momentul când, ca urmare a acţiunii făptuitorului,
s a produs consecinţa cerută de lege.
Sancțiuni: închisoare de la 3 luni la 3 ani
sau amendă.
Acţiunea penală în cazul acestei

infracţiuni se pune în mişcare la plângerea
prealabilă a persoanei vătămate.
5.8. Rezumat

care aduc atingere domicilului și vieții private şi
aplicarea cunoştinţelor dobândite prin parcurgerea
Dreptului Penal – Parte Generală.
Să ne reamintim…
- În cazul infracțiunii de violare de

domiciliu, legea ocroteşte pe deţinătorul de fapt al
locuinţei, indiferent cât este de precar titlul său
- legea cere ca pătrunderea să fie
făcută fără drept, adică în mod abuziv, fără nicio
justificare legală
- dacă făptuitorul după pătrunderea
fără drept şi fără consimţământ în domiciliu,
refuză să-l părăsească, nu va exista concurs de
infracţiuni, ci o unitate naturală de infracţiune.
- nu constituie infracţiune
144
fotografierea sau filmarea din locuri publice a
exteriorului unui imobil cu destinaţia de locuinţă,
reşedinţă sau casă de vacanţă aparţinând oricărei
persoane
- Obligaţia de nedivulgare, în cazul
infracțiunii de divulgare a secretului profesional,
este totală în raport cu datele cunoscute şi deplină,
adică în raport cu toate persoanele

cunoștințelor
1. Art. 226: Violarea vieții private –

2. Art. 227: Divulgarea secretului
profesional – noțiune, elemente
constitutive, variante
Exemple de spețe
În noaptea de 1 ianuarie 2013,

după ce a consumat băuturi alcoolice
împreună cu alte persoane din localitatea
D., județul Suceava, în drum spre casă,
inculpatul a intrat fără drept în locuința
vecinei sale M.S., în vârstă de 67 ani,
pretextând că dorește să-și usuce hainele.
Întrucât îl cunoștea, victima l-a primit în
încăpere, însă după ce s-a dezbrăcat de
145
haine, inculpatul a încercat să întrețină acte
sexuale cu aceasta. Fiind refuzat,
inculpatul a devenit violent, determinând-o
astfel pe victimă să întrețină raporturi
intime cu el, după care a strâns-o de gât cu
mâinile, provocându-i moartea prin
asfixie.
Ce infracțiuni au fost săvârșite în speță?

„Violarea sediului profesional”
titular.
146
Infracțiuni contra patrimoniului
Cuprins:

de învățare
6.4. Capitolul I – Furtul
Art. 228: Furtul
Art. 229: Furtul calificat
6.5. Capitolul II - Tâlhăria şi pirateria
Art. 233: Tâlhăria
Art. 234: Tâlhăria calificată
6.6. Capitolul III - Infracţiuni contra
patrimoniului prin nesocotirea încrederii
Art. 238: Abuzul de încredere
Art. 244: Înşelăciunea
6.7. Capitolul V - Distrugerea şi tulburarea
de posesie
6.8. Rezumat
cunoștințelor
147
contra patrimoniului. Este indicat, pentru o mai
bună înţelegere, ca studentul să se aplece asupra
specială.

infracțiuni contra patrimoniului;
patrimoniului, din punct de vedere al
patrimoniului din punctul de vedere al


148
6.4. Capitolul I – Furtul
6.4.1. Art. 228: Furtul
”(1) Luarea unui bun mobil din posesia

sau detenţia altuia, fără consimţământul
acestuia, în scopul de a şi-l însuşi pe nedrept, se
sau cu amendă.
(2) Fapta constituie furt şi dacă bunul
aparţine în întregime sau în parte făptuitorului,
dar în momentul săvârşirii acel bun se găsea în
posesia sau detenţia legitimă a altei persoane.
(3) Se consideră bunuri mobile şi
înscrisurile, energia electrică, precum şi orice
alt fel de energie care are valoare economică.”
a) Obiectul juridic generic este format din
relaţiile sociale privind patrimoniul privat cât şi
cel public.
b) Obiectul juridic special este format din

relaţiile sociale referitoare la drepturile şi
interesele patrimoniale ale persoanelor fizice sau
juridice.
Norma juridică cuprinsă în art.228 C.pen,
ocroteşte posesia sau detenţia bunurilor mobile
numai ca situaţii de fapt, conform cu legea.
Posesia asupra bunului poate fi exercitată de
proprietar sau de o altă persoană.
Posesia legitimă este ocrotită împotriva
oricui, chiar şi împotriva adevăratului proprietar,
dacă acesta săvârşeşte infracţiunea de furt.
Trebuie subliniat că posesia nelegitimă este
149
şi ea apărată, un bun furat putând constitui la
rândul său obiectul material al altui furt.
c)Obiectul material este bunul mobil care

se află în posesia sau detenţia altuia (alin.1).
Pentru a constitui obiectul material al
acestei fapte, bunul trebuie să aparţină cuiva, să nu
fi fost abandonat şi să aibă o valoare pentru cel
care îl deţine. În dreptul penal bunul mobil are
aceeaşi semnificaţie ca şi în dreptul civil, el
caracterizându-se prin faptul că el poate fi
deplasat, transportat, transferat dintr-un loc în
altul, fără a-şi modifica valoarea.
Bunul mobil poate fi animat sau neanimat;
bunurile animate sunt animalele, păsările
domestice şi alte vieţuitoare care trăiesc în stare
naturală şi care s-ar găsi în stăpânirea altei
persoane.
De asemenea sunt considerate bunuri
mobile şi banii, titlurile de credit, precum şi orice
alte valori cu echivalent bănesc.
Imobilele nu pot constitui obiectul material
al furtului, în schimb părţi din asemenea bunuri,
devenite mobile prin detaşare, pot forma obiectul
material al acestei infracţiuni.
Arborii, fructele, recoltele pot forma
obiectul material al furtului după ce au fost
desprinse de sol sau de pe tulpini.
Corpul omului şi părţi ale acestuia, cât
timp este în viaţă, nu pot fi obiect material al
furtului, însă va fi furt, dacă o persoană îşi
însuşeşte anumite adaosuri detaşabile (proteză,
perucă, ochi de sticlă, etc.)
Este asimilată bunurilor mobile şi ca atare
poate constitui obiect material al infracţiunii de
150
furt şi orice energie care poate fi sustrasă şi care
are o valoare economică (energia electrică, energia
termică etc.) (alin.3).
Se consideră bunuri mobile şi înscrisurile
care fac parte din patrimoniul unei persoane chiar
dacă nu au o valoare economică (alin.3).
Pentru a putea fi obiect material al
infracţiunii de furt, bunul mobil trebuie să se afle
în posesia sau detenţia altcuiva decât a
făptuitorului în timpul săvârşirii faptei.
Nici bunul abandonat, mai precis cel ieşit
din posesia unei persoane cu consimţământul
acesteia, nici bunul găsit, adică bunul ieşit din
posesia altei persoane fără voia acesteia, nu pot
constitui obiectul material al infracţiunii de furt.
a)Subiectul activ în ipoteza prevăzută de

art.228 alin.1 poate fi orice persoană care
îndeplineşte condiţiile cerute de lege pentru a fi
subiect al infracţiunii.
În modalitatea prevăzută de alin.2 al
aceluiaşi articol, subiectul activ nu poate fi decât
proprietarul.
b)Subiectul pasiv poate fi orice persoană

fizică sau juridică ale cărei interese patrimoniale
au fost lezate.
a) Elementul material constă în acţiunea

de luare a bunului mobil din posesia sau detenţia
151
altuia, fără consimţământul acestuia.
Luarea este o formă a sustragerii care
constă în scoaterea fizică a bunului din sfera de
stăpânire a persoanei în posesia sau detenţia căreia
se află şi trecerea sa în sfera de stăpânire a
făptuitorului.
Prin această acţiune de luare, de sustragere
se schimbă starea de fapt a bunului sub raportul
poziţiei sale, ceea ce se realizează în momentul în
care bunul mobil nu se mai află la dispoziţia celui
care îl poseda sau deţinea anterior, ci la dispoziţia
celui care a săvârşit sustragerea.
Elementul material - acţiunea de luare -
deşi este o acţiune unică, se realizează prin două
acte şi anume : primul (deposedarea) care
presupune scoaterea bunului din sfera de stăpânire
a posesorului sau detentorului şi al doilea
(împosedarea), presupune trecerea acelui bun în
sfera de stăpânire a făptuitorului.
De reguă, cele două acte se succed în aşa
fel încât este greu a fi delimitate, defalcate. Cu
toate acestea, stabilirea, în fiecare caz a
făptuitorului, dacă a avut loc numai primul act sau
şi cel de-al doilea, prezintă o mare importanţă,
întrucât în raport cu aceasta se poate face
delimitarea dintre tentativă şi infracţiunea
consumată de furt.
Acţiunea de luare poate fi săvârşita şi prin
orice alte mijloace decât cu propria mână, ca de
exemplu prin folosirea unor animale dresate, prin
momirea păsărilor sau animalelor, etc.
Pentru realizarea laturii obiective a
infracţiunii trebuie întrunite trei cerinţe esenţiale :
bunul luat să fie mobil, acest bun să se afle în
posesia sau detenţia unei alte persoane şi, în fine,
152
acţiunea de sustragere să fi avut loc fără
consimţământul celui deposedat.
Cu privire la prima condiţie facem
trimitere la cele arătate la obiectul material al
infracţiunii de furt.
În legătură cu a doua cerinţă, deoarece
unele aspecte au fost analizate anterior, vom face
numai unele completări sau precizări.
Condiţia ca bunul să se afle în posesia sau
detenţia altuia în momentul comiterii acţiunii
infracţionale este îndeplinită şi atunci când
bunurile s-ar găsi numai ocazional sau temporar în
mâinile făptuitorului; simplul contact material ori
simpla manipulare a unui bun nu conferă nici
posesia, nici detenţia acelui bun.
Cea de-a treia cerinţă presupune că
acţiunea de sustragere să fi fost realizată fără
consimţământul persoanei. Absenţa
consimţământului este prezumată, autorului
infracţiunii revenindu-i obligaţia de a dovedi că a
avut acordul părţii vătămate anterior sau
concomitent săvârşirii faptei.
În situaţia în care acţiunea de luare a avut
loc cu consimţământul posesorului sau
detentorului bunului, fapta nu constituie furt şi nu
există nici răspundere penală.
Consimţământul nu este însa valabil dacă a
fost dat de un alienat mintal, de o persoană aflată
într-o stare completă de intoxicaţie alcoolică, etc.
b)Urmarea imediată constă în schimbarea
stării de fapt a bunului, care este scos din posesia
sau detenţia altuia şi trecut în stăpânirea
făptuitorului.
În cazul furturilor din magazine cu
autoservire opinia dominantă, la care aderăm, este
153
că urmarea imediată se produce în momentul luării
bunului de pe raftul unităţii şi ascunderea lui (ori
consumarea bunului în magazin), deoarece autorul
a început să efectueze acte materiale asupra
bunului ca şi cum ar fi al său.
Există urmarea imediată şi dacă, la timp
foarte scurt după însuşire, subiectul activ a fost
deposedat de bunul sustras, ori l-a abandonat,
dându-şi seama că nu va mai avea nevoie de el.
c)Legătura de cauzalitate între acţiunea de
sustragere a bunului şi apariţia urmării imediate
trebuie să existe o legătură de cauzalitate care
rezultă din însăşi materialitatea faptei.
Infracţiunea de furt se comite cu intenţie
directă, deoarece autorul îşi dă seama că ia bunul
din posesia sau detenţia altuia, fără
consimţământul acestuia şi vrea să comită fapta
punându-l pe posesor sau detentor în
imposibilitatea de a-şi exercită drepturile asupra
acelui bun şi producându-i în acest mod o pagubă.
În literatura de specialitate se admite că, în
mod excepţional, alături de intenţia directă poate
exista în cazul furtului şi o intenţie indirectă,
opinie pe care o considerăm corectă, atunci când
bunul furat ar conţine în el un alt bun a cărei
eventuală prezenţă, făptuitorul a putut-o prevedea,
acceptând rezultatul eventual al acţiunii sale (de
ex.: luarea unei haine în care se aflau bani, etc.)
Acest lucru nu este valabil dacă făptuitorul nu
putea prevedea şi, pe cale de consecinţă, accepta
prezenţa bunului ascuns (de ex. un ursuleţ de pluş
în care sunt ascunse bijuterii).
Pentru existenţa infracţiunii, se mai cere ca
154
activitatea infracţională să aibă drept scop
însuşirea pe nedrept a bunului sustras (intenţie
calificată prin scop).
De aceea, în situaţia în care bunul a fost
luat în alt scop decât cel al însuşirii pe nedrept,
fapta nu constituie infracţiune.
Cu privire la elementul subiectiv,
remarcăm că există o singură situaţie în care furtul
nu implică intenţia de însuşire a obiectului, ci
numai intenţia de a-l folosi. În acest sens, textul
(art.208 alin.4 C.pen.) prevede că există
infracţiunea de furt de folosinţă când se ia, în
condiţiile alin.1, un vehicul cu scopul de-al folosi
pe nedrept.
La infracţiunea de furt sunt posibile toate

formele imperfecte ale infracţiunii; legea
pedepseşte numai tentativa
Infracţiunea de furt se consumă în
momentul când acţiunea de luare a bunului din
posesia sau detenţia persoanei asupra căreia se află
este dusă până la capăt, aşa încât, bunul este scos
din sfera de dispoziţie a subiectului pasiv şi trecut
efectiv în sfera de stăpânire a făptuitorului,
neprezentând importanţă durata acestei stăpâniri.
Acţiunea de luare a bunului poate îmbrăca
uneori forma activităţii continue - este cazul
furtului de energie electrică sau termică - sau
forma infracţiunii continuate.
Principalele modalităţi sub care s-ar putea

prezenta furtul îşi găsesc corespondenţa în textul
incriminator (furtul de bunuri materiale, furtul de
155
energie sau înscrisuri, furtul unui bun care aparţine
în întregime sau în parte făptuitorului, furtul unui
vehicul cu scopul de a-l folosi pe nedrept, furtul
săvârşit între soţi sau rude apropiate, furtul
săvârşit de către de cel care locuieşte cu persoana
vătămată sau este găzduit de aceasta, etc.)
Furtul se prezintă sub o mare varietate de
posibilităţi determinate de aspecte exterioare
acestuia.
Sancţiuni: închisoare de la 6 luni la 3 ani

sau cu amendă.

oficiu.
6.4.2. Art. 229: Furtul calificat
”(1) Furtul săvârşit în următoarele

împrejurări:
a) într un mijloc de transport în comun;
b) în timpul nopţii;
c) de o persoană mascată, deghizată sau
travestită;
d) prin efracţie, escaladare sau prin
folosirea fără drept a unei chei adevărate ori a
unei chei mincinoase;
e) prin scoaterea din funcţiune a
sistemului de alarmă ori de supraveghere, se
pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Dacă furtul a fost săvârşit în
a) asupra unui bun care face parte din
patrimoniul cultural;
156
b) prin violare de domiciliu sau sediu
profesional;
c) de o persoană având asupra sa o
armă, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
(3) Furtul privind următoarele categorii
de bunuri:
a) ţiţei, gazolină, condensat, etan lichid,
benzină, motorină, alte produse petroliere sau
gaze naturale din conducte, depozite, cisterne
ori vagoane cisternă;
b) componente ale sistemelor de irigaţii;
c) componente ale reţelelor electrice;
d) un dispozitiv ori un sistem de
semnalizare, alarmare ori alertare în caz de
incendiu sau alte situaţii de urgenţă publică;
e) un mijloc de transport sau orice alt
mijloc de intervenţie la incendiu, la accidente
de cale ferată, rutiere, navale sau aeriene ori în
caz de dezastru;
f) instalaţii de siguranţă şi dirijare a
traficului feroviar, rutier, naval, aerian şi
componente ale acestora, precum şi
componente ale mijloacelor de transport
aferente;
g) bunuri prin însuşirea cărora se pune
în pericol siguranţa traficului şi a persoanelor
pe drumurile publice;
h) cabluri, linii, echipamente şi instalaţii
de telecomunicaţii, radiocomunicaţii, precum şi
componente de comunicaţii, se pedepseşte cu
închisoarea de la 3 la 10 ani.”

infracţiunii de furt, creând astfel anumite
157
modalităţi normative agravate ale acesteia.
Elementele circumstanţiale se alătură fie laturii
obiective a infracţiunii, fie laturii subiective.
faptei, asupra împrejurărilor susceptibile să-i
agraveze răspunderea penală, înlătură caracterul
calificat al faptei.
În ceea ce priveşte condiţiile preexistente
ale infracţiunii trimitem la explicaţiile date la
infracţiunea de furt simplu.
a) Furtul săvârşit într-un mijloc de transport în

comun [art. 229 alin. (1) lit. a) C. pen.]
În legătură cu această agravantă, este de

observat că, de regulă, în majoritatea mijloacelor
de transport în comun există o aglomeraţie mare,
ceea ce face ca aceste mijloace să constituie un loc
propice, un teren favorabil pentru comiterea de
furturi; pe de altă parte, de obicei, în aceste
mijloace de transport călătorii (pasagerii) au
asupra lor diferite bagaje, obiecte de
îmbrăcăminte, pachete, care, din cauza
aglomeraţiei, rămân în unele situaţii lipsite de pază
şi supraveghere, împrejurări de care beneficiază
hoţii.
Prin „mijloc de transport în comun” se
înţelege atât mijlocul de transport care are anume
această destinaţie, adică este destinat a transporta
mai multe persoane împreună (trenuri, autobuze,
tramvaie, avioane, vapoare, metroul, maxi-taxi
etc.), cât şi acela care, fără a avea destinaţia mai
sus arătată, este utilizat pentru a transporta mai
multe persoane împreună (ca, de pildă, remorca
158
unui tractor).
În practică, s-a decis că agravanta subzistă
şi în cazul în care făptuitorul sustrage un bun
mobil aparţinând unei persoane aflate într-un
autobuz, chiar dacă de faţă nu era decât şoferul şi
persoana vătămată şi indiferent dacă autobuzul era
în mers sau staţiona1, deoarece textul incriminator
nu cere nicio condiţie referitoare la numărul
persoanelor care se află în mijlocul de transport şi
nici cu privire la faptul dacă acesta este sau nu în
curs de deplasare; după cum este indiferent şi dacă
făptuitorul este el însuşi pasager sau face parte din
personalul de deservire al mijlocului de transport
în comun.Cu privire la taxiuri, în literatura juridică
şi practica judiciară 2 s-a considerat că acestea nu
sunt mijloace de transport în comun, în sensul art.
229 alin. (1) lit. a) C. pen., întrucât ele au o
capacitate redusă de transportare, iar persoanele
care călătoresc în acestea sunt, de regulă, în relaţii
de încredere reciprocă şi, pe de altă parte, există
condiţii sporite de asigurare a bunurilor mobile
aflate asupra pasagerilor.
b) Furtul săvârşit în timpul nopţii [art. 229 alin.

(1) lit. b) C. pen.]
Noaptea, oamenii sunt în genere mai puţin

apăraţi, fiindcă tot ceea ce în timpul zilei
constituie o stânjenire pentru făptuitorii de furturi
dispare odată cu lăsarea întunericului, care îmbie
la cele mai temerare acţiuni. E bine deci ca această
1 Trib. Bucureşti, s. a II-a pen., dec. nr. 942/1981, în R3, p. 123.

2 Trib. Tulcea, dec. pen. nr. 191/1976, în RRD nr. 4/1979, p. 48, cu notă
de T. Fugaciu.
159
încurajare să găsească o frână în sancţiunea mai
grea pe care legea o prevede pentru furturile
calificate 1.
Raţiunea acestei agravante constă deci în
aceea că întunericul favorizează comiterea faptei,
permiţând în acelaşi timp dispariţia neobservată a
făptuitorului de la locul săvârşirii furtului, acesta
fiind, în acelaşi timp, mai îndrăzneţ, existând şi
pericolul ca el să recurgă şi la folosirea unor
mijloace violente, iar posibilităţile de
supraveghere a bunurilor de către victime sunt
mult diminuate. Cel ce înţelege să se folosească de
întuneric, de timpul nopţii pentru a comite furtul
se dovedeşte mai periculos, ceea ce impune o mai
mare severitate din partea legii penale 2.
Pentru termenul „în timpului nopţii”, în
sensul art. 229 alin. (1) lit. b) C. pen., nu trebuie
avut în vedere în mod exclusiv criteriul
astronomic (când apune sau răsare soarele), căci
nici apusul, nici răsăritul soarelui nu transformă
ziua în noapte şi noaptea în zi, ci între apusul sau
răsăritul soarelui şi noaptea reală există o perioadă
de tranziţie în care cele două fenomene coexistă şi
se întrepătrund. Textul incriminator se referă la
noaptea reală, respectiv intervalul de timp de când
întunericul s-a substituit luminii, până când lumina
va lua locul întunericului 3.
Instanţele de judecată trebuie să ţină seama
de situaţia concretă existentă în fiecare caz în
parte, şi anume de data calendaristică şi ora când a
fost comisă infracţiunea, caracteristicile
topografice unde a fost săvârşită fapta (munte,
1 V. Dongoroz ş.a., op. cit., vol. III, p. 477.

2 T. Vasiliu, D. Pavel ş.a., op. cit., vol. I, p. 271.
3 G. Antoniu, C. Bulai, op. cit., vol. III, p. 117.
160
deal, câmpie), de condiţiile atmosferice locale
existente la acea dată etc.
De exemplu, un furt comis în luna
decembrie la orele 19.00 este considerat calificat
(săvârşit în timpul nopţii), pe când furtul comis la
aceeaşi oră în luna iulie este numai un furt
simplu 1.
În ceea ce priveşte situaţiile intermediare,
amurgul şi zorile, în literatura juridică 2 şi practica
judiciară 3 s-a susţinut, în ceea ce priveşte prima
dintre aceste situaţii, că nu este vorba de noapte,
întrucât întunericul nu s-a instalat, dar în cazul
zorilor, acestea pot fi incluse în noapte, deoarece
întunericul mai persistă şi mai ales trecerea de la
starea de somn la cea de activitate cotidiană
influenţează capacitatea de atenţie a
oamenilor.Împrejurarea calificată pe care o
analizăm operează şi atunci când numai o parte
dintre actele de executare a furtului au fost
săvârşite în timpul nopţii.
c) Furtul săvârşit de către o persoană mascată,

deghizată sau travestită [art. 229 alin. (1) lit. c)
C. pen.]
În cazul acestei agravante, subiectul activ

utilizează diverse procedee pentru a nu fi
recunoscut şi identificat, iar, pe de altă parte, prin
folosirea acestor mijloace se contribuie la
intimidarea şi înfricoşarea persoanelor vătămate.
O persoană mascată este o persoană care
poartă, total sau parţial, o mască, adică făptuitorul
1 CSJ, s. pen., dec. nr. 355/1999, în A. Stoica, op. cit., p. 18.

2 V. Dongoroz ş.a., op. cit., vol. III, p. 478.
3 CSJ, s. pen., dec. nr. 355/1999, în RDP nr. 1/2000, p. 140.
161
îşi acoperă faţa cu o mască reală, cu o bucată de
stofă, pânză, mătase, îşi pune peste faţă un ciorap
etc. Folosind acest procedeu, făptuitorul caută să
se ascundă privirilor victimelor sau ale altor
persoane şi, în acelaşi timp, aşa cum s-a precizat
anterior, să nu fie recunoscut sau identificat.
Deghizarea constă în aceea că făptuitorul
se îmbracă sau îşi aranjează înfăţişarea de aşa
manieră încât să nu fie recunoscut. De exemplu,
îşi pune barbă falsă, ochelari, mustaţă, perucă sau
se îmbracă de aşa natură încât să-şi ascundă
identitatea.
În cazul travestirii, persoana îşi aranjează
vestimentaţia, înfăţişarea sau se îmbracă cu o
îmbrăcăminte a sexului opus pentru a crea
impresia că este de alt sex decât în realitate (de
pildă, un bărbat se îmbracă cu o rochie sau alte
articole de îmbrăcăminte ale unei femei, creând în
acest fel impresia falsă că, într-adevăr, este de sex
feminin).
Recurgând la mascare, deghizare sau
travestire, făptuitorul se dovedeşte a fi mai
periculos; el chibzuieşte mai mult asupra modului
cum va realiza hotărârea sa infracţională şi îşi ia
măsuri pentru a nu putea fi identificat.
d) Furtul săvârşit prin efracţie, escaladare sau

prin folosirea fără drept a unei chei adevărate ori
a unei chei mincinoase [art. 229 alin. (1) lit. d) C.
pen.]
Efracţia presupune înlăturarea prin

violenţă a oricărui obiect sau dispozitiv ce se
interpune între făptuitor şi bunul ce se urmăreşte a
fi sustras (de pildă, ruperea, spargerea, demontarea
162
dispozitivelor de închidere care sunt destinate să
asigure securitatea obiectelor vizate de făptuitor).
Cu alte cuvinte, efracţia presupune neapă-
rat o acţiune violentă prin care se înlătură
dispozitivul de închidere sau un alt obiect care
obstaculează făptuitorului ajungerea la bunul a
cărui însuşire se urmăreşte ori la locul unde se
găseşte acesta.
În practica judiciară s-a reţinut această
agravantă atunci când furtul a fost comis prin
spargerea geamului, stricarea încuietorii etc. 1, prin
spargerea ori distrugerea lacătelor, broaştelor ori a
altor sisteme de închidere-încuiere a uşilor,
porţilor, casetelor, caselor de bani etc.; prin
înlăturarea plasei care acoperă fereastra etc. 2.
Nu constituie efracţie ruperea unui sigiliu,
pentru ca făptuitorul să ajungă la bunul vizat,
deoarece sigiliul are numai menirea de a servi ca
dovadă că nicio persoană nu a pătruns în acel loc.
În acelaşi timp, sigiliul nu reprezintă o piedică a
cărei înlăturare necesită din partea făptuitorului un
efort suplimentar. Fapta va putea constitui însă
infracţiunea de rupere de sigilii (art. 260 C. pen.),
cu care furtul va intra în concurs real. Astfel, în
practica judiciară s-a statuat că fapta inculpatului
de a sustrage mărfuri dintr-un vagon, după
distrugerea în prealabil a sigiliului, constituie
infracţiunile prevăzute de art. 228 raportat la art.
229 alin. (1) lit. b) C. pen. (în timpul nopţii) în
concurs cu infracţiunea prevăzută de art. 260 C.
pen. (ruperea de sigilii), neexistând temei pentru
1 ICCJ, s. pen., dec. nr. 1317/2010, pe www.iccj.ro; ICCJ, s. pen., dec. nr.
1674/2010, pe www.iccj.ro.
2 ICCJ, s. pen., dec. nr. 1079/2009, pe www.iccj.ro; Trib. Bucureşti, dec.
nr. 2588/1984, în R3, p. 123.
163
aplicarea şi a art. 229 alin. (1) lit. d) (prin efracţie,
escaladare etc.).
Efracţia poate consta în folosirea actelor
de violenţă pentru înlăturarea dispozitivelor de
închidere exterioare (uşi, ferestre etc.), dar şi a
unor dispozitive de închidere interioare (de la
geamantane, valize, dulapuri etc.). Ca atare,
agravanta operează, de pildă, în cazul în care
inculpatul, deşi a pătruns în încăpere fără a
înlătura vreun obstacol, a forţat încuietorile de la
un geamantan aflat în acea încăpere, de unde a
furat mai multe bunuri 1.
De regulă, efracţia are drept consecinţă
distrugerea sau degradarea obiectului sau dispo-
zitivului asupra căruia acţionează autorul
(distrugerea uşii, spargerea vitrinei, degradarea
sau distrugerea încuietorii etc.). În alte situaţii însă
nu se comit asemenea acte păgubitoare (distrugeri,
degradări etc.), cum ar fi, de exemplu, atunci când
se demontează o fereastră pentru a intra în locuinţă
sau portiera de la autoturism pentru a sustrage
unele bunuri.
Atunci când se produc pagube materiale
persoanei vătămate prin acţiunea de efracţie, nu
există şi o infracţiune distinctă de distrugere, ci
distrugerea este absorbită în fapta complexă de
furt calificat 2.
Prin escaladare înţelegem trecerea peste
un obstacol care îl separă pe autor de bunul mobil
vizat. Deci escaladarea – ca mijloc de depăşire a
obstacolului – presupune urcarea şi trecerea pe
1 Trib. reg. Dobrogea, dec. nr. 66/1967, în RRD nr. 5/1967, p. 171.
2 Trib. Bucureşti, dec. nr. 1944/1976, în R2, p. 169.
164
deasupra îngrădirii 1 (zid, gard, grilaj, fereastră,
balcon etc.) pentru a se ajunge la locul unde se
găseşte obiectul material, folosindu-se, de regulă,
de scări, funii, prăjini, stive de lemne etc.
După ce s-a realizat luarea bunului mobil,
eventuala escaladare sau efracţie ulterioară
folosită de infractor pentru a-şi asigura scăparea
sau păstrarea bunului sustras nu mai prezintă
relevanţă pentru calificarea furtului, ci, eventual,
doar pentru reţinerea altor infracţiuni.
Folosirea fără drept a unei chei adevărate
presupune întrebuinţarea în mod fraudulos de către
făptuitor a cheii pe care o utiliza în mod obişnuit
la deschidere cel îndreptăţit s-o folosească.
Făptuitorul poate ajunge în posesia cheii adevărate
fie prin sustragere, fie că o găseşte ori îi este
încredinţată pentru a efectua o dublură sau pur şi
simplu pentru a o păstra o perioadă de timp.
De folosirea fără drept a unei chei
adevărate se poate vorbi ori de câte ori autorul nu
a fost autorizat s-o folosească. De pildă, o cheie
lăsată de proprietar în uşa încuiată, din cauza
uzanţei sau neglijenţei, nu înseamnă o autorizare
dată făptuitorului de a o folosi; de aceea,
săvârşeşte un furt calificat acela care, pentru a lua
un bun din posesia altuia, în scopul însuşirii pe
nedrept, se foloseşte de o cheie adevărată lăsată în
uşă.
Cheia mincinoasă este o cheie falsă,
contrafăcută sau orice sistem de deschidere a
sistemelor de închidere (încuiere), indiferent dacă
este vorba de uşi, portiere de la autovehicule,
1 Trib. Bucureşti, s. I pen., dec. nr. 51/A/2003, în Culegere 2000-2004

Tribunalul Bucureşti, p. 440.
165
mecanisme cu care sunt dotate casele de bani sau
genţile diplomat, dulapurile de orice fel, casetele.
Nu se poate reţine această agravantă în
cazul în care inculpatul pătrunde în curte pe uşa
deschisă, dar foloseşte o „cheie” pentru a
desprinde butelia de furtunul de alimentare. În
acest caz, furtunul de alimentare cu gaz nu
constituia un dispozitiv de asigurare împotriva
sustragerii, deci cheia folosită pentru desfacerea
acestuia nu constituie o cheie adevărată sau o
cheie mincinoasă în sensul alin. (1) lit. d) al art.
229 C. pen. 1. De asemenea, nu constituie cheie
potrivită cheia fixă folosită pentru a demonta roţile
de la un utilaj de cosit 2.
În caz de tentativă, nu este suficient să se
constate că făptuitorul avea asupra sa
instrumentele de efracţie, mijloace de escaladare
sau chei adevărate sau false, ci va trebui să se facă
dovada că, în încercarea sa de a săvârşi furtul, el
s-a folosit de aceste mijloace. Fapta de furt comisă
prin efracţie include în conţinutul său, în mod
natural, necesar, inevitabil, infracţiunea de
distrugere.
e) Furtul săvârşit prin scoaterea din funcţiune a

sistemului de alarmă ori de supraveghere [art.
229 alin. (1) lit. e) C. pen.]
Împrejurarea care conferă, în această

situaţie, furtului un caracter mai grav îşi găseşte
justificarea în realitatea socială actuală, când tot
mai multe proprietăţi sunt dotate cu sisteme de
1 CSJ, s. pen., dec. nr. 1254/1998, în RDP nr. 3/2000, p. 164.

2 C. Ap. Bucureşti, s. a II-a pen., dec. nr. 31/1998, în RDP nr. 1/1999, p.
151.
166
alarmă sau supraveghere şi nu de puţine ori
infractorii recurg la anihilarea acestora pentru
facilitarea comiterii infracţiunii.
Sistemele de supraveghere video servesc la
urmărirea şi înregistrarea imaginilor dintr-un
spaţiu care trebuie supravegheat. Sistemul de
supraveghere video poate fi interconectat cu un
sistem de avertizare la efracţie sau cu echipamente
de control acces pentru un spor de eficienţă. Un
astfel de sistem se compune dintr-o serie de
echipamente precum: camerele video, unul sau
mai multe monitoare ce permit vizualizarea
imaginilor, un videorecorder pentru înregistrarea
imaginilor preluate de camere, un dispozitiv de
prelucrare a imaginii, surse de alimentare pentru
camere.
Scoaterea din funcţiune a unui astfel de sistem
necesită o anumită specializare a infractorului,
denotând un pericol social sporit, generat şi de
relativa siguranţă a proprietarului sau posesorului
bunului care se simte mai în siguranţă la adăpostul
unui asemenea sistem.
Potrivit art. 229 alin. (2) C. pen.,

constituie, de asemenea, infracţiunea de furt
calificat:
a) Furtul săvârşit asupra unui bun care

face parte din patrimoniul cultural [art. 229 alin.
(2) lit. a) C. pen.]
În cazul acestei fapte, obiectul material îl

constituie nu orice bun mobil, ci numai un bun
care face parte din patrimoniul cultural (tablouri,
sculpturi, stampe, cărţi literare în ediţii rare,
167
instrumente muzicale, documente, hărţi vechi,
monede sau fragmente din obiecte purtătoare de
inscripţii, piese arheologice etc.). Agravanta are în
vedere protejarea cât mai eficientă a unor
asemenea bunuri.
b) Furtul săvârşit prin violare de domiciliu

sau sediu profesional [art. 229 alin. (2) lit. b) C.
pen.]
Legiuitorul a înţeles să uniformizeze

aplicarea prevederilor referitoare la raportul între
furt, tâlhărie şi violare de domiciliu, dar nu în
sensul recursului în interesul legii adoptat pe baza
legislaţiei anterioare, ci prin absorbirea violării de
domiciliu în varianta agravată a furtului sau
tâlhăriei. De asemenea, având în vedere că astfel
de infracţiuni se pot săvârşi şi în sediul unei
persoane juridice şi prin incriminarea ca
infracţiune distinctă a violării sediului profesional,
s a inclus şi această infracţiune în elementul
circumstanţial agravant al furtului şi tâlhăriei
calificate, acestea devenind infracţiuni complexe.
c) Furtul săvârşit de către o persoană

având asupra sa o armă [art. 229 alin. (2) lit. c)
C. pen.]
Instituirea acestei circumstanţe agravante se

explică prin aceea că, pe de o parte, autorul sau
ceilalţi participanţi care au asupra lor o armă comit
infracţiunea cu mai mult curaj, mai multă
încredere, cu mai multă îndrăzneală, iar, pe de altă
parte, deţinerea armei implică pericolul utilizării
acestora, la nevoie, asupra victimei furtului sau
168
asupra altor persoane.
Această agravantă se reţine, bineînţeles,
atunci când nu s a folosit arma, în caz contrar va
subzista infracţiunea de tâlhărie, şi nu cea de furt
calificat.
Potrivit art. 179 alin. (1) C. pen., arme sunt
instrumentele, piesele sau dispozitivele astfel
declarate prin dispoziţiile legale. În sfera noţiunii
de armă, folosită în textul art. 229 alin. (2) lit. c)
C. pen., nu intră şi obiectele pe care dispoziţiile
art. 179 alin. (2) C. pen. le asimilează cu armele,
deoarece acestea devin arme numai dacă au fost
întrebuinţate ca arme în atac; or, dacă instrumentul
a fost folosit pentru a sustrage un bun, fapta nu
constituie furt, ci devine infracţiunea de tâlhărie.
Dacă deţinerea armei a fost fără drept, furtul
calificat va intra în concurs cu infracţiunea de
nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor
prevăzută de art. 342 C. pen.
Textul incriminator cere ca făptuitorul să
aibă asupra sa o armă în momentul sustragerii,
neavând relevanţă scopul în care el a deţinut o .
De asemenea, nu este necesar să se
stabilească dacă în cazul concret purtarea armei a
avut influenţa asupra victimei sau dacă a sporit
îndrăzneală făptuitorului.
Agravanta există chiar dacă arma nu a fost
vizibilă ori dacă victima nu a ştiut că făptuitorul
are asupra sa un asemenea mijloc şi, în consecinţă,
nu s a simţit intimidată în niciun fel. De asemenea,
nu este necesar ca arma să fi fost deţinută de
făptuitor în scopul de a i uşura în vreun fel
comiterea infracţiunii ; chiar dacă arma s a aflat
asupra făptuitorului cu totul întâmplător, această
împrejurare a putut spori încrederea în reuşita
169
acţiunii sale, implicând, totodată, pericolul de a
recurge la folosirea lor.
Agravanta subzistă numai atunci când
făptuitorul a ştiut că are asupra sa o armă, având
astfel posibilitatea de a o folosit la nevoie.
Potrivit art. 229 alin. (3) C. pen.,

constituie, de asemenea, infracţiunea de furt
calificat:
a) Furtul privind ţiţei, gazolină,

condensat, etan lichid, benzină, motorină, alte
produse petroliere sau gaze naturale din
conducte, depozite, cisterne ori vagoane-cisternă
Furtul de combustibil petrolier a devenit o

afacere profitabilă în ultimii ani, întâlnindu se tot
mai des situaţia distrugerii conductelor şi poluarea
mediului înconjurător pentru obţinerea acestui
produs. Creşterea preţului petrolului la scară
mondială şi dificultatea supravegherii conductelor,
depozitelor ori vagoanelor a determinat
introducerea acestei agravante, în speranţa
limitării efectelor produse prin astfel de furturi.
b) Furtul privind componente ale

sistemelor de irigaţii
Această agravantă a fost introdusă datorită

efectelor nocive ale acestor furturi asupra
agriculturii, în special în contextul schimbărilor
climatice şi încălzirii globale, fiind nevoie de
existenţa unor sisteme de irigaţii funcţionale.
În practica judiciară s a decis că
electromotorul montat la o staţie de pompare
170
pentru colectarea apei din canalul de desecare a
terenului constituie o componentă a sistemului de
irigaţii, sustragerea acestuia încadrându se în
prevederile art. 229 alin. (3) lit. b) C. pen. .
Constituie această agravantă şi sustragerea
unor vane şi hidranţi dintr o coloană de irigaţii,
chiar dacă sistemul de irigaţii nu era în stare de
funcţionare datorită sustragerii şi degradării altor
componente .
c) Furtul privind componente ale reţelelor

electrice
Componente esenţiale ale sistemului

energetic naţional, reţelele electrice au nevoie la
rândul lor de o protecţie specială din partea
legiuitorului, furtul de componente din asemenea
reţele pedepsindu se mai grav.
În practica judiciară s a reţinut această
agravantă în cazul sustragerii unei cantităţi de
aluminiu (cabluri electrice) montat pe stâlpii de
susţinere, întrucât, în concret, cablurile electrice
reprezintă componente ale reţelei electrice .
d) Furtul privind un dispozitiv ori un

sistem de semnalizare, alarmare ori alertare în
caz de incendiu sau alte situaţii de urgenţă
publică
Aceste dispozitive sau sisteme sunt

esenţiale intervenţiei serviciilor specializate în
stingerea incendiilor, servind la alertarea acestora,
furtul acestora prezentând un grad mai ridicat de
pericol social.
171
e) Furtul privind un mijloc de transport
sau orice alt mijloc de intervenţie la incendiu, la
accidente de cale ferată, rutiere, navale sau
aeriene ori în caz de dezastru
Astfel de furturi împiedică intervenţia

serviciilor specializate în stingerea incendiilor,
descarcerarea sau salvarea vieţilor persoanelor
implicate în astfel de accidente, fiind esenţială
intervenţia cât mai rapidă în cazul survenirii unor
astfel de evenimente.
f) Furtul privind instalaţii de siguranţă şi

dirijare a traficului feroviar, rutier, naval, aerian
şi componente ale acestora, precum şi
componente ale mijloacelor de transport aferente
Posibilitatea anulării eficienţei mijloacelor

de transport şi primejduirea siguranţei tran¬s-
porturilor feroviare, rutiere, navale sau aeriene
prin furtul instalaţiilor de siguranţă şi dirijare a
traficului constituie motivul instituirii acestei
agravante .
În practica judiciară s a reţinut această
infracţiune în cazul sustragerii bobinelor care
controlează electric prezenţa unui tren pe calea
ferată, întrucât acestea constituie instalaţii de
siguranţă şi dirijare a traficului feroviar .
g) Furtul privind bunuri prin însuşirea

cărora se pune în pericol siguranţa traficului şi a
persoanelor pe drumurile publice
Posibilitatea producerii unor accidente

pentru autovehicule şi pentru pietoni a determinat
172
introducerea acestei agravante pentru a se
împiedica periclitarea siguranţei traficului şi a
persoanelor pe drumurile publice.
h) Furtul privind cabluri, linii,

echipamente şi instalaţii de telecomunicaţii,
radioco-municaţii, precum şi componente de
comunicaţii
Agravanta se justifică prin greutatea

supravegherii unor astfel de bunuri şi prin
importanţa lor pentru economia naţională.
Echipamentul constituie totalitatea
dispozitivelor şi mecanismelor care asigură
funcţionarea unei maşini sau instalaţii. Instalaţiile
sunt un ansamblu de obiecte (maşini, aparate,
construcţii) instalate în vederea unui scop
determinat. Pentru ca această agravantă să
opereze, acestea trebuie să fie bunuri de interes
general, lipsa acestora sau aducerea lor în stare de
nefuncţionare prin descompletare (atunci când
furtul poartă asupra unor componente ale acestora)
trebuind să aducă atingere interesului unui număr
mare de persoane, private astfel de un serviciu de
interes public.
Sancțiuni:
- alin. (1), pedeapsa este închisoarea
de la unu la 5 ani.
- alin. (2), furtul se pedepseşte cu
închisoarea de la 2 la 7 ani,
- alin. (3), pedeapsa este închisoarea
de la 3 la 10 ani.
-
6.5. Capitolul II - Tâlhăria şi pirateria
173
6.5.1. Art. 233: Tâlhăria
”Furtul săvârşit prin întrebuinţarea de

violenţe sau ameninţări ori prin punerea
victimei în stare de inconştienţă sau neputinţă
de a se apăra, precum şi furtul urmat de
întrebuinţarea unor astfel de mijloace pentru
păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea
urmelor infracţiunii ori pentru ca făptuitorul
să-şi asigure scăparea se pedepsesc cu
închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea
exercitării unor drepturi.”
a).Obiectul juridic special este complex,

fiind constituit dintr-un obiect juridic principal şi
anume relaţiile sociale referitoare la patrimoniu şi
a căror dezvoltare este condiţionată de menţinerea
poziţiei fizice a bunului împotriva faptelor de
sustragere (ca şi la infracţiunea de furt) şi dintr-un
obiect juridic adiacent format din relaţiile sociale
referitoare la apărarea persoanelor.
b).Obiectul juridic adiacent este

determinat de natura activităţii adiacente :
ameninţări, violenţe şi valoarea socială apărată
(libertate, integritatea corporală, sănătatea , viaţa
victimei).
În cazul infracţiunii de tâlhărie, legiuitorul
consideră valorile sociale de maximă importanţă,
ca viaţa, integritatea corporală şi sănătatea
persoanei, ca fiind secundare (adiacente), în raport
cu valorile sociale referitoare la patrimoniu care
174
formează obiectul principal.
Această situaţie (inversarea ierarhiei
valorilor sociale ocrotite) se explică prin aceea că
făptuitorul urmăreşte în primul rând însuşirea
bunurilor mobile, violenţa sau ameninţarea fiind
doar mijloace pentru ducerea la îndeplinire a
scopului propus şi urmărit de infractor.
c)Obiectul material
În cazul acestei infracţiuni, obiectul
material este bunul la care atentează autorul faptei,
dar obiect material poate fi şi corpul persoanelor
asupra cărora se îndreaptă acţiunea violentă.
a)Subiectul activ poate fi orice persoană

care comite fapta penală, indiferent de forma
acesteia (tentativă de tâlhărie, tâlhărie consumată
etc.) sau care participă, indiferente de calitatea în
care o face, la săvârşirea ei (autor, coautor,
instigator sau complice), legea necerând să fie
îndeplinită vreo calitate specială.
În principiu, persoana care săvârşeşte
tâlhăria nu are niciun drept asupra bunului pe care
îl sustrage din sfera de stăpânire a unei alte
persoane.
Poate exista infracţiunea de tâlhărie chiar şi
atunci când făptuitorul ar avea, în totul sau în
parte, un drept de proprietate aspura bunului
sustras.
Ca urmare, subiect activ al tâlhăriei ar
putea fi însuşi proprietarul care săvârşeşte acţiunea
de luare, prin întrebuinţarea mijloacelor prevăzute
de art.233 alin.1 C.pen., a unui bun mobil propriu
175
care în acel moment se găseşte în posesia legitimă
a altei persoane.
Infracţiunea de tâlhărie este susceptibilă de
a fi săvârşită în participaţie în oricare din formele
acesteia.
b)Subiectul pasiv poate fi orice persoană.

În cazul în care bunurile care formează
bunul material al infracţiunii de tâlhărie aparţin
unor persoane diferite sau când asupra bunului
sustras concură drepturile patrimoniale ale mai
multor persoane există pluralitate de subiecţi
pasivi.
Săvârşirea infracţiunii de tâlhărie,
concomitent asupra mai multor persoane, prin
ameninţare şi lovire, constituţie tot atâtea
infracţiuni de tâlhărie, aflate în concurs ideal, câţi
subiecţi pasivi sunt.
Este de precizat că în cazul tâlhăriei, dacă
victima actelor de violenţă sau ameninţare poate fi
numai o persoană fizică, victima acţiunii de furt ar
putea fi şi o persoană publică.
a) Elementul material al infracţiunii
constă în două acţiuni conjugate şi anume:
acţiunea de furt care este principală şi o acţiune de
constrângere - respectiv folosirea violenţei sau a
ameninţării, ori punerea victimei într-o stare de
inconştienţă sau neputinţă de a se apăra etc. - ,
care este secundară (adiacentă).
Pentru existenţa elementului material al
tâlhăriei, trebuie ca între cele două acţiuni să
existe o indispensabilă relaţie de intercondiţionare.
În absenţa acestei relaţii, există infracţiune de furt,
176
pe de o parte, şi infracţiunea de lovire, vătămare
corporală etc. pe de altă parte.
Furtul urmat de întrebuinţarea unor
violenţe pentru păstrarea bunului furat, dacă
însă, violenţele nu au fost folosite în scopul de a
păstra bunul furat, ci au reprezentat o ripostă
spontană la comportarea agresivă a persoanelor
care au surprins furtul, nu constituie infracţiunea
de tâlhărie, ci infracţiunile de furt şi lovire în
concurs real.
Cele două acţiuni (furt şi constrângere) se
pot succeda imediat dar poate să existe şi un
oarecare interval, nu prea mare de timp, ceea ce
este relevant pentru aplicarea art.211 C.pen., fiind
intenţia subiectului activ de a exercita
constrângerea pentru a obţine sau a păstra bunul
furat, pentru a-şi asigura scăparea etc.
Acţiunea principală - furtul - (acţiunea
scop) constă şi în cazul tâlhăriei în luarea bunului
mobil din posesia sau detenţia altuia fără
consimţământul acestuia, fiind vorba deci de doua
acte, unul de deposedare si celălalt de imposedare.
Tâlhăria subzistă atât în situaţia în care
furtul s-a consumat, situaţie în care tâlhăria va fi
consumată, cât şi în cazul când furtul a rămas în
forma tentativei, împrejurare în care va exista o
tentativă de tâlhărie.
Acţiunea adiacentă - secundară
(constrângerea) - se poate realiza prin una dintre
următoarele acţiuni, pe care legiuitorul le prevede
în mod alternativ: întrebuinţarea de violenţe;
întrebuinţarea de ameninţări; punerea victimei în
stare de inconştienţă; punerea victimei în stare de
neputinţă de a se apăra.
Folosirea cumulativă cu aceeaşi ocazie a
177
acestor acţiuni nu schimbă caracterul unitar al
tâlhăriei, însă această împrejurare va putea fi avută
în vedere la individualizarea pedepsei.
Constrângerea (folosirea violenţei, a
ameninţării) ori punerea victimei în stare de
inconştienţă sau neputinţă de a se apară, realizează
activitatea secundară (adiacentă) a elementului
material al faptei reglementate de art.211 C.pen.,
numai dacă a servit ca mijloc pentru săvârşirea
furtului sau ca mijloc de păstrare a bunului furat
ori pentru a asigura scăparea participantului de la
infracţiune.
Legiuitorul enumera exhaustiv modalităţile
prin care se realizează tâlhăria.
Când se referă la „ameninţare", legea
înţelege săvârşirea faptei incriminate în art.206
C.pen, iar prin „violenţe" înţelege orice formă de
presiune fizică sau morală asupra persoanei, chiar
dacă acele violenţe nu s-ar încadra în art.193
C.pen..
Pentru existenţa laturii obiective a tâlhăriei,
violenţele trebuie să fie exercitate direct împotriva
persoanei (victimei); violenţele faţă de lucruri pot
constitui însă, uneori, o ameninţare (uciderea
câinelui care o însoţea pe victimă, stropirea
încărcăturii dintr-un autocamion cu scopul de a o
incendia etc.)
Violenţa efectuată faţă de lucruri, dar care
nu constituie o ameninţare, nu poate realiza
acţiunea adiacentă şi nu întregeşte conţinutul
efectiv al infracţiunii de tâlhărie.
Astfel, smulgerea ceasului de la mâna unei
persoane aflate într-o stare avansată de ebrietate şi
dormind care nici măcar nu putea simţi că este
deposedată de bunul său, nu prezintă trăsături
178
caracteristice ale laturii obiective a infracţiunii de
tâlhărie, ci a celei de furt.
Pentru existenţa infracţiunii de tâlhărie se
cere ca violenţa să fie efectivă şi să aibă
posibilitatea se înfrângă opunerea persoanei
vătămate. În orice caz nu este neapărat necesar ca
ea să întrunească caracterul unei forţe irezistibile.
Punerea victimei în stare de inconştienţă
presupune aducerea acesteia în situaţia de a nu-şi
da seama, de a nu percepe, prin folosirea unor
narcotice sau a altor substanţe care pot provoca
respectiva stare.
Prin punerea victimei în neputinţa de a se
apăra se înţelege aducerea ei în situaţia de a nu
putea folosi posibilităţile de apărare din cauza
activităţii făptuitorului de imobilizare, dezarmare,
punerea unui căluş în gură, legarea mâinilor,
închidere într-o cameră etc.
Punerea victimei în stare de inconştienţă
sau în neputinţa de a se apăra, ca modalităţi de
realizarea a tâlhăriei, nu privesc situaţiile în care
victima s-a aflat într-o asemenea stare din motive
independente de activitatea făptuitorului, ci
vizează numai acele situaţii în care ea a ajuns în
respectiva stare datorită manoperelor folosite de
făptuitor în acest scop.
Tâlhăria presupune, prin concept, ca
sustragerea să aibă loc prin violenţe, adică odată
cu începerea actelor de violenţă a furtului.
Dacă se lasă victimei o pauză mai mare de
reflecţie între momentul violenţei şi luarea
bunului, aceasta va constitui infracţiunea de şantaj.
Se realizează elementul material al
tâlhăriei şi în situaţia în care făptuitorul ameninţă
victima cerându-i să-i remită bunurile pe care le
179
are asupra sa.
Prin urmare, în raport cu furtul, acţiunea
adiacentă poate să se comită înainte de luarea
efectivă a bunului, în timpul sau imediat după
aceea. Dacă însă se săvârşeşte cu mult timp după
comiterea furtului, nu se mai poate reţine tâlhăria.
Fapta de tâlhărie intră în concurs cu
infracţiunea de ultraj când victima este un
funcţionar care îndeplineşte condiţiile impuse prin
prevederile art.257 C.pen.
b) Urmarea imediată a faptei este

producerea unei pagube patrimoniului unei
persoane şi vătămarea libertăţii, onoarei,
integrităţii corporale sau a sănătăţii persoanei
asupra căreia s-a exercitat acţiunea de
constrângere.
c) Legătura de cauzalitate. Între

activitatea incriminată şi rezultatul produs este
necesar să existe o legătură de cauzalitate atât în
ceea ce priveşte acţiunea principală (de furt), cât şi
în privinţa celei adiacente (de constrângere -
secundară).
Elementul subiectiv al infracţiunii de
tâlhărie constă în intenţie directă, atât în ceea ce
priveşte acţiunea principală, cât şi cea adiacentă :
făptuitorul prevede şi urmăreşte să comită furtul
prin violenţă sau ameninţare ori prin punerea
victimei în stare de inconştienţă sau neputinţă de a
se apăra, precum şi prin folosirea vreunuia dintre
aceste mijloace pentru păstrarea bunului furat,
ştergerea urmelor infracţiunii ori pentru a-şi
180
asigura scăparea.
Făptuitorul poate să ia hotărârea de a
comite tâlhăria fie de la început, fie in timpul
săvârşirii faptei, ori chiar după consumarea
furtului.
Latura subiectivă a tâlhăriei include, în
afara scopului specific furtului - însuşirea pe
nedrept a bunului mobil - şi scopul folosirii
violenţei, a ameninţării etc. în vederea comiterii
furtului ori pentru păstrarea bunului furat, ş.a.m.d.
Este necesar ca scopul însuşirii pe nedrept
să existe, ca şi în cazul furtului, în momentul
comiterii faptei, fără a fi neapărat nevoie de
realizarea sa efectivă.
Sub aspectul existenţei infracţiunii de
tâlhărie, nu are relevanţă împrejurarea dacă scopul
însuşirii pe nedrept a fost urmărit înaintea
exercitării violenţelor sau a ameninţărilor, ori dacă
acest scop a intervenit în timpul folosirii unor
asemenea mijloace în vederea altei finalităţi.
În cazul variantelor agravate ale tâlhăriei
care a avut ca urmare consecinţe deosebit de grave
sau moartea victimei, elementul subiectiv constă
în praeterintenţie.
E. Forme. Sancțiuni
Infracţiunea de tâlhărie este susceptibilă de

tentativă, pe care legea o sancţionează potrivit art.
237 C. pen.
Sancțiunea: închisoarea de la 2 la 7 ani.
181
6.5.2. Art. 234: Tâlhăria calificată
” (1) Tâlhăria săvârşită în următoarele

împrejurări:
a) prin folosirea unei arme ori substanţe
explozive, narcotice sau paralizante;
b) prin simularea de calităţi oficiale;
c) de o persoană mascată, deghizată sau
travestită;
d) în timpul nopţii;
e) într un mijloc de transport sau asupra
unui mijloc de transport;
f) prin violare de domiciliu sau sediu
profesional,
se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10
ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Tâlhăria săvârşită în condiţiile art.
229 alin. (3) se pedepseşte cu închisoare de la 5
la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.
tâlhăria care a avut ca urmare vătămarea
corporală.

infracţiunii de tâlhărie, creând astfel anumite
modalităţi normative agravate ale acesteia.
Elementele circumstanţiale se alătură fie laturii
obiective a infracţiunii, fie laturii subiective.
faptei, asupra împrejurărilor susceptibile să-i
agraveze răspunderea penală, înlătură caracterul
calificat al faptei.
De asemenea, unele circumstanțe agravante
sunt identice cu cele de la infracțiunea de furt
182
calificat.
În ceea ce priveşte condiţiile preexistente
ale infracţiunii trimitem la explicaţiile date la
infracţiunea de tâlhărie simplă.
În continuare, vor fi analizate doar
circumstanțele de agravare pentru care nu se
poate face trimitere la furtul calificat:
a) Tâlhăria săvârşită prin folosirea unei

arme ori substanţe explozive, narcotice sau
paralizante [art. 234 alin. (1) lit. a) C. pen.]
Această agravantă se reţine, bineînţeles,

atunci când s a folosit arma, în caz contrar, va
subzista infracţiunea de furt calificat, iar nu cea de
tâlhărie calificată .
Potrivit art. 179 alin. (1) C. pen., arme sunt
instrumentele, piesele sau dispozitivele astfel
declarate prin dispoziţiile legale. În sfera noţiunii
de armă folosită în textul art. 229 alin. (2) lit. c) C.
pen. intră şi obiectele pe care dispoziţiile art. 179
alin. (2) C. pen. le asimi¬lează cu armele,
deoarece acestea devin arme numai dacă au fost
între¬buinţate ca arme în atac; or, aceasta este
condiţia specifică pentru reţinerea infracţiunii de
tâlhărie calificată.
Potrivit actelor normative în vigoare, mai
precis, potrivit prevederilor Legii nr. 126/1995 ,
substanţele explozive cuprind explozivii de uz
civil, emulsiile explozive, amestecurile explozive,
pirotehnice şi simple, încărcăturile speciale,
mijloacele de iniţiere, cele auxiliare de aprindere,
precum şi orice alte substanţe sau amestecuri de
substanţe destinate să dea naştere la reacţii
chimice instantanee, cu degajare de căldură şi gaze
183
la temperatură şi presiune ridicată.
Prin substanţă narcotică se înţelege orice
substanţa care are însuşirea de a produce artificial
adormirea unei persoane, de a cauza imediat
persoanei căreia îi este administrată o stare de
somnolenţă, de pierdere a cunoştinţei, diminuarea
sensibilităţii şi a reflexelor; fac parte din această
categorie de substanţe cloroformul, morfina, eterul
etc.
Substanţele paralizante sunt acele substanţe
care au aptitudinea de a diminua tem¬porar
capacitatea de autoapărare a victimei – cum sunt
cele vomitive, iritant lacri¬mogene şi alte
asemenea substanţe frecvent apărute în „arsenalul”
infractorilor din ultimii ani.
Raţiunea agravantei rezidă în periculozitatea
sporită a infractorului care utilizează astfel de
instrumente pentru înfrângerea voinţei victimei ori
punerea acesteia în stare de inconştienţă sau
neputinţă de a se apăra.
b) Tâlhăria săvârşită prin simularea de

calităţi oficiale [art. 234 alin. (1) lit. b) C. pen.]
De simularea unei calităţi oficiale se poate

vorbi atunci când făptuitorul, fără a avea o calitate
oficială, pretinde că ar deţine o asemenea calitate.
Procedeul folosit are efect intimidant asupra
persoanei care, în principiu, cel puţin în faza
iniţială, nu opune rezistenţă făptuitorului. Pentru a
produce acest efect, făptuitorul trebuie să simuleze
una dintre acele calităţi oficiale care, dacă ar fi
reală, i ar da dreptul de a aborda persoana
vătămată şi de a o lipsi de obiectele aflate asupra
sa (calitatea de procuror, ofiţer de poliţie, lucrător
184
sanitar însărcinat cu depistarea bolilor
contagioase) . Dacă făptuitorul a dobândit ulterior
calitatea de care s a prevalat, fapta sa continuă să
constituie infracţiune .
c) Tâlhăria săvârşită într un mijloc de

transport sau asupra unui mijloc de transport
[art. 234 alin. (1) lit. e) C. pen.]
Mijlocul de transport este acela destinat

anume de a transporta persoane sau marfă. Textul
incriminator, în cazul tâlhăriei, se referă la orice
mijloc de transport, sfera fiind deci foarte largă.
Ca atare, protecţia instituită prin această
împrejurare agravantă se extinde asupra tuturor
mijloacelor de transport, atât cele care, prin natura
lor, transportă persoane în comun sau individual,
cât şi cele care transportă ocazional persoane .
Pentru a subzista efectiv această variantă
agravantă, trebuie ca atât făptuitorul, cât şi victima
să se afle în mijlocul de transport ori ca acţiunea
făptuitorului să se îndrepte asupra mijlocului de
transport. Dacă mijlocul de transport este o navă
sau aeronavă aflată în marea liberă sau în spaţiul
aerian liber, fapta nu va constitui tâlhărie
calificată, ci infracţiunea de piraterie (art. 235 C.
pen.).
O altă variantă agravată a tâlhăriei există

potrivit art. 234 alin. (2) C. pen., atunci când
fapta a avut ca urmare vătămarea corporală.
Este vorba de o faptă care a produs vreuna dintre
consecinţele prevăzute în art. 194 C. pen.: o
infirmitate; leziuni traumatice sau afectarea
sănătăţii unei persoane, care au necesitat, pentru
185
vindecare, mai mult de 90 de zile de îngrijiri
medicale; un prejudiciu estetic grav şi permanent;
avortul; punerea în primejdie a vieţii persoanei.
Sancțiuni:
- alin. (1) C. pen. se pedepseşte cu
- alin. (2) şi (3) se sancţionează cu
închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea
6.6. Capitolul III - Infracţiuni contra

patrimoniului prin nesocotirea încrederii
6.6.1. Art. 238: Abuzul de încredere
” (1) Însuşirea, dispunerea sau folosirea,

pe nedrept, a unui bun mobil al altuia, de către
cel căruia i-a fost încredinţat în baza unui titlu
şi cu un anumit scop, ori refuzul de a-l restitui
sau cu amendă.
(2) Acţiunea penală se pune în mişcare la
plângerea prealabilă a persoanei vătămate.”

relaţiile sociale de ordin patrimonial a căror
dezvoltare presupune o anumită încredere pe care
membrii colectivităţii trebuie să şi-o acorde în
mod reciproc.
b) Obiectul material îl constituie bunul
186
mobil al altuia care în momentul comiterii faptei
se află în detenţia, în baza unui titlu și cu un
anumit scop, a făptuitorului.
Una din condiţiile cerute în cazul abuzului
de încredere este aceea ca obiectul material să
constea într-un bun mobil.
Pentru existenţa infracţiunii de abuz de
încredere se mai cere ca bunul mobil să aparţină
altuia.
In acelaşi timp, poate constitui obiect
material al infracţiunii de abuz de încredere şi
bunul asupra căruia autorul are numai un drept de
coproprietate, dacă acel bun este indivizibil sau
plusul depăşeşte cota care îi aparţine, în situaţia
unui bun divizibil.
Potrivit textului incriminator, bunul mobil
aparţinând altuia trebuie să fie deţinut de făptuitor
cu orice titlu.
În cazul când bunul nu este deţinut de
făptuitor, ci se află în deţinerea altei persoane sau
este un bun pierdut, însuşirea acestuia va putea
constitui infracţiunea de furt sau cea de însuşire a
bunului găsit.
Deţinerea cu orice titlu a bunului,
presupune existenţa unui raport juridic patrimonial
în baza căruia se transferă detenţia acelui bun cu
obligaţia restituirii sau a unei anumite folosiri
(bunul a fost dat în depozit, în gaj etc).
Prin „titlu" se înţelege temeiul juridic în
virtutea căruia o persoană dobândeşte posesia sau
detenţia unui bun; această expresie nu se referă la
toate titlurile juridice, ci numai la titlurile care
derivă din raporturile patrimoniale de proprietate.
187
a)Subiectul activ este totdeauna persoana
care îndeplineşte condiţiile cerute de lege şi care
deţine bunul altuia în baza unui titlu juridic derivat
dintr-un raport patrimonial netranslativ de
proprietate şi care pune în mod abuziv stăpânire pe
acel bun, comportându-se ca un adevărat
proprietar.
Autor al infracţiunii poate fi şi soţul care
îşi însuşeşte sau dispune pe nedrept de unul sau
mai multe bunuri comune aflate în detenţia sa
exclusivă, faptă săvârşită cu intenţie.
Infracţiunea de abuz de încredere este
susceptibilă de comitere în participaţie în oricare
din formele acesteia.
b)Subiectul pasiv este persoana fizică sau

juridică căreia îi aparţine bunul sau de la care a
obţinut autorul detenţia acelui bun şi care este
prejudiciată prin săvârşirea faptei.
a)Elementul material se realizează prin una

din următoarele acţiuni: însuşirea bunului,
dispunerea pe nedrept de acel bun sau refuzul de
a-l restitui.
Elementul material al infracţiunii de abuz
de încredere se exprimă printr-o acţiune sau
inacţiune.
Atunci când autorul deţine mai multe
bunuri ale aceluiaşi subiect pasiv şi îşi însuşeşte o
parte din acestea, dispune de altele ori refuză să le
restituie, el va răspunde pentru săvârşirea unei
singure infracţiuni de abuz de încredere.
188
Însuşirea bunului mobil presupune acţiunea
prin care autorul, aflat în detenţia legală a bunului,
pune stăpânire în mod ilegal şi abuziv pe bun, ca
şi cum ar avea calitatea de proprietar.
Dispunerea pe nedrept de bun înseamnă a
efectua unele acte de dispoziţie, acte pe care nu
avea dreptul să le facă.
Sunt considerate acte de dispoziţie
efectuate fără drept, acele acte la care persoana în
cauză nu era îndreptăţită în baza titlului cu care
era deţinut bunul, sau pentru care nu a primit
aprobarea celui ce i-a încredinţat bunul.
Refuzul de restituire presupune
manifestarea de voinţă a făptuitorului de a nu
înapoia bunul care i-a fost încredinţat în baza
raportului juridic de ordin patrimonial.
Acest refuz din partea făptuitorului poate fi
expres sau tacit. Autorul, în prima situaţie, declară
explicit că nu înţelege să restituie bunul iar, în al
doilea caz, nu face o asemenea declaraţie, dar
refuzul rezultă implicit (tacit) din comportarea lui.
Refuzul de restituire a bunului trebuie să se
întemeieze pe intenţia făptuitorului de a şi-l însuşi.
Oferirea unei restituiri parţiale sau numai a
bunului fără fructele cuvenite va constitui un refuz
de a restitui diferenţa reţinută fără drept.
A comis această infracţiune numitul I.G. În
următoarele împrejurări. În fapt, s-a reţinut că
partea vătămata N.O. i-a încredinţat temporar
făptuitorului spre pază mai multe bunuri mobile.
În momentul când victima a solicitat restituirea
bunurilor, făptuitorul a refuzat în mod categoric să
facă acest lucru. În legătură cu speţa dată, instanţa
noastră supremă a decis că însuşirea unui bun
mobil încredinţat temporar spre pază constituie
189
infracţiunea de abuz de încredere si nu de furt,
deoarece pentru existenţa contractului de depozit
sunt suficiente acorduri de voinţă şi predarea
lucrului.
b)Urmarea imediată constă, pe de o parte,
în împosedarea frauduloasă a autorului cu bunul
care constituie obiectul material al infracţiunii iar,
pe de altă parte, în lipsirea părţii vătămate de
posibilitatea exercitării drepturilor ei asupra
bunului în cauza şi în producerea unui prejudiciu
material.
c) Legătura de cauzalitate. Între acţiunile
prevăzute în textul incriminator şi urmarea
imediată trebuie să existe o legătură de cauzalitate,
aceasta rezultând, cel mai adesea, din comiterea
faptelor incriminate.
Fapta se comite cu intenţie care poate fi
E.Forme. Modalități. Sancțiuni.

Deşi este susceptibilă de toate formele
imperfecte, textul legal nu incriminează nici actele
pregătitoare, nici tentativa.
Abuzul de încredere este o faptă
instantanee, consumarea ei are loc odată cu
realizarea în totalitate a oricăreia dintre acţiunile
ce constituie obiectul material. Fiind o infracţiune
intenţionată şi susceptibilă de repetabilitate, ea se
poate săvârşi şi în forma continuată, în această
situaţie epuizarea având loc odată cu săvârşirea
ultimului act infracţional.
În cazul abuzului de încredere există
190
următoarele modalităţi normative : însuşirea
bunului altuia, folosirea, dispunerea pe nedrept de
un asemenea bun ori refuzul de a-l restitui.
Acestor modalităţi normative poate să le
corespundă o varietate de modalităţi faptice în
raport cu împrejurările şi natura relaţiilor dintre
deţinătorul bunului şi persoana care l-a încredinţat,
de specificul bunului deţinut sau de sarcinile şi
obligaţiile ce revin celui căruia i s-a încredinţat
bunul altuia.
Sancţiuni:
- închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă

plângerea prealabilă a persoanei vătămate
6.6.2. Art. 244: Înșelăciunea
” (1) Inducerea în eroare a unei persoane

prin prezentarea ca adevărată a unei fapte
mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte
adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau
pentru altul un folos patrimonial injust şi dacă
s-a pricinuit o pagubă, se pedepseşte cu
închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
(2) Înşelăciunea săvârşită prin folosirea
de nume sau calităţi mincinoase ori de alte
mijloace frauduloase se pedepseşte cu
închisoarea de la unu la 5 ani. Dacă mijlocul
fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune,
se aplică regulile privind concursul de
infracţiuni.
(3) Împăcarea înlătură răspunderea
191
penală.”
A.Obiectul
a) Obiectul juridic special constă în relaţiile

sociale referitoare la buna-credinţă şi încrederea
reciprocă a subiecţilor în raporturile patrimoniale.
b)Obiectul material poate fi un bun mobil
sau imobil, precum şi încrisurile care au valoare
patrimonială (orice bunuri, drepturi, obligaţii,
acţiuni cu caracter patrimonial etc).
B.Subiecţii Infracţiunii
a)Subiectul activ al infracţiunii poate fi

orice persoană responsabilă penal care săvârşeşte
infracţiunea prin inducerea în eroare a victimei
căreia i se produce o pagubă.
Dacă subiectul activ nemijlocit are
calitatea de funcţionar public, iar acţiunea de
amăgire este săvârşită în exercitarea atribuţiilor de
serviciu, fapta nu constituie înşelăciune, ci abuz in
serviciu.
formele : coautorat, instigare, complicitate.
Activităţile prin care doar se contribuie la
comiterea faptei, dar prin care nu se realizează
nemijlocit inducerea în eroare, constituie acte de
ajutor (înlesnire) în vederea săvârşirii infracţiunii,
deci acte de complicitate, nu de coautorat.
juridică, privată ori publică, căreia i-a fost lezat
patrimoniul în urma comiterii înşelăciunii.
Atunci când o persoană a dispus în mod
licit de un bun aparţinând altuia, dar a fost în
192
această împrejurare victima unei induceri în
eroare, ea va fi subiect pasiv subsidiar al
înşelăciunii; subiectul pasiv primar va fi persoana
al cărei patrimoniu a fost lezat prin actul efectuat
de victima amăgirii, deoarece infracţiunea de
înşelăciune se îndreaptă contra patrimoniului, nu
contra persoanei (fiul care din cauza acţiunii de
inducere în eroare, remite făptuitorului o sumă de
bani aparţinând tatălui său). În cazul infracţiunii
de înşelăciune poate exista o pluralitate de subiecţi
pasivi.
a) Elementul material în cazul infracţiunii

de înşelăciune constă dintr-o acţiune de inducere
în eroare, deci dintr o acţiune frauduloasă de
amăgire, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte
mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte
adevărate.
În literatura juridică, unii autori susţin că
elementul material în cazul in¬frac¬ţiunii de
înşelăciune poate consta dintr o acţiune, însă, mai
rar, şi dintr o inac¬ţiune .
Prezentarea ca adevărată a unei fapte
mincinoase presupune a face să se creadă, a trece
drept reală, existentă, o faptă sau împrejurare care
nu există, care a fost inventată. În antiteză, a
prezenta ca mincinoasă o faptă adevărată
înseamnă dimpotrivă a face să se creadă ca
inexistentă o faptă sau împrejurare care există în
realitate.
Această prezentare frauduloasă, denaturată
sau alterată a realităţii, trebuie să fie aptă de a
capta buna credinţă, încrederea victimei, şi să o
193
inducă în eroare, să o amăgească sau să o menţină
în eroarea produsă anterior .
Pentru a realiza infracţiunea, făptuitorul
foloseşte anumite mijloace de înşe¬la¬re (orale
sau scrise) extrem de ingenioase şi variate, acestea
depinzând de fantezia acestuia în imaginarea
diferitelor modalităţi de înşelare a unor persoane –
vulnera¬bilitatea acestora din urmă, fiind în raport
direct proporţional cu naivitatea lor.
În practica judiciară s a reţinut că săvârşeşte
infracţiunea de înşelăciune acela care omite să
comunice părţii cocontractante că, deşi este
proprietarul terenului pe care dorea să l
înstrăineze, cu privire la acesta exista un proces
civil ce viza însăşi stabilirea persoanei care ar fi
putut fi titular al dreptului de proprietate.
Infracţiunea în varianta agravată constă în
înşelăciunea săvârşită prin folosire de nume sau
calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase
[art. 244 alin. (2) C. pen.].
Folosirea de nume mincinoase presupune
utilizarea unui nume care nu aparţine în realitate
făptuitorului. Acest nume mincinos, fie că este
„împrumutat” de la o altă persoană în locul căreia
se recomandă, afirmând că este acea persoană, fie
că numele mincinos este inventat, este imaginar
pentru ca în acest fel să şi ascundă adevărata sa
identitate; în practică existând multe situaţii când
infractorii s au prezentat sub numele unor
repre¬zentanţi de firme străine şi vorbind limba
română cu accent german, italian, englez etc.
Folosirea de calităţi mincinoase presupune
utilizarea de titluri, funcţii etc. pe care făptuitorul
nu le are în realitate (de exemplu, se prezintă ofiţer
de poliţie, procuror, funcţionar la oficiul poştal sau
194
îşi poate da calitatea evident nereală de prieten al
unui membru al familiei, mesager al unei
cunoştinţe etc.). Prin mijloc fraudulos trebuie
înţeles acel mijloc care este veridic şi în mod
obişnuit, inspiră încredere, înlătură orice bănuială,
dar care, în realitate, este mincinos (de exemplu,
prezentarea de recomandări din partea unor
persoane onorabile sau firme de renume –
recomandări obţinute fie prin fals, fie prin alte
modalităţi ilegale, afişarea unor titluri, decoraţii,
grade, fotografii unde făptuitorul apare alături de
personalităţi politice sau din lumea afacerilor,
folosirea unor acte false, depunerea în gaj de
obiecte care aparţin altuia sau utilizarea unor
„tehnici” frauduloase, cum ar fi un dispozitiv
artizanal folosit pentru a induce false percepţii,
cum ar fi progno¬zarea unei maladii etc.).
Atunci când mijlocul folosit la săvârşirea
infracţiunii constituie prin el însuşi infrac¬ţiune,
se vor aplica regulile de la concursul de
infracţiuni. Astfel, în ipoteza comiterii înşelăciunii
prin fals sau uz de fals, acestea nu se absorb în
conţinutul înşelăciunii, ci se va face aplicarea art.
39 şi art. 40 C. pen. privind concursul de
infracţiuni.
b) Urmarea imediată constă în producerea
unei pagube materiale persoanei înşelate. În
absenţa unei acţiuni menite a produce pagubă,
fapta nu constituie infracţiunea de înşelăciune.
Atunci când fapta a produs numai un
prejudiciu moral (de exemplu, compromiterea
victimei faţă de colegi, de vecini etc.), urmarea
imediată a infracţiunii lipseşte şi, ca atare, lipseşte
şi răspunderea penală.
c) Raportul de cauzalitate. Pentru existenţa
195
infracţiunii de înşelăciune trebuie să se constate
existenţa unei legături de cauzalitate dintre
acţiunea de inducere în eroare şi paguba produsă
(urmarea imediată).
Atunci când paguba survine din alte cauze
decât cea de amăgire, nu vor fi întrunite trăsăturile
infracţiunii de înşelăciune.
În cazul infracţiunii de înşelăciune constă în

intenţie directă. Făptuitorul îşi dă seama că
desfăşoară o activitate de inducere în eroare şi că
prin aceasta produce o pagubă, urmare a cărei
producere o urmăreşte, textul referindu se la
scopul obţinerii unui folos material injust (intenţie
calificată prin scop).
Tentativa este posibilă şi se pedepseşte (art.

248 C. pen.).
momentul în care s a produs urmarea imediată,
adică s a produs paguba efectivă în patrimoniul
celui înşelat (public sau privat).
Sancțiuni:
- închisoare de la 6 luni la 3 ani
[art. 244 alin. (1) C. pen.].
- închisoare de la unu la 5 ani [art.
244 alin. (2) C. pen.].
Împăcarea înlătură răspunderea penală.
196
6.7. Capitolul V - Distrugerea şi
tulburarea de posesie
” (1) Distrugerea, degradarea sau

aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui
bun aparţinând altuia ori împiedicarea luării
măsurilor de conservare sau de salvare a unui
astfel de bun, precum şi înlăturarea măsurilor
luate se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2
ani sau cu amendă.
(2) Distrugerea unui înscris sub
semnătură privată, care aparţine în tot sau în
parte altei persoane şi serveşte la dovedirea
unui drept de natură patrimonială, dacă prin
aceasta s-a produs o pagubă, se pedepseşte cu
(3) Dacă fapta prevăzută în alin. (1)
priveşte bunuri care fac parte din patrimoniul
cultural, pedeapsa este închisoarea de la unu la
5 ani.
(4) Distrugerea, degradarea sau
aducerea în stare de neîn-trebuinţare a unui
bun, săvârşită prin incendiere, explozie ori prin
orice alt asemenea mijloc şi dacă este de natură
să pună în pericol alte persoane sau bunuri, se
pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(5) Dispoziţiile prevăzute în alin. (3) şi
alin. (4) se aplică chiar dacă bunul aparţine
făptuitorului.
(6) Pentru faptele prevăzute în alin. (1)
şi alin. (2) acţiunea penală se pune în mişcare la
(7) Tentativa faptelor prevăzute în alin.
197
(3) şi alin. (4) se pedepseşte.”
a)Obiectul juridic special constă în relaţiile

sociale referitoare la apărarea existenţei şi stării de
fapt a bunurilor şi a altor valori care fac obiectul
patrimoniului privat sau public.
b)Obiectul material constă în bunul mobil
sau imobil, aparţinând altei persoane (fizice sau
juridice) sau însuşi făptuitorului (în anumite
condiţii stabilite de lege) şi care este efectiv
distrus ori adus în stare de neîntrebuinţare prin
fapta săvârşită.
Se cere ca bunul să aibă o valoare
economică şi să fie susceptibil de a suferi o
vătămare în substanţă sau în ceea ce priveşte
potenţialul său de utilizare.
Ca atare, nu pot constitui obiect material al
infracţiunii de distrugere bunurile lipsite de orice
valoare şi nici cele care nu aparţin patrimoniului
cuiva.
Nu prezintă importanţă dacă bunul este în
stare perfectă sau prezintă un anumit grad de
uzură, condiţia este ca el să fie utilizabil.
Obiectul material al distrugerilor pot fi şi
înscrisurile, însă numai cele sub semnătură
privată, nu şi actele autentice, întrucât dacă
distrugerea priveşte un act autentic aflat în
păstrarea unei autorităţi publice, fapta va constitui
infracţiune, potrivit art. 259 C. pen. (sustragerea
sau distrugerea de înscrisuri), şi va fi pedepsită
mai aspru
198
a)Subiectul activ al infracţiunii în

modalitatea simplă (alin. 1) și prima variantă
agravată poate fi orice persoană care răspunde
penal, mai puţin proprietarul bunului distrus. În
cazul formelor agravate însă, subiectul activ poate
fi orice persoană.
formele sale - coautorat, instigare sau
complicitate.
juridică împotriva căreia a fost îndreptată
activitatea infracţională. Subiecţii pasivi adiacenţi
pot fi şi persoanele care au asupra bunurilor
anumite drepturi şi au înregistrat o pagubă
(creditor gajist, creditorul ipotecar şi
uzufructuarul).
Atunci când prin fapta se loveşte în
patrimoniul mai multor persoane aflate în
îndiviziune, există o pluralitate de subiecţi pasivi.
În situaţia în care autorul este chiar
proprietarul bunului, vor fi subiecţi pasivi
persoanele care aveau un drept asupra bunului
distrus, degradat sau ale căror bunuri au fost
afectate cu distrugerea lucrului ce aparţinea
subiectului activ.
a) Elementul material se realizează prin

comiterea uneia dintre următoarele acţiuni :
distrugerea, degradarea, aducerea în stare de
neîntrebuinţare, împiedicarea luării măsurilor de
conservare ori de salvare a bunului după ce au fost
199
luate.
Elementul material al infracţiunii de
distrugere poate consta şi dintr-o inacţiune.
 „Distrugerea" constă în lezarea
substanţei bunului în aşa fel încât acesta încetează
să existe (de ex.: dărâmarea unei clădiri, uciderea
unui animal etc).
 „Degradarea" constă într-o
atingere adusă bunului în aşa fel încât acesta îşi
pierde unele dintre calităţile sale, ceea ce atrage o
reducere a potenţialului său de utilizare. Este
vorba de o deteriorare.
Nu interesează daca bunul ar putea fi
reparat sau dacă ar putea avea o întrebuinţare chiar
aşa degradat. Există degradare şi atunci când fapta
afectează estetica bunului.
 „Aducerea în stare de
neîntrebuinţare" a bunului constă în aceea că
bunul nu mai poate fi utilizat conform destinaţiei
sale pentru totdeauna sau numai temporar (de ex.:
sustragerea unei piese de la o maşină care nu poate
fi utilizată decât cu mare greutate, blocarea
mecanismului de funcţionare al unei instalaţii etc).
 „Împiedicarea luării măsurii de
conservare" ori „de salvare" a unui bun este o
modalitate indirectă de distrugere a acestuia,
deoarece făptuitorul nu acţionează direct şi
nemijlocit asupra bunului pentru a-l distruge însa
prin acţiunea sa ilicită împiedică, opreşte luarea
măsurilor necesare să apere bunul de pericolul
distrugerii care îl ameninţa (de ex.: o persoană
împiedică o echipă de pompieri să stingă focul sau
nu îngăduie efectuarea unor lucrări pentru a
preveni surparea unui zid etc). Trebuie să fie însă
măsuri de împiedicare serioase şi eficiente din
200
partea făptuitorului, nu simple încercări izolate,
zadarnice, fără eficienţă.
 Prin „înlăturarea măsurilor luate
de conservare sau de salvare" a unui bun se
înţelege situaţia în care, în urma luării unor măsuri
de apărare a bunului de pericolul distrugerii care îl
ameninţă, făptuitorul înlătură aceste măsuri (de
ex.: înlăturarea sudurii aplicate pe conducta spartă,
dezgroparea gurii de puţ prin care sonda erupea
necontrolat etc.)
Pentru existenţa elementului material al
infracţiunii de distrugere este suficient ca una
dintre acţiunile enumerate mai sus să fie săvârşite.
În varianta prevăzută în art. 253 alin. (3) C.
pen. elementul material este la fel cu cel al
variantei tip, iar în variantele descrise în alin. (2)
şi (4) al aceluiaşi text de lege, elementul material
este mai restrâns ca variante de comitere, în sensul
că acesta se realizează prin acţiunile de distrugere
limitativ arătate în dispoziţiile incriminatoare.
Elementul material în varianta agravată
reglementată în art. 253 alin. (4) C. pen. constă din
oricare dintre acţiunile ce pot fi întâlnite la primele
două variante cu deosebirea că distrugerea,
degradarea sau aducerea în stare de
neîntrebuinţare se realizează prin mijloace destul
de periculoase: incendiere, explozie ori prin alt
asemenea mijloc şi dacă este de natură să pună în
pericol alte persoane sau bunuri.
Pentru realizarea elementului material al
variantei tip şi al primei variante agravate, bunul
trebuie să aparţină altuia. Această cerinţă nu mai
este necesară pentru existenţa laturii obiective în
cazul celorlalte variante agravate.
b) Urmarea imediată constă în distrugerea,
201
degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuinţare
a unui bun care aparţine persoanelor fizice sau
juridice (publice sau private), producându se o
pagubă în dauna acestora. Pentru reţinerea
variantei agravate prevăzute în alin. (4), este
necesar ca, pe lângă acţiunea de distrugere,
degradare sau aducere în stare de neîntrebuinţare a
unui bun, săvârşită prin incendiere, explozie ori
prin orice alt asemenea mijloc, trebuie ca fapta să
fie de natură să pună în pericol alte persoane sau
bunuri, în caz contrar fapta va constitui varianta
simplă a infracţiunii.
c) Raportul de cauzalitate. Între oricare
dintre acţiunile ilicite şi urmarea imediată trebuie
să existe o legătură de cauzalitate (de la cauză la
efect).
Elementul subiectiv în cazul acestei

infracţiuni constă în intenţie directă sau indirectă.
Infracţiunea de distrugere este susceptibilă

de toate formele imperfecte ale infracţiunii însă
actele pregătitoare nu sunt incriminate şi ca
urmare nu se pedepsesc. Tentativa este posibilă şi
este incriminată de lege.
Infracţiunea de distrugere se consumă în
momentul în care activitatea infracţională a fost
dusă până la capăt şi s-a produs urmarea imediată.
Distrugerea se poate comite în forma
continuată, situaţie în care epuizarea are loc odată
cu săvârşirea ultimului act din componenţa
202
activităţii infracţionale.
Modalităţi
Infracţiunea de distrugere are mai multe
modalităţi şi anume: în varianta simplă -
distrugerea, degradarea, aducerea în stare de
neîntrebuinţare a unui bun, împiedicarea luării
măsurilor de conservare ori de salvare şi
înlăturarea măsurilor luate.
Fiecărei din aceste modalităţi normative pot
să-i corespundă o varietate de modalităţi faptice.
Sancţiuni:
- art. 253 alin. (1) C. pen. - închisoare de la 3
luni la 2 ani sau cu amendă.
- art. 253 alin. (2) - închisoarea de la 6 luni
la 3 ani sau cu amendă,
- alin. (3) - închisoarea de la unu la 5 ani,
- alin. (4) - închisoarea de la 2 la 7 ani.
Pentru faptele prevăzute în alin. (1) şi

alin. (2), acţiunea penală se pune în mişcare la
plângerea prealabilă a persoanei vătămate. În
cazul variantelor agravate prevăzute în alin. (3)
şi (4), acţiunea penală se pune în mişcare din
oficiu.
6.8. Rezumat

contra patrimoniului şi aplicarea cunoştinţelor
dobândite prin parcurgerea Dreptului Penal –
203
Parte Generală.
Să ne reamintim…
- În cazul infracțiunii de furt, legea

ocroteşte posesia sau detenţia bunurilor mobile
numai ca situaţii de fapt, conform cu legea;
- Imobilele nu pot constitui obiectul
material al furtului, în schimb părţi din asemenea
bunuri, devenite mobile prin detaşare, pot forma
obiectul material al acestei infracţiuni;
- acţiunea de luare - deşi este o
acţiune unică, se realizează prin două acte şi
anume : primul (deposedarea) care presupune
scoaterea bunului din sfera de stăpânire a
posesorului sau detentorului şi al doilea
(împosedarea), presupune trecerea acelui bun în
sfera de stăpânire a făptuitorului.
- În cazul tâlhăriei, elementul
material al infracţiunii constă în două acţiuni
conjugate şi anume: acţiunea de furt care este
principală şi o acţiune de constrângere - respectiv
folosirea violenţei sau a ameninţării, ori punerea
victimei într-o stare de inconştienţă sau neputinţă
de a se apăra etc. -, care este secundară
(adiacentă).

cunoștințelor
1. Art. 228: Furtul – noțiune, elemente

constitutive, variante asimilate/
204
2. Art. 244: Înșelăciunea – noțiune,
elemente constitutive, variante
Exemple de spețe
La 31 iulie 2013, în jurul orelor 23.30-

24.00, inculpatul S.G. a pătruns în locuinţa părţii
vătămate pentru a sustrage bani şi bunuri. În timp
ce, cu ajutorul unei lanterne, căuta lucruri într-un
şifonier, în sertarele de la vitrină şi o casetă,
inculpatul a fost surprins de partea vătămată şi
fiica acesteia. Pentru a-şi asigura scăparea şi a nu
fi recunoscut, inculpatul şi-a tras tricoul peste faţă
şi a încercat să plece din cameră, iar în momentul
în care partea vătămată a încercat să îl
imobilizeze, a îmbrâncit-o şi a trântit-o pe scări.
Care va fi încadrarea juridică a faptei
comise de inculpat?

„Abuzul de încredere”
titular.
205
Infracțiuni contra autorității
Cuprins:

de învățare
7.4. Art. 257: Ultrajul
7.5. Art. 261: Sustragerea de sub sechestru
7.6. Rezumat
cunoștințelor

contra autorității. Este indicat, pentru o mai bună
specială.
206
infracțiuni contra autorității;
autorității, din punct de vedere al
autorității din punctul de vedere al


7.4. Art. 257: Ultrajul
” (1) Ameninţarea săvârşită nemijlocit

sau prin mijloace de comunicare directă,
lovirea sau alte violenţe, vătămarea corporală,
lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte
ori omorul săvârşite împotriva unui funcţionar
public care îndeplineşte o funcţie ce implică
exerciţiul autorităţii de stat, aflat în exercitarea
atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu
exercitarea acestor atribuţii, se sancţionează cu
pedeapsa prevăzută de lege pentru acea
infracţiune, ale cărei limite speciale se
207
(2) Săvârşirea unei infracţiuni
împotriva unui funcţionar public care
îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul
autorităţii de stat ori asupra bunurilor
acestuia, în scop de intimidare sau de
răzbunare, în legătură cu exercitarea
atribuţiilor de serviciu, se sancţionează cu
pedeapsa prevăzută de lege pentru acea
infracţiune, ale cărei limite speciale se
faptele comise în condiţiile alin. (2), dacă
privesc un membru de familie al funcţio-
narului public.
(4) Faptele prevăzute în alin. (1)-(3),
comise asupra unui poliţist sau jandarm, aflat
în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în
legătură cu exercitarea acestor atribuţii, se
sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege
pentru acea infracţiune, ale cărei limite se
majorează cu jumătate.”
A.Obiectul infracțiunii
a) Obiectul juridic special este complex,

obiectul juridic principal fiind format din relaţiile
sociale referitoare la respectul datorat autorităţilor
de stat, care presupune respect şi faţă de
funcţionarul care îndeplineşte o funcţie care
implică exerciţiul acestei autorităţi, iar obiectul
juridic special secundar este constituit din relaţiile
sociale privitoare la libertatea psihică a persoanei,
la integritatea sa corporală sau chiar la viaţa
acesteia.
208
b)Obiectul material este preluat de la
infracţiunea prin intermediul căreia se comite. În
măsura în care infracţiunea respectivă nu are
obiect material, nici ultrajul nu va avea un astfel
de element. Astfel, în situaţia în care ultragierea se
comite prin ameninţare (în sensul art. 206 C. pen.),
obiectul material lipseşte pentru că acţiunea ce
reprezintă elementul material nu se răsfrânge
asupra unui anumit lucru. În schimb, dacă ultrajul
constă în săvârşirea împotriva funcţionarului
public a unei infrac¬ţiuni de lovire sau alte
violenţe (art. 193 C. pen.), de loviri sau vătămări
cauzatoare de moarte (art. 195 C. pen.) şi de omor
(art. 188-189 C. pen.), obiectul material constă în
corpul celui care devine subiect pasiv secundar.
B.Subiecţii Infracţiunii
a)Subiectul activ al infracţiunii poate fi

orice persoană responsabilă penal.
formele : coautorat, instigare, complicitate.
b)Subiectul pasiv principal este organul
care înfăptuieşte autoritatea de stat. Subiec¬tul
pasiv secundar este un funcţionar public ce
înde¬plineşte o funcţie ce implică exerciţiul
autorităţii de stat în cadrul acestui organ.
În literatura de specialitate s a arătat că prin
„funcţie ce implică exerciţiul auto¬rităţii de stat”
se înţelege acea funcţie care conferă funcţionarului
atribuţii care nu ar putea fi îndeplinite fără
exerciţiul autorităţii de stat, adică fără competenţa
de a da dispo¬ziţii şi de a lua măsurile necesare
pentru respectarea lor .
În acest caz, din corelarea dispoziţiilor art.
209
257 alin. (1) C. pen. cu cele cuprinse în alin. (4) al
aceluiaşi articol, se desprinde concluzia că
subiectul pasiv adiacent al ultrajului – varianta tip
şi variantele asimilate – poate fi orice funcţionar
public ce îndeplineşte o funcţie ce implică
exerciţiul autorităţii de stat, mai puţin cel care are
calitatea de poliţist sau pe cea de jandarm, pentru
că altfel se realizează conţinutul ultrajului în cea
de a patra variantă agravată. Prin urmare, poate fi
subiect pasiv secundar al ultrajului în varianta tip,
de exemplu, un membru al Parlamentului, al
Guvernului, brigadier silvic, medic şef de
circumscripţie, agent de la circumscripţia
financiară, un membru al birourilor electorale etc.,
care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul
autorităţii de stat . Nu se poate afla în postura de
subiect pasiv secundar niciun judecător sau un
procuror, întrucât, în acest caz, fapta comisă este
cea de ultraj judiciar (art. 279 C. pen.).
Spre deosebire de reglementarea anterioară,
în noul Cod penal uciderea unui poliţist sau a unui
jandarm în timpul sau în legătură cu exercitarea
atribuţiilor de serviciu ale acestuia nu reprezintă
omor deosebit de grav, ci ultraj în varianta
creditată cu maximul de gravitate.
În cazul variantei asimilate definită de art.
257 alin. (3) C. pen., subiectul pasiv secun¬dar
este un membru de familie al funcţionarului public
(în sensul definit de art. 177 C. pen.).
a) Elementul material al infracţiunii de

ultraj, în varianta tip, este identic cu cel examinat,
după caz, la infracţiunea de ameninţare, la cea de
210
lovire sau alte violenţe, la cea de vătămare
corporală, de loviri sau vătămări cauzatoare de
moarte ori de omor.
Pentru întregirea elementului material al
ultrajului, se cere însă ca faptele prin care se
realizează elementul material al ultrajului să fie
săvârşite asupra unui funcţionar public (în sensul
art. 175 C. pen.) „aflat în exercitarea atribuţiilor de
serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor
atribuţii”. Numai în acest fel funcţionarul public,
în momentul săvârşirii faptei, este un reprezentant
efectiv al autorităţii de stat.
Faţă de un asemenea funcţionar fapta se
poate săvârşi atunci când el îşi exercită efectiv
funcţia, adică numai atunci când face acte ce
produc consecinţele juridice spe¬cifice funcţiei
respective. În egală măsură, fapta se poate comite
şi atunci când funcţio¬narul nu îşi exercită efectiv
funcţia, ci în considerarea unor anumite acte
efectuate anterior prin intermediul cărora a
exercitat autoritatea de stat.
Când fapta se săvârşeşte asupra
funcţionarului aflat în exerciţiul atribuţiilor sale de
serviciu, nu este necesar ca fapta să aibă vreo
legătură cu actele de serviciu ale funcţio¬narului,
autoritatea fiind totuşi primejduită . Condiţia ca
fapta să aibă legătură cu actele de serviciu ale
funcţionarului este obligatorie numai atunci când
acesta nu îşi exercită efectiv funcţia, pe care însă o
deţine. Spre exemplu, funcţionarul întâlnit
întâmplător de persoana pe care anterior o arestase
este ameninţat, lovit sau chiar ucis de aceasta din
urmă..
Pentru ca funcţionarul să fie ocrotit, protejat
de norma de incriminare prevăzută de art. 257 C.
211
pen., este necesar ca acesta să nu exercite abuziv
funcţia (de exemplu, prin depăşirea atribuţiilor,
prin nesocotirea cadrului legal în care trebuie să
efectueze acte de serviciu, printr o comportare
lipsită de răspundere sau arbitrară).
În cazul variantelor asimilate [art. 257 alin.
(2) C. pen. şi art. 257 alin. (3) C. pen.], elementul
material poate consta în orice altă infracţiune care
se comite asupra funcţio¬narului public sau asupra
unui membru de familie al funcţionarului public
ori asupra unor bunuri ale acestora., spre exemplu,
o persoană incendiază maşina funcţionarului
public pentru a l intimida şi pentru ca, în acest fel,
să îl determine să anuleze unele activităţi de
control pe care urma să le desfăşoare asupra
făptuitorului.
b) Urmarea imediată principală în cazul
infracţiunii de ultraj constă întotdeauna într o stare
de pericol pentru autoritatea statului. Urmarea
secundară este diferită în funcţie de modalitatea în
care infracţiunea se comite. Aria de cuprindere a
acestei urmări secundare este una foarte extinsă,
oscilând între atingerea adusă libertăţii psihice a
per¬soanei şi chiar uciderea funcţionarului sau a
unui membru al familiei acestuia, dar şi
vătă¬marea corporală a oricăruia dintre cei vizaţi
sau distrugerea unui bun în scop de intimidare.
c) Raportul de cauzalitate la infracţiunea de
ultraj trebuie raportat la ambele valori sociale
lezate prin comiterea sa. Simpla comitere a unei
infracţiuni împotriva unui funcţionar public ce
îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul
autorităţii de stat în timpul sau în legătură cu
exercitarea acesteia este de natură să pună în
pericol autoritatea statului ca valoare socială ce se
212
protejează în principal prin art. 257 C. pen. Cu
privire la urmările imediate, legătura de
cauzalitate rezultă ex re în unele cazuri (de
exemplu, în cazul ameninţării) sau trebuie
dovedită în concret (de exemplu, în cazul
omorului).
În cazul infracţiunii de ultraj constă în

intenţie directă și indirectă, respectiv
praeterintenție.
Deşi actele pregătitoare şi tentativa sunt

posibile, ele nu sunt incriminate.
Consumarea infracţiunii de ultraj are loc în
funcţie de momentul consumativ al infrac¬ţiunilor
ce alcătuiesc elementul material al ultrajului.
Sancțiuni: Pentru varianta de bază şi pentru
cele asimilate, sancţiunea este cea corespunzătoare
fiecărei infracţiuni care a realizat infracţiunea de
ultraj, ale cărei limite speciale se majorează cu o
treime. Pentru varianta agravată din art. 257 alin.
(4) C. pen., în care subiectul pasiv secundar este
un poliţist sau un jandarm, pedeapsa este cea
prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei
limite se majorează cu jumătate.
213
7.5. Art. 261: Sustragerea de sub
sechestru
” (1) Sustragerea unui bun care este legal

sechestrat se pedepseşte cu închisoare de la 3
luni la un an sau cu amendă.
(2) Dacă fapta a fost săvârşită de custode,
pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 2 ani
sau amenda.”
a)Obiectul juridic special îl constituie

relaţiile sociale referitoare la asigurarea autorităţii
măsurii sechestrului aplicată în mod legal.
b)Obiectul material constă în bunul legal
sechestrat care este sustras.
Prin bun se înţelege orice valoare
economică care prezintă interes pentru satisfacerea
intereselor materiale sau spirituale ale omului şl
care este susceptibilă de apropriere sub forma
drepturilor patrimoniale.
Pentru existenţa infracţiunii este necesar ca
bunul care constituie obiectul material să fie legal
sechestrat, respectiv cu respectarea tuturor
prevederilor legale, stabilite, de regulă, prin
dispoziţiile Codului de procedură penală.
a) Subiectul activ poate fi orice persoană,

chiar şi proprietarul bunului. În forma agravată
subiectul activ este calificat (custodele).
În forma simplă, participaţia penală este
posibilă sub oricare din formele acesteia.
214
În forma agravată coautori nu pot fi decât
făptuitorii care au calitatea cerută de textul de
incriminare.
b) Subiectul pasiv este autoritatea care a
instituit sechestru în mod legal.
C.Latura obiectivă
a) Elementul material se realizează prin acţiunea

de sustragere a bunului care a fost sechestrat în
mod legal. A săvârşit această infracţiune numitul
N.C. care, aplicându-i-se legal un sechestru pe mai
multe bunuri care au fost date în custodie unei
unităţi, deoarece avea de plătit o sumă de bani la
circumscripţia financiară, a sustras bunurile legal
sechestrate.
b)Urmarea imediată constă dintr-o manifestare de
dispreţ faţă de autoritatea publică şi faţă de
măsurile dispuse de aceasta şi prin aceasta din
crearea unei stări de pericol pentru interesele
publice prin încălcarea autorităţii organului care a
aplicat legal sechestrul.
c) Legătura de cauzalitate. Între elementul
material şi urmarea imediată trebuie să existe o
legătură de cauzalitate. Aceasta rezultă ex re.
Vinovăţia se manifestă sub forma intenţiei

directe sau indirecte, în situaţia când făptuitorul nu
a cunoscut că bunul este legal sechestrat va fi tras
la răspundere penală pentru fapta de furt.
E.Forme. Modalități. Sancțiuni
215
incriminate.
momentul terminării acţiunii incriminate,
respectiv odată cu sustragerea bunului legal
sechestrat şl trecerea acestuia în stăpânirea de fapt
a făptuitorului.
Modalităţile normative corespund celor
două forme ale infracţiunii, forma simplă şi forma
agravată. Acestora le pot corespunde o varietate de
modalităţi faptice.
Sancţiuni
- alin.1 -închisoare de la 3 luni la un an sau

amendă
- alin.2 - închisoare de la 6 luni la 2 ani sau
amendă

oficiu.
7.6. Rezumat

contra autorității şi aplicarea cunoştinţelor
dobândite prin parcurgerea Dreptului Penal –
Parte Generală.
Să ne reamintim…
- În cazul infracțiunii de ultraj,

obiectul juridic principal fiind format din relaţiile
216
sociale referitoare la respectul datorat autorităţilor
de stat, care presupune respect şi faţă de
funcţionarul care îndeplineşte o funcţie care
implică exerciţiul acestei autorităţi, iar obiectul
juridic special secundar este constituit din relaţiile
sociale privitoare la libertatea psihică a persoanei,
la integritatea sa corporală sau chiar la viaţa
acesteia
- La ultraj, subiectul pasiv principal
este organul care înfăptuieşte autoritatea de stat.
Subiectul pasiv secundar este un funcţionar public
ce înde¬plineşte o funcţie ce implică exerciţiul
autorităţii de stat în cadrul acestui organ
- La infracțiunrea de sustragere de
sub sechestru, poate fi orice persoană, chiar şi
proprietarul bunului. În forma agravată subiectul
activ este calificat (custodele).

cunoștințelor
1. Art. 257: Ultrajul – noțiune,

2. Art. 261: Sustragerea de sub
sechestru – noțiune, elemente constitutive,
variante asimilate/atenuante/agravante,
exemple.
Exemple de spețe
La data de 07.09.2013, inculpații A și B

au intrat în sediul primăriei comunei, pentru a
217
discuta cu primarul în legătură cu indemnizația lor
de consilieri pe care o considerau nejustificat de
mică. Având în vedere faptul că partea vătămată,
respectiv primarul, nu a dat curs solicitării
acestora, inculpații l-au așteptat pe acesta până la
terminarea programului de lucru, moment în care,
observându-l pe o alee din fața primăriei, i-au
adresat acestuia injurii și amenințări cu moartea.
Ce infracțiuni au săvârșit inculpații?

„Ultrajul”
titular.
218
BIBLIOGRAFIE
1. CODUL PENAL ROMÂN
2. Vasile Dobrinoiu, Norel Neagu, Drept penal- partea

specială, Ed. Universul juridic, 2014
3. Noul Cod Penal comentat – Partea specială – ediția a III-a,

revăzută și adăugită – V. Dobrinoiu ș.a., Ed. Universul
Juridic, București, 2016
219

978-606-751-741-5 Drept Penal. Partea Speciala I PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

978-606-751-741-5 Drept Penal. Partea Speciala I PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

978-606-751-741-5 Drept Penal. Partea Speciala I PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Vasile Dobrinoiu

DREPT PENAL. PARTEA

EDITURA UNIVERSITĂŢII „NICOLAE TITULESCU”

Conţinutul cursului este proprietatea intelectuală a autorului/autorilor; designul, machetarea şi

Drept penal. Partea specială I

Calea Văcăreşti, nr. 185, sector 4, Bucureşti

Unitatea de învăţare 1 Infracțiuni contra vieții,

Unitatea de învăţare 2 Infracţiuni contra unui membru

Unitatea de învăţare 3 Traficul şi exploatarea

Unitatea de învăţare 4 Infracțiuni contra libertăţii şi

Unitatea de învăţare 5 Infracțiuni care aduc atingere

Art. 224: Violarea de domiciliu

Unitatea de învăţare 6 Infracțiuni contra patrimoniului

Unitatea de învăţare 7: Infracțiuni contra autorității

Art. 257: Ultrajul

Disciplina Drept penal – partea specială I este acea

Suportul de curs se adresează studenţilor Universităţii

Cursul de faţă are ca obiective:

1. Să analizeze instituţiile fundamentale ale Dreptului

După parcurgerea acestui curs, studentul va fi capabil:

Resurse şi mijloace de lucru

Însuşirea temeinică a disciplinei Drept penal, partea

Suportul de curs pentru Dreptul Penal – Partea specială

Este necesară actualizarea tuturor cunoștințelor de drept

Deși nu servește în mod direct la dezvoltarea și

Durata medie de studiu individual

Pentru parcurgerea întregului suport de curs este

Aprecierea nivelului de pregătire a studenţilor se

Grila de evaluare pentru examen cuprinde:

1.1. Obiectivele unităţii de învăţare

1.1. Obiectivele unitǎţii de învǎţare

Această unitate de învăţare are drept scop

1.2. Competențele unității de învățare

După studiul acestei unităţi de învăţare

1.3. Durata medie de parcurgere a

Durata medie de parcurgere a acestei

1.4. Capitolul I - Infracţiuni contra

1.4.1. Art. 188: Omorul

"(1) Uciderea unei persoane se pedepseşte

a) Obiectul juridic generic este

a)Elementul material. Infracţiunea de

Infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie

E.Forme. Modalităţi. Sancţiuni.

Acţiunea penală se pune în mişcare din

1.4.2. Art. 189: Omorul calificat

„ (1)Omorul săvârşit în vreuna dintre

Legea prevede anumite împrejurări care

a)OMORUL SĂVÂRŞIT CU PREMEDITARE

Fapta premeditată înseamnă o acţiune îndelung

b)OMORUL SĂVÂRŞIT DIN INTERES MATERIAL

Interesul material în înţelesul textului este

c)OMORUL SĂVÂRŞIT PENTRU A SE

În această ipostază făptuitorul comite

d) OMORUL SĂVÂRŞIT PENTRU A

Agravanta constă în scopul şi/sau cauza

e) OMORUL SĂVÂRŞIT DE CĂTRE O

f) OMORUL SĂVÂRŞIT ASUPRA A DOUĂ

Există această circumstanţă ori de câte ori

Această agravantă îşi găseşte raţiunea în