Echipamente Masurare A Emisiilor Poluante

Echipamente de măsurare a emisiilor poluante la autovehicule
1. Măsurarea concentraţiei de oxid de carbon şi a dioxidului de carbon
Emisiile de CO şi CO2 din gazele de evacuare pot fi determinate utilizând metoda

absorbţiei energiei radiante nedispersive prin spectrul de radiaţii infraroşu şi care se
bazează pe principiul absorbţiei selective a energiei radiante în spectrul infraroşu la
diferite lungimi de undă caracteristice fiecărei substanţe.
Această metodă poate fi folosită şi la măsurarea concentraţiei de HC şi NO x.
Radiaţia infraroşie este absorbită de CO la lungimea de undă de 4,7 mm, iar de CO2 la 4,3
mm.
Analizorul NDIR (Non Dispersive Infrared Radiation) (figura 1) dispune de două
tuburi paralele, aceste tuburi au pereţi reflectorizanţi şi ele sunt străbătute de câte un
fascicul de radiaţii infraroşu. Aceste fascicule au o bandă largă de lungimi de undă
Proba de gaze arse de analizat traversează tubul de măsură situat pe traiectul
fasciculului infraroşu. Tubul de referinţă este traversat de azot şi el nu absoarbe radiaţii
infraroşu .
Fasciculele sunt emise de două surse generatoare de radiaţii infraroşu de putere
egală ajung în câte o cameră receptoare după ce au traversat tubul de măsură şi tubul de
referinţă. Cele două camere sunt umplute cu gaze de analizat şi sunt separate de o
membrană metalică. Radiaţia infraroşie este absorbită numai în banda de absorbţie
specifică gazului receptor, deci într-o manieră selectivă. Diferenţa de energie absorbită
determină o diferenţă de temperatură şi de presiune între cele două camere receptoare.
Această diferenţă de presiune este transformată într-o diferenţă de tensiune, care este
proporţională cu concentraţia compusului care se determină, CO sau CO 2, dar tot atât de
bine poate fi determinată concentraţia de HC sau NOx.
Fig. 1. Măsurarea concentraţiilor de CO şi CO2 cu sistemul NDIR, unde:
1
1- sursă de curent continuu; 7 - gaz de eşapament;
2- amplificator; 8 - incintă de măsurare;
3- stabilizator de tensiune; 9 - incintă de referinţă;
4- cameră de colectare; 10- incintă de filtrare;
5- membrană metalică; 11- diafragmă antrenată de motor;
6 - diafragmă; 12- surse luminoase.
2. Măsurarea concentraţiei oxizilor de azot
Regulamentele internaţionale recomandă la măsurarea oxizilor de azot metoda

chemiluminiscenţei.
Analizorul cu chemiluminiscenţă îşi bazează funcţionarea pe faptul că oxidul de
azot (NO) reacţionează cu ozonul (O3) de unde rezultă NO2 marcat electric care, prin
descărcare, produce o cuantă de lumină roşie. Această emisie luminoasă poate fi măsurată
cu precizie.
Aparatul (figura 2) dispune de o cameră de reacţie în care se introduce proba de
analizat şi ozonul, unde se generează molecule NO2 încărcate electric şi unde are loc
descărcarea. Senzorul fotoelectric transformă impulsurile luminoase în curent electric.
Fig. 2. Schema analizorului bazat pe fenomenul de chemiluminescenţă;

semnificaţia notaţiilor este următoarea:
1- pompă de vid; 9 - tub capilar;

2- filtru molecular; 10- cameră de reacţie;
3- tubulatură de referinţă; 11- filtru optic;
4- regulator de debit; 12- fotoamplificator;
5- filtru; 13- amplificator;
6 -aer; 14- sistem de afişare;
2
7- oxigen; 15- gaze de evacuare;
8 –generator de ozon; 16 –convertizor NO2 Þ NO.
Camera de reacţie este vidată cu ajutorul unei pompe de vid iar pe timpul
funcţionării volumul acesteia este menţinută la temperatură constantă.
Analizorul dispune de un generator de ozon. Aerul sau oxigenul este trecut printr-
un reactor în care sunt plasaţi doi electrozi alimentaţi de la o sursă de înaltă tensiune între
care au loc descărcări electrice. Aproximativ 2% din oxigenul trecut prin descărcările
electrice dintre electrozi este transformat în ozon.
În gazele de evacuare există pe lângă NO şi cantităţi importante de NO2 .
Pentru măsurarea concentraţiei de NO2 analizorul dispune de un reactor încălzit
electric la temperatura de 650-700°C. Proba de gaze arse este trecută prin acest reactor;
NO2 disociază în totalitate în NO, după care proba este analizată prin chemiluminiscenţă.
3. Măsurarea concentraţiei de hidrocarburi
Concentraţia de hidrocarburi din gaze de evacuare ale motoarelor se determină cu

analizorul FID (Flame Ionization Detector).
Funcţionarea analizorului (figura 3) se bazează pe faptul că atomii de carbon pot
fi separaţi la temperatură ridicată în ioni pozitivi şi electroni liberi. Vaporii de apă din
gazele de evacuare pot vicia măsurătoarea, pentru a elimina această influentă probă gaze
de evacuare se încălzeşte până la 190°C, iar analizorul devine HFID (Heated Flame
Ionozation Detection).
Fig. 3. Sistemul pentru determinarea conţinutului de hidrocarburi prin detecţie de ioni în

flacără ionizată (FID);
3
1-sistem de afişare; 2-arzător; 3-ieşire; 4-hidrogen; 5- aer; 6-gaze etalon; 7-gaze de
eşapament.
Proba de analizat este amestecată cu aer şi este arsă într-o flacără dată de un
amestec format de H2 (40%) şi He (60%).
În zona flăcării sunt plasate două plăci, una încărcată pozitiv, iar cealaltă negativ.
Ionii pozitivi şi negativi se vor separa pe plăci, generând un curent proporţional cu
numărul de atomi de carbon, curent care va fi amplificat şi măsurat.
4. Măsurarea concentraţiei de particule
Măsurarea cantităţii de particule emise se realizează prin metoda gravimetrică.

Gazele de evacuare traversează un filtru şi masa acestor particule este determinată
prin cântărirea filtrului ( filtru gol – filtru cu particule).
Înainte şi după preluarea probei filtrele sunt menţinute în etuve cu atmosferă
controlată (umiditate, temperatură constantă); măsurarea se realizează tot în etuvă pentru
a elimina influenţa umidităţii asupra măsurării.
Gazele sunt diluate cu aer după preluare. Diluţia se poate realiza printr-un sistem
principal sau printr-un sistem în deviaţie.
În general, se foloseşte preluarea la volum constant (CVS – Constant Volume
Sampling). La acest sistem se măsoară volumul constant de gaze arse şi aer şi se
prelevează proba supusă măsurării. Masa emisiilor de particule este apoi calculată
cunoscând masa particulelor prelevate, debitul probei şi debitul amestecului.
Filtrele utilizate pot influenţa măsurarea, prin reţinerea vaporilor de apă şi de
hidrocarburi din gazele de evacuare.
Filtrele utilizate pentru reţinerea particulelor sunt confecţionate din fibre de sticlă
acoperite cu fluorcarbon sau teflon, sau filtre tip membrană din fluorcarbon.
La măsurarea particulelor se utilizează mai multe filtre montate în serie, dispuse la
o distanţă de maxim 100 mm.
Microbalanţa utilizată trebuie să aibă domeniul de măsurare de 0…5 mg. Condiţiile
climatice din camera sau etuva de măsurare trebuie să înscrie în limitele
următoare: temperatura 20-30 °C, umiditatea 35-55%.
5. Măsurarea emisiilor de fum
Pentru măsurarea densităţii fumului emis de motoare s-au dezvoltat două metode
de măsurare: a) metoda filtrării gazelor şi b) metoda măsurării radiaţiei luminoase
absorbite de gazele arse.
a) Metoda filtrării gazelor constă în trecerea unei cantităţi de gaze arse printr-un
filtru. Filtrul este apoi supus unei analize optice în comparaţie cu un filtru
curat.
Valorile obţinute se încadrează în scara Bacharach care are 10 nivele de înnegrire
a hârtiei de filtru curate (figura 4).
4
Fig. 4. Determinarea concentraţiei fumului din gazele de evacuare ale motoarelor
Diesel prin metoda filtrării (BOSCH); semnificaţia notaţiilor este următoarea:
1- gaze de eşapament; 6 - resort;

2- hârtie filtru; 7 - baterie;
3- piston; 8 – sursă de lumină;
4- cameră de colectare; 9 – sistem de afişare;
5- poziţia pistonului după colectarea 10- celulă fotoelectrică;
probei;
b) Metoda de măsurare a gradului de absorbţie a luminii are ca principiu de

măsurare comparaţia transparenţei unei coloane de gaze de o lungime
prestabilită cu o coloană de aer curat de aceeaşi lungime (figura 5).
5
Fig. 5. fummetrul HARTRIDGE:
1-separator de apă; 2- supapă; 3- intrarea gazelor de evacuare; 4- sursă luminoasă; 5- tub

de fum; 6- fotoelement; 7- tub calibrat; 8- poziţie de măsurare; 9- poziţie de calibrare; 10-
ieşirea gazelor de evacuare; 11- ventilator; 12- aer.

Echipamente Masurare A Emisiilor Poluante

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Echipamente Masurare A Emisiilor Poluante

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Echipamente Masurare A Emisiilor Poluante

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Echipamente de măsurare a emisiilor poluante la autovehicule

1. Măsurarea concentraţiei de oxid de carbon şi a dioxidului de carbon

Emisiile de CO şi CO2 din gazele de evacuare pot fi determinate utilizând metoda

Fig. 1. Măsurarea concentraţiilor de CO şi CO2 cu sistemul NDIR, unde:

2. Măsurarea concentraţiei oxizilor de azot

Regulamentele internaţionale recomandă la măsurarea oxizilor de azot metoda

Fig. 2. Schema analizorului bazat pe fenomenul de chemiluminescenţă;

1- pompă de vid; 9 - tub capilar;

3. Măsurarea concentraţiei de hidrocarburi

Concentraţia de hidrocarburi din gaze de evacuare ale motoarelor se determină cu

Fig. 3. Sistemul pentru determinarea conţinutului de hidrocarburi prin detecţie de ioni în

4. Măsurarea concentraţiei de particule

Măsurarea cantităţii de particule emise se realizează prin metoda gravimetrică.

5. Măsurarea emisiilor de fum

1- gaze de eşapament; 6 - resort;

b) Metoda de măsurare a gradului de absorbţie a luminii are ca principiu de

1-separator de apă; 2- supapă; 3- intrarea gazelor de evacuare; 4- sursă luminoasă; 5- tub

S-ar putea să vă placă și