BIOCOMBUSTIBILII

Termenul de biocombuastibil se refera in general la combustibili in stare

lichida, gazoasa sau solida ce sunt proveniti din materiale regenerabile si care, prin
ardere, elibereaza energie.
Biocombustibili precum biodieselul sau bioetanolul sunt utilizati in domeniul
transporturilor.
Datorita impactului pozitiv asupra mediului in cazul utilizarii
biocombustibililor in transporturi, se prevede o crestere rapida a utilizarii acestora in
viitorul apropiat. Ca urmare, se asteapta sa se optimizeze tehnologiile existente si sa se
dezvolte tehnologii noi pentru obtinerea de biocombustibili.
Biomasa, materia produsa de plante prin fotosinteza, poate fi utilizata in scopul
obtinerii unor biocombustibili. Biomasa, ca materie prima pentru obtinerea
biocombustibililor, poate cuprinde pe langa lemn, diferite plante agricole, plante
acvatice, dar si deseuri de natura organica provenite in urma prelucrarii lemnului,
plantelor agricole, unele deseuri animale, deseuri provenite din industria alimentara si
deseuri organice menajere.
Din punct de vedere chimic, biomasa este un material compozit alcatuit dintr-
un amestec de celuloza, hemiceluloza, lignina si, in cantitate mai mica, substante
extractibile si materie anorganica. Biomasa are un continut relativ redus de carbon
(intre 40% si 50% in materia uscata) si ridicat de materii volatile si oxigen, iar in
raport cu carbunele sau titeiul, are un continut mai redus in azot si sulf.
Biomasa reprezinta din mai multe puncte de vedere, o materie prima de interes
pentru obtinerea biocombustibililor. Aceasta este o resursa regenerabila cu impact
pozitiv asupra mediului, la folosirea sa. Ca urmare, se poate considera ca biomasa are
un potential economic semnificativ, tinand seama de continua crestere a pretului
combustibililor fosili.
Diferitele materiale denumite biomasa, in functie de provenienta lor, au un continut
variabil de celuloza, semiceluloza si lignina, avand proprietati fizice si chimice
variate.
Din aceasta materie prima se obtin prin intermediul diferitelor procese, mai multe
feluri de biocombustibili, asa cum sunt:
- biogaz
- bioalcooli
- biodiesel
- bioeteri
- biohidrogen
si alte categorii de biocombustibilil (de ex uleiuri vegetale).
Biocombustibilii pot fi clasificati pe mai multe generatii.
Biocombustibilii de prima generatie sunt biocombustibili ce se produc din
materie prima reprezentata de plante agricole care pot fi utilizate si pentru hrana
omului. In cultivarea, recoltarea si procesarea acestui tip de plante in scopul obtinerii
de biocombustibili, se consuma o mare cantitate de energie. In cea mai mare parte
aceasta energie provine din surse clasice de energie. In plus, plantele agricole utilizate
pentru obtinerea biocombustibililor de prima generatie, au un continut energetic mai
redus decat materia prima petroliera utilizata la obtinerea combustibililor traditionali.
 Biocombustibilii de a doua generatie se obtin din materii prime care in mod
obisnuit nu sunt destinate pentru hrana omului. In plus, se crede ca utilizarea acestor
biocombustibili va duce la emisii poluante mai reduse, iar pretul lor de productie va fi
mai redus. O caracteristica a tehnologiilor de productie a biocombustibililor de
generatia a doua este utilizarea in cat mai mare masura a biomasei (materia prima)
prin valorificarea subproduselor rezultate din procesul tehnologic principal de obtinere
a biocombustibililor, cu obtinerea de alte produse valoroase.
Bioetanolul celulozic este un biocombustibil de generatia a doua ce poate fi obtinut
din orice tip de plante supuse unui proces enzimatic, inclusiv din iarba sau lemn sau
deseuri agricole. O alta posibilitate de obtinere a unor asemenea combustibili este
prin descompunerea termica in absenta oxigenului a materiei organice. Fractia lichida
astfel obtinuta nu poate fi utilizata drept combustibil pentru motoarele cu ardere
interna, dar poate fi arsa in vederea obtinerii de energie termica si apoi electrica. Din
faza gazoasa obtinuta prin piroliza biomasei se pot sintetiza biocombustibili.
Biocombustibilii de generatia a treia sunt aceia care se obtin din alge.
Biocombustibilii de generatia a patra se obtin din plante modificate genetic.

Limitari ale biocombustibililor

Biocombustibilii au o aplicabilitate limitata datorita mai multor cauze. Una

dintre aceste cauze este ca in prezent nu s-ar putea dispune de suprafetele arabile
necesare pentru obtinerea biomasei necesare producerii de biocombustibili care sa
inlocuiasca in totalitate combustibilii clasici utilizati in domeniul transporturilor. In
pus, trebuie sa se tina seama si de cantitatile mari de apa necesare cultivarii si
prelucrarii acestei biomase si de cantitatea de ingrasaminte si pesticide ce ar trebui
consumata in acelasi scop.
O alta problema consta in faptul ca numai amestecuri de combsutibili
traditionali obtinuti pe baza de petrol, cu cel mult 20% biocombustibil se pot utiliza in
motoarele cu ardere interna fara sa fie necesara modificarea acestora si fara sa apara
probleme majore in utilizarea autovehicolelor. Aceasta inseamna ca cererea de
combustibili clasici va mai exista inca mult timp de aici inainte.
Dar exista si multe beneficii pe care le presupune dezvoltarea utilizarii
biocombustibililor:
- dezvoltarea sectorului agricol cu beneficii socio-economice,
- reducerea poluarii mediului,
- cresterea potentialului de resurse energetice
- cresterea securitatii energetice care este strans legata de securitatea nationala,
reducand intr-o oarecare masura dependenta de surse de energie din import.
Un alt avantaj al unor biocombustibili este acela ca pot fi folosite infrastructura si
sistemele de distributie deja existente pentru combustibilii clasici.
Pentru a reduce in viitor dependenta de combustibilii obtinuti din surse clasice
de energie a caror pret este in continua crestere, se spera ca vor fi puse la punct
tehnologii de producere si utilizare a hidrogenului lichid, a pilelor de combustie sau
chiar in unele cazuri, a energiei solare, sau dezvoltarea tehnologiilor vehicolelor
electrice si hibride.
Aspecte tehnice, economice si politice privind biocombustibilii

In contextul preocuparilor actuale de intensificare a protectiei mediului si totodata de

securizare a resurselor energetice (reducerea dependentei de surse de energie din
import), se inregistreaza o crestere a interesului pentru biocombustibili.
Biocombustibilii obtinuti din biomasa pot fi utilizati drept combsutibili pentru un
numar mare de vehicule, oferind astfel posibilitatea pentru o dezvoltare durabila in
domeniul transporturilor.
Biocombustibilii pot deveni o componenta de interes a combustibililor utilizati
in domeniul transporturilor, daca problemele tehnice, economice si politice legate de
producerea, promovarea si implementarea utilizarii biocombustibililor in Europa si in
lume vor fi rezolvate. In acest sens se pune problema asigurarii necesaruluui de
materie prima pentru producerea diferitilor biocombustibili, existent unor tehnologii
eficiente si calitatea corespunzatoare a biocombustibililor astfel produsi.
La nivel European exista multe state cu potential agricol important (mari suprafete de
teren arabil) care de asemenea dispun si de experienta si traditie in domeniul agricol.
Este necesar sa se dezvolte baza de materii prime care sa asigure producerea
cantitatilor de biocombustibili care au fost stabilite drept tinta pentru anii ce vin.
Aceasta reprezinta o adevarata oportunitate pentru tarile care dispun de suprafete de
teren arabil, in vederea dezvoltarii sectorului agricol in anii ce vin. Realizarea acestor
productii tot mai mari de biocombustibili face necesara pe langa asigurarea bazei de
materii prime si de tehnologii corespunzatoare, si dezvoltarea infrastructurii de
distributie a acestor biocombustibili.
In prezent, cei mai utilizati biocombustibili in domeniul transporturilor sunt
biodieselul si bioetanolul. La nivelul Europei, materia prima principala pentru
obtinerea biodieselului este uleiul de rapita si de floarea soarelui, iar pentru bioetanol,
graul, sfecla de zahar, porumbul. Productiile anuale la hectar ce pot fi obtinute pentru
aceste culturi depind de calitatea solului, clima, tehnologiile agricole folosite, etc.
Pretul biocombustibililor este mai mare decat cel al combustibililor traditionali,
benzina si motorina obtinute din petrol. Acest raport al preturilor celor doua categorii
de combustibili depinde foarte mult de fluctuatia de pret a titeiului pe piata
internationala, dar si de productia anuala de materie prima destinata producerii de
biocombustibili. Raportul acesta s-ar putea schimba in viitor in favoarea
biocombustibililor, ca urmare a preconizatei cresteri continue a pretului titeiului, dar si
ca urmare a cresterii suprafetei terenurilor utilizate pentru cultura plantelor ce pot
constitui sursa de materii prime pentru obtinerea de biocombustibili. De asemenea,
dezvoltarea in continuare a tehnologiilor existente asemenea, dezvoltarea in
continuare a tehnologiilor existente si gasirea unor cai de valorificare a subproduselor
rezultate la obtinerea biocombustibililor vor duce la scaderi suplimentare a pretului
acestora.

Posibilitati de obtinere a biocombustibililor din biomasa

Biomasa este un amestec de constitenti structurali asa cum sunt celuloza,

hemiceluloza si lignina in principal.
 Celuloza este un polimer constand in lanturi lineare de unitati de 1,4-D-
glucopiranoza cu masa molara medie de 100000 g/mol.
Hemiceluloza este un complex de polizaharide cu structura ramificata, asa cum
sunt glucoza, manoza, xiloza, arabinoza, acizi galaturonic si metilglucoronic, avand o
masa molara medie sub 30000 g/mol.
Lignina este reprezentata de polimeri aromatici mononucleari substituiti,
puternic ramificati, care se gasesc adesea in peretii celuleor alaturi de fibrele de
celuloza, formand un complex lignocelulozic.
Alaturi de acesti compusi, biomasa contine intotdeauna si o cantitate de apa
care poate exista in trei forme; ca vapori de apa in porii structurii biomasei, ca apa
lichida in capilarele structurii solide a biomasei si ca apa legata de structura lichida
care este reprezentata de moleculele de apa legate prin punti de hidrogen, de grupari
hidroxil din moleculele celulozei.
In scopul obtinerii unor produse energetice din biomasa, aceasta poate fi supusa
unor procese termochimice, biochimice, chimice sau fizice (gazeificare, lichefiere,
hidrogenare, piroliza, fermentatie, transesterificare…).
In fig.1 sunt prezentate principalele cai de conversie a biomasei cu obtinerea de
combustibili si in final de energie.

Biomasa

Termic Biochimic Chimic Fizic

Ardere lichefiere Oxidare partiala

directa Hidroliza Esterificare
piroliza
gazificare
Extractie cu solventi
Gaz producator
Biogaz

Combustibil
lichid

Reducere dimensiuniExtractie ulei Distilare

Fermentare Digestie anaeroba

Fig.1. Principalele cai de conversie a biomasei

 [S. Naik s.a., Production of first and second generation biofuels: A comprehensive review,
Renewable and Sustainable Energy Reviews, 2009]

Mai detaliat, tipurile de conversie a biomasei lignocelulozice pot fi clasificate astfel:

1. conversie fizica: extractie mecanica, brichetarea biomasei, distilare
2. conversie termochimica: ardere directa, gazificare, lichefiere, piroliza (piroliza
conventionala, piroliza rapida, piroliza flash)
3. hidrotratare a uleiurilor vegetale/diesel verde
4. conversie FT
5. conversie biochimica (bioetanol din biomasa lignocelulozica)
6. conversie chimica: extractie cu solventi, conversie supercritica cu apa.

Conversia fizica a biomasei

Extractie mecanica
Uleiurile vegetale crude sunt recuperate din semintele uleioase aplicand o presiune
mecanica cu ajutorul unor prese. Procesul de presare se poate aplica in doua moduri: ca o pre-
presare sau ca presare totala. In pre-presare numai o parte din ulei este recuperata, iar turta
din care s-a recuperat partial uleiul este in continuare tratata prin extractie cu solventi pentru
recuperarea avansata a uleiului din plantele oleaginoase. De obicei semintelor uleioase cu
continut mare de ulei (30 – 40%) li se aplica pre-presarea combinata cu extractia cu solventi.
Presarea totala necesita aplicarea unor presiuni ridicate (95000kPa) pentru a scoate prin
presare cat de mult ulei este posibil, de preferat pana ce mai ramane cam 3-5% in materialul
rezidual.
Distilare
Distilarea este cea mai importanta metoda pentru extragerea uleiurilor esentiale si se bazeaza
pe evaporarea constituentilor mai volatili dintr-un amestec cu alte materiale mai putin
volatile.

Procedee termochimice de prelucrare a biomasei

Biomasa poate fi transformata prin intermediul unor procese termochimice, in
produse bogate din punct de vedere energetic. Tipul de procedeu folosit pentru
transformarea biomasei poate depinde de tipul si cantitatea de biomasa disponibila,
dar si de produsul ce se doreste sa fie obtinut.

Gazeificarea biomasei
Procesele de gazeificare pot fi privite ca şi conversia prin ardere, dar la care participă
mai puţin oxigen decât la ardere. În funcţie de raportul dintre cantitatea de oxigen necesara
gazeificarii şi cea necesară arderii complete, denumit raport echivalent, se poate calcula
compoziţia gazului produs. Pentru un raport sub 0,1, procesul se numeşte piroliză şi numai o
mică parte din energia chimică a biomasei se regăseşte în gazul produs, restul regăsindu-se în
carbonul şi biouleiul produs. Dacă raportul este cuprins între 0,2 şi 0,4, procesul se numeşte
gazeificare. Aici are loc transferul maxim de energie de la biomasă la gazul produs.
Gazul de sinteza (singazul) poate fi produs din biomasa prin doua metode: catalitic si
necatalitic. Procesul necatalitic necesita temperaturi ridicate, pina la 1300oC, in timp ce
procesele catalitice pot fi realizate la temperaturi substantial mai reduse (aprox 900oC).
Gazificarea implica reactia biomasei cu aer, oxigen sau abur pentru a produce un amestec de
gaze: CO, CO2, H2, CH4 si N2 cunoscut drept gaz de sinteza sau singaz.

Lichefierea biomasei

Lichefierea biomasei a fost cercetata in prezenta de solutii bazice, glicerina, propanol,

butanol sau ca lichefiere directa. In urma lichefierii de obicei rezulta uleiuri insolubile in apa,
de viscozitate mare si de obicei sunt necesari solventi, gaze reducatoare ca de ex CO sau H 2,
si/sau catalizatori.
Materialele lignocelulozice pot fi direct convertite intr-un lichid asemanator uleiurilor
(petroliere) grele, prin reactia lor cu gaz de sinteza in prezenta unor catalizatori potriviti.
Lichefierea apoasa a materialelor lignocelulozice implica dezagregarea structurii lemnoase,
urmata de depolimerizare partiala a compusilor constituenti. (In lichefierea alcalina,
deoxigenarea se desfasoara prin decarboxilare.)
Drept catalizatori pentru hidroliza macromoleculelor precum celuloza si hemiceluloza, in
fragmente mai mici, se pot folosi saruri alcaline asa cum sunt carbonatul de sodiu si de
potasiu.
Randamentul in ulei este mai mare in cazul lichefierii apoase catalitice, decat in cazul
lichefierii apoase necatalitice. Randamentul mediu in ulei este de 31% in procesele
necatalitice si de 63% in cele catalitice.
In procesul de lichefiere, cantitatea de reziduu solid creste in functie de continutul de
lignina.
Biouleiul obtinut prin lichefierea la presiune mare a lemnului uscat la aer este un amestec
complex de acizi organici volatili, alcooli, aldehide, eteri, esteri, cetone si componenti
nevolatili. Aceste uleiuri pot fi upgradate catalitic pentru a obtine un produs organic distilat
care este bogat in hidrocarburi si chimicale utile. Comparativ cu uleiul obtinut prin piroliza
rapida, uleiul obtinut prin lichefierea biomasei rezulta cu un randament mai scazut si este mai
viscos.

Piroliza biomasei
Piroliza reprezintă descompunerea termică ce are loc în absenţa oxigenului si in urma
careia rezulta mangal (solid), bioulei (lichid) si produse gazoase combustibile. Este primul
pas în procesele de ardere şi gazeificare. Este cunoscută de sute de ani ca tehnologia de
producere a mangalului şi a unor chimicale.

Tabelul I. Produsele pirolizei biomasei

Procesul Produsul [% din biomasa uscată]

Li
chid Gaz
Mangal
Piroliza rapidă
Temperatură moderată
75 12 13
Timp de rezidenţă mic
Carbonizare
 Temperatură redusă 30 35 35
Timp de rezidenţă mare
Gazeificare
Temperatură înaltă
5 10 85
Timp de rezidenţă mare

Uleiul produs prin piroliză poate fi separat în două fracţiuni în funcţie de solubilitatea în
apă. Fracţia solubilă în apă poate fi folosită pentru producerea de hidrogen.
In functie de conditiile de lucru, procesul de piroliza poate fi impartit in trei subclase:
- piroliza conventionala
- piroliza rapida
- piroliza flash.
Piroliza conventionala
Se desfasoara la viteze de incalzire reduse (0,1 – 1K/s) si la timpi de stationare de 45 – 550s
si utilizand bucati masive de lemn. Primul stagiu de descompunere a biomasei care are loc
intre 550 si 950K este numit pre-piroliza. In timpul acestei etape au loc unele rearanjari
interne ale structurii ca urmare a eliminarii apei, ruperii de legaturi, aparitiei de radicali liberi,
formarii de grupuri carbonil, carboxil, hidroperoxid. Etapa a doua a descompunerii solidului
corespunde procesului principal de piroliza. Aceasta se desfasoara cu viteza mare si duce la
formarea produsilor de piroliza. In timpul etapei a treia, mangalul se descompune cu viteza
foarte mica si formeaza un reziduu solid bogat in carbon.

Piroliza rapida
Se desfasoara la temperaturi mari in domeniul 850 – 1250K, cu viteza de incalzire mare (10 –
200K/s), durate de stationare reduse (0,5 – 10s) si pentru particule fine (<1mm). Piroliza
rapida este recomandata pentru obtinerea de produse lichide si/sau gazoase. In piroliza rapida
biomasa se descompune cu obtinerea de vapori, aerosoli, si mangal. Dupa racire si
condensarea vaporilor si aerosolilor se formeaza un lichid maro inchis care are puterea
calorifica jumatate din cea a uleiului obtinut din petrol. Piroliza rapida produce 60 – 75%
bioulei, 15 – 25% carbune solid si 10 – 20% gaze necondensabile, in functie de natura
materiei prime.

Piroliza flash
Difera mult de piroliza conventionala. Se desfasoara la temperaturi de 1050 – 1300K, cu
viteza mare de incalzire (>1000K/s), durata de stationare redusa (<0,5s) si utilizand particule
foarte fine (<0,2mm). Producerea de bioulei prin piroliza biomasei se face de obicei prin
intermediul pirolizei flash. Uleiul astfel produs poate fi amestecat cu mangal pentru a produce
bioslurry. Bioslurry poate fi mult mai usor folosit la gazificare (26 bar, 927 – 1227K) pentru
o conversie eficienta la singaz. Randamentul in ulei brut poate fi de pana la 70% la acest tip
de piroliza.

Conversia Fischer-Tropsch
Conversia FT a gazului de sinteza (CO + H2) intr-un numar mare de compusi organici
utili a fost prima data studiata in anul 1923. Gazul de sinteza obtinut prin gazeificarea
biomasei poate fi convertit intr-un mare numar de compusi organici. Procesul de transformare
a amestecului de CO + H2 in combustibili lichizi sau hidrocarburi, in prezenta unor
catalizatori pe baza de metale tranzitionale este cunoscut drept sinteza FT a combustibililor
“verzi” (curati). Drept materie prima pentru sinteza FT pot fi utilizati atat carbune, gaz
natural, dar si biomasa, iar combustibilul obtinut are un continut redus de sulf.
Dezavantajul major al procesului FT este polimerizarea care se poate produce in
decursul sintezei FT si care duce la formarea unor parafine (ceruri) cu masa molara foarte
mare care este nevoie sa fie hidrocracate pentru a produce motorina verde.
Se pare ca sinteza FT poate fi promitatoare pentru conversia biomasei in hidrocarburi
sintetice care sa constituie o alternativa la combustibilii clasici.
Reactia FT poate fi reprezentata astfel:
nCO + (n+m/2)H2 → (cat) CnHm + H2O
in care n reprezinta lungimea medie a lantului de hidrocarbura, m – numarul de atomi de
hidrogen per atom de carbon.
Toate reactiile sunt exoterme, iar produsul de reactie este un amestec de diferite
hidrocarburi dintre care parafinele si olefinele reprezinta constituentii cei mai importanti.
In sinteza FT un mol de CO reactioneaza cu 2 moli de H 2 in prezenta de cataliuzator,
pentru a forma un lant de hidrocarbura:
CO + H2 → -CH2- + H2O ΔH = -165kJ/mol
Grupul –CH2- este unitatea de baza pentru hidrocarburi cu catena mai lunga.
Produsii FT sunt reprezentati in principal de lanturi neramificate de hidrocarburi alifatice. In
afara de acestea, se mai formeaza in cantitati reduse si hidrocarburi ramificate si alcooli
primari. Distributia produsilor obtinuti prin sinteza FT cuprinde hidrocarburi usoare (metan,
etan, etilena), LPG (C3 – C4), propan, butan, benzina (C5 – C12), motorina (C13 – C22) si ceara
(C32 – C33).

Conversia biochimica

Principalele procese biochimice de conversie a biomasei sunt fermentaţia şi digestia

anaerobă.
Fermentaţia este folosită pe scară largă în diferite ţări pentru producerea de bioetanol
(C2H3OH) din trestia de zahăr, sfeclă de zahăr, grâu sau porumb.
Fermentaţia cuprinde următoarele etape: biomasa este zdrobită şi amidonul convertit în
zaharuri de către enzime, apoi zaharurile sunt convertite în bioetanol de către drojdie ( un
organism ce secretă enzime catalitice) şi în final separarea şi purificarea bioetanolului prin
distilare. Dintr-o tonă de boabe de porumb uscat se obţin circa 450 l de bioetanol. Reziduul
solid al procesului de fermentaţie poate fi folosit ca hrană pentru animale, iar în cazul trestiei
de zahăr, reziduul poate fi folosit drept combustibil în cazane, materie primă pentru
gazeificare sau pentru producerea plăcilor fibroase.
Conversia prin fermentaţie a biomasei ligno-celulozice cum ar fi lemnul şi plantele
erbacee este un proces mai complex datorită prezenţei polizaharidelor cu moleculă mare şi
necesită hidroliză acidă sau enzimatică înainte ca glucidele să treacă în bioetanol prin
fermentaţie.
Fermentaţia materiei bogate în carbohidraţi cu ajutorul bacteriilor anaerobe sau a
algelor verzi la 30-800C poate produce hidrogen, în special în lipsa luminii. Prin procesul ce
foloseşte fermentaţia la întuneric se produce H 2 şi CO2 combinat cu alte gaze ca CH 4 sau H2S,
în funcţie de biomasa folosită şi de reacţiile din proces.
Digestia anaerobă este un proces ce are loc în absenţa oxigenului, prin care o populaţie
mixtă de bacterii catalizează scindarea polimerilor din materia organică cu formarea unui gaz,
numit biogaz, conţinând în principal metan şi dioxid de carbon şi mici cantităţi de amoniac,
hidrogen sulfurat şi mercaptani ce sunt corozivi, otrăvitori şi au miros pronunţat.
 Biofertilizatori

Biomasa Digestie anaeroba Biogaz

Proces de refrigerare sau de spalare cu CO2

CH3OH Reformare CH4

CO2 lichid

Digestie anaeroba

Procesul are loc în mai multe etape.

Mai întâi are loc descompunerea într-un mediu nu neapărat anaerob a materialului
biomasic complex de către o populţie eterogenă de microorganisme. Această descompunere
cuprinde hidroliza materialului celulozic la glucide simple (utilizând enzimele produse de
către microorganisme drept catalizator), a proteinelor la minoacizi, a lipidelor la acizi graşi, a
amidonului şi a ligninei la compuşi aromatici. Rezultatul primei etape este o biomasă solubilă
în apă, cu o formă chimică mai simplă, potrivită pentru etapa următoare.
În a doua etapă are loc înlăturarea atomilor de hidrogen ai materialului biomasic
(conversia glucidelor în acid acetic), înlăturarea grupării carboxil a aminoacizilor şi scindarea
acizilor graşi cu masa moleculară mare în acizi graşi cu masă moleculară mică, obţinându-se
din nou ca produs final acidul acetic. Aceste reacţii sunt reacţii de fermentaţie realizate de
către bacteriile acidofile. Pentru desfăşurarea optimă este necesar un pH=6-7, dar pentru că
acizii deja formaţi reduc pH-ul soluţiei este necesară corectarea pH-ului prin adăugare de
CaO.
În a treia etapă are loc formarea biogazului (amestec de metan şi dioxid de carbon) din
acid acetic, printr-un set de reacţii de fermentare de către bacteriile metanogene. Aceste
bacterii necesită un mediu strict anaerob. Toate procesele pot avea loc într-un singur
container, dar separarea lor pe etape face să crească eficienţa. Primele două etape pot dura
câteva ore sau zile, iar ultima etapă câteva saptămâni, în funcţie de natura materiei prime.
Pentru producerea biogazului prin digestie anaerobă se poate folosi nămolul provenit de
la tratarea apelor uzate, iarbă şi orice cultură agricolă, bălegar şi deşeuri agricole şi
alimentare, inclusiv cele de la abatoare, restaurante, magazine alimentare şi deşeurile din
industria farmaceutică. Biogazul mai poate fi extras de la rampele de gunoi, unde acesta se
formează spontan şi dacă nu este coectat poate provoca probleme de mediu pentru că este un
gaz cu un puternic efect de seră.
 În mod uzual, biogazul este folosit aproape de locul unde este produs. Principalele
utilizări sunt producerea de căldură, electricitate şi combinat căldură şi electricitate.
Principalul avantaj al biogazului faţă de ceilalţi biocombustibili este că poate fi ars direct în
orice instalaţie de ardere a combustibililor gazoşi. El poate fi de asemenea injectat în
conductele reţelei de alimentare cu gaz natural. În plus, biogazul poate fi folosit la
autovehicule adaptate să funcţioneze şi cu gaz.
Stocarea biogazului se poate face în recipienţi realizaţi din materiale zeolitice.
Beneficiile de mediu rezultate prin înlocuirea benzinei şi a motorinei cu biogaz sunt
considerabile. Pentru a fi injectate în conductele de gaz natural sau folosit la autovehicule
este necesară înlăturarea dioxidului de carbon din biogaz. Prin spălare cu jet de apă se elimină
dioxidul de carbon până la 90%. Aceasta permite obţinerea biometanului sub presiune din
biogaz ce poate fi folosit la autovehicule.

Conversia chimica

Extractia cu solventi implica diferite operatii: extractia uleiului din seminte utilizand hexanul
ca solvent, evaporarea solventului, distilarea amestecului ulei-hexan. In unele cazuri speciale
pot fi utilizati si alti solventi ca de exemplu solventi halogenati (in special diclormetan),
acetona, etanol sau isopropanol. De asemenea poate fi utilizata si extractia supercritica
utilizand CO2.
Extractia reprezinta procesul prin care o substanta dorita este indepartata selectiv din
materia prima ca urmare a dizolvarii numai a acestei substante intr-un solvent, urmata de
recuperarea substantei din amestecul cu solventul folosit.
Pentru separarea unei anumite substante din biomasa, importante sunt atat procesul de
extractie, cat si cel de separare.
Extractia cu fluide supercritice poate fi utilizata in cazul lemnelor de esenta aromata (lemn de
cedar, pin..) pentru a separa substantele extractibile. Substantele extrase din biomasa
lignocelulozica sunt apoi procesate prin hidroliza si fermentatie pentru a obtine
biocombustibili.

Conversia biomasei cu apa supercritica.

Un fluid supercritic este definit drept o substanta care se afla in conditii de T si P deasupra
punctului sau critic. Tratarea biomasei cu un fluid supercritic in scopul obtinerii de produse
utile reprezinta o cale alternativa de procesare fata de procedeele cunoscute de hidroliza
acida, hidroliza enzimatica a celolozei pentru a obtine zaharuri de exemplu.
Apa supercritica poate transforma usor celoloza la zahar si poate transforma biomasa intr-un
amestec de uleiuri, acizi organici, alcool si metan. In stare supercritica (de ex. 300 – 644K,
200 – 250bar) si aproape de starea critica (523- 573K) componentii de natura acida (H +) si
bazica (HO-) ai apei se separa si se dizolva in biomasa. Apa supercritica rupe rapid legaturile
din celuloza si hemiceluloza pentru a produce molecule mici de zahar, glucoza, xiloza si
oligozaharide.
Aceste proprietati ale apei supercritice o fac un mediu de reactie promitator care nu necesita
prezenta catalizatorilor pentru conversia biomasei in produsi utili.
In fig.3 sunt prezentate etapele de conversie a biomasei cu fluide supercritice.
 CO2 supercritic
CO2
extractie chimicale valoroase

Hidroliza biomasei lignocelulozice

Apa supercritica Glucoza fermentare
Etanol

Xiloza fermentare

Lignina Bio-ulei

Fig.3. Conversia cu apa supercritica a biomasei

Conversia biomasei celulozice in prezenta apei supercritice poate fi reprezentata de reactia:

2C6H12O6 + 7H2O → CO2 + 2CH4 + CO + 15H2

BIODIESEL

Uleiurile vegetale si grasimile animale pot fi transformate prin transesterificare in

biodiesel, un biocombustibil care reprezinta o alternative la motorina diesel obtinuta din
petrol. Materiile prime cel mai utilizate pentru obtinerea biodieselului sunt uleiul de soia,
uleiul de palmier si uleiul de rapita.
Uleiurile vegetale sau grasimile animale nu pot fi folosite direct drept combustibil in
motoarele Diesel, ci numai daca s-ar face modificari importante din punct de vedere
constructive pentru aceste motoare. Acest lucru se datoreaza diferentelor foarte mari intre
proprietatile fizico-chimice ale uleiurilor vegetale si grasimilor animale si cele ale
combustibilului diesel traditional, obtinut din fractiuni petroliere.
Transesterificarea uleiurilor vegetale poate fi catalizata de acizi, baze sau enzime.
Transesterificarea se poate conduce si necatalitic, dar numai in conditii deosebite de
temperature si presiune si anume, in conditii supracritice din punct de vedere al alcoolului
folosit in proces.
In prezent, costul de productie al biodieselului este mai mare decat cel al motorinei
obtinuta din petrol, acest cost variaza si in functie de materia prima utilizata, ramanand insa
mai mare decat cel al motorinei. Se asteapta ca in anii ce vin costul de productie al
biodieselului sa se reduca ca urmare a imbunatatirii tehnologiilor de productie, ramanand insa
mai mare decat cel al motorinei.
Din punct de vedere chimic, biodieselul este un monoalchil ester provenit din acizii
graşi derivaţi din uleiuri vegetale sau din grăsimi animale, obţinut în mod obişnuit prin
reacţia de transesterificare a trigliceridelor, cu un alcool inferior.
Biodieselul este un lichid gălbui, translucid, cu miscibilitate scăzută în raport cu apa.
Are un punct de fierbere ridicat şi o presiune scăzută de vapori.
Folosirea biodieselului are numeroase beneficii, şi anume:
 - este un combustibil regenerabil;
- poate fi amestecat în orice proporţie cu motorina;
- poate fi produs si din ulei vegetal uzat;
- reduce riscurile de sănătate.
Emisiile rezultate in urma arderii biodieselului sunt mai putin poluante decat cele
rezultate la arderea combustibililor fosili. Emisiile sale prezinta niveluri mai reduse de
hidrocarburi aromatice policiclice, care au fost identificate ca potenţiale componente
cancerigene, particule nearse. Reduce eliminarea în atmosferă a emisiilor de monoxid de
carbon, a emisiilor de sulf (cu peste 98%), a celor de dioxid de carbon (cu aproape 90%), dar
şi a altor gaze cu efect de seră care duc la încălzirea globală
- biodieselul nu conţine sulfuri şi substanţe aromatice, are bune calitati de ungere
îmbunătăţind performanţele motorului, prelungind viaţa motorului vehiculului şi scăzând
costurile de exploatare;
- reprezintă o alternativă viabilă de înlocuire a combustibililor auto de origine petroliera
putând fi folosit în orice motor diesel fără a se face în prealabil modificări asupra sistemului
de alimentare
- nu otrăveşte catalizatorii din traseul de evacuare a gazelor arse al autovehiculelor;
- poate fi depozitat în aceleaşi condiţii ca şi dieselul petrolier, exceptand rezervoarele cu
margini de beton.
- biodieselul pur şi amestecurile biodiesel-motorină sunt mai sigure din punct de vedere al
stocării, manevrării şi utilizării, decât combustibilii diesel convenţionali, datorită punctului de
inflamabilitate ridicat al biodieselului.
- este de 4 ori mai biodegradabil decât dieselul petrolier
- ajuta la crearea de noi locuri de muncă pentru cultivarea de plante ce pot fi utilizate ca
materie prima pentru producerea de biodiesel. Producerea biodieselului sprijină, de
asemenea, zonele rurale şi dezvoltarea economică locală prin sprijinirea agricultorilor care
cultiva plante oleaginoase, culturi agricole utilizate pentru fabricarea biocombustibilului.

Metode de obtinere a biodieselului

Din punct de vedere chimic, biodieselul este un amestec de monoalchil esteri ai acizilor graşi
obţinuţi din uleiurile extrase din plante şi/sau grăsimi animale.
Uleiurile din plante, cele mai folosite pentru obţinerea de biodiesel, conţin în cea mai
mare parte acid oleic şi linoleic. Biodieselul este obţinut, în mod obişnuit, prin reacţia
lipidelor (trigliceride) cu un alcool primar (metanol) şi o bază (hidroxid de sodiu):

Reacţia de transesterificare
Reacţia dintre un monoalcool si o triglicerida este cunoscută sub numele de reacţie de
transesterificare. Această reacţie duce la formarea biodieselului şi a glicerinei într-un raport de
3:1. În situaţia în care materia primă conţine valori ridicate de acizi graşi liberi, se
recomandă procesul de cataliză acidă în locul celei bazice. În urma unui proces de
transesterificare, în care se folosesc baze, acizii graşi liberi formează săpunuri.
Mecanismul de reacţie se referă la numărul de reacţii consecutive şi reversibile ce
descriu procesul de transesterificare a uleiurilor. Triglicerida este convertită treptat în
digliceridă, monogliceridă şi, în final, în glicerol :
k1
Trigliceridă(TG) + R’OH Digliceridă(DG) + R’COOR1
k4

k2
Digliceridă(DG) + R’OH Monogliceridă(MG) + R’COOR2
k5

k3
Monogliceridă(MG) + R’OH Glicerol(GL) + R’COOR3
k6

În transesterificarea în condiţii supercritice cu metanol se presupune că o moleculă de

alcool atacă direct atomul de carbonil al trigliceridei datorită presiunii înalte.

Tehnologii de obtinere a biodieselului

Deoarece uleiurile vegetale nu au caracteristici necesare pentru a fi un bun

combustibil pentru motoarele diesel, s-a observant ca biodieselul obtinut in urma procesului
de transesterificare a acestor uleiuri cu un monoalcool, are caracteristici foarte apropiate de
cele ale combustibilului diesel obtinut din fractiuni petroliere.
In urma reactiei de transesterificare a trigliceridelor din uleiurile vegetale, realizata de
obicei cu un alcool cu o singura grupa functionala, asa cum este metanolul de exemplu, in
prezenta unui catalizator in conditii de temperatura si presiune moderate, sau in absenta
catalizatorului, dar in conditii supercritice relativ la alcool, se obtine un amestec de
monoalchilesteri (biodiesel), alaturi de glicerina, ca produs secundar.
De obicei pentru transesterificarea uleiurilor vegetale se utilizeaza metanolul datorita
pretului sau de cost mai redus comparative cu al altor monoalcooli. Ca urmare, se vor obtine
metilesterii trigliceridelor prezente in uleiul vegetal.
Procedeul de obtinere al biodieselului poate fi continuu sau discontinuu. De obicei se
utilizeaza varianta de lucru in sarje, in cazul instalatiilor de capacitate redusa.
In functie de calitatea materiei prime (continutul de acizi grasi liberi), procesul de
obtinere a biodieselului poate consta doar din etapa de transesterificare urmata de etape de
purificare a biodieselului brut (cazul materiei prime cu continut redus de acizi grasi liberi),
sau poate consta dintr-o etapa initiala de pretratament a materiei prime, urmata de etapele de
transesterificare si apoi de purificare a biodieselului brut (cazul materiei prime cu continut
mai mare de acizi grasi liberi). Etapa de pretratament consta in esterificarea acizilor grasi
liberi, etapa care se realizeaza in prezenta unor catalizatori acizi. Etapa de transesterificare se
realizeaza in varianta industriala, in prezenta de baze drept catalizator. In cataliza bazica este
necesar ca material prima sa aiba un continut redus de umiditate a carei prezenta poate
dezactiva catalizatorul.

Schema producerii biodieselulu

Reactorul este de tip autoclava prevazut cu sistem de agitare. La exterior, reactorul are
o manta prin care circula un agent termic capabil sa transfere caldura masei de reactie.
Temperatura de lucru este in apropierea punctului de fierbere al alcoolului, dar sub acesta,
presiunea este presiunea atmosferica. In cazul utilizarii metanoluui, temperatura de lucru este
de 60 oC.
Randamentul maxim se inregistreaza la un raport molar alcool : ulei de 6 : 1. Se pot
atinge ranadamente > 95%.
Durata de reactie necesara atingerii unui randament > 95% in cazul utilizarii unui
catalizator bazic (NaOH, KOH) este de aproximativ 2,5 ore.
Durata de reactie pentru obtinerea aceluiasi randament in cazul utilizarii a diferiti
monoalcooli, creste in ordinea: methanol > etanol > 1-propanol > 1-butanol, deci alcoolul cu
lantul alchil cel mai scurt necesita durata de reactive cea mai redusa pentru atingerea aceluiasi
randament.
Raportul molar alcool : ulei este unul dintre factorii care influenteaza randamentul.
Raportul stoichiometric corespunzator reactiei de transesterificare este de 3 moli alcool, la un
mol de ulei (triglicerida), pentru a obtine 3 moli de esteri grasi si un mol de glicerina. Pentru
a deplasa echilibrul de reactive catre obtinerea de monoalchilesteri, este nevoie fie sa se
foloseasca un exces mare de alcool, fie sa se indeparteze in mod continuu, unul dintre
produsii de reactive din amestecul de reactie din reactor. In industrie se foloseste de obicei un
raport molar de 6 : 1 alcool : ulei pentru a obtine randamente mai mari de 98%.
In reactia de transesterificare, reactantii formeaza initial un sistem lichid bifazic. In prima
etapa, viteza de reactie este foarte redusa, deoarece desfasurarea reactiei este controlata de
difuzie. Metilesterii odata formati, actioneaza ca un solvent pentru ambii reactanti. Ca
urmare, efectul amestecarii asupra vitezei de reactie este mai important in prima faza a
procesului.
 BIOALCOOLI

BIOMETANOLUL

Metodele clasice de obtinere a metanolului sunt prin separare din gaz natural, din
petrol, prin distilarea lichidului rezultat la lichefierea carbunelui sau din gaz de sinteza. Gazul
de sinteza poate rezulta si din carbune fin pulverizat care alimenteaza un gazeificator, unde
reactioneaza in prezenta oxigenului si a aburului, cu producer de gaz de sinteza.
Biometanolul se poate obtine prin distilarea fractiei lichide rezultate la piroliza
lemnului, din gazul de sinteza obtinut prin gazeificarea biomasei. Producerea metanolului din
surse regenerabile de energie nu este eficienta economic in prezent. Astazi, metanolul se
obtine prin oxidarea partial a biomasei. Biomasa si carbunele sunt considerate materii prime
potentiale pentru gazeificare, cu obtinere de gaz de sinteza, urmata de sinteza metanolului.
Biomasa cu continut de umiditate mai mare de 35% poate fi gazeificata pentru
obtinerea gazului de sinteza in conditii supercritice in raport cu apa, cu avantajul unui
randament foarte bun si obtinerea unui gaz cu continut crescut de hidrogen (pana la 50%
vol.).
Producerea simultana de biometanol si bioetanol este economica in locatii unde sunt
disponibile reziduuri lignocelulozice si unde se dispune de energie electrica la pret redus.
Procesul de formare a metanolului consta in doua etape. In prima etapa are loc
reformarea cu vapori de apa a gazului, iar in etapa urmatoare se produce sinteza catalitica a
metanolului in conditii de presiune inalta:
I; CH4 + H2O → CO + 3H2
CO + H2O → CO2 + H2

II: CO + 2H2 → CH3OH

sau
CO2 + 3H2 → CH3OH + H2O
Metanolul poate fi utilizat drept combustibil pentru motoarele cu ardere interna. Aceasta
utilizare a sa a starnit interesul in timpul crizei petrolului din anii ’70 datorita posibilitatii
sintetizarii sale cu relative usurinta la un cost redus. In ultimii ani a crescut interesul pentru
utilizarea metanolului drept combustibil lichid alternative care poate fi utlizat direct pentru
alimentarea motoarelor Otto sau a pilelor de combustie. Emisiile de benzen si si hidrocarburi
aromatice policiclice sunt mai reduse la arderea metanolului, fata de cazul benzinei.

BIOETANOLUL

Bioetanolul este recunoscut ca o potentiala alternativa la combustibilii obtinuti din

petrol utilizati in transporturi. Amestecurile de etanol cu benzina sunt in prezent folosite cu
succes la automobilele echipate cu motoare de tip Otto (motoare cu aprindere prin scanteie).
Bioetanolul este un combustibil ecologic lichid care poate fi produs din diferite
materii prime ce provin din biomasa utilizand diferite tehnologii de conversie.
In comparatie cu benzina, bioetanolul are cifra octanica mare, limite de inflamabilitate
mai mari, viteza de ardere mai ridicata si temperatura de vaporizare mai mare. Aceste
proprietati permit o viteza de compresie mai ridicata si timp de ardere mai scurt.
Dezavantajele bioetanolului includ densitatea mai redusa decat cea a benzinei, grad mai mare
de coroziune, intensitate scazuta a flacarii, presiune scazuta a vaporilor (pornirile la rece sunt
mai anevoioase), miscibilitate cu apa, toxicitate.
Deoarece contine oxigen, arderea bioetanolului este mai eficienta, reducand
hidrocarburile si particulele din gazele de esapament, dar combustibilii oxigenati au tendinta
sa mareasca emisiile de azot.

Termodinamica si cinetica procesului de obtinere a bioetanolului

Bioetanolul se obtine in mod clasic prin fermentarea unor materii prime zaharoase,
sau amidonoase, dar poate fi obtinut si din material celulozic. Daca materia prima este
reprezentata de biomasa lignoceulozica, aceasta trebuie mai intai supusa unui tratament in
urma careia sa se elibereze molecule simple de zaharuri, care ulterior pot fi supuse procesului
de fermentare.
Un model comun pentru descompunerea celulozei, gandit initial pentru lemnul de
brad, este bazat pe doua reactii:

celuloza →(k1) glucoza → (k2) produse de degradare

Acest model poate fi aplicat de asemenea cu succes la descompunerea hemicelulozei.

S-a constatat ca viteza de reactie a degradarii este aproape cu un ordin de marime mai mare
decat viteza formarii monomerilor, ceea ce inseamna ca monozaharidele reactioneaza rapid la
produsii de degradare. Pentru a produce oligomeri care pot fi tratati cu enzime, constantele
vitezei de reactie trebuie mentinute la un nivel scazut. Cele mai scazute valori sunt obtinute la
200oC. Aditia CO2 imbunatateste semnificativ raportul k1/k2.
Hidroliza hemicelulozei si a celulozei la monozaharide poate genera produse de degradare
care reduc productia de zaharuri fermentabile.
Pentru procesul de obtinere a etanolului, concentratia totala de zaharuri este de o
importanta majora deoarece zaharificarea enzimatica va urma hidrolizei.
S-a observat ca hidroliza cu apa fierbinte chiar sub presiune si catalizata cu CO 2
dizolvat, nu este suficienta pentru a produce monozaharide pentru fermentarea etanolului,
deoarece formarea produselor secundare reduce productivitatea. Pe de alta parte, pentru
hemiceluloza si in particular pentru celuloza, nu exista metode biologice satisfacatoare care
sa fie cu adevarat competitive cu tratamentul cu apa fierbinte. De aici rezulta ca doar o
combinare intre aceste doua metode poate fi incununata de succes.
S-a observat ca hidroliza simpla este eficienta pentru conversia xilozei de la
hemiceluloza, dar productia de glucoza este inca slaba. Pretratamentul materialelor celulozice
ofera conditii favorabile pentru conversia celulozei in etape consecutive catalizate cu enzime.

Metode de obtinere a bioetanolului

Au fost dezvoltate si metode de obtinere a bioetanolului care au la baza procesul de
fermentatie. Fermentarea, unul dintre cele mai vechi procese chimice cunoscute, este utilizata
pentru a produce o varietate de produse: combustibili, produse farmaceutice, alimentare,
chimice.
Cea mai mare parte a etanolului obtinut prin fermentatie foloseste ca materie prima
porumbul, chiar daca inainte de al doilea razboi mondial a fost folosita melasa. Etanolul se
poate insa obtine dintr-o varietate de produse agricole cum sunt cerealele, trestia de zahar,
sfecla de zahar, ridichi, fructe, dar si material celulozic sau chiar gunoi organic.
Etanolul poate fi obtinut prin fermentarea oricaror materiale care contin zahar sau
compusi care pot fi transformati in zahar. Numeroase si variate materii prime utilizate la
fabricarea etanolului in mod convenabil prin fermentatie se clasifica in trei tipuri: materiale
bogate in zahar, materiale bogate in amidon, materiale celulozice. Zaharurile pot fi
transformate direct in etanol. Amidonul trebuie mai intai hidrolizat la zaharuri. Celuloza din
lemn, resturile vegetale, solutia de sulfit care rezulta de la macinarea pulpei de celuloza,
trebuie de asemenea sa fie transformate in zaharuri, proces care se face prin hidrolizare in
prezenta de acizi. Dupa ce s-au format zaharuri simple, enzimele din drojdia de bere pot
asigura fermentarea.

In momentul de fata, o parte din metodele de obtinere a bioetanolului au puse la punct

tehnologii care sunt aplicate la scara industriala (culoare neagra), o alta parte corespund unor
tehnologii inca in curs de dezvoltare (culoare verde), iar alta se refera la noi tehnologii care
inca nu au fost puse la punct in totalitate (culoare rosie):

Zaharuri → →→ → → → →→ →→ FERMENTARE → BIOETANOL

Amidonuri → CONVERSIE → zaharuri C6 → FERMENTARE →BIOETANOL

ENZIMATICA

Graunte → MACINARE
(boabe) PREGATIRE → zaharuri → FERMENTARE →BIOETANOL
HIDROLIZA C6
ZAHARIFICARE

Biomasa:
Celuloza → HIDROLIZA
↓ ACIDA sau→ ZAHARIFICARE→zaharuri→FERMENTARE →BIOET
↓ ENZIMATICA C6
↓
→DESHIDRATARE→acid→ HIDROGENARE →FERMENTARE →BioEt
ACID levulic
↓
HIDROGENARE →FERMENTARE →BIOET

Hemiceluloza → HIDROLIZA → ZAHARIFICARE →FERMENTARE→BioEt

ACIDA/ENZ

Lignina → SEPARARE → Combustibil

Biomasa → GAZEIFICARE → gaz sinteza → FERMENTARE → Bioetanol

Bioetanolul poate fi produs din materii organice cu mare continut de zaharuri, prin
intermediul procesului de fermentare ce se desfasoara in prezenta drojdiei. Acest tip de
materie prima este initial supusa unui proces prin care se separa zaharurile. Fermentarea care
urmeaza foloseste drojdia pentru a converti glucoza in etanol. Etanolul este obtinut sub foma
unei solutii si ca urmare procesul continua cu etape de distilare si deshidratare pentru a obtine
alcoolul in concentratia dorita: hidratat sau anhidru. Pentru a putea fi utilizat drept
combustibil in domeniul tranporturilor, bioetanolul trebuie sa fie lipsit de apa.
Daca materia prima este reprezentata de grane (cereale), trebuie utilizata hidroliza
pentru transformarea amidonului in glucoza. Transformarea amidonului in glucoza este mult
mai usoara decat transformarea celulozei in glucoza.
Celuloza trebuie hidrolizata pentru convertirea ei in zaharuri, ca apoi sa urmeze fermentarea
cu obtinerea alcoolului. Celuloza si hemiceluloza care sunt “materialele de constructie” a
structurii plantelor, trebuie transformate in zaharuri (C6 si C5) ca apoi sa se poata obtine
bioetanolului.
Biomasa pretratata si hidrolizata din care se extrage siropul de fermentatie contine cantitati
insemnate de acid acetic care este un inhibitor al procesului de fermentatie in prezenta
drojdiilor. Din acest motiv siropul de zaharuri se supune unei purificari (de ex. Cu
schimbatori de ioni) pentru indepartarea acidului acetic.
O alta posibilitate de obtinere a bioetanolului pornind de la biomasa este gazeificarea
acesteia cu obtinerea gazului de sinteza, urmata de fermentarea acestuia cu obtinere de
bioetanol, avand ca subprodus hidrogenul. Aceasta tehnologie este in curs de cercetare si
dezvoltare.

Materii prime pentru obtinerea bioetanolului

Materiile prime care pot fi utilizate pentru obtinerea bioetanolului se pot clasifica, in
functie de componenta majoritara, in trei categorii:
- materii prime bogate in zaharuri (ex.: sfecla de zahar, trestie de zahar, sorg dulce..)
- materii prime bogate in amidon (ex.: grau, porumb, orz)
- biomasa celulozica (ex.: paie, iarba, lemn).

Obtinerea bioetanolului din zaharuri

Zaharul din trestie de zahar, sfecla de zahar, melasa, fructe poate fi convertit direct in
alcool prin intermediul fermentatiei alcoolice. Procesul de fermentatie se produce in prezenta
unor fermenti din drojdia de bere (Saccharomyces cerevisiae). Schema de principiu de
obtinere a etanolului pornind de la materii prime bogate in zaharuri este:

Fermentare → Distilare → Deshidratare

Obtinerea bioetanolului din amidon

Etapele de baza ale procesului de conversie a porumbului in etanol sunt degerminarea
(respectiv separarea boabelor de restul plantei), frezarea, separarea stratului de amidon de
endospermele corpului, lichefierea pastei, hidroliza amidonului in zahar, fermentarea si
deshidratarea:

Degerminare → Frezare → Separarea → Lichefiere → Hidroliza

(separare de amidon amidonului
boabe) ↓

Deshidratare ← Distilare ← Fermentare

Hidroliza sau zaharificarea este efectuata de obicei in prezenta unei enzime, amilaza,
iar fermentarea in prezenta drojdiei de bere.

Obtinerea bioetanolului din materiale celulozice

Pentru a se obtine etanol din material celulozic, este necesar ca acesta sa fie mai intai
hidrolizat la zaharuri, hidroliza care nu se poate desfasura numai in prezenta apei, ca in cazul
materialelor amidonoase.
Hidroliza materialelor celulozice se poate realiza in principal in trei variante:
- hidroliza cu acizi concentrati
 - hidroliza cu acizi diluati
- hidroliza enzimatica.
Pentru ca procesul de hidroliza sa fie cat mai eficient, o etapa de pretratare poate sa
premearga hidrolizei. Pretratarea este necesara pentru a altera structura biomasei celulozice
pentru a deveni mai accesibila la enzimele care convertesc polimerii carbohidrati in zaharuri
fermentabile.
Exista mai multe variante de realizare a pretratarii:
- pretratare mecanica
- explozie ( a fibrei) cu abur sau cu amoniac
- tratament supercritic cu CO2
- pretratare alcalina
- pretratare acida
- pretratare cu ozon
- pretratare biologica.

FERMENTAREA
Procesul de fermentare poate constitui o etapa separata a procesului de obtinere a
bioetanolului, sau se poate combina cu procesul de hidroliza.
Fermentarea la etanol este impiedicata daca o concentratie ridicata de etanol este prezenta in
fermentator. De asemenea viteza de fermentare este lenta daca concentratia de glucoza in
fermentator este scazuta.

Exemplu de instalatie de producere a bioetanolului din lemn

Porumb Macinare Enzime

Lichefiere enzime drojdie
Etanol Zaharificare
distilare si
solid
fermentare
Obtinerea alcoolului etilic absolut
Avand in vedere ca alcoolul etilic formeaza amestec azeotrop cu apa, prin tehnicile
obisnuite de distilare fractionata nu se poate obtine decat alcool de max. 95,6% m, temp de
fierbere a azeotropului fiind de 78oC.
Pentru unele utilizari asa cum este utilizarea alcoolului drept combustibil pentru
motoarele cu ardere interna, prezenta apei nu este admisa in alcool.
Exista mai multe metode de obtinere a etanolului absolut:
- uscare cu substante deshidratante ca CaO, alumina, sulfat de cupru anhidru, acetat de calciu
anhidru, carbonat de sodiu si potasiu, carbura de calciu...
- distilare extractiva folosind lichide hidrofile ca de ex: etilenglicol, glicerina. Lichidul se
introduce la partea superioara a coloanei si este indepartat la baza odata cu apa. Alcoolul cu
concentratie peste cea a azeotropului este preluat pe la varful coloanei;
- distilare cu un al treilea lichid volatil, nemiscibil cu apa. Drept lichid de antrenare se pot
utiliza: benzen, toluen, hexan, tricloretilena, tetraclorura de carbon, acetat de etil.