Rolul Semnelor de Punctuatie
Rolul Semnelor de Punctuatie
Rolul Semnelor de Punctuatie
Cratima [-]
Leaga cuvinte diferite ce formeaza silabe comune, prin elidarea unor
vocale sau nu: te-au vazut.
Imperative si gerunzii cu pronumele reflexiv sau pronumele personal
postpus:du-te!, ducandu-se.
Separa elementele formei inversate a perfectului compus: venit-ai.
Adjective posesive postpuse substantivului, in expresii de genul: maica-
sa, taica-su
Marcheaza o schimbare de topica (de exemplu postpunerea pronumelui
in raport cu verbul: Citeste-le!), efectul expresiv fiind acela al mutarii
atentiei asupra verbului si constituirea ad hoc a unei aliteratii.
Elemente componente nesudate ale unui cuvant compus: caine-lup,
dus-intors. In poezie, are rolul de a pastra masura versului prin reducerea
numarului de silabe -elidarea unui sunet- (necesitati prozodice) si de a
marca rostirea legata a doua cuvinte. Ca figuri de stil fonetice, intra in
categoria sinerezei(transformarea unui hiat in diftong: de-abia),
a sinalepsei (reducerea unui diftong la o singura vocala: d-abia),
a aferezei (suprimarea unui sunet initial:nalt), a apocopei (suprimarea
unui sunet final: pan' sa).
Virgula [,]
Izoleaza o propozitie incidenta, cu rol explicativ :Am fost, ii zise, aci de
fata.
Izoleaza un vocativ sau o structura in vocativ de restul enuntului : "
Stihuri, acum, porniti, va scuturati" (Tudor Arghezi , Epigraf).
Marcheaza coordonarea prin juxtapunere a doua propozitii principale.
Coordoneaza termenii unei repetitii: "lume, lume", cu rol de accentuare a
ideii poetice.
Marcheaza pauza impusa in rostire de inversiunea topicii din sintagma
pe care o preceda: "Copaci roscati, cu freamate s-au despuiat".
Separa pronumele in vocativ de o apozitie dezvoltata: Tu, monstru al
fierbintelui Egipt...
Coordoneaza termenii unei enumeratii, creand impresia unei acumulari.
Punctul [.]
Marcheaza sfarsitul unei comunicari enuntiative.
Semnul intrebarii [?]
Marcheaza sfarsitul unei comunicari interogative, semnaleaza intonatia specifica.
Prezenta in textul literar poate exprima dilema, incertitudine, cautare febrila...
Semnul exclamarii [!]
In propozitie, izoleaza vocative si interjectii, inlocuind virgula, cand
subiectul vorbitor nuanteaza o atitudine imperativa, exclamativa, optativa,
marcand intonatia.
In fraza, marcheaza sfarsitul unei comunicari imperative, exclamative,
optative, marcand intonatia. In textul literar, induce ideea dorintei, a
atitudinii marcate de patos, de elan vitalist (in poezia modernista, la
Lucian Blaga, Tudor Arghezi etc).
Punctele de suspensie [...]
Marcheaza intreruperea comunicarii (motivatiile subiectului vorbitor
sunt multiple: considera ca destinatarul subintelege ceea ce urmeaza; un
moment de surpriza sau soc emotional, avand ca efect instaurarea tacerii
semnificative; o pauza psihologica, intentionata, a vorbitorului, dupa care
urmeaza un cuvant neasteptat, care poate avea nuanta ironica).
In textul literar, reprezinta un semn grafic, dar si de tonalitate, care
marcheaza discursul fragmentar, de tip reflexiv / meditativ, semnificand
interiorizarea trairilor sau a gandurilor.
Gilimelele [" "], [« »]
In propozitii incadreaza nume de institutii, intreprinderi, titluri de
publicatii etc. sau incadreaza un cuvant ori o sintagma carora subiectul
vorbitor le evidentiaza sensul ironic prin intonatie, acestea urmand sa fie
intelese cu sensul lor antinomic (antifraza).
In fraza sau in text marcheaza grafic citarea cuvintelor altcuiva in
propriul discurs cel de-al doilea tip de ghilimele, cunoscute si sub numele
de ghilimele frantuzesti, este intrebuintat in cazul folosirii unui citat in
interiorul primului citat.
Parantezele (), [], //
Sunt rotunde, patrate, sub forma de bare paralele si izoleaza o explicatie: cuvinte,
propozitii, cuvinte adaugate de o alta persoana decat autorul sau fraze incidente.
Punctul si virgula [;]
Coordoneaza doua propozitii, intr-o fraza in care se reia ideea unei
principale anterioare sau explicative (cauzale ori apozitive).
Separa, in fraza, propozitii independente sintactic, dar care semantic
sunt suficient de apropiate pentru a forma un intreg. Legatura semantica
este data, de obicei, de prezenta unui motiv central.
Doua puncte [:]
In text, marcheaza trecerea de la vorbirea indirecta la vorbirea directa.
In fraza, introduce o propozitie explicativa, apozitiva, cauzala sau chiar
principala.
Linia de pauza [-]
Se utilizeaza in interiorul propozitiei sau al frazei pentru a delimita
cuvintele, constructiile incidente, apozitiile, sau pentru a marca lipsa
predicatului sau verbului copulativ.
Semnaleaza o completare in discursul poetic, introduce o explicatie sau
prezinta o circumstanta, plasand accentul asupra acestui enunt: "Iubesti –
cand simtiri se desteapta..." (Lucian Blaga, Iubire), "O! Sufletul – curatul
argint de-odinioara" (Alexandru Macedonski, Pe balta clara)
Izoleaza o propozitie incidenta care marcheaza planul vorbirii indirecte,
al reflexivitatii limbajului : "I-auzi corbii" – mi-am zis singur... si-am
oftat"(George Bacovia).
Poate concura la crearea unei muzicalitati aparte a textului, prin sugestia
unui anumit tempo ("Si norii albi - si crinii suavi - si balta clara / Si
sufletul – curatul argint de-odinioara…").
Separa planuri lirice (aproape-departe, celest-terestru, prezent-trecut
etc).
Este marca unei tensiuni lirice deosebite, cand este plasata dupa un
enunt cu caracter confesiv , inducand cititorului constiinta gravitatii
marturisirii:"Carbonizat, amorul fumega – Parfum de pene arse..."
Linia de dialog [-]
Marcheaza introducerea vorbirii directe si dialogul.
Apostroful [']
Are rolul cratimei, pe care o substituia in ortografia secolului al XIX-lea.
In textul literar are rol fonetic, marcand elidarea unui sunet si, prin
urmare, contribuind la pastrarea masurii versurilor "Frumosu-i par de
aur desfacut / Cadea pan' la calcaie..."
Poate avea rol expresiv, fiind o marca a registrului arhaic.