ATRIBUTUL

1. Atributul este partea secundară de propoziție care determină un substantiv sau un

substitut al acestuia (pronume, numeral)1: „Flori albastre tremur ude în văzduhul tămâiet.” (M.
Eminescu)
Atributul răspunde la întrebările: care?, ce fel de?, al (a, ai, ale) cui?

2. Termeni regenți:
a) un substantiv: „Numa-n zarea depărtată sună codrul de stejari.”
(M. Eminescu)
b) un pronume: Unul dintre colegii noștri participă la olimpiadă.
c) un numeral: Doi dintre participanți au luat premii importante.

3. Felurile atributului se stabilesc în funcție de partea de vorbire prin care se exprimă:

adjectival, substantival, pronominal, verbal, adverbial, interjecțional. Cu o denumire încă
nefixată este atributul exprimat prin numerale cu valoare substantivală. În unele lucrări de gramatică
apare cu denumirea de atribut numeral.

ATRIBUTUL ADJECTIVAL
Se exprimă prin:
1. Adjective propriu-zise: „În vaduri ape repezi curg.” (G. Coșbuc)
2. Adjective provenite, prin conversiune, din:
a) verbe la moduri nepersonale:
 participiu: El era un băiat tăcut și liniștit. M-am oprit într-o livadă înflorită.
 gerunziu (acordat): Priveam zarea fumegândă.
b) substantive (rar): Vitoria Lipan era o femeie bărbată. „Și cai învățați/ Și câni mai
bărbați.” („Miorița”)
c) adverbe: Astăzi am învățat despre triunghiuri asemenea. Așa oameni întâlnești mai rar.
El și-a cumpărat haine gata.
d) pronume care permit adjectivarea, prin acord cu regentul:
 posesive: Colegii noștri pregătesc o excursie.
 de întărire: El însuși era de față.
 demonstrative: Cartea aceasta este interesantă.
 nehotărâte: Câțiva colegi au un proiect interesant.
 interogative: Care film ți-a plăcut?
 relativ: Nu mi-ai spus care film ți-a plăcut.
 negativ: El nu are nicio părere.
3. Numerale cu valoare adjectivală:
a) cardinal: Am cumpărat un caiet și două cărți.
b) ordinal: Al doilea concurent a sosit mai târziu.
c) colectiv: Amândoi drumeții au poposit la umbra unui copac.
d) multiplicativ: Câștigul întreit nu-l mai mulțumea.
e) distributiv: Fiecare primea câte două cărți.
Atributul adjectival stă de obicei după cuvântul determinat, dar sunt situații când, prin
insistență, cu efecte semantice sau stilistice, este așezat și înaintea regentului: „Ș-auzi mândra
glăsuire a pădurii de argint.” (M. Eminescu).
Există și un atribut adjectival izolat, rezultat de obicei prin contragerea dintr-o
construcție gerunzială cu verbul a fi (fiind): Supărat pe toți, băiatul nu mai vorbea cu nimeni. În
această situație, atributul adjectival dobândește și o valoare circumstanțială (aici, de cauză).

ATRIBUTUL SUBSTANTIVAL

1
GALR, II, p. 627: „Atributul reprezintă componentul sintactic care face parte din grupul nominal, funcționând
ca adjunct al centrului nominal.”

1
 Se exprimă prin substantive în cazuri diferite, în funcție de acestea dobândind denumiri
specifice:
1. Atributul substantival prepozițional, exprimat, de regulă, prin substantive în cazul
acuzativ însoțite de prepoziții sau de locuțiuni prepoziționale:
Podul de piatră s-a dărâmat. Țara de dincolo de păduri este Transilvania.
Atributul substantival prepozițional se exprimă și prin substantive în cazurile:
 genitiv, cu prepoziții și locuțiuni prepoziționale specifice: Meciul împotriva echipei aceleia
nu a fost ușor. Casa din mijlocul parcului este încântătoare.
 dativ, cu prepoziții: Reușita grație părinților nu-l încântă prea mult.
2. Atributul substantival apozițional se exprimă, de regulă, prin substantive în cazul
nominativ, subordonate regentului prin juxtapunere: Domnul Popescu locuiește la etajul trei.
Acest atribut se mai numește și apoziție, care este de două feluri:
a) apoziție simplă, izolată sau neizolată:
Colegul meu de bancă, Dănuț, este un copil cuminte.
Elevul Ionescu2 a fost scos la tablă.
b) apoziție dezvoltată: Ștefan, domnul Moldovei, a câștigat multe bătălii.
 Observație. În acest caz, analiza apoziției dezvoltate se face astfel:
„domnul Moldovei” = apoziție dezvoltată formată din:
„domnul” = atribut substantival apozițional, exprimat prin substantiv comun, simplu, genul masculin,
numărul singular, cazul nominativ, articulat cu articolul hotărât enclitic „-l”;
„Moldovei” = atribut substantival genitival, exprimat prin substantiv propriu, genul feminin, numărul
singular, cazul genitiv, articulat cu articolul hotărât enclitic „-i”.
Substantivul prin care se exprimă apoziția poate sta și în alte cazuri decât nominativul:
 genitiv: S-au pierdut două caiete: al lui Andrei și al Mariei.
 dativ: Colegului meu, lui Petrică, îi revin toate meritele.
 acuzativ: Pe prietenul tău, pe Eduard, nu l-am anunțat.
 vocativ: „Maneo, Maneo, fiară rea, Vitejia ți-e fuga.” („Toma Alimoș”)
3. Atributul substantival genitival, exprimat prin substantive în cazul genitiv: Glasul
toamnei este plin de tristețe.
Când între atribut și regent sunt intercalate alte cuvinte sau este așezat în topică inversă,
substantivul în genitiv este însoțit de articolul posesiv (genitival) al (a, ai, ale):
„Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate.” (Gr. Alexandrescu, „Umbra lui Mircea. La
Cozia”).
Freamătul stins al codrului încântă auzul.
4. Există și un atribut exprimat și prin substantiv în dativ fără prepoziție (numit dativul
adnominal):
El este nepot cumnatului meu.
„Preot deșteptării noastre, semnelor vremii profet.” (M. Eminescu, „Epigonii”)

ATRIBUTUL PRONOMINAL
Se exprimă prin pronume aflate în aceleași cazuri cu substantivele pe care le substituie:
1. Atributul pronominal apozițional, aflat în același grad de echivalență cu apoziția
substantivală. Se exprimă de obicei prin pronume de diverse feluri în cazul nominativ:
 personal: Numai poetul, el, mai poate salva sufletele noastre.
 personal de politețe: Noi, eu și dumneata, purtăm toată răspunderea.
 posesiv: Părinții, ai mei și ai tăi, sunt de acord cu atitudinea noastră.
 demonstrativ: Noii colegi, aceia din banca întâi, sunt băieți de treabă.
 nehotărât: Făptașul, unul dintre voi, trebuie să spună adevărul.
 negativ: Făptașul, nimeni din cei de față, cu siguranță va fi prins.
Cum se observă din exemplele de mai sus, și apoziția pronominală poate fi simplă sau
dezvoltată.

2
GALR, II, p. 636, reține un astfel de exemplu pentru ceea ce denumește atributul substantival în
nominativ. Celelalte exemple, considerate aici apoziție simplă izolată sau cea dezvoltată, se includ la un adjunct
distinct, apoziția.

2
 Ca și substantivul, pronumele cu funcție sintactică de apoziție poate sta și în alte cazuri
decât nominativul:
 genitiv: Observația lui Dan, a lui îndeosebi, a fost cea mai corectă.
 dativ: Prietenilor, lor (dumnealor, celorlalți, altora etc.), trebuie să le mulțumesc.
 acuzativ: Pe colegi, pe ei (pe dumnealor, pe aceștia, pe toți etc.), se cuvine să-i felicit.
 vocativ: „Lună tu, stăpân-a mării, pe a lumii boltă luneci…” (M. Eminescu, „Scrisoarea I”) 3
2. Atributul pronominal genitival, exprimat prin pronume în cazul genitiv:
 personal: În dezordinea aceea s-au pierdut și cărțile lor.
 personal de politețe: dumnealor.
 posesiv: alor voștri.
 demonstrativ: celorlalți.
 nehotărât: altora.
 negativ: Nu s-au pierdut cărțile nimănui.
 interogativ: Ale cui cărți s-au pierdut?
 relativ: Am o carte ale cărei coperte sunt rupte.
3. Atributul pronominal prepozițional, exprimat de regulă prin pronume în cazul
acuzativ cu prepoziție:
 personal: Au fost adus cadourile pentru voi.
 personal de politețe: pentru dumnealui.
 posesiv: pentru ai mei.
 demonstrativ: pentru ceilalți.
 nehotărât: pentru fiecare.
 reflexiv: Lauda de sine nu miroase a bine.
 interogativ: De care bomboane ai cumpărat? (Am cumpărat bomboane de ciocolată.)
 Observație. În paranteză este un răspuns posibil, care arată mai clar funcția sintactică de atribut a
lui de care: de care = de ciocolată.
 relativ: Nu știu de care bomboane să cumpăr.
 negativ: Nu am știri despre niciunul dintre ei.
Atributul pronominal prepozițional se poate exprima și prin pronume în cazurile:
 genitiv: A început lupta împotriva lor (dumnealor, alor mei, acestora, tuturor).
 dativ: Nu sunt de acord cu succesul în viață grație lor (dumnealor, alor mei, celorlalți,
altora).
4. În cazul dativ, pronumele cu funcție de atribut au anumite particularități:
 corespund dativului adnominal (întâlnit și la substantiv):
Andrei este nepot lui.
dumnealui.
alor voștri.
acestora.
altora.
niciunuia dintre voi.
 se exprimă prin forme neaccentuate de pronume personale și reflexive cu valoare de dativ
posesiv:
„Ci eu voi fi pământ/ În singurătate-mi.” (M. Eminescu, „Mai am un singur dor”)
„De plânge Demiurgos, doar el aude plânsu-și.” (M. Eminescu)

ATRIBUTUL NUMERAL
Se exprimă prin numerale cu valoare substantivală, având același mod de construcție și
aceleași cazuri ca substantivele pe care le substituie4:
1. Numerale în cazul nominativ, cu funcție sintactică de apoziție:

3
În GALR, II, acest tip de atribut nu mai este individualizat, fiind cuprins cu câteva exemplificări în capitolul
„Apoziția” (pp. 655-668).
4
În GALR, I, p. 298, și II, pp. 627-653, aceste funcții sintactice nu sunt menționate.

3
  cardinal: Câștigătorii, cei doi, și-au primit premiile. Am sosit la școală la ora opt.
 ordinal: Următorii sosiți, al treilea și al patrulea, erau extenuați.
 colectiv: Făptașii, tustrei, au fost condamnați.
 fracționar: Rezultatul acela, trei pe patru, era cel corect.
Numeralul cu funcție sintactică de apoziție poate sta și în alte cazuri decât nominativul:
 genitiv: Spusele lor, ale celor doi (ale celui de al doilea și al treilea, amândurora) nu au fost
crezute.
 dativ: Lor, celor trei (primilor din clasă, amândurora) trebuie să le aducem laude.
 acuzativ: Pe fete, pe cele două, le-a lăudat mai mult.

2. Numerale în cazul genitiv: Lipsesc lucrările celor doi (celui de al doilea, amândurora).
3. Numerale în cazul acuzativ:
 cardinal: Au fost completate diplomele pentru cei doi. (care diplome?).
 ordinal: pentru primul, al doilea și al treilea.
 colectiv: pentru amândoi.
 distributiv: S-au alcătuit grupe de câte cinci.
4. Numerale în cazul dativ: El este nepot celor doi (celui de al doilea, amândurora).

ATRIBUTUL VERBAL
Se exprimă prin:
a) verbe la moduri nepersonale:
 infinitiv: El și-a exprimat intenția de a scrie o carte.
 supin: Mașina de spălat e defectă.
 gerunziu: Pescărușii atingeau valurile albind ale mării.
b) locuțiuni verbale la moduri nepersonale:
 infinitiv: El avea ocupația de a băga de seamă ce se petrece pe acolo.
 supin: Timpul de stat pe gânduri a trecut.

ATRIBUTUL ADVERBIAL
Se exprimă prin:
 adverb cu/fără prepoziție: Camera de dincolo este liberă. Plecarea acolo se amână.
 locuțiune adverbială: O privire de jur împrejur lămurește totul. Plimbarea din când în când
face bine organismului.

ATRIBUTUL INTERJECȚIONAL
Se exprimă prin interjecție: Bunicul avea o căruță zdronca-zdronca.

Exercițiu
 1. Stabiliți felul atributelor din textele de mai jos și precizați părțile de vorbire prin care
acestea se exprimă:
a) „Însă, în trupul subțiratic, cu oase delicate de ogar, de un stil perfect, fără acea slăbiciune
suptă și pătrată a Aureliei, era o mare libertate de mișcări.”
(G. Călinescu, „Enigma Otiliei”)
b) „Pe când doamna Popescu-mi expune părerile ei sănătoase în privința educației copiilor,
auzim dintr-o odaie de alături o voce răgușită de femeie bătrână […]”
(I. L. Caragiale, „Vizită…”)
c) „Sub cerul cenușiu de toamnă ca un clopot uriaș de sticlă aburită, spânzurătoarea nouă și
sfidătoare, înfiptă la marginea satului, întindea brațul cu ștreangul spre câmpia neagră, înțepată
ici-colo cu arbori arămii. Supravegheați de un caporal scund, negricios, și ajutați de un țăran cu fața

4
păroasă și roșie, doi soldați bătrâni săpau groapa, scuipându-și des în palme și hâcâind a osteneală
după fiecare lovitură de târnăcop.” (Liviu Rebreanu, „Pădurea spânzuraților”)
d) „Pentru dânsul, toate zburătoarele, mândrii păunași, sălbăticoși cocori, bufniți cobitoare,
șoimi dârji, găinușe moțate, dumbrăvence cu aripi verzi, pupeze cu creste bălțate, grauri pestriți, sitari
[…], picau ca fermecate când ieșea el la vânătoare.”
(Al. Odobescu, „Pseudo-kynegetikos”).
e) „Boierul n-avea decât o fată, pe domnița Oleana, frumoasă ca seara și mai frumoasă
decât ea, căci seara are numai un luceafăr, pe când ochii Olenei erau ca doi luceferi.” (Gala Galaction,
„Copca Rădvanului”).
f) „În vremea asta Cătălin,
Viclean copil de casă,
Ce împle cupele cu vin
Mesenilor la masă,
Un paj ce poartă pas cu pas
A-mpărătesii rochii,
Băiat din flori și de pripas,
Dar îndrăzneț cu ochii,
Cu obrăjei ca doi bujori
De rumeni, bată-i vina,
Se furișează pânditor
Privind la Cătălina.” (Mihai Eminescu, „Luceafărul”)