Asistenta sociala la nivelul comunitatii

Shulman (1992) sugereaza faptul ca asistentul social are, in orice interventie, cel putin doi clienti
si anume, persoana care a apelat la serviciile oferite si sistemul, contextul, realitatea
inconjuratoare in care este cuprins acesta. De asemenea, el sublinia ca multe aspecte referitoare
la munca desfasurata cu unul dintre acesti doi "clienti" pot fi aplicate si in lucrul cu celalalt.
Hearn a fost unul dintre primii teoreticieni din domeniul asistentei sociale care a sustinut ideea
necesitatii unei teorii unficatoare. In 1962, afirma ca "daca exista principii care se aplica
sistemelor viabile in general si daca indivizii, grupurile, organizatiile si comunitatile pot fi privite
ca fiind astfel de sisteme, atunci aceste principii si-ar putea gasi locul intr-o teorie unificata
asupra metodelor de interventie practica. Aceasta ar furniza un cadru comun pentru considerarea
indivizilor, grupurilor, organizatiilor si comunitatilor ca si <clienti>, precum si modalitati
concrete prin care pot fi puse la dispozitia acestora diversele servicii". Autorul sugereaza ca este
important sa utilizam capacitatea noastra de a intelege un nivel al sistemului pentru a cunoaste
mai bine un altul (cit. in Schulman, 1992). Consideram, astfel, necesar sa subliniem faptul ca, in
pregatirea sa, asistentul social nu poate face abstractie de cunostintele si abilitatile dobandite in
cadrul studiului metodelor de interventie de la un anumit nivel (ex.:individ, familie) atunci cand
doreste sa-si insuseasca noi cunostinte si sa-si dezvolte noi competente in munca de la alte
niveluri de interventie (ex.: grup sau comunitate).

            Pentru realizarea unei interventii de succes este necesar, printre altele, sa ne delimitam cit
mai exact cadrul de desfasurare, clientii carora ne adresam. Vom prezenta, in cele ce urmeaza,
cateva   elemente de definire ale comunitatii.

            1. Elemente in definirea unei comunitati

            In literatura de specialitate sunt surprinse numeroase modalitati de definire ale

"comunitatii", fie ca spatiu geografic ce reuneste un anumit numar de indivizi sau, dupa cum
considera Durkheim, ca legatura a individului cu societatea, ca mediator intre cele doua
elemente. In viziunea lui Tonnies comunitatea reprezinta legatura intre oameni care au obiceiuri,
credinte, scopuri, reguli etc. comune (cit. in coord. Edwards, 1995). Daca ne referim la
comunitatile geografice, cea mai simpla dintre definitii ar fi aceea a unui grup, mai mare sau mai
mic, care imparte acelasi spatiu. Se refera, deci, la arealuri restranse precum cartiere, vecinatati,
mici localitati. Comunitatea mai poate fi definita prin elemente ca: limba, obiceiuri, traditii,
religie, interese, resurse comune etc. Comunitatea de interes a fost definita ca reprezentand
relatiile care se stabilesc intre persoane, bazate pe probleme, interese comune. In acest caz
similaritatea unui aspect al vietii lor ii face pe indivizi sa se constituie intr-o comunitate (ex:
persoanele cu handicap locomotor). O persoana poate apartine simultan mai multor comunitati
(ex: locuieste intr-un anumit cartier - se poate identifica acelei comunitati geografice, apartine
unei anumite etnii - identificarea in comunitatea etnica, in cea religioasa etc.). Clark(1973)
considera ca unitatea unei comunitati nu este data de spatiul geografic si nici de functionarea in
comun ci de elementele de natura psihologica ce leaga indivizii, definitorii aici fiind aspecte
precum solidaritatea, siguranta, coeziunea. Solidaritatea, siguranta sunt potentate de sentimentul
de mediu familiar, de suportul si afectiunea din partea prietenilor si vecinilor, considera
Martinez-Brawley in 1990 (cit. in coord. Edwards, 1995).  Pentru asistentul social, ca vector al
dezvoltarii sociale locale, o definitie operationala a comunitatii ar fi ca aceasta reprezinta
grupurile cuprinse in cadrul aceleasi arii geografice, cu o istorie comuna, cu interese comune,
care impart aceleasi resurse publice si private si se considera ca facand parte din acea
comunitate.

            Comunitatea, in acceptiunea lui J.B. Cook (Departamentul de Dezvoltare Comunitara

a Universitatii din Missouri, Columbia), reprezinta un tip particular de sistem social care se
distinge dupa urmatoarele caracteristici:

1. oamenii implicati in sistem au roluri bine definite, recunosc relatiile dintre ei si ariile de
preocupari comune cu alti membri;

2. sistemul are longevitate, continuitate si viitor;

3. in practica membrii depind considerabil de cooperarea voluntara si folosesc un minimum

de masuri de sanctiune si coercitie;

4. este multifunctional; se asteapta ca sistemul sa produca o multime de lucruri pertinente mai

multor dimensiuni ale interactiunii;

5. sistemul este complex, dinamic si suficient de mare sa aiba instrumente de relationare;

6. de obicei, contine elemente geografice care-l caracterizeaza si delimiteaza (cit. in Bobos;

Dragotoiu; Puscasu, 2002)

            O comunitate viabila, considera Schoenberg, 1979, este una in care locuitorii colaboreaza
pentru a influenta diferitele aspecte ale vietii sociale locale, in care isi stabilesc impreuna
scopurile vietii colective si reusesc sa intreprinda diverse actiuni pentru a realiza aceste scopuri.
Pentru aceasta, o comunitate trebuie sa fie capabila de urmatoarele:

- sa stabileasca mecanisme pentru a defini si consolida rolurile si responsabilitatile, in ceea ce

priveste, de exemplu securitatea persoanelor, identificarea strainilor, comportamentul copiilor,
intretinerea proprietatilor comune;

-sa creeze si sa consolideze organizatii locale formale si informale care sa asigure

comunicarea, identificarea liderilor, capacitatea de a defini si concretiza interesele locuitorilor
in raport cu cei care traiesc in afara cartierului;

- sa contribuie la luarea deciziilor care o privesc;

- sa mentina  relatiile cu detinatorii resurselor;

-sa influenteze prin campanii de presa, advocacy, reprezentare deciziile politicile ce pot afecta
comunitatea;

- sa stabileasca mecanismele formale si informale prin care se creaza schimburi intre grupurile
avand interese si nevoi contradictorii (cit. in Henderson; Thomas, 2002).

           
            2. Munca sociala la nivelul comunitatii

Daca ne referim la munca sociala la nivelul comunitatii, remarcam faptul ca termenul

de asistenta sociala comunitara a intrat in limbajul de specialitate in cadrul serviciilor
britanice in 1982, dupa publicarea Raportului Barclay[1]. Ideea de interventie la nivelul
comunitatii este, insa, mult mai veche in munca de asistenta sociala, inca din sec. XIX
depasindu-se granitele muncii cu cazul individual. Problemele abordate la inceput au fost
legate de educatie, consiliere juridica etc. In aceasta perioada accentul a ramas totusi, pe
clientii individuali si mai putin pe grupuri sau pe comunitati.

      In anii `60  si inceputul anilor `70, ca urmare a cresterii inegalitatilor sociale si a
saraciei, desi se instalase deja statul bunastarii, importanta abordarii problemelor comunitatii a
aparut ca fiind din ce in ce mai mare in Marea Britanie. Cu toate schimbarile din domeniul
teoriei si practicii in asistenta sociala, si in anii `80 accentul, in serviciile sociale, era pus pe
abordarea problemelor de la nivel individual sau munca "unu la unu". Motivele pentru care se
lucra mai degraba cu indivizii si cu familiile si mai putin cu grupurile si comunitatile au fost
numeroase, dintre care putem aminti:

1.      legaturile care se stabilesc intre familii, prieteni, vecini, in societatea contemporana, cu

deosebire in cazul celor care devin clientii serviciilor de asistenta sociala au fost
percepute, de catre asistentii sociali, ca fiind relativ slabe, motiv pentru care au considerat
ca fiind mai realist sa-si orienteze interventia spre individ si familie;

2.      orientarea spre persoana si familie este, de asemenea, consecventa cu cea a altor

specialisti din domeniul stiintelor socio-umane (ex: profesori, medici etc.);

3.      legislatia din domeniul social reglementeaza, mai degraba, drepturi si servicii, facilitati
pentru indivizi si mai putin pentru comunitati;

4.      serviciile de asistenta sociala iau ca unitate de reper in activitatea practica individul, asa
incat personalul, activitatea institutiei, intreaga ei structura de organizare este orientata,
cel mai adesea, spre servirea persoanelor si nu a grupurilor sau
comunitatilor (Hadley,  Cooper, Dale, Stacy, 1987).

Acestor motive, in favoarea muncii cu individul, li se pot aduce mai multe critici. Dintre
acestea am putea mentiona slaba eficienta a interventiilor in asistenta sociala in situatia in care
nu se tine seama de contextul social al problemei clientului, respectiv al interventiei. Asistenta
sociala de la nivel individual s-a dovedit a fi, de multe ori, una de tip reactiv, ce presupune
interventia doar in momentul in care persoana a atins un nivel de criza. In aceasta situatie este
mai putin probabil ca asistentul social sa poata sa-si formeze o idee clara despre contextul
problemei, despre situarea ei in cadrul unor probleme mai largi si despre posibilitatea
cooperarii cu serviciile locale ce ar putea monitoriza aceasta indeaproape. In astfel de situatii,
asistentul social nu cunoaste foarte bine resursele locale, deci, nu le va utiliza corespunzator,
cel putin datorita faptului ca nu a reusit sa realizeze o evaluare complexa si la timp a acestora.
Astfel de interventii au efect de moment, supraliciteaza importanta relatiei profesionist-client
si pot duce, daca nu sunt gestionate corect, la crearea unei relatii de dependenta intre cei doi.
Transpunerea interventiei la un alt nivel decat cel individual ajuta asistentul social si agentia
sa vada problemele in ansamblu si sa le fixeze intr-un context social mai larg, ceea ce le ofera
capacitatea de a trasa strategii coerente de dezvoltare a agentiei, care sa depaseasca nivelul
muncii cu cazul individual.
            Aspectele mai sus amintite sunt o pledoarie pentru utilizatea adecvata a tuturor
metodelor de interventie in asistenta sociala si nu o cantarire a celei mai bune metode,
deoarece aceasta calitate de "cea mai buna metoda" o dau caracteristicile problemei de
rezolvat.

            In dezvoltarea metodelor alternative de lucru ce sa vizeze grupurile si comunitatile au

fost luati in considerare, de-a lungul timpului, mai multi factori, printre care:

1.      constientizarea limitelor abordarii traditionale a cazului individual;

2.      o mai buna cunoastere si intelegere a sistemelor informale de suport si a activitatilor

bazate pe voluntariat din interiorul comunitatii;

3.      succesele pionierilor in abordarea comunitatii ca unitate de interventie;

4.      influentele exercitate la nivelul conducerii locale (primarie, prefectura, consiliu judetean

etc.) datorita interventiei din cadrul comunitatilor.

            O comparatie succinta intre abordarea traditionala in asistenta sociala si cea orientata
inspre comunitate poate fi urmarita in tabelul nr.1.

Tabel nr.1 Comparatie intre abordarea traditionala in asistenta sociala si cea orientata spre
comunitate

Caracteristici ale abordarii Caracteristici ale abordarii Schimbari necesare la nivelul

traditionale comunitare abordarii comunitare
Reactiva: practicienii Peventiva/ 1.Reducerea raspunsurilor reactive si
reactioneaza la nevoia de proactiva: practicianul inlocuirea lor cu interventii proactive
servicii care apare atunci cand intervine inainte ca un tip de
situatia clientului se serviciu sa fie solicitat si 2.Reducerea abordarilor caz-cu-
deterioreaza si acesta nu mai inainte ca situatia sa se caz bazate pe interventia unui
face fata singur problemelor deterioreze iar individul si singur profesionist la nivelul
reteaua lui de suport sa devina individual
incapabila sa-i faca fata
3.Interactiuni stranse in
comunitatea locala
Servicii la distanta de Servicii aproape de 1.Flexibilitate si diversitate in maniera
clienti: munca profesionistilor comunitate: practica de concepere si evaluare a programelor
locale
este marcata de birocratie, profesionala, respectiv maniera
ingradita de normele de interventie, este definita de
institutionale, este adesea conditiile de viata si situatia de 2.Indivizii sa fie considerati in
predefinita prin programe fapt a mediului in care traiesc ansamblu si nu pe sectiuni in
departamentale si monopolizata beneficiarii serviciilor functie de programele ce raspund
de probleme ale clientilor diferitelor nevoi
individuali
3.Recunoasterea importantei
retelelor informale

4.Impartirea responsabilitatilor
pofesionale
 Bazata pe responsabilitati Bazata pe impartirea responsa- Practicienii sa imparta intr-o mai
profesionale: practicianul este bilitatilor: practicianul imparte mare masura responsabilitatile lor
singur, in intregime responsabil responsabilitatile cu cetatenii directe prin oferirea de sprijin
pentru solutionarea problemei si/sau cu alte persoane de suport celor ce doresc sa-si asume parte
din aceste sarcini
Centrata pe clientul Centrata pe reteaua sociala: tinta Practicianul tebuie sa-si dezvolte
individual:  tinta interventiei interventiei este reteaua sociala abilitati de evaluare a nivelului de
este clientul individual; care o include si pe cea a responsabilitate a principalilor
evaluarea este directionata in clientului; evaluarea se centreaza specialisti implicati si sa identifice
principal asupra problemelor lui pe distribuirea responsabilitatilor si sa scoata in evidenta contributia
si pe capacitatea de adaptare din partea potentialilor utilizatori
sau a altor persoane

Adaptare dupa Hadley, Cooper, Dale, Stacy, 1987

            Daca ne referim la situatia in care se afla asistenta sociala comunitara in Romania,

consider ca dezvoltarea metodelor de interventie a avut, mai mult sau mai putin, un traseu
asemanator cu cel amintit anterior. Adica, in anii 90, cand s-a revigorat munca de asistentta
sociala s-a pornit, mai degraba, dinspre abordarea traditionala, ulterior punandu-se accent si
pe metodele de interventie la nivel de grup si comunitate.

Ca o concluzie, fara a uita ca nucleul oricaror interventii in asistenta sociala este persoana individuala, subliniem,
inca o data, importanta dezvoltarii metodelor de lucru cu grupurile si comunitatile.

2.1 Ce intelegem prin asistenta sociala comunitara?

          Pentru a raspunde la intrebarea: ce intelegem prin asistenta sociala comunitara? voi

folosi definitia data, in 1980, de catre Comisia Barclay infiintata de Institutul National de
Asistenta Sociala dinMarea Britanie: "Prin aceasta intelegem munca organizata, formala de
asistenta sociala care, pornind de la probleme ce afecteaza un individ sau un grup si
responsabiltatile si resursele serviciilor de asistenta sociala si a organizatiilor voluntare,
cauta sa abordeze, sa sprijine, sa imputerniceasca si sa puna bazele retelelor locale de
relatii formale si informale". Comisia Barclay sublinia ca acest gen de interventie in asistenta
sociala necesita descentralizarea diferitelor servicii, o mai mare flexibilitate a rolurilor
asistentului social si mai multa autonomie a managerilor de la nivelele inferioare. Un subiect
intens dezbatut, in cadrul acestei comisii, a fost definirea nivelului de actiune, respectiv
unitatea de lucru, si anume daca aceasta poate fi considerata comunitatea geografica (locala)
sau cea de interese. Majoritatea specialistilor considera ca asistenta sociala comunitara poate
fi cladita atat pe bazele comunitatii de interese cat si pe cele ale comunitatii locale (Hadley,
Cooper, Dale, Stacy, 1987).

   

    2.2 Definirea dezvoltarii comuntare

            Dezvoltarea comunitara se refera la activitati, practici si politici menite sa dezvolte

relatii pozitive intre indivizi, grupuri, organizatii, vecinatati, comunitati geografice si
comunitati functionale, considera Weil intr-un articol publicat in revista Social Work din
septembrie 1996 (Weil, 1996).  In volumul Dezvoltare comunitara, aparut in 2002, Bobos,
Dragotoiu si Puscasu defineau dezvoltarea comunitara ca fiind un "proces continuu in care,
atat membrii comunitatii, cat si institutiile guvernamentale si neguvernamentale sunt
preocupate identificarea si analizarea problemelor cu care se confrunta comunitatea si
membrii sai, se organizeaza pentru gasirea unor solitii pertinente si isi asuma roluri si
responsabilitati in sustinerea solutiilor identificate" (Bobos, Dragotoiu, Puscasu, p. 8, 2002)

            Activitatea de dezvoltare sociala locala poate fi definita in diverse modalitati insa, toate
se invart in jurul ideii de actiune planificata directionata/orientata spre interesele comunitatii,
adica, ale oamenilor ce impart aceeasi arie geografica, se caracterizeza prin solidaritate
culturala si filosofica ori relatii sociale sau economice.

      Scopurile dezvoltarii comunitatii constau in:

        imbunatatirea calitatii vietii

        intensificarea si functionarea retelelor sociale

        dezvoltarea economica si sociala

"Community organization" are in limba engleza un dublu sens: acela de organizatie

comunitara care activeaza in folosul comunitatilor locale cat si cel de organizare comunitara.
In sens abstract ea inseamna o miscare, un fenomen social, mai precis "toata munca de
reconstructie sociala de la nivelul comunitatilor locale" (Alinsky, 1976). In sens concret
presupune existenta unui sediu, a unor birouri, angajati, o structura de conducere, resurse
materiale si financiare etc. 

            Organizarea comunitatii a fost definita de catre Brager si Specht (1978) ca fiind o

metoda de interventie cu ajutorul careia indivizii, grupurile si comunitatile (organizatiile
comunitare) se angajeaza in actiuni planificate cu scopul de a influenta viata sociala, respectiv
maniera de rezolvare a problemelor sociale. Ea are drept scop imbunatatirea functionarii si
implementarea schimbarilor necesare la nivelul institutiilor cu caracter social. Asistenta sociala
comunitara presupune utilizarea agentiilor/organizatiilor si a resurselor de orice natura ale
comunitatii pentru demararea actiunilor potrivite si necesare in scopul rezolvarii problemelor
sociale.

            Profesionistii din domeniul locativ, sanatate, munca sociala si educatie nu ar trebui sa

se multumeasca cu acordarea serviciilor in functie de nevoile populatiei, ci sa faca astfel incat
sa consolideze autonomia oamenilor, imaginea pozitiva pe care o au despre ei insisi,
capacitatea lor de a colabora pentru a-si rezolva problemele. Perceperea cartierului ca element
al interventiei este la fel de importanta ca si raspunsul la nevoile indivizilor. In esenta, daca ne
referim la comunitate din perspectiva interactiunilor dintre indivizi si grupuri, atunci putem
spune ca in activitatea asistentului social accentul cade pe utilizarea metodelor si tehnicilor de
lucru cu indivizii si grupurile, pe dezvoltarea unor modalitati eficiente de lucru in echipa-cu
alti specialisti si cu membri ai comunitatii. Cu alte cuvinte, munca asistentului social la
nivelul comunitatii nu poate fi separata de cea munca cu persoana individuala si de cea cu
grupurile, ci doar sunt adaugate elemente specifice acestei abordari. Putem vorbi de trei tipuri
de abordari referitoare la munca in comunitate, care pot fi folosite, in functie de situatia data,
independent unele de celelalte sau impreuna:

      Prima abordare se axeaza pe actiunea sociala, in aceasta situatie asistentul social fiind
preocupat indeosebi sa contribuie la marirea coeziunii comunitatii in situatii conflictuale
(ex.: comunitatile sarace), promotorul acestei abordari fiind Alinsky (1976).
      Cea de-a doua abordare pune accentul pe planificarea sociala, in aceasta situatie
asistentului social revenindu-i un rol important, si anume acela de a influenta practicile
institutionale facand apel la cunostintele si valorile profesiei.

      Cea de-a treia abordare are in vedere, cu precadere, dezvoltarea comunitara, rolul

asistentului social fiind acela de a impulsiona dezvoltarea comunitatii, de a contribui la
imbunatatirea vietii membrilor acesteia. Aceasta dovedeste faptul ca asistentul social, pentu
a raspunde adecvat nevoilor indivizilor si grupurilor, a fost nevoit sa patrunda in comunitate
cu scopul de a-i evalua nevoile si resursele, pentru a elabora un plan eficient de dezvoltare
comunitara. 

* Saul Alinsky s-a nascut la 30 ianuarie 1909 in Chicago, parintii acestuia fiind evrei emigrati din Rusia.  Intre 1926-1930 a
urmat cursurile de arheologie si apoi cele de sociologie ale Universitatii din Chicago. A studiat criminologia si din aceasta
perspectiva s-a aplecat in mod special asupra bandei lui Al Capone, avand o legatura mai stransa cu unul dintre membri
acesteia si anume cu Frank Nitti. Din 1931 a lucrat la Illinois State Division of Criminology cu tinerii delincventi iar din 1933
a fost numit criminolog aici. In 1939 se angajeaza in organizarea unui cartier in zona abatoarelor din   Chicago, intitulat
"Black of the Yards". In 1940 pune bazele unei fundatii numite "Industrial Areas". IAF avea rolul de a ajuta grupurile si
organizatiile comunitare sa se grupeze pentru a demara programe in folosul comunitatii locale. De-a lungul a aproape 30 de
ani Alinsky si-a dedicat intreaga activitate profesionala organizarii comunitatilor locale, dezvoltarii de grupuri de actiune si
de organizatii locale. In 1968 atentia acestuia s-a mutat de la ghetourile cu populatie minoritara inspre clasa de mijloc alba.
Este anul in care acesta a creat Institutul IAF, o scolala privata pentru "radicali", cum ii numea el pe adeptii schimbarii
sociale. In aceasta perioada a scris cea mai mare parte a lucrarii sale "Rules of the Radicals", pe care a publicat-o in 1971.
Moare la 12 iunie 1972 in California.

In volumul "Rules of the Radicals" Alinsky se refera, printre altele, la formarea

animatorilor sociali si la tehnicile care ar trebui utilizate de catre acestia in munca lor de
dezvoltare comunitara. In acest volum Alinsky a subliniat faptul ca forta sociala a viitorului
este clasa de mijloc, fapt care a fost confirmat in timp, motiv pentru care Alinsky spune ca
este imperios necesar ca aceasta patura sociala sa devina din ce in ce mai bine organizata.
"Cand ¾ din populatie se identifica cu clasa de mijloc este clar ca actiunile acesteia sau lipsa
lor vor determina directia de schimbare". In discursurile sale, Alinsky mai arata si faptul ca
organizatiile comunitare, etniile, micile natiuni, sindicatele muncitorilor, partidele politice, pe
scurt tot ceea ce este minoritar, pentru a determina schimbarile fundamentale dorite, trebuie
sa-si gaseasca aliati. Iar singurii aliati ai populatiei sarace din America, mai spune acesta, se
gasesc la nivelul diverselor paturi organizate ale clasei mijlocii. In discursul sau adresat
radicalilor, proveniti din clasa mijlocie, acum rebeli care au devenit  militanti pentru
schimbare sociala, acesta ii indeamna sa nu se rupa definitiv de origini, ci, tinand seama de
experientele trecute, cunoscand bine clasa de mijloc, sa se intoarca la aceasta si sa determine
schimbarile necesare. Alinsky mai arata in discursurile sale ca aceasta schimbare trebuie sa se
produca lent, deoarece o incercare brusca de modificare a realitatii ar starni puternice reactii
adverse si I-ar putea indeparta de eventualii aliati. "Clasele mijlocii sunt amortite,
dezorganizate, speriate (tematoare) pana la puncul de a fi reduse la tacere (.)". Trebuie deci,
ca intorcandu-se in mijlocul lor, "sa se infiltreze in multiplele ei organizatii,  grupuri de
consumatori, biserici, cluburi."(Alinsky, 1979).

Strategia sa de abordare a comunitatii s-a bazat pe trei idei, elemente fundamentale si

anume:

1. Interesul, acela al indivizilor, grupurilor, organizatiilor, care, pentru Alinsky, trebuie sa

fie principalul motiv de actiune al animatorului social;

2. Puterea de a atinge scopuri cu ajutorul organizatiilor, pentru a castiga dreptul la opinie

si pentru a schimba structura puterii;
 3. Tactica de conflict (tactica utilizarii conflictelor), ca tehnica de integrare sociala a unui
grup de contestatari si de dezintegrare a cailor de putere contestate, care sa duca la
negociere si compromis.

Exemplu pentru ilustrarea metodei Alinsky (conflict-negociere-compromis-

schimbare).

Localizare: un cartier in orasul Chicago, pe cale de a se transforma intr-un ghetou,

unde locuiesc mai degraba afro-americani si polonezi.

Problema: un proprietar care castiga foarte mult din inchirierea a 8 imobile in acest
cartier, care nu locuieste in zona si care refuza sa faca reparatiile necesare in cladirile
ale caror proprietar este.

Persoane afectate: chiriasii imobilelor.

Etapele actinii asociatiei Nortthwest Community Organization:

1.      patrunderea in cartier

2.      discutii cu locatari imobilelor pentru evaluarea situatiei

3.      evaluarea starii locuintelor prin: vizite, fotografii, notite referitoare la toate

problemele intalnite

4.      organizarea locatarilor si stabilirea unui plan de actiune

5.      intocmirea unei liste de cereri din partea locatariloradresata proprietarului

6.      culegerea de informatii despre proprietar: unde lucreaza, unde locuieste, care ii

sunt vecinii, partenerii de afaceri etc.

7.      Pichetarea zonei in care locuieste si cea in care isi desfasoara afacerile; expunerea
de pancarte critice la adresa proprietarului; interactiuni cu oamenii de afaceri,
locuitorii interesati de motivele demonstratiei de strada (conflict-calomnie);. Ca
urmare a acestor actiuni, vecinii proprietarului imobilelor cat si oamenii de afaceri
din zona I-au dat acestuia un ultimatum pentru rezolvarea problemei care a ajuns
sa-I afecteze si pe ei (datorita deselor demonstratii de strada din zona)

8.      negocieri cu patronul, acceptate de catre acesta ca urmare a presiunilor exercitate

de catre chiriasi, pe de-o parte, dar mai ales de catre vecini si partenerii de afaceri,
pe de alta parte

9.      asociatia a ajutat intre timp locatarii sa formuleze un text oficial de revendicari

care sa poata fi prezentat patronului in caz ca acesta este dispus sa negocieze;
textul trebuia sa aiba cel putin doua calitati: sa fie suficient de cuprinzator pentru
ca oamenii sa castige ceva in mod real, dar sa fie ponderat (sa nu se exagereze),
pentru a avea sorti de izbanda
 10.  mobilizarea locatarilor celor 8 blocuri sa se organizeze si sa-I organizeze si pe
locatarii celorlalte cladiri din zona pentru a face aceleasi demersuri catre
proprietarii de imobile inchiriate (chiriasii care nu au dorit sa se implice direct au
semnat o imputernicire)

11. presiuni asupra altor proprietari de imobile din zona.

            Unul dintre animatorii sociali, care urma metoda Alinsky in rezolvarea acestei
probleme, a mers mai departe decat acesta din urma, utilizand nu doar conflictul si
calomnia ci si confruntarea directa cu problema din partea celui care este responsabil.
Asa incat a invitat, intr-o zi torida de vara, proprietarul imobilelor la negocieri in una
dintre cladirile acestuia. A ales un apartament repezentativ, care era prost aerisit, cu
mobilierul ros de sobolani si frigiderul stricat, cu apa potabila calda din cauza
temperaturilor ridicate de afara curgand pe tevi ruginite. Situatia a fost suficient de
graitoare pentru proprietar si I-a scutit pe contestatari de multe explicatii si probe ale
celor sustinute. Dept urmare a tuturor acestor actiuni ale chiriasilor, intr-un final,
patronul a fost dispus nu doar sa negocieze cu chiriasii dar si sa discute in numele
acestora cu ceilalti proprietari de imobile din zona,  devenind,  astfel, o resursa.

            Munca in comunitate, in ultimele decenii, inseamna interventia in cartiere, respectiv in

arii urbane mai mici decat orasul si in comunitati rurale restranse. Din punct de vedere
metodologic presupune adaptarea metodelor de lucru cu grupurile restranse la grupurile largi,
scopul acesteia fiind acela de a raspunde adecvat nevoilor indivizilor si grupurilor ce compun
comunitatea.

            Un prim pas in directia dezvoltarii comunitatii ar fi, pentru asistentul social,
patrunderea in comunitate. In continuare, crearea si sprijinul grupurilor de actiune sunt
esentiale pentru rezolvarea problemelor colective, dar ele nu reprezinta decat o parte a
dezvoltarii sociale locale. Grupurile de actiune trebuie sa ajute locuitorii la dezvoltarea
structurilor colective si a retelelor necesare; ele trebuie, de asemnea, sa-i determine pe oameni
sa participe si sa-si mareasca eficienta actiunilor, sa asigure buna functionare a canalelor de
informare si de comunicare din interiorul comunitatii locale.

            Aparitia muncii sociale in comunitate semnifica faptul ca, intr-o masura din ce in ce mai
mare, personalul serviciilor sociale trebuie sa patrunda in cartier si sa-si stabileasca aici baza sa
de activitate. Dezvoltatea sociala comunitara are ca obiect sa raspunda nevoilor indivizilor si
familiilor; ea are loc in cartier si presupune colaborarea cu toate tipurile de grupuri si de structuri
colective. Munca in comunitate presupune dezvoltarea unui nou tip de relatie dintre profesionisti
si membrii comunitatii - unii autori l-au asimilat parteneriatului - si implica o mare deschidere si
incredere intre profesionisti si non-profesionisti, adica beneficiarii serviciilor.

            Munca sociala comunitara depaseste ceea ce poate realiza lucratorul social izolat, fiind
rezultatul strategiei unei echipe de lucru care trebuie sa fie preocupata de urmatoarele aspecte:

        respectarea principiilor practicii profesionale;

        capacitatea de a lucra cu grupurile;

        coordonarea eficienta a unei echipe;

        gestionarea, in bune conditii, a unui proiect.

Exercitii:

1.      Enumerati trei tipuri de comunitati si principalele elemente care le definesc.

2.      Explicati diferentele dintre comunitatea de interes si cea geografica.

3.      Care sunt principalele elemente constitutive ale metodei "Alinsky"?

4.      Care sunt avantajele abordarii orientate inspre comunitate, in asistenta sociala,

fata de cea traditionala?

5.      Dati cateva exemple de comunitati defavorizate.

Modele curente de interventie in cadrul comunitatii:

Caracteristi Vecinatati Organizarea Dezvoltarea Planificarea Program de Actiune

ci si functionala a sociala si sociala dezvoltare sociala
comparative organizare comunitatii economica a comunitara politica
comunitara comunitatii
Scopul dorit Dezvoltare Actiuni pentru Initierea Intocmirea de Extinderea si Actiune
a justitie sociala unor planuri proiecte, redirectionare pentru
capacitatii focalizate pe de propuneri, a programelor justitie
membrilor promovarea dezvoltare adresate agentiilor sociala,
de a se intereselor, pornite de la consiliilor pentru orientata
organiza pledarea cauzei baza locale, imbunatatirea spre
si pe modificarea comunitatii reprezentantil eficientei schimbarea
comportamentel or autoritatii serviciilor politicii
or si a Pregatirea publice comunitare sociale
atitudinilor. cetatenilor
pentru a Organizarea
Pot fi oferite si folosi de noi
servicii. investitiile servicii
sociale si
economice
Sistemul Autoritatil Publicul general, Banci, Perspectiva Finantatorii Electoratul,
tinta e locale, fundatii, liderilor de programe, oficialii
investitorii Institutii investitori, comuntatii beneficiarii alesi,
, membri guvernamentale cetateni serviciilor potentialii
ai Perspectiva sociale participanti
comunitati conducatorilor
i de servicii
sociale
Elemente Rezidenti Persoane cu idei Populatia Oficialii alesi, Consiliile de Cetatenii
constitutive din similare de la marginalizat agentiile administratie, unei regiun
primare comunitate nivelul a, saracii, sociale si administratori ai unui jude
, vecinatatii, minoritatile retelele de ,
vecinatate, comunitatii largi, etc organizatii reprezentantii
sat, oras natiunii etc. comunitatii
 Scopul Calitatea "Advocacy" Dezvoltarea Integrarea Dezvoltarea Schimbare
preocuparii vietii in pentru un anumit actiunilor de nevoilor unor servicii institutiona
respectiva grup sau pentru sprijin sociale in specifice a,
comunitate o problema social, planificarea constituirea
geografica imbunatatire geografica, puterii
a coordonarea politice
deprinderilor retelelor de
de conducere servicii
si a educatiei sociale
de baza
Rolul Organizato Organizator Negociator Cercetator Purtator de Organizator
asistentului r Avocat cuvant Avocat
social Comunicator Promotor Realizator de
Educator Facilitator proiecte Planificator Cercetator
Educator
Formator Comunicator Manager Candidat
Planificator
Facilitator Manager Realizator de
Manager proiecte

           

3. Interventia in comunitate

            Cand pregatesc interventia in comunitate, asistentii sociali trebuie sa tina seama

de  impactul limitat al muncii lor fata de probleme fundamentale cum sunt locuintele inadecvate,
somajul sau saracia, ale caror cauze pot fi gasite la nivel regional, national sau chiar
international. Agentii dezvoltarii sociale locale trebuie sa acorde o mare importanta interactiunii
indivizilor, familiilor si grupurilor din interiorul cartierului si participarii lor la deciziile care ii
privesc.

            In cazul demararii unui proiect de organizare comunitara, este necesar ca asistentul social
sa aiba in vedere urmatoarele aspecte:

        motivatia implicarii personale, care trebuie sa fie convingatoare pentru populatia implicata
(ex.: pentru ca este o obligatie profesionala, pentru ca profesionistul este direct afectat de
problema etc.)

        sa fie el insusi organizat; ne referim aici la capacitatea de a-si organiza propria munca (ex.:
sa-si faca o lista cu adrese numere de telefon ale persoanelor care ar putea avea legatura cu
proiectul, sa noteze pasii interventiei, sa formuleze in scris scopurile urmarite etc.)

        identificarea liderilor comunitatii, mai specific, ne referim la identificarea liderilor reali ai

comunitatii respective;

        cunoasterea comunitatii, a patternurilor de relationare in comunitate, a punctelor de putere,

conflict etc.
        cercetarea trebuie sa serveasca interventiei (Midwest Academy, 1975)

       

Pentru a desfasura o actiune trebuie sa ne gandim la manierele in care o putem

dezvolta, felul in care vom actiona cel mai eficient pentru a rezolva problema. Este foarte
important, atunci cand initiem un program in comunitate sa ne asiguram de faptul ca problema
nu este doar importanta dar si posibil de rezolvat.

Pentru a mobiliza oamenii in a trece la actiune in folosul comunitatii locale putem lua
in considerare cateva din ideile formulate de catre Alinsky in volumul Rules for Radicals:

1.      Marimea populatiei pentru care desfasurati actiunea depinde de cata putere de

actiune aveti, respectiv de cata putere cred acestia ca ati avea. Trebuie sa fiti
capabili sa dezvaluiti potentialilor oponenti care sunt punctele voastre forte;

2.      Personalizati problema. Identificati cu suficienta claritate care este inamicul si

atacati-l. Aceasta va fereste de tendinta de a fi, la randul vostru,  intimidat sau
speriat de catre oponent;

3.      Polarizati problema. Aceasta trebuie delimitata si definita cu foarte mare

precizie. Daca problema ramane "foarte complicata" si fara "raspunsuri usoare"
in rezolvarea ei, sansele de reusita scad dramatic;

4.      Simtiti-va bine. Oamenilor trebuie sa le placa ceea ce fac;

5.      Dati-le participantilor posibilitatea sa guste victoria. Atacati oponentul cu

putere si dati-le oamenilor posibilitatea de a fi de aproape implicati;

6.        Nu faceti pentru oameni nimic din ceea ce ar putea face ei insisi;

7.      Construiti o organizatie comunitara. Ea reprezinta unealta voastra de lucru, va

da mai multa putere, prestigiu, publicitate, artage mai usor membri participanti
la actiune;

8.      Faceti-va recunoscute victoriile. Daca actiunile voastre au fost incununate de

succes, faceti cunoscut acest fapt intregii comunitati;

9.      Mentineti moralul ridicat. Felicitati-va reciproc pentru succesele obtinute,

subliniati munca bine facuta;

10.  Stabiliti actiuni foarte clare. Este de dorit ca, la inceput, acestea sa fie dintre
cele mai simple de realizat si cu sanse ridicate de succes pentru a creste
moralul echipei de lucru (Midwest Academy, 1975).

            Valori si roluri in abordarea comunitatii

            Inaintea oricarei interventii, asistentul social, ar trebui sa se straduiasca sa-si clarifice
propria sa pozitie referitoare la anumite valori-cheie, sa raspunda unor intrebari referitoare la
valori si ideologie deoarece deciziile sale vor fi, in parte, determinante de sistemul sau de valori
si de perceptia pe care o are asupra rolului pe care il joaca. Acestea constituie doua aspecte care
trebuie clarificate inainte de a lua contact cu cartierul. Iata cateva elemente de clarificat pentru
lucratorul social comunitar, asa cum au fost ele prezentate de catre Henderson si Thomas  in
2002:

        Procesul/rezultatul

            Cel care intervine se confrunta in permanenta cu dilema: trebuie sa preferam

constientizarea si dezvoltarea deprinderilor indivizilor via participarea lor la grup sau realizarea
sarcinilor specifice care pot sa amelioreze diferite aspecte din viata cartierului? In masura in care
incercam sa atingem ambele obiective intrebarea este cum se poate mentine echilibrul intre
acestea si ce solutie gasim in momentul conflictului inevitabil intre cele doua obiective legat de
alocarea timpului? Este evident ca intre cele doua aspecte exista legaturi complexe, si timpul
alocat interventiei (termen scurt sau lung) este important atunci cand stabilim ordinea de
prioritate a acestor componente ale interventiei.

              

        Rationalism/intuitie

            Ne putem pune, in acest context intrebarea: sunt mai eficiente persoanele care au un
instinct natural pentru a urma calea cea mai buna de abordare a unei probleme? Unele persoane
sunt, fara indoiala, capabile sa intuiasca in mod corect, fara o analiza prealabila consistenta,
maniera cea mai buna pentru abordarea unei probleme, dar ei nu sunt numerosi si chiar si cei mai
buni dintre ei ar admite utilitatea analizei riguroase. Majoritatea specialistilor in interventie au
nevoie sa-ti dezvolte deprinderi care sa-i faca mai eficienti. Orice asistent social trebuie sa se
autoevalueze pentru a stabili in ce masura lucreaza mai degraba intr-o maniera intuitiva sau una
rationala.

        Participarea membrilor comunitatii             

            Teoriile asupra participarii subliniaza faptul ca aceasta, desi este utila asistentilor sociali,
se poate intampla ca un grad inalt al participarii din partea membrilor comunitatii sa nu fie
intotdeauna suficient pentru a provoca schimbari fundamentale intr-un cartier. Adesea, un
asistent social este constrans sa aleaga intre eficacitatea unui mic grup si necesitatea de a largi
acest grup. El trebuie sa fie constient ca, in practica, se poate confrunta cu astfel de probleme.
Grupurile putin numeroase pot totusi sa reprezinte o baza de actiune, dar este recomandabil sa se
evite formarea coteriilor.

        Coordonarea (conducerea)

            Cei care intervin se gasesc adesea in situatia de a accepta, a deturna sau a respinge o
cerere de leadership. Desi obiectivul interventiei asistentului social este de a-i face pe locuitori
capabili sa-si asume initiativa si conducerea, ei pot fi in situatia de a juca temporar acest rol: de
exemplu, cand trebuie sa consolideze increderea unui grup asigurandu-i o directie. Dar daca, la
un moment dat, asistentii sociali schimba rolurile, trebuie sa explice cu claritate membrilor
comunitatii ceea ce fac si de ce. Acest lucru este deosebit de important cand grupurile sunt labile
sau putin autonome.

        Responsabilitatea

            Majoritatea celor care intervin depind de o institutie, de un proiect, de o echipa. Ei

trebuie, deci, sa-si justifice actiunile in fata colegilor, sefilor lor. Daca apare un conflict de
interese intre institutie si un grup pe care il sustine, cel care intervine trebuie sa fie pregatit sa-si
argumenteze pozitia. Chiar in absenta conflictului, el va avea experienta unor tensiuni datorita
posibilelor neconvergente dintre interesele institutiei sale si cele ale grupurilor pe care le
reprezinta ca agent de dezvoltare locala. Asistentul social trebuie sa stie unde incepe si unde
sfarseste responsabilitatea sa deci, trebuie sa fie prudent in privinta informatiilor pe care le va
transmite in exterior.

            Temele de reflectie mai sus amintite sunt doar o parte din cele care ar trebui sa preocupe
un asistent social, in momentul in care hotaraste sa se implice intr-o interventie in comunitate, si
nu fac decat sa sublinieze, inca o data, complexitatea muncii de asistenta sociala de la acest nivel.

            Principiile care trebuie respectate in practica profesionala

            Echipa de lucratori sociali trebuie sa se asigure ca, in munca lor, tin seama de
urmatoarele principii fundamentale:

- respectarea nevoilor resimtite si/sau exprimate: care presupune ca lucratorii sociali sunt atenti
la ceea ce spun membrii comunitatii si actioneaza in consecinta;

- respectarea retelelor informale: reprezinta un element dificil al muncii sociale comunitare

deoarece retelele informale sunt, prin definitie, fragile si cu o structura flexibila, pe care
interventia asistentului social le poate distruge;

- incurajarea participarii: incurajarea clientilor sa-si decida prioritatile  in privinta modului in

care sunt furnizate serviciile reprezinta baza muncii sociale comunitare. Munca sociala
desfasurata in  cartier trebuie sa scoata la lumina resursele, sa incurajeze discutiile si dezbaterile,
sa realizeze impartirea puterii. Nu este suficient ca o comunitate sa se sprijine pe alesii locali,
trebuie create structurile paralele complementare;

- coordonarea institutiilor: este vorba despre o abordare activa si creativa la toate nivelele, in

interiorul institutiilor -in relatia asistentului social cu acestea-  si intre institutii;

- integrarea diferitelor forme de munca sociala: individuala, de grup, comunitara;

- patrunderearea in cartier, aceasta poate lua forme diferite: deschiderea unui nou serviciu,
utilizarea unor membri ai comunitatii in interventie, prin stabilirea domiciliului personalului in
cartier; in felul acesta se vor putea stabili mai multe contacte informale cu locuitorii, se va
recurge mai frecvent la resursele din cartier. Aceasta le va permite celor care intervin sa-si asume
un numar mai mare de roluri in demersurile lor;
- ajutor acordat beneficiarilor de servicii/membrilor comunitatii pentru ca ei sa-si asume  in
cartier unele functii cum ar fi cea de socializare, control social, intrajutorare etc. si sa obtina
resursele necesare pentru realizarea acestora;

- recunoasterea caracterului indivizibil al nevoilor unui cartier/comunitate: munca sociala

comunitara depaseste limitele artificial impuse de catre organizarea sectoriala a politicilor si
serviciilor sociale, recunoscand intrepatrunderea nevoilor in ciuda acestor limite  (Henderson, P.,
Thomas, D., N., 2002).

            3.1 Capacitatea de a lucra cu grupurile locale

            La nivelul cartierului, pentru a utiliza resursele colective cu succes, asistentul social
trebuie sa recunoasca importanta muncii cu grupurile locale. Practicienii trebuie sa consacre o
parte din munca lor pentru a crea si sustine structurile colective si retelele informale
identificate anterior.       

            Pentru dezvoltarea relatiilor in cartier, munca sociala comunitara trebuie sa realizeze

urmatoarele:

- sa ajute oamenii sa se cunoasca, sa-si dezvolte preocuparile si interesul pentru ceea ce se

petrece in cartier, sa-i incurajeze sa se simta responsabili, sa caute impreuna cu ei mijlocele care
sa le permita sa-si impartaseasca momentele fericite si nefericite cu vecinii lor;

- sa identifice posibilitati de a dezvolta si multiplica rolurile (vecin, militant, secretar de asociatie,

voluntar, membru al comitetului de parinti etc) si ocaziile pentru a le asuma. E important ca cei
care si-au asumat asemenea roluri sa gaseasca in ele satisfactie prin oferirea de servicii celuilalt;
in acest mod, ei vor consolida retelele si vor face ca oamenii sa se cunoasca mai bine si sa fie mai
interesati unii de altii;

- sa se asigure ca locuitorii cartierului vor fi capabili sa recunoaca resursele sociale (incredere,

informatie, identitate) in viata cotidiana.

            Munca in comunitate presupune ca asistentul social sa-si poata asuma o diversitate de

roluri, in functie de necesitati, si sa treaca cu usurinta de la unul la altul. Deoarece acest gen de
interventie presupune implicarea unei echipe de specialisti este necesar un bun management al
resursei umane, si nu numai, precum si o conducere/coordonare de calitate care sa tina seama de
nevoia de autonomie a lucratorilor comunitari.

            3.1.1 Munca in echipa

            Munca in comunitate reprezinta intotdeauna o munca ce constituie sursa unui consum

intelectual si emotional crescut din partea asistentului social. Acesta este unul dintre motivele
pentru care munca sociala comunitara nu este realizata de un practician individual, in speta de un
singur asistent social. Ea implica necesitatea unei munci de echipa, nu numai datorita motivul
anterior amintit ci si pentru ca aceasta presupune existenta si a altor competente necesare bunei
desfasurari a poiectului.
            Un alt aspect important se refera la faptul ca echipele trebuie sa fie capabile sa-si
planifice si sa-si gestioneze proiectele, cu alte cuvinte sa actioneze autonom si descentralizat.
Diferiti practicieni sustin ca, in mod paradoxal, cu cat echipa este mai autonoma si mai
descentralizata, cu atat ea necesita o structura a muncii mai riguroasa pentru ca eforturile
individuale sa se poata integra intr-un tot coerent si acceptat de membri echipei. Cu cat actiunea
membrilor echipei este mai descentralizata cu atat este mai importanta o viziune clara asupra
scopurilor acesteia. Intr-un asemenea context rolul de responsabil al echipei de lucru este dificil,
conducatorului echipei revenindu-i sarcina de a incuraja pe ceilalti membri, de a fi persoana de
legatura intre echipa si restul institutiei din care fac parte. In literatura de specialitate sunt
enumerate cateva calitati considerate foarte importante pentru responsabilul unei echipe, si
anume: competenta, energia si angajamentul in ceea ce face. Este de asemenea necesara o
formare suplimentara pentru a deveni coordonatorul unei echipe de lucru.

            Expresia echipa de lucru este adesea intalnita in activitatea diferitelor

agentii/organizatii. Prin echipa intelegem un grup de oameni care lucreaza impreuna pentru
indeplinirea unei sarcini.

Lucrul in echipa nu face parte din "tehnicile muncii cu grupurile" ci tine, mai degraba,
de facilitarea rezolvarii de probleme.

Majoritatea echipelor incep ca un grup de persoane care se cunosc mai mult sau mai
putin si care se reunesc pentru indeplinirea unei sarcini trasate de altcineva ierarhic superior.
Coeziunea unui astfel de grup este, la inceput, ceva mai redusa, de asemenea si gradul de
intelegere a sarcinii, a semnificatiei acesteia. Pot chiar sa apara conflicte, iar modul de lucru
nu este intotdeauna clar stabilit. Inainte de rezolvarea acestor probleme, echipa poate fi  mai
putin productiva decat o singura persoana.

            Pe masura ce membri echipei discuta despre modul cum lucreaza impreuna, pe masura
ce incep sa se foloseasca, in munca lor, de contributia celorlalti, efortul comun al membrilor
este mai mare decat suma eforturilor fiecaruia dintre acestia, luati separat. Pe langa
indeplinirea sarcinii, membri vor simti ca echipa este eficienta, creativa, intr-o atmosfera de
cooperare.

3.1.2 Abilitati necesare muncii in echipa

            Intelegerea dezvoltarii grupului si a proceselor implicate este utila tuturor celor care
lucreaza cu sau intr-o echipa. Munca in echipa necesita dezvoltarea unor abilitati, pe care le
vom enumera si explica pe scurt in cele ce urmeaza:

      Pregatirea pentru munca in echipa;

      Organizarea pentru actiune;

      Stabilirea unui climat corespunzator muncii in echipa;

      Clarificarea sarcinii de lucru;

      Identificarea resurselor;

      Munca efectiva si analiza acesteia.

a. Pregatirea pentru lucrul in echipa

            Atunci cand sunteti implicati in formarea unei echipe sau cand vi se cere sa faceti
parte dintr-o echipa, este necesar sa clarificati scopul acesteia. Acesta difera in functie de
localizarea institutionala a echipei, de profesiunile implicate, de obictivele de atins, etc.
Membri echipei trebuie sa aiba resursele, timpul, interesul si autoritatea necesare pentru
indeplinirea sarcinii. Echipa trebuie sa-si stabileasca un program de lucru, intalniri periodice,
etc. Atunci cand echipa nu este situata in acelasi loc/organizatie, este de dorit ca membri sa fie
instiintati in scris cu privire la data, locul, ora de intalnire a echipei. Locul de intanire trebuie
sa fie accesibil, suficient de mare, comfortabil  si cu posibilitati de comunicare cu exteriorul.

            Nici o echipa nu poate sa functioneze eficient fara un lider, fie ca este un lider
desemnat, fie ales. O echipa va avea de luat multe decizii si de aceea este bine ca modalitatile
sa fie clar specificate - consens, vot majoritar, combinatii a celor doua, etc. Deseori procesul
de luare a deciziior este prevazut in statutul organizatiei respective.

            Echipele trebuie sa stabileasca un plan de organizare al activitatii in vederea

indeplinirii sarcinii. Fiecare dintre membri va trebui sa stie care ii sunt sarcinile de indeplinit,
iar acestea sa fie in concordanta cu pregatirea si capacitatea fiecaruia.

b. Stabilirea unui climat de lucru corespunzator muncii in echipa

            Cunoasterea reciproca a membrilor echipei este un element esential;  este nevoie de un

anumit timp pana ce echipa va dezvolta gradul de cunoastere reciproca necesar unei activitati
eficiente.

            Climatul de lucru al echipei ar trebui sa fie unul de cooperare si doar atunci cand
sarcina o cere sa existe un climat de competitie intre membri.

            c. Clarificarea sarcinii de lucru

            Este  foarte  usor ca echipele sa inceapa sa lucreze fara sa stie exact ceea ce au de

facut, ceea ce din punctul de vedere al realizarii sarcinii nu este deloc constructiv. Pe masura
ce membrii echipei lucreaza impreuna  si se concentreaza asupra relatiilor dintre participantii
sai, ea trebuie sa se concentreze si asupra sarcinii care trebuie indeplinite.

                Clarificarea
sarcinii este o obligatie a liderului si a echipei ca intreg. Nu este insa
suficient ca sarcina sa fie clara; este necesar angajamentul fiecarui membru de a depune
eforturi pentru indeplinirea acesteia.

            d. Identificarea resurselor

            Este vorba atat de resursele materiale, cat si de cele umane. Resursele umane sunt cele
mai importante pentru o echipa. Capacitatile individuale se vor combina in asa fel incat sa
apara acel efect sinergic, care sa demonstreze eficienta grupului versus eficienta individuala.
Echipa ar putea avea nevoie de resurse umane exterioare, cum ar fi consultanti de specialitate.

e. Munca efectiva si analiza acesteia

            Este foarte important ca echipa sa reflecteze asupra muncii desfasurate. Ne referim
aici la un proces continu de comunicare intre membri, de evaluarea periodica a rezultatelor si
de stabilirea ajustarilor necesare. Echipa trebuie sa se concentreze atat asupra sarcinii cat si
asupra atmosferei de grup. Echipa se poate intreba :

        Au fost scopurile clare si adecvate?

        A existat incredere si sinceritate in cadrul echipei de lucru?

        Conducerea a fost eficienta?

        Au fost membri sensibili unul fata de celalalt?

        Ce am invatat de pe urma ecestei experiente de lucru? Care sunt schimbarile necesare in
viitor?

3.1.3. Rezolvarea de probleme

Vom prezenta in continuare o modalitate operationala de rezolvarea a problemelor in

cadrul echipei de lucru.

            Productivitatea unei echipe este determinata in mare masura de eficienta in rezolvarea

problemelor. Existenta problemelor nu inseamna, pe de alta parte, ca echipa nu este eficienta,
importanta fiind capacitatea acesteia de a solutiona problemele inevitabile care apar.

            Problemele interpersonale sunt cele care apar din interactiunile neconstructive a

personalitatilor membrilor echipei. Iata cateva intrebari pe care o echipa le-ar putea pune:

        Putem sa ne facem intelesi si sa intelegem ideile celorlalti?

        Suntem deschisi la ideile noi?

        In ce masura putem tolera valori, credinte si puncte de vedere diferite?

        Incurajam impartasirea perspectivelor diferite?

        Putem lucra bine in stiluri diferite si cu personalitati diferite?

        Ritmul in care lucram este potrivit pentru toata lumea?

Pentru dificultatile care privesc sarcina, ne putem pune urmatoarele  intrebari:

        Ne este tuturor clara sarcina de indeplinit?

        Suntem de acord in privinta datelor aflate la dispozitie?

        Facem cu totii aceleasi presupuneri?

        Avem suficiente informatii la dispozitie?

        Termenul de indeplinire al sarcinii este potrivit sau nu?

        Avem la dispozitie resursele necesare?

Echipele cele mai eficiente nu sunt acelea care nu au probleme, ci acelea care sunt
capabile sa recunoasca si sa abordeze problemele, pe masura ce acestea apar.

            Rezolvarea de probleme in cadrul grupurilor de lucru este una dintre abilitatile general
necesare pentru un asistent social. Aceasta urmeaza, de obicei, aceleasi stadii ca si in alte
domenii. Vom prezenta in continuare un model de rezolvare a problemelor in cadrul
grupurilor sau a echipelor de lucru, nu inainte de a enunta cateva criterii pe care trebuie sa le
avem in considerare pentru a putea concluziona ca o anumita problema este in masura sa ne
suscite interesul, si deci, trebuie rezolvata:

            Criterii orientative in considerarea unei probleme ca fiind de interes:

-         sa implice un conflict de interese real, resimtit de catre parti si nu creat de asistentul social

-         cauza sa merite efortul, persoanele sa stie ca lupta pentru ceva de dorit

-         sa fie o problema rezolvabila, respectiv actiunea sa aiba sanse reale de reusita

-         sa fie ceva potrivit cu experienta anterioara a celor implicati

-         sa fie o problema noua, deoarece interventia trebuie gandita inca de la aparitia acesteia

-         actiunea sa poata fi etapizata, fiecare faza parcursa ar trebui sa ne faciliteze trecerea la

urmatoarea

Etape in rezolvarea de probleme: 

      Definirea problemei:

Cu cat o problema este mai bine identificata si definita, cu atat este mai usor de
rezolvat. In cazul grupurilor, asistentul social impreuna cu membri de grup trebuie sa
determine starea de fapt, situatia problema si sa incerce sa stabileasca schimbarea dorita.
Aceste doua stari de lucruri trebuie definite cu claritate.

Prima etapa contine, deci, definirea problemei, concentrarea asupra acesteia in vederea
clarificarii, recunoasterea diferitelor implicatii, elaborarea pe marginea problemei, etc. Este
important sa se evite presupunerea ca problema este clara inca din startul discutiilor. Finalul
discutiilor ar trebui sa fie o propozitie sau o fraza care sa defineasca problema. De modul ]n
care este definita problema depinde calitatea deciziei care va fi luata. De cele mai multe ori
ceea ce apare ca fiind evident reprezinta simptome ale unei probleme si nu cauzele ei, iar
simptomele nu sunt relevante pentru definirea problemei reale. A face o diagnoza
simptomatica presupune a imbunatati temporar situatia de fapt si in nici un caz nu ar putea
rezolva problema reala (Vlasceanu, 1993, p.235). Asadar, pentru rezolvarea reala si de durata
a unei probleme trebuie descoperit "factorul critic" in scopul definirii corecte a probelmei.

      Cercetarea istoricul problemei:

 Aceasta etapa implica intrebari de genul:

        De cat timp exista problema?

        Ce contribuie la aceasta?

        Ce incercari de rezolvare s-au facut?

        Cum s-a actionat?

        Perspectiva asupra istoricului problemei schimba sau nu modul de definire a acesteia?

Pornind de la informatiile deja colectate trebuie sa analizam in ce categorie vom introduce

problema noastra: 1. problema nu poate fi rezolvata; 2. nu trebuie facut nimic pentru

problema identificata, momentan sau niciodata; 3. problema este una programabila si de
rutina; 4. problema nu este una programabila si nu e de rutina (Candea si Candea, 1998, p.91).
Daca am considerat ca este o problema rezolvabila, in continuare trebuie sa decidem de cate
persoane este nevoie pentru ca aceasta sa fie rezolvata. Dupa aceasta putem trece la faza
3urmatoare a generarii de solutii alternative.

      Gasirea de solutii alternative:

Scopul acestei etape este de a obtine cat mai multe optiuni alternative de la participanti
fara a fi preocupati, in aceasta faza, de calitatea solutiilor gasite. Utilizarea tehnicii
Brainstorming, cat si a altor tehnici de stimulare a creativitatii, este foarte utila pentru aceasta.
Este bine ca grupul/echipa sa nu se entuziasmeze de la primele solutii alternative, ci sa
continue sa le examineze pana la epuizarea tuturor alternativelor. Premisa cea mai importanta
pentru calitatea deciziei, in aceasta faza a procesului decizional, o constituie creativitatea
decidentului, capacitatea acestuia de a genera cat mai multe solutii alternative, care sa
depaseasca granitele experientei anterioare (Vlasceanu, 1993, p.240).  

      Evaluarea avantajelor si a dezavantajelor fiecarei alternative enuntate:

Acum se cerceteaza toate aspectele pozitive si negative si se iau in considerare

fezabilitatea, relevanta fata de problema, posibilele efecte secundare, atitudinea membrilor si
relatia cost-profit. Alte date aditionale pot fi utile in evaluarea deciziei celei mai bune.
Dificultatile care apar pot fi generate de neatentia fata de problemele legate de mentinerea
atmosferei de lucru, a relatiilor interpersonale sau daca indivizii devin interesati de o optiune
anume  si le exclud pe celelalte.

      Alegerea solutiei celei mai potrivite:

Aceasta etapa reprezinta procesul propriu-zis de luare a deciziilor, prin alegerea unei
singure alternative. Optiunea selectata ar trebui sa ofere cea mai buna solutie la problema
definita. Selectia este facuta de obicei pe baza unor criterii  clare, stabilite de intreaga echipa.
Aceasta deoarece, de cele mai multe ori, exista mai multe solutii alternative care si-au dovedit
viabilitatea in procesul evaluarii.  Unul dintre criterii ar fi riscul implicat de fiecare solutie
alternativa in parte, deoarece este greu de crezut ca ar putea exista actuine fara riscuri
implicate. Deci, alegerea unei alternative trebuie sa aiba in vedere o evaluare corecta a
raportului dintre riscul anticipat si rezultatele scontate. Un alt criteriu ar fi cel economic, care
presupune luarea in considerare a alternativelor care vor aduce cele mai bune rezultate
implicand cea mai mica investitie de resurse umane si financiare. Timpul pe care il avem la
dispozitie  este un alt criteriu ce trebuie luat in considerare. Sunt situatii in care cela mai buna
solutie este abandonata tocmai datorita presiunii timpului. Este important de stiut ca exista un
timp optim pentru luarea fiecarei decizii. O decizie potentiala este cu atat mai buna cu cat se
bazeaza pe o mai buna informareinsa valoarea ei scade daca nu este luati la momentul potrivit
din cauza consumarii timpului cu documentarea penbtru elaborarea ei cat mai informat.
Asadar, valoarea unei decizii presupune o proportionare adecvata a timpului de analiza si a
timpului de optiune pentru o alternativa dintr-o paleta de variante disponibile (Vlasceanu,
1993, p.241).

      Planificarea aplicarii deciziei luate:

Este important ca echipa sa faca planuri detaliate pentru aplicarea deciziei care sa
cuprinda modul in care sa se trateze implicatiile oricarei actiuni propuse (care pot uneori
determina echipa sa se intoarca la etapa luarii deciziei si sa o revizuiasca). Este util pentru
membri  sa imparta responsabilitatea pentru aplicarea deciziei. Iata cateva intrebari care apar:

        Cine va face acest lucru?

        Cum anume?

        Cand si pentru cat timp?

        Unde?

        Cine trebuie informat inainte de a actiona?

      Planificarea evaluarii:

Inainte de aplicarea practica a deciziei se pot face planuri pentru evaluarea rezultatelor. Se
pot stabili intalniri, metode de evaluare, etc. Cateva intrebari utile ar fi:

        Solutia aplicata a imbunatatit sau nu situatia?

        Ce alte alegeri se pot face?

        Decizia a fost buna?

        Au fost anticipate consecintele?

        A coincis decizia cu valorile voastre? etc.

In acest moment se poate vedea modul in care s-a schimbat sau nu starea/situatia de la
care s-a pornit, daca starea dezirabila a fost atinsa sau nu. In functie de acet lucru se pot stabili
eforturile viitoare. De multe ori, evaluarea duce la un nou efort de rezolvare a unei probleme
ceea ce inseamna ca etapele prezentate mai sus trebuie reluate.
            3.2 Gestionarea unui proiect  

            Munca sociala locala nu inseamna doar echipe pe teren, ea reprezinta un mod diferit de a
lucra si nu o schimbare marginala; aceasta trebuie sa priveasca intreaga institutie. Trebuie
prevazute structuri organizationale deschise, forme colective de munca si de supervizare,
modalitati explicite de decizie, autonomia echipelor locale, un sistem de gestiune care priveste
responsabilitatile muncii si mai putin numarul de cazuri tratate, rolurile de consiliere si modul in
care se realizeaza supervizarea muncii.

            Dezvoltarea sociala locala urmareste sa dea cartierelor capacitatea de a functiona ca

sisteme sociale viabile. Aceasta presupune diferite forme de interventie si resurse si implica
aparitia unui evantai de retele si grupuri care prezinta interese variate (punerea la dispozitie a
unor servicii, organizarea timpului liber, crearea unor locuri de munca etc.), carora  oamenii pot
sa li se alature daca doresc, indiferent care este nivelul lor social si de pregatire sau perspectivele
de viata. Nu este vorba despre o adeziune in bloc la un ideal, ci mai degraba de crearea unor
ocazii de a se alatura unii altora pe baza unei 'responsabilitati limitate' pentru a face lucruri utile
pentru sine sau pentru altii.

            Intr-o perioada in care fortele sociale conduc in general la separarea si atomizarea

oamenilor, daca este posibil ca dimpotriva sa fie pusi in relatie unii cu altii si sa fie incurajati sa
adere la grupuri si retele, vor fi in masura sa utilizeze asocierile lor ca mijloc de a creste
bunastarea lor materiala si sociala.

            Dezvoltarea sociala locala se preocupa simultan atat de dezvoltarea politica cat si de cea
personala. Aceasta combina schimbarile de la nivelul sistemelor cu cele de la nivel individual;
este o interventie care ajuta oamenii sa-si dezvolte si sa-si extinda rolurile pe care au fost
obisnuiti sa le preia sau sa le refuze.

            Inca din 1920, Mary Follet a atras atentia asupra cartierului, ca fiind 'inima democratiei'.
Descoperim astazi ca el poate fi atelierul regenerarii economice si al auto-ajutorarii. In realitate,
nu toate aspectele bunastarii noastre materiale pot fi ameliorate prin eforturi si demersuri
individuale; pentru multe dintre probleme, oamenii trebuie sa actioneze impreuna; acest lucru
este la fel de valabil in cartier ca si la locul de munca. Conflictele pe care le intalnim in marile
orase subliniaza nevoia unei politici de dezvoltare a cartierelor si a unui ajutor in oameni si
resurse pentru ca locuitorii sa se poata uni si sa fie eficienti in solutionarea problemelor lor.
Reusita muncii intr-un cartier presupune din partea celui care intervine un ansamblu de priceperi,
calitati personale, devotament, sansa si sustinere din partea institutiei si colegilor.

            Practicienii sufera adesea de izolare: ei au rareori ocazia de a lucra in echipa si le lipseste

sprijinul colegilor care au aceeasi sarcina. Aceasta izolare se explica, de asemenea, prin chiar
natura muncii lor. Agenda lor este intotdeauna plina in cursul unei zile: intalnire cu presedintele
unei asociatii, inchirierea unei camionete pentru organizarea unei licitatii,  scurta trecere pe la
biblioteca din cartier pentru obtinerea unei informatii, ajutor acordat unui grup care efectueaza o
ancheta, intrevedere cu un responsabil administrativ in legatura cu o eventuala renovare a unui
ansamblu de locuinte etc.

            Chiar daca exista numerosi interlocutori, cel care intervine trece mereu de la un sistem la
altul si nu ii ramane deci mult timp pentru analiza, raporturi si alte documente scrise; prima sa
nevoie este deci de a cauta un sprijin la alte persoane care intervin in cartieri.
            3.2 Pregatirea interventiei in comunitate

           

                       

                Dezvoltarea
sociala locala este un proces ce implica o mare diversitate de sarcini in
raport cu grupurile; faptul de a-l considera ca un proces permite identificarea si ordonarea
activitatilor celui care intervine. Inseamna, de asemenea,  recunoasterea caracterului dinamic
al actiunilor intreprinse: ele se refera la o finalitate si la obiective, chair daca, in practica,
actorii se simt adesea antrenati intr-o multitudine de activitati colective si nu mai vad cu
suficienta claritate care este sensul muncii lor cu grupurile. Bineinteles, pentru cei care
intervin, situatia este adesea confuza si imprevizibila. Capacitatea de a-si privi propria
activitate ca facand parte dintr-un proces continuu, ofera nu numai un sens si o perspectiva, ci
si ocazia de a se distanta in raport cu actiunea. Este important sa acordam atentie atat evaluarii
de final a muncii, cat si evaluarilor pe parcurs ale acesteia. Atunci cand dorim sa intervenim
prin aceasta modalitate de lucru, trebuie sa fim  atenti la probleme precum: scopuri si functii
ale dezvoltarii sociale locale, contributia la lupta contra saraciei, inegalitatea  de putere,
inegalitatea sanselor etc.

            Expresia dezvoltare sociala locala a fost utilizata pentru trei motive:

-ea da numele muncii directe, fata in fata cu locuitorii care au format grupuri sau retele, pentru a
se ocupa de o nevoie sau o problema pe care au identificat-o,  pentru a se sprijini unii pe altii
si/sau pentru a acorda servici unora si altora;

-nu este precisa, ceea ce poate fi util: intr-adevar, termenul local nu are o definitie pur geografica.
El se refera la o vecinatate sau la un cartier, o parte a unui oras, sau chiar un oras sau o regiune.
Se poate referi la o populatie de mii (5 - 10 mii de locuitori) sau zeci de mii de persoane (20 - 25
mii de locuitori). Practica dezvoltarii sociale locale subintelege importanta pe care o prezinta un
cartier pentru locuitori, in functie de persoane, culturi, regiuni; pentru unele femei, de ex.,
cartierul este adesea singurul spatiu public in care pot sa se afirme in afara caminului lor.
Incurajarea populatiei sa lucreze in mod colectiv este un aspect al luptei pentru democratie,
dezvoltarea sociala locala cautand sa angajeze  oamenii in deciziile si orientarile care ii privesc
pe ei sau mediul lor imediat.

-ea evoca, de asemenea, o profesie care cere stapanirea unui larg evantai de cunostinte si
priceperi iar populatia are intr-adevar nevoie de servicii si de sprijin din partea unor specialisti
in interventie.

Dezvoltarea sociala locala este vazuta ca o metoda de lucru in cartier ce se realizeaza

in noua etape:

1. patrunderea in cartier

2. descoperirea cartierului: evaluarea nevoilor si resursele locale

3. definirea scopurilor si rolurilor

4. contactul si reunirea oamenilor

5. realizarea structurilor colective

6. clarificarea scopurilor si trasarea prioritatilor

7. mentinerea organizatiei in activitate

8. gestiunea relatiilor, fie ca sunt amicale sau conflictuale

9. parasirea si  concluzionarea cu evaluarea rezultatelor interventiei

            Maniera in care au fost descrise diferitele etape ale procesului ne duc cu gandul la o
interventie in cadrul unui oras; cei care lucreaza in mediul rural vor trebui sa adapteze intr-o
oarecare masura metoda.

            Aceasta enumerare nu presupune ca orice interventie comunitara trebuie sa treaca

negresit prin toate aceste etape si in aceasta ordine dar enumerarea acestora incearca sa surprinda
momentele importante ale derularii unei posibile interventii de la inceput si  pana la sfarsit.

            Desigur, fiecare etapa este legata de alte opt; nu sunt categorii discontinue de sarcini, de
cunostinte, de competente. Activitatile fiecarei etape le pregatesc si le alimenteaza pe cele care
urmeaza. La fiecare etapa exista sau ar trebui sa existe informatii despre realizarile anterioare.
Fazele nu se deruleaza cu necesitate in ordinea data; ele pot fi, de asemenea, realizate simultan.

A. Patrunderea in cartier

a) Pregatirea  

                In
interventia la nivelul comunitatii,  satisfactia de a actiona este cea care ii determina
pe specialistii cu mai multa experienta sa caute foarte repede contacte cu oamenii; cei care nu
cauta sa cunoasca nevoile oamenilor sau care nu se simt in largul lor lucrand in echipa cu o
mare diversitate de locuitori nu vor ramane prea mult timp in acest tip de activitate.

            Inainte, insa, de a lua contact cu locuitorii, cel care intervine va trebui sa-ti clarifice
orientarile si valorile, sa pregateasca un plan de interventie.

            1. Prima orientare

            Cei care intervin trebuie sa stie ca ei vor lucra in mod inevitabil  si cu alti profesionisti si
alte organizatii; este insasi natura acestei munci. Ei ar trebui sa cunoasca un numar mare de
organizatii si de indivizi si sa se faca cunoscuti. Ei vor ajunge sa detina foarte multe informatii
pertinente si precise in privinta persoanelor si organizatiilor care muncesc in cartier.

            Asistentul social comunitar trebuie sa-ti rezerve timp pentru a percepe natura cartierului,
atitudinile si interesele locuitorilor si diversilor profesionisti care lucreaza aici. Cel care intervine
poate oricand sa rectifice si sa amelioreze primele impresii. Importanta primei patrunderi in
cartier/comunitate consta in constientizarea  numarului si diversitatii factorilor pe care va trebui
sa-i ia in consideratie atunci cand doreste sa intreprinda o actiune. Aceasta orientare devine deci
absolut necesara oricarei interventii planificate in cartier.
            La inceput, aceasta poate insemna pur si simplu o scurta descindere in cartier; cel care
intervine este un strain si trebuie sa fac primul pas in stabilirea unui eventual parteneriat cu
locuitorii. Este mai bine sa se varieze momentele din zi sau seara consacrate acestei explorari;
sansa de a-ti face o imagine corecta si ceva mai completa creste astfel, chiar daca ea nu este decat
un fragment al realitatii locale. Atunci cand circula prin cartier, specialistii trebuie sa fie atenti sa
nu confunde o simpla plimbare de orientare cu observatiile mai detaliate, mai elaborate, sau cu
alte modalitati de contact local, care reprezinta faze distincte si ulterioare.

            Trebuie retinute urmatoarele observatii:

-densitatea circulatiei in diferite locuri (strazi)

-tipul si starea locuintelor (ex: locuinte aflate in proprietatea statului sau particulare, ingrijite sau
intr-un stadiu de degradare avansata etc.)

-gradul de murdarie si de vandalism , existenta spatiilor verzi, a locurilor de joaca pentru copii

-localizarea uzinelor, birourilor, barurilor, magazinelor

-accesibilitatea mijloacelor de transport in comun

-anumite caracteristici referitoare la locuitori; de ex., prezenta populatiei pluri-etnice, fluxul

circulatiei automobilelor si pietonale

            Unele dintre aceste impresii vor intari ceea ce lucratorul stia deja de la colegi iar altele
vor fi noutati. Fie ca informatiile vor fi noi sau vechi, ele vor reprezenta un element cheie al
orientarii.

            Efortul de a se pune de acord cu contextul institutional presupune inainte de toate ca cel

care intervine sa inceapa prin cunoasterea modului de functionare a institutiilor. El va incepe cu
propria institutie, isi va extinde cunostintele pentru a realiza o prima intelegere a organismelor
care colaboreaza cu propria sa institutie sau a celor care, in opinia sa, sunt susceptibile sa
influenteze intr-un mod sau altul viata cartierului in care a fost planificata interventia. Exista o
multitudine de actiuni ulterioare pe care cei care intervin ar trebui sa le intreprinda in relatie cu
grupurile si institutiile care constituie baza stadiului de orientare; este vorba de a constientiza
climatul politic si economic local, problemele specifice zonei in care actioneaza. Este posibil ca
cel care intervine sa identifice un ansamblu de atitudini care se regasesc in tot cartierul si chair in
institutiile pe care le intalneste. Contrastul rural-urban va fi determinant, ca si situatia socio-
economica locala (bogatie sau saracie relativa). In fiecare zi, cel care va interveni isi va completa
cunostintele despre un aspect sau altul, consolidand, astfel, ipotezele initiale. Acesta va fi deschis
si in a asculta mesajele informale care circula in grupuri si institutii. Dar observatiile sale, la acest
stadiu, si interpretarile pe care le face au inevitabil o oarecare nota de subiectivitate, primele sale
impresii neputand fi corecte in totalitate.

            2. Valori si roluri in abordarea comunitatii

            Inaintea oricarei interventii, asistentul social, ar trebui sa se straduiasca sa-si clarifice

propria sa pozitie referitoare la anumite probleme-cheie, deoarece deciziile sale vor fi in parte
determinante de sistemul sau de valori si de perceptia pe care o are asupra rolului pe care il joaca.
Acestea constituie doua aspecte care trebuie clarificate inainte de a lua contact cu cartierul.
                 a)Procesul/rezultatul

            Cel care intervine se confrunta in permanenta cu dilema: trebuie sa preferam

constientizarea si dezvoltarea deprinderilor indivizilor via participarea lor la grup sau  realizarea
sarcinilor specifice care pot sa amelioreze diferite aspecte din viata cartierului? In masura in care
incercam sa atingem ambele obiective intrebarea este cum se poate mentine echilibrul si ce
solutie gasim in momentul conflictului inevitabil intre cele doua obiective legat de alocarea
timpului? Este evident ca intre cele doua aspecte exista legaturi complexe, si timpul alocat
interventiei (termen scurt sau lung) este important atunci cand stabilim ordinea de prioritate a
celor doua componente ale interventiei.

             Luarea in considerare a acestor probleme implica, de fapt, ca cel care intervine sa-si
construiasca o maniera proprie de interventie si un ansamblu de obiective si sa analizeze cu
atentie legaturile, intepatrunderea  dintre problemele locale si cele de pe plan national, intre
angajamentul sau concret la nivelul cartierului /comunitatii  si problemele socio-economice care
influenteaza localitatea.  

                 b) Rationalism/intuitie

            Ne putem pune, in acest context intrebarea: sunt mai eficiente persoanele care au un
instinct natural pentru a urma calea cea mai buna de abordare a unei probleme? Unele persoane
sunt fara indoiala capabile sa intuiasca in mod corect, fara o analiza prealabila consistenta,
maniera cea mai buna pentru abordarea unei probleme, dar ei nu sunt numerosi si chiar si cei mai
buni dintre ei ar admite utilitatea analizei riguroase. Majoritatea  specialistilor in interventie au
nevoie sa-ti dezvolte deprinderi care sa-i faca mai eficienti. Orice asistent social trebuie sa se
autoevalueze pentru a stabili in ce masura lucreaza mai degraba intr-o maniera intuitiva sau una
rationala.

                 c) Participarea              

            Teoriile asupra participarii subliniaza ca aceasta este utila asistentilor sociali, desi se
poate intampla ca un grad inalt al participarii din partea membrilor comunitatii sa nu fie
intotdeauna suficient pentru a provoca schimbari fundamentale intr-un cartier. Adesea, un
asistent social este constrans sa aleaga intre eficacitatea unui mic grup si necesitatea de a largi
acest grup. El trebuie sa fie constient ca, in practica, se poate confrunta cu astfel de probleme.
Grupurile putin numeroase pot totusi sa reprezinte o baza de actiune, dar este recomandabil sa se
evite  formarea coteriilor.

                 d) Coordonarea (conducerea)

            Cei care intervin se gasesc adesea in situatia de a accepta, a deturna sau a respinge o
cerere de leadership. Desi obiectivul interventiei asistentului social este de a-i face pe locuitori
capabili sa-si asume initiativa si conducerea, ei pot fi in situatia de a juca temporar acest rol: de
exemplu, cand trebuie sa consolideze increderea unui grup asigurandu-i o directie. Dar daca, la
un moment dat, ei schimba rolurile,  trebuie sa explice cu claritate membrilor comunitatii ceea ce
fac si de ce. Acest lucru este deosebit de important cand grupurile sunt labile sau putin
autonome.

                 e) Responsabilitate
            Majoritatea celor care intervin depind de o institutie, de un proiect, de o echipa. Ei
trebuie, deci, sa dea seama pentru munca lor in fata colegilor, sefilor lor. Daca apare un conflict
de interese intre institutie si un grup pe care il sustine, cel care intervine trebuie sa fie pregatit sa-
si argumenteze pozitia. Chiar in absenta conflictului, el va avea experienta unor tensiuni datorita
neconvergentei dintre interesele institutiei sale si cele ale grupurilor pe care le reprezinta ca agent
de dezvoltare locala. Asistentul social trebuie sa stie unde incepe si unde sfarseste
responsabilitatea sa deci, trebuie sa fie prudent in privinta informatiilor pe care le va transmite in
exterior.

            3. Planificarea si analiza problemelor

            Inainte de a patrunde in cartier, cel care intervine, trebuie sa-si rezerve timp pentru a
reflecta asupra naturii muncii pe care o intreprinde. Aceasta deoarece, in momentul in care
incepe interventia propriu-zisa, cand va fi prins de actiune, urgente si nevoi contradictorii,
evenimente multiple nu-i vor lasa posibilitatea sa se distanteze.

                Un
plan initial trebuie sa cuprinda localizarea sau definitia unei probleme sau al unui
ansamblu de probleme. In cadrul acestei faze, el va trebui sa inceapa identificarea categoriilor
de activitati, de sarcini ce trebuie intreprinse. Este important sa evite sa contribuie la
transmiterea unei imagini negative despre comunitatea avuta in vedere si despre oamenii care
o locuiesc. Asistentul social va cauta, va incuraja  si mobiliza fortele si resursele locuitorilor.

            B. Negocierea intrarii in cartier si prezentarea

            Adesea, asistentii sociali lanseaza activitati pe termen scurt sau mai putin importante in
cartier in scopul de a stabili contacte pentru a realiza o abordare directa a acestuia. Ea prezinta
anumite avantaje dar trebuie insotita sau precedata de unele demersuri mai explicite, pe care le
vom numi 'negocieri'. Chiar daca va trebui ca in acelasi timp sa colecteze date si sa intalneasca
oameni, cel care intervine desfasoara, negociindu-si intrarea, o actiune specifica.

            Aceasta maniera directa de abordare prezinta unele pericole, deoarece aceasta ii reduce
celui care intervine posibilitatea de a-si construi dinainte o imagine cat mai precisa despre
locuitori si organizatiile prezente in cartier. De asemenea, poate sa-i impiedice sa stabileasca
relatii cu institutiile cheie care sunt prezente pe teren. Mai mult - si literatura de specialitate
subliniaza ca multi agenti ai dezvoltarii sociale locale au avut aceasta experienta - odata ce s-au
angajat pe o linie de actiune cu grupurile, devine dificila retragerea  sau reluarea de la inceput cu
grupuri diferite sau cu un alt public. Rezultatul unui angajament prea timpuriu ii poate determina
pe cei care intervin sa sustina grupuri de care nu ar dori sa se apropie.

            Negocierile pentru a intra intr-un cartier presupun o reflectie riguroasa din partea celui
care intervine si contacte preliminare cu lideri locali, cu diferiti profesionisti ai interventiei
sociale si cu institutia la care sunt angajati.

            1. Prezentarea in fata grupurilor locale

            Exista zone, cartiere in care n-a avut loc niciodata o interventie. In altele, dimpotriva,
profesionistii interventiei s-au succedat in timp. Oricare ar fi situatia, exista bariere (politice,
psihologice si geografice) care trebuie trecute inainte de a nu mai fi considerat ca un strain, un
intrus atunci cand patrunzi intr-o comunitate cu intentia de a demera un program de dezvoltare
locala (ex: noul postas are probabil un chip necunoscut, dar locuitorii cunosc si accepta aceasta
profesie; asistentul social este mai putin cunoscut chiar si la nivel de profesie). Iata de ce
asistentul social care intervine va fi tot timpul observat si pus la incercare. Procesul de
recunoastere are un dublu sens: agentul de dezvoltare sociala locala/asistentul social trebuie sa
dea locuitorilor ocazia de a fi vazut, de a fi situat intr-un context fara sa se simta expusi privirilor
sale. Acesta trebuie sa-si petreaca un  timp in comunitate pentru a se face cunoscut oamenilor, sa
fie prezentat unora si altora, iar aceasta se va produce intr-o maniera diferita daca asistentul
social este trimis a) de institutia la care lucreaza, b) daca locuitorii l-au solicitat sau c) daca
debuteaza intr-un cartier ca urmare a unei decizii exterioare, cum ar fi in situatia transformarii
zonei.

            a) Asistentul social este mandatat de institutia sa

            Alegerea locului interventiei nu este necesar sa vizeze zona sau cartierul cel mai sarac: o
localitate care are un potential mai mare pentru actiunile colective va permite oferirea unui
exemplu. Existenta unui loc de intalnire si posibilitatea de acces pentru grupurile locale sunt
factori care pot sa influenteze in alegerea zonei de interventie. Adesea, lucratorii sociali nu au
posibilitatea de a alege zona/comunitatea in care isi vor desfasura activitatea. Institutia la care
lucreaza ii poate trimite acolo unde considera ca este oportun sa intervina. Liderii locali aproba,
in general, proiecte in cartiere pentru care au o responsabilitate si indica apoi zonele care vor
beneficia de interventie.

            Cand un specialist in interventie nu este sigur de teritoriul sau de genul de probleme

asupra carora trebuie sa se concentreze, este utila crearea unui serviciu de informare si de
consultare pentru a evalua mai bine zona si, totodata, pentru a se face cunoscut locuitorilor.
Aceasta maniera de  abordare a unui cartier scurteaza timpul pe care cel care intervine trebuie sa-
l consacre intalnirilor si conversatiilor cu membrii grupurilor locale, cu diverse structuri colective
etc. El poate, adesea, sa identifice principalele probleme locale datorita numeroaselor conversatii
cu locuitorii, in diferite locuri, cum ar fi magazine, cafenele, spalatoriietc. Insa, primul sau
obiectiv in acest stadiu, va fi acela de a-i intalni pe liderii grupurilor, asociatiilor, retelelor
informale, pentru a se face cunoscut de catre acestia si pentru a-si forma o idee despre nevoile si
resursele, problemele si posibilitatile comunitatii.

            b) Asistentul social intervine in cartier la solicitarea locuitorilor

            Pentru Alinsky, cel care intervine nu trebuie sa-si negocieze intrarea decat daca locuitorii
fac apel la competentele sale. Pentru intelegerea acestei situatii vom folosi exemplul in care, ca
urmare a unei actiunii profesioniste sistematice a asistentului social comunitar, o decizie
judecatoreasca a permis unui grup de locuitori sa oblige puterea publica locala sa mentina, intr-o
stare convenabila, cladiri destinate demolarii. Acest exemplu de actiune colectiva ilustraza o
situatie in care grupul de localnici a cerut sprijinul unui asistent social. Grupul a contactat biroul
regional al unei asociatii care a acceptat sa puna la dispozitia acestuia doi dintre membrii sai. A
existat un acord contractual: grupul stia ceea ce asteptau de la profesionisti iar cei care au
intervenit isi cunosteau sarcinile.

           

            c) Interventia se realizeaza ca urmare a unei decizii exterioare

            In acest context, pentru a intra intr-un cartier, identificam doua tipuri de situatii:
        in prima, agentul de dezvoltare sociala locala este bine informat asupra a ceea ce se petrece
in cartier, chair daca nu este inca activ in zona; datele statistice de care dispune sunt de
actualitate, contactele sale cu diferitele servicii locale permitandu-i sa fie la curent cu
viitoarele proiecte sau cu schimbarile posibile in proiectele actuale. El este angajat in mai
multe retele, ceea ce ii permite sa combine infiormatiile. Acesta este foarte util grupurilor
locale deoarece este in masura sa anticipeze anumite schimbari si sa furnizeze informatii
decisive.

            De multe ori s-a dovedit ca unele strategii locale sunt rezultatul unei informari exacte si
valoroase realizate de catre un specialist in interventie in legatura cu o potentiala problema. In
astfel de situatii succesul patrunderii in cartier al celui care intervine consta in faptul ca acesta
cunoaste inaintea tuturor actiunile iminente care vor avea loc in cartier.

        in al doilea tip de situatie, este vorba despre existenta unor amenintari serioase la adresa
cartierului, schimbari complexe si nelinistitoare pentru locuitorii care vor fi afectati, fapt care
nu este in responsabilitatea nici unei institutii.

            In ambele cazuri, cel care intervine, utilizeaza deschis informatiile anterior culese pentru
a se face acceptat de locuitori in calitate de organizator. Daca poate dovedi necesitatea
comunitatii de a se organiza, inseamna ca a inceput procesul de a se face recunoscut si cel de
legitimare. Daca asistentii sociali se sprijina pe cunostintele si pe deprinderile lor pentru a se face
recunoscuti de grupurile locale, vor trebui sa petreaca un timp indelungat cu recunoasterea
liderilor locali si a persoanelor influente.

            Pregatind atent intrarea in cartier, cei care intervin, castiga incredere, isi rezerva un timp
de respiro inainte de a se angaja in activitatea de la nivelul comunitatii. Este recunoscut faptul ca
a demara o noua activitate, intr-un cartier necunoscut, este una din sarcinile cele mai dificile si
cele mai interesante, in acelasi timp, ale actiunii colective si ale politicii de actiune sociala.

           

            2. Prezentarea la institutiile care isi desfasoara activtatea in cartier

            Pentru o institutie sau un ansamblu de institutii este destul de usor sa saboteze un proiect
inainte ca cel care intervine sa fi avut timp sa se instaleze, inainte ca el sa poata obtine sprijinul
grupurilor locale. De aceea, a se prezenta in fata celorlalte institutii cu actiune in acea zona este
un gest absolut necesar  pentru ca asistentul social sa-si consolideze pozitia. Din alta perspectiva,
reprezinta o ocazie de a avea acces la un mare evantai de institutii si de a le cunoaste. Multe
dintre acestea ar putea fi ulterior mai putin dispuse spre colaborare daca nu s-a realizat un contact
initial cu ele la patrunderea in comunitate. Se recomanda, deci, asistentului social sa se prezinte
diferitelor persoane din institutii, de la cei care iau deciziile pana la  lucratorii de teren. Trebuie,
de asemenea, ca asistentul social sa realizeze un echilibru intre contactele profesionale si cele
politice in zona.

            Adesea in cursul acestor reuniuni  si a contactelor se va putea testa coerenta rolului si

a  obiectivelor celui care intervine. Institutiile vor dori sa cunoasca intentiile sale, programul pe
care l-a fixat, metodele de lucru. Raspunsul la aceste intrebari si la multe altele pot contribui la
cresterea prestigiului asistentului social in comunitatea respectiva. La unele intrebari va trebui sa
raspunda cat mai precis posibil (ex: legat de institutia pe care o reprezinta, competentele pe care
le are etc.), la altele va putea fi mai evaziv (ex.: referitor la rezultatele scontate).
            In timpul afectat culegerii de informatii, datorita contactelor inevitabile cu diferite
institutii, asistentul social este nevoit sa-si explice intr-o masura mai mare sau mai mica rolul sau
in comunitate precum si ceea ce are intentia sa intreprinda. Relatia care se stabileste astfel intre
diferite institutii si cel care intervine este una tranzitorie: acesta se prezinta si isi faciliteaza astfel
intrarea in cartier. Va fi necesar in continuare sa  se prezinte si altor profesionisti care lucreaza pe
teren si institutiilor lor, fie ca sunt in cartier sau in imprejurimi. Aceste intalniri si vizite de
observare vor avea adesea functii multiple: ceilalti profesionisti pot da noilor veniti sfaturi si
informatii utile despre ansamblul cartierului; ei ii pot sugera asistentului social contacte ce
trebuie evitate sau care sunt de dorit, pot sa-i expuna tipul de proiect la care lucreaza, sa-i
sugereze alte vizite, sa-i propuna constituirea unui grup de sprijin etc.

           

            3. Prezentarea unui proiect de interventie in propria institutie

            Pentru asistentul social care desfasoara interventii la nivelul comunitatilor, prioritar este
sa faca, in propria institutie, cunoscute programele pe care intentoneaza sa le deruleze, sau care
sunt in desfasurare, intr-o anumita comunitate pe care acesta o are in vedere. Este, in acelasi
timp, usor sa neglijezi aceasta sarcina, ocupat fiind cu activitatea de teren. Subliniem, din nou, ca
este foarte bine ca asistentul social sa lucreze de la inceput cu institutia. Intalnirea cu cei
responsabili de politica institutionala este utila deoarece trebuie ca asistentul social sa-si faca o
idee despre limitele muncii sale, asa cum sunt ele percepute de seful sau, chiar daca mai tarziu
aceste limite pot fi repuse in discutie.Intalnirea cu o parte din personalul institutiei permite celor
care intervin sa se faca relativ usor si rapid cunoscuti. Aceste intalniri dau posibilitatea clarificarii
rolurilor iar acest lucru este important, contribuind la clarificare asemanarilor si deosebirilor intre
rolul asistentului social comunitar si cel al altor colegi. Este, de asemenea, important ca el sa-si
faca aliati si  in institutie, in cazul in care munca sa ar avea de suferit de pe urma schimbarilor
politice sau daca este necesar sa caute sprijin pentru un grup tinta specific.Pentru toate aceste
motive, daca cel care intervine este angajat intr-o mare organizatie, este de dorit ca el sa-si
prezinte activitatea diferitelor categorii de personal din acea institutie.

            O buna strategie a celui care intervine trebuie sa implice indicarea cat mai timpurie, atat
prin informatiile pe care le cauta cat si prin oamenii cu care se intalneste, a faptului ca activitatea
sa presupune contacte interservicii in propria institutie si intre organizatii la nivel local sau
national. Sefii acestuia trebuie sa stie ca, spre deosebire de alte profesii, in acest caz trebuie sa
lase asistentilor sociali comunitari o mare libertate de miscare din punct de vedere profesional si
administrativ si sa le faciliteze accesul la o multitudine de surse de informare. Cu aceasta ocazie,
asistentul social va descoperi informatii utile despre propria instutie referitor la structura,
administratie si nivele de decizie, sprijinul pe care poate conta din partea colegilor si sefilor
institutiei sale, sprijinul si colaborarea pe care, la randul sau o poate oferi celorlalti colegi.

            Intrebari la care asistentul social trebuie sa caute raspuns in acest stadiu:

-De ce este institutia interesata de programe de dezvoltare sociala locala?

-In ce masura institutia este dispusa sa permita autodeterminarea unui cartier?

-Ce grad de autonomie are in institutia sa asistentul social?

-Care este, din perspectiva institutiei, populatia asupra careia trebuie sa se orienteze interventia?

- Institutia vizeaza sa se concentreze pe un cartier cu probleme?

-Care sunt strategiile posibile si acceptabile in aceasta institutie?

-Ce resurse va obtine asistentul social prin intermediul institutiei sale?

-Pentru cine sunt responsabili, in ultima instanta,  cei care intervin?

-Care sunt interesele colective (etnice, religioase, de clasa, geografice, corporatiste) reprezentate
in structurile de decizie?

-Care sunt relatiile intre organismul de luare a deciziei si finantatori?

            Daca este prima data cand se desfasoara un proiect de dezvoltare sociala locala in
institutie, este important ca cei care intervin sa faca acest tip de proiect cunoscut si in interior si
sa dea o idee despre rolul lor cat mai clar posibil. Aceste precizari trebuie sa vina atat de la cel
care intervine cat si de la institutie. O asemenea sarcina este una continua. Ea nu se opreste o data
ce actiunea a fost inceputa; aceasta poate face necesara reformularea termenilor acordului. Este
de dorit sa incepem procesul de indata ce proiectul a fost angajat pentru institutie.

            In concluzie, cel care intervine trebuie sa fie activ in trei domenii ale procesului de
negociere: grupurile sau structurile colective existente, institutiile publice si private si propria sa
institutie. Timpul petrecut cu aceste contacte va intarzia putin formarea grupurilor si va mari
presiunea la care va fi supus asistentul social. Dar chiar daca acesta prezinta dificultati, este
important ca cel care intervine sa inceapa prin a se informa si a se face cunoscut. In afara
scopului de a facilita munca ulterioara, negocierile preliminare ii vor permite sa armonizeze
impresiile asupra noului sau mediu profesional pe de o parte, si increderea pe care o are in
propriile sale posibilitati, pe de alta parte.

            Negocierea intrarii in cartier consolideaza nevoia celui care intervine de a reflecta asupra
propriilor resurse, scopurilor si obiectivelor pe care si le-a propus pe masura ce se apropie de
faza de actiune.

C. Evaluarea nevoilor si a resurselor locale

             Ce date trebuie culese?

            Culegerea datelor  este rareori suficienta pentru a produce prin ea insasi o schimbare, dar
ea constituie un element strategic prealabil  indispensabil. 

Ea trebuie sa fie:

-orientata catre obiectivele interventiei;

-in raport cu o problema, o tema, un grup sau un loc precis; ea se refera la situatii traite 'aici si
acum' de catre locuitori;
-obiectiva, fara partialitate (se poate eventual sa dea peste fapte sau date in contradictie cu
opiniile si impresiile celor care intervin sau ale altor persoane);

-utila: este vorba despre o cercetare in vederea unei actiuni.

            Exista numeroase motive pentru a culege date:

      reprezinta o modalitate simpla si clara de a lua contactul cu locuitorii si cu institutiile

locale, 

      de a limita deciziile bazate pe intuitie,

      de a-si apara cauza cu prilejul schimbarilor in alocarea resurselor sau de a obtine subventii.

            Ea se justifica si pentru ratiuni de serviciu: informarea corecta a unui eventual succesor,
posibilitatea ca un supervizor sa faca aprecieri asupra oportunitatii anumitor demersuri si/sau
evaluarea activitatilor celui care intervine, justificarea anumitor aspecte ale interventiei devenite
subiecte de critica.

 Exemplu: Un lucrator sococial scrie un articol in legatura cu conditiile foarte proaste de locuit
din oras: acest articol deranjeaza conducerile servoiciilor locative si politicieni locali. Ambele
parti fac demersuri pe langa directorul celui care a scris articolul. Singurele argumente ale
acestuia sunt datele valabile, precise culese in legatura cu situatia locuintelor.

            Intinderea culegerii de date poate varia de  la o ancheta de recunoastere, la o munca de o

saptamana care implica 4-5 persoane si pana la studii de mare anvergura care dureaza de la sase
la noua luni. Fiecare specialist in interventie trebuie sa fie in masura sa decida in legatura cu
intinderea datelor pe care vrea  sa le culeaga in functie de complexitatea problemelor asociate
cartierului si in functie de propriile sale posibilitati. Insa, timpul si energia consumate in procesul
de culegere a datelor depind si de tipul de abordare al celui care intervine.

            In dezvoltarea sociala locala multe aspecte suscita date precise. Pentru claritatea
expunerii, ele vor fi impartite in sase categorii. In practica acestea se intrepatrund. Schema
propusa nu este decat un ghid. De altfel, nu trebuie sa uitam ca anumite date nu vor avea
semnificatie decat in raport cu o entitate mai mare: oras sau regiune.

1.Istoria

            Problemele cartierului sunt in relatie cu oamenii, structurile colective si evenimente ale

trecutului. Locuitorii sunt adesea cea mai buna sursa de informatii iar contactele in scopul
culegerii lor ii pot mobiliza pe acestia. Nevoia de a intelege problemele cartierului intr-o
perspectiva istorica a fost in general subestimata in literatura de specialitate.

2. Mediul

            Mediul unui cartier ne intereseaza din doua motive: el poate comporta anumite probleme
preocupante pentru locuitori si, in calitate de context al conditiilor locale de munca si de
petrecere a timpului liber, el influenteaza relatiile sociale.

Datele care trebuie puse in evidenta sunt urmatoarele:

-limitele administrative si naturale

-densitatea populatiei per km patrat

-importanta spatiilor verzi (publice si private)

-localizarea soselelor, cailor ferate, de tramvai, trecerile pietonale

-volumul si natura circulatiei

-destinatia solului, utilizari industriale, comerciale si rezidentiale-inclusiv prezenta si amplasarea

zonelor si imobilelor abandonate sau prost intretinute: ele s-ar putea dovedi mai tarziu resurse
utile

-intinderea si natura zonelor de recreere (a parcurilor, spatiilor verzi, locurilor de joaca pentru
copii)

-situatia marilor ansambluri industriale si modalitatea in care afecteaza acestea  viata locuitorilor

-intinderea zonelor afectate de interventia persoanelor: vandalism, graffiti, afise,etc.

3. Locuitorii

Datele de baza care se refera la locuitori cuprind:

a) datele de recensamant :

- date socio-demografice (volumul si mobilitatea populatiei: varsta, sex, loc de nastere, marimea
si tipul de coabitare, situatia socio-economica (numar de masini) si nivelul de educatie

- conditiile generale de locuit, ocupare (suprapopulare, abandon), proprietate/inchiriere, confort

(baie, wc, apa calda)

- situatia ocuparii fortei de munca: repartitia salariatilor si somerilor pe varsta si sex, tip de
profesie, numarul de femei incadrate in munca partial sau cu norma intreaga, 'navetisti', orele de
munca ale femeilor, ale celor casatorite si ale femeilor cu copii sub 5 ani.

b) datele care privesc bunastarea in cartier: cantine scolare gratuite, ajutoare de prima necesitate
in imbracaminte, nivelul de absenteism scolar, delincventa juvenila, intreruperile de electricitate,
incalzirea locuintelor, numarul de cazuri in evidenta serviciilor sociale, numarul celor fara
adapost, rata mortalitatii la nastere, a mortalitatii infantile etc.

c) datele din perceptia locuitorilor cartierului: reprezinta aspectul subiectiv al domeniilor

anterioare:

      cum isi percep locuitorii propriul cariter si caracteristicile sale?

      ce considera ei ca probleme si resurse?

      care sunt atitudinile fata de grupuri, institutii si personalitati locale?

d) retele locale, adica aspectul colectiv al vietii locale. Din acest punct de vedere ne intereseaza
urmatoarele:

      care sunt relatiile cu familia, vecinii, prietenii?

      care sunt contactele in interiorul colectivitatii si cele cu exteriorul?

      care sunt grupurile si care sunt rolurile pe care le joaca unii si altii?

      cum opereaza retelele in structurarea vietii locale?

e) datele care privesc valorile si traditiile

            Specialistul care intervine nu poate spera la o buna cunoastere  a valorilor si traditiilor

decat dupa ce a petrecut un timp in cartier. El trebuie, totusi, sa fie capabil sa realizeze, inca de la
inceputul activitatii sale, o buna intelegere a diversitatii normelor colective, pentru ca va fi
necesar sa se orienteze dupa valorile locale fundamentale. Din acest punct de vedere, minimum
necesar il reprezinta evitarea oricarui lucru, oricarei actiuni care ar putea ofensa sau ignora
conventiile si valorile locale, inclusiv pe cele referitoare la vestimentatie. Alinsky atrage atentia
ca cei care intervin trebuie sa respecte normele cartierului in privinta modului de a se imbraca,
limbajului, stilului de viata, altfel risca sa si-i indeparteze pe oameni in mod voluntar. De
asemenea, cel care intervine, atunci cand paraseste cartierul, trebuie sa-si puna la curent
succesorul cu asteptarile locuitorilor in legatura cu modul de actiune. Dar tipul de informatie pe
care-l va cauta asistentul social in cursul acestei perioade se va raporta la normele care
guverneaza interactiunea sociala si participarea in acel cartier si la normele care regleaza
leadership-ul, autoritatea sau atitudinile oamenilor fata de femeile care se angajeaza in actiuni de
dezvoltare sociala locala.

Exemplu: Un  asistent social era deceptionat pentru ca au venit putini locuitori la reuniunea
din apartmentul unuia din ei. El descopera mai tarziu ca oamenii din imobile ezita sa se duca
unii la altii, pentu ca 'nu se cadea'. Alta data, el a incercat sa organizeze o reuniune a
grupurilor locale pentru a discuta un proiect de teren de joaca. Reuniunea va suscita putin
interes, in buna parte pentru ca el subestimase prejudecatile legate de acel imobil: ceilalti
rezidenti nu voiau sa-si intalneasca vecinii nici macar in cursul acelei reuniunii.

            D. Structurile colective

            Structurile colective locale sunt adesea foarte numeroase, cu o mare diversitate de

scopuri, roluri si proceduri de actiune. Agentul de dezvoltare sociala locala poate fie sa le
inventarieze pe toate, amestecand tipuri si functii, fie sa stabileasca un ghid care sa-i permita
tratarea lor sistematica:

a) administratiile locale si centrale, adica serviciile referitoare la invatamant, sanatate,

amenajarea teritoriului, serviciile sociale, judiciare, locuinte si ajutor social, precizand: natura si
marimea serviciului inclusiv personalul; structurile, scopurile, politica, si finantarea serviciului;
impactul local si proiectele pe care le are; natura relatiilor si schimburilor cu cartierul si alte
structuri colective; resursele disponibile care pot fi de o anumita utilitate pentru grupurile locale.
            Este utila stabilirea unui repertoar al numelor si adreselor consilierilor municipali,
oamenilor politici, presedintilor si membrilor comitetelor oficiale si ale personalului lor
permanent (secretari, consilieri).

b) intreprinderile si activitatile economice: productia si repartitia bunurilor si serviciilor in

cartier; evantaiul activitatilor industriale si comerciale; istoria si profilul principalilor patroni,
mijloacele de transport, serviciile de vanzari, magazinele, cafenelele, locurile de dans,
proprietatea funciara si utilizarea sa, sansele de renovare a patrimoniului imobiliar,
caracteristicile locuintelor cu chirie si politica de gestionare a acestora de catre proprietari.

c) grupurile religioase si contributia lor la viata locala; resursele (locuri de reuniune, material
disponibil) au adesea un rol decisiv in cartierele cu minoritati etnice.

d) sectorul asociativ: trebuie cunoscute cel putin numele si adresele responsabililor si

personalului salariat, orele si locurile de reuniune: scopurile, functiile si activitatile asociatiilor;
numarul membrilor si caracteristicile lor in termeni de varsta , sex, clasa sociala, venit, rezidenta,
resursele si dotarea asociatiilor.

e) sunt necesare aceleasi date si pentru serviciile private.

5. Comunicarea (difuzarea informatiei)

            Asistentul social trebuie sa surprinda modul in care ideile, informatiile si orice element
de noutate se propaga in zona de interes pentru interventia sa (in cartier). El trebuie, de
asemenea, sa cunoasca modul cel mai eficace de a comunica cu persoanele cheie (locuitori sau
profesionisti) ca si circuitele de influenta in diferitele grupuri locale capabile sa modeleze si sa
modifice opinia publica. Exista o varietate mare de mijloace de comunicare intr-un cartier, de la
contactele verbale si informale dintre locuitori pana la difuzarea de mesaje scrise. Asistentul
social va trebui sa studieze afisele, prospectele, micile jurnale ale unor imobile, revistele
distribuite la domiciliu, emisiunile de radio si televiziune, dar si jurnalele grupurilor de presiune,
presa alternativa, ziarele locale cu rata mare de difuziune. Este foarte util sa se informeze care
sunt jurnalistii care vor relata cu simpatie despre activittaile grupurilor locale, pentru a putea
apela la acestia cand este necesar.

6. Puterea si conducerea

            Informatiile asupra locuitorilor, structurilor colective, comunicatiilor intr-un cartier

aduce, de asemenea, o multime de informatii despre modul in care se exercita puterea,
leadership-ul si influentele sale. Ar trebui de fapt sa se cunoasca:

a) lumea intreprinderilor si a sindicatelor

            Deciziile si ambitiile intreprinderilor si sindicatelor influenteaza foarte puternic cresterea

generala si dezvoltarea unui cartier, direct sau indirect, prin intermediul unor institutii cum este
Camera de Comert, de exemplu.

b) partidele politice

            Pentru a cunoaste rolul si influenta partidelor politice in cartier, trebuie studiata greutatea
politica si procentajul votantilor la alegerile locale si generale, puterea si influenta alesilor
(senatori si deputati), contributia lor la definirea unei politici locale, puterea comitetelor
electorale. Gradul de angajare al partidelor politice traditionale in rezolvarea problemelor
colective prezinta un inters deosebit: multe grupuri locale s-au nascut pentru a umple un vid lasat
de oamenii politici (grupruri care nu se considera reprezentate de alesii locali).

c) administratia locala

            Consilieirii municipali delega uneori esentialul puterii lor de decizie cadrelor din
adminstratie si, datorita acestui fapt, profesionistii se implica in deciziile politice. Aceasta situatie
poate fi rezultatul recunoasterii experientei lor profesionale sau autonomiei lor in gestiunea
serviciilor lor. Este important ca cel care intervine si grupurile sa inteleaga ceea ce se intampla
intre puterea economica, alesii locali si personalul administrativ  si contributiile respective la
luarea deciziilor. Mai mult, trebuie identificati cei care, intr-o institutie, inteleg aceasta munca si
incurajeaza activitatile grupurilor. Acestia, furnizand informatii, pot aduce mai mult decat un
sprijin locuitorilor cartierului.

De exemplu, un grup care lupta impotriva unui plan de reamenajare a spatiului intr-un cartier, va
aprecia ajutorul oficios al personalului de teren de la serviciile municipale.     

  

d) Grupurile locale si alte structuri colective

            Asistentul social trebuie sa stie ca pe langa structura puterii publice si oficiale, exista o
multime de oameni care cauta sa influenteze deciziile si desfasurarea evenimentelor. Aceste
jocuri de influenta pot merge de la campania de presa sau de la grupul de presiune la lobiuri mai
greu de perceput de la suprafata (manipulari ascunse). Alte aspecte de retinut ar fi:

-detinatorii oficiali ai puterii o exercita nu numai la marile ocazii cum sunt reuniunile
comitetelor, ci si intr-o maniera informala cand exista o asemenea ocazie;

-exista multe interactiuni si interferente intre categoriile puterii (multe persoane sunt angajate in
acelasi timp in lumea afacerilor, in partide si in grupuri locale);

- ar fi o greseala sa consideram structurile de putere (ale puterii publice locale, de ex.) ca sisteme
coerente si omogene. Orice organizatie cuprinde indivizi si grupuri care coopereaza sau sunt in
conflict; peste tot domnesc tensiuni si rivalitati pe care un grup inteligent si abil stie sa le
exploateze. A ajunge sa cunosti slabiciunile unei organizatii sau vulnerabilitatea sa la diferite
tipuri de presiune sau de publicitate face parte din sarcina asistentului social comunitar.

B. Interventia propriu-zisa

            Asistentul social are nevoie de numeroase date in primele faze ale interventiei sale. El
trebuie sa consacre acestei activitati de culegere timp si energie, dar trebuie sa ia contact cu
oamenii din cartier, din alte institutii si sa aiba un rol bine definit in propria institutie. Multiplele
solicitari la care este supus in cursul acestei faze fac indispensabila o strategie pentru a decide
asupra oportunitatii datelor ce trebuie culese si a modalitatii de a o face. Inainte de a trece la
colectarea informatiilor trebuie sa ne punem urmatoarele intrebari: Am nevoie de aceste date? De
ce? In ce moment? Acest demers este necesar deoarece trebuie sa evitam culegerea unei cantitati
excesive de date. Cea mai potrivita maniera de lucru nu este aceea de a inmagazina  o multime
de date in  eventualitatea ca ar fi necesare mai tarziu ci,  de a stabili un  scop imediat in functie
de care se culeg mai apoi datele.

1. Alegerea cartierului

            Daca cel care intervine isi poate alege cartierul si acesta nu este desemnat de seful sau, el
va colecta datele care sa-i permita stabilirea locului in care va lucra. Astfel, in cadrul unui proiect
condus de autoritatea publica, el va incepe prin compararea diferitelor sectoare. Apoi va mai
aduna date pentru a delimita zona de actiune. Daca lucreaza intr-o asociatie, va culege mai intai
datele despre ansamblul teritoriului deservit de asociatia sa inaite de a decide in ce cartier se va
stabili. Primul scop al culegerii de date, in aceasta faza, este de a contribui la decizia cu privire la
zona interventiei.

            Trebuie, deci, identificate zonele sarace si defavorizate caracterizate prin probleme care
fac obiectul dezvoltarii sociale locale. In acest stadiu, cea mai buna sursa va fi recensamantul: nu
trebuie culese decat datele care arata o reala concentrare a locuitorilor defavorizati intr-o anumita
zona de locuinte, pe piata muncii sau formarii profesionale: de ex., proportia locuintelor mobilate
inchiriate de particulari, numarul locuintelor ocupate de mai multi locatari, nivelul
suparapopularii locuintelor, confortul sau lipsa confortului elementar in locuinte, nivelul
somajului, proportia numarului de persoane fara calificare in munca sau care sunt semicalificati,
numarul burselor sociale in scoli (beneficiarii de ajutor social) etc.

            Desigur, alegerea datelor extrase din recensaminte se va face tinand seama de obiectivele
interventiei precum si de sistemul de valori al persoanei care intervine si al institutiei pe care
acesta o reprezinta. Este de retinut si faptul ca utilizarea datelor recensamantului se face si in
functie de grupul ales (tinta interventiei), ex.: trebuie sa lucreze cu tinerii sau cu persoanele in
varsta.

            Pentru a face alegerea, dupa ce au fost colectate datele despre diferitele sectoare care
reclama ajutorul sau, asistentul social, trebuie sa prelucreze si sa ordoneze fiecare dintre
variabilele recensamantului. Clasificarea zonelor le poate pune in evidenta pe acelea care au
nevoile cele mai presante. Indicatorii recensamantului vor avea adesea o greutate limitata; ei nu
vor fi decat unul din elementele care sunt cantarite cand se ia decizia. Va trebui sa tinem seama
de mijloacele, oportunitatile politice si de elemente cum ar fi cele de echilibru si justetea
interventiei. Mai mult, alegerea va fi influentata si de impresiile culese in cursul drumurilor prin
cartiere, de obiectivele si prioritatile exprimate de institutia sa si de propria evaluare a
posibilitatilor de schimbare in diferite cartiere.

2. Formarea unei imagini generale despre cartier;  perspetiva globala

            Scopul acestei prime culegeri de date este acela de a determina principalele caracteristici
ale cartierului si de a orienta pe cel care intervine catre problemele pe care doreste sa le studieze
mai in detaliu. Nu este de dorit si nici posibil ca el sa examineze in profunzime toate aspectele
vietii cartierului. El este obligat sa faca fie o selectie la intamplare, fie intr-un mod mai rational,
luand in considerare urmatoarele puncte:

-problemele: locuintele, activitatile de timp liber, somaj, circulatia stradala, intretinerea spatiilor
verzi si a parcurilor de joaca pentru copii, singuratatea etc;
-grupurile: populatia asistata - persoane cu  handicap, fara adapost, persoane in varsta, prescolari
etc.;

-teritoriile: marile zone de locuinte, ansamblurile de strazi etc.

-institutiile si structurile locale, politica lor;

-grupurile locale

            Privirea de ansamblu asupra cartierului cuprinde trecerea in revista sau utilizarea

urmatoarelor surse:

a) recensamantul, pentru a culege  informatia de baza despre locuitori: varsta si sex; loc de

nastere; conditii de locuit; ocupatie; caracteristici socio-economice, tipuri de locuri de munca,
somaj etc. Adesea este vorba despre o analiza a datelor recensamantului realizat in faza I.

b) observatia directa in cursul  vizitelor facute diferitelor locuri din cartier (cafenele, magazine
etc.) pentru a-i observa pe oameni, pentru a discuta cu ei si a descoperi cine frecventeaza un
anumit loc, la ce ora si in ce scop. Prin aceste conversatii, asistentul social surprinde putin cate
putin modul in care oamenii isi vad propriul cartier, punctele forte si slabiciunile sale, potentialul
si problemele lui, cum il impart locuitorii in minicomunitati.

c) ziarele si periodicele care sunt citite in cartier, ca si scrierile despre istoria locala.

d) arhivele institutiilor locale, cele ale predecesorilor asistentului social care intervine (daca
exista), documentele si propunerile care au condus la desemnarea sa (poate ca acolo va gasi
explicarea nevoilor si problemelor cartierului) si datele institutiei sale referitoare la cartier;
trebuie, de asemenea, facut apel la  amintirile colegilor (datele pe care acestia le-au retinut
referitor la problema si populatia tinta).

e) procesele verbale ale principalelor structuri de decizie (consilii municipale si comisii),

respectiv toate referirile scrise cu privire la cartierul respectiv.

f) grupurile locale: nume, adrese, documente scrise.

            Inainte de a intreprinde aceasta actiune de culegerea datelor care ii va da privirea de

ansamblu, cel care intervine trebuie sa reflecteze la timpul si energia pe care le va consacra
acestei culegeri de date, inainte de a aborda faza urmatoare (aceea a studiului metodic), cu
exceptia situatiei in care considera privirea de ansamblu suficent de precisa sau apreciaza ca ,
urmare a contactelor avute deja, s-a ajuns la o cerere de ajutor specifica pe care nu are dreptul sa
o refuze sau sa o amane. In aceste doua cazuri, el nu va proceda mai departe la culegerea datelor,
dar se va asigura ca nu merge intr-un ritm prea rapid, ca nu se inseala nici in privinta problemei
nici in cea a clientilor. Detasarea in raport cu actiunea si  pregatirea unei colectii de date cat mai
detaliata este un mijloc de a atenua riscurile unui prim esec susceptibil sa compromita tentativele
de organizare a cartierului.

3. Cateva tehnici in culegerea datelor

            Culegerea datelor trebuie sa fie completa si sistematica. Cel care intervine nu se poate
limita la impresii, el are nevoie de date fiabile care il vor ajuta in luarea deciziilor. Asistentul
social va utiliza deci tehnici care sa reduca pe cat posibil intamplarea, subiectivismul. Pentru
aceasta va folosi tehnici de investigare specifice cercetarii sociale, ale caror principii le
utilizeaza. Printre aceste tehnici, cele mai importante sunt:

a)      ancheta sociala bazata pe chestionar

            Putem trimite un chestionar prin posta, il putem aplica la telefon, putem cere persoanelor
sa il completeze si sa trecem ulterior sa-l colectam sau putem sa-l administram intr-o situatie fata
in fata. Fiecare modalitate are avantaje si dezavantaje, atat in privinta costurilor implicate cat si al
ratei refuzurilor. Cel care intervine trebuie sa evalueze care modalitate este cea adecvata
proiectului sau. Chestionarul aplicat de operator, in cursul caruia se pun intrebari si se
inregistraza raspunsurile, este probabil modalitatea cea mai adecvata pentru interventiile in
vederea dezvoltarii comunitare, pentru ca il pune pe cel care intervine in relatie cu oamenii care
ar putea forma, mai tarziu , un grup de interventie.

            Este necesar, de asemenea, sa luam decizia in privinta tipului de chestionar pe care dorim
sa-l aplicam. Intre chestionarele compuse doar din intrebari deschise si cele foarte formalizate
exista o varietate de posibilitati. In cazul chestionarului foarte standardizat, operatorul  pune
aceleasi intrebari in aceeasi ordine tuturor celor pe care-i include in  analiza. Natura stimulului
(intrebarile) trebuie sa ramana cat mai stabil posibil. Chestionarele pot fi alcatuite folosind doua
feluri de intrebari:

-intrebarile inchise sau semi-inchise, care permit alegerea intre mai multe alternative de raspuns,

-intrebarile deschise, unde persoana intrebata raspunde dupa cum doreste, iar operatorul
inregistraza raspunsul complet.

            In formularea chestionarului trebuie sa fim atenti la obiectivele anchetei, intentiile celui
care intervine, subiectele si problemele pe care trebuie sa le acopere chestionarul, forma pe care
sa o aiba, echilibrul intre intrebarile deschise si cele inchise, ordinea intrebarilor, tipul de
vocabular folosit etc. Este necesar sa decidem modalitatea de a lua contact cu persoanele ce
trebuie chestionate, de a le explica scopurile cercetarii si demersul initiatorilor. Este esentiala
testarea chestionarului in privinta lungimii, pertinentei, vocabularului, ordinii intrebarilor,
impactului asupra persoanelor interogate.Un alt element de care trebuie sa tinem seama este
realizarea unei esantionari corecte, utilizand metodele clasice insusite deja - esantionare
aleatoare, pe cote(straturi) etc.

b) auto-ancheta sau ancheta prin participare  presupune aceleasi precautii ca si ancheta prin

chestionar, dar poate fi mai atractiva pentru cel care intervine deoarece utilizeaza resursele
locale. Totusi, participarea locuitorilor si/sau a colegilor nu reprezinta cu necesitate un castig in
termeni de ore si persoane,  cel care intervine descoperind ca va trebui sa aloce timp pentru:

-recrutarea si incurajarea celor care il vor ajuta (colaboratorii)

- formarea lor (utilizarea metodelor de ancheta)

-supravegherea muncii lor, sprijinirea lor daca intalnesc probleme sau daca entuziasmul lor este
slabit

-analiza, interpretarea si prezentarea colectiva a datelor culese.

            Mai mult, folosirea locuitorilor sau colegilor  poate fi o sursa de inconveniente. Unii pot
ezita in a raspunde la intrebarile puse de vecinii lor sau de lucratorii sociali cu care nu s-au
familiarizat inca. De altfel, cei care fac ancheta, se pot transforma adesea intr-un grup de
presiune sau cei care sunt chestionati se pot astepta ca ei sa le rezolve problema, in conditiile in
care acestia nu sunt capabili sa o faca sau nu doresc aceasta.

            Auto-ancheta are totusi avantaje pentru ca ea implica locuitorii, orienteaza oamenii catre
demararea actiunilor in legatura cu probleme precise. Aceasta este utilizata adesea pentru a
pregati oamenii in vederea unei actiuni colective, prin implicarea lor in colectarea si analiza
informatiilor.

c. interviul directionat/dirijat

d. tehnicile indirecte

            Acestea au aparut in psihologia clinica si sociala si sunt cel mai adesea utilizate  de cei
care fac studii de piata. Ele ofera o alternativa interesanta la chaestionar sau la interviul dirijat.
Sunt foarte numeroase si depind adesea de imaginatia celui care face ancheta si de obeictivele
sale.

 De exemplu:

¨      sa ceri cuiva sa termine o fraza de genul : "Daca as putea schimba ceva in acest cartier, ar
fi vorba despre."

¨      sa pui o intrebare ipotetica de tipul: 'Sa presupunem ca in cartier vine o persoana straina si
ca sunteti primul locuitor pe care il intalneste: ce i-ati spune?"

¨      'Anumite persoane care locuiesc in acest cartier ii gasesc multe defecte, ma intreb daca
stiti la ce se refera?'

¨    sa propuneti o lista  de calificative care sa fie aratata persoanelor interogate,  lista care sa
descrie cartierul, si sa le cereti sa aleaga acele caracteristici care se potrivesc zonei in care
locuiesc;

       realizarea unui inventar fie aratand celor investigati o lista de probleme sau nevoi si
cerandu-le sa le precizeze pe cele care ii privesc in cea mai mare masura pe locuitorii
cartierului, fie stabilind o lista de afirmatii gererale de tipul: "Magazinele pentru varstnici nu
sunt prea bine aprovizionate", unde ei trebuie sa raspuda cu adevarat sau fals.

e) observatia si observatia participativa:

            Asistentul social care vrea sa utilizeze o metoda de observatie intr-o maniera sistematica
va trebui sa decida nivelul sau de participare in comunitate: simplu observator fara contact cu
populatia sau dimpotriva, partener al experientelor alaturi de persoanele observate. Fara indoiala
gradul sau de participare va fi variabil, in functie de timpul petrecut in cartier. Observatia,
indiferent de forma ei, nu este in totalitate rupta de chestionar. A pune multe intrebari,  cand  se
iveste ocazia, este o tehnica buna care poate duce la raspunsuri reflectand prejudecati, slabiciuni.
Faptul de a pune intrebari  referitoare la un subiect ii face pe oameni sa acorde o mai mare
atentie acestuia si, adesea, va avea drept rezultat o noua constientizare a problemei respective.
Fiecare eveniment si fiecare intalnire sunt potentiale subiecte de discutie despre
cartier,  populatia sa, atitudinile colective, avantajele si inconvenientele pe care le prezinta. In
aceste discutii apar multe opinii si puncte de vedere care ajuta la clarificarea imaginii pe care o
au grupurile despre ele insele si unele despre altele.

            Surpinderea datelor este dificila in cazul observatiei particiaptive, observatorii trebuind

adesea sa se bazeze pe o combinatie de amintiri, simboluri si notite discrete.

f) documente scrise precum:

-recensamintele

-jurnalele locale

      Analiza de continut a ziarelor locale

            Asistentul social trebuie, mai intai, sa decida ce ziare locale sa studieze, el putand decide
sa includa toate ziarele locale citite in cartier. Poate avea in vedere si buletinele, pliantele
difuzate de anumite grupuri.

            Este putin probabil sa aiba timp sa se ocupe de toate subiectele abordate in publicatiile
locale, de aceea trebuie sa decida analizarea unor esantioane de publicatii, ca de ex. toate
articolelor publicate in ultimele sase luni, referitoare la subiect. Numarul articolelor de citit va fi
determinat in parte si de timpul disponibil, numar ce poate fi marit daca exista resurse
suplimentare. Etapa urmatoare consta in determinarea unitatilor de studiu: editoriale, evenimente,
stiri, fotografii etc. sau ansamblul acestora. Trebuie sa decidem ce fel de elemente vor fi luate in
considerare, sa notam frecventa acestora, sa fixam reguli clare pentru clasificare, sa realizam
clasificarea efectiva a elementelor in categorii, sa recenzam diferitele categorii.  Datele
provenind de la analiza de continut se adauga stocului de cunostinte despre cartier, achizitionate
din alte surse.

      Sursele istoriei locale: biblioteca, ghiduri, carti despre cartier sau oras, documente de ordin
public sau familial.

      Documente interne ale institutiilor.

            Planificarea interventiei

            Aceasta este necesara pentru a evita pierderea de timp. Trebuie sa pornim de la general
spre particular, de la privirea de ansamblu la detaliu.  Planificarea implica:

      Stabilirea unui scop

      Definirea unor obiective (sau strategii) pentru atingerea scopului

      Definirea unor activitati care sa duca la atingerea obiectivelor

              Cat de bune sunt obiectivele stabilite?

 Este necesar sa stabilim obiective care sa ne conduca la atingerea scopului si apoi
sa  testam valoarea fiecarui obiectiv, raspunzand la  urmatoarele intrebari:

Este obiectivul sprijinit puternic de catre grup?

Este suficient de specific? (de ex.: "Reducerea delicventei juvenile" este un obiectiv mult prea
general, insa "Eliminarea prostitutiei in randurile minorilor din cartier" este un obiectiv specific.)

Este obiectivul usor de atins?

Va avea un rezultat imediat si vizibil?

Cum vom sti daca ne-am atins obiectivul? Cum apreciem progresul?

Pentru a fi eficient, asistentul social trebuie sa aleaga numai unul sau doua obiective in
acelasi timp. Odata ce a luat hotararea cu privire la obiectivele de urmarit, este necesar ca
asistentul social sa  dezvolte un plan de actiune. Acest plan trebuie sa includa o perioada de
timp, o lista de sarcini, numele persoanelor responsabile pentru fiecare sarcina, o lista a
resurselor necesare inclusiv materialele, echipamentul necesar si fondurile. Este bine ca
planurile de activitate sa fie cat mai flexibile pentru a raspunde situatiiilor neprevazute.

4.Relatia cu mass-media

1.     

Pentru ca actiunile asistentului social sa fie cunoscute de cat mai multi oameni, trebuie ca acesta sa-si  faca reclama,
adica sa apara in mass-media. Colaborarea cu mass-media il va putea ajuta nu numai sa informeze un public cat mai larg
dar  si ca sa imputerniceasca cetatenii, sa atraga atentia politicienilor si sa promoveze o initiativa buna. Se considera ca
imputernicirea poate veni si din simpla mediatizare a unui grup. Folosind relatiile cu mass-media poate atrage atentia asupra
unor probleme specifice care au fost ignorate si sa le reformuleze din punctul de vedere al cetatenilor.  Trebuie, insa, sa fie
atent in cazul in care nu are experienta in relatiile cu mass-media. Multi ziaristi alearga dupa subiecte senzationale si
conflictuale, in care se vorbeste despre erori si nedreptati. Ei pot promova o strategie de confruntare care sa duca la o
ingreunare a rezolvarii problemei. Atunci cand asistentul social doreste ca in mass-media sa apara problema acelei
comunitati, trebuie sa alcatuiasca o lista cu ziaristii interesati de aceasta. Chiar daca are o poveste interesanta de lansat, s-ar
putea sa constate ca nu este nimeni dornic sa il sprijine. Un mod de a solutiona aceasta problema este sa alcatuiasca o lista cu
ziaristii interesati de organizarea comunitara si sa mentina relatii bune cu acestia. Este important ca asistentul social sa
identifice  profesionisti din domeniul mass-media chiar in cadrul comunitatii vizate. Fie ca lucreaza la redactia unui ziar sau
la un post de radio sau televiziune, ei il pot sfatui in alegerea unui subiect de presa, asupra metodelor de captare a atentiei.
Cei mai multi nu vor dori sa apara in public dar chiar si din culise ajutorul lor va fi binevenit.

Inainte de a apela la  reprezentantii mass-media asistentul social trebuie sa aiba o idee

clara despre ceea ce doreste sa obtina. Astfel, el va putea sa stabileasca un set clar de mesaje.
Daca intentioneaza sa mediatizeze o problema, unul din mesajele transmise ar trebui sa
contina o solutie rezonabila de rezolvare a ei.

Pentru a atrage atentia mass-media trebuie aleasa o poveste buna si de actualitate, care
pune accentul pe latura umana a problemei in discutie. Cu cat este mai interesanta, plina de
viata si umor, cu atat va fi mai bine primita de mass-media. In mare, a te face cunoscut
inseamna a-ti prezenta intr-o forma cat mai buna subiectul, problema.

Activitatea asistentului social in comunitate va avea mai multe sanse de a fi prezentata

de mass-media daca este legata de un alt eveniment important preluat de acestia: anunturi
importante ale guvernului, vacante, conferinte pe plan local, evenimente internationale,
cazuri senzationale. Mass-media prefera sa aiba tot timpul la dispozitie subiecte senzationale.
 Tiparirea comunicatelor de presa

In situatia in care asistentul social are stiri de ultima ora pe care doreste sa le faca publice poate tipari un comunicat
de presa. Pentru aceasta este indicat sa foloseasca hartie cu antet. In partea superioara a comunicatului de presa este de dorit
sa scrie "Pentru publicare rapida" si data. Apoi, sa creeze un stil cat mai original pentru titlul comunicatului astfel incat sa
atraga atentia editorului obligat sa citeasca zilnic sute de comunicate pana cand gaseste unul interesant. Prima propozitie din
comunicat trebuie sa contina elementul cel mai important al relatarii. Restul comunicatului trebuie sa raspunda urmatoarelor
intrebari: cine, ce, unde, cand si de ce. In partea inferioara a paginii trebuie scris "Pentru informatii suplimentare" si adaugat
numele persoanei de contact si telefonul. Comunicatul trebuie sa fie scurt, una sau doua pagini, cu spatiu dublu intre randuri.
In cazul unor evenimente foarte importante se poate trimite comunicatul de presa cu sapte zile in avans, apoi este necesara
verificarea telefonica, cu una sau doua zile inainte de eveniment, ca sa se asigure de aparitia acestuia.

Utilizarea unui post de televiziune

Cele mai eficiente grupuri de cetateni atrag atentia posturilor de televiziune prin
evenimente dinamice care ofera posibilitatea de a filma imagini interesante. Organizatia
Greenpeace, de exemplu, atrage atentia prin lansarea unor barci de cauciuc care se invart in
jurul marilor nave. Alte grupuri se ocupa personal de filmare sau creaza comunicate de presa
pe casete video pentru a avea controlul asupra stirilor transmise. Este necesar ca asistentul
social sa incerce sa progameze lansarea comunicatului intr-o zi fara stiri fierbinti, alocand
suficient timp prelucrarii materialului astfel incat sa fie gata pana la stirile de seara.

Purtatorul de cuvant trebuie ales cu atentie deoarece este important sa arate bine pe post.
In cadrul aparitilor televizate cea mai mare importanta o are limbajul non-verbal al persoanei
respective, comunicat prin tonul vocii, expresia fetei si gesturi.

In cazul interviurilor televizate sau la un post de radio vor fi disponibile 15-30 secunde
pentru a face o declaratie. Este utila repetarea a ceea ce vrea sa spuna inainte de interviu.
Declaratia care urmeaza a fi facuta sau o varianta usor modificata poate fi folosita drept
raspuns la orice intrebare care va fi adresata, nu se va sesiza diferenta.

Daca asistentul social este invitat la o emisiune radiofonica in direct relatarea poate fi
modificata foarte mult, deoarece materialul nu va fi prelucrat, cum se intampla in cazul
interviurilor televizate sau al celor aparute in presa. Acesta trebuie sa se asigure ca stie ceea
ce vrea sa spuna.

Redactarea unei scrisori catre editor

O modalitate simpla de a face publicitate actiunilor comunitare este Scrisoarea catre

Editor publicata in ziarul comunitatii (ziarul cu cel mai mare tiraj in comunitate, ex:
Adevarul de Cluj). Scrisoarea catre editor este cel mai eficient mod de a influenta
politicienii.

Alte metode de mediatizare ar fi tricourile imprimate, insignele, semnele scrise afisate

in geam, autocolantele, afisele mari, buletinele informative ale altor grupuri.

Realizarea unei abordari directe

Asistentul social poate suna sau scrie celor care au puterea sa indrepte lucrurile. Daca
doreste sa rezolve o problema a orasului si nu reuseste, chiar cu ajutorul personalului din
primarie, poate sa sune sau sa trimita un mesaj unui consilier local.
 5. Evaluarea

Grupul de interventie va trebui sa evalueze atat proiectele cat si procesul daca doreste
sa mareasca eficienta grupului si sa-si mentina activitatea. Din pacate, multe grupuri ignora
evaluarea.

Pentru a realiza o evaluare eficienta este necesar sa se evite evaluarea si critica atunci
cand sunt analizate ideile de inceput. Daca asistentul social modereaza o intalnire trebuie sa
explice grupului ca nu are voie sa critice in timpul unui brainstorming (furtuna de idei).

Lucratorul social trebuie sa obisnuiasca sa se intrebe ce a mers bine si ce nu a mers, cu

privire la activitatile si proiectele desfasurate. Acesta trebuie sa se gandeasca la posibilitatea
de a face o evaluare in grup a procesului la sfarsitul fiecarei intalniri. Daca nu este solicitata
o parere onesta, ea  nu va fi primita.,iar cei nemultumiti vor renunta pur si simplu. Pentru a
obtine un feedback corect trebuie solicitate raspunsuri anonime de la oamenii din afara
grupului de lucru. La sfarsitul activitatii pot fi intrebati membri daca au invatat ceva, daca au
avut prea multe sau prea putine sarcini de realizat, daca s-au simtit bine, s-au simtit parte a
acelui grup?

Compararea rezultatelor cu obiectivele este necesara pe tot parcursul procesului de

interventie.

Tema obligatorie:

1. Realizati o evaluare initiala a unei comunitati, care sa cuprinda 5-6 strazi ale unei zone
urbane sau o comunitate rurala mica, pornind de la urmatoarele aspecte:

        Elemente care diferentiaza aceasta zona de altele aflate in apropiere

        Densitatea populatiei in aria vizata, compozitia etnica a acesteia, masura in
care aceasta cunoaste limba oficiala, orientatea religioasa, categoria de varsta
cel mai bine reprezentata in acea populatie (Sunt multi copii in zona?, Este
populatia tanara sau imbatranita?)
        Existenta unor probleme sociale in zona: somaj, alcoolism, consum de droguri,
copii ai strazii, violenta stradala, familiala etc.
        Modul in care arata casele (daca sunt bine intretinute sau intr-o stare avansata
de degradare), daca acestea sunt in proprietate personala sau de stat, existenta
spatiilor verzi in zona
        Starea in care se afla strazile (sunt bine reparate sau nu, sunt drumuri de tara
sau pavate si cu ce)
        Tipul si numarul mijloacelor de transport precum si accesibilitatea populatiei
la acestea
        Numarul si tipul institutiilor de sanatate din zona (spitale, clinici, dispensare,
cabinete stomatologice etc.)
        Tipurile institutiilor de stat din acea comunitate si organizatiile
neguvernamentale
        Activitatile aducatoare de profit din zona (activitati de productie, magazine,
cofetatii, cafenele, statii de benzina etc.)
        Posibilitati de destindere si agrement (bazine de inot, terenuri de tenis,
parcuri), cinematografe, sali de spectacol
         Nivelul de poluare din zona (poluare sonora - zgomote de la fabrici, mijloacele
de transport etc.; poluare atmosferica, mirosuri grele; poluarea solului sau a
apei etc.)
        Existenta cainilor vagabonzi sau a pisicilor fara stapan

2. Alegeti o problema pe care o considerati reprezentativa pentru acea comunitate.

Descrieti natura problemei, cine este afectat de aceasta si in ce masura. Sugerati
posibile cauze directe sau care au concurat la aparitia  acesteia.

3. Propuneti, pe scurt, o interventie etapizata indicand resursele de care aveti

nevoie si modul in care le puteti obtine.

      Atasati la finalul lucrarii o harta a zonei studiate cu indicarea, prin simboluri, a celor
mai importante elemete componente (ex.: statii pentru mijloacele de transport, scoli,
cinematografe, ONG-uri etc.). Harta trebuie sa fie insotita de o legenda explicativa.

Exercitii propuse:

Exercitiul nr. 1

Locuiti la bloc iar vecina de palier este dna Petrescu. Aceasta doreste sa lase impresia
ca isi poate rezolva singura problemele de familie, dar atunci cand va viziteaza lasa sa se vada
faptul ca este foarte nelinistita in realitate.

Fabrica la care lucreaza sotul ei nu mai are comenzi de aproape 3 luni si este foarte
probabil sa se inchida curand. Acest anunt (legat de faliment si concediere) este asteptat din
moment in moment si cauzeaza evidente ingrijorari si presiuni financiare. Sotul ei este foarte
stresat la ideea de a deveni somer si a inceput sa consume mult alcool iar dna a lasat sa se
inteleaga ca ca ea nu stie niciodata la ce sa se astepte din partea lui, cand vine beat de la
carciuma, seara.

Sunteti foarte ingrijorat de situatia dnei Petrescu. Nu stiti daca ar trebui sa aflati mai
multe despre un posibil abuz si despre natura lui din partea sotului. In situatia aceasta, a
amenintarii cu somajul, sunt multe familii in zona si sunteti constient de stresul care le
marcheaza. Cunoasteti ca exista un ONG local, "Artemis", care se ocupa de astfel de
probleme (legate de violenta domestica).

Ar trebui sa interveniti sau nu?

Ce v-ar impiedica sa o faceti?

Ce v-ar incuraja sa o faceti?

Care sunt beneficiile implicarii personale si care sunt riscurile?

Subliniati natura implicarii personale, daca este cazul.

Exercitiul nr. 2
 V-ati mutat alaturi de o persoana despre care stiti doar ca o cheama Maria. Are in jur
de 80 de ani si se pare ca nu o viziteaza nimeni. Niciodata nu ati auzit vreun sunet prin pereti,
nici voci sau alte sunete obisnuite la bloc, nici macar de televizor.

O intalniti la magazinul din colt. Isi cumpara o sticla de lichior, 3 pachete de biscuiti, o
jumatate de paine si cateva pliculete de ceai. Vecina este slaba si pare foarte obosita. Parul ii
este neingrijit si pare a nu fi fost spalat de ceva timp. Ii lipseste un toc la un pantof.

Pe masura ce ingrijorarea dvs. creste, va ganditi la doua posibilitati si nu stiti cum sa

actionati. Pe de-o parte vreti sa o ajutati, sa va implicati mai mult, pe de-alta parte simtiti ca ar
trebui sa fiti mai precaut si va ganditi ca ar fi bine sa stati de-o parte.

Ar trebui sa interveniti sau nu?

Ce v-ar impiedica sa o faceti?

Ce v-ar incuraja sa o faceti?

Care sunt beneficiile implicarii personale si care sunt riscurile?

Subliniati natura implicarii personale, daca este cazul.

6. Activitatea echipei de lucru

            Orice actiune colectiva are la baza implicarea membrilor comunitatii. Implicarea, din
aceasta perspectiva ar putea fi definita ca fiind disponibilitatea membrilor comunitatii de a-si
asuma responsabilitati in scopul rezolvarii problemelor cu care se confrunta comunitatea la un
moment dat, probleme ale caror consecinte le afecteaza direct sau indirect, intr-o masura mai
mare sau mai mica, propria viata (Bobos; Dragotoiu; Puscasu, 2002).

6.1 Atragerea oamenilor

Una dintre activitatile principale ale oricarei organizatii comunitare este atragerea unui
numar cat mai mare de oameni in cadrul acesteia. Nu este deloc usor deoarece majoritatea
oamenilor nu sunt incantati de ideea de a fi "ancorati" undeva, muncind pentru comunitate in
timpul lor liber. Cultura comerciala moderna, care pune un accent deosebit pe individ, a dus la
o rata a participarii mai mica de 5%, in Statele Unite,  in ce priveste activitatile comunitare.
Daca ni se pare foarte putin, nu trebuie sa uitam ca un numar mic de oameni devotati unei
anumite cauze pot obtine rezultate surprinzatoare.

In loc sa incerce sa convinga oamenii sa vina la activitatile promovate de catre el,

asistentul social, poate incerca sa mearga el la acestia, sa participe la intalnirile altor grupuri si
la evenimentele publice unde se aduna multi oameni. Este o abordare foarte buna mai ales in
cazul in care agentul de dezvoltare sociala locala doreste sa implice grupurile minoritatilor
etnice, de tineret si alte grupuri care altfel nu l-ar fi contactat. La intalnirile si evenimentele pe
care le organizeaza, este important sa  distribuie o lista de semnaturi. Daca acesta participa la
evenimente organizate de altii, poate, de asemenea, sa-i roage pe cei prezenti sa-si treaca
numele, adresa si numarul de telefon. In acelasi timp, poate distribui o foaie de prezentare a
grupului propriu.
 Este important ca asistentul social sa incerce sa-i includa in activitatile sale pe cei
insuficient reprezentati.Grupurile de minoritati, de cetateni cu venituri reduse, cu nevoi
speciale, batrani si tineri sunt insuficient reprezentate in cadrul comunitatii. In unele cazuri
oamenii aleg sa stea deoparte - cei mai multi tineri aleg pasivitatea. In alte cazuri, nivelul
scazut de cunoastere al limbii oficiale poate ridica o bariera in calea participarii, iar in alte
cazuri, oamenii sunt pur si simplu sunt ignorati. In aceasta situatie se afla batranii si
persoanele cu nevoi speciale. Va prezentam cateva metode de a-i include pe cei insuficient
reprezentati:

      Adresati-va oamenilor din grupul care va intereseaza si intrebati-i cum ar dori sa fie abordata problema lor

      Analizati problema lor

      Ganditi-va pe cine cunoasteti in grupul care va intereseaza. Folositi-va de relatiile dumneavoastra

      Raportati-va la un grup gandindu-va la persoanele care alcatuiesc acel grup si cu care doriti sa lucrati si nu doar la grupul
tinta pe care doriti sa-l abordati. Acordati atentia cuvenita oamenilor, ca indivizi si nu ca grup de indivizi.

      Elaborati proiecte care vin in sprijinul copiiilor. Parintii din diferite grupuri etnice si cu venituri diferite se vor intalni
unii cu altii atunci cand isi vor insoti copiii.

Sondajele de opinie

Sondajele de opinie sunt o metoda foarte buna pentru a va tine la curent cu ultimele
noutati, pentru a creste gradul de participare si pentru a atrage noi membri. Sondajul
dovedeste interesul grupului si fata de alte problemele nu numai cele legate de participarea in
activitatile comunitatii.

Asistentul social poate alcatui liste de membri care sa cuprinda rubrici speciale pentru
nume, adresa, numarul de telefon de acasa si de la serviciu, numarul de fax, prioritati din
domeniul dezvoltarii locale, ocupatia, interese personale, abilitati speciale, timp disponibil, ce
ar dori persoana respectiva sa faca si ce nu ar dori sa faca. Trebuie sa ia in consideratie
posibilitatea de a folosi un computer pentru a actualiza baza de date si pentru a aranja
persoanele de pe lista dupa adresa, prioritati si interese. Cu o asemenea baza de date ii va fi
mult mai usor sa aduca la un loc persoane cu interese comune. Listele de membri pot fi
folosite si in alcatuirea unei "retele de contactare" astfel incat mesajul transmis, in legatura cu
comunitatea, sa ajunga la un numar cat mai mare de oameni.

Alcatuirea unor buletine informative si pliante

Prin intermediul buletinelor informative membrii grupului pastreaza legatura unii cu

ceilalti. Avand in vedere ca buletinele informative se distribuie tuturor cetatenilor, fie ca sunt
membri ai grupului sau nu, ele constituie o metoda buna de a atrage noi membri.

6.2 Modalitati de a pastra oamenii atenti la problemele comunitatii

Oamenii se alatura grupurilor comunitare ca sa cunoasca alti oameni, ca sa se simta

bine, ca sa invete lucruri noi, ca sa-si urmareasca un anumit interes si ca sa-si gaseasca un nou
scop in viata. Daca aceste asteptari nu le sunt indeplinite, ei parasesc grupul respectiv.
Grupurile de cetateni trebuie sa-si puna din ce in ce mai des urmatoarele intrebari: Ce
beneficii oferim noi? Care este contributia membrilor? Cum putem mari beneficiile si scadea
costurile? Iata cateva sugestii:

      pastrarea legaturii intre membri

      intampinarea noilor membri cu prietenie

Asistentul social trebuie sa faciliteze cunoasterea grupului de catre noii membri. Acesta va
avea in vedere posibilitatea de a organiza intalniri festive sau evenimente pentru intampinarea
noilor veniti. Noii veniti trebuie sa fie invitati la evenimente si trebuie ajutati sa-si gaseasca
locul tn cadrul organizatiei. Ei trebuie incurajati sa-si asume responsibilitatea unui rol.

    atentie la lucrul in grup

Majoritatea grupurilor de voluntari nu dau importanta cuvenita lucrului in grup. Metodele

de luarea deciziilor nu sunt definite clar si nici rolurile sau comportamentele corecte in cadrul
unui grup.

      discutarea contractului de grup

Membri trebuie sa aiba ocazia de a-si exprima asteptarile lor fata de grup si ale grupului
fata de ei, referitor la timpul acordat si responsabilitatile fiecaruia.

      stabilirea unor perioade de timp rezonabile

Majoritatea oamenilor sunt destul de ocupati. Nu e bine sa li se ceara sa vina la intalniri

daca nu este neaparata nevoie de ei. Este important sa fie cat mai multi membri activi, astfel
incat fiecare sa aiba cate ceva de facut, precum si stabilirea unor termene limita rezonabile
pentru proiectele derulate.

      organizarea unor cursuri de instruire

Asistentul social poate sa organizeze ateliere (workshop-uri) de formare a abilitatilor si de

instruire. Prin simpla asociere in perechi, a unui membru experimentat cu unul
neexperimentat, se va ajunge la imbunatatirea abilitatilor noilor membri. Instruirea in privinta
stilurilor de conducere, medierea grupurilor si rezolvarea conflictelor sunt suficient de
importante pentru a justifica utilitatea unui workshop.

6.3 Conducerea eficienta

Conducatorii buni reprezinta cheia organizarii comunitare. Nimic nu incurajeaza mai mult

un grup decat un succes tangibil. Un bun conducator al echipei de lucru este capabil:

      sa directioneze grupul spre obiective usor de atins. E bine ca sarcinile sa fie divizate pe
bucati iar apoi sa se stabileasca cine se va ocupa de fiecare in parte. Asistentul social
trebuie sa se asigure ca fiecare membru implicat isi poate indeplini sarcina si sa lase pe
fiecare sa-si aleaga metoda de proprie de rezolvare. Este necesara inregistrarea evolutiei
lucrurilor, oamenii nu se simt bine daca nu se intereseaza nimeni de rezultatele muncii lor.
      sa laude eforturile oamenilor in timpul discutiilor cu acestia, in cadrul intanirilor, in
buletinul informativ. Contributia tuturor membrilor trebuie respectata indiferent cat de
neinsemnata este. Liderul trebuie, de asemenea, sa fie capabil sa accepte critici pentru ca
membrii grupului au nevoie sa stie ca il vor putea critica fara teama de repercusiuni.

      sa ii ajute pe membrii grupului sa-si intareasca increderea in propria lor persoana si sa se
convinga ca pot realiza lucruri pe care nu le-au mai facut inainte. Optimismul
conducatorului se imprima asupra intregului grup.

      sa inspire incredere. Oamenii nu-i urmeaza pe cei in care nu au incredere, de aceea este
necesar sa fie mentinute intotdeauna cele mai inalte standarde de onestitate. Conducatorii
buni isi exprima in mod public temerile in privinta unui potential conflict de interese sau
propriile lor limite profesionale.

      sa vina in intampinarea scopurilor inalte. Oamenii se ofera adesea voluntari pentru a
atinge un scop nobil. Un conducator trebuie sa fie capabil sa defineasca acest scop nobil si
sa-l sustina ori de cate ori este necesar. Acesta va scoate in evidenta orice victorie pentru a
arata ce se poate realiza cand oamenii isi unesc eforturile in indeplinirea unei cauze
comune.

      sa pastreze transparenta stilului de conducere. Liderul trebuie sa stie folosi intelept
delegarea de autoritate, sa nu incerce sa preia intreaga conducere, altfel ceilalti nu se vor
mai implica la fel de mult, iar liderul isi va consuma toata energia cu randament scazut.

6.3.1 Organizarea intalnirilor

Intalnirile sunt necesare in cazul planificarii activitatilor si luarii deciziilor. Felul in care
se desfasoara intalnirile influenteaza unitatea grupului.

Regulile de baza   in desfasurarea intalnirilor sunt:

      Alegeti o ora, o zi si un loc convenabil de intalnire. Puteti gasi spatii libere pentru intalniri
in biblioteci, centrele comunitatii, biserici sau in scoli.

      Pentru a mentine unitatea unui grup stabiliti intalniri lunare sau ganditi-va la o alta
alternativa de a pastra in permanenta legatura cu grupul.

      Stabiliti din timp o agenda a intalnirilor. O agenda buna cuprinde locul intalnirii; ora
inceperii, timpul alocat fiecarui subiect, ora la care se va termina intalnirea; obiectivele
intalnirii; problemele ce vor fi discutate.

      Incepeti cu alegerea unui moderator si a unei persoane care sa consemneze discutiile. Una
din aceste persoane va trebui sa asigure si  respectarea orarului intalnirii.

       Alocati un timp pentru introducere daca este necesar. Dupa aceea, revedeti punctele
stabilite cu ocazia intalnirii precedente. Propuneti schimbari sau completari la agenda
existenta, apoi treceti la ordinea de zi.
      Inregistrati activitatile propuse spre desfasurare, persoanele care vor raspunde de acestea
si cat de mult se va realiza pana la urmatoarea intalnire. In final, stabiliti data, locul si
agenda viitoarei intalniri.

      Prezentati contributia fiecaruia la realizarea proiectului

      Respectati un set de reguli de discutie

Intalnirile se desfasoara mult mai bine daca toata lumea respecta un set de reguli pentru
discutiei. Aceste reguli pot fi scrise pe o coala mare de hartie:

Ascultati pe toata lumea

Nu intrerupeti

Puneti intrebari clarificatoare

Salutati ideile noi

Nu permiteti atacuri personale

Apreciati contributia tuturor membrilor

¨      Mentineti o atmosfera destinsa

Procesul de luare a deciziilor

 A conduce inseamna, in esenta, a lua decizii, motiv pentru care, de cele mai multe ori
conducerea este asimilata cu procesul decizional. Orice activitate a unui conducator si
functiile specifice procesului de conducere (planificare, organizare, control etc.) implica
necesitatea luarii de decizii. Succesul sau esecul conducerii, ca si perfomantele liderului
depind in mare masura de calitatea deciziilor luate, respectiv de eficienta acestora. Grupul
organizat de catre asistentul social trebuie sa discute pentru a ajunge la o intelegere si sa
afiseze regulile de luare a deciziilor astfel incat acestea sa fie clar intelese de catre toti membri
si aplicate la timp.

Modalitati de luare a deciziilor

Pentru ca un activitatea unui grup sa fie desfasoare cu un maxim de eficienta este foarte important sa fie clarificate
modalitatile de luare a deciziilor si modalitatea de punere in practica utilizate de grup in desfasurarea acestuia. Prezentam in
continuare cateva din posibilele modalitati decizionale, si anume:

-         consensul

-         votul majoritatii simple

-         votul majoritatii absolute

-         decizii prin delegati

-         votul multiplu
-         media opiniilor individuale.

Consensul presupune ca toti membri grupului au inteles decizia propusa si sunt pregatiti

sa o sprijine.

Votul majoritatii simple presupune discutarea alternativelor pana cand una dintre acestea
intruneste votul a mai mult de jumatate din membri, respectiv cel putin jumatate plus unul.
Aceasta metoda, este una care consuma mai putin din resursa de timp.

Votul majoritatii absolute poate fi considerat ca fiind un compromis intre votul majoritatii

simple si consens si presupune luarea unei decizii in cazul in care aceasta a intrunit doua
treimi sau trei patrimi din voturi.

Deciziile luate prin delegat apar in cazul unor grupuri mari, care nu pot dezbate atent toate
problemele si nu pot lua deciziile in plen. Aceste grupuri transfera sarcina luarii deciziilor mai
putin importante liderului grupului sau unui numar restrans de membri.

Votul multiplu poate fi utilizat in situatia in care un grup are la dispozitie un numar mare
de alternative la rezolvarea unei situatii, caz in care se poate trece prin o serie de balotaje pana
cand una dintre solutii primeste numarul necesar de voturi pentru a fi considerata solutia
problemei.

Media opiniilor individuale se refera la posibilitatea ca liderul sa adune opiniile tuturor

membrilor grupului dupa care sa procedeze la alegerea acelei variante care intruneste cele mai
multe voturi. Altfel spus, o hotarare poate fi luata si in situatia in care decizia finala nu
intruneste 50% din voturi, atata vreme cat celelate variante sunt repartizate pe o gama larga de
optiuni. Metoda aceasta poate fi aplicata in situatiile in care este necesara luarea unor decizii
urgente, membrii grupului putand fi contactati in diverse modalitati pentru a li se cere parerea
(telefonic, prin fax etc.).

Relativ la optiunile posibile ale liderului cu privire la procesul de consultare colectiva, G .

A.Cole (1998), considera ca exista urmatoarele grade de implicare a grupului in luarea
deciziilor:

- informarea membrilor grupului asupra deciziilor luate,

- informarea si permiterea de comentarii,

- informarea, solicitarea de opinii si eventuala modificare a deciziei,

- solicitarea rezolvarii impreuna a problemei sau luarea deciziei cu participarea tututror

membrilor grupului.

            O alta maniera de a clasifica modalitati de luare a deciziilora fi urmatoarea:

                 Vot preliminar

Votul preliminar se foloseste pentru a vedea care este parerea grupului referitor la o
anumita problema. Este o metoda foarte rapida de a afla parerea grupului si in felul acesta se
economiseste din resursa de timp. Pentru ca votul preliminar sa se desfasoare fara intrerupere,
stabiliti un set de semne ce va fi folosit de toti cei prezenti in timpul intalnirii. Aceste semne
permit oamenilor sa vada care este reactia celorlalti in fiecare clipa. De asemenea, pentru
vorbitorul care trebuie sa conduca un grup mare, aceasta modalitate reprezinta un feedback
valoros.

Votarea

Votarea este o metoda de luare a deciziilor care se potrivieste cel mai bine in cazul
grupurilor mari. Pentru a evita indepartarea unei largi minoritati, s-ar putea sa fie nevoie sa
stabiliti ca o motiune va avea succes numai in cazul in care este votata de doua treimi din
majoritate. O alta alternativa ar fi sa combinati votarea cu consensul. De obicei grupurile mici
respecta procedurile neoficiale ale consensului. Daca se folosesc reguli, ele ar trebui sa fie
simple si intelese de toata lumea.

Unele grupuri comunitare limiteaza privilegiul de a vota la un grup restrans de oameni

care au participat la trei sau mai multe sedinte consecutive, in ideea de a evita intalnirile
dezorganizate si  familiarizarea celor prezenti cu problemele discutate. Votarea presupune, de
obicei, a alege intre doua sau mai multe variante, dar nu intotdeauna. Unele probleme vor
admite o solutie combinata. In asemenea cazuri, proportia variantelor din solutie reflecta felul
in care oamenii au votat pentru fiecare alternativa.

Consensul

Consensul are scopul de a conduce grupul la o intelegere comuna prin discutarea

tuturor problemelor. Consensul dureaza mai mult decat celelalte metode dar incurajeaza
creativitatea, cooperarea si devotamentul fata de o anumita cauza.

Va prezentam in continuare un exemplu:

1. Persoana care face introducerea anunta propunerea. In mod ideal, participantii primesc
inainte de inceperea intalnirii o copie scrisa a propunerii.

2. Grupul discuta si clarifica propunerea. Nimeni nu-si exprima nelinistile pana cand nu se
clarifica totul.
3. Moderatorul ii roaga pe cei prezenti sa-si exprime punctele de vedere pe scurt. Daca nimeni
nu are nimic de comentat moderatorul intreaba grupul daca a ajuns la un consens. Daca cei
prezenti isi exprima preocuparile:

4. Cel care inregistreaza alcatuieste o lista cu preocuparile celor prezenti si o afiseaza undeva
astfel incat s-o vada toata lumea. Apoi grupul incearca sa rezolve aceste probleme.
Prezentatorul  poate opta intre a:

-         clarifica propunerea

-         schimba propunerea

-         explica de ce nu este in conflict cu valorile grupului

-         ruga pe cei care au anumite preocupari sa stea de-o parte

Prin "a sta de-o parte" se intelege dorinta cuiva de a accepta totusi propunerea. Prin "a
sterge de pe lista o preocupare" se intelege faptul ca persoana respectiva este satisfacuta de
clarificarile sau schimbarile aduse.

5. Daca aceste preocupari raman nerezolvate si cei ingrijorati nu doresc sa stea de-o parte,
moderatorul ii roaga pe cei prezenti sa analizeze aceste probleme in relatie cu scopul si
valorile grupului. Este posibil sa fie nevoie de o sesiune speciala in care grupul sa-si analizeze
scopul sau sa rezolve aspectele care vin in conflict cu valorile grupului.

6. Moderatorul verifica din nou sa vada daca cei care au ridicat anumite probleme sunt
hotarati sa stea de-o parte sau sa renunte la preocuparile lor. Daca nu, moderatorul cere in
continuare parerea grupului despre cum s-ar putea rezolva problemele ridicate, pana cand
toata lumea este de acord cu propunerea facuta sau alege retragerea. De obicei solutia este o
"a treia alternativa".

7. Daca timpul se apropie de sfarsit si problemele raman totusi nerezolvate, moderatorul are
posibilitatea de a:

-         conduce un vot preliminar

-         a-i intreba pe cei care au adus in discutie diferitele probleme daca doresc sa le retraga

-         a-l ruga pe prezentator sa retraga propunerea

-         a stabili cu grupul mai mult timp pentru discutii

-         a trimite propunerea unui sub-grup

-         a conduce votarea, cerand o majoritate de 75% pana la 90%.

La sfarsit, moderatorul anunta rezultatele. Pentru atingerea consensului toata lumea

trebuie sa inteleaga ce inseamna "o preocupare justificata". Aceste preocupari pot fi
consecinte ale propunerii care poate afecta organizatia sau cauza comuna sau care intra in
conflict cu scopul sau valorile grupului. Consensul nu va functiona daca aceste preocupari
provin din interese personale sau financiare sau din tensiuni neexprimate create in jurul
autoritatii, drepturilor, conflictelor legate de personalitate, competitie sau lipsa increderii.
Increderea este esentiala in atingerea consensului. Daca grupul alege consensul ca metoda de
luare a deciziilor nu inseamna ca trebuie sa foloseasca intotdeauna intreg grupul pentru a lua o
hotarare. Se poate, si este de dorit, sa  fie imputernicite diferite persoane, comitete sau grupuri
operative pentru a lua anumite decizii.

6.3.2 Moderarea intalnirilor

Rolul moderatorului este sa ajute un grup sa progreseze. O moderare buna duce la o

desfasurare corecta a intalnirilor. Cu cat stiu mai multi oameni sa modereze cu atat este mai
bine. Rolul de moderator presupune ca persoana sa ramana obiectiva. De asemenea, trebuie sa
incerce sa:
 ¨      Urmareasca reactiile grupului

Daca oamenii par plictisiti sau neatenti, poate ca este bine sa mareasca viteza de
desfasurare a intalnirii. Daca acestia par tensionati pentru ca nu au fost aduse in discutie
anumite preocupari ale lor, este bine sa discute deschis despre nelinistile lor.

¨      Puna intrebari  deschise

¨      Faca un rezumat al discutiei

¨      Se asigure ca toata lumea are ocazia sa vorbeasca

O metoda de a se asigura ca toata lumea are ocazia sa-si spuna parerea este sa dea
cuvantul pe rand persoanelor. In acest fel, mergand de la unul la altul in jurul mesei, fiecare
are ocazia sa-si spuna parerea.

¨      Incurajezesituatiile de destinderesi manifestarea  simtului umorulului

Este un mod foarte bun de a trece peste comportamentul irascibil, suparator sau galagios.

¨      Invete sa faceti fata unui comportament deranjant.

Iata cateva exemple:

Certurile Cand doi membri ajung la o discutie aprinsa faceti un rezumat al celor spuse de ei si apoi
aduceti discutia in atentia grupului

Atitudinea impozanta (monopolizarea discutiei) Cand cineva monopolizeaza discutia formulati o

fraza prin care sa-i recunoasteti meritele si contributia adusa si invitati si alte persoane sa-si spuna
parerea rugandu-l respectuos pe primul sa-si continue mai tarziu expunerea. Ii puteti spune ceva
de genul "Ati adus in discutie multe aspecte interesante. Ar dori cineva sa discute pe seama lor?"

Discul stricat Cand cineva repeta la nesfarsit aceeasi idee, ca un disc stricat, asigurati-l ca ideea lui
a fost auzita. Daca este necesar intrebati grupul daca vrea sa-i permita persoanei respective sa-si
termine de prezentat punctul de vedere.

Intreruperea unui membru Interveniti imediat cu urmatoarea fraza "Aveti putina rabdare, lasati-l
pe X sa-si termine ideea." Daca este necesar, intrebati-l pe cel care are tendinta sa intrerupa tot
timpul daca nu vrea sa inregistreze evolutia intalnirii.

Critica constructiva Sustineti parerile negative legate de o anumita problema. Puteti spune "Da, va
fi foarte greu sa reducem traficul pe strada principala, dar avem ca exemplu cateva reusite." Daca
este necesar, rugati-l pe cel care aduce critica sa preia o sarcina realizabila.

¨      Sugereze alternative cand intra in criza de timp

Trebuie identificate zonele de consens partial, se poate sugera amanarea intrebarilor

sau crea un mic comitet care sa rezolve problema la un moment ce urmeaza a fi stabilit.

¨      Faca un tur al mesei la sfarsitul intalnirii

 Facand un tur rapid al mesei, la sfarsitul intalnirii, se ofera ocazia tuturor pentru a
discuta aspecte care nu au fost cuprinse in agenda. De asemenea, este o ocazie buna de a
evalua intalnirea.

Exercitiu propus:

Sunteti conducatorul local al unei agentii care se ocupa de asistenta medico-sociala a

batranilor. Un numar mare de clienti ai agentiei traiesc din venituri fixe, respectiv pensii de
stat. Multi dintre ei sunt preocupati in mod deosebit de nevoile tot mai mari de servicii
medicale pentru care nu mai pot plati -medicamente, tratamente medicale etc.

Legea asigurarilor medicale de sanatate a fost votata dar considerati ca poate suferi
modificari ce sa vina in sprijinul varstnicilor.

A-ti fost solicitat de catre directorii de agentii similare din tara sa va asumati
organizarea si conducerea unui plan de sustinere a imbunatatirii acestei legi in privinta
batranilor.

1.      Care sunt informatiile de care aveti nevoie pentru a dezvolta un plan coerent de
actiune?

2.      In ce mod veti incerca sa influentati si sa implicati parlamentarii locali in

sustinerea ideilor grupului dvs.?

3.      Cine (organizatii, persoane) ar putea sa se opuna ideilor grupului dvs.?

4.      Cine credeti ca ar putea fi sustinatorii dvs.?

5.      Care ar putea fi optiunile pentru construirea unei coalitii?

6.      Veti folosi clientii dvs. si pe ceilalti varstnici in eforturile dvs.? Cum anume?

7. Strangerea de fonduri

Asistentul social va avea nevoie de bani ca sa organizeze un numar mare de oameni sau sa lanseze un program de
activitate de mare anvergura. Daca va dori sa stranga fonduri tebuie sa aiba in vedere faptul ca se poate intampla sa piarda
bani, sa consume timpul si resursele intr-o directie gresita si sa se abata de la obiectivele fixate. Pentru situatia in care trebuie
sa stranga fonduri  vom prezenta cateva variante:

                 Contributiile individuale

Daca solicita contributii de la cetatenii din zona de actiune inseamna ca strangerea de

fonduri s-a transformat in organizare comunitara. Este bine de stiut ca oamenii se ataseaza
mult mai usor de grupuri, proiecte si locuri de care se simt legati. Fondurile pot proveni de la
membri, din abonamente platite pentru buletinele informative, colectare de fonduri in cadrul
intalnirilor, strangerea de fonduri din usa-n-usa, evenimente de strangere de fonduri,
corespondenta directa.

               

                 Donatiile in natura

 In aceasta categorie putem include costurile de tiparire, echipamentul, mobilierul,
spatiul, serviciile, alimente, timpul. S-a dovedit ca grupurile de afaceri locale raspund bine
cand este vorba de donatii in natura.

               

                 Licitatii

Una dintre posibilitati este aceea de a organiza o licitatie. Diverse persoane particulare
sau firme pot dona tot felul de bunuri, care sa poata fi scoase la vanzare apoi. In cadrul unei
comunitati se pot organiza licitatii-petrecere pentru a fi mai atractive.

               

                 Finantarea din parte guvernului si/sau a fundatiilor

Este necesar sa se alcatuiasca o lista cu posibilii donatori de la acest nivel. Dupa ce a

fost identificata o posibila sursa de finantare, trebuie cunoscute procedurile de solicitare a
finantarii, necesare pentru respectiva sursa. De obicei solicitarea unei finantari implica
scrierea unei propuneri bune. Asistentul social va cauta sa obtina finantari din mai multe
surse. De multe ori guvernul, fundatiile contribuie cu aceeasi suma ca si cea stransa de
cetateni.

               

                 Perceperea taxelor

Pot fi percepute taxe pentru servicii sau produse.

               

                 Plata timpului lucrat

Unii experti in voluntariat recomanda plata timpului lucrat ca o metoda de producere a

unui flux numerar stabil. Este un sistem bazat pe contributia adusa de diferiti sustinatori. Un
grup isi poate oferi serviciile in conducerea unui workshop sau acordarea de asistenta
profesionala. Cand un sustinator voluntar executa o anumita activitate, el nu pastreaza banii
cu care este platit. Acesta trimite suma respectiva, minus cheltuielile, grupului lui.

7.1. Elemente importante intr-o campanie de strangere de fonduri:

1.      Formularea problemei:

a.       Care sunt scopurile campaniei de strangere de fonduri

b.      Care este problema de rezolvat

c.       Care este suma de bani necesara si in cat timpul este necesar pentru obtinerea ei

d.      Ce s-a intreprins pana in acest moment si ce urmeaza a se face cu banii adunati
2.      Structura de baza a campaniei de strangere de fonduri:

Se refera in principal la: structura comitetului de organizare; personele salarizate pentru

aceasta actiune; legatura acestui comitet cu restul organizatiei.

3.       Stabilirea tintelor campaniei pentru anul in curs si pentru viitor:

Acestea trebuie sa fie realiste insa ele pot sa insemne si o noua provocare.

4.      Metode pentru colectarea de fonduri:

Trebuie subliniate aici variantele metodelor care vor fi utilizate.

5.      Cerinte administrative pentru suportul campaniei:

Acest punct se refera la numarul de voluntari si de persoane angajate necesari pentru

desfasurarea an conditii optime a campaniei; spatiul de desfasurare necesar, respectiv biourile
pentru intalniri, coordonare; alte echipamente necesare (telefon, fax, materiale consumabile,
bilete de calatorie etc.)

6.       Evenimente speciale:

Este important sa fie alcatuita o lista cu evenimentele de dorit a fi organizate, ca de

exemplu:dineu pentru lansarea campaniei, spectacol de binefacere, aparitii televizate,
demonstratii de strada, vanzari speciale etc.

7.       Programarea evenimentelor:

Acest aspect presupune realizarea unui calendar al campaniei pentru strangerea de fonduri.

8.   Estimarea bugetului necesar:

Se refera la cheltuielile cu salariile si la alte costuri implicate, pecum si la o estimare a

sumelor adunate.

Principii de baza in strangerea de fonduri:

1.      cereti in mod explicit donatorilor

2.      folositi suficient de multe persone pentru aceasta (angajati si voluntari)

3.      expuneti explicit nevoia care trebuie acoperita precum si programul care va fi finantat cu
acei bani, astfel incat donatorii sa inteleaga clar raspunsul la intrebarea "Pentru ce dau
banii?"

4.      alegeti cu grija donatorii, prea multe incercari nereusite descumpanesc pe cei care
colecteaza fondurile

5.      estimati cat mai exact suma de care aveti nevoie, respectiv cat cereti de la potentialii
donatori
6.      fiti specifici; nu expuneti scopurile la modul general, de suprafata ci faceti o prezentare
concreta a ceea ce urmeaza sa faceti cu banii obtinuti

7.      fiti insistenti; daca se adreseaza campania intregii populatii, asigurati-va ca s-a colectat cat
se poate de mult, iar cand e adresata unor persone reveniti daca este necesar, oamenii pot
fi ocupati

8.      nu exista perioade "potrivite " pentru colectarea de fonduri; faceti publicitate in mod
continu organizatiei de-a lungul anului; cei care au donat deja vor primi informatii despre
faptul ca banii au fost folositi eficient si ca actiunile voastre continua iar ceilalti potentiali
donatori e posibil sa faca o donatie

9.      multumiti donatorilor; trimiteti scrisori de multumire, anuntati prin televiziune/radio

succesul campaniei la final (United Way, 1994).

                 Prezentam in continuare cateva aspecte asupra carora este de dorit ca asistentul
social, intreaga echipa de lucru, sa reflecteze atunci cand initiaza o campanie de strangere de
fonduri in beneficiul unei organizatii ce deserveste o anume comunitate. Asadar, atunci cand
asistentul social doreste sa faca, potentialilor donatori, cunoscuta organizatia este important sa
poata raspunde cu claritate la urmatoarele intrebari:

1. Care sunt nevoile demonstrate ale comunitatii in care actioneaza, asa cum au fost ele
definite de catre organizatia acestuia? De ce sunt ele importante?
2. Care ar fi problemele generate de incetarea activitatii organizatiei in care lucreaza?
Cine ar fi afectat?
3. Cine sunt cei care asigura suport organizatiei? Ce oportunitati le ofera acestora? De ce
crede ca ar trebui sa fie sustinuti in continuare? Ce beneficii reies pentru ei din
aceasta?
4. Care sunt beneficiarii directi ai organizatiei? Care sunt beneficiarii indirecti?
5. Cum isi evalueaza eficienta serviciilor oferite?
6. Cine sunt cei care vorbesc in numele organizatiei? In ce circumstante se face aceasta
cunoscuta?
7. De ce ar fi aceasta organizatie o investitie buna pentru potentialii donatori?

(United Way, 1994)

Etapele procesului strangerii de fonduri:

Strangerea de fonduri se desfasoara in mai multe etape, respectiv:

        Evaluarea nevoilor

        Stabilirea scopurilor si a obiectivelor

        Recrutarea liderilor pentru campania de strangere de fonduri

        Elaborarea argumentatiei pentru strangerea de fonfuri

        Identificarea si investigarea potentialelorgrupuri tinta de donatori

         Studiu de fezabilitate

        Dezvoltarea unui plan de actiune strategic pentru campania de strangere de fonduri

        Organizarea si pregatirea voluntarilor si a personalului angajat

        Cererea sau procesul de solicitare

        Urmarirea actiunii de solicitare

Evaluarea nevoilor. Este important sa fim documentati in legatura cu nevoile, ceea ce

presupune sa consultam statistici, date de la nivel local. Evaluarea este necesara pentru a
demonstra ca au fost identificate nevoi reale ce pot fi sustinute prin documente scrise.

Stabilirea scopurilor si a obiectivelor. Este necesar sa formulam unul sau doua scopuri

generale, obiectivele specifice trebuie sa aiba un caracter operational, sa fie transformabile in
actiuni. Este de dorit ca obiectivele sa fie masurabile si sa fixam modalitati de masurare a
atingerii lor si de prezentare a rezultatelor.

Recrutarea liderilor pentru campania de strangere de fonduri. Se presupune ca o actiune de

strangere de fonduri nu este una izolata ci face parte dintr-o actiune mai vasta (ex. deschiderea
unui centru comunitar, promovarea unui nou serviciu etc.). Pentru strangerea de fonduri este
necesar sa fie desemnati liderii, care pot fi diferiti de liderii formali ai institutiei (ex.
presedintele, managerul) si care vor avea aceasta calitate doar pe durata acestei
campanii.Acestia trebuie sa fie persoane cunoscute si recunoscute  in comunitate si sa aiba o
imagine clara pe tot parcursul asupra procesului de strangere de fonduri. Ei sunt cei care
coordoneaza toate actiunile referitoare la strangerea de fonduri, de la recrutarea devoluntari si
pana la realizarea inregistrarilor contabile ale fondurilor. Actiunea trebuie sa fie credibila si
transparenta.

Elaborarea argumentatiei pentru strangerea de fonduri. Argumentatia reprezinta o detaliere a

obiectivelor, cel care o prezinta trebuind sa fie capabil sa se abata, daca este necesar, de la
textul scris ("motivatia cererii de sponsorizare"), pentru o mai buna intelegere a situatiei,
atunci cand este in contact direct cu donatorii.

Identificarea si investigarea potentialelor grupuri tinta de donatori. Aceasta actiune se

desfasoara dupa un plan strategic atent elaborat, astfel incat cei care merg pe teren sa nu o
faca la intamplare. Trebuie sa stim  cu claritate daca ne adresam doar persoanelor fizice sau si
altor potentiali donatori cum ar fi institutii, agentii, asociatii lucrative etc. Indiferent de tipul
de donatori vizati trebuie sa avem in vedere ca o campanie de sponsorizare eficienta este una
echitabila. Aceasta presupune ca nu doar cel care primeste fondurile are un avantaj ci si celui
care da trebuie sa-i oferim ceva (ex. 1. pentru donatori individuali putem oferi obiecte
simbolice cu sigla organizatiei noastre sau un bilet de spectacol gratuit - vezi spectacolele de
caritate, 2. pentru persoanele juridice, pe langa deducerea de taxe de care beneficiaza, putem
oferi publicitate gratuita sau chiar vanzarea unor produse ale firmei respective in cadrul
evenimentelor derulate pentru campania de strangere de fonduri).

Evaluarea fezabilitatii.  Presupune sa analizam care sunt lucrurile pe care in mod real le putem
face dintre cele pe care le-am gandit, in functie de mijloacele pe care le avem la dispozitie.
Aici am putea apela la un specialist cu experienta in organizarea de campanii de strangere de
fonduri. Etapa aceasta este una extrem de importanta daca dorim sa adunam mai multe
fonduri decat cele pe care trebuie sa le cheltuim cu aceasta ocazie.

Dezvoltarea unui plan strategic de actiune. Planul strategic presupune existenta unei tactici
concrete de lucru, a unor pasi ce trebuie urmati. Totul trebuie planificat pe tipuri de actiuni, pe
responsabilitati in cel mai mare detaliu.

Organizarea si pregatirea voluntarilor si a personalului angajat. Se refera la instruirea

personelor care vor colecta fondurile referitor la prezentarea institutiei, a argumentatiei,
precum si legat de tinuta, punctualitate etc.

Cererea sau procesul de solicitare.  Se refera la actiunea de teren concreta a voluntarului.

Presupune sa cunosti totul despre campanie si despre potentialul donator (sa poata sa se
prezinte, sa  prezinte organizatia in numele careia colecteaza fondurile, sa poata argumenta de
ce sunt necesare aceste fonduri). Pentru a-si putea exprima cererea voluntarul trebuie sa
stabileasca o intalnire cu potentialul donator (daca intalnirea nu a fost programata, risca sa nu
i se acorde timpul necesar expunerii problemei). Cererea trebuie sa fie suficient de clara,
specific formulata (solicitam bani, produse etc.) si sa fie capabil sa formuleze, la nevoie,
alternative. Cel care formuleaza solicitarea in fata potentialului donator trebuie sa reflecteze
dinainte si asupra pozitiei acestuia din urma, sa incerce sa-si imagineze posibilele lui retineri,
neclaritati, pentru a putea raspunde adecvat acestora.

Urmarirea actiunii de solicitare. Continuarea actiunii de cerere este una de mentinere a

relatiei cu donatorul, insa nu se poate face nelimitat.

                 Modalitati eficiente pentru strangerea de fonduri

In volumul "Fund Raising Strategies and Programs", Brady si Goodman, in 1988, subliniaza
ca urmatoarele sunt modalitatile eficiente pentru colectarea de fonduri, prezentate in ordinea
decrescatoare a eficientei lor:

·        vizita persoanla a unui lucrator social si cea a unei personae din conducerea
organizatiei

·        vizita persoanla a unui lucrator social

·        scrisoare urmata de telefon

·        scrisoare neinsotita de telfon

·        scrisoare oficiala impersonala

·        telefon impersonal

·        discutii fata in fata neanuntate

·        mass-media
            Vizitele dau posibilitatea desfasurarii unor discutii degajate, sunt anuntate si nu se
realizeaza sub presiunea timpului. Prezenta unei personae din conducerea
organizatiei/agentiei da o nota de importanta discutiei.

            Scrisoarea urmata de telefon atrage de doua ori atentia asupra organizatiei, iar pentru
faptul ca este adresata personal, individul se simte direct vizat.

            Scrisoarea oficiala te angajeaza mai putin ca potential donator, la fel si telefonul

impersonal.

            Discutiile fata in fata stingheresc, persoana se poate simti ca si prinsa in capcana, nu

are timp sa reflecteze asupra problemei si poate avea tendinta sa se debaraseze de lucratorul
social.

            Mass-media reprezinta o modalitate de adresare foarte generala, impersonala, deci nu

te simti suficient de vizat, implicat.

            Aceste modalitati de strangere de fonduri pot fi combinate in functie de contextul

general al situatiei si de particularitatile acesteia.

           

            In ceea ce priveste o ierarhie a potentialilor donatori vom prezenta una sustinuta de
lucrari de specialitate si de cercetarea practica:

1. mai degraba posibili                          indivizi (persoane particulare)

2. posibili                                              agenti economici privati si de stat

                                                                        conducerea locala a orasului (primarie,

prefectura)

                                                                        bisericile

                                                                        rezidentii ariei vizate

3. mai putin posibili                               institutii, fundatii nationale

                                                                        guvern

Vom enunta, in continuare cateva principii in cazul donatiilor filantropice:

1.      Persoanele doneaza pentru ca asa considera ele de cuviinta

2.      Persoanele nu doneaza daca nu li se cere aceasta. (Nu fac doantii generoase daca nu li se
cere acest lucru)

3.      Persoanele dau bani persoanelor.

4.      Personele dau bani pentru oportunitati/actiuni concrete, nu pentru nevoi.

5.      Persoanele doneaza pentru realizarea de succese/rezultate, nu pentru probleme.

6.      Persoanele doneaza pentru schimbari in bine.

8. Tipuri de structuri care pot contribui la dezvoltarea sociala locala

Grupurile de cetateni ar trebui sa aiba o structura cat mai simpla posibil care sa le
permit sa-si atinga scopurile. In incercarea de a deveni legale, multe grupuri mici decid ca
trebuie sa-si largeasca structura. Din nefericire, in aceasta situatie grupul petrece prea mult
timp cu nevoile de organizare, in loc sa se concentreze asupra motivului pentru care s-a
format acel grup.

Retele, cooperatii, grupuri

Organizatiile aflate la inceput de drum lucreaza mult mai bine cu o structura cat mai
simpla a consiliului director sau de administratie. O structura simpla sau absenta unei ierarhii
organizationale nu inseamna eliminarea rolului sau responsabilitatii individuale. Aceasta
presupune eliminarea autoritatii supreme a unor persoane asupra altora. Grupurile de cetateni
trebuie sa incerce sa implice cat mai multe persoane pentru a se feri de pericolul de a
supraincarca cu sarcini un numar mic de oameni. Organizatiile cu o structura simpla, care pun
accentul pe relatiile pe orizontala s-au dovedit a fi cele mai bune in implicarea unui numar
mare de oameni si evitarea supraincarcarii cu sarcini.

Structura traditionala

Structura organizationala traditionala este tot mai putin utilizata in favoarea altor variante
de organizare. Oricum, ea continua sa fie recomandat de multi experti. Cele mai cunoscute
organizatii traditionale au:

Conducere aleasa de membri. Unele grupuri aleg un consiliu de conducere -un presedinte, unul sau
doi vice-presedinti, o secretara si un trezorier. Pentru a implica oamenii in activitatile importante,
unele grupuri largesc acest consiliu de conducere incluzand o persoana responsabila pentru fiecare
comitet. Conducatorii trebuie alesi in mod regulat in cadrul intalnirilor cu membrii, anuntate din
timp. Nu este bine sa existe situatii in care numai unul sau doi oameni incearca sa conduca
organizatia. Daca se intampla acest lucru ceilalti se implica mai putin.

      Intalniri regulate

      Un buletin informativ

      Delegarea sarcinilor si responsabilitatilor

      Instruirea noilor membri

      Socializarea membrilor

      Un proces de planificare

      Relatii de colaborare cu persoane puternice si organizatii cu resurse. Persoanele puternice sunt oamenii de actiune:
politicienii, oamenii de afaceri importanti, reprezentantii mass-media, conducatorii unor departamente guvernamentale,
sefii unor agentii, marii proprietari de terenuri.
 Societatile non-profit din provincie

Organizatiile traditionale ajung sa fie inregistrate in mod frecvent ca organizatii

neguvernamentale (asociatii sau fundatii). Avantajele sunt putine, dincolo de accesul limitat la
anumite surse de finantare. Pe de alta parte, statutul de organizatie neguvernamentala (ONG)
te obliga sa respecti regulile si structura organizationala cerute de Legea 24/1921.

Comitete si grupuri operative

Comitetele si grupurile operative sunt principala cale de distribuire a sarcinilor de

lucru. Prin intermediul lor se face foarte mult fara ca cineva anume sa fie suprasolicitat in
munca. Comitetele au grija ca un grup sa functioneze in permanenta. Grupurile operative se
ocupa de indeplinirea unei sarcini specifice, dupa care grupul se dizolva. Ambele grupuri dau
ocazia membrilor sa se implice in proiectele care ii intereseaza. Un grup mare, activ poate
avea urmatoarele comitete: de coordonare, publicitate, de membri, de redactie al buletinului
informativ, de strangere de fonduri, de cercetare. Multi oameni prefera proiectele pe termen
scurt ale grupurilor operative in locul activitatii acestor comitete. Situatia ideala este atunci
cand aceste comitete si grupuri operative au membri selectati de intreg grupul si nu oameni
care s-au autoselectat. Daca grupul mare are incredere in grupurile operative sau in aceste
comitete ar trebui sa le acorde libertatea de a lua singuri decizii. Pentru mentinerea legaturii
dintre toti membrii, comitetele si grupurile operative ar trebui sa raporteze in permanenta
grupului mare.

Coalitii

Daca asistentul social are intentia sa abordeze o problema importanta va avea nevoie
de aliati. Din acest motiv el trebuie sa ia legatura cu alte organizatii pentru ca acestea sa
vorbeasca despre  problema importanta pentru comunitate, pe care doreste sa o rezolve, in
cadrul viitoarei intalniri generale. Dupa ce este prezentata situatia, se pot distribui materiale in
care asistentul social sa sublinieze obiectivele, programul si bugetul pe care il are la
dispozitie. O metoda buna de a ajunge la o intelegere este ca, in pregatirea prezentarii,
asistentul social sa fie ajutat de catre cineva din grupul cu care a luat legatura. In cadrul unei
coalitii toti participantii au o lista clara de probleme si se intalnesc regulat pentru a stabili
relatii de lucru prietenesti. O coalitie functioneaza foarte bine cand s-a infiintat pentru un
proiect specific, dupa care, la sfarsitul proiectului, se dizolva.

Exercitiu propus:

Sunteti conducatorul local al unei agentii care se ocupa de asistenta medico-sociala a

batranilor. Un numar mare de clienti ai agentiei traiesc din venituri fixe, respectiv pensii de
stat. Multi dintre ei sunt preocupati in mod deosebit de nevoile tot mai mari de servicii
medicale pentru care nu mai pot plati -medicamente, tratamente medicale etc.

Legea asigurarilor medicale de sanatate a fost votata dar considerati ca poate suferi
modificari ce sa vina in sprijinul varstnicilor.
 A-ti fost solicitat de catre directorii de agentii similare din tara sa va asumati
organizarea si conducerea unui plan de sustinere a imbunatatirii acestei legi in privinta
batranilor.

7.      Care sunt informatiile de care aveti nevoie pentru a dezvolta un plan coerent de
actiune?

8.      In ce mod veti incerca sa influentati si sa implicati parlamentarii locali in

sustinerea ideilor grupului dvs.?

9.      Cine (organizatii, persoane) ar putea sa se opuna ideilor grupului dvs.?

10.  Cine credeti ca ar putea fi sustinatorii dvs.?

11.  Care ar putea fi optiunile pentru construirea unei coalitii?

12.  Veti folosi clientii dvs. si pe ceilalti varstnici in eforturile dvs.? Cum anume?

Exercitiu propus:

Sunteti conducatorul local al unei agentii care se ocupa de asistenta medico-sociala a

batranilor. Un numar mare de clienti ai agentiei traiesc din venituri fixe, respectiv pensii de
stat. Multi dintre ei sunt preocupati in mod deosebit de nevoile tot mai mari de servicii
medicale pentru care nu mai pot plati -medicamente, tratamente medicale etc.

Legea asigurarilor medicale de sanatate a fost votata dar considerati ca poate suferi
modificari ce sa vina in sprijinul varstnicilor.

A-ti fost solicitat de catre directorii de agentii similare din tara sa va asumati
organizarea si conducerea unui plan de sustinere a imbunatatirii acestei legi in privinta
batranilor.

1.      Care sunt informatiile de care aveti nevoie pentru a dezvolta un plan coerent de
actiune?

2.      In ce mod veti incerca sa influentati si sa implicati parlamentarii locali in

sustinerea ideilor grupului dvs.?

3.      Cine (organizatii, persoane) ar putea sa se opuna ideilor grupului dvs.?

4.      Cine credeti ca ar putea fi sustinatorii dvs.?

5.      Care ar putea fi optiunile pentru construirea unei coalitii?

6.      Veti folosi clientii dvs. si pe ceilalti varstnici in eforturile dvs.? Cum anume?

BIBLIOGRAFIE:

 Alinsky, Saul, 1976, Manuel de l`animateur social, Ed. Seuil

        Bobos, D. M.; Dragotoiu, M.; Puscasu, D., 2002, Dezvoltare comunitara, Ed. Did. Si
Ped., Bucuresti

 Brager, G., Specht., H., 1978, Comunity Organizing, Columbia University Press, New
York
 Candea, R., M., Candea, D., 1998, Comunicarea manageriala aplicata, Ed. Expert,
Bucuresti
 Clark, D., C., 1973, The concept of community: A reexamination, Sociological
Review 21, 397-416
 Craig, G., Derricourt, N., Loney, 1982, Community Work and the State. Towards a
Radical Practice, Ed. Routledge&Kegan Paul, Londra
 Edwards, R. (coord), 1995, Encyclopedia of Social Work, 19th edition, NASW Press,
p.
 Hadley, R., Cooper, M., Dale, P., Stacy, G., 1987, A Community Social Worker`s
Handbook, Tavistock Publ., London, New York
 Henderson, P., Thomas, D., N., 2002, Skills in Neighbourhood Work, Ed. Routledge,
New York, London
 Schulman, L., 1992, Social Work with the System, NASW, p. 579-629
 Vlasceanu, M, 1993, Psihosociologia organizatiilor si conducerii, Ed. Paideia,
Bucuresti
 xxx, 1975, Direct Action Organizing: a Handbook, Midwest Academy, 4th edition.,
Chicago.

 xxx, 1994,  United Way,  Case statment/Marketing Issues, Handout, Chicago