Intelectul Si Gandirea
Intelectul Si Gandirea
Intelectul Si Gandirea
Definiţie
capacitatea de a discrimina adecvat stimulii din câmpul perceptiv, de a stabili relaţii ei prin
raportare la stările proprii de necesitate şi de a elabora scheme (modele) anticipative ale
acţiunilor .
Intelectul uman – nivel superior de dezvoltare:
- are la bază prelucrarea mijlocită a informaţiei, elaborarea generalizărilor şi
abstractizărilor, descoperirea şi reformularea relaţiilor cauzale dintre fenomene şi a legilor
care le guvernează;
- procesele intelectuale sunt mediate şi susţinute de limbaj şi de alte sisteme de semne, prin
cunoştinţele stocate în memorie şi actualizate selectiv, prin modelele şi schemele culturale;
- porneşte de la datele senzoriale, se bazează pe ea dar se desprinde de experienţa
senzorială;
- se fixează pe scheme şi structuri formal-abstracte, simbolice;
- se manifestă în procesul de conceptualizare (au caracter generic), de decizie, de rezolvare
a problemelor de diferite categorii şi grade de complexitate, de elaborare de teorii
explicative, de elaborare a posibilului şi chiar a fantasticului;
- corelează cele trei segmente ale timpului trecut-prezent şi viitor.
Componentele intelectului:
Definiţie:
Caracterizare generală
Caracterul mijlocit:
Caracterul general-abstract:
- este un sistem unitar, integrat, ea posedă cea mai închegată şi coerentă schemă de
organizare structural-funcţională (evidentă în cadrul logicii):
- latura de conţinut – sistemul de noţiuni, judecăţi şi raţionamente;
- latura relaţională – sistemul de operaţii;
- latura operatorie – sistemul de produse.
Gândirea ca sistem de noţiuni
- este un construct mintal exprimat prin cuvânt /cuvinte care include însuşiri şi proprietăţi
comune, esenţiale şi necesare ale unei clase de obiecte (grup, mulţimi de obiecte);
- se ajunge la o noţiune prin abstractizare şi generalizare;
- ea se află cu obiectul într-un raport de designare convenţional-logică;
- reflectă obiectul în forma lui statică, desprins de contextul relaţional-dinamic;
- nu se subordonează criteriilor de adevăr şi fals;
- nu toate cuvintele exprimă o noţiune (prepoziţiile, conjuncţiile şi interjecţiile nu exprimă
noţiuni);
- ea este rezultatul unui proces de gândire, iar gândirea este o structură noţională.
Structura noţiunilor
Conţinutul – ceea ce este esenţial în categoria (clasa) respectivă de obiecte reflectate de noţiune
(o însuşire este esenţială când nu poate să lipsească, iar la esenţial se ajunge prin abstractizare);
Sfera – totalitatea obiectelor care fac parte din categoria de obiecte reflectate de noţiune.
Clasificarea noţiunilor
nu se referă la obiecte în întregul lor, ci la însuşiri ale mai multor clase de obiecte
(mărimea nu există ca entitate concretă dar există obiecte care au această însuşire);
nu poate fi reprezentată.
Judecata:
- reflectă obiectul în relaţie cu alte obiecte sau exprimă însuşiri care în noţiunea luată separat
nu sunt evidente;
- prin ea se afirmă sau se neagă ceva despre altceva, cunoaşterea dobândeşte atributul
adevărului sau falsului;
- este adevărată dacă ceea ce se leagă în judecată este legat şi în realitate şi este falsă dacă ce
se leagă în judecată nu este legat în realitate.
Raţionamentul:
- este o structură informaţională discursivă (desfăşurată) şi ierarhizată;
- gândirea porneşte de la anumite date (judecăţi) şi ajunge la obţinerea altora noi (concluzii).
Forme ale raţionamentului:
- inductivă – de la judecăţi particulare se ajunge la o concluzie exprimată printr-o judecată
generală, ce se referă la toate cazurile, chiar dacă ele nu au făcut parte din experienţa noastră
perceptivă (Fierul se dilată la căldură; Argintul de dilată la căldură; mercurul se dilată la
căldură; Fierul, argintul, mercurul sunt metale. Metalele se dilată la căldură.);
- deductivă – de la o judecată universală se ajunge la o concluzie exprimată printr-o
concluzie individuală (Orice metal este bun conducător de electricitate; Fierul este metal;
Fierul este bun conducător de electricitate.);
- analogică – două sau mai multe judecăţi, cu conţinuturi informaţionale generate de obiecte
diferite, se pun în relaţie de similitudine (Creierul este un procesor de informaţie;
Computerul este un procesor de informaţie; Creierul şi computerul sunt sisteme cu funcţii
asemănătoare, adică analoge).
- aspectul intensiv - însuşirile esenţiale şi generale sunt reunite într-un model informaţional
unic, o clasă, o categorie de obiecte, fenomene, relaţii;
- aspectul extensiv – modelul informaţional la care s-a ajuns este extins şi la alte obiecte
care nu au făcut parte din inducţia iniţială (când raportăm un obiect individual la o clasă
sau o categorie);
- este corelativă cu abstractizarea, fiind dominant sintetică;
- gândirea se ridică de la individualul concret la din imaginea perceptivă, la generalul
(universalul) abstract din noţiune.
Concretizarea – este operaţia de aplicare a noţiunilor, principiilor şi legilor generale în analiza,
interpretarea şi explicarea realului, în diversitatea laturilor şi formelor sale;
- este opusă abstractizării, gândirea parcurge drumul de la abstract la concretul logic, care
redă obiectul în multitudinea determinărilor sale esenţiale;
- a nu se confunda cu exemplificarea = prin care se face accesibilă înţelegerea unei noţiuni
sau legi sau se verifică gradul de însuşire al noţiunilor.
b. operaţii instrumentale particulare (la care gândirea recurge în anumite situaţii concrete):
- se particularizează în funcţie de domeniul de cunoaştere în care este implicată gândirea
(fiecare ştiinţă are anumite procedee, scheme logice sau strategii pentru cercetarea şi
rezolvarea problemelor cu care se confruntă).
Tipologia gândirii
a. după raportul dintre datele iniţiale şi produsul final (gândire convergentă şi gândire
divergentă)
Gândirea convergentă – este eminamente unificatoare, sintetică;
- reduce diversitatea la unitate (dintr-un număr iniţial mare de date sau elemente se obţine un
număr mic de produse finale);
- apare în formarea noţiunilor, în descoperirea unor legi generale, pe baza corelării
datelor observaţiilor cotidiene şi experimentale, în elaborarea de scheme şi rezumate, în
corelarea mai multor judecăţi în vederea desprinderii unei concluzii etc.
Gândirea divergentă – este explorativă, generativă, creativă;
- presupune realizarea unuia şi aceluiaşi produs mintal final pe căi diferite, fie capacitatea
de a găsi cât mai multe variante de soluţii sau răspunsuri la una şi aceeaşi sarcină
(problemă);
- rezultatul final apare în urma căutărilor, încercărilor şi tatonărilor mintale ale
subiectului;
- este o componentă a creativităţii, ea posedând flexibilitate, fluiditate şi originalitate.
b. după raportul analitic – sintetic (gândire analitică şi gândire sintetică)
Gândire analitică – predomină analiza;
Problema – un obstacol de ordin informaţional cognitiv în relaţiile dintre subiect şi lumea sa, „o
dificultate teoretică şi practică”, o lacună a cunoaşterii, un sistem de întrebări asupra unei
necunoscute;