Pași Metodici (Memorizare, Joc Didactic, Observare, Activitate de Educație Fizică, Experiment)
Pași Metodici (Memorizare, Joc Didactic, Observare, Activitate de Educație Fizică, Experiment)
Pași Metodici (Memorizare, Joc Didactic, Observare, Activitate de Educație Fizică, Experiment)
Observaţia este o metodă bazată pe relaţia directă cu realitatea înconjurătoare; este o metodă
intuitivă. Ea este folosită în grădiniţă în special ca observaţie dirijată, maniera acesteia urmărindu-se a
se interioriza la nivelul copilului, constituindu-se ca bază pentru ceea ce mai târziu va fi observaţie
independentă. Forma de observare independentă poate să apară ca procedeu în cadrul excursiilor şi
vizitelor concepute ca un alt set de metode de organizare a actului învăţării, la vârsta de referinţă.
Observaţia dirijată ca metodă este deosebit de importantă acum pentru că, prin caracterul ei organizat,
chiar prin integrarea sa într-un sistem de abordare a cunoaşterii realităţii înconjurătoare, îl ajută pe copil
să descifreze mai repede şi mai corect lumea în care trăieşte. Este o metodă preponderent folosită în
activităţile de cunoaştere a mediului înconjurător dar, în special ca procedeu, poate să apară şi în alte
activităţi obligatorii.
Cunoştinţele preşcolarului fiind sărace şi superficiale, baza intuitivă a cunoaşterii este
indispensabilă. În asociaţii, analogii, activitatea este mult mai eficientă dacă există termeni de referinţă
concreţi, care să-i readucă în memorie anumite cunoştinţe, care să-i sugereze soluţii de rezolvare şi să-i
dea posibilitatea de a se corecta prin confruntarea afirmaţiilor cu realitatea. În evoluţia percepţiei
copilului sunt importante atât maturizarea,cât şi experienţa. Un preşcolar care nu a avut ocazia sa
,,citească’’ imagini va descifra sumar o imagine.
Educatoarea poate influenţa calitatea observaţiei prin:
- expunerea de subiecte care pot capta atenţia preşcolarului;
- întreţinerea interesului de cunoaştere;
- organizarea unor condiţii materiale propice observaţiei;
- dirijarea activităţii prin cuvânt;
- propunerea de activităţi de fixare a rezultatelor;
- acordarea timpului necesar pentru observaţie;
-valorificarea cunoştinţelor obţinute prin observaţie în explicaţii,conversaţie.
Observarea presupune parcurgerea câtorva etape și anume organizarea observației,observarea
propriuzisă,prelucrarea datelor culese ,valorificarea observării.
Cunoaşterea pentru copiii preşcolari trebuie să pornească întotdeauna de la senzaţii şi percepţii.
De aceea, ceea ce vrem să-i învăţăm pe copii trebuie să înceapă nu prin cuvinte, ci prin observare, pe
cale intuitivă.
La vârsta de 3 – 5 ani percepţia vizuală şi cea haptică (prin apucare) au un rol predominant. Deoarece
în perceperea spaţialităţii un rol deosebit îl joacă senzaţiile chinestezice şi senzaţiile vizuale,
educatoarea va stimula în timpul observărilor nu numai perceperea pe cale vizuală a obiectelor de către
copii ci, în măsura posibilităţii, şi pe cea haptică.
Este important ca la începutul observării să se facă mai întâi o prezentare vizuală globală,
copilul să privească obiectul, iar apoi să se treacă la o percepere haptică: copilul să pipăie, să apuce şi
să manipuleze obiectele. În continuare, educatoarea trebuie să urmărească coordonarea percepţiei
haptice cu cea vizuală. De exemplu, ea va cere copiilor să-i arate mâinile păpuşii, picioarele ei, să o
mângâie pe păr.
Începând cu vârsta de 5 ani este deja consolidată coordonarea între mişcările mâinii şi ale
ochiului în procesul de explorare şi cunoaştere a obiectului cercetat. Cu cât copilul înaintează în vârstă,
percepţia vizuală capătă o mai mare preponderenţă putând chiar suplini pe cea haptică în numeroase
cazuri.
Pentru o cunoaştere cât mai corespunzătoare a lumii înconjurătoare, nu este de ajuns să punem
pe copii în contact direct cu ea, cu obiectele, cu fiinţele sau fenomenele ei, ci este necesar să le dirijăm
observarea orientându-i spre esenţial, spre semnificativ. Această dirijare se realizează prin cuvântul
educatoarei, care organizează percepţia şi conduce observarea prin indicaţii, explicaţii, întrebări.
Educatoarea va avea grijă să nu realizeze două observări într-o singură zi, indiferent de felul observării.
Materialul întrebuinţat în observări trebuie diferenţiat după subiectul observării şi după împărţirea lor
în observări după natură şi după imagini. În cazul observărilor după imagini se recomandă ca ilustraţia
să fie clară şi să prindă aspectul cel mai caracteristic astfel încât să permită o analiză cât mai completă.
Având în vedere că atenţia preşcolarilor, în special la grupele mici, este foarte împrăştiată, anunţarea
activităţii trebuie să fie facută astfel încât să capteze şi să mobilizeze atenţia copiilor. Pentru aceasta se
pot întrebuinţa diferite procedee: la grupele mici se poate face sub formă de surpriză, printr-o
ghicitoare, prin mimica educatoarei, prin prezentarea ca pe un spectacol de teatru de masă sau teatru de
păpuşi sau prin crearea unei stări afective pozitive, de exemplu, printr-o exclamaţie a educatoarei.
Metodele întrebuinţate în activităţile de observare sunt metoda expozitivă şi cea interogativă. Prin
metoda expozitivă educatoarea transmite copiilor cunoştinţele noi expunându-le în faţa lor. Prin metoda
interogativă educatoarea pune copilului întrebări asupra unui anumit lucru; copiii realizează astfel
diferite operaţii mintale în mod organizat care contribuie la dezvoltarea gândirii.
În activitatea instructiv educativă observările au un rol dublu:cognitiv şi formativ.
Prin observări, copiii dobândesc cunoştinţe elementare despre unele fenomene din natură legate de
succesiunea anotimpurilor, cum ar fi: căderea frunzelor, ploaia, ceaţa, îngheţarea apei, ninsoarea,
promoroaca, îngheţul, topirea zăpezii etc. Astfel, copiii încep să înţeleagă pe cale directă, intuitivă,
unele relaţii de cauzalitate.