SOCIOLOGIE MEDICALĂ – AN II

TEHNICI DE CERCETARE
SOCIOLOGICĂ. APLICAŢII PRACTICE

Sef Lucr. Dr. Mihail Cristian Pîrlog, Asist. Univ. Dr. Dan Bondari
Experimentul (I)
 reprezintă tehnica de cercetare ce constă în
manipularea controlată a unor fenomene, destinată
să producă observaţiile necesare înţelegerii
respectivelor fenomene.
 permite, în context sociologic, mai ales verificarea
legăturii dintre două variabile.
 astfel, este vorba de constituirea a două grupuri, în
unul dintre ele introducându‐se o variabilă (variabila
independentă) care va determina sau nu modificări
asupra unei alte variabile (variabila dependentă), în
timp ce în celălalt grup variabila nu este introdusă,
acest grup servind ca grup de control
Experimentul (II)

 se poate realiza fie în laborator, fie în condiţiile

vieţii sociale reale.
 Îî cazul sociologiei, spre deosebire de psihologie,
sunt greu de realizat şi fără o relevanţă ridicată
experimentele de laborator, chiar dacă acestea
permit un control mai bun al variabilelor.
 Observaţia (I)
 reprezintă cea mai veche tehnică de cercetare utilizată în
ştiinţă şi constă în investigarea sistematică, în baza unui plan
anterior elaborat, cu ajutorul unor instrumente adecvate, a
proceselor sau fenomenelor care constituie obiectul de studiu.
 în viaţa de zi cu zi, utilizăm observaţia pentru a identifica
modul în care noi şi ceilalţi ne îmbrăcăm şi reacţionăm în
diferite situaţii, modul în care arată strada pe care mergem,
modul în care se desfăşoară o oră de curs etc.
 datele obţinute nu ne permit să ajungem la o cunoaştere
sistematică a realităţii, deoarece am utilizat observaţia
spontană care de multe ori nu corespunde realităţii întrucât
putem fi impresionaţi de detalii şi să pierdem din vedere
semnificaţia unor elemente de ansamblu.
 Observaţia (I))
 pentru a realiza o cunoaştere autentică trebuie să
trecem de la observaţia spontană, care nu ne permite
generalizări, la observaţia ştiinţifică.
 în sociologie, observaţia ştiinţifică constă în obţinerea
informaţiilor cu ajutorul organelor de simţ şi verificarea
ipotezelor cercetării pentru a descrie sistematic şi
obiectiv faptele şi fenomenele sociale.
 investigaţia sociologică utilizează mai cu seamă două
tipuri de observaţie, diferenţiate în funcţie de gradul de
implicare a cercetătorului în domeniul investigat şi
anume:
 observaţia structurată
 observaţia participativă.
 Observaţia (I))
 pentru a realiza o cunoaştere autentică trebuie să
trecem de la observaţia spontană, care nu ne permite
generalizări, la observaţia ştiinţifică.
 în sociologie, observaţia ştiinţifică constă în obţinerea
informaţiilor cu ajutorul organelor de simţ şi verificarea
ipotezelor cercetării pentru a descrie sistematic şi
obiectiv faptele şi fenomenele sociale.
 investigaţia sociologică utilizează mai cu seamă două
tipuri de observaţie, diferenţiate în funcţie de gradul de
implicare a cercetătorului în domeniul investigat şi
anume:
 observaţia structurată
 observaţia participativă.
 Observaţia structurată (I)

 constă în aplicarea unor tehnici de măsurare bazate pe

înregistrarea datelor pe categorii de codificare, fără ca
cercetătorul să fie implicat.
 De exemplu, dacă dorim să observăm comportamentul
verbal şi acţional al colegilor noştri,, construim un sistem
de categorii cu trei clase: comportamente prosociale,
comportamente de conformare la normele şi valorile
sociale şi comportamente antisociale, în dezacord cu
normele şi valorile societăţii, apoi îi rugăm, pe colegii
noştri, să relateze în scris despre comportamentele lor
pe o anumită perioadă de timp.
 Observaţia structurată (II)

 grupăm aceste comportamente în cele trei categorii:

prosociale, de conformare şi antisociale şi cu ajutorul
observaţiei vom stabili ce tip de comportament a
predominat.
 în anumite condiţii, putem să realizăm o observaţie
directă în cazul experimentelor de laborator, a
activităţilor dintr‐o oră de curs etc.
Observaţia participativă

 presupune integrarea cercetătorului în colectivitatea

studiată şi în utilizarea introspecţiei sau/şi a memoriei
sale sociale pentru înregistrarea şi interpretarea datelor.
 observaţia participativă este utilizată cu precădere în
studiile de antropologie socială şi culturală, astfel
antropologul B. Malinowski a subliniat, la începutul
secolului al XX‐lea, valoarea acestei metode în studiul
triburilor din Guineea şi din nordul Melaneziei.
Ancheta (I)

 probabil cea mai răspândită metodă de cercetare

sociologică, constă în colectarea de informaţii
solicitând oamenilor să răspundă la anumite întrebări.
 având în vedere aria largă de aplicabilitate, se pot
pune în evidenţă numeroase tipuri de anchetă.
 are două forme principale:
 interviul
 chestionarul
Ancheta (II)

 Interviul este tehnica de obţinere a informaţiilor,

prin întrebări şi răspunsuri, apelându‐se la mijloace
verbale. Interviurile sunt utilizabile mai ales atunci
când sunt studiate fenomene şi procese mai greu
observabile, între avantajele lor putându‐se
enumera: posibilitatea observării
comportamentelor non‐verbale, consemnarea
spontaneităţii răspunsurilor, posibilitatea sesizării
unor aspecte neanticipate etc.
 Chestionarul reprezintă tehnica de obţinere a
informaţiilor prin intermediul unei succesiuni logice
de întrebări scrise ce solicită din partea celui
chestionat direct sau indirect, un răspuns scris.
Ancheta (III)
 Atât interviurile, cât şi chestionarele constau din
suite de întrebări care nu pot fi construite
întâmplător.
 Formularea întrebărilor (nu trebuie să cuprindă figuri
de stil, nu trebuie să fie negative, nu trebuie să fie
tendenţioase etc.), ordinea lor, adecvarea la
ipotezele cercetării, adecvarea în raport cu nivelul
de şcolarizare al celor intervievaţi sau chestionaţi
etc. sunt probleme deosebit de importante în
construirea chestionarelor şi a interviurilor.
 Ancheta (IV)
 în general, întrebările pot viza patru tipuri de informaţii:
 fapte, referitoare la situaţia personală a indivizilor
chestionaţi (vârstă, sex, profesie, venituri etc.), la
mediul lor (locuinţă, condiţii de viaţă, condiţii de
muncă etc.), la comportamente;
 opinii, respectiv aprecierile (judecăţile) pe care
indivizii le formulează în legătură cu problemele
considerate: opinii politice, morale, artistice etc.
 atitudini, adică poziţionări ale indivizilor în raport cu
diferitele elemente ale mediului social: atitudinea faţă
de muncă, faţă de politică etc.
 cunoştinţe, referitoare la gradul de cunoaştere a
problemelor sau situaţiilor cu care interferează
persoana chestionată.
Ancheta (V)

 în funcţie de conţinutul problemelor abordate,

există: anchete de opinie publică,
socio‐economice etc.
 problemele studiate cu ajutorul anchetei
sociologice sunt foarte variate, începând cu
credinţele, aspiraţiile, opiniile, atitudinile, interesele
etc. (fenomene subiective) şi continuând cu
fenomene, precum: sărăcia, condiţiile de locuit,
gradul de ocupare a forţei de muncă etc.
(fenomene obiective).
Sondajul de opinie publică

 este o cercetare sociologică de teren realizată cu

scopul de a cunoaşte orientarea, centralitatea şi
intensitatea opiniilor împărtăşite în comun de diferite
straturi şi categorii ale populaţiei.
 se bazează pe tehnicile interogative şi pe eşantionare
înţeleasă ca o
 operaţie de construire a unui „model redus”, numit
eşantion, care constituie o parte dintr‐un întreg care
reproduce la scară redusă structura întregului.
 în principal, există două modalităţi de eşantionare:
eşantionarea aleatorie şi eşantionarea pe cote, ultima
presupune stabilirea criteriilor de eşantionare şi
includerea în eşantion a persoanelor sau a unităţilor
sociale proporţional cu structura universului cercetat.
Analiza documentară
 utilizată cu precădere în situaţiile în care accesul
direct la fenomenele şi procesele studiate nu mai este
accesibil direct, ci doar prin intermediul documentelor
(obiecte sau texte care oferă informaţii): arhive
publice sau private, jurnale personale, corespondenţă,
date statistice, ziare, reviste, cărţi, lucrări de artă,
folclor, discursuri etc.
 studierea documentelor se face cu ajutorul unor
tehnici riguroase, anume tehnicile analizei de conţinut.
 Etapele cercetării sociologice (I)

 Stabilirea problemei de studiat: complexitatea realităţii

sociale face ca abordarea sa în scopuri ştiinţifice să nu se
poată realiza de o manieră globală, ci doar supunând
atenţiei anumite aspecte ale sale. Ca atare, prima etapă
a cercetării sociologice este delimitarea problemei de
cercetare, definirea problemei sociale în termeni
sociologici;
 Studiul bibliografiei problemei: vastitatea sociosferei
permite formularea în permanenţă de noi probleme,
care au însă conexiune cu altele sau chiar, în alte
contexte, au mai fost cercetate. Consultarea literaturii de
specialitate este astfel obligatorie în orice cercetare: vom
cunoaşte mai bine propria problemă şi vom evita să
redescoperim ceea ce se ştie deja;
Etapele cercetării sociologice (II)

 formularea ipotezelor: definirea cu claritate a problemei

şi precizarea principalelor sale aspecte prin intermediul
literaturii de specialitate, vor permite formularea
anumitor ipoteze în ceea ce priveşte legătura existentă
între faptele sociale studiate. Modul concret de
formulare a unei ipoteze presupune separarea realităţii
sociale studiate în două serii de fapte, gândite ca
variabile, dintre care una reprezintă variabila‐cauză
(independentă), iar cealaltă variabila‐efect
(dependentă). Ipoteza reprezintă legătura formulată
între cele două variabile şi care, prin cercetare va fi
confirmată sau infirmată;
Etapele cercetării sociologice (III)

 determinarea populaţiei de studiat: este evident că

cercetările sociologice nu pot fi exhaustive, complete,
iar aceasta, în primul rând, datorită resurselor
implicate, dar şi datorită inutilităţii lor. Cercetarea
poate fi deosebit de relevantă pentru ansamblul unei
populaţii (exceptând cazurile în care numărul
membrilor este redus, de ordinul zecilor sau sutelor) şi
dacă se lucrează doar pe eşantioane reprezentative
pentru populaţia în cauză, altfel spus trebuie să se
încerce reproducerea în mic a structurii populaţiei
respective (sex, vârstă, pregătire şcolară, profesie,
mediu de rezidenţă, naţionalitate). Mărimea
eşantionului depinde de gradul de precizie urmărit, cu
cât se urmăreşte o precizie mai mare, această mărime
trebuie să fie mai mare;
Etapele cercetării sociologice (IV)

 Stabilirea metodelor şi tehnicilor de cercetare: acestea

trebuie adecvate problemei studiate şi informaţiilor
care se încearcă a fi obţinute;
 Colectarea datelor: presupune contactul direct cu
populaţia studiată, colectarea datelor putându‐se
realiza de cel care realizează cercetarea sau de alte
persoane calificate;
Etapele cercetării sociologice (V)

 Analiza rezultatelor: după obţinerea datelor, acestea

sunt prelucrate, combinate şi analizate, astfel încât să
permită analizarea ipotezelor avansate;
 Formularea concluziilor: se referă, în primul rând, la
acceptarea, respingerea sau reformularea ipotezelor,
totodată rezultatele cercetării trebuind redactate şi
prezentate într‐o formă accesibilă celor interesaţi.