GRUPELE SANGUINE.

Definitie. Societatea Internaţională de Transfuzie (International Society of Blood

Transfusion –ISBT) defineşte un sistem de grup sanguin prin prezenţa unuia sau mai multor
antigene, codificate de o genă situată într-un singur locus, sau pe mai multe gene omologe,
strâns legate între ele.
SISTEMUL 0AB şi Rh
La om au fost identificate, până acum, 30 de sisteme de grup sanguin şi au fost descrise
peste 600 de antigene. Dintre acestea, cele mai importante sunt sistemele 0AB şi Rh.
Importanţa lor derivă din puterea antigenică mare, care se poate exprima prin accidente
posttransfuzionale, în cazul sistemului 0AB, sau incompatibilitate materno-fetală, în cazul
sistemului Rh.
În anul 1901, Landsteiner descoperă că aglutinarea şi hemoliza hematiilor în accidentele
transfuzionale se datorează prezenţei pe membrana hematiilor a unor polizaharide cu
proprietăţi antigenice. Landsteiner a descris pe hematiile speciei umane trei antigene notate
cu: A şi B, cu o capacitate antigenică mare şi un antigen 0 numit şi H, cu o capacitate
antigenică foarte redusă. Grupele sanguine cărora le corespund aceste antigene au fost
notate cu 0, A şi B. Grupa AB a fost descoperită în anul 1902 de Decastele şi Struli şi
confirmată în 1907 de Janski, care notează grupele cu I, II, III, IV. Astăzi cele 2 nomenclaturi
au fost unificate, sistemul 0AB fiind notat cu 0(I), A(II), B(III) şi AB(IV), literele reprezentând
antigenele fixate pe membrana hematiilor.
Introducerea în sângele unui individ a unor antigene străine generează un conflict imun, în
urma căruia se formează anticorpi. Atacul acestora asupra hematiilor care conţin antigenul
străin duce la aglutinarea şi liza hematiilor. Din acest motiv, antigenele respective se mai
numesc şi aglutinogeni, iar anticorpii - aglutinine.
Anticorpii din sistemul 0AB sunt naturali, adică nu se formează în urma unui conflict imun,
ci în urma unor reacţii de sensibilizare la substanţe asemănătoare din alimente, bacterii,
virusuri, în cursul primului an de viaţă. Anticorpii sunt imunoglobuline din clasa M, cu
greutate moleculară mare, care nu traversează placenta şi nu determină incompatibilitate
materno-fetală. Anticorpii din sistemul 0AB se numesc anti-A sau alfa şi anti-B sau beta;
prezenţa lor în plasma unor indivizi ai speciei umane respectă regulile serologice ale lui
Landsteiner:
- Legea excluderii reciproce - la acelaşi individ NU pot coexista antigenul şi anticorpul
omolog (specific sau corespunzător), de exemplu: antigenul A cu anticorpul anti-A
(alfa). Prezenţa lor ar duce la aglutinarea hematiilor şi distrugerea acestora prin
hemoliză, situaţie incompatibilă cu viaţa.
- În sistemul 0AB, anticorpul compatibil cu antigenul este întotdeauna prezent în ser,
de exemplu: antigenul A cu anticorpul anti-B (beta).
De cele mai multe ori, anti-A şi anti-B sunt detectabili la 3-6 luni după naştere, iar la vârsta
de 5 ani, titrul acestora atinge un maximum care se mentine în toată perioada adultă.
În funcţie de prezenţa (sau absenţa) pe membrana eritrocitară a antigenelor, indivizii speciei
umane se împart în 4 grupe: 0, A, B şi AB (tabel 2.8.).
Subgrupele sistemului sanguin 0AB. Antigenele A şi B au mai multe variante determinate
genetic, adică mai multe subgrupe. Aceste variante apar ca urmare a unor mutaţii la nivelul
genelor A şi B, determinate de substituţii de aminoacizi la nivelul transferazelor. Se traduc
printr-o slabă exprimare a antigenelor A şi B. Cele mai importante sunt subgrupele A, notate
A1 şi A2. Mai există şi alte subgrupe A, de importanţă mai mică: Aint., A3, Am, Ax etc. Şi
grupa B poate să aibă mai multe subgrupe: B1, B2, B3 etc.

1
 Tabel 2.8. Grupele sanguine în sistem 0AB
Frecvenţa
Grupa Antigene pe
Anticorpi în plasmă medie în
sanguină eritrocit
România
0 - Anti-A (alfa), anti-B (beta) 36%
A A Anti-B (beta) 41%
B B Anti-A (alfa) 16%
AB A,B Nu au 7%

Subgrupa A1 – se întâlneşte la 80% dintre subiecţii de grupă A. Este formată dintr-un

antigen comun A şi un antigen propriu A1, care împreună constituie un complex antigenic
AA1. Factorul A1 are antigenitatea cea mai puternică şi a mai fost numit şi “A tare”.
Subgrupa A2 – este prezentă la 20% dintre subiecţii de grup A. Are antigenitate scăzută,
motiv pentru care se mai numeşte şi "A slab". Nu provoacă boală hemolitică prin imunizare
maternă şi nici accidente posttransfuzionale în cazul unor transfuzii repetate administrate
celor cu grupă A1 sau A1B.
Cele două atribute, “tare” şi “slab” se referă la modul în care aglutinina anti-A (alfa) din
plasma indivizilor de grup B sau 0 reacţionează cu cele 2 antigene: aglutinare puternică şi
rapidă cu A1 = A “tare” şi slabă şi lentă cu A2 = A “slab”.
Existenţa subgrupelor A1 şi A2 duce la existenţa a 2 subgrupe principale şi pentru grupa AB,
respectiv A1B şi A2B.
Cunoaşterea subgrupelor are importanţă teoretică şi practică: un antigen A sau B slab poate
să nu dea reacţie de aglutinare cu serurile test anti-A sau anti-B. Din acest motiv:
- un individ A2 sau A3 devine fals 0;
- un individ A2B sau A3 B devine fals B.

Pentru a exclude un accident posttransfuzional prin incompatibilitate de

subgrup se impune:
- determinarea grupelor sanguine prin ambele metode: de determinare a
antigenelor de pe eritrocite şi de evidenţiere a anticorpilor din plasmă;
- executarea probei majore de compatibilitate in vitro Jeanbreau.

Importanţa determinării grupelor din sistemul 0AB

Stabilirea compatibilităţii transfuzionale între donator şi primitor, cu scopul evitării
accidentelor posttransfuzionale imediate. Este necesar ca, sângele administrat să nu
conţină antigene în plus faţă de sângele primitorului. Aceste antigene ar putea provoca
aloimunizare şi accidente cu ocazia unor transfuzii ulterioare.
- Pentru efectuarea unei transfuzii sigure s-a impus respectarea a două reguli,
cunoscute şi sub numele de legi ale transfuziei. În cazul transfuziilor sub 500 ml
(până la 1/10 din volumul sanguin al primitorului), trebuie să existe compatibilitate
între antigenele donatorului şi anticorpii primitorului. Pentru această situaţie,
donatorul care îndeplineşte condiţia este cel cu grupă 0RhD-, deoarece pe eritrocitele
sale nu se găsesc antigene. Anticorpii anti-A şi anti-B ai donatorului de grup 0 sunt
ignoraţi, deoarece aceştia se diluează în proporţie de peste 1/10 în sângele
primitorului, ceea ce duce la scăderea sau pierderea activităţii lor. Compatibilitatea

2
 pentru transfuzia sub 500 ml este redată în figura nr. 2.19., schema fiind stabilită de
Ottenberg. Din această schemă se observă că grupa 0 este considerată donator
universal, iar grupa AB primitor universal.
În cazul în care se administrează doar plasmă, compatibilitatea trebuie să fie inversă
faţă de schema Ottenberg, adică între anticorpii donatorului şi antigenele primitorului.
În această situaţie, grupa AB este donator universal, deoarece nu are anticorpi, iar
grupa 0 este primitor (figura 2.20)
- În cazul transfuziilor care necesită cantităţi mai mari de 500 ml, compatibilitatea
trebuie să fie inversă, adică între anticorpii donatorului şi antigenele primitorului, deci
sângele transfuzat trebuie să fie izogrup. În tabelul 2.9. sunt prezentate schematic
caracteristicile grupelor sanguine din sistemul 0AB, precum şi aplicabilitatea celor
două legi.
Pentru studiul şi prevenirea bolii hemolitice a nou născutului, datorată incompatibilităţii
antigenice între eritrocitele mamei şi eritrocitele fătului.
Incompatibilitatea materno-fetală în sistem 0AB este foarte rară şi mai puţin gravă decât cea
produsă prin izoimunizare anti-Rh. În această situaţie apar, în urma unor procese de
aloimunizare, anticorpii de tip imun sau aloanticorpii anti-A sau anti-B, de exemplu, mama 0
cu un făt A sau B. Aceşti anticorpi sunt imunoglobuline (Ig) de tip G, cu GM mică,
asemănătoare celor din sistem Rh, care pot trece bariera placentară.
Pentru a facilita donarea de sânge şi transplantul de organe
În medicina legală:
- pentru stabilirea paternităţii sau maternităţii;
- pentru identificarea victimelor sau agresorilor. În aceste situaţii, determinarea
grupelor sanguine este înlocuită tot mai mult cu analiza ADN.

Figura 2.19. Schema Ottenberg

Posibilităţi de transfuzie în sistemul 0AB
- cantităţi mai mici de 500 ml sânge.
Grupa 0 este donator universal,
deoarece nu are antigene.
Grupa AB este primitor universal
deoarece nu are anticorpi.

Figura 1.20. Schema compatibilităţii

plasmatice.
În cazul administrării plasmei
compatibilitatea trebuie să fie inversă faţă
de schema Ottenberg, adică între
anticorpii donatorului şi antigenele
primitorului.
În această situaţie, grupa AB este donator
universal, deoarece nu are anticorpi, iar
grupa 0 este primitor universal, deoarece

3
4
 Tabelul 2.9. Profilul imunologic al grupelor sanguine din sistemul 0AB. Compatibilitatea
transfuzională.
Antigene Anticorpi
Grupa pe eritrocit în plasmă Cui donează? De la cine primesc?
(aglutinogene) (aglutinine)
Grupei 0
Anti-A (α) Sub 500 de ml la
0 - De la 0
Anti-B (β) toate grupele =
donator universal
Grupei A De la A
A A Anti-B (β) Sub 500 de ml, la Sub 500 de ml, de la
AB 0
Grupei B De la B
B B Anti-A (α) Sub 500 de ml, la Sub 500 de ml, de la
AB 0
De la AB
Sub 500 de ml, de la
AB A, B - Grupei AB
toate grupele =
primitor universal

Înaintea oricărei transfuzii:

- Se determină grupa primitorului în sistemul 0AB şi Rh.
- Se alege un donator izogrup în sistemul 0AB şi Rh.
- Se face obligatoriu proba de compatibilitate directă, chiar dacă se cunosc
grupele donatorului şi primitorului.

SISTEMUL Rh
Până la descoperirea sitemului antigenic Rh, se produceau multe accidente
posttransfuzionale, chiar în cazul în care exista compatibilitate donator-primitor în sistemul
0AB. De asemenea, nu se ştia de ce, unele femei năşteau copii cu anemie hemolitică şi
tulburări neurologice severe. Cauza acestor anomalii a fost elucidată prin descoperirea de
către Landsteiner şi Wiener a unui antigen prezent pe hematiile de maimuţă Macacus
Rhesus, pe care l-au numit Rh şi care, ulterior, a fost evidenţiat şi pe hematiile umane.
Sistemul Rh cuprinde 6 antigene notate C, D, E, c, d, e. Din punct de vedere practic, cel mai
important este antigenul D, deoarece are cea mai mare putere antigenică, fiind răspunzător
de unele accidente posttransfuzionale şi de 95% dintre cazurile de incompatibilitate
materno-fetală. Persoanele care au acest antigen pe hematii sunt RhD+, proporţia lor fiind
de cca. 80-85% din totalul populaţiei albe. La populaţia neagră, procentul de RhD pozitiv se
apropie de 100%.
Spre deosebire de sistemul 0AB, în sistemul Rh nu se găsesc în plasmă anticorpi
naturali. Ei sunt de tip imun şi numai în cazuri excepţionale - deleţie parţială sau totală -
sunt de tip natural. Sunt imunoglobuline G cu GM mică, care trec prin membrana placentară
şi atacă hematiile fetale. Cea mai mare frecvenţă o au anticorpii cu specificitate anti-D,
deoarece factorul D este cel mai imunogen.
Sinteza de anticorpi anti-Rh apare în următoarele situaţii:
- Mamă RhD- care are o sarcină cu făt RhD+ (caracterul Rh+ este dominant şi se
moşteneşte de la tată). În această situaţie, dacă mama este la prima sarcină şi nu a
avut în antecedente nici transfuzii cu sânge Rh+, nici avort în lună mare (>4 luni),

5
 copilul se naşte fără nicio suferinţă datorată sistemului Rh. În timpul naşterii, ruperea
vilozităţilor coriale face posibilă pătrunderea hematiilor Rh+ ale fătului în circulaţia
maternă. Deoarece este un antigen străin, sistemul imunitar al mamei va reacţiona
prin sinteză de anticorpi anti-D, de tip Ig G. La următoarea sarcină cu făt Rh+,
anticorpii din sângele mamei trec bariera placentară, se fixează pe eritrocitele fătului
şi produc aglutinarea şi hemoliza acestora. Boala care apare prin incompatibilitate
materno-fetală se numeşte eritroblastoză fetală sau boala hemolitică a nou-
născutului şi se caracterizeaza prin anemie hemolitică, icter şi hepatomegalie.
- Imunizarea mamei RhD- care pierde o sarcină după luna a patra (imunizarea
mamei prin avort).
- În urma unei transfuzii de sânge RhD+ la persoane RhD-. În acest caz, accidentul
posttransfuzional nu va avea loc la prima transfuzie incompatibilă. După prima
transfuzie se va declanşa un răspuns imun cu producerea de anticorpi anti – D (în
7 - 10 zile). La o nouă transfuzie incompatibilă, anticorpii formaţi anterior vor ataca
hematiile RhD+ ale donatorului şi va apărea hemoliza.

Profilaxia eritroblastozei fetale

- Se determină Rh-ul gravidei, iar dacă acesta este negativ, şi Rh-ul
tatălui biologic.
- Mamei RhD- i se va administra ser anti-RhD în primele 48 – 72 de ore
după naştere. Anticorpii se fixează pe hematiile fetale pătrunse în
circulaţia maternă, le aglutinează şi le hemolizează, inhibând astfel
sinteza de anticorpi anti-Rh, de către sistemul imun al mamei.
- Femeile RhD- izoimunizate prin sarcină pot da naştere la mai mulţi
copii sănătoşi, dacă li se face profilaxia corectă.

Cum evităm incompatibilitatea transfuzională în sistemul Rh?

- Se determină prezenţa sau absenţa factorului D la primitor.
- Se va executa, obligatoriu, şi proba de compabilitate directă,
Jeanbreau.

Lucrări practice efectuate în laborator.

Recomandări pentru determinarea grupului sanguin 0AB
- înaintea unei transfuzii;
- înaintea unei proceduri invazive sau chirurgicale potenţial asociate cu complicaţii
hemoragice care ar putea necesita transfuzii;
- monitorizarea imunohematologică antepartum şi postnatală a mamei şi copilului;
- la donatorii de sânge;
- pentru compatibilitatea de grup 0AB în transplantul de rinichi şi inimă.
Determinarea corectă a grupelor sanguine presupune atât evidenţierea antigenelor prin
metoda Beth-Vincent, cât şi a anticorpilor prin metoda Simonin.
1.Determinarea antigenelor. Metoda Beth-Vincent.
Principiul metodei. Se evidenţiază reacţia de aglutinare dintre antigenul (aglutinogenul) şi
anticorpul (aglutinina) corespunzătoare, folosind ser hemotest care conţine aglutinine
cunoscute şi sânge de la persoana testată.
Materiale necesare:

6
 - seruri hemotest care conţin anticorpi anti-A, anti-B, anti-AB, preparate şi controlate
de centre speciale, prezentate în flacoane închise, cu etichete sau conţinut diferit
colorat;
- lame de sticlă cu godeuri;
- baghete de sticlă, pipete, ace de unică folosinţă, alcool, vată;
- sânge de cercetat.
Tehnica de lucru.
- pe o lamă cu godeuri, uscată şi curată se pune, de la stânga la dreapta, câte o
picatură de ser în fiecare godeu, întotdeauna în ordinea anti-A, anti-B, anti-A,B. Sunt
de preferat lamele cu godeuri marcate cu grupa respectivă. Marcajul se poate face şi
cu un creion special;
- se recoltează sânge din pulpa degetului sau din vena de la plica cotului, după
dezinfectarea prealabilă cu alcool;
- se ia o mică picătură de sânge cu bagheta sau cu colţul unei lame şi se amestecă cu
serul test anti-A;
- se ia o altă picătură de sânge - cu altă baghetă sau alt colţ al lamei şi se amestecă
cu serul test anti-B, operaţia repetându-se şi pentru serul test anti-A,B. Când se
foloseşte sânge din venă, se pune cu pipeta câte o picătură de sânge pe lamă, lângă
fiecare picătură de ser hemotest şi se omogenizează cu baghete diferite sau colţuri
diferite ale unei lame de sticlă. Raportul de volum între picătura de sânge şi serul
hemotest trebuie să fie de 1/10 - 1/20. Aceste precauţii sunt necesare pentru a evita
artefactele de aglutinare: pseudoaglutinarea dată de fibrinogen, când se foloseşte
mult sânge sau inhibiţia aglutinării prin exces de eritrocite.
- se agită lama prin mişcări de basculare, după care se face citirea în următoarele 3 -
4 minute, cel mult 10 minute.
La citire se apreciază prezenţa aglutinării, adică adunarea în grupe a hematiilor sau
absenţa acesteia, în acest caz amestecul rămânând uniform colorat, netransparent (figura
2.21.).
Rezultate şi interpretare
1. Aglutinare în picăturile cu ser anti-A şi anti-AB. Aglutinina anti-A aglutinează hematiile
care conţin antigen omolog, adica A. Indivizii care au pe hematii doar antigen A fac parte
din grupa A.
2. Aglutinare în picăturile cu ser anti-B şi anti-AB. Aglutinina anti-B aglutinează hematiile
care conţin antigen omolog, adica B. Indivizii care au pe hematii doar antigen B fac parte
din grupa B.
3. Aglutinarea în toate picăturile denotă prezenţa ambelor antigene. Indivizii care au pe
hematii ambele antigene fac parte din grupa AB.
4. Absenţa aglutinării în cele trei picături: sângele testat nu are niciun antigen omolog
aglutininelor anti-A şi anti-B. Indivizii care nu au antigene pe hematii sunt de grupa 0.

Pentru această metodă prezenţa aglutinării în ultima picătură trebuie să fie

însoţită de aglutinare în cel puţin încă o picătură. Serul anti-AB este folosit
ca martor.

7
 Anticorpii conţinuţi de serul
hemotest
Anti-A,
Anti-A Anti-B Grupa rezultată în urma determinării
Anti-B

Grupa A

Grupa B

Grupa AB

Grupa O

Figura 2.21. Determinarea antigenelor prin metoda Beth-Vincent.

2. Determinarea anticorpilor (aglutininelor). Metoda Simonin.

Principiul metodei. Se evidenţiază reacţia de aglutinare dintre antigenul (aglutinogenul) şi
anticorpul (aglutinina) corespunzătoare, folosind hematii test 0, A, B şi ser de la subiectul
al cărui sânge trebuie testat. Deoarece hematiile test 0 nu conţin antigene, se folosesc ca
martor negativ sau pot lipsi din această determinare.
Materiale necesare.
- plasmă sau ser care trebuie testat;
- hematii test 0, A şi B;
- lamă godată;
- lame de sticlă sau baghete pentru omogenizare, pipete.
Tehnica de lucru.
- pe o placă se pun cu o pipetă 3 picături de plasmă sau ser de cercetat, lângă care se
adaugă câte o picătură de hematii test, în ordinea 0, A, B. Şi la această metodă,
picătura de hematii trebuie să fie de 10 - 20 ori mai mică decât cea de ser.
- se omogenizează pe rând toate picăturile, folosind de fiecare dată alt colţ al lamei
sau altă baghetă.
- citirea rezultatelor se face după 2 - 4 minute evidenţiindu-se prezenţa sau absenţa
aglutinării (figura 2.22.).
Interpretarea rezultatelor urmează aceeaşi logică ca la determinarea antigenelor, cu
menţiunea că acum se cunosc antigenele şi urmează să fie identificaţi anticorpii.

8
 Antigenele prezente pe hematiile test
Grupa rezultată în urma
- A B determinării
Grupa 0.
Antigenele A şi B sunt atacate de
anticorpii omologi, adică de anti-A şi
anti-B. Grupa care are în plasmă
ambii anticorpi este 0.
Grupa A
Antigenul B este atacat de anticorpul
omolog, adică de anti-B. Grupa care
are în plasmă acest anticorp este A.
Grupa B
Antigenul A este atacat de anticorpul
omolog, adică de anti-A. Grupa care
are în plasmă acest anticorp este B.
Grupa AB
Cele două antigene nu interacţionează
cu nici un anticorp. Înseamnă că în
plasma acestor indivizi nu există
anticorpi omologi.

Figura 2.22. Determinarea antigenelor prin metoda Simonin.

3. Determinarea compatibilităţii sanguine directe - proba Jeanbreau.

Proba este obligatorie în orice transfuzie, chiar dacă se cunosc grupele sanguine ale
donatorului şi primitorului, precum şi în cazuri de urgenţă când nu dispunem de seruri
hemotest pentru determinarea grupei.
Importanţa ei este dată de faptul că sângele transfuzat poate conţine şi alte antigene sau
alţi anticorpi, în afara celor din sistemul 0AB şi Rh, care nu se determină în mod curent.
Principiul metodei. Se stabileşte compatibilitatea între donator şi primitor prin punerea în
contact a hematiilor donatorului cu serul sanguin al primitorului.
Tehnica de lucru. Metoda serologică.
- din sângele primitorului se obţine ser prin centrifugare;
- pe o lamă de sticlă se pune o picătură de ser de la primitor şi o picătură de 10 - 20
ori mai mică de sânge de la donator;
- se omogenizează cu colţul unei lame de sticlă şi se citeşte după 3 - 4 minute.
Rezultate şi interpretare.
- absenţa aglutinării (amestec omogen) – există compatibilitate între donator-primitor
şi transfuzia se poate face;
- prezenţa aglutinării înseamnă incompatibilitate între donator-primitor şi transfuzia NU
se face.
Dacă citirea este incertă, testul se repetă după 8 - 10 minute!
Pentru determinarea subgrupelor A1, A2 şi A1B, A2B se utilizează alte metode, bazate fie pe
neutralizarea parţială a aglutininei anti-A din serul de grup B, cu ajutorul peptonei Witte
(conţine substanţe specifice grupei A), fie prin folosirea unor substanţe specifice anti-A
extrase din plante (fitoaglutinine).
4. Determinarea factorului RhD.
Recomandări pentru determinarea factorului Rh:
9
 - înaintea unei transfuzii;
- înaintea unei proceduri invazive sau chirurgicale potenţial asociate cu complicaţii
hemoragice care ar putea necesita transfuzii;
- monitorizarea imunohematologică antepartum şi postnatală a mamei şi copilului;
- la donatorii de sânge.
În testarea de rutină a grupului sanguin nu se indică determinarea altor antigene Rh în
afara factorului RhD. Determinarea fenotipului Rh complet este indicată la donatorii de
sânge, trebuie luată în considerare în cazul transfuziilor la fetiţe şi femei aflate la vârsta la
care sunt fertile şi la pacienţii transfuzaţi.
Metode de determinare
- hemaglutinare pe lamă cu ser anti-D monoclonal;
- aglutinare şi gel-filtrare pe carduri cu microtuburi care conţin un gel impregnat cu
reactivul specific antigenului eritrocitar de determinat.
Principiul lucrării. Se pun în contact aglutininele anti-RhD cu sângele de cercetat şi se
urmăreşte prezenţa sau absenţa aglutinării.
Materiale necesare:
- ser test anti-RhD;
- hematii martor de grup 0, RhD+;
- hematii martor de grup 0, RhD-;
- sânge de testat;
- lamă godată;
- lamă de sticlă sau baghetă pentru omogenizare.
Tehnica de lucru (figura 2.23.)
- se pune cate o picătură de ser anti-RhD+ pe o lamă, în toate cele 3 godeuri.
- se adaugă o picătură de 10 ori mai mică de sânge, în ordinea:
• sânge cu hematii martor de grup 0, RhD+ în primul godeu;
• sânge cu hematii martor de grup 0, RhD-, în al 2-lea godeu;
• sânge care conţine hematiile de cercetat, în ultimul godeu.
- se omogenizează cele două picături cu colţul unei lame sau cu vârful unei baghete
de sticlă.
Interpretarea rezultatelor: prezenţa aglutinării = RhD+; lipsa aglutinării = RhD-

Ser anti-RhD+ Ser anti-RhD+ Ser anti-RhD+

Rh rezultat în urma
Hematii martor Hematii martor Hematii de determinării
grup 0, RhD + grup 0, RhD - cercetat

Rh(D)+

Rh(D)-

Figura 2.23. Determinarea grupului sanguin în sistemul Rh

10
 Dacă un nou-născut prezintă anemie hemolitică şi Rh-ul mamei nu se
cunoaşte (teoretic o asemenea situaţie nu ar trebui să existe), explorarea
imunologică urmăreşte evidenţierea în serul mamei a anticorpilor anti-
RhD. Evidenţierea anticorpilor anti-RhD se face prin testul Coombs
indirect.

Erori în determinarea grupelor din sistemul 0AB. Determinarea corectă a grupelor

sanguine este un act de mare responsabilitate umană şi medicală, erorile fiind urmate de
grave accidente posttransfuzionale care pot duce la decesul pacientului transfuzat. Cele mai
frecvente erori sunt:
- nerespectarea ordinii în care se pun picăturile de ser test sau eritrocite test;
- folosirea unor seruri hemostat de provenienţă nesigură sau alterate; hemotestul
alterat aglutinează eritrocitele tuturor grupelor sanguine, fenomen numit
panaglutinare;
- nerespectarea raportului volumetric;
- neomogenizarea picăturilor de sânge şi ser imediat după aplicare;
- neomogenizarea continuă prin înclinarea lamei până la apariţia hemaglutinări pentru
a evita pseudoaglutinarea;
- citirea rezultatelor la mai mult de 8 - 10 minute (uscarea lamei poate duce la
pseudoaglutinare);
- temperatura scăzută produce aglutinarea “a frigore”, fals pozitivă.

Studiu individual

1. Consultând un dicţionar medical sau materialele didactice, indiferent de disciplina de

la care provin, vă rugăm să definiţi următorii termeni: godeu, antigen, anticorp,
aloimunizare, aloanticorpi, izoimunizare, hemaglutinare, pseudoaglutinare, „a
frigore”, fitoaglutinină, metodă serologică, conflict imunologic, ser hemotest,
panaglutinare.
2. Următorii subiecţi au grupele sanguine:
-
subiectul 1: 0, Rh D+
-
subiectul 2: AB, Rh D+
-
subiectul 3: A, Rh D+
-
subiectul 4: A, Rh D-
-
subiectul 5: B, Rh D+
Să se stabilească cui poate dona sânge, fiecare dintre aceşti subiecţi.
3. În tabelul de mai jos înscrieţi cu DA sau NU compatibilitatea dintre donator şi
primitor, în cazul administrării de plasmă.

Primitor Donator
0 A B AB
0
A
B
AB

11
FIŞĂ DE LUCRU ÎN LABORATOR

1. Care sunt produsele de sânge pe care le-aţi folosit pentru identificarea antigenelor?

................................................................................................................................................
2. Care este principiul metodelor de identificare a grupelor sanguine?

………………………………………………………………………………………………...............
3. Pe lamele de mai jos, notaţi serurile adăugate pe fiecare godeu. Haşuraţi godeurile
corespunzătoare grupelor A şi 0, determinate prin metoda Beth-Vincent. Argumentaţi de ce
aveţi aglutinare în godeurile respective.

................................................................................................................................................

...............................................................................................................................................

4. Haşurati godeurile în care aţi avut aglutinare la determinarea în laborator a propriei grupe
sanguine.

................................................................................................................................................
5. Care sunt produsele de sânge pe care le-aţi folosit pentru identificarea anticorpilor?

................................................................................................................................................
6. Pe lamele de mai jos, notaţi hematiile test adăugate pe fiecare godeu. Haşuraţi godeurile
corespunzătoare grupelor A şi 0, determinate prin metoda Simonin. Argumentaţi de ce aveţi
aglutinare în godeurile respective.

................................................................................................................................................

................................................................................................................................................
7. Care grupă este considerată donator universal, în ce condiţii şi de ce?

12
................................................................................................................................................
8. Care grupă este considerată primitor universal, în ce condiţii şi de ce?

................................................................................................................................................
9. Dintre lamele de mai jos alegeţi-le pe acelea care corespund grupelor B şi AB,
determinate prin metoda Beth-Vincent.

................................................................................................................................................
10. Dintre lamele de mai jos alegeţi-le pe acelea care corespund grupelor B şi AB,
determinate prin metoda Simonin.

................................................................................................................................................
11. Un subiect cu grupa sanguină A, RhD- are nevoie urgentă de transfuzie în cantitate de
cel puţin 1 l de sânge. Ce sânge alegeţi ?

................................................................................................................................................
12. In godeurile lamei de mai jos adaugati materialele necesare pentru determinarea Rh-
ului. Haşuraţi cercurile in care ar aparea aglutinare, daca Rh-ul ar fi pozitiv.

................................................................................................................................................
13. În ce situaţii apar anticorpii din sistemul Rh?

................................................................................................................................................
14. Ce fel de imunoglobuline sunt anticorpii din sistemul Rh? Ce consecinţe are prezenţa
lor?

................................................................................................................................................

13
15. În tabelul de mai jos înscrieţi cu DA sau NU compatibilitatea dintre donator şi primitor în
sistemul 0AB şi Rh.

Donator
Primitor
0 Rh- 0Rh+ A Rh- A Rh+ B Rh- B Rh+ AB Rh- AB Rh+
0Rh-
0Rh+
A Rh-
A Rh+
B Rh-
B Rh+
AB Rh-
AB Rh+

................................................................................................................................................

14