PARCUL ECO BAIA MARE

  In materialul atasat va prezentam programul demarat pentru zona Europei de sud-
est , ce are drept scop dezvoltarea echilibrata economico-sociala cu impact minim
asupra mediului, un nou model de management inovativ al zonelor industriale .
    Pe platforma industriala Baia Mare, zona cuprinsa in acest proiect, se afla cosul
industrial de 351,5 m , care intr-o varianta a studiului de fazabilitate efectuat va
disparea.
    In calitate de proiectant si executant al cosului de dispersie gaze  H=351,50 m
PHOENIX Baia Mare, membru activ al Comitetului International al structurilor inalte
– C.I.C.IND. (cosuri de fum industriale, silozuri, turnuri, castele de apa, etc.) consultand
studiul de fezabilitate intocmit la solicitarea Primariei Municipiului Baia Mare pentru
Parcul Eco Industrial SEPA Baia Mare, tinem sa precizam ca exista nenumarate solutii
de folosire  si de includere a acestei constructii unicat in viitoarele proiecte  .
Considerentele ce stau la baza acestei afirmatii sunt legate de urmatoarele aspecte :
              - Structura interioara a cosului este intr-o stare foarte buna iar tubul din
caramida refractara de evacuare a gazelor nu trebuie demolat . Exista in tara si in
strainatate astfel de structuri care au rezistat in exploatare severa 40-60 de ani (expl.
patru cosuri de fum Turceni H=280m, cos fum Deva H=250m, cos fum Turnu Severin
H=280m). Precizam ca in executia tubului de evacuare gaze cos Baia Mare au fost
utilizate chituri import Germania, cosul fiind putin exploatat la temperaturi de maxim
600C fata de cosurile enumerate mai sus care au fost exploatate in medii puternic
agresive si temperaturi de evacuare a gazelor mai mari de 1000 C.
              - Executia protectiei interioare si exterioare prin aplicarea produsului Izocor,
nu trebuie realizata intrucat betonul este de foarte buna calitate si va avea o comportare
la fel de buna inca 60 de ani. Operatiunile prevazute de noi in caietele de sarcini, au fost
recomandate in cazul exploatarii intense si urmare a gradului puternic agresiv de
poluare din zona Baia Mare . Neexistand poluare nu trebuie realizata nici protectie .
              - Urmarirea tasarii constructiei si a fundatiei nu este necesara datorita faptului
ca aceste tasari s-au consumat in primii 5 ani de exploatare iar acestea au fost
nesemnificative
              - Balizajul de noapte trebuie inlocuit cu sisteme moderne cu consum redus si
durata de viata mare
              - Constructia cosului de dispersie poate fi folosita pentru realizarea unor
structuri deosebite pentru sali multifunctionale, spatii de agrement, sere si zone de
producere a energiei termice si electrice .
              Proiectele realizate cu piloni inalti, au stat la baza creerii constructiilor
multifunctionale din Emiratele Unite Arabe, Kazahstan etc. sub forma unui cort.
              La congresul CICIND au fost prezentate multiple solutii de folosire a acestor
constructii inalte (expl. constructii din Spania, Africa), iar coordonatorul acestei
activitati este Ministerul Federal al Educatiei si Cercetarii din Germania cu rolul de a
investi in salvarea energetica a zonelor defavorizate.
              Conform multiplelor realizari din domeniu, avem solutii de punere in valoare a
acestor constructii, cu respectarea actualelor norme de calcul structurilor inalte pe care
vi le putem prezenta in urma unei intrevederi .
              Noi am propus ca proiectul de Parc Eco Industrial SEPA Baia Mare sa fie
stabilit in trei etape , prima etapa fiind aceea ca Primaria sa achizitioneze sau sa preia in
folosinta zona din jurul cosului de dispersie in scopul de a decontamina zona adiacenta
acestei constructii .
              La proiectarea cosului de dispersie Baia Mare, s-a primit avizul
departamentului aviatiei pentru folosirea varfului de cos ca punct de dirijare al
zborurilor din zona de nord a tarii si de prelungire a pistei aeroportului cu 500 de metri.
Varful cosului poate avea si alte destinatii functionale precum: centru de urmarire
meteo, amplasarea de antene, punct de observatie a schimbarilor climatice din zona de
nord a tarii.
Cosul de fum industrial este cea mai inalta constructie din Romania si reprezinta un
simbol national .

Cu stima ,
 
                                                           PRESEDINTE ,
                                                           ing. Laurentiu

Turnul fostului combinat metalurgic din Baia Mare, care domina orasul de peste 17 ani, ar putea fi facut
una cu pamantul daca autoritatile locale nu vor reusi sa ii dea o utilitate. Intentia demolarii cosului de
evacuare a noxelor de la fosta societate Phoenix a fost pusa, in 11 mai, in discutie in cadrul unei
dezbateri la care au fost prezenti arhitecti, dar si reprezentanti ai administratiei publice. Primii au sustinut
ideea valorizarii celei mai inalte constructii industriale din Europa, care depaseste ca inaltime Turnul
Eiffel din Paris.
Din perspectiva arhitectilor, turnul combinatului ar putea fi un obiectiv turistic care sa aduca mii de turisti in
Baia Mare. O idee inedita privind punerea in valoare a constructiei a venit chiar din partea unui baimarean,
arhitect stagiar la unul dintre cele mai apreciate birouri de arhitectura din Romania. Tanarul a creat un proiect
care vizeaza realizarea unui muzeu al cuprului si chiar ateliere ale artistilor plastici pe platforma combinatului.

„Eu am propus un master plan pentru acea zona incercand cat de cat sa corelez arterele si sa fac un acces spre
acel sit. In speta, acolo, chiar in zona turnului am propus un muzeu al cuprului pe a carui terasa este, de fapt, o
esplanada care se invarte in jurul instalatiei de filtrare de langa turn care trebuie admirata, motiv pentru care cred
ca trebuie sa faca parte din viata orasului si nu trebuie dat jos. Practic, muzeul va face intrarea in turn, deoarece
s-a facut acolo o activitate de exploatare a cuprului” a declarat Viorel Zoicas, arhitect stagiar.

Pe cele 55 hectare de teren, lasate de izbeliste de catre actualii proprietari, autoritatile locale au mai multe
planuri. Unul vizeaza infiintarea unui parc fotovoltaic, altul priveste deschiderea unui centru de cercetare si
de invatamant, insa lucrurile se invart in jurul turnului, devenit simbol nelegitim al urbei. Dilema autoritatilor este
daca turnul inalt de 351,5 metri trebuie transformat intr-un obiectiv turistic sau trebuie demolat.

“Proiectul urmareste in primul rand promovarea acestui concept de zona de productie durabila si, de asemenea,
conceptul de comunitate de firme care sa existe intr-o anumita locatie si care sa aiba o interdependenta”, a
explicat Dan Carpov, managerul proiectului.

Viceprimaul municipiului, Istvan Ludescher, a spus cu sinceritate ca il incearca un sentiment de nostalgie cand
isi aminteste ca a lucrat aproape 30 de ani pe fosta platforma industriala. El considera ca trebuie luata in
calcul importanta istorica a cosului de dispersie fara a se uita insa ca respectiva constructie este deja veche si ar
putea sa nu reziste in timp.

”In studiul pe care l-ati facut ar trebui tratat ca un capitol distinct aspectul sentimental si cum ar trebui facut ca sa
ramana ceva care sa aminteasca de ce a fost aceasta platforma industriala in decursul deceniilor”, a spus Istvan
Ludescher, viceprimarul municipiului.

Turnul de la Combinat a fost inaugurat de catre societatea Cuprom in 1995, pentru a dispersa gazele rezultate
in urma activitatii industriale. Constructia, care este cea mai inalta din tara, are o deschidere la baza de 20 metri
si un diametru in varf de 9 metri.

Turnul Combinatului din Baia Mare, mai înalt ca Turnul Eiffel

Cea mai înaltă clădire din Maramureş este cu

siguranţă Turnul Combinatului. Deşi a fost contruit
cu scopul de a diminua poluarea din municipiu şi din
localităţile învecinate, impresionanta construcţie ar
putea deveni obiectiv turistic.
Ştiri pe aceeaşi temă

Turnul Combinatului este cel mai înalt furnal din România şi este a treia construcţie industrială din
Europa. Colosul a fost ridicat în perioada 1993-1995, construit şi proiectat de către Gip Grup SA
din Bucureşti. Lucrările s-au demarat pe parcursul a trei ani iar rezultatul final a fost un mastodont
de 351,5 metri cu o deschidere la bază de 20 de metri, iar la vârf un diametru de 9 metri. Coşul
de dispersie a apărut ca o necesitate datorată activităţii industriale intense din zonă. Ideea
construcţiei de peste 11 milioane de dolari a aparţinut specialiştilor companiei Phoenix,
principalul poluant al zonei în vremea respectivă. Deşi s-au fost folosite materiale rezistente la
noxe în construcţia turnului, acesta nu a deservit scopul pentru care a fost ridicat. Impresionanta
construcţie urma să disperzeze gazele rezultate în urma activitătilor industriale, iar în acest mod
să reducă poluarea din municipiu. Din cauza din cauza lipsei filtrelor sau a existenţei unora
extrem de uzate şi care se defectau în mod frecvent turnul s-a dovedit a avea un rol pur decorativ
pentru oraş. Noxele eliminate prin acesta erau în continuare extrem de dăunătoare, reducerea
poluării fiind nesemnificativă. 
 
Cu toate că giganticul turn s-a dovedit ineficient în rezolvarea problemelor legate de calitatea
aerului din municipiu, impresionanta construcţie încă domină prin grandoarea sa oraşul. În
prezent există ipoteze conform cărora turnul, care în momentul de faţă nu are nici o utilitate, să
fie valorificat. Furnalul care a costat mai bine de 11 milioane de euro ar putea deveni, datorită
dimensiunilor sale impresionante, un punct turistic de mare interes pentru municipiu. 

TURNUL
COMBINATULUI
- Istoria si
secretele “celei
mai inalte
constructii
industriale”, pe
care autoritatile
se pregatesc sa o
dinamiteze

12:52:02 20 mai
2012  | autor: 
Catalin Vischi

tipareste email

Inaintea
prohodului,
pana cand va
cadea dinamitat,
pe solul poluat
in care si-a
infipt radacinile
din beton armat,
cosul de
dispersie de la
Phoenix Baia
Mare (351,5 m
inaltime),
despre care se
consemneaza,
fals, ca ar fi cea
mai inalta
constructie
industriala din
Europa, merita
sa i se faca publica istoria adevarata, fara cosmetizarile oficiale. Astazi, primul episod dintr-un demers
care urmareste dezvaluirea adevarului complet despre turnul de pe platforma fostului combinat Phoenix
si interesele care vor determina demolarea sa, intr-o poveste reala la care si-au dat concursul oameni
care in perioada 1993-1996 au fost implicati in luarea deciziei, obtinerea finantarii, constructia si
functionarea cosul de dispersie.

Pentru unii o pasare legendara renascuta din propria-i cenusa, pentru maramureseni fostul punct vital al istoriei
industriale, Phoenix isi deschide aripile peste Baia Mare intr-o ultima falfaire. Ridicat initial in Ferneziu, sub
forma unei fabrici de acid sulfuric, de catre fratii Oszkar si Arthur Weiser, combinatul din Baia Mare a
devenit dupa nationalizarea din regimul comunist cea mai mare unitate economica din judet si unicul rafinator de
aur din Europa de Est.

De-a lungul timpului, ca s-a numit Phoenix, Fabrica de Produse Chimice, Uzinele Chimice de Stat, Uzinele
Chimice Metalurgice Hungaria, Intreprinderea Metalurgica de Metale Neferoase, sau Cuprom, de aceasta uzina
se leaga istoria dezvoltarii si regresului economic al Baii Mari, un oras care la sfarsitul veacului XX era unul dintre
cele mai poluate locuri din lume. Astazi, uzina e-n paragina. Nu mai exista productie, nu mai exista industrie, nu
mai exista poluare.

Pe locul de unde se dadea ora exacta a cuprului si aurului romanesc exista doar niste ruine si un turn. Din 1995
incoace, de la finalizarea cosului de dispersie de 351,5 metri inaltime, ni s-au recitat doua legende: turnul
combinatului din Baia Mare este cea mai inalta constructie industriala din Europa si a fost elementul-cheie
care a redus poluarea in zona muncipiului resedinta de judet. Ambele mituri, impamantenite chiar in arhivele si
legendele nationale, sunt false.

Va invit sa parcurgem istoria reala a turnului din Baia Mare, de la momentul deciziei, la cel al finalizarii, de la
impactul emotional la eficienta investitiei care a consumat 11 milioane de dolari la nivelul anilor 1993-1995,
precum ca apoi sa aflam secretele, motivele si persoanele care stau in spatele unui proiect ce presupune
demolarea sa in viitorul apropiat.

“Colosul din Baia Mare” merita sa i se faca publica istoria adevarata, macar pentru a nu sfarsi nestiut de
nimeni, pentru ca inca este o parte importanta din istoria orasului, in pofida argumentelor pentru care unii vor sa-l
stearga de pe suprafata urbei, din considerente pur economice, cifrate la sute de milioane de euro.

Anii ’70: “Vreti aer curat, sau locuri de munca?”

In anii ’70, cand a fost finalizata “schita de sistematizare a municipiului Baia Mare” (Planul Urbanistic General de
astazi), autoritatile comuniste din judet au pus in discutie “dezvoltarea economica a Baii Mari”, in ecuatie fiind
introdusa in primul rand Uzina Phoenix, una dintre cele mai importante si profitabile, “centrul de greutate a
productiei de metale neferoase a Romaniei”.

Unul dintre fostii directori ai uzinei, Dumitru Florian, isi aminteste ca in 1968 uzina de cupru din Baia Mare
functiona pe licenta Outokumpu (producator din Finlanda ce detinea o revolutionara tehnologie de topire a
cuprului) si “avea toate componentele - zonele de productie, captare, transport, filtrare gaze - in buna
ordine”. In 1968, expresia “buna ordine” se referea exclusiv la starea de functionare, ignorand costurile de
functionare, respectiv poluarea municipiului.

Stefan Gonczi, care in perioada 1968-1979 era sef de sectie adjunct la Consiliul Popular al Judetului Maramures,
a dezvaluit ca la acea discutie unii specialisti au indraznit sa atentioneze autoritatile despre pericolul poluarii.

„Uzina este plasata extrem de rau, pe directia vanturilor dominante, iar noxele emise treceau peste Baia
Mare, poluand tot orasul. Numai ca acest avertisment al celor care se ocupau de problemele de sistematizare a
fost oprit categoric. In fata autoritatilor judetene, conducerea uzinei i-a apostrofat, intrebandu-i: Ce vreti, sa avem
locuri de munca, sau sa desfiintam uzina? Atat de categoric s-a pus problema! De atunci nu s-a mai pus in
discutie problema poluarii”, a declarat Stefan Gonczi

In 1990, dupa ce timp de 20 de ani comunistii nu au aprobat interventii majore asupra tehnologiei de filtrare, din
considerente economice meschine, pentru economii si pentru pastrarea continuitatii fluxului de productie, acestea
erau extrem de deteriorate, iar gazul emanat de la Phoenix ucidea, cu acceptul tacit al autoritatilor si conducerii
uzinei, orasul.

Si fostul director al combinatului, Dumitru Florian, recunoaste: „Combinatul, in anii 90, era la foarte multi ani de la
punerea in functiune si la foarte multi ani de functionare in care nu s-a intervenit pe flux ca intretinere, ca
reparatii”.

„Era un proces tehnologic de obtinere a metalelor neferoase - plumb, zinc, cupru -, proces care presupunea o
tehnologie cu emisii majore de gaze cu continut de metale grele si cu dioxid de sulf (niste minereuri sulfuroase),
iar efectul cumulat a functionarii extrem de indelungate-n timp a Romplumb si Phoenix s-a resimtit acut in
poluarea solului. Particulele cu continut ridicat de plumb, zinc, cupru s-au sedimentat pe sol si, cel putin in stratul
superior al solului, aveam o poluare semnificativa cu aceste metale grele. Cred ca-si aminteste foarte multa
lume ca atunci cand era ceata sau era ploaie din cauza dioxidului de sulf inclusiv ciorapii sintetici ai
doamnelor se perforau, deci era o atmosfera insuportabila in municipiul Baia Mare”, a marturisit si fostul
subsecretar de stat Ioan Gherhes, care pe atunci era director al Agentiei Judetene de Protectia Mediului.

In anii ’90, gazele emanate la Phoenix erau dispersate in atmosfera printr-un cos de 100 de metri inaltime.
“Incepand din zona Pietei de alimente si pana in centrul orasului, in functie de cum batea vantul, in conditiile in
care se producea inversia termica, gazele coborau la sol, nu erau esapate in atmosfera la inaltimi mari, si in intreg
orasul era o ceata extrem de toxica”, a confirmat Gherhes.

Si a venit Revolutia si decizia…

„Cei care au fost primii in structurile democratice ale Romaniei stiu ca problema protectiei mediului si problema
asigurarii cu incalzire a Baii Mari au fost primele doua mari probleme care au incercat sa se rezolve. S-a hotarat
oprirea activitatea Centralei Termice Vest, un poluator, si asa a devenit Baia Mare primul oras care a trecut la
incalzirea descentralizata. Apoi s-a studiat problema emisiilor de noxe emanate de pe Platforma Industriala Est si
s-a recunoscut ca tehnologia folosita nu era viabila. Plamanii baimarenilor erau in permanenta bombardati cu acid
sulfuros”, a declarat Stefan Gonczi, fost director general al Prefecturii Maramures in perioada 1991-1996.

Un reprezentant al muncitorilor din fostul combinat, Ioan Coza, fost lider de sindicat, explica in conditii se lucra la
Phoenix. “Cand au venit sa faca determinari de noxe, au puscat capsulele de la filtrele care faceau determinari, n-
au rezistat! Erau conditii critice”, a precizat Coza.

In conditiile unei presiuni publice accentuate, autoritatile judetene au abordatat la nivel central problema
reducerii poluarii cauzate de uzina Phoenix.

„Conducerea judetului a luat legatura deseori cu conducerea Ministerului Mediului si solicita rezolvarea problemei
acesteia de conflict: dezvoltarea economica si, in acelasi timp, protectia mediului. Desi bugetul alocat in anii 90
pentru asemenea lucrari era mic in comparatie cu marile probleme de mediu ale Romaniei, s-a facut front
comun pentru rezolvarea problemei poluarii de la combinatul Phoenix. In Parlamentul Romaniei s-a organizat o
intalnire special pe problema Phoenixului in care s-a comunicat Guvernului ca baimarenii nu mai pot tolera
aceasta agresiune asupra sanatatii lor”, a mentionat Stefan Gonczi.

Fostul subsecretar de stat si director al Agentiei Nationale de Protectia Mediului, Ioan Gherhes, acum
presedintele Asociatiei Romane de Mediu, era in perioada 1994-2001 seful agentiei judetene de protectia
mediului si motiveaza decizia construirii contestatului cos de dispersie de la Phoenix prin singura rezolvare viabila
a unei situatii de urgenta.

„S-au facut niste studii, inclusiv de oportunitate de investitii si costuri, pentru ca municipiul Baia Mare sa
iasa de sub impedimentul poluarii, in special a poluarii aerului. S-a constat ca imbunatatirile tehnologice care
ar fi putut fi aduse fara construirea unui cos de asemenea dimensiune ar fi fost extrem de costisitoare. In
consecinta s-a optat pentru solutia unui cos de dispersie inalt de 351 de metri. Era, o solutie mai ieftina si mai
rapida. Inclusiv noua ni s-a parut ca dispersand gazele la o inaltime mare vom scoate de sub impactul direct a
gazelor municipiul Baia Mare, o aglomerare de 150.000 de locuitori”, a declarat Gherhes.

„Erau mai multe variante, una dintre ele era tehnologizarea, care insa insemna un efort material deosebit, pentru
ca Romania nu avea o tehnologie adecvata. A doua varianta a fost cosul de dispersie, care a fost o mica
prostioara, in sensul ca aceasta atmosfera poluata se dispersa nu numai in Baia Mare si atunci unitatea de
masura scadea in oras, dar se imprastia in zonele limitrofe care pana atunci nu au fost afectate”, recunoaste
fostul director general al Prefecturii.

Actualul director al CEPRONEF, Dumitru Florian, pe atunci sef de sectie si membru in Consiliul tehnico-economic
al Phoenix, iar din 1995 director al combinatului, marturiseste ca decizia construirii cosului a apartinut celor mai
mari specialisti ai uzinei baimarene si recunoaste ratiunea care a stat la baza ei: functionarea in continuare a
combinatului de pe platforma de est a municipiului.
„Consiliul tehnico-economic al combinatului, care aduna laolalta toate mintile luminate, era convins ca este nvoie
de un cos de dispersie - cel existent nu avea parametri, era si destul de jos, corodat si afectat. Astazi intelegem
ca nu era necesar sa fie de asa dimensiuni, respectiv asa scump. Dar atunci am considerat cu totii ca aceasta
este investitia care rezolva cel mai bine problema poluarii din Baia Mare. Logica hotararii venea dintr-o
prelucrare de date de genul: Daca realizam un cos suficient de inalt, nivelul de stapanire a operatiunilor
tehnologice este mai relaxat si se pot introduce intr-un cos inalt toate gazele care se genereaza pe fluxul
tehnologic, pentru ca ele vor dispersate suficient de departe de Baia Mare, respectiv la circa 6 km, iar acestea se
vor imprastia suficient de uniform astfel incat sa nu fie afectat mediul din zonele in care aceste particule vor cadea
pe sol”, a explicat Dumitru Florian ratiunea construirii cosului gigant.

Trocul cu A.C. Ilie: finantare contra post de senator

Pentru rezolvarea poluarii acide din Baia Mare, autoritatile locale si conducerea combinatului au apelat si la
buzoianul Aurel Constantin Ilie, care pe atunci era ministru al Apelor, Padurilor si Protectiei Mediului, si care, dupa
acel mandat a devenit senator de Maramures. Fostul director al Prefecturii spune ca in 1993 s-a alocat o suma
imensa pentru construirea cosului de dispersie de la Phoenix.

„Hotararea luata la momentul acela de cei care se ocupau de problemele de mediu a fost majora, in sensul
ca, timp de un an, tot bugetul de mediu al Romaniei sa fie concentrat in Baia Mare si din acele fonduri sa se
construiasca cosul de dispersie”, a explicat Stefan Gonczi.

Dupa aprobarea investitiei, s-a trecut la implementare ei. Firma care a proiectat si construit cosul de dispersie a
fost Gip Grup SA din Bucuresti, condusa de presedintele Laurentiu Naum. „Constructia cosului a insemnat un
efort si o determinare cu totul si cu totul aparte. S-a turnat 24 de ore din 24 pana la final, pentru ca, fiind din
beton armat turnat in sistem glisat, nu aveau voie sa intrerupa procesul de cand s-a pornit si pana cand s-a ajuns
la cota 351,5 metri - vorbim de faza de turnare de beton”, a explicat Dumitru Florian, cel care la finalizarea cosului
era directorul combinatului.

„Turnul in cauza a fost construit extrem de solid, pe solutia turn in turn - in interiorul acelui turn de beton exista un
alt turn de caramida refractara antiacida, pentru ca gazele care trebuiau evacuate trebuia un tip de caramida
speciala”, isi aminteste Ioan Gherhes, care la vremea respectiva era seful agentiei judetene de protectia mediului.

Liderul fostului sindicat al muncitorilor, Ioan Coza, sustine insa ca „constructia noului turn a fost doar asa, de
ochii lumii, nu pentru eliminarea noxelor, pentru ca oricat de inalt ai face turnul, noxele nu se elimina prin turn,
ci trebuie filtrate”. “Cu banii cu care s-a facut turnul nou se putea face retehnologizarea sectiilor. In sectii se
spargeau conductele, dar nu le inlocuiau, ci le tot peticeau”, a mentionat Coza.

11 milioane de dolari cheltuiti inutil!

Investitia in cosul de dispersie a fost esalonata pe trei ani. In anul 1993 s-au alocat aproape 3 miliarde de lei,
anul urmator peste 4 miliarde de lei, iar in 1995, pana in luna mai, cand turnul a fost finalizat, s-au alocat 782
de milioane de lei, in total investitia fiind de 11 milioane de dolari, o suma considerabila in anii ’93-’95. A urmat
legarea la sistem a cosului si probele tehnologice, iar din 1996 acesta a intrat “in paine”. Numai ca… uzina
continua sa polueze in pofida unei investitii uriase.

„Evident, cea mai sanatoasa gandire e sa captezi si sa filtrezi pana la limite acceptabile gazele care se genereaza
intr-un flux tehnologic, dar tot atat de adevarat este ca la vremea respectiva a fost interpretat ca o oportunitate
constructia unui cos si dispersarea gazelor care sunt vehiculate de aceastea la o distanta foarte mare, ca sa fie
protejata zona Baii Mari unde se afla combinatul. Din aceste perspective, nu cred ca a fost suficient motivata
constructia cosului - toate tarile europene au procedat la filtrarea corecta si conforma a gazelor din
procesele tehnologice, altfel spus: la cos sa ajunga gaze curate, situatie in care nu mai esti obligat sa faci
investitii foarte mari ca sa le dispersezi foarte departe, pentru ca daca sunt curate, ele nu afecteaza mediul”,
explica fostul director Dumitru Florian.

Si cel care pe atunci era seful agentiei judetene de protectia mediului recunoaste ca dupa constructia cosului
reducerea poluarii a fost nesemnificativa. „Ca si concentranti sau agenti poluanti la iesirea pe cos, reducerea a
fost nesemnificativa. Dar datorita dispersiei, pe un areal mult mai mare, pe un volum mult mai mare de aer,
poluarea atmosferei la nivelul solului a scazut simtitor”, amentionat Ioan Gherhes.

Muncitorii din combinat au simtit pe pielea lor inutilitatea investitiei. „Noxele erau si mai mari si au existat pana
in momentul in care au pus pe chituci Topirea, a explodat cazanul! Abia atunci noxele s-au redus, pentru ca
nu mai era ce sa le produca. Fac o derogare de la subiect: pe vremea lui Ceausescu era o bere, Vraja Crasnei,
care nu te imbata oricat de mult beai. No, exact asta s-o petrecut si cu afirmatiile ca nu mai erau noxe.
Retehnologizarea nu se facea, totul mergea in paragina de la o zi la alta”, spune Ioan Coza, fost lider al
Sindicatului Cuprom.

Explicatia inutilitatii: cos… fara filtre!

Solutia adoptata pentru reducerea gradului de poluare in Baia Mare, a construirii cosului de dispersie inalt de 351
de metri, a fost gresita. De ce nu filtra cosul? Pana astazi nimeni n-a facut public raspunsul real: pentru ca
n-avea filtre! Iar filtrele din halele de productie erau extrem de uzate si se defctau frecvent.

„Intr-adevar, aceeasi cantitate de poluant (gaze si dioxid de sulf in concentratii foarte mari) era dispersata pe o
suprafata mult mai mare. Deci cosul nu a solutionat problema retinerii, fixarii gazelor poluante la sol, prin filtrari
majore, sau prin instalatii de aceasta factura, decat mai tarziu. La momentul darii in functiune nu au fost elemente
noi de filtrare sau instalatii de filtrare a gazelor puse-n functiune odata cu pornirea cosului. Deci este corect: cosul
in sine, nu avea filtre instalate (!). Dar subliniez: era o solutie de urgenta”, recunoaste Ioan Gherhes, fost director
APM Maramures.

Si fostul lider al Sindicatului e categoric. „Poluarea s-o redus in momentul cand n-o mai functionat Topirea.
Nu avea turnul nimic cu treaba asta, cu reducerea poluarii”, a precizat Ioan Coza.

Stiau inainte de a-l construi ca e ineficient

In varianta simplificata, povestea suna asa. Cosul de dispersie care a inghitit 11 milioane de dolari era inutil in
conditiile in care nu s-au facut investitii in retehnologizarea elementelor de filtrare din uzina. Iar daca acestea s-ar
fi facut, cosul nu mai trebuia construit, fiind suficienta reconditionarea cosului de 100 de metri existent, fapt
recunoscut astazi si de fostul director al uzinei.

„Cei 15-20 de ani de utilizare au demonstrat ca gazele evacuate pe cos nu inregistreaza o dispersie
uniforma. Si studiul preliminar a si aratat asta, dar poate nu s-a privit aceasta problema foarte atent. Cosul doar
in anumite perioade prelua gaze, pentru ca uneori erau defectiuni iar gazele nu puteau sa treaca prin fabrica de
acid sulfuric si ele erau nedesulfurate! E greu de crezut ca se-ntampla asta, dar se-ntampla! Astazi nu cred ca
cineva ar face asa ceva... Asa ca interpretarea utilitatii cosului este foarte subiectiva. Am putea spune ca, dupa ce
s-a dat in functiune, am constatat ca acest cos nu a rezolvat toate problemele de mediu”, a declarat fostul director
al uzinei, Dumitru Florian.

Florian admite astazi ca statul roman a cheltuit 11 milioane de dolari, in 1993-1995, pentru un obiectiv care nu si-
a dovedit utilitatea. “Da, se poate asta! Pentru ca daca astazi am gandi constructia unei uzine de cupru pe
profilul si capacitatea Phoenixului, in mod sigur proiectantul nu ar prevedea un cos de aceasta dimensiune. Cu
11 milioane de dolari rezolvi intreg fluxul tehnologic de la generare si pana la evacuare”, a argumentat Dumitru
Florian.

Asadar, povestea turnului de 351,5 metri inaltime a ajuns in punctul acceptarii unanime ca s-au cheltuit 11
milioane de dolari doar pentru a diminua poluarea din Baia Mare prin dispersia ei si in localitatile din jur,
insa saptamana viitoare vom descoperi impreuna adevarul despre falsa legenda privind suprematia pe care ar
detine-o cosul de dispersie in topul european al constructiilor industriale si motivatiile si sumele uriase pentru care
se acest turn, contestat si admirat deopotriva, va sfarsi, dinamitat, intr-un morman de moloz.

DEZVALUIRI - DEMOLARE TURN - Afla ale cui sunt avantajele

dinamitarii turnului de la fostul combinat Phoenix
27.05.2012 15:26:03

eMaramures a facut publice, in urma cu o saptamana, informatii legate de intentia

autoritatilor de a demola turnul combinatului metalurgic din Baia Mare si alternativa
propusa de arhitecti. Azi, 27 mai, revenim cu descoperirea intereselor financiare pentru
care aceast colos industrial, contestat si admirat deopotriva, ar putea sfarsi, dinamitat, intr-un
morman de moloz.
Istoria cosului de dispersie de 351,5 metri din curtea fostului combinat Phoenix din Baia Mare, ajunsa
in punctul in care, la 16 ani de la darea sa in folosinta, cei rationali au acceptat public faptul ca a fost
o solutie tehnica in care s-au investit 11 milioane de dolari, in perioada 1993-1995, dar care nu a
rezolvat problema poluarii, ci a viciat si localitatile din jurul municipiului, ar putea sa se sfarseasca
brusc, printr-o dinamitare, sau ar putea continua in cazul in care se vor gasi argumente pentru
pastrarea turnului care domina Baia Mare.

Legenda suprematiei cosului e falsa

“Cea mai inalta constructie industriala din Europa”, asa a fost prezentat cosul de dispersie a gazului
de la combinatul Phoenix din 1993, cand s-a turnat prima cupa de beton si pana astazi.

”E o constructie impresionanta, a fost proiectata foarte bine si este una dintre constructiile
emblematice in Europa. Si astazi este cea mai inalta constructie industriala din Europa”, e convins
Dumitru Florian, fost director al combinatului baimarean. Din acelasi registru, fostul subprefect
Stefan Gonczi: ”Noi n-am tratat acest cos si sub aspect propagandistic. In fond este cea mai inalta
constructie industriala de beton armat din Europa”.

Inaltat pana la 351,5 metri, cosul de dispersie care-mpunge cerul Baii Mari a intrat in istoria
constructiilor industriale cu o calitate pe care n-a avut-o niciodata, dar care a fost perpetuata de
oficiali din toate domeniile pana cand a devenit axioma.

Remarcabila realizare tehnica a fost proiectata si realizata de Gip Grup SA din Bucuresti, firma
condusa de prestigiosul inginer Laurentiu Naum, un expert de necontestat in constructia cosurilor
industriale, care in aproape 40 de ani de cariera a proiectat si construit peste 100 de colosi.

Pentru ca, pe langa specialistii care si-au dat aportul la documentarea istoriei obiectivului de la
Phoenix, chiar si creatorul cosului din Baia Mare, inginerul Naum, a declarat in 2009 ca ”este al
cincilea din lume”, se cuvine o indreptare.

In clasamentul constructiilor industriale din Europa, cosul de dispersie de la fostul combinat din Baia
Mare se situeaza pe locul 30, in topul constructiilor din beton este pe locul 6, iar in clasamanetul
celor mai inalte cosuri de fum de pe continent este pe locul 3, dupa cel care deserveste
termocentrala din Trblovje (Slovenia), inaltat pana la 360 de metri, in doar 210 zile si inaugurat in
anul 1976, pe malul raului Sava (acesta este cel mai inalt cos de fum din Europa) si dupa cosul de fum
de la termocentrala Endesa (Spania), care masoara 356 de metri inaltime si care a fost finalizat in
anul 1974.

In topul mondial al cosurilor de fum, cel din Baia Mare este pe locul 9, cel mai inalt fiind cosul de
fum al statiei de producere a energiei electrice din Ekibastuz (Kazahstan), supranumit ”Bricheta”,
ridicat in 1987 pana la inaltimea de 419,7 metri.

O mentiune suplimentara: toate celelalte opt cosuri de fum mai inalte decat cel din curtea
combinatului baimarean au fost ridicate inainte de 1993, an in care a inceput turnarea constructiei
din municipiul resedinta al Maramuresului - afirmatia fiind necesara celor care, din patriotism, ar fi
tentati sa motiveze ca turnul de la Phoenix ar fi fost depasit de constructii mai recente.

In fine, fara patima, doar pentru restabilirea adevarului istoric, cosul de dispersie din fostul combinat
Phoenix, al treilea de acest gen din Europa si al noualea din lume, isi traieste ultimele clipe.

Schimbarea ”stapanilor” a grabit dezastrul

Privatizata de stat in 1998 si cumparata de indienii de la firma britanica Allied Deals, devenita ulterior
RBG Resources, cu o suma derizorie, 111.111 dolari cash (in conditiile in care doar cu doi ani inainte
statul finalizase o investitie de 11 milioane de dolari), precum si promisiuni de plata a creantelor si de
investitii care totalizau 37 de milioane de dolari, dar care au fost onorate doar in mica masura, uzina
emblematica pentru industria romaneasca, a ajuns in 2003 in posesia unui grup restrans si influent,
cu firme inregistrate in Cipru, Insulele Virgine si Olanda, care a preluat toata industria cuprului din
Romania.

Acest grup era condus de doi fosti vicepresedinti ai Citibank Romania, Horia Schiopu-Simu si Horia
Pitulea, iar uzina din Baia Mare, la pachet cu Elcond Zalau, a costat doar 3,6 milioane de dolari. In
cinci ani, Cuprom a intrat in insolventa, fabrica a fost inchisa. Esecul fostei fabrici de rafinare a aurului
si cuprului a cazut in cea mai mare parte pe umerii orasului, zguduit de inca un cutremur social, dupa
ce in urma cu trei ani isi pierduse in totalitate industria miniera, principalul motor al economiei
judetene.

In schimb, cei doi bancheri ai cuprului au devenit milionari in euro, iar cea mai mare parte a
combinatului, inclusiv cosul de dispersie a gazelor, functional, cu intermitente, doar 11 ani, a intrat in
proprietatea unei banci creditoare a firmei bagate de bancherii cuprului in insolventa: Piraeus
Leasing.

Conform Arhivei Electronice de Garantii Reale Mobiliare, Cuprom a garantat cu active ale companiei
credite care totalizau zeci de milioane de euro la sapte banci, cel mai mare creditor fiind desigur,
fosta banca la care au activat Simu-Schiopu si Pitulea, Citybank, unde garantiile reale mobiliare erau
de peste 16 milioane de euro.

Totusi, castigator a celei mai mari parti din fostul combinat a fost Piraeus Bank, unde Cuprom a
contractat in 2007 un credit de 6 milioane de dolari. De altfel, chiar in momentul in care toata lumea
vorbea de iminenta insolventa a societatii, surprinzator pentru unii, in octombrie 2008, cu doua luni
inainte ca aceasta sa se declanseze, Cuprom a incheiat un nou contract cu Piraeus Bank prin care se
acorda accesul la serviciul Piraeus Online Banking pentru plati in lei si valuta, fara limita de suma si
operatiuni, pentru patru persoane: Horia Schiopu-Simu, Horia Pitulea, Adrian Chisu (director general
Cuprom) si Camelia Dumitru (director economic Cuprom).

De asemenea, compania lui Schiopu-Simu si Pitulea avea si mai multe contracte de leasing, printre
care si cu Piraeus Leasing, aceasta intrand in posesia celei mai mari parti din combinatul baimarean,
inclusiv a turnului de 351,5 metri inaltime. Anul trecut, in 3 august, Cuprom a deschis in instanta de
judecata, impotriva Piraeus Leasing Romania IFN, o contestatie la executare, dar in 21 februarie
2012 procesul a fost suspendat la solicitarea ambelor parti. Adica s-a facut pace, cu un pret nestiut
inca.

Interesele parteneriatului public-privat

Noul proprietar al unui teren contaminat, firma de finantare in sistem leasing Piraeus are doua sanse
pentru a-si valorifica proprietatea: sa o vanda sau sa dezvolte o afacere, pentru ca pana acum doar a
cheltuit bani, cu paza noului obiectiv din patrimoniul sau. In ambele variante Piraeus Leasing
Romania, detinuta de Piraeus Bank, Stavros Lekkakos, Michail Lachanas si Catalin Parvu, trebuie sa
investeasca o suma considerabila pentru ecologizarea terenului. Sau sa gaseasca pe cineva dispus sa
faca aceasta investitie semnificativa, tinand cont de poluarea solului din fostul combinat.

Asa a intrat pe fir Primaria Baii Mari, care, desi nu are niciun drept patrimonial acolo, accepta ca se
fac planuri de a rezolva problema solului poluat, fara ca firma privata care-l are in proprietate sa
angajeze cheltuieli.

”Cunoscand rezultatul studiilor pedologice de pe teritoriul municipiului si a zonelor adiacente afirm

ca din toata metalurgia, Baia Mare am ramas cu un teren poluat pana la adancimea de 80 de
centimetri. Finantatorii tranzactiei de cumparare si de investitii ulterioare, respectiv o banca din
Romania, a ajuns in posesia terenului si cladirilor si, ca orice finantator, n-are nevoie de active moarte
ci vrea sa isi valorifice activele. Aceasta joaca de-a turnul intra in peisajul deja obisnuit: mimam ca ne
ocupam de anumite lucruri vrand impresionam nu stiu pe cine de implicarea noastra in rezolvarea
unor probleme care nu mai sunt ale noastre, ci ale unui privat”, a declarat fostul subprefect Stefan
Gonczi, doctor in stiinte economice.

Vasile Barbul, city manager in Primaria Baia Mare, recunoaste implicarea administratiei locale.
”Deocamdata terenul este in proprietate privata. Pe terenul fostului combinat, municipiul Baia
Mare nu are niciun metru patrat. Dupa stiinta mea sunt trei proprietari, doua banci si fosta
societate, care acum e administrata de un lichidator. Dar am intrat in discutii cu proprietarii
respectivi, ei sunt foarte interesati sa gaseasca o solutie in primul rand de a se ecologiza acea zona.
Orice vom vrea sa facem acolo se va realiza dupa ce se va ecologiza”, a precizat Barbul.

De ce vrea Primaria sa se implice in proiectul de la combinat? Varianta oficiala este ca astfel va intra
intr-un parteneriat public-privat si va putea dezvolta acolo un obiectiv, inca necunoscut, dar cu
siguranta util orasului. De ce vrea Piraeus Leasing ca Primaria sa-i devina asociat? Pentru ca
ecologizarea solului de pe proprietatea pe care a dobandit-o de la Cuprom costa foarte mult, cifra
estimativa depasind cu mult 50 de milioane de euro, bani pe care Primaria ii poate obtine in baza
unui proiect de decontaminare a solului poluat finantat din fonduri europene.

Administratia locala vorbeste de obtinerea sumei, ca si cum deja ar fi partener si terenul respectiv ar
avea o intrebuintare ulterioara deja stabilita, desi nimeni nu stie ce vrea sa faca acolo. ”Necesarul de
cheltuieli pentru ecologizare sunt uriase! Va dau un exemplu: in Targu Mures, pe locul fostului
combinat chimic, primaria a obtinut fonduri de la UE de aproape 100 de milioane de euro pentru
ecologizare. Poate noi nu vom avea nevoie de acea suma, dar oricum vorbim de ordinul catorva zeci
de milioane de euro pentru ecologizare”, a admis Vasile Barbul, city manager.

In schimb, din punct de vedere economic, o investitie se face cu gandul la profit. ”In momentul de
fata, spre suprinderea mea absolut neplacuta, se vorbeste de varianta asta a valorificarii activelor de
la combinat printr-un parteneriat public-privat. Pe romaneste, niste interese private se aduna cu
niste interese presupuse ca apartin unei comunitati si iar se cheltuie bani din bugetul in permanenta
scadere a acestui municipiu incercand sa le rezolvam problemele altora in loc sa ne rezolvam
problemele noastre”, a mentionat Stefan Gonczi.

”Varianta fara turn e mai usor de gestionat”

Chiar daca nu este proprietara terenului, administratia publica locala deja a platit efectuarea unui
studiu vizand oportunitatea ca turnul de dispersie a gazelor, aflat in proprietatea Piraeus Leasing, sa
ramana sau nu in picioare. Studiul a fost realizat de mai multe firme, printre care Cepronef si
Architel, care si-au dat expertizele fiecare pe domeniul ei de activitate. Administratia locala admite ca
demolarea e o solutie mai ieftina. Despre mentinerea cosului de 351,5 metri, o singura propozitie.

”Exista doua variante, deja sunt facute niste studii, niste proiecte, niste planuri urbanistice pentru
zona respectiva, in doua variante: cu sau fara turnul de dispersie a gazelor. Varianta fara turn ar fi
mai usor de administrat ulterior, in sensul ca metinerea in functiune a turnului presupune niste
costuri care nu sunt foarte mici, plus ca el prezinta pe interior destul de multe zone degradate. Dar
avem si o varianta cu mentinerea acelui turn, ca un simbol, o ramasita a istoriei industriale orasului
Baia Mare de altadata”, a explicat Vasile Barbul, city manager Baia Mare.

Primul pas a fost ca s-a produs un studiu, platit de Primarie. ”Indiferent cine ma reprezinta ca
baimarean, nu pot fi de acord sa se plateasca din bugetul local inca un studiu, care se va baga intr-o
arhiva si... s-a mai facut un studiu. Nu!”, a spus fostul subprefect, economistul Stefan Gonczi.

Unul dintre cei care au lucrat la acest studiu, Dumitru Florian, director general al Cepronef si fost
director al combinatului din Baia Mare, a confirmat faptul ca, din punct de vedere economic, studiul
a scos in evidenta cheltuieli mari de intretinere a turnului.

”Decizia nu este usoara, fie ca vorbim de demolare, fie ca vorbim de pastrare, pentru ca rezultatul
este purtator de obligatii financiare considerabile. Daca ramane cosul in picioare si i se da o
destinatie, sa zicem turistica, asta nu se poate intampla decat in conditia in care siguranta acestei
constructii este pastrata si sustinuta financiar. Interventiile privind sanatatea constructiei au fost
calculate si apar in studiu, vorbim de 9 miliarde de lei vechi pe an. Economic, asta insemana ca din
activitatile ulterioare trebuie sa scoti acesti bani, pentru ca altfel populatia orasului ar trebui sa
plateasca din buget. Noi am recomandat o dezbatere publica cel putin la nivel de Consiliu Local”, a
explicat Dumitru Florian.

In varianta pe scurt, conform specialistilor platiti de Primarie, intretinerea cosului costa lunar
aproape 17.000 de euro. De ce costa atat intretinerea incearca sa explice fostul director al
combinatului. ”Trebuie asigurat ca iluminare si balizaj (pentru siguranta circulatiei avioanelor),
vopisirea trebuie repetata periodic, cosul interior trebuie mentinut in stare de siguranta si trebuie
monitorizata pozitia vericala a cosului si elementele de tasare in campul din imediata apropiere - sunt
montati senzori in acest sens si cei de la Universitatea Tehnica din Cluj au contract de monitorizare”,
a precizat Dumitru Florian.

Cat a costat pana acum aceasta intretinere, spune unul dintre fostii muncitori, care a lucrat in
combinat pana la inchiderea sa: curentul consumat de becurile de avertizare si o tentativa de vopsire
sfarsita inainte de concretizare. Mai mult, seful firmei care a proiectant si construit turnul, inginerul
bucurestean Laurentiu Naum, a mentionat ca acest gen de agregat trebuie sa treaca printr-o
reparatie capitala doar din 15 in 15 ani.

”Apoi intretinerea cosului... nu stiu, intr-o perioada au inceput sa vopseasca baza de jos, dar lucrarea
s-a oprit. Era o firma din exteriorul combinatului si dupa ce s-a schimbat conducerea nu i-a mai platit
pe muncitori... Interesele, stiti cum ii”, a mentionat Ioan Coza, fost lider al Sindicatului Cuprom.

Rationamentul demolarii turnului

O firma privata are un teren poluat, pe care mai e si un turn urias. Cea mai fericita varianta e cea in
care va avea un teren decontaminat, ecologizat si eliberat de constructii, pentru a putea dezvolta un
proiect care sa-i aduca bani. Pentru asta, poate sa ia partener Primaria. In prima faza, aceasta
plateste un studiu de oportunitate in urma caruia turnul e prea scump sa fie mentinut, asa ca trebuie
demolat.

Apoi, tot Primaria obtine banii necesari ecologizarii, cifrata la o suma impresionanta: cateva zeci de
milioane de euro. Iar la final, dupa ce doar unul dintre parteneri investeste in rezolvarea problemelor
de pe terenul privatului, se poate derula proiectul care aduce bani, sau care n-aduce, dar nici nu mai
conteaza pentru ca e... vital pentru oras.

Afacerea demolarii si manipularea

Insa si demolarea imensului turn e o afacere, a carei suma se cunoaste exact. ”Daca luam versiunea
ca se demoleaza, nici asta nu e o decizie usoara. Noi suntem in posesia unei oferte concrete pe care
am prelucrat-o tehnic cu firma de specialitate care se ocupa cu demolari de cosuri. La o estimare,
cifrele sunt in jur de o jumatate de milion de euro pentru demolarea si dislocarea materialelor care
compun cosul. Si aceasta suma trebuie alocata, daca cineva decide...”, a explicat Dumitru Florian,
director general Cepronef.

Demolarea turnului nu se rezuma doar la plata a 500.000 de euro, pentru ca turnul mai contine o
mica ”mina de aur”, respectiv 1.500 de tone de otel beton, care valorificat la preturile de astazi ar
mai aduce demolatorului inca peste 300.000 de euro. Asadar, demolarea cosului devine un business
atractiv nu doar pentru decongestionarea terenului detinut de Piraeus Leasing, ci si din perspectiva
unui castig de peste 800.000 de euro.

In sprijinul acestei afaceri, in ultima vreme asistam la o ploaie de informatii in mass media locala, pe
acelasi principiu pe care a fost indusa ideea ca avem cea mai inalta constructie industriala din Europa.
Conform acestor ”intoxicari”, turnul trebuie demolat nu numai pentru ca e mai scump sa-l tinem in
picioare, ci si pentru ca structura sa de rezistenta e in pericol, ca ar fi corodat in varf din cauza
noxelor etcetera. Adevarul e altul. Turnul e foarte solid, iar starea sa de sanatate fizica a fost stabilita
de specialisti.

”Turnul in cauza a fost construit extrem de solid, pe solutia turn in turn - in interiorul acelui turn de
beton exista un alt turn de caramida refractara antiacida, pentru ca gazele care trebuiau evacuate
trebuia un tip de caramida speciala. Turnul exterior, cel de beton, ar trebui sa fie viabil inca ani de
zile inainte”, e convins Ioan Gherhes, fost director al Agentiei de Protectia Mediului Maramures.

Si fostii muncitori spun ca structura de rezistenta n-a fost afectata. ”Turnul ala poate sa stea zeci de
ani de acum inainte acolo, n-a fost afectat de noxe. Inauntru turnul ii captusit cu samota, practic is
doua turnuri, ii turnul de rezistenta si turnul de izolare. Trebuie intretinere, vopsit si unele mici
reparatii, ca orice constructie”, crede Ioan Coza, fost lider al Sindicatului Cuprom.

Chiar si fostul director al combinatului, actualmente seful firmei care si-a dat expertiza tehnica pe
rezistenta constructiei e ferm: turnul e in stare perfecta. ”Cosul e din beton armat turnat in sistem
glisat. In acest moment nu este in pericol absolut deloc, tocmai pentru ca pana acum toate
operatiunile de verificare, intretinere si reparatii au fost facute si s-a manifestat responsabilitate
privind sanatatea fizica a acestei constructii”, a subliniat Dumitru Florian.

Unii mai spera...

Chiar daca sefii administratiei publice locale se gandesc serios la demolarea turnului de 351,5 metri
din proprietatea Piraeus Leasing, multi baimareni au solutii concrete si viabile din punct de vedere
economic de salvare a sa, pentru ca prea ne-am obisnuit sa rezolvam totul, inclusiv propria noastra
istorie, prin demolare. Altii insa pun degetul pe rana acestei afaceri: de ce ne intereseaza in conditiile
in care nu mai e al nostru, ci al unei entitati private?

”Turnul e foarte important, il vezi de oriunde, e reprezentativ, e elementul care socheaza chiar intra
cumva in bizar, dar e cel care poate aduce o noua identitate orasului. Mi se pare chiar o prostie sa
nu-l pastrezi... Am propus un masterplan pentru acea zona incercand sa corelez arterele si sa fac un
acces cat mai direct catre acel sit, dar nu am pierdut din vedere locuinte si partea comerciala, care ar
putea sa sustina la nivel de profit turnul. In zona turnului am propus un muzeu al cuprului, o
esplanada care se invarte in jurul instalatiei de filtrare, un centru cultural, niste galerii reprezentative
pentru pictura baimareana, la parter o zona comerciala, zone de birouri si o zona de recreativitate,
teatru...”, a spus arhitectul Viorel Danut Zoicas.

Fostul secretar de stat in Ministerul Mediului, Ioan Gherhes, crede ca turnul poate fi valorificat prin
sustinerea unor antene, asa cum se intampla in alte tari. In schimb, fostul subprefect Gonczi, care
admite ca s-ar putea gasi diverse intrebuintari, crede ca e ilogic sa te gandesti la cum poate fi utilizat
turnul in conditiile in care nu e al nostru, ci al unei banci.

Desi fostul director al combinatului, Dumitru Florian, recunoaste ca a propus primariei demolarea
unei constructii care nu apartine municipalitatii, subliniaza cu fair-play ca decizia finala ar trebui luata
doar in urma unei dezbateri publice, pentru ca turnul de la Phoenix e parte din identitatea orasului.

”Vad foarte greu versiuni de valorificare a turnului pe linia agrementului, a turismului. Am auzit
versiuni: sa se puna in interior o turbina axiala pentru ca tirajul cosului s-o invarta sa produca curent
electric; sa se monteze turbine eoliene in exterior, pe cos, pentru ca la 351 de metri avem curenti de
aer foarte puternici si destul de constanti si ar genera curent electric. Spun doar atat: orice obiect
care ar urma sa fie amplasat pe structura cosului, poate fi amplasat doar in urma unei expertize
tehnice de specialitate care sa confirme ca parametri constructivi pot prelua si acest efort. Si daca
vorbim de turbine, de exemplu, acestea sunt echipamente dinamice care nu solicita cosul doar prin
prisma greutatii proprii pe care o au, acolo sunt forte care-l solicita de o anumita maniera, iar expertii
trebuie sa se pronunte daca el poate sa preia si aceste eforturi. Cu tot respectul fata de cei care au
idei de acest fel, le recomand ca atunci cand le formuleaza sa continue analiza dincolo de o simpla
enuntare, pentru ca pana acum nu am vazut o aprofundare prelucrata a unei solutii alternative. De
aceea sunt de parere ca probabil istoria ar trebui sa se cam apropie de sfarsit, eu am recomandat in
studiu varianta demolarii cosului si destinarea locatiei, dupa caz, sunt versiuni deja civile si chiar
foarte atractive”, a subliniat Dumitru Florian.

Totusi, Florian recunoaste ca ”dincolo de bani, existenta acestui cos da o oarecare personalitate
orasului” si ca ”oamenii acestui oras, care au receptat bunele si relele legate de aceasta constructie
si de acest combinat, sunt indreptatiti sa se pronunte pentru a se putea cristaliza o opinie care ar
trebui sa fie covarsitor majoritara intr-o anumita directie”.

De la 351,5 metri inaltime, turnul fostului combinat din Baia Mare inca ne priveste cu ingaduinta.
Acum este in ograda Piraeus Leasing, iar accesul in interior a arhitectilor ce vroiau sa elaboreze
planuri pentru salvarea uriasului din beton a fost interzis. Pentru ca nici proprietarii privati ai
turnului, nici decidentii din autoritatea publica locala nu vor proiecte de salvare.
E mai comod sa-l dinamiteze, sa decapeze pamantul din jur si sa planteze iarba, cu banii altora. Iar
apoi e mai rentabil ca din acea iarba sa ”creasca” niste cladiri rezidentiale care sa le aduca profit. Am
intrat acolo, in inima turnului, nu pentru ca altfel nu va puteam spune adevarul despre trecutul,
prezentul si viitorul sau sumbru, ci pentru ca istoria acestei impresionante realizari tehnice merita sa
fie pastrata pentru posteritate macar pe banda unei casete video.

Prefectul Gyöngyike Böndi a solicitat măsuri de siguranţă a coşului

de dispersie gazelor
Prefectul Gyöngyike Böndi a analizat situaţia degradării coşului de dispersie a gazelor de la societatea Cuprom Baia
Mare şi a solicitat măsuri de siguranţă a acestuia.

În urma sesizărilor survenite şi prăbuşirea ultimului tronson al coşului de dispersie a gazelor, prefectul de Maramureş
a convocat o şedinţă a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă .

Analiza a relevat faptul că lipsa tronsonului de zidărie de protecţie anticorosivă determină ca efectul negativ al
gazelor şi condensul care se formează, din cauza temperaturii scăzute a peretelui faţă de cea a gazului, distruge
structura pietrei de ciment şi afectează armătura, punând în pericol întregul coş. Aceste deficienţe au apărut la 2 ani
de la punerea în funcţiune a coşului de dispersie. El are o înălţime de 351, 4 metri, fiind cea mai înaltă construcţie
din România şi a doua din Europa.

Procesele verbale de control întocmite de specialiştii Inspectoratului Judeţean în Construcţii menţionează că 65% din
suprafaţa structurii de beton a coşului de dispersie are protecţia peliculară degradată. În procese se menţionează că
societatea nu a luat la timp măsuri de refacere a coşului. Expertul tehnic dr.ing. Victor Panţel a declarat că a propus
mai multe soluţii, dar că proprietarul a ales ca soluţie de intervenţie procedura cea mai ieftină, adoptată cu caracter
de lucrare temporară.

Prefectul de Maramureş a solicitat Inspectoratului Judeţean de Construcţii să verifice îndeplinirea obligaţiilor care
revin proprietarilor, să stabilească măsuri, responsabilităţi şi termene de îndeplinire a acestora.

Hulit de mulţi, admirat de alţii dar devenit în timp un simbol al oraşului care era identificat
cu poluarea, Turnul Combinatului din Baia Mare a avut perioada lui de glorie. Este cea
mai înaltă clădire industrială din România şi a treia la nivel european.

Pentru construirea furnalului s-a lucrat timp de doi ani, în perioada 1993-1995. Proiectant
şi antreprenor a fost societatea „Gip Grup” SA din Bucureşti. Mastodontul din beton
armat, are o înălţime de 351,5 metri cu o deschidere la bază de 20 de metri, iar la vârf un
diametru de 9 metri.

Construcţie apărută din necesitate dar neutilizată

Turnul Combinatului este de fapt un coş de dispersie şi a apărut ca o necesitate.

Activitatea industrială din zonă a impus construcţia unui coş de evacuare a noxelor
rezultate din prelucrarea metalelor neferoase dela Combinatul metalurgic „Phoenix” din
oraş. Investiţia făcută a fost de 11 milioane de dolari dar efortul a fost inutil. Materialele
utilizate au fost de ultimă generaţie la vremea respectivă pentru a rezista la intemperii şi
noxe iar în interior este captuşit cu cǎrǎmidă specialǎ. Cu toate acestea, furnalul nu a
deservit niciodată scopului pentru care a fost ridicat. Din cauza unor filtre care lipseau
sau ale unora depăşite moral, poluarea în oraş nu a scăzut semnificativ niciodată.

Obiectiv turistic sau fier vechi?

Odată cu închiderea combinatului, clădirea a rămas în picioare şi domină prin înălţime

oraşul. Deocamdată, terenul pe care se află turnul şi implicit acesta aparţine unei
societăţi de creditare. Primăria băimăreană doreşte să achiziţioneze acest teren pentru
a-i da altă utilitate dar nu se ştie încă ce se va întâmpla cu mastodontul de beton. Ar
putea deveni, datorită dimensiunilor sale impresionante, un punct turistic de mare interes
pentru municipiu sau pur şi simplu demolat iar fierul din interior valorificat la fier vechi.

Sursă de inspiraţie pentru designeri

Deocamdată Turnul Combinatului rămâne un simbol al oraşului şi este folosit de mulţi

artişti plastici sau fotografi în lucrările lor. Mai mult, unii creatori de modă l-au folosit ca
sursă de inspiraţie pentru hainele lor. Lorand Coza, creatorul de modă băimărean
cunoscut la nivel naţional, a lansat în luna mai o colecţie de haine inedite. Inedite sunt
imprimeurile de pe tricourile, fustele şi rochiile colecţiei, pentru care s-a inspirat din
simbolurile oraşului Baia Mare. Printre ele se regăseşte şi „Turnul Combinatului”.

DIVERSE
Turnul fostului combinat Cuprom, intre demolare si
transformarea intr-un obiectiv turistic

Creat: 10 June 2014

Cosul de dispersie a gazelor de la fostul combinat

Cuprom din Baia Mare se afla din nou in atentia autoritatilor locale dupa ce institutia
bancara ce detine majoritatea bunurilor fostei platforme industriale a solicitat
municipalitatii baimarene sa suporte partial costurile cu sistemul de balizaj al
constructiei. Solicitarea institutiei bancare a survenit dupa ce Autoritatea Aeronautica
Civila Romana le- a cerut proprietarilor bunurilor fostului combinat Cuprom sa
investeasca intr- un sistem de balizaj la turnul de pe strada Eliberarii din Baia Mare
pentru a nu pune in pericol traficul aerian.

In caz contrar, ar exista posibilitatea impunerii demolarii fostului cos de dispersie a

gazelor din Baia Mare inalt de 351,5  metri, considerat cel mai inalt furnal
din Romania si a treia constructie industriala de gen din Europa. Consiliul Local Baia
Mare a stabilit ca municipalitatea nu poate contribui financiar la finantarea unor
obiective care nu se afla in patrimoniul orasului, sens in care alesii municipiului Baia
Mare au purtat unele discutii privind interesul autoritatilor locale de a prelua, cu titlu
gratuit, turnul combinatului si terenul aferent in cazul in care proprietarii bunurilor
fostului combinat Cuprom s-ar arata deschisi pentru parafarea unei asemenea
intelegeri.  Asta, in conditiile in care unii alesi baimareni au opinat ca terenul de langa
cosul de  turnul combinatului nu valoreaza nimic daca suprafetele din respectivul
perimetru nu sunt supuse decontaminarilor. In cazul preluarii turnului, municipalitatea
ar vrea sa-l transforme, in timp, intr-un obiectiv turistic.

Despre coş şi moartea neferoaselor româneşti

de Nicolae
Teremtus
0 comentarii
Trimite Printează
   

Baia Mare a fost regina metalurgiei neferoase şi un prinţ al mineritului neferos. În 23 de ani, guvernări constituite, parcă,
împotriva poporului român, au închis tot ceea ce înseamnă metalurgie neferoasă şi mineritul din nordul ţării. Parcă mai
ieri, anul 1997, Victor Ciorbea, pe atunci prim-ministru, a semnat disponibilizarea a 30 de mii de mineri din mineritul din
nord. Pe rând s-au închis toate. În Baia Mare a rămas coşul de dispersie de la fostul Phoenix, actualul Cuprom. Ani de
zile s-a discutat despre acest coş, la momentul construirii, începutul anilor ’90, cea mai înaltă construcţie industrială din
Europa. Acum se pare că este a treia, cu diferenţe de câţiva metri faţă de cele două mai înalte.

 
Un subiect interesant pentru minunatul nostru săptămânal. Ne-am propus să facem un material cu şi despre coşul de
dispersie. De aceea am căutat oameni care au fost implicaţi în mod direct în construirea coşului. Am găsit personalităţi şi
am început să vorbim despre acele vremuri.

Marin Bivolaru la prima strigare nu ne-a spus nimic. Apoi am aflat că a fost parlamentar liberal de Maramureş între 1990-
1992, dar şi secretar de stat în ministerul industriilor, un minister mamut care cuprinsese cam tot ceea ce însemna
economia românească.

Are 70 de ani, o voce liberă, hotărâtă. L-am ascultat mai bine de o oră povestind lucruri incredibile. Este un fost oficial al
statului Român care spune lucrurilor pe nume. Evident că toate cele spuse sunt păreri personale, dar ele merită a fi citite
de toţi. În ultimă instanţă, reprezintă o felie din istoria recentă a României. Din păcate, Maramureşul se scufundă încet,
încet… Poate cele spuse de Bivolaru sunt o explicaţie.

„În Baia Mare au circulat două soluţii pentru rezolvarea poluării. Una s-a şi încercat să se aplice cu un turn de evacuare
a gazelor toxice la Romplumb. Acolo inginerul Gabrian, directorul general al Centralei miniere a făcut un fel de cameră
de desprăfuire şi gazele care ieşeau de la Topitorie mergeau spre coşul care era pe dealul din apropiere. Gazele erau
evacuate la o înălţime destul de mare, circa 70 de metri, deasupra dealului. A fost una din soluţii. Pe vremea aceea în
Baia Mare se evacuau foarte multe gaze toxice, în principal trioxidul de sulf. Atunci când era ceaţă, sau ploua, acest gaz
se transforma în acid sulfuric.

A fost unul din produsele groaznice care a marcat Baia Mare în anii industrializării. În perioadele de ceaţă aproape nu se
putea respira în Baia Mare. Din acest motiv s-au făcut o grămadă de măsurători, au venit chiar nişte elicoptere, rare la
acea vreme (înainte de 1989 n.red. ).

După toate măsurătorile, soluţia, şi se pare Elena Ceauşescu a insistat pentru coş, a fost să se construiască un turn în
care gazele acestea să depăşească bariera termică, care era la peste 200 de metri.

În acest mod, gazele toxice urmau să fie împrăştiate pe o suprafaţă foarte mare, nu mai cădeau asupra oraşului, sau
cădeau într-un procent foarte mic şi din cauza ariei de împrăştiere, produsele toxice care cădeau era într-o cantitate mult
mai mică pe metru pătrat, sau gazele pe metru cub. Nu ştiu din ce cauză, la un moment dat acest proiect destul de
ambiţios s-a oprit. Posibil să fi fost din motive de fonduri. Era cu ani buni înainte de Revoluţie!

După momentul 1989, oamenii nu au mai avut în vedere subiectul, era foarte multe de făcut. Întâmplarea a făcut că eu
am ajuns în fruntea metalurgiei. Am prins momentul în care toate sectoarele industriale, energia, construcţiile de maşini,
metalurgia au fost transformate în departamente şi s-a format un minister foarte mare, cel al Industriilor. Eu am fost
numit secretar de stat şi coordonam tot ceea ce a aparţinut ministerului Metalurgiei. Atunci am primit o solicitare venită
din Baia Mare pentru nişte fonduri în scopul realizării obiectivului: coşul de dispersie. M-am bucurat deoarece eram unul
dintre băimărenii care am suferit efectele poluării. Am făcut demersuri, nu intru în detalii, şi s-a realizat/ Lucrarea a fost
făcută de o societate din Ungaria, nu românii au construit treaba aceasta. Banii au fost destul de puţini.

La început am avut pretenţii ca acest coş să fie căptuşit cu oţel-inox, dar nu au fost bani şi s-a apelat la alte soluţii, care
cu timpul ar putea să fie îmbunătăţite. Din păcate, graba noastră de a intra în UE, a permis, mă refer la stat, realizarea
unor lucruri care ne-au fost net defavorabile. Am fost în miezul problemelor, mă refer în special la industria metalurgică.
Au fost câteva state printre care Anglia, şi chiar şi Franţa, care au cheltuit sume enorme ca   să-şi retehnologizeze
industria oţelului sau a metalelor neferoase. Atunci, în 1990-1991, preţurile la neferoase erau foarte mici. A existat şi un
dumping! La fel şi la oţel.

Această situaţie a impus ca statele noi care doreau să intre în UE, dar care aveau industrie de neferoase şi de oţel,
trebuiau, ori să-şi restrângă activitatea, ori să înceteze activitatea”, a spus Bivolaru.

 
 

Fostul oficial al statului român povesteşte cum au influenţat instituţiile financiare internaţionale soarta industriei
româneşti.

„M-am trezit peste noapte cu două solicitări de studii de restructurare venite prin Banca Mondială(BM), plătite de BM. Nu
avem voie să folosim la elaborarea acestor studii instituţii româneşti, care din punctul meu de vedere erau mult mai
performante decât ce a folosit BM. Banca Mondială mi-a prezentat o listă cu zece societăţi din lumea întreagă pentru
realizarea studiilor. Trebuia să aleg una. Cunosc limba franceză şi am ales, din păcate, o societate franceză. Şi aşa a
început.

Studiile realizate aveau mai multe prevederi. Prima: se închide industria de neferoase. În felul acesta ofertele pe piaţă
au scăzut şi au crescut preţurile la neferoase.Cine doreşte să urmărească aceste preţuri, va constata că în aceşti ani la
multe metale neferoase s-au triplat preţurile.

Aceeaşi problemă a fost şi la industria siderurgică. Noi produceam 13,8 milioane tone oţel-crud pe an. Ori, din cauza
faptului că noi eram concurenţiali şi nu e vorba de preţ, care era foarte bun, şi nici măcar de calitate, deoarece firmele
mari luau produse româneşti şi le inscripţionau cu numele firmei respective. Eram concurenţiali, ne-au creat nişte
contingente, nu puteam să vindem în Europa decât numai anumite cantităţi şi acelea numai cu anumite permisiuni,
numai din cauză că eram concurenţiali.

Rezultatul studiilor BM au fost: închiderea industriei de neferoase. Prin închiderea Combinatelor de prelucrare a
neferoaselor, urma să se închidă şi minele. Mergeau mână în mână.

S-a produs acest mare dezastru, deoarece odată închise minele, este foarte greu să le mai reporneşti. Cele vechi nu pot
fi deschise, doar deschiderea unor mine noi... Pentru neferoasele româneşti, cu nişte bogăţii destul de consistente,
tragedia a însemnat, pe lângă dispariţie, şi pierderea poansonului de ţară pentru lingourile de aur, am pierdut şi acest
drept.

Din aceste motive instalaţia care a prelucrat sterilul din iazul de la Săsar a fost prelucrat şi rafinat în Canada, din câte
ştiu eu, sau la Londra, în fine a fost poansonat de alţii.În industria siderurgică, toate furnalele din interiorul ţării, cu
motivaţii destul de hilare, trebuiau închise s-au reduse, exista o politică, toată lumea dorea să forţeze intrarea în UE şi
făceau slugi. Tot ce spuneau ei se asculta cu sfinţenie. A fost unul dintre motivele pentru care m-am retras. S-a făcut un
dezastru, o calamitate cu industria românească şi în special cu industria grea. Revenind la siderurgie, a fost prevăzut ca
toate furnalele din interiorul ţării: Călan, cea mai bună societate de fontă, Hunedoara, Reşiţa, Oţelul Roşu...Tot ce a fost
furnal ce prelucra minereu în fontă şi apoi oţel, a trebuit să fie închis şi apoi dinamitat. Nu mai avem, numai la Galaţi, iar
acolo de la 8 milioane de tone, se produc în jur de 2 milioane de tone de oţel-crud. Aceasta este tragedia întâmplată în
1992-1994.

După închiderea Combinatelor, acestea au devenit mană cerească pentru cei care s-au ocupat cu fierul vechi. Romii şi-
au făcut palate şi castele din fier vechi, din aluminiul luat din reţelele de irigare, din mine a fost luat cuprul de peste tot,
topit şi vândut ca atare.La Călăraşi aveam Combinatul pentru producerea de şină de cale ferată. Erau făcute probe
tehnologice, aveam comenzi pe zece ani înainte şi din cauză că mai trebuiau câteva milioane de dolari pentru instalaţia
de automatizare s-a închis. Un Combinat cu instalaţii ultraperformante s-a închis şi s-a tăiat ca fier vechi.

În perioada aceea, fierul vechi se vindea cu 64 de dolari per tonă. Şi alte ţări, Ungaria de exemplu, au fost nevoite să
reducă capacităţile de producţie, dar ei au făcut-o într-un procent foarte mic. Chiar şi Rusia a scăzut de la peste o sută
de milioane de tone de oţel-crud cu vreo 20 de milioane, dar atât.
În momentul de faţă, crescând cererea faţă de ofertă, au crescut preţurile. Acuma fierul vechi se vinde în jur de 300 de
dolari per tonă, deoarece au scăzut pe piaţă oferta, dar au crescut preţul oţelurilor laminate.

Aceasta este tragedia industriei româneşti.

S-au închis mineritul, Combinatele, pentru că nu au mai avut materie primă, iar Coşul de Phoenix a rămas. În urmă cu
câţiva ani am primit un material în care era propunerea de a-l dărâma. Nu am fost de acord. Doar eu ştiu cu câtă
greutate s-a ridicat acest Coş. Eu am crezut în industria românească, dar au venit vremurile... eram la cuţite... am
refuzat întotdeauna să aprob aceste studii de restructurare a celor două industrii, până la urmă s-a primit o plângere din
partea BM la adresa mea, că îi blochez. M-am dat la o parte, dar am avut o conferinţă la Târgovişte cu toţi directorii din
siderurgie. Era acolo BM, erau o grămadă de organisme din acestea. Le-am spus că eu nu cer să îmi dea voie să fac o
industrie, eu am industria, am cerut să mă lase să produc. Nu am fost ascultat, soarta industriei româneşti era pecetluită
cu mult timp înainte. S-a amânat, aproape intenţionat, intrarea noastră în UE, pentru că de fiecare dată când mergeam
să facem solicitări ne trezeam cu o listă întreagă de societăţi care trebuiau închise, privatizate. Până nu am realizat tot
acest scenariu nu am fost acceptaţi.

Bulgaria a fost într-o situaţie asemănătoare şi ei aveau o industrie siderurgică bogată. De la ei am avut şi inspiraţia să
prelucrăm minereurile cuproase prin leşiere bacteriană. Am exploatat la Roşia Poieni destul de bine, am avut o
colaborare cu Germania. Bulgarii, pentru că au copiat această metodă de la ruşi, erau puţin înaintea noastră pe metoda
leşierii bacteriene”, a spus Bivolaru.

El ne-a explicat că în perioada funcţionării Coşului de la Phoenix au fost rezultate pozitive. Nu a mai fost gaz la nivelul
de dinainte. Fenomenul de dispersie a diminuat efectul gazelor toxice. Înainte de a construi turnul s-au făcut măsurători
şi bariera termică a fost la 260 de metri. Adică peste această înălţime gazul era dispersat de curenţi, sub ea, el cădea
peste Baia Mare. S-au făcut studii serioase. Se ştiau şi localităţile în care va ajunge gazul dispersat. Pe o rază de 50 de
kilometri în jurul Băii Mari.

„Nu am participat la recepţia Coşului, îmi dădusem demisia, dar ştiu că este solid, are o fundaţie solidă, a fost ridicat
pentru a rezista la un grad mare de seism. Este complicat să îl dărâmi, scump şi complicat. Este fusiform şi nu poate fi
doborât prin implozie. Se dărâmă şi cade pe o arie mare. Trebuie văzut ce clădiri sunt în jur, chestii din acestea. Eu nu
sunt adeptul dărâmării. Se poate face ceva cu el. Este un simbol. Este atât de solid, că se pot face puncte de alimentaţie
publică, de observare, ca în alte părţi. Nu trebuie dărâmat. Dar trebuie făcută o verificare a stării de rezistenţă, o
expertiză. Nu pot spune de acasă... 

Ştiu că s-a închis şi Romplumb, era ultimul mohican al metalurgiei româneşti. În momentul de faţă în România nu mai
avem nici o unitate care să prelucreze concentrate şi minereuri neferoase. În afară de industria aluminiului, care este
altceva. Nu a interesat pe nimeni! Interesează pe cineva?

Un singur exemplu, de care am mai amintit.

Combinatul de la Călăraşi. Pentru a exista acest Combinat, s-a construit un port. BM şi UE ne-au bătut obrazul pentru că
nu aveam materie primă, cocs şi minereu de fier, pe lângă preţul materiei prime costa şi transportul. De aceea era
Galaţi, pe apă transportul era ieftin şi la fel în Călăraşi. S-au cheltuit miliarde, miliarde. S-a modificat cursul Dunării. S-a
făcut un pod special pentru materii prime. Au fost făcute depozite uriaşe. Când au venit japonezii şi au văzut tehnologia
aplicată la Călăraşi ne-au spus că nu avem ce învăţa de la ei. Era ultramodern. Au fost băgate multe miliarde. Au fost
făcute probe tehnologice pentru şina de cale ferată. Noi, acum nu putem avea viteze mari la tren deoarece nu avem cale
ferată de tip G, ci doar mediu. De aceea nu este siguranţă la viteze mari, ca în alte ţări. Este nevoie de a schimba şina
de cale ferată în proporţie de 80-85%. Din această cauză sunt cheltuieli enorme de modernizare a căii ferate. S-a
preferat să se închidă combinatul de la Călăraşi şi anual importăm în jur de 400 de milioane de dolari, şină. Am tăiat
Călăraşul la fier vechi, cel care trebuia să producă şină de calitatea cerută.Pe nimeni nu mai interesează costurile.
Instalaţii nou-nouţe, nici măcar scoase din ambalaje, au fost tăiate la fier vechi. A existat, există un jaf în privinţa
aceasta.

Legat de minerit... este acum Roşia Montană, Roşia Poieni de unde se extrage cupru, dar neavând unde să prelucrăm,
pierdem tot acest caimac, vânzând acest concentrat la preţuri destul de mici, chinezilor sau altora. Este şi povestea
redevenţelor. La noi este foarte mică, nicăieri nu sunt aşa de mici. Nici măcar în Africa nu se cere o redevenţă sub 20%.
La noi este 4%...Nu avem bani să deschidem mine, putem concesiona, dar nu în pierdere”, a spus Bivolaru.

Fostul oficial este mâhnit pentru modul în care s-a gestionat problema resurselor, şi altele.

“Din păcate am avut oameni care nu au gândit raţional şi au vândut tot. Planşele geologice în care noi aveam
prospecţiuni. Le-au vândut la englezi, la o grămadă de oameni. Apoi, au venit unii să ceară concesiuni de prospecţiuni
exact pe zonele pe care statul român deja studiase înainte. În momentul de faţă nu prea mai avem specialişti care să
ştie exact modul de orientare al zăcămintelor, faţă de ce ştiu străinii.Pe lângă Roşia Montană este Săcărâmb, cu cantităţi
enorme de aur. Există un patrulater în Apuseni cu latura de 150 de kilometri în care se găsesc cantităţi enorme de aur şi
alte metale foarte preţioase. La aur 2000 de tone, citisem într-un material.

În momentul de faţă, dacă nu schimbăm legea minelor, nu se poate face nimic. Trebuie modificate redevenţele.
Redeschiderea minelor este o utopie. Trebuie să facem minerit. Şi dacă facem mine noi, scoatem minereu ce facem cu
el? Nu mai avem Flotaţii, toate s-au dus la fier vechi. Singura care a rămas, s-a ţinut cu dinţii de ea, este cea de la
Flotaţia Centrală Baia Mare. Dar nu mai avem Combinatele! Cel mai bun câştig este la metal, nu la concentrate. Nu mai
avem specialişti. Generaţia din urmă cu 20 de ani a cam dispărut. Nu mai avem şcoli pentru formarea muncitorilor, a
specialiştilor. Cei care au închis industria românească au ştiut ce fac. A fost exodul de muncitori buni care au plecat
dincolo pe salarii la jumătate faţă de autohtoni. Au luat muncitori pregătiţi de-a gata.

Am o părere strict personală. În momentul de faţă noi am vândut şi o parte din zăcăminte (petrol, gaze etc.). În ceea ce
priveşte partea de resurse minerale ele reprezintă un bun naţional, poate e greşită, dar statul nu trebuie să scape
controlul acestor exploatări. Vor trebui să se dea acţiuni, dar trebuie păstrat portofoliul important în care să poate decide.
Redevenţa este ceva, dar trebuie ca statul să aibă controlul. Uitaţi-vă la ţiţei, se dictează preţul, deşi e ţiţei românesc, un
produs de cea mai bună calitate, ce se exportă, şi noi importăm din Iran şi din alte ţări ţiţei care are sulf şi altele. Ar fi
multe de spus, presiunile UE de a alinia preţurile, e clar că se face politica unor ţări care exploatează zăcăminte
româneşti în care nu au băgat foarte mulţi bani, iar noi cumpărăm de la alţii foarte scump. Legea minelor trebuie să
devină naţională pentru că subsolul ţării este un bun naţional. Mi s-a tot spus că am concepţii comuniste, deşi eu vin din
a treia generaţie de liberali. A fi naţionalist şi a ţine la averea ta nu este neapărat o chestie comunistă. A fost un jaf, au
fost societăţi care au fost cumpărate doar pentru a fi închise pentru că erau concurenţiale”, a spus Bivolaru.

Miza: wolfram şi titaniu

Dincolo de explicaţiile fostului oficial, în investigaţiile noastre am primit confirmări, reconfirmări că Roşia Montană are o
altă miză: wolframul şi titaniu. Foarte puţine ţări au astfel de minereuri necesare în industria de înaltă tehnologie. Ruşii,
de exemplu, au uraniu, dar nu au wolfram. Această materie primă este foarte importantă pentru industria militară. Din
acest punct de vedere, zona Apuseni este importantă. La Ştei s-a găsit uraniu şi molibden şi wolfram. Iazurile de
decantare de la Ştei conţin foarte mult wolfram. Bătălia pentru aurul de acolo este de fapt pentru metalele necesare în
industria militară.
Să nu uităm că şi iazurile de decantare din zona Baia Mare conţin metale rare, mai preţioase decât aurul şi argintul.
Legendele legate de acest subiect circulă, dar devin tot mai credibile, ascultând oameni care au fost în sistem.

Vom reveni.

PROIECT POSIBIL: cea mai înaltă statuie din lume, la Baia

Mare
Data publicarii: 08.01.2013 21:09:00

Acum, că au
trecut
Apocalipsele
(adică şi cea pe
stil nou, şi cea
pe stil vechi),
putem să vorbim
şi de lucruri
constructive.
Unul dintre
acestea ar fi
turnul fostului
combinat chimic Baia Mare, pe care autorităţile, din lipsă de imaginaţie, vor să-l
dărâme. Adică nişte propuneri există, de pildă să-l vopsească, pentru a fi mai fălos,
sau să-i pună în vârf o terasă cu un diametru de 50 de metri iar pe lateral să
monteze patru lifturi.

Acest proiect arhitectonic n-ar fi tocmai rău, dacă Baia Mare ar fi Parisul sau un alt
mare oraş al Europei, în care vin de la sine mulţi turişti din toată lumea. Şi, dacă
tot sunt aici, normal că ar urca şi în turn, să admire priveliştea, la o cafea. Dar cum
să-i convingi pe pământeni să vină la Baia Mare, doar pentru că în acest oraş există
o terasă în vârful unui furnal?... Proiectele n-au convins autorităţile locale şi
judeţene, deci singura perspectivă rămâne dărâmarea lui.

Dacă n-am sta cu spatele la soluţii, căutându-le pe unde nu sunt, am observa că

cea mai mare oportunitate de transformare (ba chiar de transfigurare) a pierderii
în profit vine de la cultură.

  Turnul din Baia Mare

Hai să ne uităm puţin în Europa. În decembrie 2011, artistul evreu de origine

germană Anselm Kiefer (despre care am mai scris) a cumpărat de la Société
Luxembourgeoise de Centrales Nucléaires, centrala nucleară dezafectată Mülheim-
Kärlich, în apropiere de oraşul Koblenz (Germania). Multă lume a pus achiziţia pe
seama excentricităţii megalomane a artistului, acesta fiind unul dintre cei mai
bogaţi plasticieni din lume, singurul în stare să « dicteze » marilor negustori ai
pieţei mondiale de artă. Kiefer îşi deschisese, 1992, la Barjac, în sudul Franţei, un
atelier imens, de 35 de hectare, iar în 2008 s-a mutat, cu arme şi bagaje (110
autocamioane de mare tonaj) la marginea Parisului, unde şi-a deschis un spaţiu
asemănător (fără să-l vândă pe cel de la Barjac). Numai că Anselm Kiefer, fiind şi
artist, şi neamţ, şi evreu, nu a făcut aceste investiţii doar de dragul imaginii sau
dintr-un puseu de nebunie. Totul la el se înscrie într-un proiect faraonic de
dominare totală a pieţei de artă, ceea ce e valabil şi în legătură cu achiziţionarea
centralei nucleare dezafectate de la  Koblenz. Căci, printre “resturile” abandonate
ale fostului reactor, se află şi un coş de fum de 161,5 m. Planul secret (dar nu chiar
atât de secret, mai degrabă discret) al lui Kiefer  este de a trasforma acest turn în
cel mai mare complex sculptural din Europa şi, poate, şi din lume. Probabil o va şi
face.

 
  

  Turnul de la Mülheim-Kärlich
Revenind la Baia Mare, reamintim că turnul de dispersie a fumului din fostul
combinat chimic are, nici mai mult, nici mai puţin, de 351,5 metri, cu 27 de metri
mai mult decât Turnul Eiffel (324 m) şi de aproape 4 ori mai înalt decât Statuia
Libertăţii (93 m). Turnul, finalizat în 1995, a fost un eşec industrial, întrucât scopul
ecologic de reducere a poluării chimice nu a fost atins, iar Combinatul şi-a închis
definitiv porţile. Costurile de construcţie a turnului de fum s-au ridicat la 11
milioane de dolari. Aceste milioane pot dispărea în câteva secunde (atât durează o
implozie), dacă nu vine cineva cu o idée. Am eu una: transformarea furnalului în
fus! Configuraţia verticală a uriaşului turn poate fi transfigurată de un mare artist
într-un monument ascensional unic în lume, atât prin dimensiuni, cât şi prin
încărcătura filosofică şi spirituală.

De pildă FUSUL CU ZURGALĂU, obiect etnografic

şi antropologic reprezentativ pentru Maramureş,
ale cărui origini se pierd în negura vremurilor.
Rosturile fusului, îmbinările imposibile ale
bucăţilor de lemn care constituie “zurgalăul”, l-au
inspirat cu ani în urmă pe artistul maramureşan
Mihai Olos să creeze conceptul plastic “Olospolis
- oraşul universal”. 

Posibilul proiect n-ar costa mai mult de 1,5

milioane de euro şi ar fi cea mai înaltă statuie din lume. În acest moment, primul
loc îl ocupă “Vairocana Buddha” din China şi are, cu tot cu postament, “doar” 153
metri înălţime.

 
Ideea acestui monument mi-a venit în vara lui 2011, când am vizitat Maramureşul,
în cătarea “exportatorilor de biserici”. M-a impresionat măreţia sterilă a turnului de
la fostul combinat şi am propus atunci “omului-bibliotecă” Teodor Ardelean
iniţierea unui asemenea demers care ar putea transforma Baia Mare în loc de
pelerinaj cultural, mai ales că aici există şi o prestigioasă şcoală de pictură. Nici
acum n-ar fi prea târziu, cât timp turnul e încă în picioare. O colaborare
interministerială între Ministerul Culturii, Ministerul Mediului şi Ministerul
Turismului ar uşura greutatea financiară proiectului şi ar putea duce la apariţia unui
mare târg internaţional de artă, fie ea tradiţională, contemporană sau ambele.
Eventual, sub egida sau cu sprijinul ACOAR (Asociaţia Comercianţilor de Artă din
România).

Realizarea acestui monument al FUSULUI CU ZURGALĂU ar fi un fericit

pandant la Coloana fără Sfărşit de la Tg. Jiu, având ca substrat aceeaşi cultură
ancestrală care l-a dat lumii pe Constantin Brâncuşi. Pe de altă parte, poate că a
venit momentul să intrăm în Cartea Recordurilor şi cu altceva decât cel mai lung
cârnat sau cea mai mare mămăligă din lume.

 
   “Vairocana Buddha” din China este, în acest moment, cea mai înaltă statuie din lume. Are, cu tot cu
postament, “doar” 153 metri înălţime

P.S. Singurul artist român care are, în acest moment, un

proiect sculptural în legătură cu furnalul de la Baia Mare, este
Adrian Costea. Dacă acest "basm" frumos ar face să tresară o
fibră cât de mică de interes din partea celor cu putere de
decizie, l-aş susţine din toată inima şi cu toată convingerea pe
acest artist. Motivele sunt multe şi le-am expus, de-a lungul
timpului, destul de insistent, pe CERTITUDINEA. Iată câteva
dintre aceste motive...

ATELIERUL LUI BRÂNCUŞI DIN PARIS/ ATELIERUL LUI ADRIAN COSTEA DIN
BUCUREŞTI:

Turnul de la combinat - fără lumini de semnalizare

• Lavinia SĂBĂCIAG

Vechea clădire a Combinatului din Baia Mare

reprezintă acum un real pericol. Turnul combinatului, cel mai înalt furnal din România, a
ajuns o ruină respingătoare.
Sistemul de balizaj al turnului nu mai funcţionează, iar acest lucru creşte riscul unui accident
aviatic în zonă, ceea ce ar conduce la o adevărată tragedie. Înalt de 351,5 metri, turnul poate
deveni decorul potrivit pentru orice scenariu al unui film de groază. A ajuns în paragină, iar
autorităţile au luat în calcul dinamitarea coşului de dispersie. "Orice obstacole de acest gen trebuie
balizate, pe timp de zi se foloseşte culoarea roşu - alb, iar pe timp de noapte se foloseşte culoarea
roşie pentru ca obiectivul să poată fi observat de departe. Norocul este că în zona în care este
amplasat turnul nu se efectuează zboruri, însă în cazul unui pilot care nu cunoaşte zona şi ajunge
acolo, acesta riscă să fie implicat într-un accident aviatic, să lovească turnul din cauza lipsei
sistemului de balizaj. Cu privire la acest subiect trebuie anunţată Autoritatea Aeronautică pentru că
nu este posibil ca un asemenea obstacol să fie lăsat fără semnale de avertizare. Se poate întâmpla
o nenorocire", a declarat Traian Riţiu, şeful Biroului de Navigaţie Aeriană Baia Mare.
Sistemul de balizaj oprit din cauza costurilor ori din cauza unor defecţiuni?
Reprezentanţii Piraeus Leasing Romania IFN, noii proprietari ai terenului contaminat pe care este
situat şi turnul, susţin că unul dintre motivele pentru care sistemul de balizaj nu mai funcţionează
de aproximativ trei luni este acela că s-a fisurat reţeaua electrică în timpul unor lucrări de
dezafectare a unor conducte. Pe de altă parte, se pare că în zonă a avut loc sistarea furnizării
energiei electrice. Sistemul de balizaj este format din 3.600 de becuri, iar acest lucru implică
costuri foarte mari din cauza consumului ridicat de energie. "Sistemul de balizaj este nefuncţional
de vreo trei luni de zile din cauză că a fost fisurată reţeaua electrică, dar urmează să fie pus înapoi
în funcţiune. O a doua problemă este aceea că lichidatorul fostului Cuprom a cerut sistarea
furnizării energiei electrice în zonă, deoarece consumul de energie electrică este foarte mare, iar
cheltuielile sunt enorme. Pe lângă asta, urmează să se stabilească dacă turnul va fi dărâmat sau
nu, în următoarea perioadă",
a spus Panc Aurel, reprezentantul Piraeus Leasing Romania.
Colos "mâncat" de rugină
Colosul financiar de peste 350 metri nu are nicio utilitate. Cu o deschidere la bază de 20 metri, iar
la vârf cu un diametru de 9 metri, turnul a fost ridicat din beton rezistent la noxe, iar în interior a
fost căptuşit cu cărămidă specială. Proiectul a costat 11 milioane dolari, dar s-a dovedit ineficient în
combaterea poluării ce ameninţa zona din jurul municipiului.
Scările şi balustrada sunt "mâncate" de rugină şi de jur-împrejurul clădirii - gigant resturile
menajere sunt singurele "mărturii" ale activităţilor de altădată.
Incredibila arhitectura a prezentului si a viitorului -
partea I (Galerie foto)

foto: infoniac

In intelesul modest al termenului, arhitectura dateaza de cand a inceput omul sa-si

construiasca locuinte, dar trebuie sa admitem ca nu putem vorbi despre elementele
ornamentale in construtii nici macar atunci cand au inceput sa apara orasele.

Istoricii au cazut de acord ca primul centru urban a fost orasul Ierihon, din teritoriile
palestiniene. Cercetarile confirma ca era locuit inca acum 9000 de ani, desi exista motive sa
se creada ca orasul vechi data mai demult. Fireste, nimic nu se construia altfel decat utilitar.

Arhitectura ca arta apare insa odata cu evolutia civilizatiei in Egipt, in lumea ebraica, in
mesopotaniana, in alte parti ale Asiei, in America straveche, Grecia Antica, imperiul Roman,
in lumea mayasa si alte zone, scrie Infoniac.ru.

Dupa ce renasterea a dat un impuls nu numai arhitecturii, ci si altor arte, a urmat o evolutie
spectaculoasa, dar "cuminte", exprimata in palate clasice, in monumente memoriale, iar mai
tarziu in constructii utilitare: poduri, drumuri, cetati.

Nimeni n-a crezut pana recent ca, asa cum arta plastica a gasit moduri neconventionale de
expresie, le va gasi si arta arhitectilor.

Astazi, designul in arhitectura ne ofera surprize uluitoare, dovedind ca nici aceasta arta nu se
pune exclusiv in sjlujba utilului, putand cultiva in aceeasi masura frumosul - noteaza infoniac,
oferind cateva exemple. Despre frumos, avem astazi alta perceptie decat cea avuta de
strabunii nostri.

Muzeul de arta contemporana de la Cagliari, Sardinia, Italia, o are ca autoare pe arhitecta

britanica, de origine irakiana Zaha Hadid. Pentru lucrarile sale, inclusiv acest proiect,
autoarea a fost distinsa cu premiul Pritzker. Constructia urmeaza sa inceapa.
Constructia Hangzhou, din China este prevazut sa adaposteasca un hotel de cinci stele si o
uriasa cladire de birouri. Vor exista spatii inverzite, amplasate atat pe diferite paliere, cat si la
nivelul solului.

Turnul Crescent din Dubai, EAU, recent proiectat. Va fi un concept incredibil in forma de
semiluna, care va adaposti biblioteci, sali de conferinte, restaurante.
Hotel Songjiang, Shanghai, China. Indraznetul arhiect si-a amplasta constructia in
depresiunea naturala a unui canion folosind efectele denivelarii terenului, pentru a da o
imagine de vis hotelului de cinci stele care va funtiona aici. Constructia a inceput in
primavara trecuta.
Cladirea Khan Shatyr din capitala Kazahstanului, Astana, este deja in functiune, din anul
2010. Executata in forma de cort - cortul este acolo un simbol local - ea adaposteste centre
comerciale, culturale si de divertisment. Nu lipsesc salile de concerte si piscinele.

Socotind ca arhitectura moderna este prea interesanta ca sa ne limitam la spatiul disponibil

astazi, ne-am propus sa continuam si maine. Veti putea urmari continuarea acestui material,
bineinteles numai pe Ziare.com.

The city’s malls are fashionable indoor promenades, places where the city’s apartment-
dwellers go to participate in society at large. In Astana, the outdoors are forbidding in the
winter, and so not surprisingly, residents retreat to these indoor public spaces. In the summer,
the city’s parks and green spaces do not become crowded because Astana’s residents prefer to
stroll about the aforementioned malls creating a lively, vibrant ambiance less often observed
out of doors.

Furthermore, Astana’s malls host many civic celebrations and are places of government-
citizen engagement. Khan Shatyr recently hosted “Millennia around Astana,” an Astana
Day celebration focused on the nomadic history and traditions of the Kazakh people. The
government has also established “e-government” terminals at Astana’s malls, where residents
can pay their utility bills and traffic tickets.
 “Millennia around Astana” at Khan Shatyr
For the visitor, it is odd to see interactions at malls that normally take place in parks and
public squares, at museums, or at city halls and similar government complexes. The city’s
harsh climate explains this dynamic to a certain extent. Astana’s incomplete city blocks (on
the “Left Bank,” relative to the Esil River) and the construction that abounds outdoors surely
are contributing factors. Astana’s urban designers, architects, and developers should aim
to connect these commercial-civic spaces to the neighborhoods that are their hosts when
they undertake infill projects in this maturing city.