EUL, NUCLEU AL PERSONALITĂŢII

Eul şi natura sa psihică

Este recunoscut faptul că definirea Eului este foarte complexă datorită diversităţii
accentelor controversate cu intenţia de a surprinde mai exact locul şi rolul Eului în structura
personalităţii.
De-a lungul timpului, Eul a fost definit din mai multe puncte de vedere. Vasile Pavelcu
definea Eul ca fiind “o entitate unică, personaj ascuns privirii din afară, agent al acţiunilor
noastre originale şi libere”.
Allport spunea: “Eul este ceva de care suntem imediat conştienţi, regiunea caldă,
centrală, strict personală a vieţii, un fel de nucleu al fiinţei noastre”.
Paul Popescu Neveanu definea astfel Eul: “este conştiinţa de sine, nucleul sistemului
personalităţii, care cuprinde cunoştinţele şi imaginea de sine, atitudinile conştiente sau
inconştiente faţă de valori”.
Din multitudinea de definiţii date Eului s-au conturat trei modalităţi distincte de definire,
şi anume:
- prin sublinierea locului şi rolului Eului în structura personalităţii;
- prin stabilirea proprietăţilor lui;
- prin referiri la componenţa şi structura lui psihică.
Referindu-ne la primele două modalităţi, majoritatea autorilor relevă locul şi rolul
central al Eului, de nucleu al personalităţii, unitatea, stabilitatea lui. În ceea ce priveşte natura
psihică a Eului, se ridică întrebarea: Eul este simţire sau gândire? Emoţie sau reflexie?
Majoritatea autorilor precizează că Eul este de fapt conştiinţă, dar o conştiinţă reflexivă,
însoţită deci de gândire. În cazul Eului este vorba despre conştiinţa de sine, dar esenţial
pentru individ este intenţionalitatea sa, orientarea spre realizarea scopurilor.
Dar şi autorii care au considerat că „Eul rămâne veşnic simţire subiectivă” consideră că,
în urma procesului de limpezire a Eului de elementele primitive, acesta se transformă într-o
formă superioară. Iată deci cum gândirea, reflexivitatea, intenţionalitatea, procese prin
intermediul cărora omul se cunosşte pe sine, se gândeşte pe sine, apar ca elemente
primordiale ale Eului.
Dar psihologia genetică şi cea patologică contrazic aceste puncte de vedere. Prima arată
că până se ajunge la Eul reflexiv, conştient de sine, se parcurge o serie de faze iniţiale,
preparatorii, în care factorii de ordin afectiv au o mare importanţă. Psihologia patologică
precizează că atunci când structurile superioare ale personalităţii se alterează, funcţionale
rămân cele afective.
În momentul de faţă, Eul este conceput ca organizator al cunoaşterii şi ca reglator al
conduitei dispunând însă, atât într-un caz cât şi în altul, de o puternică bază afectiv-
motivaţională. Este studiat rolul Eului în procesele de prelucrare a informaţiilor, se formează
teorii asupra Eului în care locul central îl au emoţiile şi prelucrarea preconştientă a
informaţiei, se analizează procesele Eului (inteligenţa reflexivă, „pierderea” Eului în lumi
imaginate, utilizarea particulară a mecanismelor de apărare) bazate pe implicarea
concomitentă a aspectelor cognitive, afective şi motivaţionale.
1
 Din perspectiva Eului ca „organizator al cunoaşterii” se desprind patru caracteristici
esenţiale:
- Eul este o structură de cunoaştere;
- Conţinutul acestei structuri variază de la o persoană la alta;
- Eul este un focar al perspectivei afective;
- Eul dispune de faţete difuze (publice, personale şi colective) fiecare contribuind la
perspectiva afectivă a Eului.
Încercând să găsească un răspuns la întrebarea: Care este natura psihică a Eului? Zlate
consideră că psihologia socială ar putea răspunde cel mai bine prin teoria constructelor
personale a lui Kelly.
Constructul este o imagine, un model al lumii, un discriminant creat de persoană, care
dă sens şi direcţionalitate comportamentului. Bun-rău, inteligent-prost, cum sunt-cum aş vrea
să fiu, demn de încredere-nedemn de încredere, cum obişnuiam să fiu-cum sunt acum
reprezintă constructe personale prin care discriminăm, organizăm şi anticipăm realitatea.
Dacă sistemul noţiunilor este aproximativ acelaşi la diferiţi indivizi, dat fiind faptul că
noţiunile reflectă esenţialul din realitate, sistemul constructelor este diferenţiat de la un
individ la altul.
Ţinând cont de cele menţionate mai sus putem considera că Eul este un construct sintetic
şi personal care izvorăşte din simţire, urcă la reflexie şi se exprimă în conduită, fiind susţinut
permanent afectiv-motivaţional. Prin intermediul unui asemenea construct individul se
conceptualizează pe sine însuşi, se evaluează şi îşi anticipă comportamentul.

Eul şi conştiinţa
Dacă filosofii au tendinţa de a separa conceptul de Eu de cel de conştiinţă, între ele
existând un adevărat abis, psihologii, psihiatrii, psihanaliştii, dimpotrivă, manifestă tendinţa
de a le identifica, de a le considera ca fiind sinonime. Nici una dintre aceste poziţii nu este
corectă, realitatea ar fi să considerăm Eul şi conştiinţa ca fiind distincte, totuşi
complementare, existând concomitent de-a lungul întregii vieţi conştiente a individului.
Ey, luând ca punct de plecare fiinţa conştientă, arăta că înaintea ei există o subiectivitate
confuză, o simţire, un câmp de experienţă, în timp ce la un nivel superior de dezvoltare a ei
există Eul ca o rezultantă structurată şi istorică a ei, ca o subiectivitate conştientă de la ea
îsăşi, care integrează experienţa trecută a individului.
Ey înţelege că Eul, deşi are rădăcini în subiectivitatea confuză, nu se dezvăluie deplin
decât în reflexie. Individul se ridică prin cunoaşterea de sine la conştiinţa de sine. În trecerea
omului de la subiectivitatea difuză la subiectivitatea conştientă de sine trebuie să vedem nu
numai un simplu proces de apariţie a Eului, ci unul de autoformare, autoconstrucţie a Eului
care evidenţiază traiectoria axiologică a persoanei. Dacă la început individul se confundă cu
propria sa experienţă, pe parcurs, o dată cu apariţia Eului, el şi-o controlează şi valorizează.

Eul şi personalitatea
Relaţia dintre Eu şi personalitate este asemănătoare celei dintre Eu şi conştiinţă. Fără a fi
identice, Eul şi personalitatea nu sunt despărţite, ci sunt într-o continuă interacţiune şi
2
interdependenţă. Eul este doar nucleul personalităţii, doar un fapt de conştiinţă individuală, pe
când personalitatea se extinde în mediu, îşi trage şi îşi interiorizează numeroasele sale
elemente sociale, profesionale, chiar cosmice.
Nivelul de dezvoltare al Eului influenţează nivelul de dezvoltare al personalităţii: când
Eul este mai dezvoltat, mai amplu, creşte gradul de conştientizare, de adâncire a gândirii, se
amplifică posibilitatea de direcţionare a întregului comportament al persoanei; când însă Eul
este mai puţin dezvoltat, persoana are impresia că nu ştie cine este , ce vrea, este derutată.
Aşadar, Eul şi personalitatea sunt consubstanţiale, se formează şi evoluează concomitent. Nu
ne naştem nici cu Eu, nici cu personalitate, ci vom dobândi Eul, vom deveni personalităţi. Nu
este deloc întâmplător faptul că omul devine personalitate atunci când ajunge la conştiinţa de
sine, deci când se formează ca Eu şi nici faptul că degradarea Eului duce inevitabil şi
invariabil la degradarea personalităţii.
Mai trebuie remarcat faptul că Eul stabileşte o bază contextuală şi o perspectivă mai
amplă de interpretare a personalităţii. Se consideră că Eul conţine şi exprimă personalitatea:
- o conţine în sensul că îi posedă corpul, numele, obiectele, activităţile, trebuinţele,
dorinţele aspiraţiile, sentimentele, convingerile, valorile, rolurile sociale;
- o exprimă în sensul că o face cunoscută în afară, altora, lumii;
- o defineşte din interior, simţind-o, gândind-o;
- o reprezintă în exterior, implicând-o acţional şi social.

Eul şi tipurile de Euri şi de personalitate

Cei mai mulţi autori atrag atenţia asupra existenţei la unul şi acelaşi individ a mai multor
Euri. Eurile sunt clasificate şi diferenţiate între ele după:
1. caracteristicile şi proprietăţile lor:
- consistente şi inconsistente;
- complet sau total actualizate şi incomplet sau parţial actualizate;
- stabile şi fragile;
- slabe şi puternice.
2. locul şi rolul lor în planul vieţii personale şi sociale a individului:
- Eul profund (exprimă intimitatea psihică a individului) şi Eul social (are rol în
implicarea individului în viaţa socială);
- Individual (egoist, temporal) şi spiritual (Eul valoare), adică subiectul ce se poate
gândi pe sine cu aceeaşi obiectivitate ca şi pe alţii;
- Eul intim – format din valorile cărora individul le acordă cel mai mare credit, acestea
fiind fundamentale pentru el; Eul social – care înglobează sistemele de valori
împărţite de individ cu alte grupuri sociale, cum ar fi valorile de clasă, profesionale
etc.; Eul public – angajat în contactele umane sau în activităţile în care automatismele
sunt suficiente.
3. structura lui psihologică internă:
- Eul subiectiv (imaginea de sine a individului) şi Eul reflectat (imaginea de sine
reflectată în alţii în funcţie de părerea lor);

3
 - Eul autentic – diferit de măştile pe care le poartă individul sau de personajele pe care
le joacă; Eul ideal – ceea ce vrea să fie sau vrea să pară pentru a răspunde la aşteptări,
a fi acceptat de alţii, a face faţă presiunilor mediului său; Eul actual – ceea ce este în
prezent, un fel de compromis între aspiraţiile profunde şi presiunile mediului spre
uniformitate; este un eu sclerozat deoarece multe dintre resursele individului nu au
fost încă actualizate;
- Eul imaginar – imaginea de sine a individului, cum crede că este; Eul aspiraţie sau
dorinţă – cum ar vrea să fie; Eul real – cum este;
4. interpretarea lor în termeni de „parte” sau „întreg”, „element” sau „totalitate”:
- Eul total şi Eul elementar;
- Eul vigil, treaz (care apare în starea de veghe) şi Eul oniric (din timpul somnului),
ambele dând naştere Eului total, care este un Eu divizat şi totuşi unitar.
5. criterii combinate care le reunesc aproape pe toate cele de mai înainte:
- Eul material, Eul spiritual şi Eul social (reunite dau Eul natural, de fapt Eul total al
individului);
- Dacă raportăm Eul la prezent întâlnim un Eu actual, iar dacă îl raportăm la viitor,
atunci întâlnim Eul virtual.
Zlate consideră că aşa cum într-unul şi acelaşi individ nu există mai multe personalităţi,
ci una şi aceeaşi personalitate, ce conţine însă „faţete” diferite, tot aşa în una şi aceeaşi
personalitate nu există mai multe Euri, ci doar unul singur care dispune la rândul lui de
„faţete” distincte. Astfel, la cele şase „faţete” ale personalităţii, el asociază şase „faţete” ale
Eului, şi anume:
- Eul real (cum este);
- Eul autoperceput (cum crede că este);
- Eul ideal (cum ar vrea să fie);
- Eul perceput (cum percepe Eurile celorlalţi);
- Eul reflectat (cum crede că îl percep alţii);
- Eul actualizat (cum se manifestă).
Nu există numai personalităţi unitare şi armonios dezvoltate, instabile, dedublate,
accentuate, ci şi Euri unitare şi armonios dezvoltate, instabile, dedublate, accentuate.
Corespondenţa structurală şi tipologică pentru Personalitate şi Eu evidenţiază şi mai pregnant
interdependenţa lor. Pe această bază vom înţelege că dacă o personalitate este instabilă
aceasta se datorează faptului că nucleul ei – adică Eul – este instabil.
Existenţa unei simetrii între structura şi tipologia Eului oferă un cadru mai larg şi mai
dialectic de aplicare şi interpretare a ambelor realităţi psihologice.