Educatie

Educația este obiectul de studiu al pedagogiei.
Cuvântul educație, după cum bine știm,

provine din latinescul educo,-are și înseamnă a crește, a cultiva, a îndruma.
Educația, stabilindu-se ca disciplină de studiu, în rândul specialiștilor este împărțită în trei
mari forme: educația formală, nonformală și informală. Educația formală este actul complex de
instruire, de însușire a unor cunoștințe teoretice și practice, într-un cadru instituționalizat 1.
Educația informală este determinată de o serie de acțiuni sociale, culturale, spirituale, care
includ și ele obietive educaționale, dar sunt spontane, fără a fi conștientizate în mod expres, ca în
cadrul formal2.
Educația nonformală este determinată de actele educaționale realizate în afara formelor
educative oficiale din unitățile de învățământ. Educația nonformală este realizată în cadrul unor
instituții și unor forme specifice altor activități, care direct și în mai mare măsură indirect își
proiectează și mai ales împlinesc obiective educaționale3.
Educația nonformală introduce conceptul lifelong learning, care se traduce prin învățare
pe tot parcursul vieții. Acest concept înglobează ideea că procesul de învățare nu se oprește doar
în cadrul formal și în exersarea unei meserii, ci cuprinde toate ocaziile prin care un om intră în
contact cu o informație nouă sau își însușește noi cunoștințe. Rezumând acestea , apare ideea de
lifewide learning sau învățarea peste tot. Între formele de educație precum și între concepte
trebuie create elemente de legătură4. Învățarea peste tot este o provocare și ajută în mod activ la
dezvoltarea potențialului oricărei persoane, precum și la consolidarea vieții pe toate planurile5.
Caracteristicile educației nonformale conform grupării lor de către specialiști:
 Învățare prin practică. Accentul se pune efectiv pe practică, în asumarea responsabilității
sociale. Educația non-formală se caracterizează printr-un repertoriu mare de activități și
forme de lucru;
 Orientarea pe procesul de învățare. În educația nonformală se pune accent pe proces. Nu
este urmărită nicio diplomă și nu există niciun curriculum. În acest mod calea individuală de
învățare și multiplele experiențe pot fi la fel de relevante pentru dobândirea de competențe
1
Ne referim aici la ciclurile de învățământ: preșcolar, primar, gimnazial, liceal și superior (licență, masterat,
doctorat).
2
Ioan BONTAȘ, Pedagogie, Editura All, București, 1994, pp.16-17.
3
Ioan BONTAȘ, Pedagogie..., p. 17.
4
Octavia COSTEA (coord.), Matei CERKEZ, Ligia SARIVAN, Educaţia nonformală şi informală: realităţi şi
perspective în şcoala românească, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2009, p. 9.
5
Octavia COSTEA (coord.), Matei CERKEZ, Ligia SARIVAN, Educaţia nonformală şi informală: realităţi şi
perspective în şcoala românească..., p.10.
1
noi. Deoarece nu există nici o directă constrângere de timp și nicio presiune pentru a
performa cât mai repede,, metodele de educație non-formală pot fi adaptate cursanților. Cât
mai multe căi sau metode de învățare diferite pot fi încercate;
 Învățarea alături de parteneri (prieteni). Educația non-formală se bazează pe metode
active de cooperare și pe dinamica procesului de grup. Autoeducarea nu este o procedură pe
care o faci singur, izolat. Autoeducarea are loc într-o interacțiune a copiilor / tinerilor, ca
subiecți ai mediul lor social;
 Deschiderea de care se bucură acest tip de educație 6. Deschiderea se referă la o
permanentă ajustare și modelare a programului de învățare, nu din constrângere, ci pur și
simplu din cauza cuprinderii mai multor arii de lucru. Copiii și tinerii sunt co-designerii
propriului proces educativ;
 Centricitatea celui care învață. Împărțirea și adecvarea conținutului de învățat sunt
dependente de circumstanțe. Metodele și obiectivele în educația nonformală sunt orientate
spre participanți în mod personal, atât cât e posibil, adaptate nevoilor și intereselor în materie
de studiu;
 Participarea activă7. A împărți responsabilitate comună și autodeterminare sunt obiective de
lucru cu copii și tineri, de asemenea sunt importante metode de lucru pedagogice;
 Voluntariatul. Având în vedere că aceste activități nonformale au loc în afara școlii, decizia
părinților nu joacă un rol decisiv, ci faptul că tânărul dorește să fie voluntar într-un cadru
organizat, în care își însușește anumite cunoștințe8.
Nu putem nega valenţele psihologice ale educaţiei nonformale: individul se adapteazǎ
mai uşor cerinţelor ulterioare ale societǎţii.
Multe studii de specialitate și manuale de educație nonformală analizează și propun pe
baza programei școlare multe tipuri de activități educative nonformale. Ieșirea din cadrul
instituționalizat și apropierea de elevi și într-un cadru nonformal este foarte importantă.
Şcoala din zilele noastre nu poate ignora experienţele acumulate de elevi în cadrul
acestor activitǎţi. Ca şi educaţia formalǎ, cea nonformalǎ urmǎreşte formarea unor
6
Dr. Priyanka SHARMA, Ankita CHOUDHARY, „Learning in Different Educational Settings; Methodological
Concerns”..., p. 21.
7
Dr. Priyanka SHARMA, Ankita CHOUDHARY, „Learning in Different Educational Settings; Methodological
Concerns”..., p. 21.
8
Drago B. ROTAR, „The informal acquisition of knowledge”, in ***From Formal to Non-Formal: Education,
Learning and Knowledge, Ed. Cambridge Scholars Publishing, Newcastle, 2014, p. 34.
2
comportamente propice învǎţǎrii continue, chiar şi prin mijloace proprii, achiziţionarea unui
volum de informaţii şi transferarea lui în diverse domenii ale cunoaşterii, dezvoltarea gândirii
critice, multiplicarea experienţelor pozitive.
Cu toate acestea, educaţia nonformalǎ îşi are rolul ei, sprijinind eforturile celor care
doresc sporirea coerenţei procesului instrutiv-educativ: educaţia permanentǎ şi orientarea
prospectivǎ a educaţiei.
Educaţia nonformală sprijină, direct şi indirect, acţiunile şi influenţele sistemului de
învăţământ, pe două circuite pedagogice principale:
a) un circuit pedagogic situat în afara clasei: cercuri pe discipline de învăţământ, cercuri
interdisciplinare, ateliere tematice / transdisciplinare; ansambluri sportive, artistice, culturale
etc.; întreceri, competiţii, concursuri, olimpiade şcolare/universitare;
b) un circuit pedagogic situat în afara şcolii:
- activităţi perişcolare, organizate pentru valorificarea educativă a timpului liber: cu
resurse tradiţionale: excursii, vizite, tabere, cluburi ale elevilor, vizionări de spectacole (teatru,
cinema etc.) expoziţii etc; cu resurse moderne: videotecă, radio, televiziune şcolară; instruire
asistată pe calculator, cu reţele de programe nonformale etc.;
- activităţi paraşcolare, organizate în mediul socioprofesional, ca "soluţii alternative" de
perfecţionare, reciclare, instruire permanentă, instituţionalizate special la nivel de: presă
pedagogică, radio-televiziune şcolară; cursuri, conferinţe tematice - cu programe speciale de
educaţie permanentă etc.
Așadar, activităţile nonformale vin direct sau indirect în sprijinul instuirii şi educării
elevilor, contribuind la formarea şi autoformarea continuă.

Educatie

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Educatie

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Educatie

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Educația este obiectul de studiu al pedagogiei.

Cuvântul educație, după cum bine știm,

S-ar putea să vă placă și