Universitatea Babeș Bolyai ,Cluj-Napoca

Facultatea de Biologie și Geologie,

Masterand: Nica Badea Delia, anul I ID
Specializarea: Științele Nutriției
Referat disciplina: Bioprocese in industria alimentara
Mai 2010

MODULUL I: Propuneti o schema de operatii pentru obtinerea berii racoritoare, definita ca

un amestec omogen de bere blonda si suc de fructe (in special lamaie). Prezentati cateva
dintre caracteristicile nutritive ale acestei bauturi, comparativ cu cele ale berii clasice.
1. ETAPELE TEHNOLOGICE ÎN FABRICAREA BERII RACORITOARE

1.Fabricarea malţului
2. Obţinerea mustului de bere
3. Fermentarea mustului
4. Limpezirea şi stabilizarea berii
5. Obtinerea sucului de fructe
6. Îmbutelierea

Principalele materii prime folosite la fabricarea berii sunt:

-orzul (orzoaica)- materia primă pentru fabricarea malţului;
-înlocuitori ai malţului;
-hameiul- materia primă specifică pentru fabricarea berii;
-apa;
-drojdia de bere;
-preparatele enzimatice.
- suc de fructe
1.Fabricarea malţului
Procesul se realizează în următoarele etape consecutive.
Înmuierea sau malţificarea
Germinarea
Uscarea malţului
2. Obţinerea mustului de bere
Obţinerea mustului de bere din malţ, cu sau fără adaos de cereale nemalţificate, apă şi
hamei se împarte în următoarele faze principale:
• Măcinarea malţului şi eventual a altor cereale
• Plămădirea-zaharificarea
• Filtrarea mustului primitiv
• Fierberea mustului cu hamei
• Răcirea şi limpezirea mustului fiert

Măcinarea malţului este o operaţie tehnologică care se face cu scopul de a permite

solubilizare enzimatică a malţului, solubilizare care are loc în procesul de plămădire-
zaharificare. Măcinarea trebuie realizată în aşa fel încât cojile să nu fie rupte. Numai în aceste
condiţii borhotul devine afânat, se poate realiza o scurgere normală a mustului şi o spălare
mai rapidă a borhotului.
 Procesul de plămădire - zaharificare se urmăreşte solubilizarea componenţilor solizi
ai malţului prin procese de amestecare cu apă şi cu ajutorul enzimelor. Se obţine astfel mustul
de bere în care suma componenţilor solubili constituie extractul. Principalii componenţi
solubili reprezintă hidraţii de carbon, proteinele şi substanţele minerale. Prin stimularea
activităţii enzimatice din malţ, ceea ce se realizează conferind enzimelor temperaturi optime
de activitate la anumite intervale de timp, zise şi de odihnă, se măreşte considerabil cantitatea
de extract obţinută.
De multe ori se adaugă la plămădire şi alte făinuri nemalţificate în vederea măririi
cantităţii de extract. Prin simpla solubilizare cu apă rece se realizează un randament de extract
până la 15% faţă de cantitatea de substanţă uscată din malţ. În urma acţiunii enzimelor,
randamentul de extracţie creşte la peste 70%.
Principalul proces de solubilizare enzimatică, care are loc în decursul plămădirii, este
cel al degradării amidonului. În afară de aceasta au loc descompuneri ale proteinelor, a
hemicelulozelor şi substanţelor mucilaginoase, a polifenolilor şi antocianogenelor, precum şi
a unor fosfaţi.
În conducerea practică a procesului de plămădire şi zaharificare se urmăreşte aducerea
amestecului de măciniş şi apă de la temperatura de plămădire până la temperatura finală de
zaharificare de 77÷780C printr-un domeniu de temperaturi favorabile pentru acţiunea
diferitelor grupe de enzime din malţ, care contribuie la solubilizarea şi degradarea
componentelor acestuia.
Filtrarea are ca scop separarea mustului de malţ limpede de particulele aflate în suspensie
şi de precipitatele formate la brasaj. Partea insolubilă a plămezii este denumit borhot de malţ.
Filtrarea plămezii comport doua faze:
• Scurgerea primului must
• Spălarea borhotului de malţ, rezultând ape de spălare sau mustul secundar.
Spălarea şi epuizarea borhotului sunt necesare pentru recuperarea extractului rămas în borhot
după scurgerea primului must.
Fierberea mustului diluat, rezultat din amestecarea primului must cu apele de spălare a
borhotului are următoarele scopuri:
• Extracţia şi transformarea substanţelor amare, de aromă şi polifenolice din hamei;
• Definitivarea compoziţiei chimice a mustului prin inactivarea enzimelor;
• Sterilizarea mustului;
• Evaporarea surplusului de pă şi atingerea concentraţiei în extract a mustului specific
sortimentului de bere produs;
• Formarea de substanţe reducătoare şi de culoare;
• Eliminarea unor substanţe cu sulf;
• Coagularea unor substanţe cu azot şi a complexelor protein-polifenoli şi intensificarea
stabilizării natural a viitoarei beri.4

Mustul fiert cu hamei conţine în suspensie borhotul de hamei şi precipitate formate în

timpul fierberii mustului, trubul la cald sau trubul grosier. Trubul la cald se poate separa prin
sedimentare, centrifugare, filtrare sau separare hidrodinamică (în Whirlpool).
 Răcirea mustului este o operaţie tehnologică care se efectuează cu scopul:
• reducerea temperaturii mustului până la 5-12oC, temperature la care se va realize
însămânţarea mustului de bere cu drojdie pentru fermentare;
• formării trubului la rece, trub ce se formează din complexe proteine-polifenoli care
precipită la răcirea mustului.

Principal transformare în must este fermentaţia alcoolică a glucidelor fermentescibile cu

formare de alcool etilic şi CO2. Se formează în acelaşi timp şi produşi secundari de
fermentaţie, care intervin în determinarea însuşirilor berii.
Fermentarea mustului se realizează în două faze:
• fermentarea principală sau primară;
• fermentarea secundară (finală).

3. Fermentarea mustului de bere

Fermentarea primară are loc la temperatura de 6÷80C, timp de maximum 8 zile. Prin
compoziţia sa, mustul este un mediu de cultură ideal pentru diferite microorganisme
dăunătoare berii. Modificarea cea mai importantă care are loc la fermentarea primară o
constituie transformarea glucidelor fermentescibile din must în alcool etilic şi dioxid de
carbon după ecuaţia:

C6H12O6 → 2C2H5 – OH + 2CO2 + 22,4 kcal(1)

În timpul fermentării secundare au loc următoarele transformări:

• continuarea fermentării extractului fermentescibil din berea tânără;
• saturarea berii cu dioxid de carbon;
• limpezirea berii;
• maturarea berii.
Fermentarea secundară are loc în vase închise sub presiune, în încăperi cu o temperatură
cuprinsă între – 20C şi + 30C, denumite pivniţe de fermentare

4. Filtrarea (limpezirea şi stabilizarea berii). Prin filtrare și limpezire din bere se înlătură
acele substanţe care se află în stare de suspensie şi care produc tulburarea acesteia. În funcţie
de mărimea lor, particulele care formează tulbureala se pot împărţi în trei grupe: dispersii
grosiere, substanţe coloidale, substanţe dizolvate molecular.

5. Obtinerea sucului de fructe. Datorita varietatii mari de fructe, in functie de natura lor,
forma, dimensiuni, caracteristici de recoltare, produsul finit urmarit, in timpul prelucrării pot
fi necesare anumite etape specifice. In toate cazurile, procesul implică obligatoriu urmatoarel
etape:
1. Aprovizionarea cu fructe într-o stare de coacere corespunzatoare pentru a obtine sucul in
modul cel mai eficient posibil.
2.Pregatirea fructelor prin spalare si maruntire, macinare, in vederea extractiei sucului.
3.Tratamentul sucului cu enzime (de exemplu, pectinaze si celulaze), pentru clarificare.
4. Separarea/filtrarea.
5. Pasteurizarea sau concentrarea.
6.Ambalarea si depozitarea.
6.Îmbutelierea
Trebuie realizata in conditii izobarometrice pentru a permite pastrarea dioxidului de
carbon.Pentru marirea stabilitatii berii se apeleaza la: filtrarea sterilizanta, pasteurizarea
(incalzire la 68-75 C timp de 90 sec si racirea brusca la 0 C, imbutelierea la cald,
pasteurizarea buteliilor capsulate prin incalzire lenta la 65 C cu 3 grade/min, apoi racire lenta.

HAMEI APA MALT CEREALE DROJDIE FRUCTE

Depozitare Tratare Macinare Macinare Multiplicare Spalare

Macinare

Plamadire Plamadire

Zaharificare Decantare

4/1 Filtrare amestec Borhot de malt Extractie

Must I Ape spalare Clarificare

3/1

Fierbere cu hamei Pasteurizare

Separare Borhot hamei

Limpezire la cald Trub cald Suc de fructe

Racire NATURAL

Limpezire la rece Trub rece

MUST DE BERE Dearomatizare

Însamântare Tr.enzimatic

Fermentare primara CO2 Clarificare

Drojdie
Fermentare secundara CO2
Concentrare

Filtrare SUC CONC.

Adaos suc

Înbuteliere

Fiura 1. Schema de operatii pentru obtinerea berii racoritoare

II. Caracteristici ale berii clasice si cu sucuri de fructe

Fabricarea şi comercializarea berii a început în anul 1200 D.C. în Germania de astăzi.

Berea este o băutură alimentară slab alcoolică, nedistilata, obţinută prin fermentaţia întreruptă
a unui must de malţ, hamei şi apă, malţul putând fi înlocuit parţial cu cereale nemalţificate
(porumb, brizură de orez, orz) şi eventual enzime. Calităţile organoleptice/gustative ale berii
conferă acestui produs o largă adresabilitate la mai multe categorii de consumatori, este un
produs de masă, se consumă indiferent de momentul zilei, indiferent de starea sufletească.
Berea conţine componentele nutritive ale malţului şi, în plus produşi noi rezultaţi din
fermentaţia alcoolică adică acizi organici: acetic, malic, lactic; aldehide; alcool superior;
vitamine hidrosolubile provenite din drojdie: B1, B2, B6, B12, PP, H; factori de creştere:
biotina, inozitol, acid pentatenic.
Compoziţia berii este determinată de însuşirile materiilor prime şi a sucului de fructe
adăugat, de procesul tehnologic şi de tipul de bere avut în vedere.
Caracteristica cea mai importanta a berii racoritoare ( cu adaos de suc de fructe) este
aroma, culoarea, aportul de vitamine , alte substante nutritive și cu rol biologic activ.
Specific pentru aroma de capșuni este combinaţia a circa 150 componente chimice, în
special datorită grupărilor alcoolice, aldehide şi esteri, din care menţionăm:
methanol,etanol,3-metil-butanol, cetaldehidă, hexanalaldehidă, hexil-ester-acetic, etil-ester-
butiric,ester izoamilic al acidului capronic, esteri ai acidului aceto-butiric, esteri metilici ai
acidului izobutiric, metil ester, 2-metil-pentan, di-metoxi-metan, di-etoxietan, 3-metil butanol
etc ai acidului butyric.
După aromă, unul dintre cei mai importanţi factori, conform criteriilor de marketing, de
apreciere a calităţii căpşunilor, cât şi produselor rezultate, este culoarea.
Din punct de vedere chimic, culoarea căpşunilor se datorează unui compus antocianic
specific, denumit fragarină, care prin hidrolizare dă peralgomidină şi glucoză. Colorantul
fragarină se găseşte în cantităţi de 18-25 mg% în fructele proaspete şi se descompune în cazul
temperaturilor ridicate sau duratelor prelungite a temperaturilor mai mici. Testele effectuate
cu privire la efectul temperaturii asupra conţinutului în fragarină au arătat că un lot de căpşuni
cu un conţinut iniţial de 23.2 mg%, după fierbere a avut 14.8 mg% fragarină. Dacă acelaşi lot
a fost fiert în prezenţa zahărului, cantitatea de fragarină a fost de 19.2 mg%, de unde rezultă
că zahărul are un rol protector asupra efectului de descompunere a fragarinei, aspect demn de
recomandat pentru industria de prelucrare.
Fiind vorba, în primul rând de un proces de fermentaţie alcoolică, berea se va
caracteriza prin conţinutul în alcool etilic, care ajunge până la 6%. Aceasta depinde de
concentraţia mustului primitiv şi de gradul de fermentare avut în vedere. Neavând loc o
fermentare completă, rămâne în bere un conţinut în extract nefermentat care poate fi de până
la 5%, concentraţia depinzând în mare parte de factorii arătaţi mai înainte. Caracteristic pentru
bere este şi conţinutul de bioxid de carbon care nu este condiţionat de procesul de fermentare,
ci de temperatura de depozitare şi de contrapresiunea impusă la procesul de maturare.
Conţinutul de bioxid de carbon poate ajunge până la 0.5%. În rest, se găseşte în special apă,
al cărei conţinut poate ajunge până la 82% şi suc de fructe în proporţie de 12%. Cantitatea de
alcool constituie la berea blondă de fermentaţie normală până la 1/3 din cea de extract din
mustul primitiv.
 În urma procesului de fermentaţie rezultă, în afară de alcool şi produse secundare
nevolatile şi volatile. Printre cele nevolatile se numără în primul rând glicerina care poate
apare în cantităţi de până la 1.6 g/l bere. Printre subprodusele volatile se numără alcoolii
superiori prezenţi în concentraţie de 50-150 mg/l, acizii organici volatili, dintre care, în
special cel acetic, cu 120-200 mg/l, esterii, cu concentraţii de 20-70 mg/l şi aldehidele care se
găsesc în cantităţi mai mici de până la 10 mg/l. Tot ca produse secundare ale procesului de
fermentare de metabolism ale drojdiei se pot considera vitaminele, predominând vitaminele
B2, B6, nicotinamida şi acidul pantotenic.
Substanţele azotoase au un rol deosebit în legătură cu stabilitatea fizico-chimică,
spuma şi gustul berii. Se găsesc în cantităţi de cca 700 mg/l bere, predominând compuşii
micromoleculari care se pot regăsi în concentraţii de până la 440 mg/l. Dintre fracţiunile
macromoleculare prezente în cantităţi de până la 140 mg/l se regăsesc cele cu conţinut de azot
coagulabil, prezente în cantităţi de până la 25 mg/l.
Conţinutul de dioxid de carbon este determinat pentru capacitatea de spumare şi alte
însuşiri senzoriale ale berii. La “beer-cooler” conţinutul în CO2 este de 5-5.5 g/l. El variază
însă pentru tipurile de bere livrate la butoi în limite de până la 0.44%, în timp ce tipurile
destinate a fi înbuteliate în sticlă pot ajunge la 0.5%.
Calitatea berii poate fi apreciată prin teste organoleptice, cât şi prin analize fizico-
chimice. Dintre indicii fizici ce caracterizează tipurile de bere se numără masa specifică,
vâscozitatea, tensiunea superficială, pH-ul şi potenţialul de oxidoreducere
Berea se deosebeşte de celelalte băuturi carbogazoase şi prin capacitatea de a forma o spumă
cu o oarecare persistenţă. Capacitatea de spumare şi stabilitatea spumei constituie însuşiri
calitative importante. Formarea spumei are loc în special prin aglomerarea de bule de CO2 şi
de aer ce se degajă din masa de bere şi se reţin pe stratul limită al suprafeţei acestora sub
formă de pelicule elastice prin forţe de tensiune superficiala.
La multe tipuri de bere se pretinde o anumită culoare. La o bere blondă uzuală
obţinută dintr-un must cu 12% extract se înregistrează valori ale culorii exprimate în unităţi
EBC de 4,2 la plămădire, 5,8 la filtrare, 7,5 la începerea fierberii, 12 la terminarea fierberii şi
9,2 la berea finită. Creşterea cea mai accentuată a culorii apare în decursul procesului de
fierbere. Contribuie în special reacţii de îmbrunare neenzimatircă de tip melanoidinic,
oxidarea de polifenoli şi de reductone provenite din malţ şi din hamei. Culoarea produselor tip
“beer-cooler” este influenţată şi de adaosul de fructe folosit, culoarea fructelor imprimând de
cele mai multe ori şi culoarea produsului finit.
Gustul şi aroma berii sunt determinate de compoziţia şi concentraţia mustului
primitiv, de tipul de malţ folosit, de doza şi natura preparatelor de hamei, de tipul de drojdie,
precum şi de adaosul de suc de fructe utilizat. Gustul şi aroma produselor “beer-cooler” sunt
date de gustul şi aroma sucurilor de fructe înglobate. Intensitatea perceperii gustului depinde
de temperatura şi de conţinutul de bioxid de carbon al berii, la care se adaugă criterii
subiective specifice sensibilităţii degustătorulul.
Independent de tipul de bere, o condiţie primordială a gustului reprezintă puritatea şi
constanţa acestuia. Se pune un accent deosebit pe evitarea prezenţei de gusturi străine, în
special cele de trub, de drojdie sau cele ce apar în urma utilizării de materii prime
necorespunzatoare sau a aplicării unor tehnologii neadecvate.
 Impresia generală de gust depinde de plinătatea acestuia, de perlarea şi de ultima
senzatţe, care toate trebuie să fie într-o anumită armonie pentru fiecare tip de bere.
Plinătatea, prima senzaţie, se percepe împreună cu aroma berii. Ea este dependentă de
concentraţia mustului primitiv, de degradarea proteinelor la malţificare, de compoziţia
extractului, în special de raportul dintre dextrine şi ceilalţi componenţi, de mersul de
fermentare, dar mai mult de mărimea particulelor coloidale. Un rol important exercită
substanţele azotoase cu masa moleculară mijlocie şi fosfaţii din malţ cu acţiune tampon.
Exista o oarecare corelaţie între plinătatea gustului şi capacitatea de spumare.
Perlarea este o impresie senzorială, percepută în special prin degajarea bulelor de
dioxid de carbon. Ea depinde de compoziţia apei; de pH-ul berii şi de prezenţa substanţelor cu
acţiune tampon, în special de fosfaţi. Componenţii trebuie să fie într-un echilibru favorabil cu
conţinutul de dioxid de carbon prin legături coloidale de anumită formă. O maturare intensă la
temperaturi scăzute favorizează, de asemenea, perlarea. Încălzirea berii înainte de consum,
chiar şi în cazul unei răciri ulterioare şi impregnarea artificială cu dioxid de carbon
micşorează această senzaţie. Ultima impresie sau gustul final al berii este determinată în
special de amăreala, conferită de produsele de hamei. În funcţie de prezenţa anumitor
substanţe proteice, tanante sau de metabolism a drojdiei, amăreala poate fi parţial mascată sau
deformată aşa cum este cazul produselor “beer-cooler” la care aceasta este mascată de gustul
şi aroma sucului de fructe.
Amăreala, tăria şi culoarea sunt specifice tipului de bere. În cazul sorturilor de bere
blondă, amăreala de hamei iese în evidenţă ca ultimă senzaţie, în special la berea de tipul
Pilsen. Adaosul de hamei creşte de regulă odata cu conţinutul de extract al mustului primitiv.
Amăreala va creşte deci de la berea blonda obiţinută de 12° Bllg la sortimentele de bere
blonda speciale.
Deseori gustul natural al berii este înrăutăţit ca urmare a unor deficienţe atribuite
materiilor prime, procesului tehnologic, contactului mustului sau al berii cu substanţe
agresive, cât şi unor cauze biologice.
Valoarea nutritivă a berii, indiferent de tipul acesteia, la o concentraţie a mustului
primitiv de 12%, este de aproximativ 450 kcal/l, provenind în proporţie de 50% din alcool la
sortimentele de bere brună şi în proporţie de 75% la tipurile de bere blondă. Alcoolul nu poate
fi considerat element nutritiv, deşi contribuie cu 17,1 kcal/g, deoarece nu contribuie la
formarea de noi ţesuturi. În schimb, extractul, ce furnizează 3,8 kcal/g, împreună cu fosfaţii şi
vitaminele constituie substanţe uşor digestibile şi împreună cu alcoolul exercită acţiuni de
hidratare a ţesuturilor şi de natură diuretică. Ansamblul componentelor şi, în special, dioxidul
de carbon conferă un efect răcoritor şi de stimulare a digestiei. Extractul, drept component de
bază al valorii nutritive, compus din hidraţi de carbon uşor asimilabili, alături de cantităţi
reduse de aminoacizi esenţiali şi peptide micromoleculare împreună cu substanţele minerale,
în special fosfaţi, şi componenţi ai complexului vitaminic B măresc capacitatea de suportare
de către organism a alcoolului înglobat, favorizându-se totodată funcţiile ficatului.
Berea nu trebuie servită la temperaturi foarte mici, deoarece aroma berii nu mai poate
fi apreciată corect. Specialiştii din industria berii susţin că temperatura optimă este de 100C,
cu variaţii de plus-minus 2÷30C. Berea se toarnă în pahare prelins şi nu de la înălţime, pentru
a nu elibera prematur CO2. Se recomandă să se folosească pahare cu capacitate mai mică, iar
consumarea berii din pahar să se facă în maximum 3 minute.
 Specialiştii recomandă ca berea să nu fie expusă la lumină, pe rafturi apropiate de
surse de lumină sau în frigidere luminate în interior. Unii specialişti susţin că o bere bună are
cât mai puţine arome posibil, ea trebuie să fie limpede, să aibă spumă şi să prezinte toate
caracteristicile tipului de bere căruia îi aparţine.

***
Berea specialitate este o categorie aparte în familia berilor belgiene, care include
berile ce nu pot fi clasificate în celelalte categorii. Acestea sunt beri locale, legate de un oraş
sau o regiune. Adesea aceste beri reprezintă mândria comunitatii locale, care o sprijină
permanent pentru păstrarea tradiţiei. Calitatea lor este foarte ridicată. Unele dintre ele au un
larg renume, inclusiv internaţional, aşa ca aceasta categorie de beri belgiene trebuie privită cu
respect. În general ele sunt obţinute prin procesul de fermentaţie înaltă şi au culori şi gusturi
foarte diferite.
Exista inca multa reticenta in a modifica retetele si imaginea clasica a berii – prin amestecul
cu suc de fructe sau vitamine, de exemplu – dar cercetatorii in domeniu pretind ca pot crea
astfel produse care sa ajute la relaxare, imbunatatirea circulatiei sanguine, incetinirea
procesului de dezvoltare a osteoporozei dupa menopauza, prevenirea infarctului, a diabetului
si chiar a cancerului – lucru dovedit prin studii de specialitate privind consumul de bere
efectuate in ultimii ani in universitatile din Europa si Statele Unite.
In Germania, tara berii prin excelenta, producatorul de bere
Karlsberg a lansat pe piata o bere numita „Karla”, care se adreseaza
consumatoarelor de bere. Firma a prezentat acest sortiment ca fiind
aducator de „calm si echilibru”, datorita ingredientelor sale speciale.
Licoarea contine in proportie de 70% bere si in proportie de 30% un
amestec de lecitina din soia, suc de lamaie, acid folic (atat de necesar
femeilor insarcinate), precum si un complex de vitamine care ajuta la intretinerea corpului.
Pentru inceput au fost scoase pe piata doar doua tipuri de bere Karla, fiecare cu un continut
scazut de alcool, de doar 1%.
Nu doar ingredientele „sanatoase” fac aceasta bere speciala, ci si incercarea inedita de a o
distribui in… farmacii. Deocamdata, berea este distribuita prin intermediul a 20 de farmacii
din regiunea germana Saarland, dar producatorii doresc distribuirea ei in acest mod la nivel
national. Vanzarile arata ca sunt zile in care farmacistii vand mai multa bere decat aspirina
sau somnifere.
Produsele tip “beer-cooler” reprezintă o categorie în plină expansiune în Belgia.
Pornind de la Kriek s-au dezvoltat foarte multe beri pe bază de fructe. În majoritate sunt beri
rezultate prin fermentaţie spontană, dar ca şi Kriek-ul se obţin şi pe baza berii albe. Există o
mare diversitate de arome - piersici, zmeură, căpşuni, caise, struguri,măr, caise, lămâi şi chiar
fructe de pădure. Au în general o tărie alcoolică scăzută (până în 5o) şi se servesc foarte reci.
Adaosul de suc de fructe se găseşte în proporţie de 12% în produsul finit, iar valoarea
energetică a acestei băuturi răcoritoare este de aproximativ 370 cal/litru. Această băutură se
adresează în special femeilor, datorită calităţilor gustative şi a tăriei alcoolice scăzute.

III.Bibliografie
1. Podea P., Bioprocese in industria alimentara-suport de curs, Cluj-Napoca 2009
2. Banu C.- Manualul inginerului de industria alimentară, Vol. II, Editura Tehnică,
Bucureşti, 1999
3.Berzescu P., Dumitrescu M., Hopulele T., Kathren I., Stoicescu A.- Tehnologia berii şi a
malţului, Editura Ceres, Bucureşti, 1981
4.Ceauşescu M.E., Vieru R., Teodorescu A.- Cultura şi valorificarea căpşunilui, Editura
Ceres, Bucureşti, 1982
5.Dabija A.- Tehnologii şi utilaje în industria alimentară fermentativă, Editura Alma
Mater
6.http://www.berebelgiana.ro
http://www.iqads.ro/adtrends_read_5637/_health_beer____special_pentru_femei.h
tml