EDUCAȚIA INCLUZIVĂ: CONCEPTE, ABORDĂRI, MODELE.

EVOLUȚIA CONCEPTELOR

Unii copii sunt precum nişte roabe: trebuie să fie împinşi.

Unii sunt precum bărcuţele: trebuie să fie vâslite.
Unii sunt precum zmeele: dacă le ţii strâns de sfoară, vor zbura departe sus.
Unii sunt precum pisicuţele: tare mulţumite când sunt mângâiate.
Unii sunt ca nişte remorci: folositoare numai când sunt trase.
Unii sunt precum baloanele: tare uşor de vătămat, de nu le mânuieşti cu grijă.
Unii sunt mereu de nădejde şi gata să te ajute.
Schulman Kolumbus

Fiecare copil este diferit şi special şi are propriile nevoi, fie că este sau nu un copil cu disabilităţi.
Toţi copiii au dreptul la educaţie în funcţie de nevoile lor. Şi copiii diferiţi au drepturi
egale cu ceilalţi, iar o educaţie separată ar duce la marginalizare şi discriminare, împiedicând
formarea, împlinirea de sine şi afirmarea personalităţii.
În acest sens, educaţia incluzivă este o abordare şi un proces continuu de dezvoltare a politicilor
şi practicilor educaţionale, orientate spre asigurarea oportunităţilor şi şanselor egale pentru
persoanele excluse/marginalizate de a beneficia de drepturile fundamentale ale omului la
dezvoltare şi educaţie (Programul de dezvoltare a educaţiei incluzive în Republica Moldova
pentru anii 2011-2020).
Educaţia incluzivă caută să răspundă nevoilor tututror copiilor, cu un accent deosebit pe cei
vulnerabili din punct de vedere al marginalizării şi excluziunii sociale (UNESCO, Salamanca,
1994). „Instituţia trebuie să includă toţi copii, şi pe cei „provenind din cadrul minorităţilor
lingvistice, etnice sau culturale, copii din grupuri îndepărtate sau nomade, copii ai străzii sau
care lucrează, copii cu deficienţe sau talentaţi” (Forumul Mondial pentru Educaţie, Dakar, 2000).
Abordarea incluzivă susţine că instituţiile au responsabilitatea de a-i ajuta pe copii să depăşească
barierele din calea învăţării/dezvoltării şi că cele mai bune cadre didactice sunt aceea care au
abilităţile necesare pentru a-i ajuta pe copii să reusească acest lucru. Conceptul de educaţie
incluzivă s-a dezvoltat din cel al integrării. Identificarea diferenţelor specifice ambelor concepte
oferă posibilitatea evidenţierii unor aspecte principial importante.
Incluziunea nu trebuie să fie considerată ceva adiţional sistemului educaţional, ea trebuie privită
ca parte intrinsecă a misiunii, filosofiei, valorilor, practicilor şi culturii instituţiei.
O instituţie incluzivă asigură, astfel, şanse egale tuturor copiilor, face ca diferenţa dintre copii să
fie respectată şi valorizată, discriminarea şi prejudecăţile să fie combătute prin politici şi practici
educaţionale adecvate. Într-o instituţie incluzivă, copilul trebuie să se simtă în siguranţă, să
dispună de oportunitatea de a discuta cu semenii şi adulţii, să se simtă acceptat şi valorizat, să fie
pregătit să accepte diferenţele şi să le utilizeze ca resurse pentru propria dezvoltare.

BARIERE ŞI ASPECTE CARE ÎMPIEDICĂ PROCESUL INCLUZIUNII SOCIO-

EDUCAȚIONALE

Lipsa de accesibilitate – la nivel de mediu construit şi proiectat, comunicare şi resurse

educaţionale.
Atitudinea faţă de toate barierele – atitudinea profesioniştilor datorată lipsei de înţelegere şi
metodelor de îmbunătăţire insuficiente. Lipsa personalului instruit pentru modelul social al
dizabilităţii (agenţi sociali, cadre medicale şi educaţionale); lipsa recunoaşterii expertizei
părinţilor şi parteneriatul insuficient între familie şi cadre didactice.
Atitudinea familiei – aceştia văd deficienţa copilului lor ca pe un obstacol în viaţă, eventual
acesta producându-le sentimente de ruşine sau vinovăţie. Părinţii nu cred în abilităţile copiilor
săi. Modelul medical al dizabilităţii descurajează părinţii să privească abilităţile copiilor şi le
sugerează să se concentreze pe deficienţe.
Lipsa parteneriatului între părinţi şi specialişti.
Focalizarea/centrarea pe competiţie între copii și nu pe competențe formate la copii, în
dependență de particularitățile specifice de dezvoltare.
Focalizarea/centrarea pe modelul medical asupra dizabilităţii versus focusul asupra
potenţialului unui copil şi a punctelor sale puternice.
Familiile cu o putere financiară mai mică sunt mai puţin determinate să lupte pentru drepturile
copiilor lor.
Discriminarea/segregarea. O grădiniță poate să creadă că include un copil doar pentru simplul
fapt că acesta este copil al instituţiei respective, nerecunoscând diferenţa dintre segregare,
integrare şi incluziune.
Lipsa înţelegerii din partea semenilor. Lipsa prioritizării importanţei acordate prieteniei şi
relaţiilor pozitive și prietenoase între copii. Reticenţa promovării suportului între copii în cadrul
grupei, cât şi în afara acesteia.
Fonduri şi personal de suport insuficiente.
Lipsa înţelegerii modelului social al dizabilităţii în cadrul managementului instituției de
educație timpurie. Incluziunea nu reprezintă o prioritate pentru grădiniță.
Nu sunt aplicate legile corespunzătoare.

SOLUŢII CARE FACILITEAZĂ PROCESUL INCLUZIUNII SOCIO-EDUCAȚIONALE

Spaţiul din curtea grădiniței accesibil şi atractiv; mult spaţiu deschis, spaţiu verde.
Implicarea autorităţilor locale în procesul incluziunii și facilitarea acestuia în colaborare cu
familia și administrația grădiniței.
Existenţa materialelor corespunzătoare care să fie oferite atât copiilor cu dizabilităţi, cât şi
tuturor.
Lucrul în parteneriat al tuturor celor care oferă servicii grădiniței (sociale, educaţionale, de
sănătate) pentru a obţine obiectivele incluziunii.
Modele pedagogice individualizate pentru fiecare copil. Libertatea de a preda ceea ce este
necesar unui individ, pornind de la nevoile acestuia.
Disponibilitatea cel puțin a unui specialist de suport în cadrul grădiniței (psiholog, logoped,
psihopedagog etc.)
Personal flexibil.
Atitudine socială pozitivă, relaxată, deschisă.
Grădinița este văzută ca o resursă pentru comunitate ceea ce face ca instituţia să fie deschisă la
nevoile familiei şi ale copiilor.
Formare continuă în domeniul educației incluzive pentru educatori.
Parteneriat eficient între grădiniţă, copil şi familie.
Implicarea părinţilor în trasarea strategiilor educaţionale și de suport ale copilului propriu.
Conducerea grădiniței trebuie să înţeleagă modelul social al dizabilităţii şi să se asigure că
acesta este implementat.
Respect pentru copii şi părinţi.
Sprijinul dezvoltării relaţiilor de prietenie în cadrul şi în afara grădiniței.
Resurse solide în cadrul personalului, materialelor didactice şi al spaţiului.
Nevoile speciale nu se adresează doar copiilor cu dizabilităţi.
Activităţile extracurriculare, organizate în comunitate să fie accesibile pentru toţi copiii.

I.2. LEGISLAȚIE, POLITICI NAȚIONALE ȘI ANGAJAMENTE NAȚIONALE

Sinteza celor mai importante documente de politici și acte normative naționale, care
conțin referințe la dreptul la educație și educația incluzivă (Preluată din Unitatea de curs
”Educație incluzivă”, coordonatori generali Bulat Galina, Velișco Nadejla, Chișinău, 2017, Bons Offices).

1. Constituţia Prevede asigurarea dreptului la învăţătură prin învățământ

Republicii Moldova general obligatoriu, învățământ liceal, profesional, învățământ
(1994) superior, precum şi prin alte forme de instruire. Dreptul prioritar
de a alege tipul şi forma de instruire a copiilor revine părinţilor.
2. Legea privind Stipulează că toți copiii sunt egali în drepturi fără deosebire de
drepturile copilului rasă, naționalitate, origine etnică, sex, limbă, religie,
(1994) convingeri, avere sau origine socială. Declară protecția
de către stat şi societate a  copilului și familiei  drept
preocupare politică, socială şi economică de prim ordin.
Prevede asigurarea sănătății fizice și spirituale a copilului,
acordarea unei griji deosebite şi protecţiei sociale copiilor lipsiţi
temporar sau permanent de anturajul familiei sau care se află în
alte condiţii nefavorabile sau extreme. Statul
garantează fiecărui copil dreptul la un nivel de viaţă
adecvat dezvoltării sale fizice, intelectuale, spirituale şi sociale.
3. Strategia Națională Prevede promovarea politicilor de integrare a copiilor cu cerinţe
”Educație pentru Toți” educaţionale speciale în sistemul educaţional comun, elaborarea
(2003) suportului metodic adecvat, în special pentru instruirea copiilor
în situaţii deosebit de dificile de dezvoltare şi/sau sociale;
integrarea socială a copiilor aflaţi în situaţii deosebit de dificile,
crearea condiţiilor adecvate pentru dezvoltarea lor psihosocială;
susţinerea  materială a copiilor din familiile socialmente
vulnerabile; integrarea copiilor cu cerinţe educaţionale speciale
în instituţiile de învățământ general.
4. Strategia naţională şi Stabileşte obiectivul de asigurare şi respectare a dreptului
Planul de acţiuni copilului de a creşte în mediul familial, precum şi racordarea
privind reforma cadrului legal şi instituţional de protecţie a copilului şi familiei
sistemului rezidenţial la politicile internaţionale; asigurarea accesului copilului şi
de îngrijire a familiei la serviciile sociale de o  bună calitate de tip familial şi
copilului pe anii 2007- comunitar; consolidarea capacităţilor resurselor umane din
2012 (2007) sistem; dezvoltarea unui mecanism financiar eficient şi flexibil
care să prevadă redirecţionarea resurselor financiare din sistemul
rezidenţial spre serviciile comunitare şi de tip familial.
5. Strategia de Constată că exercitarea dreptului la educaţie în cadrul sistemului
incluziune socială a general de învățământ  al persoanelor cu dizabilități se
persoanelor cu realizează sporadic din cauza adaptării reduse a căilor de acces
dizabilități (2010) în instituţii, a mobilierului special, a programelor de învățământ
etc.
Prevede reglementarea serviciilor de intervenţie timpurie şi de
educaţie incluzivă, urmate de instruirea specialiştilor din aceste
domenii, precum și diversificarea serviciilor existente sociale,
destinate persoanelor cu dizabilităţi, serviciile medico-sociale de
intervenţie timpurie şi de educaţie incluzivă, orientarea,
formarea şi reabilitarea profesională. Un accent deosebit se pune
pe  asigurarea accesului persoanelor cu dizabilităţi la
infrastructura socială, la mediul informaţional şi la piaţa forţei
de muncă.
6. Programul de Anunță angajamentele statului și stabilește responsabilitățile
dezvoltare a educației autorităților centrale și locale, ale sistemului și instituțiilor de
incluzive în Republica învățământ în promovarea incluziunii prin dezvoltarea politicilor
Moldova pentru anii și practicilor educaționale, orientate spre asigurarea
2011-2020 (2011) oportunităților și șanselor egale pentru toți copiii de a beneficia
de drepturile firești de dezvoltare și educație în medii comune de
învățare.
Prevede reconsiderarea și adaptarea continuă a sistemului de
învățământ în sensul creării unui mediu educațional prietenos,
accesibil, în măsură să răspundă cerințelor tuturor copiilor.
7. Standardele de Standardele stabilesc:
calitate pentru - respectarea interesului superior al copilului drept principii de
instituțiile de bază în asigurarea calității educației;
învățământ primar și - individualizarea și abordarea inter/multidisciplinară ca
secundar din precondiții pentru incluziunea în învățământul general a
perspectiva școlii tuturor copiilor, iar prin aceasta – descreșterea efectelor
prietenoase copilului excluderii sociale.
(2013) Standardele vizează aspecte importante ale organizării
instituționale și a procesului educațional centrat pe copil și
necesitățile acestuia. Una din dimensiunile de bază a
Standardelor – Incluziunea educațională – prevede asigurarea de
către instituțiile de învățământ primar și secundar a unor condiții
obligatorii pentru promovarea educației incluzive de calitate:
- instituţia educaţională cuprinde toţi copiii, indiferent de
naţionalitate, gen, origine şi stare socială, apartenenţă politică
sau religioasă, stare a sănătăţii şi creează condiţii optime
pentru realizarea şi dezvoltarea potenţialului propriu în cadrul
procesului educaţional;
- toţi copiii beneficiază de atitudine nediscriminatorie, şi
respectarea tuturor diferenţelor;
- toţi copiii beneficiază de un mediu accesibil şi favorabil.
8. Codul Educației Stabilește că:
(2014) - educația are ca misiune satisfacerea cerințelor educaționale
ale individului și societății;
- cetățenii Republicii Moldova au drepturi egale de acces la
educație;
 - învățământul pentru copiii cu CES este parte integrantă a
sistemului de învățământ şi are drept scop educarea,
reabilitarea şi/sau recuperarea şi incluziunea educaţională,
socială şi profesională a persoanelor cu dificultăţi de învăţare,
de comunicare şi interacţiune, cu deficienţe senzoriale şi
fizice, emoţionale şi comportamentale, sociale;
- statul asigură integrarea în sistemul de învățământ a copiilor
cu CES prin înscrierea copilului cu CES în grupa
corespunzătoare din instituţia de învățământ; prin abordarea
individualizată, determinarea formei de incluziune,
examinarea şi/sau reexaminarea complex;
- în instituţiile de învățământ activează cadre didactice de
sprijin abilitate pentru incluziunea copiilor cu CES.
9.Strategia de Prevede crearea, către anul 2020, a unui un sistem de educație
dezvoltare a educației care este accesibil tuturor, care oferă educație de calitate,
pentru anii 2014-2020 relevantă pentru societate și economie. Acest deziderat urmează
”Educația 2020” (2014) a fi realizat inclusiv prin promovarea și asigurarea educației
incluzive la nivel de sistem educațional.
10. Planul de acțiuni pe Conține acțiuni concrete privind organizarea și funcționarea
anii 2015-2017 pentru sistemului educațional și a altor sisteme, astfel încât educația
implementarea incluzivă să se transfere de la stadiul politicilor la cel al
Programului de funcționalității la nivel de comunitate, unitate educațională,
dezvoltare a educației copil, familie.
incluzive în Republica
Moldova pentru anii Ariile de intervenție ale Planului vizează asigurarea accesului la
2011-2020 (HG nr.858 educație prin consolidarea cadrului normativ, reorganizarea
din 17.12.2015) sistemului de învățământ special, consolidarea capacităților
instituționale și profesionale la toate nivelurile de învățământ
pentru asigurarea accesului, relevanței și calității educației
incluziv.

II. MANAGEMENTUL EDUCAȚIEI INCLUZIVE

Sistemul educaţional pentru copiii cu cerinţe educaţionale speciale este parte integrantă a
sistemului educaţional şi are drept scop educarea, reabilitarea şi/sau recuperarea, incluziunea
educaţională, socială şi profesională a acestora.
Pentru ca instituţia să poate asigura accesul nestingherit al copiilor cu cerinţe educaţionale
speciale la mediile comune, este necesară realizarea unor activități coerente, orientate spre
atingerea obiectivelor educației incluzive: cunoaşterea paşilor necesar de întreprins, capacitarea
corespunzătoare a educatorilor şi implicarea familiilor şi comunităţii în acest proces.
Pentru implementarea cu succes a educaţiei incluzive, este necesară instituirea unui sistem
de management care să asigure mecanisme de participare şi colaborare intersectorială în acest
proces complex de schimbare. Practica managerială în învăţământ cunoaşte cel puţin trei niveluri
de realizare:
- Managementul sistemului educational, care se desfăşoară la nivel naţional şi
raional/municipal (CRAP, SAP).
- Managementul unităţilor educaţionale (CM, CDS, CREI, servicii de suport – logoped,
psihopedagog, psiholog etc.).
- Managementul la nivelul relaţiilor “educator-copil”.
 Cadrul didactic de sprijin (CDS)
(îşi desfăşoară activitatea în baza Reperelor metodologice privind activitatea CDS în instiutuţiile
de învăţământ general, ordinul MECC nr. 209 din 27.02.2018)

Cadrul didactic de sprijin este o funcţie didactică de asistenţă individualizată a copilului cu

cerinţe educaţionale speciale în vederea asigurării incluziunii educaţionale şi a progresului în
funcţie de potenţialul şi particularităţile individuale de dezvoltare ale acestuia.
Normarea activității Cadrului didactic de sprijin se realizează conform legislaţiei în vigoare
(HG nr. 351 din 29.05.2012). Activitatea Cadrului didactic de sprijin este normată ca activitate
de învăţământ general reieşind din următoarele norme didactice: 18 ore pentru 10 copii cu
cerinţe educaţionale speciale în grupe de grădiniţe din instituţii de învăţământ sau 18 ore pentru 5
copii cu dizabilităţi severe/asociate, integraţi în grupe din instituţii de învăţământ.
Sarcina de bază a Cadrului didactic de sprijin este dezvoltarea şi promovarea activităţilor
de asistenţă educaţională care să asigure ameliorarea/remedierea dificultăţilor de ordin structural,
organizatoric, emoţional sau de altă natură ale copiilor cu cerinţe educaţionale speciale. Cadrul
didactic de sprijin exercită, în principal, următoarele atribuții:
a) facilitează și susține incluziunea educaţională a copiilor cu cerințe educaționale speciale în
colectivul grupei şi al instituției de învățământ;
b) participă, în comun cu Comisia multidisciplinară instituţională, cu educatorii, cadrele
manageriale, alți specialiști la:
- elaborarea Planului educaţional individualizat și realizarea acestuia;
- realizarea adaptărilor în procesul educaţional adecvate nivelului şi particularităţilor
individuale de dezvoltare ale copilului cu cerinţe educaţionale speciale;
- evaluarea rezultatelor aplicării programelor curriculare adaptate;
- monitorizarea dinamicii în dezvoltarea copilului;
- evaluarea, revizuirea și actualizarea Planului educaţional individualizat;
c) propune şi realizează materiale didactice individualizate în funcţie de dificultăţile copilului
asistat;
d) elaborează și implementează strategii de suport individualizat pentru copiii asistaţi, identifică
resursele necesare și adecvate realizării acestora;
e) monitorizează eficienţa strategiilor de asistenţă individualizată a copiilor cu cerinţe
educaţionale speciale şi propune, după caz, modificarea acestora;
f) asistă copilul cu cerinţe educaţionale speciale la activităţi şi în afara acestora;
g) realizează activități de asistenţă educațională, individuale sau în grup;
h) desfăşoară, după caz, activităţi de tip ocupaţional, individuale sau în grup;
i) colaborează cu specialiştii care realizează asistenţă specializată şi/sau terapiile specifice în
vederea realizării obiectivelor Planului educaţional individualizat;
j) propune și realizează materiale didactice individualizate în funcţie de dificultăţile şi
potenţialul copiilor cu cerinţe educaţionale speciale;
k) coordonează activitatea Centrului de Resurse pentru Educaţia Incluzivă din instituție;
l) acordă consultanță și colaborează cu familiile copiilor care beneficiază de serviciile Cadrului
didactic de sprijin;
m)perfectează şi distribuie materiale informative privind beneficiile asistenţei copiilor cu cerinţe
educaţionale speciale în asigurarea incluziunii educaţionale;
n) publică articole, participă în activitatea grupurilor de promotori ai educaţiei incluzive la nivel
de comunitate, la indicaţia superiorilor la emisiuni radio, TV, cu tematica educaţiei incluzive.
Cadrul didactic de sprijin îşi desfăşoară activitatea în baza planificărilor anuale,
semestriale, lunare, planifică zilnic activităţile de suport pentru copil (planul activităţilor de
suport).
 Este foarte actual și azi conceptul de dezvoltare globală a copilului, dezvoltare integră.
Perspectiva dezvoltării globale a copilului accentuează importanța domeniilor de dezvoltare ale
copilului în contextul în care, în societatea de azi pregătirea copilului pentru viață trebuie să aibă
în vedere nu doar competențele academice, ci în aceeași măsură, capacități, deprinderi, atitudini
ce țin de dezvoltarea socio-emoțională. Dezvoltarea socio-emoțională începe din prima zi de
viaţă în interacţiunea cu părinţii şi cu alţi membri ai familiei și continuă în mediile educaționale;
dezvoltarea limbajului și a comunicării, dezvoltarea cognitiva; dezvoltarea fizică și adaptativă.
Progresul personal al copilului poate fi diferit în diverse domenii. Astfel, unii copii ar
putea urca armonios în sus, alții ar putea înregistra progrese într-un domeniu sau altul, și ar putea
întâmpina dificultăți la fel într-un domeniu sau în unele din domeniile sale de dezvoltare: de
exemplu, un copil poate să se înveţe să meargă devreme, dar să înceapă să vorbească târziu,
poate face calcule complicate, dar nu poate lega relații cu semenii etc. Dezvoltarea copilului în
fiecare din domenii, depășirea anumitor dificultăți depinde de stimulentele existente şi de
posibilităţile de a învăţa oferite de mediul înconjurător.
Prin urmare, un proces de educație ar trebui să abordeze copilul din perspectiva
dezvoltării sale globale, respectiv să dezvolte instrumente și masuri de suport necesare în scopul
unei dezvoltari complexe și complete, în acord cu particularitățile sale de vârsta și individuale.
Cunoașterea multilaterală a copilului ne-ar ajuta să determinăm potențialul lui de
dezvoltare, respectiv și necesitățile sale de dezvoltare în raport cu vîrsta, inclusiv și cerințele
educaționale speciale, cerințe la care ar trebui să răspundă mediul de învățare. În final, procesul
de cunoaștere ne ajută să elaborăm și să aplicam un demers educațional și terapeutic necesar,
într-un caz sau altul, ne ajută să determinăm ”scopul” și calea de a ajunge la acest ”scop”.