CAPITOLUL I

PRINCIPII ALE ACTIVITĂȚII DE ASIGURARE ȘI REASIGURARE

1. RISCUL ȘI ASIGURAREA

ISTORIA ASIGURĂRILOR

Asigurările își au originile în cele mai vechi timpuri. Premisa care a stat la baza apariției
asigurărilor a fost conștientizarea de către oameni a riscurilor la care erau supuse bunurile,
activitatea, sănătatea sau chiar viața lor, sub amenințarea, în special, a fenomenelor meteorologice
extreme, a forțelor naturii, a bolilor.
Primele forme ale activității de asigurare au fost reglementate prin celebrul Cod al lui
Hammurabi (1750 î.Hr.), ca o necesitate a dezvoltării transporturilor maritime. Conform acestui
cod, negustorii care își transportau marfurile pe apă puteau să platescă creditorilor o sumă de bani
– prima de asigurare, așa cum este cunoscută în prezent, pentru a fi scutiți de rambursarea
creditelor, dacă marfa le era furată pe timpul transportului.
Grecii au preluat ideea de asigurare a transporturilor prin emiterea unor hârtii de valoare,
dar au dezvoltat și asigurările de sănătate prin organizarea breslelor meseriașilor, cunoscute
,,societăți de binefacere".
În România, primele asigurări s-au manifestat sub formă de ajutor reciproc între mebrii
comunităților, atunci când o parte dintre aceștia sufereau pierderi pentru că gospodăria le era
afectată de incendiu, atunci când se confruntau cu decesul animalelor din gospodărie, sau atunci
când recoltele le erau distruse de către dăunători.

CONCEPTUL DE RISC
Ce este riscul? – În domeniul asigurărilor, riscul este definit în mai multe feluri, cea mai
utilizată definiție fiind aceasta: un eveniment viitor, posibil, cu caracter întâmplător,
înregistrat în evidențele statistice, a cărei producere este independentă de voința asiguratului
sau a beneficiarului asigurării și generează pagube materiale sau afectează starea de sănătate
sau chiar viața oamenilor.
Efectele producerii riscurilor pot fi evitate, prevenite, reduse și, nu în ultimul rând, pot fi
transferate entităților specializate în gestionarea riscurilor: asiguratorii.
În strânsă legătură cu conceptul de risc sunt noțiunile de hazard moral și cea de selecție a
riscurilor. Hazardul moral (sau riscul moral) este definit ca situația în care există tendința
asumării de riscuri nejustificate pe fondul suportării costurilor de către o terță parte care preia
parțial sau total acest risc.

1
 Selecția riscurilor este o practică utilizată în asigurări în virtutea căreia riscuri deosebit de
grele sau cele care afectează numai o parte din masa asigurabilă, sunt excluse din asigurare sau,
dacă sunt cuprinse, aceasta se realizează în condiții tarifare deosebite. Selecția riscurilor de către
asiguratori nu trebuie confundată cu selecția adversă, reprezentând probabilitatea mult mai mare de
a încheia o asigurare de către persoanele cu riscuri mai ridicate.
Criterii de clasificare și categorii de riscuri
Noțiunea de risc este folosită în numeroase domenii, având conotații diferite, în funcție de
activitatea căreiaia i se asociază. În cele ce urmează, ne vom referi la noțiunea de risc asociată
activității de asigurare.
Clasificarea riscurilor se face ținând cont de mai multe criterii:
1. Din punct de vedere al cauzelor care duc la producerea riscurilor sunt:
 Riscuri obiective – sunt acele riscuri datorate excusive evenimentelor naturale: cutremur,
furtuni, secetă, inundații, îngheț etc.
 Riscuri subiective – sunt acele riscuri a căror producer este influențată de acțiunile
oamenilor: riscul de malpraxis, accidente provocate din neglijență etc.
2. Din punct de vedere al rezultatului general sunt:
 Riscuri pure – se referă la acele evenimente care odată produse generează pierderi (de
exemplu, în cazul producerii unui cutremur, o persoană poate înregistra pierderi sau poate
fi nefectat, în funcție de severitatea cutremurului)
 Riscuri speculative – se referă la evenimentele probabile, care odată produse, pot genera
pierderi sau profituri (de exemplu, o persoană care joacă pe bursă achiziționând acțiuni,
este expusă permanent la riscul de a înregistra pierderi sau profituri, în funcție de fluctuația
prețurilor acțiunilor pe piețele financiare)
3. Din punctual de vedere al teoriei managmentului de risc:
 Riscuri statice – se referă la acele riscuri la care probabilitatea de producer este relative
constantă în timp. Un exemplu de astfel de risc este riscul de producer a cutremurelor într-o
anumită zonă.
 Riscuri dinamice – se referă la acele riscuri la care probabilitatea de producer se modifică
în timp. De exemplu, un astfel de risc este riscul financiar de neplată a facturilor cu plata la
termen care este mai mare în perioadele de criză economică și se diminuează în perioadele
de expansiune economică.
4. Din punct dee vedere al posibilității de a fi acceptat în asigurare:
 Riscuri asigurabile – se referă, în general, la acele evenimente ale căror caracteristici
(probabilitate de producere sau severitate a efectului) sunt acceptabile pentru asigurător.

2
  Riscuri neasigurabile, sau excluse – sunt acele riscuri pentru care asigurătorul refuză
acoperirea, de exemplu, a căroro probabilitate de producer a evenimentului este prea
mare, producerea riscului fiind de obicei previzibilă, evenimentul este illegal sau creat cu
intenție.

CARACTERISTICILE RISCURILOR ASIGURABILE

Nu toate riscurile sunt asigurabile. Pentru a fi asigurabil, un risc trebuie să îndeplinească
următoarele condiții:
1. MĂSURABILITATE – să fie măsurabil în termeni financiari – evenimentele pentru care putem
calcula daunele sunt asigurabile.
2. PRODUCERE – să se producă în grupuri mari și omogene – de exemplu, riscul de producere a
unui accident auto este asigurabil întrucât afectează grupuri mari de oameni.
3. CALCULABILITATE – probabilitatea de producere a daunei să fie calculabilă – evenimentele
care au istoric statistic de producere pot fi asigurate.
4. PURITATE – să fie un risc pur – apariția evenimentului nu generează câștiguri, ci doar păreri.
5. NATURA – să fie de natura fortuită – evenimentul este probabil, incert și nu este generat cu
intenție.
6. LEGALITATE – asigurarea să nu fie împotriva interesului public sau să fie ilegal – de exemplu,
riscurile care se produc în timpul conducerii vehiculelor sub influența alcoolului nu pot fi
asigurate.
7. ECHILIBRU – prima de asigurare să fie rezonabilă în raport cu riscul preluat de asigurător.
8. CONCLUZII – dacă un risc îndeplinește toate condițiile enumerate, atunci riscul este asigurabil.

ASIGURAREA
Conceptul de asigurare – terminologie specifică
Asigurarea - este un mecanism clasic de transfer al riscului de la asigurați la companii
specializate, denumite asigurători.
- este o metodă de management a riscului, care are drept scop combaterea
efectelor negative generate de producerea acestuia.
Activitatea de asigurare este definită și analizată, în literatura de specialitate, sub mai multe
aspecte:
1. Din punct de vedere JURIDIC – asigurarea este formalizată printr-un contract , în baza
căruia asigutarul se obligă, pe perioada asigurării, să plătească o primă de asigurare, iar
asigurătorul se obligă să-l despăgubească pe asigurat sau pe beneficiar, în caz de producere a
evenimentului asigurat;

3
 2. Din punct de vedere ECONOMIC – asigurarea constă constituirea unui fond de
asigurare, prin contribuția cât mai multor subiecți (persoane fizice sau juridice) care formează o
așa-numită comunitate de risc și direcționarea acestui fond către acei subiecți care au suferit
pagube materiale de pe urma producerii evenimentelor asigurate;
3. Din punct de vedere FINANCIAR – activitatea de asigurare este o ramură prestatoare de
servicii în care sunt implicați mai mulți subiecți:
 asigurații, care transferă riscul producerii unor evenimente nedorite, pentru care consimt să
plătească o primă de asigurare către asigurători;
 asigurătorii, care preiau riscul producerii unor evenimente nedorite, în schimbul încasării
primelor de asigurare de la asigurați;
 intermediarii în asigurări care facilitează relația dintre cei care doresc să cedeze riscul
producerii anumitor evenimente – asigurații – și cei care doresc să preia aceste riscuri –
asigurătorii.

!!! Indiferent de aspectul sub care este privită, asigurarea are rolul de a finanța pierderile pe care
asiguratul le-ar suporta în caz de producere a evenimentului asigurat și de a-l repune pe asigurat în
situația financiară în care se afla înainte de producerea acestuia. Rolul asigurării nu este acela de a-
l îmbogăți pe asigurat/beneficiar.
Elementele tehnice ale asigurării
Conceptele tehnice specifice activității de asigurare includ:
 Polița/Certificat de asigurare
 Asigurat
 Contractant
 Asigurător
 Beneficiar
 Perioadă asigurată
 Suma asigurată
 Prima de asigurare
 Daună/Pagubă
 Despăgubire
 Franșiza
 Riscuri asigurate
 Rata daunei
Polița – înscris emis și semnat de către asigurător, în principal, care certifică
încheierea/existența contractului de asigurare.

4
 Asigurat – persoana fizică sau juridică care, în schimbul plății primei de asigurare,
transferă riscurile producerii unor evenimente către asigurător. Conform Codului Civil, trebuie să
aibă un interes cu privire la bunul asigurat.
Contractant – persoana care încheie contractul de asigurare, obligându-se față de
asigurător să plătească prima de asigurare. Poate fi aceeași persoană cu asiguratul sau pot fi
persoane diferite.
Asigurător – societatea de asigurări care, în schimbul încasării primei de asigurare, se
obligă să plătească o despăgubire (sau suma asigurată, în cazul asigurărilor de accidente sau de
viață) asiguratului sau beneficiarului, în cazul producerii evenimentului asigurat (respectiv, în
cazul producerii unor evnimente în viața persoanelor asigurate – deces, incapacitate
temporară/permanentă de muncă, atingerea unei anumite vârste, etc).
Beneficiarul – este persoana îndreptățită să încaseze despăgubirea sau suma asigurată
prevăzută în contractul de asigurare.
Beneficiarul asigurării poate fi menționat explicit în polița de asigurare sau poate fi stabilit ulterior,
prin testament sau prin declarația scrisă a asiguratului, comunicată asigurătorului, în cursul
procesului de executare a contractului de asigurare. Beneficiarul unei asigurări poate fi aceeași
persoană cu asiguratul sau pot fi persoane diferite (de exemplu, în asigurările de răspundere civilă,
asiguratul și beneficiarul sunt persoane diferite; în asigurările de bunuri, proprietarul este și
asigurat și proprietar).
Perioada asigurată – cuprinde data de început și data de sfârșit a răspunderii
asigurătorului în baza contractului de asigurare.
Sumă asigurată - reprezintă limita maximă a răspunderii asigurătorului în cazul producerii
evenimentului asigurat.
- constituie unul din elementele în funcție de care se calculează prima de
asigurare. În cazul asigurării de bunuri, suma asigurată trebuie să fie egală cu valoarea reală a
acestora.
Ce crezi că se întâmplă în Plata de către asigurat a primei Despăgubirea datorată de
situația în care suma asigurată de asigurare este mai mare asigurator, în cazul producerii
este mai mare decât valoarea decât cea corespunzătoare riscului asigurat, însă, nu poate
reală a bunurilor? valorii reale a bunului, ceea ce depăși nici valoarea daunei,
conduce la supraasigurare. nici valoarea reală a bunului în
momentul producerii
evenimentului asigurat
Ce crezi că se întâmplă în caz În caz de subasigurare, dacă În cazul asigurărilor de
de subasigurare, când suma părțile nu au stipulat altfel, persoane, suma asigurată
asigurată este mai mică decât conform Codului Civil, depinde de nivelul veniturilor
5
valoarea reală a bunului? despăgubirea cuvenită se contractantului asigurării,
reduce corespunzător estimate pe perioada derulării
raportului dintre suma contractului de asigurare (adică
asigurată prevăzută în contract își permite să plătească cu titlu
și valoarea reală a bunului. de primă de asigurare pe o
perioadă mai lungă de timp) și
de categoria de risc în care este
încadrat asiguratul. La
asigurarea de răspundere civilă,
suma asigurată se stabilește
convențional sau prin
reglementări.

Prima de asigurare – reprezintă prețul asigurării, adică suma plătită de către

contractant/asigurat către asigutător, pentru ca acesta din urmă să preia riscul producerii unui
risc/eveniment asigurat. Prima de asigurare se calculează prin aplicarea unui procent (cotă de
primă) asupra sumei asigurate. Prima plătită de asigurat reprezintă prima brută și este alcătuită
din prima netă (acoperă despăgubirea și suma asigurată) și adaosul de primă (acoperă
cheltuielile de administrare și cota de profit a asiguratorului).
Dauna/Paguba reprezintă pierderea suferită de asigurat în urma producerii
riscului/evenimentului asigurat. În funcție de mărimea daunei, aceasta poate fi daună parțială, în
cazul în care valoarea acesteia este mai mică decât suma asigurată, sau daună totală, în cazul în
care valoarea sa este egală cu suma asigurată. Asigurătorul consideră daună totală, chiar dacă
valoarea daunei este mai mică decât suma asigurată, atunci când costul reparației bunului avariat
este mai mare decât costul reparației bunului avariat este mai mare decât costul înlocuirii acestuia.
Despăgubirea reprezintă suma pe care asigurătorul o datorează asiguratului/beneficiarului
asigurării în cazul producerii riscului/evenimentului asigurat. Despăgubirea poate fi egală sau mai
mică decât paguba, în funcție de principiul aplicat de asigurător la acoperirea pagubelor. În
practica asigurărilor de bunuri se întâlnesc următoarele principii de despăgubire:
 Principiul despăgubirii proporționale, conform căruia raportul dintre despăgubire și
daună va fi același cu raportul dintre suma asigurată și valoarea reală a bunului. Acesta este
cel mai des întâlnit în practica de asigurări și este echitabil, atât pentru asigurător, cât și
 Pentru a contracara tendința de subasigurare, de obicei, asigurătorii practică cote de primă
de asigurare mai mari pentru contractele de asigurare care prevăd despăgubiri la prim risc.

6
  Principiul răspunderii limitate – caracterizat prin faptul că despăgubirea se acordă de
către asigurător numai dacă valoarea daunei atinge un anumit nivel prevăzut în contractul
de asigurare. Deci, o parte pentru asigurat.
 Principiul despăgubirii la prim risc, conform căruia asigurătorul despăgubește întreaga
daună, indiferent de raportul dintre suma asigurată și valoarea reală a bunului, cu condiția
ca aceasta să nu depășească suma asigurată. Acest principiu avantajează asiguratul, întrucât
el este despăgubit cu o sumă egală cu valoarea daunei, chiar și atunci când s-a subasigurat.
din daună rămâne în sarcina asiguratului și poartă denumirea de franșiză.
Franșiza reprezintă partea din daună care rămâne în sarcina asiguratului. Franșiza se
stabilește ca sumă fixă sau ca procent din suma asigurată sau din daună. Daunele care se
încadrează în limitele fanșizei nu sunt despăgubite. Franșiza este un element al contractului de
asigurare menit să crească nivelul de responsabilizare al asiguratului, cu privire la bunurile care fac
obiectul asigurării. Acceptarea unei franșize de către asigurat scade prețul asigurării (prima de
asigurare). Franșiza poate fi de două feluri:
 Franșiză deductibilă – aceasta se scade din daună, indiferent de valoarea acesteia;
valoarea despăgubirii este egală cu valoarea daunei mai puțin franșiza;
 Franșiză atinsă – asigurătorul acoperă integral valoarea daunei, dacă aceasta este mai
mare decât valoarea franșizei. Dacă valoarea daunei este cel mult egală cu valoarea
franșizei, asiguratul acoperă valoarea daunei.
Riscurile asigurate reprezintă evenimentele a căror producere obligă asigurătorul să
plătească asiguratului sau beneficiarului asigurării despăgubirea sau suma asigurată prevăzute în
polița de asigurare.
Rata daunei se calculează ca raport procentual între daunele plătite și primele încasate
(relativ la un produs de asigurare, un asigurat, întreg portofoliul unui asigurător, etc), într-o
anumită perioadă de timp.
Principiile asigurării
Asigurarea se bazează pe o serie de principii dintre care:
 Interesul asigurabil - între asigurat și obiectul asigurat trebuie să existe o relație
recunoscută legal (exemplu, drept de proprietare, de folosință);
 Bună credință – conform acestui principiu, asiguratul este obligat să-i dezvăluie
asigurătorului toate informațiile referitoare la circumstanțele cunoscute ale riscului și
informațiile care au legătură cu obiectul contractului de asigurare;
 Principiul indemnizării – conform căruia, după producerea evenimentului asigurat și,
respectiv, după încasarea despăgubirii, asiguratul trebuie să se afle în aceași situație
financiară în care se află înainte de producerea evenimentului.
7
  Principiul subrogării – după plata indemnizației către asigurat, asigurătorul poate
recupera contravaloarea daunei de la cel vinovat de producerea evenimentului;
 Principiul contribuției – în cazul încheierii mai multor contracte de asigurare având
același obiect, asigurătorul poate solicita celorlalți asigurători să contribuie la plata
indemnizației;
 Cauza proximă – asigurătorul are răspunderea despăgubirii acelor daune care reprezintă o
consecință directă a producerii evenimentelor asigurate.

2. PIAȚA DE ASIGURĂRI

INFORMAȚII INTRODUCTIVE DESPRE PIAȚA DE ASIGURĂRI

Elementele pieței de asigurări
Elementele care fac parte din piața de asigurări sunt:
1. Operațiuni – operațiunile asociate activității de asigurare
2. Actori - actorii prin intermediul cărora se derulează aceste operațiuni
Definiția pieței de asigurări
Piața de asigurări este acel cadru organizat, reglementat în cadrul căruia se întalnesc:
 Cererea de asigurare, generată de membrii comunității de risc, denumiți asigurați.
 Oferta de asigurare, pusă la dispoziția acestora de către societăți specializate în
administrarea riscurilor, denumite asigurători.
În majoritatea cazurilor, relația dintre asigurător și asigurați este facilitată de intermediarii
în asigurări.

PARTICIPANȚI – OPERATORI – ENTITĂȚI

Principalii participanți în piața de asigurări
 Asigurații
 Asigurătorii/reasigurătorii
 Intermediaii în asigurări
 Alte entități cu roluri diverse în această piață
Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.)
A.S.F. – este o autoritate administrativă autonomă, cu personalitate juridică, independentă,
autofinanțată, care are ca obiective:

8
1. Asigurarea stabilității, competitivității și bunei funcționări a pieței de instrumente
financiare, promovarea încrederii în aceste piețe și în investițiile și instrumentele financiare,
precum și asigurarea protecției operatorilor și investitorilor împotriva practicilor neloiale, abuzive
și frauduloase;
2. Promovarea stabilității activității de asigurare și apărarea drepturilor asiguraților;
3. Asigurarea unei funcționări eficiente a sistemului de pensii private și protejarea intereselor
participanților și ale beneficiarilor.
ASF exercită atribuții de autorizare, reglementare, supraveghere și control asupra
principalilor actori ai pieței de asigurări: asigurătorii și intermediarii în asigurări.
Fondul de Garantare a Asiguraților (F.G.A.)
FGA – constituit ca persoană juridică de drept public conform Legii nr. 213/2015 – este o
schemă de garantare în domeniul asigurărilor și are drept scop protejarea creditorilor de asigurări
de consecințele insolvenței unui asigurător.
Fondul se cosntituie prin contribuția obligatorie a societăților de asigurare, și este destinat
plăților de indemnizații și despăgubiri către creditorii de asigurări ai societăților de asigurare aflate
în faliment.
Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (B.A.A.R.)
BAAR – este o asociație profesională ai cărei membri sunt toate societățile de asigurare
care pot practica, pe teritoriul României asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru
prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și de tramvai (RCA).
Atribuțiile BAAR:
1. Birou național auto (Carte Verde) – în calitate de birou național auto, BAAR garantează
despăgubirea persoanelor prejudiciate prin accidente întamplate:
 Pe teritoriul altor state ale căror birouri naționale sunt membre ale Consiliului Birourilor,
accidente provocate cu vehicule înmatriculate/asigurate în România;
 Pe teritoriul României, accidente provocate unor vehicule înmatriculate/asigurate în statele
ale căror birouri naționale sunt membre ale Consiliului Birourilor. În aceste situații, BAAR
acționează în calitate de mandatar al asigurătorilor/birourilor din statele respective
2. Organism de compensare – BAAR garantează despăgubirea persoanelor prejudiciate prin
accidente provocate prin intermediul unor vehicule neindentificate sau neasigurate, în condițiile
legii.
3. Organism de plată a despăgubirilor – BAAR intervine pentru despăgubirea rezidenților
români care au suferit prejudicii ca urmare a accidentelor produse pe teritoriul altor state ale căror
birouri naționale sunt membre ale Consiliului Birourilor, în condițiile legii.

9
BAAR se ocupă și de:
 Gestionarea asigurăților cu risc ridicat
 Gestionarea și administrarea asigurării de frontieră
 Dezvoltarea și administrarea bazei de date privind evidența contractelor RCA.
Fundația Institutul de Studii Financiare (I.F.S.)
IFS – este o entitate non-profit a cărei misiune constă în studierea fenomenelor și
mecanismelor financiare în vederea formării, specializării și evaluării profesionale continue a
personalului din cadrul sistemului financiar nebancar, în conformitate cu deciziile A.S.F. și
standardele europene.

ASIGURĂTORI, REASIGURĂTORI
ȘI TIPURI DE INTERMEDIARI ÎN ASIGURARE
Cine sunt asigurătorii, reasigurătorii și intermediarii în asigurări?
Asigurătorii – societăți specializate autorizate să funcționeze conform Legii nr. 237/2015
care crează și oferă produse de asigurare asiguraților.
Reasigurătorii – societăți de reasigurare autorizate să funcționeze conform prevederilor
legale, al căror scop principal îl reprezintă preluarea riscurilor cedate de un asigurător sau
reasigurător, din statele membre sau din state terțe.
Intermediarii de asigurători – persoană fizică sau juridică, alta decât un asigurător sau
angajații acestuia care desfășoară activitate de distribuție de asigurări în schimbul unei remunerații.
Asigurătorii
În funcție de formele de asigurare pe care la practică, asigurătorii sunt:
 De viață – oferă doar produce de asigurare de viață
 Compoziți – oferă o gamă diversificată de produse de asigurare de viață și non-viață
 Non viață – oderă doar produse de asigurări generale
Clasificarea intermediarilor în asigurări
Conform Normei A.S.F. nr. 19/2018 privind distribuția în asigurări, intermediarii în
asigurări se clasifică în următoarele categorii:
 Intermediarii principali pot încheia contracte de asigurare/reasigurare cu condiția primirii
împuternicirii din partea asigurărilor.
Din această categorie fac parte:
 campaniile de brokeraj
 instituțiile de credit
 firmele de investiții

10
  Intermediarii secundari
Din categoria intermediarilor secundari fac parte:
 Agenții (persoane fizice sau juridice) – desfășoară activități de distribuție prin
încheierea de contracte de colaborare (denumit contract de agent) cu unul sau mai mulți
asigurători/reasigurători, în cazul în care produsele acestora nu se află în concurență.
 Agenții afiliați (persoan fizice sau juridice) – intermediari secundari, instituții de credit
sau firme de investiții care optează, conform art. 33 alin. (3) din Legea nr. 236/2018, să
își desfășoare activitatea de distribuție ca intermediari secundari și care, sub răspândirea
unuia sau mai multor asigurători, încheie în numele acestora contracte de asigurare cu
clienții.
 Agenții auxiliari (persoane fizice sau juridice) – desfășoară activități de distribuție
pentru asigurări auxiliare în baza contractelor de colaborare încheiate cu unul sau mai
mulți asigurători și sub răspunderea acesora, cu condiția ca produsele de asigurare să nu
se afle în concurență.
 Asistenții (persoane fizice sau juridice) – desfășoară activități de distribuție în baza
unui contract de colaborare cu un intermediar principal, sub răspunderea deplină a
intermediarului principal respectiv.
 Asistenții auxiliari (persoane fizice sau juridice) – desfășoară activități de distribuție
pentru asigurări auxiliare în baza unui contract de colaborare cu un intermediar
principal, sub răspunderea deplinăa intermediarului principal respectiv.
Asigurările auxiliare
Asigurările auxiliare sunt definite de lege ca fiind complementare bunului oferit de un
furnizor sau serviciului oferit de un prestator, dacă oferă acoperire pentru riscul de defectare,
pierdere sau avariere a abunului ori riscul de nefolosire a serviciului respectiv, sau
avarierea/pierderea bagajelor ori alte riscuri legate de o călătorie rezervată prin prestator.

!!! În acest caz, valoarea primei nu depășește echivalentul în lei al sumei de 600 EUR, respectiv
200 EUR, dacă durata serviciului asociat este mai mică sau egală cu 3 luni.

Intermediarii de asigurări auxiliare (agenți sau asistenți)

Desfășoară activități de distribuție de asigurări în mod auxiliar, cu îndeplinirea cumulativă
a condițiilor:
1. Să nu desfășoare activitatea de distribuție de asigurări ca activitate profesională principală;
2. Să distribuie numai produse de asigurare care sunt complementare unui bun sar serviciu;

11
 3. Produsele de asigurare în cauză exclud riscurile din asigurările de viață și de răspundere
civilă, cu excepția cazului în care acoperirea unor astfel de riscuri sau serviciului oferit ca
parte a activității sale profesionale principale.
PERSOANELE CU CARE LUCREAZĂ
INTERMEDIARII PRINCIPALI ȘI SECUNDARI
Intermediarii principali și secundari, persoane juridice, desfășoară activitate de distribuție
și prin intermediul personalului propriu, persoane fizice (altele decăt conducătorul acestora), care
își desfășoară activitatea în baza unui contract individual de muncă.
Intermediarii principali:
 companiile de brokeraj prin brokeri în asigurări;
 instituțiile de credit și firmele de investiții prin personal propriu.
Intermediarii secundari:
 agenții prin subagenți;
 agenții afiliați prin subagenți afiliați;
 agenții auxiliari prin subagenții auxiliari;
 asistenții prin subasistenți;
 asistenții auxiliari prin subasistenți.

!!! Tipurile de intermediari principali, secundari și angajați ai acestora sunt incompatibile între
ele; intermediarilor, intermediarilor de asigurări auxiliare și angajaților acestora le este interzis să
aibă simultan mai multe calități din cele enumerate.
Colaborarea între intermediari
Intermediarii principali pot colabora cu alți intermediari principali în realizarea unui
mandat de intermediere/brokeraj, dupăcaz, încheiat cu un client, cu respectarea cumulativă a
următoarelor condiții:
1. Clientul a fost informat în prealabil asupra colaborării și este de acord.
2. Activitățile îndeplinite de fiecare intermediar principal sunt menționate expres în mandatul
respectiv, iar în cazul în care activitățile sunt prestate în comun, răspunderea juridică a
intermediarilor principali este solitară.

EXECUTAREA SERVICIILOR DE
INTERMEDIERE ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ
Orice intermediar sau intermediar de asigurări auxiliare autorizat și/sau înregistrat la
A.S.F., care desfășoară activitatea de intermediere pe teritoriul României, poate exercita această
activitate, în baza libertății de a presta servicii pe teritoriul oricărui alt stat mambru, după ce, în
prealabil, a informat A.S.F. cu privire la:
12
  statele în care dorește să-și desfășoare activitatea;
 asigurătorii ale căror produse de asigurare vor fi intermediate în statele membre UE și,
eventual, clasele de asigurare din care fac parte aceste produse.
Când își pot începe intermediarii activitatea de distribuție pe teritoriul altor state?
 Dupa ce primesc confirmarea de la A.S.F. a informării autorității competente din statul
gazdă cu privire la începerea activității intermediarului în statul respectiv.
 Intermediarii sau intermediarii de asigurări auxiliare pot să-și desfășoare activitatea în alte
state membre UE, în baza dreptului de stabilire, prin înființarea unei sucursale sau a unei
prezențe permanente pe teritoriul altor state membre.
În prealabil, intermediarii sau intermediarii de asigurări auxiliare trebuie să comunice la
A.S.F. cel puțin următoarele informații cu privire la:
 Localizare – statele în care dorește să-și desfășoare activitatea;
 Datalii produse – asigurătorii ale căror produse de asigurare vor fi intermediate în statele
membre UE și, eventual, clasele de asigurare din care fac parte aceste produse;
 Contact – adresa la care urmează să-și desfășoare activitatea;
 Conducere – conducătorul și structura organizatorică a sucursalei/prezenței permannete din
țara respectivă.

3. DISTRIBUȚIA PRODUSELOR DE ASIGURARE ȘI REASIGURARE

PRINCIPII DE BAZĂ ÎN PROCESUL DE DISTRIBUȚIE A PRODUSELOR DE

ASIGURARE ȘI/SAU REASIGURARE
Distribuția de asigurări - reprezintă activitatea care constă în servicii de consultanță cu
privire la contracte de asigurare, propunerea de astfel de contracte sau desfășurarea altor acțiuni
premergătoare în vederea încheierii unor astfel de contracte.
- constă și în asistență pentru gestionarea sau derularea unor
astfel de contracte, în special în cazul unei solicitări de despăgubiri.
Distribuția de asigurări presupune inclusiv furnizarea de informații privind unul sau mai
multe contracte de asigurare, în conformitate cu criteriile selectate de clienți pe un site sau prin alte
mijloace de comunicare.
Distribuția de asigurări presupune și alcătuirea unui clasament al produselor de asigurare,
inclusiv comparații de preț și de produse.

13
 Distribuția presupune și o reducere la o primă, în cazul în care clientul are posibilitatea de a
încheia în mod direct sau indirect un contract de asigurare prin utilizarea unui site sau a altor
mijloace de comunicare.
1. Această definiție este dată de Legea nr. 236/2018 privind distribuția de asigurări și este
conformă cu Directiva UE 2016/97 privind distribuția de asigurări.
2. O analiză succintă a definiției indică un nivel semnificativ de complexitate pentru
distribuția de asigurări prin activitățile diversificate incluse în proces.
3. Activitățile enumerate nu reprezintă variante de lucru alternative prin care se realizează
încheierea unei asigurări, ci mai degrabă faze ale realizării serviciilor de asigurare pentru
potențialul asigurat. Distribuția de asigurări cuprinde activități efectuate prin relaționarea directă cu
potențialul asigurat atât anterior, cât și ulteror încheierii unui contract de asigurare.
Principiile de bază în distribuția de asigurări:
 Relaționarea directă cu clientul
 Proces structurat
 Complexitate
 Relaționarea directă cu clientul – vânzarea personală de către un reprezentant al
asigurătorului sau al intermediarului – este procesul prin care contractul cu clientul se
realizează în mod direct. Acest tip de vânzare este eficientă deoarece:
- are loc un proces de comunicare în ambele sensuri între ofertant și client, care permite
identificarea rapidă și corectă a nevoilor clientului;
- prin comunicare puteți adopta oferta de asigurări în mod corespunzător în funcție de
particularitățile cererii din partea clientului.
Vânzarea modernă se bazează pe abordarea orientată spre client. Se concentrează pe aflarea
nevoilor și dorințelor clientului și găsirea de soluții corespunzătoare acestor dorințe sau nevoi.
 Proces structurat – distribuția de asigurări/reasigurări nu se poate limita la o succesiune de
încheieri de contracte, ci vizează un context extins de preocupări pentru:
1. Identificarea clienților potențiali
2. Identificarea nevoilor acestora
3. Transformarea potențialilor clienți în clienți
4. Menținerea clienților în portofoliu
5. Dezvoltarea relațiilor deja existente
În mod esențial se disting trei etape ale relației cu clientul:
1. Pre-vânzare
2. Vânzare/încheiere contract
3. Post-vânzare
14
 Realizarea acestui proces în mod conștient, coerent și cu participarea permanentă a
potențialului client la fiecare etapă oferă vânzătorului posibilitatea de dezvoltare a unei oferte
corespunzatoare, dar și posibilitatea de evaluare și ajustare pe parcurs.
Participarea clientului la procesul pre-vânzare îl asigură pe acesta de adaptarea soluțiilor la
cerințele/nevoile exprimate, pe baza acordului său. În același timp, implicarea îi aduce confortul în
utilizarea serviciilor de asigurări.
 Complexitatea – complexitatea procesului de distribuție în asigurări se datorează unor factori
multipli, dintre care cei mai semnificativi sunt:
1. Varietatea riscurilor și a soluțiilor de acoperire a acestora prin diverse tipuri de
asigurări, combinarea individualizată a nevoilor clientului cu soluția de asigurare
adecvată;
2. Conținutul procesului de distribuție care include multiple activități:
 premergătoare încheierii unui contract;
 de încheiere a contractului adecvat;
 de asistență pentru gestionarea și derularea contractului
Întreg procesul este derulat în relația și cu participarea clientului și uneori cu terțe părți.
3. Abilitățile necesare pentru realizarea procesului de distribuție sunt variate:
 suport oferit clientului în identificarea cerințelor și necesităților sale;
 consultanță în aplicarea beneficiilor aduse de soluția propusă, care ține cont de
situația clientului;
 suport oferit clientului în utilizarea serviciilor de asigurare contractate;
 dezvoltarea permanentă a relației cu clientul.

!!! Conștientizarea relației existente între situația potențialului client (riscurile la care este expus)
și tipul de soluție care îi aduce siguranță și confort îl ajută pe distribuitor să aibă o ofertă cât mai
atractivă.
Relația dintre situația potențialului client și tipul de soluție
Capacitatea de a Fonduri  pentru situații de urgență
obține venituri Fonduri pentru cheltuieli curente ale familiei
SECURITATE
Sănatatea Fonduri pentru cheltuielile medicale individuale
Proprietarea FINANCIARĂ - Fonduri pentru cheltuielile medicale ale familiei
Planurile CONSERVARE Fonduri pentru pagube produse altor persoane
financiare pe Fonduri pentru repararea/înlocuirea locuinței/bunurilor
termen mediu Nevoi financiare
Riscuri Capacitatea de a Fonduri pentru achiziții viitoare
care finanța creșterea Fonduri pentru creșterea copiilor
afectează: și educația Fonduri pentru educația copiilor
ECONOMISIRE
copiilor
-
Veniturile la Fonduri pentru cheltuieli medicale la pensionare
DEZVOLTARE
pensionare Fonduri pentru divertisment/hobby-uri
15
 Ciclul de viață al asiguratului

STRUCTURA PROCESULUI DE DISTRIBUȚIE

A PRODUSELOR DE ASIGURARE ȘI/SAU REASIGURARE
Prospectarea și calificarea clienților potențiali
Prospectarea este primul pas din procesul de vânzare, cel de identificare a unor potențiali
cleinți. În demararea prospectării este utilă conturarea unui profil al potențialului client.
Rezultatul vizat al prospectării este obținerea unui set minim de informații de contact
pentru un potențial client și a unui minim de informații despre profilul acestuia. Cea mai la
îndemână sursă de prospectare o reprezintă persoanele pe care intermediarul le cunoaște. La fel de
utile în prospectarea de noi clienți sunt mijloacele de comunicare electronică și utilizarea rețelelor
sociale. Prospectarea duce la rezultate cantitative, adică liste cu numeroși potențiali clienți ce pot fi
contactați.

!!! Încă din faza de prospecare este necesară o minimă segmentare a clienților căutați diferențiind
între persoane fizice și persoane juridice.
Dacă pentru persoanele fizice rețelele sociale pot fi o bună sursă de prospectare, în cazul
persoanelor juridice sursele reprezentate de mediul electronic sunt și mai generoase.
O sursă principală de prospectare o reprezintă clienții existenți, deoarece aceștia pot face
recomandări avizate, pe baza propriei experiențe cu vânzătorul și cu produsele obținute.
Selecția prospecțiilor are în vedere o serie de aspecte importante:
16
1. Ce beneficiu obține prin acceptarea ofertei intermediarului?
2. Are resursele financiare necesare pentru a achiziționa serviciile oferite?
3. Cine are autoritatea de a lua decizia de cumpărare?

!!! În această fază premergătoare contractului, pentru potențialul client, informația este
incompletă, întrucât nu există schimbul direct de informații cu acesta.
Este necesar ca în faza de prospectare, reprezentantul de vânzări să se asigure că nu
încalcă normele privind protecția datelor (GDPR) și că persoanele contractate au fost a priori
informate cu privire la faptul că vor fi abordate de un reprezentant al unei companii de
asigurări/intermediar.
Debutul relației directe cu clientul constă în:
 Prezentarea vânzătorului
 Enunțarea scopului apelului telefonic
 Acordul pentru continuarea discuției
Discuția preliminară
Această întâlnire urmărește trei aspecte:
1. Identificarea nevoilor și cerințelor petențialului client
2. Confirmarea acestora, inclusiv confirmarea documentată într-un format scris
3. Valorificarea beneficiilor recunoscute de client ale unei soluții dedicate nevoilor
confirmate

!!! Distribuitorul trebuie să respecte prevederile legale privind informațiile obligatorii pe care
trebuie să le prezinte potențialului client conform Normei A.S.F. nr. 19/2018. (a se vedea capitolul
2, subcapitolul 2.2.2.2 ,,Informații comune tuturor tipurilor de asigurări care trebuie furnizate
clienților sau potențialilor clienți anterior încheierii unui contract de asigurare".
În discuția preliminară distribuitorul trebuie să identifice:
1. Nevoile (cerințele) potențialului client
2. Riscurile percepute
3. Beneficiile așteptate pentru transferul riscurilor
La această etapă, vânzătorul are rolul de ascultător, clientul fiind încurajat să dezvolte
subiectul și să identifice toate aspectele de mai sus.
Informațiile necesare evaluării cerințelor și necesităților cleintului sunt colectate pe baza
unui Formular de identificare a cerințelor și nevoilor (demands and needs test –DNT) conform art.
14 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 236/2018 și art. 48 alin. (3) din Norma A.S..F nr. 19/2018.
Acetea sunt solicitate anterior acordării consultanței și se referă la obiectivele financiare
ale clientului, la datele personale ale clienților și datele despre situația familială, relevante pentru

17
identificarea nevoilor, la datele despre situația financiară a clienților, opțiunea clientului de a i se
furniza sau nu consultanță.
După ce potențialul client și-a prezentat nevoile și cerințele, vânzătorul poate intra în
rolul de consultant:
1. Clarifică situația clientului
2. Aduce informații suplimentare din propria expertiză
3. Confirmă cu clientul înțelegerea comună a nevoilor și cerințelor acestuia
4. Urmărește clarificarea criteriilor de decizie ale clientului
5. Stabilește ce valoare eu beneficiile pe care clientul le dorește
6. Încurajează clientul în a aprecia valoarea unei soluții în raport cu nevoile sale

!!! Abilitatea de a crea și demonstra valoare pentru client este cea mai importantă pentru un
vânzător în această etapă.
Discuția preliminară trebuie să-i aducă vânzătorului toate informațiile pentru pregătirea
unei soluții sau oferte adecvate nevoilor confirmate ale potențialului client și cu o valoare reală
pentru acesta.
Unexemplu practic de abordare eficientă a finalizării discuției preliminare cu clientul
potențial este de a obține și consemna răspunsurile acestuia la două întrebări:
a. Care ar fi consecințele negative ale lipsei asigurărilor despre care am discutat?
b. Care ar fi implicațiille pozitive ale încheierii asigurărilor despre care am discutat?
Negocierea ofertei și încheierea contractelor
Uneori se poate trece la prezentare, imediat după discuția preliminară. Pentru produse
complexe sau pentru contracte de amploare, este nevoie de timp pentru pregătirea soluției. Odată
pregătită soluția, în măsura în care discuția preliminară a fost de bună calitate, prezentarea soluției
poate fi la obiect și cu un bun impact.
Scopul unei bune prezentări este acela de a demonstra îndeplinirea cerințelor formulate
de client și convenite prin discuția preliminară. În general, prezentarea începe cu repetarea
criteriilor convenite și a valorii pe care o soluție bună ar aduce-o pentru client.
Prezentarea soluției cu sublinierea punctuală a îndeplinirii criteriilor
clientului
Clientul confirmă – dacă în acest stadiu clientul confirmă corespondența dintre soluția
prezentată și cerințele sale, se poate trece direct la finalizare. Înainte de încheierea contractului de
asigurare, distribuitorul trebuie să prezinte potențialului client, conform Normei A.S.F. nr. 19/2018
documentele de informare privind produsele de asigurare ( a se vedea cap. 2, subcap. 2.2.3.1.
Documente de informare).

18
 Clientul are obiecții – dacă apar noi aspecte pe care clientul le aduce în discuție,
vânzătorul are de rezolvat obiecțiile acestuia.
Obiecțiile clientului pot fi probleme reale sau doar o formă de rezistență la finalizarea
achiziției. Cele mai comune obiecții sunt:
 produsul de asigurare nu are specificația coespunzătoare
 este prea scump sau nu am suficienți bani
 nu pot face nimic până când nu am acordul șefului/altei persoane
 suntem mulțumiți de furnizorul actual
 mă mai gândesc
Obiecțiii
Cea mai bună abordare a obiecțiilor este de a le fi anticipat într-o fază anterioară
prezentării.
De exemplu, dificultățile privind specificația soluției pot fi rezolvate la discuția
preliminară.
De asemenea, o problemă de preț identificată mai devreme și contracarată prin
sublinierea valorii suplimentare a ofertei companiei poate fi astfel evitată la momentul prezentării .
vânzătorul poate demonstra cum oferta generează economii viitoare care compensează prețul
perceput ca fiind mare.
Obiecțiile sunt abordate într-un mod pozitiv de către vânzător, începând prin clarificarea
obiecției.
De exemplu, obiecția privind un preț "prea mare" poate avea unul dintre mai multe
înțelesuri cum ar fi:
1. Clientul vrea un discount;
2. Bigetul pe care îl are la dispoziție este insuficient;
3. Prețul e mai mare decât se aștepta interlocutorul nu este cel care decide.

!!! Odată ce obiecția este clară, vânzătorul poate căuta s-o depășească demonstrând beneficii
compensatoare.
Negocierea
Strâns legată de vânzare este negocierea. În situații simple de vânzare, ofertantul
definește în mod independent produsul/serviciul oferit (inclus prețul) și caută să-l convingă pe
cumpărător să accepte condițiile sale.
Pentru produsele complexe, între vânzător și cumpărător are loc negocierea unui contract
cu privire la detaliile/componentele acestuia – detalii produs, preț, termene și condinții de plată,
servicii adiacente, clauze suplimentare, etc.
Pentru o negociere de calitate, trebuie avute în vedere câteva elemente de bază:
19
 1. Intervalul de negociere – unele negocieri se axează pe un singur subiect, adesea prețul, în
timp ce altele analizează o multitudine de subiecte. Negociatorul trebuie să decidă care sunt
mai importante și în ce ordine să le abordeze.
2. Continuitatea – atitudinea în negociere este diferită în situația unei vânzări singulare (de
exemplu RCA) față de situația vânzărilor complexe (de exemplu, asigurări facultative
pentru persoane juridice).
3. Numărul subiectelor de negociat – negociatorul are o limită minimă și una maximă între
care să accepte finalizarea. Limita maximă reprezintă obiectivul principal al negociatorului,
ceea ce i-ar plăcea să obțină. Aceasta trebuie să fie ambițioasă, dar în același timp suficient
de rezonabilă pentru a putea fi justificată și susținută în timpul negocierii. Stabilirea unei
limite minime îl poate feri pe negociator de a ceda presiunii și a încheia un acord
nesatisfăcător.
După ce s-a ajuns la un acord , este important ca termenii acestuia să fie clari pentru
ambele părți, să nu existe neînțelegeri ce ar putea afecta ducerea la îndeplinire a acordului.
Termenii și condițiile acordului se consemnează în scris și se confirmă prin semnătura ambelor
părți.
Vânzătorul are în vedere să pună baza unei relații pozitive pe termen lung cu clientul. De
aceea, o afacere prea avantajoasă s-ar putea să nu fie decât o victorie pe termen scurt și care să se
întoarcă împotriva vânzătorului atunci când clientul realizează neajunsurile cumpărării efectuate.
Ambele părți au nevoie de sentimentul că procesul a fost cinstit și constructiv.
Gestionarea și derularea contractelor
Realizarea activității de distribuție de asigurări/reasigurări include și corelarea sau
coordonarea între informațiile, resursele și activitățile necesare suportului acordat clienților, post-
vânzare.
Distribuitorul capătă un rol integrator în armonizarea răspunsurilor la diferitele nevoi
specifice ale cleintului cu privire la utilizarea sau derularea contractelor de asigurare încheiate.

!!! Derularea unui contract presupune impicarea mai multor departamente din organizarea
asigurătorului, de aceea este important ca aceste departamente să ofere puncte de contact accesibile
asiguraților.
Derularea contractului de asigurare
Pentru a asista și sprijini clientul cu privire la aspectele derulării contractului de
asigurare, vânzătorul are nevoie de câteva competențe:
a. Cunoașterea proceselor de gestionare a contractelor de asigurare, a formelor și canalelor de
comunicare privind aceste aspecte, a variantelor și termenelor de soluționare
b. Corelarea resurselor implicate în soluționare și a demersurilor necesare din partea clientului
20
 c. Planificarea de activități și termene, flexibilitate și comunicare eficientă

SISTEME ALE ACTIVITĂȚII DE DISTRIBUȚIE

Indiferent de tipul de distribuitor – asigurător sau intermediar în asigurări, sistemul –
modul prin care produsele de asigurări ajung la client este determinat strategic și înscris în strategia
globală a companiei, ca ansamblu de elemente corelate, după cum ilustrează figura de mai jos:

21
 CAPITOLUL II
PRINCIPII JURIDICE ÎN DISTRIBUȚIA PRODUSELOR
DE ASIGURARE ȘI/SAU REASIGURARE
1. CONTRACTUL DE DISTRIBUȚIE ÎN ASIGURĂRI

NOȚIUNI ȘI REGLEMENTARE
Contractul de mandat și intermediarii principali
Contractul de mandat – Contractul de distribuție în asigurări este o formă a contractului
de mandat astfel cum este acesta reglementat de Codul Civil, prin care o parte se obligă să încheie
unul sau mai multe contracte pe seama celeilalte părți.
Intermediarul este cel care se obligă să încheie contracte de asigurare în numele
asigurătorului sau ca reprezentant al intermediarului principal. Din punct de vedere al
terminologiei, pe lângă termenul de mandat se folosește drept sinonim, noțiunea de împuternicire.
Intermediarii principali – În desfășurarea activității de distribuție, asigurătorii încheie
contracte de colaborare direct cu intermediarii principali care acționează în interesul clienților
proprii. Intermediarii principali mai sunt denumiți și ,,canale de distribuție independente".
Contractele încheiate de asigurători cu intermediarii principali au drept obiect distribuția în
asigurări, însă potrivit prevederilor legale, compania de brokeraj și instituția de credit sau firmele
de investiții acționează în numele clientului, fiind reprezentantul acestuia în relația cu asigurătorul.
Părțile pot să prevadă că acest contract este remunerat.

!!! Contractul de distribuție – este contractul de colaborare în baza căruia intermediarul

principal, intermediarul secundar sau intermediarul auxiliar își desfășoară activitatea de distribuție
în asigurări, în una din formele manționate în cele ce urmează.
Reglementarea acestui tip de contract se regăsește în Legea nr. 236/2018 privind distribuția
de asigurări și în Norma A.S.F. nr. 19/2018 privind distribuția de asigurări.
Tipuri de contract
Sunt posibile următoarele tipuri de contracte:
 Mandat de brokeraj – este contractul dintre un client (persoană juridică/persoană fizică) și
compania de brokeraj prin care clientul încredințează acesteia reprezentarea intereselor sale
privind obținerea și negocierea celor mai bune oferte în vederea încheierii contractelor de
asigurare și/sau reasigurare, acordarea de asistență înainte și pe durata gestionării
contractelor. De exemplu, în cazul unei solicitări de despăgubiri ca urmare a producerii
unui eveniment asigurat (decesul, accidentul, etc.).

22
  Mandat de intermediere – este contractul dintre un client (persoană juridică/persoană
fizică) și instituția de credit sau firma de investiții în calitate de intermediar principal, prin
care clientul încredințează acesteia reprezentarea intereselor sale privind obținerea și
negocierea celor mai bune oferte în vederea încheierii contractelor de asigurare, acordarea
de asistență înainte și pe durata gestionării contractelor. De exemplu, în cazul unei solicitări
de despăgubiri ca urmare a producerii unui eveniment asigurat (decesul, accidentul, etc.),
instituția de credit sau firma de investiții poate acționa în numele clientului.
Contracte de colaborare
Contract de agent – contractul de colaborare încheiat de agenți cu unul sau mai mulți
asigurători, în vederea desfășurării activității de distribuție, în numele acesteia/acestora.
Contract de agent auxiliar - contractul de colaborare încheiat de agenții auxiliari cu unul
sau mai mulți asigurători, în vederea desfășurării activității de distribuție în asigurări, în numele
acesteia/acestora.
Contract de agent afiliat – contractul de colaborare încheiat de agenții afiliați cu unul sau
mai mulți asigurători, în vederea desfășurării activității de distribuție de asigurări, în numele
acestuia/acestora.
Contractul de intermediere în asigurări
Intermediarii principali încheie cu distribuitorii contracte de colaborare, după cum urmează:
Contract de asistent – contractul de colaborare încheiat de intermediarii principali cu
asistenții în vederea desfășurării activității de distribuție.
Contract de asistent auxiliar – contractul de colaborare încheiat de intermediarii
principali cu asistenții auxiliari, în vederea desfășurării activității de distribuție.

PĂRȚILE CONTRACTULUI DE DISTRIBUȚIE ÎN ASIGURĂRI

Categorii ale părților contractante
 Asigurători
 Intermediari principali
 Intermediari secundari
 Intermediari auxiliari
Contractul de intermediere în asigurări
Atunci când distribuitorul acționează în numele clientului, parte din contractul de
distribuție în asigurări poate fi și clientul, persoană fizică sau juridică care dorește să îi fie
încheiată o asigurare adaptată nevoilor sale.
Drepturile și obligațiile distribuitorilor sunt diferențiate mai jos, în funcție de tipul de
distribuitor.
23
 ASIGURĂTOR/REASIGURĂTOR
Subcategoria Drepturi Obligații
NA Creator de produse Obligații de creare a produselor în conformitate cu regulile
aplicabile (de exemplu, să fie identificată piața țintă,
revizuirea procesului de aprobare a produsului să le facă
Distribuitor de produse
periodic, etc.);

Obligații de informare client în faza precontractuală;

Obligații de analiză a nevoilor în faza precontractuală;

Obligații de a oferi consultanță în faza precontractuală și la

vânzare în funcție de produsele comercializate și conform
solicitării clientului;

Obligații post-vânzare (administrare contract, plata

despăgubirilor în cazul producerii evenimentului asigurat)

INTERMEDIARI PRINCIPALI
Subcategoria Drepturi Obligații
Companii de În principal distribuitori Se autorizează la A.S.F. ca intermediarii principali
brokeraj - intermediari  Obligații de informare client în faza precontractuală,
Obligații de analiza nevoilor în faza precontractuală,
Pot fi creatori de Obligații de a oferi consultanță în faza precontractuală și
produse prin asociere la vânzare în funcție de produsele comercializate și
cu un asigurător conform colicitării clientului;
 Obligații ante și post-vânzare (asistență pentru gestionare
și derularea contractelor, în special în cazul unei
solicităride despăgubiri, cum ar fi instrumentare daune în
serviciul/beneficiul clienților, negocierea cu societățile în
vederea obținerii și încheierii celor mai bune contracte de
asigurare și/sau reasigurare pentru aceștia)
În măsura în care devin creatori de produse, au obligații
aferente acestei calități.
Instituții de Activitatea de Se avizează la A.S.F. ca intermediari principali.
credit și firme distribuție în asigurări
Similar companiilor de brokeraj.
de investiții va fi activitate
secundară

Pot fi intermediari
principali, dacă nu
optează pentru
desfășurarea activității
în calitate de
intermediar secundar
INTERMEDIARI SECUNDARI
Subcategoria Drepturi Obligații
Agenți Pot desfășura activitate Sunt înregistrați de asigurător/asigurători, dar mențin și
24
(persoane fizice pentru unul sau mai registre proprii
sau juridice) mulți asigurători
Respectă obligațiile legale privind distribuția astfel cum au
Acționează sub fost stabilite prin contractul de colaborare încheiat cu
răspunderea totală a asigurătorul
asigurătorului
Nu pot fi creatori de produse
Agenții afiliați Pot desfășura activitate Simular Agenților
(persoane pentru unul sau mai
juridice) mulți asigurători

Acționează sub
răspunderea totală a
asigurătorului
Agenții auxiliari Similar Agentului și Similar Agentului și Agentului afiliat
persoane fizice Agentului afiliat
sau juridice
Asistenți Desfășoară activități Sunt înregistrați de intermediarul principal, dar mențin și
persoane fizice pentru un intermediar registre proprii.
sau juridice principal
Respectă obligațiile legale privind distribuția astfel cum au
Acționează sub fost stabilite prin contractul de colaborare încheiat cu
răspunderea totală a intermediarul principal
intermediarului
principal Nu pot fi creatori de produse
Asistenți Similar Asistentului Similar Asistentului
auxiliari,
persoane fizice
sau juridice

Exemple
1. O companie de asigurări lansează produse prin angajații proprii. Asigurătorul aflat în această
situație, va fi cel care creează produsul,cât și cel care îl distribuie, întrucât distribuția se va face
prin angajații proprii ai asigurătorului.
În acestă calitate, asigurătorul va respecta cerințele legate de guvernanță și aprobarea
produselor, precum și cele rezultate din distribuția de asigurări, cum ar fi informarea
precontractuală, analizarea nevoilor și necesităților, oferirea de consultanță.
2. Compania de brokeraj X (care este intermediar principal) încheie un contract de colaborarecu
un asigurător împreună cu care creează un produs de asigurare, iar un client solicită respectivei
companii de brokeraj oferirea mai multor produse de asigurare care se potrivesc cerințelor și
neviolor sale
Compania de brokeraj va avea o dublă calitate, atât de creator de produse, în asociere cu
asigurătorul, cât și de distribuitor, fiind mandatat de către client pentru negocierea celor mai
bune produse de asigurare. Va fi necesar, desigur, ca acest produs să corespundă nevoilor și
intereselor clientului, brokerul reprezentând interesele acestuia și neintrând într-un conflict de
25
 interese cu propriile interese (de exemplu, acela de a-și vinde propriile produse, chiar dacă
acestea nu se potrivesc nevoilor clientului, în detrimentul intereselor acestuia).
3. Un agent de asigurare, intermediar secundar, încheie contract de colaborarre cu un asigurător
pentru distribuția produselor de asigurare ale acestuia. El nu va putea fi creator de produse,
întrucât prevederile legale nu îi permit.
În calitate de distribuitor va trebui să respecte obligațiile de informare precontractuală, de
analiza nevoilor și necesităților, de a acorda consultanță clientului în vederea oferirii celui mai
potrivit produs din cele pe care agentul le are în portofoliu, făcând însă cunoscut clientului că
oferta lui de produse de asigurare este limitată la produsele pe care asigurătorul cu care
colaborează le deține.

OBIECTUL CONTRACTULUI DE DISTRIBUȚIE ÎN ASIGURĂRI

Contractul și asistența intermediară

Contractul – constă în mandatarea distribuitorului în vederea negocierii și încheierii
contractului de asigurare. În cadrul acestei activități, intermediarul sau asigurătorul (în cazul
vânzării directe), îi poate acorda clientului consultanță cu privire la contractele de asigurare, îi
poate propune mai multe contracte sau poate să efectueze acțiunile premergătoare în vederea
încheierii contractului, sau încheie contractul de asigurare în numele clientului.
Asistență intermediară – intermediarul poate acorda asistență pentru gestionarea sau
derularea contractului de asigurare, de exemplu în cazul producerii unui eveniment asigurat. În
activitatea de distribuție (Conform Legii nr. 237/2015) se încadrează și furnizarea de informații
oferite clientului cu privire la unul sau mai multe contracte de asigurare în conformitate cu
criteriile selectate de clienți pe un site sau prin alte mijloace de comunicare și alcătuirea unui
clasament al produselor de asigurare, inclusiv comparații de preț și de produse sau o reducere la o
primă.

OBLIGAȚIILE DISTRIBUITORILOR ÎN ASIGURĂRI

Contractele de distribuție
Contractele de distribuție atât cele încheiate de intermediarii principali, cât și cele încheiate
de intermediarii secundari, sunt reglementate din punct de vedere al conținutului minim pe care
trebuie să îl aibă.
Aceste cerințe minime sunt necesare pentru protejarea clienților care trebuie să dețină toate
informațiile necesare cu privire la intermediarul de asigurare care negociază și/sau încheie polița
de asigurare.

26
 Obligațiile distribuitorilor în asigurări
Contractul de mandat de brokeraj și cel de intermediere trebuie să prevadă pentru
distribuitori următoarele obligații:
1. Necesitatea respectării prevederilor din legislația asigurărilor-reasigurărilor;
2. Menționarea datelor de identificare și cele privind înregistrarea în registrele deținute de A.S.F.;
3. Menționarea expresă a serviciilor prestate conform obiectului de activitate;
4. Prezentarea opțiunii privind colaborarea și cu o altă companie de brokeraj, sau cu alt
intermediar principal, cu mențiunea că în cazul în care activitățile sunt prestate în comun,
răspund în solitar pentru eventuale prejudicii cauzate clienților, iar în cazul în care activitățile
cunt distincte, fiecare companie de brokeraj, respectiv fiecare intermediar principal poartă
răspunderea pentru actvitatea desfășurată;
5. Informarea privind primirea unei remunerații din partea unuia sau mai multor asigurător
referitoare la colectarea primelor de asigurare și emiterea notelor de acoperire în numele
asigurătorilor în vederea încheierii contractelor de asigurare;
6. Informarea privind modalitatea de rezolvare amiabilă a litigiilor, cu menționarea dreptului
clientului care se consideră prejudiciat de modul în care se îndeplinește contractul încheiat de a
solicita modificarea prin înțelegere amiabilă a contractului sau în cazul în care nu se ajunge la
nici un acord, de a revoca mandatul.

!!! În cazul în care activitățile companiei de brokeraj și ale intermediarului principal sunt prestate
în comun, răspund în solitar pentru eventuale prejudicii cauzate clienților, iar în cazul în care
activitățile sunt distincte, fiecare companie de brokeraj, respectiv fiecare intermediar principal
poartă răspunderea pentru activitatea desfășurată; sunt prestate în comun, răspund în solitar pentru
eventuale prejudicii cauzate clienților, iar în cazul în care activitățile sunt distincte, fiecare
companie de brokeraj, respectiv fiecare intermediar principal poartă răspunderea pentru activitatea
desfășurată.
În contractul de agent, agent afiliat și/sau agent auxiliar, pentru persoane fizice și juridice,
asigurătorii includ următoarele obligații:
1. Necesitatea respectării prevederilor din legislația asigurărilor-reasigurărilor;
2. Precizarea că activitatea de intermediar secundar este reglementată, supravegheată și controlată
de A.S.F.;
3. Obligativitatea facilitării accesului A.S.F. la sediile/domiciliul intermediarilor secundari;
4. Prezentarea la solicitarea A.S.F. a oricăror documente care privesc activitatea desfășurată de
intermediarul secundar;

27
5. Prezentarea informațiilor despre identitatea intermediarilor secundari și a societăților anterior
ofertării produselor de asigurare clienților, persoane fizice și juridice, în conformitate cu
prevederile legale;
6. Informarea privind modalitatea de rezolvare amiabilă a litigiilor;
7. Stipularea unui termen de maximum 5 zile pentru predarea documentelor de asigurare încheiate
cu clienții și a sumelor încasate de la aceștia, după caz;
8. Înscrierea codului unic pe contractele de asigurare și pe chitanțele eliberate de intermediarii
secundari, în numele asigurătorului;
9. Obligativitatea desfășurării activității de distribuție numai în spațiile autorizate, respectiv:
sediile principale sau secundare ale clienților ori ale potențialelor clienți persoane juridice;
domiciliul sau, după caz, reședința clienților ori a potențialilor clienți persoane fizice sau în alte
locații agreate cu acețtia; sediile principale și/sau secundare ale acestora sau ale distribuitorilor
cu care acestia colaborează;
10. Obligativitatea menținerii și prezentării dovezii privind pregătirea profesională a
intermediarilor secundari;
11. Menționarea garanțiilor sau obligativitatea menținerii unei situații financiare stabile, după caz,
în cazul în care intermediarii secundari încasează prime de asigurare în numele asigurătorului;
12. Obligativitatea evidențierii unui cont separat pentru încasările și plățile efectuate în numele
clienților.

!!! În contractul de asistent și asistent auxiliar, intermediarii principali includ în contractul de

colaborare prevederi similare celor de mai sus, cu excepția prevederii legat de termenul de 5 zile și
de necesitatea înscrierii codului unic pe contractele de asigurare și pe chitanțele eliberate.
Întrucât cele menționate anterior sunt clauze minimale, părțile pot să prevadă și alte cauze ale
contractului de colaborare în funcție de specificul activității desfășurate de către aceste părți și de
relația comercială dintre ei. Desigur, acestea nu pot să contravină clauzelor minimale și nici să le
anihileze efectele.

ÎNCETAREA CONTRACTULUI DE DISTRIBUȚIE ÎN ASIGURĂRI

Condiții de încetare a contractului
În privința încetării contractului de distribuție sunt aplicabile atât prevederile privind
cazurile generale de încetare a contractelor, cât și cele din materia contractului de mandat.
Astfel, contractul de distribuție încetează prin:
 Îndeplinirea obligațiilor de către părțile contractului;
 Îndeplinirea sau, după caz, neîndeplinirea condiției;
 Acordul de voință al părților, denunțare unilaterală;
28
  Imposibilitatea fortuită de executare;
 Expirarea termenului;
 Orice alte cauze prevăzute de lege sau de părți în conținutul contractului.

!!! De exemplu, contractul de distribuție poate înceta dacă intermediarul își pierde autorizația
primită din partea A.S.F..
Pe lângă cauzele generale de încetare a contractelor, acest contract poate înceta și ca urmare a
revocării mandatului acordat de către asigurător, intermediarul principal sau client, ca urmare a
renunțării intermediarului principal sau secundar sau ca urmare a decesului, incapacității sau
falimentului oricărei părți.
Bazat pe libertatea contractuală, părțile pot să prevadă și alte situații în care contractul de
distribuție șă înceteze, în funcție de specificul activității lor. De exemplu, ca efect al neîndeplinirii
corespunzătoare a activității de intermediere, contractul poate înceta, urmând ca intermediarul să
repare eventualele prejudicii cauzate.

2. REGULI PRIVIND ÎNCHEIEREA

CONTRACTELOR DE ASIGURARE

CONTRACTUL DE ASIGURARE. ASPECTE GENERALE

Potrivit Codului civil român, prin contractul de asigurare, contractantul asigurării sau
asiguratul se obligă să plătească o primă asigurătorului, iar acesta din urmă se obligă ca, în cazul
producerii riscului asigurat, să plătescă o indemnizație, după caz, asiguratului, beneficiarului
asigurării sau terțului păgubit.
Din această definiție rezultă că părțile contractului de asigurare sunt:
 Asigurătorul
 Asiguratul
 Contractantul asigurării (dacă este diferit de asigurat)

!!! Deși nu sunt parte la contractul de asigurare, efectele acestuia se răsfrâng în ceea ce privește
indemnizarea (despăgubirea) și asupra unor terțe persoane care fie sunt nominalizate expres sau
determinate pe baza anumitor criterii (de exemplu: moștenitorii legali), purtând denumirea de
beneficiari, fie sunt îndreptățite la despăgubiri pentru prejudiciile suferite în urma conduitei
negative a persoanelor asigurate – cazul asigurărilor de răspundere civilă – purtând denumirea de
terți păgubiți.
Contractul de asigurare pentru asigurători
29
 Pentru asigurări, contractul de asigurare reprezintă produsul prin care se materializează
activitatea de asigurare în toate componentele sale, respectiv:
1. Oferirea
2. Distribuția
3. Negocierea
4. Încheierea contractului
5. Încasarea de prime
6. Lichidarea da daune
7. Activitatea de regrez și recuperare
Contractul de asigurare pentru asigurați/beneficiari/terți prejudiciați
Pentru asigurați/beneficiari/terți prejudiciați contractul de asigurare reprezintă un mijloc de
protecție pentru viața și/sau patrimoniul acestora împotriva evenimentelor nedorite sau inerente
care se produc dintr-o multitudine de factori naturali, tehnici, ale activităților desfășurate, ale
conduitei umane, etc.
Aceste persoane sunt denumite generic de legislația privind distribuția de asigurări clienți
sau potențiali clienți, prin client fiind avuți în vedere consumatorii (persoanele fizice) și persoanele
juridice.
Ce este polița de asigurare?
În conformitate cu cerințele legale, pentru a putea fi dovedit, contractul de asigurare se
încheie în formă scrisă sub forma unui document denumit poliță de asigurare sau certificat de
asigurare emis și semnat de asigurător ori prin nota de acoperire emisă și semnată de brokerul de
asigurare.
Elementele poliței de asigurare
Polița de asigurare trebuie să indice cel puțin:
1. Numele sau denumirea, domiciliul ori sediul părților contractante, precum și numele
beneficiarului asigurării, dacă acesta nu este parte în contract;
2. Obiectul asigurării: bunul care se asigură, răspunderea civilă care se asigură, viața
asiguratului etc.
3. Riscurile ce se asigură;
4. Momentul începerii și cel al încetării răspunderii asigurătorului. De regulă, răspunderea
asigurătorului începe la momentul emiterii poliței și încasării primei de asigurare, dar există
cazuri, cum este, de exemplu, cazul asigurărilor agricole, în care cele două momente pot
să nu coincidă. Momentul încetării răspunderii asigurătorului este acela consemnat în
contractul de asigurare. În cazul în care riscul asigurat s-a produs înainte ca obligația
asigurătorului să înceapă a produce efecte ori atunci când lipsește riscul asigurat,
30
 răspunderea asigurătorului încetează ca urmare a desființării de drept a contractului de
asigurare;
5. Prima de asigurare;
6. Suma asigurată;
7. Modalitatea și termenele de plată a indemnizațiilor de asigurare, a sumelor de răscumpărare
și a sumelor asigurate;
8. Excluderile din asigurare;
9. Alte informații stabilite de A.S.F. prin norme;
10. Informații privind orice drepturi pe care le pot avea părțile de a rezilia contractul înainte de
termen sau unilateral, inclusiv orice penalități impuse de contract în asemenea cazuri.
Elemente specifice contractului de asigurare
Fără a intra în detalii asupra coordonatelor juridice ale contractului de asigurare, două
repere specifice acestuia predomină:
 Contractul aleatoriu – semnifică faptul că niciuna dintre părțile contractante nu cunoaște
la încheierea contractului dacă va avea un câștig sau va suferi o pierdere în perioada de
asigurare, câștigul sau pierderea depinzând de incertitudinea (dacă și/sau când) producerii
rsicului asigurat.
 Contractul de adeziune – deoarece cauzele sale sunt prestablite sau redactate de către
asigurători și propuse asiguratului/contractantului asigurării, însă acesta are dreptul să nu
fie de acord cu aceste clauze. Este de reținut că acest caracter de adeziune al contractului de
asigurare s-a atenuat în timp ca o consecință a intervenției mai multor factori:
 Concurența dintre asigurători
 Diversificarea ofertelor având ca obiect produse și servicii de asigurare puterea de
negociere a potențialilor asigurați (mai ales cei corporate)
 Implicarea intermediarilor de asigurări
 Creșterea nivelului de protecție oferit clienților prin legislația de drept comun privitoare
la acest domeniu
 Dar și prin actele normative speciale care reglementează activitatea de asigurare și a
distribuției de asigurări.
Obligații legale specifice contractului de asigurare
Obligațiile legale de informare, atât înainte cât și pe parcursul derulării relațiilor
contractuale, sunt în sarcina distribuitorilor de asigurări dar și a clienților sau potențialilor clienți.
În acest sens, Codul civil stabilește că persoana care contractează asigurarea este obligată
să răspundă în scris la întrebările formulate de asigurător și să declare la încheierea contractului

31
orice informații sau împrejurări pe care le cunoaște și care, de asemenea, sunt esențiale pentru
evaluarea riscului.
De asemenea, în perioada contractulă, clientul este obligat să anunțe asigurătorul despre
modificările împrejurărilor esențiale privind riscul. În caz de nerespectare a acestor obligații,
legiuitorul a prevăzut anumite consecințe asupra valabilității contractului de asigurare mergând
până la nulitatea acestuia în cazul în care clientul sau potențialul client a fost de rea-credință în
furnizarea infomațiilor.

INFORMAȚII PE CARE DISTRIBUITORII

DE ASIGURĂRI TREBUIE SĂ LE FURNIZEZE
CLIENȚILOR SAU POTENȚIALILOR CLIENȚI
Implemetarea unei noi reglementări în domeniul distribuției de asigurări începând cu anul
2018 în toate statele membre UE a fost necesară pentru a garanta același nivel de protecție
clienților, indiferent de canalul de distribuție prin intermediul căruia aceștia își achiziționează
produsul de asigurare, fie direct de la asigurători, fie indirect printr-un intermediar. Pentru acesta
însă, în desfășurarea activității, distribuitorii de asigurări trebuie să aibă o conduită care să respecte
anumite principii și să nu încalce interdicții expres prevăzute de lege.

CERINȚE DE CONDUITĂ. PRINCIPII ȘI INTERDICȚII

SCOP – scopul principal urmărit în distribuția de asigurări este acela de a garanta oferirea
de către distribuitori a unor produse și servicii care să corespundă cel mai bine intereselor
clienților. De acees, distribuitorii au obligația să acționeze întotdeauna în relația cu clienții în mod
onest, corect și profesionist.
OBLIGAȚII – pentru a materializa atributele de conduită enunțate anterior, distribuitorii
au obligația:
 De a furniza clienților, inclusiv prin comunicări publice, informații corecte, clare,
neînșelătoare și ușor identificabile, în conformitate cu dispozițiile legale care detaliază
cazurile, conținutul, forma și tipurile de informații care se adresează clienților sau
potențialilor clienți;
 De a respecta anumite interdicții legale.
INTERDICȚII – distribuitorilor de asigurări le este interzis ca în activitatea lor:
 Să fie remunerați, să își remunereze personalul și să îi evalueze performanțele într-un
mod care să contravină celor mai bune interese ale clienților;

32
  Să adopte măsuri care, prin intermediul remunerării, al obiectivelor de vânzări sau prin
alte mijloace, constituie un stimulent pentru a recomanda clienților un anumit produs în
detrimentul altuia mai corespunzător pentru nevoile clienților respectivi;
 Să accepte sau să primească remunerație de la terți și împuterniciții acestora în legătură
cu distribuția produselor de asigurare ori să acorde sau să plătească respectivelor
persoane.

INFORMAȚII COMUNE TUTUROR TIPURILOR DE ASIGURĂRI

CARE TREBUIE FURNIZATE CLIENȚILOR SAU POTENȚIALILOR
CLIENȚI ANTERIOR ÎNCHEIERII UNUI ACORD DE ASIGURARE
Informarea în etapa precontractuală
Distribuitorii de asigurări sunt obligați să le ofere clienților sau potențialilor clienți
informații în etapa precontractuală pentru toate tipurile de asigurări.
De exemplu, pentru produsele de asigurare care fac parte dintr-un pachet într-o vânzare
combinată, precum și pentru produsele de investiții bazate pe asigurări, există și alte cerințe de
informare, suplimentare celor comune tuturor contractelor de asigurare.
Așadar, înainte de încheierea unui contract de asigurare, toți distribuitorii de asigurări, iar,
în anumite cazuri, fie numai asigurătorii, fie numai intermediarii de asigurări, prezintă în timp util
mai multe tipuri de informații.
Tipuri de informații obligatorii în etapa precontractuală
Informații generale despre asigurător/intermediar
 Identitatea și adresa acestora;
 Calitatea de intermediar sau de asigurător deținută,după caz;
 Dacă oferă consultanță pentru produsele comercializate. Prin consultanță, în sensul
legislației privind distribuția de asigurări, se înțelege furnizarea unei recomandări
personalizate unui client sau potențial client, la cererea acestuia sau la inițiativa
distribuitorului de asigurări, în legătură cu unul sau mai multe contracte de asigurare;
 Procedurile de reclamații/petiționare și informații privind procedurile de soluționare
alternativă a litigiilor, fără excluderea dreptului clienților de a se adresa instanțelor.
Suplimentar, intermediarii de asigurări trebuie să informeze clientul sau potențialul client
în legătură cu:
 registrul în care sunt înscriși și cum pot verifica acest aspect;
 dacă reprezintă clientul sau acționează pentru și în numele unui asigurător.
Informații privind conflictul de interese – intermediarii de asigurări trebuie să informeze
clientul sau potențialul client în legătură cu aspectele enumerate mai jos:
33
 Asigurătorii furnizează clienților sau potențialilor clienți informații asupra naturii
remunerației pe care o primesc angajații pentru contractul de asigurare respectiv. În cursul
executării unui contract de asigurare, ori de câte ori clienții efectueză plăți altele, decât primele și
plățile programate la încheierea contractului, distribuitorii de asigurări trebuie sa prezinte aceleași
informații ca cele enunțate mai jos.
Participațiile calificate – participațiile calificate deținute de intermediari în cadrul
asigurătorilor și de asigurători sau societățile mamă ale acestora în cadrul intermediarilor;
Contractul de asigurare – în legătură cu contractul de asigurare, intermediarii de asigurări,
trebuie sa informeze clientul sau potențialul client:
 dacă oferă consultanță bazată pe o analiză imparțială și personală;
 dacă are o obligație contractuală de a lucra doar cu unul sau mai mulți asigurători și care
sunt aceștia;
 denumirea asigurătorului cu care lucrează în cazul în care nu lucrează decât cu unul singur;
Natura remunerației primite – în legătură cu remunerația primită, intermediarii de asigurări
furnizează clienților sau potențialilor clienți mai multe informații, în funcție de tipul de
remunerație și plătitorul acesteia: onorariul plătit de client – cuantum sau metoda de calcul a
acestuia; comisionul inclus în prima de asigurare; orice beneficiu economic de orice natură oferit
sau primit de intermediar în legătură cu respectivul contract de asigurare; sau combinație a tipurilor
de remunereții menționate anterior.
Acordarea consultanței – prima etapă a procesului de consultanță constă în evaluarea
cerințelor și necesităților clienților, pe baza informațiilor oferite de aceștia, pentru a le putea oferi
un produs de asigurare în concordanță cu informațiile primite, respectiv:
1. pentru analizarea cerințelor se solicită:
 datele personale ale clienților în limitele necesare scopului pentru care sunt solicitate;
 opțiunea pentru acordarea sau nu a consultanței și tipul de produs de asigurare dorit;
 alte informații pentru acele produse de asigurare care au o reglemetare legală specială –
cazul asigurărilor RCA, PAD, asigurări de răspunderi profesionale;
2. pentru identificarea necesităților, în funcție de tipul produsului de asigurare dorit se
solicită informații privind:
 situația familială și financiară a clienților;
 obiectivelor financiare ale clienților.
Pe baza evaluării efectuate, distribuitorii furnizează clienților informații obiectuve și ușor
de înțeles despre produsul de asigurare propus, iar, în cazul unui contract de asigurare specific,
motivul adecvării acelui contract la cerințele și nevoile clienților va trebui să fie documentat.

34
Consultanța ține seama de:
 Complexitatea produsului de asigurare propus – una este complexitatea asigurării RCA și
alta a asigurării de pierderi financiare sau a asigurării voluntare de sănătate
 Tipul de client căruia i se adresează – persoană fizică sau juridică, persoană fizică având
studii medii sau persoană fizică având studii superioare etc.
 De asemenea, în cazul în care consultanța este oferită de intermediar, aceasta va fi adaptată
tipului de intermediar din care face parte entitatea care o oferă.
În situația în care consultanța se realizează pe baza unei analize imparțiale și personale,
intermediarii de asigurări analizează în prealabil un număr suficient de mare de contracte de
asigurare disponibile pe piață, astfel încât recomandarea personalizată să fie efectuată pe baza unor
criterii profesionale și contractul de asigurare să răspundă cel mai bine necesităților clienților.
Prin excepție, în cazul în care o asemenea analiză nu poate fi realizată, deoarece nu există
decât un produs de asigurare, chiar aparținând unei singure clase sau oferit de un singur asigurător,
distribuitorul poate acorda consultanță prin evaluarea caracterului adecvat al acelui unic produs,
informând clientul în prealabil că nu oferă o consultanță bazată pe o analiză imparțială și
personală.

INFORMAȚII PRIVIND VÂNZAREA COMBINATĂ.

CERINȚE SUPLIMENTARE
Vânzarea combinată
Vânzarea combinată se referă la furnizarea unui produs de asigurare împreună cu un
serviciu sau un produs auxiliar care nu este o asigurare și care compun același pachet sau același
acord.
De exemplu, un pachet de servicii turistice în care este inclusă și asigurarea medicală de
călătorii în străinătate sau un contract de leasing auto care are atașat și un contract de asigurare
pentru avarii și furt (CASCO).

!!! Nu fac obiectul cerițelor de informații privind vânzarea combinată produsele de asigurare
auxiliare unui serviciu sau activități de investiții, contract de credit sau servicii aferente conturilor
de plăți. De asemenea, vânzarea combinată nu vizează distribuția de produse de asigurare multi
risc care acoperă mai multe tipuri de riscuri. De exemplu, o asigurare de construcții montaj prin
care se acoperă riscul de incendiu și alte calamități la construcție în curs de realizare, dar și
răspunderea civilă a antreprenorului/proprietarului nu face obiect al cerințelor de informație
privind vânzarea combinată.

35
 În cazul vânzării combinate, distribuitorii de asigurări sunt obligați să-i informeze pe clienți
sau potențialii clienți dacă au posibilitatea să cumpere separat diferitele componente ale pachetului
sau acordului, iar în caz afirmativ, au obligația de a furniza:
 O evidență separată a costurilor și cheltuielilor pe fiecare componentă;
 Descrierea adecvată a diferitelor componente ale acordului sau pachetului, modul în care
interacțiunea dintre acestea modifică riscul sau acoperirea asigurării ca o componentă a
pachetului sau acordului față de asigurare luată ca un produs separat.

INFORMAȚII PRIVIND ASIGURĂRILE DE VIAȚĂ.

CERINȚE SUPLIMENTARE
Datorită complexității, caracteristicilor, perioadei de asigurare mai îndelungate, faptului că
vizează viața oamenilor și/sau incapacitatea rezultată din boală, vătămare ori invaliditatea acestora,
legiuitorul a prevăzut pentru asigurările de viață cerințe suplimentare de informare care să ofere o
protecție corespunzătoare clienților unor asemenea produse de asigurare.
În acest sens, înainte de încheierea unui contract de asigurare, distribuitorii au obligația să
furnizeze, pe lângă identitatea și adresa asigurătorilor, iar, după caz, și pe cele ale intermediarilor,
modalitatea în care clientul va putea avea un acces facil la raportul anual privind solvabilitatea și
stabilitatea financiară a asigurătorului.

!!! De asemenea, clienții sau potențialii clienți au dreptul legal de a le fi comunicate o serie de
informații despre contractul de asigurare de viață propus constând în funcționalități și caracteristici
ale produsului.
Pe întreaga durată a contractului, distribuitorii de asigurări comunică clienților orice
schimbare referitoare la:
 Datele de identificare și/sau forma juridică ale asigurătorului;
 Condițiile de asigurare;
 Alte elemente prezentate anterior încheierii contractului de asigurare de viață.
Anual, distribuitorii informează clienții privind situația beneficiilor, dacă sunt incluse în
contractul de asigurare.

INFORMAȚII PRIVIND PRODUSELE DE INVESTIȚII

BAZATE PE ASIGURĂRI. CERINȚE SUPLIMENTARE
Produsele de investiții bazate pe asigurări sunt acele produse de asigurări de viață cuprinse
în Secțiunea C din Anexa nr. 1 la Legea nr. 237/2015 ( Solvailitate II) care oferă o valoare la
scadență sau o valoare de răscumpărare expusă parțial sau integral, direct sau indirect, fluctuațiilor
pieței si nu includ:
36
  Produsele de asigurare generală;
 Contractele de asigurare de viață în baza cărora se plătesc numai beneficii în caz de deces
sau incapacitate rezultă din boală, vătămare ori invaliditate;
 Produsele de pensii obligatorii și facultative;
 Pensiile ocupaționale;
 Produse de pensii în care contribuția este suportată de angajator, iar angajatorul și angajatul
nu pot alege produsul sau furnizorul.

!!! Produsele de investiții bazate pe asigurări fac parte alături de produsele de investiții
individuale structurate* sau PRIP – din categoria produselor financiare generic intitulate produse
de investiții individuale structurate și bazate pe asigurări (PRIIP).
Având în vedere ca PRIIP sunt complexe și greu de înțeles, este dreptul clienților sau
potențialilor clienți de a le fi explicate astfel încât să le înțeleagă și să fie în deplină cunoștință de
cauză atunci când aleg un astfel de produs cu privire la natura, caracteristicile, riscurile, costurile,
câștigurile și pierderile potențiale care derivă din acesta.
*PRIP reprezintă un produs de investiție al unui investitor individual la care cuantumul plătibil
acestuia este expus fluctuațiilor ca urmare a expunerii la valori de referință sau la performanța
unuia sau mai multor active care nu sunt cumpărate direct de investitorul individual.
Cerințe de informare suplimentară în relația cu clienții
Informații privind conflictul de interese – înainte de furnizarea unui produs de investiții
bazat pe asigurări și dacă asigurătorii și intermediarii nu pot garanta într-o măsură suficientă că
riscul de a aduce atingere intereselor clienților poate fi evitat, atunci au obligația de a le comunica
în mod clar clienților în timp util natura sau sursa unor posibile conflicte de interese.
Pot exista conflicte de interese între clienți și distribuitorii de asigurări sau
managerii/angajații acestora ori alte persoane legate de distribuitorii de asigurări printr-o relație de
control.
Informarea privind potențialul conflict de interese se furnizează pe un suport durabil –
hârtie sau orice alt instrument care permite stocarea și reproducerea exactă a informațiilor adresate
personal clientului – și cu suficiente detalii care să-i permită acestuia luarea unei decizii în
cunoștință de cauză.
Informații obligatorii indiferent dacă se acordă sau nu consultanță – clienții sau
potențialii clienți sunt informați în timp util, înainte de încheierea unui contract de asigurare de tip
PRIIP, într-o formă ușor de înțeles, care să le permită să înțeleagă natura și riscurile produsului
oferit, în vederea luării unei decizii în cunoștință de cauză, asupra:

37
  Informațiilor adecvate privind distribuția de produse de investiții bazate pe asigurări, iar în
cazul în care se oferă consultanță cu opțiunea pentru distribuitori de a prezenta clientului o
evaluare periodică a adecvării produselor recomandate acestuia;
 Costurile și cheltuielile conexe cum ar fi costul global, costul produsului recomandat,
costul eventualei consultanțe, costurile cu terții, efectul costurilor asupra rentabilității
investiției. Aceste informații se furnizează periodic clientului, cel puțin anual.
Consultanța privind produsele de investiții bazate pe asigurări – la recomandarea către
un client sau potențial client a unui produs de investiții bazat pe asigurări, pentru a putea evalua
caracterul adecvat și corespunzător al produsului sau produselor de asigurare ce pot fi oferite,
distribuitorii de asigurări solicită de la respectivul client sau potențial client următoarele informații:
 Cunoștințele și experiența în domeniul investițiilor, relevant pentru tipul respectiv de
produs sau serviciu;
 Situația financiară, inclusiv capacitatea de a suporta pierderi;
 Obiectivele privind investițiile, inclusiv toleranța la risc.
Recomandarea adecvată a unui produs trebuie să vizeze toleranța la risc și capacitatea
clientului sau potențialului client de a suporta pierderi financiare ca urmare achiziționării
respectivului produs.
Asigurătorii și intermediarii în asigurări au obligația de a-i avertiza pe clienți sau potențialii
clienți dacă, în funcție de informațiile pe care le-au comunicat, produsul nu este corespunzător.
De asemenea, distribuitorii de asigurări au obligația de a-i avertiza pe clienți sau potențialii
clienți despre faptul că netransmiterea informațiilor solicitate, necesare evaluării este de natură a-i
pune în imposibilitatea de a determina dacă produsul vizat este corespunzător.

!!! Nu este necesară evaluarea caracterului adecvat și corespunzător la cerințele și nevoile

clientului sau potențialului client dacă sunt îndeplinite cumulativ 4 condiții, respectiv:
 produsul implică expunerea investițiilor clientului la instrumente financiare care nu sunt
considerate complexe;
 activitatea de distribuție are loc la inițiativa clienților sau potențialilor clienți;
 clienții sunt informați că distribuitorii sunt exceptați de la obligația de a evalua produsul și,
de asemenea, că nu beneficiază de protecția normelor privind conduita profesională a
distribuitorilor de asigurări;
 distribuitorii de asigurări au luat măsuri organizatorice și administrative pentru identificarea
și evitarea conflictelor de interese;
Pe perioada de derulare a contractului de asigurare, distribuitorii de asigurări furnizează pe
suport durabil clienților:

38
  rapoarte adecvate privind serviciul funizat cuprinzând comunicări periodice în funcție de
tipul și complexitatea complexului de investiții bazat pe asigurări și natura serviciului
furnizat;
 costurile asociate tranzacțiilor și serviciior efectuate pentru client;
De exemplu, în cazul contractelor cu participare la profit contractanții sunt informați anual
în scris în legătură cu situația drepturilor lor și participarea la profit, precum și cu diferența dintre
previziunile de la încheierea contractului și evoluția reală.

EXCEPȚII DE LA PREZENTAREA INFORMAȚIILOR

SAU DE LA ACORDAREA CONSULTANȚEI
Distribuitorii de asigurări care desfășoară activități de distribuție de asigurări de riscuri
majore nu au obligația de a furniza informații despre asigurător, respectiv intermediarul de
asigurări cu care se va încheia contractul, informații privind conflictul de interese sau consultanță.
 Sunt riscuri majore acele riscuri definite ca atare de Legea nr. 237/2015 cum ar fi riscurile
clasificate în clasele 4,5,6,7,11 și 12 din anexa nr. 1 secțiunea A;
 Riscurile clasificate în clasele 14 și 15 din anexa nr. 1 secțiunea A, în cazul în care
contractantul desfășoară din punct de vedere profesional o activitate industrială, comercială
sau liberală, iar rescul se referă la această activitate;
 Riscurile clasificate în clasele 3,8,9,10,13 și 16 din anexa nr. 1 secțiunea A, în măsura în
care clientul depășește anumiți indicatori tehnico-financiari specificați de lege sau este o
asociație profesională.
SUNT EXCEPTAȚI de la obligația de informate sau de consultanță, inclusiv distribuitorii
de produse de investiții bazate pe asigurări, dacă se adresează unor clienți profesionali.
CLIENȚI PROFESIONALI – prin clienți profesionali se înțelege instituții de credit, firme
de investiții și alte instituții financiare reglementate, societăți de asigurare, organisme de plasament
colectiv și administratorii acestora, fonduri de pensii, alți investitori instituționali, mari
întreprinderi care îndeplinesc anumite criterii valorice, guverne, instituții internaționale, alți clienți
care renunță la protecție și care îndeplinesc anumite criterii și cerințe prevăzute de lege.

39
 CONDIȚIILE DE FORMĂ PRIVIND INFORMAȚIILE
FURNIZATE CLIENȚILOR SAU POTENȚIALILOR CLIENȚI.
DOCUMENTE UTILIZATE PENTRU FURNIZAREA INFORMAȚIILOR
ȘI ACORDAREA CONSULTANȚEI
Condițiile de formă privind informațiile furnizate clienților sau
potențialilor clienți.
Informațiile furnizate clienților sau potențialilor se transmit:
1. Pe hârtie;
2. Cu claritate și precizie;
3. Gratuit;
4. În limba oficială a statului membru unde este situat riscul sau reședința ori sediul
clientului/potențialului client, dacă părțile nu agreează altfel.

!!! De exemplu, în cazul unui risc situat în România sau dacă clientul este rezident în România,
regula este ca distribuitorii să furnizeze informațiile în limba română;
Distribuitorii pot furniza informațiile și prin intermediul:
UNUI ALT TIP DE SUPORT DURABIL DECÂT HÂRTIA – dacă această modalitate este
adecvată în activitatea dintre distribuitor și client, iar clientul a optat în acest sens. De exempu, un
tip de suport durabil poate fi e-mailul.
UNUI SITE, DACĂ:
 această modalitate este adecvată în activitatea dintre distribuitor și client; clientul este de
acord;
 se transmite clientului pe cale electronică (email) adresa site-ului și a locului unde pot fi
informațiile furnizate;
 informațiile respective rămân accesibile o perioadă rezonabilă care să permită clientului o
consultare corespunzătoare.

!!! Pentru ca o modalitate de transmitere prin intermediul altui suport durabil decât hârtia sau unui
site să fie considerată adecvată este necesar să existe dovezi că respectivii clienți au acces la
internet. Furnizarea de către client a unei adrese de e-mail este considerată o astfel de dovadă.
Documente utilizate pentru furnizarea informațiilor și acordarea
consultanței
Pentru produsele de investiții bazate pe asigurări la care s-a oferit consultanță, aceasta se
materializează printr-o declarație de adecvare furnizată clienților pe suport durabil. Declarația de
adecvare se realizează astfel încât să corespundă preferințelor, obiectivelor și celorlalte
caracteristici ale clienților. În vederea încheierii unui contract de asigurare, în așa-numita etapă

40
precontractuală care se poate finaliza cu încheierea propriu-zisă a contractului de asigurare, trebuie
puse la dispoziția clientului, în una din modalitățile descrise anterior, o serie de documente, în
funcție de tipul de distribuitor care oferă produsul, da tipul produsului de asigurare oferit, dacă se
acordă sau nu consultanță.
Documentele precontractuale se compun din:
 document de informare specific tipului de produs de asigurare vizat;
 document în baza căruia se analizează cerințele și necesitățile clienților și evaluarea
caracterului adecvat și corespunzător al produsului de asigurare recomandat, utilizat atunci
când se acordă consultanță;
 alte documente suplimentare, în situația în care sunt prevăzute de lege.
Dacă prin dispoziții legale exprese nu se prevede astfel, documentele precontractuale,
contractele de asigurare și condițiile de asigurare se redactează în scris, vizibil și ușor de citit, cu o
mărime a fontului utilizat de minim 10, pe hârtie sau pe alt suport durabil, utilizând o culoare de
fond în contrast cu culoarea fontului.

!!! Pentru contractele de asigurare încheiate la distanță, documentele menționate se comunică la

cererea clienților în timp util înainte ca aceștia să aibă obligații rezultate din contract sau din
acceptarea unei oferte de asigurare la distanță.
Reglementările în vigoare impun o standardizare a formei și conținutul documentelor de
informare din faza precontractuală. Indiferent de distribuitorul de asigurări și de statul membru în
care sunt furnizate produsele și serviciile de asigurare și în funcție de produsul oferit, aceste
documente trebuie să conțină doar informații esențiale referitoare la natura și caracteristicile
produsului într-o formă concisă și ușor de înțeles de către client pentru a-i fi cu adevărat utile și
pentru a fi în măsură să valorifice informațiile primite.

DOCUMENTE DE INFORMARE
Documentele de informare trebuie să conțină informații esențiale denumite și informații-
cheie în funcție de încadrarea produselor în clasele de asigurare prevăzute la secțiunile A, B și C
din anexa nr. 1 la Legea nr. 237/2015, astfel:
PID (Insurance Produsct Information Document) – document de informare
standardizat, denumit PID (insurance product information document), în cazul în care produsul
este încadrat în clasele de asigurări generale;
KID (Key Ioformation Document) – document de informare standardizat, denumit
KID (key information document), în cazul în care produsul este încadrat în clasele de asigurări de
viață următoarele:

41
  asigurări de supravețuire la termen, asigurări de deces, asigurări de viață cu restituirea
primelor, asigurări mixte, inclusiv cele legate de fonduri de investiții;
 anuități, inclusiv cele legate de fonduri de investiții;
 asigurări suplimentare, asigurări de vătămări corporale, inclusiv pentru incapacitatea de
muncă, deces cauzat de accidente și invaliditate cauzată de accidente sau boli.
Document de informare privind produsul de asigurare – în cazul în care produsul este o
asigurare de căsătorie sau de naștere ori este încadrat în clasele de asigurări de viață altele decât
cele prevăzute la lit. B).
Toate tipurile de documente de informare trebuie să conțină informații despre identitatea
creatorilor de produse și a distribuitorilor, precum și următoarele:
În cazul intermediarilor secundari:
 clasele de asigurări pentru care intermediază contracte de asigurare;
 denumirea asigurătorilor pentru care sunt autorizați să intermedieze fiecare clasă de
asigurare;
În cazul intermediarilor principali:
 faptul că pot emite contracte de asigurare/reasigurare și/sau pot colecta prime de
asigurare/reasigurare în numele societăților, în cazul în care primesc împuterniciri din
partea acestora;
 consultanța este oferită după analizarea unui număr suficient de mare de contracte de
asigurare disponibile pe piață, astfel încât recomandarea personalizată să fie efectuată pe
baza unor criterii profesionale și contractul de asigurare să răspundă cel mai bine cerințelor
și necesităților clientului (contractantului).
Documentul de informate standardizat PID
Cum se elaborează PID?
PID se elaborează de creatorul produsului de asigurare generală:
 În limba română, într-un limbaj simplu, astfel încât potențialul client să îi înțeleagă mai
ușor conținutul, și cuprinde informațiile esențiale de care potențialul client are nevoie
pentru a lua o decizie în cunoștință de cauză;
 Pe două pagini de foaie A4 dacă documentul se prezintă potențialului client pe format de
hârtie. În mod excepțional, dacă prezentarea produsului necesită mai mult spațiu, pot fi
utilizate 3 pagini. În cazul în care documentul este prezentat pe un alt suport durabil de date
diferit de hârtie, dimensiunea componenetelor așezătii în pagină poate modificată, cu
condiția să se păstreze așezarea în pagină, titlurile și ordinea rubricilor din formatul
standard de prezentare, proeminența și dimensiunea aferente diferitelor elemente. De
asemenea, în prezentarea digitală, informațiile vor fi prezentate în corpul principal al
42
 documentului de informare fără ca atenția consumatorului să fie distrasă de utilizarea de
ferestre suprapuse și ferestre pop-up și fără ca aceste instrumente să conțină materiale de
marketing sau publicitate;
 Cu informațiile structurate și așezate pe rubrici, conform unui format standard prevăzut de
regulamentul (UE) nr. 1.469/2017, cu fontul utilizat având înălțimea literelor mici de cel
puțin 1,2 mm. Informațiile despre eventualele asigurări suplimentare și acoperiri
operaționale nu trebuie să fie precedate de bife, cruci în X sau semne ale exclamării.
Elementele documentului PID
PID cuprinde, pe lângă informațiile despre identificarea creatorilor de produse și a
distribuitorilor, următoarele informații:
 Tipul de asigurare;
 Un rezumat al acoperirii;
 Metodele de plată a primelor și frecvența plăților;
 Principalele excluderi pentru care nu se pot face solicitări de despăgubiri;
 Obligații la începutul contractului;
 Obligații pe durata contractului;
 Obligații în cazul solicitării de despăgubiri;
 Durata contractului, inclusiv data de începere și de încheiere a acestuia;
 Metode de încetare a contractului.
Un rezumat al acoperirii asigurării cuprinzând:
 Principalele riscuri;
 Suma asigurată;
 Acoperirea geografică, dacă este cazul;
 Rezumatul riscurilor excluse, dacă este cazul.
Documentul de informare standardizat KID
KID se elaborează de creatorul PRIIP și se furnizează:
În limba română – în limba română, nu mai lung de trei pagini format A4 atunci când este
imprimat, cu informații precontractuale esențiale precise, concise, corecte, clare, inteligibile,
neechivoce, consecvente cu toate documentele contractuale cu caracter obligatoriu, cu părțile
relevante ale documentelor de ofertă și cu termenii și condițiile PRIIP;
Lizibil – prezentat și aranjat în pagină astfel încât să fie ușor de citit, cu caractere de
dimensiuni lizibile. Culorile folosite pentru document nu trebuie să diminueze inteligibilitatea
informațiilor dacă documentul este imprimat sau fotocopiat în alb/negru.

43
 Fără materiale de marketing - separat în mod clar de materialele de marketing și fără
trimiteri la acestea. KID poate conține trimiteri la alte documente, inclusiv la prospect, dacă este
cazul și numai atunci când trimiterea are legătură cu informații care trebuie incluse în documentul
cu informații esențiale. Dacă produsul PRIIP oferă opțiuni de investiții, documentul KID
furnizează cel puțin o descriere generală a opțiunilor de investiții și precizează locul și modul în
care se pot găsi informații precontractuale mai detaliate despre acestea.
Personalizat cu logo – eventual marcă sau logo al creatorului de PRIIP sau al grupului
căruia aceste îi aparține, dar fără să distragă atenția investitorului individual de la informațiile
cuprinse în document sau să ascundă textul.
Documentul de informare standardizat KID trebuie să conțină următoarele:
1. Titlul "Document cu informații esențiale" (KID) în partea de sus a primei pagini a
documentului și denumirea de PRIIP.
2. Sub titlul KID o declarație explicativă cu următorul conținut: ,,Prezentul document conține
informații esențiale referitoare la acest produs de investiții. Acesta nu reprezintă un
material de marketing. Informațiile vă sunt oferite în virtutea unei obligații legale, pentru
a vă ajuta șă înțelegeți natura, riscurile, costurile, câștigurile și pierderile potențiale care
derivă din acest produs și pentru a vă ajuta să îl comparați cu alte produse."
3. Informații despre autoritatea competentă a creatorului de PRIIP și data documentului;
4. Dacă este cazul, o alertă de inteligibilitate: "sunteți pe cale să achiziționați un produs care
nu este simplu și poate fi dificil de înțeles.";
5. Natura și principalele caracteristici ale PRIIP:
 tipul de PRIIP;
 obiectivele acestuia și mijloacele pentru atingerea lor, descrierea instrumentelor-suport
sau a valorilor de referință, menționarea piețelor pe care investește PRIIP;
 o descriere a tipului de investitor individual pentru care PRIIP este destinat să fie
tranzacționat;
 detaliile beneficiariilor de asigurare, inclusiv circumstanțele în care acestea s-ar realiza;
 termenul (durata) PRIIP, dacă este cunoscut.
6. Informații despre Fondul de Garantare a Asiguraților;
7. O scurtă descriere a profilului de risc și de randament cuprinzând următoarele elemente:
 un indicator de risc sintetic, precum și o explicație a riscurilor relevante pentru PRIIP;
 pierderea maximă posibilă a capitalului investit, inclusiv posibilitatea ca investitorul să
piardă întregul capital investit;
 scenarii adecvate privind performanța și ipotezele aflate la baza lor;

44
  după caz, informații privind condițiile de randament pentru investitorii individuali sau
praguri de performanță integrate;
 o declarație conform căreia legislația fiscală a statului membru de origine al
investitorului individual poate avea un impact asupra remunerării reale.
8. Costurile aferente unei investiții în PRIIP, cuprinzând costurile directe și indirecte care
trebuie suportate de investitorul individual, costurile distribuției și, pentru a asigura
comparabilitatea, costurile totale cumulate exprimate în termeni monetari și procentuali;
9. Informații despre cât timp ar trebui să păstreze și în ce condiții poate retrage banii anticipat
clientul din care să rezulte:
 dacă există o perioadă în care este posibilă renunțarea la contract fără penalizări sau
anularea;
 o mențiune a perioadei minime de deținere recomandate și, depă caz, obligatorii;
 posibiltatea de a dezinvesti înainte de scadență și condițiile aferente, inclusiv toate
tarifele și penalitățile aplicabile;
 consecințele potențiale ale retragerii investiției înainte de finalul termenului sau al
perioadei de deținere recomandate.
10. Informații despre modul și locul în care un investitor individual poate depune o reclamație
referitoare la produs lau lacomportamentul creatorului de PRIIP sau al unei persoane care
oferă consultanță cu privire la produs sau care îl vinde;
11. O precizare sumară a tuturor documentelor de informare suplimentare care trebuie puse la
dispoziția investitorului individual în etapa precontractuală și/sau în etapa post
contractuală, cu excepția oricărui material de marketing.
Documentul de informare privind produsul de asigurare
Informațiile care trebuie furnizate sunt relativ aceleași cu informațiile conținute în PID și
KID, evident cu particularitățile specifice acestui tip de produse. Astfel, distribuitorii de asigurări
sunt obligați să pună la dispoziția potențialilor clienți informații despre:
1. Evenimentele (riscurile) asigurate;
2. Excluderile din asigurare;
3. Momentul începerii și cel al înectării contractului de asigurare;
4. Modalitățile de executare, suspendare, reziliere sau încetare a contractului de asigurare,
inclusiv orice penalități impuse de contract în astfel de cazuri;
5. Modalitatea prin care se plătesc primele și termenele de plată a primelor de asigurare;
6. Indemnizațiile de asigurare, modalitățile și termenele de plată ale acestora, a sumelor de
răscumpărare și a sumelor asigurate;

45
 7. Informațiile depre primele aferente fiecărui beneficiu, atât cele principale, cât și cele
suplimentare, după caz;
8. Informațiile despre perioada de grație;
9. Modalitățile de calcul și de distribuție a bonusurilor;
10. Indicarea valorii de răscumpărare totale, inclusiv când este 0, a sumelor asigurate reduse,
precum și a nivelului până la care acestea sunt garantate pentru fiecare an de asigurare din
cadrul perioadei de asigurare acoperite prin contractul de asigurare;
11. Procedurile de soluționare pe cale amiabilă sau prin proceduri alternative eventualelor
litigii rezultate din executarea contractului, acestea neconstituind o restrângere a dreptului
clientului de a recurge la procedurile judiciare legale;
12. Informații generale privind deducerile prevăzute de legislația fiscală aplicabilă contractelor
de asigurare;
13. Legea aplicabilă contractului de asigurare;
14. Existența fondului de garantare a asiguraților.

FORMULARUL DE ANALIZĂ A CERINȚELOR ȘI NECESITĂȚILOR

CLIENTULUI (DNT – DEMANDS AND NEEDS TEST)
Formularul de analiză a cerințelor și necesităților clientului, denumit de legiuitor
DNT, se utilizează înainte de și în scopul acordării consultanței în legătură cu un anumit produs de
asigurare. În urma obținerii informațiilor solicitate în baza acestui document, distribuitorul de
asigurări poate analiza cerințele și necesitățile clientului fiind în măsură să realizeze o evaluare
adecvată a acestora și să formuleze o recomandare personalizată clientului.
Anterior prezentării unor produse de asigurare și propunerii de încheiere a contractului de
asigurare, distribuitorul de asigurări redactează DNT în două exemplare, unul pentru sine și unul
pentru potențialul client (contractant).
În cazul în care clientul sau potențialul client opteză pentru neacordarea consultanței, acesta
este avertizat că distribuitorul nu va evalua dacă contractul corespunde DNT. Distribuitorului îi
este interzisă influențarea clientului sau potențialului client în sensul renunțării la consultanță.

!!! Refuzul potențialilor clienți de a furniza informațiile solicitate în DNT este documentat de
către distribuitori care au obligația de a-i avertiza pe clienții sau potențialii clienți cu privire la
imposibilitatea de a le prezenta un produs de asigurare personalizat.
Se acordă consultanță și pentru tipurile de asigurări exceptate (asigurări de răspundere civilă,
asigurări obligatorii a locuințelor, asigurări medicale de călătorii în străinătate sau alte asigurări
impuse de legislația în vigoare) dacă potențialii clienți și-au explimat opțiunea în acest sens în
DNT.

46
 În ceea ce privește produsele de investiții bazate pe asigurări, suplimentar furnizării KID,
distribuitorii de asigurări prezintă potențialilor clienți sau clienților o proiecție a contractului de
asigurare de viață în două exemplare semnate de ambele părți, câte unul pentru fiecare parte, care
va cuprinde următoarele informații:
1. Situația personală – informații din DNT referitoare la situația personală a potențialului
client;
2. Contractul de asigurare – informații referitoare la contractul de asigurare precum tip,
durată, frecvanța de plată;
3. Suma asigurată – evoluția sumei asigurate și a primelor plătite;
4. Valoarea contului – evoluția valorii contului, pentru polițele de tip unit-linked, sau
evoluția contului de participare la profit, pentru polițele tradiționale;
5. Valoarea de răscumpărare – evoluția valorii de răscumpărare și a sumei asigurate reduse;
6. Costurile de administrare – costurile de administrare, prezentate separat dacă structura
costurilor permite acest lucru;
7. Scenarii de performanță – în afara scenariului cu 0% randament, valoarea unităților
constantă, prezentarea simultană a încă două scenarii de performanță a randamentelor
fondurilor de investiții, unul pesimist și unul optimist;
8. Garantare – o declinare a responsabilității referitoare la garantarea evoluției contractului
de asigurare conform proiecției prezentate, în cazul în care nu există garanții.

!!! Distribuitorii de asigurări sunt obligați să comunice clienților periodic orice modificare care
intervine în documentele precontractuale.

REGULILE SPECIALE PRIVIND ÎNCHEIEREA CONTRACTULUI

DE ASIGURARE PRIN MIJLOACE ELECTRONICE
Dezvoltarea domeniului IT și accesul mai multor categorii de persoane la serviciile de
web/internet a impus și în domeniul asigurărilor luarea din partea asigurătorilor și intermediarilor
de asigurări de măsuri tehnice, organizatorice, de marketing pentru a-și dezvolta afacerea și pentru
a oferi acestor persoane posibilitatea de a beneficia de produse de asigurare prin intermediul
mijloacelor de comercializare elecronică. În acest context, a fost adoptată o reglementare specială a
acestui tip de vânzare menită să asigurare o proiecție similară vânzării clasice.
Astfel, comercializarea electronică a produselor de asigurare reprezintă activitatea de
distribuție de asigurări efectuată fie la distanță prin utilizarea mediului on-line, fie prin utilizarea
altor mijloace electronice, indiferent de dispozitivul de accesare a acestora, fix sau mobil.
Mijloacele de comercializare electronică includ pe lângă servicii web, soluții informatice și
echipamente hardware. Soluțiile informatice sunt aplicații on-line sau pe terminale mobile,

47
destinate comercializării electronice, dezvoltate în numele asigurătorilor sau intermediarilor
principali.
Intermediarii secundari și cei neînregistrați pot comercializa electronic produse de asigurare
numai prin platformele asigurătorilor sau intermediarilor principali. Soluțiile informatice prin care
sunt prezentate sau comercializate electronic contractele de asigurare trebuie să conțină minim
următoarele secțiuni în legătură cu furnizorul acestor contracte:
Depre noi – cuprinde identitatea și adresa distribuitorului de asigurări, calitatea de
intermediar sau de asigurător a acestuia, dacă oferă consultanță pentru produsele comercializate,
experiența în asigurări, date din registrul comerțului sau un registru public similar.
Contact – cuprinde adresa sediului social, a punctelor de lucru, telefon, fax, e-mail;
Produsele/Serviciile noastre – conține documentele precontractuale;
Termeni și condiții - conține cel puțin informații referitoare la eventuale modificări sau
anulări ale contractelor de asigurare, informații privind denunțarea unilaterală în cazul contractelor
încheiate la distanță, informații privind actualizarea datelor publicate prin comercializarea
electronică a contractelor de asigurare;
GDPR – politica de prelucrare a datelor cu caracter personal;
Petiții – cuprinzând procedurile de reclamații/petiționare, inclusiv la A.S.F., și informații
privind procedurile de soluționare alternativă a litigiilor, fără excluderea dreptului clienților de a se
adresa instanțelor.
Comercializarea electronică se organizează, în funcție de destinatar, pe două secțiuni
distincte și clar delimitate cu acces securizat:
 O secțiune destinată personalului asigurătorilor și intermediarilor principali și/sau
intermediarilor secundari/personalului acestora cu cod RAF;
 A doua secțiune destinată potențialilor clienți care permite înaintarea de oferte, comparații,
înregistrări de cereri de ofertă și sau emitere de comenzi, emiterea contractelor de asigurare
la distanță, cu condiția existenței unor tehnici de autentificare a potențialilor clienți
securizată.

!!! În vederea transmiterii de informații pentru potențialii clienți (contractanți), similare cu acelea
furnizate prin intermediul unui suport de hârtie, soluțiile informatice sunt realizate cu respectarea
cerințelor de informare corectă și transparentă, cuprinzând minimul de informații enunțate în
Anexa nr. 20 lit. C din Norma A.S.F. nr. 19/2018.
Informațiile se prezintă sub forma unor ferestre distincte sau prin legături distincte către
pagini care conțin acste informații, înainte ca potențialul client să finalizeze etapele comenzii.
Înainte de finalizarea comenzii, clientul confirmă prin bifarea căsuței corespunzătoare faptul că a
înțeles, a acceptat termenii și condițiile contractului de asigurare, drepturile și obligațiile ce îi revin

48
și este de acord cu emiterea poliței de asigurare. Pentru a avea garanția parcurgerii informațiilor și
a documentelor produsului de asigurare, căsuța de acceptare a condițiilor sau de închidere a
ferestrei este vizibilă numai după parcurgerea întregului text al acestor informații și documente.
Înainte de încheierea unui contract de asigurare comercializat prin mijloace electronice,
potențialii clienți bifează o declarație pe propria răspundere că sunt majori, au completat și înțelels
DNT, că datele și informațiile furnizate de ei sunt reale la momentul bifării. Aceste date se
înregistrează și stochează de distribuitorii de asigurări care utilizează mijloace electronice de
comercializare a contractelor minim un an suplimentar față de perioada asigurată.
Oferta generată și înaintată de distribuitorul de asigurări conține mai multe date și
informații și anume:
1. Datele de identificare ale bunului de asigurat și/sau proprietarului/clientului/potențialului
client;
2. Întrebările distribuitorului de asigurări necesare încadrării în clase de risc, după caz;
3. Răspunsurile petențialului client la întrebările distribuitorului;
4. Sumele asigurate;
5. Franșize, dacă este cazul, cu precizarea clară a cuantumului acestora, a cazurilor în care se
aplică și asupra sumelor la care se aplică (dacă sunt exprimate procentual);
6. Perioada asigurată;
7. Riscurile asigurate;
8. Excluderile;
9. Acoperirea teritorială a riscurilor;
10. Prețul total pe care potențialul client îl are de plătit, cu evidențierea distinctă pe categorii de
costuri, taxe și oricărui cost suplimentar, precum și informații privind modalitățile de plată
aferente;
11. Comisionul intermediarului/intermediarilor, în cazul polițelor RCA;
12. Clasa bonus/malus, în cazul polițelor RCA sau oricând se aplică;
13. Perioada valabilității ofertei și codul unic de confirmare a acesteia;
14. Necesitatea de efectuare sau nu a unei inspecții de risc;
15. Eventualele documente solicitate în vederea semnării contractului de asigurare;
16. Informații privind existența sau inexistența dreptului de denunțare unilaterală a contractului
de asigurare încheiat la distanță;
17. Informațiile privind existența sau inexistența dreptului asigurătorului/asiguratului de a
rezilia contractul înainte de termen, drepturile, obligațiile și eventualele penalități impuse
ori care decurg din acestea;

49
 18. Informații privind legislația aplicabilă și/sau instanța competentă cu soluționarea
eventualelor litigii între părți;
19. Existența și datele de contact ale fondului de garantare a asiguraților;
20. Alte informații, conform prevederilor legale.
Prețurile afișate prin mijloacele electronice de comercializare a contractelor de asigurare nu
pot fi diferite de sumele încasate/plătite de clienți și înscrise în contractul de asigurare/chitanța
fiscală/ordinul de plată/confirmarea de plată. Ofertele finalizate cu emiterea contractului de
asigurare/poliței prin mijloacele electronice de comercializare a contractelor se înregistrează
automat în software-ul de gestiune și evidență al asigurătorului/intermediarului principal emitent.
Emiterea polițelor on-line se poate realiza numai după plata primei de asigurare de către
client. Distribuitorii de asigurări sunt responsabili pentru toate erorile, greșelile apărute la
înaintarea ofertelor/contractelor de asigurare prin utilizarea soluțiilor informatice.
Asigurătorii și intermediarii principali mențin o evidență securizată a persoanelor care au
acces în aplicația de emitere a contractelor de asigurare, inclusiv a persoanelor cu drept de acces
din partea furnizorului extern al soluției și/sau aplicației.
În cazul în care soluțiile informatice permit realizarea de oferte comparative pentru
minimum două contracte de asigurare, elementele minime de comparație utilizate sunt:
1. Tipul poliței, dacă este de tip "toate riscurile" sau de tip "riscuri nominalizate"
2. Sumele asigurate, diferențiate pe riscuri acoperite, dacă este cazul, și condițiiile aplicabile
acestora conform condițiilor de asigurare;
3. Acoperirile și durata acestora, excluderile;
4. Limita/limitele de despăgubire, dacă există;
5. Franșizele și detalierea acestora;
6. Informațiile privind prima de asigurare, modalitățile și frecvența de plată și de realizare a
acesteia;
7. Taxele de emitere, de administrare și de reziliere;
8. Garanțiile produsului;
9. Denumirea asigurătorului emitent.

PARTCULARITĂȚILE ÎNCHEIERII CONTRACTULUI

DE ASIGURARE LA DISTANȚĂ
Contratul de asigurare încheiat la distanță este acel contract de asigurare încheiat între un
distribuitor de asigurări și un potențial client, în cadrul unui sistem de vânzare la distanță sau al
unui sistem de furnizare de servicii organizat de către distribuitor care utlizează în mod exclusiv,

50
înainte și la încheierea acestui contract, una sau mai multe tehnici de comunicare la distanță – de
exemplu, un mijloc de comercializare electronică sau telefonul.
Astfel, încheierea contractelor de asigurare la distanță este supusă atât dispozițiilor legale
privind comercializarea electronică a produselor de asigurare cât și dispozițiilor legale aplicabile
comercializării la distanță a serviciilor financiare pentru consumatori în măsura în care acestea din
urmă nu contravin primelor.

!!! În cazul contractelor de asigurare încheiate la distanță, dacă potențialul client a solicitat
comunicarea condițiilor și prevederilor contractuale în scris, acestea i se comunică în timp util
înainte ca el să aibă obligații rezultate din contract sau din acceptarea unei oferte de asigurare la
distanță. În cazul vânzării prin telefon, dacă transmiterea în prealabil a documentelor și
informațiilor nu este posibilă, iar potențialul client a cerut expres încheierea contractului în această
modalitate distribuitorul de asigurări îi transmite condițiile și prevederile contractuale pe suport
durabil, imediat după încheierea contractului la distanță.
Pentru contractele de asigurare reprezentând produse de investiții bazate pe asigurări încheiate
prin mijloace de comunicare la distanță care nu fac posibilă transmiterea în prealabil a declarației
de adecvare, se furnizează ulterior încheierii contractului pe suport durabil dacă clienții sunt de
acord cu acest lucru și au fost informați că pot întârzia încheierea acestuia până la primirea
declarației.
Contractul la distanță se consideră încheiat în momentul primirii mesajului de confirmare
de către consumator (asigurat), referitor la comanda sa. Clientul are dreptul de a denunța unilateral
contractul pe parcursul unei perioade de 14 zile calendaristice, fără penalități și fără a fi necesară
invocarea vreunui motiv. Excepție fac asigurările de viață pentru care perioada de exercitare a
dreptului de denunțare unilaterală de către client este de 30 de zile calendaristice, dar și asigurările
RCA cărora li se aplică reglementările specifice.
Dreptul de denunțare unilaterală a contractului nu se aplică contractelor de asigurare de
călătorie și pentru bagaje sau altor contracte de asigurare cu o durată de cel mult o lună
calendaristică.
Termenul de denunțare începe să curgă:
1. Din ziua încheireii contractului la distanță, cu excepția contractelor de asigurare de viață
pentru care acesta va începe să curgă de la data când clientul este informat că s-a încheiat
contractul la distanță;
2. Din ziua în care clientul, la cererea sa, a primit informațiile, condițiile și prevederile
contractuale, dacă acestă dată este ulterioară datei la care se face referire la lit. A).

LOCUL ÎNCHEIERII CONTRACTULUI DE ASIGURARE

51
 Locul încheierii contractului de asigurare diferă în funcție de modul încheierii: între
prezenți sau prin mijloace de comunicare la distanță.
Atunci când contractul se încheie între prezenți, locul încheierii este acela în care se găsesc
părțile, respectiv distribuitorul de asigurări și clientul. Potrivit dispozițiilor legale un astfel de loc
poate fi:
 Sediul principal sau secundar al distribuitorului de asigurări principal sau secundar;
 Sediul principal sau secundar al clientului sau potențialului client persoană juridică;
 Domiciliul sau, după caz, reședința clientului sau potențialului client persoană fizică sau
altă locație agreată ce acesta.

!!! În cazul în care contractul se încheie la distanță, inclusiv prin mijloace electronice, locul
încheierii acestuia va fi locul unde își are sediul ofertantul contractului, așadar sediul
distribuitorului de asigurări la momentul când se primește acceptarea ofertei din partea clientului.
Locul încheierii contractului poate fi în România sau într-un stat membru al UE, ori într-un
alt stat în care clientul își are reședința/domiciliul, în cazul comercializării produselor de asigurări
în baza libertății de presare a serviciilor. Locul nu determină în mod automat legea aplicabilă
contractului de asigurare.
Prin urmare, locul încheierii contractului poate să determine legea aplicabilă contractului de
asigurare dacă în contract nu se prevede astfel sau dacă nu intervin alți factori cum ar fi locul
producerii riscului, calitatea de distribuitor emitent al produsului de asigurare, categoria din care
face parte distribuitorul de asigurare cu care se încheie contractul.
Distribuitorii de asigurări au obligația informării potențialilor clienți asupra legii aplicabile
contractului de asigurare și, după caz, eventuala, posibilitate de a opta pentru legea aplicabilă.
Pentru astfel de situații, legea aplicabilă este cea prevăzută în contractul de asigurare, părțile având
posibilitatea să aleagă dintre: legea clientului, legea asigurătorului, legea locului încheierii
contractului, legea locului producerii riscurilor asigurate, legea statului unde este situat riscul sau o
altă lege.

!!! În cazul în care contractul se încheie la distanță, inclusiv prin mijloace electronice, locul
încheierii acestuia va fi locul unde își are sediul ofertantul contractului, așadar sediul
distribuitorului de asigurări la momentul când se primește acceptarea ofertei din partea clientului.
De regulă locul (statul) încheierii contractului și statul în care este situat riscul reprezintă
factorii cei mai relevanți care determină sau în baza cărora se stabilește legea aplicabilă, cu
observația că există diferențe de tratament legislativ în situația în care intervin aspecte extra
comunitare în legătură cu contractul (de exemplu, încheierea unei asigurări de bunuri de către un
asigurător român pentru un activ al unei persoane juridice române situat în Ucraina).
Statul în care este situat rscul este acel stat în care:
52
 1. este situată proprietatea cum ar fi bunuri imobile, construcții, terenuri;
2. este înregistrat sau înmatriculat un vehicul;
3. este încheiat contractul de asigurare de călătorii în străinătate pe o perioadă de maxim 4
luni; (iv) se află reședința obișnuită a clientului persoană fizică sau sediul principal ori
secundar al clientului persoană juridică;

EFECTELE JURIDICE ALE ÎNCHEIERII CONTRACTELOR

DE ASIGURARE PRIN MIJLOCIREA INTERMEDIARILOR
Un contract de asigurare încheiat direct de o societate de asigurări sau prin mijlocirea unui
distribuitor de asigurări produce direct efecte între societatea de asigurări și client.
Mai mult, prin dispozițiile normative speciale privind distribuția de asigurări se oferă o
garanție suplimentară clienților că drepturile lor, izvorâte din contractul de asigurare, sunt
protejate. În acest sens, societățile de asigurări și intermediarii principali sunt răspunzători pentru
toate acțiunile sau omisiunile angajaților proprii și ale intermediarilor secundari în desfășurarea
activității de distribuție, inclusiv în încheierea contractului de asigurare.
Odată încheiat contractul și respectate obligațiile de către contractantul asigurării și/sau
asigurat, societatea de asigurări este obligată să plătească despăgubirea sau indemnizația, în cazul
producerii evenimentului asigurat, în limitele clauzelor, fără a fi îndreptățită să refuze plata
despăgubirilor, invocând anumite acțiuni sau omisiuni săvârșite de intermediari cu prilejul
încheierii contractului de asigurare.
Clienții care beneficiază de produsele de asigurare sunt protejați și în cazul plății primelor
de asigurare prin intermediar, respectiv încasării despăgubirilor/sumelor asigurate de la asigurător
prin mijlocirea intermediarului.
În cazul în care intermediarul colectează prime de asigurare de la clienți, acestea se
consideră transferate societății de asigurare atunci când clientul a efectuat plata către intermediar.
Despăgubirile sau sumele asigurate se plătesc de către societatea de asigurare prin
intermediar, aceste despăgubiri/sume asigurate se consideră ca fiind transferate clienților numai în
momentul încasării efective de către aceștia a sumelor sau despăgubirilor respective.

!!! În prectică, sunt cazuri în care compania de brokeraj sau agentul de asigurare nu depun la
asigurător sumele încasate cu titlu de prime de asigurare, polițele de asigurare sau alte documente
și se produc riscurile acoperite prin contractele încheiate. În astfel de împrejurări, asigurătorul este
obligat să plătescă indemnizația asiguratului sau, după caz, despăgubirea terțului păgubit, deoarece
asiguratul sau terțul nu au nici o culpă pentru situațiile arătate.

53
 CAPITOLUL III
ETICĂ PROFESIONALĂ ȘI IMPLICAȚII ALE LEGILOR SPECIALE
ASUPRA ACTIVITĂȚII DE ASIGURARE
1. ETICA PROFESIONALĂ

STANDARDE DE CONDUITĂ ȘI ETICĂ

Ce reprezintă etica profesională?
Etica profesională este manifestarea corectă a unor comportamente și se referă la
corectitudinea cu care un profesionist se manifestă față de terțe persoane cu care intră în contact în
relația sa profesională.
Etica profesională se aplică atât distribuitorilor de asigurări, indiferent dacă sunt angajați
sau antreprenori independenți, cât și managerilor care trebuie să aplice cele mai înalte standarde de
conduită în întreaga lor activitate. Toți trebuie să își asume respectarea și apărarea eticii
profesionale și să acționeze cu onestitate și integritate în relațiile cu clienții, partenerii de afaceri și
între ei.
Elemente privind conduita distribuitorilor
Norma A.S.F. nr. 19/2018, la Capitolul 4 intitulat "Elemente privind conduita
distribuitorilor" conține:
1. Prevederi cu caracter general – prevederi cu caracter general privind conduita
distribuitorilor în relația cu clienții, inclusiv în contextul creșterii gradului de interes și
conștientizare asupra riscului de conduită în sectorul asigurărilor la nivel european.
2. Reguli de conduită – cerințe privind respectarea regulilor de conduită la nivelul
următoarelor module: guvernanță, și puncte de control, procesul de supraveghere și
guvernanță a produselor, cultura organizațională și personal, managementului riscului
operațional din perspectiva afectării drepturilor clienților;
3. Indicatori-cheie de risc de conduită – cerințe privind stabilirea și monitorizarea unor
indicatori-cheie de risc de conduită;
4. Instrumente de monitorizare a conduitei de către A.S.F. – prezentarea noilor
instrumente de monitorizare a conduitei de către A.S.F., utilizate și în cadrul statelor
membre: supraveghere tematică, metoda clientului misterios, avertizorii de conduită.
Conduita

54
 Societățile de asigurare trebuie sa instituie și să aplice politici și/sau proceduri interne
privind conduita adecvată a societății în relația cu clienții, direct sau prin intermediari, astfel încât
aceasta să fie analizată și monitorizată din perspectiva următoarelor module:
1. Guvernanță, procese și punctele de control;
2. Supravegherea și guvernanța produselor de asigurare;
3. Personalul și cultura organizațională;
4. Mangementul riscului operațional din perspectiva afectării drepturilor clienților.
Prevederile Normei A.S.F. nr. 19/2018
Pornind de la prevederile Normei A.S.F. nr. 19/2018 referitoare la conduita distribuitorilor,
asigurătorii și intermediarii principali de asigurări au obligația să își revizuiască Codurile de
conduită existente sau să elaboreze astfel de Coduri de conduită în care să includă cele mai bune
practici la care să se raporteze reprezentanții de vânzări și managerii.
Standarde în codurile de conduită
În aceste Coduri de conduită trebuie să se regăsească standarde privind:
Integritatea – este un element definitoriu al eticii profesionale și presupune a fi informat și
a acționa permanent în litera și spiritul legii. Exemple de practici interzise din punct de vedere al
integrității:
1. Churning (vânzare excesivă) – este o practică neetică, ce implică vânzarea excesivă a unor
polițe care nu sunt necesare și nici dorite de clienți în scopul generării de comisioane.
2. Twistind (denaturare) – este o practică neetică ce apare atunci când un reprezentant face o
prezentare greșită a unei polițe existente pentru a convinge un client să-și înlocuiască
acoperirea actuală.
3. Oferirea de beneficii (profit sharing sau commission sharing) – deși este o practică
specifică și permisă pentru asigurările facultative, este strict interzisă în cazul asigurării de
răspundere civilă obligatorie (RCA);
4. Deturnarea fondurilor clienților – este o practică interzisă prin care sunt însușiți de către
reprezentant sau de către societate banii primiți de la client pentru derularea contractului de
asigurare și folosiți fraudulos într-un alt scop; pentru controlul și evitarea unor astfel de
comportament ilegale, societatea trebuie să implementeze un sistem de control intern solid.
Expertiza și profesionalismul – perfecționarea continuă a cunoștințelor este necesară
pentru oferirea unor servicii de calitate clienților. Norma A.S.F. nr. 20/2018 privind pregătirea
profesională a persoanelor implicate în activitatea de distribuție conține prevederi privind formarea
profesională la standarde de calitate a distribuitorilor în vederea asigurării unei protecții sporite a
clienților de produse de asigurare.

55
 Reprezentanții asigurătorilor, cei ai intermediarilor principali, precum și intermediarii
secundari trebuie să participe la cursurile de calificare profesională și de pregătire profesională
continuă pentru menținerea și îmbunătățirea cunoștințelor, competențelor și aptitudinilor lor.
Î: Reprezentanții asigurătorilor, cei ai intermediarilor principali, precum și intermediarii secundari
trebuie să evite eventuale conflicte de interese. Ce crezi că reprezintă un conflict de interese în
asigurări?
R: Un conflict de interese apare atunci când profesionalismul este perturbat într-un mod care
împiedică exercitarea unei judecăți profesionale obiective.
A: Reprezentanții trebuie să fie cinstiți și onești în îndrumarea clientului informându-l clar despre
conflictele de interese existente sau potențialele conflicte de interese.
Î: Dacă distribuitorul își pune interesele personale deasupra intereselor clienților și are interesele
de câștig personal contrare interselor clientului, această situație reprezintă un conflict de interese?
R: Da, este un coflict de interese.
A: Clienții trebuie să fie informați de conflictele de interese existente sau de potențialele conflicte
de interese asociate cu o tranzacție sau cu o recomandare. Acțiunile penale sau reclamațiile aduse
împotriva unui reprezentant trebuie raportate asigurătorului.
Respectarea confidențialității – nedivulgarea datelor personale ale clienților, angajaților și
altor persoane, cu excepția persoanelor care trebuie să cunoască aceste informații din cadrul
societății și luarea de măsuri rezonabile pentru a împiedica pierderea sau furtul datelor personale
sunt condiții esențiale în etica profesională, care protejează clienții împotriva manipulării, erorilor
și furtului datelor și evită dezvăluirea nedorită a datelor acestora.
Din punct de vedere al cadrului legal protecția datelor este în acest moment reglementată
prin Regulamentul Uniunii Europene nr. 679 din 27 aprilie 2016 cunoscut sub denumirea GDPR.
Transparența – se referă la un dialog deschis și constructiv, cu toate părțile interesate,
dialog bazat pe respect și profesionalism.
În relațiile cu clienții, distribuitorii trebuie să manifeste un comportament corect, onest și
profesionist, astfel încât să corespundă cel mai bine intereselor clienților și potențialilor clienți și să
nu recurgă la practici înșelătoare sau amăgitoare, cum ar fi declarații false sau afirmații înșelătoare.
Distribuitorii trebuie să prezinte produsul clar și în întregime. Aceasta presupune explicarea
tuturor beneficiilor, excepțiilor și limitărilor aferente produsului.
Concurența loială – distribuitorii nu trebuie să facă afirmații depreciative, false sau
înșelătoare la adresa competitorilor. De asemenea, nu trebuie să facă nici comparații neloiale sau
incomplete cu alți asigurători, cu polițele, beneficiile, agențiile, serviciile, metodele de marketing
ale acestora sau să compare polițe distincte.

56
 Asistența post-vânzare – aceasta presupune furnizarea de servicii de calitate pe tot
parcursul relației cu clientul și asigură faptul că interesele, drepturile și nevoile acestora sunt luate
în considerare de către societăți pe tot parcursul ciclului de viață al produsului până la finalizarea
relațiilor contractuale.
Clienții pot reclama conduita nepotrivită a distribuitorilor prin depunerea unei petiții atât la
sediul asigurătorului sau al companiei de brokeraj (inclusiv reprezentațele teritoriale ale acestora),
cât și laA.S.F..

IDENTIFICAREA POTENȚIALELOR TENTATIVE DE FRAUDĂ

Ce este frauda în asigurări?
Frauda în asigurări este definită ca acțiunea sau omisiunea, intenționată, pentru a obține
avantaje în mod necinstit sau ilegal de către partea care comite fraudă sau de către alte părți
implicate.
Clasificarea tipurilor de fraudă
Principalele tipuri de fraudă întâlnite în societățile de asigurări se pot clasifica astfel:
1. Frauda internă – fraudarea asigurătorului de către un mambru din conducere, manager sau
angajat, indiferent dacă acesta este angajat permanent sau temporar de unul singur sau în
colaborare cu alte persoane din interiorul sau din afara companiei de asigurări.
2. Frauda asigurătorului sau frauda pe daune – fraudarea asigurătorului când se
achiziționează și/sau se încheie o poliță de asigurare de către o persoană sau prin
colaborarea mai multor persoane, pentru a obține acoperirea necuvenită a riscurilor sau
încasarea unor despăgubiri necuvenite.
Frauda asiguratului – asiguratul poate să ascundă informații în mod deliberat sau să ofere
informații incorecte despre trecutul lui sau alte informații, cum ar fi de exemplu, refuzul altui
asigurător de a acoperi riscul respectiv sau istoricul daunelor. Acesta este un risc important pentru
societatea de asigurări, care poate nu ar fi oferit acoperire pentru riscul respectiv sau l-ar fi acoperit
în alte condiții (prima de asigurare mai mare sau rezerva de primă mai mare), dacă ar fi cunoscut
aceste informații.
3. Frauda distribuitorilor de asigurări – fraudarea asigurătorului sau asiguraților de către
distribuitorii de asigurări.
Exemple:
 furtul sau utilizarea incorectă a datelor pentru frauda pe identitate și asumarea de identități
false;
 admiterea de prețuri speciale sau privilegii pentru anumiți clienți, sau acordarea de
contracte (direct, fără licitație) unor furnizori favoriți, pentru foloase necuvenite;

57
  falsitatea semnăturilor.

Măsurile de prevenire
Măsurile de prevenire sunt esențiale pentru ținerea sub control a riscului de fraudă internă.
Asigurătorii trebuie să identifice atât procesele din organizație care sunt vulnerabile la fraudă
internă cât și riscurile de fraudă internă individuală.
Asigurătorii trebuie să încurajeze managerii și alte categorii de angajați să raporteze în timp
util neregurile pe care le observă. Astfel poate crește probabilitatea de a depista/descoperi
fraudatorii, asigurând un mecanism de raportare în condiții de confidențialitate
(whistleblowing/hotline). Un astfel de mecanism de raportare în condiții de confidențialitate
demonstrează angajaților că respectiva companie nu tolerează frauda.
Exemple de fraudă
Frauda în zona de daune ar putea lua oricare din următoarele forme:
1. Raportarea și despăgubirea pentru daune sau pierderi fictive;
2. Exagerarea nivelului daunelor sau pierderilor acoperite prin polița de asigurare;
3. Denaturarea faptelor pentru a crea aparența că incidentul respectiv a acoperit prin polița de
asigurare;
4. Prezentarea incorectă a părții vătămate de către un impostor;
5. Înscenarea producerii incidentelor cauzatoare de daune sau pierderi acoperite prin polița de
asigurare.
Exemple de fraudă în zona intermediarilor în asigurări:
1. Persoanei asigurate i se cere să facă plățile prin intermediar deși aceasta nu este o practică
obișnuită;
2. Existența unor evoluții sau rezultate neașteptate/neprevăzute, precum rata mare a daunei,
creșterea excepțională sau fără cauze aparente a vânzărilor, nivel ridicat de anulări sau
renunțări premature (la contracte), nimăr mare de daune nelichidate;
3. Intermediarul insistă pentru folosirea anumitor inspectori de evaluare a daunelor și/sau
furnizori de servicii pentru reparații auto.

CERINȚE DE PROBITATE MORALĂ ȘI

COMPETENȚE PROFESIONALE "FIT & PROPER"
Regulamentul A.S.F. nr. 1/2019
În scopul asigurării unui management prudent și corect al tuturor entităților care activează
pe piața de asigurări, A.S.F. a emis mai multe prevederi care reglementeză calitățile care trebuie
îndeplinite pentru activarea pe acestă piață reglementată.
58
 Astfel, Regulamentul A.S.F. nr. 1/2019 privind evaluarea și aprobarea membrilor structurii
de conducere și a persoanelor care dețin funcții-cheie în cadrul entităților reglementate de A.S.F.
conține elementele privind evaluarea și aprobarea membrilor structurii de conducere și a
persoanelor care dețin funcții-cheie în cadrul entităților reglementate de (asigurători).
Prin Norma A.S.F. nr. 19/2018 sunt enumerate condițiile care trebuie îndeplinite de
persoanele care conduc activitatea intermediarilor în asigurări.
Adecvare – totalitatea calităților și atributelor pe baza cărora o persoană este considerată a
avea o bună reputație și care are, în mod individual și, după caz, în mod colectiv, împreună cu alte
persoane, cunoștințe, competențe și experiență pentru îndeplinirea atribuțiilor specifice funcției;
adecvarea acoperă, de asemenea, onestitatea, integritatea și gândirea independentă a fiecărei
persoane și capacitatea acesteia de a aloca timp suficient pentru a-și îndeplini atribuțiile;
Competență și experiență profesională – ansamblu de cunoștințe, teoretice și practice,
precum și abilități dobândite de o persoană în cadrul activității sale.
Probitate morală – bună reputație și integritate morală.
Persoană care deține funcții-cheie – o persoană ale cărei atribuții au o influență
semnificativă asupra realizării obiectivelor strategice ale entității reglementate, care nu face parte
din structura de conducere, îndeplinind în cadrul entității reglementate, conform legislației
specifice sectorului de supraveghere financiară, după caz, atribuțiile de:
 evaluare și administrare a riscurilor (managementul riscurilor);
 conformitate;
 audit intern;
 actuar.
Cerințe de cunoștințe, competență și experiență profesională
1. Cunoștințele teoretice obținute pe baza studiilor și formării profesionale. În acest sens
persoanele evaluate trebuie să fi absolvente, cu examen de licență sau diplomă, ale unei
instituții de învățământ superior în domeniile economic, juridic, administrație publică,
tehnologia informației, metode cantitative, fără ca enumerarea să fie exhaustivă sau studii de
master/postuniversitare relevante în aceste domenii;
2. Vechimea, competența și experiența practică și profesională relevantă acumulată din
ocupațiile anterioare relevante;
3. Sfera competențelor, a responsabilităților, a riscurilor aferente și, după caz, a capacității de a
lua decizii în funcțiile anterior deținute și în funcția vizată;
4. Alte aspecte relevante.
Evaluarea experienței practice și profesionale

59
 Atunci când se evaluează experiența practică și profesională obținută din pozițiile deținute
anterior, se acordă atenție deosebită următoarelor aspecte:
1. Natura funcției de conducere deținute și nivelul său ierarhic;
2. Durata deținerii funcției;
3. Natura și complexitatea activității incluzând informații referitoare la structura
organizatorică a entității în cadrul căreia a activat anterior;
4. Sfera competențelor, competențele decizionale și responsabilitățile persoanei;
5. Cunoștințele tehnice dobândite în funcțiile anterioare;
6. Numărul de persoane aflate în subordinea sa.

!!! Abilitatea de a crea și demonstra valoare pentru client este cea mai importantă pentru un
vânzător în această etapă.
Discuția preliminară trebuie să-i aducă vânzătorului toate informațiile pentru pregătirea unei
soluții sau oferte adecvate nevoilor confirmate ale potențialului client și cu o valoare reală pentru
acesta.
Cerințe privind buna reputație și integritatea
Reputația și integritatea persoanei evaluate sunt puse la îndoială în situația în care există
informații, fără a se limita la acestea, cu privire la existența uneia din următoarele situații:
1. Condamnarea sau urmărire penală – condamnare sau urmărire penală în cazuri care
implică:
 infracțiuni legate de legislația bancară și financiară, inclusiv infracțiuni vizate de legislația
privind spălarea banilor și finanțarea terorismului sau infracțiuni în legătură cu fapte de
corupție;
 infracțiuni săvârșite contra patrimoniului sau alte infracțiuni specifice domeniului
economic/financiar;
 infracțiuni vizate de legislația fiscală;
 alte infracțiuni vizate de legislația privind societățile comerciale, falimentul, insolvența și
protecția consumatorului.
2. Investigații administrative – investigații sau investigații administrative relevante anterioare
sau în desfășurare, acțiuni de implementare a legii sau impunerea sancțiunilor administrative
pentru neconformitate cu prevederile aplicabile activiăților reglementate de legislația
financiară și bancară.
3. Investigații relevante anterioare sau în desfășurare – investigații relevante anterioare sau
în desfășurare, acțiuni de punere în aplicare a legii din partea altor organisme profesionale sau
de reglementare;

60
 4. Comportamentul personal sau profesional – comportamentul personal sau profesional care
atrage îndoiala rezonabilă cu privire la capacitatea persoanei de a exercita atribuțiile specifice
funcției pentru a asigura administrarea corectă și prudentă a entității reglementate.

Cerința de guvernanță
Evaluarea îndeplinirii cerinței de guvernanță se referă la:
1. Existența unui posibil coflict de interese;
2. Restricții și incompatibilități între funcția evaluată și pozițiile deținute în cadrul aceleași
entități sau în cadrul altor entități, astfel cum sunt definite în legislația specifică sectorială;
3. Capacitatea de desfășurare efectivă a activității și de alocare a timpului corespunzător
exercitării acesteia;
4. Componența în ansamblu a structurii de conducere, respectiv cunoștințele și experiența
colectivă necesară pentru buna funcționare a entității reglementate, după caz;
5. Capacitatea persoanei evaluate de a-și îndeplini în mod independent atribuțiile cre îi revin,
precum și aspectele relevante care pot rezulta din analiza informațiilor obținute, referitoare
la:
a. activitățile desfășurate în funcțiile anterioare și actuale, exercitate în cadrul entității
reglementate sau în cadrul altor entități;
b. relațiile personale, profesionale sau alte relații economice cu membrii structurii de
conducere din cadrul aceleiași entități reglementate, din societatea-mamă sau din cadrul
altor entități ale grupului de care aparține entitatea reglementată;
c. relațiile personale, profesionale sau alte relații economice cu acționarii care dețin
controlul asupra entității reglementate, a societății-mamă sau a altor entități din cadrul
grupului.
Condiții pentru funcțiile de conducători executivi din cadrul companiilor de brokeraj
În conformitate de Norma A.S.F. nr. 19/2019, în cazul companiilor de brokeraj, persoanele
propuse pentru funcțiile de conducători executivi îndeplinesc și mențin următorele condiții:
Condiția I – au studii superioare și experiență profesională de minimum 5 ani sau 2 ani,
după caz, în funcții de conducere în domeniul care derivă din activitatea desfășurată în entități
reglementate de A.S.F., în instituții de credit și în instituții financiare nebancare, cu exceptarea
funcțiilor-suport;
Condiția II – dețin competență profesională, reputație și probitate morală; în situația în
care acestea au fost sancționate cu retragerea autorizației de către A.S.F., BNR sau autorități
similare din străinătate, responsabile de supravegherea în domeniul financiar, informațiile

61
referitoare la aceste sancțiuni sunt avute în vedere de A.S.F. o perioadă de 5 ani de la data aplicării
acestora;
Condiția III – nu dețin funcții în cadrul conducerii executive la o altă persoană juridică
română sau străină, în vederea evitării conflictului de interese;
Condiția IV – nu dețin funcții de conducere în domeniul financiar, cu excepția activităților
didactice, de cercetare științifică și activităților în cadrul asociațiilor profesionale, în vederea
evitării conflictelor de interese;
Condiția V – dețin dovada privind îndeplinirea cerințelor de pregătire profesională
conform prevederilor legale privind pregătirea profesională pentru persoana/persoanele din
conducerea executivă.
Condiții pentru dobândirea calității de agent
Pentru dobândirea calității de agent, persoană juridică, persoana care deține funcția de
conducător executiv sau, după caz, persoanele care conduc entitatea îndeplinesc următoarele
condiții:
1. Experiența de cel puțin un an în domeniul asigurărilor-reasigurărilor
2. Probitate morală

2. IMPLICAȚII ALE LEGILOR SPECIALE ASUPRA ACTIVITĂȚII DE

ASIGURARE

LEGISLAȚIA AFERENTĂ
PROTECȚIEI CONSUMATPRULUI
Nevoile de asigurare care stau la bază
În domeniul protecției consumatorilor, Autoritatea Națională pentru Protecția
Consumatorilor (ANPC) este autoritatea reponsabilă de monitorizarea pieței din România creând
totodată și cadrul de reglementare prin care drepturile consumatorului sunt respectate. Principalele
prevederi legale sunt:
1. Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului, republicată;
2. Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și
consumatori, republicată;
3. Ordonanța de urgență nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori
(aplicabilă asigurărilor atașate creditelor pentru consumatori).
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC)

62
 Conform aspectelor menționate în cele două prevederi legale aplicabile, consumatorii au
dreptul de a fi informați complet, corect și precis, asupra caracteristicilor esențiale ale produselor și
serviciilor, astfel încât decizia pe care o adoptă în legătură cu acestea să corespundă cât mai bine
nevoilor lor, precum și de a fi educați în calitatea lor de consumatori.
Drepturile fundamentale ale consumatorului
Dreptul 1 – Dreptul de a fi informat – obligația de a asigura cadrul legal necesar
transparenței, de a avea acces la informații de interes pentru adoptarea unei decizii raționale etc.
Libertatea de decizie este un drept fundamental care este influențat direct de calitatea
informațiilor primite (de unde, nevoia de evitare a consecințelor asimetriei de informații).
Dreptul 2 – Dreptul a-și cunoaște drepturile și obligațiile – obligația de a asigura o
informare dedicată consumatorilor și de a defășura campanii de informare clare și formulate într-
un limbaj apropiat acestora (simplu și concis), în medii accesibile ușor, respectiv campanii de
educare a consumatorilor. Este important ca prețul să fie ferm și afișat corect, anterior intrării într-
o relație contractuală. În același timp, este dreptul consumatorului de a fi exonerat de la plata
serviciilor nesolicitate și neașteptate, precum și de a primi despăgubiri pentru daunele provocate de
serviciile neconforme față de contract.
Dreptul 3 – Dreptul de a negocia și a plăti un preț corect și de a putea compara prețurile
între ele - obligația de asigura în permanență un control al prețurilor și al evoluției acestora, astfel
încât să nu fie permise situații de monopol sau cazuri de abuz, fraudă, lipsă de transparență,
practici incorecte sau neautorizate, publicitate înșelătoare etc.
Dreptul 4 – Dreptul de a primi asistență – obligația de asigura asistență consumatorilor
printr-un sistem accesibil acestora și lipsit de costuri.
Dreptul 5 – Dreptul de a avea acces la petiționare și la un sistem de soluționare a
disputelor – obligația de a interveni și de a restabili situații de legalitate sau normalitate.
Obiectivele regulamentului A.S.F.
Alături de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor care reglementează cadrul
general al pieței din România din perspectiva consumatorilor, A.S.F. are în statutul său atribuții cu
privire la protejarea drepturilor clienților de produse de asigurare în calitatea lor de consumatori de
servicii de asigurare. Astfel în Regulamentul A.S.F. nr. 16/2018 sunt menționate următoarele
obiective:
1. Respectarea drepturilor clienților – respectarea drepturilor clienților de produse de
asigurare și asigurarea unui tratament corect al acestora, prin monitorizarea, supravegherea
continuă și controlul activității de distribuție de asigurări și/sau reasigurări;
2. Asigurarea unui tratament corect – asigurarea unui tratament corect și protejarea
drepturilor clienților de produse de asigurare, prin supravegherea și controlul respectării

63
 regulilor de conduită, a prevenirii conflictelor de interese, respectarea cerințelor privind
cunoștințele și abilitățile în domeniu, a comunicării și transparenței în relația cu clienții de
produse de asigurare și aplicarea celor mai bune practici în activitatea de distribuție și în
furnizarea serviciilor de consultanță de către societățile de asigurare și/sau reasigurare,
intermediarii principali și intermediarii secundari, inclusiv de către distribuitorii care
desfășoară activitatea de asigurare-reasigurare pe baza dreptului de stabilire și a libertății de
a presta servicii, așa cum rezultă din legislația în domeniul distribuției în asigurări;
3. Gestionarea corectă a riscurilor operaționale – gestionarea corectă a riscurilor
operaționale de către distribuitorii de asigurări și/sau reasigurări, din perspectiva afectării
drepturilor clienților de produse de asigurare, la nivel de procese, sisteme, personal și
interacțiunea cu mediul extern.

PROTECȚIA DATELOR PERSONALE

Date cu caracter personal – orice informație referitoare direct sau indirect la o
persoană fizică identificată sau identificabilă (și anume persoana vizată)
Exemple de date cu caracter personal (fără a ne limita):
1. nume, prenume;
2. CNP;
3. adresa de e-mail;
4. număr de telefon;
5. adresa;
6. caracteristicile fizice sau economice prin intermediul cărora o persoană poate fi
identificată;
7. IP istoricul căutărilor în calculatorul personal;
Prelucrare de date cu caracter personal
Orice operațiune sau un set de operațiuni care se efectuează pe date cu caracter personal
sau pe seturi de date cu caracter personal, indiferent dacă se efectuează sau nu prin mijloace
automatizate, ca cele de mai jos:

64
  Colectarea  Consultarea
 Înregistrarea  Utilizarea
 Organizarea  Divulgarea prin transmitere
 Structurarea  Diseminarea sau punerea la dispoziție în alt mod
 Stocarea  Alinierea sau combinarea
 Recuperarea  Redirecționarea
 Adaptarea sau modificarea  Ștergerea sau distrugerea
Operator de date – persoană fizică sau juridică care, singură sau împreună cu alții,
stabilește scopurile și mijloacele de prelucrare a datelor cu caracter personal.
Persoană împuternicită – persoană fizică care prelucrează datele cu caracter personal în
numele operatorului de date.
Persoana vizată – persoana fizică identificabilă este o persoană care poate fi identificată,
direct sau indirect, în special prin referire la un indificator, cum ar fi un nume, un număr de
identificare, date despre locație, un identificator online sau unul sau mai mulți factori specifici
identității fizice, fiziologie, genetice, mentale, economice, culturale sau sociale a respectivei
persoane fizice. În cazul procesului de ofertare polițe de asigurare, persoana vizată este clientul
persoana fizică (contractant, asigurat) sau benficiarii menționați în cadrul poliței.
Date judiciare – date cu caracter personal referitoare la condamnările și infracțiunile
penale sau măsurile de securitate aferente cu privire la o persoană fizică.
Date sensibile – date cu caracter personal care indică originea rasială sau etnică, opiniile
politice, convingerile religioase sau filosofice, sau apartenența la sindicate, precum și date
genetice, datele biometrice în scopul identificării unice a unei persoane fizice, date cu caracter
personal privind sănătatea sau despre viața sexuală sau orientarea sexuală a unei persoane fizice.
Evaluarea impactului asupra protecției datelor sau DPIA – o evaluare a impactului
operațiunilor de prelucrare avute în vedere asupra protecției datelor cu caracter personal care
trebuie să fie efectuată de către operatorul de date în cazul în care un tip de prelucrare, în special
prin utilizarea unor tehnologii noi și luând în considerare natura, sfera, contextul și scopurile
prelucrării, este succeptibil să rezulte un risc ridicat pentru drepturile și libertățile persoanelor
fizice.
Încălcarea securității datelor cu caracter personal – o încălcare a securității care duce la
distrugerea, pierderea, modificarea, divulgarea neautorizată sau accesul, în mod accidental sau
ilegal, la datele cu caracter personal transmise, stocate sau prelucrate în alt mod.
Când este legală prelucrarea datelor cu caracter personal?
În cazul ofertării și apoi în emiterea poliței de asigurare trebuie să se țină cont că, din
perspectiva GDPR, prelucrarea datelor cu caracter personal este legală atunci când este:
65
  necesară pentru încheierea unui contract;
 necesară pentru executarea de activități precontractuale (ex. ofertare, analize epntru
ofertare);
 bazată pe consimțământul dat de persoana ale cărei date personale sunt prelucrate în unul
sau mai multe scopuri specifice;
 necesară pentru a se respecta o obligație legală aplicabilă companiei;
 necesară pentru a proteja interesele vitale ale persoanei vizate sau ale altei persoane fizice;
 necesară în scopul unui interes legitim urmărit de companie, cu excepția cazului în care
prevalează interesele sau drepturile și libertățile fundamentale ale persoanei vizate, care
necesită protejarea datelor cu caracter personal.
Informarea persoanelor vizate
În conformitate cu GDPR, persoanele vizate trebuie să fie informate din momentul
colectării datelor personale, de către operatorul de date cu privire la:
1. Identificarea și datele de contact ale operatorului și, după caz, ale reprezentantului acestuia;
2. Datele de contact ale responsabilului cu protecția datelor, după caz;
3. Scopurile în care sunt prelucrate datele cu caracter personal, precum și temeiul juridic al
prelucrării;
4. Interesele legitime urmărite de operator sau de o parte terță;
5. Destinatarii sau categoriile de destinatari ai datelor cu caracter personal;
6. Dacă este cazul, intenția operatorului de a transfera date cu caracter personal către o țară
terță sau o organizație internațională;
În plus operatorii trebuie să informeze persoanele fizice ale căror date sunt prelucrate) cu
privire la:
 perioada pentru care vor fi stocate datele cu caracter personal sau, dacă acest lucru nu este
posibil, criteriile utilizate pentru a stabili această perioadă;
 scopurile prelucrării și temeiul juridic al prelucrării;
 existența drepturilor persoanei vizate.
Drepturile persoanelor
1. Dreptul de acces;
2. Dreptul de a obține confirmarea cu privire la faptul că datele cu caracter personal sunt sau
nu prelucrate și comunicate într-o formă inteligibilă;
3. Dreptul la rectificare sau de actualizare;
4. Dreptul de ștergere ("dreptul de a fi uitat") în cazul în care persoana vizată se opune
procesului decizional automatizat și nu există altă bază legală pentru prelucrare sau
persoana vizată se opune prelucrării în scopuri de marketing direct;
66
 5. Dreptul de restricționare;
6. Dreptul la portabilitate;
7. Dreptul de modificare sau retragere a consimțământului. Acest drept se aplică numai dacă a
fost colectat anterior un consimțământ de la respectiva persoană;
8. Dreptul la opoziție – persoana vizată poate să se opună prelucrării datelor cu caracter
personal care o privesc;
9. Dreptul de a primi comunicări cu privire la orice rectificare sau ștergere sau restricționare a
prelucrării;
10. Dreptul de a fi notificat în caz de încălcare a securității datelor;
11. Dreptul de a depune o plângere la Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării
DPR oferă o protecție specifică prelucrării datelor cu caracter personal aparținând copiilor
(minorilor), fiind în principiu necesar ca tutorele legal/părintele să își dea acordul pentru
prelucrarea datelor.

PREVENIREA ȘI COMBATEREA SPĂLĂRII BANILOR

ȘI A FINANȚĂRII ACTELOR DE TERORISM ÎN PIAȚA DE ASIGURĂRI
Context european
20 mai 2015 – la nivelul Uniunii Europene se aplică prevederile Directivei (UE) 2015/849
din 20 mai 2015 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau
finanțării terorismului, numită Directiva a IV-a privind spălarea banilor. Aceasta a fost publicată în
anul 2015.
26 iunie 2017 – intră în vigoare Directiva a IV-a privind spălarea banilor. Scopul acestei
directive a fost acela de a elimina orice ambiguități din legislația anterioară și de a îmbunătăți
coerența prevenirii spălării banilor și combaterii finanțării terorismului (CTF) în toate statele
membre ale UE și pentru prima oară a introdus noțiuni noi în domeniul spălării banilor și anume o
abordare bazată pe risc, o monitorizare permanentă a activităților, identificarea beneficiarilor reali,
analiza clienților, o definire mai clară a persoanelor expuse politic (PEP).
19 aprilie 2018 – Parlamentul European a adoptat propunerea Comisiei Europene privind
o nouă Directivă privind combaterea spălării banilor.
30 mai 2018 – Directiva (UE) 2018/843 (Directiva a V-a privind spălarea banilor) propune
modificări ale Directivei (UE) 2015/849 precum și ale Directivelor 2009/138/CE.
10 ianuarie 2020 – intră în vigoare Directiva a V-a privind spălarea banilor.

!!! La nivelul României definirea spălării banilor, precum și alte modificări incidente se fac în
Legea 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor
măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism (republicată).

67
 Infracțiuni care nu pot sta la baza sursei fondurilor (în cazul unei
suspiciuni de spălarea banilor)
 Participarea într-un grup de crimă  Contrafacerea și pirateria produselor;
organizată;  Infracțiuni împotriva mediului;
 Terorism, inclusiv finanțarea activităților  Omorul și vătămarea corporală gravă;
teroriste;  Răpirea, lipsirea de libertate în mod ilegal și
 Traficul de ființe umane; luarea de ostatici;
 Exploatarea sexuală, inclusiv a copiilor;  Furtul sau jaful;
 Traficul ilegal de stupefiante și de substanțe  Contrabanda;
psihotrope;  Extorcarea de fonduri;
 Traficul ilegal de armament;  Infracțiunile de fals;
 Traficul ilegal de bunuri furate și de alt fel;  Pirateria;
 Corupția, inclusiv orice infracțiune  Utilizarea abuzivă a informațiilor
prevăzută în Convenția privind lupta privilegiate, manipularea pieței;
împotriva corupției care implică funcționari  Criminalitatea informatică;
ai Comunităților Europene sau funcționari ai  Infracțiunile fiscale legate de taxele directe
statelor membre ale Uniunii Europene; și indirecte, astfel cum sunt stabilite în
 Frauda; dreptul intern;
 Falsificarea de monedă;
Sanționarea spălării banilor
Autoritățile pot pedepsi persoane fizice sau reprezentanții unei persoane juridice de
infracțiunile de spălarea banilor în cazul în care:
Cazul 1: Are loc o transformare sau un transfer de bunuri, cunoscând că bunurile
respective provin dintr-o activitate infracțională, în scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite
a bunurilor sau al sprijinirii oricărei persoane implicate în comiterea unei astfel de activități în a se
sustrage consecințelor legale ale acțiunii persoanei respective;
Cazul 2: Are loc o ascundere sau disimulare a adevăratei naturi, origini, situări, înstrăinări,
circulații ale bunurilor sau a adevăratelor drepturi asupra bunurilor ori a adevăratului proprietar al
acestora, cunoscând că bunurile provin dintr-o activitate infracțională;
Cazul 3: Are loc o dobândire, posesie sau utilizare de bunuri, cunoscând, la data primirii
lor, că acestea provin dintr-o activitate infracțională.
Scopul persoanelor implicate în infracțiunea de spălarea banilor este de a introduce în
circuitul economic resurse financiare obținute din activitățile ilicite. Acest lucru se poate realiza în
mai multe etape:

68
 1. Plasarea – reprezintă prima etapă în cadrul spălării banilor. Finanțele provenite direct din
sursele ilicite sunt introduse într-o activitate economică Pede. De exemplu, la
achiziționarea unei polițe de asigurare, plata primei aferente este efectuată din banii
obținuți din activitățile ilegale.
2. Stratificarea – reprezintă etapa în care sursele financiare sunt mutate dintr-o activitate în
alta sau dintr-un cont în altul cu scopul de a ascunde originea originală a fondurilor și de a
da o aparență legală surselor financiare și fondurilor. De exemplu, în cazul polițelor de
asigurare pot apărea dosare de daună privind polițele care au fost plătite inițial cu bani
proveniți din activități ilicite astfel încât să fie determinat un flux de bani din partea
societăților de asigurare (bani care au fost investiți pe piața financiară și al căror traseu
poate fi urmărit în mod trasnparent) către persoanele suspecte de spălarea banilor.
3. Integrarea – în această etapă fondurile reintră în circuitul economic legal. Banii pot fi
investiți pe piața financiară sau prin achiziții de bunuri de lux sau chiar investiți în afaceri
cu scopul de a genera avantaje financiare ulterioare. În acest fel banii reintrați în circuitul
economic apar ca fiind bani curați, obținuți din activități comerciale.
Finanțarea terorismului
Conform Legii nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului, terorismul
reprezintă ansamblul de acțiuni și/sau amenințări care prezintă pericol public și afectează
securitatea națională, având următoarele caracteristici:
1. Sunt săvârșite premeditat de entități teroriste, motivate de concepții și atitudini extremiste,
ostile față de alte entități, împotriva cărora acționează prin modalități violente și/sau
distructive;
2. Au ca scop realizarea unor obiective specifice, de natură politică;
3. Vizează factori umani și/sau factori materiali din cadrul autorităților și instituțiilor publice,
populației civile sau al oricărui alt segment aparținând acestora;
4. Produc stări cu un impact psihologic asupra populației, menit să atragă atenția asupra
scopurilor urmărite.
Fiecare entitate trebuie să depună eforturi în prevenirea și combaterea terorismului și în
acest sens să depună eforturi în identificarea și minimizarea riscurilor de terorism, precum și în
respectarea reglementărilor internaționale și a legislației interne referitoare la drepturile omului.
A.S.F. a emis legislație aplicabilă sectorului asigurărilor astfel încât prevederile directivelor
europene să fie transpuse într-un mod practic în activitatea de asigurare.
Astfel conform Ordinului A.S.F. nr, 24/2008 persoanele și entitățile din piața de asigurări
au obligația de a desfășura activități și de a lua măsuri.

69
 În vederea cunoașterii clientelei, dezvoltarea unor mecanisme de identificare și măsurare a
riscurilor de spălarea banilor și combaterea terorismului precum și de monitorizarea și raportare
(după caz) a acestor riscuri.
Prevenirea și combaterea terorismului
Entitățile din piața de asigurări au obligația:
1. să elaboreze și să aplice politici, proceduri și mecanisme adecvate în materie de cunoaștere
a clientului;
2. să elaboreze și să aplice politici, proceduri de raportare, de păstrare a evidențelor;
3. să asigure activități de control intern, evaluare și gestionare a riscurilor de spălarea banilor
și combaterea terorismului, pentru a preveni și împiedica implicarea lor în operațiuni
suspecte de spălare de bani și finanțare a actelor de terorism, asigurând instruirea
corespunzătoare a personalului propriu și a celui cu mandat.
Conform Ordinului, este obligatorie identificarea persoanelor fizice care intenționează să
acționeze în numele clientului – persoană juridică, potrivit regulilor referitoare la identificarea
persoanelor fizice, precum și solicitarea și analiza documentelor în baza cărora persoanele sunt
mandatate să acționeze în numele persoanei juridice sau entități fără personalitate juridică
(împuternicire, procura etc).
Prin beneficiar real se înțelege orice persoană fizică ce deține sau controlează în cele din
urmă clientul și/sau persoana fizică în numele ori în interesul căreia se realizează, direct sau
indirect, o tranzacție ori o operațiune;
Este important să poate fi identificate circumstanțele care pot genera suspiciunea că se
încearcă sau are loc utilizarea produselor de asigurare pentru a "spăla" venituri provenite din
activități ilicite sau pentru a finanța activități teroriste;
Se analizează semnale de alarmă – acestea se găsesc în toate cele trei etape ale relației cu
clientul: ofertare – emiterea polițelor, administrarea poliței de asigurare și finalizarea asigurării
poliței/ieșirea din asigurare.

70
 CAPITOLUL IV
PREZENTAREA CLASELOR ȘI A TIPURILOR DE
ASIGURĂRI DE VIAȚĂ
1. CONCEPTUL DE ASIGURARE DE VIAȚĂ.
TERMINOLOGIE SPECIFICĂ

CONCEPTUL DE ASIGURARE DE VIAȚĂ. TERMINOLOGIE SPECIFICĂ

În viață pot apărea evenimente nefericite, care pot afecta siguranța financiară a unei
persoane sau a unei familii întregi.
Asigurarea de viață este un instrument financuar prin care persoanele îi protejează pe cei
dragi de un dezechilibru financiar în cazul unui deces.
Concepte
Pentru înțelegearea unei Asigurări de viață este necesară înțelegerea următoarelor concepte:
1. Elemente tehnice ale asigurărilor de viață;
2. Preocupările/îngrijorările principale ale majorității persoanelor;
3. Riscurile care au impact asupra persoanelor;
4. Funcțiile pe care le îndeplinesc asigurările de viață;
5. Mecanismul unei asigurări de viață;
6. Încetarea contractului de asigurare de viață.

ELEMENTE TEHNICE ALE ASIGURĂRILOR DE VIAȚĂ

Asigurat – persoana fizică care îndeplinește condițiile prevăzute de normele legale și de
clauzele contractuale ale asigurătorului (vârsta, stare de sănătate, ocupație, etc.) și ale cărei viață,
sănătate constituie obiectul contractului.
Beneficiar – persoana fizică sau juridică căreia îi va fi plătită indemnizația de asigurare în
cazul producerii evenimentului asigurat.

71
 Contractant – poete fi aceeași persoană cu asiguratul, de cele mai multe ori, dar diferă de
asigurat în cazul societăților comerciale care încheie asigurări de viață pentru angajații lor; al
agențiilor de turism care contractează asigurări pentru turiștii proprii; al părinților care încheie
asigurări de viață pentru copiii lor.
Obiectul asigurării – reprezintă viața, respectiv sănătatea persoanei asigurate.
Interesul asigurabil
1. Reprezintă o condiție esențială în încheierea unui contract de asigurare de viață.
2. Un contractant are un interes asigurabil dacă suferă o pierdere în cazul producerii
evenimentului asigurat.
3. Evenimente precum decesul, boala, invaliditatea genereatoare de incapacitatea de muncă,
pensia pot duce la pierderea totală sau parțială a venitului persoanei, antrenând un
dezechilibru financiar pentru persoanele din întreținerea acesteia.
4. La emiterea contractului de asigurare de viață se verifică interesul asigurabil dintre
contractant și asigurat, pe de-o parte, și dintre beneficiar și asigurat, pe de altă parte.
5. În cazul asigurărilor de viață, suma asigurată reprezintă, de obicei, venitul anual al
persoanei asigurate pe 3-5 ani sau cât timp apreciază aceasta că i-ar lua familiei să se
redreseze financiar în cazul pierderii venitului cu care acesta contribuia la siguranța
financiară a familiei.
Definiții
Indemnizația de asigurare – reprezintă sumele plătite de asigurător la apariția
evenimentului asigurat. În clauzele contractuale este stipulată expres suma.
Valoarea de răscumpărare – este suma de bani pe care asigurătorul o plătește în cazul în
care un client solicită rezilierea unei asigurări cu componentă de caplitalizare înainte de
maturitatea poliței.
Durata unei asigurări de viață – este reprezentată de perioade cuprinse între câteva zile,
5, 10, 20 sau 30 de ani, sau chiar contracte valabile pe toată durata de viață a asiguratului.
Perioada de grație – este un interval de timp după scadență (30/60/90 zile), în care, chiar
dacă titularul nu a achitat prima datorată, polița de asigurare produce efecte.

!!! Excepțiile de la plata indemnizației de deces reprezintă situații speciale cum ar fi:
 decesul asiguratului este cauzat de război (declarat sau nu), invazie, acțiuni ale altor state,
ostilități militare sau operațiuni similare unui război, terorism, război civil, răscoală, mișcare
socială de proporțiile unei răscoale, revoltă militară, insurecție, rebeliune, revoluție, lovitură de
stat sau instaurarea unei dictaturi militare, declararea legii marțiale sau a stării de asediu;
 decesul asiguratului este cauzat direct sau indirect de fuziune sau fisiune nucleară sau
radioactivitate;
72
 decesul asiguratului este cauzat de un act intenționat al beneficiarului, pentru care s-a pronunțat
o sentință penală împotriva acestuia, rămasă definitivă și irevocabilă. În acest caz, plata se va
face către ceilalți beneficiari desemnați sau către moștenitorii asiguratului, în conformitate cu
legislația în vigoare referitoare la succesiune;
 sinuciderea asigurătorului în termen de doi ani de la încheierea contractului de asigurare.

ÎNGRIJORĂRILE PRINCIPALE ALE MAJORITĂȚII PERSOANELOR

Conservarea și dezvoltarea patrimoniului
Persoanele au standarde de viață diferite, venituri diferite, proprietăți diferite, dar
majoritatea acestor persoane au în comun două procupări principale și anume:
Conservarea patromoniului – se referă la grija calor mai multe persoane de a se proteja
împotriva unor riscuri care ar avea un impact financiar deosebit asupra situației lor materiale. De
exemplu, impactul financiar al unei probleme serioase de sănătate poate duce la preocupări ale
oricărei persoane. Cele mai multe probleme de sănătate sunt vindecabile datorită tehnologiei noi
medicale, însă această tehnologie modernă este costisitoare. În lipsa unei asigurări care să acopere
acest risc, cele mai multe persoane se văd nevoite să renunțe la anumite bunuri pentru a putea face
față financiar acestor evenimente neprevăzute. În situația în care persoana are o asigurare care să
acopere acest risc, singura sa preocupare va fi să se însănătoșească. Patrimoniul său va rămâne
neschimbat.
Dezvolarea patrimoniului – se referă la multiplicarea resurselor financiare de care
dispune o persoană (lichidități sau proprietăți). Există o diversitate de instrumente financiare care
permit creșterea, în timp, a valorii totale a deținerilor unei persoane prin plasamente realizate în
depozite bancare, fonduri de investiții, titluri de stat, obligațiuni, acțiuni, asigurări de viață cu
componentă de capitalizare, fonduri private de pensii, investiții imobiliare (terenuri, imobile), etc.

RISCURILE CARE POT AFECTA PERSOANELE

Accidentul – este orice eveniment imprevizibil și neinteționat, care survine independent de
voința persoanei și i se datorează unor cauze exterioare lui.
Boala – este o deviere de la starea de sănătate normală a unei persoane care nu poate fi
atribuită unui accident.

!!! Când și pierde sănătatea, singura preocupare a unei persoane este să și-o recupereze. În cazul
apariției unui accident sau a unei îmbolnăviri, se poate ajunge la spitalizare, intervenții
chirurgicale, invaliditate sau deces, toate acestea antrenând cheltuieli financiare semnificative și

73
pierderea parțială sau totală a venitului persoanei afectate de risc și a persoanelor care erau în
întreținerea acesteia.
Îngrijorarea se datorează impactului financiar și emoțional puternic al producerii unui
accident sau a unei îmbolnăviri și riscul de a nu dispune de resurse financiare adaptate nevoilor
acestora.
Cele mai multe îngrijorări legate de insuficiența resurselor financiare vizează vârsta
pensionării (veniturile se diminuează, pot apărea cheltuieli medicale suplimentare), asigurarea unui
viitor promițător copiilor (de exemplu, posibilitatea de a urma o facultate sau de a începe o
activitate antreprenorială), indeplinirea unor planuri care ar crește calitatea vieții (de exemplu,
achiziționarea unei locuințe, o vacanță deosebită, etc).
Pentru a surprinde legătura între cele două riscuri, e ușor de imaginat ce ar face o persoană
care ar strânge lunar o sumă pentru a avea avansul necesar unui împrumut pentru o locuință, în
cazul apariției unei probleme de sănătate. Cel mai probabil, ar folosi acea sumă pentru a-și rezolva
problema de sănătate sau pentru a-și achiziționa o locuință sau o vacanță deosebită.

FUNCȚIILE ASIGURĂRII DE VIAȚĂ

Asigurările de viață îndeplinesc două funcții principale:
1. Funcția de protecție financiară – îi oferă asiguratului accesul la un fond financiar
semnificativ care îi permite să fie tratat, spitalizat, operat, fără a afecta echilibrul financiar
al său și al familiei (resursele/proprietățile sale rămân intacte). În cazul decesului, îi oferă
asiguratului accesul la un fond financiar care îi permite să înlocuiască venitul pierdut și să
își păstreze nivelul de trai cu care era obișnuit, pentru o anumită perioadă de timp.
2. Funcția de acumulare de capital – îi oferă asiguratului posibilitatea de a economisi sau de
a investi pentru a-și putea realiza planurile privind calitatea vieții la pensie, privind viitorul
copiilor etc.

MECANISMUL UNEI ASIGURĂRI DE VIAȚĂ

1. Asigurarea de viață – este un contract între o companie de asigurări și contractant.
2. Asiguratul – este persoana a cărei viață și sănătate fac obiectul contractului de asigurare.
3. Contractantul – contractantul plătește o sumă de bani, numită primă de asigurare către
compania de asigurări în schimbul promisiunii companiei că va plăti o sumă asigurată către
beneficiar dacă asiguratul moare în intervalul de timp în care polița este în vigoare.
4. Transferul riscului – din punct de vedere al asigurătorului, asigurarea de viață reprezintă o
modalitate de transfer al riscului financiar legat de pierderea vieții sau sănătății unei
persoane asupra unui grup de persoane, expus aceluiași risc.

74
 5. Prima de asigurare – transferul riscului se face de la individ la grup și fiecare membru al
grupului participă la constituirea fondului din care se vor plăti sumele asigurate
(indemnizațiile) printr-o cotă de participare care se numește prima de asigurare.
6. Modificări contractuale – pe parcursul contractului pot apărea modificări la cererea
persoanelor asigurate ca urmare a modificărilor apărute în viața acestora și pot apărea
evenimentele pentru care persoana asigurată a încheiat contractul de asigurare.
7. Modificarea sumei asigurate – în cazul modificării situației financiare sau ocupaționale,
asiguratul poate resimți nevoia de a crește sau de a reduce sumele asigurate, de a atașa sau
de a detașa clauzele suplimentare etc.
8. Decizia de plată sau neplată – în cazul producerii evenimentelor asigurate, după
analizarea cererii de despăgubire primite, asigurătorul emite o decizie de plată sau neplată.
Situațiile în care decizia asigurătorului este de neplată pot fi: riscul era exclus, polița nu era
în vigoare, evenimentul a fost provocat intenționat de către asigurat sau beneficiar.

ÎNCETAREA ASIGURĂRILOR DE VIAȚĂ

Un contract de asigurare de viață poate înceta ca urmare a producerii unuia din
evenimentele următoare:
Maturitatea poliței – în cazul asigurărilor de viață cu componentă de capitalizare, suma
acumulată este plătită beneficiarului la finalul duratei de asigurare, dar există și posibilitatea ca
contractantul să răscumpere total polița înainte de maturitate.
- în cazul polițelor cu componentă exclusivă de risc, la maturitate nu se
achită nicio sumă de bani, deoarece acest tip de produse nu conține și elementul de capitalizare.
Denunțarea unilaterală – conform legislației în vigoare, atât contractantul, cât și
asigurătorul pot denunța unilateral contractul în termen de 20 de zile calendaristice calculate de la
data confirmării de primire a contractului.
Decesul persoanei asigurate – decesul persoanei asigurate (din accident sau din boală) –
asigurătorul plătește despăgubirea beneficiarilor desemnați, iar polița își încetează existența.
Rezilierea contractului pentru declarații false din partea asiguratului – asigurătorul
poate afla că starea de sănătate a persoanei nu era declarată în mod corect și complet la data
încheierii contractului de asigurare, iar acest fapt poate duce la încetarea contractului fără plata
indemnizației de asigurare (sumei asigurate) pentru declarații false sau omisiuni.

2. TIPURI DE PRODUSE

75
 ASIGURĂRI DE VIAȚĂ. TIPURI DE PRODUSE – CLASIFICARE
Conform legislației în vigoare din România (Lege nr. 237/2015):
Asigurări de viață, anuități și asigurări de viață suplimentare se împart în:
 Asigurări de viață pe termen limitat;
 Asigurări de viață pe termen nelimitat;
 Asigurarea mixtă de viață;
 Asigurarea de studii;
 Asigurarea pentru ipotecă.
Asigurări de căsătorie, asigurări de naștere – în categoria Asigurări de căsătorie și
asigurările de naștere includem și asigurarea de tip dotă pentru căsătorie.
Asigurări de viață și anuități care sunt legate de fonduri de investiții – în categoria
Asigurări de viață și anuități care sunt legate de fonduri de investiții avem:
 Asigurarea de rentă;
 Asigurări de viață de tip pensie;
 Asigurări de viață de tip investiție.
Clasificarea asigurărilor de viață în funcție de numărul persoanelor cuprinse în asigurare:
Asigurări individuale – se caracterizează prin faptul că se încheie pentru o singură
persoană asigurată sau pot include cel mult persoane dependente (soție/soț/copii). Această
asigurare poate avea contractant persoana fizică sau persoana juridică.
Asigurări de grup – se încheie pentru mai multe persoane (numărul minim și maxim este
specific fiecărei companii de asigurare) și, de regulă, sunt încheiate de către o firmă sau organizație
(sindicat, uniune, asociație) pentru angajații, respectiv membrii săi.
Clasificarea asigurărilor de viață în funcție de componentele lor:
Asigurările de viață cu componentă exclusivă de risc sunt:
 Asigurarea de viață pe termen limitat;
 Asigurarea de viață pe termen nelimitat.
Asigurările de viață cu componentă de risc și capitalizare (mixte de viață) – alături de
componenta de risc, există și componenta de capitalizare (economisire sau acumulare, cum mai
este denumită aceasta în limbajul de specialitate). Astfel, compania de asigurări plătește beneficii
în situația în care asiguratul decedează pe durata de derulare a poliței sau în momentul în care
aceasta ajunge la maturitate și clientul este în viață.
 Asigurările de viață tradiționale (cu suma la maturitate garantată)
 Asigurările de viață de tip unit-linked (cu suma la maturitate negarantată)
Riscurile de deces

76
 Toate formele de asigurări de viață includ acoperirea riscului de deces din orice cauză.
Pentru o protecție financiară mai mare, clienții au posibilitatea atașării clauzelor suplimentare, în
funcție de condițiile de asigurare specifice fiecărei companii de asigurare.
Clauze suplimentare
1. Invaliditate permanentă (din accident sau din accident sau boală) – presupune plata către
asigurat a sumei asigurate stabilite în cazul în care acesta ajunge într-o stare de invaliditate
permanentă. De exemplu, pierderea totală a unui membru sau organ, fie doar pierderea
funcționalității sale, membrul sau organul continuând să existe fizic.
2. Spitalizare (din accident sau din accident și boală) – presupune achitarea către asigurat a
unei indemnizații fixe, stabilite la încheierea poliței, pentru fiecare zi petrecută în spital, ca
urmare a unui accident, respectiv a unui accident sau boli.

ASIGURĂRI DE VIAȚĂ PE TERMEN LIMITAT

Este cea mai simplă formă de asigurare de protecție financiară și are ca eveniment asigurat
decesul din orice cauză.
Durata contractului este stabilită la începutul contractului de asigurareși este fixă (de
exemplu: 1, 5, 10 ani etc.).
Suma asigurată
Ce se întâmplă în cazul unui deces? "Dacă decesul asiguratului survine pe durata
contractului de asigurare, în schimbul primei de asigurare plătite de contractant, beneficiarul
primește suma asigurată la deces, așa cum a fost stabilită inițial în contract, fără alte beneficii".
Ce se întâmplă în cazul în care persoana asiguratî supraviețuiește? "Dacă persoana
asigurată supravețuiește la maturitatea poliței, compania de asigurari nu are obligația de a achita
vreun beneficiu."
Asigurările de viață pe termen limitat
Primele de asigurare se plătesc lunar, trimestrial, semestrial sau anual.
Suma asigurată poate fi protejată, cu o clauză specială împotriva inflației, cu acordul
contractantului.
Fără capitalizare – reprezintă sumele plătite de asigurător la apariția evenimentului
asigurat. În clauzele contractuale este stipulată expres suma.
Fără valoare de răscumpărare – este suma de bani pe care asigurătorul o plătește în cazul
în care un client solicită rezilierea unei asigurări cu componentă de capitalizare înainte de
maturitatea poliței.
Definiție – o situație aparte în cadrul acestei categorii o putem întâlni în cazul asigurărilor
de viață atașate contractelor de credit (ipotecare, imobiliare, de consum) – este o asigurare pe
77
termen limitat, asociată creditelor ipotecare, creditelor imobiliare sau de consum, a cărei sumă
asigurată la deces descrește în tandem su soldul creditului ajungând la valoarea zero la finalul
perioadei de creditare.
Aplicabilitate – durata de valabilitate a poliței coincide cu perioada de rambursare a
creditului. Este o asigurare de viață încheiată de debitor, la cererea creditorului (de exemplu
banca), pentru cazurile în care debitorul dorește de exemplu, să achiziționeze un teren sau o
locuință. Creditorul se asigură în acest fel că în cazul decesului debitorului (asiguratul, în acest
caz) va încasa suma asigurată pentru a recupera valoarea ratelor datorate.

ASIGURĂRI DE VIAȚĂ PE TERMEN NELIMITAT

Protecție permanentă – durata contractului se întinde de obicei până la vârsta de 95 de ani
sau chiar mai mult. Evenimentul asigurat este riscul de deces din orice cauză.
Suma asigurată – la producerea evenimentului asigurat se plătește o sumă asigurată
garantată la deces.
Primele de asigurare – sunt mai mari decât în cazul asigurării pe termen limitat și se
plătesc fie pe toată durata contractului, fie până la un anumit moment (de exemplu 60 de ani sau 70
de ani).
Detalii despre componentele asigurării de viață pe termen nelimitat:
1. Componentă de economisire – la acest tip de asigurare poate exista și o componentă de
economisire astfel încât o parte din primele de asigurare pot fi alocate către partea de
economisire și în timp se acumulează o anumită sumă de bani care permite plata unei valori
de răscumpărare în caz de reziliere.
2. Componentă de participare la profit – de obicei, o astfel de asigurare oferă și
componenta de participare la profit, care permite acumularea unei anumite sume de bani, ce
poate acoperi nevoile întregii familii pe o perioadă determinată de timp și poate fi folosită
și pentru a acoperi cheltuielile funerare și eventualele taxe de succesiune.

ASIGURAREA MIXTĂ DE VIAȚĂ

Definiție și risc – este un produs de asigurare tradițional, și are atât o componentă de
economisire, cât și o componentă de protecție pe termen lung. Acest tip de asigurare acoperă atât
riscul de deces survenit pe durata contractului, cât și riscul de supravețuire după ajungerea poliței
de maturitate.
Suma asigurată – astfel încât, la producerea evenimentului asigurat (fie deces pe perioada
contractului, fie supravețuire la finalul contractului), în baza primei de asigurare plătite de către
contractant, asigurătorul își asumă să plătească suma asigurată beneficiarului.

78
 Avantaje – datorită componentei de economisire, beneficiarul are dreptul să primescă pe
lângă suma asigurată și parte din beneficiile realizate din investițiile realizare pe durata
contractului, atât la momentul decesului cât și la supravețuire.
Riscul investițional aparține, în totalitate, societății de asigurări. Lichiditatea acestor
produse este mai redusă, existând însă și posibilitatea realizării unor retrageri din cont înainte de
maturitate.
Costul asigurării variază în funcție de:
1. Durata contractului
2. Vârsta asiguratului
3. Suma asigurată
4. Combinația de clauze suplimentare adăugate riscului de bază

ASIGURAREA DE STUDII
Protecția permanentă – are ca scop economisirea unor fonduri pentru acoperirea
cheltuielilor din perioada de studii a copilului. De obicei, asiguratul este părintele sau tutorele
copilului, iar beneficiarul este copilul.
Suma asigurată – este posibilitatea ca ambii părinți să fie asigurații sau contractanții, iar
copilul să fie asiguratul. Perioada contractuală are două etape. În prima etapă, contractantul
plătește primele de asigurare, iar în a doua etapă, beneficiarul primește de la asigurător rente de
studii sau toți banii odată.
Primele de asigurare – există și o componentă de protecție prin care în cazul în care
asiguratul/contractantul decedează în perioada de plată a primelor, asigurătorul plătește
indemnizația de asigurare la maturitatea contractului, așa cum a fost stabilit inițial prin contract –
această posibilitate depinde de condițiile contractuale ale asigurătorului.

!!! În cele mai multe cazuri, în acest tip de asigurare este inclus și beneficiul de participare la
profit. În contract se acumulează rezerva și, în caz de reziliere, asigurătorul plătește valoarea de
răscumpărare.

ASIGURAREA DE CĂSĂTORIE
Este un produs financiar asemănător cu asigurarea de studii, dar suma asigurată este
obținută de copil la momentul căsătoriei sau la împlinirea unei vârste stabilite distinct de fiecare
asigurător. Suma asigurată se plătește numai sub forma unei sume unice.
Dacă beneficiarul decedează, polița se transformă într-o asigurare mixtă de viață. O formă
asemănătoare de asigurare este destinată acoperirii cheluielilor ocazionate de nașterea unui copil.

79
 ASIGURAREA DE TIP UNIT-LINKED
Asigurarea de tip unit-linked este o asigurrae care combină componenta de investiții cu
componenta de protecție. Acoperă atât riscul de deces din orice cauză, cât și cel de supraviețuire.

Elemente și specificații:
1. Componenta de protecție – componenta de protecție se referă la riscul de deces din orice
cauză al asiguratului pe perioada contractului. În acest caz beneficiarul va încasa maximul
dintre valoarea sumei asigurate corespunzătoare asigurării de viață și valoarea contului său
la momentul respectiv.
2. Componenta investițională – componenta investițională constă în cumpărarea de unități
de cont (unit-uri) în fondurile financiare special constituite de asigurător. Ele sunt fonduri
interne închise, reprezentând un portofoliu de active financiare diverse (depozite bancare,
obligațiuni de stat, obligațiuni corporate, acțiuni etc), administrate de asigurător exclusiv în
scpul asigurării. În mod normal, în funcție de legislație, pe piața de capital din țara
respectivă și de posibilitățile de investire, asigurătorul creează mai multe fonduri cu profit
de risc diferit din care asiguratul are posibilitatea să aleagă.
3. Plata primei de asigurare – plata primei de asigurare se face anual, semestrial, trimestrial,
lunar, dar și în orice moment când se dorește mărirea părții investite. Contractantul poate
alege procentul în care prima se alocă între fondurile constituite de asigurător. Mai mult, în
momentul plății viitoarelor prime, oricând pe durata de plată a primelor, clientul poate opta
în mod gratuit pentru schimbarea procentului de alocare. Valoarea actualizată a unei unități
de fond ("unitatea de măsură" a segmentului investițional la aceste tipuri de asigurări) este
anunțată clienților cu o frecvență relativ ridicată, de obicei săptămânal, pentru ca, în situația
în care randamentele nu sunt mulțumitoare, asiguratul să aibă posibilitatea de a lua deciziile
oportune în timp real.
4. Valoarea contului – câștigul obținut pentru client (valoarea contului) se reflectă în prețul
de vânzare al unităților de fond care arată performanțele programului de investiții la un
anumit moment. Valoarea contului poate fi mărită prin creșterea primei, depunerea de
prime unice sau prin micșorarea sumei asigurate. La final de contract, valoarea contului se
poate încasa integral sau, la unele asigurări, sub forma unor rente lunar.
Avantaje:
1. Asigurările unit-linked sunt flexibile în special din punct de vedere investițional;

80
 2. Față de cele tradiționale, unde riscul investițional aparține societății de asigurare care
distribuie clientului o participare la profit redusă dar garantată, la asigurările de tip unit-
linked, beneficiile obținute sunt pe termen lung și riscul investiției aparține clientului.
3. Lichiditatea unor astfel de produse este mai ridicată decât în cazul asigurărilor mixte de
viață – clientul poate să facă răscumpărări parțiale sau totale sau să facă depuneri
suplimentare.

ASIGURAREA DE TIP RENTĂ / ANUITĂȚILE

Definiții – anuitățile reprezintă modalitatea prin care o persoană își poate utiliza capitalul
acumulat de-a lungul unei perioade mai mari de timp.
Flux – ca modalitate de funcționare, anuitatea se plătește de compania de asigurări periodic
anuitantului (persoana care primește o anuitate).
Plată – plata poate fi facută pe perioada vieții anuitantului sau pe o perioadă mai scurtă,
convenită în contract.
Condiții – pentru constituirea dreptului de a primi anuitate, clientul depune bani, fie printr-
o primă unică, fie sub forma primelor eșalonate.
Anuitățile reprezintă modalitatea prin care o persoană își poate utiliza capitalul acumulat
de-a lungul unei perioade mai mari de timp. Ca modalitate de funcționare, anuitatea se plătește de
compania de asigurări periodic anuitantului (persoana care plătește o anuitate).
Plata poate fi făcută pe perioada vieții anuitantului sau pe o perioadă mai scurtă, convenită
în contract. Pentru constituirea dreptului de a primi anuitate, clientul depune bani, fie printr-o
primă unică, fie sub forma primelor eșalonate.
Anuitatea de tip rentă reprezintă plata periodică realizată pe tot parcursul vieții asiguratului.
Prin acest gen de asigurare, asigurătorul plătește o indemnizație periodică.
Luând în considerare perioada pe parcursul căreia se face plata, există două tipuri de rentă:
rentă cu rată fixă și rentă cu rată viageră.

ELEMENTE TEHNICE ALE ASIGURĂRILOR DE VIAȚĂ

Renta cu rată fixă – se plătește pe o perioadă de un anumit număr de ani așa cum este
stipulat în contractul de asigurare.
Renta cu rată viageră – prevede ca, pentru a primi indemnizația, asiguratul trebuie să fie
în viață. Desigur, asigurarea poate fi încheiată în favoarea altor persoane, care după moartea
asiguratului, beneficiază de această sumă în continuarea vieții lor.
Principalele avantaje ale anuităților sunt:
1. Oferă siguranța în menținerea nivelului de trai;

81
 2. Permit crearea unei stabilități financiare pentru întreaga familie;
3. Se pot constitui în fonduri pentru acoperirea cheltuielilor de deces sau în fonduri pentru
urmași.

3. IDENTIFICAREA PRODUSELOR DE VIAȚĂ PE BAZA

PROFILULUI DE RISC AL ASIGURATULUI
Clienții au nevoi diferite, situații financiare diferite și un grad de toleranță la risc diferit. Practica
asigurărilor a demonstrat că siguranța financiară durabilă respectă o succesiune a satisfacerii
nevoilor de ordin financiar.

SUCCESIUNEA SATISFACERII NEVOILOR DE ORDIN FINANCIAR

1. Asigurări de persoane cu componentă exclusivă de protecție financiară – la baza piramidei
se află nevoia de protecție financiară împotriva unor riscuri precum bolile și accidentele;
această nevoie este acoperită prin achiziționarea unuia sau a mai multor produse de asigurări de
persoane cu componentă exclusivă de risc. Fără această bază solidă, este ca și cum se
construiește o casă pe nisipuri mișcătoare.
2. Asigurări de viață cu sume garantate la capitalizare – următoare nevoie de acoperit este
aceea a acumulării singure a unor sume de bani pentru cele mai importante momente din viață
(pensionare, educația copiilor și altele). Această nevoie poate fi acoperită prin unul sau mai
multe produse cu sume garantate pentru componenta de capitalizare.
3. Asigurări de viață de tip unit-linked – în vârful piramidei este nevoia de investiție, de
multiplicare a veniturilor. Această nevoie poate fi acoperită prin asigurări de viață de tip unit-
linked. Noțiunea de investiție presupune alegerea atentă a diverselor forme de investiții,
urmărirea lor, luarea de decizii de plasament și, implicit, asumarea unui risc. Condiția esențială
pentru investiții, cu pregătire relevantă în domeniul financiar se pot propune soluții financiare
unit-linked, înainte de soluții financiare garantate.

PROFILUL DE RISC AL CLIENTULUI

Avantaje
Profilul de risc al clientului poate oferi informații despre gradul de toleranță la risc al
potențialului client și poate ajuta la formularea și propunerea soluției financiare adecvate.
Persoanele pot avea toleranță la risc:
82
 1. Scăzută
2. Medie
3. Crescută
Elemente definitorii
Întrebări care sondează elemente definitorii profilului clientului:
 Care este situația financiară actuală și viitoare a potențialului client?
 Care sunt cunoștințele potențialului client despre instrumentele financiare, piețele
financiare?
 Care este comportamentul potențialului client cu privire la investiții?
 Care sunt alegerile potențialului client în situația scăderii valorii investiției sale într-un
timp scurt?

RECOMANDĂRI
Obligația de coroborare a informațiilor
Pentru a face o recomandare adecvată potențialului client, distribuitorul are obligația de
coroborare a informațiilor primite, ținând cont de următoarele recomandări:
Pasul 1 – principalul contribuitor la siguranța financiară a familiei trebuie asigurat în
primul rând (cel care are cel mai mare venit).
Pasul 2 – soluția optimă este aceea care ține cont de nevoia clientului și de capacitatea
financiară a acestuia. Asigurările de viață sunt încheiate pe perioade lungi de timp. Este esențial ca
potențialul client să își permită să plătească prima de asigurare. La fel de important este ca suma
asigurată să îi permită o acoperire optimă a nevoii sale.
Pasul 3 – durata mare a unei asigurări de viață. Evaluarea riscului propus pentru asigurare
se face o singură dată, la începutul duratei poliței, astfel încât cu cât durata poliței este mai lungă,
cu atât momentul unei noi evaluări este amânat mai mult; duratele mai mari de investire sunt
asociate, de obicei, cu randamente mai ridicate.

83
 CAPITOLUL V
ASIGURĂRI GENERALE
1. ASIGURĂRI AUTO

Deși fac parte din clase de asigurări diferite (asigurări de răspundere civilă, asigurări de
bunuri), în acest material va fi tratată laolaltă întreaga gamă de asigurări auto, datorită ponderii
ridicate a acestora în portofoliul asigurătorilor și a conexiunilor posibile dintre diferitele categorii
de asigurări (exemplu: asigurări tip ”buchet”).
Principalele asigurări auto se împart în 2 categorii:
 Obligatorii: asigurarea de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terțelor
persoane prin accidente de vehicule și de tramvaie (RCA) și asigurarea Carte Verde care,
începând cu anul 2007 este inclusă în asigurarea de răspundere civilă auto, asigurarea de
frontieră.
 Facultative: Asigurarea de avarii și furt a autovehiculelor (Casco) și Asigurarea de
răspundere a transportatorului pentru mărfurile transportate (CMR).

ASIGURAREA DE RĂSPUNDERE CIVILĂ AUTO PENTRU

PREJUDICII PRODUSE TERȚELOR PERSOANE PRIN
ACCIDENTE DE VEHICULE ȘI DE TRAMVAIE (RCA)
Se încheie în baza prevederilor legale în vigoare aplicabile la momentul emiterii/încheierii:
Codul Civil, Legea nr. 132/2017 și Norma A.S.F. nr. 20/2017 pentru vehiculele aflate în evidențele
autorităților de înregistrare sau înmatriculare, sau pentru cele aflate în curs de
înregistrare/înmatriculare în România, precum și pentru tramvaie. Sunt exceptate de la
obligativitatea încheierii contractului RCA persoanele fizice și juridice care utilizează vehiculele
exclusiv în scopul antrenamentelor, curselor, întrecerilor sau raliurilor organizate legal. Riscurile
ce decurg din aceste activități pot fi transferate către asigurarea facultativă de către proprietari sau
de către organizatorii de evenimente.
Obiectul contractului RCA

84
 Obiectul contractului RCA îl reprezintă acordarea de despăgubiri, atât pentru pagubele
materiale și vătămările corporale produse terților în urma unui accident produs prin intermediul
vehiculului precizat în contractul de asigurare, cât și pentru cheltuielile făcute de terții păgubiți în
procesul civil, în conformitate cu nivelul impus de legislație.

Excepții de la încheierea RCA

Sunt exceptate de la obligativitatea încheierii contractului RCA persoanele fizice și juridice
care utilizează vehiculele exclusive în scopul antrenamentelor, curselor, întrecerilor sau raliulilor
organizate legal. Riscurile ce decurg din aceste activități pot fi transferate către asigurarea
facultativă de către proprietari sau de către organizatorii de evenimente.

!!! Persoana care a suferit un prejudiciu (material, vătămare corporală sau nepatrimonial – daune
morale) în urma unui accident rutier („terţul prejudiciat”), are dreptul ca acest prejudiciu să-i fie
reparat în întregime de către persoana responsabilă de producerea lui.
Caracteristici ale asigurării RCA
Părțile contractului RCA includ:
 Proprietarul (asiguratul): reprezintă persoana fizică sau juridică înscrisă în documentele de
identitate ale vehiculului sau în alte înscrisuri doveditoare ale dreptului de proprietate;
 Utilizatorul poate fi același cu asiguratul sau diferit în baza unei relații contractuale; reprezintă
persoana fizică sau juridică, căreia proprietarul vehiculului îi acordă dreptul de folosință asupra
acestuia, pe o anumită perioadă, în baza unui contract de închiriere, contract de leasing sau alt
act întocmit în condițiile legii;
 Asigurătorul;
 Contractantul;
 Distribuitorul de asigurări;
 Beneficiarul nenominalizat al contractului este terțul prejudiciat.
Limitele minime de despăgubire
Limitele de despăgubire maxime sunt stabilite de reglementări ale Uniunii Europene,
transpuse în reglementările A.S.F. și în legislația specifică în vigoare și sunt revizuite din 5 în 5
ani. În anul 2019, limitele de despăgubire sunt:
 1.220.000 euro, echivalent în lei la cursul Băncii Naționale a României, valabil la data
producerii evenimentului pentru prejudicii materiale;
 6.070.000 euro, echivalent în lei la cursul Băncii Naționale a României valabil la data
producerii evenimentului pentru vătămări corporale și decese, inclusiv pentru prejudicii

85
 fără caracter patrimonial produse în unul și același accident, indiferent de numărul
persoanelor prejudiciate.
Limitele teritoriale
Limitele teritoriale ale contractului RCA cuprind:
1. teritoriul României;
2. teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, ale statelor părți la Acordul privind Spațiul
Economic European, denumite în continuare state membre și teritoriul Confederației
Elvețiene;
3. teritoriile statelor situate între două state membre ale Uniunii Europene, în care nu există
birou național auto;
4. teritoriile statelor în care sunt competente birourile naționale auto care au semnat acordul
multilateral.
Valabilitate RCA vehicule
Contractul RCA poate avea o perioadă de valabilitate cuprinsă între o lună și 12 luni,
multiplu de o lună, în funcție de opțiunea asiguratului. Prin excepție, contractul RCA se poate
încheia pe o perioadă mai mică de o lună în următoarele situații:
1. pentru vehiculele înmatriculate/înregistrate în alte state membre ale Spațiului Economic
European și Confederației Elvețiene pentru care se solicită asigurarea în vederea importului
în România, pe o perioadă de maximum 30 de zile de la data dobândirii proprietății,
dovedită cu documente justificative;
2. pentru vehiculele destinate exportului, pe o perioadă de maximum 30 de zile;
3. pentru vehiculele care se autorizează provizoriu pentru circulație, pe perioade de 30 de zile,
dar cumulat nu mai mult de 90 de zile.

!!! Asigurătorii au obligația de a da acces asiguraților sau potențialilor asigurați la modul de calcul
al primei de asigurare și la criteriile care au stat la baza stabilirii acesteia. Ei poartă răspunderea
față de terți, indiferent dacă polița de asigurare conține omisiuni sau erori. Dacă informațiile
furnizate de asigurat nu sunt reale la momentul încheierii contractului RCA, asigurătorul
recalculează și modifică prima de asigurare după notificarea prealabilă a asiguratului. Dacă
asiguratul acceptă modificările, polița continuă; în caz contrar, asigurătorul poate denunța
contractul RCA în termen de 20 de zile de la data primirii notificării. Asiguratul trebuie să
furnizeze informațiile solicitate de asiguratorul RCA și să permită acestuia accesul la istoricul lui
de daune pentru evaluarea riscului și calculul primei de asigurare.
Exemplu: dacă baza de date privind polițele RCA nu funcționează, se emite oferta RCA cu clasa
de Bonus-Malus B0. Asiguratul, în situația în care nu a înregistrat evenimente în istoric, va
prezenta un document (ultima poliță care să ateste acest lucru) care să permită asigurătorului
86
recalcularea tarifului în funcție de clasa de Bonus-Malus. În situația în care asiguratul are
cunoștință de un istoric propriu cu evenimente înregistrate, are obligația de a informa
asigurătorul despre acest lucru, în vederea calibrării tarifului la profilul de risc corespunzător. În
cazul în care acest lucru nu se întâmplă la emiterea poliței, polița emisă cu clasa B0 va fi
reevaluată la momentul în care baza de date va funcționa și prima de asigurare va fi ajustată cu
procentul corespunzător clasei de Bonus-Malus constatată.
Sistemul Bonus-Malus (BM)
Reprezintă un sistem de acordare a reducerilor (Bonus) și penalizărilor (Malus) în funcție
de istoricul de daune; conform acestui sistem, primele de asigurare se ajustează în funcție de
daunele plătite în baza asigurării RCA în anii anteriori. În prezent, acest sistem este compus din 17
clase:
 clasa de bază B0 corespunzătoare unui asigurat fără istoric de daune în asigurări;
 8 clase de Bonus care permit reducerea primei de asigurare cu maxim 50%;
 8 clase de Malus care permit majorarea primei cu maxim 180%.
Persoane fizice
La stabilirea coeficientului claselor BM se ia în considerație proprietarul, nu vehiculul – se
aplică aceeași clasă de Bonus, respectiv Malus, "cea mai favorabilă", pentru toate vehiculele pe
care le deține un proprietar.
Atenție: În momentul în care, toate polițele ajung în aceeași clasă BM și urmează
reînnoirea acestora, sistemul de acordare a clasei de Bonus-Malus consideră că istoricul este
comun pentru toate vehiculele: în cazul unei daune la vehiculul 3 și una la vehiculul 2, acesta va
deveni istoricul de daună ce stabilește clasa finală de Bonus-Malus pentru toate 3 vehiculele,
respectiv scădere cu 4 clase Bonus-Malus de la B8 la B4, respectiv de la reducere de 50% la
reducere de 20%. Conform Normei ASF nr. 20/2017.
Exemplu: Un proprietar persoană fizică deține în proprietate 3 vehicule: 2 autoturisme și o
motocicletă. La debutul legislației actuale privind sistemul de acordare a claselor de Bonus-Malus
erau situate în următoarele clase de Bonus-Malus:
 Vehicului 1 – clasa de Bonus-Malus B6
 Vehiculul 2 – clasa Bonus-Malus B8
 Vehiculul 3 – clasa Bonus-Malus M4
La reînnoirea poliței pentru Vehiculul 3, se va lua în calcul clasa de Bonus-Malus cea mai
favorabilă din cele 3 înregistrate, respectiv B8. Ca urmare, Vehiculul 3 va parcurge 12 clase de
Bonus-Malus, trecând de la majorare de 40% (M4) la reducere 50% (B8).
Persoane juridice

87
 Acordarea claselor de Bonus-Malus se face în mod diferit față de persoane fizice. Astfel,
clasele de Bonus-Malus sunt individuale, pe fiecare vehicul (cuplul format din serie de șasiu și
CUI), iar modificarea acestora se poate face atât pe baza istoricului (pozitiv sau negativ), cât și prin
transfer, care se poate realiza pe baza unei solicitări scrise adresată de către asigurat asigurătorului.
Situațiile în care se poate realiza transferul clasei de Bonus-Malus se referă la înstrăinarea sau
radierea unui vehicul și achiziția altuia nou.
Transferul clasei de Bonus-Malus se poate realiza într-o perioadă de maximum un an de la
data introducerii în asigurare a unui vehicul nou- dobândit. Dacă vehiculul nou dobândit are o
perioadă de peste 365 de zile în asigurare, vehiculul dobândește propriul lui istoric de Bonus-
Malus și nu mai poate fi vorba de un transfer de clasă. Pe de alta parte, nu există limitare în timp
cu privire la data vânzării/radierii vehiculului a cărui clasă este transferată.
Exemplu: Asiguratul, persoană juridică, vinde în luna martie 2018 un vehicul situat în clasa de
Bonus B6. Cumpără în septembrie un vehicul nou. Sistemul de emitere va acorda vehiculului nou
clasa de bonus B0 fiind un vehicul fără istoric. Pentru transferul clasei de Bonus-Malus se
prezintă asigurătorului dovada radierii vehiculului vândut, precum și ultima poliță pe care acesta
a avut-o în vigoare și se solicită transferul clasei de bonus aferent mașinii vândute. Așadar, polița
emisă pentru vehiculul nou va fi modificată și va beneficia de clasa de bonus aferentă vehiculului
vândut, respectiv va beneficia de B6 cu reducerea corespunzătoare pentru clasa de Bonus B6.
Principalele riscuri acoperite RCA
În cazul producerii unui accident în perioada de valabilitate a contractului RCA, se acordă,
în limitele de despăgubire prevăzute în contractul de asigurare, despăgubiri pentru:
 prejudicii materiale, inclusiv:
 cheltuieli dovedite cu documente emise în condițiile legii sau prin sisteme specializate
privind readucerea vehiculului persoanei prejudiciate la starea avută înainte de
producerea evenimentului asigurat;
 costuri de radiere și de înmatriculare, cheltuieli cu limitarea prejudiciului, cu taxe de
timbru, cheltuieli aferente diminuării valorii vehiculului după reparații, dovedite cu acte
sau expertiză.
 vătămări corporale sau decese ale terțelor persoane prejudiciate, inclusiv pentru prejudicii
fără caracter patrimonial;
 cheltuieli de judecată efectuate de către persoana prejudiciată sau cheltuielile efectuate în
situația soluționării alternative a litigiului, dacă soluția este favorabilă persoanei
prejudiciate; soluționarea alternativă se referă la implicarea unei părți neutre (conciliator)
care propune părților o soluție sau convoacă părțile pentru a găsi împreună o variantă de

88
 soluționare a litigiului într-un mod echilibrat și echidistant în vederea evitării unui proces
civil;
 cheltuieli dovedite cu documente emise în condițiile legii făcute de către persoana
prejudiciată în urma lipsei de folosință a vehiculului avariat, inclusiv înlocuirea temporară a
vehiculului, pe baza opțiunii persoanei prejudiciate: închirierea de la entități autorizate a
unui vehicul de clasă similară sau inferioară, cheltuielile privind transportul zilnic, fără ca
acestea să depășească cheltuielile cu închirierea unui vehicul de clasă similară sau
inferioară;
 prejudicii provocate terților, drept consecință a conducerii vehiculului sub influența
băuturilor alcoolice sau a stupefiantelor;
 prejudiciul produs din culpa conducătorului vehiculului asigurat, inclusiv în cazurile în care
la data accidentului conducătorul vehiculului:
 a condus vehiculul fără consimțământul expres sau prezumat al asiguratului;
 nu este titularul unui permis care atestă dreptul să conducă vehiculul respectiv;
 nu a respectat obligaţiile legale cu privire la starea şi siguranţa vehiculului respectiv.
Principalele excluderi RCA
Nu se despăgubesc următoarele situații:
1. prejudiciile produse bunurilor aflate în proprietatea conducătorului vehiculului care a
produs accidentul, precum și cele produse ca urmare a vătămării corporale sau a decesului
acestuia, indiferent cine solicită aceste despăgubiri;
2. prejudiciile produse unui bun, dacă bunul avariat și vehiculul asigurat răspunzător de
producerea evenimentului fac parte din patrimoniul comun al soților sau au același proprietar;
3. prejudiciile cauzate în situațiile în care nu se face dovada valabilității asigurării RCA la
data producerii evenimentului, sau asigurătorul RCA nu are răspundere (Exemplu: contractul
RCA este emis, dar nu este intrat în valabilitate la data producerii accidentului);
4. partea din prejudiciu care depășește limitele de răspundere stabilite prin contractul
RCA, produs în unul și același accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate și de
numărul persoanelor răspunzătoare de producerea prejudiciului;
5. amenzile de orice fel și cheltuielile penale la care ar fi obligat proprietarul, utilizatorul sau
conducătorul vehiculului asigurat, răspunzător de producerea prejudiciului;
6. prejudiciile produse de dispozitivele sau instalațiile montate pe vehicule, atunci când
acestea sunt utilizate ca utilaje sau instalații de lucru, acestea constituind riscuri ale activității
profesionale;
7. prejudiciile produse prin accidente survenite în timpul operațiunilor de încărcare-
descărcare, acestea constituind riscuri ale activității profesionale;

89
8. prejudiciile produse ca urmare a transportului de produse periculoase: radioactive,
ionizante, inflamabile, explozive, corozive, combustibile, care au determinat sau au agravat
producerea prejudiciului.

Clauze suplimentare
Asiguratul și asigurătorul RCA pot stabili anexarea unor clauze suplimentare, fie la
încheierea contractului RCA, fie pe parcursul derulării acestuia:
Răscumpărarea daunei - clauza privind răscumpărarea daunei: pentru menținerea clasei
de Bonus-Malus, prin contractul RCA părțile pot conveni asupra posibilității de a răscumpăra suma
reprezentând cuantumul despăgubirii înainte ca asigurătorul să achite prejudiciul;
Efectuarea reparației - clauza privind efectuarea reparației în orice unitate reparatoare
auto: nu are cost suplimentar și este un drept conferit prin Legea 132/2017;
Decontare directă - clauza de decontare directă: se încadrează ca activitate de asigurare
ce face parte din clasa de asigurare A3 (la fel ca și asigurările facultative CASCO). Decontarea
directă reprezintă un serviciu auxiliar de gestionare a daunelor propriilor asigurați de către
asigurătorii RCA. Serviciul de decontare directă poate fi achiziționat, contra unui cost suplimentar
de la asigurătorul propriu care, în cazul producerii unui eveniment, îl va despăgubi pe asiguratul
său integral și în termenele legale, atunci când este prejudiciat într-un eveniment rutier. În
condițiile în care se selectează emiterea contractului RCA cu clauza de Decontare Directă, se vor
printa și înmâna clientului și condițiile de asigurare aferente clauzei.

!!! Decontarea directă între asigurătorii RCA este aplicabilă la îndeplinirea cumulativă a
următoarelor condiții:
 accidentele auto se produc pe teritoriul României;
 vehiculele implicate sunt înmatriculate/înregistrate în România;
 prejudiciile sunt produse exclusiv vehiculelor;
 ambele vehicule implicate în accidentul auto au asigurare RCA valabilă la data
evenimentului;
 prejudiciile exclud vătămările corporale.
Ofertarea și încheierea contractului RCA
Dovada încheierii contractului de asigurare o constituie polița de asigurare RCA emisă în
sistem electronic împreună cu documentul internațional Carte Verde. Contractul de asigurare
conține o gamă de informații care sunt furnizate automat de către sistemele electronice de emitere
ale polițelor RCA ale asigurătorilor.

90
 Documentele necesare emiterii contractului RCA includ o serie de date despre:
 asigurat:
o pentru persoane fizice: CNP și adresa asiguratului (proprietar sau, după caz, utilizator).
În acest sens, asiguratul prezintă cartea de identitate (BI/CI) și/sau permisul de
conducere;
o pentru persoane juridice: CUI, adresă sediu social și obiectul de activitate principal,
conform Certificatului de înregistrare emis de Registrul Comerțului sau a altor
documente de înregistrare.
 vehiculul asigurat - asiguratul va prezenta certificatul de înmatriculare al vehiculului sau
cartea de identitate a acestuia;
o în cazul vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în alte state pentru care se solicită
încheierea contractului RCA, în vederea înmatriculării sau înregistrării permanente în
România, după caz, încheierea contractului este condiționată de prezentarea dovezii
înregistrării fiscale a vehiculului în România;
o pentru vehiculele înmatriculate/înregistrate în alte state membre, pentru care se solicită
asigurarea în vederea importului în România, solicitantul va prezenta documentele
justificative care atesta dobândirea proprietății.
 lista cu vehicule pentru care se dorește asigurarea în scopul emiterii unor contracte de
asigurare RCA pentru mai multe vehicule aparținând aceluiași asigurat.
Oferta RCA
Oferta RCA este valabilă minim 10 zile lucrătoare și include aceeași primă de asigurare de
la un asigurător RCA, indiferent de canalul de distribuție. Oferta asiguratorului trebuie să conțină
următoarele informații:
1. data până la care oferta este valabilă;
2. prima de asigurare totală;
3. clasa de bonus-malus;
4. cheltuiala medie de vânzare directă;
5. comisionul achitat intermediarului, exprimat atât în valoare absolută, cât și ca procent
aplicabil primei totale de asigurare;
6. precizarea faptului că valoarea absolută a comisionului plătit intermediarului se determină
prin aplicarea procentului asupra primei de asigurare totale și că acesta este inclus în prima
totală;
7. prima de asigurare aferentă clauzei de decontare directă;
8. clauze și acoperiri suplimentare;
9. mențiunea privind posibilitatea plății în rate.
91
!!! Intermediarii și/sau asigurătorii trebuie să obțină acordul clientului la încheierea contractului
RCA, sau pe parcursul derulării acestuia, privind canalul de comunicare utilizat pentru schimbul de
informații în ceea ce privește reînnoirea contractului RCA.

Intermediarii și/sau asiguratorii au obligația să informeze asigurații/contractanții cu privire la

încetarea contractului RCA și la posibilitatea de reînnoire a acestuia cu 30 de zile înainte de
încetarea contractului RCA aflat în vigoare. Informarea trebuie să fie însoțită de oferta de reînnoire
a contractului RCA pentru o perioadă de 6 și 12 luni, împreună cu recomandarea de a consulta și
alte oferte similare în vederea alegerii celei mai avantajoase oferte.
Răspunderea asigurătorului începe:
Situația 1 - din ziua următoare celei în care expiră valabilitatea contractului RCA anterior,
pentru asiguratul care își îndeplinește obligația încheierii asigurării RCA cel mai târziu în ultima zi
de valabilitate a acesteia;
Situația 2 - din ziua următoare celei în care s-a încheiat contractul RCA, pentru persoanele
care nu aveau o asigurare RCA valabilă la momentul încheierii noii asigurări;
Situația 3 - din momentul eliberării contractului RCA, dar nu mai devreme de data intrării
în vigoare a autorizației provizorii de circulație sau a înmatriculării/înregistrării vehiculului, pentru
vehiculele comercializate care urmează să fie înmatriculate/înregistrate.

!!! Asigurătorii autorizați să emită polițe RCA și distribuitorii de asigurări nu au dreptul să acorde
avantaje colaterale asiguraților la încheierea contractului RCA (de exemplu, nu se pot acorda
reduceri de prime de asigurare sau alte avantaje bănești față de tarifele practicate de către
asigurătorii autorizați să încheie polițe RCA), cu excepția asigurărilor facultative care acoperă
riscuri asociate celor acoperite prin contractul RCA. Exemple de astfel de asigurări facultative
includ polița de accidente persoane aflate în vehicule, polița de asigurare de asistența rutieră în caz
de accidente (tractare și mici reparații în vederea continuării călătoriei).
Încetarea și suspendarea contractului de asigurare RCA
Valabilitatea contractului RCA încetează:
1. la data la care proprietarul vehiculului notifică asigurătorul RCA referitor la transmiterea
dreptului de proprietate asupra vehiculului, însoțită de documente justificative. În situația în
care, asiguratul a achitat integral polița și a înstrăinat vehiculul pe parcursul valabilității poliței,
daca nu s-au înregistrat evenimente pe poliță, calculul de restituire se efectuează proporțional
cu perioada neexpirată a contractului RCA începând cu data notificării asiguratorului;
2. la data la care vehiculul este radiat din circulație;
3. la împlinirea termenului stabilit în contractul RCA;

92
4. la data rezilierii. În situația neplății ratelor de către asigurat, asigurătorul are dreptul de a rezilia
un astfel de contract RCA pentru a nu mai produce efecte.
Contractul RCA poate fi suspendat la cererea asiguratului, cu obligația depunerii plăcuțelor
de înmatriculare/înregistrare la autoritatea care le-a eliberat în următoarele cazuri: pe perioada
imobilizării vehiculului sau pe perioada suspendării dreptului de circulație al vehiculului conform
legii.
Modalități de avizare/plată despăgubiri
Terţii prejudiciaţi inițiază procesul de despăgubire astfel:
1. avizează asigurătorul RCA emitent al poliței emisă pentru vehiculul răspunzător de
producerea accidentului;
2. avizează propriul asigurător RCA în cazul utilizării decontării directe;
3. avizează BAAR, în calitatea acestuia de birou gestionar (în situația în care accidentul rutier
a fost provocat de un vehicul rămas neidentificat și este soldat cu vătămări corporale sau
decese, sau în situația în care accidentul rutier a fost provocat de un vehicul fără asigurare
RCA valabilă);
4. avizează reprezentantul de despăgubiri din România al asigurătorului vehiculului
responsabil de producerea evenimentului într-o țară din Spațiul Economic European (de
exemplu, în cazul unui accident produs în afara României).
Formular de constatare amiabilă de accident
Avizarea daunei se poate face doar în baza formularului de Constatare amiabilă de accident
(fără a mai fi necesară întocmirea documentelor de constatare de către poliția rutieră) când:
1. evenimentele produse au ca rezultat doar prejudicii materiale;
2. sunt implicate doar două vehicule;
3. ambele vehicule au asigurare RCA valabilă la data producerii evenimentului;
4. formularul de „Constatare amiabilă de accident” este completat și semnat de către ambii
conducători de vehicule implicați în accident.
Avizarea daunelor prin contractul RCA
La avizarea daunelor în legătură cu producerea unui eveniment asigurat prin contractul
RCA, asigurătorul emitent deschide dosarul de daună procedând la:
1. efectuarea constatării prejudiciilor;
2. informarea în scris a părții prejudiciate cu privire la documentele care trebuie depuse pentru
soluționarea pretențiilor de despăgubire;
3. soluționarea cererii în termenul legal.
Asigurătorul RCA

93
 Asigurătorul RCA înregistrează toate documentele depuse la dosarul de daună și
efectuează constatarea prejudiciilor în termen de 3 zile lucrătoare de la data notificării primite de la
persoana prejudiciată, sau la o data ulterioară convenită de părți, în condițiile în care persoana
prejudiciată permite accesul asigurătorului RCA la bunul avariat în vederea efectuării constatării.
După constatarea/evaluarea inițială a daunei, se eliberează procesul-verbal de constatare/nota de
constatare de către specialistul de constatare daune.
Dacă se constată cu ocazia efectuării lucrărilor de reparație și alte pagube produse ca
urmare a riscului asigurat neconstatate inițial, reconstatarea se va face la cererea scrisă a
asiguratului sau a unității reparatoare. În lipsa inițierii reconstatării, se despăgubesc numai
pagubele consemnate în nota de constatare.

!!! În situația în care, la data producerii accidentului existau mai multe contracte RCA valabile,
plata despăgubirii se face integral de către asigurătorul căruia s-a adresat persoana prejudiciată,
urmând ca acesta să recupereze prin acțiune în regres cota parte egală din cuantumul despăgubirii
achitate de la ceilalți asigurători. Cazul asigurării multiple trebuie anunțat de către asigurat
asigurătorilor emitenți, având posibilitatea de a menține în vigoare prima poliță emisă.

ASIGURAREA CARTE VERDE

Sistemul Carte Verde este un mecanism de protecție pentru victimele accidentelor rutiere
transfrontaliere. Este format din 48 de țări membre reprezentate de 47 de birouri naționale ale
asigurătorilor. Se emite electronic împreună cu polița RCA. Cartea Verde nu se folosește în
România, ci în afara granițelor ei, iar în cazul producerii unui accident rutier, se respectă „legea
locului”. De exemplu, conducătorul unui autovehicul cu plăcuțe de înmatriculare românești,
trebuie să respecte legile țărilor pe care le tranzitează
Asigurarea Carte Verde are drept obiective:
1. Trafic transfrontalier facil – pentru a evita necesitatea ca autovehiculele să obțină
acoperirea asigurărilor la fiecare dintre frontierele celor 48 de țări membre. Astfel, nu mai
este necesară achiziţia unei polițe de răspundere civilă auto în fiecare țară tranzitată.
2. Facilitarea soluționării cererilor de despăgubire – în prezența unei Cărți Verzi valabile,
autoritățile statului tranzitat sunt sigure că în cazul unei daune nu vor fi prejudiciați
cetățenii şi bunurile acestora.
Emiterea cărții verzi
Scopul emiterii Cărţii Verzi este acela de a avea o poliță de răspundere civilă auto (RCA) a
unui asigurător din țara A, recunoscut în țara B. Polița Carte Verde este de fapt o poliță de
răspundere civilă auto care produce efecte pe teritoriul țărilor nebifate/valide în condițiile în care
este reglementată de legislația locală.
94
 Garanțiile prevăzute în sistem sunt condiționate de existența (pentru vehiculul implicat în
accident) a unei Cărți Verzi valabile emise de Biroul Național al Asigurătorilor din țara vehiculului
sau sub responsabilitatea acestuia.
Documentul oferă, în același timp, o garanție țării vizitate B pe care asigurătorul țării A o
rambursează în conformitate cu legislația existentă și limitele de garanție a asigurărilor din țara
vizitată B. Garantorul este Biroului Asigurătorilor Auto al țării emitente de Carte Verde.
Asigurarea de frontieră
Asigurarea de frontieră (reglementată prin Legea nr.132/2017) are ca scop acoperirea prin
asigurare a riscurilor de răspundere civilă pentru vehiculele care sunt înmatriculate/înregistrate
într-un stat terţ, care pătrund pe teritoriul României fără a avea un contract RCA valabil sau al
căror contract RCA expiră pe perioada şederii în România.
La încheierea asigurării de frontieră, în baza unei prime de asigurare, se emite
conducătorului auto al vehiculului un document denumit Asigurare de frontieră RC pentru vehicule
cu valabilitate în toate statele membre ale Uniunii Europene, ale Spaţiului Economic European şi
în Confederaţia Elveţiană.

!!! Conducătorul auto al unui vehicul care este înmatriculat/înregistrat într-un alt stat, cu excepţia
aceluia care deţine o Carte Verde valabilă, emisă sub autoritatea unui birou naţional competent, şi
cu excepţia conducătorului auto a cărui asigurare de răspundere civilă pe teritoriul statului membru
de reşedinţă este garantată de biroul naţional al acelui stat, încheie un contract de asigurare de
frontieră.
Asigurarea de frontieră se încheie la data intrării vehiculului pe teritoriul României, sau cel
târziu la data expirării documentului internaţional de asigurare pentru prejudicii produse prin
accidente de vehicule valabil în România, pentru o perioadă de 30 de zile.
Pentru vehiculele care staţionează în mod obişnuit în alte state decât cele aflate în aria de
competenţă a unui birou naţional, asigurarea de frontieră se poate prelungi pe noi perioade de câte
30 de zile.
Asigurări facultative de avarii și furt pentru autovehicule – CASCO
Asigurarea de avarii și furt pentru autovehicule – CASCO se înscrie în Clasa 3 – Asigurări
de vehicule terestre, altele decât cele feroviare, din categoria asigurări generale.
Asigurarea auto CASCO este cea mai răspândită dintre asigurările facultative, date fiind
utilizarea frecventă a autovehiculelor și incidența unei varietăți de riscuri cu privire la avarierea sau
furtul autovehiculelor, sau a unor componente.
Caracteristici ale asigurării CASCO
Obiectul asigurării CASCO îl reprezintă vehiculele înmatriculate în România, aparținând
persoanelor fizice sau juridice, inclusiv remorcile și semiremorcile tractate de acestea. Poate
95
include suplimentar părți componente ale acestora (accesorii suplimentare, echipamente auxiliare,
dotări ulterioare).
Suma asigurată - pentru un autovehicul la data încheierii asigurării CASCO se stabilește
pe baza sistemelor de specialitate pentru evaluarea vehiculelor înmatriculate permanent în
România avându-se în vedere vechimea, numărul de kilometri parcurși, caracteristicile tehnice
(marca/model, motor, cutie viteze, caroserie), varianta de echipare, precum și dotările
suplimentare. Această sumă se stabilește de către asigurător și reprezintă în principal valoarea
rămasă la momentul evaluării prin diminuarea valorii de nou a autovehiculului cu uzură.
Prima de asigurare - se stabilește în funcție de riscurile cuprinse în asigurare conform
clauzelor generale, speciale și suplimentare agreate, de caracteristicile autovehiculului asigurat, de
modul în care este utilizat și de istoricul daunelor la respectivul autovehicul, precum și de date
statistice agregate pe care asigurătorul le folosește în evaluările sale privind riscurile specifice. O
mențiune specială este de făcut cu privire la faptul că stabilirea primei de asigurare ține cont și de
condițiile comerciale concurențiale, precum și de politicile interne ale asigurătorului.
Franșiza - contractul de asigurare se poate încheia cu aplicarea unor reduceri deductibile
per eveniment. De obicei, în cazul daunelor parțiale franșiza este o sumă fixă per eveniment,
eventual diferențiată în funcție de numărul evenimentelor, iar în cazul daunelor totale este un
procent din suma asigurată, deductibilă din indemnizația cuvenită pentru dauna totală.
Despăgubirile se acordă pentru pagubele materiale produse în principal
de următoarele riscuri:
 Incendiu, explozie, fenomene naturale: inundație (inclusiv daunele provocate de inundarea
spațiului unde se afla parcat sau staționat vehiculul asigurat, sau cazuri similare), furtună,
uragan, cutremur, prăbușire sau alunecare de teren, ploaie torențială, grindină, trăsnet,
greutatea stratului de zăpadă sau gheață, avalanșă de zăpadă, acțiunea mecanică a apelor
curgătoare sau a obiectelor purtate de ape;
 Ciocniri, loviri sau izbiri cu alte vehicule, sau cu orice alte corpuri mobile sau imobile aflate
în afara autovehiculului asigurat, zgârieri, căderi (căderi de corpuri pe autovehicul, cădere în
prăpastie, cădere în apă, cădere din cauza ruperii podului, etc), derapări, răsturnări;
 Furtul total al vehiculului, furt parțial, respectiv furtul unor părți componente sau piese
montate pe vehicul; avarierea vehiculului ca urmare a furtului sau tentativei de furt al
vehiculului, a componentelor acestuia ori a unor bunuri din vehicul.
!!! De asemenea, este uzual să se acorde despăgubiri pentru cheltuieli efectuate de către asigurat în
legătură cu: transportul vehiculului avariat, ca urmare a producerii unui risc asigurat, la cea mai
apropiată unitate reparatoare care este autorizată să efectueze reparația sau la domiciliul
asiguratului; pagubele produse vehiculului și cheltuielile aferente măsurilor luate pentru salvarea

96
vehiculului și/sau persoanelor imobilizate în vehicul (descarcerare), după producerea unui risc
asigurat; alte cheltuieli legate de producerea unui risc asigurat prevăzute în condițiile de asigurare.
Excluderi CASCO
Principalele excluderi de la despăgubire se referă la pagubele produse în cazuri de genul
următoarelor:
 război, invazie sau acțiunea unui dușman extern, război civil, revoluție, greve, tulburări
civile, terorism; confiscare, expropriere, naționalizare, rechiziționare, sechestrare,
distrugere sau avariere din ordinul oricărui guvern de drept sau de fapt sau oricărei
autorități publice; explozie atomică, radiații sau infestări radioactive ca urmare a folosirii
energiei atomice sau materialelor fisionabile; poluare sau contaminare de orice natură și din
orice cauză;
 evenimentul a fost produs cu intenție de asigurat/ contractant/beneficiar/utilizator, de
persoanele numite legal să îl reprezinte/de prepușii acestora sau de persoanele fizice
înrudite;
 vehiculul a circulat fără documente de înmatriculare sau autorizație de circulație valabile,
sau era condus de o persoană fără drept de conducere pentru categoria respectivă de
vehicule;
 evenimentul a fost produs în timpul conducerii vehiculului sub influența băuturilor
alcoolice, a produselor/substanțelor stupefiante sau a medicamentelor ce nu sunt
compatibile cu dreptul de a conduce, sau în timpul comiterii unor infracțiuni;
 vehiculul a fost furat și în interiorul acestuia au fost lăsate/ păstrate documente de
identificare ale vehiculului (certificat de înmatriculare/carte de identitate/autorizație
provizorie de circulație) sau vehiculul a fost lăsat neîncuiat și/sau cu cheile/cardurile/
telecomenzile lăsate în interior și a fost furat;
 asiguratul/împuterniciții acestuia simulează producerea evenimentului asigurat sau
exagerează cuantumul pagubei, folosind în acest scop mijloace sau documente mincinoase,
frauduloase, sau modifică ori alterează urmele sau rămășițele evenimentului asigurat,
facilitează agravarea pagubei sau întreprind orice alte fapte care au ca scop inducerea în
eroare a asigurătorului cu privire la valoarea pagubei sau producerea evenimentului
asigurat.
Mecanismul de funcționare a asigurării CASCO
În cazul producerii unui eveniment (risc) asigurat în timpul valabilității asigurării,
paguba este despăgubită conform condițiilor contractuale. Asiguratul/utilizatorul vehiculului
înștiințează asigurătorul despre producerea evenimentului și solicită despăgubirea punând la

97
dispoziția acestuia o serie de documente și asigurând disponibilitatea vehiculului pentru
constatarea avariilor.

În cazul unor daune parțiale, modalitatea de despăgubire poate fi aceea de aducere a

vehiculului în starea anterioară evenimentului pe cheltuiala asigurătorului, de obicei prin reparații
efectuate la un service agreat de asigurător, sau de plată a despăgubirii în bani, pe baza evaluării
prejudiciului, urmând ca asiguratul să se ocupe de reparații. În cazul daunelor totale, fie datorate
avarierii, fie furtului, despăgubirea va consta în plata sumei de bani ce rezultă din aplicarea
condițiilor contractuale pentru riscul produs.
Modalități de subscriere
1. Încheierea contractului de asigurare CASCO presupune efectuarea procedurii de subscriere,
adică verificarea îndeplinirii condițiilor în care asigurătorul este dispus să preia riscurile
specifice pentru respectivul obiect asigurabil, precum și evaluarea acestor riscuri de către
asigurător pentru stabilirea tarifului (primei de asigurare) și a sumei asigurate.
2. Procedura de subscriere se declanșează pe baza cererii de asigurare formulate de client în
formatul prestabilit de asigurător și care conține datele clientului, datele vehiculului și riscurile
pentru care se solicită acoperire. Cererea de asigurare se însoțește de documentele privind
datele de identificare și de contact ale contractantului utilizatorului/beneficiarului asigurării,
precum și de documentele privind identificarea, proprietatea și autorizarea pentru circulație a
vehiculului.

!!! Procedura de subscriere se realizează întotdeauna pe baza unei inspecții de risc, al cărei
conținut și mod concret de efectuare, consemnare și raportare internă este definit de asigurător și
care în general presupune următoarele:
 verificarea datelor de identificare ale autovehiculului (atât pe autovehicul, cât și în
documentele originale de înmatriculare ale acestuia);
 verificarea integrității autovehiculului (caroserie, suprafețe vitrate, faruri, stopuri, bord,
scaune, echipamente audio/video, instrumente bord etc.);
 verificarea stării de întreținere a autovehiculului (interior- exterior) și a numărului de
kilometri parcurși (rulaj);
 verificarea dotărilor suplimentare existente (jante, echipament audio/video, etc.);
 întocmirea Raportului Inspecției de risc.
De asemenea, inspecția de risc presupune efectuarea de fotografii de ansamblu și de detaliu,
conform unei specificații standardizate. Inspecția de risc consemnează și existența unor avarii
prezente la momentul inspecției pentru excluderea lor din acoperire.
Modalități de administrare
98
 Derularea contractului de asigurare presupune în principal:
 plata primelor de asigurare la termenele stabilite și existența documentelor ce atestă
efectuarea plăților; un caz particular este cel legat de neplata la termen a ratelor care poate
duce la întârzieri peste o perioadă de grație acceptată de asigurător, caz în care, se poate
petrece suspendarea sau chiar încetarea asigurării, iar soluționarea constă în repunerea în
vigoare pe baza efectuării tuturor plăților restante prin acordul asigurătorului față de
solicitarea scrisă, însoțită de dovada plății (dacă este cazul, se face şi inspectie de risc);
 comunicări scrise din partea asiguratului cu privire la modificări ale unor date/situații
privind asiguratul sau vehiculul asigurat, cum ar fi: modificarea domiciliului sau
proprietarului, modificarea numărului de înmatriculare, pierderea sau furtul documentelor
vehiculului.

!!! De asemenea, în administrarea contractului de asigurare se pot exercita opțiuni cum ar fi:

 încheierea unor suplimente de asigurare pentru acoperirea și a altor riscuri decât cele
cuprinse inițial în asigurare, de exemplu includerea în asigurare a unor noi echipamente
suplimentare, sau extinderea teritorialității pentru riscul de furt la deplasări în afara țării;
 denunțarea contractului, fie din motivul înstrăinării vehiculului, fie din alte motive, cu
restituirea primelor aferente perioadei rămase până la expirarea contractului.
Exemplu: Ce se întâmplă în cazul legat de neplata primelor la termen? Poate duce la întârzieri
peste o perioadă de grație acceptată de asigurător caz în care se poate petrece suspendarea sau
chiar încetarea asigurării, iar, soluționarea constă în repunerea în vigoare pe baza efectuării
tuturor plăților restante prin acordul asigurătorului față de solicitarea scrisă însoțită de dovada
plății.
Modalități de avizare/plată a despăgubirilor
Procesul de despagubire se declanșează prin notificarea asigurătorului privind producerea
riscului asigurat, în termene ce sunt uzual de maxim 3 zile lucrătoare de la producerea
evenimentului, pentru situații de avariere, iar în cazul furtului total al vehiculului de maxim 1 zi
lucrătoare de la constatarea acestuia.
Asiguratul/utilizatorul pune la dispoziția asigurătorului documentele originale referitoare la
cauzele și împrejurările producerii riscului asigurat, identitatea persoanelor/vehiculele implicate,
persoana responsabilă, cât și o traducere legalizată a documentelor în cazul riscurilor asigurate
produse în afara teritoriului României, precum și o fotocopie a poliței de asigurare de răspundere
civilă a vehiculului vinovat, valabilă la data producerii evenimentului (pentru dreptul de regres).
În cazul furtului total al vehiculului pe teritoriul Românei, în termen de maxim 1 zi
lucrătoare, de la constatarea acestuia, asiguratul trebuie să depună la asigurător:

99
  originalul certificatului de înmatriculare/înregistrare, autorizației de circulație provizorie (în
cazul vehiculelor autorizate să circule provizoriu) și al cărții de identitate a vehiculului,
emise înainte de producerea furtului;
 toate cheile/cardurile și toate telecomenzile pe care le-a avut vehiculul la achiziționarea
acestuia, care au fost declarate de către asigurat la încheierea asigurării.
Modalități de administrare
Stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii riscului asigurat și evaluarea pagubelor se
face în baza:
1. notei de constatare, întocmite de către reprezentantul asigurătorului;
2. examinării vehiculului sau expertizei efectuate de/sau la cererea asigurătorului, în prezența
asiguratului sau împuterniciților acestuia;
3. documentației solicitate de asigurător.

!!! În cazurile în care, cu ocazia efectuării lucrărilor de reparație, se constată și alte pagube
produse ca urmare a riscului asigurat, ce nu au putut fi constatate inițial, reconstatarea se va face la
cererea scrisă a asiguratului sau a unității reparatoare. În lipsa reconstatării, se despăgubesc doar
pagubele consemnate în nota de constatare.
Asigurătorul soluționează pretențiile de despăgubire în termenul prevăzut în condițiile de
asigurare.
În caz de furt al vehiculului, asigurătorul soluționează cererile de despăgubire după expirarea
termenului de 60 zile calendaristice de la data notificării evenimentului, perioadă în care, cazul este
investigat de către instituțiile abilitate, asigurătorul putând solicita documente referitoare la stadiul
cercetărilor. În caz de furt al pieselor și/sau părților componente, despăgubirea se acordă numai
după primirea de la poliție a unui document care atestă reclamarea furtului de către asigurat, sau de
către reprezentantul asiguratului. Aceste termene uzuale pot fi prelungite până la 90 de zile, în
cazul în care sunt efectuate cercetări privind clarificarea aspectelor legate de producerea
evenimentului reclamat, iar dosarul de daună trebuie completat cu răspunsuri la solicitările
adresate unităților de poliție, pompierilor, parchetului, experților etc.

ASIGURAREA DE RĂSPUNDERE A TRANSPORTATORULUI

PENTRU MĂRFURILE TRANSPORTATE (CMR) - "Convention Relative
au Contrat de Transport International de Marchandises par Route"
(Convenția privind contractul pentru transport internațional de mărfuri pe șosele)
Asigurarea CMR este asigurarea de răspundere a transportatorului pentru marfa
transportată în calitate de cărăuș în trafic rutier. Baza legală a răspunderii civile a cărăușului rutier
este dată atât de legislația internă, cât și de cea internațională. Din punct de vedere legislativ,
100
asigurarea CMR este o asigurare facultativă care se supune prevederilor Conventiei din 19 mai
1956, referitoare la contractul de transport internațional de mărfuri pe șosele, semnată la Geneva,
denumită generic Convenția CMR.
Asigurarea CMR este un produs destinat asigurării răspunderii transportatorului în calitate
de cărăuș pentru pierderea fizică sau valorică, totală sau parțială a mărfurilor transportate și
depășirea termenului de livrare ce decurge din contracte pentru transport de mărfuri contra cost,
încheiate de asigurat. Asigurarea este valabilă pentru transporturile de mărfuri aparținând altor
persoane, efectuate cu vehicule proprii, preluate în leasing, închiriate sau împrumutate, în limitele
despăgubirii specificate în poliță. Acest tip de poliță de asigurare este încheiat în mod obișnuit de
companiile care au ca obiect de activitate transporturile în țară sau străinătate. Convenția CMR nu
se aplică: transporturilor efectuate pe baza convențiilor poștale internaționale; transporturilor
funerare; transporturilor efectelor de strămutare.

!!! Părțile contractante se obligă să nu aducă nicio modificare asupra Convenției CMR prin
acorduri speciale încheiate între două sau mai multe dintre ele, putându-se totuși scoate de sub
prevederile ei micul trafic de frontieră, sau autorizarea folosirii scrisorii de trăsură reprezentative a
mărfii în transporturile efectuate exclusiv pe teritoriile lor.
Principalele riscurile acoperite de asigurarea CMR sunt:
 pagubele produse mărfurilor în urma transporturilor naționale și/sau internaționale de
mărfuri, așa cum sunt acestea definite în condițiile de asigurare ale fiecărui asigurator.
Asigurarea CMR acoperă răspunderea asiguratului în calitate de transportator autorizat,
pentru mărfurile terților ce sunt transportate;
 pierderea fizică sau valorică, totală sau parțială a mărfurilor sau deteriorarea acestora și
depășirea termenului de livrare, în limita tarifului de transport, dacă acestea sunt în
răspunderea transportatorului, în conformitate cu prevederile contractului de asigurare;
 lovirea, ciocnirea, răsturnarea, căderea mărfurilor transportate în timpul
încărcării/descărcării acestora de către asigurat, dacă prin contractul de transport s-a stabilit
în mod expres că aceste operațiuni cad în sarcina transportatorului;
 riscul de furt a mărfurilor prin efracție și/sau acte de tâlhărie în limitele de despăgubire
stabilite pentru transportul național și internațional de mărfuri, precum și pentru
operațiunile de cabotaj, dacă asiguratul a optat pentru cuprinderea acestora în asigurare
condiționat de constatare a culpei asiguratului;
 pagube produse mărfurilor pentru care transportatorul este răspunzător în urma
transporturilor în cabotaj;

101
  pagube produse prin avarierea mărfurilor perisabile ca urmare a defectării, a funcționării
defectuoase, a variațiilor de temperatură sau a opririi instalațiilor frigorifice sau calorifice,
inclusiv a senzorilor de înregistrare a temperaturii cu care sunt dotate vehiculele;
 avarierea vehiculelor sau utilajelor transportate (noi sau second- hand), ca și marfă, cu
vehicule rutiere specializate. Pentru acest tip de transport, asigurătorul acordă despăgubiri
și în următoarele situații:
 pagubele provocate vehiculelor și/sau utilajelor transportate de un incendiu produs
vehiculului folosit pentru transport;
 pagubele provocate vehiculelor și/sau utilajelor noi transportate prin zgârieri, loviri pe
timpul transportului.
Principalele riscuri acoperite
Suplimentar, asigurătorul poate acorda despăgubiri și pentru următoarele cheltuieli (de cele
mai multe ori probate cu documente justificative):
1. cheltuieli pentru limitarea prejudiciului și cheltuieli de transbordare;
2. cheltuieli efectuate în scopul depozitării mărfurilor și transportul acestora la cea mai
apropiată locație: depozit sau locul de destinație;
3. cheltuieli efectuate în scopul distrugerii mărfurilor avariate ca urmare a producerii unui risc
asigurat;
4. cheltuielile efectuate pentru paza mărfurilor rămase în urma evenimentului asigurat, dacă
acestea nu pot fi păstrate în condiții de siguranță în vehicul.
Excluderile asigurării CMR includ:
 Excluderi prevăzute în cadrul Convenției CMR.
 Excluderile menționate în cadrul condițiilor de asigurare aplicabile contractului de
asigurare.

!!! Mai jos, sunt menționate principalele excluderi întâlnite cel mai adesea în condițiile de
asigurare aplicabile ale fiecărui asigurător:
 furtul total sau parțial al mărfurilor transportate dacă nu sunt îndeplinite anumite condiții
specifice menționate în condițiile de asigurare ale contractului de asigurare. De exemplu,
furtul nu a fost avizat organelor de poliție de pe teritoriul statului în care acesta s-a produs,
la comiterea furtului a contribuit asiguratul și/sau prepușii acestuia, vehiculele cu care a
fost transportată marfa erau descoperite în cazul în care nu necesită în mod expres
transportul cu vehicule descoperite conform documentelor eliberate de expeditor etc;
 pagube produse de umiditate, pagubele indirecte, ca de exemplu scăderea prețurilor
mărfurilor, pierderile ca urmare a nefolosirii sau neexploatării mărfurilor sau altele
asemănătoare;
102
  pagube produse în perioada în care mărfurile au fost descărcate din vehicul pe perioada
transportului sau depozitate, dacă nu a fost prevăzut altfel în contractul de asigurare, ca de
exemplu scăderea prețurilor mărfurilor, pierderile ca urmare a nefolosirii sau neexploatării
mărfurilor sau altele asemăn ătoare;
 pagube produse în urma avarierii containerului, remorcilor/semiremorcilor tractate cu care
sunt transportate mărfurile, daca nu a fost prevăzut altfel în contractul de asigurare.
 pagube produse în urma avarierii mărfurilor, în cazul în care asiguratul nu este menționat în
scrisoarea de trăsură în calitate de transportator, sau transportatorul menționat în scrisoarea
de trăsură nu este asiguratul;
 pagube produse mărfurilor transportate datorită lipsei sau defecțiunii ambalajului pentru
mărfurile expuse prin natura lor la stricăciuni, sau vătămări, atunci când nu sunt ambalate
sau sunt ambalate necorespunzător;
 pagube produse mărfurilor transportate datorită manipulării în timpul încărcării și
descărcării (dacă nu s-a atașat contractului de asigurare clauza de încărcare-descărcare),
precum și în timpul deplasării mijlocului de transport ca urmare a nerespectării normelor de
ancorare;
 transporturile de sume de bani, hârtii de valoare, bijuterii, pietre scumpe, obiecte din metale
prețioase.
Limitele de răspundere ale asigurării CMR
Limitele maxime ale despăgubirii acoperite prin asigurare se stabilesc de comun acord de
către asigurător și asigurat. Pe durata asigurării, limitele despăgubirii pot fi majorate, cu plata
corespunzătoare a primelor de asigurare.

2. ASIGURĂRI DE BUNURI

 Asigurări de incendiu și calamități naturale (Property damage – PD)

 Asigurări de locuință și bunuri aflate în locuințe
 Asigurări de avarii accidentale ale mașinilor (Machinery Breakdown)
 Asigurarea autovehiculelor/vehiculelor, autospecialelor și utilajelor de construcții, agricole
sau altor utilaje speciale
 Asigurarea valorilor
 Asigurarea valorilor pentru cazurile de tâlhărie asupra curierilor

103
  Asigurarea pentru toate riscurile a lucrărilor de construcții-montaj și răspunderea
constructorului/montorului
 Asigurarea echipamentelor electronice
 Asigurarea pierderilor financiare (Business Interruption – BI)
Asigurarea de bunuri este forma de asigurare prin care este acoperită o gamă largă de
riscuri, a căror producere ar putea determina pagube materiale, cum ar fi: incendiu, evenimente
catastrofale (de exemplu cutremur, inundații, alunecări de teren), furt, inundații provocate din
cauza unor avarii la instalațiile de apă și altele. În categoria de bunuri asigurabile sunt incluse
clădiri cu destinații diverse (locuințe, birouri, producție, depozitare etc.), bunurile aflate în
clădiri/locuințe, echipamente electronice, instalații, utilaje, opere de artă, lucrări de construcții,
mașini, utilaje și alte mijloace fixe.
Nu se pot asigura terenurile aferente clădirilor. Terenul nu reprezintă un bun asigurabil.
Asigurările de bunuri pot fi regăsite în 2 clase de asigurare, și anume:
 clasa 8 (Incendiu și calamități naturale, care acoperă daune sau pierderi legate de bunuri,
altele decât cele de la clasele 3-7)
 clasa 9 – Alte daune sau pierderi legate de alte bunuri (de exemplu, asigurările agricole),
decât cele menționate la clasele 3-7.
Acest capitol detaliază tipurile de asigurare aparținând clasei 8 de asigurare, clasa 9 fiind
prezentată în secțiunea 5.5.
Beneficii pentru asigurat
Asigurările de bunuri oferă o serie de beneficii pentru asigurat, cum ar fi:
Protecție financiară – indiferent de tipul activității desfășurate sau de statutul asiguratului,
riscul ca patrimoniul (averea) acestuia să fie afectat din cauze independente de el apare oricând
(De exemplu: incendiu, furt, cutremur, explozie, avarii accidentale ale instalațiilor).
Respectarea cerințelor băncii. De exemplu, în cazul în care un client solicită un împrumut
în vederea cumpărării unui spațiu (indiferent dacă este locuință, spațiu comercial, spațiu de
depozitare, producție s.a), sau a unui utilaj, acesta trebuie să încheie o poliță de asigurare care are
ca scop protecția bunului finanțat.
Respectarea cerințelor unui partener contractual. De exemplu, anumite societăți
solicită, ca o condiție obligatorie pentru semnarea contractului, o poliță de asigurare pentru
bunurile deținute de parteneri.
Concepte specifice asigurărilor de bunuri
Suma asigurată menționată în poliță reprezintă valoarea pentru care se încheie asigurarea
și este maximul răspunderii asigurătorului, în cazul producerii sau apariției unuia sau mai multor
evenimente asigurate.
104
 Polița de asigurare de bunuri poate include franșize deductibile (ce pot fi exprimate ca
procent din suma asigurată, procent din daună, valoare absolută și sunt suportate de client,
indiferent de valoarea daunei), sau atinse (suportate de catre client doar dacă dauna nu depășeste o
anumită valoare).
Asigurările de bunuri pot fi încheiate în mai multe variante:
 Poliță de asigurare standard – acoperire FLEXA (Fire, Lightning, Explosion, Aircraft)
cuprinde următoarele riscuri asigurate: incendiu, trăsnet, explozie, căderi de corpuri
aeriene.
 Poliță de asigurare extinsă – pe lângă riscurile standard, acoperă și riscuri acordate prin
clauze adiționale, cum ar fi: alte riscuri naturale, furtul prin efracție sau tâlhărie,
vandalismul, apă de conductă și refulare, bunuri casabile etc.
 Poliță de asigurare de tip “All Risks”- acoperă toate riscurile, mai puțin excluderile.
Cotele de primă sunt afectate de o serie de factori, cum ar fi:
 Locația bunurilor;
 Tipul constructiv al clădirilor asigurate, respectiv al clădirilor unde se află bunurile de
natura conținutului, asigurate (beton, cărămidă, lemn), anul construcției;
 Grupele de bunuri (echipamente, utilaje, instalații, stocuri, bunuri casabile, mobilier,
aparatură electronică și electrocasnică etc);
 Tipul bunurilor asigurate (în cazul asigurărilor pentru echipamente; electronice, asigurarea
pentru avarii accidentale, etc);
 Domeniul de activitate al asiguratului/Activitatea desfășurata la locația unde se află
bunurile asigurate,
 Riscurile asigurate;
 Clauzele suplimentare acordate;
 Istoricul daunelor.

!!! De regulă, asigurările de bunuri se încheie pe o perioadă de 12 luni, dar la cererea

asiguratului, pot fi încheiate și pe perioade mai scurte sau mai lungi de timp.
Inspecția de risc și constatarea daunelor
Inspecția de risc are ca principal obiectiv stabilirea și evaluarea condițiilor de preluare în
asigurare a anumitor obiective, prin identificarea riscurilor asociate și specifice unei anumite
activități, investigarea detaliată la fața locului a obiectivului și activităților care se desfășoară la
locația respectivă. Persoana care efectuează inspecția de risc face fotografii locației și solicită din
partea asiguratului o serie de documente care validează buna funcționare a obiectivului care
urmează să fie asigurat.

105
!!! În vederea evaluării cât mai corecte a riscului și, implicit, pentru stabilirea termenilor și
condițiilor de asigurare, la încheierea poliței, asigurătorul solicită clientului completarea unui
chestionar de asigurare (include, de exemplu: întrebări cu privire la domeniul de activitate, cifra de
afaceri, istoricul daunelor, materialele de construcție etc.)
Pe parcursul perioadei asigurate, asigurătorul și asiguratul pot conveni modificări ale
termenilor și condițiilor de asigurare (de exemplu, majorarea sumei asigurate datorată unor
îmbunătățiri aduse bunurilor). În astfel de cazuri, se emite un supliment de asigurare și se poate
percepe, în funcție de modificările solicitate, o primă suplimentară.
Constatarea daunelor se face de către asigurător sau împuterniciți ai acestuia, împreună
cu asiguratul sau împuternicitul său. Valoarea despăgubirii nu poate depăși suma asigurată, sau
valoarea daunei. În cazurile în care există daune unde este necesară intervenția autorităților de
specialitate, acestea sunt anunțate primele la producerea evenimentului asigurat, urmând ca după
aceea să fie anunțată societatea de asigurări la care este încheiată polița de asigurare. În restul
cazurilor, se va anunța asigurătorul.

ASIGURĂRI DE INCENDIU ȘI CALAMITĂȚI NATURALE

(PROPERTY DAMAGE – PD)
De regulă, bunurile ce se pot asigura, fac parte din următoarele categorii: clădiri și alte
construcții, mijloace fixe, inventar, stocuri, bani numerar și/sau alte instrumente de plată (tichete
de masă, cartele telefonice).
 Clauze adiționale: spargerea sau crăparea bunurilor casabile, scurgerea accidentală a apei din
sprinklere, fenomene electrice, avarii accidentale ale instalațiilor de apă, canal sau încălzire,
inundarea cu apă provenită de la vecini, furt prin efracție sau tâlhărie etc.
 Bunurile excluse: bunurile care, din cauza uzurii sau deteriorării, nu mai pot fi folosite în
conformitate cu destinația lor inițială sau a căror stare de întreținere este necorespunzătoare,
obiective pentru care autoritățile au interzis construcția de imobile sau alte construcții, bunuri
aflate în mine subterane etc.

ASIGURĂRI DE LOCUINȚE ȘI BUNURI AFLATE ÎN LOCUINȚE

Bunurile asigurate prin acest tip de asigurare, sunt: locuința, inclusiv dependințele,
bunurile conținute (de exemplu, îmbrăcăminte, mobilier, electronice/electrocasnice), la o valoare
globală sau defalcată. Adițional, asigurările de locuință pot conține, prin extindere, și alte acoperiri
suplimentare, cum ar fi “Răspundere civilă față de terți” sau “Accidente persoane”.
Posibile riscuri acoperite: FLEXA (acoperire de bază – obligatorie), riscuri de dezastre
naturale (cutremur, inundații, alunecare/prăbușire de teren), greve, revolte, tulburări civile,

106
vandalism, fenomene atmosferice (furtună, ploaie torențială, grindină), apă de conductă, furt prin
efracție sau tâlhărie etc. Conform legii, asigurările de locuință sunt: obligatorii și facultative.

Polița de asigurare obligatorie a locuințelor (PAD)

Asigurarea obligatorie a locuințelor se încheie potrivit prevederilor Legii 260/2008 și
normelor de aplicare aferente, cu modificările și completările ulterioare, și este aplicabilă
persoanelor fizice și juridice, proprietare de imobile cu destinația de locuință din România, ca o
măsură de protecție obligatorie împotriva dezastrelor naturale.
Riscurile acoperite – riscurile acoperite prin polița obligatorie de tip PAD sunt: cutremur,
inundații, alunecare de teren.
Suma asigurată - diferă în funcție de tipul locuinței asigurate:
 20.000 euro, pentru locuința tip A (construcția cu structura de rezistență din beton armat,
metal ori lemn sau cu pereți exteriori din piatră, cărămidă arsă, lemn ori din orice alte
materiale rezultate în urma unui tratament termic și/sau chimic);
 10.000 euro, pentru locuința de tip B (construcția cu pereți exteriori din cărămidă nearsă
sau din orice alte materiale nesupuse unui tratament termic și/sau chimic) – de exemplu
pentru locuințele din chirpici/ paiantă.
Prima de asigurare - corespunzător nivelului de sumă asigurată, prima de asigurare
pentru polița PAD este:
 20 euro/an, pentru locuința de tip A;
 10 euro/an, pentru locuința de tip B.
Bunurile excluse se referă la: bunuri de tipul clădirilor în curs de construcție sau
nefinalizate, construcții subterane, sere, solarii, cât și anumite riscuri, de pildă: război, terorism,
reacții nucleare, fapte săvârșite din culpa asiguratului etc.

!!! Emiterea poliței de asigurare facultativă pentru locuință este condiționată de existența unei
Polițe de Asigurare împotriva Dezastrelor (PAD) valabile, indiferent de societatea de asigurare
emitentă. Această poliță este acoperită de Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale
(PAID).

ASIGURAREA DE AVARII ACCIDENTALE ALE UTILAJELOR

(MARCHINERY BREAKDOWN
1. Bunurile asigurabile - prin acest tip de asigurare, pot fi: mașinile, utilajele și instalațiile
menționate expres în poliță, cum ar fi: linii de producție, centrale termice, generatoare de
curent, transformatoare, motoare, compresoare, pompe, mașini pentru prelucrarea metalelor,
107
 instalații de răcire, de ventilație și încălzire, etc. – bunuri care să fi trecut cu succes testele de
punere în funcțiune.
2. Riscuri acoperite - polița include următoarele riscuri acoperite: FLEXA, (acoperire
obligatorie, de bază); defecte de material, erori de: proiectare, fabricație, montaj sau instalare,
vibrații, scurtcircuit, supratensiune, dereglări, dezechilibrări, descentrări, excentricitate (abatere
de la coaxialitate), greșeli de operare, lipsa de îndemânare, neglijența prepuşilor asiguratului,
ungere defectuoasă, pierderea unor piese/părți, sarcină/încărcare anormală, oboseala
materialelor, autoîncălzire, dezmembrare datorată forței centrifuge etc.
3. Fără acoperiri - Polița nu oferă acoperire pentru bunuri precum: mașini experimentale, mașini
aflate în conservare, mașini portabile, piese, instrumente și aparatură de măsură, verificare și
control, altele decât cele care echipează mașina asigurată.

ASIGURAREA AUTOVEHICULELOR / VEHICULELOR

Asigurarea autovehiculelor/vehiculelor, autospecialelor și utilajelor de construcții, agricole
sau altor utilaje speciale
1. Bunurile asigurabile prin acest tip de asigurare sunt: autovehicule/vehicule, autospeciale și
utilaje speciale. De exemplu: buldozere, excavatoare, macarale, betoniere, tractoare, combine,
autoutilitare, stivuitoare, vidanje etc., precum și accesoriile și echipamentele suplimentare ale
acestora.
2. Riscuri acoperite - polița include următoarele riscuri acoperite: FLEXA, coliziuni (ciocniri,
loviri sau izbiri) cu alte corpuri mobile sau imobile, inclusiv coliziunea bunului asigurat cu
bunurile manipulate de acesta, căderi în prăpastie sau în apă, răsturnări etc.
3. Excluderi - posibile excluderi ar putea fi: bunuri înmatriculate/înregistrate în străinătate,
bunuri care nu sunt montate fix la autovehicul, altele decât accesoriile și echipamentele
suplimentare cuprinse în asigurare (De exemplu, dispozitive GPS, stații emisie și/sau recepție,
telefoane etc.), piesele de rezervă, combustibili, lubrifianți, huse interioare și exterioare,
prelate, pături sau alte bunuri existente în bunul asigurat (cu excepția roților de rezervă și
sculelor livrate de producător ca dotare standard. De exemplu: cric, cheie de roți, numai dacă
acestea se aflau în bunul asigurat în momentul producerii evenimentului asigurat).

ASIGURĂREA VALORILOR
Bunurile asigurabile prin acest tip de asigurare sunt: bani, aur, argint, bijuterii, ceasuri cu
valoare deosebită, timbre fiscale și poștale, cecuri, ordine de plată, scrisori de garanție etc.
Riscuri acoperite: FLEXA, calamități naturale (cutremur, inundații, alunecare de teren),
furt prin efracție sau tâlhărie etc.

108
 Excluderi: prejudicii produse de neglijența asiguratului, pierderi inexplicabile sau dispariții
misterioase, prejudicii produse valorilor care nu se află în incinte special amenajate, prejudicii
provocate în timpul transportului valorilor asigurate, război, terorism, reacții nucleare etc.

ASIGURAREA VALORILOR PENTRU

CAZURILE DE TÂLHARIE ASUPRA CURIERILOR
Polița oferă protecție pentru valori monetare sau documente cu regim special. Riscurile
acoperite se referă la pagube produse prin tâlhărie, asupra curierului. Excluderi: însușirea ilegală,
falsificarea sau frauda comise cu intenție de către asigurat, pierderi inexplicabile/dispariții
misterioase, furt simplu (fără efracție sau tâlhărie) sau furt prin înșelăciune.

ASIGURAREA LUCRĂRILOR DE CONSTRUCȚII-MONTAJ

Asigurarea pentru toate riscurile a lucrărilor de construcții-montaj și răspunderea
constructorului/montorului
Destinație asigurare
Este destinată persoanelor juridice: antreprenori construcții-montaj, agenți economici cu
activitate de construcții și/sau montare-instalare, în calitate de subantreprenori. În polița de
asigurare poate fi inclus, la cererea asiguratului, și beneficiarul obiectivului de construcții, în
calitate de coasigurat, precum si alți subantreprenori/companii implicate în mod direct în obiectivul
de construcții asigurat. Pot fi asigurate atât lucrările de construcții-montaj cât și utilajele
constructorului și eventuale daune produse terților, în perioada executării lucrărilor.
Bunurile asigurabile
Bunurile asigurabile prin acest tip de asigurare de tipul „All-risks” sunt: construcții civile
(cu destinație de locuință, învățământ, artă, sport, birouri etc), construcții industriale (ateliere,
hale), construcții agricole (pentru creșterea animalelor, sere); construcții speciale (poduri, drumuri,
căi ferate, baraje, coșuri de fum-răcire, tuneluri, alimentare apa-canal, termoficare, transporturi,
etc.); lucrări de montaj și instalare (centrale pentru producerea curentului electric, stații de
transformare, instalații și utilaje din industria chimică și petrochimică, instalații și utilaje din
industria alimentară, morărit și panificație, instalații și utilaje pentru producția maselor plastice,
cauciucului, sticlei, materialelor de construcții, laminoare, turnătorii) etc, precum și lucrări de
reabilitare, consolidare, renovare a unor construcții/ lucrări preexistente.
Perioada de asigurare a poliței se întinde pe durata lucrărilor și, după caz, anumite riscuri
sunt acoperite și pe perioada garanției lucrărilor.
Această poliță de asigurare include două secțiuni principale:

109
 Secțiunea 1 – asigurarea de pagube materiale produse bunurilor asigurate: incendiu, trăsnet,
explozie, căderea aparatelor de zbor, cutremur, inundații, furtună, uragan, grindină, furt prin
efracție, prăbușire și/ sau alunecare de teren, avalanșe de zăpadă și orice alte cauze, mai puțin
cele excluse explicit prin condițiile de asigurare.
În cadrul acestei secțiuni se pot acoperi și cheltuielile suplimentare în caz de daună, spre
exemplu: curățare resturi, proiectare, taxe profesionale, intervenție pompieri, cheltuieli cu
limitarea daunei.
 Secțiunea 2 – asigurarea de răspundere civilă față de terți prin care sunt acoperite prejudiciile
pentru care asiguratul răspunde în fața legii față de terțe persoane păgubite (vătămări corporale,
accidentale sau îmbolnăviri urmate sau nu de deces).
Excluderi: lucrări contractuale de construcții și/sau montaj la obiectivele construite în zone
în care autoritățile au interzis această acțiune prin acte publice, bunurile care, din cauza uzurii sau
deteriorării, nu mai pot fi folosite în conformitate cu destinația lor inițială.

ASIGURAREA ECHIPAMENTELOR ELECTRONICE

Polița se adresează, în general, persoanelor juridice care își doresc să asigure orice tip de
echipament electronic destinat domeniului economico- social.
Bunurile asigurabile prin această poliță de tipul „All-risks” sunt: aparatură medicală,
echipamente industriale, echipamente de birou (laptop, PC, imprimantă, scanner), echipamente din
domeniul comunicațiilor, media (camere de filmat, videoproiectoare, echipamente foto etc.)
Această poliță de asigurare, conține, de regulă, trei secțiuni:
 Secțiunea 1: Daune materiale ale echipamentelor electronice – pot fi asigurate
echipamentele: aflate în incinta/la locațiile descrise/ menționate în contractul de asigurare, în
timpul mutării /transportării oriunde în cadrul locațiilor menționate în contractul de asigurare,
care în momentul intrării în asigurare, funcționează sau sunt gata de funcționare (procedurile de
lucru au fost începute, sau pot fi începute în baza certificatului privind încheierea cu succes a
testelor de încercare/verificare). Exemple de daune materiale: daune materiale cauzate de
evenimente FLEXA sau neglijență, manipulare, erori de proiectare.
 Secțiunea 2: Date și suporturi externe de date - riscurile acoperite: daunele produse
suporturilor externe de date (implicit datelor stocate pe acestea), dacă daunele au fost cauzate
de riscurile acoperite prin Secțiunea 1. De exemplu, date conținute în fișiere/baze de date,
aplicații create de asigurat sau obținute în urma utilizării programelor de serie/cu licență,
inclusiv programe cu licența OEM. Nu se pot asigura: daunele produse de viruși, daunele
provocate de manipulare greșită de programe sau date, dispariții misterioase de date sau
suporturi de date.

110
 Secțiunea 3: Cheltuieli suplimentare de operare - sunt acoperite cheltuieli suplimentare care
sunt efectuate după o pierdere indemnizabilă a bunului asigurat, cauzată de un eveniment brusc
și neprevăzut, sau după o pierdere a bunului în urma furtului prin efracție sau tâlhărie. Acestea
pot fi cheltuieli cu închirierea temporară de bunuri (substitute – altele decât cele asigurate)
identice/similare celor avariate/distruse, operarea acestora cu personal și alte operațiuni în
legătură cu acestea; cheltuieli dependente de factorul timp; cheltuieli independente de factorul
timp: (de) montare/instalare, transport, adaptare programe și alte cheltuieli determinate de
aplicarea planului de măsuri de urgență etc. De exemplu, se acoperă cheltuielile suplimentare
după producerea unei pierderi sau avarieri cauzate de: neglijență, manevrare
necorespunzătoare sau efectuată de persoane neinstruite, eroare de operare, avariere
intenționată sau rea intenție a unei terțe persoane, furt prin efracție, tâlhărie, incendii (cu sau
fără flacără), toate tipurile de explozie, implozie, acțiunea fulgerului, prăbușirea unui obiect.

ASIGURAREA PIERDERILOR FINANCIARE

(BUSINESS INTERRUPTION BI)
Polița de asigurare BI asigură pierderile din exploatare generate de întreruperea activității
ca urmare a următoarelor riscuri:
1. FLEXA;
2. Calamități naturale;
3. Alte riscuri asigurate în polița de asigurare de bază.

!!! Dacă nu s-a convenit altfel prin contractul de asigurare, indemnizația pentru asigurarea
împotriva riscului de pierderi financiare cuprinde, atât pierderea de profit, cât și cheltuielile
generale și cele decurgând direct sau indirect din producerea riscului asigurat (conform Legii nr.
71/2011). Indiferent de valoarea nominală a creanțelor pierdute, indemnizația de asigurare acoperă
și profiturile sau beneficiile nerealizate, inclusiv cheltuielile făcute pentru evitarea sau limitarea
riscurilor.

3. ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE ȘI ACCIDENTE

Asigurări de sănătate
Asigurarea de sănătate este un contract încheiat între un asigurător și un contractant (care
poate avea sau nu și calitatea de asigurat) și care acoperă riscuri medicale în scopul prevenției
deteriorării stării de sănătate a asiguratului. În acest scop, asigurătorul încheie parteneriate cu
furnizori de servicii medicale. Astfel, un contract de asigurare de sănătate poate beneficia de unul
111
din următoarele tipuri de parteneriate: cu un singur sau mai mulți furnizori de servicii medicale
(Rețea medicală închisă), cu un furnizor de platformă de sănătate care oferă acces la orice furnizor
de servicii medicale din aria geografică acoperită, cu decontare directă sau nu (Rețea medicală
deschisă).

Principalele tipuri de asigurări de sănătate sunt:

 Asigurări de grup – asigurări de sănătate achiziționate de către o companie și în cadrul
căreia asigurații sunt salariații acesteia
 Asigurări individuale – asigurări de sănătate achiziționate de către o persoană fizică în
nume propriu sau pentru sine și familia sa în calitate de asigurați
Î n raport cu serviciile medicale acoperite prin intermediul primei de asigurare, asigurările de
sănătate se clasifică în:
 Asigurări de tip complementar: suportă coplata datorată de asigurat, în condițiile legii.
 Asigurări de tip suplimentar: suportă total sau parțial plata pentru orice tip de servicii
necuprinse în pachetul de servicii medicale de bază (opțiunea pentru un anumit personal
medical, solicitarea unei a doua opinii medicale, condiții hoteliere superioare, alte servicii
medicale specificate în polița de asigurare).
Deduceri pentru angajtor și salariat
Deducere salariați - Conform regimului fiscal al asigurărilor de sănătate se oferă deduceri
pentru angajator în sumă maximă de 400 euro anual/ salariat, sumă ce nu intră în baza de calcul a
impozitului pe profit al companiei, ținând cont de primele de asigurare de sănătate suportate de
angajator pentru angajații proprii.
Acoperirea salariaților - de asemenea, în situația în care salariații suportă o parte din
primele de asigurare, aceste prime de asigurare de sănătate suportate de angajați se deduc din
venitul brut din salarii la locul unde se află funcția de bază, astfel încât la nivelul anului să nu se
depășească echivalentul în lei al sumei de 400 euro/ salariat, sumă ce nu intră în baza de calcul a
impozitului pe veniturile din salarii și a contribuțiilor sociale obligatorii.
Acoperirea riscurilor poate începe odată cu activarea poliței de asigurare, sau numai după o
anumită perioadă de așteptare. Acoperirea poate fi totală sau parțială a costurilor aferente riscului.
În cazul acoperirii parțiale este specificat clar modul de calcul al sumei despăgubite, acesta putând
fi exprimat fie în valoare absolută, fie în valoare procentuală din suma totală asigurată pe categoria
de risc. Suma despăgubită poate fi stabilită și în funcție de gradul de afectare a integrității
corporale a asiguratului.
Riscuri asigurate și excluse
Principalele evenimente acoperite de polița de asigurare de sănătate includ:
112
 1. Servicii de ambulatoriu
2. Servicii de spitalizare
I. Categoria serviciilor de ambulatoriu reprezintă serviciile pentru care nu este necesară
spitalizarea și poate cuprinde diferite tipuri de servicii, cu niveluri de acoperire diferite (mai
multe formule):
1. Consultații medicale - asigurătorul poate acoperi consultațiile medicale solicitate de
asigurat datorate unei necesități medicale. Accesul la consultații medicale se realizează
prin intermediul Call Center-ului dedicat (al asigurătorului sau al rețelei medicale
partenere). Lista consultațiilor medicale de specialitate este detaliată în Termenii și
Condițiile asigurării. Exemple de riscuri acoperite: consultații de medicină generală,
medicină internă, pediatrie, medicină de familie, oftalmologie,etc.
2. Proceduri medicale și investigații - asigurătorul poate acoperi procedurile medicale și
investigațiile solicitate de asigurat datorate unei necesități medicale accesate în baza
recomandării unui medic generalist/specialist. Accesul la procedurile medicale și
investigații se realizează prin intermediul Call Center-ului dedicat (al asigurătorului sau
al rețelei medicale partenere). Exemple de riscuri acoperite:
 Obstetrică – Ginecologie: colposcopie, electrochirurgie etc.
 Oftalmologie: prescriere de ochelari/ lentile, examen fund de ochi, test
Schrimer, tonometrie non-contact etc.
 Dermatologie: proceduri dermatologice de patologie prin cauterizare/ excizie
cu laser, dermatoscopie, biopsie, examinare cu lampa Wood etc.
 altele proceduri, conform condițiilor de asigurare.
3. Teste de laborator - asigurătorul poate acoperi testele de laborator solicitate de asigurat
datorate unei necesități medicale accesate în baza recomandării unui medic generalist/
specialist. Accesul la testele de laborator se realizează prin intermediul Call Center-ului
dedicat (al asigurătorului sau al rețelei medicale partenere). Exemple de riscuri
acoperite: seturi bacteriologie, biochimie, electroforeză, electroliți, enzime, teste urină,
etc.
4. Alte servicii de ambulatoriu ce pot fi acoperite sunt: servicii stomatologice, servicii de
imagistică, medicină de recuperare, vaccinuri, reduceri la servicii medicale de
ambulatoriu neacoperite în contractul de asigurare, includerea în contract (cu aceleași
riscuri acoperite) și a persoanelor dependente (familia asiguratului).
II. Categoria serviciilor de spitalizare - costurile de spitalizare pot include medicația
administrată, pierderi financiare înregistrate în perioada de convalescență, investigații medicale
etc. Riscul poate fi acoperit doar dacă există o perioadă minimă de spitalizare cauzată de

113
 același eveniment (de exemplu, minim 2 zile consecutive). Ziua de spitalizare este clar definită
în termenii și condițiile asigurării (de exemplu, este considerată 1 zi spitalizarea pe o durată
minimă de 24 ore). În functie de produsele fiecărui asigurator, mai pot exista: indemnizații
acordate pentru intervenții chirurgicale și naștere.
Principalele excluderi ale asigurării de sănătate se referă la:
 participarea asiguratului la acțiuni hazardate (acțiuni periculoase sau efectuate cu încălcarea
prevederilor legale) sau activități recreative (hobby-uri), care implică riscuri serioase, cum
ar fi, dar fără a se limita la acestea: parapantism, paraşutism, planorism, deltaplanorism,
rafting, zboruri cu avioane uşoare şi ultra-uşoare, acrobație aeriană sau skydiving, yachting,
echitație, înot cu sărituri de la trambulină, vânătoare, sporturi cu motor (motociclism,
automobilism), speologie, scufundări la adâncimi mai mari de 40 metri, cascadorie,
escaladă şi alpinism montan, sărituri cu coarda elastică etc.;
 comiterea cu intenție de către asigurat a unei acțiuni pedepsite de legea penală;
 încercări de sinucidere, auto-mutilare, expunere deliberată a asiguratului la un pericol;
 orice acțiune a asiguratului sub influența alcoolului, drogurilor, substanțelor toxice sau
narcotice, administrarea medicamentelor fără prescripția medicului (automedicația);
 orice afecțiune/ boală preexistentă, nedeclarată în chestionarul medical din Cererea de
asigurare și/sau neacceptată de Asigurător;
 alte situații, conform condițiilor de asigurare.
Descrierea asigurării de accidente
Accidentul reprezintă un eveniment datorat unei cauze neprevăzute, externe, violente și
independente de voința asiguratului şi care-i poate provoaca acestuia răniri, vătămare corporală sau
deces.
Asigurarea de accidente are drept scop protejarea persoanelor fizice împotriva unor
evenimente care pot afecta sănătatea corporală, capacitatea de muncă sau viaţa asiguratului și care
se produc ca urmare a unui accident.

!!! Asigurarea de accidente se poate încheia de către persoane cu vârsta cuprinsă între 16 şi 70 de
ani. Ea este diferită de asigurarea de viaţă prin faptul că acoperă doar riscuri produse ca urmare a
unui accident, riscul de deces din accident reprezentând riscul de bază (este obligatoriu a fi
acoperit la încheierea polițelor de asigurare de acest tip). Asigurările de accidente se încheie pe
perioade mai scurte (de obicei un an sau chiar mai puţin), în timp ce asigurările de viață se încheie
pe termen mediu și lung, pot fi mai complexe și pot combina partea de protecție financiară, în
cazul producerii riscului asigurat, cu partea de economisire sau investiție.

114
 Acest tip de asigurare poate fi impus prin lege, pentru anumite categorii de activităţi, sau
prin politica de protejare a angajaţilor unei companii a cărei activitate presupune riscuri
semnificative (de exemplu, în industria de transport, industria de construcții, minerit etc).
Tipurile de asigurare de accidente sunt:
 Asigurarea individuală – este destinată persoanelor fizice care doresc să își asigure
protecția financiară în cazul producerii unui accident.
 Asigurarea de grup – este destinată persoanelor juridice care doresc asigurarea angajaților
pentru riscurile de accident și deces, ca un instrument de fidelizare a lor. Este o asigurare
colectivă, putând fi încheiată pentru fiecare angajat în parte, pentru toți angajații care dețin
o anumită poziție, pentru toți angajații persoanei juridice, indiferent de profesie sau pentru
un număr limitat de angajați.

!!! Asigurarea se încheie pentru angajații care au un contract de muncă cu compania contractantă
a poliței de asigurare; pentru persoanele numite în funcţii de conducere care desfăşoară activitatea
pe baza unui mandat din partea persoanei juridice, pe perioada mandatului; pentru persoanele
fizice care au încheiat cu persoana juridică un contract de ucenicie la locul de muncă, de formare
profesională şi alte asemenea, valabilitatea poliței încheindu-se la data expirării acestora sau la
desfacerea contractului de muncă.
Pot fi incluși în polița de asigurare angajați cu vârsta minimă de 16 ani la începerea valabilității
poliței şi cu vârsta maximă de 70 ani la data expirării poliței. Asigurarea acoperă evenimentele
produse în timpul programului de lucru (inclusiv drumul dus-întors la/de la locul de muncă), a
exercitării obligațiilor de serviciu atât la sediul firmei, sau la locul în care asiguratul își desfășoară
activitatea, cât și în timpul deplasărilor în interes de serviciu, atât în ţară, cât și în străinătate.
Majoritatea asigurătorilor pot prelungi acoperirea poliței la 24 de ore, la cererea contractantului
poliței.
Riscuri cuprinse în asigurarea de accidente
Riscurile acoperite de asigurarea de accidente sunt: deces din accident, invaliditate
permanentă din accident, fracturi, arsuri, degerături, invaliditate temporară (spitalizare,
convalescență ca urmare a unui accident), intervenții chirurgicale, cheltuieli medicale sau
incapacitate temporară de muncă, produse ca urmare a:
 accidentelor de circulaţie;
 accidentelor rezultate din practicarea sporturilor;
 accidentelor provocate de funcţionarea maşinilor, aparatelor, instalaţiilor;
 intoxicaţiei acute involuntară şi/sau asfixierii prin emanaţie de gaze sau vapori, ori prin
înec;
 prăbuşirilor de teren, fulgerului, trăsnetului, exploziilor;
115
  curentării, lovirii, tăierii, căderii, înțepării, alunecării, arsurilor;
 accidentelor produse ca urmare a acţiunii armelor de foc;
 efortului fizic excesiv şi subit determinat de cauze de forţă majoră pentru salvarea vieţii;
 atacului unei alte persoane sau al animalelor.
Principalele excluderi ale asigurării de accidente sunt:
 accidente cauzate de starea de ebrietate a asiguratului;
 intoxicaţii ca urmare a abuzului de alcool;
 intoxicații ca urmare a abuzului de medicamente şi droguri;
 accidente produse datorită acţiunilor proprii delictuale, imprudente, neglijenţă;
 accidente prilejuite de orice formă de război, explozie atomică, contaminare, poluare,
sinucidere, vătămări produse de acţiunile proprii ale asiguratului.

MECANISME DE FUNCȚIONARE
Principii de subscriere şi documente obligatorii
Pentru încheierea Contractului de asigurare, asiguratul și, dacă este cazul, contractantul
completează şi semnează Cererea de asigurare cu toate documentele solicitate de asigurător, iar
contractantul sau asiguratul, după caz, plăteşte prima de asigurare.
Pentru confirmarea Contractului de asigurare, asigurătorul evaluează riscul asigurabil
pentru fiecare asigurat în parte din punct de vedere medical, ocupațional, hobby, sport și financiar,
pe baza informațiilor din Cererea de asigurare și documentele anexă.
Ca urmare a acestei evaluări, asigurătorul poate solicita asiguratului să efectueze o
examinare medicală la o clinică medicală agreată de asigurător, caz în care, costurile examinărilor
medicale sunt suportate de asigurător.
Mecanism de funcționare
Conștientizarea și manifestarea nevoii de protecție a oricărui om, ca și decizie de a cumpăra
o asigurare, ca demers individual și facultativ, sunt determinate în mare măsură de:
1. Factori obiectivi – economici, financiari (disponibilitatea de a folosi o parte din venituri
pentru aceasta), sociali, familiali, educaționali
2. Factori subiectivi – experiențe anterioare, cunoașterea avantajelor și protecției oferite de
asigurare

!!! Pe parcursul iunei vieți pot apărea o serie de factori ce pot conduce la probleme de sănătate și
implicit, la investigații medicale ce presupun un efort financiar. Evoluția stării de sănătate sau
integritate f izică nu poate fi prevăzută, ci doar influențată favorabil prin adoptarea unui stil de
viață cât mai sănătos. Apare necesitatea prevenției și asigurării unor posibile cheltuieli în viitor în

116
scopul menținerii unei stări de sănătate cât mai bune, cu atât mai mult cu cât, odată cu înaitarea în
vârstă, riscurile deteriorării stării de sănătate cresc. În același timp, integritatea fizică, sănătatea,
capacitatea de muncă pot fi și ele afectate, ducând la imposibilitatea desfășurării unei activități și,
deci, la lipsa unui venit, ceea ce determină un impact secundar negativ asupra asiguratului și vieții
sale.

Principii de subscriere și documente obligatorii

Risc prea mare - în cazul unui risc prea mare, asigurătorul poate acorda asigurarea în
condiții individuale diferite de cele menționate în prezentarea contractului de asigurare sau poate
refuza preluarea în asigurare, situație în care prima de asigurare plătită va fi returnată
contractantului, fără a fi purtătoare de dobândă.
Informare asigurător - contractantul asigurării are obligația de a informa neîntârziat
asigurătorul despre orice schimbare intervenită în ocupația, sporturile şi hobby-urile practicate de
asigurat. Asigurătorul are dreptul de a modifica unilateral, în consecință, condițiile de acoperire
contractuală a riscului producerii evenimentului asigurat sau de a elimina din contract asigurații al
căror risc ocupațional, sport/hobby este prea mare.
Predare documente - înainte de încheierea unui contract de asigurare de sănătate,
asigurătorii sunt obligaţi să remită clienţilor documentele de asigurare care trebuie să cuprindă un
minim de informaţii despre asigurător şi despre contractul de asigurare. Specific asigurărilor de
sănătate şi accidente este faptul că asigurătorul este obligat să transmită asiguratului o listă de
acoperiri şi, după caz, lista furnizorilor de servicii medicale.
Principii de administrare
Contractul de asigurare de sănătate are o durată determinată de la data intrării în vigoare a
asigurării. Contractul de asigurare de sănătate este considerat valabil pe perioada în care primele
de asigurare sunt plătite la zi, sau contractul se află în perioada de grație. În cazul în care contractul
se află în perioada de grație și primele nu au fost încă achitate la zi, dacă are loc un eveniment
asigurat, asiguratul este acoperit numai după ce sunt achitate în totalitate primele scadente.
Contractul se reînnoieşte după fiecare an contractual de asigurare.
Contractantul este responsabil de efectuarea plății primelor de asigurare până la datele
scadente, în conformitate cu polița de asigurare și informările de plată primite de la asigurător. Pot
exista mai multe frecvențe de plată, la alegerea contractantului: lunară, trimestrială, semestrială sau
anuală. Primele de asigurare sunt diferite în funcție de categoriile ocupaţionale, gradul de risc și
nivelul sumelor asigurate.

117
 În cazul producerii unuia dintre riscurile asigurate se plătesc sumele asigurate stipulate în
condițiile de asigurare care pot fi:
 sume forfetare (fixe) – reprezentând o indemnizaţie calculată pentru zilele de spitalizare, o
indemnizație pentru intervenţii chirurgicale sau pentru incapacitate temporară de muncă;
 compensaţii (indemnizații) care reprezintă un anumit procent din suma asigurată în
funcție de gradul de afectare. De exemplu, pot fi procente de 25%, 50%, 75% sau 100% din
suma asigurată în funcție de gradul de invaliditate. Situaţiile acoperite în caz de
invaliditate permanentă totală pot fi: pierderea completă a vederii ambilor ochi; pierderea
unui antebraţ sau a unui picior; pierderea funcţiunii ambelor braţe sau a ambelor mâini;
afecţiunea incurabilă traumatică sau post-traumatică a creierului; paralizia totală şi
permanentă.

!!! Sumele asigurate sunt plătite de asigurător în urma unor investigaţii pe care acesta le
efectuează şi pe baza unor documente justificative, inclusiv medicale.
Pe durata derulării contractului, contractantul poate solicita modificări (prin completarea și
semnarea formularului de modificări contractuale, contractant/asigurat) cum ar fi:
 adăugarea/excluderea de asigurați în/din contract;
 schimbarea formulei de acoperiri pentru asigurații existenți în contract;
 schimbarea contractantului;
 actualizarea datelor personale;
 modificarea frecvenței de plată a primelor de asigurare;
 modificarea beneficiarului în caz de deces al asiguratului, pentru asigurarile de accidente
(acolo unde este cazul).
Principii de avizare/ plată a despăgubirilor
Despăgubirea reprezintă suma de bani plătită de asigurător asiguratului sau, după caz,
furnizorului de servicii medicale agreat prin contract, corespunzătoare costului serviciilor medicale
de care a beneficiat asiguratul, în conformitate cu condițiile contractului de asigurare. În această
sumă nu se include nici un profit pentru asigurat.
În scopul plății indemnizației de asigurare, asiguratul va pune la dispoziția asigurătorului
toate documentele disponibile referitoare la riscul asigurat produs, în conformitate cu mențiunile
din contractul de asigurare.
Furnizarea de informații false, înșelătoare, incomplete sau incorecte de către asigurat sau de
către beneficiarii acestuia, ori prezentarea de documente inexacte sau falsificate menite să schimbe
data, împrejurările sau consecințele riscurilor conduc la pierderea dreptului la indemnizație în baza
Contractului de Asigurare.

118
 După primirea documentației, asigurătorul fie aprobă, fie respinge plata Indemnizației de
Asigurare solicitată, ori propune plata unei Indemnizații de Asigurare diferite, în funcție de
circumstanțele producerii riscului asigurat ce face obiectul cererii de despăgubire.
În cazul în care decesul asiguratului are loc înainte de plata indemnizației de asigurare,
suma indemnizației este achitată beneficiarilor asiguratului.

4. ASIGURĂRI DE RĂSPUNDERE CIVILĂ

Asigurarea de răspundere civilă este forma de asigurare prin care se acoperă sumele pe
care asiguratul este obligat conform legii să le plătească pentru prejudiciile produse în mod
neintenţionat terţilor de către acesta sau de către persoanele, lucrurile (inclusiv clădirile sau
edificiile) sau animalele pentru care poartă răspundere. Atunci când este încălcată o astfel de
îndatorire, persoana care o încalcă este obligată să repare prejudiciile cauzate.
Forme ale asigurării de răspundere civilă se regăsesc în 4 clase de asigurare, astfel:
a. clasa 10 (asigurări de răspundere civilă auto, pentru utilizarea vehiculelor auto, inclusiv
răspunderea transportatorului);
b. clasa 11 (asigurări de răspundere civilă pentru utilizarea aeronavelor, inclusiv răspunderea
transportatorului);
c. clasa 12 (asigurări de răspundere civilă pentru utilizarea vaselor maritime, lacustre și
fluviale, inclusiv răspunderea transportatorului);
d. clasa 13 (asigurări de răspundere civilă generală, excluzând cele menționate la clasele 10-
12).
Acest capitol prezintă în detaliu tipurile de asigurare de răspundere civilă din clasa 13.
Nevoile de asigurare care stau la baza asigurărilor de răspundere civilă sunt:
 Protecţia financiară a asiguratului;
 Respectarea cerinţelor legiuitorului – de exemplu, respectarea de către un avocat a
cerinţei legiuitorului de a procura o poliţă de asigurare de răspundere civilă profesională;
 Respectarea cerinţelor unui partener contractual: de exemplu, anumite companii
(beneficiari) solicită ca o condiţie obligatorie pentru semnarea contractului cu diverşi
prestatori de servicii deţinerea de către prestatori a unor poliţe de asigurare de răspundere
civilă.

119
 ASIGURAREA DE RĂSPUNDERE CIVILĂ LEGALĂ
Acronim folosit în limbajul de specialitate: "TPL" (Third Party Liability Insurance).
Asigurarea de răspundere civilă legală (TPL) are ca rol plata unor despăgubiri la care asiguratul
este obligat prin încălcarea îndatoririi generale reglementate de lege de a nu provoca prejudicii
unor terţe persoane.
Exemple de tipuri de asigurări şi de situaţii acoperite:
 Asigurarea de răspundere civilă legală generală. De exemplu, o companie al cărei
angajat fumează într-un loc nepermis din incinta acesteia şi cauzează un incendiu este
chemată să compenseze proprietarul terţ al imobilului din vecinătatea companiei, afectat de
către incendiu. Se despăgubesc costurile cu refacerea imobilului proprietarului terţ.
 Asigurarea de răspundere civilă legală a producătorului: acoperă prejudiciile cauzate
de vicii ascunse, defecte de fabricație, ambalare necorespunzătoare, instrucțiuni de folosire
incorecte și incomplete;
 Asigurarea de răspundere civilă legală a angajatorului faţă de proprii angajaţi:
acoperă daune materiale și vătămări corporale/ deces, cauzate angajaților, din vina
angajatorului (de exemplu, prin accidente de muncă);
 Asigurarea de răspundere civilă legală a prestatorului de servicii (pentru servicii ce
presupun muncă fizică, de exemplu, servicii de montaj aparate aer condiţionat).

ASIGURAREA DE RĂSPUNDERE CIVILĂ PROFESIONALĂ

Acronim folosit în limbajul de spacialitate "PI" (Professional Indemnity Insurance).
Asigurarea de răspundere civilă profesională (PI) are ca rol despăgubirea celor ce suportă diverse
pagube (materiale, financiare, legate de integritatea corporală), din vina anumitor profesioniști.
Exemple de tipuri de asigurări și de situații acoperite:
 Asigurarea de răspundere civilă profesională medicală (pentru medici, asistenți medicali,
personal medical din laboratoare etc.);
 Asigurarea de răspundere civilă profesională a avocaților, pentru prejudiciile apărute ca
urmare a neîndeplinirii din culpă (neglijență, imprudență, omisiune) a obligației de
diligență asumate fata de clienți ;
 Asigurarea de răspunde re civilă profesională pentru arhitecți și ingineri proiectanți . De
exemplu, calculele eronate referitoare la structura de rezistență, efectuate de un proiectant,
conduc la prăbușirea clădirii pe care a proiectat-o la cerința clientului său. Se despăgubesc
costurile asociate reconstrucției clădirii;
 Asigurarea de răspundere civilă profesională a brokerilor de asigurare și agenților de
asigurare.

120
 ASIGURAREA DE RĂSPUNDERE CIVILĂ A MANAGERILOR
Acronim folosit în limbajul de specialitate: "D&O" (Directors % Officers
Liability Insurance).
Asigurarea de răspundere civilă a managerilor (D&O) acoperă răspunderea directorilor și
membrilor consiliilor de administrație pentru erori cu privire la conducerea unei companii.
De exemplu, directorul unei companii al cărei domeniu de activitate este de producție
răspunde față de compania pe care o conduce pentru faptul că a decis vânzarea într-o proporție
semnificativă a produselor către un client care a intrat în faliment și care, deci, nu mai poate
efectua plata prețului produselor. Eroarea în activitatea de conducere constă în faptul că
directorul nu a întreprins măsuri de verificare prealabilă a clientului respectiv (daca ar fi făcut-o,
ar fi putut constata situația financiară precară a clientului).
Legislație specifică
În România, obligativitatea încheierii de polițe de asigurare PI este stabilită, de regulă, prin
legislația specifică fiecărei profesii. În ceea ce privește D&O, legea nr. 31/1990 privind societățile
comerciale este cea care prevede că administratorii și membrii directoratului sau al consiliului de
supraveghere al societății trebuie să încheie o poliță de asigurare de acest tip.
În pofida faptului că aceste legislații impun încheierea poliței, ele nu prevăd, de regulă, și
condiții tehnice minime obligatorii (de exemplu: o sumă asigurată minimă la care trebuie sa se
încheie polița) pe care trebuie sa le îndeplinească polițele respective. Excepțiile sunt reprezentate
de legislația specifică pentru autorizarea și funcționarea intermediarilor în asigurări (de exemplu,
polița pentru brokerii de asigurare trebuie sa fie încheiată la o limita minimă de 1.250.000 EUR pe
eveniment asigurat și 1.850.1 EUR pe an, să aibă franșiză 0 și să respecte cerințe specifice legate
de riscuri și excluderi) sau de situațiile în care organizațiile profesionale completează prevederile
legii în statutul profesiei cu astfel de condiții minime (de exemplu, statutul profesiei de avocat
prevede că pentru avocații stagiari există o limită minimă a răspunderii de 3.000 EUR pe an, iar
pentru avocații definitivi de 6.000 EUR).
Referitor la polițele de asigurare TPL, legea nu prevede obligativitatea încheierii lor.

CARACTERISTICI ALE ASIGURĂRILOR DE RĂSPUNDERE CIVILĂ

Obiectul asigurării este reprezentat de protecția patrimoniului (averii) asiguratului, atunci
când acesta este obligat de lege să plătească despăgubiri pentru prejudicii de care răspunde în baza
legii față de terțele persoane păgubite.
Principalele riscuri / cheltuieli acoperite:

121
 În ceea ce privește polițele de asigurare TPL, asigurătorul achită sumele pe care asiguratul
trebuie să le plătească terților pentru prejudicii de tipul vătămări corporale sau pagube asupra
bunurilor. În ceea ce privește polițele de asigurare PI și D&O, asigurătorul achită sumele pe care
asiguratul trebuie să le plătească terților sau companiei (în cazul D&O) pentru prejudicii de tipul
pierderi financiare.
Pentru toate cele 3 tipuri de polițe, asigurătorul achită, de regulă, inclusiv:
 cheltuielile pe care asiguratul le efectuează (cu acordul asigurătorului) în scopul apărării,
soluționării pe cale amiabilă sau în instanță a faptelor asiguratului pe care terța persoană le
reclamă că i-au adus prejudicii (de exemplu, cheltuielile cu avocații pe care asiguratul i-a
angajat pentru a-i organiza apărarea în proces);
 cheltuielile de judecată pe care asiguratul și terța persoană prejudiciată le-au suportat într-
un eventual proces civil în urma căruia asiguratul a fost găsit vinovat pentru prejudiciul
produs terței persoane și acoperit prin poliță.
Polița de asigurare de răspundere exclude următoarele riscuri / cheltuieli:
 prejudicii proprii ale asiguratului;
 prejudicii provocate în mod intenționat de asigurat;
 prejudicii ce sunt rezultatul neexecutării sau executării necorespunzătoare a unui contract
încheiat între asigurat și persoana prejudiciată (de exemplu, penalitățile contractuale nu
sunt acoperite de poliță);
 prejudicii ce sunt acoperite prin alte polițe specifice (de exemplu, prejudiciile ce decurg
dintr-o asigurare obligatorie de răspundere civilă în legătură cu folosirea de autovehicule
(RCA) sunt excluse);
 prejudicii ce decurg din insolvența sau falimentul asiguratului.
Noțiunile și definițiile specifice folosite în legătură cu acest tip de asigurare sunt:
Terțul este orice persoană fizică sau juridică, alta decât asiguratul (sau persoanele pentru care
acesta poartă răspundere) sau asigurătorul. În piața asigurărilor din România, noțiunea are un sens
mai restrâns, respectiv partenerii contractuali ai asiguratului nu au statutul de terț în înțelesul
poliței.
Evenimentul asigurat se referă la înregistrarea unui prejudiciu, în timpul perioadei de
asigurare, prin care este afectat un terț. Prejudiciul acoperit în cazul polițelor TPL este de tipul:
avarierii sau distrugerii de bunuri care aparțin terțului; vătămării corporale sau decesului terțului.
Primirea de către asigurat în timpul perioadei asigurate a unei solicitări de despăgubire formulată
de către persoana prejudiciată împotriva sa, în legătură cu fapte săvârșite de asigurat și care sunt
acoperite prin poliță (erori profesionale – în cazul polițelor PI –, respectiv erori în activitatea de
administrare sau conducere – în cazul polițelor D&O).
122
 Prima de asigurare se stabilește în funcție de următoarele criterii principale:
 Tipul și volumul activității desfășurate de asigurat;
 Nivelul limitei de răspundere;
 Durata perioadei de asigurare;
 Istoricul daunelor
Acoperirea în timp („triggerˮ, în limbajul de specialitate): definește momentul în care se
declanșează acoperirea poliței și se raportează la:
 Comiterea faptei culpabile: momentul în care asiguratul a săvârșit o faptă ce a generat
prejudicii unui terț;
 Producerea daunei: momentul în care un eveniment asigurat a avut loc sau s-a manifestat
pentru prima dată;
 Primirea cererii de despăgubire: momentul în care terțul a formulat împotriva asiguratului o
cerere de despăgubire;
 Notificarea asigurătorului: momentul în care asiguratul a raportat asigurătorului cererea
respectivă de despăgubire.
Limita de răspundere (sau limita răspunderii) reprezintă suma maximă ce poate fi plătită de
asigurător în cazul producerii unui eveniment asigurat. Această sumă poate fi stabilită pentru
fiecare eveniment asigurat, sau pe întreaga perioadă de asigurare. Cele mai uzuale criterii pe baza
cărora este dimensionată limita răspunderii au în vedere:
1. prevederi explicite cerute de lege ;
2. prevederi explicite cerute de beneficiarul serviciilor profesionistului;
3. analiza făcută de asigurat cu privire la nivelul prejudiciilor pe care le poate produce.
Beneficiu despăgubire
Pentru a beneficia de despăgubire este necesar ca persoana prejudiciată (terțul) să dovedească,
de regulă, următoarele:
1. asiguratul să fi comis ceea ce se cheamă faptă culpabilă (de exemplu, faptul că asiguratul
nu a întreținut corespunzător fațada clădirii în care își desfășoară activitatea);
2. existența prejudiciului suferit de terța persoană (de exemplu, costul cu reparația
automobilului avariat al cărui proprietar este terța persoană și care staționa în vecinătatea
clădirii asiguratului);
3. raportul cauză-efect dintre fapta culpabilă și prejudiciu (de exemplu, faptul că
neîntreţinerea corespunzătoare a fațadei a condus la desprinderea unei bucăți de tencuială –
cauza ce a generat în cădere avarierea automobilului -efect);

123
 4. existența vinovăției asiguratului (pentru exemplu dat, vinovăția asiguratului este implicită,
fiind dată de calitatea sa de proprietar al clădirii, lucru ce atrage răspunderea sa de a
preîntâmpina producerea unor prejudicii de către clădire).
Caracteristici
Achitare despăgubire - asigurătorul este răspunzător să achite despăgubirea numai în
cuantumul sumei asigurate la care se încheie polița. Cu alte cuvinte, dacă valoarea prejudiciului
efectiv pe care îl suferă terța persoană este mai mare decât limita răspunderii, diferența ce
depășește limita răspunderii rămâne în sarcina asiguratului.

Încheiere asigurare - polițele de asigurare se pot încheia pentru întreaga activitate

desfășurată de asigurat în timpul perioadei asigurate sau pentru activitatea desfășurată în cadrul
unui contract anume încheiat cu un singur beneficiar. În primul caz (poliță încheiată pentru
întreaga activitate), perioada asigurată este, în mod uzual, 12 luni. În cea de-a doua situație (poliță
încheiată pentru activitatea desfășurată în cadrul unui singur contract), perioada asigurată poate fi
chiar și subanuală sau multianuală.
Franșiză - polițele de asigurare se încheie în cele mai multe cazuri cu o franșiză. Rolurile
franșizei sunt de a-l responsabiliza pe asigurat în a preveni producerea unui eveniment asigurat
(producere în cazul căreia asiguratul ar urma să contribuie în compensarea prejudiciului prin plata
franșizei) și de a preîntâmpina activarea poliței pentru prejudicii de valoare mică și cu probabilitate
mare de apariție.
Prima de asigurare se stabilește în funcție de următoarele criterii principale: tipul și volumul
activității desfășurate de asigurat, nivelul limitei de răspundere , durata perioadei de asigurare,
istoricul daunelor.

MECANISMUL DE FUNCȚIONARE A PRODUSULUI DE

ASIGURARE DE RĂSPUNDERE CIVILĂ
Unul dintre cele mai importante elemente ale mecanismului de funcționare este acoperirea în
timp. În piața asigurărilor din România, asigurătorii care practică astfel de tipuri de asigurare
folosesc cel mai frecvent două categorii de sisteme de acoperire în timp: sistemul „claims made”
şi sistemul „loss-occurrenceˮ.
1. Sistemul „claims made” este specific polițelor de asigurare de răspundere civilă
profesională și de răspundere civilă a managerilor și presupune că polița de asigurare este
activă pentru solicitările de despăgubire care respectă toate criteriile de mai jos:
 sunt primite de către asigurat din partea clienților săi sau a terților în timpul perioadei
de asigurare;

124
  sunt raportate de către asigurat asigurătorului în timpul perioadei de asigurare, sau într-
o perioadă extinsă de raportare a daunelor (dacă o astfel de perioadă a fost acordată prin
condițiile de asigurare);
 sunt în legătură cu fapte pe care asiguratul le-a comis în timpul perioadei de asigurare,
sau într-o perioadă de anterioritate (dacă o astfel de perioadă a fost acordată prin
condițiile de asigurare).
2. Sistemul „loss-occurrence” este specific polițelor de asigurare de răspundere civilă legală
și presupune că polița de asigurare răspunde pentru solicitările de despăgubire care respectă
amândouă criteriile de mai jos:
 sunt primite de către asigurat din partea terților în perioada pe care legiuitorul o permite
terților pentru a-și exercita dreptul la despăgubire (această perioadă este, de regulă, 36
de luni de la data la care terțul a cunoscut sau trebuia să cunoască înregistrarea unui
prejudiciu și pe cel răspunzător de producerea acestuia – în cazul de față, asiguratul);
 sunt în legătură cu evenimente petrecute în timpul perioadei de asigurare.
Modalități de subscriere și administrare
În vederea evaluării cât mai corecte a riscului și implicit pentru stabilirea termenilor de
asigurare, asigurătorul solicită clientului completarea unui chestionar de asigurare (care conține
întrebări cu privire la, de exemplu, domeniul de activitate, cifra de afaceri, istoricul daunelor
clientului).
În baza chestionarului de asigurare, se încheie contractul de asigurare, din care fac parte
poliţa, eventualele anexe, condiţiile de asigurare şi eventualele clauze suplimentare. Pe parcursul
perioadei asigurate, asigurătorul și asiguratul pot conveni modificări ale termenilor și condițiilor de
asigurare (de exemplu, majorarea limitei răspunderii). În astfel de cazuri, se emite un supliment de
asigurare.

!!! Acest chestionar este, de regulă, singurul document în baza căruia se încheie polița. Totuși,
există situații particulare când, pe lângă chestionar, asigurătorii mai pot solicita și alte documente
adiționale. De exemplu, în cazul polițelor de asigurare de răspundere civilă profesională care se
încheie pentru activitatea desfășurată de asigurat în cadrul unui singur contract, asigurătorii pot
solicita și un draft al contractului respectiv, deoarece prevederile din contract (de exemplu,
legislația aplicabilă în caz de dispute între asigurat și beneficiarul serviciilor sale) pot influența
expunerea la risc.
Modalități de avizare/ plată despăgubiri
Avizare asigurător - în situația în care un eveniment asigurat are loc, asiguratul trebuie să
avizeze asigurătorul, punând la dispoziția acestuia o înștiințare care să descrie împrejurările în care
evenimentul a avut loc și prejudiciul rezultat. Înștiințarea este însoțită de notificarea primită de
125
asigurat din partea celui care reclamă prejudiciul (terța persoană prejudiciată) și de răspunsul
asiguratului la notificarea respectivă (răspuns în care prezintă punctul său de vedere cu privire la
situația reclamată).
Constatarea și evaluarea prejudiciilor - se fac de către asigurător, împreună cu
asiguratul. Cuantumul despăgubirilor se stabilește fie pe baza înțelegerii amiabile dintre cele trei
părți implicate (asigurător, asigurat și terța persoana prejudiciată), fie prin hotărâre judecătorească
definitivă.
Plată despăgubire - asigurătorul plătește despăgubirea terței persoane prejudiciate sau
asiguratului (dacă asiguratul a achitat despăgubirea terței persoane prejudiciate).
5. ALTE TIPURI DE ASIGURĂRI

ASIGURAREA AGRICOLĂ ȘI DE ANIMALE

Asigurarea agricolă și de animale (clasa 9 de asigurări)

Asigurarea agricolă reprezintă o formă de asigurare prin care este acoperită o gamă largă
de riscuri, a căror producere ar putea determina pagube materiale legate de culturile agricole,
culturile de legume, rodul viilor și pomilor.
Culturile agricole sunt expuse unor riscuri climatice care nu pot fi anticipate ori
controlate, de natură să le afecteze major și să genereze pierderi semnificative pentru asigurați. Ele
sunt investiții ce trebuie protejate financiar.
Activitățile zootehnice sunt supuse unor riscuri deosebite, principala lor resursă fiind
animalele vii, cum ar fi: bovinele și bubalinele, cabalinele și catârii, ovinele și caprinele, porcinele
etc.
Riscuri acoperite
Obiectul asigurării în cazul asigurărilor agricole este reprezentat de culturile de cereale (de
exemplu: grâu, triticale, secară, orz, orzoaică, ovăz, porumb și sorg), leguminoase (de exemplu:
cartofi, sfeclă de zahăr, mazăre, fasole și soia) și plante oleaginoase (floarea-soarelui, rapiță,
altele).
Riscuri asigurate în cazul asigurărilor agricole sunt:
 Riscuri generale: incendiu, ploi torențiale, furtună cu viteză a vântului, grindină,
alunecare/ prăbușire/ surpare de teren, îngheț timpuriu de toamnă, îngheț târziu de
primăvară.
 Riscuri specifice - acceptate specific și cu acceptul reasiguratorilor, prin derogare de la
condițiile de asigurare pe bază de specificități și cotații (prime) de asigurare suplimentare.
Principalele excluderi în cazul asigurărilor agricole sunt:
126
  inundația și seceta;
 temperaturile, sub valoarea de zero grade Celsius, înregistrate în intervalul 1 noiembrie –
20 aprilie;
 întârzierea recoltatului, față de perioada optimă a fiecărei culturi;
 vânt puternic cu viteza mai mare de 80 km/oră;
 stratul gros de zăpadă care conduce la fenomenul de A.S.F.ixie a culturilor;
 ploile abundente și de durată (peste 30 litri / 24 ore, pentru o perioadă de minim 2 zile
consecutive).
Asigurarea animalelor reprezintă o formă de asigurare prin care se pot asigura animalele,
aparținând persoanelor fizice și juridice, animalele primite în folosință de persoanele juridice și
care aparțin altor persoane juridice, precum și animalele primite spre creștere sau îngrășare de
persoane fizice și juridice, pe bază de contracte încheiate cu persoane juridice.
Obiectul asigurării în cazul asigurărilor de animale îl reprezintă animalele pentru care
asiguratul (persoană juridică) are un interes patrimonial în calitate de proprietar, administrator,
custode sau alte calități dovedite cu acte. În asigurare pot fi cuprinse animale grupate pe categorii,
în funcție de specie, rasă și performanței productive (clase de calitate), grupe de vârstă sau condiții
de exploatare.
Riscurile asigurate în cazul asigurărilor de animale pot fi
 riscuri generale care pot conduce la accidentarea sau moartea animalelor, cum ar fi
grindina, furtuna sau furtul;
 riscuri de accidente cum ar fi intoxicația subită cu ierburi sau atacul animalelor sălbatice,
precum și boli.
Principalele excluderi în cazul asigurărilor de animale sunt:
1. moartea animalelor de bătrânețe;
2. moartea animalelor ca urmare a unor tratamente empirice;
3. evenimente datorate furajării necorespunzătoare;
4. îmbarcarea/ debarcarea și transportul animalelor, cu orice mijloace de transport;
5. boli infecto-contagioase sau parazitare.
Noțiuni și definiţii
Suma asigurată. Suma asigurată în asigurarea culturilor reprezintă nivelul cheltuielilor
tehnologice directe de producţie sau la valoarea producţiei.
Pentru asigurarea animalelor, suma asigurată este dată de valori declarate de asigurat și agreate de
asigurător și poate fi:
 globală (include tot efectivul),

127
  diferențiată (cu sume egale/cap de animal, în cazul unui efectiv variat, cu animale de valori
diferite),
 specifică, în cazul unor valori individuale.
Franșiza. În cazul asigurărilor agricole, contractul de asigurare se încheie cu aplicarea unor
franșize deductibile per eveniment, stabilite ca procent din suma asigurată, se scad din cuantumul
despăgubirii, se aplică pentru fiecare suprafață (bloc fizic, parcelă, solă) sau se aplică pentru
fiecare eveniment produs.
Prima de asigurare. În cazul asigurărilor agricole, există flexibilitate în stabilirea primei
de asigurare și efectuarea plății. Prima de asigurare se stabilește în funcție de factori cum ar fi:
sensibilitatea culturii la factorii de risc asigurați, frecvența manifestării factorilor de risc,
localizarea culturilor asigurabile pe județe, mărimea sumei asigurate, care reprezintă nivelul
cheltuielilor tehnologice directe de producție, nivelul cheltuielilor tehnologice directe de producție
sau valoarea producției.
Perioada de asigurare pentru culturi este sezonul agricol corespunzător ciclului de
vegetație caracteristic fiecărui soi de cultură cultivată.

ASIGURAREA DE AVIAȚIE
Asigurarea de aviație se adresează, în principal, liniilor aeriene, aeroporturilor, operatorilor
aerieni care efectuează operațiuni de lucru aerian, sau de aviație generala (conform Codului
aerian), fabricanților de aeronave sau de componente de aeronavă, aerocluburilor, unităților
militare de aviație și persoanelor fizice sau juridice care dețin aeronave pentru transport privat.
Asigurările de aviație cuprind următoarele clase :
 Asigurarea aparatelor de zbor – clasa 5
 Asigurarea de răspundere civilă în aviație – clasa 11.

!!! Cumpărătorii asigurărilor de aviație pot fi companiile de transport aerian, proprietarii unor
avioane companii sau persoane fizice, cluburi aeronautice care ar suferi pierderi financiare în
situația în care ar fi avariate aeronave, instalațiile și/sau echipamentele montate pe acestea, dacă ar
trebui să răspundă pentru faptele sau situațiile ce conduc la înregistrarea unor prejudicii de către
terți, pasageri, bagajele sau bunurile personale ale acestora din urmă sau dacă au loc accidente ale
echipajelor, personalului de la sol.
Principalele tipuri de asigurări de aviație sunt:
 Asigurarea aeronavei pentru pierdere totală;
 Asigurarea de răspundere față de terți, inclusiv sau exclusiv pentru pasageri, mărfuri și
poștă;
 Asigurarea de răspundere față de pasageri, mărfuri și poștă;
128
  Asigurarea aeronavei pentru riscul de război;
 Asigurarea de accidente persoane;
 Avarii la motorul aeronavei;
 Asigurarea de răspundere a aeroportului, companiilor de aprovizionare cu combustibil și
trafic aerian.
Riscurile acoperite în asigurarea de aviație sunt:
a. riscurile pentru pierderea sau avarierea accidentală a aeronavei;
b. riscurile de răspundere pentru deces, vătămare corporală, pagube materiale produse terților
(alții decât pasageri);
c. riscul de răspundere pentru deces, vătămare corporală, pagube materiale produse
pasagerilor;
d. asigurarea mărfii;
e. riscuri de accidente care pot afecta echipajul aeronavei și pasagerii;
f. riscul de răspundere a producătorului sau reparatorului aeronavei, ce rezultă din proiectarea
sau producerea defectuoasă a aeronavei,
g. riscul de pierdere a licenței pentru personalul aeronavei.
De regulă, o poliță completă cuprinde acoperirea aeronavei însăși (corpul aeronavei) și
răspunderea față de terți.
Definiții
Obiectul asigurării. Sunt asigurate navele aeriene aparținând companiilor aeriene de
transport și asociațiilor sportive, pentru pierderea sau avarierea aeronavei, răspunderea față de
pasageri și pentru bagajele acestora, precum și pentru mărfurile transportate, răspunderea civilă
legală față de terți.
Franșiza este în general diferențiată. De regulă, ea reprezintă un procent din valoarea
aeronavei noi și se aplică fiecărei daune produse în timpul zborului sau evoluției la sol, procentul
respectiv fiind mai scăzut dacă dauna apare pe durata în care aeronava este garată. Franșizele sunt
mai mari pentru aeronavele vechi și elicoptere.
Suma asigurată. Aeronavele se asigură la sumele declarate de asigurat și agreate de
asigurator și care nu trebuie să depășească valoarea de înlocuire a aeronavei la data încheierii
asigurării. Răspunderile se asigură la sumele declarate de asigurat pentru pasageri, bagaje și pentru
mărfurile transportate, precum și pentru terți, în limitele prevăzute de legislația din România, în
convențiile internaționale la care România este parte sau în acordurile încheiate de asigurat cu
partenerii externi.

129
 Despăgubirile. În caz de pierdere fizică directă sau de dispariție, asiguratul este despăgubit
cu suma asigurată, iar dacă aeronava poate fi reparată, despăgubirea este reprezentată de costul
reparațiilor necesare, din care se scade valoarea reperelor ce se mai pot întrebuința sau valorifica.
Perioada asigurată. Asigurarea aeronavelor se poate încheia fie pentru o perioadă de timp,
fie pentru o călătorie determinată.
Excluderi - la asigurarea aeronavelor nu sunt acoperite situații, cum ar fi:
1. pierderea suferită ca urmare a folosirii pistelor și a terenurilor de aterizare neautorizate, cu
excepția cazurilor de forță majoră;
2. pierderile provocate de transportul de pasageri și mărfuri peste numărul de locuri și
greutatea admisă de capacitatea de transport a aeronavei;
3. pierderile provocate de acțiunea intenționată sau de culpă gravă a asiguratului sau a
reprezentanților săi;
4. pierderea suferită ca urmare a folosirii aeronavei în alt scop decât transportul de pasageri și
de mărfuri.

ASIGURĂRI CARGO
Asigurarea CARGO (clasa 7 de asigurări) este forma de asigurare prin care se asigură
bunurile care fac obiectul transportului terestru, maritim, fluvial și aerian (CARGO). Asigurarea
tip CARGO cuprinde bunurile care fac obiectul transportului intern si internațional și se încheie
pentru valoarea bunurilor respective, inclusiv cheltuielile de transport, vamale și alte cheltuieli.
Acest tip de asigurare vizează despăgubirea daunelor produse ca urmare directă a riscurilor
întâmplătoare ale transportului și se incheie cu proprietarul mărfurilor transportate (nu cu
transportatorul, care are răspundere CMR).
Un transportator are datoria să se asigure că mărfurile transportate ajung în siguranță la
destinație, altfel pierde încrederea clienților săi care se așteaptă să fie despăgubiți în eventualitatea
producerii unor evenimente neprevăzute pe timpul transportului. Asigurarea vizează despăgubirea
daunelor produse ca urmare directă a riscurilor întâmplătoare pe timpul transportului.
Polița de asigurare CARGO poate fi încheiată:
a. pentru un singur transport – poliță CARGO
b. pentru toate transporturile efectuate într-o perioadă de timp – poliță CARGO abonament.
În practica internațională, se aplică condițiile de asigurare A, B și C, care se diferențiază
prin riscurile acoperite:
1. Condiția A - are cea mai largă sferă de cuprindere, oferindu-se protecție pentru toate
riscurile de pierdere și avarie a bunului asigurat, cu excepția unor grupe de riscuri
prezentate separat.

130
 2. Condiția B - acoperă pierderea și avaria la bunul asigurat cauzate de anumite riscuri cum
ar fi: eșuarea, scufundarea sau răsturnarea navei/ambarcațiunii sau coliziunea sau contactul
navei, ambarcațiunii sau mijlocului de transport cu un obiect exterior, altul decât apa;
3. Condiția C - este cea mai puțin cuprinzătoare în raport cu A și B, acoperă pierderea și
avaria la bunul asigurat cauzate de un număr mai redus de riscuri.
Pe lângă asigurarea impusă de una din condițiile A, B sau C, contractul de asigurare tip
,,CARGO" poate să mai prevadă suplimentar următoarele condiții: "riscuri de război" și "riscuri de
greve".
„Excluderile se găsesc la toate cele trei condiții și sunt grupate în trei categorii: pierderea,
avaria și cheltuiala rezultând din sau provocate de comportarea necorespunzătoare voită a
asiguratului; scurgerea ordinară – pierderea uzuală în greutate sau volum, uzura normală a bunului
asigurat; ambalarea și pregătirea insuficientă sau necorespunzătoare a bunului asigurat sau viciu
propriu sau natura bunului asigurat.
Suma asigurată este valoarea declarată a mărfurilor înscrisă în poliță pentru un singur
transport și reprezintă limita maximă a despăgubirii ce se poate acorda în caz de daună. Suma
asigurată maximă pe transport înscrisă în polița abonament este valoarea maximă estimată pe un
transport.
Prima de asigurare este cotația de primă aplicabilă la suma asigurată sau valoarea
traficului de marfă (polița abonament).

ASIGURĂRI MARITIME
Asigurarea maritimă este prima formă de asigurare, începutul ei datând încă din
antichitate. Cercetările istorice au demonstrat că primele forme de dispersie a riscurilor și ulterior
de asigurare, își au originea pe timpul chinezilor și mai târziu, al fenicienilor, grecilor și romanilor,
cunoscute ca popoare care practicau comerțul pe mare.
Apariția asigurărilor maritime ca prima formă de asigurare este explicată prin legătura
strânsă între comerț și navigația maritimă, descoperindu-se că navele, mărfurile, navlul și viețile
omenești erau expuse riscurilor mării.
În timpurile noastre, există o diferențiere a persoanelor interesate în proprietatea asupra
mărfurilor și navelor și, deci, există două forme de asigurare în funcție de acest interes:
 asigurarea navelor (CASCO sau HULL) – se referă la asigurarea navelor și a încărcăturii
acestora; prin navă se înțelege orice tip de vapoare, corăbii, iahturi, nave petroliere etc.
(încadrată în clasa 6);
 asigurarea de răspundere a armatorilor navei – Protection & Indemnity (P&I); acoperă
inclusiv răspunderea pentru marfa transportată (încadrată în clasa 12).

131
 Forme de asigurare
1. Asigurarea navelor - oferă protecție armatorilor. Navele reprezintă obiectul asigurării
maritime în timpul călătoriei, în perioada de construcție, reparație sau staționarea în port,
operațiuni de încărcare-descărcare.
2. Asigurarea mărfii – asigurarea mărfii pe parcursul transportului are loc în anumite condiții
și este determinată, în primul rând, de natura marfii, modalitatea și mijlocul de transport,
durata voiajului, zonele geografice traversate și perioada anului în care va avea loc voiajul,
de conjuncura voiajului, inclusiv de situația politică din zonele traversate.
3. Compensație financiară – asigurările maritime oferă compensație financiară pentru
avarierea, distrugerea sau pierderea survenită ca urmare a comerțului pe mare. Astfel, ca
urmare a avarierii navelor și/sau a mărfii transportate în urma coliziunii, incendiului,
furtului sau eșuării ambarcațiunilor, pot fi afectate interese financiare (veniturile din taxe de
trecere, garanțiile pentru credite sau sume plătite în avans), iar proprietarul sau alte terțe
persoane interesate sau responsabile pot să sufere din punct de vedere financiar.
Polița de asigurare maritimă se clasifică după mai multe criterii:
1. În funcție de interesul asigurabil (de exemplu, se asigură doar suma plătită pentru
transportul mărfurilor, tariful sau chiria pentru nava sau se asigură nava și echipamentele);
2. În funcție de durată (de exemplu, anumite polițe sunt valabile pe o anumită călătorie din
portul de expediere, în portul de destinație).
Definiții
Suma asigurată reprezintă limita răspunderii asiguratorului, ea neputând depăși valoarea
daunelor ce pot fi suportate de asigurat. Dimensiunea maximă are legătură cu valoarea asigurabilă.
În general, valoarea asigurabilă se determină pe baza reglementărilor diferitelor țări sau pe baza
uzanțelor în materie.
Prima de asigurare se stabilește pe baza unor calcule actuariale care țin seama de o serie
de factori generali și specifici fiecărui tip de protecție, printre care tipul și dimensiunea riscurilor,
frecvența producerii lor, condiția de asigurare, natura mărfii și felul ambalajului, voiajul și nava
care îl efectuează, statistica pierderilor anterior încheierii asigurării (istoricul daunelor), zona
geografică pentru care se oferă protecție etc.

!!! Asigurarea maritimă presupune, pe lângă asigurarea navei, mărfurilor, navlului, persoanelor
aflate la bordul navei, și asigurarea răspunderii pe care nava o are față de cei cărora le poate
provoca pierderi materiale sau suferințe.
În mod tradițional, asigurătorii implicați în asigurarea maritimă oferă asigurări pe bază de
contract (poliță) de asigurare pentru navă, marfă, avarie comună etc, în timp ce răspunderile se
asigură printr-o formă specifică pe bază de reciprocitate (P&I).
132
 În asigurarea maritimă există două forme distincte de protecție împotriva riscurilor:
1. Asigurarea de tip contractual, care are la bază contractul încheiat între asigurător și
asigurat;
2. Asigurarea de tip mutual sau reciprocă, prin care asigurații contribuie prin cotizații la
un fond comun administrat de o asociație mutuală, numită pe scurt" P&I Club" (cluburi de
protecție și indemnizare). Acest club este destinat acoperirii daunelor suferite de membrii
asociației respective, fie că sunt determinate de răspundere civilă, fie că sunt rezultate din
exploatarea navei.

ASIGURAREA DE RISC FINANCIAR

În mecanismul acestei asigurări sunt implicate trei părți: asiguratul (creditor), cumpărătorul
(debitor) și asigurătorul (garant), iar răspunderea privind rambursarea creditului revine debitorului.
Răspunderea asigurătorului (în calitatea de garant) este în plan secund, acesta devenind
răspunzător numai dacă primul nu-și îndeplinește obligația de plată.

!!! Un comerciant care vinde produse sau furnizează servicii cu plata la termen către alte
companii este expus riscului de neplată. Asigurarea de risc financiar (clasele nr. 14, 15 şi 16 de
asigurări) permite unei companii să minimizeze riscul de neplată a facturilor către clienții săi, prin
colectarea și analiza informațiilor despre aceștia, să recupereze debite sau să primească despăgubiri
în cazul în care debitorii nu își mai plătesc datoriile.
Asigurarea de risc financiar cuprinde trei clase de risc:
1. Asigurarea de credite (clasa 14) are în vedere: creditele interne, creditele de export, ratele de
credit, ratele de leasing, creditele de investiții;
2. Asigurarea de garanție/cauțiune/fidelitate (clasa 15);
3. Asigurarea de pierderi financiare (clasa 16).
Asigurarea de credite se poate clasifica în:
 Asigurarea creditului comercial – acoperă dauna pe care o suportă vânzătorul unei mărfi,
în situația în care cumpărătorul nu achită parțial sau total suma facturată.
 Asigurarea creditului de export – acoperă dauna pe care o suportă furnizorul în activitatea
de comerț exterior din aceleași cauze ca cele enumerate anterior.
 Asigurarea creditului de cumpărare cu plata în rate sau leasing acoperă pierderea pe care
o suportă dealerul sau instituția finanțatoare ca rezultat al neplății ratelor datorate de către
cumpărător.
Asigurarea de garanție/cauțiune/fidelitate

133
 Termenul de cauțiune/garanție definește un contract prin care o persoană numită fidejusor
se obligă față de creditorul altei persoane să execute obligația celui pentru care garantează, dacă
acesta nu o execută.
Asiguratul poate fi orice agent economic care:
 în contractele de creditare bancară încheiate are calitatea de debitor, calitate care îl obligă la
plata unor anumite sume de bani către creditor, la o anumită scadență;
 în contractele comerciale de lucrari, livrare de bunuri sau prestare de servicii încheiate este
parte cu drepturi și obligații printre care și constituirea de garanții privind îndeplinirea
obligațiilor contractuale.

Obiectul asigurării îl constituie:

 fie obligația asiguratului-debitor de a plăti o sumă de bani la scadență, conform
prevederilor contractului de credit, dacă acesta se află în imposibilitate temporară de plată;
 fie obligatia asiguratului – executant/furnizor/prestator de a-și îndeplini obligațiile asumate
prin contractul comercial.
Asigurătorul acţionează în calitate de garant, angajându-se faţă de beneficiarul garanţiei, în
limita sumei asigurate și în schimbul primei de asigurare plătite de asigurat, să acopere pierderile
înregistrate de beneficiar ca urmare a producerii evenimentelor asigurate în perioada asigurată, sub
rezerva recuperării de la asigurat a sumelor plătite în locul acestuia în baza unei acțiuni
subrogatorii.

!!! Ca mijloc de transmitere a obligațiilor, subrogația constă în înlocuirea creditorului dintr-un

raport juridic obligațional (creditor inițial) cu o altă persoană care, plătind datoria debitorului,
devine creditor al acestuia din urmă (subrogat, solvens sau creditor prin subrogaţie), dobândind
toate drepturile creditorului plătit (art. 1593 și art. 1597 Cod Civil).
Asigurarea acoperă fie riscul neachitării de către asigurat a sumelor de plată scadente la
creditele bancare, fie riscul neexecutarii sau executarii necorespunzatoare a obligaţiilor stipulate în
contractele comerciale incheiate, din cauza lipsei temporare de disponibilități în cont, asigurătorul
achitând creditorului/beneficiarului sumele datorate de asigurat.
Asigurările de garanții se pot împărți în două tipuri principale:
 asigurările de cauțiune;
 asigurările de fidelitate, denumite și asigurări ale daunelor de încredere.

!!! Dintre asigurările de garanție/cauțiune cele mai des întâlnite forme în practică sunt: garanții
pentru participări la licitații, garanții de restituire a sumelor plătite cu titlu de avans, garanții de
bună execuție a lucrărilor ori serviciilor stipulate în contract. Asigurarile de garanții contractuale
134
(clasa 15) se supun legislației specifice achizițiilor publice, în cazurile în care beneficiarii sunt
autorități.
Sectorul în care sunt solicitate cel mai mult aceste asigurări este sectorul de construcții, în care
beneficiarul lucrării este acoperit în cazul în care antreprenorii nu își îndeplinesc obligațiile
asumate prin contract, ori le îndeplinesc într-un mod defectuos.
Asigurarea de fidelitate
Prin acest tip de asigurare, asigurătorul oferă protecție unei companii, în calitate de asigurat
împotriva unor prejudicii aduse activelor sale, ca urmare a actelor necinstite sau frauduloase ale
personalului (de exemplu, casierul care sustrage bani din casieria societății, vânzătorii care sustrag
sau deteriorează marfa din magazine etc.).

Constatarea daunelor
Constatarea daunelor pentru asigurările menționate se face de către asigurător sau
împuterniciți ai acestuia, împreună cu asiguratul sau împuternicitul/ împuterniciții respectivi. În
cazurile în care, există daune unde este necesară intervenția autorităților de specialitate, acestea
sunt anunțate primele la producerea evenimentului asigurat, urmând ca după aceea să fie anunțată
societatea de asigurări la care este încheiată polița de asigurare. În restul cazurilor se va anunța mai
întâi asigurătorul.
Modalități de subscriere și administrare
În vederea evaluării cât mai corecte a riscului și, implicit, pentru stabilirea termenilor de
asigurare, la încheierea poliței asigurătorul solicită clientului completarea unor chestionare de
asigurare.
Totuși, există situații când, pe lângă chestionare, asigurătorii mai pot solicita și alte
documente adiționale. În baza chestionarului de asigurare, se încheie contractul de asigurare, din
care fac parte următoarele documente: polița, eventualele anexe, condițiile de asigurare și
eventualele clauze suplimentare.

135