MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE

Specializarea Asistent Medical Generalist

LUCRARE DE CERTIFICARE
A COMPETENŢELOR PROFESIONALE

ABSOLVENT: C
OORDONATOR:

2016

-1-
INGRIJIREA BOLNAVULUI CU
VIROZA RESPIRATORIE

-2-
 MOTTO

„ A dobândi vindecarea este mai presus de orice în ştiinţa medicală. Dintre mai
multe căi, însă ducând către această ţintă, trebuie s-o alegem pe cea mai puţin
vătămătoare.”

Hippocrate

Cuprins
I. Motivatia alegerii temei
-3-
II. Îngrijirea bolnavului cu Viroză Respiratorie

Capitolul 1: Noţiuni generale de anatomie şi fiziologie

Capitolul 2:Prezentarea generala a afectiunii

a. Definiţia
b. Istoricul bolii
c. Mod de transmitere ,epidemiologie, etiologia
d. Simptomalogie
e. Diagnostic
f. Evoluţie şi prognostic
g. Tratament
h. Complicaţii

Capitolul 3.Generalitati si notiuni de semiologie

Capitolul 4: Rolul autonom si delegat al asistentului medical în
îngrijirea bolnavului cu Viroză Respiratorie
a. Pregătirea psihică a pacientului
b. Consimtamantul pacientului
c. Ingrijiri specifice bolii acordate de asistenta medical:comunicarea si
igiena
Fişa tehnică nr.1-Masurarea si notarea temperaturii
Fişa tehnică nr.2-Alimentarea activa in salon
Fişa tehnică nr.3-Pregatirea pacientului pentru radioscopie ,radiografie
Fişa tehnică nr.4-Recoltarea sangelui pentru analize

Procesul de îngrijire al unui pacient cu Viroză Respiratorie

a. Interviu
b.Nevoi fundamentale dupa V.Henderson
c.Plan de îngrijire :
Cazuistica

Capitolul 5: Educaţia pentru sănătate la un pacient cu Viroză Respiratorie

Concluzii
Bibliografie

-4-
 MOTIVAŢIA ALEGERII TEMEI

Îngrijirea sănătăţii, preocupare a tuturor timpurilor, a fost mereu

îmbogăţită cu experienţa generaţiilor anterioare în acest domeniu, devenind o
preocupare prioritară a sistemului sanitar.

În acest context nursingul s-a dezvoltat şi impus ca un nou concept de abordare a

pacientului şi individului sănătos.

Individual, indiferent de starea de sănătate, este abordat holistic, luând

în considerare aspectele bio-fiziologice, psihologice, culturale, sociale şi spirituale.
Această abordare presupune studii multidisciplinare şi o pregătire continuă a
asistenţilor.

În prezenta lucrare mi-am propus să ofer principiile care stau la baza

procesului de îngrijire a pacienţilor cu viroza respiratorie şi să conştientizez
rolul asistentei medicale, care nu se reduce doar la acela de „executant” al
recomandărilor medicului.

Rolul delegat al asistentei medicale este într-adevăr important şi nu trebuie

să se renunţe la acesta, însă nu este unicul.

În timp ce diagnosticul medical şi prescrierea tratamentului sunt

responsabilităţile medicului, în stabilirea diagnosticului de îngrijire, asistenta
medicală este specialistul, exercitându-şi în acest domeniu rolul independent,
autonom, rol care este tot atât de important ca şi rolul delegat.

Modalităţile de abordare a practicii nursing sunt în continuă diversificare.

Importanţa practicii nursing este determinată în mare măsură de nevoile
pacientului, de profesionalismul asistentei medicale şi de standardele organizaţiei
profesionale.

CAPITOLUL I
Noţiuni de anatomie şi fiziologie

-5-
 Aparatul respirator este alcătuit din căile respiratorii si cei doi plămâni.
I.1 Căile respiratorii sunt reprezentate de un sistem de conducte prin care
aerul pătrunde in plămâni, diferenţiindu-se:
 căile respiratorii superioare (cavităţile nazale, faringele, laringele);
 căile respiratorii inferioare ( traheea si bronhiile).

I.1.1. Căile aeriene superioare-

Fosele nazale ( nasul) , reprezintă primul segment al cailor respiratorii cu
dublu rol funcţional: respirator si olfactiv. O formaţiune mediofaciala,de forma
unei piramide cu vârful un jos, despărţita de septul nazal in doua cavitati numite
fose nazale . Fosele nazale, se continua cu sinusurile si faringele prin doua orificii
largi, naso–faringiene numite coane care comunica cu exteriorul prin cele doua
narine, . Acestea sunt căptuşite de mucoasa foarte bogat vascularizata, mucoasa
respiratorie aflându-se in primele doua treimi inferioare ale foselor nazale, numita
mucoasa respiratorie, iar in treimea superioara se afla mucoasa olfactiva. Rolul
foselor nazale este acela de a purifica si umecta aerul inspirat.

Faringele, un conduct nuculo-membranos,situat posterior in cavitatea bucala si

inaltimea coloanei vertebrale,este locul de încrucişare al caii respiratorii cu calea
digestiva. Este divizat în trei etaje : nazofaringe ; orofaringe ; laringofaringe .
-6-
Este alcătuit din:
 tunica externă de înveliş (adventicea faringelui) ;
 tunica musculară (muşchi) .
La nivelul său activează plexul faringian , o reţea de nervi ce coordonează
pătrunderea aerului în plămânii şi a hranei în esofag .
Amigdalele formează inelul limfoepitelial al faringelui .
Mucoasa faringiana continua mucoasa cavitarilor vecine, prezentând pe alocuri
foliculi limfatici si tonsile (deosebite de cele palatine), care formează inelul
lifoepitelial al faringelui, cu rol in apărarea biologica contra infecţiilor.

Laringele, este alcătuit dintr-un schelet cartilaginos, de formă triunghiulară, cu

baza în sus , cu rol dublu funcţional,ce deserveşte in protecţia caii respiratorie şi pe
cea de organ al fonaţiei. Este situat:
- sub osul hioid ;
- deasupra traheii ;
- înaintea esofagului ;
- pe linia mediană a gâtului , în dreptul vertebrelor C5, C6 .
- supraglotic (vestibular) ;
- subglotic (infraglotic, continuat cu traheea) , glotic .
Laringele este acoperit de o mucoasă bogat vascularizată .Este format din:
 un schelet cartilaginos alcătuit din: patru cartilagii pereche și trei
cartilagii nepereche . Dintre
acestea cel mai important fiind epiglota ce închide glota în timpul deglutiţiei .
 articulaţii şi ligamente ce unesc cartilagiile între ele ;
 muşchii ce acoperă scheletul şi intervin în respiraţie şi fonaţie .

I.1.2. Căile respiratorii inferioare – arborele traheo-bronșic:

Căile aeriene inferioare sunt reprezentate de trahee şi de bronhii. Toate
aceste căi sunt aerovectoare, cu rol de a conduce aerul atmosferic în plămâni,
precum şi de a-l încălzi şi curăţa de anumite particule străine, asigurând şi funcţii
speciale (fonaţia şi olfacţia).
Plămânii sunt constituiţi din arborele bronşic şi din parenchimul pulmonar.
Aceştia sunt organizaţi în lobi, segmente, lobuli şi acini pulmonari
Aerul inspirat, trecând prin naso-faringe, laringe și trahee, se încălzește și se
amestecă cu vaporii de apa, prin trahee, bronhii, bronhiole și ajunge prin canalele
alveolare în alveolele pulmonare. Există un număr de 23 de ramificaţii ale
arborelui traheobronşic

-7-
 Traheea are lungimea de 10-12 cm (C7-T4), este un tub elastic, între
laringe și bronhii. Pereţii antero-laterali au forma unui C și sunt alcătuite din
cartilaj hialin (inele cartilaginoase).
Peretele posterior închide cartilajul prin muşchi și ţesut conjunctiv, ca un
inel. Mucoasa prezintă celule cilindrice care prezintă cili vibratili. Este situată: în
faţa esofagului, înapoia marilor vase sanguine .

Este formată din 15-20 semi-inele cartilaginoase a căror parte dorsală este
înlocuită de un muşchi neted transversal. Este căptuşită cu două tunici : tunica
externă – fibro-musculo-cartilaginoasă și tunica internă – mucoasa ciliată .
Traheea se bifurcă în partea inferioară , la nivelul ultimului inel traheal, cu
cele doua bronhii principale.
Traheea si bronhiile extrapulmonare au in pereţii lor inele cartilaginoase cu
rol de a menţine deschise căile respiratorii in condiţiile variaţilor de presiune din
inspiraţie si expiraţie.
Bronhiolele terminale si respiratorii, lipsite de inelul cartilaginos, conţin un
strat muscular dezvoltat, reglând astfel circulaţia aerului in căile respiratorii
intrapulmonare.

-8-
 Bronhiile, din bifurcaţia traheii rezultă cele două bronhii principale care
pătrund prin hil în plămâni, unde se împart în bronhii lobare (trei pentru plămânul
drept şi două pentru plămânul stâng).
Acestea la rândul lor se divid în bronhii
segmentare proprii structurii pulmonare.
Acestea au aeraţie, vascularizaţie şi
patologie proprie. Bronhiile segmentare se
divid în bronhiole lobulare care deservesc
lobulii pulmonari. Ele dau bronhiole
respiratorii ce se continuă cu canalele
alveolare ai căror pereţi reprezintă dilataţii
sub formă de saci în care se deschid
alveolele pulmonare.
Bronhia principală, în funcţie de lobi, se
împarte în două în stânga, iar în dreapta în
3 bronhii lobare (diametru 8-12 mm).
Acestea din urmă se divid în câte 10
și 10 bronhii segmentare. De partea
dreaptă lobul superior poate conține 1-3,
lobuli, cel din mijloc 4-5, cel inferior 6-10.
De partea stângă avem lobulul superior cu
1-5 lobuli, iar cel inferior cu 6-10 lobuli.
Sub mucoasă se găsește musculatura netedă circulară, învelită de epiteliu cu cili
vibratili ce conține glande seroase.
Bronhiile lobare şi segmentare au în structura lor schelet cartilaginos, bronhiile
lobulare şi respiratorii îşi pierd scheletul cartilaginos, pereţii lor fiind fibroelastici
şi cu musculatură netedă circulară, aceasta scăzând treptat în profunzime, la
nivelul ductului alveolar fiind absentă.

Funcţiile arborelui traheobronşic

a. Conduce aerul către sistemul alveolar.
b. Prin umidificare şi reţinerea particulelor ajută la curăţarea aerului.
c. Deplasează mucusul în sus cu ajutorul cililor.
d. Incălzeşte aerul datorită vascularizaţiei din zonă.
e. Provoacă reflexul de tuse datorită prezenţei şi acţiunii chemoreceptorilor.

I.2 Plămânii alcătuiesc organele respiratorii propriu-zise in care au loc

schimbările de gaze dintre organism si mediul ambiant.
Sunt aşezaţi in cavitatea toracica de o parte si de alta a mediastinului (cavitate
delimitata anterior de peretele sterno-costal, posterior de coloana vertebrala, lateral
-9-
de fetele mediale ale celor doi plămâni si inferior de diafragm). In jos, plămânii se
întind pana la diafragm, iar in sus, depăşesc prima pereche de coaste.
Forma plămânilor este asemănătoare unui trunchi de con, cu baza spre diafragm.
Capacitatea plămânului, volumul de aer pe care îl conţine, este de aproximativ
4500-5000 cm3.
Plămânul drept este mai mare, cu o greutate de 700 g, fiind alcătuit din 3
lobi: superior, mijlociu si inferior; plămânul stâng este mai mic, are 60 g si 2 lobi:
superior si inferior.
In alcătuirea plămânului se disting doua componente structurale si funcţionale:
arborele bronsic si ţesutul pulmonar propriu-zis.
In interiorul ţesutului pulmonar (parenchim), bronhiile principale se ramifica
progresiv in bronhii lobare, segmentare, interlobulare din care se formează
bronhiolele terminale din care iau naştere bronhiolele respiratorii, care se
continua cu canalele alveolare ale căror pereţi prezintă dilataţii in forma de saci –
saci alveolari – in care se deschid alveolele pulmonare.

Plămânul este constituit din următoarele unitati anatomice si funcţionale: lobi,

lobuli si acini pulmonari.
Lobii pulmonari sunt unitati morfologice mari, delimitate prin scizuri; ei sunt
organizaţi in segmente, unitati morfologice delimitate imperfect de septuri
conjunctive. Segmentele sunt alcătuite din lobuli.

Lobulul este o masa piramidala cu baza către suprafaţa externa a plămânului,

constituita din ramificaţii ale bronhiolelor si vase de sânge înconjurate de ţesut
conjunctiv. Lobulul pulmonar este format din acini pulmonari, constituiţi dintr-o
bronhiola respiratorie, împreuna cu canalele alveolare care deriva din ea si cu
alveolele pulmonare.

- 10 -
 Acinul pulmonar, este unitatea morfo-funcţională a plămânului şi este
alcătuit dintr-o bronhiolă respiratorie împreună cu canalele alveolare care derivă
din ea şi cu alveolele pulmonare. Este un conglomerat de alveole.
Alveola, elementul funcţional respirator, este unitatea cea mai mica din
parenchim. In alveole au loc schimburile respiratorii.

Alveolele primesc aer prin căile respiratorii superioare şi ramificaţiile acestora, dar
mai pot primi şi de la alveolele din cadrul unui acin pulmonar vecin sau de la
acelaşi acin. Cavitatea unei alveole comunică cu cavitatea unei alveole vecine prin
mici orificii situate în peretele alveolelor.
Peretele alveolar este format dintr-un singur strat celular aşezat pe o
membrană bazală, format din celule epiteliale, numite pneumocite 1 şi 2 sub care
se află o bogată reţea capilară care provine din ramificarea arterei pulmonare.
Epiteliul alveolar formează cu epiteliul capilarelor, o structură funcţională comună
numită membrană alveolo pulmonară. La nivelul acesteia au loc schimburile de
gaze prin difuziune dintre aerul din alveolă şi sânge.
Structural, capilarul alveolar este constituit dintr-un perete endotelial simplu, cu
membrană bazală redusă, fără periteliu. Distrugerea pereţilor alveolari provoacă
emfizem pulmonar.
La nivel epitelial alveolar, se secretă o substanţă lipidică denumită surfactant
alveolar cu rol important în dinamica respiratorie care va deprima tensiunea de la
suprafaţa alveolelor şi deci colapsul lor va fi prevenit. În inspir nu permite
distensia exagerată a alveolelor ce ar putea fi periculoasă într-un inspir forţat, iar
în expir nu permite colabarea alveolelor.
Capilarele, sunt extreme de abundente (2/3 din parenchim), cu o suprafaţă de
120-150m² permit ca plămânii să treacă o cantitate enormă de sânge 6-7 l pe
minut, care fixează 300-400ml sânge.

Schimbul gazos alveolo-capilar:

Alveolele sunt înconjurate de o reţea de capilare pericapilară, alcătuind bariera
alveolo-capilară. Aceasta este formată din epiteliul alveolar şi membrana
fibroelastică, membrana bazală a capilarului şi endoteliului capilar.
Molecula de oxigen va străbate straturile:
- surfactantul alveolar;
- celula epitelială alveolară;
- membrana bazală alveolară;
- spaţiul interstiţial;
- membrana bazală a endoteliului capilar;
- celulele endoteliului capilar;
- plasma sanguină;
- membrana eritrocitului.
- 11 -
 Trecerea gazelor se face în funcţie de gradientul presional de o parte şi de alta a
membranei:
Aer alveolar Sânge capilar
pO2 = 100mm 40 mm Hg
Hg
pCO2 = 40 mm 46 mm Hg
Hg

Oxigenul trece din aerul alveolar în sângele capilar, iar dioxidul de carbon trece
din sânge în alveole, până ce presiunile se egalizează. Deşi gradientul de presiune
este pentru CO2 doar de 6 mm Hg, acesta difuzează de 20 de ori mai repede,
deoarece este de 25 de ori mai solubil decât O 2 . Astfel, la plămâni soseşte sânge
venos, adus de arterele pulmonare şi după efectuarea schimbului de gaze, sângele
încărcat cu CO2 se oxigenează, se transformă în sânge arterial. Acesta, îmbogăţit
cu oxigen, părăseşte plămânul pentru a ajunge în circulaţia sistemică.

Pleura, seroasă dublă- viscerală şi

parietală, acoperă plămânii, mulându-se în
scizurile interlobare, căptuşind peretele
toracic şi creând o cavitate virtuală cu
presiune uşor negativă, cu o cantitate
minimă de lichid. Datorită acestor două
însuşiri, plămânii sunt solidari peretelui
toracic şi alunecă pe el, în cursul
mişcarilor respiratorii. Pleurele sunt
constituite dintr-o serie de straturi
suprapuse:
- un strat (mezotelial sau epitelial, pavimentos unistratificat,(pluristratificat după
inflamaţii),cu celule bine sudate, putându-se mobiliza, devenind fagocitare;
- un strat fibro-elastic superficial, dur cu funcţii mecanice;
- un strat conjunctiv subpleural, bogat în vase, celule şi nervi;
- un strat fibro-elastic profund, legat de alveole.

I.2.1 Vascularizaţia plămânilor

Plămânii prezintă o vascularizaţie dublă: nutritivă şi funcţională.
 Vascularizaţia nutritivă este parte a marii circulaţii şi este
asigurată de arterele şi
- 12 -
venele bronşice. Arterele bronşice, ramuri ale aortei toracice, aduc sânge oxigenat
pentru arborele bronşic, parenchimul pulmonar şi pereţii arterelor pulmonare. Ele
pătrund prin hil, însoţind arborele bronşic până la nivelul bronhiolelor respiratorii,
nivel la care se capilarizează. De aici pornesc venele bronşice care colectează
sângele încărcat cu CO2 pe care îl drenează, vărsându-l în vena cavă superioară
prin intermediul venelor azigos.
 Vascularizaţia funcţională sau mica circulaţie asigură schimburile
gazoase pulmonare.

Originea micii circulaţii este ventriculul drept de unde pleacă trunchiul

pulmonar care aduce la plămân sânge încărcat cu CO2. acesta se împarte în arterele
pulmonare dreaptă şi stângă care pătrund prin hil în plămân, însoţind arborele
bronşic până la nivelul alveolelor, unde formează reţeaua capilară perialveolară.
La acest nivel este cedat CO2 şi preluat O2. în continuare, se formează venele
pulmonare, câte două pentru fiecare plămân, care aduc oxigen în atriul stâng.

I.2.2 Inervaţia plămânului provine din plexul bronho-pulmonar. Simpaticul

produce bronhodilataţie şi parasimpaticul are efecte inverse – bronhoconstricţie.

I.3 Respiraţia

Este o funcţie vitală a organismului uman, care se desfaşoară continuu şi ciclic şi

are rolul de a asigura schimbul bidirecţional de gaze dintre organism şi aerul din

- 13 -
atmosferă. Prin respiraţie este adus O2 din mediul extern şi acesta este furnizat
celulelor, iar CO2 rezultat din metabolismul celular este eliminat în atmosferă.
I.3.1 Etape ale respiraţiei:
- timpul pulmonar, care reprezintă schimburile de gaze dintre plămâni şi
atmosferă; presupune desfăşurarea a trei procese- ventilaţia, perfuzia şi difuziunea.
- timpul sanguin realizeaza transportul gazelor intre plămân – organ de aport si
eliminare – si ţesuturi, care consuma O2 si eliberează CO2 .
- timpul tisular , se referă la utilizarea oxigenului în reacţiile de oxidoreducere de
la nivel celular.
Timpul pulmonar (respiraţia externa)- realizeaza primul moment al
schimburilor gazoase.
Schimbul de gaze de la nivelul plămânilor (respiraţia pulmonară) consta in
trecerea oxigenului din aerul alveolelor în sângele capilarelor alveolare şi a
dioxidului de carbon din sânge în aerul alveolar prin intermediul membranei
alveolo-capilară. Factorul care determină sensul difuziunii este reprezentat de
diferenţa de presiune parţială a gazelor de o parte şi de alta a membranei alveolo-
capilare (prin presiune parţială se înţelege presiunea pe care ar dezvolta-o un gaz
dintr-un amestec de gaze dacă ar ocupa volumul amestecului respectiv).
Ca atare, oxigenul difuzează din alveolă în sângele venos pe care-l oxigenează
iar dioxidul de carbon difuzează din sângele venos in alveolă, de unde este
eliminat prin expiraţie.
În urma acestui schimb de gaze, presiunile parţiale ale gazelor se echilibrează în
aşa fel, încât sângele care paraseşte capilarul alveolar şi pătrunde în venele
pulmonare este transformat in sânge arterial oxigenat şi epurat de dioxid de
carbon.
Transformarea sângelui venos în sânge arterial poartă numele de hematoză
pulmonară.
Realizarea timpului pulmonar presupune mai multe procese, care reprezintă
etape ale respiraţiei pulmonare (ventilaţia,difuziunea şi circulaţia).
În respiraţia pulmonară au loc două categorii de fenomene:
- fenomene mecanice;
- fenomene fizico-chimice;
1.Ventilatia este o succesiune de miscari alternative de inspiraţie si expiratie.
In inspiratie, aerul atmosferic patrunde prin căile respiratorii pana la nivelul
alveolelor pulmonare, iar in expirație, o parte din aerul alveolar este expulzata la
exterior.
Fenomenele mecanice ale respiraţiei pulmonare sunt asigurate de: organele
care asigură mecanismul respiraţiei, scheletul cutiei toracice, muşchii respiratorii,
mişcarile respiratorii.
Prin mişcari respiratorii se inţeleg schimburile de volum ale cutiei toracice
care se produce prin contracţia şi relaxarea ritmica succesivă a muschilor
- 14 -
inspiratori. Mişcarile de expansiune şi de reacţie ale cutiei toracice atrag după sine
şi expansiunea şi retracţia plămânilor. Plămânii urmează aceste mişcari datorită
elasticitaţii lor şi presiunii negative existente între cele două foiţe pleurale. Deci, în
cadrul acestor mişcari, plămânii au rol pasiv. Mişcarile respiratorii cuprind două
acte: inspiraţia, expiraţia.
 Inspiraţia este un act care constă în creşterea volumului cutiei toracice prin
marirea diametrelor vertical, anteroposterior şi transversal. Mărirea diametrelor
longitudinal se produce prin contracţia diafragmei, care se lasă în jos, apăsând
asupra organelor abdominale. În acelaşi mod, volumul cutiei toracice creşte în
inspiraţia obişnuită cu 75%. Cu fiecare inspiraţie obişnuită pătrunde în plămâni
un volum de aer de aproximativ 500 ml. Acelaşi volum de aer părăseste plămânul
prin expiraţie. Acesta este aerul respirator curent.

Prin ridicarea extremitaţilor anterioare ale coastelor I-V, volumul cutiei

toracice creşte în sens anteroposterior iar prin ridicarea coastelor VI-X se măreşte
şi volumul transversal. Ridicarea extremitaţilor coastelor se realizează prin
contracţia muşchilor inspiratori (supracostali, scalene şi intercostali externi). În
inspiraţia forţata intervin şi alţi muşchi: sternocleidomastoidienii, pectoralii,
marele dinţat şi marele dorsal. Contracţia acestor muşchi ridică coastele, realizează
astfel o creştere şi mai mare a volumului cutiei toracice, fapt ce face ca, presiunea,
din interiorul lor sa scadă cu 2-3 mmHg faţă de presiunea atmosferică. Datorită
acestor diferenţe de presiune aerul atmosferic pătrunde în plămâni.

- 15 -
  Expiraţia este un act, în mare parte pasiv, care constă în revenirea cutiei
toracice la volumul
iniţial în momentul când muşchii inspiratori se relaxează. Acest fapt determină
revenirea plămânilor la forma iniţială. În această situaţie, presiunea lor creşte cu 2-
4 mmHg faţă de cea atmosferică şi aerul din plămâni iese în afara organismului.

In timpul efortului, expiraţia care în mod normal este un fenomen

pasiv,devine activă prin participarea muşchilor expiratori auxiliari.

- 16 -
 Inspiraţia şi expiraţia se succed fără pauză de 16-18 ori pe minut alcătuind
frecvenţa respiratorie.
In respiraţia normală, în stare de repaus, frecvenţa respiratorie este de 16
respiraţii pe minut la barbaţi si 18 respiraţii pe minut la femei. Ritmul mişcarilor
respiratorii variază cu vârsta. La copilul nou nascut acest ritm este de 45 respiraţii
pe minut, la 10 ani 26 respiraţii pe minut iar la 15 ani 20 respiraţii pe minut.
Ritmul respirator este influenţat de starea fizică a organismului. În timpul
somnului se micşorează, iar în timpul unei activitaţi musculare intense el creşte
apreciabil (40-50 respiraţii pe minut). Mai creşte şi sub influenţa temperaturii
ridicate. Creşterea valorilor peste limitele normale se numeşte tahipnee, iar
scăderea bradipnee.
În ventilaţia pulmonară se pot constata două aspecte: respiraţie liniştită
(normală), în repaus de 16-18 respiraţii pe minut şi respiraţie profundă (forţată) în
care mişcarile respiratorii au amplitudine mare. Dacă frecvenţa şi profunzimea
respiraţiei creşte, creşte şi cantitatea de aer respirat. Această stare poartă numele
de hiperpnee.
Ea poate avea
- în stări de excitaţie sau emoţii
- în cazul de durere, raceală sau căldură aplicate pe piele
- în eforturi musculare, când nevoia de oxigen creşte.
Dacă plămânul este hiperventilat timp de câteva minute, imediat după aceasta
urmează o perioadă în care respiraţia se măreşte- bradipnee sau chiar se opreşte
-apnee.
Orice individ îşi poate provoca în mod voluntar apnee. Atunci când schimbul
normal de gaze este perturbat de anumite cauze, apare o jenă care duce la o
respiraţie grea- dispnee .
Mişcarile cutiei toracice în inspiraţie şi expiraţie pot fi inregistrate cu ajutorul
pneumografului rezultând o pneumograma.
2. Difuziunea reprezintă schimburile gazoase din membrana alveolo-
capilară. Acest proces depinde de:
- diferenţa dintre presiunile parţiale ale oxigenului şi dioxidului de carbon de
o parte şi de alta a membranei alveolo-capilare, deci din alveolă şi din capilare;
- structura membranei alveolo-capilare şi procesele patologice care îngroaşă
membranele, ingreunează trecerea liberă a gazelor;
- suprafaţa activă a membranei alveolo-capilare, care poate varia în limite
mari (20-200m²).

3. Circulaţia pulmonara
Pentru asigurarea respiraţiei pulmonare este obligatorie şi o circulaţie
corespunzătoare, care să permită trecerea unei cantităţi normale de sânge.

- 17 -
 Debitul sanguin pulmonar este egal cu debitul circulaţiei generale, dar
presiunile şi rezistenţele din arterele pulmonare sunt mai mici. Această
caracteristică, esenţială, pentru respiraţie, inseamnă de marea distensibilitate şi
capacitate a circulaţiei pulmonare. Datorită acestor proprietaţi, circulaţia
pulmonară tolerează mari creşteri de debit fără modificări de presiune, fenomene
care nu se întâmplă în circulaţia generală.
Timpul sanguin realizeaza transportul gazelor intre plămân – organ de
aport si eliminare – si
ţesuturi, care consuma O2 si eliberează CO2. Etapa sanguină (transportul gazelor
de către sânge) se realizeaza sub două forme:
- o parte din oxigen (0,3 ml) se dizolvă în plasma sângelui şi sub această formă
este transportată de ţesuturi.
- cea mai mare parte din oxigen se combină cu hemoglobina din hematiile sângelui
formând oxihemoglobina, compus labil. Hemoglobina este foarte avidă de oxigen.
S-a calculat că 1g de hemoglobina poate fixa 1,34 cm² de oxigen.
La om se găsesc 14-16g de hemoglobină în 100 ml sânge, capabile sa fixeze
20 cm² de oxigen. Formarea şi disocierea
oxihemoglobinei depind de mai mulţi factori,
dintre care cei mai importanţi sunt:
- presiunea parţială a oxigenului;
- temperatura;
- prezenţa unor electroliţi;
- Ph-ul sanguin.
Transportul dioxidului de carbon de
către sânge de la ţesuturi la plămân se face
sub trei forme:
- dizolvat fizic în plasmă- 10%;
- legat chimic sub formă de
bicarbonaţi-70%;
- legat chimic cu hemoglobina sub
formă de carboxihemoglobină- 20% .
Dioxidul de carbon existent în sânge
sub formă de bicarbonate de sodium
constituie ceea ce se numeşte rezerva alcalină
a organismului, care are un rol deosebit în
menţinerea echilibrului acidobazic al sângelui.
Doar 20% din dioxidul de carbon se combină cu hemoglobina formând
carbohemoglobină- compus labil.

Timpul tisular (respiraţia interna )

- 18 -
reprezintă al treilea moment al schimburilor gazoase. La nivelul capilarelor
tisulare sânge arterial cedeaza O2 necesar activitatilor celulare si se incarca cu CO 2
rezultat al metabolismului celular. La nivelul capilarelor tisulare, sângele arterial
cedează oxigen necesar activitaţii celulare şi se incarcă cu dioxid de carbon
rezultat din metabolismul celular. Această cedare se realizează prin intermediul
lichidului interstiţial şi peretelui capilarelor sanguine. Schimbul se petrece în sens
opus faţa de cel de la nivelul plămânilor datorită presiunii parţiale scazute a
oxigenului (20mmHg şi presiunii parţiale crescute a dioxidului de carbon
(46mmHg). Schimbul are loc prin difuziune, de la presiune mare la presiune
mică. Oxigenul care are loc în ţesuturi va fi folosit în procesele de respiraţie
tisulară. Utilizarea oxigenului de către celule are loc în mitocondriile acestora în
care se desfaşoară procese oxidoreducătoare complexe, sub acţiunea enzimelor
specifice substanţelor organice fiind oxidate până la dioxid de carbon şi apă,
eliberând energia chimică.

I.3.2 Reglarea neuroumorală a respiraţiei pulmonare:

Prin reglarea respiraţiei se întelege totalitatea mecanismelor nervoase şi
umorale care menţin şi modifică mişcările respiratorii şi care au drept rezultat
adaptarea în fiecare moment , de respiraţie, la necesităţile aportului de O 2 şi ale
eliminarilor de CO2 .
Reglarea nervoasă a ventilaţiei se realizează prin inervaţia centrilor
respiratori:
- centrii respiratori primari , situaţi sub bulb ;
- centrii respiratori ascensori , situaţi la nivelul punţii reprezentaţi prin :
- centrul apneustic în 2/3 posterioară ;
- centrul pneumotoxic 1/3 anterioară .
Prin conexiunile sale multiple , centrul
respirator din bulb , primeşte impulsuri
din diferite părţi ale aparatului respirator ,
capabil să modifice activitatea centrului
respirator , acţionând fie asupra centrului
inspirator , fie asupra centrului expirator
inhibându-le sau excitându-le .
Cele mai importante impulsuri sunt
cele provenite de la nivelul plămânului
prin intermediul fibrelor senzitive ale
nervului vag de la nivelul diferitelor segmente (alveole) .
Principiul de bază al reflexului Herring-Brener este : distensia plămânilor
opreşte inspiraţia făcând să urmeze expiraţia , iar replierea plămânilor (turtirea lor)
, inhibă expiraţia şi provoacă inspiraţia .

- 19 -
 Reflexul de tuse şi de strănut au punct de plecare receptorii situaţi în mucoasa
cailor aeriene inferioare (tuse) şi superioare (strănutul) . Ele sunt reflexe de
apărare .
Prin intermediul scoarţei cerebrale există posibilitatea de a rări sau accelera
voluntar ritmul respirator .

 Reglarea umorală
Reglarea umorală a ventilaţiei se datorează influenţelor excitante asupra
centrilor respiratori de către o serie de substanţe .
Rolul cel mai important îl joacă :
- concentraţia gazelor respiratorii : O2 şi CO2 ;
- variaţiile de pH ale sângelui şi LCR .
Creşterea concentraţiei CO 2 din aerul alveolar , determină o dublare a
numărului de respiraţii pe minut , ceea ce reprezintă adaptarea mişcărilor
respiratorii la nevoile crescute de O2 ale muşchilor aflaţi în activitate .
În concentraţii prea mari , CO2 nu mai are rol de excitant , din contră : deprimă
centrul respirator o scădere exagerată a CO2 din sânge duce la mărirea mişcărilor
respiratorii .
Scăderea pH-ului sanguin determină o excitaţie a centrului respirator , urmată de
inspiraţii mai profunde.
Mişcările inspiratorie si expiratorie se succed ritmic, fara pauza, in tot cursul
vietii.

Tipuri de respiratie fizilogica :

I.Respiraţia de tip costal - este cea în care , la mişcările respiraţiei contribuie mai
ales muşchii costali . Acest tip este caracteristic femeilor .
II.Respiraţia de tip abdominal - este cea în care rolul cel mai important îl are
diafragmul . Această respiraţie este caracteristică barbaţilor şi copiilor mici .
Capacitaţi pulmonare:
Prin inspiraţia normala se introduce in plămâni un volum de 500 ml aer,
care este eliminat prin expiraţie – volum curent (V.C.).
Peste V.C., o inspiraţie forţata poate introduce in plămâni inca ≈ 1500 ml
de aer – volum inspirator de rezerva (V.I.R.), iar printr-o expiraţie forţata, care
urmează după o expiraţie obişnuita, se mai pot elimina din plămâni ≈ 1000-
1500 ml aer – volum expirator de rezerva (V.E.R.)
V.C. + V.I.R. + V.E.R. = capacitatea vitala (C.V.)
Valoarea C.V. variază in funcţie de vârsta, sex, inaltime si gradul de
antrenament. Plămânii nu se golesc complet de aer nici după o expiraţie forţata,
deoarece se găsesc intr-o uşoara distensie, volumul pulmonar fiind ceva mai mic
decât cel toracic.
- 20 -
 Volumul de ≈ 1500 ml aer, rămas in alveole, care poate fi expulzat din
plămâni doar prin deschiderea toracelui, se numeşte volum rezidual (V.R.).
C.V. + V.R. = capacitatea pulmonara totala (C.P.T.).
Cantitatea de aer mobilizata pe minut in repaus este denumita debit ventilator si
reprezintă produsul dintre volumul curent si frecventa respiratorie.

TIPURI DE RESPIRATIE

Exista trei tipuri clasice de respiratie:

a) Tipul costal superior este mai frecvent la femei. In timpul inspirului are loc
ridicarea coastelor superioare, a claviculelor si a umerilor. Diafragmul se ridica,
aerul nepatrunzand la baza pulmonilor. Este o respiratie cu maximum de efort si
cu minimum de randament. 
b) Tipul costal inferior este intalnit mai frecvent la barbati. In inspir coastele
inferioare se ridica si se indeparteaza, toracele se dilata, uneori diafragma se
ridica, abdomenul se contracta, plamanii se dilata in parte.
c) Tipul abdominal sau diafragmatic este intalnit mai des la copii si la unii barbati.
In acest tip, in inspir diafragmul coboara acordand astfel plamanilor mai mult
spatiu de dilatare. Bazele pulmonilor se umplu cu aer. Este tipul de respiratie cel
mai potrivit.

Explorarea aparatului respirator:

Aparatul respirator poate fi explorat printr-o multitudine de investigaţii,
fiecare dând înformaţii mai mult sau mai puţin detaliate despre structura sau
funcţia acestui sistem vital al organismului uman. De exemplu, explorarea
imagistică: radiografia pulmonară şi tomografia computerizată mediastinală (CT)
furnizează o mare cantitate de informaţii legate de anatomia plămânilor, care ajută
la dignosticarea unui număr mare de boli (pneumonii, colecţii pleurale,
tuberculoză pulmonară, fibroze pulmonare, patologie tumorală, etc.). Alte
explorări imagistice, ca bronhografia sau scintigrafia aduc informaţii suplimentare
despre dispoziţia şi ramificaţia arborelui bronşic, sau modificările de calibru şi
întreruperile continuităţii lumenului bronşic prin formaţiuni tumorale
(bronhografia) sau despre perfuzia pulmonară şi distribuirea gazelor în
plămâni (scintigrafia).
Testele funcţionale respiratorii ne informează asupra modului în care
plămânii îşi realizează funcţia deoarece permit măsurarea volumelor, capacităţilor
şi debitelor vehiculate de plămâni.

„A şti înainte de a se întâmpla pentru

a îndrăzni când se întâmpla”.

- 21 -
 CAPITOLUL II

PREZENTAREA GENERALĂ A AFECŢIUNII

Viroza respiratorie reprezintă o boală infecțioasă virală a căii respiratorii

superioare ce afectează îndeosebi zona nazală. Ea mai este cunoscută și sub
denumirea de rinofaringită, coriză acută (rinită acută, guturai), sau mai simplu,
răceală.
Simptomele care apar pot include tuse, dureri la nivelul gâtului, secreții
nazale (rinoree) și senzația de strănut. Uneori este prezentă și febra, care în mod
obișnuit dispare în decurs de cel mult 7-10 zile. Cu toate acestea, unele simptome
pot continua să persiste până la trei săptămâni. Dintre cele peste 200 de virusuri
cunoscute ce pot determina apariția răcelii, rinovirusurile sunt cel mai des
întâlnite.
În general, infecțiile tractului respirator superior sunt împărțite în funcție de
zona afectată. Viroza respiratorie afectează în primul rând nasul, gâtul (faringită)
și sinusurile (sinuzită). Ocazional, poate apărea și o conjunctivită la unul dintre
ochi sau chiar ambii ochi. Simptomele sunt în cea mai mare parte declanșate mai
degrabă de răspunsul autoimun al organismului la infecție, decât de distrugerea
- 22 -
propriu-zisă a virusurilor asupra țesuturilor. Principala modalitate de prevenție
constă în spălarea mâinilor, eventual și purtarea unei măști medicale de protecție,
pentru un grad crescut de eficacitate. Există posibilitatea ca raceala să evolueze
uneori către o pneumonie de orgine virală sau bacteriană (pneumonie secundară).
Viroza respiratorie este cea mai frecventă boală care cauzează infecție la
oameni. Nu există remediu pentru ea, dar simptomele pot fi tratate. De regulă, un
adult poate răci de 2-3 ori într-un an, iar un copil de 6-12 ori. Aceste infecții există
în rândul oamenilor încă din antichitate.

 Definiţie:
Virozele sunt răspândite pe tot globul şi dau imunitate specifică, au o
contagiozitate foarte mare.
Viroza respiratorie este o infecție a căilor respiratorii superioare.
Agentul patogen cel mai des incriminat este rinovirusul (30-80%), un tip de
picornavirus ce conține 99 de serotipuri cunoscute. Alte tipuri implicate pot fi:
coronavirusul(~15%),influenza(10-15%), adenovirusul (5%), parainfluenza
(virusurile paragripale), virusul sincițial respirator (VSR), enterovirusurile (altele
decât rinovirusurile) și metapneumovirusul uman. Adesea, este prezent mai mult
decât un singur virus. În total, peste două sute de tipuri diferite de virusuri sunt
asociate cu răcelile.

Istoricul bolii
Deși cauza virozei respiratorii a fost identificată abia începând din anii
1950, boala a fost prezentă la om din timpuri străvechi. Simptomele sale și
tratamentul au fost descrise în papirusul egiptean Ebers, cel mai vechi text medical
existent, scris înainte de secolul 16 î.e.n. Numele de „răceală” a început să fie
folosit începând cu secolul al-XVI-lea datorită similitudinii dintre simptomele sale
și cele în urma expunerii la vremea rece.
În Marea Britanie, unitatea de cercetare a virozei respiratorii (Common
Cold Research Unit sau CCU) a fost înființată de Consiliul Medical de Cercetare
în 1946. De către această unitate a fost descoperit în 1956 rinovirusul.
În anii '70, CCU a demonstrat că tratamentul cu interferon în timpul fazei de
incubație a infecției cu rinovirus oferă o oarecare protecție față de boală, însă
niciun tratament practic nu a putut fi dezvoltat. Unitatea a fost închisă în 1989, la
doi ani după ce a încheiat cercetarea privind rolul pastilelor de gluconat de zinc în
profilaxia și tratamentul răcelilor cu rinovirus. Acesta a fost singurul tratament de
succes din toată istoria unității

Mod de transmitere

- 23 -
 Virusul responsabil de răceală se transmite în mod tipic prin inhalarea
picăturilor mici din aer (aerosoli), prin contact direct cu secreții nazale infectate
sau diverse obiecte prin care se poate transmite infecția (îmbrăcăminte de lână,
cărți). Până în acest moment nu s-a stabilit care dintre aceste căi prezintă riscul cel
mai mare. Cu toate acestea, contactul fizic dintre persoane, cu sau fără implicarea
unui obiect contaminat, pare să fie de-o mai mare importanță decât transmiterea
prin aerosoli.
Virusurile au capacitatea de a supraviețui perioade îndelungate de timp în
mediu (peste 18 ore în cazul rinovirusurilor). Se pot atașa de mâinile oamenilor cu
care vin în contact și ulterior transmise către ochii sau nasul lor unde infecția are
loc. Transmiterea este des întâlnită în cadrul grădinițelor sau școlilor, din cauza
prezenței multor copii cu imunitate scăzută, care adesea au și o igienă precară.
Prin intermediul lor, aceste infecții sunt transmise mai apoi acasă, către alți
membrii ai familiei. Nu există nici-o dovadă că aerul recirculat din timpul
zborurilor cu avioanele comerciale ar fi o metodă de transmitere.
Totuși, persoanele care se află în proximitatea acestor guri de ventilație a
aerului pot prezenta un risc crescut. Răcelile cauzate de rinovirus au cel mai mare
grad de infecțiozitate doar în primele trei zile de la apariția simptomelor, fiind
mult mai puțin periculoase ulterior.

Rolul vremii în apariția răcelii

Potrivit tradiției populare, răceala poate fi „luată” ca urmare a expunerii

prelungite la temperaturi scăzute, cum ar fi condițiile de ploaie sau iarnă. Câteva
dintre virusurile care cauzează răceala sunt sezoniere, având loc mult mai frecvent
în timpul condițiilor de umezează sau de frig. Motivul care stă la baza acestui fapt
nu au fost pe deplin elucidate. Cauzele ar putea fi determinate de schimbările
induse de frig asupra sistemului respirator, răspunsul imun scăzut și nivelul scăzut
de umiditate care crește gradul de transmitere virală.
Acesta din urmă are loc probabil datorită aerului uscat care permite
aerosolilor virali să se disperseze pe o distanță mai lungă și să persiste mai mult
timp în aer. Ar putea fi și din cauza factorilor sociali, prin persoanele care petrec
mai mult timp într-o încăpere lângă o persoană infectată, așa cum este cazul, în
mod specific, copiilor la școală. Scăderea temperaturii organismului, ca factor de
risc, este destul de controversată. Majoritatea dovezilor sugerează că ar putea
totuși reprezenta o susceptibilitate crescută la infecții.

Alte cauze

Imunitatea de grup, generată de o expunere anterioară la virusurile care

determină răceala, are un rol important în limitarea transmiterii virale. Acest lucru
- 24 -
a fost observat în rândul tinerilor, care prezintă un risc crescut de infecții
respiratorii. Un sistem imunitar slăbit poate fi, de asemenea, un factor de risc
pentru boală.
Deprivarea de somn și malnutriția au fost și ele asociate cu un risc crescut
de dezvoltare a infecției în urma expunerii la rinovirus, datorită efectelor lor
asupra funcției imunitare. Alăptarea scade riscul otitei medii acute și infecțiilor
tractului respirator inferior, alături de alte boli.
Este recomandat ca alăptarea să fie continuată atunci când sugarul suferă de
răceală. În țările dezvoltate alăptarea ar putea să nu fie, totuși, suficientă pentru
protecția împotriva virozei respiratorii.

Epidemiologie

Viroza respiratorie este cea mai obișnuită boală a umană și toți oamenii de pe glob
sunt afectați de ea. Tipic, adulții pot prezenta anual două până la cinci infecții, în
timp ce copiii pot avea între șase și zece răceli pe an (ajungând până la
douăsprezece răceli pentru copiii de vârstă școlară). Incidența infecțiilor
simptomatice este crescută la persoanele de vârsta a treia din cauza unui sistem
imunitar în continuă scădere.
Nativii americani și eschimoșii au șanse mai mari să fie infectați de răceli și să
dezvolte mult mai des complicații precum otita medie, decât populațiile
caucaziene (oameni de culoare albă). Explicația acestui fapt ar putea fi dată mai
degrabă de condițiile socio-economice precare și modul de viață (triburi) decât de
etnie.

 Etiologie:
Etiologia virozelor respiratorii este foarte vastă. Unii cercetători au
arătat izolarea concomitentă de mai multe virusuri respiratorii la acelaşi bolnav
precum şi conversiune serologică pentru virusurile respective. După modelul care
afectează tractulrespirator, virusurile respiratorii se împart în:
 virusuri cu afinitate primară constant şi majoră pentru aparatul
respirator. Aceste virusuri invadează celulele tractului respirator unde se
multiplică şi dau boala cu simptomatologie respiratorie;
 unele serotipuri de enterovirusuri cu tropism respirator – Polivirus,
Coxsackie grup A şi B, Echo – determină boli respiratorii acute;
 virusuri care utilizează mucoasa respiratorie ca poartă de intrare în
organism şi diseminează pe cale sangvină – provocând o boală cu
simptomatologie generală, printre care şi respiratorie – exemplu: rujeola, rubeola.
Cele mai importante dintre virozele respiratorii sunt gripele, atât prin
prevalenţă cât şi prin severitate.

- 25 -
 Familia Grupul şi Serotipuri Acid Dimensiunea Tablou clinic Incidenţa şi alte
subgrupul de şi nucleic virionului aspecte
virus subtipuri epidemiologice
Orthomyxo Myxovirus A,A1,A2, ARN 80-120 gripa epidemii
viridae Influenza B, C pandemii
Myxovirus 1,2,3,4 (A ARN 150-250 Rinita Incidenţă mare la
parainfluenzae şi B) Faringita copii; prezente tot
Obstruantă anul
Paramyxovi Traheobronşi
ridae ta
Bronşiolita
Pneumonie
Virus scinţial 1 ARN 100-300 Bronşiolită şi
respirator pneumonie
(VRS) severă la
sugar;
Faringită
banală la
adult
Adeno Adenovirusuri 33Grupa ADN 60-90 Faringită Incidenţă mare
viridae HA1, Conjunctivită
Gr.HA2, Laringită
Gr.HA3, Traheită
Gr. HA4 Bronşită
Pneumonie
Adenite
Cistite
Picorna Rinovirusuri 110 ARN 20-30 Guturaiul Responsabili de

- 26 -
viridae 50% din rinitele
acute ale adultului
şi 10-20% ale
copilului
Corona Coronavirusuri IBV ARN 80-160 Rinita
viridae MHV Laringita
Bronşiolita

Agentul viral Myxovirus influenza face parte din familia

orthomyxoviridae. Este un virus extrem de bine adaptat pentru a supravieţui fiind
unic prin variabilitatea sa antigenic.
Există trei tipuri antigenice, distinct de virus gripal, denumite: virusul
gripal A, virusul gripal B, virusul gripal C. Faţă de aceste componente antigenice
apar anticorpi specifici.
Virusul gripal are şi o activitate toxică căreia i se datorează o parte din
manifestările gripei. În mediul extern virusul este sensibil la: lumină, U.V.,
uscăciune, este distrus uşor la diferiţi agenţi chimici, agenţi oxidanţi, precum şi de
căldură.
Nu există medicament virulicid faţă de virusul gripal, ci numai
virostatic – Amantadina – numai faţă de virusul A. Sursa de infecţie o constituie
persoana infectată, adică:
- bolnavi;
- infectaţi inaparent;
- purtători de virus;
Apariţia epidemiilor şi pandemiilor se explică prin producerea unor
variante de virus gripal cu o nouă configuraţie antigenică.
Transmiterea gripei: se face direct prin picături de secreţie
nozofaringiană şi indirect prin obiecte contaminate. Contagiozitatea gripei este
destul de mare transmiţându-se rapid. Receptivitatea faţă de gripă este universală.
Guturaiul: este un sindrom produs de rinovirusuri, paramixovirusuri,
unele adenovirusuri, unele enterovirusuri şi coronavirusuri.
Rinovirusurile: conţin ARN, sunt inactivate de pH acid ceea ce explică
de ce nu se infectează tractul respirator.
Coronavirusurile: constituie al doilea grup important dintre agenţii
cauzali ai guturaiului. Nu există purtători sănătoşi de rinovirusuri. Morbiditatea
pentru guturai nu este înregistrată, dar este sufficient de mare.

- 27 -
 Peste 50% din cazurile de coriză acută la adult, sunt datorate
rinovirusurilor. La copii întâlnim mai frecvent myxovirusurile, adenovirusurile şi
coronavirusurile.
Transmiterea se face prin contact direct şi aerogen şi mai rar indirect
prin obiecte proaspăt contaminate cu virus (ex. batista).
Poarta de intrare a infecţiei este mucoasa nazală.
Contagiozitatea bolii este mare, fără să fie pusă la nivelul gripei sau a
rujeolei. Durata pare a fi de 5 – 7 zile de la dispariţia semnelor de boală.
După guturai apar anticorpi neutralizanţi faţă de rinovirusuri,
imunitatea se instalează lent după 3 -4 săptămâni.
Dintre adenovirusuri cele mai implicate în patologia umană sunt:
serotipurile 1 -8, 14 – 21, 34 -35,40-41.
Tipurile 1, 2, 3, 4, 5 şi 7 determină afecţiuni frecvente ale ţesutului
adenoidian la copil cu forme uşoare şi persistenţă îndelungată a virusului în ţesutul
adenoidian şi amigdalian.
Tipul 3 dă epidemii de febră faringo – conjunctivală, iar tipul 8
produce epidemii de kerato – conjunctivită. Sursa de infecţie este format de copii
şi tineri cu forme de boală sau cu infecţii latent. Starea de purtător are o mare
importanţă, transmisia se face pe cale aeriană, iar poarta de intrare este
reprezentată de căile respiratorii superioare şi de mucoasa conjunctivală.
Infecţia naturală pe cale conjunctivală se face atât aerogen, cât şi prin
contact direct sau indirect.
Imunitatea: nou – născuţii posedă o stare de imunitate, transmisă de la
mamă, care dispare către luna a VI-a când apare o receptivitate completă la toate
tipurile de adenovirusuri. Durata nu este încă bine cunoscută.

- 28 -
 Virusurile paragripale: dau viroze respiratorii comune având un
aspect clinic variat de la simple manifestări până la pneumonii, la copil
manifestându-se mai predominant prin corp.
În perioadele neepidermice de gripă, virozele provoacă la copil 20%
din bolile acute respiratorii, iar la adult până la 10%.
Gravitatea acestor viroze constă din manifestările lor, mai ales la
copilul mic (erupţii, bronşiolita, pneumonii).
Virusurile paragripale include 4 serotipuri, au formă sferică, conţin
ARN, se cultivă pe culturi umane, au o structură antigenic stabilă şi posedă
antigene parţial comune.
Virozele respiratorii formează 20% dintre infecţiile respiratorii
infantile spitalizate, incidenţa maximă fiind toamna, iarna şi primăvara.
Tipul 3 se răspândeşte cu cea mai mare uşurinţă.
Tipul 1 şi 2 au o răspândire mai lentă.
Tipul 4 produce afecţiuni mai uşoare, transmiterea se face direct şi
aerogen. La naştere 50% din nou – născuţi prezintă o imunitate transplacentară
faţă de virusurile paragripale.
Virusul scinţial respirator: determină boli acute ale aparatului
respirator cu caracter endemoepidemic manifestate clinic prin bronşiolite,
pneumonii de o severitate deosebită la sugari şi copii mici şi afecţiuni uşoare ale
căilor respiratorii superioare la adult.
Virusul scinţial respirator dă 50% din bronşiolite şi 23% din
pneumoniile copilului mic. Infecţiile nosocomiale cu virus scinţial respirator sunt
mai frecvente şi mai grave printre sugarii cu anomalii cardiace, respiratorii sau
deficienţe imune.
Viroza poate cuprinde 90% dintre copiii unei colectivităţi.
Transmiterea se face prin contact direct, prin mâini contaminate cu
virus scinţial respirator şi pe cale aeriană.

 Simptomatologie:
Simptomele virozei respiratorii sunt considerate a fi în primul rând
legate de răspunsul imun la virus. Mecanismul acestuia este specific fiecărui tip
de virus. Spre exemplu, rinovirusul se transmite în mod tipic prin contact direct,
legându-se de receptorii ICAM-1 ai omului, prin mecanisme necunoscute, pentru
a declanșa eliberarea de mediatori ai inflamației, care mai apoi produc
simptomele. Acest lucru nu cauzează, în general, destrucții la nivelul epiteliului
nazal. Pe de altă parte, virusul sincițial respirator (VSR) se transmite atât prin
contact direct cât și prin inhalarea de aerosoli. Apoi acesta se multiplică, la
nivelul nasului și gâtului, înainte de a se extinde (adesea) către tractul respirator
inferior. VSR provoacă, într-adevăr, deteriorarea țesutului epitelial. De asemenea,
virusul paragripal induce și el în mod obișnuit o inflamație la nivelul mucoasei
- 29 -
 nazale, gâtului și bronhiilor. La copiii mici, atunci când afectează traheea, acest
virus poate determina simptomatologia unui crup (obstrucție a laringelui), datorită
dimensiunii mici ale căilor sale respiratorii.
Clinica virozelor respiratorii este foarte variată fiind alcătuită dintr-o
serie de sindroame.
Viroza respiratorie se manifestă prin:
- dispnee;
- tuse cu expectoraţie;
- febră;
- transpiraţii;
- cefalee.
Simptomele tipice ale unei răceli includ tuse, rinoree, congestie nazală și
durere sau iritație în zona gâtului. Câteodată, acestea sunt însoțite de durere
musculară (mialgie), senzație de oboseală, cefalee (durere de cap) și scăderea
poftei de mâncare. Durerea de gât este prezentă în aproximativ 40% dintre cazuri,
în timp ce pentru tuse și dureri musculare procentul este de aproape 50%. La
adulți, febra în general nu este prezentă, dar apare în mod obișnuit la sugari și
copii. De asemenea, tusea este de obicei mai ușoară decât cea care însoțeste gripa.
Prezența simultană a tusei și a febrei indică, în cazul adulților, o probabilitate mai
ridicată de gripă decât de viroză. De altfel, între cele două condiții patologice,
există o serie întreagă de similarități. Totodată, infecțiile cauzate de un număr de
virusuri implicate în apariția răcelii pot să fie uneori și asimptomatice. Culoarea
sputei sau secreției nazale poate varia de la incoloră spre galben sau verde și nu
indică etiologia agentului responsabil de infecție.

 Diagnostic:

Distincția dintre diferite infecții virale ale tractului respirator superior se

face, în genere, în funcție de locul în care apar simptomele.
Viroza respiratorie afectează cu precădere zona nazală, faringita - gâtul, iar
bronșita - plămânii. Toate acestea, însă, se pot întrepătrunde în mod significant,
astfel că mai multe zone pot fi afectate (în același timp). Răceala este adesea
definită ca o inflamație nazală cu o inflamare a gâtului de intensitate variabilă.
Sunt frecvente cazurile în care persoanele afectate își diagnostichează singuri
această boală. Izolarea agentului viral implicat propriu-zis este rar efectuată. În
general, nu este posibilă identificarea tipului de virus doar pe baza simptomelor.
Diagnosticul bolilor virotice respiratorii constituie una din sarcinile
cele mai dificile ale clinicianului, datorită numărului mare de virusuri.
Pentru diagnosticul exact al acestor boli virotice devin indispensabile
testele de laborator specifice, constând din metode de izolare şi identificare a

- 30 -
virusului şi însoţite obligator de teste serologice. La acestea se adaugă şi alte
metode utile ca:
 tehnici de diagnostic citologic;
 detectarea antigenelor virale prin testul cu anticorpi fluorescenţi;
 examene histopatologice;
 examenul radiologic;
 examenul sângelui.

Prevenire

Singurele modalități utile, ce pot reduce răspândirea acestor virusuri, sunt

mijloacele fizice, cum ar fi spălarea mâinilor și măștile de protecție. În cadrul
unităților de sanitare, halatele și mănușile de unică folosință sunt de asemenea
folosite.
Izolarea (ex. carantină) nu este posibilă deoarece boala este foarte larg
răspândită, iar simptomele nu sunt specifice. Vaccinarea s-a dovedit a fi dificilă
datorită numărului mare de virusuri implicate și mutațiilor rapide ale acestora.
Realizarea unui vaccin eficient pe scară largă este până în acest moment foarte
improbabilă.
Spălarea cu regularitate a mâinilor pare să aibă efect în reducerea
transmiterii virusurilor responsabili de răceală, în special în rândul copiilor. Nu se
cunoaște dacă, pe lângă această măsură, utilizarea de medicamente antivirale sau
antibacteriene contribuie la sporirea gradului de protecție.
Purtarea măștilor de protecție atunci când în jur se află persoane infectate
poate avea un efect benefic. Cu toate acestea, nu există suficiente dovezi că
menținerea unei mai mari distanțe sociale ar aduce vreun plus în acest sens.
Suplimentele de zinc pot ajuta la reducerea prevalenței răcelii.
Administrarea de rutină a suplimentelor de vitamina C nu reduce riscul de
infectare sau severitatea virozei respiratorii, însă îi poate reduce durata.

 Prognostic:
Prognosticul virozelor este în general bun, cu dispariţia simptomelor
într-un interval de 8 – 10 zile.
Complicaţiile sunt rare,apar doar dacă viroza durează mai mult timp.
Miocardita – foarte rar, viruşii pot cauza şi inflamarea muşchiului
cardiac, care se manifestă cu aritmii, dispnee şi fatigabilitate.
Suprainfecţia bacteriană – simptomele din viroză pot fi aggravate de
o infecţie suplimentară de etiologie bacteriană.
Diseminarea bacteriilor poate provoca următoarele boli:
a) Otită medie acută (inflamarea urechii medii);
- 31 -
 b) Sinuzită acută (inflamarea sinusurilor paranazale);
c) Pneumonie (inflamarea pulmonului).

 Evoluţie:
În evoluţia unei viroze respiratorii se pot desprinde clinic 2 faze:
 Faza iniţială, pur virală: în care simptomatologia este “pur virală”
(ex: stadiul iniţial de coriză apoasă în guturai; pneumoniile interstiţiale, virale, din
perioada iniţială a rujeolei; stadiul iniţial al bronşitei virale, cu tuse uscată).
 Faza a doua, de suprainfecţie bacteriană: în care simptomatologia
virală se încurcă cu cea bacteriană, predominând una sau alta. Această fază se
recunoaşte în evoluţia guturaiului prin apariţia secreţiei purulente, în evoluţia
bronşitelor virale, a pneumoniilor virale, care devin “mixte”.
In majoritatea cazurilor, racelile sunt usoare si dureaza 3- 7 zile, desi unele
persoane pot continua sa aiba simptome (tuse, stranut, nas infundat) pana la 2
saptamani.
Unele virusuri respiratorii pot deprima sistemul imunitar sau pot leza tractul
respirator facilitand aparitiei unei noi infectii virale (cu un alt virus) sau infectii
bacteriene rezultand complicatii de tipul:
- Sinuzita acuta: este cea mai frecventa complicatie si de obicei este
cauzata de virusuri, mult mai rar de suprainfectie bacteriana, simptomele fiind
comune: secretii nazale cu pierderea mirosului, dureri la nivelul fetei sau al
dintilor, presiune in urechi
- Otita medie acuta: presupune inflamatia urechii medii (din spatele
timpanului) datorita comunicarii faringelui cu urechea printr-un canal numit
trompa lui Eustachio
- Infectii de tract respirator inferior (trahee, bronhii): bronsita acuta,
pneumonie, exacerbari de astm bronsic, hiperreactivitate bronsica, tuse convulsiva
(magareasca).
- Bronsita acuta: este generata cel mai frecvent de catre virusul sincitial
respirator care 
afecteaza copii, varstnici si persoanele cu imunitate scazuta.
- Pneumonie: febra, tuse persistenta si modificari tipice pe radiografie
- Multe exacerbari de astm bronsic (cca 40%) sunt declansate de viroze de
cai respiratorii superioare pe primul loc fiind rhinovirusul.
- Hiperreactivitatea bronsica: rhinovirusul induce modificari de
reactivitate la nivelul cailor aeriene inferioare (ingustarea bronhiilor) cu tuse
persitenta, fenomene care dispar dupa cca 4 saptamani. Persistenta acestor
modificari mai mult de 4- 6 saptamani orienteaza diagnosticul catre un astm
bronsic la debut.
- Tusea convulsiva: suprainfectie cu bacteria pertussis cu episoade
paroxistice de tuse
- 32 -
  Tratament:

Nici-o medicație sau remediu naturist nu a fost dovedit că ar reduce durata

infecției. Până în acest moment, tratamentul cuprinde numai ameliorarea
simptomelor. Odihna multă, consumarea lichidelor pentru menținerea hidratării și
gargara cu apă caldă cu sare sunt măsuri conservative rezonabile. Cu toate acestea,
multe dintre beneficiile tratamentului sunt atribuite efectului placebo.

Tratamentul simptomatic

Tratamentele care ajută la alinarea simptomelor includ analgezice simple și

antipiretice, cum ar fi ibuprofenul și paracetamolul (acetaminofenul).
Eficiența antitusivelor față de analgezicele simple nu a fost demonstrată. În
plus, nu sunt recomandate copiilor din cauza lipsei unor dovezi care să susțină
eficiența lor, precum și datorită potențialului dăunător al acestora.
În anul 2009, Canada a restricționat comercializarea fără rețetă a
medicamentelor de răceală și tuse pentru copiii de până la șase ani din cauza
îngrijorării privind riscurile și beneficiile nedovedite.
Nici pentru adulți nu dovezi suficiente care să justifice folosirea
antitusivelor. Utilizarea defectuoasă a dextrometorfanului (un medicament pentru
tuse vândut fără rețetă medicală) a condus, în mai multe țări, la interzicerea lui.
La adulți, simptomele de rinoree pot fi reduse de către antihistaminicele de
prima generație. Totuși, acestea câteodată efecte adverse, cum ar fi somnolența.
Alte decongestionante, precum pseudoefedrina, sunt și ele eficiente la
adulți. Sprayul nazal Ipratropium poate reduce simptomele de rinoree, dar are un
efect scăzut asupra senzației de zăpușeală. Antihistaminicele de a doua generație
nu par a fi eficiente.
Din cauza lipsei studiilor medicale, nu este cunoscut dacă consumul crescut
de lichide ameliorează simptomele sau scurtează durata afecțiunii respiratorii. O
situație similară există și pentru utilizarea aerului umidificat încălzit.
În urma unui studiu, s-a ajuns la concluzia că frecția pe piept cu un gel
mentolat pe bază de petrolatum asigură o oarecare ameliorare a tusei și congestiei
nocturne, precum și a dificultății de a dormi.

Antibiotice și antivirale

Antibioticele nu au vreun efect împotriva infecțiilor virale și deocamdată

niciun beneficiu asupra virusurilor care cauzează răceala. Deși antibioticele pot fi
în general dăunătoare, din cauza efectelor lor secundare, ele sunt încă adesea
prescrise de către medici.
- 33 -
 Printre motivele care stau la baza prescrierii lor atât de frecvente se numără
speranța pe care au oamenii de la ele, dorința medicilor de a ajuta, dar și
dificultatea în a exclude complicațiile care ar putea fi date de antibiotice.
Medicamente eficiente pentru viroza respiratorie nu există, deși anumite
cercetări preliminare au demonstrat unele beneficii.

Medicină alternativă

Deși există multe tratamente alternative utilizate pentru viroza respiratorie,

nu există suficiente probe științifice pentru a susține utilizarea celor mai multe
dintre ele.
Cel puțin până în anul 2010, nu existau dovezi suficiente pentru a le
recomanda pentru răceală sau în locul spălăturii nazale (care uneori se poate face
pe bază de miere). Pe de altă parte, suplimentele de zinc sunt utilizate pentru
tratarea simptomelor, cu studii care sugerează reducerea duratei și severității
răcelii în cazul administrării lor la cel mult 24 ore de la declanșarea
simptomatologiei. Acest lucru este valabil doar pentru persoanele anterior
sănătoase.
Datorită diferențelor mari dintre studiile efectuate, este necesară o cercetare
suplimentară pentru a determina cum și când este eficientă administrarea de zinc.
Tabletele de zinc pot avea efecte adverse, iar în același timp, nici raționamentul
recomandării lor de către medici pentru viroză nu este unul solid. Deși îndelung
cercetat, efectul vitaminei C asupra virozei respiratorii este dezamăgitor, cu
excepția unor circumstanțe restrânse, respectiv persoane care fac un efort fizic
intens în medii de frig. Evidențe privind utilitatea echinaceei sunt lipsite de
consistență.
Diferite tipuri de suplimente de echinaceea pot varia în ceea ce privește
efectul pe care îl produc. Eficiența usturoiului în influențarea răcelii este
necunoscută. Asupra vitaminei D s-a concentrat un singur studiu clinic, însă nu a
reușit să găsească vreun beneficiu.

Măsuri generale în tratamentul virozelor respiratorii:

 repaus fizic;
 inhalaţii umede cu abur de muşeţel;
 băuturi fierbinţi cu miere de albine;
 menajarea vocii.
Spalarea mainilor este un mod esential si extrem de eficient pentru a preveni
raspandirea infectiei. Spalarea mainilor se face cu apa si sapun timp de 15-30
secunde, acordand o atentie deosebita unghiilor, spatiului dintre degete si la
nivelul incheieturilor, cu clatirea ulterioara a mainilor si utilizarea unui prosop

- 34 -
personal. Produsele pe baza de alcool sunt o alternativă buna pentru dezinfectarea
mainilor.
Solutia trebuie intinsa pe toata suprafata mainilor, degetelor si incheieturilor
pana se usuca. Solutiile dezinfectante destinate mainilor se pot folosi in mod
repetat, fara a irita pielea sau a-si pierde eficacitatea. De asemenea, mainile trebuie
spalate inainte de a gati si a servi alimente, dupa mersul la baie, dupa tuse, suflarea
nasului sau stranut in palma.
Daca se vine in contact direct cu persoane bolnave, atunci trebuie evitata
atingerea ochilor, nasului sau gurii cu mainile contaminate cu secretii. In plus, este
indicata utilizarea de servetele pentru a acoperi nasul si gura in caz de stranut sau
tuse, cu aruncarea imediata a servetelelor si spalarea mainilor. Stranutul sau
tusea pe maneca de la haine (la interiorul cotului ) reprezinta alte modalitati de a
retine saliva si secretiile si de a nu contamina mâinile. Stranutul si tusea fara
acoperirea gurii pot raspandi infectia persoanelor din apropiere.

- 35 -
 CAPITOLUL III
Generalităţi şi noţiuni de semiologie

Bolile aparatului respirator, prin frecvenţa şi gravitatea lor, ocupă un loc

important în patologia medicinii interne. Aceste boli afectează căile aeriene,
plămânii, pleura şi se numesc în general bronhopneumopatii, pneumopatii,
pleuropatii.
Ele se manifestă prin simptome şi semne specifice care caracterizează şi
definesc boala.Simptomele sunt subiective, furnizate de bolnav prin anamneză,
iar semnele sunt evidente , obiective şi constatate de medic la examinarea
bolnavului.
Simptomele principale, determinate de o afecţiune a aparatului respirator
sunt:dispneea, tusea, expectoraţia, durerea toracică vomică, hemoptizie.

Dispneea presupune o respiraţie modificată, alterată.

Se defineşte ca perceperea conştientă a unei dificultăţi sau a unei jene în
respiraţie şi este descrisă de bolnav ca „respiraţie grea”, „sete de aer”, „lipsă de
aer”, „năduf”.
Se disting două tipuri de dispnee:
 Dispnee cu polipnee
 Dispnee cu bradipnee care poate fi de tip inspirator sau expirator.

Dispneea cu polipnee
În mod normal un adult respiră de 14–18 ori pe minut. Frecvenţa respiraţiilor
la copilul nou născut este de 30–40 de cicluri pe minut.
Accelerarea ritmului respiraţiei peste 18 respiraţii pe minut, cât este normal,
poartă numele de polipnee.
Dispneea cu bradipnee
Dispneea cu bradipnee este frecvenţa respiratorie cu sub 14 respiraţii
pe minut şi poartă numele de ritm bradipneic.

- 36 -
 Dispneea cu bradipnee inspiratorie este obstructivă. Dificultatea de a
respira se simte în inspiraţie.

Tusea este unul din cele mai frecvente şi importante simptome (simptom– semn)
respiratorii, ce reprezintă o expiraţie explozivă (după un inspir profund) prin care
se produce curăţirea arborelui traheobronşic desecreţii şi corpi străini.
Este un act reflex, destinat, pe de o parte, să împiedice pătrunderea corpilor
străini în căile aeriene, iar pe de altă parte să provoace expulzarea mucozităţii şi
secreţiilor acumulate în bronhii.
Tusea este un act de apărare a organismului.
Ea poate fi:
 Fiziologică;
 Patologică.
Tusea fiziologică este un act „util” care favorizează eliminarea corpilor străini,
a mucozităţilor, secreţiilor acumulate în bronhii.
Tusea patologică poate fi şi ea un act „util” când favorizează expulzia
secreţiilor patologice (mucopurulente, purulente etc.) din căile aeriene.
Din punct de vedere semiologic se disting mai multe feluri de tuse:
 Uscată;
 Umedă (însoţită de expectoraţie);
 Chintoasă în tusea convulsivă (tuse măgărească);
 Tuse surdă (stinsă) în laringită;
 Crup difteric, la bolnavii slăbiţi;
 Afonă, în neoplasm laringian;
 Lătrătoare în tumori mediastinale;
 Bitonală (răguşită) în paralizia coardei vocale stângi;
 Cavernoasă în cavernele pulmonare, etc.

Expectoraţia reprezintă actul de eliminare, după tuse, a produselor

patologice din arborele traheo-bronşic şi parenchimul pulmonar.
Produsele patologice expectorate poartă numele de spută.Sputa se
examinează macroscopic, microscopic, chimic şi bacteriologic.
Are valoare semiologică şi diagnostică foarte mare.
Macroscopic, după aspect şi conţinut, se disting 4 tipuri de spută:
 Mucoasă;
 Seroasă;
 Purulentă;
 Sangvinolentă (hemoptoică sau striată cu sânge)
Culoarea sputei, în funcţie de elementele constitutive, poate fi:albicioasă,
galbenă sau galben – verzui, ruginie sau cărămizie, negricioasă,etc.
- 37 -
 Microscopic, în funcţie de boală, sputa conţine mucus, celuleepiteliale,
leucocite, fibrină, hematii, fibre elastice, cristale diferite şi germeni patogeni
aerobi şi /sau anaerobi.

Durerea toracică este unul din simptomele principale de suferinţă a

organelor intratoracice, a coloanei dorsale, a nervilor sau măduvei toracale ori a
peretelui toracic.Poate avea diferite caractere, de la o simplă jenă toracică, la
durere violentă (junghi), având drept cauză afecţiuni pulmonare sau
extrapulmonare (fracturi costale, nevralgii intercostale, zona zoster etc.)
Vomica este evacuarea masivă şi bruscă a conţinutului unei activităţi din
parenchimul pulmonar în bronhii şi apoi în afară.
Cantitatea poate fi moderată = 100 – 400 ml. şi masivă= 400 – 1000 ml., expulzată
brusc prin nas şi gură care blochează faringele şi determină asfixie, cianoză,
senzaţie de moarte iminentă.
Hemoptizia este eliminarea pe gură, prin tuse de sânge din aparatul
respirator. Sângerarea din aparatul respirator se produce prin ruptura vaselor sau
prin traversarea sângelui care ajunge în alveolă.
Hemoptizia este precedată de tuse, de gâdilitură a laringelui, căldură retrosternală
şi plenitudine toracică, se exprimă prin tuse, are aspect aerat,
spumos, de culoare roşu prins şi apare mai ales în afecţiunile respiratorii.
În afara anamnezei şi a examenului obiectiv clinic, examenele paraclinice
joacă un rol deosebit în confirmarea şi precizarea diagnosticului.
Cele mai importante examene sunt:
 Examenul radiologic (radioscopia, radiografia, tomografia-secţiuni la
anumite nivele, bronhografia) este esenţial în pneumopatii.
 Examenul citobacteriologic al sputei;
 Bronhoscopia (vizualizarea conductului traheobronşic cu ajutorul
bronhoscopului) cu biopsie bronşică.
 Puncţia pleurală (toracocenteza)
 Probele respiratorii (spirometria şi spirografia);
 Tomografia computerizată;
 Examenul ecografic

- 38 -
 CAPITOLUL IV
ROLUL AUTONOM SI DELEGAT AL ASISTENUTULUI MEDICAL
ÎN ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI CU VIROZĂ RESPIRATORIE

Culegerea datelor în vederea evaluării şi satisfacerii unei respiraţii optime

Interventiile asistentei pentru mentinerea independentei in satisfacerea nevoii

A.Exploreaza deprinderile de respiratie ale pacientului(interviu)

B.Invata pacientul (diagnostic+ obiective)

  sa faca exercitii respiratorii
  sa faca exercitii de mers, de relaxare
  sa aiba posturi adecvate, care sa favorizeze respiratia
  sa inlature obiceiurile daunatoare (imbracaminte stramta, tabagism, mese
copioase)

   A. Interviul
1. Inspectia urmareste:  
  frecventa, amplitudinea si ritmul respirator
 simetria miscarilor respiratorii
 tipul de respiratie
 aspectul toracelui

2. Prezenta unor semne si simptome in afectiuni respiratorii

  Tiraj : -tip
  Tuse : - Cand a aparut?
-Cat de frecventa este?
-Este sau nu urmata de expectoratie?
-Apare in anumite pozitii?
-Accesele survin ziua sau noaptea?
  Expectoratia: -culoare
- 39 -
 - miros
- aspect
- cantitate
- prezenta sangelui – temporara/ permanenta.
  Dispnee:- tip dispneei
-  Apare in repaus, la efort, sau in conditii de stress?
-  Ce pozitie o amelioreaza?
-  Cand apare:ziua si/sau noapte?
  Durerea toracica : 
   - cand apare ?(tuse sau respiratie profunda)
                                        - intensitate
 - localizare
 - iradiere
  - durata
  Pozitia corpului: - ortopnee
                               - antalgica

3. Antecedente personale
  Afectiuni respiratorii in antecedente:
- Frecventa si durata acestora
- Cum au fost tratate?
  Factori de risc:
- fumat: - de cand?/ cat ?
                                             - alti membrii ai familiei fumeaza ?
                           - sedentarism: - efectuati o munca sedentara?
                                                  - mergeti pe jos la servici?
                                                  - practicati vreun sport?
                                                  - stati timp indelungat in picioare?
                            - conditiide mediu: - lucrati sau locuiti in mediu poluant?
                             - stres, anxietate
                            - alimentatia: -obiceiuri alimentare
                                                    
B.Obiectivele si interventiile asistentei autonome si delegate

1. Dificultate in eliberarea cailor respiratorii

  Lipsa cunoasterii mijloacelor eficace de degajare si expectoratie
  Durere
  Diminuarea mobilitatii
Obiective: 
a)  La nivelul nasului:
  Pacientul sa respire liber:
- 40 -
 -Indeparteaza secretiile nazale
-Umezeste aerul din incapere
-Asigura un aport suficient de lichide pe 24 h
  Pacientul sa nu devina sursa de infectie :
-Educa pacientul pentru a folosi batista individuala, de unica folosinta
      -Educa pacientul pentru a evita imprastierea secretiilor nazale
  Oprirea epistaxisului:
-Aseaza pacientul in decubit dorsal, cu capul in hiperextensie
           -Comprima cu policele, pe septul nazal, nara care sangereaza timp de 5-10
min
   -Aplica comprese reci pe frunte, nas sau ceafa
-Recomanda pacientului sa nu-si sufle nasul

b)  La nivelul fagingelui si laringelui:

  Pacientul sa prezinte mucoase respiratorii umede si integre

           -Umezeste aerul din incapere
-Recomanda pacientului repaus vocal absolut
-Favorizeaza modalitati de comunicare nonverbala

  Pacientul sa inghita fara dificultate

           -Intrerupe alimentatia solida
-Recomanda gargara cu solutii antiseptice
-Alimenteaza pacientul cu lichide caldute

c)  La nivelul plamanilor si bronhiilor:

  Invata pacientul sa tuseasca in  mod eficace in .....ore

  Sa expectoreze secretiile in .....ore si sa  le colecteze
  Umezeste aerul din incapere cu apa alcoolizata
  Sa-si elibereze caile respiratorii cu minimum de dificultate in termen de...ore
  Sa-si elibereze caile respiratorii de secretii in termen de...ore
  Aspira secretiile bronsice, daca este cazul

3. Dificultate in a respira:
    Anxietate
  Intoleranta la efort fizic
  Lipsa cunoasterii mijloacelor de control al alergiilor
  Lipsa cunoasterii mijloacelor de prevenire a alergiilor respiratorii
  Prezenta secretiilor
- 41 -
 Obiective:
        a) Sa diminueze tahipneea
        b) Sa respire cu minimum de dificultate
c) Sa respire fara dificultate
d) Sa aiba un ritm respirator regulat
e) Invata pacientul sa faca gimnastica respiratorie
f) Asigura pozitia antalgica, sezand sau semisezand a pacientilor cu dispnee
g) Invata pacientul sa renunte la obiceiurile daunatoare (fumat)
            h) Administreaza tratamentul prescris antitusive, expectorante, bronhodilatatoare,
decongestionante ale     mucoasei traheo-bronsice
            i) Invata pacientul sa evite schimbarile bruste de temperatura si de asemenea,
aglomeratiile ; astfel incat sa prezinte rezistenta crescuta fata de infectii

Pacientul sa fie echilibrat psihic

Invata pacientul sa utilizeze tehnici de relaxare
Pregateste psihic pacientul, in vederea aplicarii tehnicilor de ingrijire si a oricarei
tehnici la care va fi supus (aspirarea secretiilor bronsice, examene radiologice,
examene endoscopice, punctii)

Pregătirea psihică a pacientului

O buna intelegere si informare despre testul pe care pacientul trebuie sa il

efectueze in scop diagnostic ne va ajuta sa pregatim pacientul adecvat pentru
respectiva manevra.
Explicandu-i pacientului procedura medicala cu claritate si vom castiga
increderea si cooperarea sa. De exemplu, inaintea unei recoltari dificile si
dureroase trebuie sa informam pacientul asupra tipului si gradului de disconfort pe
care probabil il va simti. De asemenea trebuie informat cat timp va dura
procedura, la ce efecte sa se astepte dupa si in cat timp vor fi gata rezultatele.
Stiind exact la ce sa se astepte, pacientului ii va fii mult mai usor sa coopereze si
sa suporte manevra in sine.
Daca trebuie doar sa asistam medicul in timpul unei recoltari, trebuie vorbit
cu pacientul pe parcursul acesteia, sa il incurajam, si apoi sa-l supraveghem pentru
eventualele efecte adverse sau complicatii, pregatite pentru a acorda ingrijirile
specifice in orice situatie.

Consimţămantul pacientului

- 42 -
 Este un drept al pacientului sa i se ofere toate informatiile pentru a intelege
exact ce I se va face, procedura medicala in sine, riscurile si implicatiile manevrei
inainte de a consimti si a semna ca este de accord cu efectuarea procedurii.
A explica procedura, cum va fi efectuată şi potenţialele riscuri este in primul
rand responsabilitatea medicului. Asistenta va relua explicaţiile medicului, se va
asigura că pacientul le-a inteles bine şi va verifica dacă pacientul a semnat
consimţămantul atunci cand este necesar.
Ingrijiri specifice bolii acordate de asistenta medicală

Comunicare

In asistenta medicala, comunicarea este o nevoie fundamentala si trebuie sa

fie o arta pe care slujitorii stiintei medicale o innobileaza in relatia cu omul bolnav
si familia acestuia.
Pentru realizarea unei comunicari eficiente, sunt necesare:
- acordarea de timp suficient pentru stabilirea unei relatii cu bolnavul, bazată pe
incredere reciprocă;
- ascultarea activa a bolnavului, cu respectarea opiniilor si credintelor sale, intr-un
climat de confidentialitate, in virtutea faptului ca fiecare persoana are dreptul la
propriile credinte si convingeri religioase, care trebuiesc acceptate si respectate,
chiar daca difera de ale celui (celor) din echipa multidisciplinara de ingrijire;
- abordarea cu empatie a comunicarii, pentru a incuraja bolnavul si apropiatii
acestuia sa se exprime deschis si neingradit;
- incredere si intelegere prin oferirea de raspunsuri empatice bolnavului;
- informarea corecta, fara ambiguitati, a membrilor familiei in legatura cu orice
aspect relevant, referitor la ingrijirile acordate. Strategii in sprijinul adaptarii
pacientilor
- sprijinirea si respectarea mecanismelor proprii de adaptare a pacientului;
- consiliere de specialitate si ajutor in exprimarea si intelegerea emotiilor;
- ajutor in mentinerea, intarirea relatiilor cu persoanele apropriate;
- furnizarea de informatii corecte si implicarea in tratament si ingrijire;
- permisiunea de a alege si a detine controlul asupra starii lui;
- indemnul de a-si pune ordine in afaceri, sa faca formalitatile de mostenire, sa se
implice in stabilirea aranjamentelor de inmormantare;
- ajutor in mentinerea normalitatii;
- sa fie ajutati in mentinerea unui nivel ridicat al functionarii fizice si mentale;
- sa fie ajutati sa-si petreaca cat mai mult timp din timpul ramas acasa;
- sa-si pastreze obiceiurile.
Dificultati de comunicare

- 43 -
- Datorita ingrijitorului: limbaj caracterizat de o terminologie medicala specifica;
neabordarea completa a suferintei pacientului; ignorarea afectarii relatiilor sociale
ale acestuia.
- Datorita pacientului: pacient prea guraliv, introvertit, depresiv, agresiv (furios),
alintat,apartinand unor confesiuni particulare, necunoscute; pacient cu probleme
sociale deosebite;pacient cu handicap; pacient copil, prea tanar

Comunicarea cu familia bolnavului

Familiei ii revine un rol important in cadrul ingrijirilor paliative, fiind adesea

componenta a echipei de ingrijire.
In fata realitatii crude, membrii familiei pot dezvolta reactii ce pun in dificultate
actiunile viitoare si ingrijirea pacientului.

Igienă

Starea de sănătate a unei persoane precum şi rezistenţa sa la boli alături de

refacerea după infecţiile de diverse genuri, ţine de particularităţle sale genetice
precum şi de capacitatea individuală a organismului fiecărei persoane de a extrage
anumite vitamine şi minerale din hrana. Totodată, spălatul pe maini este cea mai
puternică armă in faţa pandemiilor de gripă sau a virozelor respiratorii.
Specialiştii in igienă recomandă spălatul pe maini in următoarele situaţii:
1. După utilizarea toaletei
2. Inainte de mancare
3. Inainte să incepem să gătim
4. Cand intrăm in casă
5. Cand ne apropiem de un copil mic
6. După schimbarea scutecelor la un copil
7. După utilizarea transportului in comun
8. După ce ne-am jucat cu animalele de companie
9. După vizitarea unui bolnav
10. Inainte de scoaterea sau introducerea lentilelor de contact
11. După manipularea gunoiului
12. După ce ai stat alături de o persoană care a tuşit, a strănutat sau şi-a suflat
nasul
13. Ori de cate ori sunt mainile murdare
Spălatul mainilor trebuie să se facă frecvent, să devină un obicei şi să avem in
vedere că niciodată nu se intamplă nimic rău dacă ne spălăm prea des.
Spălatul pe maini este cea mai bună metodă pentru a preveni răspandirea
germenilor şi pentru a ţine departe bolile infecţioase. Germenii, precum bacteriile,
viruşii şi paraziții au mai multe căi de trasmitere, insă principalul factor favorizant
- 44 -
dezvoltării şi inmulţurii acestora este reprezentat de mainile murdare. Alte
modalităţi de transmitere includ: apa şi mancarea contaminată, microbii eliberaţi
in timpul răcelii prin strănut, suprafeţe contaminate, fluidele unei persoane
bolnave.
In situaţiile in care copiii vin in contact cu germenii, ei se infectează prin
simpla atingere a obiectului contaminat de nas, de ochi sau de gură.
Spălatul mainilor constituie prima metodă de luptă impotriva acestor
microorganisme.
Boli serioase precum meningita, bron iolita, hepatita A și diferite tipuri de
diaree infecțioasă pot să fie prevenite prin simpla activitate de spălare a mainilor.

Fisa tehnica 1 Măsurarea şi notarea temperaturii

Definiţie:
Temperatura este rezultatul proceselor oxidative din organism,
generatoare de căldură prin dezintegrarea alimentelor energetice.
Scop:
- Descoperirea unor modificări patologice ale valorii temperaturii
corpului.
Locul de măsurare:
 Cavităţi semiînchise:
- axilă;
- plica inghinală;
- cavitatea bucală.
 Cavităţi închise:
- rect;
- vagin.
Materiale necesare:
 termometru maximal individual;
 casoletă mică cu tampoane de vată şi tifon nesterile;
 prosop individual;
 săpun sau detergenţi;
 pahar cu ¾ sol. De cloramină 1%- 5%;
 tavă medicală;
 sticlă cu ulei de vaselină;
 creion sau pix albastru;
 foaie de observaţie;

- 45 -
 Măsurarea temperaturii
Nr. Etape de execuţie Timpi de execuţie
Crt.
1. 1.1. se pregătesc materialele necesare;
Pregătirea materialelor şi 1.2. termometrul se verifică pentru a-i
instrumentelor observa integritatea, funcţionalitatea şi
dacă mercurul este coborât în rezervor;
1.3. Se şterge termometrul de soluţia
dezinfectantă (irită tegumentele)
2. 2.1. se anunţă bolnavul;
Pregătirea psihică şi fizică a 2.2. se aşează bolnavul în decubit dorsal,
bolnavului confortabil, cu capul pe pernă sau în
poziţie şezândă, pe scaun.
A.1. se ridică braţul bolnavului;
A.2. se şterge bine axila bolnavului prin
tamponare cu prosopul;
A.3. termometrul se ţine ca un creion în
poziţia pentru scris;
A.4. se aşează termometrul cu rezervorul
de mercur pe pielea centrului axilei,
paralel cu toracele;
A) Măsurarea A.5. se apropie braţul bolnavului de
în axilă trunchi cu antebraţul flexat pe suprafaţa
anterioară a toracelui;
A.6. se menţine termometrul timp de 10
minute;
A.7. se scoate termometrul din axila
bolnavului şi se aşează pe tava medicală;
A.8. bolnavul este aşezat în poziţie
3. Efectuarea comodă;
tehniciii A.9. se şterge termometrul cu o compresă
uscată şi se citeşte gradaţia;
B.1. ţinut strâns ca un creion, termometrul
se scutură cu mişcări rapide pentru ca
B)Măsurarea în mercurul să coboare în rezervor;

- 46 -
 cavitatea bucală B.2. se aşează termometrul la loc;
(se folosesc B.3. se lubrefiază termometrul cu apă rece;
termometre B.4. se introduce termometrul în cavitatea
utilizate numai în bucală sub limbă;
acest scop) B.5. se atrage atenţia bolnavului să
păstreze gura închisă timp de 5 minute; să
nu spargă termometrul cu dinţii;
B.6. se scoate termometrul şi se citeşte.
C.1. se lubrefiază bulbul termometrului cu
ulei de vaselină;
C.2. a) când bolnavul ştie şi poate îşi
introduce singur termometrul în rect;
b) când bolnavul nu poate, aşezat
în decubit dorsal sau lateral, i se introduce
C)Măsurarea uşor bulbul termometrului în rect cu
rectală mişcări de rotaţie;
C.3. se menţine termometrul timp de 3
minute;
C.4. se scoate termometrul şi se şterge cu
un tampon cu vată şi alcool;
C.5. se citeşte gradaţia.
4. 4.1.în „Carnetul de observaţii medicale
independente” se notează numele
Notarea cifrică bolnavului, salonul, patul, data, valoarea
cifrică a temperaturii obţinută
5. 5.1. se notează grafic cu un punct de
culoare albastră, în foaia de temperatură pe
verticala corespunzătoare datei şi timpului;
Notarea grafică 5.2. pentru fiecare diviziune a foii se
socotesc două diviziuni de grad;
5.3. se uneşte cu valoarea anterioară
printr-o linie albastră, obţinându-se astfel
curba termică.
6. 6.1. temperatura normală(fiziologică):
Interpretarea rezultatelor 36°-37°C stare afebrilă
6.2. valori patologice:
- hipertermie:
- 37°-38° subfebrilitate
- 38°-39° febră moderată
- 39°-40° febră ridicată

- 47 -
 - 40°-41° hiperpirexie
- hipotermie: sub 36°
7. 7.1. se scutură termometrul până când
mercurul coboară în rezervor;
Reorganizarea locului de 7.2.se spală termometrul cu apă curentă şi
muncă săpun lichid (detergenţi);
7.3.se spală paharul şi se schimbă soluţia
dezinfectată;
7.4.se introduce termometrul în pahar.

Fisa tehnica 2 Alimentarea activă în salon, la pat

În funcţie de starea generală, pacientul mănâncă singur, fără ajutor,

alimentele oferite.
Alimentarea activă în salon, la pat:
Materialele necesare: tavă, cană de supă, farfurie, tacâmuri, pahar cu apă,
şerveţele de masă, coşuleţ de pâine, feţe de masă.
Tehnica:
 se pregăteşte salonul ca pentru alimentarea în salon la masă;
 se aşează pacientul în poziţie confortabilă, semişezând sau şezând cu
ajutorul rezemătorului de pat sau perne;
 se protejează lenjeria de pat cu muşama;
 se aşează peste muşama un lighean;
 i se oferă pacientului săpunul şi i se toarnă apă să se spele;
 i se oferă prosopul să-şi şteargă mâinile;
 se îndepărtează materialele folosite;
 se adaptează masa special la pat, acoperită cu faţă de masă sau o tavă
acoperită cu şerveţel, se aşează pe genunchii pacientului, peste pătura acoperită cu
aleză;
 se aşează în jurul gâtului un prosop;
 asistenta îmbracă halatul de protecţie;
 se spală pe mâini şi serveşte masa la fel ca în salon;

- 48 -
 Fisa tehnica 3. PREGĂTIREA PACIENTULUI PENTRU
RADIOSCOPIE, RADIOGRAFIE

1. Pregătirea psihică a pacientului:

 se anunţă pacientul, explicându-i-se condiţiile în care se va face
examinarea (cameră în semiobscuritate);
 pacientul va fi condus la serviciul de radiologie;
 se explică pacientului cum trebuie să se comporte în timpul
examinării (va efectua câteva mişcări de respiraţie, iar radiografia se face în apnee,
după o inspiraţie profundă).
2. Pregătirea fizică a pacientului:
 se dezbracă complet regiunea toracică (părul lung al femeilor se leagă
pe creştetul capului); se îndepărtează obiectele radioopace;
 se aşează pacientul în poziţie ortostatică cu mâinile pe şolduri şi
coatele aduse înainte (fără să ridice umerii) în spatele ecranului, cu pieptul
apropiat de ecran sau caseta care poartă filmul;
 când poziţia vertical este contraindicată se aşează pacientul în poziţie
şezând sau în decubit;
 în timpul examenului radiologic se ajută pacientul să ia poziţiile
cerute de medic. Sugarii şi copiii mici se fixează prin înfăşare pe un support de
scânduri sau se suspend în hamuri (pentru a nu se iradia persoana care l-ar
susţine).
3. Îngrijirea pacientului după examen:
 pacientul va fi ajutat să se îmbrace; după terminarea examenului
radiologic va fi condus la pat;
 se notează în foaia de observaţie examenul radiologic efectuat, data.

- 49 -
 Fisa tehnica 4

Recoltarea sangelui prin punctie venoasa

Recoltarea diverselor probe ( de sange, de urina etc) poate afecta direct

diagnosticul, tratamentul si vindecarea pacientului. De cele mai multe ori,
asistenta este drect responsabila de recoltarea prompta si corecta a acestor probe.
In unele cazuri, chiar daca nu asistenta este cea care recolteaza, ea trebuie sa
verifice proba, sa pregateasca pacientul, sa asiste medicul, sa-l ajute la efectarea
respectivei recoltari, sa acorde ingrijiri specifice pacientului dupa recoltare.

Pregatirea pacientului

Este foarte important ca pacientului sa i se explice procedura la care va fi

supus si sa se obtina intreaga lui complianta. .

Recoltarea probelor se face cu pacientul in conditii bazale, inaintea oricarei

proceduri diagnostice sau terapeutice (ideal intre orele 7 si 9 dimineata, in conditii
”à jeun”- pe nemancate); pentru evaluarea metabolismului lipidic se recomanda ca
recoltarea sa se efectueze dupa 12 ore de la ultima masa .

Punctia venoasa se realizeaza de obicei in fosa antecubitala. Se poate recolta

din venele de pe antebratul dorsal, mana dorsala sau picior , sau orice alta locatie
accesibila in functie de situatie. Incheietura interioara a mainii nu se foloseste
decat foarte rar ca zona de recoltat datorita riscului mare de afectare a structurilor
anatomice existente in zona respective.Cele mai comune locuri de punctie venoasa
sunt cele de pe antebrat (vena mediana, basilica si cefalica) urmate de cele de pe
mana( plexul venos metacarpian, venele dorsale).

Materiale necesare:

 garou

- 50 -
 manusi
 seringa sau eprubete speciale cu aditivii specifici in functie de analiza ceruta
 holder cu acul atasat sau ac pentru holder si holder
 paduri cu alcool
 etichete
 formular de cerere analize pentru laborator
 recipient special de colectare si transportare a probelor de laborator
 bandaj adeziv pentru locul punctiei

Pregatire materialelor:

 formularul de cerere analize trebuie completat corect si clar cu datele

pacientului, analizele cerute, data si ora recoltarii, numele medicului care
indica analizele.
 eprubetele trebuie alese cu grija in functie de analizele care se cer si de
aditivii pe care ii contin
 fiecare eprubeta trebuie completata corect si clar cu datele pacientului

Recoltarea:

 se spala mainile bine si se pun manusi

 confirmarea identitatii pacientului ( pentru a se evita confuzia si a nu se lua
analize la un alt pacient)
 se comunica pacientului ce i se va face, i se va explica procedura pentru a-
i reduce anxietatea si a ne asigura de cooperarea sa
 se face o scurta anamneza referitor la ce a simtit pacientul si la eventulele
incidente in cazul unor recoltari anterioare ( lipotimii, ameteli)
 recoltarea se face cu pacientul intins in pat sau stand in scaun, cu mana
sprijinita pe suportul special al scaunului sau de o masa
 evaluarea celui mai bun loc de punctie venoasa
 se observa si se palpeaza vena pentru o mai precisa localizare
- 51 -
 se monteaza garoul proximal fata de zona aleasa pentru punctie. Daca
venele nu s-au dilatat corespunzator se cere pacientului sa inchida si sa
deschida pumnul de cateva ori. (pacientul trebuie sa tina pumnul strans in
timp ce se punctioneaza vena si sa-l deschida dupa ce se introduce acul in
vena).
 se dezinfecteaza zona aleasa pentru punctie cu paduri cu alcool pana acesta
ramane curat. Curatarea zonei se face dinauntru spre in afara pentru a se
preveni contaminarea zonei punctionate cu flora existenta pe pielea din jur.
 nu se combina folosirea padurilor cu alcool cu cele pe baza de iod, deoarece
alcoolul neutralizeaza efectul dezinfectantelor pe baza de iod.
 dupa dezinfectarea zonei se asteapta sa se usuce inainte de punctionare
 se imobilizeaza vena presand cu policele exact sub locul ales pentru punctie
si se intinde de piele
 se punctioneaza vena sub un unghi de 30 grade .Daca se foloseste eprubeta,
ea se va umple automat pana la nivelul la care este marcata.Daca se
foloseste seringa, se va evita aspirarea brusca si rapida, deoarece se va
colaba vena.
 holderul trebuie mentinut intr-o pozitie sigura pentru a evita iesirea lui din
vena
 se va indeparta garoul imediat ce sangele incepe sa curga adecvat, pentru a
preveni staza si hemoconcentratia sangelui ce pot afecta rezultatele probelor
recoltate
 se va evita sa se tina garoul mai mult de 3 minute
 se schimba cu atentie eprubetele care trebuie umplute pentru a nu se scoate
accidental acul din vena sau a se perfora vena
 dupa umplere, fiecare eprubeta se va agita cu blandete pentru amestecarea
aditivilor cu sangele
 se desface garoul intotdeauna inainte de scoaterea acului
 se pune o compresa sterile deasupra acului la nivelul locului de punctie si se
scoate cu blandete acul din vena. Intotdeauna se scoate intai eprubeta din
holder si apoi se scoate acul
 se preseaza locul punctiei pentru 2-3 minute sau pana cand se opreste
sangerarea daca aceasta dureaza mai mult de atat. Aceasta previne
extravazarea sangelui in tesutul din jur si formarea hematomului.
 dupa oprirea sangerarii se aplica un bandaj adeziv
 a se evita agitarea puternica si brusca a eprubetelor deoarece se poate
produce hemoliza.
 se reverifica locul punctiei pentru a se vedea daca s-a produs hematom. In
cazul in care s-a produs hematom se va presa energic locul timp de 5
minute, dupa care se aplica comprese calde.
 se descarca materialele folosite in containerele speciale, separate.
- 52 -
Consideratii speciale:

 nu se va recolta niciodata de pe bratul sau piciorul care au fost folosite deja

pentru diverse terapii intravenoase sau transfuzii, deaorece rezultatul
analizelor poate fi afectat.
 de asemenea, se va evita recoltarea de sange din zone edematiate, sunturi
arterio-venoase, zone cu hematoame sau rani vasculare
 daca pacientul are vene vizbile, pronuntate, se va recolta evitand folosirea
garoului , prevenindu-se astfel formarea de hematoame.
 daca pacientul are tulburari de coagulare sau este sub tratament cu
anticoagulante, se va presa ferm locul punctiei cel putin 5 minute pentru
prevenirea formarii hematomului si se va specifica tratamentul
anticoagulant pe cererea de analize ce se trimite la laborator
 se va evita punctia venoasa din picior deoarece poate creste riscul aparitiei
tromboflebitei

- 53 -
PROCESUL DE ÎNGRIJIRE AL BOLNAVILOR CU VIROZĂ
RESPIRATORIE

- 54 -
 STUDIU DE CAZ

Interviu
1. Interviul:
- Data internării: 15. 06. 2016
- Numele şi prenumele: S.C.
- Vârsta: 32 ani
- Sex: F
- Situaţia profesională: casnică
- Greutate: 67 kg
- Înălţime: 1,67 m
- Starea civilă: căsătorită
- Copii: 2
- Localitatea de domiciliu: Buzau
- Religia: ortodoxă
- Naţionalitate: română
2. Motivele internării:
- dispnee;
- tuse productivă;
- febră;
- transpiraţii;
3. Istoricul bolii:
Pacienta este recunoscută cu repetate suprainfecţii bronşice în sezonul rece
pentru care a făcut tratament ambulator. De două săptămâni tusea se intensifică şi
sputa devine mucopurulentă, face tratament ambulator cu Doxiciclina şi
Antitermice dar simptomele nu se ameliorează. De 2 – 3 zile face febră până la
39ºC.
4. Examen clinic general:
Starea generală moderat alterată, tegumente – facies cianotic, mucoase –
limba saburală, ţesut celular subcutanat pe abdomen şi torace, sistem osteo –
articular integru, sistem ganglionar şi limfatic nepalpabil.
Aparat respirator: torace cu diametrul mărit, hipersensibilitate
pulmonară, murmur vezicular aspru cu expir prelungit, raluri sibilante diseminate.
Aparat cardiovascular: zgomote cardiace ritmice bine bătute, T.A.
120/70 mmHg, R =14 r/min, şoc apexian în spaţiul V intercostal stâng, artere
periferice pulsatile.
5. Diagnostic: viroză respiratorie.
6. Externare:
Bolnava se internează cu dispnee, tuse productivă, hipersonoritate
pulmonară, raluri sibilante pe ambele arii pulmonare. Se impune tratamentul

- 55 -
 10%

bronhodilatator şi mucolitic ce ameliorează simptomele. La externare se

recomandă continuarea tratamentului, evitarea prafului şi umezeala

GRILA LUI NORTON

N.de a respira N. de a bea si a manca

N. de a invata 80% 10% N. de a elimina

15%
N. de a se N. de a se
realiza 5% 25% misca

N. de a se Nevoi N. de a
recreea 40% dormi
Fundamentale

N. de comu- N. de se
nica imbraca

N. de a evita N. de a fi
pericolele 40% curat

N.de a actiona conform N. de a-si mentine

propriilor convingeri si temperatura in
valori limite normale

LEGENDA

%
Nevoi dependente:

Nevoi independente

- 56 -
 Nevoile fundamentale după modelul conceptual al Virginiei Henderson

Nr. Nevoia Manifestări de Manifestări de Surse de

Crt independenţă dependenţă dificultate
.
1. A respira şi a - 16 r/min; - dispnee; tuse iritativa -boala actuală;
avea o bună
circulaţie
2. A mânca şi a - bolnava se poate -dietă desodată; -administrare de
bea alimenta singură; cortizon;
3. A elimina -tranzit intestinal - -
fiziologic;
-micţiuni fiziologice;
-eliminare fără
dificultate;

4. A se mişca şi a -autonom -ortopnee, poziţie -boala actuală;

menţine o bună şezând la marginea
postură patului;
5. A dormi şi a se - -bolnava prezintă o -dispnee;
odihni stare de somnolenţă +
astenie psihică şi fizică;
somn neodihnitor;
6. A se îmbrăca şi -bolnava se îmbracă şi - -
a se dezbrăca se dezbracă singură;
7. A fi curat, a -bolnava îşi satisface - -
proteja singură nevoile,
tegumentele şi tegumentele sunt curate;
mucoasele
8. A menţine T°C - -38,2ºC -infecţie
corpului în respiratorie;
limite normale
9. A evita -nevoia este satisfăcută - -
pericolele fiind adaptată la mediu;

10. A comunica -pacienta comunică cu - -

ceilalţi;
11. A se realiza - -diminuarea interesului; -boala actuală;
- 57 -
12. A se recrea -discută cu anturajul; -stare de încordare; -boala actuală;

13. A învăţa -învaţă să se acomodeze - -

la noua situaţie;

14. A-şi practica -pacienta merge la - -

religia capelă

DATA PROBLEME OBIECTIVE INTERVENŢII EVALUARE

15.06. -dispnee -combaterea - bolnava este primită în secţia -starea generală

2016 dispneei medicală şi instalată în salon; alterată;
-se asigură un microclimat -dispnee;
confortabil; -bolnava este
-bolnava se aşează în poziţie cooperantă, se
semişezândă; poate purta un
-se linişteşte bolnava explicându- dialog cu ea în
i că această boală este trecătoare; care să-şi
-se măsoară şi se notează exprime
funcţiile vitale şi vegetative: sentimentele,pr
T = 38.2ºC; oblemele în
T.A. = 120/70 mm Hg; legătură cu
Puls = 100 p/min; boala;
R = 22 r/min;
-starea generală
-tuse cu -se învaţă bolnava să colecteze alterată,
expectoraţie -combatere sputa, să tuşească în batistă; bolnava
-Expectorant Brofimen cp 2 per prezintă în
os; continuare tuse
-febră şi -combatere -Antibioterapie Doxiciclina cu
transpiraţie 100mg- 1-0-1. expectoraţie;
-Vitaminoterapie Vitamina B6- -bolnava
2/cp zi 1-0-1. prezintă febră
-antitermice, Algocalmin-3/cp, de 39ºC;
Paracetamol- 3/cp,per os 1-1-1;
HSH-25mg- 4f/zi 2-0-2.
- 58 -
 - cefalee -combatere -se şterge bolnava de transpiraţie
şi se acordă îngrijiri igienice
tegumentare şi lenjerie curată şi -bolnava
uscată ; prezintă în
continuare
-se asigură bolnavei cameră cefalee, ce o
16.06. aerisită şi liniştită; împiedică să se
2016 -dispnee -combatere -se administrează antalgice, odihnească;
-Expectorant Brofimen cp 2 per
os; -starea generală
-Antibioterapie Doxiciclina este alterată,
100mg- 1-0-1. bolnava acuză
-Vitaminoterapie Vitamina B6- dispnee;
2/cp zi 1-0-1. -rezultatul
-antitermice, Algocalmin-3/cp, analizelor:
Paracetamol- 3/cp,per os 1-1-1; glicemie = 83
HSH-25mg- 4f/zi 2-0-2. mg%
Uree= 49 mg%
-tuse cu -combatere -se măsoară şi se notează Fb = 365 mg%
expectoraţie funcţiile vitale şi vegetative:
Td = 37.8ºC; -starea generală
Ts = 38.0ºC uşor
Puls = 92 b/min; ameliorată,
-insomnii -combatere R = 20 r/min; tusea s-a mai
T.A. = 120 /80mm Hg redus;
-se administrează tratament
prescris de medic; -bolnava nu se
-cefalee -combatere -aerisirea salonului şi gimnastica poate odihni
respiratorie; din cauza
-poziţia bolnavei este ortopneică; cefaleei;

-se învaţă bolnava să colecteze -cefaleea a fost

-dispnee -combatere sputa şi să tuşească în batistă; diminuată;
-Expectorant Brofimen cp 2 per -bolnava se
os; simte mai
-Antibioterapie Doxiciclina liniştită;
17.06. 100mg- 1-0-1. -starea generală
2016 -Vitaminoterapie Vitamina B6- este alterată,
2/cp zi 1-0-1. bolnava acuză
-antitermice, Algocalmin-3/cp, dispnee;
Paracetamol- 3/cp,per os 1-1-1; -rezultatul
- 59 -
 HSH-25mg- 4f/zi 2-0-2. analizelor:
Glicemie = 83
-bolnava să fie liniştită se mg%
administrează ,Alprazolam25mg Uree= 49 mg%
-tuse cu -combatere 2/cp/zi - 1-0-1. Fb = 210 mg%
expectoraţie -camera aerisită şi liniştită;
-administrare de antinevralgic; -stare generală
uşor
-se măsoară şi se notează ameliorată,
funcţiile vitale şi vegetative: tusea s-a mai
-cefalee -combatere Td = 36,4ºC; redus;
Ts = 36,7ºC
Puls = 92 b/min;
R = 19 r/min;
-insomnii -combatere - T.A. = 130 /70mm Hg -cefaleea a fost
-se administrează tratament diminuată;
prescris de medic, poziţia -bolnava este
bolnavei este ortopneică mai liniştită;
-dispnee -combaterea realizând gimnastica respiratorie
iar camera fiind aerisită; -bolnava nu se
poate odihni
-se învaţă bolnava să colecteze din cauza
18.06. sputa şi să tuşească în batistă; cefaleei;
2016 -Expectorant Brofimen cp 2 per
os;
-Antibioterapie Doxiciclina -starea generală
100mg- 1-0-1. este alterată,
-Vitaminoterapie Vitamina B6- bolnava acuză
2/cp zi 1-0-1. dispnee;
-antitermice, Algocalmin-3/cp, -rezultatul
Paracetamol- 3/cp,per os 1-1-1; analizelor:
-tuse cu -combatere HSH-25mg- 4f/zi 2-0-2. Glicemie = 83
expectoraţie mg%
Uree= 49 mg%
-camera aerisită şi liniştită; VSH=20 mm/h

-cefalee -combatere -bolnava să fie liniştită se -stare generală

administrează :Alprazolam25mg uşor
-insomnie -combatere 2/cp/zi - 1-0-1. ameliorată,
tusea s-a mai
-se măsoară şi se notează redus;
- 60 -
 funcţiile vitale şi vegetative: -cefaleea a fost
-dispnee -combatere Td = 36,4ºC; diminuată,
Ts = 36,7ºC bolnava fiind
Puls = 88 b/min; mai liniştită
R = 18 r/min;
T.A. = 120/70 mm Hg -bolnava nu se
-se administrează tratament poate odihni
prescris de medic, poziţia din cauza
19.06. bolnavei este ortopneică cefaleei;
2016 realizând gimnastica respiratorie -starea generală
iar camera fiind aerisită; este alterată,
bolnava acuză
-se învaţă bolnava să colecteze dispnee;
sputa şi să tuşească în batistă; -rezultatul
-tuse cu -combatere -camera aerisită şi liniştită;- analizelor:
expectoraţie Expectorant Brofimen cp 2 per Glicemie = 83
os; mg%
-Antibioterapie Doxiciclina Uree= 49 mg%
-cefalee -combatere 100mg- 1-0-1. Fb = 365 mg%
-Vitaminoterapie Vitamina B6- -stare generală
2/cp zi 1-0-1. uşor
-antitermice, Algocalmin-3/cp, ameliorată,
Paracetamol- 3/cp,per os 1-1-1; tusea s-a mai
HSH-25mg- 4f/zi 2-0-2. redus;
-cefaleea a fost
-bolnava să fie liniştită se diminuată,
administrează :Alprazolam25mg bolnava fiind
2/cp/zi - 1-0-1. mai liniştită;

-se măsoară şi se notează

funcţiile vitale şi vegetative:
Td = 36,4ºC;
Ts = 36,7ºC
Puls = 88 b/min;
R = 18 r/min;
T.A. = 130/70 mm Hg
-se administrează tratament
prescris de medic, poziţia
bolnavei este ortopneică
realizând gimnastica respiratorie
iar camera fiind aerisită;
- 61 -
 -se învaţă bolnava să colecteze
sputa şi să tuşească în batistă;
-camera aerisită şi liniştită;

C. Plan de îngrijire
Tabel cu analize de laborator

Data Analiza Mod de recoltare Valori obţinute Valori normale

cerută

15.06.2016 H.L.G. -se recoltează 2ml sânge L=3800/mm3 L=4000-7000/mm3

prin puncţie venoasă pe Ht=48% Ht=45%
vacutainer cu dop mov Hb=16 g% Hb=15 g%
dimineaţa pe nemâncate în
condiţii de perfectă asepsie
V.S.H. -se recoltează 1,6 ml sânge 10 mm/h 3-6 mm/h
prin puncţie venoasă fără
stoză venoasă pe vacutainer
cu dop negru cu 0,4 ml
substanţă anticoagulantă
citrat de sodiu 3,8%
dimineaţa pe nemâncate
Fibrinogen -se recoltează 4,5 ml sânge 365 mg% 200-400 mg%
prin puncţie venoasă în
vacutainer cu dop bleu cu
substanţă anticoagulantă 0,5
ml dimineaţa pe nemâncate

16.06.2016 T.G.P. -se recoltează sânge prin 16 U.I. 4-13 U.I.

T.G.O. puncţie venoasă fără 20U.I. 5-17 U.I.
substanţă anticoagulantă
dimineaţa pe nemâncate în
condiţii de perfectă asepsie,
pe vacutainer cu dop roşu

- 62 -
 Glicemie -se recoltează sânge prin 83 mg% 80-120 mg%
puncţie venoasă fără
substanţă anticoagulantă
dimineaţa pe nemâncate, în
condiţii de perfectă asepsie,
în vacutainer cu dop roşu
Creatinină -se recoltează sânge prin 0,8 mg% 0,6-1,3 mg%
puncţie venoasă fără
substanţă anticoagulantă
dimineaţa pe nemâncate,în
condiţii de perfectă asepsie,
în vacutainer cu dop roşu
Uree -se recoltează 6 ml sânge 49 mg% 20-40 mg%
sanguină prin puncţie venoasă fără
6 ml substanţă anticoagulantă
dimineaţa pe nemâncate în
condiţii de perfectă asepsie
în vacutainer cu dop roşu
Ionogramă -se recoltează 6 ml sânge Na=142 mmoli/l Na=135-145 mmoli/l
sanguină prin puncţie venoasă fără K=5.4 mmoli/l K=3.5-5.1 mmoli/l
substanţă anticoagulantă Cl=101.5 mmoli/l Cl=99-110 mmoli/l
dimineaţa pe nemâncate în
condiţii de perfectă asepsie
în vacutainer cu dop roşu
14.06.2016 Examen de -se recoltează 30 ml urină Albumina Albumina
urină într-un flacon curat şi uscat. -nor fin Glucoza absente
Acesta se etichetează şi se Glucoza absenta hematii pigmenţi
trimite la laborator Epitelii plate rare biliari absenţi
Leucocite relativ
frecvente
Mucus relativ
frecvent

- 63 -
 Examene paraclinice

Data Examenul Rezultat

radiologic
Pregătesc psihic pacientul: Opacităţi
-anunţ pacientul cu o zi micronodulare
înainte,explicându-i condiţiile în care difuz delimitate
15.06.2016 Radiografie se face examinarea – camera cu grupate şi
pulmonară obscuritate confluente situate în
-îi explic cum trebuie să se comporte : câmpul pulmonar
Va efectua câteva mişcări respiratorii mijlociu şi inferior
iar radiografia se face în apnee, după o drept
inspiraţie profundă

Pregătesc fizic pacientul:

-se dezbracă complet regiunea toracică
-îndepărtez obiectele radioopace care
pot cauza greşeli de interpretare a
imaginii radiologice Pahipleurită
-aşez pacientul în poziţie ortostatică,cu laterotoracică
mâinile pe şolduri şi coatele aduse dreaptă şi aplicală
înainte în spatele ecranului cu pieptul
apropiat de ecran
-ajut pacientul să ia poziţiile indicate
de medic în timpul examinării
-ajut pacientul să se îmbrace şi îl Mediastin superior
conduc la salon. uşor deplasat spre
dreapta

- 64 -
 Explorări funcţionale

Data Explorare Mod de pregătire Rezultat

funcţională

17.06.2016 E.K.G. -efectuez psihoterapia pacientului Cord uşor mărit de

explicându-i necesitatea şi volum
inofensivitatea tehnicii Aortă îngroşată
-pregătesc pacientul pentru Rare extrasistole
înlăturarea factorilor emoţionali
-temperatura camerei să fie 200C
-poziţionez pacientul în decubit
dorsal cu membrele superioare
aşezate de-a lungul corpului
semiflectate de la cot,uşor în pronaţie
iar membrele inferioare sunt uşor
deplasate şi rotate în afară
-asigur repaus 15 minute înainte de
examinare, relaxare fizică deoarece
contracţia musculară generează
biocurenţi care apar pe
electrocardiogramă sub forma unor
vibraţii neregulate care îngreunează
interpretarea
-indepărtez lenjeria care strânge
tegumentele
-degresez tegumentul cu alcool iar
electrolizii sunt puşi în contact cu
membrele pe regiuni nepăroase prin
intermediul unei feşe din tifon umezit
în soluţie electrolit(1 lingură de sare
la un pahar de apă)

- 65 -
 Locurile unde se aplică electrolizii:
-roşu-braşul drept
-galben-braţul stâng
-negru-piciorul drept
-verde-piciorul stâng

V1:-spaţiul al patrulea intercostal pe

marginea dreaptă a sternului
V2:-spaţiul al patrulea intercostal pe
marginea stângă a sternului
V3:-între V2 şi V4
V4:-spaţiul al cincilea intercostal pe
linia medio claviculară stângă
V5:-spaţiul al cincilea intercostal pe
linia axilară anterioară stângă
V6:-spaţiul al cincilea intercostal pe
linia axilară mijlocie stângă
-înregistrez derivaţiile unipolare şi
precordiale
-după terminarea înregistrării
îndepărtez electrolizii de pe pacient
-notez pe electrocardiogramă numele
pacientului,data şi ora înregistrării,
semnătura celui care a efectuat-o

INTERVENŢII CONSTANTE

-Am asigurat condiţii de igienă şi microclimat corespunzător;

-Am aplicat regulamentul privind circuitele funcţionale evitând astfel apariţia
infecţiilor nosocomiale;
-Am respectat măsurile de asepsie şi antisepsie;
-Am pregătit bolnavele şi saloanele pentru vizita medicală;
-Am recoltat produse biologice şi patologice pentru examene de laborator;
-Am administrat medicamentele prescrise de medic şi am urmărit efectul lor
asupra pacientului;
-Am monitorizat zilnic funcţiile vitale şi vegetative ale pacientelor şi le-am notat
în foaia de observaţie şi foaia de temperatură;
-Am observat poziţiile pacientului şi am evitat apariţia complicaţiilor;
- Am respectat regimul igieno-dietetic;

- 66 -
-Am însoţit pacientul la examene paraclinice;
- Am explicat tehnicile de nursing pe înţelesul pacientului.

MOD DE CALEA DE ACTIUNE

MEDICAMENT PREZENTARE ADMINISTRARE DOZA MEDICAMENT

UNICA TOTALA
GLUCOZA 5% Pungi P.V.C i.v. 500 ml 1000 ml Solutie
500 hipertona
ALGOCALMIN Comprimate Per-os 1/cp 3 cp Analgezic,
Antipiretic
BROFIMEN Comprimate Per-os 2cp Expectorant
1/cp
VITAMINA B6 Fiole 2ml i.V-perfuzie 1f 1f Tonic

HSH 25mg Fiole i.v. 2f 1fl pranz Antiihistaminic

12ore
Doxiciclina Capsule Per-os 1/cp 4g/zi Antibiotic

Alprazolam Comrimate Per-os 1/cp 2/cp Sedativ

25mg

- 67 -
 TABEL MONITORIZARE FUNCTII VITALE SI VEGETATIVE

DATA FUNCTII VITALE FUNCTII VEGETATIVE

TA P R T Varsaturi Lichide Diureza Scaun

ingerate
mmHg p/min r/min °C Ml/24h Ml/24h
Ml/24h

15.06.2016 120/70 100 22 38,2 - 1100 1500 1I

p/min r/min

16.06.2016 130/70 92 20 37,8 - 1200 1600 1I

r/min
p/min

17.06.2016 130/70 92 19 36,4 - 1200 1600 1I

p/min r/min

18.06.2016 120/70 88 18 36,4 - 1400 1600 1I

p/min r/min

19.06.2016 130/70 88 18 36,4 - 1000 1800 1I

p/min r/min

- 68 -
- 69 -
- 70 -
- 71 -
- 72 -
 CAPITOLUL V

EDUCAŢIA PENTRU SĂNĂTATE LA UN PACIENT CU VIROZĂ

RESPIRATORIE

Educaţia pentru sănătate

Educaţia pentru sănătate se adresează:

- bolnavilor pentru preîntâmpinarea bolii prin protecţia cu dosul palmei sau
batista în timpul tusei, utilizarea scuipătorilor, veselei şi obiectelor de toaletă
separat, respectarea recomandărilor medicului.
- întregii populaţii:
Pentru a se feri de contaminare şi pentru a se prezenta la timp la control.
Educaţia sanitară este dificilă pentru că se ridică problema adoptării
regimului de viaţă , de activitate şi de alimentaţie să favorizeze evoluţia bolii.
Bolnavii trebuie să fie conştienţi că tot ce fac este numai spre binele propriei
persoane şi că numai dacă respectă indicaţiile prescrise vor putea avea o viaţă
normală alături de semenii lor.
Educaţia pentru sănătate se face şi în ce priveşte:
-strănutul;
- tusea, folosirea batistei;
- închiderea şcolilor pe perioada epidemiilor de boli infecţioase aerogene;
- vaccinarea;
- chimioprofilaxia;
- alimentaţia raţională;
Recomandări la externare:
 igienă riguroasă , cu dezinfecţia periodică a lenjeriei, veselei;
 cură de repaus obligatoriu;
 evitarea eforturilor fizice;
 aeroclimatoterapia are efect tonifiant fizic şi psihic prin aerul curat,
ozonat de munte şi cadrul de frumuseţe naturală;
 camera moderat încălzită;
 alimentaţia bogată în calorii şi vitamine;
 regim hidrozaharat la început, apoi progresiv se va îmbunătăţi;
Educaţia sanitară constituie o parte integrantă a complexului de măsuri de
ordin curativ şi profilactic fiind menită să contribuie la creşterea eficienţei
tratamentului, la scurtarea duratei acestuia, la prevenirea complicaţiilor şi
recidivelor ceea ce se obţin prin informarea şi convingerea bolnavilor privind
importanţa respectării terapiei medicamentoase şi igieno-dietetice.
Asistenta trebuie să realizeze un tratament educativ-sanitar care-i va da
posibilitatea să individualizeze îndrumările sale . În acest mod, asistenta va putea
informa şi sfătui corect bolnavul asupra a ceea ce are de făcut pentru a grăbi
însănătoşirea şi a evita recidivele.
Asistenta va informa bolnavul despre investigaţiile care trebuie făcute,
importanţa acestora şi va căuta să înlăture frica pacientului.
Se va explica pacientului cum trebuie respectat circuitul unor produse
patologice eliminate.
Asistenta va educa bolnavul pentru a da o bună informare şi nu
dezinformare, privitor la evoluţia clinică şi va verifica datele transmise de bolnav.
Bolnavului i se explică de ce şi cum trebuie să respecte măsurile de
prevenire a recidivelor şi/sau a complicaţiilor.
Populaţia trebuie să cunoască faptul că chimioterapicele şi antibioticele pot
provoca uneori tulburări sangvine, neuro-psihice, hepatice sau pot determina stări
alergice sau chiar şoc anafilactic.
Totodată este indicat să se insiste asupra faptului că folosirea excesivă a
antibioticelor, chimioterapicelor favorizează apariţia alergizării unor categorii
importante a populaţiei.
Populaţia trebuie convinsă că folosirea antibioticelor este bine să se facă
numai pe baza unor prescripţii medicale, combătându-se tendinţele de a se utiliza
nediscriminatoru antibiotice în stări febrile neinfecţioase, în scopuri profilactice
neindicate de medic, în infecţii virotice, stări alergice.
Restabilirea bolnavului impune suprimarea cauzelor care au putut determina
sau favoriza îmbolnăvirea, în primul rând a abaterilor de la comportamentul
igienic, anularea factorilor de risc comportamentali. Influenţa directă, pe care o
exercită asistenta asupra pacientului, se mai realizează şi prin combaterea şi
înlăturarea părerilor şi credinţelor eronate, a ideilor greşite pe care le are uneori
bolnavul despre boala sa.
 CONCLUZII

Raceala este o infectie acuta virala usoara si autolimitata a tractului

respirator superioar (nas, gat) care determina simptome variabile de tip stranut, nas
infundat, secretii nazale, gat iritat, febra mica si dureri de cap. Raceala este o
afectiune des intalnita in tara noastra in special in sezonul rece.
Viroza respiratorie se regaseste si sub denumirea de IACRS- infectie acuta a
cailor aeriene superioare.Sunt sezoniere cu raceli determinate de rhinovirusuri si
virusuri paragripale la inceputul si sfarsitul primaverii, in timp ce RSV si
coronavirusurile produc epidemii iarna si primavara.

Majoritatea virusurilor determina imbolnavirea doar o singura data, dar din

cauza numarului mare de virusuri, o persoana poate avea raceli de mai multe ori
de-a lungul vietii, astfel un adult are in medie doua- trei raceli/an.

Varste extreme: copii si varstnici

- colectivitati: crese, gradinite, azile de batrani
- boli cronice debilitante: diabet zaharat necontrolat, denutritie, afectiuni
respiratorii preexistente
- deficiente imunologice congenitale: hipogamaglobulinemie
- afectiuni autoimune sau tratament imunosupresor
- contactul prelungit sau repetitiv cu personele racite
- fumatul tigaretelor
- odihna insuficienta sau tulburari de somn

Mod de transmitere

Contact direct: cu mainile contaminate ale persoanei bolnave. Persoanele racite

care tusesc sau stranuta in palma, retin pe mainile lor virusurile care pot
supravietui pe piele cca doua ore si pot fi transmise mai departe unei alte persoane
prin atingerea mainilor. Daca se spala pe maini nu se infecteaza, in schimb daca isi
ating cu mainile ochii, nasul sau gura, indivizii nou contaminati se infecteaza si
vor dezvolta raceala.

Contact indirect: cu obiecte contaminate de catre persoanele bolnave. Anumite

virusuri de raceala pot supravietui cateva ore pe obiecte contaminate de persoanele
bolnave cum ar fi pe suprafata telefonului, clantele de la usi etc. Prin atingerea
acestor suprafete si apoi atingerea ochilor, nasului, gurii, se produce infectarea.

Pe calea aerului: prin inhalarea particulelor virale eliminate de persoanele

bolnave.  Prin tuse sau stranut, persoanele pot imprastia in aer particule mici de
secretii care contin virusuri si care pot fi proiectate la distanta de cca 2 m, ceea ce
le permite sa contamineze indivizii din jur prin contactul cu ochii, nasul sau gura
acestora si are loc declansarea infectiei. Majoritatea virusurilor de raceala nu se
transmit prin saliva.

Perioada de incubatie (de la momentul contaminarii pana la aparitia

infectiei) este de 24-72 ore. Simptomele apar ca urmare a raspunsului imun al
organismului impotriva infectiei.

Simptomele variaza de la persoana la alta, dar cele mai frecvente sunt

simptomele de rinita (inflamatia mucoasei nasului) cu nas infundat, stranut si
secretii nazale care apar in primele zile. Tabloul clinic include uneori si dureri in
gat (cu durata scurta), dureri de cap, conjunctivita -ochi rosii, fara febra in cazul
adultilor (febra apare la copii).

Diagnosticul pozitiv: se stabileste pe baza tabluolui clinic sugestiv cu fenomene

de rinita acuta la o persoana venita in contact recent cu cineva “racit”.

Diagnosticul diferential:
-Gripa: febra inalta, dureri de cap, dureri de muschi
- Faringita: predomina si persita durerile in gat cu dificultate la inghitirea
alimentelor
- Bronsita acuta: tabloul clinic este dominat de tuse persistenta
- Sinuzita bacteriana acuta: secretii nazale purulente, dureri de cap la nivel facial
- Rinita alergica: secretii nazale apoase la o persoana cu alergii cunoscute
- Infectia cu borderella pertussis: incepe ca o raceala, dar apare tuse foarte
suparatoare in accese puternice, durata tusei fiind de cateva saptamani.

Nu exista un tratament specific pentru virozele respiratorii. Tratamentul are rolul

sa amelioreze simptomele, dar nu scurteaza sau vindeca raceala.

Nu se utilizeaza antibiotice, doarece nu actioneaza pe virusuri, iar reactiile

secundare sunt mai mari dacat beneficiile. Antibioticele se folosesc doar
atunci cand se constata suprainfectie bacteriana. Raceala trece si fara
tratament, dar exista situatii cand simptomele au o durata mai mare de cca 2
saptamani si necesita tratare.

BIBLIOGRAFIE
 Bocârnea C. – „Boli infecţioase şi epidemiologice – Manual pentru şcolile
sanitare postliceale”, Editura INFO – TEAM, Bucureşti, 1995;

Borundel C - Medicină internă pentru cadre medii,Ed. All, 2009.

Cârmaciu Radu; Niculescu Cezar – „Anatomia şi fiziologia omului”,

Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983;

Aurel Ivan, Doina Azoicăi – „Vaccinologie”, Editura Polirom, Iaşi 1995;

Mozeş C. – „Tehnica îngrijirii bolnavului”, Editura Medicală, Bucureşti,
1997;

Titircă Lucreţia -Tehnici de evaluare şi îngrijiri acordate de asistenţi

medicali, Ed. Viaţa medicală românească, Bucureşti, 1997.

Titircă Lucreţia - Ghid de nursing cu tehnici de evaluare si ingrijiri

corespunzatoare nevoilor fundamentale, Ed. Viaţa medicală românească,
Bucureşti

Voiculescu I.C. – „Anatomia şi fiziologia omului”, Editura Medicală,

Bucureşti, 1987.