Igiena LP 2
Igiena LP 2
Igiena LP 2
Se recoltează probe pe o perioadă scurtă (30 de minute) sau 24 de ore din 24 (acum
monitorizate de agențiile de mediu).
Metoda servește pentru măsurarea particulelor de carbon nearse sau incomplet arse.
Cu cât gradul de înnegrire a filtrului este mai mare, cu atât indicele de reflexie a
luminii este mai mic și cu atât crește concentrația particulelor arse.
Gazele iritante sunt substanțe chimice din atmosferă, care rezultă din diferite
procese naturale sau artificiale și care acționează asupra organismului determinând
tulburarea funcțiilor și structurilor respiratorii.
Unele dintre aceste gaze iritante sunt solubile în apă și acționează mai ales asupra
căilor respiratorii superioare (dioxidul de sulf – SO2), iar altele insolubile în apă și
acționează mai ales asupra căilor respiratorii inferioare (oxizii de azot – NOx).
Unele dintre aceste gaze iritante au și efecte toxice generale sau specifice (ex.
hidrogen sufurat - H2S, aldehide). Dintre gazele și vaporii cu acțiune iritantă mai fac parte și
acizii (azotic – HNO3, clorhidric - HCl, fluorhidric - HF, fosforic – H3PO4) și bazele (amoniac –
NH3).
Gazele iritante sunt foarte frecvent întâlnite în aer:
anhidre (dioxidul de sulf SO2 este anhidrida acidului sulfuros H2SO3,
anhidra azotică NaNO3 , anhidra fosforică - P2O5),
acizii care eliberează vapori (acid azotic - HNO3, acid clorhidric - HCl, acid fluorhidric
- HF),
halogeni (clor - Cl, fluor - F),
substanțe organice (diferite hidrocarburi, aldehide cetone, fenoli sau hiroxibenzol -
C H O sau C H OH, alcooli, eteri, acizi)
6 6 6 5
oxidanți fotochimici (ozonide).
Principiul metodei:
Dioxidul de sulf (SO2) reacționează cu tetracloromercuriat de sodiu formând un
ion complex: dicloro-sulfito-mercuriat.
Dicloro-sulfito-mercuriat împreună cu aldehida formică și pararozanilina* dau
un complex colorat în roșu-violet, de intensitate proporțională cu concentrația.
Reactivi:
soluție etalon pentru SO2 preparată din sulfit de sodiu Na2SO3 (1 ml corespunde
la 10 µg SO2)
soluție absorbantă (preparată din clorură de mercur - HgCl2 și clorură de sodiu -
NaCl)
soluție de pararozanilină 0,004%
soluție de formaldehidă 0,4%
Scara colorimetrică pentru determinarea SO2 – se realizează cu soluția etalon (din care vom
folosi volume diferite + indicatorul de pH):
LEGEA nr. 104 din 15 iunie 2011 privind calitatea aerului înconjurător
Oxizi de azot - NOx
Valori 200 µg/m³ NO2 - valoarea limită orară pentru protecția sănătăţii umane
limită
prag de alertă - nivelul care, dacă este depăşit, există un risc pentru sănătatea umană la o
expunere de scurtă durată a populaţiei, în general, şi la care trebuie să se acţioneze imediat
valoare-limită - nivelul stabilit pe baza cunoştinţelor ştiinţifice, în scopul evitării şi prevenirii
producerii unor evenimente dăunătoare şi reducerii efectelor acestora asupra sănătăţii
umane şi a mediului ca întreg, care se atinge într-o perioadă dată şi care nu trebuie depăşit
odată ce a fost atins
nivel - concentraţia unui poluant în aerul înconjurător sau depunerea acestuia pe suprafeţe
într-o perioadă de timp dată
nivel critic - nivelul stabilit pe baza cunoştinţelor ştiinţifice, care dacă este depăşit se pot
produce efecte adverse directe asupra anumitor receptori, cum ar fi copaci, plante sau
ecosisteme naturale, dar nu şi asupra oamenilor
marjă de toleranţă - procentul din valoarea-limită cu care poate fi depăşită acea valoare,
conform condiţiilor stabilite în prezenta lege
PM10 - particule în suspensie care trec printr-un orificiu de selectare a dimensiunii, astfel
cum este definit de metoda de referinţă pentru prelevarea şi măsurarea PM10, SR EN 12341,
cu un randament de separare de 50% pentru un diametru aerodinamic de 10 m
PM2,5 - particule în suspensie care trec printr-un orificiu de selectare a dimensiunii, astfel
cum este definit de metoda de referinţă pentru prelevarea şi măsurarea PM2,5, SR EN 14907,
cu un randament de separare de 50% pentru un diametru aerodinamic de 2,5 m
oxizi de azot - suma concentraţiilor volumice (ppbv) de monoxid de azot (oxid nitric) şi de
dioxid de azot, exprimată în unităţi de concentraţie masică a dioxidului de azot ( g/m³)
zona de protecţie - suprafaţa de teren din jurul punctului în care se efectuează măsurări fixe,
delimitată astfel încât orice activitate desfăşurată în interiorul ei, ulterior instalării
echipamentelor de măsurare, să nu afecteze reprezentativitatea datelor de calitate a aerului
înconjurător pentru care acesta a fost amplasat